Opera lui Dante Divina Comedie, Influenta asupra literaturii romane, Aprecieri critice referat






Divina Comedie

Opera lui Dante, in toata complexitatea si valoarea ei, a constituit un reper chiar pentru contemporani, daca luam in considerare admiratia pe care i-a marturisit-o Boccaccio; de-a lungul secolelor, de la Chaucer si Chateaubriand, pana la Miguel de Unamuno, toate marile spirite s-au intors catre modelul dantesc. Cu toate ca Vita Nuova este unanim cunoscuta ca “cel mai nobil manifest al liricii italiene, cea mai desavarsita expresie a dulcelui stil nou […], dar mai ales candida, ingenua poveste a iubirii lui Dante Aligheri pentru florentina Beatrice Portinari”, asa cum confirma Alexandru Balaci, numele lui Dante a devenit sinonim cu Divina Comedie.

Scriitorul a inceput sa-si redacteze capodopera inca din 1307, inainte de anii exilului, si ea a constituit opera capitala pe care Dante a dezvoltat-o pana in ultima clipa a vietii. Pornind de la principiile artei poetice medievale, conform carora tragedia are un inceput vesel si un deznodamant tragic, iar comedia, dupa o expozitiune trista, evolueaza spre un final fericit, Dante si-a intitulat lucrarea Commedia, dar Boccaccio i-a atasat atributul de “divina”, pe care posteritatea l-a preluat si l-a consacrat. Acest statut nu este intamplator, ci generat de faptul ca lucrarea se constituie intr-o autobiografie morala, o drama a epocii, o lucrare de sinteza politica, o epopee si, fireste, un poem alegoric.

Formula care deschide calatoria imaginara a poetului prin tinuturile mortii este un laitmotiv al literaturii medievale. In “amiaza vietii”, Dante, cuprins de regretul de a se fi irosit dupa moartea Beatricei in placerile iluzorii ale vietii, are o viziune care ii ofera un nou sens existential. Ratacit intr-o padure intunecata, segerand labirintul interior din care cel ce s-a abatut de la “calea catre creste” nu se mai poate salva, el este amenintat de trei fiare – o pantera usoara, o lupoaica “numai os si piele” si un leu “cu bot flamand” - , ale caror intelesuri alegorice sunt lesne de descifrat: necumpatarea, violenta si viclenia. Aparitia lui Vergilius, “poet divin, lumina fara moarte”, alunga pe moment temerile celui ratacit, poetul latin invitandu-l pe urmasul sau intr-o calatorie, de care florentinul nu se simte demn, prin Purgatoriu, Infern si Paradis. Vergilius ii marturiseste insa ca este trimis de “o doamna blanda-n fapte”, “domnita a virtutii”, Beatrice, care simbolizeaza iubirea pura, si Dante se lasa cuprins de dorul ei si porneste la drum alaturi de umbra ilustrului sau inaintas.

Calatoria este proiectata in trei mari carti (Infernul, Purgatoriul si Paradusul), fiecare dintre acestea articulata pe cate treizeci si trei de canturi, la care se adauga prologul. Cele o suta de canturi, organizarea lor in tretine si incheierea fiecareia dintre cele trei cantice prin cuvantul “stele” confirma idealul renascentist al perfectiunii si al simetriei spre care aspira Dante. In sprijinul aceleiasi idei, critica literara a interpretat si structura partilor poemului, caci numerele simbolice trei, noua si zece reprezinta osatura intregului text. Infernul cuprinde zece parti, o campie intunecata si noua ceruri, Purgatoriul grupeaza alte zece spatii simbolice, taramul marii, coasta muntelui, cele noua ceruri mobile si un cer fix, Empireul. 42192suq56sgj6g

Patruzand in Infern, Dante este orbit de un fulger si este purtat in Limb, unde sunt adunate sufletele copiilor morti inainte de Cristos si ale virtuosilor din antichitate, intre care el ii recunoaste pe Homer, Horatius si Ovidius; dupa intalnirea cu Minos, judecatorul Infernului, calatorii o zaresc printre cei ce au pacatuit din dragoste pe Francesca da Rimini, care le istoriceste nefericita ei poveste. Poetul si calauza sa isi continua calatoria prin cercurile unde isi ispasesc pacatele lacomii, zgarcitii, si risipitorii, maniosii, semetii si invidiosii, ereticii, talharii, lingusitorii si tradatorii, violentii, sinucigasii, camatarii, hotii, ipocritii etc. Fiecare popas ii prilejuieste poetului intalniri semnificative cu umbrele unor personaltati ale antichitatii sau cu unii dintre contemporanii sai, iar istorisirile acestora, precum si pedepsele pe care le ispasesc au rolul de a trimite spre descifrarea sensurilor alegorice ale lucrarii.

Fascinatia acestei prime calatorii vine si din impresia de viata adevarata ce se degaja din descrieri, personajele surprinse de Dante ducand cu ele si dupa moarte pacatul pentru care au fost aruncate in Infern. Francesca da Rimini si Paolo Malatesta isi traiesc mai departe iubirea interzisa, in ciuda chinurilor la care sunt supusi, hotul Ciampolo di Navarra ii pacaleste pe draci printr-un siretlic, iar contele Ugolino si arhiepiscopul Ruggieri isi continua ura si dincolo de granitele terestre, rozand intru vesnicie unul din craniul celuilalt. Iesind “catre lumini si stele”, Dante paraseste Infernul, cutremurat de cele vazute, si se indreapta spre Purgatoriu, dupa ce se incinge cu stuful umilintei si-si spala obrazul de negurile Infernului, pentru a putea patrunde pe taramul celor care au constiinta justitiei divine, se caiesc de pacatele savarsite si asteapta iertarea. Aici el ii va intalni pe rand pe cei ce s-au cait prea tarziu, pe delasatori, pe trufasi si invidiosi, pe nepasatori, zgarciti, lacomi, desfranati, cu toti caindu-se pentru pacatele lor si ascultand pilde de iubire, generozitate, cumpatare ori castitate.

In Cantul XXX, poetul este surprins de aparitia iubitei Beatrice care ii va lua locul lui Vergilius pentru a-l calauzi prin Paradis. Poetul insusi se caieste acum pentru decaderea lui morala si primeste mustrarile Beatricei, apoi, purificat in unda sclipitoare, porneste “curat si dornic de-a urca la stele”.



Spre deosebire de atmosfera dramatica a Infernului, in care se aud gemetele si tipetele celor pedepsiti, iar poetul asista neputincios la zvarcolirile lor, Purgatoril este dominat de calm, liniste, impacare si speranta. Duhurile intalnite aici au superioritatea morla a caintei, asa cum marturiseste Guido Guinizelli, intemeietorul scolii “dulcelui stil nou” : “… si sunt aici, caci m-am cait in moarte”. Cantina Purgatoriului se defineste prin lirism, poetul italian exprimandu-si aici toata adancimea credintei sale in valorile umanitatii, ceea ce il determina pe Miguel de Unamuno sa exclame: “Din adancul acestei nelinisti, din abisul sentimentului moralitatii noastre, iesim la lumina unui alt cer, cum din adancul Infernului a iesit Dante sa revada stelele…”. ug192s2456sggj

Intrarea in Paradis se face o data cu invocatia lui Apollo, zeul artei, caruia poetul ii cere sprijinul pentru a putea reda in versuri toata stralucirea fascinanta a sferelor ceresti.

Alaturi de Beatrice, poetul urca in cerul Lunii, in cerul lui Mercur, unde imparatul Iustinian ii prezinta in termeni alegorici istoria Imperiului Roman, calatoreste apoi in cerul Venerei, spre sufletele care au trait iubirea profunda, spre cerul Soarelui, unde il intalneste pe Toma d’Aquino, si spre cerul lui Marte, alaturi de luptatorii pentru credinta in Cristos. Intalnirea cu stramosul sau, Cacciaguida, ii prilejuieste lui Dante o evocare a trecutorului florentin, dar ii confirma si viitorul sau stralucit, semn al constiintei propriei valori. In cerul lui Jupiter, el are prilejul sa-i intalneasca pe marii suverani, in cerul lui Saturn vede duhurile contemplative, apoi, in cerul instelat, are revelatia triumfului lui Cristos si primeste binecuvantarea Sfantului Petru. In discutiile filosofice cu Sfantul Iacob si Santul Ioan, Dante abordeaza problemele dragostei si sperantei.

Ultima treapta a Paradisului este Empireul, unde, la rugaciunea Sfantului Bernard, Fecioara ii prilejuieste lui Dante contemplarea Treimii. Un ultim fulger de lumina strapunge insa mintea acestuia si il aduce in real, pentru a rosti cuvintele prin care se incheie poemul, respectand simetria cu finalurile canticelor anterioare:

 

“Mai mult sa spun nu-s vrednic prin cuvinte

caci vrerii Sale potrivind pe-a mele,

asemeni rotii ma-mpingea-nainte

iubirea ce roteste sori si stele”.

 

Descrierea Paradisului este un adevarat poem al lumii si al frumusetii, caci, asa cum observa istoricul literaturii italiene, Francesco de Sanctis, “din toate formele aici nu ramane decat lumina, din toate afectele, nimic altceva decat iubirea, din toate sentimentele, nimic altceva decat beatitudinea, din toate actele, nimic altceva decat contemplatia”.

Idealul perfectiunii pe care l-a imprastiat intreaga Renastere este influentat in cea mai deplina masura de Divina Comedie a lui Dante. Structura poemului tine de o arhitectura grandioasa, poetul organizand in simetrie cele trei cantice, precum si canturile ce le compun. Complexitatea lucrarii este generata si de multitudinea de sensuri pe care ea le propune si pe care Dante insusi le anunta inca de la aparitia operei sale. Un prim sens este cel literal, potrivit caruia poetul calatoreste in anul 1300, vreme de sapte zile. Din el rezulta insa imediat sensul alegoric, reperabil chiar din primul cant, atunci cind eroul este atacat de trei fiare, simbolizand lacomia, violenta si viclenia. Calatoria este una simbolica, de purificare, mai intai prin ratiune, intruchipata de Vergilius, apoi prin iubire, a carei exponenta este Beatrice. De aici rezulta un profund sens moral, caci exemplul lui Dante este oferit intregi umanitati. Epoca istorica evocata, sangerosul ev mediu, ar putea permite si receptarea unui suprasens, acela al iesirii din framantata contemporaneitate a lui Dante, pentru a revigora vechiul Imperiu Roman, in toata gloria pe care o evoca personajele Comediei.

Din acest punct de vedere, lucrarea, in care se recunosc descrieri ale mediului florentin, ale moravurilor vremii, analizate ale situatiei politice, evocari ale unor personalitati exemplare, dar si configuari ale teoriilor stiintifice vehiculate in epoca, privind pozitia planetelor in Univers, este o sinteza a culturii si literaturii medievale. Evocarea vechii Florente in opozitie cu cea contemporana este pentru Dante un prilej de a-si afirma patriotismul vibrant, de altfel una din coordonatele morale ale cartii. Alexandru Balaci afirma: “Contemporanietatea sa si Florenta sunt temele centrale, axele in jurul carora se rotesc toate canturile poemei. Prezentul, Italia, contemporanii si Florenta, patria nerecunoscatoare, dar intotdeauna iubita, toate aceste elemente sunt puternic inradacinate in mintea si sufletul poetului, care le poarta cu el in imaginara sa calatorie, in tenebrele Infernului, in cantecele Purgatoriului ori in stralucirea Paradisului”.





Arta dantesca a fost si ea, alaturi de celelalte note de valoare, un motiv pentru care secolele nu au putut asterne umbra peste capodopera. Stapan peste arta compozitiei, poetul isi organizeaza edificiul artistic intr-o uimitoare impresie de viata. Succesiunea dinamica, dar echilibrata a planurilor compozitionale, puterea de a concentra esentialul in tablouri memoriabile, gama larga a mijloacelor plastice la care apeleaza poetul, de la tonurile sumbre ale Infernului la cele luminoase ale Paradisului, precum si versul fluid si muzicalitatea limbii literare italiene care se intemeiaza prin Dante, toate acestea se reunesc sub semnul unei valori indiscutabile si, in ordinea marilor capodopere, unice.

Ivita intr-un timp in care omul era schematizat si supus dogmelor, Divina Comedie prefigureaza cuceririle Renasterii, propunand un om stapanit de pasiuni, de dureri, de aspitatii care il ajuta sa depaseasca amenintarea mortii. Cu toate ca a fost poetul lumii de umbre, Dante afirma triumful vietii in eternitate, prin ratiune si iubire, triumful adevarului si al dreptatii, nu numai asupra cetatii medievale, ci asupra intregului cer instelat, spre care cititorii lui Dante isi ridica, invariabil, privirile.

 

 

Influenta asupra literaturii romane

 

Ea insasi intemeiata pe traditiile antichitatii si ale evului mediu, nutrita din sevele literaturii latine pe care poetul a cunoscut-o si a pretuit-o, Divina Comedie a devenit de-a lungul timpului reperul umanistilor, dar si al modernilor care au regasit in ea propriile valori.

Fara a se regasi la un anume scriitor sau intr-o anumita opera literara, capodopera italiana a impresiponat cultura romana prin marii ei sustinatori, care au oferit cititorului, prin comentariul lor pertinent, perspectiva reala asupra acestui mare poet. Preocuparile lui Cosbuc, Tudor Vianu sau Alexandru Balaci pentru opera dantesca au confirmat afinitatea culturii noastre pentru sora intru latinitate, atat de stralucit sintetizeaza in personalitatea lui Dante Alighieri.

 

 

Aprecieri critice

 

“Florenta, in cazul sau, nu e un loc unde se savarsesc acte absolute, ci expresia durersoasa a unei experiente existentiale ce se desfasoara in intregime pe firul lentei si inexorabilei curgeri a timpului, pe eroziunea valorilor considerate absolute si de neinlocuit.”

(D’Arco Silvio Avalle)

 

“Spectacolul care i se infatiseaza poetului strabatand cele trei lumi de dincolo (metafora a propriei sale situatii morale – si a intregii omeniri – in realitatea ei, apoi in perspectiva necesitatii si posibilitatii ei de indreptare, de inaltare si de salvare) demonstreaza ca personalitatea umana, inzestrata cu lumina ratiunii si cu puterile liberului arbitru, isi poate dirija destinul, sustragandu-se de sub puterea nociva a patimilor, spre a castiga astfel demnitate umana, echilibru si armonie.”

(Ovidiu Drimba)

Bibliografie: “Compendiu de Literatura Universala pentru bacalaureat”

Autori: Mona Cotofan si Liliana Balan

Editura: Polirom

 

Referat realizat de Dark Angel









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani