Rockeffeler referat






Rockeffeler


In 1859, familia Rockefeller locuia la Cleveland (Ohio), la 100 mile de Titusville, intr-o confortabila casa de caramida plasata pe strada Euclide, colt cu strada Case.

Familia era formata din William Avery Rockefeller, sotia sa, Eliza Davison, si cei sase copii ai lor. Pentru a asigura existenta tuturor acestora, William a fost pe rand: misit in negotul de cai, camatar, “tamaduitor” de boli. El vindea leacuri de sarlatan, contra cancerului, la 2 dolari flaconul.

Eliza, fiica unui fermier din Moravia (New York), este o femeie dintr-o bucata, care conducea casa cu autoritate. Disciplina, scoala si biserica par a fi cele trei obsesii ale sale.

William este un aventurier. Va fi urmarit chiar si pentru viol si bigamie, ceea ce nu-l impiedica sa fie un protestant riguros. El insufla tuturor fiilor sai simtul banului: pot sa-si pastreze banii castigati pana la majorat, insa trebuie sa predea lunar tatalui lor 40 dolari; cand devin majori, primesc un mic capital de 1000 dolari.

Aceasta a fost suma cu care fiul cel mare, John D., nascut la 8 iulie 1839, va debuta in afaceri in 1858. Bagajul sau de cunostinte era mic, insa la varsta de 15 ani, dupa ce a muncit transportand diverse marfuri cu o sareta trasa cu mainile pe strazile orasului Cleveland, al a fost trimis de tatal sau sa urmeze cursurile Scolii superioare de comert, unde a capatat insusirile necesare unui om de afaceri si arta de a tine registrele contabile.

La 26 septembrie 1855 (implinise 16 ani) este angajat la firma specializata in expeditii Hewitt si Tuttle, indeplineste functii de curier, secretar, om bun la toate.

Isi petrece aici doi ani si jumatate, timp in cere isi va insusi stiinta aplicata a finantelor, a afacerilor si relatiilor cu clientela. In cateva saptamani, el devine ajutor de contabil cu un salariu de 25 dolari pe luna, apoi contabil cu aceiasi remuneratie.

Obsesia sa este sa faca avere, consacrand acestui scop intrega sa activitate. Timpul sau liber este rezervat Bisericii baptiste. Tine conturile intreprinderii, ca si pe cele proprii, cu meticulozitate, neuitand niciodata de operele de binefacere.

In 1858, patronii sai ii refuza o marire de salariu ceea ce-l determina sa accepte o oferta a unui prieten englez, Maurice Clark, de a infiinta impreuna, in docurile din Cleveland, o societate de intermediere pentru produce exotice. In aceasta asociere el contribuie, ca si asociatii sai Clark si Gardner, cu 2.000 dolari -1.000 dolari economiile sale, 1.000 dolari primiti in dar de la tatal sau - si va raspunde de partea financiara, prietenii sai ocupandu-se de vanzari si cumparari.

Din primul an cifra de afaceri este de 500.000 dolari, beneficiul fiecaruia din cei trei asociati fiind de 2200 dolari. In anul urmator incepe afluxul spre Oil Creek. John D. asista cu mare interes la toate acestea si, in 1862, atunci cand Clark si cu el ajung la un profit net de 34.000 dolari decid sa investeasca intr-o mica rafinarie de petrol construita de un enlez, Samuel Andrews, care descoperise modul de a trata petrolul prin acid sulfuric.

John D. si-a dat repede seama ca efortul nu trebuie indreptat spre foraj, operatiune plina de riscuri si de capcane. Cei din foraj se ruinau de altfel foarte repede datorita jocului hazardului, alcoolului sau desfraului. Cei din rafinarii, carora li se oferea totdeauna materie prima nu depindeau de hazard si de riscurile pe care acesta le presupunea.

Rockefeller se decide asadar sa investeasca in rafinarii. Si reusita este atat de mare incat, impreuna cu prietenul sau Andrews, baptist ca si el , isi consacra cea mai mare parte a timpului acestei afaceri, iar in 1865, renunta la celelalte activitati ale sale.

Urmarind eliminarea oricarei risipe, el isi creeaza propriul atelier de dogarit pentru a-si fabrica mai ieftin butoiasele - cu 96 centi bucata in loc de 2,50 dolari.

Singurul timp liber pe care si la permis a fost pentru a celebra casatoria cu Laura Spelman, fiica unui om de afaceri prosper, evlavioasa si econoama ca el.

In primii trei ani, a investit in rafinarii, impreuna cu Clark si cu cei doi frati ai acestuia, 100.000 dolari, beneficiul obtinut fiind de aceiasi importanta. El rascumpara apoi, cu suma de 72.500 dolari, cotele-parti ale lui Clark si creeaza rafinaria Rockefeller si Andrews, lasandu-l pe Clark comisionar la Cleveland.

Andrews se ocupa de partea tehnica, iar John D. preia partea comerciala. Adunand toate creditele posibile, el cumpara actiuni la cursurile cele mai scazute si le revinde la preturi mai mari.

Cu un nou asociat, stralucit om de afaceri, Henry M. Flagler, si el baptist, fiu de misionar, el va regrupa, prin cumparari succesive, rafinarii concurente pentru a simplifica afacerile si pentru a constintui un veritabil monopol, care va deveni Standard Oil.



Actionand in aceiasi maniera, el inchiriaza toate vagoanele cisterna disponibile, apoi incheie acorduri secrete privilegiate cu Vanderbilt, patronul companiei de cai ferate New York Central, care prevad o reducere de 25% pentru produsele companiei Standard si in acelasi timp o crestere de 25% pentru produsele concurentilor.

Flagler ofera generalului Devereaux, presedintele Companiei de cai ferate Bord du Lac, filiala a companiei New York Central, un contract prin care acestea se angajeaza sa asigure transportul zilnic a 60 de vagoane de petrol rafinat de la Cleveland la New York, luand asupra sa toate riscurile de incendiu sau accidente. S-au organizat trenuri complete, ceea ce a permis companiei sa reduca durata transportului. In compensatie, deoarece compania castiga bani multi din aceasta afacere, el obtinea pentru Rockefeller, Andrews si Flagler o reducere a costului transportului de la 2,40 la 1,75 dolari pentru fiecare baril.

Prin aceste procedee discutabile, John D. va ajunge in cinci ani, din 1872 pana in 1877, sa-si asigure controlul a 95% din piata mondiala a petrolului. Ingeniozitatea suprema a constat in cumpararea majoritatii intreprinderilor concurente, platindu-le jumatate in actiuni ale companiei Standard Oil si jumatate in numerar.

Standard Oil a luat fiinta la 10 ianuarie 1870, cu un capital de un milion de dolari. Flagler i-a redactat statutul, fondatorii fiind John D., Samuel Andrews, Henry Flagler, Stephen V. Harkness, socrul lui Flagler, un om foarte bogat care a sustinut grupul, William Rockefeller, fratele mai mic a lui John, care reprezenta compania la New York.

John D. afirma peste tot ca Standard Oil este un “sindicat de actionari” care rafineaza la un nivel “standard”, in realitate el monopolizand treptat atat intreaga productie cat si rafinarea.

Expansiunea companiei Standard Oil va fi permanenta pana in 1882. Prin intimidare, persuasiune sau forta, John D. si asociatii sai isi indeplinesc intotdeauna obiectivele.

Flagler si Rockefeller isi reperaza prada, o invaluie cu vorbe altruiste si apoi, daca nu le accepta propunerile, schimba tonul si ajung in cele din urma sasi atinga scopul.

Daca recalcitrantul se apara, intreprinderea ii este zdrobita printr-un dumping sistematic. Companiile de cai ferate refuza sa-i transporte petrolul. In cativa ani, Rockefeller si prietenii sai si-au capatat, in intreaga Pennsylvanie si in Ohio, reputatia de ticalosi inraiti.

Si cu toate acestea, ei gasesc aliati printre aceia care fara s-o declare, ii indiviaza si ii admira. In aprilie 1874, cei doi complici reusesc sa convinga pe patronii de rafinarii W. G. Warden, din Philadelphia, si C. Lockart, din Pittsburgh, sa anexeze sau sa rascumpere companiile concurente din regiunea lor, asa cum au facut ei la Cleveland. Argumentele lor sunt convingatoare: in 1873, Standard Oil a realizat un beneficiu de un milion de dolari si a ridicat capitalul la 2,5 milioane dolari. Acordul se incheie si cei patru formeaza o asociatie secreta pentru a se ajuta reciproc in manevrele pe care le preconizau.

Operatiunea va reusi si, la 10 martie 1875, capitalul companiei va creste la 3,5 milioane dolari.

Companiile de cai ferate devin si ele dependente de acesti clienti deveniti indispensabili, iar John D., pentru orice eventualitate, cumpara in 1877, la pretul de 3.400.000 dolari, bunurile si activul celei mai mari companii de conducte petroliere care putea pretinde sa concureze transportul feroviar. Banii sunt realizati dintr-o taxa speciala de 25 de centi de fiecare galon impusa tuturor exportatorilor de petrol din portul New York.

Acesta reprezenta un nou succes, pentru ca, in 1878, Standard Oil va distribui un divident exeptional de 50% o nimica toata fata de ce se putea obtinea din jefuirea expeditorilor.

Intre timp John D. constrangea companiile feroviare, ruinate de concurenta nesabuita dintre ele, sa se alipeasca Societatii Progresului din Sud, un cartel clandestin de mari patroni de rafinarii, carora le vor acorda de-acum inainte rabaturi enorme.

Izbucneste scandalul. Statul dizolva cartelul si impune tarifurile legale pentru transportul petrolier. E prea tarziu. In trei luni, Standard Oil a ruinat numerosi producatori si a anexat 22 din cele 25 de rafinarii din Cleveland si un sfert din potentialul american! Compania rafineaza 33 de milioane de tone de petrol din cele 36 milioane cat se pot produce anual in Statele Unite. Ea detinea monopolul distributiei in Europa si Asia.

Se poate spune ca industria petroliera americana s-a nascut gratie vocatiei pentru afaceri a lui Rockefeller Istoria pare sa demonstreze ca acesta a luptat impotriva industriei petroliere a tarii sale, pe care a reusit sa o invinga.





In ceea ce priveste societatea Standard Oil, ea aplica metode si principii de organizare foarte stricte: autofinantarea si rationalizarea. In fiecare an, jumatate din beneficii este reinvestita, in 1882 capitalul atingand suma de 70 milioane dolari. Eliminarea concurentilor este insotita de o integrare completa si continua: scaderea pretului de cost prin introducerea unor tehnici noi de rafinare, centralizarea achizitiilor, stocarea petrolului brut extras, transporturi grupate, distributia si exportul.

Datorita procedeelor sale abile si metodelor sale industriale, John D. Rockefeller, in biroul sau modest din New York, strada Broadway, nr.26, poate fi considerat, in 1882, la 43 de ani, stapanul celui mai mare consortiu din lume. El este aparat de o foarte numeroasa echipa de prieteni si aliati politici, prezenti in toate adunarile legislative, in toate partidele, in toate administratiile. O multime de avocati tinuti cu mari cheltuieli este gata sa astupa orice bresa ar aparea.

Compania Standard Oil (New Jersey) a devenit primul trust din lume.

In cautarea lor permanenta de noi piete de desfacere Standard Oil si John D. Rockefeller au avut ideea geniala de a fabrica, pentru China, tara cea mai populata din lume (pe atunci numara 400 milioane de locuitori), 500.000 lampi de petrol, pe care le-au distribuit gratuit, prin agentii lor, sub forma de cadou, tuturor notabilitatilor din aceasta tara. Fiecarei lampi i se adauga o cantitate mica de petrol, tot in mod gratuit. Asa s-a nascut in China nevoia de petrol.

In lunile care au urmat, pretul cu care s-a vandut petrolul in China a compensat fara intarziere costul lampilor si al celor cateva sute de mii de galoane de petrol care fusesera oferite.

Metoda s-a dovedit rentabila incat Standard Oil a mai folosit-o atat in Australia cat si in Africa de Sud sau Argentina. Succesul a fost tot atat de mare.

Dar, in acelasi timp, concurenta internationala lua rapid proportii.

In Statele Unite, Standard Oil (New Jersey) trebuia sa faca fata unei nemultumiri aproape generale.

Patronii de rafinarii se constituisera intr-o asociatie, al carei presedinte era John D. Rockefeller, in cadrul careia se convenea cresterea sau scaderea pretului in functie de modul in care se prezenta piata.

Pozitia de lider cu cei 66.000 de salariati, dividendele considerabile acordate actionarilor sai, datorate faptului ca -eroare pshihologica- capitalul teoretic al lui Standard nu crestea in aceeasi masura cu valoarera reala a activelor nete, au determinat acuzatia ca societatea ar urmari sa aspire la monopol.

Din 1904 pana in 1906, i-au fost intentate 20 de procese cu acuzatia ca atenteaza la libertatea comertului blocand mecanismul pietei; in lipsa concurentei, se spunea, Standard marea preturile, practicand dumpingul in zonele de libera concurenta.

De fapt toate acestea se produceau in mod real, dar din umbra: John D. Rockefeller, pe ascuns, facea sa creasca preturile ici si colo sau sa scada sub pretul de cumparare. Niciodata n-a incercat vreun sentiment de mila.

Cel care in ajuta sa realizeze un profit facand sa scad pretul de cost la Standard se imbogatea. Pe cel care il stingherea, insa, il zdrobea. La inceputul acestui secol, Rockefeller era omul cel mai detestat din tara.

Standard n-a putut sa castige toate procesele si, in noiembrie 1909, tribunalul din Saint Louis a decis eliminarea companiei din statul Texas. La apelul facut de companie, la 15 mai 1911, Curtea Suprema a hotarat dizolvarea si distribuirea actiunilor sale intre cele 70 de societati participante.

De fapt, pretedintele Theodore Rosevelt, om tot atat de generos pe cat era de zgarcit era John D. s-a plasat in fruntea adversarilor trustului, hotararea care s-a luat constituind pentru el o vistorie personala.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani