Primul razboi mondial un nou tip de razboi - Arborele Lumii referat






Primul razboi mondial

-un nou tip de razboi-

Numit pe vremea sa “marele razboi”,primul razboi mondial a produs distrugeri imense si a cerut un sacrificiu uman de neinchipuit. La incheierea sa, imperii intregi se aflau in ruine, iar conditiile de pace impuse au dus la conflicte istorice viitoare.

Cauzele primului razboi mondial trebuie cautate in secolul al XIX-lea, cand din statele mici ce apartinusera inainte unor tari, s-au format state noi. Cele mai insemnate din noile state nationale, ca Germania si Italia, incercau sa-si intareasca pozitiile cu toate mijloacele posibile, fata de Rusia, Franta, Marea Britanie, Imperiul Austro-Ungar,din centrul Europei si Imperiul Otoman-in decadere. Tari mici, ca Belgia, nu au facut fata si s-au declarat neutre.

Pana in 1914,marile puteri s-au concentrat in doua aliante opuse. Pe o parte a baricadei se aflau Puterile Centrale, in frunte cu Germania si Imperiul Austro-Ungar. La  inceput si Italia se afla de aceasta parte, dar cu trecerea timpului legaturile  s-au racit ,insa s-au intarit relatiile de apropiere cu Bulgaria si cu Turcia. De partea cealalta Antanta, formata din Franta, Rusia, Marea Britanie nefiind angajata in totalitate in acest conflict, fiind simpatizantul lor.

Punctele tari si slabe ale organizarii sociale, politice si militare ale tarilor aliate au avut un rol esential in desfasurarea conflictelor ulterioare. Germania devenise cea mai mare putere militara a Europei. Tendinta ei de a sparge suprematia navala a Marii Britanii a produs tensiuni mari intre cele doua tari. Imperiul Austro-Ungar era caracterizat de nemultumirea si de agitatia nationalitatilor, tinute cu greu intr-un stat unitar.

Marea Britanie, industrializata cu mult inaintea celorlalte state, domina un imperiu de colonii. Forta sa de aparare nu se baza numai pe armata sa profesionista de 386000 militari, ci in primul rand pe excelenta sa marina militara. Rusia in schimb era cu mult depasita de celelalte tari in privinta industriei si a tehnicii militare, dar in caz de razboi ea putea mobiliza milioane de oameni. Franta suferea inca datorita infrangerii si despagubirilor impuse in urma razboiului franco-prusac din 1870-1871.

Razboiul a izbucnit insa in Europa de Est, in Balcani. Acest teritoriu apartinuse initial Imperiului Otoman, dar retragerea turcilor a cauzat un vid de putere, pentru acapararea caruia concurau Italia si Imperiul Austro-Ungar. In 1908 Imperiul Austro-Ungar ocupa Bosnia-Hertegovina. Aceasta masura i-a iritat in mod profund atat pe sarbii localnici, cat si Regatul Sarb invecinat. Aliatul traditional al Serbiei, Rusia, a protestat, dar nu era pregatit pentru acordarea unui ajutor militar. Situatia din regiune era supertensionata, cand in 28 iunie 1914 studentul nationalist sarb Gavrilo Princip l-a asasinat pe principele mostenitor al Imperiului Austro-Ungar Franz Ferdinand si pe sotia acestuia.

In urma asasinatului evenimentele se precipita. Monarhia inversunata acuza pentru asasinat Regatul Sarb, pe care-l ataca in 28 iulie. Peste doua zile Rusia mobilizeaza in ajutorul sarbilor o armata de 1,2 milioane de militari. Germania someaza Rusia sa-si retraga  fortele in 24 de ore, in caz contrar ii declara razboi. Rusia refuza ultimatumul si Germania se tine de promisiune. Franta primeste si ea declaratia de razboi a Germaniei in data de 3 august, ea  fiind aliata Rusiei.

Conform planului Schlieffen, Franta trebuia invadata inainte ca Rusia sa fie gata de razboi, altfel Germania trebuia sa lupte pe doua fronturi, atat in vest cat si in est.

Linia fortificata de pe granita franceza se putea ocoli prin Belgia. Dar cum ea se declarase neutra si nu permitea trecerea  trupelor germane pe teritoriul sau, in 4 august este invadata Germania. Deoarece Marea Britanie garanta neutralitatea Belgiei, ea declara razboi in aceeasi zi Germaniei. Nu trecusera nici cinci saptamani de la atentat si toata Europa se afla in razboi . In noiembrie intra in razboi si Turcia de partea Puterilor Centrale.

Armata gemana, cu un efectiv de 1,5 milioane de oameni, parea de nestavilit. I-a infrant pe francezi pe toata lungimea frontului de vest, in 31 august la Mons faramiteaza corpul expeditionar britanic, cu un efectiv de doar 70 de mii de oameni ; in septembrie insa,in lupta de la Marne sunt opriti de catre francezi . Fiecare dintre partile beligerante se stabileste pe pozitiile cucerite si construieste cate o retea de transee, care sunt separate intre ele doar de o fasie ingusta de pamant, “pamantul nimanui “ . Transeele se intind pe o lungime de 700 km in nordul Frantei, de la Canalul Manecii pana in Elvetia.



Pana la urma, lupta din transee de pe frontul de vest a durat patru ani. Luptele durau luni intregi, in cazul unor  “mari brese “ combatantii mureau cu zecile de mii intr-o singura zi. Rezultatul a fost cucerirea unei fasii de cativa metri pamant. Pana la sfarsitul razboiului, pe acest front, nici una dintre parti nu a reusit o inaintare mai mare de 65 km.

Prin atacarea fortaretei Verdun, de o importanta strategica deosebita, in februarie 1916, germanii vroiau sa dea Frantei “lovitura de gratie”. Au murit mii de soldati din ambele tabere, dar Verdunul a ramas in mana francezilor. In lupta dusa pe raul Somme, in cursul atacului britanic, inca din prima zi au murit 60 de mii de oameni. Marile pierderi aproape ca au lasat fara  combatanti armata voluntara engleza.

In acest timp se duceau lupte grele si pe frontul de est. In lupta cu rusii, armata austro-ungara a sucombat si germanii au trebuit sa transfere aici o armata mai mare decat cea planificata initial. Al doilea front, de care se temeau atat de mult la inceputul razboiului, a devenit o realitate. Dar in 1914 cu victoriile de la Tannenberg si de la lacurile Mazur, apoi invadarea Poloniei, aflata sub suveranitatea Rusiei, au dobandit pe neasteptate mari victorii asupra Rusiei. In acelasi an Bulgaria intra in razboi de partea Germaniei si armata formata din trupe bulgaresti si germane ocupa cu rapiditate Serbia. Trupele austriece nu au avut prea mult succes pe frontul balcanic si cel de est, dar fata de Italia, care in 1915 a trecut de partea Antantei, au repurtat o serie de succese. In 1916 si Romania a intrat in razboi de partea Antantei, dar germanii, intr-o campanie scurta si executata impecabil, au invadat o mare parte a tarii obtinand o sursa importanta de titei.

La data de 22 august 1915 Japonia declara razboi Germaniei si isi indreapta atacul impotriva coloniei germane Tsingtao. Aceasta este cucerita dupa 11 saptamani, in urma unei ofensive alaturi de trupe britanice. Navele militare germane sunt urmarite prin Oceanul Indian, prin sudul Atlanticului si lupte navale grele se inregistreaza langa insulele Maldive si pe langa portul chilian Coronel.

Niciodata nu existase un asemenea razboi in istoria mondiala. Pe tot parcursul lui s-au introdus tehnici noi si inventii ucigatoare tot mai eficiente. Germanii au folosit pentru prima oara artileria grea. Cele mai mari pierderi erau cauzate de mitraliere si de gazele de lupta. Gazul de lupta, sufocant si orbitor facea victime si din randurile lansatorilor, odata cu schimbarea directiei vantului. Vehiculul de razboi britanic-tancul- a fost introdus in lupta pentru prima oara in ofensiva britanica de pe raul Somme. Atunci a fost considerata “masina invingatoare” a razboiului. Ulterior s-a dovedit ca introducerea lui a fost prematura, deoarece au fost prea putine exemplare pentru un succes rapid, si astfel s-a pierdut mult din efectul surpriza scontat.

Toti beligerantii au utilizat aparatele de zbor nou descoperite, si  pentru prima oara a fost bombardata populatia civila. Anglia a fost atacata deseori de marile dirijabile Zeppelin. Pilotii noilor avioane biplane, inarmati cu armament de infanterie sau doar cu caramizi, duceau in aer o lupta pe viata si pe moarte. Sir Winston Churchill, ministrul fortelor navale, era convins ca victoria se poate obtine doar prin scoaterea Turciei din razboi. In 1915 marina regala a intreprins o expeditie spre Marea Neagra in Dardanele, dar nu au reusit sa ocupe capitala turca Constantinopol.





In 1916, ambele parti aflate in conflagratie si-au marit productia industriei militare. In Anglia, Lloyd George a devenit prim ministru, si a introdus serviciul militar obligatoriu. In Germania, conducerea militara s-a concentrat in mainile generalilor Hindenburg si Ludendorff. Franta, abia in 1917 si-a gasit un conducator cu vointa de fier, in persoana lui Georges Clemenceau.

Marile, pe toata perioada conflagratiei  au fost dominate de britanici. In 1916  flota navala germana a intrat in lupta directa cu marina regala. Langa peninsulele Iutlanda, britanicii au suferit pierderi mari, dar au fortat navele germane sa se retraga; acestea au ramas in porturi pana la sfarsitul razboiului. Marina regala a instituit blocada porturilor germane, privand astfel Germania de aprovizionarea cu marfuri de importanta vitala.

Germanii se pregateau si ei sa realizeze o blocada, telul lor fiind scufundarea cu ajutorul submarinelor a tuturor navelor de transport care navigau spre Marea Britanie. La 8 mai 1915, un submarin german a scufundat transatlanticul Lusitania, avand la bord 128 de pasageri americani influenti . Cu aceasta scufundare devenea foarte probabile intrarea S.U.A in razboi de partea Antantei.

In aprilie 1917, presedintele american Woodrow Wilson a declarat razboi Germaniei. Pe frontul de vest continua lupta. Germanii au fost respinsi, dar numai pana la linia Hindenburg, bine fortificata. La Passchendaele, britanicii s-au impotmolit in mlastina. Germanii au castigat mai multe batalii si pe frontul de est, unde bolsevicii, ajunsesera la putere, in urma revolutiei ruse din octombrie 1917.

Cu toate ca armatele germane si austriece au obtinut o victorie nimicitoare impotriva armatei italiene, cu incetul aliatii Germaniei au ajuns la capatul puterilor. Imparatul austriac a incercat sa incheie o pace separata , iar turcii, in urma pierderii Ierusalimului si a Bagdadului au batut in retragere. Si soldatii germani prezentau semne de oboseala, aveau moralul scazut si americanii se apropiau .  Primele trupe, sub conducerea generalului maior Piershing, au debarcat in Europa la 27 iunie 1917.

Ludendorff a fortat ultima sansa a victoriei, cand in 3 martie 1918 a incheiat pacea separata cu guvernul bolsevic sovietic la Brest-Litovosk, si astfel a putut transfera peste un milion de oameni pe frontul de vest. Marea ofensiva Ludendorff, inceputa la 31 martie a respins temporar trupele Antantei in Franta. Pierderile umane au fost uriase de ambele parti, dar in iulie, o suta de mii de militari americani au venit in ajutorul trupelor Antantei.

Poporul german era infometat si realizand inevitabilitatea infrangerii armata s-a demoralizat. In 8 august 1918 armatele unite ale Antantei sub comanda generalului Foch au intreprins un atac, langa Amiens, care a dus in fine la o importanta bresa. Nemtii au fost respinsi pe teritoriul Belgiei, dar au luptat cu indarjire,si la terminarea razboiului stapaneau inca teritorii straine. In octombrie s-a destramat Imperiul Austro-Ungar. Fortele britanice si arabe, sub conducerea lui T.E Lawrence au ocupat Damascul, iar Portugalia si Turcia au capitulat. Flota germana s-a rasculat, Kaiserul a fost alungat de pe tron. La 31 octombrie 1918 Germania a cerut un armistitiu, care a intrat in vigoare in data de 11 noiembrie 1918

Dupa terminarea razboiului, puterile victorioase s-au adunat la Versailles pentru a discuta conditiile de pace. La 28 iunie 1919 s-a finalizat tratatul de pace. Antanta, mai ales Franta, a dorit sa fie despagubita pentru toate pagubele suferite. Germania a fost obligata sa cedeze unele teritorii puterilor Antantei, iar despagubirile a trebuit sa le plateasca in aur, animale si materii prime, de exemplu fier si carbune. Umilirea lor a fost completata de ocuparea militara a zonei Rinului .

Istoricii considera ca aceste despagubiri uriase au dus la ruinarea sistemului financiar german in anii 1920. Aceasta situatie financiara a permis ridicarea partidului national-socialist, cu Hitler in frunte si izbucnirea unui nou razboi mondial exact dupa 20 de ani de la semnarea tratatului de pace.

Bibliografie:”Arborele Lumii”-editura Marshall Cavendish









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani