Cetatea Neamt, judetului Neamt, situare, Constructia, Decaderea referat






Cetatea Neamt

Situata in partea de nord-est a judetului Neamt, la o departare de 46 de km de resedinta acestuia si in imediata apropiere a orasului Tg. Neamt, Cetatea Neamt (sau a Neamtului) face parte din categoria monumentelor medievale de valoare exceptionala din Romania. Aparitia si existenta sa sunt strans legate de istoria locului, a carei vechime coboara cu mai bine de sapte milenii in negura timpului.

Situata in partea de nord-est a judetului Neamt, la o departare de 46 de km de resedinta acestuia si in imediata apropiere a orasului Tg. Neamt, Cetatea Neamt (sau a Neamtului) face parte din categoria monumentelor medievale de valoare exceptionala din Romania. Aparitia si existenta sa sunt strans legate de istoria locului, a carei vechime coboara cu aproximativ sapte milenii in negura timpului.

Numai in microregiunea in care se situeaza Cetatea Neamt, atat de generoasa din punct de vedere a conditiilor de mediu natural, se gasesc un numar de peste 100 de situri arheologice si obiective de arhitectura care corespund tuturor epocilor si culturilor atestate in estul tarii noastre. Cele mai vechi urme de locuire, apartinand culturii Starčevo-Cris (cca. 5500-5000 i.H.), au fost puse in evidenta la Lunca-Vanatori si Oglinzi-Raucesti, pe versantul estic al Culmii Plesului, la doar cativa kilometri de Cetatea Neamt. Atrase de izvoarele de slatina care se gasesc in apropiere, comunitatile de agricultori si crescatori de vite din neoliticul timpuriu au exploatat intens apa sarata, asa cum au facut si populatiile care s-au succedat, atat pentru consumul cotidian propriu, cat si in scopul obtinerii sarii cristalizate care era transmisa catre triburile aflate la departare. Pentru secolele urmatoare (cca. 5000-4200 i.H.) sunt atestate vestigii ale culturilor ceramicii liniare si Precucuteni la Lunca, Oglinzi, Tarpesti, Topolita s.a., pentru ca ulterior (cca. 4000-2500 i.H.) sa se remarce un numar mare de asezari ale culturii Cucuteni (la Tg. Neamt, Vanatori, Poiana, Lunca, Raucesti, Petricani, Tarpesti etc.), cea mai stralucita civilizatie a Europei Vechi. Dupa o perioada framantata (cca. 2500-2000 i.H.), generata de patrunderea unor triburi de origine estica si nord-estica, in apropierea orasului de pe apa Ozanei (la Lunca, Davideni, Radeni, Tarpesti, Savesti) si chiar pe locul Cetatii Neamt sunt prezente comunitati ale epocii bronzului tracic (cca. 1800-1100 d.H.).



Daca pentru mileniul I i.H. sunt documentate un numar mai mic de descoperiri, in prima parte a secolului al II-lea d.H. asezarile sunt mult mai numeroase si bogate, asa cum sunt cele de la Brusturi, Topolita, Urecheni, Tarzia sau Nemtisor.

Cat priveste segmentul cronologic cuprins intre secolele V-VIII d.H., cunoscut in istoriografia romaneasca sub numele de perioada formarii poporului roman, statiunea de la Davideni este emblematica pentru intreg spatiul est-carpatic.

 

Avand forme specifice de organizare social-economica si politico-militara, comunitatile locale au evoluat in secolele urmatoare, desi au fost influentate negativ de controlul exercitat de populatiile turanice.

Dupa mijlocul veacului al XIV-lea, vechile asezari din Depresiunea Neamt cunosc o revigorare economica, activitatile productive si schimburile comerciale permitand transformari esentiale in statutul localitatilor. Indeosebi dupa formarea statului medieval moldovenesc se constata o crestere a numarului asezarilor rurale, sunt atestate documentar si arheologic curtile boieresti (ca cele de la Ortesti si Netezi), iar interesul domniei pentru aceasta zona devine tot mai evident. In acest context, aparitia orasului Targu Neamt si a Cetatii Neamt nu este decat o consecinta a dezvoltarii societatii locale, care pe parcursul intregului ev mediu va fi racordata la toate evenimentele istorice majore care s-au petrecut in Moldova.

Despre originea cetatii

Lipsa unor informatii precise privind inceputurile constructiei Cetatii Neamt a facut sa se vehiculeze, pe aceasta tema, mai multe ipoteze, a caror veridicitate a fost deseori pusa la indoiala.

O serie de istorici si filologi, dintre care unii de mare prestigiu, precum A.D. Xenopol, B.P. Hasdeu, D. Onciul s.a., pornind de la Bula papala din anul 1232, in care se strecura informatia ca in timpul sederii cavalerilor teutoni in Tara Barsei, intre anii 1211-1225, acestia ar fi construit pe versantul estic al Carpatilor un castrum muntissimum, au acreditat parerea ca numai Cetatea Neamt ar fi putut fi acesta.

Dealtfel, ipoteza germanica - teutonica sau saseasca - a Cetatii Neamt a fost insusita de multi dintre istoricii nostri, care au trebuit intr-un fel sau altul sa se pronunte asupra originii acesteia, pornind de la numele pe care il poarta.

In deceniul sase al secolului nostru, cand lipsa informatiilor istorice scrise au putut fi suplinite de pretioasele informatii date de sapaturile arheologice, parerile asupra inceputurilor cetatii au putut fi reconsiderate. Astfel, materialul databil de pe stratul cel mai de jos de locuire al cetatii, scos la iveala prin investigatiile sistematice efectuate, similar cu cel descoperit la cetatea de scaun de la Suceava, unde au fost identificate si monede din timpul domniei lui Petru I Musat (1375-1391), constituie o dovada certa ca Cetatea Neamt a fost construita in a doua parte a domniei lui Petru I, perioada in care Moldova a cunoscut o dezvoltare economica si politica continua.



Daca vechea teorie, conform careia constructia cetatii s-ar datora teutonilor, cade de la sine, nici ipoteza unei constructii sasesti nu poate rezista catusi de putin, pentru ca mica colonie atestata in evul mediu in urbea Neamt nu avea nici autoritatea politica si nici puterea economica necesara pentru a realiza o constructie militara de asa mari proportii. In plus, pana la aceasta data nu s-a descoperit nici o marturie arheologica care sa sustina acest lucru, iar izvoarele documentare sunt ca si inexistente.

 

Dupa cum afirma cu peste trei decenii in urma regretatul istoric Radu Popa, un monument ca Cetatea Neamtului reprezinta o constructie de mare amploare, care a cerut un efort urias si mijloace materiale considerabile. Singura forta capabila de a intreprinde asemenea initiative a fost asigurata de voievozii din epoca de consolidare a statului feudal al Moldovei.

Este foarte probabil ca documentul din 6 mai 1387, prin care Petru I Musat a depus juramantul formal de vasalitate fata de regele Vladislav Iagello al Poloniei, in care domnul moldovean mentiona ca 'ne facem supusi cu omagiu, pe noi, poporul si tara noastra, cetatile Moldovei si celelalte domenii', face referire si la Cetatea Neamt, atestata documentar in mod clar cativa ani mai tarziu, la 1395, in timpul expeditiei regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei, asupra Moldovei. Nu lipsit de importanta este faptul ca 'Neamtul din munti' este amintit in Cronica ruseasca ce cuprinde orasele de la est de Carpati, datata intre anii 1387-1391, care ar fi putut sa se refere atat la oras, cat si la cetate.

Fortificatiile Cetatii Neamt trebuiau sa reprezinte un avantpost important in lupta de aparare a granitei de vest a Moldovei, a trecatorilor Carpatilor Rasariteni mai ales, pe unde putea veni asupra statului moldovenesc primejdia cea mai mare: la acea vreme regatul maghiar isi manifesta cu evidenta politica de continua expansiune teritoriala spre est.

Asezata aproape de varful cel mai inalt al Culmii Plesului, Cetatea Neamt strajuia valea Moldovei si a Siretului, ca si drumul care trecea peste munte in Transilvania, de la Targu Neamt spre Pipirig, peste Petru Voda, prin Poiana Largului spre pasul Tulghesului. Fiind una din cele mai bine intarite cetati de care a dispus statul medieval moldovenesc, Cetatea Neamt a fost prezenta in evenimentele de prima importanta pe care le-a cunoscut aceasta parte de tara.

Numele cetatii provine, probabil, de la hidronimul de 'Neamt' pe care il poarta raul care curge pe sub poala muntelui si de la care si-au luat numele orasul si manastirea din apropiere. Mult timp centrul politic al regiunii a fost orasul de pe apa Neamtului (cunoscuta in acest sector si sub numele de Ozana) unde parcalabii cetatii erau sefii administrativi, militari si judecatoresti, numele de Neamt extinzandu-se apoi asupra tinutului si judetului, asa cum si orasul Piatra, dupa mijlocul secolului al XIX-lea, va deveni Piatra-Neamt.

Filiatia toponimelor de 'Neamt' de la numele apei, afluent de dreapta al Moldovei, pare a fi identica cu cea de la Suceava, unde orasul, cetatea si tinutul si-au luat numele de la apa Sucevei.

Dupa cum arata istoricul C.C. Giurescu, unele targuri si orase medievale au luat fiinta la locurile de vaduri pentru trecerea apelor, devenind centre polarizante pentru zona inconjuratoare, de aici si emanarea toponimelor de la hidronime si extinderea lor la nivelul unitatilor teritoriale mai mari - ocoale si tinuturi.

Unii carturari au explicat cuvantul 'Neamt' ca fiind de origine slava, el insemnand: 'tacut', 'linistit', 'mut' si care a fost dat ca hidronim si toponim in perioada de convetuire a populatiei romanesti autohtone cu comunitatile slave in deplasare pe teritoriul tarii noastre, cand au inceput a fi folosite nume slave si pentru alte cursuri de ape.

Sistemul de cetati al Moldovei in timpul lui Stefan cel Mare

Potrivit conceptiei strategice a domnitorilor Moldovei de la sfarsitul secolului al XIV-lea si inceputul veacului urmator, Cetatea Neamt trebuia sa se incadreze in sistemul general de aparare a tarii, alaturi de alte fortificatii similare

Constructia

Locul pentru amplasarea Cetatii Neamt a fost ales in mod fericit, intrucat Culmea Plesului asigura, prin pozitia sa naturala, mari posibilitati de aparare. Stanca Plesului apare ca un pinten cu plan in forma aproximativ triunghiulara, desprins de varful Cerdac, cu inaltimea de circa 480 m fata de nivelul marii si de 80 m fata de nivelul apei Neamtului.

De sus, de pe varful Cerdacului, unde se presupune ca a fost un important punct de observatie, se deschide un orizont larg, de unde se pot transmite si receptiona semnale vizuale la distanta.

Planul cetatii are aspectul unui patrulater cu laturi inegale, adaptat dupa teren. Daca intre latura de nord si cea de sud diferenta nu este decat de un metru (38, 50 m/37, 50 m), in schimb intre latura de est si cea de vest diferenta este mult mai mare - de 7 m (47 m/40 m). S-a apreciat ca planul cetatii de la Neamt, ca si al aceleia de la Suceava, ar fi suferit o influenta polono-lituaniana prin cetatile Coriatovicilor din Podolia sau Diosgör din Ungaria. Specific pentru Cetatea Neamt este faptul ca turnurile de aparare, din cele patru colturi, n-au fost plasate in exteriorul zidurilor, ca la cetatile Suceava si Scheia construite in aceeasi perioada, ci au fost incadrate direct in scheletul de ziduri, si aceasta pentru ca fortificatiile naturale de pe trei laturi nu permiteau constructia lor in exterior.




Initial, fortul musatin avea inaltimea de circa 12-15 m, cu o grosime apreciabila, de aproape 3 m. Zidurile sunt sustinute si consolidate in exterior de 18 contraforti puternici de forma prismatica, care corespund pe directia zidurilor interioare. Intrarea in cetate se facea pe 'poarta musatina' de la mijlocul zidului de nord.



Datorita faptului ca numai prin partea aceasta cetatea putea fi mai usor atacata, inca din faza musatina latura nordica a fost aparata de un sant destul de adanc, care trecea prin imediata apropiere a zidului, asa cum au dovedit sapaturile arheologice. Fragmentele ceramice gasite in pamantul de umplutura al acestui sant sunt caracteristice pentru a doua jumatate a secolului al XV-lea, cand s-a sapat alta fortificatie, la o departare de cativa metri.

Dezvoltarea tehnicii de lupta prin perfectionarea armelor de foc, in special a bombardelor, care puteau arunca ghiulele mult mai mari si mai grele, de piatra sau de fonta, capabile sa provoace distrugeri zidariei, a facut ca cetatile sa se adapteze noilor arme. In acest scop constructiile in unghi drept au fost incadrate de turnuri sau bastioane rotunjite. La Cetatea Neamt aceste lucrari au fost realizate in timpul domniei lui Stefan cel Mare, probabil in timpul ragazului ramas intre lupta de la Vaslui din ianuarie 1475 si 26 iulie 1476, cand a avut loc lupta de la Razboieni-Valea Alba.





In acest scurt timp zidurile cetatii au fost suprainaltate cu circa 6-7 m, iar in interior au fost construite o serie de dependinte necesare garnizoanei militare. Dar cele mai importante lucrari s-au realizat in partea de nord si nord-est a fortului, unde s-a sapat, dupa cum am aratat, un nou sant de aparare mult mai adanc si mai larg, flancat spre cetate de patru bastioane semicirculare cu ziduri groase si rezistente, cu inaltimi variabile, de pana la 30 de metri. Zidaria bastioanelor era prevazuta cu creneluri si ferestre inguste, prin care aparatorii cetatii puteau sa supravegheze si sa loveasca dusmanii.





Remarcabila era noua cale de acces in cetate, reprezentata de un pod arcuit, sprijinit pe 11 piloni de piatra de forma prismatica. Elevatia podului era, probabil, sub forma de bolta zidita tot din piatra, ca si pilonii. Forma arcuita a podului, care este in mare parte paralel cu bastioanele, cat si lungimea sa, ii obliga pe dusmani, atunci cand atacau, sa se expuna mai mult timp loviturilor aparatorilor cetatii. Se crede ca orientarea podului ii obliga pe atacanti sa-si mute scutul din mana stanga in mana dreapta, ceea ce ducea la diminuarea atacului. Portiunea de pod dintre ultimul pilon si zidul bastionului era mobila, putand fi ridicata printr-un sistem de scripeti. Tot mobil era si podul din fata portii principale realizata in timpul lui Stefan cel Mare, prin turnul de nord-est. Se pare ca aici au fost porti duble, atat la intrarea cat si la iesirea din turn, unde se pot vedea cu usurinta cele doua stiluri constructive: gotic si romanic. Ca masuri suplimentare de supraveghere au fost construite, la intrarea in curtea exterioara, doua capcane cu trape, cunoscute si sub numele de 'curse de sobolani sau de soareci'.


De la capatul podului, legatura cu satele din jur se facea pe un drum ce ocolea varful Cerdacului, cu acces la drumul spre Baia si Suceava, dar si la orasul de jos. Calea actuala de acces spre cetate a fost amenajata mult mai tarziu, in timpul domniei lui Mihalache Sturza, la 1834.

Dupa cum dovedesc o serie de izvoare narative si observatiile arheologice, unele cai de acces erau fortificate cu 'parcane', sub forma de santuri intarite cu palisade, pentru a impiedica accesul inamicilor.

Intarita prin lucrarile facute in timpul lui Stefan cel Mare, cu santul de aparare flancat cu bastioane puternice, cu ziduri suprainaltate, cu cai de acces pe care era imposibil sa se transporte 'masini' de lupta pentru distrugerea zidurilor, Cetatea Neamt a devenit una din cele mai puternice cetati din Tara Moldovei.

La constructia cetatii au fost folositi mesteri priceputi, care au mai lucrat probabil si la alte asemenea fortificatii. Stilul gotic, evident la ancadramentele de porti si ferestre, subliniaza prezenta unor mesteri transilvaneni, probabil de la Bistrita si Rodna, orase cu care Stefan cel Mare a avut legaturi stranse. Majoritatea incaperilor, cu exceptia celor din turnuri, care erau separate prin plafoane sprijinite pe grinzi groase de stejar, aveau arcade boltite realizate din caramida, sprijinite pe laterale si la capete pe elevatia rezistenta din piatra a zidurilor groase. Fragmentele de ancadramente de la usi si ferestre, cat si unii piloni de sustinere, descoperiti in molozul ruinelor, dovedesc atat competenta mesterilor pietrari, cat si grija de a se realiza un lucru frumos. Sub conducerea acestora, la o lucrare de asa proportii a participat, desigur, si un numar insemnat de salahori, la caratul unui volum asa de mare de piatra si a celorlalte materiale de constructie: lemn, caramida, var, nisip etc. Acesti oameni proveneau din locuitorii satelor ocolului, care aveau, asa cum precizeaza documentele vremii, obligatia prestarii 'muncii la cetati', fie cu carele, fie cu bratele. Dar pentru ca asemenea lucrari trebuiau terminate intr-un timp cat mai scurt, fiind patronate de insasi autoritatea domneasca, la realizarea lor erau mobilizati si targovetii, robii de pe mosii, ostenii si prizonierii.







Materialul din constructie este in cea mai mare parte piatra de rau, probabil din partile Pipirigului, folosita atat ca elevatie, cat si ca umplutura a zidurilor. La constructia arcadelor, pervazurilor, pilonilor si a contrafortilor a fost folosita piatra de cariera de la Domesnic si Gura Secului. O cantitate apreciabila de roca de gresie verzuie provine chiar din stanca de la baza Culmii Plesului.

Analiza compozitiei mortarului arata ca acesta a fost facut dintr-un var hidraulic in amestec cu nisip, microprundisuri, caramida sfaramata si praf de mangal, care au alcatuit un liant foarte rezistent. Pe anumite portiuni de zid, supuse mai mult actiunii agentilor naturali, se poate vedea ca mortarul a rezistat chiar mai bine decat piatra!

Cele mai multe incaperi erau destinate nevoilor garnizoanei militare, care poate sa fi avut, in mod obisnuit, aproximativ 300 de oameni.

Constructia (continuare)

Se presupune ca incaperea de langa intrarea pe sub turnul de nord-est a fost utilizata ca inchisoare (vezi plan, B). Incaperea invecinata, denumita azi 'monetarie', a fost utilizata, probabil, in momentele mai grele, pentru adapostirea tezaurelor domnesti (vezi plan, C).

Inainte ca Moldova sa fie inchinata turcilor – scrie Dimitrie Cantemir – la izbucnirea razboaielor voievozii isi trimiteau copiii si averile in aceasta cetate, aproape de nebiruit.

Deasupra asa-zisei monetarii a existat un paraclis, care in timpul lui Vasile Lupu a fost renovat, cetatea fiind transformata in 'manastirea Sf. Nicolae de la Cetatea Neamtului'. De interiorul bisericii din cetate, foarte bogat si pretios, asa cum demonstreaza iconostasul aflat azi la Manastirea Neamt, se va minuna misionarul catolic Marco Bandini, care a vizitat Moldova la 1646.


Incaperea de jos de pe aceeasi latura estica, vecina cu 'monetaria', se pare ca a fost asa-zisa 'baie' a cetatii, folosita de garnizoana militara; tot pe aici trece si unul din ulucele de scurgere a apei din curtea interioara. Bolta acestei incaperi, care se pastreaza partial, a fost realizata din caramida samotata, ceea ce intareste aceasta supozitie
(vezi plan, D).

Dupa traditie, incaperea din partea de jos a turnului de sud-est este numita 'neagra temnita', aceasta avand boxe in care erau aruncati, probabil, condamnatii la moarte pentru 'hiclenie' sau pentru alte abateri mai grave (vezi plan, F).

Pe latura sudica, ferita de loviturile bombardelor, au fost probabil camerele de locuit pentru capeteniile cetatii si pentru 'fetele mai subtiri' care erau gazduite la cetate. Incaperile de la demisol, aflate sub terasa actuala de pe care se poate admira Valea Ozanei, erau folosite drept depozite de provizii alimentare (vezi plan, G).










Incaperea lunga de pe latura vestica se considera ca a fost folosita drept sala de sfat si de judecata
(vezi plan, J). Aici, in calitatea lor de sefi administrativi si judecatoresti ai tinutului Neamt, parcalabii cetatii judecau, probabil, pricinile marunte. Desigur, atunci cand domnitorul tarii se afla la cetate, aceasta sala putea sa fie folosita drept loc de 'scaun domnesc', fiind spatioasa si impunatoare prin forma sa boltita. Dedesubt a existat asa-zisa sala a armelor.

In mod categoric, asemenea altor obiective de acelasi fel, Cetatea Neamt a avut si lucruri tainice, de a caror existenta au putut sti numai anumiti oameni. Asa se pare ca a fost presupusa iesire secreta din incaperea de pe latura vestica, de langa turnul S-V, unde o portiune de zid era gol la mijloc si pe unde se putea realiza, la nevoie, legatura cu exteriorul. De asemenea, se vorbeste ca in fantana, la o adancime de circa 10 metri, s-ar afla gura unui tunel, prin care se facea legatura cu exteriorul cetatii, ceea ce este greu de crezut, din cauza lipsei unor informatii sigure.

Probabil ca incaperile la care ne-am referit au avut de-a lungul veacurilor si alte destinatii. In decursul timpului unele dintre incaperi au suferit o serie de modificari, pentru a putea fi adaptate noilor cerinte si o mare parte a spatiilor au fost tencuite, varuite si mobilate spre a raspunde nevoilor locatarilor.


In moluzul din daramaturi s-au descoperit, printre altele, numeroase fragmente de teracote simple sau smaltuite, cu elemente decorative interesante: dragonul, capul de bour, pomul vietii, cavaleri medievali, cu elemente decorative vegetale si geometrice, care provin de la sobele din diferitele incaperi, ceea ce dovedeste atat interesul pentru confort, cat si pentru estetic.

Fantana din curtea interioara, cu o adancime apreciabila, care a fost sapata partial cu prilejul lucrarilor de restaurare, pare a fi un adevarat depozit arheologic, nevalorificat din punct de vedere stiintific. Ca a fost fantana si nu un simplu bazin de apa, asa cum ar fi tentati unii sa creada, interesante sunt informatiile din asa-zisul Jurnal intocmit de unul din secretarii lui I. Sobietski, care consemneaza ca fantana din cetate era foarte buna, din piatra, adanca si cu apa sanatoasa si frumoasa. Cronica Anonima a Tarii Moldovei, referindu-se la baricadarea austriecilor in Cetatea Neamtului la 1717, arata ca acestia au 'deschisu putul celu vechiu si adancu al cetatii' pentru a se aproviziona cu apa.




In curtea interioara, ca si in cea exterioara, au fost unele constructii usoare, ale caror urme au disparut in mare parte. Sapaturile arheologice au scos la iveala, de exemplu, ca in curtea exterioara, langa zidul din partea dreapta a portii musatine, a existat un cuptor, care dupa materialul ceramic databil dovedeste ca a functionat spre sfarsitul veacului al XVII-lea.

In legatura cu podul de acces in cetate, ale carui dimensiuni au suferit modificari in timp, detinem informatia ca avea lungimea de 80 picioare si largimea de 12 picioare la sfarsitul secolului al XVII-lea. Cand au intrat polonezii in cetate, la 1691, acesta nu mai era functionabil, motiv pentru care si intrarea se facea pe o poteca prin partea de nord-vest. 'A fost pod pe stalpi mari de piatra, care stau in picioare. In cetate se intra printr-o portita intunecoasa', noteaza cronicarul in Jurnal. Este posibil ca podul sa fi fost distrus inca din 1674, din initiativa lui Dumitrascu Cantacuzino.



Mari confruntari militare

Primul eveniment deosebit de care se leaga Cetatea Neamt   s-a petrecut la sfarsitul secolului al XIV-lea, in timpul domniei lui Stefan I Musat (cca. 1394-1399), cand regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei, urmarind politica de expansiune teritoriala la rasarit de Carpati, intreprinde o expeditie militara asupra Moldovei. Cronica oficiala maghiara si documentele emise de Sigismund consemneaza ca armatele regale au inaintat pana la resedinta domneasca, unde Stefan I 'i-a facut supunere'. In preajma Cetatii Neamtului, pe care cu siguranta regele Ungariei a asediat-o, se emite un act de cancelarie, 'ante castrum Nempch', la 2 februarie 1395, care constituie prima mentiune documentara a cetatii.

 

Marile batalii din epoca lui Stefan cel Mare

 

 


Referitor la acest eveniment, Cronica veche moldoveneasca a pastrat stirea ca Stefan Voda a invins pe regele Sigismund la Hindau (azi Ghindaoani, comuna Baltatesti, la circa 12 km sud de Targu Neamt), fapt confirmat si de inscriptia de pe piatra de mormant a lui Stefan I aflata la Radauti.

Cum regele Ungariei a mai dat un alt act de cancelarie, la numai cateva zile diferenta, respectiv la 14 februarie, in Brasov, se poate deduce ca ostile maghiare au trecut muntii in graba dupa lupta de la Ghindaoani. Concluzia care se desprinde este lesne de inteles: la acest prim botez al focului – Cetatea Neamt a rezistat cu succes in fata ostilor dusmane, inscriind o prima pagina de istorie glorioasa.

Probabil ca un rol important la invincibilitatea cetatii l-au avut si parcalabii, mentionati la loc de cinste in cadrul sfatului domnesc, atat in timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), asa cum au fost Sandru si Stanislav Rotompan, ultimul prezent la Conciliul de la Konstanz-Elvetia, cat mai ales in timpul lungii domnii a lui Stefan cel Mare (1457-1504).



 


In vara anului 1476, Stefan cel Mare incearca cu disperare sa faca fata dublului atac dusman, al tatarilor dinspre Nistru si al turcilor de la sud, care doreau sa-si ia revansa pentru infrangerea suferita in batalia de la Podul Inalt – Vaslui, cu un an inainte.

Aplicand tactica atragerii dusmanilor intr-un loc favorabil ostirii sale, Stefan cel Mare va opune, la 26 iulie 1476, o darza rezistenta in fata armatei otomane de circa 200.000 de ieniceri si spahii, condusa de insusi sultanul Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. La Valea Alba – Razboieni, la circa 27 km de Cetatea Neamt, oastea moldoveneasca de numai 12.000 de osteni, formata mai ales din boieri si curteni, s-a luptat cu disperare utilizand fortificatiile pregatite cu putin timp inainte de sfarsitul lunii iulie. In timp ce turcii isi innoiau atacurile cu ostasi odihniti, romanii moldoveni, cu randurile imputinate, au oprit totusi pe dusmani pana la caderea noptii, cand au parasit tabara, retragandu-se spre padurile seculare invecinate.



 


Subliniind dramatismul luptelor, Cronica lui Grigore Ureche arata ca 'moldovenii n-au cazut fistecum, ci stropsiti de multimea dusmanilor'. Cu credinta ca Stefan cel Mare s-ar fi refugiat in Cetatea de la Neamt, apropiata de locul bataliei, sultanul vine cu o parte din oastea sa asupra acesteia. Se pare ca in cetate, la acea data, s-ar fi aflat si o parte din prizonierii turci din lupta de la Vaslui, pe care domnul Moldovei i-a folosit la lucrarile de fortificare. Desi au sperat sa intimideze mica garnizoana prin numarul lor impresionant, turcii n-au putut cuceri cetatea; ba, mai mult, au trebuit sa faca fata atat arcasilor, care au raspuns prin lovituri sigure din spatele meterezelor, cat si tunarilor care si-au facut din plin datoria cu mijloacele avute la dispozitie.

Iata cum descrie Angiolello, secretarul sultanului Mahomed al II-lea, actiunea turcilor de a supune cetatea:

Facand incercarea de a cuceri fortareata amintita, s-au asezat sapte bombarde si in decurs de opt zile s-au facut efortul de a o cuprinde, dar doua din cele bombarde s-au spart, iar cei care se aflau in fortareata nu voiau sa stea de vorba si toti se aparau cu artilerie si nu le pasa de noi.

Ceva mai tarziu, cronicarul Ion Neculce consemna ca bombardele turcesti au fost aduse pe drumul ce ocolea coama muntoasa 'pre despre Moldova' si au fost amplasate pe dealul din fata cetatii, cel mai probabil pe versantul sudic al varfului Cerdac. Zidurile insa au rezistat, iar ostenii

au indreptat puscile din cetate asupra turcilor, unde sta acolo in munte de ave nevoie cetatea si au lovit in gura unei pusci turcesti, de au sfaramat-o. Si au inceput a bate in corturile turcilor, cat si boldul de la cortul imparatului l-au sfaramat. Deci n-au mai putut sta turcii intru acel varfu de munte, de unde ave cetatea nevoie, ce numai le-au cautat a sa da in laturi de la acel locu.

O relatare asemanatoare intalnim si in Cronica moldo-germana, care consemneaza ca:

imparatul a asediat o cetate cu numele de Neamt: cei din cetate dadura in tunul cel mare si impuscara si pe comandantul artileriei. Atunci imparatul se retrase.

Parcalab la Cetatea Neamt era in acea perioada batranul Arbore, care se pare ca a cazut sub lovitura unei ghiulele turcesti.
Rezistenta zidurilor cetatii, aparata cu darzenie de bravii osteni romani, a facut din acest moment una din cele mai cunoscute pagini de istorie.

Incercarea turcilor de a ocupa cetatile Sucevei si Hotinului a avut acelasi insucces ca si la Neamt. Osmanlaii vor plati scump, pentru a doua oara in decurs de numai doi ani, aceasta noua aventura pe teritoriile romanesti de la rasarit de Carpati, marele Stefan provocandu-le o noua infrangere, care a avut un larg rasunet european.

Cat priveste legenda, atat de frumoasa, introdusa de Ion Neculce in O sama de cuvinte, potrivit careia Stefan cel Mare dupa lupta de la Razboieni ar fi incercat sa se refugieze la Cetatea Neamt, iar mama sa, doamna Oltea-Maria 'nu l-au lasat sa intre si i-au zis ca pasarea in cuibul sau nu piere; ce sa se duca in sus, sa stranga oaste, ca izbanda va fi a lui', din punct de vedere istoric nu se verifica.

Asa cum dovedeste piatra de mormant de la manastirea Probota, care provine de la biserica 'Sfantul Nicolae' din Poiana, din vecinatate, de unde i-au fost stramutate osemintele, 'roaba lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Stefan Voievod, a murit la anul 6973 (1465), noiembrie 4'. Asadar, la sfarsitul lunii iulie 1476, doamna Oltea-Maria nu mai era in viata.

Evenimente din secolul al XVI-lea

Intarita si fortificata in timpul lui Stefan cel Mare, Cetatea Neamt a avut un rol politico-militar important mai bine de doua veacuri, cunoscand fie momente de eroism legendar, fie distrugeri grave. Datele de care dispunem sunt insa destul de sporadice si cu multe lacune, pentru lungi perioade nefiind amintiti decat parcalabii cetatii, care-si exercitau autoritatea asupra intregului tinut Neamt.

 

 

 


Printr-un document din 10 mai 1529, voievodul Petru Rares (1527-1538; 1541-1546) solicita patriciatului de la Bistrita sa-i trimita un zidar priceput pentru efectuarea unor lucrari la Cetatea Neamt, al caror specific nu era precizat. In 1538, la sfarsitul primei domnii a lui Petru Rares, cand acesta a fost parasit de o mare parte din boieri si a fost nevoit sa ia drumul pribegiei spre proprietatile sale din Transilvania, Cetatea Neamt si-a deschis portile in fata ostilor lui Soliman Magnificul.

Incepand din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, cetatea a devenit un punct aprig disputat de catre diferiti pretendenti la tronul Moldovei, iar uneori a fost loc de refugiu pentru familia domneasca si adapost pentru tezaurul tarii. Importanta cetatii a fost tot mai mult diminuata odata cu intarirea dominatiei otomane, care nu se putea impaca cu ideea existentei unor fortificatii puternice, adevarate bastioane in lupta pentru apararea libertatii teritoriilor romanesti. Din acest motiv cetatile nu numai ca n-au mai fost intarite pentru a face fata noilor tehnici militare, dar au fost supuse si unor distrugeri sistematice.

Se stie ca in anul 1563, Stefan Tomsa, care s-a rasculat impotriva lui Despot Voda, a cuprins Cetatea Neamt aparata de lefegii nemti si a transformat-o intr-o baza de lupta proprie.





 

 


La inceputul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu (1552-1561; 1564-1568), cetatile Neamt si Suceava au fost incendiate din ordinul sultanului, care pentru a slabi tara din temelie

lasa cuvant ca cine va risipi cetatile din tara Moldovii, aceluia va da domnia Deci Alexandru Voda, facandu pre cuvantul imparatului, implandu toate cetatile cu lemne, le-au aprinsu de au arsu si s-au risipitu, numai Hotinul l-au lasat, ca sa fie de aparatura dinspre lesi – (Gr. Ureche).

 

 


Cu toate acestea, la Cetatea Neamt scheletul gros de ziduri n-a avut de suferit distrugeri importante, desi se recunosc urmele flacarilor de altadata, care au schimbat culoarea elevatiei. A ars, desigur, toata lemnaria si s-au prabusit plafoanele, acolo unde erau sustinute de grinzi groase de stejar. In schimb nu se stie in ce masura a avut de suferit cea de-a doua perdea de ziduri si podul de acces.

Judecand fapta domnitorului Alexandru Lapusneanu, cronicarul Nicolae Costin arata ca: 'nimeni nu va lauda aceasta fapta a lui Alexandru Voda, insa a-l ocaraa pentru aceste stricaciuni ce au facut cetatilor, lumea nu se va satura'.

Putin dupa acest episod, in 1566, un pretendent la tronul Moldovei, Stefan Mazga, venit cu ajutor maghiar, incearca sa-l alunge din scaun pe Alexandru Lapusneanu. Oastea domneasca il intampina, dupa cum spune cronica lui Gr. Ureche, 'mai den sus de Cetatea Neamtului si dand razboi, l-au batut', prizonierii fiind inecati, taiati in bucati, sau pusi in frigare. In legatura cu acest eveniment, istoricul D. Constantinescu a facut demonstratia ca locul bataliei a fost in padurea de la Braniste, situata intre satul Vanatori si Manastirea Neamt.

Lucrarile de refacere a cetatilor distruse in timpul lui Lapusneanu au fost initiate in prima domnie a lui Petru Schiopul (1574-1577), cand acesta a trebuit sa faca fata numerosilor pretendenti la tron, care veneau cu ajutor de la poloni, unguri sau cazaci.

Oricum, in timpul domniei lui Ieremia Movila (1600-1606) Cetatea Neamt era complet refacuta. Daca cetatea a fost sau nu transformata inca de atunci in manastire, pentru a preveni intentiile distructive ale turcilor, este greu de stabilit. Un document datat cateva decenii mai tarziu, din 25 august 1685, care spune ca mitropolitul Dosoftei a venit in divan cu un ispisoc de la Constantin Voievod si de la Stefan Petru Voievod, 'ca au dat manastirea din Cetatea Neamtului sa asculte de manastirea Secu, sa aiba drept a pune acolo egumeni si calugari', ar confirma aceasta parere.

Cert este ca in perioada de dupa distrugere, unele proprietati ale cetatii, care erau denumite 'drept domnesti', au fost facute danie
Manastirii Neamt, iar altele au fost date Manastirii Secu, construita de Nestor Ureche pe proprietatea cetatii.

In lunile mai-iunie ale anului 1600, cand Mihai Viteazul (1593-1601) realizeaza, printr-o campanie energica, unirea Moldovei cu Tara Romaneasca si Transilvania, cele doua cetati – Suceava si Neamt – si-au deschis portile in fata armatelor marelui domn, fara a opune nici o rezistenta. Cronicarul Miron Costin pune cucerirea atat de rapida a cetatilor pe seama faptului ca

era asea de groaznic Mihai voda si vestit in razboaie in toate aceste parti, cat indata ce-au sosit la Suceava, i s-au inchinat si cetatea Sucevei si a Neamtului, la cetati puindu osteni de ai sai, pedestrasi.

Exista date care confirma ca aceasta garnizoana a opus o anumita rezistenta, la sfarsitul lunii septembrie 1600, ostilor polone care-l aduceau din nou pe Ieremia Movila pe tronul Moldovei.

Secolul al XVII-lea (I)

Pisania pusa de Vasile Lupu la biserica 'Sf. Nicolae' din Cetatea Neamt – aflata azi la Manastirea Secu.

 

De la 1600, pentru un interval de timp de 40 de ani, nu dispunem de nici o informatie despre cetate. De abia la 1641 misionarul papal Petre Bogdan Bakąič consemna ca Vasile Lupu renoveaza Cetatea Neamtului, acest castel care 'a stat multi ani parasit'.

Informatii concludente privind lucrarile de la cetate din timpul lui Vasile Lupu (1634-1653) sunt oferite de misionarul Marco Bandini. Pentru a nu trezi suspiciunile turcilor, deveniti mult mai banuitori dupa campaniile lui Mihai Viteazul, Vasile Lupu construieste pe locul paraclisului care existase anterior biserica 'Sf. Nicolae', incaperile din cetate capatand aspect de chilioare.

Marco Bandini nota ca cetatea are zid dublu, poarta si pod cu stalpi de piatra de 50 de picioare inaltime.

Inlauntrul zidului al doilea este cupola Sf. Nicolae, construita cu arta deosebita, impodobita cu chipurile de aur ale Domnului Cristos si a maicei sale, a sfintilor apostoli si a parintilor greci. Monahi schismatici, de natiune ruteana sunt inlauntru.

Pentru Bandini aceasta constructie 'arata mai mult a cetate decat a manastire'.



Iisus Hristos.
Icoana din catapeteasma
bisericii 'Sf. Nicolae'.

 


Inscriptia domneasca, in limba slavona, pusa la terminarea lucrarilor in anul 1646, consemneaza:

Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului, si cu savarsirea Sfantului Duh, Io Vasile Voievod, domn al Tarii Moldovei am vazut lucrarea buna la Cetatea Neamt in anul 7154.

Vasile Lupu si-a facut din Cetatea Neamt locul care putea sa-i ofere un adapost sigur pentru familia si averile sale, in acele vremuri cand a intreprins cateva campanii pentru ocuparea tronului Tarii Romanesti si apoi a luptat pentru pastrarea tronului Moldovei. Sintetizand aceasta situatie, Miron Costin arata in Letopisetul sau ca: 'La Cetatea Neamtului era toata inima avutiei lui Vasili Voda'.

La 1650, cand tatarii au facut pradaciuni in Moldova pana in apropierea Iasului, Vasile Lupu 'au pornitu pe doamna depreuna cu casele boierilor pen franturile codrilor, pe la Capotesti, spre Cetatea Neamtului', unde putea sa fie in siguranta. In anul 1653, cand are loc prima actiune a logofatului Gheorghe Stefan de a ocupa tronul Moldovei, la Cetatea Neamt se aflau tezaurele domnesti, pe care Vasile Lupu le salveaza trimitand pe nepotul sau Stefan

sa apuce avutiia, si ori ca n-au stiut Stefan Gheorghe logofatul de avutiile acelea in Cetatea Neamtului, ori au statut dupa lucruri care incepuse si n-au socotit aceia bani, iara avea mai aproape de dansul decat de Vasile voda aceea avutie.



Maica Domnului cu Pruncul.
Icoana din catapeteasma
bisericii 'Sf. Nicolae'.

 


Si in perioada urmatoare Cetatea a fost folosita ca loc de adapost si de aparare, desi in documente este numita, de cele mai multe ori, manastire. Vasile Lupu, in calitatea lui de ctitor, i-a facut danie acesteia satul Vasilauti, o parte din satul Oglinzi, cumparat de la Vaidaneasa si feciorul ei Ursul, precum si poienile Slatina si Timusul din apropiere. Documentul intarea si posesiunile mai vechi din Raucesti si Manesti.

In anul 1665, Eustahie Dabija (1661-1665) intareste manastirea din Cetatea Neamtului ca metoh al Manastirii Secu, aceasta putand sa-si puna egumen si sa aduca calugari. Cateva decenii mai tarziu, in 1685, vechea danie a fost reinnoita de catre domnitorul Constantin Cantemir (1685-1693), pe baza ispisocului 'de la Ieremia Movila voievod, si de la ctitorul ei Vasile Lupu voievod, de la Gheorghe Stefan voievod, Dabija voievod si de la Stefan Petriceicu voievod'.

Secolul al XVII-lea (continuare II)

 

 

In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, in timpul luptelor pentru tronul Moldovei si a razboaielor turco-polone, Cetatea Neamt a devenit un obiectiv foarte cautat, constituind un loc potrivit de refugiu.

Astfel, in timpul campaniilor lui Constantin Serban Basarab, care a incercat mai intai cu ajutor din Transilvania si apoi de la cazaci sa ocupe tronul Moldovei, la cetate s-au refugiat multi boieri si fete bisericesti.

Intr-un document din 23 ianuarie 1661, care se refera la vanzarea unui pomet de sub Dealul Boistei, apar: Iftimie Botul parcalab de Neamt, Simionica soltuzul targului, Hanos vataful de puscasi de la cetate si egumenul Ioan de la manastirea din cetate. Din alt document, emis tot la cetate, in luna iunie a aceluiasi an, aflam ca din cauza razboaielor care s-au purtat prin aceste locuri, orasul s-a depopulat si 's-au tamplat de au fugit alti oameni din targu Neamtu', intrucat cei 'ramasi doar cu sufletele' au fost obligati sa plateasca darile si cisla pentru cei fugiti.



Sigiliul orasului Targu Neamt, de la sfarsitul secolului al XVI-lea.

 


Ambele documente, ca si un altul din 7 aprilie 1672, au fost scrise la Neamt si poarta pentru autentificare pecetile semnatarilor, intre care si pecetea cu ghirlanda de vita de vie pusa de soltuzul orasului, copie slava dupa pecetea mai veche in limba latina a targului. Probabil ca la acea data vita de vie era cultivata mult mai mult in zona, incat devenise element simbolic al orasului.

Din ultimele decenii ale secolului al XVII-lea exista alte referiri la Cetatea Neamt. Este interesant faptul ca in insemnarile militare aceasta este numita cetate, pe cand in alte documente este considerata drept manastire. Cele mai multe referiri sunt facute in legatura cu razboaiele dintre turci si poloni, care s-au desfasurat in mare parte pe teritoriul Moldovei, incepand cu razboiul Camenitei din 1672 si pana la pacea generala de la Karlowitz din 1699.

In 1673, Ian Sobietski – pe atunci hatman – a obtinut impotriva turcilor victoria de la Hotin, dupa care ostile polone au ocupat cetatile Hotin, Suceava si Neamt, repunandu-l pentru putin timp pe tronul Moldovei pe Stefan Petriceicu. 'Cetatile – scrie Ion Neculce – erau pline de odoare si de haine din toata tara, boieresti si negustoresti, dupa cumu-i obiceiul la vreme de rascoala, de a pune ce este mai bun la adapost'.

In curand are loc o noua expeditie turco-tatara, dupa care Stefan Petriceicu fuge din nou in Polonia, tronul fiind dat lui Dumitrascu Cantacuzino (1673-1675). In cetatile Neamt si Suceava polonezii au lasat garnizoane formate din lefegii 'nemti', care au rezistat aproximativ un an. Pana la urma, mercenarii au fost scosi din cetate nu prin puterea armelor, ci din neputinta acestora de a se aproviziona. Urmariti pas cu pas de ostile turcesti lasate in ajutorul noului domnitor, lefegii au parasit Cetatea Neamt, s-au retras spre Suceava si apoi au trecut in Polonia. Curand, Dumitrascu Cantacuzino a pus in aplicare ordinul marelui vizir de a distruge cetatile, operatiune despre care Ion Neculce spune ca 'mai mult sfatul si indrumatura lui Dumitrasco Voda au fost decat voia vizirului'. Despre acest moment scrie si Nicolae Costin, care spune ca 'au indemnatu Dumitrasco Voda pre greci de le-au stricat cetatile cele vestite ale Moldovei, Hotinul, Suceava, Neamtul si asa puind lagum pre sub zidurile cetatilor, le-au aruncatu din temelie'.

Cetatea Neamtului a avut, dupa cum consemna istoricul I. Minea, cel mai putin de suferit, deoarece micile cantitati de pulbere nu si-au facut efectul.



 


Dupa mazilirea lui Dumitrascu Cantacuzino, poreclit 'Raul', starea de nesiguranta si de dezordine a durat si in anul urmator, cand zona Neamtului a fost vizitata de calugarul Francesco Buonvisi, care arata ca Neamtul era pustiit din cauza polonezilor. De altfel, toate luptele care s-au purtat in acea perioada pe teritoriul Moldovei vor viza si Cetatea Neamt; in consecinta, de nenumarate ori orasul din vecinatatea cetatii a fost literalmente trecut prin foc. Asa s-a intamplat cu prilejul celor sase campanii dintre anii 1684-1694.

Despre campania din 1686, aflam amanunte din cronica lui Neculce:

in al doilea anu a domniei lui Cantemir, scoboratu-s-au craiul Sobetchie cu toata puterea sa, si cu toti hatmanii si cu toata recipospolita si cu multe poghiazuri in toate partile… de nu ramanè loc nepradat si nestracat.

Expeditia a mers pana in Bugeac, apoi polonezii au trecut Prutul si au jefuit tara pana sub poalele muntelui. La intoarcere, un grup de polonezi si de cazaci, ajutati de joimirii (mercenarii) moldoveni aflati sub comanda medelnicerului Crupenschi au atacat cetatea, in care, fie prin surprindere, fie printr-un viclesug au reusit sa patrunda. Atunci, spune Nicolae Costin,

aflat-au pre doamna Ruxandra, fata lui Vasilie voda, pre care o au tinut-o in Cetatea Neamtu si cu multe munci au muncit-o pentru avutie, pre urma i-au taiat capulu pre pragu cu toporu. Spunu cum sa fi gasitu la dansa 19.000 de galbeni.

Dupa unii, se pare ca aceasta este data la care s-a petrecut epopeea legendara a celor 19 plaiesi moldoveni aparatori ai cetatii, de care vorbeste Costache Negruzzi.
Cat priveste soarta tragica a domnitei Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, ramasa vaduva de timpuriu (1654) ca urmare a mortii lui Timus Hmelnitchi, fiul hatmanului Ucrainei, dupa ce a stat un timp ca ostateca la Rostov a revenit in Moldova, luandu-si in primire unele din vechile proprietati, intre care si satul Preutesti, situat la aproximativ 15 km departare de Tg. Neamt, unde tatal sau avusese un conac, inca de pe vremea cand era vornic.



 


Se pare ca Ruxandra a fost ridicata de cazaci de la Preutesti si dusa la cetate, pentru a le arata averile tainuite, ipoteza care este sustinuta de un document de mai tarziu, care spune ca 'scrisorile lui Talpa s-au pierdut, in vremea rascoalelor, cand au luat lesii pre doamna Ruxanda, fata lui Vasile voda din Preutesti'. Fie ca a fost adusa din aceasta localitate, cum precizeaza documentul mai sus mentionat, fie ca a fost gasita chiar la cetate, este cert ca prin tradarea boierului Crupenschi, in Cetatea Neamt s-a petrecut un sangeros moment, despre care vorbesc si alte documente. Astfel, la 10 ianuarie 1689, cand ispravnicul Zosim Basota este desemnat sa hotarniceasca mai multe sate si mosii ale manastirii Secu, se consemneaza ca actele de proprietate anterioare au 'pierit', fiind distruse de talharii care patrunsesera in Cetatea Neamtului, unde fusesera depuse 'cand au taiat cazacii pre domnita Ruxanda'. Si tot in anul 1689, cand Vasile Cantacuzino, nepotul domnitei Ruxandra, are pricina cu manastirile Golia si Trei Ierarhi din Iasi pentru satul Preutesti lasat lui ca proprietate prin testament, se spune ca:

viindu craiul lesescu prin tara Moldovei, lovit-au o sama de cazaci la Cetatea Neamtului, si fiind acolo inchisa doamna Ruxanda, dovedit-au cazacii cetatea si au luat toata avutia doamnei Ruxandei si i-au taiat si capul.

Secolul al XVII-lea (continuare III)

 

Expeditiile de jaf ale polonezilor pe de o parte si ale tatarilor pe de alta, au produs distrugeri importante, inclusiv asupra armatei. In 1686, misionarul franciscan Francesco Antonio Rensi relata ca Moldova de Sus era in totalitate 'diserta' din cauza razboaielor continue, iar despre Targu Neamt misionarul citat arata ca putinii locuitori de rit catolic, ca de altfel toata populatia orasului, erau refugiati in munti (nelle montagni).

 

 


In privinta expeditiei polone din anul 1691, care a afectat din plin si zona Neamtului, Ion Neculce spune ca

in al sasalea an al domniei lui Cantemir-voda coboratu-s-au iara craiul Sobetki cu osti grele in Tara Moldovei s-au venit craiul cu obuzul pe la Botasani, si pen Cotnari pan la Targu Frumos, si de la Targu Frumos iar s-au intors in tara lui, ca era vreme de toamna. Si atunce intorcandu-sa, au lasat oaste cu bucate in cetate, in Neamtu si-n Suceava, in manastirea armeneasca, si-n Agapia in manastire si-n Sacul si-n Campul Lungu si-n Hangu.



Iar Nicolae Costin arata ca:

s-a sculat Sobietski, craiul lesesc, cu ostile sale si invartejandu-se atunce au luat Cetatea Neamtului si au pus oaste de a sa prin cetati.



 


Conform Jurnalului campaniei poloneze din 1691 in Moldova, tinut de Cazimir Sarnecki, expeditia a inceput la 1 septembrie de la Sniatin, cu o armata de 30.000 de ostasi, care a mers pe malul Prutului pana mai jos de Valul lui Traian, la Pererita, apoi a trecut Prutul, unde a invins pe tatari. De acolo, peste Baseu, Bahna si Jijia a ajuns la Harlau pe Bahlui la 27 septembrie si de aici ajunge la Targu Frumos la 2 octombrie. Sobietski nu se incumeta totusi sa atace Iasul si continua actiunile de jaf pe la Cozmesti, Pascani si Boureni, spre Neamt. La 14 octombrie oastea lui Sobietski, formata din infanterie, cavalerie si artilerie, se afla langa Cetatea Neamt, somand-o sa se predea. La refuzul garnizoanei de a face acest lucru, polonezii s-au apropiat cat mai mult de cetate 'si-au inceput s-o atace cu mortiere si cu tunuri mici caci cele mari n-au putut sa le aduca atat de repede prin munti'. Cei din cetate – se consemneaza in Jurnal – au ripostat cu vehementa si 'au ucis cativa dintre ai nostri cu archebuzele cu carlig si cu pustile lor de mana ieniceresti'.

In dupa amiaza aceleiasi zile, dupa explozia unei grenade, care a smuls mana unui locotenent (bulucbasa) si a ucis cativa oameni, cetatea s-a predat si 'au dat drumul la alor nostri la cetatuia de lemn si la portita cetatii, au lasat sa intre din afara garda noastra pentru a hotara maria sa regele, la a carui discretie s-au predat'.

Deosebit de interesante sunt aprecierile Jurnalului referitoare la taria zidurilor cetatii, ca si descrierea interiorului acesteia (vezi
Note de Jurnal, de C. Sarnecki). Desigur, informatiile privind aspectele interioare, biserica, fantana, ca si starea podului, poarta mare de piatra si intrarea mica utilizata la acea data, sunt deosebit de pretioase, pentru a putea aprecia starea Cetatii Neamt la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

Referitor la garnizoana din cetate, nu ni se da o cifra certa. Se relateaza ca ostasii moldoveni, in frunte cu comandantii, 'dupa ce au salutat pe rege, care statea in cort, au fost lasati sa plece unde li-i voia'. Garnizoana avea in fruntea sa sase capitani si utilizase 12 archebuze cu carlig si 90 de pusti de mana ieniceresti, incat nu s-ar gresi daca ar fi apreciata la circa o suta de oameni. In cetate mai erau adapostiti locuitori din Targu Neamt si imprejurimi, din Roman si chiar de la Cotnari, care surprinsi de evenimente si-au gasit aici loc de refugiu.

Desi lipsite de aceste elemente de amanunt, nici una din cronicile noastre nu pune sub semn de intrebare autenticitatea informatiilor transmise de Jurnal, cu exceptia relatarilor facute de Dimitrie Cantemir in cele doua opere ale sale: Istoria Imperiului Otoman si Viata lui Constantin Voda Cantemir. In prima dintre acestea, Dimitrie Cantemir spune ca Cetatea Neamt a fost aparata de 19 plaiesi, care timp de patru zile au ucis 50 de ostasi polonezi si pe comandantul artileriei. In cea de-a cincea zi 'avand acum pierduti 10 dintre tovarasii lor, ei capituleaza, cu conditia sa fie lasati sa plece unde vor voi'. In Viata lui Constantin Voda Cantemir, marele nostru carturar arata ca ar fi fost numai 9 plaiesi, din care au mai ramas sase, acestia refuzand sa predea cetatea fara acordul domnului.

Ambele lucrari consemneaza ca, dupa predarea cetatii, au iesit din aceasta sase plaiesi, care purtau pe umerii lor pe alti trei. In ambele scrieri este prezentata starea de admiratie, urmata apoi de jena si furia regelui polon fata de cei cativa osteni moldoveni care au tinut pe loc atatea zile oastea sa.



Sobieski si plaiesii.
Cromo-litografie.

 


Diferite, chiar sub pana marelui nostru carturar, datele transmise ni se par mai putin veridice decat cele consemnate de Jurnalul polonez. De fapt, in afara literaturii de fictiune, lucrarile serioase de istorie n-au acordat credit acestor date, devenite peste timp legende pilduitoare. Daca luptele de la Cetatea Neamt ar fi cunoscut un asemenea episod, credem ca acesta n-ar fi scapat inflacaratului cronicar Ion Neculce sau lui Nicolae Costin, cu atat mai mult cu cat primul, in calitatea sa de hatman al ostirii, ar fi putut cunoaste aceasta intamplare, chiar mai bine decat Dimitrie Cantemir, care se afla la Constantinopol in acea perioada. Se pare ca marele domn carturar moldovean a exagerat intentionat, cautand sa prezinte lumii vitejia conationalilor sai si in acelasi timp sa-si disculpe tatal pentru pierderea cetatii, unde polonezii s-au instalat pana in 1699, facand din Cetatea Neamt centrul unui adevarat 'guberniat polonez'. In cetate polonezii au lasat o garnizoana puternica, provenita din regimentele conduse de colonelul Guttrin si de maiorul Rupich, cat si o suta de joimiri moldoveni, care erau lefegii in armata polona.

In acea perioada Moldova cunostea o situatie dramatica; in partea de sud aveau loc tot felul de savamolnicii produse de ostile turco-tatare, iar in nord jefuiau poghiazurile poloneze. Intre timp, partida filopolona in frunte cu hatmanul Velicico Costin a fost decapitata la insistentele vistiernicului Iordache Ruset. Cum Cetatea Neamt era un loc sigur, dupa decapitarea lui Miron Costin logofatul aici si-au gasit refugiu fiii acestuia si nepotii domnitei Ruxandra, Vasile si Ilie Cantacuzino. Marele nostru cronicar Miron Costin, care refuzase sa vina la Neamt, 'stiindu-se drept', dupa cum spune Ion Neculce, isi gaseste sfarsitul la Iasi.



 


In timpul lui Constantin Duca (1700-1703), joimirii moldoveni aflati la Cetatea Neamt, sub conducerea lui Moisei sardarul au atacat chervasaraia turceasca si au ucis pe capugiul ce venise pentru ridicarea tributului catre Poarta, ceea ce a dus la mazilirea domnului, banuit de complicitate. Suparat de aceasta isprava, Constantin Duca trimite pe hatmanul Antohie Jora sa-i loveasca prin surprindere pe faptasi. Cronica atribuita lui Nicolae Muste arata ca acestia 'au ars targul si pe cati lesi i-au aflat i-au risipitu, pe altii i-au omoratu, altii au fugitu la cetate si cetatea n-au putut-o lua', dar au reusit sa scoata garnizoanele de dragoni polonezi si de joimiri moldoveni din manastirile Agapia, Secu si din schitul de la Hangu.

In ajutorul polonezilor au venit atunci 10-12 steaguri de lefegii moldoveni in frunte cu Turculet. Lupta ne este descrisa intr-un limbaj colorat de Ion Neculce:

Si putina bataie au avut, s-au si inceput joimirii a fugi, si moldovenii si turcii, cu lipcanii a-i sparge s-ai taie. Si ase prinsara si pe ramantarul Turculet viu, sub cetatea Neamtului, unde era numai sa saie peste parcane, caci sa botisa oastea fugind la stransoare si Turculet, ramaindu oastea lui denapoi, l-au botit la un gardu si l-au prinsu viu Tatul capitanul, fratele lui Vicol; l-au oboratu cu sulita de pe cal.

Cum garnizoana polona facea dese incursiuni de jaf prin imprejurimi, oastea domneasca, ajutata de turci si tatari, a cautat s-o determine sa paraseasca cetatea, prin blocarea cailor de aprovizionare. Faptul ca in toata aceasta perioada nu este mentionata nici o actiune mai importanta, intreprinsa pentru a-i scoate pe poloni prin forta armelor, este o dovada ca Cetatea Neamt era inca puternica, in pofida dezvoltarii tehnicii militare.

Decaderea

 

In anul 1699, potrivit tratatului semnat la Karlovitz, la incheierea ostilitatilor dintre cele doua mari puteri militare din zona polonezii trebuiau sa paraseasca cetatile si manastirile din Moldova, iar turcii sa elibereze Camenita si teritoriul ocupat in Ucraina. In acelasi timp, turcii se obligau sa nu refaca cetatile din Moldova, pe care trebuiau sa n-o transforme in pasalac.

Cativa ani mai tarziu, Antioh Cantemir (1705-1707), pentru a grabi plecarea polonilor a trimis o armata in frunte cu Lupu Costachi la Suceava si la Neamt si 'scoasera pre toti lesii din tara'. In timpul luptelor, orasul de la poalele cetatii a suferit mari distrugeri, atat in ceea ce priveste constructiile civile, cat si cele religioase: Biserica Domneasca 'Sf. Dumitru', Biserica 'Adormirea Maicii Domnului' ridicata de Gheorghe Stefan si biserica catolica.

Timp de peste un deceniu de acum inainte, Cetatea Neamtului nu mai apare decat in documentele ce se refera la manastirea Sf. Nicolae din cetate, de mult timp subordonata fata de
Manastirea Secu.

 

 


Va reveni in actualitate odata cu izbucnirea razboiului austro-turc din 1716-1718, care s-a desfasurat si pe teritoriul Moldovei. Partida austrofila, in frunte cu Vasile Ceaurul, un nepot de-al fostului domn Gheorghe Stefan, a incercat eliberarea tarii de turci cu ajutorul austriecilor. Un corp expeditionar austriac, condus de francezul François Ernaut de Lorena, trece muntii si ocupa Cetatea Neamt, cateva manastiri intarite (Casin, Mira, Sucevita) si ajunge pana la Campulung.

Inainte de a intra in cetate, austriecii si-au asigurat merindele necesare de la locuitorii din vecinatate si 'au mai tocmitu ce era stricatu in cetate', iar pentru aprovizionarea cu apa 'au deschisu si putul celu vechiu si adancu al cetatii'. De aici au pornit spre Iasi, pentru a-l prinde pe domnitorul Mihai Racovita (1703-1705; 1707-1709; 1715-1729), ramas credincios Portii. Dar, cu ajutorul tatarilor, corpul expeditionar austriac este infrant si François Ernaut decapitat, in locul in care mai tarziu va purta numele de Crucea lui Ferent. Restul catanelor austriece din cetate, instiintate de cele intamplate la Iasi, au parasit in graba locul, retragandu-se spre Suceava. Oastea domneasca va cuprinde cetatea fara lupta si pentru ca aceasta sa nu mai fie folosita de adversari, 'puse foc si arse merindele si cladirile si au astupatu putul cela cu apa'.

In legatura cu fapta ordonata de Mihai Racovita, letopisetul lui I. Neculce spune ca 'lui Mihai voda i-au venit de la Poarta poronca sa strice Cetatea Neamtului si Miera, unde au sazut catanele. Si le-au stracat, iar nu foarte de tot'. Cat de mari au fost distrugerile nu se stie; se prea poate ca acestea sa fi fost limitate, dar sigur este faptul ca dupa acest moment Cetatea Neamtului isi pierde orice importanta politico-militara, iar procesul de degradare se accentueaza continuu, prin 'conlucrarea' factorilor naturali cu actiunea locuitorilor din oras si din imprejurimi.



Batalionul vanatorilor de munte
din Tg. Neamt efectuindu-si
instructia sub poala Cetatii
(anii '30).

 


De-a lungul unui secol de acum inainte, pe parcursul caruia domnitorii fanarioti, ca simpli functionari ai Portii, erau lipsiti de orice interes de a pastra sau a reface cetatile distruse sub privirile ingaduitoare ale ispravnicilor, locuitorii din targ au transformat cetatea intr-o adevarata cariera. Cu piatra din daramaturile zidurilor, a bastioanelor si din pilonii podului au fost ridicate numeroase constructii, asa cum s-a intamplat si in timpul administratiei regulamentare.

Indignat de aceasta lipsa de grija fata de relicvele noastre istorice, poetul Alexandru Hrisoverghi a publicat in anul 1834 a sa oda moralizatoare, La ruinele Cetatii Neamtului, in care protesteaza impotriva vandalismului manifestat de localnici fata de ruinele cetatii. Subliniind importanta acestui protest, B.P. Hasdeu arata ca din cetate

n-ar fi ramas azi nici-o piatra sub izbirile administratiei regulamentare, daca poetul Hrisoverghi nu protesta la timp contra ultravandalismului de a distruge pana si ruinele.

Restaurarea domniilor pamantene in anul 1834 a dus si la primele masuri de protejare a cetatii. Mai multe acte domnesti, adresate ispravnicilor de la Neamt, cereau protejarea zidurilor cu gard si punerea unui supraveghetor. Inca de acum cetatea se considera, pe drept cuvant, 'un monument al pamantului ce purure sa aiba privegheri a sa pastra in starea in care acum sa gasaste si spre nerasipirea ei in viitorime'. Mihail Sturza (1834-1849), ca un om cult ce era si un mare iubitor de istorie, a apreciat la justa sa valoare monumentul. Nu intamplator, in timpul sau s-a amenajat si poteca de urcare pana sub cetate.



Cetatea Neamt in 1840.
Desen de M. Bouquet.

 


Starea cetatii, spre mijlocul secolului trecut, ne este reliefata de desenele lasate de pictorii M. Bouquet si R. Kauffmann. O pretioasa informatie narativa o datoram calatorului austriac Iulius Edel, care arata ca

accesul la ruini se face pe un drum in zig-zag castrul are forma unui patrulater care in cele patru colturi au turnuri din care se pastreaza creneluri. Intrarea principala se afla in partea de est, unde se vad inca patru piloni, care serveau pentru pod de acces. O alta intrare se afla in partea de nord. Aceasta parte aflata pe povarnis este cea mai slab aparata, de aceea mai intarita decat celelalte cu un parapet cu trei bastioane In interior au fost incaperi cu bolta, din care se vad urme de ziduri Acum toate daramaturile din interior sunt acoperite cu vegetatie.



Cetatea Neamt la 1845.
Litografie de R. Kauffmann.

 


Ulterior, ruinele cetatii au fost folosite, probabil, ca loc de popas pentru haiducii ce haladuiau prin padurile Neamtului de frica poterelor domnesti, asa cum au fost Leondarie, Chetraru, Florea si, mai apropiat de noi, Pantelimon.

Cu timpul, ruinele Cetatii Neamt, ca si zidurile altor monumente, au devenit un simbol de la care s-a primenit iubirea de tara in perioada de redesteptare nationala a poporului roman. Cu cata mandrie scria Manolache Draghici, ca Cetatea Neamt 'numai in doua randuri s-au biruit, odata de catre turci supt stapanirea lui Soliman sultan si al doilea pe vremea lui Sobietschie craiul'. Astfel s-a permanentizat legenda despre invincibilitatea cetatii.



 


Spre Cetatea Neamt s-au indreptat gandurile lui Gheorghe Asachi, care a incercat o reproducere picturala a acesteia, Mihail Kogalniceanu – prezent printr-o bogata activitate economica si culturala in zona, sau Dimitrie Bolintineanu, care vizitand cetatea la 1857 a scris inspiratul poem
Muma lui Stefan cel Mare. Deosebit de graitoare sunt consemnarile unor scriitori de prestigiu, precum: Costache Negruzzi – glorificatorul luptei curajoase a plaiesilor nemteni, George Sion, Nicu Gane, Ion Creanga – care privind cu mintea sa de copil vedea cetatea de peste apa Ozanei 'ingradita cu pustiu si acoperita cu fulger', a neobositului calator prin muntii Neamtului – Calistrat Hogas, care extaziat in fata privelistii marete vedea cetatea 'nemiscata si ganditoare martora nepieritoare a gloriei noastre trecute'. Alexandru Vlahuta, lasandu-se furat de visare, rememoreaza una din paginile cele mai glorioase din trecutul cetatii – vremea lui Stefan cel Mare, asa cum au facut si George Cosbuc, Gala Galaction sau Mihail Sadoveanu.

De asemenea, pe ruinele Cetatii Neamt a visat la zile mai bune marele nostru istoric Nicolae Iorga, ale carui cuvinte raman in actualitate:

maine poate, cand iubirea pentru trecutul nostru va fi mai mare si se va arata in felul ce se cuvine, comorile ingropate vor iesi la iveala, dezvaluind mai bine cultura vechilor timpuri'.



 


In anul 1866 Cetatea Neamt a fost declarata monument istoric. Lucrarile de reconsolidare a zidurilor, efectuate intre anii 1968-1972, sub conducerea cunoscutului arh. Stefan Bals, au urmarit conservarea si mentinerea monumentului asa cum este, fara reconstructia partilor disparute. Din lipsa unor informatii sigure, s-au executat doar unele terase necesare vizitarii in bune conditii a acestui iubit obiectiv istoric.

Anual, cetatea este vizitata de zeci de mii de turisti de pe toate meleagurile romanesti si nu numai, iubitori de istorie si de frumos, fiind unul dintre principalele puncte de atractie turistica din zona.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani