Caderea orasului Constantinopol, Constantinopolului, Disputa Isihasmului, Istoricii Caderii Constantinopolului referat







Caderea orasului Constantinopol

Scurt istoric:

Imparatul roman Constantin cel Mare (307 - 337) a intemeiat orasul Constantinopol, in anul 326, pe locul vechii colonii grecesti Byzantion care avea o pozitie strategica si economica favorabila. Se spune ca a tras el insusi hotarele orasului cu o lance. Inaugurarea solemna a avut loc in anul 330. Asezat la intretaierea drumurilor care uneau pe uscat si pe mare Europa cu Asia Mica, noua Roma, cum mai era numit orasul intemeiat de Constantin cel Mare, a capatat curand o mare importanta politica si economica si a devenit vestit prin frumusetea si bogatia cladirilor, precum si a podoabelor sale.

Constantinopolul a devenit un important centru mestesugaresc (imbracaminte, bijuterii, arme), comercial-international, cultural si stiintific.

Dupa moartea lui Constantin cel Mare, barbarii au reinceput sa atace Imperiul Roman si luptele pentru domnie, stinse pana atunci, au fost reluate. Acestea l-au determinat pe imparatul Teodosiu (379 - 396) sa imparta in anul 395 Imperiul intre cei doi fii ai sai.Unul a primit partea de apus a Imperiului (Imperiul Roman de Apus), cu capitala la Ravenna, iar celalalt a primit jumatatea de rasarit (Imperiul Roman de Rasarit), cu capitala la Constantinopol. De la aceasta data, cele doua imperii si-au dus viata separat.

In decursul timpului hunii, condusi de regele lor Attila, au atacat in expansiunea lor si Imperiul Roman de Rasarit. Primind multi bani si daruri din partea imparatului, Attila a renuntat la cucerirea Constantinopolului.

Dupa prabusirea Imperiului Roman de Apus (576), considerata sfarsitul istoriei antice, Imperiul Roman de Rasarit si-a continuat existenta inca un mileniu si cuprindea Peninsula Balcanica, Asia Mica, Siria si Egiptul. Teritoriile au fost extinse, sub domnia imparatului Justinian (527 - 565), inspre sud (nordul Africii) si vest (Italia si sud-estul Spaniei) transformand marea Mediterana intr-o mare interna a Imperiului ("mare nostrum").Constantinopolul, socotit ca singurul centru important al Imperiului, era inconjurat de ziduri puternice construite la inceputul sec. al VI-lea pe o lungime de 70 km pentru aparare. De asemenea, aceste ziduri erau considerate simbolul ideologic al Bizantului.

La inceputul secolului al VII-lea (602) Imperiul a pierdut o parte a teritoriilor sale din Europa, Asia si Africa, elementul grecesc capatand preponderenta, ceea ce a dus ca limba greaca sa devina limba oficiala in stat in locul celei latine. Capitala a primit numele de Bizant, iar imperiul s-a numit bizantin.

In decursul timpului capitala a rezistat la numeroase asedii dusmane, printre care cele ale avarilor, persilor (616 si 626) si arabilor (667 - 673, 716 - 717).

In secolele IX - XI, a fost supusa mai multor atacuri ale cnejilor kieveni, turcilor selgiucizi si cruciatilor care au cucerit-o in anul 1204 si stapanit-o pana in anul 1261.

Prin cucerirea peninsulei Balcanice de catre turci, in urma infrangerii sarbilor (1389), a bulgarilor (1393) si a cruciatilor la Nicopole (1396), Imperiul bizantin mai pastra doar capitala - Constantinopolul - si teritoriul invecinat. Pierderea Tesalonicului (1430), infrangerea de la Varna (1444) si cea de la Kosovo (1448) prevesteau caderea Constantinopolului, care va avea loc la 29 Mai 1453.

Disputa Isihasmului

In secolul XIV cea mai importanta disputa din rasarit a fost cea a isihasmului. Ea a pornit sub influenta scrierilor lui Pseudo-Dionisie Areopagitul (sec. V) si a lui Simeon Noul Teolog († 1022) in Muntele Athos, unde unii monahi s-au daruit vietii contemplative, in liniste desavarsita, termen de la care aceasta miscare si disputa teologica s-a numit isihasm. 53543uin76mqe2l

Metoda sau practica isihasta se realiza astfel: calugarii dedati acesteia se retrageau in locuri singuratice si prin concentrarea gandului la rugaciune se ridicau mai presus de impresiunile simturilor si de tot ceea ce ii inconjura, pentru ca prin contemplare urmau sa vada lumina dumnezeiasca cea necreata.

Ei invata ca nu este imposibil de a vedea lumina Dumnezeirii, necreata si incoruptibila, identica cu lumina Taborului, ea fiind numai o lucrare, energie si putere a lui Dumnezeu, care emana din fiinta Sa nevazuta, fara sa fie identica cu ea.

Aceste energii sau lucrari sint comune celor trei persoane ale Sfintei Treimi si, prin lucrarea lor, Dumnezeu se manifesta in lume. Aceasta doctrina nu este ceva nou, caci ea isi are izvorul in revelatia Noului Testament si in invatatura Sf. Parinti greci.

In Apus, Toma de Aquino († 1274) invata ca intre fiinta lui Dumnezeu si energiile Sale divine, care, dupa el, si teologii latini, sunt create, nu exista deosebire reala, ceea ce face imposibila indumnezeirea omului, deoarece Dumnezeu ramane fata de oameni intr-o splendida izolare. iq543u3576mqqe

Contra doctrinei isihaste s-a ridicat calugarul Varlaam din Calabria. Desi in tratativele de unire dintre Biserica Ortodoxa si papa Benedict al XII-lea (1334-1342), de la Avignon, din 1339, Varlaam a aparat doctrina ortodoxa. Venind la Constantinopol in 1340 el a condamnat metoda si doctrina isihasta. El a sustinut ca lumina care emana din fiinta sau substanta lui Dumnezeu nu este necreata, caci in modul acesta se admite in Dumnezeire existenta a doi dumnezei, esenta divina invizibila si energia divina - vizibila, si creata, si-i acuza pe isihasti de diteism.

Sinodul tinut la Constantinopol in 1341 s-a pronuntat pentru isihasti. Varlaam este

condamnat si pleaca in Italia. In 1342 a devenit episcop de Gerace, in sudul Italiei, unde a continuat sa atace violent nu numai isihasmul ca metoda si doctrina, ci si Ortodoxia pe care o aparase mai inainte.

Dupa 1341, lupta impotriva isihasmului a fost continuata de Grigore Achindin.

In doua sinoade tinute la Constantinopol, insa, unul in 1347 si altul in 1351, se aproba doctrina isihasta, caci din 1347 ajunsese la tron Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1355) ca asociat al Imparatului Ioan al V-lea Paleologoul (1341-1391), care era sustinatorul isihastilor.

In secolul al XVIII-lea, isihasmul a cunoscut o noua inflorire in Biserica Ortodoxa, datorita Sfantului Nicodim Aghioritul († 1804).

Intre cei mai mari adversari ai isihasmului au fost: Varlaam din Calabria, Grigorie Achindin, Grigorie si Nichifor Grigoras († 1360), monahul atonit Dimitrie Kydones († dupa 1397) si canonistul Constantin Armenopoulos († pe la 1380).

 

 

 

Caderea Constantiopolului

Europa era asaltata de imaginea turcului crud, care ameninta, ca o noua ciuma, crestinatatea, mai ales dupa ce Mahomed a devenit sultanul intregii Turcii. Acesta a hotarat sa realizeze ceea ce nu au facut strabunii lui, adica sa-si supuna si renumita coroana a Constantinopolului.

El a decis sa constranga in toate privintele pe vietuitorii greci aflati in apropiere de marginile Pontului, astfel incat acestia sa nu mai poata face comert pe ape sau sa ceara ajutor la nevoie. Pentru a-si atinge scopul a decis ca este iminenta construirea unei cetati in acea zona. Din aprilie pana in august 1452, inginerii otomani au inaltat cu o repeziciune surprinzatoare, pe tarmul european al Bosforului, in unul din locurile cele mai inguste, puternica fortareata RUMELI HISARI. Pe cealalta parte, stramtoarea era pazita de citadela ANADOLU HISARI, construita pe vremea lui Baiazid I.

Imparatul, protestand impotriva construirii unei fortarete otomane pe teritoriul grecesc, si dandu-si seama ca turcii se pregatesc pentru razboi, a trimis soli la Mahomed, pentru a reinnoi tratatul de alianta si pace alcatuit de fratele sau, Ioan Paleologul.

Mahomed a primit soliile, dar dupa aflarea motivului sosirii lor nu le-a raspuns nici la oferta reinnoirii tratativului si nici de ce se pregateste de razboi. “eu pot face orice as dori - le-a raspuns Fatih grecilor cu dispret vadit! - Amandoua tarmurile Bosforului imi apartin mie, cel rasaritean - pentru ca pe el traiesc otomanii, iar acesta apusean - pentru ca voi nu stiti sa-l aparati. Suneti-i stapanului vostru ca, daca-i va mai trece prin minte sa trimita la mine pe cineva, in legatura cu o asemenea chestiune, voi porunci ca solul sa fie jupuit de viu.”



In luna august la Constantinopol erau in toi pregatirile pentru a da riposta cotropitorilor. Oratul isi facea rezerve de paine, lemne si arme, iar zidurile si tunurile erau reparate in pas grabit.

In toamna 1452 au inceput tratativele cu papa Nicolae V. Insa papalitatea nu dorea sa ofere un ajutor real, vrand sa evite cheltuielile inutile. Gandul despre caderea Constantinopolului parea absurd, mai ales la Roma, Paris, Londra sau Venetia, mai ales datorita reputatiei sale de “nezdruncinat”. Desigur, se planuia trimiterea unui ajutor, insa nu prea mare si nici prea degraba. De fapt, acest nu era gata nici cand orasul era cucerit. Numai temerarul genovez Giovanni Giustiani Longo a adus, pe 2 galere, sapte sute de voluntari. Constantin Dragases i-a promis acestuia insula Lemnos daca apararea capitalei se va incununa cu succes.

Constantin XII a realizat insa ca ajutoarele nu vor fi cosistente, si a ajuns la concluzia ca vor trebui sa se apere mai mult singuri, si poate ca singurul ajutor adevarat va fi din partea divina(“Daca Dumnezeu asa a binevoit, pentru pacatele mele sa pedepseasca natiunea si coroana grecilor, apoi asa sa fie” - a zis Constantin).

Cand s-au apropiat de cetatea Constantinopol, Mahomed, pentru a-si imbarbata ostenii a promis ca cei care vor deveni eroi dupa cucerirea orasului, vor putea lua tot ceea ce isi doresc de acolo. Acestea fiind spuse, toti fiecare ostas a jurat ca va face tot ceea ce ii va sta in putinta pentru a cuceri cetatea. Dupa acestea, sultanul a poruncit sa inceapa ultimele pregatiri pentru inceperea luptei.

In ziua de vineri, 6 aprilie, imparatul crestin Constantin Paleologul a parasit palatul Valherna, urmand sa se intoarca numai daca va iesi triumfator in lupta cu turcii.

Tot in acea zi, noul sultan al turcilor, Mehmed al II-lea, dupa ce a intins covorul pentru rugaciune, comandantii de armate, sfetnicii si ironicii, in sunetul tobelor care se auzea in toata tabara, au strigat ca asediul Constantinopolului incepe in acea zi. Mahomed a trimis catre toti conducatorii lumii de veste ca asediul simbolului crestinatatii incepea in acea zi. Acum, tanarul vlastar era pregatit sa izbuteasca unde

cei dinaintea lui nu au facut-o.

Sultanul a luat masuri militare deosebite pentru cucerirea capitalei, inchizand Bosforul dintre rasarit, pregatind o flota si o armata - peste 160,000 soldati - si procurand tunuri de o marime neobisnuita.

Imparatul Constantin Dragases (1448-1453) avea circa 9000 soldati, in mare parte italieni, condusi de Giovanni Giustiniani Longo.

Desi asaltul a inceput la 6 aprilie, de-abia a doua zi, 7 aprilie, tunurile otomane au anceput sa trga de-a lungul intregii linii a zidului.

La 18 aprilie Mehmed II a realizat primul asalt organizat.

La 20 aprilie, printre valurile Propontidei s-au aratat patru corabii ce aveau cruci pe catarge - trei genoveneze si una greceasca - incarcate cu provizii si avand la bord cateva sute de voluntari. Mehmed II a trimis in intampinarea acestora vreo suta si jumatate de corabii si a inceput o lupta inegala, ce a durat aproape o zi intreaga. Insa romeii si italieni earu mult mai iscusiti in arta razboiului pe mare si galerele lor erau cu mult superioare celor turcesti. Unul dupa altul, vasele otomanilor paraseau campul de lupta, avariate, unele chiar in flacari. Seara, toate cele patru corabii ale crestinilor s-au strecurat aproape fara pierderi, intr-un moment potrivit, in golf. Totate acestea s-au petrecut sub ochii celor din cetate, aceasta victorie nefacand aproape nimic altceva decat sa ridice moralul celor din cetate.

A doua zi otomanii au primit intariri optzeci(80) de vase de lupta, lucru care i-a ingrozit pe locuitorii nefericitului oras. Vasele au fost transportate pe colina din Pera, cu ajutorul scripetilor, alunecand de acolo pe uscat, ca pe apa, in Cornul de Aur, sa poata controla manevrele bizantinilor. Insa curajosul Trevisano a incercat noaptea, impreuna cu cativa voluntari, sa incendieze flota tucilor. Din nefericire sultanul le-a aflat planul si le-a intins o capcana. Toti au fost nimiciti cu foc de la mica distanta. Indurerat si in acelasi timp furios, Dragases a poruncit sa fie decapitati 250 de prizonieri musulmani, iar capetele lor sa fie expuse pe ziduri.

Desi turcii erau dotati bine din punct de vedere militar, duceu lipsa de oameni priceputi in artele razboiului. Astfel ca cei care se ocupau cu lansatul proiectilelor spre zidurile orasului ratau adesea, si nici nu se puteau apropia prea mult de zidurile orasului. Acesta este si unul din motivele pentru care Cnstantinopolul a rezistat atata timp asediului. Totul s-a schimbat insa, odata cu inceputul lunii mai, cand in tabara lui Fatih a sosit o ambasada maghiara. Unul din soli, versat in ale artilerei, a fost mituit de truci si i-a invatat arta ochirii corecte. De atunci, pentru greci au urmat vremuri foarte grele.

In pofida situatiei extrem de grele, Dragases nu avea de gand sa piarda orasul. Ca si pana acum, barbarii acopereau santul si peribolul cu cadavrele lor.

La 7 mai a fost repins unul din cele mai sangeroase atacuri langa Mesadeichion, iar la 12 mai langa Valcherne.

La 18 mai grecii au aruncat in aer si au ars un tun urias de asediu mobil - helepolis, construit de specialistii turcilor dupa regulile artelor militare. Peste 5 zile, la 23 mai, crestinii au descoperit si au aruncat in aer o galerie subtereana, care ducea sub zidurile orasului. Locul furiei lui Mehmed l-a luat deprimarea.

Dorind sa-l sperie pe imparat, Fatih, le-a expediat lui si orasenilor un mesaj, propunandu-le sa alega intre capitulare si sabia calaului, iar basileul - intre moarte si trecerea la islamism. Unii propuneau ca aceste conditii sa fie acceptate. Consiliul militar a repins ultimatumul sultanului. Pe intariturile capitalei, cei care isi indreptau gandul spre capitulare erau in minoritate. Nu numai barbatii luptau vitejeste, ci si sotiile si copii care puteau sa manuiasca lancea sau arbaleta.

La 23 mai, in oras s-a intors o corabie, pe care Paleologul o trimisese in cautarea mult asteptatei flote venetiano-papale. Capitanul i-a comunicat basileului ca pe intinsul Marii Egee nu e nici urma de flota, si ca este putin probabil ca aceasta sa mai apara. Occidentul isi tradase fratii de credinsa. In acelas timp papa avea parte de discutii aprinse pentru cheltuirea fiecari ducat pentru ajutatul Constantinopolului.

La 26 mai, turcii au pornit asupra zidurilor cu toata armata. De-a lungul perimetrului zidurilor terestre se ingramadisera sute de cadavre, iar vazduhul se cutremura de gemetele musulmanilor raniti si muribunzi. Mehmed II a petrecut o buna parte din noapte adancit in ganduri. In dimineata urmatoare, sultanul a strabatut calare pozitiile ostirii sale si a promis sa dea orasul spre jefuire timp de 3 zile si 3 nopti. Soldatii au salutat aceasta veste cu strigate pline de incantare.

In zorii zilei de 28 mai 1453, Constantin XII Dragases Paleologul a convocat, pentru ultima oara, consiliul militar. A implorat sa nu se dea rusinea drapelului lui Constantin cel Mare, si a rugat pe fiecare dintre cavaleri, in parte, sa-l ierte daca il nedreptatise cumva. Multi dintre ei plangeau. Seara, in catedrala Sfanta Sofia s-a oficiat un tedulum solemn, si toti prezenti s-au impartasit. Nu s-a mai tinut cont ca unii erau catolici iar altii ortodocsi, toti s-au rugat impreuna. Dupa spusele lui Steven Runcinman, de-abia atunci, in pragul dezastrului, a avut loc adevarata impacare a celor doua biserici.





La ora 1 noaptea au atacat detasamentele de basbuzuci, inarmati cu ce s-a nimerit. Cel mai inversunat asalt a avut loc intre poarta Sf. Roman si poarta lui Polyandros.

Cu o ora inaintea zorilor, o ghiulea a daramat un sector mare al zidului, in apropiere de poarta SF. Roman.

Dupa patru ore de lupta, cand grecii si aliatii lor erau istoviti de oboseala si rani, spre poarta SF. Roman au pornit uniotatile turcesti de elita - ienicerii. Mehmed al II-lea insusi a condus coloana acestora pana la sant. La inceput, dupa prima ora de lupta, parea ca vor rezista si acestui atac, insa Mehmed si-a incurajat si si-a indemnat ostenii sa lupte. Acest asalt, al treilea(mare asalt) la numar, a fost cel mai inversunat. Deoarece in lupta a fost ranit comandantul italienilor, Longo Giustiani, unii ostasi si-au parasit posturile. In imbulzeala creata, in oras au navalit turcii. Pe strazi se incingeau incaierari, in care otomanii se rafuiau cu aparatorii orasului, care mai erau inca in viata. Totodata, au inceput jafurile impreuna cu celelalte orori pe care le aducea cu sine soldatimea salbaticita. Multi s-au refugiat in catedrala Sfanta Sofia, rugandu-se la Domnul sa le trimita un inger care sa distruga cu sabia-i de foc oastea pagana. Totul a fost zadarnic, turcii au patruns inauntru si au inceput sa-i macelareasca pe cei prezenti. Oamenii ingroziti incercau sa se salveze pe corabiile ramase intregi. Nu au fost impiedicati, turcii fiind prea ocupati cu jafurile.

Spre seara, in orasul scaldat de sange, a intrat calare Mahomed II. Sultanul a ordonat ofiterilor sa apere edificiile, care devenisea acum proprietatea lui. Chiar el a alungat din Sfanta Sofia pe fanaticii care o devastau, frapat de maretia acesteia. Fatih a vizitat palatul Valherne, ramas pustiu. Privind petele de sange din salile acesteia, el a intonat versurile persane:

“Paianjenul plineste slujba de strajer in odaile regelui,

Bufnita viersuieste cantarea razboinica-n palatul lui Afrasiab...”

 

La 29 mai 1453, intr-o zi de marti, caderea Imperiului Bizantin devine realitate sub asediul lui Mahomed al II-lea (1451-1481). Caderea dainuia din anul 935,iar acesta devine actul care incheie perioada medievala, dar bulverseaza occidentul in fata pericolului otoman si prin inchiderea drumurilor clasice spre India si China. Asaltul Constantinopolului a numarat 53 de zile.

Seara, intr-un morman urias de cadavre, a fost gasit Constantin Paleologul. Acesta a fost identificat dupa vulturii bizantini de aur de pe cizmele sale. Sultanul a poruncit sa I se reteze capul imparatului acesta urmand sa-I fie exus la Hippodrom, iar corpul sa-I fie inmormantat cu onoruri imparatesti. Acest mormant a fost intretinut pana la inceputul secolului XX pe socoteala vistieriei, in piata Vefa din Istanbul.

Orasul, intemeiat de Constantin I, fiul Elenei, a fost subjugat pentru totdeauna de barbari in timpul domniei lui Consantin XII, fiul Elenei. Din acest punct de vedere, A doua Roma a repetat soarta Primei Rome.

La caderea orasului, netrebnicii pagani au incendiat orasul, unul din focarele principale fiind Arhiva Imperiala. Se spune ca ar fi ars trei zile si trei nopti cu flacari pina la cer. Saracia informatiilor din perioada asa zis "intunecata" a Europei este direct legata de dezastrul istoric al Constantinopolului. Este deja cunoscut ca perioada "intunecata" nu a fost de fel asa, cu o viata infloritoare si moderna emanata de la Constantinopol. Daca este ceva intunecat, provine din cenusa celui mai longeviv si impunator Imperiu al tuturor timpurilor, cel Roman. Pierderile culturale si istorice rezultate din iresponsabilitatea hoardelor mongolo-turcesti este incomensurabila si poate fi comparata cu dezastrul Alexandriei egiptene, straveche vatra de cultura ariano-romaneasca antica.

Sf. Sofia a fost transformata in moschee. Au fost, insa crutate, biserica Sf. Apostoli, bisericile din cartierul Studion si cele din Fanar, sultanul gandindu-se la un statut juridic al crestinilor in cadrul statului turc, primul Patriarh dupa 1453 devenind Ghenadios Scholarios care era si etnarh (conducator politic) prin ''berat'' - ul (porunca scrisa) sultanului. ).

Istoricul Ch. Diehl a afirmat ca ''Timp de secole, el(Constantinopolul) a fost campionul crestinatatii impotriva Islamului, aparatorul civilizatiei contra barbariei, educatorul orientului slav, dupa ce a facut sa se simta influenta sa pana in occident ... De la extremitatile Greciei pana in fundul Rusiei, toate popoarele Europei orientale, turci si greci, sarbi si bulgari, romani si rusi au pastrat amintirea vie si traditiile Bizantului disparut.''

Traficul comercial a continuat o vreme, mai ales prin Egiptul ramas, pana la 1516, sub stapanirea mameluca. Pentru Europa, o noua aventura urma sa inceapa.

In istoria sa, de peste un mileniu, Bizantul a influentat si alte state si popoare in diverse domenii culturale: in litere, in religie, in arte, in drept si, desigur, in ceea ce priveste aspectul vietii sociale.

Asediul Capitalei Bizantului a fost cel mai important eveniment istoric al secolului XV.


Orban dacul, un „stricator de ziduri"

Numele lui Orban dacul, exceptional fauritor de „arme si unelte pentru stricat ziduri", a dainuit peste veacuri, fiind mentionat in cronici si lucrari de istorie dedicate campaniei militare dusa de trupele otomane comandate de sultanul Mahomed al II-lea (1451-1481) pentru asedierea si cucerirea orasului Constantinopol (29 mai 1453), pe atunci capitala Imperiului Bizantin. Acest oras-cetate a facut obiectul mai multor asedii, cel mai dur fiind cel din 1452-1453, datorita exceptionalelor tunuri de asediu confectionate de tunarul Orban dacul, care a folosit o tehnologie speciala, care includea turnarea fontei in forme de lut, folosind concomitent mai multe culee...
Inca din anul 1452, Sultanul Mahomed a dispus construirea pe tarmul european al stramtorii Bosforului, a cetatii Bogazi Kessen, ale carei tunuri asigurau controlul traficului navelor prin stramtoare; pentru realizarea unor tunuri asa-zise „de coasta", a fost angajat Orban dacul, deoarece trebuia ca aceste tunuri sa aiba o bataie de aproape 4 km (latimea maxima a Bosforului), si proiectilele inca sa fie distrugatoare pentru navele care ar fi aprovizionat Constantinopolul si suficient de precise pentru tinte mobile! Dupa testarea capabilitatii tunurilor create de Orban pentru cetatea Bogazi Kessen, acesta a fost angajat de sultanul Mehmed pentru realizarea unor tunuri de mari dimensiuni, capabile de aceasta data sa sparga zidurile de protectie ale Constantinopolului...
Orban dacul, asa cum l-a denumit cronicarul grec Laonic Chalcocondil in lucrarea sa intitulata „Expuneri istorice" era, se pare, nascut in Transilvania. La acea data se pare ca Orban era un barbat „intre doua varste, cu mustata blonda si obrajii rumeni". Orban, care avea o anumita faima castigata in Ungaria vremurilor acelea, a fost initial angajat de bizantini, dar faptul ca nu a fost platit corespunzator (sau nu i s-au acordat increderea si fondurile necesare), l-a adus in tabara otomana. Aici el a dispus de fondurile necesare pentru a-si instala atelierul in vecinatatea orasului Adrianopol. Constructia primului tun-gigant, care a durat trei luni, depasind, se pare tot ce fusese realizat in domeniu pana la acea data, a inclus trageri de proba, a caror efectuare a fost semnalizata locuitorilor orasului Adrianopol pentru a nu provoca spaime inutile!
Pentru a le aduce sub zidurile Constantinopolului, fiecare din aceste tunuri-gigant a fost amplasat pe cate un transportor lung de peste 30 de metri, tras de 60 de perechi de boi avand pe fiecare latura cate 200 de muncitori-sprijinitori, cate o echipa de 200 de muncitori care netezeau drumul si echipe de dulgheri care faceau podete peste eventualele denivelari sau curgeri de apa (Proiectilele sferice din piatra si chiar din marmura (!) erau transportate in care trase de trei perechi de boi). In lucrarea „Istoria Turcilor", istoricul turc Mustafa Ali Mehmed mentioneaza aportul tunului Orban, pe care-l considera „originar din Transilvania" si arata ca din tunurile confectionate de acesta" se putea trage de putine ori pe zi, dar de fiecare data produceau pagube mari."
Odata cu primele lovituri ale tunurilor create de Orban dacul impotriva zidurilor cetatii Constantinopol, se nascuse artileria grea, iar Orban s-a dovedit un pionier al artileriei moderne.



 

Istoricii Caderii Constantinopolului

Caderea Constantinopolului sub turci din 29 Mai 1453 a fost descrisa de patru istorici; Laonic Chalkokondil, Ducas, Giorgios Sphrantzes et Critobul din Imbros.

1. Laonic Chalkokondil (Condei de arama) era un nobil atenian, discipol al umanistului Ghemistos Pleton, captivat de Herodot si Tucidide. Istoria sa cuprinde 10 capitole si trateaza evenimentele istorice dintre anii 1298-1463, deci perioada cuceririi turcesti si a caderii Constantinopolului, ajungand la cucerirea Lerinos-ului in 1463. Expunerea sa este clara, demonstrand intelegerea faptelor istorice. In plus, nu atat Bizantul cat Imperiul otoman este centrul expunerii istoriei sale. Traind mai multi ani la curtea Despotului de Moreea, el trateaza detaliat procesul istoric din Peloponez care a avut mare importanta pentru istoria Imperiului bizantin din secolul al XV-lea.

Chalkokondil este important si pentru istoria noastra, mai ales pentru luptele lui Vlad Tepes cu turcii - cum scria prof. Alexandru Elian descriind cu lux de amanunte campania lui Mahomed II contra lui Vlad Tepes din 1462, precum si activitatea fiilor lui Mircea cel Batran (1386-1418). Contemporan cu Renasterea italiana, s-a interesat si de istoria statelor apusene, precum si a Tarilor Romanesti, fiind unul din cei care au reliefat originea latina a poporului roman.

Prof. Vasile Grecu a tradus opera sa cu titlul ''Expuneri istorice ed. Academiei, Bucuresti, 1958.

2. Ducas este nepotul imparatului Mihail Ducas. A fost un umanist convins si a scris in greaca populara.

Opera sa, Istoria turco-bizantina (1341-1462) - editata in editie critica de prof. Vasile Grecu, Bucuresti, 1958 - prezinta dramatic caderea Constantinopolului. Istoria sa incepe cu venirea pe tron a imparatului Ioan VI Cantacuzino, in 1341, devenind detaliat pentru domnia lui Baiazid, dupa 1389. Este important si pentru istoria noastra, dand date si asupra epocii lui Mircea cel Batran si a lui Dan II.

3. Giorgios Sphrantzes, nascut in 1401, a avut o viata zbuciumata. Om de incredere al ultimilor Paleologi, adversar al unirii cu Roma, diplomat la Venetia in 1454 si la Roma, in 1467, dupa 1453 trece prin mari greutati. Este intemnitat, impreuna, cu familia, apoi se retrage in insula Corfu, intra in monahism, luand numele de Grigorie.

Opera sa are doua variante: a) Chronicon minus, sigur autentica, tratand evenimentele istorice dintre anii 1413 si 1477; b) Chronicon maius tratand anii 1256-1476, contestata de unii istorici, dar aparata de alti ca V. Grumel sau G. Morovczik.

In expunerea evenimentelor istorice, Sphrantzes-martor ocular al caderii Constantinopolului, - este obiectiv, respectand cronologia evenimentelor. Interesant este faptul miraculos, descris de el, cand turcii au intrat in Sf. Sofia, unii din preoti care slujeau la Sf. Altar au luat Sf. Taine si s-au indreptat cu ele spre peretele de miazazi; acesta s-a deschis si i-a cuprins si acolo vor ramane pana ce Sf. Sofia va fi iarasi biserica!

Istoria lui Sphrantzes ne priveste si pe noi. Cronicarul Radu Popescu a cunoscut manuscrisul ''Chronicon maius'' inainte de a fi fost tiparit pentru intaia oara.

4. Mihail Ermodor Critobul din Imbros a fost un nobil grec, devenit ulterior biograful sultanului Mahomed II. El face o descriere detaliata a caderii Constantinopolului - desi nu a fost martor ocular - si trateaza evenimentele istorice dintre anii 1451-1467.

Este important si pentru istoria noastra, vorbind de luptele lui Vlad Tepes cu Mahomed II.

Editia critica a istoriei sale a fost publicata de prof. Vasile Grecu cu titlul ''Critobuli Imbriotae, de rebus per annos 1451-1467, a Mechmete gestis,'' Bucuresti, 1963.

Remarcam si faptul ca cei patru istorici principali ai caderii Constantinopolului si-au vazut opera publicata intr-o noua editie de N. Tomadachis, sub titlul ''Ducas, Critobul, Sphrantzes, Chalkokondil, Despre caderea Constantinopolului, Atena, 1953 (in greaca).

Exista, desigur si alte descrieri ale caderii Constantinopolului de catre martori oculari straini. Cea mai importanta dintre ele este cea a lui Niccolo Barbaro, Giornale dell'assedio de Constantinopoli - 1453, ed. E. Cernet, Viena, 1856.

In peste un mileniu de existenta, Bizantul a propagat crestinismul, l-a aparat de erezii, a contribuit la stabilirea dogmelor fundamentale ale crestinismului in cele sapte Sinoade ecumenice, a sprijinit si raspandit cultura, influentand deosebit viata spirituala a diferitelor popoare ortodoxe.

Orasul de azi

In anul 1923 numele orasului a fost schimbat din Stambul(denumire data de Mahomed al II-lea) in Istanbul. In folclorul romanesc este cunoscut si sub numele de Tarigrad, denumire folosita in letopisetele rusesti.

 

 

 

 

 

 

 

Materialul prezentat a fost prelucrat din cartile:

“Imparati Bizantini” de S. B. Daskov

“Caderea Constantinopolului” de Tatiana Stavrou

 

 

 

 










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















Cauta referat
Scriitori romani