Cruciadele-O cerere de ajutor-Statele cruciatilor,Tradarea cauzei, Ultima cruciada referat






Cruciadele








Zelul religios, cruzimea, cavalerismul si lacomia, toate au detinut un rol important in istoria dramatica a cruciadelor. Acestea erau expeditii militare, trimise din Europa medievala, cu scopul de a recastiga de partea crestinismului Palestina si Siria.

Secolul al XI-lea Europa crestina supravietuieste unui numar insemnat de crize grave si era in plina expansiune. Printre inamicii fortati sa se retraga se numarau si arabii musulmani din Spania si Sicilia. Pe neasteptate, un impuls iesit din comun, i-a determinat pe europeni sa-si indrepte atentia, cu scopul invaziei, asupra indepartatei zone de est a bazinului mediteranean, controlata de musulmani. In centrul acestei zone se afla Tara Sfanta, venerata de crestini, ca fiind locul in care a trait si murit Iisus din Nazareth. Acest razboi a devenit unul sfant, in care cei implicati au “luat crucea “ si au devenit cruciati.


O cerere de ajutor


Una din cauzele declansarii primei cruciade a fost apelul adresat Papei de catre imparatul bizantin Alexius I. Vreme de mai multe sute de ani, Bizantul a servit ca zona-tampon a crestinismului impotriva islamismului militant. Infrangerea de la Manzikert, din anul 1017, a dus la pierderea aproape in intregime, a Asiei Mici, care a reprezentat intotdeauna pentru Bizant, o sursa de forta de munca si de bani. Aflati in pericol de moarte, mandrii bizantini au fost obligati sa ceara ajutor extern.

Invingatorii de la Manzikert nu erau arabi ci turci selgiucizi, nomazi fiorosi convertiti la islamism si care au devenit puterea principala in Orientul Mijlociu. Daca arabii fusesera mai retinuti, noii veniti s-au impus intr-un mod violent in fata pelerinilor europeni, veniti intr-un numar din ce in ce mai mare, pentru a vizita locurile sfinte. Aceasta a constituit a alta cauza, care l-a determinat pe Papa Urban II sa predice in favoarea unei cruciade, in anul 1095, in cadrul conciliului de la Clermont. Ajutorul acordat bizantinilor a devenit mai putin important, in comparatie cu recucerirea Tarii Sfinte de catre crestinitate. Dupa cum a subliniat insusi Urban II, crima, jaful si infiintarea unor domenii, au devenit perfect acceptabile atata timp cat victimele erau “ necredinciosi”, care nu merita nimic altceva. Indemnurile Papei si pledoariile vehemente ale zelosului Petru Eremitul au fost primite cu un val de entuziasm. Incep sa se organizeze expeditii militare, numite cruciade, in diferite parti ale Frantei, Germaniei si Italiei. Mii de oameni s-au adunat pentru a forma armate care inaintau omorand evrei, jefuind si creand neliniste pe unde treceau.


Infranti


Traversand Europa, sub conducerea lui Petru Eremitul si a unui cavaler numit Walter cel Sarac, ei au ajuns in final, in capitala Bizantului, orasul Constantinopol. De aici imparatul Alexius, speriat, ii transporta peste Bosfor, in Asia Mica, unde sunt zdrobiti de turcii selgiucizi. O explozie similara, de isterie a maselor a izbucnit o suta de ani mai tarziu, atunci cand preoti tineri din Franta si Germania au lansat ofensiva numita “Cruciada copiilor “. Se spune ca ea ar fi avut la baza legenda lui Hamelin, dar i-a costat viata pe multi copii, nici unul dintre ei nereusind sa ajunga in apropierea Tarii Sfinte.


Razboinicii



Prima cruciada a inceput atunci cand contingentele de cavaleri si razboinici si-au croit drumul, pe uscat si pe mare, pana la Constantinopol. Conducatorii lor erau nobili printre care: Raymond de Toulouse, Godfrey de Boulln si Bohemond de Tareno. In mod semnificativ, acesti barbati aveau nume rasturnatoare, dar detineau in realitate, domenii mici, ceea ce ii facea sa fie direct interesati de cucerirea unor noi teritorii in est. Cruciatii nu au fost prea bine primiti de catre imparatul Alexis care, in locul acestor barbati independenti, zgomotosi, uneori chiar periculosi, sperase sa soseasca mercenari obedienti. O slabiciune a cruciatilor a reprezentat-o neincrederea ce domnea intre greci si ”franci”- nume generic dat cruciatilor atat de greci cat si de musulmani, fara a tine cont de nationalitatile lor. In urma unor manevre abile, Alexius i-a determinat pe cruciati sa jure ca-l vor recunoaste ca imparat al oricaror teritorii, foste bizantine, pe care acestia le-ar cuceri de la turcii selgiucizi. Cruciatii au fost obligati sa-si respecte juramantul, in cazul cuceririi orasului Niceea. Au uitat insa repede de el dupa repurtarea primei lor victorii, in anul 1097, la Dorylaeum.

Cu toate ca greutatea armurii purtate de cruciati, trebuie sa fi fost greu de suportat in climatul fierbinte, aceasta armura a blindat practic cavaleria de atac, facand-o foarte rezistenta. De cealalta parte, cavaleria turca se aseza in pozitii statice foarte rar pentru a nu se expune sarjelor inamicului, preferand sa se invarte in cercuri, in jurul inamicului. In timpul atacurilor cu sageti asupra cruciatilor, ei se mentineau la distanta. Soarta bataliilor era nesigura deoarece sagetile turcesti nu reuseau sa produca decat rani usoare, in vreme ce fortele cruciatilor includeau un numar mare de arcasi, ale caror arme aveau o raza de actiune mai mare si produceau rani mai severe. In mod obisnuit, rezultatul oricarui conflict depindea de strategie , de coordonare si de alti factori, cum ar fi de exemplu, unitatea comandantilor. Unitatea era punctul slab al feudalilor europeni deoarece conducatorii aveau tendinta de a fi gelosi unii pe altii. Cavalerii si nobilii erau mai interesati de gloria personala decat de bunul mers al intregii armate.


Statele cruciatilor




Papa Urban II declara o cruciada pentru a recuceri Tara Sfanta


Prima cruciada, capturarea Ierusalemului (1099), intemeierea statelor crestine


Musulmanii recuceresc Edessa


Infrangerea celei de-a doua cruciade




Saladin recucereste Ierusalemul


A treia cruciada


A patra cruciada au fost cucerite Zara si Constantinopol.


Cruciada copiilor.


A cincea cruciada: nici o victorie definitiva


A sasea cruciada.


Musulmanii recuceresc Ierusalemul.


A saptea cruciada in Egipt o expeditie dezastruoasa


Bizantinii recuceresc Constantinopole


A opta cruciada ataca Tunisul fara a reusi sa-l cucereasca.






Musulmanii cuceresc ultima reduta a crestinatatii, orasul Accra, punand astfel definitiv capat cruciadelor


Turcii otomani cuceresc Constantinopolul.

Primii cruciati au avut noroc in alegerea momentului atacului. Domniile turcilor selgiucizi erau fragmente in mici state rivale. In anul 1098, marele oras Antiohia a fost cucerit de franci, invingand o mare forta turceasca. Un an mai tarziu a fost cucerit insusi orasul Ierusalem. Acest fapt a constituit o mare realizare a crestinatatii si a fost sarbatorita printr-un masacru general.

Obiectivul expeditiei fiind atins, multi cruciati au preferat sa se intoarca acasa. Cei care au ramas, au continuat sa lupte de-a lungul coastei mediteraneene de est. In cele din urma, au fost intemeiate patru state ale cruciatilor regatul Ierusalemului, comitatul Tripoli, principatul Antiohiei si comitatul Edessei. Godfrey de Boulion a fost ales primul conducator al regatului Ierusalem, situat la fel de departe ca Akaba de Marea Rosie. Practic, el era conducatorul celorlalte state, cu toate ca organizarea de tip feudal a acestora, ii confereau o autoritate limitata. Statele cruciatilor nu s-au aflat niciodata in siguranta. Nici macar in perioada lor cea mai buna, ele nu au reusit sa se extinda pana la frontierele naturale desertice, care le-ar fi usurat mult apararea. Turcii reprezentau in schimb, o permanenta amenintare. Ei detineau controlul asupra unor mari orase cum ar fi Alepp si Damasc. Chiar pe teritoriile lor, cruciatii reprezentau un grup putin numeros, dezbinat, care conducea o populatie o populatie majoritar musulmana, de o loialitate indoielnica. Probabil ca ei nu ar fi supravietuit mult timp daca nu ar fi fost sustinuti de doua grupari militare: Cavalerii Templului (Templierii) si Ordinul Ospitalierilor (Ioanitii). Aceste grupari erau organizate dupa principii monahale (membrii lor faceau juraminte de saracie, castitate si supunere), dar erau formate din razboinici ce aveau sarcina de a apara Tara Sfanta si de a lupta impotriva necredinciosilor. Sub comanda lui Zengi, emirul de Mosul, la sfarsitul anilor 1120, turcii au atins un mare grad de unificare si expansiunea cruciatilor a fost oprita. Apoi, in anul1144, Edessa a fost recucerita de catre turci. Fiind cel mai indepartat stat al cruciatilor si totodata si cel mai expus, recucerirea lui de catre turci nu a fost surprinzatoare dar i-a determinat pe europeni sa puna la cale o expeditie militara. Condusa de Ludovic al VII-lea, regele Frantei si de Conrad III, imparatul Germaniei, cea de-a doua cruciada a reprezentat un esec, datorita lipsei de abilitate, de coordonare si de planificare a francilor.


Epoca eroilor


In anul 1180, pe scena cruciadelor, a aparut un conducator kurd, de geniu, faimosul Saladin. Reunificand Egiptul si Orientul Mijlociu musulman, in anul 1187 el reuseste sa-i invinga pe cruciati in batalia de la Tiberas, captureaza Ierusalemul si cucereste restul regatului cu exceptia marelui port Tyr. Cu scopul de a salva principatele ramase si de a recastiga Ierusalemul, s-a organizat cea de-a treia cruciada, poate cea mai faimoasa dintre ele. Imparatul romano-german Frederic I Barbarosa a strabatut Europa si Asia Mica, dar a pierit in urma scufundarii accidentale a vasului. Doi alti monarhi, englezul Richard I Inima de Leu si Filip al II-lea August, regele Frantei au reusit sa ajunga pana la destinatie si ostilitatile au reinceput. Pe drum, Richard Inima de Leu a cucerit Cipru pe care, mai tarziu l-a vandut regelui deposedat al Ierusalemului, Guy de Lusignan. Dupa un asediu care a durat 2 ani, marele oras portuar Accra, a fost cucerit in anul 1191 si cruciatii au pornit din nou, catre Ierusalem. Dupa intoarcerea lui Filip al II-lea, s-a remarcat o mai mare unitate a comenzii, sub conducerea soldatului – Rege Richard. Lupta acestuia impotriva lui Saladin si respectul pe care cei doi si-l purtau, reprezinta cele mai cunoscute episoade ale istoriei cruciadelor. In urma unui mars bine gandit, de-a lungul coastei si avand un flanc protejat de mare, armata lui Richard Inima de Leu s-a luptat si a invins fortele lui Saladin in anul 1191, in batalia de la Arsuf. Turcii au fost obisnuiti sa treaca in defensiva dar neintelegerile aparute in randul cruciatilor au facut ca aceasta victorie sa treaca aproape neobservata. In anul 1192 un tratat a consfintit controlul asupra litoralului iar pelerinilor li se permitea intrarea in Ierusalem. Orasul a ramas insa, in mainile turcilor.


Tradarea cauzei


Dupa plecarea regelui Richard, epoca eroica a cruciadelor in Tara Sfanta a luat sfarsit. Scopul initial al celei de-a patra cruciade a fost deturnat de catre venetieni, care in acea perioada detineau controlul comertului in zona mediteraneana si erau dornici sa obtina chiar suprematia. Navigand cu vase venetiene, cruciatii si-au platit transportul prin cucerirea, mai intai, a orasului Zara. Acesta a fost cedat venetienilor. A urmat apoi reinstalarea unui imparat renegat in orasul Constantinopol, care se bucura de sustinere din partea venetienilor. Dupa aceste evenimente, cruciatii au devenit din ce in ce mai greu de stapanit, pentru ca in final sa jefuiasca orasul si sa profaneze locurile sfinte, dandu-si frau liber resentimentelor fata de sofisticata cultura greceasca si a credintei lor ortodoxe.


Ultima cruciada


S-au mai organizat inca patru alte cruciade in afara Europei insa doar una s-a mai desfasurat in Tara Sfanta. Aceasta, a sasea cruciada (1228-1229), a fost organizata de imparatul romano-german Frederic al II-lea, cunoscut pentru scepticismul sau religios. Cu toate ca fusese excomunicat de catre Papa, el a reusit sa cucereasca Ierusalemul, Bethleemul si Nazarethul. Acest castig s-a dovedit insa a fi doar unul temporar. Crestinii din Tara Sfanta au devenit din ce in ce mai dezbinati, in vreme ce sultanul Egiptului, revigora militar, a inceput sa cucereasca fortificatiile cruciatilor, una dupa alta.


Ultima incercare


Spiritul cruciatilor, inca treaz, a fost ce care, in anul 1271, a dus la o ultima incercare , condusa de Ludovic Cel Sfant si printul Edward al Angliei dar care a esuat la Tunis. Intre timp, in anul 1268, Antiohia apoi Jaffa(1271) si Tripoli(1289) sunt rand pe rand cucerite de sultanul Egiptului.

Odata cu victoria musulmana, din anul 1291, asupra orasului Accra, s-a pus capat prezentei francilor pe continent. Nu se vor mai organiza alte cruciade in Tara Sfanta, cu toate ca termenul a mai fost folosit pentru a desemna si alte expeditii militare binecuvantate de biserica, cum ar fi, de exemplu recucerirea crestina a Spaniei, care a durat mai multe secole.

Rezultatele cruciadelor sunt greau de evaluat. Cu siguranta, europenii s-au familiarizat cu cultura si stiinta islamica, si-au cultivat gustul pentru mancaruri exotice, matasuri, covoare si alte orientalisme. Probabil ca toate acestea s-ar fi petrecut oricum. Imperiul bizantin a fost de mai multe ori aparat de cruciati dar, cu toate acestea el a fost si pradat de mai multe ori. Antagonismele dintre catolici si crestinii ortodocsi, dintre crestini si musulmani, s-au ascutit. Practic din punctul de vedere al “francilor” sau al “latinilor”, cruciadele au reprezentat un esec aproape total – un episod fascinant dar prematur al istoriei expansiunii europene.


Bibliografie

Arborele Lumii




loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani