Hitler-Stalin O ecuatie cu multe necunoscute referat






Hitler-Stalin:
O ecuatie cu multe necunoscute


                  La sase decenii de la consumarea ei, colaborarea Hitler-Stalin, 'autentificata' de acordurile dintre cei doi prezinta inca pete albe. Am constatat-o deja atunci cand arhivele rusesti ne-au relevat contributia de fond a liderului sovietic la redactarea Pactului din 23 august 1939 (nr. 8/1998), o constatam, o data in plus, cu o noua revelatie oferita de inepuizabilul fond de documente detinut de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova.
               Dupa venirea lui Hitler la putere, la 30 ianuarie 1933, numerosi comunisti si antifascisti germani, in marea lor majoritate evrei, si-au parasit tara, gasindu-si refugiul fie in U.R.S.S. - citadela unei utopii, ce parea a-si fi depasit definitia -, fie peste Ocean. Stalin i-a primit cu bratele deschise pentru ca, dupa un timp, sa ii livreze inapoi Gestapoului. O mie de comunisti si alte 60 de mii de germani care fugisera de nazism au urmat acest traseu dus-intors.
             Gestul Kremlinului poate fi subsumat 'antisemitismului de stat' din U.R.S.S.-ul epocii lui Stalin. El este un fel de uvertura la momentul declansarii acestei politici, in august 1942, in plin razboi. Sectia de propaganda a C.C. al P.C.U.S. (b) semnala atunci ca echipa aflata la conducerea Teatrului Bolsoi este 'evreiasca in cvasitotalitatea ei' si lansa o campanie 'pentru puritatea artei rusesti'. O carte aparuta la Paris, in 1998, in traducere, Prisonniers du pharaon rouge (Prizonierii faraonului rosu), semnata de Ghennadi Kostircenko, enumera directiile acestei politici, mentionand cazul Solomon Mihoels, presedintele Comitetului antifascist evreiesc. Creat in 1941, acest organism a fost folosit de Stalin - intr-o sinistra operatie de manipulare - la inceput, pentru a atrage fonduri din strainatate, in speta, S.U.A. Dar odata ce liderul comunist a aflat chiar de la Mihoels personal, despre proiectul de creare a unei Republici autonome evreiesti in Crimeea, presedintele Comitetului avea sa cada victima unui accident de circulatie, inscenat, in ianuarie 1948 de politia secreta. Cu o singura exceptie, toti conducatorii Comitetului antifascist evreiesc au fost impuscati. (La Moscova s-a editat de curand o monografie consacrata lui Solomon Mihoels - 1890-1948.)
            In 1949, Pravda infiera cosmopolitismul criticilor de arta si imediat numerosi intelectuali evrei rusi erau acuzati de spionaj in folosul Marii Britanii si S.U.A. In ianuarie 1953, cu doua luni inaintea mortii lui Stalin, cand au fost arestate eminente personalitati ale lumii medicale, in frunte cu profesorul Egorov, directorul spitalului de la Kremlin, care nici macar nu era evreu, asa-numitul complot al 'halatelor albe' incununa politica antisemitismului de stat. Evident, pe fondul unui antisemitism popular traditional, hranit de geloziile particulare sau de rivalitatile profesionale.
           Dar sa revenim la cazul resortisantilor germani, la cei alungati in 1933 de nazism. O prima marturie a jocului machiavelic al lui Stalin a constituit-o lucrarea Prisonnière de Staline et d'Hitler (Prizoniera a lui Stalin si Hitler), aparuta imediat dupa razboi, a Margaretei Buber-Neumann, sotia lui Heinz Neumann, Nr. 2 in Partidul Comunist German. Sotii Neumann au fugit din Germania si, odata ajunsi la Moscova, el a fost executat de NKVD, iar ea trimisa in lagar, la Karaganda. Dupa semnarea Pactului germano-sovietic, din 1939, d-na Neumann a fost 'livrata' de sovietici inapoi germanilor si deportata de fascisti la Ravensbrück.
          Arkadi Vaksberg, un familiar al arhivelor rusesti, pe baza studierii carora a semnat volume de mare succes (Hôtel Lux, Aleksandra Kollontai, Visinski, procurorul lui Stalin, Misterul Gorki), traduse in afara tarii lui, merge dincolo de destinul familiei Neumann. De altfel el a afirmat, inca din anul 1994 (in cartea sa Stalin Against the Jews (Stalin impotriva evreilor), aparuta la New York, ca primele negocieri intre Berlin si Moscova privind resortisantii germani au inceput cel putin de la sfarsitul anului 1935, deci cu mult inaintea semnarii 'pactului diavolului'. Initiativa, afirma recent Vaksberg, dupa investigatii in arhivele MAE de la Moscova, a apartinut serviciilor diplomatice ale Reichului la Moscova. Ele au cerut Kremlinului informatii privindu-i pe cetatenii germani din U.R.S.S. De fapt, sintagma era un eufemism, pentru ca Hitler era interesat de fapt, de militantii comunisti . Intr-o nota din 7 octombrie 1938, semnata de consilierul Schwiner de la Ambasada germana la Moscova, se spunea limpede ca despre comunisti era vorba. Schwiner ii scria chiar omologului sau rus, Grigori Venstein, ca Berlinul presupunea ca erau 'peste 500 persoane'.
          Pe 21 noiembrie 1939, Vladimir Potemkin, loctiitor al comisarului poporului pentru Afaceri Externe, care raporta zilnic superiorilor sai situatia, isi titra astfel sinteza: Despre chestiunea cetatenilor germani arestati in U.R.S.S . In acest document, el relata intalnirea avuta cu insarcinatul cu afaceri von Tippelskirch. 'Nu exclud posibilitatea ca, in cel mai scurt timp, sa va pot informa despre unele hotarari cu caracter practic', nota Potemkin. Trecusera numai cinci zile de la semnarea unui acord secret germano-sovietic ce stipula, in articolul sau 14, ca 'toti cetatenii germani care se gasesc inca pe teritoriul sovietic, in inchisori sau colonii, sau exilati, trebuie expediati fara intarziere in Germania'.
          Pe 11 ianuarie 1940, Potemkin relata o alta intrevedere cu omologul sau german: 'I-am dat lui Tippelskirch a doua lista cu germani arestati, care urmeaza a fi expulzati. Sa fie vreo 15 persoane'.
          Berlinul considera insa mult prea lent procesul de 'predare'. Pe 9 aprilie 1940, von Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, ridica tonul in fata ministrului Afacerilor Externe, V.M. Molotov: 'Sunt foarte intrigat de faptul ca o mare parte a cetatenilor germani ce trebuiau remisi, conform acordului incheiat, raman inca in Uniunea Sovietica'. 'Voi face tot ce tine de competenta mea pentru a scurta aceasta intarziere' - promitea ca un scolar 'Domnul Niet'.
          Ceea ce a si facut. Si nu numai cu cei 500 comunisti germani identificati de Berlin, inca de la inceput, care au fost expulzati, ci cu multi altii, care fugisera din Germania in U.R.S.S., fara acte si sub nume imprumutate: oameni de stanga, antifascisti, cea mai mare parte evrei, care - via Polonia - se refugiasera in Rasarit.
          Von Schulenburg a avut, pe 19 mai 1940, o intalnire (in aceeasi problema) si cu loctiitorul comisarului poporului pentru Afaceri Externe, Vladimir Dekanozov, ochiul lui Beria in diplomatie. 'Ambasadorul german a reamintit ca - nota Dekanozov - la inceputul convorbirilor intre guvernul german si sovietic, ultimul ceruse ca partea germana sa poata primi 20 000 refugiati germani instalati pe teritoriul U.R.S.S. Dar, in cursul discutiilor, partea sovietica a crescut cifra pana la 60 000'.
           Fara cea mai mica unda de ironie, Dekanozov adauga: 'Guvernul german a tinut sa sublinieze considerentele umanitare ce l-au facut sa accepte 60 000 de refugiati'. Si incheia: 'Consilierul Ambasadei germane, Tippelskirch, a amintit ca Potemkin precizase ca, din cei 60 000, numai o mica parte erau de origine etnica germana'. Berlinul si Kremlinul actionau deci in totala coniventa in ce priveste etnia (evreiasca) a germanilor refugiati.
          In lunile ce au urmat, colaborarea celor doua guverne a devenit ritmica: pe 27 august 1940, guvernul german emitea un memorandum oficial 'strict secret', adresat autoritatilor sovietice, in care preciza ca 'acesti cetateni se gasesc in situatii extrem de defavorabile'. Molotov a trimis de urgenta documentul 'tovarasului Beria, cu rugamintea de a verifica aceasta informatie si a raspunde imediat, cu toate masurile necesare, respectiv eliberarea si expulzarea cetatenilor germani'. Este acelasi Molotov care, la 3 mai 1939, cand Litvinov era obligat sa demisioneze din functia de ministru de Externe (Magazin istoric, nr. 11, 12/1989) si care ii succeda ii marturisise foarte direct acestuia: 'Suntem aici pentru a imprastia sinagoga'.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani