Tracii Mari anonimi ai istoriei, Creatiile religioase ale tracilor si geto-dacilor referat






Tracii, “Mari anonimi” ai istoriei.

Cea mai veche cultura tracica ni se infatiseaza ca sinteza a unui important substrat al epocii bronzului cu aportul triburilor sinonimade sosind din Ucraina. Etnogeneza tracilor are loc intr-o regiune destul de intinsa, intre Nistru, Carpatii Nordici si Muntii Balcani. Catre sfarsitul sec. al VIII-lea, incursiunile cimerienilor introduc anumite elemente caucaziene in arta si in armurerie. Herodot, care a scris in sec. al V-lea, afirma ca tracii erau poporul cel mai numeros dupa inzi. Dar rolul lor in istoria politica a fost modest. Regatul odrizilor (in Valea Maritei), destul de puteric pentru a ataca Macedonia in anul 429, si-a pierdut autonomia la mai putin de un secol dupa aceea, sub Filip al II-lea. Alexandru cel Mare a cotinuat politica expansionista a tatalui sau: in anul 335 el a traversat Dunarea cu scopul de a-i cuceri si supune pe geto-daci. Esecul campaniei lui le-a permis acestor triburi trace sa ramana independente si sa-si amelioreze organizarea lor nationala. In vreme ce tracii de sud au fost definitiv integrati in orbita elenismului, Dacia n-a devenit provincie romana decat in anul 107 e.n.

Creatiile religioase ale tracilor si geto-dacilor par sa fi impartasit deopotriva un destin nefericit. Grecii recunoscusera destul de devreme originalitatea si forta religiozitatii trace. Diverse traditii localizau in Tracia sau in Frigia originea miscarii dionysiace si o mare parte a mitologiei despre Orfeu. In Charmide, Socrate vorbeste cu admiratie despre medicii “regelui trac Zalmoxis”, a caror doctrina si practica erau superioare celor ale medicilor greci. Dar, cu exceptia catorva informatii pretioase, comunicate de Herodot à propos de scenariul mitico-ritual al lui Zalmoxis, informatiile privind religiile traca si traco-geta sunt putin numeroase si aproximative. E adevarat ca, mai ales in epoca imperiala romana, monumentele religioase abunda; totusi, in absenta marturiilor scrise, interpretarea lor este ezitanta si provizorie. Ca si celtii, sacerdotii si ascetii traci si geto-daci nu se incredintau scrierii. Putinul pe care il stim despre mitologia, teologia si riturile lor ne-a fost transmis prin autorii greci si latini, adica printr-o interpretatio graeca si latina. Daca Herodot nu si-ar fi notat anumite convorbiri cu grecii din Hellespont, nu am fi cunoscut scenariul mitico-ritual al lui Zalmoxis si nici numele de Gebeleitis. Desigur, ca si la slavi si la baltici, precum si la vechii germani si la urmasii celtilor, mostenirea religioasa a tracilor s-a conservat, cu inevitabile modificari, in obiceiurile populare si folclorul popoarelor balcanice si ale romanilor. Dar analiza traditiilor folclorice este inca la inceputurile sale.

Dupa Herodot, tracii adorau pe “Ares, Dionysos si Artemis”; totusi, regii lor venerau pe “Hermes”, ai carui descendenti se credeau. Plecand de la aceasta succinta informatie devenita si mai enigmatica printr-o interpretatio graeca, s-a incercat sa se reconstituie panteonul initial al tracilor. De la Homer pana la Vergiliu, traditia considera Tracia ca fiind patria lui Ares, zeul razboiului. Pe de alta parte, tracii erau vestiti pentru insusirile lor razboinice si indiferenta lor in fata mortii; prin urmare, se putea admite ca un zeu de tip “Ares” era seful panteonului lor. Totusi vechiul zeu celest al germanilor, Tiwas a fost asimilat de catre romani cu Marte. Este deci posibil ca “Ares” trac sa fi fost la origine un zeu al cerului, devenit apoi zeu al furtunii si al razboiului. De altfel, se cunoaste zeul Zbelsurdos; partea a doua a numelui sau, -surdos, ar deriva de la radacina suer, “a mugi, a rage”; el era deci un zeu al furtunii numit corect de catre greci Zeus Keraunos. In acest caz, “Artemis” ar fi o divinitate chtoniana, analoaga zeitelor trace Bendis sau Kotyto (Kotys); Herodot ar fi numit-o “Artemis” (in loc sa-i spuna, de exemplu, “Demeter”) din cauza naturii salbatice a padurilor si muntilor Traciei.

Daca aceasta “citire” este acceptata, se poate presupune, de asemenea, existenta, la cei mai vechi traci, a mitului exemplar al hierogamiei dintre zeul furtunii si Mama-Pamant; “Dionysos” ar fi fructul acestei uniri. Grecii cunosteau numele trace ale lui Dionysos: cele mai obisnuite erau Sabos si Sabazios. Un alt teonim era Bassareus, insemnand “invesmantat intr-o lunga blana de vulpe”. Cultul lui Dyonisos trac aminteste ceremoniile ce se desfasurau in timpul noptii, in munti, la lumina facliilor; o muzica salbatica (zgomote de lovire in cazane de bronz, chimbale, fluiere) ii indemna pe credinciosi sa scoata tipete de voiosie intr-un dans circular, furios si invartejit. “mai ales femeile erau acelea care se dedau acestor dansuri dezordonate si epuizante; costumul lor era straniu; ele purtau “bessares”, lungi vesminte fluturande, facute, pare-se, din piei de vulpe; deasupra acestor piei de caprioare si, probabil, pe cap, coarne. In maini tineau serpi consacrati lui Sabazios, pumnale sau tirsuri. Ajunse la paroxism, la “nebunia sacra”, ele apucau animalele alese pentru sacrificii si le rupeau in bucati, sfasiindu-le si mancandu-le carnea cruda. Omofagia rituala sfarsea identificarea cu zeul; participantii se numeau acum Sabos sau Sabazios.





E vorba, desigur, ca si la bacchantele grecesti, de o “divinitate” temporara. Dar experienta extatica putea trezi vocatii religioase specifice, in primul rand daruri oraculare. Spre deosebire de dionysismul grec, mantica traca era in legatura cu cultul lui “Dionysos”. Un anumit trib, cel al bessilor, ingrijea de oracolul lui “Dionysos”; templul se afla pe un munte inalt si profeteasca prezicea viitorul in “extaz”, ca si Pythia de la Delhi.

Experientele extatice intareau convingerea ca sufletul nu e numai autonom ci si susceptibil de o unio mystica cu divinitatea. Despartirea sufletului de corp, revelata prin extaz, arata, pe de o parte, dualitatea fundamentala a omului si, pe de alta, posibilitatea unei postexistente pur spirituale, consecinta a “divinizarii”. Credintele arhaice intr-o supravietuire, vaga si aproximativa, a sufletului au fost treptat modificate, ducand, in cele din urma, la ideea de metempsihoza, sau la diverse conceptii despre nemurirea spiritului. Probabil ca experientele extatice care au croit drum unor astfel de conceptii nu erau intotdeauna de tip “dionysiac”, adica orgiastic. Extazul putea sa fie provocat si de anumite ierburi (seminte de canepa la traci si la sciti) sau prin rugaciune.

In medii de acest tip s-au dezvoltat in Grecia practicile si conceptiile religioase cunoscute sub numele de orfism. Credinta in nemurire si certitudinea beatitudinii sufletului decorporalizat, duc, la anumite triburi trace, la o exaltare aproape morbida a mortii si la o depreciere a existentei. Trausii jeleau la nasterea unui copil, dar isi ingropau defunctii cu voiosie. Numerosi autori antici explicau curajul exceptional al tracilor in lupte, prin convingerile lor eshatologice. Martiaus Capella le atribuia chiar o adevarata “pofta de moarte”, caci “li se parea frumos sa moara”. Se poate recunoaste aceasta valorizare religioasa a mortii in anumite creatii folclorice ale romanilor si ale popoarelor sud-est europene.

Cat despre “Hermes”, care, dupa Herodot, era cinstit exclusiv de catre “regi”, adica de aristocratia militara, el este greu de identificat. Herodot nu face nici o aluzie la zeul solar, desi un asemenea zeu este din belsug atestat de alte surse. S-ar putea asadar vedea in “Hermes” trac o divinitate solara. Cateva secole mai tarziu, monumentele zise ale “eroilor cavaleri” se inmultesc in Balcani; or, Eroul-Cavaler este identificat cu Apollo. Este vorba totusi de o conceptie mai tarzie ce nu lamureste deloc teologia “regala” mentionata de Herodot.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani