Psihologie dieferentiala Curs referat






CUVANT INAINTE


Domeniul psihologiei diferentiale este de mare interes si se contureaza ca o preocupare de prim ordin in numeroase reviste medicale si farmaceutice, in literatura si dramaturgie, in istoria ideilor, in estetica si critica literara, in indexarea de biografii celebre in domeniul judiciar, in psihologie, etc., largindu-se aplicabilitatea. Interesul este legat de presiunea ideii de diversitate implicata in mentalitatea stiintifica a secolului XX, data cu o rejectie intelectuala pronuntata fata de reductionismul simplificator.

Exista insa si motive constructive ce au creat psihologiei diferentiale o justificare frontala credibila. Dezvoltarea foarte mare a socializarii personalitatii omului modern a alimentat dezvoltarea impresionanta a psihologiei naïve sub tensiunea cerintei de a se realiza o mai buna cunoastere a potentialului uman, dar si a caracteristicilor persoanelor numeroase pe care le cunoaste fiecare om in acest secol. O mare parte din acest capital de cunoastere serveste competitia profesionala, suportul statutului social si dorinta de a gasi persoane deosebite sustinuta de spiritul de investigatie socializat. Foarte intensa si larga, explozia progres realizata de RTS (revolutia tehnico-stiintifica) a creat in replica o dezvoltare fara precedent a domeniilor psihologiei concrete si o angajare puternica in dezvoltarea de metode de cunoastere a oamenilor si a trasaturilor lor de caracter concomitent cu cerinta de a studia pentru o mai buna gestiune sociala aptitudinile umane expresia lor diferentiala. Sub aceasta stare de interes s-au dezvoltat psihologia varstelor, psihodiagnoza, psihologia muncii si industriala, aceea legata de inteligenta artificiala si capacitatile perceptibile de a fi folosite, psihologia artei, psihologia judiciara, economica, a sportului, psihologia sociala si psihologia pedagogica, medicala si evident psihologia diferentiala.

Psihologia diferentiala, mai aproape de domeniile psihodiagnozei diferentiale pe care le-a alimentat si implicat ca suport de validare si impulsionare, s-a dezvoltat ca o replica fata de individualizarea descriptiva nenuantata a psihologiei generale care prezinta un model de om simplificat si fara identitate. Psihologia diferentiala a implicat, folosirea activa a unei imense cantitati de cunostinte psihologice efectuate prin nenumaratele investigatii moderne, ale oamenilor de diferite feluri si de diferite varste. Acestea au pus pe prim plan, varietatea naturii umane. La toate acestea se adauga interese legate de biogeneza umana si efectele ei de diversitate.

Fara indoiala, obiectivele ce sunt implicate in aceste aspecte privesc un moment al dezvoltarii psihologiei (mai ales secolul al XX-lea).

Oricat s-ar putea evoca faptul ca exista tari foarte dezvoltate si nedezvoltate in care portretistica umana este diferita si corespunzatoare unor perioade sociale vechi si noi, viteza de dezvoltare a oamenilor are in zilele noastre un ritm crescut. La o privire atenta intreaga omenire se afla intr-o etapa fierbinte de trecere si coordonare a dimensiunilor asimetrice ale progresului, inclusiv intr-o perioada de imblanzire a efectelor produse de viteza progresului dar si de neglijarea deseurilor lui de toate felurile, inclusiv morale. Acest om al secolului XX, in finalul acestuia a facut pasii cei mai importanti de progres, mai curat din toate punctele de vedere. Acest om a creat progresul si programul deschis pentru viitor, dar va trebui sa cunoasca toate fibrele si caracteristicile, posibilitatile si barajele interioare, fragilitatile si fortele de creatie umane. Psihologia diferentiala devine in aceste conditii o oferta stiintifica importanta de referinte la dezvoltarea seculara umana implicata in marele Univers, inclusiv cel creat de inteligenta si creativitatea umana ca replica la universul, Cosmosul real, construit de marea sete umana de patrundere in dramatismul temporal, spatial si existential cu bizara lui stralucire efemera si cu nenumaratele sale necunoscute.








CONOTATII ISTORICE


Toate mitologiile, legendele si religiile au creat forme diferite de rezolvare a intelegerii conditiei umane si a conditiilor existentiale faste si nefaste. S-a conturat in acest fel ideea de determinism si cerintele cautarii cauzalitatii implicate si fenomenelor precise in lumea vietii si a diversitatii ei. Filozofii greci (dar si cei ai Orientului indepartat) au facut o larga oferta privind problemele cosmologice, ontologice si epistemologice ca factori determinanti ai acestei probleme. Romanii au preluat rationalismul si determinismul implicat in mentalitatea Eladei. Dupa cucerirea si a acestei zone a Europei, romanii au creat un imperiu ce treptat a fost influentat de ceea ce a dat filosofia antica greceasca. Iar dupa caderea Imperiului Roman s-a constituit treptat o noua optica ce a acceptat si implicat latent si filosofia greceasca si romana (mai ales aportul retoric al ultimei).

Apoi explozia extinderii crestinismului cu monoteismul sau (patruns treptat de ideea trinitatii si apoi a ierarhiei sfintilor) a instalat un dogmatism specific ce a creat dispute grave in Bizant (Marile Schizme), iar la Roma a dus la cresterea puterii Bisericii catolice si a Inchizitiei (lupta pentru dependenta de cele 20 de porunci).

Perioada Renasterii a adus o revigorare a interesului fata de om, fata de corpul si spiritul sau (foarte diverse ambele). In timp, in scrierile unor filosofi au inceput sa se faca diferente intre conceptul de spirit- suflet si psihic. Apoi s-a intensificat interesul fata de caracteristicile diferentiale privind oamenii, fapt posibil, oricat ar parea de bizar si datorita artelor in Renastere. Statui ce exprima pozitii si semnificatii de conduite umane, pictura prezentand diversitatea fetei si a gesticii, a privirii etc. au inceput sa fie altfel privite. S-au manifestat interese crescande pentru scrierile lui Aristofan, cele ale lui Euripide, pentru poezia si arta antica, legendele si creatiile epopeice vechi. In cele ce urmeaza vom reconstrui aceste trasee… si apoi influentele lor in secolele XIX-lea si al XX-lea.

Observatii si probleme psihologice au aparut in mai toate operele filosofilor din toate timpurile, profund interesati de natura umana si mai ales de inteligenta, cunoastere si fortele acestora condensate in problemele epistemologice. La acestea s-au adaugat cunostintele tuturor medicilor si chiar ale astrologilor, care au fost interesati de relatia OM- COSMOS, relatie complementara celei privind OM- MEDIU- EREDITATE.

Din complexa convergenta a acestor preocupari (carora mereu li s-au adaugat noi dimensiuni) vom marca momente mai semnificative in care s-au structurat idei interesante, legate de conturarea domeniului psihologiei naïve si apoi prin timp a ramurilor ei printre care mai ales ale psihologiei diferentiale care s-a manifestat mai intens in literatura, dramaturgie si marile epopei ale antichitatii dar si a celorlalte epoci.

Am dori insa sa atragem atentia asupra faptului ca desi filosofia a fost cea mai timpurie organizare logica a unor raspunsuri la interogatiile fundamentale ale inteligentei umane, psihologia este cea mai veche instrumentare a inteligentei concrete si a observatiei umane, implicata permanent in adaptare , in observatiile lumii si vietii si in interrelatiile umane ca forma de PSIHOLOGIE NAIVA, proprie tuturor oamenilor.



SISTEMELE FILOSOFICE DIN LUMEA ANTICA


In genere, sistemele filozofice foarte diverse dar consistente, ce s-au conservat prin timp si istorie a ideilor sunt cele din Grecia Antica. Acestea au fost sisteme consistente de mare penetratie, au avut un caracter enciclopedic si nu au fost prea influentate de sisteme filosofice din alte parti ale lumii (Asia indepartata si alte continente, chiar mai apropiate din Africa). Ne vom referi doar la unele dintre ele pe o filiera explicativa mai larga in care se afla inclusa latenta lor contributie la dezvoltarea unei gandiri despre om si diversitatea sa.

ANAXAGORAS (500-428 i. e. n.) versus Anaxagorus a formulat primele idei legate de conditia umana si geneza ei. Conform acestui obiectiv (printre altele) Anaxagoras a considerat ca in spermatozoizi se afla invizibile, toate organele corpului uman, inclusiv sexul, si ca atare intreaga constitutie ereditara este determinata de la inceput exclusiv de barbati. Aceasta optica a fost numita preformism. Preformistii au conturat ca atare ideea omului in miniatura implicat in spermatozoizi. Anaxagoras a fost prieten cu Pericle. A considerat ca universul are o infinitate de elemente (pluralism). Diferit de entitati exista nous- spiritul uman.


HIPPOCRATES (460-377 i. e. n. ) din Cos, medic celebru al antichitatii a pus accentul pe diferentele dintre oameni datorita dominatiei mai mari sau mai mici a uneia sau alteia din cele patru umori (echivalente cu glandele endocrine si substante lichide din organism).

Opera lui Hippocrates a fost vasta (corpus Hippocraticus). Cele patru umori ce circula in organism independente, dupa el, au reprezentat functii subtile diferite in organism: sangele, bila neagra, bila galbena si flegma. Dominatia diferita la fiecare persoana a uneia din umori a fost considerata de Hippocrates ca fiind factorul ce determina diferentele dintre oameni. Ca atare el a descris patru caractere diferite. A considerat ca la sangvinici domina sangele din care motiv ei sunt foarte vigurosi, activi, optimisti, dar si nervosi. Melancolicii au dominatie de bila neagra care- i face mai tacuti si inclinati spre ganduri negre. Colericii dominati de bila galbena sunt foarte vioi in permanenta, iar flegmaticii la care domina flegma sunt mai nepasatori si mai lenti.

Hippocrates a fost atent si la aspectele constitutionale corporale, fiind primul morfofunctionalist mai remarcabil. Din acest punct de vedere, el a considerat ca persoanele cu membre lungi si subtiri sunt inclinate spre TBC, cele care au torace si pantec mai dilatate fac parte din tipul denumit de el apopleptic si sunt persoane inclinate spre apoplexie. A considerat de asemenea ca sangvinii la care domina sangele sunt agresivi mai mult decat ceilalti, iar flegmaticii, slabi, inactivi si antipatici sunt in genere mai bolnaviciosi.

Ideile lui Hippocrates au strabatut prin timpuri, castigand prin interpretari si au avut intotdeauna o mare audienta din cauza ca sugerau intotdeauna legatura dintre psihologie si medicina, dar si o credibila implicatie a diversitatii naturii umane ce avea explicatii si vizibile (legate de forma corpului). Se evoca adeseori o anecdota privind o vizita a lui Hippocrates la Democrit, care tocmai facea o disectie. Aflat in plina activitate, Democrit a spus parintelui medicinei: “l-au deschis pentru a cauta locul si natura bilei. Pentru tine sunt cunoscute- ca excesele de bila provoaca furia.”


DEMOCRIT(460-370 i. e. n.) a fost reprezentantul atomismului si a pledat pentru principiile mecanicii. Atomismul sau a influentat conturarea functionalitatilor complexe interdependente din organism, inclusiv conturarea ideii arcului reflex.


EMPEDOCLES (cca 450 i. e. n..- mai putin cunoscut anul mortii) a considerat ca universul are la baza patru elemente: aerul, pamantul, apa si focul. Acestea sunt semnificative si clasificatoare pentru patru temperamente reprezentand combinatii de cald- umed (sange) temperament sangvin (aer); apoi rece- umed (bila neagra) temperament melancolic (pamant); cald- uscat (bila galbena) temperament coleric (foc) si rece- umed (flegma) temperament flegmatic (apa). In acest context colericul are un temperament irascibil, sangvinicul unul optimist, melancolicul unul trist, iar flegmaticul unul apatic. Precum se poate lesne observa, Empedocles a combinat aspecte importante ale tipologiei lui Hippocrates cu idei ontologice ale filosofiei grecesti. Empedocles, referindu-se la cele patru elemente: pamant, aer, foc, apa, a considerat ca muschii si viscerele sunt legate de pamant pe care-l reprezinta, fluidele din corp constituie apa ca reprezentanta; functiile mentale si rationale expresii ale focului- iar cele legate de mentinerea vietii ca respiratie- sunt antrenate si exprima implicatia aerului in corpul uman.


PLATON (427- 341i. e. n.) a abordat o linie de diferentiere semnificativa privind oamenii. A implicat in diferentiere repere antropometrice (de marime si de forma). In acest sens a considerat ca marimea capului pune in evidenta ambitia, lipsa sau prezenta ei in anumite grade, poate duce la reusita sau nereusita in viata. Forma trupului a considerat-o indicatoare pentru succes- insucces, trunchiul pentru aspiratii legate de succese usoare facile (trupul de o anumita larghete) sau de succese ce cer eforturi, instruire si se dobandesc dificil. In continuare diafragma si picioarele omului pun in evidenta, dupa Platon, trebuinte primare, instinctuale.

Platon a reprezentat dualismul: PSYCHE si REALITATEA. Psihicul are dupa el trei functii: functii apetitive ce sunt legate de regiunile abdominale. Dupa Platon muncitorii sunt aceia la care aceste functii sunt mai dominante. A doua functie este impulsiva si se realizeaza prin implicarea pieptului (toracelui). Aceasta functie este mai dominanta la soldati si razboinici. A treia functie este a ratiunii si are sediul in creier. Este mai frecventa la filosofi. Lucrarea in care este inclusa aceasta teorie este Phaedrus. Tot in aceasta lucrare este inclusa celebra teorie a reminiscentei dupa care orice cunostinta este o reminiscenta a descoperirii unei idei ce este de fapt preexistenta. A invata inseamna a descoperi idei preexistente date de experienta in realitate. Platon a fost fondatorul nativismului. Timpul si spatiul sunt independente de existenta, dupa el. Tot Platon a descris visul. In lucrarea ”Republica” a descris diferentele individuale fixate (dupa el) odata cu nasterea. Platon a influentat gandirea lui KANT, HERMHOLTZ, printre altii.


SOCRATE (469-399) a conturat teoria maieuticii, subliniind valoarea metodologica a interogatiei (intrebarii), idee preluata intr-un fel de DESCARTES (Cogito, ergo dubito, dubito ergo sum, res cogitans). Tot Socrate a valorizat ideea autocunoasterii (dictonul NOSCE TE IPSUM), a autodescoperirii. L-a influentat pe KARL ROGERS (1943).


ARISTOTEL (384- 322 i. e. n.) a fost precum se stie empirist, dar si enciclopedistul antichitatii grecesti. El a combinat ideile lui Platon cu cele ale medicilor antici si a inclus totul intr-o conceptie de evolutie cu tente naturaliste si filosofice.

Opera lui Aristotel a fost foarte bogata si variata (Stiintele naturii, logica, filosofie, politica). El a conturat o scala a existentelor, o ierarhie in lumea vie care incepe cu natura si are urmatoarele trepte: materia inerta, nevie si materia organica. Aceasta din urma se diferentiaza in organisme si organe. Aceasta forma a fost numita de Aristotel: suflet, cu sensul de principiu de viata ce creeaza unitatea corporala care evolueaza si ea intr-o organizare ce se perfectioneaza tot mai mult ierarhic. Este foarte interesant procesul de perfectionare descris de Aristotel care spune ca forma pune stapanire pe materie rejectand nedeterminarea. Mai intai, adica prima treapta ce se constituie este a plantelor care au deja functii nutritive prin radacini prin care asimileaza substantele nutritive din mediul inconjurator transformand astfel materia. La un nivel mai inalt se afla animalele capabile de doua functii noi importante: senzatia si miscarea. Animalele sunt, dupa Aristotel, tot plante ce si-au intors radacinile inauntrul lor unde acestea (radacinile) s-au transformat in maruntaie (organe de lucru ale organismului). De aceea functia nutritiva legata de preluarea materiei din mediul inconjurator se muta in interiorul corpului. Forma castiga la animale tot mai multa extindere si varietate. Omul e capabil de gandire. Radacinile lui se afla in interior, dar prin gandire omul da forma si unitate fiecarui lucru. Oamenii difera intre ei prin inteligenta si afectivitate. Aristotel a clasificat dupa forma exterioara cam 540 specii de animale, a disecat peste 50 de animale de specii diferite. Pentru genetica a dezvoltat teoria hematogena conform careia samanta (sperma) se naste din sange ca proces si produs al hranei. Barbatul are, si la Aristotel, rolul principal in ereditate si determinarea sexului la urmasi. Acesta din urma este determinat de componentele mobile din sangele lor (al barbatilor) ce pot fi contracarate de componente feminine. Aristotel a dezvoltat o interesanta teorie legata de varstele in care se petrece actul de fertilizare. El a pledat pentru ideea ca barbatii tineri si cei mai in varsta au samanta subtire (subtiata) din care cauza iau nastere mai multe fete in familiile cu astfel de barbati. Tot Aristotel, a fost interesat de problema atavismului (aparitia de caractere de la stramosi (antecedente indepartate) fara a se manifesta la intermediari). Datorita fenomenului de atavism, Aristotel a criticat teoria pangenezei reunind oarecum portretisticile caracterologice antice.

In “De anima ” Aristotel a subliniat faptul ca toate, in afara de zei, sunt forma si substanta. Zeii sunt forme fara substanta. In genere in tot ce exista viu pulseaza impulsul de crestere- realizare. Cele doua impulsiuni constituie “entelechia”. In lucrarea “Poetica” Aristotel a expus teoria sa asupra superioritatii si valorii rasului. La influentat pe Thomas Hobbes care in lucrarea “Humaine nature” (1650) a dezvoltat o teorie a degradarii rasului. La Cardif, a avut loc, prin 1985, un congres de psihologie ce s-a ocupat de problemele rasului. De altfel si Bergson H. a fost preocupat de problemele rasului…

Dupa Aristotel inima este centrul vietii.

Nu putem ignora din aceasta enumerare personalitati ca cea a lui Avicena (980-1037) comentatorul lui Aristotel. Filosofia greaca a avut o larga cuprindere de idei ce au fost reluate mai devreme sau mai tarziu cu interes. Printre altii Roger Bacon (1214-1294) a preluat de la Hippocrates numeroase idei.


GALENOS, filosof grec (129-199) (Quatros humores regnant in nostro corpore) a ajuns la Roma unde a fost printre altele medicul cunoscut al vremii, a combinat optica lui Hippocrates cu aceea a lui Empedocles. A considerat in esenta ca melancolic este traditionalul poet bolnav, de dragoste, coleric este luptatorul plin de curaj, flegmatic este somnorosul moale, iar sangvin este optimistul permanent.

Galen (os) a fost unul dintre promotorii experimentului in medicina si biologie. Fondator al neurofiziologiei si neuropatologiei, Galenos a efectuat tratate enciclopedice de anatomie, fiziologie, patologie si metafizica, dar si logica, retorica, gramatica si morala. A facut studii privind organele de simt, nervii periferici si sistemul nervos central. De asemenea, a fost preocupat de functiile muschilor angajati in miscarile inimii si de mecanismele respiratorii, activitatea rinichilor etc. optica si lucrarile lui Galenos au fost de referinta mai mult de un mileniu. Galenos a inclus in preocuparile si lucrarile sale si teoria umorilor in versiunea lui Hippocrates.

Impartirea in patru tipuri temperamentale s-a conservat la W. Wundt, la Hoffding, la Herbart, Kulpe, Ebbinghaus, Klages si Pavolv. A folosit-o si filosoful E. Kant. Nicolae Margineanu in “Conditia umana”, are referiri la aceasta dominatie de patru tipuri umane socotite de baza. Ea este probabil legata si modelata dupa antica impartire a universului in cele patru elemente si de trecerea prin cele patru anotimpuri diferite si asemanatoare intre ele.

Ca atare, in perioadele antice, mai ales cele legate de Grecia in secolele V-III i.e.n. s-au conturat pe linia problemelor privind ereditatea si embriogeneza o serie de teorii, sau poate mai corect, puncte de vedere.

Pe de o parte s-a conturat pangeneza, reprezentata de Hippocrates, preformismul, pentru care a pledat mai ales Anaxagoras, si teoria hematogena, care a fost conturata mai cu seama de Aristotel. Fiecare din aceste teorii au avut apoi partizani legati de aderarea la punctul de vedere al reprezentantilor teoriilor respective. Relativ asemanatoare intre ele, aceste teorii erau preocupate de problema ereditatii si a fecundatiei.

Pangeneza promova ideea contributiei masculine totale si exclusive in procesul dezvoltarii de descendenti prin existenta unor mici particule (germeni) provenite din celule germinative masculine (sperma).

Preformismul promova ideea procesului embriologic ca dezvoltarea unui individ complet format, in miniatura inca in sperma.

Teoria hematogena a spermei promova ideea ca in sperma embrionul se naste din sange care are proprietatea de a-l hrani apoi.

Complementar, tot in perioadele la care ne-am referit mai sus au devenit de circulatie tipologiile zodiacale, cele hipocratice si cele privind dominatia celor patru materii primordiale: apa, aerul, pamantul si focul, cu dominatia uneia dintre ele. In toate domina, precum se poate lesne observa, oarecum marele cosmos si ideea destinului legat de zodia implicata in ziua si timpul nasterii. Influentele acestui mod de a vedea aspectele ereditatii si a rolului ei in dezvoltarea tipologica au fost mari in decursul timpurilor in tipologiile ce s-au efectuat in perioade istorice, mai aproape de timpurile noastre fiind alimentate mult si de relativa lor asemanare cu alte tipologii provenite din Asia sau din Africa. O contributie importanta la conservarea acestor tipologii a avut psihologia naiva, ce si azi consulta zodiacele, inclusiv cele chinezesti.

Istoria seismica legata de dezvoltarea Imperiului Roman, apoi caderea acestuia, navalirile barbare si prelungirea prin Bizant a Imperiului Roman de Rasarit au fost concomitente cu dezvoltarea crestinismului care a adus modificari de mentalitate si treptat o mare putere a Bisericii Catolice cu institutia sa de putere “Inchizitia” care pedepsea drastic orice idee ce putea fi considerata abatere (erezie) de la rigorile impuse de Papalitatea acelor timpuri.

Apoi, si aceasta etapa istorica s-a consumat. Au aparut, din nou, modificari de mentalitate si o mai diversificata acceptanta de idei reformiste, inclusiv religioase. Mentalitatea psihologica naiva, a fost in permanenta implicata in adaptarea curenta la diferentele dintre oameni.

Dezvoltarea psihologiei diferentiale a cunoscut treptat consolidari si tot mai mult interes dupa deceniul al V-lea al secolului XIX.





SCHIMBARI DE MENTALITATE PRIVIND PSIHICUL


Pe acest traseu a fost un psiholog mai deosebit, PARACELSUS (1493-1541). Paracelsus a cautat esenta cea mai complexa a psihicului si a considerat ca a gasit-o in principiul activatiei, deoarece spiritul este nebulos si impregnat de dimensiuni cosmice universale. In operele sale: ”Opus Paragranum” si ”Opus Paranimum” a diferentiat existenta a doua aspecte ale psihicului: anima brutus si anima spiritus. Dispeceratul creierului fiind central. Paracelsus l-a plasat in ochiul pineal si in vertex. A conturat capacitatea de analiza transcedentala, considerand ca unele persoane o posada. Cine nu o are este un om defavorizat si inferiorizat al existentei. Anima spiritus este de origine superioara, divina si conduce anima brutus printr-o insusire deosebita ce-l caracterizeaza. Cele doua functionalitati sunt complementare. Tradusa in termeni moderni, aceasta combinatie ar reprezenta o referire la sistemul nervos simpatic si parasimpatic. Sistemul nervos simpatic a fost considerat de Paracelsus ca fiind angajat in bataile inimii, al doilea in incetinirea lor. Sistemul simpatic l-a considerat si in dilatarea pupilei, fiind in genere stimulativ. Parasimpaticul, incetineste si echilibreaza ritmurile provocate de primul, creand o complementaritate de echilibru specifica (paticotonica sau parasimpatico- tonica(uneori cu forma de exces)). Ceva mai tarziu, Paracelsus s-a referit la umori (glandele endocrine) si la implicatia lor in functiile organice reglatorii. Acestea au fost vazute si ca diferentiatoare prin dominatii, si ca reglatoare, mai ales.

Un alt moment important pentru dezvoltarea psihologiei si a cerintelor de caracteristici implicate in diferentieri este cel legat de aportul lui Gall, socotit intemeietorul frenologiei. Gall, de origine german, a implicat in sistemul sau de idei multe observatii preluate de la Herophile, Eratostene si scoala de la Alexandria. A fost preocupat de studiul creierului si al sistemului nervos ca responsabil de diferentele dintre oameni. Gall (1758-1828), aflat la Paris, era un cercetator deosebit. Printre altele a formulat ideea socanta, pentru acea vreme, ca facultatile psihice isi au sediul in circumvolutiunile creierului. Deoarece forma craniului se modifica foarte lent, iar creierul mai repede, circumvolutiunile acestuia din urma preseaza foarte puternic asupra carcasei craniene, modificand prin mularea pe aceste circumvolutiuni partial forma craniului. Gall a conchis ca se poate determina caracterul unei persoane prin referiri la bosele craniene (idee de baza a frenologiei).

Gall a considerat ca fiecare persoana dispune de caracteristici distincte (personale) care sunt in relatii cu cele 30 de forte fundamentale si specifice oamenilor (prin ele se citeaza instinctul de conservare, dragostea fizica, placerea de roluri autoritare, simtul moral etc.). Gall a fost preocupat si chiar obsedat de studiul creierului si ala sistemului nervos.

Nu putem ignora din aceasta enumerare pe P. Cabanis (1757-1808). El a fost primul care a legat toate procesele psihologice de sistemul nervos. “Creierul secreta gandirea asa cum ficatul secreta bila” spunea Cabanis. El a deschis drumul acestei vaste probleme legate de baza fiziologica a inteligentei si a implicatiilor psihice din fiecare situatie.

Influentat de ideile lui Gall si ale frenologiei, Cezare Lombrozzo, intemeietorul scolii pozitive (biologista) criminologice, a efectuat intre 1864-1878 lucrarile “Omul delincvent” (1895) pe seama cercetarii concrete pe detinuti din inchisorile militare italiene din Sicilia. In aceste cercetari Lombrozzo a fost obsedat de ideea criminalului innascut, iar studiile sale, foarte meticuloase si complexe, la legat de bosele craniene. In 1895, cand lucrarea sa a fost difuzata si in Franta, s-a fondat scoala de la Padova, de catre Giovani, scoala ce a dat numerosi si remarcabili specialisti in psihologia diferentiala.

Cercetarea ereditatii reprezinta o structurare complexa a fiintei umane. Apropierea de problemele constituirii unei noi fiinte umane s-a conturat dupa ce Z.si H. Jansen au construit primul microscop. Acest instrument a permis patrunderea mai profunda in caracteristicile structurilor celulare si apoi, datorita perfectionarii tot mai mari in instrumentarea patrunderii in microcosmos s-a ajuns la studiul tot mai complex al embriogenezei si al procesului de constituire al embrionului uman, cu surprinderea potentialului genetic ce-l caracterizeaza. Pe filiera istorica semnalam ca fiind mai remarcabile contributiile catorva savanti mai importanti.

W. Harvey (in 1651) a creat o “mirare biologica” prin afirmarea sa, devenita celebra “Omne vivum ex ovo”. Pe de alta parte Harvey a descoperit circulatia sangvina, care a devenit o problema de prim ordin ce a pus in umbra medicina lui Claudius Galenos cu dominatia celor patru umori.

Linné C.(1707-1778), pe de alta parte a fost preocupat de sistematizarea biologica, fapt de mare importanta si de inceput pentru aceasta foarte vasta problema. Fixitatea speciilor pe care a folosit-o operational in demersurile sale a fost anulata prin cercetarile ulterioare. Lucrarea lui Linné “Systema Naturae”(1735) a fost opera sa de contributie.

J. B.Lamarck a publicat in 1809 lucrarea “Philosophie zoologique” prin care a conturat teoria transformismului, prin care a tras atentia asupra proceselor de schimbare a caracteristicilor fiintelor vii in timp si a deschis calea pentru ideea caracterelor dobandite si implicit a influentelor implicate in constituirea acestora.

Cea mai importanta contributie, insa, in tematica atat de complexa a ereditatii, ca expresie a unor caracteristici complexe, ce se constituie in timp, sub influentele complexe ale adaptarii la mediul mereu in schimbare, a fost adusa de Ch. Darwin (1809-1882) prin lucrarile sale: “The origin of species by means of natural selection” (1859), “The variation of animals and plants under domestication”(1868), ”The descendent of man”(1871) si ”The effects of croos- and self fertilisation in the

Cresterea criminalitatii, dar si a bolilor psihice, a stimulat preocuparile fata de psihologia diferentiala si utilizarea ei sociala care s-a extins iradiind in secolul al XIX-lea tot mai mult spre orientarii scolare, ale selectiei profesionale, prin care se incepe diagnosticarea tot mai extinsa a potentialului aptitudinal disponibil si alimentarea lui energica, dar si o implicatie mai ordonata de organizare de interese, aspiratii necesare in conturarea operativa a disponibilitatilor psihice in vederea implicatiei lor in identificarea procesului social. S-au conturat forme sociale de suport ale psihologiei diferentiale in scoli si laboratoare uzinale de testare psihologica pentru diferite varste, inclusiv a copiilor cu probleme.

Psihologia diferentiala foloseste seturi instrumentale numeroase, metode specifice complexe. Validarea lor se realizeaza temporar si confera in cel mai inalt grad statut de utilizare a numeroase secvente de instrumente psihodiagnostice care au fost utile in obiectivele psihologiei concrete (naive) la care ne-am mai referit. Prin toate acestea psihologia diferentiala a capatat un statut de necesitate potential contribuant si ameliorator al conditiei umane.



























PSIHOLOGIA DIFERENTIALA CA DOMENIU AL PSIHOLOGIEI


Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, odata cu dezvoltarea primelor laboratoare de psihologie a crescut foarte mult setea de precizie si de masura in aspiratiile psihologiei de a deveni o stiinta cu statut mai pragmatic si mai desprins de filosofie.

La Leipzig, laboratorul infiintat de Wilhem Wundt (1879) avea deja numerosi adepti, activi si foarte receptivi, precum americanii Stanley Hall, Mc. K. Cattell, Scripture, Anghel si Riechener, din Franta Bourd, din Anglia Sperman, din Belgia Thiery si Michotte, iar din Germania Kraetening, Neumann si Külpe. Se prefigura formarea de laboratoare de psihologie in numeroase tari. Existau insa doua probleme ce devenisera de discutie. Primele laboratoare erau foarte dependente de optica fiziologista, ceea ce insemna ca psihologia era inca nebuloasa. A doua problema genera o oarecare neliniste legata de o conditionare impusa in care se implica folosirea in laborator a introspectiei. Laboratorul lui Wundt studia vederea, gustul, auditia, tactul, atentia, perceptia timpului si TR-ul (timpul de reactie) si valida teoriile lui Fechner si Weber privind pragurile senzoriale (absolute si apoi diferentiale), dar…exista un dar, cel provocator de neliniste… In tip ce stimulii erau foarte riguros masurati reactia se inregistra pe baza notatiei foarte controlate relatate de subiectii studiati, deci prin introspectie. De altfel, numerosi psihologi considerau ca acest lucru e foarte firesc, dat fiind faptul ca toate trairile fizice sunt subiective, dar cautarea . Alti psihologi reprosau (latent mai mult) psihologiei (care se considera ajunsa la un mare grad de progres ca stiinta) ca foloseste introspectia si traieste in laborator si nu in viata concreta, in care stimulatia este foarte activa si complexa, mereu in schimbare de teren, semnificatie si intensitate de stimulatie.

Pe acest fond a deschis A. Binet (1867-1911) marea poarta a psihologiei spre viata concreta si spre procesele mai complexe si de mare importanta ale psihologiei, spre problemele inteligentei, prin testul sau, care a avut, precum reiese din cele de mai sus o foarte mare importanta calmanta. La Paris, se infiintase primul laborator de psihologie fiziologica in l' Ècole Practique de Hautes Etudes. Acolo lucra Binet, acolo au lucrat in continuare Baunnis, H. Pieron, si apoi Paul Fraisse. Tot in Franta, la Salpetrière, Charcot infiintase un laborator in care s-a format, de fapt, A. Binet si Pierre Janet (1859-1947). Tot in Franta incepuse sa se exprime personalitatea stralucita a lui Th. Ribot (1839-1916) care a ocupat primul post de psihologie experimentala si comparata, creat pentru el la Colege de France (1870). Ori si in aceste laboratoare se trecuse la altceva decat studiul proceselor senzoriale prin metode introspectiei. La Salpetrière se studia problema hipnozei si a tulburarilor psihice, iar Ribot a initiat cercetarea proceselor psihice superioare, a personalitatii, si a implicatiilor de transformare, ca obiective ale psihologiei in Anglia si Germania.

Intre timp clasificarile psihofiziologice si caracteristicile psihice au inceput sa fie expuse sistematizat sub forma de concepte si sub forma de tipologii- lipsea ceva ce ar fi modificat aceasta diversificare. Clasificarile psihofiziologice s-au diferentiat cam in trei directii mai semnificative:

clasificari morfofiziologice, evidente in lucrarile lui Rostand si Claude de Sigaud, Corman, Lombrozzo (vom reveni la fiecare in capitolele ce urmeaza), dar si Lavater, Kraepelin, Kretschmer si Scheldon.

clasificari psihoneurologice, implicate in studiile lui Charchot, Perez, Eppinger si Hess, apoi I.P.Pavlov, dar si Bechterev, Ivanov- Smolenlenski si Miasiscev, adica scoala rusa.

a treia directie a evoluat pe linia indexarii tematicii psihoendocrinologiei. Din aceasta directie retinem numele lui Pierre Marie, Nicolas Pende.

Domeniul psihologiei se largise considerabil si a devenit mai receptiv la functionalitati, decat la descriptii clasificatoare. Caracterologiile efectuate au inceput sa cuprinda determinanti si functionalitati implicate, fiziologice si corporale, dar si interrelationale sociale, descriptii ale dominantelor analitice si activismul reactivitatii psihice in ansamblu. Mai mult decat atat, Ribot a pus frontal problema implicatiei ereditatii studiind familia Bach, cu numerosii ei reprezentanti si masiva implicatie a acestora in muzica, (deci aptitudinile) nu doar senzorialitatea exclusiva. La fel l-a abordat analitic pe Leonardo da Vinci, in acelasi sens analizandu-i “Gosa mentali”. A devenit, cu alte cuvinte, de prim ordin ereditatea psihofizica. Se delimitase ideea ca in psihoze si in numeroase alte boli ereditatea este evidenta, si se trecuse la studii privind crize psihofiziologice, precum cea a pubertatii (spontana), si a menopauzei.

In aceeasi ordine de abordare si progres tematic Ebbinghhaus a abordat problemele memoriei si ale uitarii. In mod experimental concret, introspectia a devenit extrospectie si mai mult decat atat, a implicat situatii provocate, foarte bine structurate si stapanite, la care devenise de importanta reactia, viteza, precizia, persistenta acesteia si chiar combinarea TR-ului (timpului de reactie) cu precizia, pentru a se determina tipurile de situatii provocate la care reactiile se manifesta mai rapid si la care mai lent. In aceste experimente erau implicati numerosi factori psihofiziologici dobanditi, implicati in studiu. Printre acestia erau cuvintele si structurile simbolizate, inclusiv capacitatile asociative latente.

Nu putem ignora faptul ca se mai constituise o directie de cercetare, legata de boli dobandite, directie complementara celei ce pusese in evidenta boli psihice cu implicatie ereditara. Dintre bolile dobandite au inceput sa fie studiate, inca de Cabanis, cele ce erau provocate de alienarea regimului de viata alimentar, dar si efectele alcoolului si, s-a constituit domeniul toxicologiei, deschizandu-se si domeniul efectelor in grupul familial al conduitelor dezorganizate ale alcoolicilor (parintii, printre altii). S-au multiplicat formele de abordari de interventie din mediu si studiul fenotipului erodat, incarcat de forte si tensiuni, de implicatii sociale si de caracteristici diferentiale nodale, chiar si problema drogatilor. Sa nu ignoram faptul ca primele decenii ale secolului XX au pus in evidenta si un interes deosebit pentru conturarea modelului psihicului. Gestaltistii, behavioristii, dar mai ales freudistii (mai exact spus psihologii abisali) si apoi neobehavioristii, neofreudistii, neofunctionalistii, urmasii teoriei campului a lui Kurt Lewin au abordat foarte numeroase variabile constituente ale psihicului uman, fapt ce a creat si dezvoltarea psihologiei diferentiale cu o adevarata explozie de clasificari tipologice.

E. Schreiner in lucrarea “Typology and biometrics”(1966) a pus in evidenta marele efort facut de reprezentantii acestui domeniu in vederea gasirii de criterii de clasificare, dar si nivel de explicatii atins si coerente in sisteme. Desi tipologiile constituite (si Schreiner a prezentat 60 in lucrarea citata, care se desfasoara in trei volume) aveau tente diferite privind combinatia de criterii s-a constituit mai ales unificarea lui “ce?” cu “cum?” folosindu-se statistica si o constientizare remarcabila a functionalitatilor implicate in structurile criteriale operative, adica functionalitatile de coerente, blocare, amplificare, stopare, perseverenta etc. a sistemelor de criterii.

Incepuse sa se contureze si aspectul de implicatie a tipologiilor care au o calitate mai inalta decat studiul singularizat al inteligentei, afectivitatii, motivatiilor, intereselor etc. pentru ca reunesc mai multe criterii psihice si functionalitatile intercorelate, pe care le pot genera sau amorsa, stinge, complica etc.

De semnalat este, insa, si faptul ca pe acest fond de cercetari ce isi revendicau identitatea de manifestari s-a validat statutul psihologiei ca stiinta umanista independenta, foarte larga, dar cu tematica proprie si cu capacitati de inregistrare din ce in ce mai complexe si sofisticate, ca valorile centrale in grupuri (reproducatoare ale curbei lui Gauss). Studiile legate mai ales de tipologii, de tatonarea diagnostica a personalitatii au adus o oarecare acceptanta si recunoastere a valorii introspectiei. Pe acest teren s-a pus in evidenta, chiar prin conceptul persoana-personalitate (sensul termenului grec persona, care se refera la masca) si ideea ca in personalitate coexista aspectul si rolul demonstrativ, cu varianta de circumstantialitate si tipul fundamental in parte nascut, in parte facut, in parte pre-facut. S-au luat foarte multi termeni din psihologia naiva si din literatura si s-au conturat sensuri (de multe ori s-au dat zeci, chiar sute de definitii) cu atat mai multe cu cat termenul se refera la o caracteristica psihica, cea mai complexa dintre toate. Un termen folosit mult in psihologia naiva si mai putin in psihologia expertilor este cel de ins-insul. Se refera la devenirea continua a Eului ce se afla mereu in scenarii de viata (fapt la care face referiri si Kirkegarard) facute de om ca proiecte de viitor.

Ion Alexandru (1988) vede constiinta omului ca fiind angajata in intretinerea intentionalitatilor dinamic-creatoare. Termenul personalitate are foarte numeroase conotatii si modele operationale. Dintre acestea, modelul freudistilor, dar mai ales a neofreudistilor si a behavioristilor au inceput sa fie acceptate, desi sunt foarte diferite ca structura perceptibila (Adler, Yung) si ca functionalitate. Mai ales ideea inconstientului ca rezervor al energiei psihice si biologice a creat acceptantele la care ne-am referit si asta cu atat mai mult cu cat modelul behaviorist cel mai forte ca directa complementaritate ignora modelul propriu-zis, subiectul, acceptand doar ideea ca modelul raspunde. Pentru S→R (stimul-raspuns) vroia sa creeze o si mai mare independenta psihologiei si sa o distanteze de fiziologie. O foarte generala definitie a personalitatii, acceptabila tocmai din acest motiv, ar consta in ideea ca personalitatea este o dispozitie relativ generala si permanenta ce caracterizeaza conduita unei persoane mai mult timp (ca atare contine trasaturi fundamentale si de data relativa legate de oarecare identificare cu o secventa stabila relativ de mediu). Modificarea acestei structuri este determinata in timp de varsta, de modificari ale statutului social, ca si de evenimente de foarte mare importanta pentru persoana in cauza sau de modificari foarte pregnante in viata sociala, profesionala, care transformandu-se, solicita noi scheme de adaptare si eforturi in aceasta directie. Personalitatea cuprinde structuri de profunzime si de suprafata. Cele de suprafata se manifesta si se exprima de cele mai multe ori ca operativitati dobandite ale aptitudinilor, ca aspiratii, ca interese, dorinte, apetituri mai circumstantiale si care sunt oarecum alimentate temperamental. Inteligenta, introversia -extroversia, feminitatea-masculinitatea sunt caracteristici de profunzime care se modifica cel mai greu. Cele descrise inainte sunt mai mult conditionate de mediu.

Allport G. a accentuat mult ideea unicitatii in diversitate a personalitatii si a folosit conceptul de “proprium” pentru aceasta caracteristica a personalitatii. Impreuna cu Odbert au identificat aproximativ 17953 denumiri de trasaturi de personalitate folosite de diversi autori.

Dintre acestea 4504 trasaturi sunt autentice. Un alt autor McClelland (1959) a identificat peste 1000 de trasaturi de personalitate. Klages a indexat 100 de definitii.

Dezvoltarea geneticii a creat un interes mai subtil pentru ereditate si structurile genetice ale metabolismului fiziologic, functional, fundamental si psihometabolismul potential ca suporturi totale privind tendintele de dezvoltare ale tipologiilor umane. Nu vom insista asupra acestei probleme acum, ci vom sublinia doar faptul ca s-a creat in ultimii 10 ani domeniul de discutie al laturilor personalitatii. Cele mai multe optiuni s-au conturat in jurul diverselor laturi ale psihicului.

Latura intelectuala consta din totalitatea proceselor de cunoastere active, din setul disponibil si cel activ de informatii stocate, dar si de algoritmii implicati si stilul acestora de a se implica. Se refera si la memorie, intuitie (ca intelegere) si oarecum si la atentie.

Latura temperamentala dinamica-energica a afectivitatii si motivelor, motivatiilor legate de structurile sinelui si ale angajarilor lui preferentiale. Aceasta latura este un fel de musculatura a psihicului, ce mobilizeaza sau tempereaza trebuintele si instinctele si este omniprezenta in tot ce are legatura cu tot ce are legatura cu personalitatea. In functionalitatea acesteia se dezvolta si activeaza capacitatea de a stapani structurile tensionale ale situatiilor si activarea eficienta a mecanismelor de aparare si de echilibrare a activitatii psihice inclusiv in nucleul evenimentelor si situatiilor, oricat ar fi acestea de tensionate. In structurile sinelui se deruleaza seismele filmului interior, in exterior secventele cu numeroase momente imprevizibile ale filmului conditionarii existentiale, ambele solicitand permanent latura temperamentala.

Latura evaluativa este implicata in orientarea in evenimente si in atribuirea valorii lor pentru personalitate. Foloseste imaginatia proiectiva si sistemul de evaluare personal incarcat mai mult sau mai putin de subiectivitate. La aceasta latura s-au referit S. Freud, vorbind despre functiile Supraeu-lui, Kelly, prin referirile la constructele personale, si Heider, prin teoria atributionala. Latura evaluativa este in constructie latenta, permanenta, fata de mentalitatea curenta (implica si referiri la legislatiile sociale), dar are o elasticitate creata de parcurgerea de evenimente si situatii personale marcante ce plaseaza evaluarile personale la distanta dintre acestea si ceea ce se admite ca evaluare in grupurile de apartenenta, ce si cata securizare ofera pentru trebuintele si nazuintele personale diferitele feluri de conduite evaluative adoptate, in prezent si in viitorul apropiat.

Latura prospectiva, legata mai mult de cea evaluativa, este mult mai complexa. Se refera, pe de o parte, la modul in care se organizeaza imaginea de sine pentru grupurile de apartenenta (in care traieste persoana in cauza), si pe de alta parte, la modul in care sunt privite formele de manifestare ale personalitatii de catre ceilalti. In aceasta latura este activa “masca”, adica modalitatea in care doreste sa para personalitatea in fata celorlalti. Totodata, aceasta latura a personalitatii cuprinde idealuri, teluri de viata, imediate si mai indepartate, interese de toate felurile, dar si statute si roluri sociale spre care se aspira, inclusiv atitudini fata de sine, fata de ceilalti, si fata de realizarea profesionala si sociala. Activitatea proprie poate fi privita ca sursa de producere de confort personal, ca aport social, ca sursa de prestigiu sau ca sursa de progres social. Latura prospectiva este generatoare de analize de sine si de initiative, abandonuri, proiecte, cautari etc. Aceasta latura este foarte incarcata de vigilenta .

Latura efectorie sau instrumentala este formata din deprinderi si obisnuinte, activari de priceperi si implicari in activitati. Se refera si la angajarea in relatii interpersonale (si sociabilitatea personalitatii). Si de asta data e vorba de trasaturile de caracter ce se investesc in activitati, de constanta acestora, de raportarea la valoare pentru sine si in sine a activitatilor totale ce caracterizeaza personalitatea.

Desi par oarecum distantate de tematica personalitatii exista cateva concepte importante pentru aceasta discutie. Conceptele de biotip, genotip, fenotip, sociotip si etnotip s-au constituit in psihologia moderna din necesitatea de a for a in caracteristicile de specific ale personalitatii pe distanta dintre ereditate si mediu. O astfel de forare este in serviciul amprentelor identitatii care reprezinta tot ce este devenire specifica in structurile personalitatii si a expresiilor ei. Latura temperamentala, cu energismul ei, si cea prospectiva, alimenteaza si dirijeaza fortele psihicului.

Toate manifestarile laturii prospective solicita o mare cantitate de energie psihica potentiala.

Interesele se implica discret in toate situatiile si directioneaza fortele psihice, implicand potentialul acestora. Tot interesele sunt implicate si in identificarea cu situatia, in neimplicari, considerate ca necesare. Cand se face implicarea in situatie, aceasta este de diferite grade si potentiale la nivelul considerat de maxima adaptare (consideratia se face prin mecanismele laturii evaluatorii a personalitatii). In felul acesta are loc exprimarea de sine, care foloseste forma subtila a strategiilor de aparare disponibile. Implicarea de sine si exprimarea de sine nu coincid intotdeauna, dar tind spre aceasta. Ele confera o consistenta si stil rolurilor si statutelor sociale, parentale, culturale etc. Oamenii cu constiinta de sine foarte activa si puternica pot sa se exprime in situatii diferite, fie asa cum vor sau doresc si vad (percep imaginea lor) cei din grupul de apartenenta, fie asa cum vor sau doresc sa fie vazuti si simtiti de ceilalti, fapt ce pune in evidenta folosirea profilului psihic de care dispun.

Omul in situatie realizeaza comportamente si atitudini diferite in functie de genotip, fenotip, sociotip si etnotip. Acestea sunt angajate in identitatea persoanei.

Genotipul este implicat in infatisare si in toate dimensiunile ei, dar si in fortele potentiale disponibile ereditar, fie ca vor fi folosite, fie ca nu.

Fenotipul reprezinta structurile personalitatii adjustate prin cerintele si ofertele mediului in care se face adaptarea, deci a mediului de apartenenta.

Sociotipul este aspectul identitatii impregnat de sociabilitate angajata si angajanta in obiectivele si idealurile sociale, este in acelasi timp si expresia gradului de calitate a acestei angajari si a gradului de implicatie politica de statut pe acest plan, sau de implicatie ca public, cetatean, om de cultura, profesionist, etc.

Sociotipul cuprinde, sau este dominat de etnotip, atunci cand se refera la aspectul identitatii in cazul in care persoana face parte dintr-o etnie (grup social ce face sau nu parte din majoritatea populatiei). Etnotipul creeaza identitatii forme de rezonanta specifice, ce pot deveni discret agresive, cu trairi tensionate, ce tind sa acapareze identitatea si sa o refere la provenienta dintr-o etnie, fapt ce face relativ ambigua situatia civica. Etnotipul poate fi insa si deschis si cooperant. Prin etnotip se conserva mai ales limba si identificarea cu istoria etniei.

Din cele de pana acum a reiesit ca una si aceeasi persoana poate avea forme de identitate foarte diferite si numeroase pe care le reuneste intr-o unicitate, cu combinatii de structuri active. In cadrul identitatii se disting subidentitatile familiale, parentale (cu implicatii ale subidentitatii sexuale), apoi cele profesionale, culturale, de patrundere sociala, cu laturile pe care le-am evocat referindu-ne la sociotip si identitatea civica.

Combinatia structurilor active ale identitatii pot fi coerente, ordonate (cu prioritati), sau dezordonate, incoerente, cu agresivitati etc. Se mai pot face diferente intre comportamentul real sau spontan in situatii diferite sau in situatii asteptate sau neasteptate si comportamente circumstantiale (mai ales oficiale inundate de distante de statute si roluri implicate in situatiile respective). La acestea se pot adauga comportamente stresante, incarcate de tensiuni, forme ambigui de afectivitate, blocaje etc., dar si comportamente sexuale ce au si ele caracteristici socializate si traditionale, dar si modernizate (fenotipice si genotipice).

Psihologia naiva are in atentie tipurile de temperamente la care ne-am referit. Literatura cuprinde, de asemenea, ample si foarte numeroase descrieri de tot felul de astfel de comportamente, caracteristice pentru personajele principale din toate operele literare. Si in celelalte arte, in teatru, in film, apar personaje care ofera o larga gama de comportamente individualizate, si ca atare, tipice intr-un fel.

Victor Hugo, dar si Caragiale, chiar si Eugen Ionescu au conturat astfel de comportamente in personajele descrise si au pus in evidenta, prin comportamente, rezonantele psihice caracteristice ale acestora. Aceste rezonante creeaza profilul tipologic. Freud a implicat rezonante psihice, rezonante fenotipice, dar si genotipice. Szondi, un psiholog abisal, influentat mai mult de Yung a implicat mai ales rezonante genotipice (s-a referit de fapt la profile patologizate discret). S. Freud a operat cu rezonantele psihice mai ales in lucrarile sale privind mari creatori precum Michelangelo Buonaroti sau Shakeaspeare. Astfel, el a conturat ideea ca mai toti creatorii au in structurile psihice stratificate evenimente pregnante din copilarie, mai ales complexe de intrusiune care se implica in generarea de rezonante psihice specifice ale acestora.

Yung a considerat in “Sinergia” ca exista un inconstient personal, unul social si unul familial. Datorita acestora persoanele umane sunt atrase printr-o simpatie neconstientizata de persoanele (inclusiv de sex opus) care au aceleasi feluri de comportamente mentale (sau tendinta spre ele) mostenite din familie. Szondi a denumit acest fenomen genotropism . El a vorbit si de faptul ca exista o manifestare a genotropismului in casatoriile predilecte ale imigrantilor cu persoane de aceeasi etnie. In atare casatorii se manifesta afinitatile etnice confirmate si de faptul ca persoanele de o anumita origine, emigrate, tind sa se aseze in grupuri relativ compacte de aceeasi origine in noua lor patrie.

Psihologia diferentiala reconstituie structurile asemanatoare tinand seama de formele relativ specifice de personalitati. In genere tipologiile accentueaza caracteristicile diferentiale, in regula, mai mult, din care cauza tipurile descrise sunt mai mult de referinta fiind mai numeroase tipurile intermediare. Gaugelin a asemanat personalitatea umana cu un diamant care este unic dar face parte dintr-un grup de diamante ce au fatete ce stralucesc diferit cu luminozitati diferite provocate de cum cade lumina asupra lor in fiecare moment. Tot asa personalitatile umane asemanatoare stralucesc in mod diferit fata de aceeasi situatie fata de care pozitia lor este diferita.

In linii mari psihologia diferentiala reuneste tipologiile mai importante elaborate pe baza de numeroase criterii si cercetari, adesea foarte analitice. Criteriile de implicatie in tipologii sunt foarte importante. Impartirea lor, de asemenea. In acest sens s-au constituit tipologiile explicative morfologiste (Muchielli le-a numit tipologii cauzale). Ele au fost elaborate mai ales de reprezentantii scolii italiene de la Padova.

Reprezentantii foarte cunoscuti ai acestor tipologii sunt Cattellino, Viola. Lor li se adauga endocrinologistii morfologisti al caror reprezentant mai de seama este Nicolas Pende. O alta scoala este aceea a tipologiilor embriogenetice reprezentata mai ales prin Sigaud. Optica embriogenetista persista ca si cea morfologista in multe caracterologii, fapt ce le reuneste si combina in moduri foarte complexe de folosire a implicatiilor explicative. Remarcabila este tipologia rationalist-corationala a lui I. P. Pavlov. Foarte atractiva, dar si foarte discutata este caracterologia evolutionista efectuata de L. Corman. Un grup de tipologii a fost constituit de catre psihologii abisali, Freud, dar si abisalii Yung, Szondi (cu teoria destinului) sau teoriile constructiviste ale psihologilor din Tarile de Jos (Heymans si Wiersma), si apoi, prin preluare si extinctie de psihologii francezi (Gaston Berger, Le Senne). Tot un grup complex de tipologii au efectuat psihologii materialisti (Cattel R. B., Guilford-Zimerman, Eysenck, etc.), dar si cei ce au avut in atentie tendinte patologice (Kretschmer, Jasper, etc.) si tipologiile efectuate de psihologi dominati de ideea proiectiei ca Rorschach. In majoritatea tipologiilor exista referiri la formele de patologizare mai frecvente pentru un anumit tip din ansamblul celor descrise, dar si referiri la aptitudini potentiale, creativitate, geniu si handicapuri potentiale, aspecte preferentiale profesionale.

Schreider a descris in felul sau o mare parte din aceste tipologii. Si noi ne vom referi in aceasta lucrare la cele mai importante tipologii si caracterologii cunoscute si validate ca atare.

Cyril Burt (1947) a incercat ca alaturi de factorii de personalitate sa gaseasca la persoane cu anumite caracteristici psihice aspecte si structuri morfologice specifice, avand in atentie hiperemotivi cu polaritatea (euforici (veseli) versus morocanosi, nefericiti si agresivi si a gasit doar la persoanele cu axa afirmare de sine, agresivitate versus submisie teama, tandrete si necazuri, unele corelatii nesemnificative insa cu colericii). A cautat, de asemenea, o corelatie cu unele tipuri morfologice la persoanele cu vigoare si sanatate, cu factori intelectuali (G) si un factor general de afectivitate (introversie-extroversie) si ceva factori de sexualitate ca dominatia teama, manie, ori factori de interes, tendinte mai generale (morale, de integrare armonioasa a personalitatii estetice si a celor ce manifesta caracteristici legate de grup(egoisti, utilitaristi, ori cu trasaturi bipolare ca realism-idealism, radicalism-conservatorism). Corelatiile au aparut ceva mai semnificative daca factorul “G” a fost dominant, dar si in aceste cazuri media, a fost, desi promitatoare, cu foarte mari variatii de cazuri (in spatele ei).

De subliniat este faptul ca tipologiile omogene, fara aspecte contradictorii sunt destul de rare.

H. Pieron a fost preocupat de caracteristicile mediilor reflectare de curba lui Gauss, configurata, in genere, in astfel de cercetari. Din acest punct de vedere exista curbe de forme foarte variate ca extindere a mediei si ca extindere a dispersiei. Ca atare, si in cadrul mediei, si in cel al extremelor, exista o evidenta heterogenitate si adesea asimetrii ale extremelor.

Oricum, studiile de psihologie diferentiala au pus in evidenta forme foarte diferite de heterogenitate. Acestea sunt (dupa H. Pieron, 1960) ceva mai apropriate pentru caracteristicile morfologice si metabolice, si mai dispersate pentru caracteristicile mentale, motrice si senzorio-motrice. Exista si pe varste schimbari foarte mari uneori, fapt ce a alimentat dezvoltarea psihologiei varstelor.

Nu se poate insa ignora faptul ca ajustarile educative favorizeaza o discreta tendinta spre omogenizare a rezultatelor. Dar, chiar si in aceste conditii au loc momente de modificare a curbei generale de varianta a constelatiilor psihice ca pondere si forme de liaje intre ele. Dezvoltarea este in ritm inegal. Exista momente in care au loc schimbari mai pregnante a variabilitatii, etape de diminuare a acesteia, dar si de amplificari cu implicatii heterogene mari, cum este perioada pubertatii si adolescentei, etapa de la 40 de ani, perioadele de menopauza si andropauza si apoi unele momente si cazuri din varstele de regresie, cand se consuma, nu de putine ori, sindromul regelui Lear.

Din studiile legate de eterogenitatea evolutiva si de caracteristici reiese ca persoanele cu valori ale Q.I. elevate sunt mai totdeauna precoce. Mai exista o problema. Nu totdeauna QI mare este asortat cu alte valori mari. De cele mai multe ori persoanele supradotate prezinta unele caracteristici ce reflecta dificultati de adaptare si o oarecare inchidere intr-un univers de interes care le fac mai putin adaptabile la evenimentele curente ale vietii.

O problema de mare interes priveste interogatia fundamentala privind: ce se cauta prin aceasta vasta tentativa de abordare a diferentierilor dintre oameni?

Kretschmer, care a fost obsedat de gasirea unor criterii de grupare a semnificatiilor caracteriale si a incercat sa apropie caracteristicile criteriale morfologice, corporale, de cele ale fragilitatilor la boli psihice implicand dorinta de a gasi o cauzalitate complexa cu suport si psihologic, a conchis, pana la urma, ca descrierea de tipuri nu are niciodata in vedere cazurile cele mai frecvente, ci cazurile demonstrative, exemplele demonstrative, bune de disectie logica si aceasta deoarece cazurile pure tipologice sunt foarte rare. Se pot insa plasa pe curba lui Gauss, o axa cu foarte numeroase variante. Viola, si in general scoala de la Padova, a pus de fapt frontal problema intermediarilor tipologici.

Viola s-a referit la normotip. Aceasta inseamna de fapt ca tipurile descrise de el nu au fost ale marii medii, ci a persoanelor cu numeroase caracteristici combinate. Normotipul, sau media larga a populatiei, este foarte greu de integrat intr-o tipologie foarte clara. De aceea, descrierea tipologica devine bogata daca se indexeaza caracteristici ce sunt de prim plan in diferite psihologii, si aceasta, cu atat mai mult, cu cat, fiecare tipologie are anumite caracteristici psihice in atentie si de multe ori o evidenta validare prin timp a acesteia. De pilda, termenul de coleric, melancolic, sangvin sau flegmatic au devenit valizi si se folosesc curent in numeroase tipologii, dar aceasta nu inseamna ca anuleaza numeroasele caracteristici, adesea pregnante la unele persoane, caracteristici ce sunt de prim plan in alte, diferite tipologii.

In final, am dori sa subliniem faptul ca prin psihologia diferentiala s-a constituit un demers de abordare a omului concret, unic in felul lui, niciodata total repetabil, subiect al unui timp istoric si circumstantelor lui, fiinta contribuanta si consumanta de stiluri de viata, acceptante (tolerante si intolerante ajustate mereu prin comuniuni de trairi si conduite cu valoarea ce se formeaza si cu efecte de reflexe pe care le produc, pe de o parte, asupra mediului existential, pe de alta parte, asupra propriului destin).

Toate fiind legate de o incarcatura de curiozitate si dorinta investigativa (ce ne evoca pe Descartes cu eterna si actuala sa apologie privind “ care activeaza coordonarea mediului exterior dar si a celui interior). Psihologia diferentiala creeaza un serviciu practic educativ intelegerii de sine si public prin atentionarea permanenta a caracteristicilor psihice, individuale, normale, fragile, compensatorii, deteriorate sau in deteriorare si creeaza astfel o ”cunostinta de cauza”.

Pentru ca varietatea umana este foarte mare si pentru ca evolutia umana este supusa unui urias complex de cauze, situatii, probleme etc. psihologia diferentiala este un domeniu tot atat de mobil si perfectibil ca si psihologia varstelor, influentele dintre acestea devenind din ce in ce mai conditionate.











CATEVA CARACTERISTICI DE BAZA ALE PSIHOLOGIEI DIFERENTIALE


In genere putem imparti modul de abordare a criteriilor in cadrul tipologiilor in doua mari categorii. Prima ar fi a macropsihologiei diferentiale in care am putea include tipurile diferentiate prin implicatiile zodiacale, fapt efectuat inca din timpuri foarte indepartate. Caracteristic pentru aceasta forma de tipologii (pentru ca sunt mai multe sisteme de tipologii zodiacale) este faptul ca implica in mod dominant influentele cosmice in destinul si caracteristicile tipologice diferentiale. Nu mediul apropiat, ci cel Cosmic, spre deosebire de tipologiile din a doua categorie care considera structura de suport ereditatea cu o mai mare sau mai mica influenta a mediului terestru de existenta. Aceasta a doua categorie de tipologii are variante numeroase.

Ar mai putea fi impartite numeroasele tipologii existente dupa alte criterii, cum ar fi determinarea caracteristicilor diferentiale, dupa caracteristici complexe functionale, cum ar fi caracterologiile cerebrofunctionale logice sau scriptice, tipologii endocrinologice sau embriogenetice si dupa implicatia in determinarile tipologice a caracteristicilor morfologice. Si acestea s-ar imparti nu numai in combinatii de diferite feluri cu primele, dar si prin combinatii morfologice totale (intreaga structura corporala) si partiale, adica de implicare in structura analitica tipologica a unei parti a corpului considerata reprezentativa, cum ar fi fata, mainile sau ochii. Noi vom folosi aceasta din urma clasificare in capitolele prin care vom prezenta tipologiile mai importante diferentiale.

Este important sa semnalam de la inceput ca psihologia diferentiala dispune de o uriasa rezerva de termeni ai domeniului, ce au conotatii specifice. Psihologia naiva a alimentat permanent aceasta rezerva, dar si necesitatea de a conferi termenilor o mai clara delimitare semnificativa. Analiza diferentiala este de fapt o capacitate disponibila fiecarui om in procesul interrelatiilor curente si in limbajul latent implicat in conduite si in CNV (comunicarea nonverbala). Fiecare om foloseste aceste forme de analize si le perfectioneaza mereu in decursul vietii. Analiza conduitelor de tot felul este disecata, mai ales, din punctul de vedere al semnificatiilor pe care le implica. In aceasta analiza se evalueaza atitudinile generale, relaxate si binevoitoare, civilizate, calde sau distantate, aspecte ale distantelor proxemice si ale manifestarilor acestora. E vorba de formele de distante psihologice, de exprimari psihologice prin ele. In acest sens, Edgar Hull a specificat existenta a patru forme de distante. Prima forma de distanta se numeste distanta intima sau atingerea in care se manifesta sentimente puternice, cum ar fi afectiunea (maternala, paternala sau chiar sexuala). O a doua forma de distanta interpersonala e distanta personala, prin care se manifesta o forma de colegialitate, prietenie, etc. Aceasta este distanta la care se afla persoane care au sa-si spuna si comunice lucruri ce le intereseaza in mod mai particularizat si exprima prietenie si colegialitate. A treia forma de distanta psihologica este mai incarcata de forme de statute sociale si se exprima in distantele dintre subalterni si seful lor, intre acestia din urma si rolul lor in cadrul intreprinderilor, a asociatilor, etc. Este distanta ierarhica. In fine a patra distanta este mai larga fiind exprimabila prin distantele psihologice dintre un actor si fanii sai sau intre un conferentiar si auditoriul sau. Se numeste distanta publica. In fiecare din aceste feluri de distante psihice sunt implicate directionari ale energiei psihice si caracteristice de rol si trairi ale acestora cu intensitate. Edgar Hull a denumit teoria sa “proxemica”. In formele de distanta sociale se stabilesc corelatii de conduite in situatii reprezentative si cu anumite caracteristici si limite de exteriorizare. Sistemul extern de evaluare are o importanta amprenta sociala, cel de evaluare interna ca sursa a conduitei manifestate poate sa fie concordant cu cel extern, dar nu total si nu tot timpul. Exista evaluari secventiale in orice intercomunicare. Aceasta evaluare interna este subiectiv incarcata de o complexa exprimare a sinelui, de contrarietati neexprimate, de un flux de opinii personale ce priveste evaluarea persoanei de dialog, pe de o parte, dar si dimensiunile si caracteristicile dialogului, pe de alta parte. Ori, toate acestea se refera la introspectie. Psihologia moderna a reabilitat valoarea introspectiei prin cateva dimensiuni ale psihicului puse in discutie din ce in ce mai frecvent. Pe de o parte prin ideea de proiectie care se presupune ca are praguri specifice si ca atare individuale ce se surprind prin testele proiective… si prin teorii ca aceea a proxemicii, care are in atentie forme de proiectii psihice. Pe de alta parte introspectia a fost reabilitata prin tehnica psihanalitica, dar si prin teoria filmului interior. Toate tipologiile moderne incearca sa surprinda caile si formele de surprindere a “sinelui” si a cailor prin care sa se poata decodifica cele mai semnificative aspecte ale vietii interioare, dimensiunile ei generatoare de reactii si conduite. Dupa cum a reiesit, analiza conduitelor celorlalti este un demers pregnant, mai accentuat fata de cei ce fac parte din acelasi grup de apartenenta. Ari grupurile de apartenenta au forme de liaj foarte diferite.

In familie, liajul dintre membrii ce o compun este de intensitate si apartenenta de grup ce se traieste cu mare intensitate si responsabilitate plina de dependenta latenta atestata, de altfel, si social prin acte civice (de casatorie, certificate de nastere, testamente, etc.).

In intreprinderi, liajul are alta forma de apartenenta, mai socializata si mai exprimabila prin atasament voluntar sau conventional legat de interese de dobandire de venituri, prin care se realizeaza intretinerea pe plan economic a persoanei in cauza si a bunei ei stari, inclusiv familiale.

In clasele scolare, liajul are loc prin telul comun de a se parcurge traseele programelor scolare, ce se gratifica prin certificate, iar acestea confera un anumit statut si identitate social-culturala.

Exista, ca atare si din punct de vedere social, tipologii. Printre altele, in planul politic liajul se poate face dupa numarul si gradul de apartenenta al diferitilor oameni la diversitatea partidelor politice. In acelasi timp, s-ar putea face clasificari tipologice sociale in functii de profesii, apartenenta religioasa, etc. Este evident faptul ca diferentierile psihologiei caracteriale ar merge mai mult spre liaje de asemanari interumane, ce trec de liajele la care ne-am referit si privesc aspecte mai legate de constelatia caracteristicilor psihice dominante la oameni care chiar daca pot fi asemanatori ca profesie, au particularitati diferite tipologice sau caracterologice. Este necesar sa ne oprim un moment la aspectul de complementaritate ce ar exista intre termenii de tipologie si caracterologie. Desi ambii termeni se refera la constelatii psihologice, prin termenul “tipologii” se accentueaza mai mult aspectele privind temperamentul si cauzalitate dominant genetica a acestora, fapt ce presupune ca amprenta biologica este, relativ, bine conturata. De fapt, constelatiile psihice au si unele aspecte dominante ce pot fi modelate prin conditiile vietii si ale educatiei, in anumite limite, mai ales in perioadele de crestere si dezvoltare, chiar daca devin foarte distantate de punctul de plecare in ceea ce priveste constelatia psihica mai tarziu pe traseele dezvoltarii psihice. Rezonantele vietii concrete, pot avea in functie de temperamentul in cauza, caracteristici mai rigide sau mai receptive de generari de structuri de complexitate si coerenta a constelatiei psihice la tipurile temperamentale. Sistemul lui Viola, cel al lui N. Pende sau cel al lui I.Pavlov si multe alte tipologii. Caracterologiile pun accent mai mare pe aspectele privind functionalitatea implicatiei psihice in traseul existential cu accente mai pregnante pe sistemele evaluative si pe laturi cum sunt cele de introspectie-extrospectie, feminitate- masculinitate, etc.

Dat fiind faptul ca sistemele si criteriile de evaluare pot fi foarte diferite, tipologiile au in atentie, mai ales, functionalitatea caracteristicilor mai sus amintite.

Sistemele caracterologice pornesc de la aspectele raspunsurilor la situatii sub influenta mentalitatii individuale, care are sistemele sale de evaluare, inclusiv morale. Caracterologiile tind sa tina seama mai mult de evolutia caracterului ca structura diferentiala, au o oarecare atentie la evolutia legata de varste (stadii de dezvoltare) folosind mai pregnant caracteristicile psihice considerate de adancime si de suprafata. Comuna le este acestor diferentieri sistemul grupelor de evaluari pe varste si apropierea tot mai mare dintre ele.

Aceasta apropiere este generata, mai ales, de progresele si schimbarile mai importante ce s-au efectuat in domeniul pedagogiei si al legislatiilor ca expresii ale admisibilitatii unor sisteme sociale de evaluare. In ultimii aproximativ 50 de ani, printr-o lenta apropiere a diferitelor scoli psihologice intre ele si a procesului de acceptanta tacita a unui model al psihicului (cu acceptanta abisala), cu importante deschideri spre problemele constelatiilor psihologice socializate, cu ajustare subtila a relatiei stimul-reactie prin implicatiile caracteristicilor de fond ale personalitatii.

Ideea dezvoltata de soft-psihologie, ca nici o reactie psihica nu are loc pe un fond psihic gol, este larg acceptata, ori aceasta idee se leaga de ideea unor harduri si softuri constituite temporar in structurile de constelatii psihice specifice.

Tot atat de mare importanta au capatat si alte idei conditionate de cea mai mare aventura intelectuala umana, si anume aceea a inventarii computerelor si de marea descoperire a computatiei. In acest cadru conceptul de feed-back sau retroaferentatiei sub formele sale mai importante constituie o alta imagine corectoare a modelului psihic. Exista feed-back-uri de precipitare (sau de dezvoltare, de patologizare) si feed-back-uri de stabilizare sau de echilibrare.

In primul caz, al feed-back-urilor de precipitare, are loc o formare, eventual, de noi abilitati, apetituri, structuri adaptative ale psihicului datorita unor modificari ale mediului (schimbarea domiciliului, schimbarea scolii, etc.) sau datorita unor esecuri repetate. Aceasta afecteaza starea de relativ confort adaptativ care se erodeaza si are loc o dezorganizare psihica (tensiuni patologizante). In ambele cazuri se produc schimbari. Acestea nu sunt egale pentru toate departamentele sistemului psihic, dar implica feed-back-uri de precipitare care se resimt ca restructurari interne necesare. In implicatia feed-back-ului de stabilizare are loc formarea unei noi structuri psihice care-si perfectioneaza mereu structura creand deprinderi dar si structuri psihice noi ca: aspiratii, interese, dorinte, etc. Psihicul uman este flexibil, in genere, adaptarea o cere. Mai mult decat atat, RTS (revolutia tehnico-stiintifica) provoaca o foarte mare rata de schimbare in intreaga viata sociala. Intelectualizarea profesiilor datorita tehnologizarii tot mai mari a sustinerii confortului de viata, dezvoltarea culturii, cerintele de scolarizare ce s-au transformat in “invatare permanenta”, au creat si creeaza ritmuri tot mai incarcate si solicitante de programe de viata, fapt ce angajeaza paturi largi de populatie in standarde inalte de viata trepidante, in care datorita ofertelor sociale nu trebuie sa te duci neaparat la cinematograf ca sa te mai destinzi vazand un film si nu trebuie sa te duci neaparat la concerte si competitii sportive, pentru ca ai acasa TV cu numeroase posturi care Iti ofera ce vrei. Acestea constituie insa un mereu alt stil de viata si o directionare a dezvoltarii fie spre situatii acceptate, fie spre unele neacceptate sau ambigui. In aceste conditii se dezvolta identitatea si aspectele ei specifice, din care cele morale sunt cele mai implicate in viata sociala.

In psihologie, ca si in medicina, o persoana sanatoasa suporta un regim alimentar mai diversifica decat una ce are afectiuni biliare sau are probleme pulmonare sau sufera de afectiuni cardiace. In acelasi fel, persoanele cu fragilitati afective sau intelectuale suporta greu stiluri de viata foarte solicitante ori esecuri repetate.

Psihologia diferentiala se centreaza si pe stabilirea tipurilor de fragilitati specifice unei persoane. Deoarece nu toate caracteristicile psihice se dezvolta deodata si la fel apar diferente determinate circumstantial, care apoi fie ca se consolideaza, fie ca se atenueaza si uneori dispar caracteristicile rezultatelor la examenele psihodiagnostice au pus in evidenta foarte marea diversitate a persoanelor, chiar daca traiesc in acelasi mediu social. Acest fapt a alimentat si a consolidat domeniul psihologiei diferentiale.

Cercetarile efectuate pe gemeni, pe familii, sau pe arborii genealogici au colectat un material foarte pretentios pentru unele lamuriri in problemele factorului ereditar implicat in dezvoltarea caracterologica, dar si cu privire la factorii de primaritate in structurile ereditare. In orice caz, aceste cercetari au fost privite cu oarecare interes si de specialistii in genetica, si chiar de cei specializati in inginerie genetica. Pentru psihologia diferentiala aceste cercetari au o mare importanta.

Psihologia diferentiala nu poate merge doar pe directia diferentelor celor mai mici valori individuale in intocmirea de tipologii, ci se centreaza si pe diferentele semnificative mai grupale presupunand ca, in genere, cazurile individuale se afla pe zonele curbei lui Gauss in contextul caracteristicilor sondate ca semnificative dupa anumite criterii.

Tendintele psihologiei diferentiale moderne au in vizor combaterea tipologiilor cu caracterologiile.

Este de mare importanta, insa, in diagnosticarea psihica, stabilirea potentialului psihic. Potentialul intelectual se stabileste prin testele Raven (matricele progresive Raven) si prin numeroase teste verbale de inteligenta. Exista, insa si alte forme de potentialitati.

Dezvoltarea psihica seculara a stimulat si este stimulata de dezvoltarea potentialului uman. Marea rezerva de potential psihic uman este, oarecum, evidentiata de faptul ca, in genere, este activa mai intens doar o cantitate de neuroni redusa din masa cerebrala.

Dupa cum se stie, genotipul este expresia bazala ce se refera la structura genetica data prin ereditate si legile ce o guverneaza. Fenotipul este expresia modelarii genotipului, prin adaptare la conditii specifice existentei persoanei in cauza. Atat genotipul, cat si fenotipul, poseda potentialitati de dezvoltare sub incidenta unor programari si limite potentiale interioare.

Fenotipul fardeaza genotipul creand din el aspectul de instrumentare adaptata, relativ stabilizata, prin expresii si conduite.

Genotipul ofera potentialitatea vitala si energetica a psihicului, creeaza forta de rezistenta si recuperare, creeaza echilibrarea vietii celei de toate zilele, intrarea in clipele ei cu mecanisme investigative puternice sau debile, creeaza forta orientarii, acceptarii sau rejectarii, aparare si proiectare.

Cel care a conturat mai coeziv problema ereditatii ca structura de baza a dezvoltarii, Ch. Darwin (1809-1882) a pus in evidenta fortele energetice de adaptare ale ereditatii. Ch. Darwin a fost un nepot a lui Erasmus. A studiat medicina fara a fi fost un elev stralucit. A studiat si doi ani la Cambridge. In 1931 s-a imbarcat pe vasul Beeagle ca ajutor al botanistului Henslow. Vasul cu pasagerii sai s-a intors in Anglia in 1836 dupa ce, a trecut prin Brazilia, Chile, Tara de Foc si Australia. Pe parcursul acestei lungi calatorii, Darwin a facut numeroase colectii pretioase de plante si la intoarcere a publicat un “Jurnal de calatorie”, care a atras atentia asupra lui. In 1859 a publicat “Originea speciilor”. Lucrarea s-a epuizat in 24 de ore, fapt ce l-a situat printre marile personalitati ale timpului si ale gandirii umane in domeniul stiintelor naturii. Ch. Darwin a creat o modalitate explicativa validata si coerenta a intelegerii evolutiei speciilor pe planeta noastra, prin ideea adaptarii, instrumentand optica naturalista. A devenit fondatorul transformismului, dar si fondatorul bazelor cercetarii moderne privind lumea naturala, fenomenele de aparitie si disparitie a speciilor, dar si a schimbarilor active ce au loc in lumea acestora, in relatia adaptativa a unora fata de altele. A implicat in teoria sa adaptarea ca instrumentar de aparare si consolidare de instrumentari functionale foarte diferite a fiecarei specii. Prin opera sa, Darwin a conferit si sistemului lui Linnée un fundament de discutie productiva. A scris numeroase lucrari.

Mendel Johan (1822-1884) s-a nascut la Moravia (care era in Austria in acea vreme). A fost fondatorul geneticii fapt luat in seama la un timp dupa moartea sa. A cercetat, de asemenea problemele ereditatii, dar experimental. Ca profesor suplinitor la scoala moderna de la Brünn, Mendel a facut culturi de mazare de diferite sortimente pe care le-a hibridat, fapt ce a permis sa patrunda si sa surprinda legile hibridarii si implicit ale ereditatii. In 1866 a publicat un memoriu “Versüche über Pflanzen Hybriden”, care a devenit, mai tarziu de referinta pentru valoarea ereditatii si persistenta ei, dar mai ales pentru complexa problema a hibridarii.

Exista totusi numeroase probleme specifice privind ereditatea la diferite specii, si mai ales la om. Prin 1968 Jensen a considerat ca 80% din QI se datoreaza ereditatii si doar 20% mediului si educatiei. Exista transmisii ereditare ce s-au afirmat foarte valide pentru aceasta idee, dar la persoanele cu valori medii pe curba lui Gauss privind caracteristicile psihice umane, lucrurile apar mult mai complexe si complicate. Ramane de prima discutie, inca, problema caracteristicilor psihice mai importante ce se transmit ereditar. Studiile facute pe “copii salbatici”(crescuti prin paduri cu animalele) au maximalizat o opinie la experti a rolului ereditatii, dar si al implicatiei mediului creand coordonatele problemei. Acesti copii nu au putut fi adusi la nivelul mediului uman de inteligenta si de adaptare la mediul civilizat. Ca atare, educatia latenta exercitata de mediu este eficienta, insa, muncii daca incepe de timpuriu. Mediul…mediul si ereditatea intrau in noi etape de studiu, mai dificile si mai complexe si greu de efectuat. Pentru marele public s-a creat un fond de receptivitate foarte mare a acestei probleme prin filmul cu Tarzan prin care s-au romantizat dimensiunile problemei.






















DOMENIILE DE SUPORT ALE DEZVOLTARII PSIHOLOGIEI DIFERENTIALE


STUDIUL ACTIVITATII CREIERULUI


In secolul al XIX-lea studiul creierului a cunoscut un progres surprinzator. PAUL BROCA a localizat (in 1861) centrul limbajului in cortex, in urma unei autopsii facute pe un bolnav afazic (Leborgne). Tot in cortexul interesului ce a devenit arzator pentru problema localizarilor cerebrale s-au descoperit si localizat centrii motori de catre FRITSCH si HITZIG. Pe de alta parte WERNIKE a descoperit centrii senzoriali ai limbajului. FERRIER a gasit centrul vederii. Aceste descoperiri au creat o avalansa de cercetari privind diferiti centri cerebrali responsabili de functionalitati psihice in esenta. Fenomenul nu este singular. Exista astfel de excese dupa fiecare descoperire mai socanta. In orice caz, astfel de localizari au generat o optica localicista, dar si una dezmembranta a imaginii activitatii psihice coordonate de creier. S-a nascut o adevarata idolatrie a functionalitatii singularizate a reactiilor si s-au conturat, dupa cum era firesc, controverse si opozitii privind aceasta opinie excesiv morfologista a psihicului. Ca efect pozitiv, s-a realizat o harta a creierului functional si ideea ca acesta are in gestiune caracteristicile activitatii psihice. Studiile ce au pus in evidenta faptul ca, in genere, functiile intelectuale nu au o localizare severa, au atras atentia asupra functiilor sintetiste si analiste ale activitatii nervoase superioare. Acestea s-au consolidat, mai ales, prin cercetarile asupra reflexelor conditionate efectuate de I.P. PAVLOV, si apoi, prin studiile privind reflexele operante, cele prin care un caine vine si cere hrana fara nici un stimul care sa conditioneze asezarea lui in doua labe, pentru a obtine o recompensa alimentara. Totodata, s-a consolidat ideea ca lobii prefrontali, chiar daca opereaza relativ diferit in prelucrarile sintetiste intelectuale, prin lezarea oricaruia din ei se produc defrontalizari functionale, si, in consecinta, dereglari ale efortului intelectual. Au fost studiate si functiile cerebrale; cele ale corpilor striati, ale diencefalului ( FOERSTER si GAGEL- Etudes de psychologie medicale), aspecte ale somnului si veghii, functiile hipotalamice (N. DEMOLE, W. R. HESS). Aceste studii au fost efectuate in decursul secolului al XX-lea (in primele decade). Leziunile bazale cerebrale au pus foarte numeroase si, in fapt, cele mai complicate probleme ale determinarii functionale ale activitatii cerebrale. Problemele atentiei, memoriei, dar, mai ales, ale afectivitatii au inceput sa fie tot mai decodificate in acest context. SHERRINGTON a realizat, printre primii, sinteze ce implicau ideea ca functiile encefalice sunt ierarhizate. S-a conturat ideea ca activitatea creierului are un rol important in reglarea afectiva, la baza sa, si ca dispune de reglarea intelectuala complexa ce tinde sa subordoneze functionalitatea emotionala in zonele sale inclusiv prin activitatea celor prefrontale si frontale.



CERCETARILE ENDOCRINOLOGICE


Si cercetarile endocrinologice au avut un program de progres complex in secolul XX, mai ales incepand cu deceniul al patrulea.

Au interesat initial secretiile endocrine legate de viata instinctiv-afectiva (H. ROGER), apoi instinctul sexual implicat pe primul plan al discutiilor privind aceasta problema datorita discutiilor generate de S. FREUD, prin lucrarile sale. Au facut cercetari pe batracieni STEICH, PESARD, si apoi, CARIDROIT. S-au facut studii si pe pui de gaina, pe cobai, cu ablatiuni ale organelor sexuale…si apoi pe diferite animale domestice. In acest context, s-a conturat eficienta metodelor patologice si pe cazuri patologice, din nou s-a pus in evidenta functionalitati complexe ierarhice ale actiunilor hormonale.

Termenul a fost incarcat de continutul pe care il are si azi, de catre N. PENDE (1909).

Functiile reglatoare ale excitabilitatii nervoase si ale metabolismului calciului, ale hormonilor paratiroidieni, cele legate de sistemul neurovegetativ (ale lui CANNON), cele ale hipofizei, glanda renala, de care s-a ocupat PIERRE MARIE (1853- 1940), care de altfel a studiat si acromegalia (1886), boala ce produce modificari evidente ale longilizarii membrelor si a modificarii morfologice aberante, dar si ale fetei.

HIPPOCRATES a fost din nou evocat, ca parintele medicinii si intemeietorul endocrinologiei. Printre identificatorii functiilor hipofizei si a hipotalamusului se afla FRANCOIS MEGENDIE (1783- 1850), apoi, D.E.LOMONACO si GERARD A VAN RYNEBERK (1901). Si printre fiziologistii romani au existat preocupari rodnice in aceasta directie efectuate, printre altii de NICOLAE C. PAUNESCU in 1907 si GHEORGHE MARINESCU (1863- 1938). S-au conturat si diferentierea functiilor hipotalamusului de cele ale hipofizei (mai ales prin studiile lui J. VAMUS si G. ROUSSY), dar si faptul ca diabetul insipid face parte dintre efectele disfunctionale (leziuni) si ale hipotalamusului, ca si sindrom adipozogenital sau casexia.

Glanda pineala considerata ca sediul psihicului (sufletului), mai ales prin consideratiile lui RENE DESCARTES, a provocat noi studii. Primele studii organizate privind aceasta glanda, au fost facute de O. HEUBNER (1898) si apoi in 1911 prin EXNER si BOESE, in 1912. Prin cercetarile lui CHARLES FOA, in 1913 prin cele ale lui O. MARBURG s-au largit si consolidat functiile acestora. Rezultate remarcabile in acest domeniu a efectuat echipa condusa de C.I. PARHON, intre anii 1936-1940. Dealtminteri, primul tratat de endocrinologie aparut in 1909, a fost elaborat de C.I. PARHON (1874-1969). Interesul pentru endocrinologie a fost important in Romania si a dus la infiintarea Institutului de endocrinologie, unde in generatia de dupa 1970 s-au remarcat studiile lui MIHAIL COCULESCU, legate mai ales de neuroendocrinologie. In acest context STEFAN MILCU a facut studii remarcabile legate de glanda pineala. Si CONSTANTIN ARSENE s-a ocupat de acest domeniu al endocrinologiei.

Au fost studiati si neurohormonii (ERNST SCHARRER, 1928, 1940, apoi, BARGMANN, 1949), constituindu-se dimensiunile mai ample functionale ale sistemului neuroendocrin cerebral, problema bioritmurilor si sindroamele bolilor endocrine, dezvoltarea functionala a sistemului endocrin si implicatiile lui in maturizare si imbatranire. Dar au atras atentia, si functiile glicogenice ale ficatului, inca din 1855 (CLADE BERNARD), iar CHARLES BROWN SEGUARD a studiat efectele dinamogene ale extrasului testicular la animale (1889).

In genere, secretiile endocrine se scurg in circuitul sanguin direct, si prin substantele chimice din hormoni actioneaza asupra organelor si tesuturilor. Denumirea de hormoni a fost intens folosita incepand cu 1905, dupa aparitia lucrarilor lui BAYLISS si ERNEST HENRY STARLING. Studii foarte complexe au efectuat in legatura cu hormonii tiroidieni KOCHER (1883) si REVERDIN (1887), GRAVES, dar mai ales, BAZEDOW, care s-a ocupat de boala ce-i poarta numele.

In primii ani ai secolului XX, ABEL J.J. a izolat epinefrina, substanta hipertensiva din medulosuprarenale pe care a numit-o adrenalina. T.B. AIDRICH a stabilit prezenta tiroxinei, izolata apoi de KNDALL in 1914. domeniul endocrinologiei s-a extins foarte mult incepand cu gonadele (ovariene la femei si testiculare la barbati), continuand cu cercetari privind tiroida si paratiroida, suprarenalele si concomitent cu acestea s-au studiat precum am vazut suprarenalele, hipofiza, neurohormoni, etc. cercetarile in extinctie au pus in evidenta si glandele sudoripale, secretiile pielii (produse de vitamina D ale acesteia), unele secretii ale pancreasului, etc. implicate in echilibrul biologic total, glandele endocrine in stare hipo sau hiper, afecteaza profund functionalitatea generala si au efecte de reflux morfologice, afective, intelectuale, etc., chiar daca sistemul neuroendocrin cerebral (difuz, si cel localizat in hipotalamus) au functii importante de control si sincronizari.

Asa cum semnaleaza M. COCULESCU, creierul endocrin participa la adaptarea omului la stres, foame, sete, sex si are o patologie particulara. Neurosecretia confera celulei nervoase proprietati endocrine, iar bariera hematoencefalica, limiteaza efectul hormonilor sangvini asupra creierului. In zilele noastre se cunosc peste 60 hormoni. Endocrinologia a generat domeniul foarte important al neuroendocrinologiei, deosebit de important ca domeniul de suport pentru psihologia diferentiala, dar si pentru psihologia generala. Asupra acestor aspecte vom reveni mai ales in legatura cu tipologia lui N. PENDE.

Fara indoiala aportul legat de constituirea ramurilor psihologiei moderne a fost al numeroaselor domenii ale gandirii. Filozofia, fiziologia (senzoriala si apoi a ANS-ului), endocrinologia, biologia, ingineria genetica, patologica, etc. au trecut prin etape de constituire intensiva prin secolele XIX si XX. Cu fiecare moment de progres s-au conturat si idei ce vizau suporturi pentru procesualitatea psihica.

Analiza cantitativa ca o expresie a preciziei a devenit o preocupare mai centrala. Statistica matematica a permis sa se contureze treptat folosirea curbei lui GAUSS (1777-1855), dar si teorii matematice complexe legate de strategia jocurilor, calcule factoriale sisteme complexe de corelari, calcule privind tendinte centrale caracteristici ale dispersiilor, etc. Nu putem ignora din aceasta sumara enumerare implicarea, dupa 1950, a calculelor de entropii, inclusiv in stabilirea gradelor de nedeterminare a algoritmilor activitatii intelectuale (LANDAU, SCHIOPU, PUFAN).

Analiza cantitativa a oferit o mai mare exactitate a indexarii cazuistice in zonele normalitatii sau a extremelor acesteia, dar in acelasi timp a creat psihologiei, un suport de analiza calitativa, prin indexari calitative, a cazuisticilor, cu stabiliri de frecvente pe varsta si pe grupuri de persoane. S-au dezvoltat si o foarte larga baza pentru alimentarea psihologiei diferentiale.

Cel mai fin instrumentar de determinare a individualitatii au fost insa tehnicile psihodiagnostice si dezvoltarea acestora. Prin acestea s-au dezvoltat si multiplicat criteriile diferentiatoare dintre oameni, din ce in ce mai subtil, dar s-a pus in evidenta o alta problema importanta, anume aceea ca exista o dezvoltare „seculara a psihismului uman”, fapt ce creeaza psihologiei o dimensiune istoricista deosebita legata de antropologie.

Revenind la psihologia diferentiala aceasta a devenit deosebit de importanta pentru domeniile pedagogiei, sociologiei, stiintelor juridice, a orientarii si selectiei profesionale si prin acestea a devenit treptat o potentiala gestionare a aptitudinilor umane.

Mai exista o problema deosebita generata de dezvoltarea psihologiei in contextul intensificarii revolutiei tehnico-stiintifice.

Dezvoltarea ciberneticii si a informaticii, explozia folosiriii calculatoarelor ce schimba intensiv structurile tuturor activitatilor (inclusiv a profesiilor, intelectualizandu-le ), au creat o reconsiderare de fond a caracteristicilor inteligentei naturale vis-a-vis de cea artificiala.




















APORTUL GENETICII IN DEZVOLTAREA PROBLEMELOR EREDITATII (GENOTIPUL)


Ereditatea este in esenta un produs bazat pe functionalitatile proprii (de succesiune a caracteristicilor spetei, o expresie a legii adaptarii milenare, dar si a reversibilitatii) si pe structura biofiziologica diferentiala. Conceptele genotip, biotip, fenotip, sociotip si etnotip exprima multiplele fatete prin care ereditatea, mediul si educatia contureaza identitatea (diferentiala) umana.

In zilele noastre cunostintele privind problemele ereditatii incep sa devina de simt comun combinate mai ales cu cele de etnotip, au creat dispute, revendicari, agresivitati politice si sociale.

Mecanismele ereditatii se transmit prin structurile celulelor cromozomice care se stie ca dispun de sute de unitati mai mici numite gene. Toate celulele corpului contin cromozomi, dar numai cromozomii nucleilor celulelor sexuale afecteaza si raspund de ereditatea umana. In procesul formarii omului se reunesc cate 23 cromozomi de la fiecare din cei doi genitori implicati in procesul formarii unei noi fiinte umane. Genele sunt totdeauna perechi. Cei 46 cromozomi, cu nenumaratele lor gene reprezinta potentialul ereditar constituit pe seama incrucisarii si reunirii de experienta adaptativa stratificata in el. Fiecare gena este localizata corespunzator cromozomului pereche. In 1944 OSWALD T AVERY si COLIN MUNRO MACLEARD impreuna cu MILLES DEFIELD MC CARTHY au descris substanta transformatoare a pneumocitelor din tipul R in tipul S si au descoperit ca ADN-ul, nu proteina reprezinta substanta ce contine si transmite informatia genetica demonstrand totodata rolul genetic al acidului dezoxiribonucleic. Aceasta a fost o descriere epocala. Dupa 9 ani (1953), psihiatrii englezi FRANCIS HARRY CRICK (n. 1861) si MAURICE HUGH FRIEDRICH WITKINS (n. 1928) si impreuna cu americanul JAMES DEWEY WATSON (n. 1928) au construit primul model de structura dubluhelicoidala a ADN-ului, care este compus din doua laturi (panglici) polinucleile paralele infasurate si legate prin punti de hidrogen (purine si pirimine). Codul genetic a devenit repede un castig de exceptie in genetica. S-au abordat dupa aceste descoperiri nenumarate probleme legate de compozitia interna a structurii elicoidale. Cei trei oameni de stiinta ce au lamurit o parte din aceste probleme (J. D. WATSON, F.H.C. CRIECK si M. H. F. WITKINS) au primit premiul Nobel. WATSON si CRICK au pus in evidenta faptul ca moleculele ADN stocheaza experienta genetica si sunt capabile de transferul ei, fiind responsabile de trecerea de la o celula la alta in dezvoltarea unui organism. Cand se divid celulele genetice cele doua laturi ale ADN-ului apar pe aproape de mijlocul spiralei. Fiecare parte se divide si ea insasi, ceea ce inseamna ca ADN-ul din secventele laterale trece spre partea de mijloc (e vorba de substante chimice). Codul ADN duce informatia direct spre celulele ce opereaza cu proteine. Se constituie moleculele cunoscute ca ARN mesager (similare cu ADN). Aceste celule (ARN mesager) duc informatia de la unul din factorii proteinelor celulare ale spiralei la altul. TOBJORN OSCAR GASS (n. 1910) si J. BRACHET au demonstrat ca acizii nucleici (ADN si ARN)se gasesc in orice celula (1940). ADN se afla in nucleu fiind purtatorul ereditatii (a caracteristicilor ereditare). Acelasi lucru l-a constatat si O.T.AVERY, C. MACLEOD si MACCARTY (1944). ARN domina in citoplasma (nu in nucleu) si are o stransa legatura cu biosinteza proteinelor si anume cu sinteza constituentilor ciochimici, care exprima caracteristicile ereditare (1952). N.M. SISAKJ si M.S.CERNJAL au constatat si ei prezenta ARN-ului in cloroplatii (1952). Toate acestea au conturat si stimulat obiectivele ingineriei genetice. Aceasta este considerata ca o chirurgie chimica, de fat. Ea poate schimba numarul caracteristicilor biochimice fara a altera structura genetica (s-a constituit o deontologie expresa, in acest sens). Potential, ingineria genetica poseda stapanirea relativa a intelegerii si posibilitatii de modificare genetica. In 1994, luna septembrie s-a transmis la TV o modificare genetica de interventie ce va fi implementata mai tarziu. Au urmat alte experimente interesante. S-a realizat o importanta decodificare a codului genetic.

Se pun numeroase probleme etice si religioase (precum se stie) in legatura cu aceste probleme. Biochimia genetica evolueaza pe linia unei metodologii de cea mai inalta tehnologie. Psihologia diferentiala isi va strange in viitor foarte mult legaturile cu ingineria genetica.

Biotehnologiile ce s-au conturat intre timp sunt foarte numeroase si s-a ajuns la un progres remarcabil in aceste probleme. In 1982, a avut loc un prim transfer remarcabil de inginerie genetica (chirurgie genetica). S-a obtinut un soarece ce a depasit de 4 ori marimea soarecilor obisnuiti, normali. S-au facut transmisii de bacterii si virusi printr-o proteina. S-au constituit insectare de specii noi, s-au facut microorganisme utile ce poseda proteine in etape de multiplicare forte rapide. S-au obtinut si substante precum insulina, printr-o tehnica de biotehnologii. Bioproducatorii gasesc conditii optime noi pentru consolidare, dar si pentru potentiala formare de organisme noi consolidate somatic altfel. Exista bioreactoare cu senzori si comenzi foarte precise care actioneaza si produc substante organice, medicamentoase, etc. prin procedee ale ingineriei genetice in timp foarte rapid. Prin toate acestea s-a deschis o poarta noua a comprehensiunii si potentialitatii stiintei, o directie deosebit de complexa si tot atat de benefica si periculoasa precum este descoperirea energiei atomice. In acest context s-a conturat fenomenul clonarii.

Chiar in perioadele embrionare exista inegalitati… formative…(de „nurture”). CECIL RIFE spune ca pot exista diferente chiar si la gemeni pe fondul faptului ca unul poate fi stangaci si altul dreptaci. Studiile pe tatonarea reactivitatii fatului in diferite perioade fetale au atras atentia asupra posibilei importante a embriogenezei in conturarea unor structuri ereditare semnificative si au stimulat dezvoltarea tipologiilor embriogenetice, conturate de MARTINY si de SHELDON.

In fiecare an se nasc in USA la 4 milioane de copii, cam 250.000 cu defecte. 20% se atribuie ereditatii, 20% mediului placentar si organic. Din restul din 60% fac parte si anomaliile cromozomiale dupa STOCH (1969).

Printre defectele genetice figureaza mongoloismul sau sindromul Down cauzat de materialul cromozomial la mamele ce au varsta de 38-39 ani, mai ales. Exista si defecte sexuale, datorate anomaliile sexuale- dar si defecte ce afecteaza metabolismul si au consecinte severe asupra dezvoltarii.

Pe de alta parte s-au multiplicat si diversificat foarte mult metodele logicii, formele de abordare a gemenilor si s-a largit centrarea pe unele caracteristici psihice.

BARBEL BURKS, a testat 214 gemeni si copii diferiti, ALICE M. SCAHY (1935), GRAY si PEARL MOSKINSKI au facut cercetari pe 200 cupluri de gemeni, FEEMAN si HOLZINGER pe monozigoti numerosi (cu teste diferite) pe randamentul activitatii, pe capacitatea de mentinere a eforturilor, in activitati de frecvente egale si inegale ca miscari.

KRAEPELIN a studiat curba muncii si fatigabilitatea.

A facut studii pe gemeni si URSU OANCEA in Romania.

In genere, aceste studii au un caracter aparte , data fiind cazuistica oarecum de exceptie a gemenilor. Noi am evocat aceste studii pentru a pune in evidenta importanta ereditatii argumentata prin studiile asupra gemenilor si prin largirea tematicii influentelor asupra conduitelor si a structurilor genotipice in procesul dezvoltarii ontogenetice. Aceasta din urma atentionare prin studii a stat la baza caracterologiilor evolutioniste, al caror reprezentant mai cunoscut este CORMAN, fata de omul, copilul, tanarul si batranul de acum 20-30 ani, nu numai fata de cei din aceeasi generatie cu sine. Revolutia tehnico-stiintifica, aceea a cantitatii de comunicari digerate si de evenimente, modificarile structurilor social-economice, ale nivelului si continutul programelor scolare pe care le parcurge, lecturile pe care le are la dispozitie, evenimente culturale, sportive pe care le indexeaza, chiar si moda cu efemerul ei pe care o traieste, modul si nivelul de trai, mediul si aspiratia, toate sunt intr-o schimbare accelerate, dar foarte neegala ca ritm (chiar n cartierele aceluiasi oras), dar si ca extinctie in toate tarile si grupurile sociale. Aceste fenomene duc la schimbari de receptivitate, dar si de atitudini, de conduite, de agresivitati, apetituri, aspiratii, interese, iar acestea la randul lor se formeaza diferit pe niveluri de varsta, de receptivitate de fond al personalitatii in totalitatea sa. In aceste conditii are loc si constituirea distantelor dintre generatii si o distantare de mentalitate mai evidenta si nu de putine ori, mai agresiva, dar si o mai mare crestere a cantitatii de neliniste din societate.

Aceasta intensa modificare sociala ce genereaza modificarea conditiei umane apare ca o necesitate de revedere a testelor, mai ales a celor de personalitate (atitudini, interese, aspiratii, caracter) cam la 10-15 ani, si reajustate si modernizate.

Sa nu uitam faptul ca studiile antropometrice chiar pun in evidenta cresterea in inaltime cu cativa centimetri a tineretului din diferite zone si tari, chiar daca nu in mod egal. Tendinta este insa receptata ca atare. Are lo c si o schimbare a formei capului oamenilor dupa studii le facute in ultimii 50 de ani. Nu mai vorbim de faptul ca silueta moderna feminina se centreaza pe un corp suplu, rezistent (chiar si fetele fac karate), sportiv. Coafura, imbracamintea oamenilor se diversifica tot mai evident prin tendinta de a se apropia cele doua sexe ca vestimentatie, coafura, gablonturi, etc. nu putem insista mai mult in aceasta problema, putem insa sublinia faptul ca psihologia , diferentiala, mai ales, are in vizor omul concret in dezvoltare si aspectele mai semnificative ale identitatii sale psihologice temperamentale si caracteriale spargand verbiajul excesiv generalizator al descrierii psihicului uman, in genere, sub o forma standardizata.

Psihologia diferentiala are in atentie persoana cu compozitiile sale specifice de caracteristici psihice, gradul de stabilitate sau de schimbare, de dezvoltare sau erodare a acestora, implicatia sociala cu gradul ei de intelectualizare si aport in viata curenta.

Intr-o prima faza au fost sondate mai ales trasaturile temperamentale, datorita unei mai mari stabilitati a acestora. Caracteristicile corporale, cu specificitatile acestora au atras atentia si s-au acordat caracteristici explicative diferitelor proportii specifice corporale.

Apoi, treptat, a intrat in atentia tipologiilor problema schimbarii caracteristicilor corporale si s-a largit argumentatia modificarilor, mai ales de varsta.

Treptat ideea de a se folosi „constelatii psihologice mai numeroase” pe langa cele biomorfologice (persistente din cauza evidentelor diferente pe care le expun perceperii).

In dezvoltarea tuturor stiintelor exista un determinism de necesitate. Acesta are etapele lui. Din acest punct de vedere, psihologia diferentiala a trecut de la etapa de folosire si validare logica si concreta a unor metode, la efectuarea de tehnici, de diagnosticari, de tipologii implicate in unele solicitari practice ale vietii sociale si ale servirii progresului, ca implicatie in cerintele lui. Ne-am referit la acest fapt, acum doar il reindexam. Primele solicitari de acest gen s-au referit la utilizarea diagnosticarii diferentiale in gestionarea sociala a aptitudinilor si caracterelor umane in orientarea scolara si profesionala, impotriva incompetentei profesionale, sociale si politice.

Treptat psihologia diferentiala a devenit domeniu de suport in problemele tot mai complexe ale depistarii de praguri de fragilizare ale naturii umane, in cazuri concrete si a depistarii rezervelor psihice de compensatie. Problema handicapatilor si a protectiei lor sociale prin instruire si recuperari partiale, pentru a scoate din deruta si din stari ce solicitau doar ingrijiri a milioane de persoane aflate, din pacate intr-un haos provocat de faptul ca intreaga societate se afla intr-un proces de intensificata restructurare sub influentele presante ale RTS.

Prin toate acestea, psihologia diferentiala contribuie la progresul umanismului stiintific, la reabilitarea conditiei umane, in numeroase cazuri si la evitarea risipei de inteligenta si aptitudini.

Poate parea putin aroganta afirmatia pe care o vom face in finalul acestei idei, dar… psihologia, in genere, trebuie considerata, ca una din disciplinele ce au contribuit la dezvoltarea ritmului alert de desfasurare a RTS. Si aceasta prin faptul ca a facut formele de gestiuni sociale la care ne-am referit mai sus, contribuind la cresterea cantitatii de aptitudini, inteligente, interese adecvate folosite in societate, contribuind la cresterea ideii de recuperare posibila pana la un grad oarecare ca o speranta si o realizare ce astazi se considera ca fireasca. Fara indoiala pe acest drum se afla si ansamblul stiintelor educative cu metodologiile lor legate de responsabilitatea sociala fata de ordonarea si transmiterea uriaselor cantitati de cunostinte si modalitati de a fi folosite, pentru a se realiza o mai umanizata curgere a progresului prin viata sociala si prin timp.

Psihologia diferentiala are, ca atare, in vedere si latent in gestiune, utilizarea normala si eficienta a competentelor, evidenta lor. Cadrul vast al acestei probleme incepe sa intre in discutie constructiva si cu aceasta pagina.














































MACROTIPOLOGII













TIPOLOGIILE ZODIACALE

COSMOSUL SI FIINTA UMANA



Printre macrodiferentieri se pot implica si cele mai vechi, legate de tipologiile zodiacale. Geneza lor este foarte complexa si legata de istoria straveche a omenirii. Interesant este faptul ca ele au o cota de interes mare si in lumea moderna. Bineinteles ca structura zodiacala diferita in functie de zone si popoare ale lumii.

Permanentele expansiuni ale grupurilor umane in perioade foarte indepartate pentru gasirea de locuri mai bogate in hrana si securizare implicau o neliniste permanenta legata de viata personala si a triburilor, neliniste latenta fata de destin. Luptele tribale, apoi cele din perioade istorice din care au ramas urme mai consistente privind popoare ca cel babilonian, egiptean, grec, imperiul roman, cel bizantin, etc., dominatia sclavagismului… toate au creat pericolul pierderii identitatii. Or personalitatea umana a devenit tot mai conturata in decursul istoriei. Si paturile sociale ce aveau ranguri de capetenii erau agresate in continuu de o nesiguranta existentiala mare datorita competitiilor tribale si dintre capetenii si fragilitati de statut de om liber neagreat de cel ce detinea puterea in grupul social de identitate.

In aceste conditii s-au dezvoltat foarte mult cautarile de repere privind destinul. Contactul cu marea natura, stralucirea pe marea bolta cereasca a stelelor si luceferilor au impins pe om spre meditatii si cautari a propriei stele, ca insemn al destinului. In aceste conditii s-a nascut di vremuri foarte in departate astrologia. La curtile marilor capetenii sau a regilor ori imparatilor erau cel putin doi sau trei astrologi. Cu timpul s-au constituit grupuri mai consistente de astrologi si la portile oamenilor mai bogati si apoi in institutii cum au fost Biblioteca si Scoala din Alexandria.

Si persoanele obisnuite au inceput treptat sa aiba acces la „gasirea stelei protectoare” si la ghicirea destinului, prin vraci, apoi prin institutii, cum a fost, de pilda, aceea de la Delfi. Vracii mai marunti citeau din palma (chirologie), din aburi, din asezarea de pietricele, cazand adesea in transa.

Contemplarea stelelor, mersul lor pe cer a dus la cunoasterea traseelor specifice ale planetelor fata de soare si luna, dat fiind faptul ca astrele planetare aveau trasee specifice pe cerul accesibil pe5rceperii curente si apoi a celei mai complexe, efectuate prin tehnologii ce s-au sofisticat mereu. Astrele, cu traiectoriile lor se incrucisau si /sau treceau prin zone da mare apropiere pentru a se distanta apoi , uneori chiar foarte mult. Toate observatiile de acest gen au dus la constituirea astronomiei pe de o parte, si la complicarea astrologiei, la conturarea de numeroase aspecte semnificative privind marele cosmos. Perioadele de nastere al astrologiei au fost incarcate de mentalitati animiste mai puternice, in care, toate astrele au capatat identitate si chiar au fost legate mai ales de hegemonia unui zeu si a identitatii atribuite acestuia. Astrologia avea si un limbaj al sau cu destule ambiguitati prin care se puteau face interpretari tot mai complexe si de compatibilizare astfel ca forta ei sa devina tot mai credibila si acceptata. S-a acumulat insa si o mare cantitate de psihologie naiva ce a creat zodiacelor o faima si ca atare o mare forta de sugestie ce i-a marit aderarea la implicatiile de destin pe care le contura. Exista mai multe sisteme astrologice, oarecum continentale. Varianta cea mai universala a fost a zodiacului ce se intalneste si in zilele noastre in paginile ziarelor si in numeroase carti. Ca aspect mai specific, se poate considera faptul ca mai ales in cartile de astrologie apar si zodiace chineze, arabe, etc. Observatiile astrologice au dus la constituiri de hart8i astrale printr-o simbolistica ce s-a consolidat cu nomenclatorul de baza al astrologiei stravechi de nastere a domeniului. Fara indoiala astrologia a fost prima stiinta ce a avut in atentie, pe de o parte harti facute cu o mare precizie , pe de alta parte considerarea destinului personal legat de aceste harti prin ziua nasterii si implicarea in aceasta situatie a destinului de dependenta a omului de mediul cosmic, universal. Prin acestea s-a creat o tipologie foarte flexibila. Ziua nasterii a capatat o semnificatie de exceptie in constituirea destinului, devenind ziua concentrarii tuturor influentelor ce se exprima prin pozitia situationala a incrucisarii si tendintelor de apropiere sau de distantare a astrelor pe harta astrologica.

Datorita acestei mari importante a zilei de nastere au existat destule situatii din cauza unui zodiac defavorabil ce incerca prelungirea sau grabirea nasterilor, dar mai ales se socotea cand ar fi mai bine sa se nasca un copil. Interesant era faptul ca foarte de mult s-a considerat ca influentele destinului prin astre se datoreaza vibratiilor imperceptibile, dar specifice ale fiecarui astru implicat in zodiac. Bineinteles, vibratiile se modifica si incruciseaza cand planetele se apropie unele de altele sau se departeaza.

In simbolistica zodiacala au figurat si figureaza 7 semne pentru tabloul de baza al planetelor, soarelui si lunii care erau incluse in analiza destinului. Aceste semne erau si sunt cele mai de jos:

Soarele

Saturn

Luna

Marte

Venus

Mercur

Jupiter

Uranus

Neptun

Pluto

Aceste semne reprezentau factorii de implicatie fundamentala a destinului pribn forta lor complexa de vibratii.

Complementar factorului timp, expresie a timpului fara sfarsit a devenit contextul de implicatie in destin a fiecarui om. In astrologie, ziua si chiar ora (de noapte sau de zi) au capatat o importanta de fond, chiar daca mai toate calendarele ce s-au constituit in timp erau relativ diverse pe planul marcarii timpului. Deocamdata ne vom referi la cele 12 semne zodiacale de mare circulatie:


BERBECUL           are semnul si se consuma intre 21martie- 19 aprilie

TAURUL                are semnul si se consuma intre 20 aprilie- 20 mai

GEMENII               are semnul si se consuma intre 21 mai- 20 iunie

CANCERUL           are semnul si se consuma intre 21 iunie- 22 iulie

LEUL                       are semnul si se consuma intre 23 iulie- 21 august

FECIOARA             are semnul si se consuma intre 22 august- 21 sept.

BALANTA              are semnul si se consuma intre 22 sept.- 21 oct.

SCORPIONUL        are semnul si se consuma intre 22oct.- 20 nov.

SAGETATORUL are semnul si se consuma intre 21 nov.- 20 dec.

CAPRICORNUL     are semnul si se consuma intre 21 dec.- 19 ian.

VARSATORUL      are semnul si se consuma intre 20 ian.- 18 feb.

PESTII                     are semnul si se consuma intre 19 feb.- 20 martie


Cele 12 luni ale anului se impart in grupe. Fiecare grup de semne zodiacale s-a considerat corespunzator unuia din cele 4 elemente fundamentale ale universului, adica elementele: foc, aer, apa, pamant.

Totodata in fiecare din aceste grupe se implica o anumita stare pozitionala planetara.

a.           Starea de „in demnitate” cand planeta se afla sub influenta zodiacala dominanta, in semnul zodiacal principal al persoanei, si planetei legate de nasterea si apartenenta zodiacala.

b.          Starea de „trigonocratie”, cand planeta se afla in combinatie cu alta sau chiar altele, de obicei in semn de complicitate (foc, pamant, apa, aer).

c.           Starea de „debilitate”, cand planeta principala se afla in cadere sau exil, indepartare pozitionala de centrul zodiacal.

d.          Starea de „peregrinatie”, cand planeta se afla la mari distante de zona, de campul de influente apropiate, fapt ce face sau nu influente.


Dam mai jos cele 4 grupe ce cuprind caracteristicile de mai sus prin efectele de elemente (foc, aer, apa, pamant) si semnele grupelor de implicatie a modificarii influentei planetei principale a zodiacului, asupra sistemului nervos.

A. Semne ce corespund sistemului de vibratii planetare ale sistemului neurosimpatic:


1. BERBECUL- foc- cardinal

2. LEUL- foc- fix

3. BALANTA-          aer- cardinal

4. VARSATORUL aer- fix.


B. Semne ce ar corespunde sistemului de vibratii ale parasimpaticului:


1. RACUL (CANCERUL) apa- cardinal

2. SCORPIONUL apa- fix

3. CAPRICORNUL pamant- cardinal

4. TAURUL pamant- fix


C. Semne neutre sau oscilante:


1. SAGETATORUL                foc- mutabil

2. GEMENII aer- mutabil

3. PESTII apa- mutabil

4. FECIOARA pamant- mutabil


Constantin Eratostene in lucrarea „Astre si Glande” a prezentat implicatia si combinatia legata de vibratiile astrelor asupra glandelor endocrine si a sistemului nervos.

In acest sens, SOARELE se considera ca influenteaza direct creierul si sistemul nervos cerebrospinal; LUNA actioneaza prin vibratiile emise asupra creierului mic si a sistemului nervos simpatic. Planeta MARTE influenteaza glandele suprarenale prin doua feluri de vibratii: unele (gen berbec) corticale, si altele (gen scorpion) corespunzatoare medularei. Planeta JUPITER actioneaza prin vibratiile sale conform astrologiei asupra ficatului care nu este o glanda, dar produce umori similare celor produse de glande, dupa astrologi. Vibratiile lui SATURN influenteaza functionalitatea glandei hipofize. URANUS actioneaza prin vibratiile sale asupra paratiroidei. NEPTUN asupra epifizei. VENUS este planeta ce influenteaza prin vibratiile sale glandele sexuale. Vibratiile planetei MERCUR influenteaza functionalitatea glandei tiroide servind in acelasi timp ca agent de legatura intre celelalte vibratii de planete. URANUS influenteaza activitatea epifizei.



Exista parabolism intre semnele zodiacale si glande

Semnele zodiacale exercita influente asupra planetelor in concordanta cu influentele de genul planetei corespunzatoare semnului avut in consideratie, legat de influentele din momentul nasterii.

Zodiacul chinezesc are in atentie si el ziua nasterii, dar si ora. Ca si in cazul zodiacului universal se face o discreta diferentiere intre zodiacul masculin , feminin, si cel din perioadele de crestere (copilul).






CALENDARELE , TIMPUL CA DIMENSIUNE IN DISCUTIE

Zodiacele diseca, in esenta, timpul si devenirea sub incidentele timpului. La randul sau, timpul se condenseaza si concretizeaza in calendare. Cuvantul calendar provine din latinescul „calare” (a proclama, denumire legata de faptul ca pontiful anunta serbarile din inaltimea capitoliului). Timpul impune ordinea universala a succesiunilor si ordonarea lor. Stabilirea zilei (si a orei) de nastere ca expresie a identitatii, etern in esenta lui, are in esenta si o latura de relativitate ce nu a putut fi depasita inca niciodata, chiar daca timpul nasterii este marcat in toate tarile in buletinele de identitate ale oamenilor. Dificultatea s-a nascut din faptul ca in timp ce in Europa este o ora, in America la o comanda telefonica este cu totul alta ora. Cand mergi spre America timpul este lung pentru aceleasi ore, pe cand daca faci o calatorie spre rasarit , timpul chiar are la inceput o viteza foarte mare de trecere. Persoana care se naste la aceeasi ora de ceasornic in diferite parti ale globului pamantesc se afla in alt moment al zilei pana la o distantare de aproximativ o zi. Mai exista, insa si alte probleme legate de timp si de calendare. In primul rand exista numeroase feluri de calendare.

Calendarele lunare (dateaza din neolitic), nu sunt legate de anul solar si de revolutia lunii in jurul pamantului care se efectueaza intre 2 luni pline, fapt ce a dat varianta de 29 zile, 6 ore la 29 zile, 20 ori adica 29,5 zile cu necesitatea de a adauga o zi la 30 luni.

Calendarul arab este, de asemenea, lunar si se foloseste inca. Cuprinde 354 zile cu 6 luni de cate 29 zile si celelalte 6 cu 30 zile. 34 ani lunari corespund la 33 ani gregoriani. Anii calendarului arab au cicluri de 30 ani a cate 355 zile.

Calendarul babilonian are tot 354 zile si 12 luni a cate 29 si 30 zile alternativ, plus, din cand in cand, 31 zile.

Calendarul caldeean are tot atatea zile si luni si la 13 ani odata anul are 13 luni.

Calendarul grec este similar cu 29 si 30 zile lunar, a 13-a luna are loc de 3 ori in 8 ani (al doilea Poseidon).

Calendarul evreu este si el ca mai sus. A 13- a luna este programata la 7 ani, apoi periodic au loc aceste suplimentari.


O alta categorie de calendare se caracterizeaza prin luni de cate 30 zile si o luna suplimentara la anumite intervale.

Calendarul indian are aceasta luna suplimentara la 5 ani.

Calendarul asirian are suplimentari de 15 zile tot la 3 ani.

Calendarul Mayer are 360 zile in 18 luni a 20 zile fiecare plus 5 zile nefaste tot la 4 ani.

Calendarul lunii solare contine 12 luni si forme de decalaje ce dezorganizeaza anotimpurile din care cauza se fac adaosuri de o luna in anumiti ani pentru a se fixa anotimpurile.

Calendarul egiptean implica 360 zile, probabil pentru ca cercul cerului are 360 grade. Are, de asemenea, 12 luni de 30 zile. Inainte cu 10.000 ani a fost un calendar solar. In anul 4236 i.e.n. egiptenii au adaugat 5 zile si au implicat cate o zi in plus la fiecare 4 ani. Abia peste un mileniu au fixat acea zi. Ciclul de 1461 ani a fost numit Sothiac. Dupa inca 3100 ani s-a facut iar o schimbare. In 328 i.e.n. S-a manifestat cerinta unei a 6-a zi (epagomene) in urma pledoariei lui Everget. Aceasta zi a devenit si bisecta. Ca atare, luna a ramas de 30 zile sau 3 decade si de 5-6 zile fara incadrare in vreo luna.

Calendarul roman vechi dateaza din anul 600 i.e.n. a cuprins 304 zile , 10 luni a 30 sau 31 zile fiecare (Martius 31, Aprilis 30, Maius 31, Iunius 30, Quintilis 31, Sextile 30, Septimber 30, Octomber 31, November 30, December 31). In urma unei reforme ulterioare s-a trecut la 355 zile, 12 luni de 28, 29, 30, 31 zile: Ianus 29, Februar 28, Martius 31, Aprilis 30, Maius 31, Iunius 29, Quintiles 31, Sextiles 29, September 29, Octomber 30, November 29, December 29. Primele luni se numeau calende, a 5-a, a 9-a, a 13-a idele. In anul 300 i.e.n. s-a adaugat a 13-a luna Mercedomus de 22 zile intre 23/24 sau 24/25 februarie la 3 ani.

Calendarul Iunian a fost intocmit de astronomul Sosigene din Alexandria. In urma cerintei lui Iulius Cezar in anul 45 i.e.n. Are 365 zile si 6 ore cu o zi suplimentara la 4 ani,zi ce dubla ziu de 23 februarie (sextiante calendar martii) bisect in anul 46 i.e.n. Cerinta a fost provocata de nevoia de adjustare a anotimpurilor. Anul acela a devenit de 455 zile si a fost numit anul confuziei. Quintilis a devenit Iulie (calendele grecesti) in cinstea unui grec ce a sugerat schimbarea. In anul 7 i.e.n. a avut loc o noua adjustare sub Augustus. Peste 100 ani Hipparcus a dat o impartire in 365 zile plus 5 ore si 55 momenti. Sosigene a consoiderat ca minutele pot fi neglijate (cele 11 minute adunate dadeau prea mari incurcaturi).

Calendarul Gregorian a fost alcatuit de un astronom si a mai fost numit si Regiomontanus. A fost oficializat in 1514 cu avizul lui Coopernicus de catre Gregorian printr-o comisie si apoi in 1580 Gregorian a dat o Bulla aducand mici modificari celui folosit in zilele noastre.

Calendarul Universal are 52 saptamani de 7 zile fiecare, de zile albe, 4 semestre de cate 13 saptamani si 91 zile.


Dupa cum se poate lesne vedea calendarele, dintre care noi am enumerat doar cateva, creeaza o incertitudine privind ziua de nastere, fapt ce pune in discutie, oarecum, zodiacele. Ar mai fi si alte probleme ce creeaza discutii, chiar in legatura cu astrologia.

Preferam sa ne raliem parerii ELISABETHEI TEISSIER (in col cu IZABELLE LABRO, 199 ) care a spus ca astrologia trebuie vazuta ca domeniul „ca un instrument al cerului” sau poate mai bine ca „un discurs asupra astrelor” si asupra mersului lor pe bolta cereasca.

Revenind la om si destinul sau astrologic, inclusiv tipologia din care face parte trebuie facuta inca o lamurire. Exista o foarte mare diferenta intre cei ce s-au nascut in anul 300 i.e.n., cei ce s-au nascut prin anii 1200 sau 1995, etc., in aceeasi zi. Aceasta din simplul motiv ca si starea astrelor (planetelor) este in schimbare, dar mai ales este discutabila starea configuratiei de combinare sau de „aflare” in ipostaza data si la fel de fragila tema natala ce decurge. Exista tranzitul planetar. Pozitia soarelui natal este in genere socotita ca factorul cel mai stabil in horoscoape. Exista insa si cu privire la acesta conversii benefice si conversii disonante a energiilor planetare, dar si a evolutiilor lor.

Nu putem ignora din numeroasele conditionari posibile mai ales diversitatea calendarelor, care cum am vazut creeaza incertitudini privind ziua nasterii creand o incertitudine in jurul ei, dar si faptul ca rotatia pamantului creeaza prin fusurile orare aspecte suplimentare de incertitudini si discutii potentiale.

Dar pentru a accepta cu oarecare toleranta domeniul acestei foarte vechi si rezistente tipologii umane am mai adauga doar un aspect ce este bine de luat in seama. Exista diferente de optica perceptiva a boltii ceresti la diferite latitudini geografice ale globului pamantesc. Si acestea creeaza o serie de posibile discutii si controverse.

Zodiacele sunt consultate si in zilele noastre desi cu oarecare nonsalanta totusi cu o cautare si lecturare a celor prescrise in ziare si lucrari de astrologie ce fac sa se depaseasca aproape de neconceput lectura oricaror tipuri de informatii in lumea umana intreaga. In acest context, astrologia a oferit o foarte complicata tipologie umana legata de determinismul cosmologic, a mediului total astral implicand latent ereditatea in condensarea influentelor cosmice in structura de speta privilegiata a omului. Mediul cosmic este privit din optica astrologica in permanenta curgere, iar malurile curgerii sunt: eternitatea si curgerea ei este Timpul, eterna miscare ce da viata spatiului infinit in care vibreaza astrele destinului uman.

Tot ca incheiere vom mai da doua repere de referinte oferite in zilele noastre de astrologie si zodiacele sale. Primul reper se refera la unele sublinieri privind cele mai importante miscari planetare (cardinale) ce se desprind din tipologiile astrologice.

Al doilea reper si aspect de referinta priveste o enumerare de mari personalitati ce sunt prezentate in genere in legatura cu tipologiile astrale, ca un fel de validare a acestora.

In zilele noastre mai toate posturile de televiziune emit prescurtat si adesea metaforizat, zodiacele zilei, ascultate cu atentie de foarte multe persoane.

MACDRODIFERENTIEREA CARACTEROLOGIILOR PSIHOLOGICE


POPOARE. ETNII


Diferentierile tipologice si caracterologice se centreaza pe caracteristici legate de saturatii observative privind mai ales aspectele corporale. Intereseaza efectele de reflux ale acestora, pe linie de caracteristice psihice, mai evident legate de aspectele metabolice evidente in structurile corporale. Apoi, aceste diferentieri se refera, adesea, la caracteristici psihice considerate concordante cu aspectele percepute (longilitate- grascilitate, proportii intre partile corporale, etc.), mergand tot mai mult spre invocarea cerebralitatii sau a dominantei viscerale, fapt ce pune in evidenta apetituri de diferite feluri. Se implica in mod cauzal, in continuare, potentiale aspecte privind sociabilitatea si caracteristicile ei, pentru ca, in final, sa se efectueze o radiografiere a potentialelor fragilitati sanogene ale tipologiilor respective. Acestea sunt ofertele microtipologiilor si caracterologiilor.

Macrocaracterologiile si tipologiile au in atentie aspecte relativ diferite, intr-un fel. E vorba de grupari in rase, popoare, etnii, grupuri sociale (inclusiv politice), dar si profesionale sau religioase. In tematica macrodiferentierilor, psihologia se conjuga mai mult cu sociologia. Aceste concepte au radacini si implicatii compozitionale explicative diferite si caracteristici diferentiale importante, legate de istoria si evolutia, relativ diferita, a oamenilor in diferite zone geografice, dar si aspecte ce s-au constituit treptat prin intermediul metisarilor.

Rasa este o denumire data gruparilor naturale de oameni ce au unele caracteristici comune, fizice in primul rand, dar si legate de ritualuri, traditii si implicatii de apartenenta, adeseori limba si religii specifice.

Popoarele reprezinta reuniri de grupari sociale ce au aceeasi legislatie, limba sau limbi oficiale, o istorie comuna si o tara in granitele carora actioneaza o legislatie specifica.

Etnia, un alt concept larg, denumeste comunitati de populatie, mai reduse numeric, ce au o identitate relativ diferita de aceea a populatiei dominante dintr-o tara. Etnia se caracterizeaza prin traditii specifice de limba si religie, de asemenea specifice, oricum diferite de cele mai multe ori de cele ale populatiei dominante care constituie natiunea ca unitate de guvernamant.

Grupurile sociale implica grupuri legate prin factori subiectivi si dobanditi de apartenenta, cum ar fi religia, cultura si mai ales profesiile. Ele se constituie si reconstituie in viata sociala, fiind dependente de progresele si evolutia sociala. Gruparile sociale au si o latenta evolutie pe varste si pe sexe.

Revenind la rase, acestea se delimiteaza si recunosc mai ales prin unele caracteristici fizice, fizionomice si chiar psihice. Printre acestea, mai rapid perceputa este culoarea pielii si conformatia specifica, dar si pozitia ochilor, conformatia fetei, a corpului in genere si a parului. In ansamblu, acestea sunt insusiri impresive.

Delimitarea mai larga privind rasele ar fi de rasa alba, neagra, galbena, a pieilor rosii, indiana, etc. In genere denumirile pun in evidenta, mai ales culoarea pielii, pigmentatia, culoarea parului. Culoarea ochilor este, de asemenea, relativ specifica fiecarei rase, inclusiv forma lor. culoarea ochilor depinde de concentratia si distributia de melanina.

Rasa alba este purtatoarea unui inalt grad de dezvoltare culturala, stiintifica si tehnica si se caracterizeaza printr-o foarte mare expansiune si capacitate de adaptare. Are caracteristici impresive legate, mai ales, de culoarea pielii, mai deschisa decat la celelalte rase. Are o relativ mare forta genetica. Cuprinde foarte numeroase popoare. A trecut prin absorbtii numeroase de popoare cunoscute sub denumirea de navalirea barbara, in Europa. Din rasa alba, fac parte, englezii, francezii, italienii, spaniolii si portughezii, romanii si o mare parte a popoarelor Americii (America Latina). O alta categorie de popoare ce fac parte din rasa alba o constituie Germanii (germanii propriu-zisi si austriecii), Slavii (rusii, bulgarii, polonezii), apoi Grecii, popoarele nordice din Europa si ungurii, etc. Cei ce fac parte din rasa alba au pigmentatia pielii deschisa, de la culoarea alb- roza la popoarele nordice, la un alb mai inchis (maroniu) la cele sudice. Nordicii au, in genere, statura mai inalta, sudicii mai scunda.

Rasa galbena este foarte raspandita in Asia, are o foarte veche traditie intr-o forma de cultura specifica si cu traditii ceva mai rezistente la schimbare. Cultura rasei galbene include nu numai o mitologie proprie si un stil de viata cu forme de politete mai accentuate ca acelor proveniti din rasa alba, dar si un cult al naturii (in special japonezii). Rasa galbena este foarte cunoscuta in China si Japonia (tari ale Asiei de Rasarit…ale Soarelui Rasare). Se caracterizeaza printr-o culoare galbuie a pielii, ochi oblici si fata (cap) rotunda.

Rasa neagra, aflata, mai ales, in Africa, are culoarea pielii inchisa, are ochi rotunzi si, in genere, a fost colonizata de popoarele Europei si apoi de Americani. Negrii africani au fost dusi ca sclavi in America, mai ales in partea de sud. Aceasta rasa este dominata de o cultura si o traditie, de asemenea, specifica. Implicatia comunicarii prin ritmuri de tobe si instrumente sonare, folosite, de altfel, si in ritualuri, rasa neagra a raspandit ritmica dominanta ce a penetrat in muzica moderna tanara. In USA sclavia a fost abolita, si oamenii de culoare au fost implicati intens in viata sociala si administrativa. Si in Africa, rasa neagra a avut o apropiere de modul de trai si RTS (revolutia tehnico-stiintifica), generata, mai ales de rasa alba, dar in ultimele 5 decenii, si de foarte larga dezvoltare industriala a Japonezilor si a Coreii de Sud. Rasa neagra este o rasa de foarte mare expansiune si are un numar foarte mare de metisi. Se considera, chiar ca metisii acestei rase sunt mai numerosi decat cei ce sunt de rasa nemetisata. Negrii sunt de pigmentatii negre diferite. In unele paduri ecuatoriale ale fluviului Congo exista negrii pigmei pe cale de disparitie. Negrii au, in genere, si parul cu fir mai gros, si de cele mai multe ori, cret. Pigmentatia neagra a pielii s-a mai deschis in secolul nostru.

Rasa rosie se refera la rasele ce cuprind popoarele indice. Acestea au un colorit deosebit al pielii. Exista doua categorii de oamenii cu denumirea de indieni. Unii in Asia, ce traiesc intr-o traditie multiseculara, sau chiar multimilenara, cu un foarte mare cult al naturii, cu o forma de mentalitate straveche, meditativa, cu un cult al vietii cumpatate, si cu folosirea de tot felul de tehnici de captare a energiilor naturii. Meditatia transcedentala si-a tinut cel mai mare congres la Calcuta. Exista, pe de alta parte, indienii din America, ramasite ale triburilor gasite de Englezii si de Spaniolii veniti in America. Astazi, majoritatea acestor Indieni traiesc in rezervatii. Au un statut deosebit. Cata vreme stau in rezervatie nu platesc impozite si capata ajutoare, inclusiv sanitare, scolare, etc. Daca ies din rezervatie sunt, insa, tratati cu oarecare inferiorizare ascunsa si latenta din cauza neadaptarii totale la normele vietii civilizate, si ca atare, inceteaza de a mai avea statutul relativ privilegiat de considerati ca oameni de bastina, cat sunt in rezervatii. In Canada au influentat, relativ, scriitorii canadieni, mai ales cei din Quebec, in scrierile numerosilor poeti canadieni persistand nostalgice poeme privind dialoguri implicate in marile preeri de spiritul pieilor rosii. In cultura din USA, indienii au patruns, mai ales, ca personaje mai deosebite in filmele americane.

In genere, multi antropologi, dar mai ales scriitori, s-au ocupat de caracteristicile specifice ale popoarelor si raselor ce au conservat o identitate traditionala sau mai specifica. Nu putem depasi aceste evocari de particularitati specifice ale popoarelor, fara a ne referi la faptul ca Mircea Eliade a efectuat numeroase studii consistente si de foarte larga raspandire si valoare privind forme de culturi si traditii stravechi persistente in timp.

Dupa cum am vazut, rasele implica numeroase popoare, foarte diverse prin istoria si nuantele de traditii (modificate), unele foarte consistente numeric, cum ar fi, de pilda, popoarele slave, stabilite in Europa de Est, in Rusia, Ucraina, dar si in Bulgaria si Polonia. Slavii au fost, in timpuri indepartate, popoare cu mare interes pentru agricultura. Penetratia lor spre Vest a fost foarte lenta, dinspre Asia. In genere, popoarele slave sunt mai pragmatice decat popoarele Asiei de Rasarit. Si-au insusit competitiv cu europenii si americanii un foarte mare interes pentru cultura si civilizatie (incepand cu perioada lui Petru cel Mare) si un spirit expansionist evident orientat spre Europa. In secolul XX au creat Imperiul Comunist in deceniile II- XIX-lea si au intrat in criza in ultimul deceniu al secolului si de lupte etnice de eliberare a popoarelor implicate in Imperiul Comunist si de dorinte de schimbare a regimului de viata. Tot tendinte expansioniste puternice, impregnate de orientari extremiste de dreapta, insa, au avut germanii (tarati intr-un razboi crancen si crud condus de Hitler in finalul deceniului al II-lea al secolului XX).

Expansiunea Angliei si a Frantei din secolul XIX-lea a fost ca a Spaniolilor si a Portughezilor, mai ales spre Africa, dar au generat numeroase tensiuni si modificari de mentalitati in Europa. In special, Revolutia Franceza si razboaiele lui Napoleon Bonapparte au creat schimbari de tensiuni sociale expansive si cu tendinte de libertate. Pe de alta parte, Razboiul de Independenta al Statelor Unite a largit formele de expansiuni ale popoarelor Europene, si Americane, ulterior.

Arabii, la randul lor, ca si Turcii de religie Islamica, dispun de un potential biologic foarte activ, dar si de o puternica traditie religioasa, ca nucleu de identitate. Descoperirea, de foarte mari rezerve petroliere pe zonele unora din tarile Arabe, au creat acestora un foarte mare spirit si apetit expansionist si de militarizare, intretinut de un cult religios puternic. Aceste tari se afla intr-un proces de civilizare mai agresiv si expansionist. Au familii poligame, si mai mentin un spirit tribal.

Evreii, persecutati in toate timpurile, au devenit, datorita marelui apetit pentru cultura si stiinta, cu o identitate centrata pe aceste aspecte. Au penetrat in toate zonele lumii. In stiintele matematice sunt competitivi cu indienii din Asia care au penetrat si ei in tari precum Canada si USA unde sunt foarte apreciati, si unii si altii, pentru aptitudinile de care dispun. Evreii poseda o tara aflata in Asia, in zonele Jerusalimului, tara relativ prospera prin eforturi relativ mari de a-si organiza o istorie proprie laica, intr-o zona relativ impregnata de state arabe, inca ostile pe seama ocupatiei de zone arabe inainte cu cateva decenii de catre evrei. Evreii au trait dramatic, mai ales deceniile III si IV ale secolului XX, exterminati fara mila in lagarele naziste. In genere, evreii au contribuit mult la dezvoltarea economica a tarilor in care au trait si traiesc.

Exista foarte multe subrase constituite si pe cale de constituire sub influentele unui nou val expansiv ce se extinde pe tot globul pamantesc. Linton a facut o serie de remarci cu privire la aceasta problema. A avut in atentie structurile rasiale negroide si grupurile caucaziene.

Alfred Ploetz a considerat ca rasa se delimiteaza ca substrat biologic al fiecarei alcatuiri sociale. El a remarcat faptul ca studiul raselor umane se face din trei puncte de vedere, cel biologic, cel psihomoral si cel sociologic.

Gidding a considerat ca exista rase etnice, rase pure si rase globale. Deosebirea dintre rasele globale si rasele etnice se exprima prin limba si cultura. Rasele pure au caracteristici biologice diferentiale (aspecte cromatice ale pielii, parul si chiar ochii). Rasele globale sunt oarecum recognoscibile dupa forma craniului. Exista, ca atare, insusiri fizice, anatomice si fiziologice de suport impresiv privind diferentierea raselor unele de altele. In genere, in aceasta asertie se exprima o conceptie biologica cu privire la rase. Conceptia biologista exprima trei caracteristici specifice delimitative si specifice nebiologice. Prima are in vedere diversitatea teritoriala si spatiala a rasei si etniilor pe care le implica. In al doilea rand, in variabilitatea lor in timp, chiar daca au loc puternice metisari, este o caracteristica specifica diferentiala. In al treilea rand, Gidding a considerat ca inegalitatea dintre rase a creat si creeaza in continuare agresivitati dure (eugenia).

Tot o clasificare si caracterizare fizico- fiziologica psihologica, sociologica si teritorialista (continentala) a efectuat Linnée. Pentru el, caracteristici mai importante delimitative ar fi:

a.      Homo Americans, de culoare rosiatica, cu par negru deschis, cu nari largi, temperament coleric.



b.     Homo Europeanus, cu ten deschis (alb), cu par galbui, ochii albastri, mobil sarguincios, cu temperament sangvin.

c.      Homo Afro-Negru, cu piele de matase, nas turtit, buze mari, siret, comod, foarte indiferent fata de evenimente care afecteaza, in genere, pe altii, temperament flegmatic.




Blumenbach a inclus in spectrul rasial urmatoarele:

(C1) rasa Caucaziana- oameni din Europa;

(C2) rasa Mongoloida- oameni din Asia;

(C3) rasa Etiopiana- Africani;

(C4) rasa Americana- indienii din Africa si Asia;

(C5) rasa Malaeziana- a insularilor din arhipelagurile asiatice si oceanice.


Deniker a pornit de la ideea ca rasele sunt grupari naturale de oameni care au unele caracteristici comune fizice, dar si forme de trecut comun, istorie, adesea limba, traditii, ritualuri, religii si simt de identitate. In acest context s-a referit la rasa nordica, rasa orientala, rasa ibero- insulara si rasa atlanto- mediteraneana.


Gobineau a delimitat:

Rasa neagra pe care a descris-o ca Africana, cu piele matasoasa neagra a desprins pe apartinatorii acestei rase ca fiind oameni pasionati, cu simturi foarte dezvoltate, dar si lacomi, capriciosi si individualisti. A semnalat faptul ca prin sclavagism aceasta rasa s-a raspandit cel mai mult dintre toate rasele si are cei mai numerosi metisi.

Rasa galbena este compusa, dupa Gobineau, din persoane deosebit de empatice, incapatanate, fara prea multa energie, dar cu spirit pragmatic superior. Este o rasa foarte extinsa si densa in Asia. Are caracteristici culturale deosebite.

Rasa alba e compusa din oameni cu pielea deschisa. Cei care fac parte din ea sunt oameni rationali, pragmatici, echilibrati, supli, generosi, dominati de aspiratii pentru bunastare, iubitori de libertate pentru ei si pentru altii, generosi cu aspiratii spre cultura si mai ales tehnica. Au tendinte expansive.


Dupa cum se vede numerosi autori au facut descrieri complexe privind popoarele sau rasele sau si unele si altele.

Valois (1944), printre altii, a descris popoarele din Europa si le-a caracterizat portretistic. In acest sens, italienii ar fi colerici (mai ales Sicilienii). Francezii sunt sangvini (cei nordici). Flamanzii sunt flegmatici, germanii, la fel. Restul (din Europa) sunt colerici in mare masura. Valois a studiat 27 grupuri de populatie, dintre care 10 ale rasei albe, 7 ale rasei negre si 8 ale rasei galbene si unele pe cale de disparitie. L-a interesat problema perceptiei si a atentiei, inteligentei, etc. la diferite rase. Copii negrilor au manifestat in cadrul testarilor pe care le-a facut, un discret retard mental, mai ales determinat de lipsa de cultura, in schimb, le-a gasit o foarte mare agilitate a miscarilor. Totusi, in USA se stie ca o fetita negresa a obtinut cel mai mare QI. Pentru nivelul intelectual Valois a folosit testul Goodenough (omuletul), folosindu-l pe copii de rasa alba de diferite nuante, de la alb roz (germanii) la alb bronzat (copii mediteraneeni). Grupurile de copii negri au fost si ele de diferite nuante. A avut in atentie si copii de rasa galbena pe grupuri nuantate. Si la acestia a remarcat trasaturi temperamentale diferite de ale albilor. A facut, de asemenea, cercetari pe bastinasii Australieni, pe grupuri din Ceylon si pe grupuri de persoane din popoare pe cale de disparitie. A gasit si la aceste grupuri caracteristici diferite si tipice (adica similare pe grup).

Lapege a studiat hindusi si indieni din cateva insule. L-au interesat capacitatile perceptive ale acestora. Si el a semnalat faptul ca negrii au o foarte dezvoltata senzorialitate, finete remarcabila perceptiva, precum si suplete remarcabila a miscarilor. Eschimosii, pe care i-a studiat, de asemenea, au aparut la testari foarte rigizi, albii foarte activi, dar nu in toate partile globului.

Meyers a studiat Englezi si Italieni. Englezii cultivati sunt de cele mai multe ori flegmatici. Italienii i-au iesit si lui Meyers ca fiind colerici. Fiind flegmatici sau spre flegmatici, englezii au un TR (timp de reactie) mediu. Italienii, in genere, i-au iesit mai rapizi, mai spre colerici. De altfel, si in interrelationari, englezii sunt, in genere, reticenti, politicosi, reci si distanti, latinii sunt zgomotosi, extravertiti, vorbareti, sociabili si mai incarcati afectiv. Gardiner a semnalat faptul ca albii au o gandire logica, trairi afective complexe si numeroase interese. Mai mult decat atat, la albi a gasit o aspiratie permanenta spre o viata noua mai buna. Ei emigreaza mult, din acest motiv, mai ales spre SUA. Ajunsi acolo, cauta aceeasi etnie care le confera, de fapt, un confort psihic. Tot Gardiner a semnalat faptul ca exista ritmuri de dezvoltare si maturizare diferite la copii din diferite rase.

Oliver F. C. a studiat aptitudinile muzicale si diferentele intre popoare din acest punct de vedere. Se agreeaza feluri de muzica si diferente evidente pe acest plan intre popoare si rase. E vorba de intensitatea, inaltimea, ritmul si durata muzicii. A folosit si testul Seashore. Albii agreeaza, dupa Oliver, un anumit tip melodic, triburile de negrii pun accent pe ritm. Muzica tam-tamurilor lor a patruns, insa, foarte mult intre timp, in lumea albilor care sunt foarte receptivi la nou. Tot Oliver a incercat sa determine tipurile de maladii si gradele de afectiuni la diferite rase. Daltonismul este mai frecvent la albi, dar si mai dezvoltat la indieni. Formele de religie si religiozitate difera, de asemenea…

Exista in esenta abordari ale raselor din punct de vedere psihologic. In conformitate cu acest aspect, se caracterizeaza diferente ca morala (sistemele de evaluare si toleranta), inteligenta, statutul de limba (exprimarea si aspectele caracteriale implicate in ea), forta identitatii, expresivitatea ei, ideologiile, identitatea nationala si spiritul caracteristic specific. Conceptia sociologica se centreaza pe conditiile de identitate sociala a grupurilor, pe solidaritate, apararea intereselor comune, mentalitate ca factor de unificare fundamentala. In zilele noastre, aceasta s-a deplasat, insa, pe natiune care sete o unitate culturala a carei esenta este viata si vointa de a trai in comunitate, care confera persoanei o securizare permanenta, valori comune sub o unitate de guvernamant. Ca atare, reactualizand criticile sociologilor, privind tipologiile, tentele sociale au tendinta de implicatie a personalitatii in grupurile de apartenenta care le confera caracteristici de intraadaptare care permite prin anumite structuri comune sa resimta ceea ce le creeaza confortul de apartenenta. Caracteristicile psihice raspund, insa, unor tendinte profunde de autoafirmare si individualizare, de implicatie cu o identitate proprie in viata grupului si de a o trai ca pe o scena deschisa in care fiecare este asemanator, dar in acelasi timp, este el, deplin cu aspecte caracteristice, exprimabile ca atare.

Dintr-o sinteza mai riguroasa reiese ca studiile privind rasele sunt relativ neriguroase si nevalide deplin antropologic. In numeroase cazuri, s-au facut impartiri pe natiuni cu compozitii de etnii sarace, sau au fost confundate intre ele etnii si diferite grupuri ce prezentau de fapt diferente ce ar fi trebuit, de fapt, implicate in cercetare. Mai ales, la Chinezi si Japonezi se ignora faptul ca au mai multe etnii, ca si la negrii, de altfel.

Klinesberg a propus sa se respecte 2 criterii de impartire tipologica a populatiilor ce se studiaza, si anume:

culoarea pielii

nivelul de civilizatie.

Cercetarile sale au pus in evidenta influenta foarte mare a rasei albe asupra negrilor din USA, asupra chinezilor emigranti si chiar asupra indienilor din rezervatii. Klinesberg a efectuat numeroase cercetari. Din ansamblul lor reiese faptul ca rolul mediului este foarte activ, dar si cel al ereditatii.

Cel mai mare amestec de grupe rasiale se afla in Europa, dupa autorul citat (rase ale nordicilor, ale ungurilor, slavilor, latinilor, Germanicilor, Grecilor, Est Balticilor, Evreilor Sud Orientali, etc). Au avut loc in timp multe amestecuri si metisari care au generat schimbari, mai ales, in structurile personalitatii, in reactivitatea emotionala care este un fel de puls al psihicului, dar si in structura corporala.

A fost cercetata, in mod predilect, dezvoltarea si caracteristicile inteligentei prin testele Binet-Simon si prin testul lui Goodenough (omuletul, test proiectiv).

Valois, la care ne-am mai referit, a gasit la eschimosi cam 73,7- 89,6 QI (cotient de inteligenta), ceea ce inseamna intelect de limita. La indieni, scorurile au fost de 79-89,6 QI, de asemene, semnificand intelect de limita.

La albi, rezultatele sunt superioare, la toate varstele, fata de cele obtinute la Negrii, la care a aparut si o inferiorizare si retard in VM (varsta mentala intre 1-3 ani), cu interventii de 1 an de cultivare educativa, copii de negrii, ajung la 76 QI la 4 ani. Totusi, nu se poate vorbi de superioritatea vreunei rase. Se stie, ca exista o discutie legata de sensibilitatea testelor in functie de populatia pe seama carora au fost construite. Mentalitatea autorului testelor si populatia de referinta, gradul ei de cultura si de nivel de antrenare a inteligentei in aceasta poate sa explice unele rezultate pe planul inteligentei. In acest context, se considera ca, testele non- verbale sunt mai sensibile pentru populatiile ce nu au o cultura dominanta de invatarea citit-scrisului.

In genere, exista in cercetarile lui Klinesberg o tendinta surprinsa la populatiile mai sus amintite de disparitie si restrangere a grupurilor subdotate intelectual mai pregnant, fapt ce ne aduce in minte teoria lui Darwin.

Exista, in genere, o circulatie activa a imaginii fiecarei rase fata de alta, in mentalitatea curenta. Acest domeniu al reprezentarilor curente este foarte important si constituie domeniul imagologiei. Imaginile reciproce sunt adesea contradictorii si de cele mai multe ori imitative pe linie de agresivitate, angoasa, conflicte socio-istorice. In deceniile V-VII, imagologia a fost implicata in arena politica si de replica la rezultatele celui de al II-lea Razboi Mondial. Exista, ca atare, ofensive si contraofensive implicate in politica latenta si curenta (Luminita Iacob a efectuat in deceniul 80 un studiu de imagologie, teza de doctorat).

Complementar psihosfera si sociosfera au fost relativ innobilate (cel putin retoric) prin CARTA NATIUNILOR UNITE si formele de aliante Europene, dar si de NATO. Penetratia si amplificarea foarte mare a RTS, pe de alta parte, a creat o tematica noua de orientare de statut a celor mai multe state. Au avut loc migratii masive, mai ales in Europa si America dinspre tarile Est Europene (mai mult) dupa dezmembrarea Imperiului Sovietic. Deceniul 90 al secolului XX a determinat influente mai diferentiate intre extinctia RTS indirecta si directa asupra persoanelor de rase si etnii diferite, chiar daca a crescut cota de agresivitate latenta in societate. In schimb, s-au modificat mult aspiratiile oamenilor, idealurilor, simtul de proprietate, contextul ideii de bunastare, s-a intensificat lupta dintre realitate si fixitate, s-au constituit noi forme de competitii. Se poate considera ca de fapt toate tarile se afla in tranzitie si ajustari, dar mai ales se observa ca a crescut foarte mult intelegerea si apropierea de natura, gradul de acceptanta a tehnicizarii vietii si nivelului de trai trece prin cenzuri mai severe, se constituie in viata sociala parghii noi de evaluare a valorilor. Miscarile mari de populatie au creat si o mai larga forma de dialoguri, chiar daca ele sunt dominate de dorinta foarte puternica a tarilor, ca Romania, de a intra in NATO sau in coalitia Europeana, fapt ce uneori se exprima neconditionat (prin necesitatea de securitate). Au loc transformari, dar si lupte de culise, forme de revendicari sau de replici istorice etc., si o mare tensiune de asteptare pe fondul cresterii evidente a cantitatii de neliniste din viata oamenilor obligati sa se adapteze la conditii noi, structurale ale vietii social-economice.

In esenta, se tinde spre o mai mare omogenizare a omenirii. RTS, circulatia foarte activa a comunicatiilor de toate felurile de stiri, idei (corecte, dar si necorecte uneori), dezvoltarea deosebit de activa a cunoasterii de alte tari si alte limbi, patrunde in mentalitatile diferite ale popoarelor si raselor. Si din acest punct de vedere, s-a constituit o perioada de trecere, in care, insa, s-au ascutit si opozitii latente, cresterea atitudinilor religioase si apararea lor, a identitatii etnice pe fondul politizarii necesitatii foarte penetrante a dezvoltarii civilizatiei universale coezive, care a fost o aspiratie foarte puternica, generate de dorintele de schimbare intr-o prima etapa, si apoi, de nucleul etern al ideilor umaniste ce in secolul nostru a imbracat aceasta forma. Din pacate, exista numeroase puncte fierbinti, inclusiv criza si razboiul iugoslav, unele tendinte monopoliste impovaratoare, cresterea ratei somajului, a criminalitatii, inclusiv minore, aparitia problemelor legate de droguri, crima organizata, etc. ce tind sa devina curente intr-un mediu de viata ce era (cel putin in tarile socialiste), mai aparat de astfel de invazii, dar era, in schimb, impregnat de o tenta de egalizare sociala pe marginea vietii social-economice incarcata de foarte numeroase restrictii si cenzuri.

Pe acest fond general de mari schimbari se creeaza conditiile unei mai largi acceptari sociale de rase si etnii. Am dori sa analizam putin acest aspect. Exista cel putin trei categorii de etnii. Unele se dezvolta pe linia de constientizare a propriei identitati, cum sunt etniile de emigranti din SUA ori Canada. Acestea se asimileaza lent si nostalgic la caracteristicile tarii de adoptie, pastrand din tara de origine o serie de traditii si adesea limba de origine folosita in grupurile respective ca limba curenta a vietii particulare. Si etniile din tarile africane au astfel de grupari, dar si grupari ce sunt atrase de statutul de pelegrini printre pustiurile Africii, cu forme de circuite foarte adaptate la acest mod de trai, dar si la populatiile tuturor traseelor de peregrinari. Alte etnii sunt tot mai incarcate de agresivitati. Astfel, sunt etniile ce au ramas dupa dezmembrarea “Lagarului Socialist”, dominat de URSS. Unele se afla pe zone geografice mai mici, altele pe zone mai mari, diferite, insa, ca densitate de populatie. Etniile Iugoslaviei, ale URSS, etc. se afla in aceasta conjunctura. A treia categorie este a etniilor minoritare din statele nationale, foste imperii in secolele anterioare (inainte de primul Razboi Mondial). Complementar cu agresivitatea acestora are loc si o foarte mare dezvoltare a integrarii lor in universal. Inainte cu un secol cunoasterea de limbi straine era relativ mai limitata in afara de cazul etniilor, in perioadele de colonialism (ale Portugaliei, Spaniei, Angliei si Frantei). Azi cunoasterea de limbi straine a crescut, mai ales a limbilor de circulatie universala este aspirativ foarte larga, iar cunoasterea reala a inca unei limbi straine a devenit foarte frecventa. Aspiratia merge spre cunoasterea a cel putin doua limbi straine. Exista, insa tot mai multe persoane ce cunosc 4-5 limbi. In genere, tarile ce au limbi neuniversale realizeaza prin institutiile de invatamant invatarea a uneia sau a doua limbi internationale in tarile cu limbi internationale se invata doar limbile internationale. Aceasta este de fapt tendinta cea mai puternica. In special limba engleza are cea mai larga raspandire. Toate acestea pun in evidenta faptul ca exista nu numai o tendinta spre universalizare, dar si o sustinere a ei oficiala (prin scoli) si latenta, prin audierea de filme (mai ales) straine (pe primul loc stau serialele TV), foarte utile pentru o invatare mai comoda a limbilor straine.

In aceste conditii mediul isi schimba coloratura, si aceasta cu atat mai mult cu cat si apetitul pentru calatorii in tari straine este tot mai activ si, in parte tot mai realizabil. Sunt din ce in ce mai multe persoane ce au vizitat doua sau mai multe tari straine. Universalul se largeste devenind o latura aspirativa (evident conditionata de conditii materiale mai dificile) in tot mai mare largire. Intensitatea aspirativa de a ramane temporar sau definitiv intr-o tara straina, la care se adauga conditii de facilitare, evident intr-un ritm mai lent, dar si acestea au tendinte de largire.

Perioada de trecere spre secolul XXI este complexa si tensionata, dar supusa unei implicatii discutabile a RTS care poate exista in aceasta etapa a dezvoltarii numai in conditii de crestere a universalizarii si a cresterii gradului si stilului de viata civilizata, a integrarii in universul computerelor si a robotilor. Universul acestora ofera omenirii un pas important de progres, ce devine aproape inimaginabil prin ultimele demersuri legate de universul virtual conturat prin computere. Prin aceasta noua insertie a tematicii existentiale mediul de existenta social se amplifica si absoarbe mediul interior al filmului de viata individualizat, creandu-i dimensiuni imprevizibile. Prin ultimele aspecte surprinzatoare legate de aceasta problema este marea realizare a spatiului virtual in care se face intrarea cu ajutorul unui cip special si prin aceasta devine accesibil in mediul de viata integral constituit prin computere, in care pot avea loc intalniri cu oameni de seama din secolele trecute, cu mari inventatori, oameni de stat, scriitori etc. Intrarea in spatiul virtual va fi tematica secolului ce urmeaza si va constitui, potential, o foarte mare cotitura in viata umanitatii.

Prezinta un deosebit interes si caracteristicile gesticii (limbajul non- verbal) ce diferentiaza relativ cele doua sexe. Bulgarii spun da, prin darea din cap invers decat romanii. Tibetanii scot usor limba ca sa arate ca le pare bine ca te vad. Exista insa destule gesturi de valoare de comunicare universala. Tendinta cresterii acestora este evidenta.

Ch. Darwin, Wallance- Friesen, Ekman P. au facut studii interesante privind expresiile emotionale la diferite popoare. In aceste sens, Ekman a prezentat foarte interesant studii comparative (Le visage parlent le mene language, 1976).

Autorul citat a inregistrat aprecierea acelorasi imagini cu expresii emotionale diferite in cinci culturi. A obtinut urmatoarele rezultate:



CULTURA

FERICIRE

TEAMA

SURPRIZA

MANIE

DEZGUST

TRISTETE

JAPONEZII







BRAZILIENII







CILIENII







ARGENTINIENII







USA








In genere, pragurile de recunoastere a expresiilor date spre identificare este ridicata la locuitorii din SUA, urmeaza Argentinienii, Japonezii, Brazilienii si Cilienii cu o foarte buna recunoastere a manifestarilor CNV si un foarte redus prag de nerecunoastere a lor. exista si studii facute de acelasi autor pe probleme de intensitate a expresiilor emotionale si grad de relativ specific de interpretare. In acest experiment au fost implicate exprimari de 8 forme de emotii: interes, pasiune, surpriza, satisfactie, angoasa, dezgust, manie-ura, rusine- umilire, teama- oroare. Au fost implicati in acest de al doilea model de cercetare: americani, englezi, germani, suedezi, francezi, elvetieni, japonezi, africani si greci.

Valori mari de recunoastere s-au remarcat la americani (pentru fericire si surpriza). Pentru expresia fericirii recunoasterea a fost foarte evidenta la toate popoarele implicate in cercetare. Pe locul doi ca recunoastere a stat: la americani surpriza- stupefactia. La fel pe locul doi se afla aceeasi forma de comunicare CNV la germani si la japonezi. Pe locul trei se manifesta recunoasterea la americani a mimicii de surpriza- stupefactie, dar si la englezi, la care se adauga pe acelasi loc recunoasterea maniei ca si la germani si la francezi.







INTENSITATEA SESIZATA

AMERICANI

ENGLEZI

GERMANI

SUEDEZI

FRAN-CEZI

ELVE-

TIENI

GRECI

JAPO-NEZI

AFRI-

CANI

INTERES-PASIUNE










BUCURIE-AGREMENT










SURPRIZA-STUPEFACTIE










ANGOASA










DEZGUST










MANIE-URA










RUSINE-UMILIRE










TEAMA-OROARE












Gesturile nu se recunosc usor (de acceptare sau negatie), cu cateva exceptii. In unele regiuni ale lumii miscarea de dreapta-stanga a capului exprima negatie-debarasare de ceva, cand te dezmeticesti dintr-o lovitura.

Miscarea de sus in jos este de lupta impotriva somnului, sau de aprobare a confortului.

Sa scoti limba, conduita de copii, este foarte raspandita in toata lumea.

Tot unele semnalari interesante a facut Alain Drimmer (in “Le language du corps”, 1973). Printre altele el s-a referit la faptul ca daca se uita cineva la tine de la spate, intorci capul (CNV). Pozitia corpului exprima, la fel stare de incordare, sau de relaxare. Prin 1827, Darwin, atragea atentia asupra expresiilor emotionale diferentiind gestul si contextul. Edward Hull (in “The silent language”, 1959) s-a referit la semnificatia distantei dintre 2 interlocutori ti a diferentiat distanta intima (4-10 cm.), distanta personala (a prieteniei), distanta oficiala si distanta publica, pe care le-am prezentat in paginile anterioare, mai pe larg.

Studiile privind aceasta problema au fost foarte diverse. Asa, de pilda, Marry Sissons a imbracat un actor in diferite feluri intr-o gara si a inregistrat modificari de identificare CNV in contextul unor astfel de modificari.

Ekman, la care ne-am referit mai sus a constatat inca un lucru interesant. In unele zile limbajul tacut functioneaza mai bine decat in altele.

Friesen E. a considerat, dupa unele cercetari, ca mimica fetei este cea mai expresiva, dar si cea mai controlata. In schimb, mimica expresiilor fetei se recepteaza mai bine. Ele se pot vedea numai in urma unor filmari rapide reluate cu incetinitorul.

Mainile, ca organe de expresie, se afla pe locul 2, intre corp si fata. Corpul este cel mai liber in exprimare (probabil pentru ca este acoperit de mese, scaune etc.).

Interesanta este afirmatia facuta de A. Gehlen, care considera ca toate reactiile mimice sunt invatate. Faptul ca nici o reactie de comportament nu e universala este o dovada. Invatarea in aceasta secventa comportamentala (CNV) este legata de comunicarea non- verbala, prin imitatie, impusa de necesitate. Etnogramele umane timpurii sunt restranse, dar universale (EBL-EIBLESFELD a filmat in Europa, Thailanda, Bali, Brazilia, Hong- Kong, Noua Guinee, Japonia, Samoa, Java, Uguanda, Peru, Mexic si SUA si a ajuns la aceasta concluzie). Exista o baza comportamentala comuna primara, innascuta. Inclusiv mica cochetarie feminina cu privirea si aplicatul genelor, fapt la carene-am mai referit, sugerand ideea ca o foarte mica parte din comportamente este invatata, cea mai mare parte este, insa, invatata si structurata ca un fel de limbaj regional de comunicare.

Unele tipologii, desi interesante si demne de retinut, sunt foarte greu sa fie incorporate in inrudiri mai evidente. Acesta este cazul tipologiei efectuate de Leone Bourdel (1907-1966). A fost de origine franceza. Si-a facut studiile la Sorbona (psihologie, fiziologie si antropologie). A fost una din cercetarile cele mai dotate si contribuante la tematica psihologiei diferentiale din prima jumatate a secolului XX. Multa vreme a detinut functia de secretara generala a Institutului National Francez de Orientare Profesionala. A fost printre primele persoane ce a utilizat teste proiective (1930). La laboratorul fondat de ea la care a lucrat pe “psihologie aplicata”, a studiat sensibilitatea si caracteristicile acesteia in domeniul muzicii, la diferite persoane, utilizand moduri muzicale. In problemele temperamentelor a considerat ca este mai diagnostica studierea sintoniei (ca expresie a trebuintelor, spre armonizare a sentimentelor si starilor afective), decat sa studieze grupari de trasaturi. Alaturi de sintonie a considerat importante: rigiditatea (sau lipsa ei, adica independenta) si hipersensibilitatea (sau reactivitatea). Aceasta virare spre caracteristici operationale, in loc de trasaturi, evoca, in parte, si criteriile expuse de I. P. Pavlov cu privire la temperamente. Bourdel Leone a stabilit o relatie pozitiva intre temperament si sistemele de grupe sangvine (A, O, B, AB), metoda ce si-a gasit aplicarea in etnologie, antropologie si criminologie.

Grupurile temperamentale descrise de Leone Bourdel sunt: melodice, ritmice si armonice. Fiecare dintre acestea are si grupaje carentiale, uneori in exces (negative). In impartirea sa se vede influenta studiilor de inceput legate de muzica si influentele ei asupra temperamentelor si a personajelor. Cea mai mare mobilitate o are grupul melodic. Lucrarile mai importante ale Leonei Bourdel sunt: “Classification des tendances et des atitudes pour servir a l’orientation scolaire et intelectuelle et a la qualitification professionnelle et psychologie industrielle” (1940), “Groupes sanguines et temperaments”(1960), “Les temperaments psychobiologiquws” (1961), “Sangs et temperaments”(1962). Deoarece grupa sanguina are un caracter genetic am considerat ca tipologia Leonei Bourdel este mai potrivita in acest capitol si aceasta cu atat mai mult cu cat ea a acordat un rol formativ si mediului de cultura, toleranta si permeabilitate culturala, ca factor formativ in tipologia sa.


























MACRODIFERENTIEREA
FEMINITATE- MASCULINITATE


Diferentierea sexuala este cea mai evidenta din punct de vedere morfologic. Se pun insa cel putin doua intrebari. Exista diferente si din alte puncte de vedere, care sunt si cum se exprima?. Si exista aceeasi structura de diversitate a mediei si a dispersiei si la femei ca si la barbati? Ar mai fi de fapt o problema, si anume aceea a caracteristicilor de superioritate eventuala a unuia dintre sexe ca dotatie? Este evident ca aceste probleme au inceput sa fie discutate si cercetate cu mare interes. Termenii de feminitate- masculinitate au o baza biologica ce se modeleaza dupa structuri culturale. Termenul de masculinitate a fost introdus de A. ADLER.

Printre primele probleme care s-au pus in discutie a fost aceea cu privire la functiile cerebrale. Dupa LAPIQUE femeile au o greutate a creierului de 1220 gr. cu o marja de la   1100 la 1500, iar barbatii o greutate a creierului de 1360 gr. cu o marja de la 1150 la 1700 gr. Prin raportare la greutatea totala aceste diferente se diminueaza si se ajunge la o valoare relativa de 2,06 la barbati si 2,26 la femei (deci, o lejera superioritate la femei). In testari obisnuite multi autori nu au descoperit diferente semnificative. Printre altii C.P.AMSTRONG ale carui cercetari au atras atentia, a gasit o lejera precocitate in avantajul fetelor intr-o cercetare facuta pe 500 scolari. Acest mic avantaj s-a atenuat insa in scurt timp. In schimb, in cercetarile sale a aparut la baieti o mai mare dispersie si extrema supradotatiei cu discrete tendinte de diminuare la acestia.

Pe planul senzorialitatii s-a manifestat la fete o discreta superioritate a pragului senzorial la miros, iar la baieti o superioritate discreta in privinta rapiditatii auditive si vizuale. In aceeasi ordine de idei, la fete a aparut o mai mare rapiditate in clasarea de obiecte si mai mari precizii ale miscarilor mici (la fete), dar o neta superioritate in ce priveste sensibilitatea gustativa, si totodata o lejera inferioritate fata de baieti in perceperea greutatilor si a diferentelor pe acest plan.

Pe plan verbal fetele dispun de o inteligenta verbala mai activa. Au in schimb o lipsa de apetenta fata de operatii cu mecanisme tehnice complexe si in a efectua operatii aritmetice poseda o mai redusa abilitate. Nici activitatile abstracte nu li se par atractive. In aceste probleme ca si in cele legate de spatialitate si de istorie, baietii dispun de randamente mai bune. Rezultatele lui AMSTRONG sunt oarecum de larga difuzare si considerate clasice.

Alti autori au ajuns insa la rezultate contradictorii. A aparut inca un fenomen. Intre 15-17 ani, baietii manifesta i mai fina percepere a culorilor.

THORNDIKE a gasit insa o superioritate senzoriala generala mai mare la fetite, intre 8-14 ani, dar si o atenuare a ei si o modificare a dispersiei, care devine mai complexa la baieti spre zonele superioare.

Superioritatea la fete este mai evidenta in manevre manuale rapide ce nu solicita forta manuala (dactilografierea, cusutul, crosetatul) constituie variante ale acestei capacitati. Acelasi fapt are loc cu privire la activitatea cu computerele. Au o mai mare precautie in sofaj, in centrale telefonice ( aflate pe cale de disparitia insa).

HOBSON J.R. (1947) a depistat o egalitate in manevre manuale rapide o egalitate la factorul N (numeric) la elevi si eleve de nivel liceal o inferioritate discreta la fete a factorului S (spatial), egalitate la factorul V, dar o lejera superioritate la factorul W (fluenta verbala feminina), la factorul M (memorie), la factorul R (rationament inductiv). In probele de invatare s-au gasit rezultate egale. La baieti intelegerea logica si simbolistica sunt mai active. La fete inteligenta verbala este mai productiva si supla, precum si potentialul creativ general (Osborn). Problema este, insa, inca in discutie.

Identitatea de gen a diferentelor dintre femei si barbati este determinata genetic si hormonal; ca sex biologic sexualitatea biologica se contureaza in functie de cromozomii XY masculin si XX feminin. Pot aparea erori cromozomiale: la baieti prin adaugarea unui cromozom X, iar la femei ca lipsa a unui cromozom X. In astfel de cazuri baietii au oi infatisare mai feminina, iar fetele una mai masculina. Aceasta categorie de persoane poarta denumirea de androgini (dupa BERN).

Exista tematica duala diferentiala privind feminitatea- masculinitatea. Toate studiile psihologice legate de diferentele caracteristice psihice pun in evidenta diferentele din acest punct de vedere. A existat si mai persista in unele regiuni ale lumii o considerare ce inferiorizeaza femeile. In tarile dezvoltate, acestea si-au castigat un nou statut social, egalitar, ce pune in evidenta potentialul psihic mare feminin ce nu a fost valorizat social. Ideea de inferioritate feminina a fost un timp sustinuta si de faptul ca pe langa multe aspecte ce pun in evidenta o oarecare fragilitate feminina si creierul acesteia are un volum mai mic. Studiile din acest secol au pus in evidenta faptul ca masurarea acestuia la proportiile generale nu reprezinta un minus (PRIBRAM).

In genere, factorii feminitate-masculinitate sunt implicati in proportii diferite la fiecare persoana cu dominatiile ce determina identitatea sexuala. Trasaturile dominante diferentiatoare si specifice ale celor doua sexe sunt conturate la nastere, dar se organizeaza mai complex la pubertate concomitent cu inceputul de functionare al glandelor sexuale (dimorfism sexual). Fiind trasaturi complementare naturale au un punct de plecare in formula si structura genetica, dupa mai multi autori. Studiile efectuate in ultimii 50 de ani au pus in evidenta un continut cultural-social complex incorporat in aceste trasaturi. Transformarile sociale actioneaza profund asupra feminitatii ce a fost secole de-a randul observatorul pasiv relativ al vietii sociale.

Egalizarea drepturilor sociale si civice ale celor doua sexe a survenit nu pe seama unei bunavointe (chiar democratice ca explicatie), ci datorita succesului masiv al femeilor in procesele de scolarizare, si datorita patrunderii masive a acestora in viata sociala, profesionala, artistica, economica, sportiva, culturala si chiar stiintifica. Progresele generate de RTS au actionat asupra acestor trasaturi: feminitate si virilitate sau masculinitate sub influente sociale multiple, a facut sa apara mai putin divergente; trecand printr-o perioada de restructurare in sensul ca feminitatea a castigat si castiga in initiativa, indrazneala, forta, iar virilitatea sa castiga in directia respectului fata de insusirile de finete, atitudini nuantate, activitate ordonata, etc. sub influenta insusirilor castigate de femei in viata sociala si a caracteristicilor de innobilare a mediului prin civilizatie.

Exista o serie de teste ce pun in evidenta gradul de pregnanta si de nuantare al feminitatii si masculinitatii. Aplicarea lor la intervale de timp indica valoarea de tensiune a tendintelor de schimbare ce se manifesta pe acest plan in viata sociala din diferite puncte ale globului pamantesc.

IUDITH HALL (1978) a obtinut in urma unor studii la femei o intuitie mai fina in captarea informatiilor nonverbale, inclusiv in decodificarea rezonantelor si aspectelor melodice ale vocii. Sunt, in genere, mai putin agresive (delincventa feminina este mult mai redusa decat cea masculina).

Dupa OTTO WEININGER la femei gandirea si afectivitatea sunt mai neseparate. Dupa D. Mc. GUINESE si PRIBRAM femeile au o mai buna coordonare si precizie si aptitudini de alegere rapida a miscarilor utile in activitati ce se sprijina pe astfel de reactii, fapt semnalat si de alti autori. Femeile au un potential excitant (P.E.) cerebral mai amplu la stimuli. In schimb, impactul la stres este mai puternic la femei, depresiunea este de 2-6 ori mai frecventa la femei, dependenta la fel. Femeile sunt mai sensibile la stimuli vizuali, sunete si tact, manifesta o sensibilitate discriminativa mai fina. J. DELAY si PICHOT (1969) au semnalat capacitatea de inalta discriminare a culorilor la femei si o viteza mai mare de perceptie. S. HALL a studiat peste 10.000 persoane si a semnalat majoritatea dintre aceste caracteristici.

Cele mai complecte inventarieri ale diferentelor dintre celor doua sexe au fost facute de ELEANOR MACCOBY si CAROL JACKLIN (1974). In aceste din urma analize se confirma cele de mai sus.

Mai exista o problema interesanta. Femeile au o mai rapida dezvoltare si precocizare psihica si o mai mare longevitate. Revenind la caracteristicile testabile ele au rezultate mai bune la testele de fluiditate si de comprehensiune verbala, inclusiv capacitatea de a canta corect, au o mai buna memorie vizuala, sunt mai sensibile si mai romantice, insa cu rezultate mai slabe la testele de labirint la perceperea profunzimii vederii labirintice . activitatea femeilor in familie, este foarte solicitanta din toate punctele de vedere inclusiv solicitarile economice, de organizare a confortului si a aspectului demonstrativ, manageriatul solicitat permanent, caracteristicile de implicatie culturala si de civilizatie, cu regulile corespunzatoare, dazamorsarea situatiilor critice, etc. au creat femeilor un foarte fin simt de creativitate semnalat printre altii de OSBORN in lucrarea „L’ Imaginatio constructive”.

Identitatea de sine se formeaza prin componente noi ce se integreaza succesiv sau simultan. Ele sunt de sex genetic (aspectul cromatinei din nucleii cohleari, mucoaselor, etc.), sex gonaric, sex fenotipic (aspectul organelor sexuale), sex legal (declaratia fenotipica), sex de statut social si sex psihologic.

Masculinitatea este implicata mult mai pregnant in viata sociala, politica, economica, etc. fapt ce le-a creat acestora o foarte larga gama de strategii pe aceste planuri. Cele doua razboaie mondiale au facut insa ca barbatii sa fie luati pe front si femeile sa ocupe posturi de munca din cele mai diferite, fapt ce a creat o schimbare importanta. Barbatii au o mai mare indrazneala, au aptitudini spatio-vizuale si matematice de abstractizare mai dezvoltate si mai atractive pentru ei. Acestea, ca si o tendinta de mai mare agresivitate si indrazneala ii caracterizeaza de timpuriu. Intre 5-11 ani diferentele diminueaza intre cele doua sexe pentru ca dupa 12 ani sa se accentueze. Barbatii sunt mai realisti si obiectivi, ei au o mai buna observatie exprimata prin testele de perceptii complexe (inclusiv labirintice), in terminarea de desene, in lecturarea de harti geografice, in capacitatea de a reprezenta miscarea de rotatie a unui obiect in spatiu. Barbatii au o mai ampla viziune istorico-politica si interes pentru aceasta, o mai complexa intelectualizare a activitatii, in genere, si un mai amplu spirit de explorare.

In esenta emotivitatea este mai cu tendinte depresive la femei si mai de agresivitate la barbati (de combativitate la barbati, de renuntare depresiva la femei).

HEYMANS a efectuat o lucrare interesanta privind tipologia feminina. A avut in atentie, mai ales, emotivitatea si activitatea. Hiperemotivitatea, inconstanta dispozitiei, nelinistea, persistenta tristetei, consumul rapid al maniei, dorinta de schimbare, momente de ras foarte persistente, defecte discrete de logica, rejectii de abstractizari persistente, impulsivitate, fanatism, vanitate, spirit dominator, cruzime, dar si de mobilitate, numeroase si subtile dexteritati, inclusiv manuale, sinceritate si rabdare, devotament fata de bunuri, copii, persoane din familie, simt practic, si tendinte spre economie, constituie caracteristici ale portretisticii feminine pe care a conturat-o HEYMANS.

GLULBERT (1942) a gasit superioritate la femei la testele de aptitudini muzicale.

KLEIN (1946) a facut un portret al feminitatii prin urmatoarele atribute: pasivitate, emotionalitate, lipsa de interese abstracte, mai stranse relatii afective personale pentru copii la femei ca la barbati, si capacitati de tandrete si de cochetarie mai dezvoltate si nuantate. In orice caz portretistica feminina este in plina schimbare data fiind implicatia ei crescanda sociala in instruiri scolare, profesionala si chiar in functii de raspundere statala.

ALFRED ADLER a elaborat in 1924 un „protes masculin” prin care a condamnat si a cerut absolvirea de rolul social al femeilor. El a considerat ca femeile lupta impotriva pozitiei de superioritate a barbatilor si cer sa fie anulate sau ca doresc sa aiba insusiri de masculinitate accentuate, agresivitate, imbracaminte masculinizata, obiceiuri masculine si libertate sexuala. ADLER a interpretat protestul masculin ca pe o supercompensatie a sentimentului de inferiorizare constituit de miscarile feminine. In barbat se naste o teama de inadecvare, insecuritate si indoieli infantile privind faptul daca este un adevarat barbat. Femeile progreseaza semnificativ uzurpand statutul si rolul barbatului, dar denumirea de protest masculin este aplicata ca expresie a dorintei barbatului de protest impotriva parasirii de catre femei a statutului lor, este de fapt o forma de rebeliune impotriva statutului scazut acordat femeilor in societate si in cultura si a tendintei ei de a depasi inferioritatea in care este plasata. ADLER considera protestul masculin ca un prim motiv al dezordinilor nevrotice ce distrug obiective, ca un ideal fictiv (in termenii lui ADLER), in relatiile cu altii. In loc sa foloseasca sentimentul normal de inferioritate care exista, dupa ADLER, in orice om ca forta de motivatie pentru a alimenta constructiv conduitele, femeile nevrotice, ca si barbatii dezvolta in exces dorinte instabile de a se masculiniza, in sensul de a domina pe altii. Acest scop este foarte inteligent in numeroase probleme un substitut eronate motivelor de interrelatii sanatoase ca cele de prietenie, dragoste si interes social.

Exista, dupa cum am vazut, numeroase teste ce includ caracteristicile complementare: feminitate- masculinitate. Printre primele ar fi testul de analiza a atitudinilor- interese; al lui TERMAN si MILES, numit testul de masculinitate-feminitate (1938), testul vocational al lui STRONG, testul M.M.P.I., testul GUILFORD- ZIMERMANN de temperament, scala de feminitate a lui GOUGH, etc. Desi aceste teste sunt valoroase, contextul lor specific nu are o corelare inalta (a unora cu celelalte).

Toate se bazeaza pe comparatii barbati- femei si pe caracteristici ce i-ar deosebi. In testul GUIFORD- ZIMERMANN, caracteristicile de masculinitate date sunt: activitati masculine (neclar prezentate) ca sever, aspru, tenace, care-si stapaneste expresiile sentimentale si este putin interesat de imbracaminte si stil. Feminitatea este privita ca fiind caracterizabila prin activitati si vocatii feminine, ca fiind o persoana ce se dezgusta usor, e tematoare, romantica si emotiva expresiv (poate chiar afisat). In testul vocational STRONG (de interese) femeile si barbatii sunt deosebiti oarecum puternic si irevocabil. In scala de masculinitate- feminitate a lui TERMAN si MILES bazata pe cercetari extinse se redau diferente preluate intre cele doua sexe mai ales din literatura, deoarece s-a lucrat cu elevi si eleve de diferite nivele scolare, de colegii si universitati. In ce priveste adultii, acestia au fost neselectati dupa un criteriu util. S-au studiat atleti, delincventi minori si adulti homosexuali. Testul a studiat asociatii verbale, informatii, atitudini emotionale si etice, interese si opinii si introversie (pe distante de varsta intre 10-80 de ani). Se considera ca fiind cea mai ampla lucrare privind problemele masculinitate- feminitate. Iata ce spune. Barbatii se caracterizeaza prin interese de explorare dezvoltate, placerea aventurilor, aspiratii spre ocupatii inca inaccesibile, inclusiv fizice in masinism si unelte, in stiinta, fenomene fizice si inventii , in afaceri si comert. Complementar femeile din grupele testate au manifestat interese diferite pentru probleme si treburi domestice, pentru obiecte si ocupatii estetice, preferinte pentru ocupatii de interior, sedentare si mai ales de ingrijire si ajutor a persoanelor necajite si neajutorate. La acestea se adauga diferente subiective de dispozitii si directii ale acestora.

Barbatii manifesta direct si indirect o mai mare agresivitate si afirmare de sine, mai multa indrazneala (rezistenta) asprime (golanie) brutalitate si a manierelor si a vorbirii, inclusiv a sentimentelor. Femeile se exprima pe ele insele, ca mai compasive si simpatetice, mai timide si dificile si sensibile estetic, in genere, mai emotive, mai severe moral. Ele admit o slabiciune a controlului emotional, sunt mai putin perceptibile, si fizic mai slabe. Si in aceasta scala se pune accentul mai mult pe diferentele decat pe asemanarile dintre cele doua sexe. In acelasi timp tind sa reflecte mai profund influentele culturale pe carele cunosc.

Doar olandezii au incercat sa depaseasca aceasta optica.

Tinerele de 20 de ani (aflate la maximum de atractie sexuala)par a avea mai moderate caracteristici feminine pentru ca sunt atrase de sport. In acelasi sens barbatii care ar trebui considerati la maximum de masculinitate nu par a fi astfel, daca au interese muzicale si religioase pronuntate. Scala are ca atare prea multe implicati privind (cutumele) obiceiurile si cultura si se centreaza prea mult pe aspecte distantate de cele sexuale si fizice.

Mai depurat de aceste directii se prezinta scala de California a lui GOUGH (1957) In privinta axei feminitate- masculinitate.

Testele proiective considera feminitatea mai plina de fantezie. Testul lui FRANCK si ROSEN (1949) da o serie de caracteristici simple si forme geometrice din care se solicita sa se faca desene. Scorurile obtinute prin itemii acestui test nu coreleaza totusi destul cu itemii de la probele verbale.

O ancheta facuta de PASCAL LAINE (1973) pe 830 femei semnaleaza ca la 30 ani femeile devin, dupa acest autor, mai maternele. Social, trec printr-o criza de identitate.

In 1985 a avut loc in septembrie un seminar international privind „The Place of Women in Higher Education” (Alice in Academy) organizat de The Swedish National Board of Universities and Colleges si The UNESCO European Centre for Higher Education (CEPES). Au fost reprezentante din 27 de tari (Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehoslovacia, Danemarca, RFG (de pe atunci), Finlanda, Franta, RDG; Ungaria, Irlanda, Israel, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Romania, Spania, Suedia, Elvetia, Turcia, USA, URSS, Grecia).

La acel seminar s-au centralizat date privind procentul de femei inscrise in colegii si universitati. In toate tarile au reiesit cresteri importante de procentaj privind prezenta femeilor in invatamantul superior cu procente de 12% in Japonia, 120 % ]n Polonia, ;i valori de 52,3% in Finlanda, 51% inUngaria, 51% in USA si 146% in Romania.

Procente mici s-au mentionat pentru Anglia si Elvetia. Aceste cifre trebuie raportate insa la cresterea din 1883, 1984 , in functie de niveluri ce in tarile cu procente mai mici de intrare a femeilor in invatamantul superior au avut curbe de crestere foarte mari in anii 1970 si urmatorii, cresterea fiind legata de structura intreaga a unei populatii de mai mare frecventa in universitati de mai multa vreme. Totusi in toate tarile a existat o crestere continua in deceniul 70 si 80 de intrare in invatamantul academic a femeilor, ceea ce inseamna o tendinta puternica generala in tarile prezente la seminarul din Suedia. Statistica in detaliu a diferitelor profile de preferinte feminine este diferita in tarile ce au prezentat rapoarte. Semnificativ este insa faptul ca in toate tarile, preferintele s-au diversificat foarte mult , mai ales dupa 1980. Totusi, pe primele locuri se afla stiintele naturii si stiintele umaniste, cu tendinta de crestere ca interes tot dupa 1980 a stiintelor computatiei pe locurile prime 6.

Toate acestea pun in evidenta o permanenta ascensiune sociala a formelor si o egalizare de sanse a acestora, chiar daca in perioadele de crize economice ele au o cota mai mare de somaj si in genere o ascensiune mai lenta spre posturile de guvernamant si un procent ceva mai mare in populatia totala decat barbatii.

Miscarea pentru emanciparea feminina a inceput la sfarsitul secolului al XIX-lea. In 1883 a absolvit cursurile facultatii de litere si filozofie din Bucuresti, prima femeie, iar in 1969 a fost numita prima femeie profesor universitar la Universitatea Bucuresti, in domeniul stiintelor umaniste (filozofie, psihologie, pedagogie si sociologie). In 1913 asociatia „Emanciparea femeii” s-a transformat in societatea documentara „Drepturile femeii” ce a conturat modificarea de legi in ceea ce priveau restrictiile juridice si civile ale femeii in profesiunile liberale, independenta economica a femeii maritate asupra avutului ei, drepturile de salarii egale la munca egala, combaterea prostitutiei, egalizarea in drepturi politice a femeii cu barbatul. Miscarea feminina s-a reanimat dupa 1919. in 1921, femeia a fost inclusa in programul legislativ. In 1949 a avut loc primul congres al femeilor din Romania. In 1948 s-a anuntat legislatia egalitara prin Constitutie. In 1953 constitutia a devenit mai larga cuprinzand detalii privind ocrotirea familiei, egalitate, etc. Participarea sociala a femeilor este in crestere, la fel feminizarea a numeroase profesii. EVELINE SULLERAT a consacrat o serie de studii problemelor emanciparii feminine din Europa („La presse femenine”, 1963; „Histoire et sociologie du travail femenin”, 1970; „Fait femenin”, 1978).

Egalizarea drepturilor sociale si civile ale celor doua sexe este inca in discutie. In 1995 a avut loc in China un congres international al femeilor de mare rasunet si cu o largire a programelor de emancipare feminina.

In Romania, accesul masiv al femeilor la scolarizare si la viata sociala si profesionala, culturala si economica, sportiva si ceva mai putin politica, a actionat totusi favorabil asupra celor doua trasaturi axiale feminitate- masculinitate (virilitate), ceea ce face ca acestea sa nu mai fie puternic divergente. Se trece printr-o perioada de schimbari in sensul ca feminitatea a castigat si castiga in forta, competenta, socializare, a capacitatilor disponibile. La nivelul anilor 1990 exista femei ministri la diferite departamente, sefi de state, judecatori, femei aviatoare, femei active in fortele armate, politie, ingineri, scriitori, etc. In timp ce feminitatea castiga in forta, indrazneala, initiativa, competente organizatorice sociale, masculinitatea sau virilitatea a castigat in directia respectarii de numeroase reguli noi de activitati profesionale, in acceptarea femeii din punct de vedere al competentelor, o apropiere egalitara foarte complexa, ce se pune in evidenta in foarte multe aspecte, printre care nu sunt de neglijat adoptarea de modalitati de vestimentatie asemanatoare, de coafura, etc.

Observatii interesante in ce privesc numeroasele aspecte privind „psihosomatica feminina” au facut VASILE VALEANU si CONSTANTIN DANIEL (1977). Exista o persistenta feminina privind tendintele depresive, sanatatea mintala si fragilitatea lor pe sexe. La femei acestea sunt mai accentuate. Depresia este problema principala (BROWN, HARRIS, BERWELL). Depresia creeaza o tensiune joasa a activitatii intelectuale (M. GUTIENTAG, S. SALASIN, D. BELL, 1980). O ancheta a lui PASCAL LAINNE (1973) a evidentiat faptul ca la 30 de ani femeile devin mai maternele si trec social printr-o criza de identitate. De altfel, procesul castigarii identitatii sociale este mult mai sinuos la femei decat la barbati. LIDIA NEGULICI a facut studii privind maturizarea profesionala a femeii (1987).

Fara indoiala, egalitatea totala si universala a drepturilor femeilor in toate tarile va aduce un bine societatii umane.

Nu putem ignora din aceasta succinta prezentare, problemele anomaliilor sexuale. Exista anomalii privind erotismul (homosexualii si lesbienele), dar si anomalii organice, si in fine, forme de frigiditati.













MACROTIPOLOGII

EXTRAVERSIE-INTRAVERSIE


Structura axiala extraversie-intraversie este generala si, ca tare, face parte din macrotipologii. Acest atribut i se acorda si din cauza ca exista o acceptanta generala fata de structurile acestei forme axiale.

Cei doi termeni se folosesc in mod curent de peste 100 de ani si in viata curenta. Cel ce a atras atentia asupra acestei axe validandu-i utilizarea a fost CARL GUSTAV JUNG (1875- 1961). Psihologul elvetian a delimitat 4 feluri de extraversie si 4 de intraversie. Acestea r fi.

I.         extravertitul ganditor, sentimental, senzorial, intuitiv

II.       introvertitul ganditor, sentimental, senzorial, intuitiv.


Extravertitul ganditor este o persoana sociabila, atractiva prin disponibilitatea sa plina de verva si de o bogatie remarcabila de modalitati de a sustine coeziunea unui colectiv, ca si de umorul foarte variat disponibil si strategiile numeroase de a se integra in numeroase colective.

Introvertitul ganditor este o personalitate profunda si implicata in activitati incarcate de ipoteze, idei, absorbit de acestea. Este o persoana ce nu se angajeaza social, ii place mai mult singuratatea si activitatile pe care le desfasoara.

Extravertitul sentimental este, de asemenea sociabil, dar si sugestibil, are foarte numeroase relatii sociale si prietenii cu o tendinta mai mult sau mai putin accentuata de a le schimba in timp. Este placut si foarte schimbator situativ ca exprimari impresive. Pare sensibil si pentru moment este, dar in fond sensibilitatea sa este schimbatoare si foarte situativa.

Introvertitul sentimental este o persoana sugestibila si ea. Are sentimente puternice si e foarte conservator in privinta acelora ce i s-au constituit. Este conservator mai ales in privinta ideilor morale pe care le implica in evaluarea persoanelor cu care are relatii si este foarte atent la respectarea acestora. Are prietenii putine, dar durabile.

Extravertitul senzorial este, in genere, o persoana dominata de senzorialitate. Ii place sa participe la reuniuni si este un perseverent spectator de expozitii, concerte, teatru. Are o foarte dezvoltata senzorialitate si adesea gusturi si abilitati artistice. In genere, este nestatornic in prietenii. Este foarte atras de aventuri amoroase.

Introvertitul senzorial este o persoana ce-si domina mereu conduitelor. Ii plac artele si le practica adesea cu insistenta. Ii place si natura. In relatiile cu sexul invers este romantic si foarte atasat. Traieste cu mare profunzime relatiile de dragoste, dar si cu un oarecare simt posesiv.

Extravertitul intuitiv este o persoana dornica de aventuri nu numai sentimentale, ci si de expeditii, escaladari de munti, excursii, etc. Toti extravertitii sunt mari amatori de sporturi.

Introvertitul intuitiv este un permanent cititor. Duce o viata interioara foarte bogata cu filme interioare complexe. Ii plac artele, dar mai ales literatura, poezia si metaforele, filozofia.

Precum se vede extravertitii sunt deosebiti de acrosati de viata de fiecare zi si de trairea ei intensa, dar au implicatii efemere, dar si foarte numeroase in relatii sociale.

Introvertitii sunt linistiti si traiesc mai mult pe plan interior, au capacitati meditative puternice si, in genere, sunt reticenti, au un mare control si o tendinta de stapanire a agresivitatii, mai putin a timiditatii si a starilor depresive. Extravertitii sunt mai plini de initiativa si de o oarecare agresivitate discreta de fond ce se poate amplifica in situatii ce le lezeaza orgoliul.

Pe plan moral extravertitii sunt atasati unei atitudini de discretie, egocentrism si tendinta de a cauta placerea in societatea mai larga ce-i satisface placerea de a se implica in tot felul de relatii si momente de exprimare de sine.

Introvertitii evita aglomeratiile si agitatia. I-au in serios toate intamplarile. Controlul conduitelor, a sentimentelor si impulsurilor ii caracterizeaza. Nu sunt agresivi, dar sunt reticenti, siguri pe ei, seriosi, si adesea, pesimisti, si totdeauna atasati valorilor morale.

In genere, tipuri accentuat introvertite sau extravertite sunt foarte rare. In schimb, fiecare persoana are tendinte latente mai mult sau mai putin exprimabile pentru una din laturile axei intraversie- extraversie, aproape niciodata in toate cele patru paliere de exprimare prezentate mai sus. Aceasta inseamna ca o persoana poate fi mai accentuat extravertita ca gandire, mai mult introvertita ca intuitie si nuantat introvertita sau extravertita pe paliere senzoriale si intuitive (dupa GUSTAVE JUNG).

Tot psihologul elvetian semnaleaza faptul ca studiile pe gemeni arata ca tendintele introsi extravertite au o natura genetica relativ stabila in decursul vietii, discret corelata la evenimente, cu efecte legate de succesele si insuccesele din viata.

Tot JUNG a facut unele observatii interesante privind patologizarea potentiala a celor doua tipuri axiale. Daca introversia se asociaza cu un nevrotism accentuat se poate ajunge la manifestari isterice, psihopatice sau la delincventa grava. (procent de criminali evident mai mare exista la introvertiti).

In schimb, introvertitii sunt mai buni in timpul scolarizarii, pe cand extravertitii sunt sportivi, dornici de antrenamente si de competitii, in care sa se afirme. Tot extravertitii sunt mai multi in profesiile militare, de risc, precum aviatia, parasutismul si comandourile.

Lucrarea lui C.G. JUNG in care acesta face referiri la problemele de mai sus se intituleaza „Uber Konflikte der Kiblischen Seele” „Gesammelte Werke”, Zurich, 1910, 1958.

Am mai adauga faptul ca extravertii se casatoresc si divorteaza statistic de mai multe ori decat introvertii.

Din cele de mai sus reiese ca structurile axiale introversie-extraversie sunt foarte diferite. Se considera ca la femei domina, mai adeseori, valori latente de introversie. Tot din cele de mai sus reiese ca in diferite profesii au mai mare succes potential extravertitii, iar in altele introvertitii. Asa, de pilda, in profesiile ce solicita relatii cu publicul, extravertitii au mai mari sanse de reusita, chiar daca au un grad mai crescut de iritabilitate. In acelasi domeniu, si mai ales al tranzactiilor, din comert, introvertitii au, in genere, mai multe succese din cauza atentiei la probleme si nu la persoane, si din cauza ca mentin o atitudine de evitare a starilor de tensiune si a manifestarilor agresive.

In stiinta persoanele introvertite au o mai profunda abordare, dar si mai mare precautie si prelungire a testarilor de ipoteze ceea ce prelungind procesul de cercetare, poate crea riscuri de a se ajunge la aceleasi rezultate in alta parte, unde persoane cu accente extravertite mai numeroase si care vor sa-si afiseze mai repede rezultatele. Deoarece profesiile moderne tind sa se intelectualizeze, dar in acelasi timp, competitiile se internationalizeaza tot mai mult, exista o foarte mare absorbtie, relativ complementara a personalitatilor cu diferite forme de intro si extraversie. Sa nu ignoram si implicatia de caracteristici intro si extraverse la aceeasi persoana, pe planurile structurilor psihice diferite, ale personalitatii lor.

Frontal, aceasta problema a mai fost studiata de psihologul englez de origine germana HANS JURGEN EYSENCK (1916- 1934). Acesta a lucrat in diferite spitale si a fost director al departamentului de psihologie al Institutului de psihiatrie, incepand cu anul 1950. Si la Universitatea din Londra, EYSENK a efectuat prin anii 1959 un chestionar pornind de la unii itemi dintr-un chestionar psihiatric si din lucrarile lui GUIFORD privind axa IE sau I-E (introversie- extraversie).

EYSENCK a cunoscut ideile lui JUNG. In 1959 a pus in lucru varianta MPI (Maudsley Personality Inventory), in 1965 imbunatatind mult chestionarul, acesta a dat varianta EPI (EysenCk Personality Inventory). De fiecare data a efectuat si o varianta pentru copii.

In fine, in 1975 a publicat o varianta si mai largita a chestionarului sau. Afara de prima varianta, toate au fost efectuate pe baza de analiza factoriala in cate doua variante. Fiecare varianta de chestionar a fost aplicata cel putin pe 1000 subiecti de catre echipa lui EYSENCK. Ultima varianta a fost folosita de catre ROMULUS CRACIUNESCU intr-o cercetare ale carei rezultate figureaza intr-o lucrare aparuta in 1991 (Introversie- extraversie, ed. Stiintifica). Prin aceasta cercetare se pune in evidenta faptul ca cele doua caracteristici: introversia si extraversia sunt, in genere, active la fiecare persoana, date fiind solicitarile vietii care le antreneaza fie pe una fie pe alta.

De asemenea, se evidentiaza faptul ca exista o oarecare independenta a axei I-E, de nevrozism, anxietate si emotivitate, dar factorii sunt corelati intre ei. In genere, exista forme specifice de combinatii ale celor doua forme de implicatie existentiala cu discrete dominatii.

EYSENCK a efectuat o raportare a caracteristicilor bidimensionale I-E la clasificarea temperamentala clasica HIPPOCRATICA, preluata de PAVLOV si prezentata printre altii si de KANT. Schema prezinta o sinteza utila si semnificativa privind caracteristicile de implicatie mai mica sau mai mare a extraversiei si introversiei in tipurile: melancolic, flegmatic, sanguin, coleric. Fara indoiala, structurile I si E se pot raporta la problemele modului in care se implica atentia ori constiinta si trairile emotionale in existenta de sine sau in aceea de oferta sociala. In acelasi timp intereseaza si implicatia preferentiala spre lumea interioara cu seismele ei sau spre lumea exterioara cu evenimentele ce o caracterizeaza si implicatia intre ele. Atitudinile generale creeaza o experienta interioara ce se foloseste diferentiat , fara indoiala. Nici temperamentul nu poate fi ignorat din explicatiile cauzale ale dominatiilor mai de frecventa ale accentelor preferentiale din relatia I-E. La personalitatile accentuate dominatia preferentiala este mai marcanta. Intereseaza insa, desigur, si diferentele de identitate interioara, si cele ce se manifesta ca structuri de identitate exterioara. De altfel, cercetarile mai noi efectuate la Universitatea din OTTAVA asupra filmului interior ce creeaza coerente ale implicatiei sociale exterioare, chiar daca in interior se deruleaza variante diverse, pun in evidenta o foarte mare dezvoltare la omul modern, atat a introversiunii ce-si valideaza in permanenta mecanismele de aparare si cele de proiectie si extroversia cu fortele ei captative si de identificare cu activitati, idealuri, aspiratii si grupuri sociale responsabile de acestea. In genere, cu varsta are loc o crestere a introversiei care in anii copilariei este adesea suspendata de atractia foarte mare a „ce se intampla?” „de ce?” ”cum”, etc.

Mai putin a fost studiata implicatia I-E la femei. Nu este greu de presupus ca exista o tendinta de apropiere de profile, ca tendinte intre acestea si barbati. Pe profesii, de asemenea, se creeaza conditionari de antrenare si accentuare a uneia sau alteia dintre cele doua caracteristici axiale. Se pun, desigur, numeroase probleme legate de faptul ca omul modern are foarte numeroase statute si roluri, fiecare cu anumite caracteristici, inclusiv rolurile profesionale. Aceste conditionari ale vietii cu solicitarile pe care le implica largesc mereu capacitatea personala de a face trecerea de la cerintele si implicatiile introversiei cu universul pe care aceasta si l-a creat , la lumea reala cu dimensiunile pe care le creeaza istoria si progresul cu solicitarile lor foarte diverse si numeroase.



















MACROTIPOLOGIA

GRAFOLOGIA. TIPOLOGII SI DIAGNOZA


Scrisul are particularitati diferentiale foarte complexe. Nu se poate ignora faptul ca exista diferente de scriere la aceeasi persoana pe o anumita schema oarecum specifica. Aceste diferente se atribuie dispozitiilor afective, oboselii eventualelor debuturi de maladii, etc.

Se considera ca prima lucrare de grafologie a fost efectuata de italianul CAMILLE BALDO in 1622. Prin 1871 MICHON i-a dat numele si a fondat o prima publicatie privind aceasta problema. Pornind de la ideea ca „C’est l’ame qiu directement ecrit et parle”, interesul pentru grafologie s-a intensificat tot mai mult ulterior.

Scriitura umana porneste, precum se stie de la modele caligrafice. Se considera ca prin scriitura se manifesta (proiecteaza) expresii semnificative privind caracterul si temperamentul. Exista, insa, o problema la care ne-am referit deja, si revenim. Este problema variabilitatii, nu chiar a scrisului, in general, ci chiar a unei linii. Aceasta poate sa se faca (dupa J. CREPIEUX- JAMIN in „A.B.C. de la graphologie, 1922”) in aproximativ opt milioane, cincisute patruzeci si noua de variante, iar cifra 1 (cu legaturile sale cu late cifre) poate atinge 857 de septilioane, 560 de sixtilioane, etc. Calcularea nuantelor posibile a 62 litere si cifre din alfabet conjugate, ajung la cifre de 4 plus 27 sute de zerouri- si acestea sunt doar aspecte simple.

De fapt, o simpla observatie confirma marea varietate a scrierii la persoane diferite. Pot furniza date comparative privind aceste diferente modalitatile de scriere mai ales a literei M, a numelui propriu a fiecaruia, numele de orase, strazi, etc. Aceasta varietate se datoreaza varietatii foarte mari a caracterului, fenotipului, care este sensibil la fiecare situatie de implicatie a genotipului (temperamentului).

Contextul obiectiv al analizei grafologice trebuie sa aiba in atentie caracteristicile scrierii si cauzele acesteia. Caracteristicile scrierii se refera la „gestul”, ca expresie proiectiva, in care se condenseaza aspecte de motricitate, ce la randul lor implica diferente de forte si agilitati (inclusiv abilitati), motrice, dar si psihice (afective, mai ales). La acestea se adauga handicapuri ca miopiile, presbitia, dar si pareze temporale sau oboseli ale mainii, etc.

Printre cauzele de influente ce pot fi socotite: materiale folosite (hartia, calitatea ei, suportul hartiei, cerneala sau creionul, tocul).

Gestul scrierii are ca suport osatura degetelor, musculatura, nervii si in legatura cu acestia oboseala, temperatura, dar si cel psihic legat de jena, timiditate, dispozitie psihica, suferinte, nevroze, teama, etc. Toate acestea explica diferentele scrierii unei persoane pe parcursul unei zile. Exista, insa si o stabilitate relativa a scrierii care permite ca sa poata fi recunoscuta ca fiind a cuiva. Acest fapt face ca expertiza grafica sa fie considerata utila in jurisdictie.

Scrierea este o succesiune de gesturi efectuate cu un instrument de scriere, ce reproduce modelul literelor folosite in viata sociala, fapt semnalat de catre HOCQUART, inca din 1812.

Exista 7 criterii ce se utilizeaza in analiza psihofiziologica a scrierii. Aceste 7 criterii sunt: viteza, presiunea, forma literelor, directia scrierii, dimensiunea scrierii, continuitatea, ordonarea distantelor si a marimilor dintre litere, cuvinte.

In acest context exista genuri de scriere. Genurile se subdivid in specii de scriere, iar genurile se subdivid in moduri de scriere.


Viteza scrierii poate fi accelerata (rapida), lansata, lenta, stabila, precipitata, franta, hotarata, decisa.

Tot dupa J. CREPIEUX- JAMIN, (la care ne vom referi mai mult in aceasta analiza a scrierii), exista cam 175 specii de scrieri, scrieri obisnuite, bizare, si grafisme deghizate, si chiar asa numita „scriere alba” (neutra), mai putin semnificativa.

In genere, exista in grafologie tendinta de a se axa analiza pe un numar nu prea mare de criterii, mai degraba decat a o extinde in „jungla vocabulelor grafologice”. Deocamdata, semnele calitative sunt in situatie mai precara.

Se poate, insa stabili ca:

scrierea inegala este mai ales generata de sensibilitati mai accentuate;

scrierea rapida exprima forta in activitatea sustinuta

scrierea simpla, exprima claritate, naturalete, spontaneitate (la dreptaci)

scrierea larga, incomplecta (cu greseli), gladiolata, este a debililor


Cu cat o litera sau alt semn este mai mult sau mai putin intr-o forma deosebita si restransa, cu atat reprezinta mai putin o trasatura fundamentala exceptand situatia in care apare in autografe.

In „Tableau Graphomettrique”, PIERRE HUMBERT a redus cele 175 scrieri (specii) la 70, conservand semnificatiile la scrierea joasa, inalta, unghiuloasa, rotunda, sinuoasa, rigida si altele pentru expertize. Sistemul lui P. HUBERT nu a pastrat analiza scierii neorganizate, convulsive, nelegate ca si a celei foarte complicate.

Semnele mici se implica in 3 situatii interpretative:

sunt implicate in diagnoza grafologica daca au destula frecventa, incat sa devina oarecum o caracteristica.

daca sunt rare si mediocre nu se iau in seama decat cel mult ca tendinte

daca sunt foarte rare se nelijeaza (mai ales din prudenta).


In cazul folosirii penitelor pot aparea numeroase accidente (scame, necursivitatea cernelii, etc.). daca se scrie cu stiloul, de asemenea, pot aparea incidente, iar daca se scrie cu pixuri literele au cam aceeasi grosime. Din aceste motive incidentale, nu se iau in seama decat in cazuri cu totul speciale, si aceasta mai ales de cei ce au lucrat mai multa vreme in decodificari grafologice.

Dau material de interpretare bun, scrisori de mai multe pagini, si mai ales autografele pe langa acestea.



INTERPRETAREA SEMNELOR


Primul aspect ce are importanta si relevanta in expertiza grafologica este procesul cautarii semnificatiei scriiturii ca miscare fiziologica, fapt ce include calitatea, energia, intinderea si constanta, unui fel de a scrie. Semnificatia este relativa (cauzele sunt diverse). Oricum semnificatia implica atentie privind relatia complexa gest- cauza. Ca atare, este necesara stabilirea de mare finete, aceasta caracteristica. Ea are in atentie: mediul de provenienta a persoanei ce a efectuat scriitura si aspecte ce tin de persoana respectiva ca statut si rol special a acesteia (cu toate dimensiunile de integrare in acestea, in mod normal sau neadecvat).

Nu trebuie ignorat faptul ca aceasta dimensiune a scriiturii este valabila mai ales la persoanele tinere mature si la cele adulte. La copii si la oamenii varstnici, scriitura oamenilor‚ in varsta gradul aproximativ de regresie (mai ales prin comparatii cu scriituri ale acestora din perioade anterioare). Viteza scrierii este, de asemenea, importanta, aditional pentru semnificatie.

Intereseaza apoi, organizarea miscarilor, exprimabila prin combinarea literelor, armonia sau dezarmonia pe acest plan, marimea, distinctia, ordinea, cursivitatea evident contrariile acestora (dezarmonia, combinarea bizara a literelor, lipsa de fluiditate a scriiturii, scrisul marunt, etc.).

Intereseaza, de asemenea, claritatea sau confuzia, simplicitatea sau complicatia, moliciunea sau fermitatea scrierii (tremurul literelor). Viteza de scriere pe care am mai semnalat-o si lentoarea se refera tot la aspecte temperamentale. Pe acest plan intereseaza, insa, si faptul daca scriitura incepe lent si capata vigoare sau daca procesul este invers. La acestea se adauga prezenta sau absenta continuitatii sau a discontinuitatii, omisiuni, repetari, greseli de punctuatie, sens, etc.




ORGANIZAREA- NEORGANIZAREA



Scriitura neorganizata se datoreaza mai ales stangaciei de a folosi instrumente de scris. In genere, scriitura neorganizata nu inregistreaza gandirea in conditii satisfacatoare privind automatismele. Aceasta forma de scriitura exista la toate varstele. La copiii mic, din primele clase, este specifica si se datoreaza dificultatilor legate de constituirea miscarilor mici implicate in scriere si a variatiei de solicitari cerute de forma specifica a fiecarei litere si a cuvintelor. La varstele de regresie scriitura pierde din viteza si precizie datorita pierderii mai generale a abilitatilor, mai precis a discretei lor incetiniri. La copii incepatori in a scrie este evidenta o crestere progresiva a literelor in fiecare rand, fapt ce persista la adultii cu o structura infantila. Diferenta de marime de la prima litera a randului la ultima se observa a fi cam intre 3-9 mm. Prin valorile de diferenta se exprima inabilitatea manuala. Aceasta este cu atat mai evidenta cu cat anii de invatare a scrierii sunt mai numerosi. Daca in corpul cuvintelor lipsesc sau sunt inversate, sau adaugate grafeme la inabilitatea manuala se adauga si o atentie slaba sau lipsa de interes pentru scrierea corecta. Persistenta acestor aspecte deficitare peste 8 ani, dar mai ales la 9-10 ani semnaleaza debilitate si apoi intarziere mentala. Absenta totala de progrese n scriere este expresie a formelor avansate de deficit intelectual (idiotie).

Scrisul tremurat pune in evidenta timiditate su teama de a face rau, dupa 10 ani semnifica anxietate de fond.

Scrierea grosolana pune in evidenta lipsa de supraveghere, la fel scrierea cu pete murdare.

Dupa 12-14 ani scriitura neorganizata este depasita. S-a constatat un fapt interesant. Scriitura tinerilor recruti alfabetizati in perioada de stagiu sau ceva inainte este la fel cu aceea a copiilor. Mai semnificative sunt scrierea confuza si scrierea excesiv spatializata. Datorita disciplinei la scoala astfel de fenomene apar mai rar ca si altele, cum ar fi: scriitura confuza, excesiv spatializata, vulgaritate a urmelor scrierii, lentoare excesiva, instabilitate, greseli ortografice repetate, etc. Toate acestea solicita de fapt forme de autocontrol in scriere si in consecinta lipsa de control in cazul prezentei de astfel de aspecte scriptice.

Scriitura foarte spatializata incurca pe grafolog (in special pe cel debutant). Prezenta acestei forme de scriere neorganizata indica o persoana nonconformista adeseori, adica o persoana ce are o astfel de scriere din risipa, mondenitate, imitatie, lipsa de control, adeseori. In autografe, se produce adeseori o spatialitate mai mare a unei litere uneori chiar inlocuiri de litere, omisiuni. Astfel de situatii pot fi datorate unor motive variate dintre care lipsa de alimentare culturala si intereselor culturale in mediul de provenienta nu poate fi ignorata. Are insa importanta si varsta de scriere.

Scrierea organizata cursiva, este intalnita adeseori la tinerii ce parasesc scoala cam la 13 ani. Acestia sunt mediu dotati ca informatii si cunostinte, dau au o inclinatie puternica spre autoperfectionare, spre instruire si adaptare in mediul si anturajul in care traiesc, totusi, la acestia, scrierea se va schimba prin ani mai mult datorita evolutiei de varsta decat achizitiilor intelectuale. Pe acest din urma plan multi vor „vegeta”. Cei ce continua studiile isi vor ameliora scriitura printr-o ordonare si simplificare facuta cu oarecare arta, conservand lizibilitate. O astfel de scriere se observa adeseori la profesori. Scrierea organizata nu are formulari grosiere, nonsensuri, greseli de ortografie si gramaticale grosiere si repetate.

Prin scriere se proiecteaza inca de la inceput cel putin patru dimensiuni psihice controlabile:

gradul de dezvoltare al deprinderii de scriere. Aceasta deprindere este intelectual- motorie si se constituie prin invatare, intretinandu-se si perfectionandu-se prin folosire curenta. Scrierea reprezinta o forma de baza a comunicarii si o socializare specifica a acesteia.

o alta dimensiune psihica ce se pune in evidenta prin scriere este aceea a temperamentului (tipul de ANS). Acesta se manifesta mai ales prin ritmul, forta, viteza si cursivitatea scrierii, supletea formala a acesteia.

prin scriere se pune in evidenta si stilul personal de angajare si adaptare, fapt la care ne-am referit deja prin cateva aspecte legate de scrierea organizata si neorganizata.

prin scrierea corespunzatoare regulilor gramaticale, ortografice, stilistice si de frazare se pun in evidenta caracteristici mai subtile de nivel cultural specific, de inteligenta, exprimare a sinelui si chiar de creativitate si nivel al acesteia in directii artistice (literatura, muzica instrumentala, pictura, sculptura, etc.), dar si manuire de aparatura si tehnologii, etc.


Primele scrieri au aparut in Babilonia. Treptat in antichitate s-a dezvoltat tot mai mult nevoia de scris. Deja, la egipteni a devenit de raspandire mai mare (papirusurile s-au raspandit si inmultit), s-au creat treptat biblioteci dintre care Biblioteca din Alexandria a fost una din cele mai insemnate.

Este citat Aristotel printre initiatorii grafologiei, dar si DEMETRIUS din Falera si mai ales SULTONIU. Scrierile s-au efectuat si in Orient cu alfabete diferite (Kuo-Jo-Hau Okakura, apoi Tahi). ANDREI ATHANASIU a facut referiri la aceste probleme in lucrarea „Scris si personalitate”, 1970. prin anii 1622 a circulat o carticica scrisa de CAMILLO BALDI din Bologna cu privire la relatia scris- personalitate. Printre grafologii mai cunoscuti si contribuanti este cunoscut CREPIEUX- JAMIN de origine francez, germanul KLAGES, grafologul elvetian PULVER si englezul SANDEK. Dintre medici au adus contributii interesante asupra patologiilor evidentiate prin scris au fost dr. CORMAN, dr. STRELETSKI, dr. RESTTEN, dr. POPHAL. Si unele personalitati romane au fost preocupate de tematica scrierii. In afara de V. VASCHIDE se pot enumera GH. MARINESCU, C.I. PARHON, M. DEREVICI, H. BOGDANOV.

S-au constituit in timp mai multe feluri de metode de cercetare a scrierii. Acestea sunt in rezumat urmatoarele: metode descriptive, comparative, experimentale.

Metodele descriptive au in atentie anumite caracteristici evaluative ale scrierii ce se considera semnificative pentru determinarea de caracteristici individuale, diferentiale ale persoanelor ce dau spre analiza scriituri. Se retin ca mai semnificative: apasarea liniilor, fermitatea, claritatea literelor si a legaturilor dintre ele in cuvinte, directia scrierii pe pagina si rand, marimea literelor (constanta sau variatia acesteia), forma literelor, continuitatea si inclinarea literelor, spatiile dintre randuri si litere, etc. Pe baza acestor repere se stabilesc tabele statistice de evaluare. Prin caracteristicile enumerate mai sus se pun in evidenta caracteristici tipologice (forta, mobilitate), insusiri psihosomatice, psihice (sensibilitate, corectitudine, simt estetic, vointa, inteligenta, creativitate) si chiar tendinte tensionate, depresive, maladive, de forta vitala, etc.

Metode comparative au in vizor esantioane de populatie mai largi si diferite pentru a pune in evidenta anumite caracteristici specifice privind varsta, sexul, normalitatea, nivelul de cultura, chiar ce se oglindesc in scriere. Datorita acestui gen de studii s-au gasit unele tehnici importante de abordare a analizei grafologice.

Metodele experimentale se refera la teste prin care se solicita, printre altele sa se scrie repede, incet, mare, mic, frumos, spontan, etc. S-au efectuat si scrieri sub influenta hipnotica sau sub comanda sugestiva. Exista o serie de procedee de acest fel ce au fost folosite mai ales ca instrumentar de identificare juridica a scrierii, pentru identificarea scrierii in cazuri de falsuri, etc.

Se efectueaza si astfel de experimentari, ca de pilda, cele ce compara scrisul persoanelor cu temperamente, inteligenta sau alte caracteristici psihice asemanatoare sau diferite. Exista desigur persoane exceptionale, dar si scrisuri exceptionale. In ambele cazuri s-au facut cercetari prin metoda experimentala si prin cea comparativa.

Studiul scrierii prin parametrii diagnotici evaluativi constituie grafometria. Aceasta directie a fost conturata mai ales de HELENE DE GOBINEAU PERRON, care a aplicat 37 de parametri diagnostici pentru diferite aspecte ale grafiei la varstele de crestere si 31 de parametri pentru scrisul adult. Exista si 6 parametri indicatori de tulburari psihice.

Scrisul este diferit de la om la om si are in fiecare caz anumite caracteristici de unicitate, dar si aspecte de asemanare relativa.

Un alt grafolog remarcabil KLAGES- THEA S. LEURNSON a operat cu 21 trasaturi grafice etalonate pe baza carora pe poate realiza o identificare de profil specific al scrierii.

Metodele grafice se aplica numai dupa ce se cunosc bine unele aspecte (varsta, sex, nationalitate, nivel de scolarizare si bineinteles, faptul ca persoana in cauza cunoaste sau nu si o alta scriere- gotica, araba, chineza) pentru a se explica grafologic fara interpretari gresite unele interferente de scriere potentiale in cazuri de cunoastere si a altei scrieri decat aceea in alfabetul latin la care ne vom referi noi in acest capitol.

Analiza grafologica se face pe baza unui document spontan (o scrisoare datata), ce sa cuprinda o scriere pe hartie neliniata, sa aiba cel putin 2-3 pagini, sa fie iscalita si sa aiba si un plic cu adresa la care ar urma sa fie trimisa scrisoarea. Se adauga la acestea si probe efectuate conform celor descrise in paginile anterioare pentru examenul grafologic.

Intereseaza: forma scrisului, dimensiunile literelor, continuitatea, directia si inclinatia viteza, presiunea scrierii.

Forma scrisului proiecteaza deprinderi, caracteristici automatizate ale scrierii, fermitatea, stapanirea de sine (scrisul clar si scrisul ferm), indiferenta (scrisul monoton), dar si natura maniacala si chiar saracie mentala (acelasi scris monoton). Anumite scrisuri ca cele cu literele nelegate intre ele dar distantate corect intre ele si intre cuvinte pun in evidenta intuitivitate, bogatie de idei, spirit de observatie sau logica in actiuni. Este scrisul colectionarilor. Acelasi scris, daca e armonios, indica insusiri elevate spirituale daca nu indica snobism si disimulare. In toate cazurile pune in evidenta adaptare dificila. Energia, vointa, independenta intransigenta, inflexibilitatea se manifesta prin scris ascutit. Impulsivitatea, vioiciunea firea pasionala se exprima mai ales prin scriere lansata, pe cand lipsa de sinceritate si disimularea prin scrisul foarte ornat. Cochetaria se exprima prin scrisul mai greu de descifrat, scris ce poate fi si al persoanelor cu o activitate psihica foarte bogata, uneori a geniilor, dar nu de putine ori este scrisul unor persoane agitate, precipitate, incoerente si confuze. Scrisul nearmonios indica instabilitati psihice, uneori instabilitate morala, egoism dezordonat reprezinta caracter dificil dar si versalitate, lipsa de principii. Daca scrisul este vag atrage atentia asupra sanatatii , daca este subtire reprezinta vitalitate critica, daca este filiform indica o oarecare lipsa de sens moral, echivocuri, lipsa de stabilitate si precizie in activitati. Scrisul lejer subtire armonios atrage atentia asupra unor sentimente delicate, nearmonios exprima temperament lent si ezitant. In fine scrisul cu m si n transformati in u indica adaptabilitate, buna receptivitate sentimentalism, dorinta de a fi luat in seama, iar scrisul dinamic indica vitalitate, entuziasm. In exces, atrage atentia asupra unor potentiale deranjamente mentale.

In ceea ce priveste aspectele legate de dimensiunea scrisului, intereseaza marimea literelor si proportiilor dintre planurile verticale ale literelor. Este normala scrierea dimensionata medie. Scrierea cu litere mici exprima severitate in exprimarea de sine, dar si finete intelectuala, nearmonios poate indica lipsa de elan si chiar meschinarie de fond. Supradimensionarea scrierii exprima vigoare, imaginatie vie, euforie, entuziasm, orgoliu, dar atrage atentia si asupra unor deficite de vedere. Daca nu sunt numai majusculele supradimensionate si ornate se proiecteaza prin scris o personalitate imagistica, temperament sanguin, dar si o oarecare vanitate, orgoliu si poate bizarerie psihica. Scrisul ce se subdimensioneaza treptat ramanand ferm indica o persoana cu spirit critic, finete de spirit, patrundere. Poate indica si tendinte spre oboseala si aplatizare psihica. In schimb scrisul ce incepe cu litere mai mici si continua cu marirea lor treptata pune in evidenta persoane entuziaste, exagerate, lipsite nu de putine ori de profunzime, este scris infantil. Probleme deosebite se pun in legatura cu inegalitatea in dimensiunea literelor. Prezinta importanta in ce zona are loc inegalitatea. In genere, se considera ca zona superioara a literelor cu punctele pe i, cu linioarele pe t si pentru scrierea romaneasca cu insemnele lui i, a, a, etc. (si in alte limbi exista astfel de insemne), este zona inteligentei. Zona de mijloc a literelor este zona sensibilitatii inclusiv afective, iar zona inferioara este zona instinctuala, a erotismului si simbolisticii inconstientului.

Daca in scrierea literelor domina o prelungire in sus se evidentiaza o dominatie a aspiratiilor, a ambitiilor, o folosire a inteligentei si o exaltare eventuala a imaginatiei. Inarmonia din zona superioara pune in evidenta exaltare, dar si complexe de inferioritate.

Daca zona mediana este mai dezvoltata se proiecteaza ca specificitate o bogatie a sentimentelor, uneori excese de acaparare. Exagerarea indica supraestimatie.

Zona inferioara mai dezvoltata pune in evidenta prozaism, realism, tendinte practice si tehnice, spirit de inovatie. Inegalitatea si excesele implicate in zona inferioara a scrisului literelor exprima excese si imprudente sexuale, tendinte veleitare, etc.

Continuitatea se refera in scriere la conservarea dimensiunilor si formei literelor, dar si la spatiile dintre litere, cuvinte, semne, etc.

Sanatatea si echilibrul psihic sunt specifice in cazul scrisului de buna continuitate. Ceva mai deosebit se exprima in cazul in care bara literei t se lungeste si ajunge la cuvantul urmator. In acest caz persoana respectiva are un remarcabil spirit deductiv si poate chiar sa fie vorba de un logician, dar poate fi vorba si de o persoana cu dezvoltata incapatanare. Spatiul dintre litere inseamna prudenta. Spatiile inegale intre cuvinte indica spirit de contrareitate. In fine spatiile largi intre cuvinte si randuri indica cerinte de autonomie, de spatiu de independenta si in anumite cazuri diletantism. Intreruperi in corpul literelor atrage atentia asupra unor posibile boli (cardiace, respiratorii, eventual cu diminuare a vitalitatii). Scrisul condensat dar cu spatii intre cuvinte evidentiaza concentrare, atentie. Un astfel de scris nearmonios exprima zgarcenie, chiar deranjamente mentale. In fine, scrisul cu litere marcate cu spatii intre ele in corpul cuvintelor si cu mici bucle la literele o, a, g, p, d, cu buclite dupa inchiderea ovalului, exprima tendinte egocentriste, rezerva, prudenta, neincredere excesiva. Daca scrisul e nearmonios indica disimulare, falsitate. Daca corpul cuvintelor are baza legata cu spatii intre ele, se exprima placere de a trai, gust de confort si sociabilitate.


Directia si inclinatia scrisului constituie o alta caracteristica importanta. Inclinatia spre dreapta a scrisului reprezinta o evidenta inclinatie spre anturaj si indica sentimentalism.

Inclinatia spre stanga pune in evidenta efort asupra propriei persoane pentru a se frana, dificultati de adaptare, conflicte afective vechi si noi.

Scrisul orizontal este al oamenilor stapani pe ei, echilibrati, rezistenti, dar uneori lipsiti de fantezie.

Directia inegala a literelor pune in evidenta grade de emotivitate, iar a liniilor indica diferite feluri de stari de spirit.

Urcarea discreta a scrisului proiecteaza ca semnificatie seninatate, activitati placute, optimism.

Directia de urcare a liniilor mai simtitoare indica ambitii, aspiratii, uneori arivism. O urcare mai proeminenta a scrisului indica lipsa de masura in toate.

O coborare a scrisului exprima neliniste, lipsa de elan, tendinte depresive, oboseala, scepticism si melancolie. Aceasta semnificatie este direct proportionala ca intensitate cu gradul de coborare a scrisului pe pagina.

Scrisul ce coboara si apoi urca (scriere convexa ca directie) reprezinta descurajare facila, redresare, instabilitate.

Scriere inversa cu tendinte de urcare si apoi redresare ca directie (scrisul convex ca directie) este al persoanelor entuziaste care-si calculeaza gresit eforturile si planurile. Inegalitatea in directionarea scrisului, cu urcari si coborari persistente indica mobilitate psihica evidenta.

O alta variabila importanta a scrierii este viteza.

Viteza mare de scriere (peste 161 litere pe minut) exprima initiativa, mobilitate, cateodata excitatie fizica si morala.

Viteza exagerata (peste 191 litere pe minut) exprima surescitare, agilitate maladiva, lipsa de frana.

Inegalitatea de viteza exprima inegalitate in conduite, instabilitate.

PRESIUNEA SCRIERII LITERELOR


Scrierea apasata cu litere uniforme indica dorinta de a placea, dar si tendinte spre excese si instincte puternice. Daca acest tip de scris este putin lizibil pune in evidenta tendinte depresive.

Scrierea cu apasari puternice ce se vad pe cealalta parte a paginii exprima forta, vitalitate, nevoie de a combate, spirit opozabil, dar si forta de caracter.

Scrisul cu apasari brutale si bruste pe grafemele finale si pe barele lui t reprezinta spirit violent, brutal, uneori manierism.

Daca grafemele finale sunt intarite se considera ca scrisul reprezinta spirit critic, combativitate, ironie.

Scrierea neapasata, fara presiune, cu putine fluctuatii reprezinta lipsa de vointa, inactivitate, tendinte in directiile numite.



ISCALITURA, SEMNIFICATII MASCATE


Daca iscalitura cuprinde litere mai mari decat cele din text se pune in evidenta vitalitate, expansiune, incredere in sine si prezumtie.

Daca iscalitura are grafeme mai mici decat cele decat cele ale textului exprima modestie, repliere spre sine insusi.

Iscalitura ilizibila exprima disimulare sau graba.

Iscaliturile cu litera de inceput ornamentata reprezinta teama, precautie, constiinta nu prea limpede.

Daca iscalitura este scrisa incet si ingrijit pune in evidenta tendinte maniacale.

Daca iscalitura are tendinte de urcare inseamna ambitie (adesea nesatisfacuta), iar daca coboara pun in evidenta descurajare, depresie.


Analiza grafologica are in atentie si punctualitatea, pozitia si densitatea acesteia. In special, litera t cu inclinatia barei este bine sa fie luata in considerare (s-au dat evaluari in aceasta privinta pe parcursul celor de mai sus).

Micile acroseuri exprima in genere tendinte spre aviditate, egoism si acaparare. In schimb terminarea cuvintelor cu prelungiri ale liniei finale indica generozitate, interesanta sau ipocrita.

Metoda CREPIEUX- JAMIN pe care am parcurs-o se finalizeaza printr-un tabel cu trei rubrici. In prima rubrica se expun caracteristicile scrisului. Semnificatiile sale, principale se trec in rubrica a doua, iar in rubrica a treia se semnaleaza semnificatiile secundare si concomitentele.

LUDWIG KLAGES, la care ne-am mai referit a considerat in lucrarea sa „Handschrift und Charakter” (1923) ca fiecare element al scrisului are o dubla semnificatie in functie de vitalitate. Ca atare se masoara intai gradul de vitalitate (presiunea scrisului si viteza, apoi ritmul si cadenta si celelalte caracteristici).

MAX PULVER in lucrarea „Symbolik der Handschrift” (1931) a conturat o optica abisala psihanalista in analiza scrierii. El a accentuat aspectele legate de cele trei zone ale scrierii si a creat o grafologie supraetajata cu implicatii ale constiintei superioare vizuale a partii de sus a grafemelor, o zona mediana si zona inferioara, fapt ce latent exista in multe metode grafologice si pe care am inclus-o in expunerea analizei dimensiunilor grafemelor.

Am mai atrage atentia asupra problemei scriiturii de pe plic. Plicul cuprinde adresa si se considera ca reprezinta Eul oficial.

Adresa scrisa intr-o zona deasupra liniei mediane reprezinta tendinte de independenta, originalitate, intelectualism.

Adresa scrisa jos reprezinta spirit de imitatie, conventionalism.

Adresa scrisa sus la stanga reprezinta comportament impregnat de reflexie, atasare de trecut.

Adresa jos la dreapta exprima activitate impregnata de tendinte instinctive si pragmatice.

Adresa jos in stanga indica o natura mai mult pesimista.

Scrierea pe plic cu totul diferita de aceea a textului exprima disimulare.

Greselile facute in structura adresei reprezinta tulburari, lupta intre dorinte constiente si pulsiuni instinctive sau distractie si incapacitate de conduite ordonate.

Scrierea de pe plic cu grafeme mult mai mari decat scrierea din interiorul scrisorii exprima si semnifica sentimente de demnitate active si dorinte de decor.

In genere, examenul grafologic se face incepand cu decelarea vitalitatii, sanatatii, normalitatii, a echilibrului psihic, a fortei, echilibrului si mobilitatii generale. Se utilizeaza informatiile obtinute prin cei 6 parametri descrisi in textele anterioare. Urmeaza analiza caracteristicilor intelectuale si a gradului de cultura exprimat in scris.

Se analizeaza apoi iscalitura, plicul cu adresa. Se coreleaza aceste aspecte cu cele obtinute in examenul grafologic descris mai la inceputul acestor implicatii de prelucrari. Echilibrul nervos si mintal se exprima prin fermitatea sau/ si tremuraturile scrisului, prin liniile sacadate, tematica spatiului, a marimii literelor, prin studiul zonelor grafemelor. Echilibrul moral nu trebuie ignorat. Grafologia si grafometria sunt sisteme de determinare de tipologii evolutioniste. Exista, insa limite ale cunoasterii prin scriere a tipologiilor umane. Printre altele multe scriituri de femei au numeroase caracteristici masculinizate. Nici varsta nu se poate determina clar deoarece exista terni adolescenti si totodata exista oameni imbatraniti inainte de vreme.

Oricum se poate considera ca exista trei varste de scris, una fiziologica, una de maturizare a scriptorului si una de maturizare a deprinderii de a scrie. Grafologia ca si chirologia si ca si studiul fetei propus de CORMAN se vor dezvolta foarte mult in viitor. Legarea acestor tipologii de teoria proiectiei prezinta mare importanta. Oricum scrierea a intrat in uzanta sociala ca o instrumentare de aport privind identificarea scrierii in falsuri si tot felul de probleme judiciare.
















TIPOLOGII PERSONALISTE










TIPOLOGII EXPLICATIVE CAUZALE


Aceste tipuri de tipologii sau caracterologii considera anumiti factori, ca fiind esentiali si semnificativi in structurile comportamentale generale, in anumite sensibilitati si directionari psihologice mai remarcabile, si in privinta caracteristicilor mai fragile, ce eventual, ar determina, in conditii defavorabile de existenta, anumite tulburari sau boli psihice.

Tipologiile caracterologice explicative cauzale se exprima, mai ales, in trei directii.

Prima, ar fi directia caracterologiei sau tipologiei endogenetice sau a dominatiei de functionalitati ale anumitor structuri privind relatia intern-extern, cu accente pe caracteristicile constitutionale corporale (cresterea).

Di Giovani a fost intemeietorul Scolii de la Padova (Italiana), ce a devenit reprezentativa, incepand cu deceniul III al secolului XX. Di Giovani a implicat masuratorile antropometrice in discutie, considerand ca diferentierile corporale sunt expresia determinismului ereditar, ce-si exprima functionalitati dominante de marimi si proportii, iar acestea exprima functionalitati mai active ale anumitor sisteme interioare. Fara indoiala, in aceasta optica, au reaparut o buna parte din ideile grecilor antici, filosofi si medici, care au acordat semnificatii diferite dominatiei capului, trunchiului, pantecului, cu picioare ce alimenteaza dominant dezvoltarea apetiturilor si ale organismului in totalitate. Sa nu uitam faptul ca, si, Lombrozo Cezare la care ne-am mai referit, a implicat o optica anatomista in tipologia criminalului innascut. Cei mai cunoscuti, insa, dintre reprezentantii acestei scoli, in prima directie, la care, ne-am mai referit au fost Di Giovani Castellini si Viola.

A doua directie a tipologiei explicative cauzale, continuand in mare masura prima directie si implicatiile explicative diferentiatoare, mai ales, morfologiste ale morfologismului, le-a largit pe primele, cu accente pe dominante de combinatii umorale. Si aceasta optica, isi are originea, in gandirea antica, mai ales, in medicina Hipocratica. La aceasta optica a aderat Di Giovani, dar mai ales Nicolas Pende, tot reprezentant al Scolii de la Padova.

In fine, a treia directie de caracterologii sau tipologii explicative, este cu punct de plecare in embriogeneza. In esenta, reprezentantii acestei directii au reluat ideile legate de caracterologii morfologiste cautand, insa, sa largeasca aspectele explicative prin accente de diferentieri, ce se constituie inca din perioada embriogenetica, perioada in care se constituie caracteristicile corporale, in mod diferentiat, din foitele embrionare. Acestea nu au o dezvoltare egala concomitenta, fapt ce creeaza dominatii relative a aspectelor morfologice si a functionalitatii lor relativ diferite ca sensibilitate, trebuinte si complementar- fragilitati anatomico-functionale (fapt ce determina tipologii de plecare relativ diferite dupa nastere). Ca atare, tipurile se constituie din faza embrionara si fetala.

Si Jean Delay (1965) a considerat ca reprezentantii Scolii de la Padova au constituit trei directii de interpretare tipologica ce se inrudesc, insa, prin morfologismul de suport pe care-l sustin. El subliniaza aspectele de aport semnificative ale reprezentantilor acestei scoli referindu-se la faptul ca, determinismul morfologic al acestei scoli s-a orientat in trei directii: una psihoneurologica ce are in atentie rolul functionalitatii sistemului vegetativ (tipurile simpaticotone si vagotone), una endocrinologica generata, nu doar, de influentele vechi ale teoriei humorale, cat de foarte marea dezvoltare a endocrinologiei moderne). Mai exista si tipologiile care combina caracterologiile morfologice cu structuri mai complexe comportamentale.

Si Fouillee s-a referit la aspecte de aport ale primelor caracterologii (tipologii) moderne efectuate de Scoala de la Padova. El a subliniat implicatia legii integrarii si dezintegrarii din aceste tipologii. Aceste doua caracteristici creeaza (in esenta) grade foarte diferite de adaptare si de constituire diferita a comportamentelor la tipuri morfologic asemanatoare. Ca atare, Scoala de la Padova a avut in atentie si influentele mediului.





Nu putem ignora faptul ca, toate tipologiile moderne, inclusiv cele morfologiste, au un fel de algoritm de prezentare, ce in esenta, face referiri la suporturi conditionante biosomatice, pe care le implica in conditionarile solicitante diferit ale mediului existential, si in fragilizari potentiale legate, insa, nu numai de caracteristicile pragurilor adaptative personale, ci si de largirea acestora, oarecum, peste ceea ce ofera biologicul, ramanand, insa, o fragilitate potentiala specifica, in si la fiecare persoana, in ceea ce priveste intrastructura organica, dar si potentialul psihologic dobandit.
























TEORIA TIPOLOGICA PREZENTATA DE C. VIOLA


C. Viola a fost un apreciat psiholog, in mod deosebit, de catre Schreiber, care a facut o prezentare, in 3 volume, caracterologiilor mai importante (60 la numar), socotindu-l pe Viola ca pe unul dintre cei mai importanti caracterologi ai Scolii de la Padova si ca pe un om de stiinta cu totul remarcabil , fapt ce nu poate fi contestat.

Lucrarile de baza ale lui C. Viola “Semeiotica della constituzione (Tratatto di semeiotica)”, Milan, (1933) si “La constitutione individuale” Bologna, 2 volume, (1932) au constituit o etapa moderna in dezvoltarea psihologiei diferentiale. Viola C. a atras atentia asupra faptului si necesitatii de a se depasi conceptul vag de om- specie sau om conventional sau om in general, difuzat prin lucrarile de psihologie, lucrari in care, se prezenta o schita personalista cu tendinte de omogenizare a profilului uman.

El a efectuat o abordare legata de diferentele tipologice, mai semnificative, dintre oameni, in care, descrierea sa se incadreze in repere, pe care, a dorit sa le supuna cerintei de foarte mare claritate, si exactitate. In opinia sa, era nevoie sa se construiasca analize de functii explicative, privind rolul unor repere de prim, secund sau tertial grad de interpretare.

Viola C. a atras atentia asupra faptului, ca acest demers este dificil si ca, in genere, exista o foarte mare varietate a oamenilor, fapt ce creeaza obligatia de a face diferentierea lor, prin criterii clare.

Descrierea tipurilor fundamentale ar permite, dupa Viola, o explicare acceptabila a foarte numeroaselor tipuri intermediare. Inca, in lucrarea “Le loi de correllation morphologique des types individuels” (1909), Viola a pledat pentru criterii biogenetice, dar si pentru necesitatea de a analiza mixt tipurile ce se afla in procente de peste 60%.

C. Viola a delimitat ca tipuri fundamentale braditipul, longitipul si mixotipul, in functie de raporturile morfologice dintre partile corporale umane.


Braditipul sau brachitipul (microplanchinic) a fost descris ca fiind o persoana mai mult scunda, cu torace rotund si ceva mai scurt, dar bine consolidat somatic, mai dezvoltat decat membrele, deoarece, corpul are unele depozite de tesut adipos, inclusiv pe torace (care este dominant in structura corporala).

Este, in genere, un tip anabolic (la care domina asimilarea). In genere, functiile digestive ale acestui tip sunt active, dominante, puternice. Din punct de vedere psihic, braditipul este, in genere, o persoana incarcata de apetituri. Si, afectivitatea disponibila a acestui tip, este puternica, precum si trebuinta de afectivitate. La acestea se adauga, o buna sociabilitate, mereu activa. Din punct de vedere al sanatatii, braditipul are, de asemenea, unele caracteristici. Apetitul alimentar activ, si uneori excesiv, il face sa se alimenteze peste necesitati. Alimentatia bogata (abundenta, si nu prea echilibrata), face ca braditipul sa aiba, adeseori, valori crescute ale acidului uric, colesterol ridicat, de asemenea, in sange. Valorile ridicate de proteine, aminoacizi, glucoza, favorizeaza tendinte diabetice, tendinte spre hipertensiune, litiaze, artereoscleroze, nefrite cronice, etc. Braditipul are, in genere, hipersecretii sudoripale. Oboseste usor.


Longitipul are, in genere, membrele si talia mai lungi, toracele mai ingust decat braditipul. Este, de obicei, cu un gat mai inalt (lung) si ingust, diferit de cel ce se observa la braditip. Longitipul are umerii usor cazuti, corpul osos si talie inalta de multe ori, dar in toate cazurile, marcanta. In linii mari, are o talie armonioasa si supla, adeseori. Este dominat de dezasimilare, vagotonie. In genere, este simpatocotonic, cu reflexe rapide, cu o sexualitate precoce, dar mediocra. Oboseste usor. La tipul longilin, predomina activitatile intelectuale cu trebuinte sociale si afective puternice. In genere, este sensibil la ptoze gastrice, si intestinale, hipotonie a musculaturii striate si are hipoplazii cardiovasculare, nu de putine ori. Poate deveni hipotensiv si, este, in genere, predispus la tulburari nervoase, cardiace si digestive.

Mediotipul (normospanchimic) se afla intre cele doua tipuri, mai aproape de unul sau de altul din ele. Cei mai multi oameni fac parte din aceasta categorie. Mediotipul este sau tinde sa fie echilibrat si relativ bine dezvoltat, din punct de vedere psihic. Are o buna sociabilitate si o viata personala echilibrata si complexa.

Viola a creat o legatura intre tipologiile hippocratice si ideea, de o mai mare atentie, la caracteristicile biofunctionale, care contureaza o anumita forma de adaptare si de solicitari, de la conditiile de viata si reversul psihic al acestora, ca o schema generala de conduite determinate. Pe baza acestora, el a creat cauzalitatea potentiala de tendinte maladive tipologice.

Pentru o determinare a aspectelor semnificative tipologice, Viola a creat metoda constitutionala, in care, a pus in evidenta 11 masuri semnificativ active. Acestea sunt: talia, lungimea bratelor, lungimea gambelor, diametrul transversal al toracelui, diametrul anteroposterior al acestuia, inaltimea sternului, diametrul transversal al hipocondrului, inaltimea abdomenului inferior, diametrul transversal al bazinului.

In genere, brevilinul sau braditipul este vagotonic si anabolic, iar longilinul microsplanchinic, simpaticotonic si catabolic. Bineinteles, tipurile intermediare cu foarte larga lor varietate, au fost considerate de C. Viola, ca avand o foarte mare tendinta de implicatie armonioasa, ce a fost raportata, nu de putine ori, la Apollo de Belvedere.

C. Viola a trezit foarte mult interes si a impresionat foarte mult pe contemporanii sai. Schreider, despre elogiile caruia, am mai relatat, a considerat ca, opera lui Viola constituie “din punct de vedere antropometric extern…o capodopera care nu a fost egalata… ”.

De fapt, la Viola raportul trunchi-membre reprezinta raportul dintre doua mari sisteme antagonice: brechitipul la care domina sistemul vegetativ (acesta este un tip hipoevaluat…) si longitipul la care domina sistemul de relatii, acestea fiind un tip hiperevoluat. Brachitipul este megalosplanchinic, iar longitipul microsplanchinic.

Dintre cei care au preluat schema generala tipologica, morfologica a lui C. Viola, unul dintre cei mai valorosi a fost Nicolas Pende tot reprezentant al Scolii de la Padova.

Inainte de a incheia consideratiile noastre privind contributia lui Viola am dori sa semnalam faptul ca, acesta a vazut ansamblul tipologiilor, inscrise in curba lui Gauss. Doua treimi din populatie se afla in zonele medii si constituie biotipuri normale. Cate 16 % se afla la cele doua extreme ale curbei (formand impreuna o treime impartita in doua). Prima dintre extremele curbei lui Gauss cuprinde persoanele cu forme mai puternic dezvoltate toracic, si cu membre lungi (tipul microsplanchinic). La extremitatea cealalta se afla tipul macrosplanchinic caracterizat printr-un torace mai dezvoltat si membre scurte. Descrierea lor s-a facut mai sus, Viola a reunit optica trimodala cu cea unimodala.






















CARACTEROLOGIA EMBRIOGENETICA DEZVOLTATA DE N. PENDE


N. Pende (1883-1955) a ordonat si largit sistemul tipologic dezvoltat de C. Viola. Si el a acceptat relatia importanta dintre forma corporala (morfologica) si functionalitatea implicata in caracter. In linii mari, N. Pende a consolidat sistemul lui C. Viola, validand scoala constitutionalista. Pende a lucrat singur pana in 1929, apoi, mai ales dupa 1950, a strans in jurul sau 26 de colaboratori. A retinut din tipologia lui C. Viola opozitia anabolism- catabolism, de asimilare sau de cheltuire de energie, ca dominante in folosirea nutritiei. Fiecare din aceste caracteristici, au, dupa Pende, ca suport, si tonicitatea organico-metabolica, exprimata, mai ales, prin dominatiile hormonal- grandulare. Numai ca, fata de teoria umorilor hippocratice, sistemul umoral modern este foarte vast si complex. Pende s-a referit la functionalitatile dominante si convergente, si divergente ale tiroidei si paratiroidei, suprarenalelor, a glandelor genitale, ale timusului. La acestea, a adaugat dominatia relativa de influenta, mai accentuata, fie a sistemului nervos simpatic, fie a celui parasimpatic, cu functionalitatile lor specifice.

Prin toate acestea, Pende a marit numarul de variabile implicate in structurile tipologice umane, si a alimentat ideea complexitatii lor, si a posibilitatii de a crea un suport cauzal, acestei complexitati.

In acelasi timp, Pende a simplificat la maximum variabilele biometrice, retinand, mai ales, cotienul de largime, la care a trecut impartirea staturii la perimetrul toracic si cotienul de lungime, calculat prin impartirea valorii staturale la greutatea corporala. A calculat aceste valori pentru toate varstele, de la nastere pana la batranete. Prin foarte numeroase masuratori, a intocmit tabele statistice, cu valori medii, privind aceste variabile. Si aceste tabele, au devenit de referinta pentru o prima diagnosticare de particularitati individuale (diferentiale).

In continuare, N. Pende a retinut, in mare, impartirea lui C. Viola. Braditipul l-a numit, totusi, brevilin, iar longitipului I-a pastrat denumirea de longitip.

In ceea ce priveste tipul brevilin, Pende a facut o prima diferentiere in: brevilinul stenic si brevilinul astenic.

Brevilinul stenic, la randul sau, are trei subtipuri (dupa Pende):

-brevilinul stenic hipergenital;

-brevilinul stenic hipersuprarenal;

-brevilinul stenic hiperpituitar-hipergenital.

Brevilinii stenici au o talie nu prea inalta, ceva peste medie. Echilibrul general neurohormonal creeaza anumite aspecte caracteristice functionale generale, cu efecte de reflux psihic, si cu anumite fragilitati si tendinte patologice. Ca atare, schema lui Viola, explicativ- cauzala, ca si, algoritmul de analiza, sunt incluse in sistemul lui N. Pende. In acest context, brevilinii au o dominanta relativ diferita, din punct de vedere neurohormonala, fie privind hormonii genitali, fie cei suprarenali.

Brevilinii astenici pot fi recunoscuti cu variantele lor, dupa dezvoltarea evidenta a trunchiului, a sistemului genital, a celui osteoligamentos, si cardio- arterial, care le confera o anumita fragilitate potentiala patologica, in cazuri de suprasolicitari si tensiuni prea numeroase si grave. Latura biologica patologica se manifesta prin riscuri privind aparitia de hiperglicemii, hipercolesterolomii, hipertensiuni arteriale, nu de putine ori.

Brevilinii stenici sunt vigurosi, activi si dinamici, foarte intreprinzatori, si in acelasi timp, indrazneti, chiar si, rezistenti. Sunt, de asemenea, optimisti si sociabili. Cele trei variante de brevilini stenici sunt:

a.      Brevilinii stenici hipergenitali, care, de fapt, sunt cei mai echilibrati, dintre cele trei subtipuri. Acestia sunt politicosi, tandrii, complezanti natural si binecrescuti, sociabili, placuti, plini de tact si indemnatici.

b.     Brevilinii stenici hipersuprarenali sunt, si ei, foarte activi (cei mai activi din cele trei grupe), sunt descurcareti, intreprinzatori, si au, in genere, bune realizari, in ceea ce fac.

c.      Brevilinii stenici hiperpituitari- hipersuprarenali sunt persoane mai corpolente. Si ei, sunt foarte intreprinzatori si descurcareti, au, adeseori realizari, dar se caracterizeaza, si prin faptul ca, sunt mai combativi decat brevilinii stenici din celalalte grupuri, si ca atare, pot avea relatii sociale mai tensionate.


A doua mare grupa a brevilinilor, aceea a hipostenicilor si astenicilor se caracterizeaza, implicit, si printr-o oarecare insuficienta hormonala tiroida, genitala, corticosuprarenala, cu predominante de hormoni ai timusului si de insulina. N. Pende a descris, de aceasta data, patru tipuri:

-hipotiroidieni- hipogenitali;

-hipotiroidieni- supragenitali;

-hiperinsulinieni;

-hipopituitari.

Toate aceste patru categorii tipologice se caracterizeaza, din punct de vedere morfologic, printr-o dezvoltare corporala excesiva sau cu tendinte de exces, privind greutatea si grascilitatea, (mai mult sau mai putin). Mai ales, abdomenul le este amplu, muschii si ligamentele le au atonice, sistemul cardio- arterial si cel genital, fiind la acestia, mai putin dezvoltate. Ca atare, infatisarea acestora este diferita, din punct de vedere corporal, dar si ca implicatia comportamentala, si chiar stil general de viata. Le place confortul, si obosesc, uneori prea repede.

Aceste apecte justifica frecventele astenii, hipotensiunea, hipoglicemia, tulburari cardiovasculare, prin atonie a fibrelor musculare, la aceste persoane.

In genere, brevilinii astenici sunt, din punct de vedere caracterial, ezitanti, fragili psihic, au reactii lente, in genere, nu sunt prea intreprinzatori, dar sunt, in schimb posesivi, avizi, gurmanzi, optimisti, si sociabili.


Categoria longilinilor este, si ea, de doua feluri:

-longilinii stenici;

-logilinii astenici sau hipostenici.

Longilinii stenici au, in genere, o talie peste medie, o silueta eleganta cu un foarte placut aspect al dezvoltarii scheletului, muschilor si ligamentelor, a sistemului cardio- arterial si genital sau tonic. Domina, in genere, sistemul simpatic asupra celui parasimpatic. Temperamentul este marcat de dominatia tiroidei, hipersuprarenalelor sau a hiperpituitarelor.

Persoanele ce fac parte din aceste grupe caracterologice sunt vioaie, susceptibile, active, cu dorinte de realizari, cu discrete tendinte impulsive. Cel mai adaptabil, spontan si mobil este subtipul hipertiroidian- hipergenital, iar cel mai greoi este subtipul hiperpituitar- hipersuprarenal. Acesta din urma are conduite mai autoritare.

Longilinii hipostenici- astenici au si ei o talie medie, sau, ceva peste medie (normala). Cei microplanchini au picioarele si mainile (membrele) lungi, ca si muschii, si tendoanele, dar hipoplastici. Au glicemia redusa, insulina scazuta, cu rezistenta slaba. Temperamentul hipertiroidian si hiperpituitar se asociaza cu hipogenitalism si hiposuprarenalism, exprimand, ceea ce, in medicina mai veche se denumea “temperament ftizic”

Longilinii sunt, inclusiv, in cazurile de hipodezvoltare glandulara cu inteligenta vie, chiar daca sunt lenti fizic. In acelasi timp, sunt mai mult prospectivi si visatori, imaginativi, decat realizatori.

Din cele patru grupe, pe primul loc privind caracteristicile semnalate, stau cei ai subtipului hipertiroidienii- hiposuprarenali, apoi hipertiroidienii- hipotimici numiti si spasmofili, si in fine, enucoizii.

Nicolas Pende a efectuat studii foarte laborioase si a pus in evidenta, prin descriptiile tipologice, functiile directe si de reflux ale sistemului simpatic vegetativ, implicat in relatiile si raspunsurile la excitantii exteriori, fiind un mobilizator permanent al adaptarii prin raspunsuri la excitantii, solicitarile si tensiunile, atacurile ce parvin din lumea exterioara. Prin acesta se intensifica fluxul sangvin in muschii striati, si se adjusteaza cronaxia, are loc accelerarea batailor si functionalitatii inimii, si a presiunii sangvine, cresterea circulatiei in capilare. In esenta, sistemul simpatic serveste atacul si apararea, vigilenta, creand o riposta si excitabilitate activa. Parasimpaticul, actioneaza complementar, in cederea restauratiei organismului, de pe seama angajarilor solicitante, si creeaza, chiar, rezerve de forta vitala, functii de asimilare biologica si intelectual- adaptativa.

N. Pende a efectuat o ampla analiza a sistemului glandular si a facut aceasta interventie, cu foarte mare meticulozitate, si cu foarte larga dechidere, spre “psihologie”, care, singur, a recunoscut, ca este, inca, insuficient explorata, din optica glandelor cu secretie interna.

Lucrarile lui N. Pende “Traite de Biotypologie humaine”, (1939, Milan), si “Traite de medicine biotypologique”(cu 26 col.), (Paris, 1955), dar si lucrarea “Les idees directrices de la biotypologie”, Rev. de morphophizologique humaine, 17, 1951, au pus numeroase probleme. Sunt foarte delicate dificultatile de a traversa puntea de legatura dintre morfofiziologie si psihologie. Problema a fost abordata si de Balaceanu Stolnici, in foarte interesanta sa lucrare “Anatomistii in cautarea sufletului…”. N. Pende a stabilit, pentru fiecare tip constitutional endocrinologic, un grupaj de caracteristici explicative cauzale, remarcabile, acordand semnificatii diferentiale caracteriale, prin care, asa cum afirma, intr-o foarte interesanta lucrare, R. Muchielini, o imagine de liaj intre fiziologie, psihologie, morfologie, ca fiind fatete ale aceleiasi piramide.

Mai mult decat atat, Pende a iesit din planul fiziochimic, dand semnificatie si interpretare complexa intalnirii dintre biotipologii si fiziologia traita a corpului individual si sexual cu structuri de ansamblu, si forme de echilibru individualizate in geneza, si stabilizarea relativa a caracterului propriu, individualizat.

In fine, Nicolas Pende a creat o tipologie moderna, de mare succes si importanta, in care, caracterul este constitutional perceput prin laturile sale morfologice, care le genereaza si recepteaza, pe cele fiziologice si psihologice ce se imprima ca dominante si strategice pentru procesele de adaptare, fapt ce permite o gandire predictiva.

In aceste conditii, psihologul este legat de structuri cunoscute bio- neuro- endocrine, puternic exprimate ca oferte pentru justificarea conduitelor, dar si, pentru evaluarea rezervelor de posibilitati, constituite si validate prin abilitati, mai ales. Conceptia tipologica a lui N. Pende a adus o foarte mare contributie psihologiei, in genere, chiar daca aspectul psihologic este doar schitat in aceasta interesanta tipologie.

Dupa cum se poate lesne observa, N. Pende a pus mai mult accent pe descrierea laturei psihologice, in tipurile pe care le-a delimitat…, in legatura cu latura morfologica a insistat pe aspecte fiziologice si endocrinologice, largind cadrul diferential tipologic. El a descris cele patru biotipuri: brevilinul stenic si astenic si longilinul stenic si astenic. Totodata, a subliniat descriptiv faptul ca, brevilinul si longilinul stenic constituie tipuri normale, iar brevilinul si longilinul astenic exprima biotipuri distantate de normalitate. Toate acestea sunt, in tipologia lui Nicolas Pende, tipuri fundamentale. In esenta:

Tipul brevilin stenic poate sa prezinte o dominanta temperamentala hipergenitala, hipersuprarenala, si nu de putine ori, hiperpancreatica, si hiperpituitara, cu grade diferite de insuficienta tiroidiana.

Tipul brevilin astenic este marcat de insuficiente tiroidiene si hipofizare, de o relativa insuficienta suprarenala. Complementar, secretiile genitale, pancreatice si timice pot fi normale sau hiperactive.

Tipul longilin stenic se caracterizeaza printr-un temperament tiroidian armonios sau hipertiroidian si hiperpituitar cu functionalitati genitale endocrine, suprarenale, corticale, medulare, si de insulina normale, sau exagerate. Tipul longilin stenic este, in genere, armonios si puternic.

Tipul longilin astenic are un temperament hipertiroidian, mai mult, sau mai putin asociat cu hipertimolimfatism, hiperparatiroidism, hipogenitalism, hiposuprarenalism de diferite grade. In schimb, pot fi deficitare functiile hormonale, genitale si suprarenale, care influenteaza tonusul muschilor si ligamentelor. In orice caz, tipologia lui Pende este una dintre cele mai extensive si complexe, dintre cele ale Scolii de la Padova (Scoala italiana).

Referindu-se la tipologiile constitutionale, printre care, si la aceea, a lui N. Pende, psihologul francez M. Debesse considera ca, abordarea sistematica a caracteristicilor diferentiale dinspre aspectele corporale externe si hormonale in cazuri normale, dar si patologice este benefica, si permite o impartire diferentiala de conduite sintonice (una cicloida, una schizoida, alta isteroida si alta epileptoida).

Sintonicii sau cicloizii ar fi persoane cu caractere deschise, extravertite, sociabile, descurcarete, putin austere.

Schizoizii sau introvertitii au o mica sociabilitate, sunt timizi si idealisti.

Isteroizii sunt amabili, nervosi, insa sunt si, egoisti, nesinceri si comedieni.

Epileptoizii par calmi, dar pot avea explozii bruste si neasteptate, chiar de violenta si dau lovituri neasteptate in viata practica.

In fine, paranoizii sunt revendicativi, interpretativi, suspiciosi (dupa caz), hipertrofia sinelui ii caracterizeaza si ii face dificili in relatiile sociale.

Burckersrode si Ille au descris tipuri de scolari, sprijinindu-se pe tipologiile de mai sus. In esenta, au pus accentul pe conduitele ciclozilor (de tip descis, nestatornici, practici, foarte implicati in toate); complementar, schizoizii sunt dupa autorii de mai sus rigizi, taciturni, detasati, cu viata interioara bogata in proiecte si dificili, greu li se face pe voie.

Reiese, din toate acestea, ca algoritmii de caracterizare impusi de Scoala de la Padova au devenit de mare uzanta, fapt ce va fi confirmat de o discreta atentie la infatisarea corporala, in mai toate caracterologiile, dar, mai ales, se va impune, pe de o parte, o semnalare a dominantei statistice a tipurilor intermediare (fapt semnalat de Viola ), si o evidenta descriere a caracteristicilor psihice de normalitate, dar si a tendintelor specifice si a celor implicate in potentialul de patologizare morfologic, cu structuri mai complexe comportamentale.

Si Fouillee, s-a referit la aspecte de aport ale primelor caracterologii (tipologii moderne) efectuate de Scoala de la Padova. El a subliniat implicatia legii integrarii si dezintegrarii din aceste tipologii. Aceste doua caracteristici creeaza, (in esenta), grade foarte diferite de adaptare si de constituire diferita a comportamentelor la tipuri morfologic asemanatoare. Ca atare, Scoala de la Padova a avut in atentie si influentele mediului.

Nu putem ignora faptul ca, toate tipologiile moderne, inclusiv cele morfologiste au un fel de algoritm de prezentare, ce in esenta, face referiri la suporturi conditionate, biosomatice, pe care le implica in conditionarile solicitante diferit ale mediului existential si in fragilizari potentiale legate, insa, nu numai de caracteristicile pragurilor adaptative personale, ci si de largirea acestora, oarecum, peste ceea ce ofera biologicul, ramanand, insa, o fragilitate potentiala, specifica, in si la fiecare persoana, in ceea ce priveste intrastructura organica, dar si potentialul psihologic dobandit.

















CARACTEROLOGIA DIFERENTIALA EMBRIOGENETICA

MODELUL LUI M. MARTIN



Obsesia caracteristicilor morfologice, ca predictive, pentru dezvoltarea diferentiala, cu anumite potente prescriptibile, a generat, inca o serie de preocupari explicative, cauzale.

Cercetarile embriogenetice au inceput sa fie abordate, dinspre efectele, pe care le-ar putea determina in evolutia destinului adaptativ specific al fiecarei persoane. Biologia genetica, domeniu fascinant, a creat unele precizari privind geneza morfologica. Hunter, Hooton, Pierre Naville, dar si W.M. Sheldon au facut aprecieri tot mai mari in acest domeniu. Dintre toti, insa, pe noi ne intereseaza pentru moment M.Martiny. N. Pende, a lucrat cu Martiny, care, a preluat cele patru biotipologii conturate de Pende, in complicatul sau sistem caracterologic.

Martiny a plecat, insa, de la embriogeneza, adica, de la faptul ca, fiecare din cele trei foite embrionare (endoblast, ectoblast, mezoblast) sunt puncte de plecare, pentru diferite structuri morfologice, in mod constant. Ca atare, forma definitiva morfologica, atat de sugestiva pentru interpretari caracterologice potentiale si virtuale, are momente, si izvoare de geneza diferentiate.

Ectoblastul da nastere, precum se stie: creierului, componentelor neuronale, ganglionilor cerebrali, anexelor centrale ale organelor de simt (reprezentarea corticala a analizatorilor), nervilor, substantei mielinice, epifizei, hipofizei posterioare, sistemului simpatic, aparatului olfactiv, vizual, auditiv, hipofizei anterioare, organelor gustative, faciale, pielii, etc.

Mezoblastul da nastere: mezectoblastului, lamelelor laterale, mezenchimului cu celule fixe, si mobile de aparare, muschilor striati si netezi, tesutului conjunctiv, muschilor, cartilajelor sistemului osteo- articular, inimii, vaselor arteriale, venelor, limfaticului, sangelui, ganglionilor sistemului reticidotelial, rinichilor, organelor genitale cu doua grupuri de glande: corticosuprarenale si genitale.

Endoblastul primitiv este la originea: tubului digestiv, a farinxului, amigdalelor, timusului, parotidelor, tiroidelor, plamanilor, ficatului, pancreasului, mucoasei esofagiene, colonului, nenumaratelor glande ale acestuia, ficatului si pancreasului.

Asadar, exista o implicatie primara si originara, a foitelor embrionare germinative, si a modului, in care, se dezvolta, ca dominanta, inca, din perioadele prenatale. In conformitate cu structurile morfologice, se dezvolta si constituie diferitele functionalitati dominante organice, si, legate de ele, diferite apetituri, satietati si influente ulterioare ale acestora. Dominatia de forta, a uneia sau a alteia dintre foitele germinative, exprimate prin structurile morfologice exterioare, dar si prin functionalitatea organelor interne si a dominatiei dintre ele, au devenit pentru M.Martiny, subiect de gandire si de structurare, a unei tipologiii embriogenetice cauzale.

Pe aceasta cale, Martiny a ajuns la 4 biotipuri fundamentale, ce se leaga de cele ale lui Pende.

Tipul endoblastic coincide cu brevilinul astenic.

Mezoblastul coincide cu longilinul stenic, descris de Pende.

Ectoblastul coincide cu longilinul astenic.

In fine cordoblastul, ca un al patrulea tip, descris de Martiny, coincide si el, cu longilinul stenic, dar este, mai echilibrat.


Caracterologia (tipologia) embriogenetica a avut in atentie, dezvoltarea cu predominanta ierarhica variabila tipologica, ceea ce, inseamna existenta unui endomorf, a unuia ectomorf, si a unui mezomorf.

Ectoblastul este descris de Martiny, ca dominant cerebral, sensibil, vulnerabil, iritabil si irascibil, susceptibil si nerabdator. Viata sa interioara este activa si larga, pe cand, viata exterioara este redusa. Reactioneaza rapid, dar controlat (cortical), putand merge pana la inhibitie. Datorita nedezvoltarii relative a ansamblului celorlalte structuri embriogenetice, ectoblastul este mai fragil, ca asimilare, dar este selectiv. In genere, este supus tulburarilor cardiovasculare, de tract digestiv si visceral, este ezitant, in fata efortului, fatigabil, putin perseverent, timorat, mai mult imaginativ decat activ sau realizator. Martiny ca de altfel, si Sheldon, cu care, a lucrat un timp, au atribuit efecte de dezvoltare, si mediului ca teren, pe care se realizeaza adaptarea.

Mezoblastul este o persoana dominant musculara, e corpolenta, puternica, activa, avida de miscare, dar si de a poseda. Intr-un cuvant, este foarte amatoare de efort, dar si de responsabilitati si de autoritate. Este vorba, de un tip stenic, dur la munca. Nedezvoltarea relativa a celorlalte doua ansambluri embriogenetice, face ca mezoblastul sa fie o fiinta mai putin vegetativa decat endoblastul. Poseda un pantec plat, un torace dezvoltat, nu-I place viata linistita, si se cheltuieste mereu cu usurinta. Din aceleasi motive, este rece, hipoexcitabil, calm, putin vulnerabil, adaptat si oportunist. Cedeaza usor si repede la tentatii, dar, si la dorintele si ideile sale.

Endoblastul este dominant digestiv, face parte dintre persoanele, care traiesc pentru a manca. Digera foarte bine, ceea ce, arata ca are o viscerotonie foarte buna. Din cauza nedezvoltarii la fel de pregnante a celorlate doua ansambluri embriogenetice, endoblastul este o persoana hipoplasica, musculara, cu o atonie, ce la nivelul pielii se exprima prin paloare si moliciune. Nu-I place efortul fizic sau intelectual, nici riscul sau violenta, are o stabilitate emotionala evidenta, cu dispozitii relativ egale, hipoexcitabilitate, hiposensibilitate, lipsa de control si vigilenta, tendinte de a ceda adeseori la tentatii.

Martiny a simtit nevoia de a descrie si un tip echilibrat. Acesta este cordoblastul. Se caracterizeaza, afara de o infatisare generala armonioasa, si prin, stapanire de sine, masura, in toate, evaluare inteligenta a situatiilor, dar si realizare, si organizare a activitatilor si planurilor de viata.

Cordoblastul are, in esenta, sociabilitate, endoblastul forta, iar mezoblastul caracteristici ale ectoblastului, si viata interioara bogata.

Martiny a adaugat, acestor descriptii de fond, si un studiu al trasaturilor fetei, folosind criteriile prezentate de Bessinet Faure si P. Nabille.

M.Martiny a prezentat opt tipuri faciale:

1. Metamesotropul- combinatie intre ectoblastic si endoblastic;

Metahipotropul- la care domina endoblastul;

Hipomezotropul- la care domina o combinatie dintre endoblastic si mezoblastic;

Prohipotropul- dominant mezoblastic;

Promosotropul- la care domina combinatii mezoblastic- cordoblastic;

Prohipertropul- cu dominatie cordoblastica;

Hipermezotropul- cu dominatie cordoblastic- ectoblastic;

Metahipertropul- cu dominatie ectoblastica-


Implicand studiul fetei, Martiny a diferentiat tipul masiv facial, si masiv cranian, fiecare cu alte caracteristici, si alti coeficienti de dezvoltare. Fata este legata de, ansamblul visceral, iar craniul, de sistemul cerebrospinal, ce la randul sau, este legat de sistemul osteo-muscular. Raportul R/R oscileaza in jurul mediei- (este vorba de raportul dintre cercul cranian si cercul facial).

Tipologia embriogenetica a creat, insa, discutii legate, mai ales, de cauza dezvoltarii dominante a uneia sau alteia dintre foitele embrionare. Aceste discutii au adus, iar, pe prim plan, problema ignorarii mediului si o atentie noua fata de acesta. In acest context, s-au dezvoltat clasificarile autonomiei morfologiste, dar, si, doua directii mai semnificative de abordare a problemei tipologiilor: prima, a caracteristicilor evolutioniste, reprezentata mai ales de Sigaud si Mac Auliffe, si alta, a caracterologiilor patologice, mai exact, a tipurilor limita, al caror reprezentant de seama a fost Kretschmer (caracterologia patologica).

Tipologiile Martiny- Sheldon au pus, de fapt, in evidenta, tipul digestiv respirator, muscular si cerebral, conturate sub influentele complexe ale mediului. Totodata, s-a conturat ideea ca, aceste tipuri, in loc sa se dezvolte total si complect, au atins doar un anumit nivel dominant de dezvoltare, la care s-au oprit.

Tipologiile Martiny- Sheldon au pus in evidenta influentele mediului, ca si cum, in loc sa se ajunga la o dezvoltare totala, fiecare tip s-a oprit la un anumit nivel, ce a devenit dominant, de dezvoltare,- ideea expusa original de Sigaud.

Sigaud (1862-1921) a atras atentia asupra faptului ca, tipul uman este influentat de conditiile externe persistente in mediu, in marele cosmos, de aceea, a spus el, tipul digestiv apare mai frecvent in mediul favorizat alimentar al claselor privilegiate, tipul respirator este mai frecvent la grupurile nomande, tipul muscular este mai frecvent la cei ce lucreaza pamantul, iar tipul cerebral este mai frecvent la intelectuali.

















Dintre lucrarile lui Marcel Martiny semnalam “Biotypologie humaine”, Paris 1953, “Traite de medicine biotypologique”

CARACTEROLOGIA EMBRIOGENETICA A LUI W. H. SHELDON



W. H. Sheldon (1889-1977) a fost medic si psiholog american. A tinut cursuri la o serie de Universitati (Chicago, Wisconsin, din California, Harvard, si Universitatea din Oregon, precum si aceea din Columbia). Ca director la Biologic Umanist Center, din Cambridge a lucrat, printre altii, cu Dtanlea Stevens (1906-1973). A cunoscut si a colaborat si cu Martiny, si, a fost admirat de Kretschmer. A cunoscut bine eforturile Scolii de la Padova, in problemele psihologiei diferentiale, dar si interpretarile calitative facute de Jung si Kretschmer. Pentru Viola, a avut o admiratie deosebita, privind cercetarile si interpretarile legate de curba lui Gauss. Sheldon a fost un foarte important cercetator. In cinstea lui, s-a organizat primul Institut de Biotipologie din lume la Universitatea din Columbia.

Lucrarile mai cunoscute ale lui Sheldon sunt: “Varieties of temperament; an introduction in the Psychology of constitutional differences”, Harper, N.Y., 1940 (in colaborare cu Stevens S.S. si Tucker W.B.), apoi Sheldon W.H., Harti S.W. and McDemortt E. “Varieties of deliquent youth and introduction to constitutional psychiatry” Harper, N.Y., 1942 si Sheldon W.H., Duperthis C.W. and McDermott E. “Atlas of men; a guide for somathotyping the adult male”, Harper, N.Y., 1954. Ultima este o lucrare ampla si deosibit de cuprinzatoare.

Sheldon a plecat, in analizele sale tipologice, de la o cauzalitate de implicatie embriogenetica, adica de la ideea ca in decursul vietii, are loc o dezvoltare, relativ inegala, a caracteristicilor corporale, ce provin din cele trei foite embrionare. Apar unele dominante, privind consolidarea relativ dominata a unor astfel de produse biologice, fapt ce va determina caracteristici, nu numai biologice specifice, ci si psihofiziologice. Tipologia lui Sheldon, ca si aceea a lui Martiny, a atras atentia, in mod deosebit pe ofertele mediului, care creeaza stiluri de viata si orare existentiale, generand si reglementand activitati solicitate de societate si comportamente cu grad de admisibilitate in functie de nivelul cultural- social- judiciar si traditional al mediului existential.

In acest context, se organizeaza comportamente specifice fiecarui om. Acestea se grefeaza, pe genotipul modelat embriogenetic, in viata intrauterina.

Din dorinta de a efectua, o cat mai mare validitate cercetarilor sale, a inceput, prin a face 4000 de fotografii, in vederea stabilirii variabilelor morfologice, pe care, sa le foloseasca ulterior ca descriptori. A triat 17: inaltimea, greutatea (ca de baza), dezvoltarea toracelui, a capului, distanta de la marul lui Adam la ombilic si la sex, lungimea mainilor, a picioarelor, dezvoltarea muschilor si oaselor, finetea pielii, suprafata ei, etc.

Tipurile descrise de el au fost: endomorf (visceroton), mezomorf (somatoton) si ectomorf (cerebroton). Descrierea tipologica efectuata de psihologul american este foarte bogata, si are o latura descriptiva morfo-functionala, sub dominatia ideii de structura embriogenetica a acesteia, si apoi, o descriere de trasaturi psihice potentiale, mai ales, derivate din potentialul structurilor biogenetice. In stabilirea tipologiilor, Sheldon a insistat asupra ideii, ca dominatia unei structuri embriogenetice, este in permanenta insotita de dezvoltarea subdominante, a celorlalte, in anumite proportii, si cu anumite oferte adaptative specifice. Ca atare, intereseaza, si gradul de nedezvoltare a celorlalte caracteristici biotipologice, adica a celor ce provin, din celalalte foite embrionare. Conjugarea celor trei aspecte au ca atare o mare valoare. In acest context, Sheldon, cu colaboratorii sai, a dat cele 4000 de fotografii unor evaluatori competenti, intr-o a doua etapa, pentru cotatie. In urma rezultatelor primite, a elaborat, cu acestia, o scala de 7 note (in care nota 1 exprima dezvoltare minima, iar nota 7 dezvoltare maxima). De la notele 4 in sus, caracteristicile cotate sunt specifice tipului, iar de la 4 in jos, e vorba de caracteristicile celorlalte tipuri aflate intr-o grila cu cate 20 trasaturi specificate pentru fiecare tip (60 in final), spre a se putea, lucra mai usor determinarile tipologice dominante. Caracteristicile folosite pentru fiecare tip embriogenetic, le-a numit constelatii tipologice. In constelatiile, de acest fel, se pun in evidenta si aspecte ale dezvoltarii; tipul reprezentand oprire la anumite faze de dezvoltare biogenetice, aflate sub influentele mediului existential, cu foarte puternicile sale forte de implicatie caracterologica.

Cele 4000 de fotografii, cuprindeau trupuri vii de persoane fotografiate din fata, dintr-o parte si din spate.

Intregul sistem de abordare a diferentelor interumane, au fost incluse, de Sheldon prin cele de mai sus intr-o curba Gauss, intr-un sistem unimodal.

Descriem mai jos, pe scurt, tipurile fundamentale implicate in tipologia lui Sheldon.

Endomorful (viscerotonic) se caracterizeaza printr-o dezvoltare musculara si osoasa sub medie. Ca talie, aceste persoane sunt breviline si adeseori picnice. In schimb, au viscerele dezvoltate, (provenite din dominatia endemica). Se caracterizeaza, din punct de vedere psihic, printr-o tendinta spre relaxare, gust de comfort, placere de a se odihni, dar si tendinte accentuate de a ceda tentatiilor, mai ales celor alimenate. Au un somn bun si odihnitor, le place sa doarma. Sunt sociabili si buni familisti, tolerabili adeseori. Nu le place prea mult activitatea intelectuala. Sunt, in genere, persoane pragmatice. Sunt persoane amabile, prietenoase, fara a fi prea dependente de prieteni. Rareori sunt lipsite de control.

Mezomorful (somatotonicul) este un tip masiv, greu, consistent, atletic, privind constitutia. Are, in genere, un tonus ridicat, multa energie disponibila. Conformatia sa generala este, de corp puternic cu dezvoltare superioara a oaselor si musculaturii, cu rezistenta la rani, si cu evidente capacitati, de a face eforturi fizice remarcabile. Este, in genere, o persoana, ce are dezvoltata, cerinta de a actiona, tendinte de competitie si lupta, dorinte de a se impune. Are, o oarecare, extraversie, dar si, o oarecare instabilitate psihica. Este in genere energic, activ, dar uneori rezervat, jenat. Ii plac responsabilitatile. In munci, este sever, chiar dur. Are o inaltime peste medie, este puternic, are toracele dezvoltat, dar pantecele tras si plat. Se consuma, cu usurinta, uneori. Aparent, este calm, si, precum, a reiesit, de altfel, si din cele de mai sus, este uneori vulnerabil.

Ectomorful este longilin (leptosom), dominant cerebral (provenienta a dominatiei in dezvoltare a foitei embrionare ectodermice). Poseda, in genere, o bogata viata interioara. Este impresionabil pe linie sentimentala. Poseda, insa, o saraca viata exterioara. Are dificultati in a face deprimari si atasamente sociale, deoarece, este predispus la singuratate si independenta. Are fobie de zgomote si de aglomeratii. Fiind introvertit, oboseste si se consuma psihic, fapt ce-I creeaza adeseori insomnii. Este, in acelasi timp, o persoana contemplativa de fond. Este foarte rapid, intelege foarte repede si bine subtexte, sensuri, probleme invaluite, dar, in acelasi timp este sensibil, foarte vulnerabil si irascibil. Ii plac proiecte imaginare si disectii de scenarii interioare complexe. Dispune de foarte multa imaginatie, care-I face rapida implicatia, in sisteme complexe de cunostinte si probleme. Este insa timid si timorat.

Cazurile de endomorfi (cerebrotonici) sunt foarte rare. Sheldon a gasit ca 40 la 2000 de subiecti.

Am dori sa subliniem, in legatura cu metodologia de cercetare folosita de Sheldon, si, oarecum asemanatoare, cu aceea a lui Pende N. Faptul ca, pentru a masura principalele variabile, ambii au folosit dusuri cu revarsari de suvoaie de apa multiple, fapt ce a permis ca apa sa aiba diferite directii pe corp, si avand o viteza determinata, astefl, sa se poata inregistra rezultatele usor. Apoi, principalele variabile, astfel obtinute, se implicau in calculatii de medii si corelatii. Se folosesc calculatoarele electronice, fapt ce a facut, mai rapida, consumarea momentului masurarilor mai importante corporale.

La toti caracterologii embriogeneticisti, cele trei tipuri se exprima printr-o dominanta, din care decurg aspectele caracterologice.

La endomorf (viscerotonic) domina tubul digestiv si visceral, si complementar, foamea si apetiturile de toate felurile, inclusiv cele sexuale, nu de putine ori, cu tendinte de perversiuni sexuale.

La mezomorful (somatotonic) domina forta musculara si activitatea dominata de apetituri posesive. Ca aspecte dereglabile, la acestia domina, mai mult, ca la celalalte tipuri, un fel de tendinte psihastenice, mai pronuntate.

In fine, ectomorful (cerebrotonic) are, intr-un procent mai crescut, tendinte nonconformiste, si ilegale, adesea, sadice.

Sheldon s-a referit si la un tip de sinteza cordoblastul (endomorf si mezomorf in acelasi timp). Acesta este tipul intermediar, cel mai armonios si placut la infatisare. Este, in acelasi timp, stapanit in toate, are masura in toate, stie sa gaseasca activitatile ce I se potrivesc cel mai mult, si preocuparile cele mai de reusita pentru viata si capacitatile lui.

Cum am mai spus, Sheldon a elaborat o metoda de evaluare pe o scala cu 1-7 criterii, fapt ce permite surprinderea variatiei si nuantarea profilului temperamental. Cu aceasta scala, a studiat 500 baieti delincventi. Majoritatea au fost mezomorfi (somatotonici).

Foarte atras de cercetarile concrete, Sheldon a cautat raporturi de proportii ale persoanelor cu tipuri determinate de el, in populatii.




Viscerotonic

Somatotonic

Cerebrotonic

Ectomorf




Mezomorf




Endomorf






Tipologia conturata de Sheldon, ca si a lui Martiny, pun un important accent pe mediu, care, prin ofertele sale creeaza stiluri de viata si orare existentiale, reglementand subiecte dominante si activitati, comportamente specifice fiecarui om. Acestea se grefeaza pe genotipul modelat embriogenetic.






Aspectele asemanatoare, din caracterologiile lui Martiny si Sheldon, cu diferentele tipologice, figureaza in tabelul de mai jos, comparativ.


M.Martiny

W.H.Sheldon

Kretschmer

Somatotipuri

Endoblastic

Endomorf

Picnic

Viscerotonic

Mezoblastic

Mezomorf

Atletic

Somatotonic

Ectoblastic

Ectomorf

Astenic

Cerebrotonic


Tipologiile embriogenetice, legate de dominatia de dezvoltare, a uneia din formatiunile foitelor embrionare (ectoderm, mezoderm, endoderm), au dus la constituirea de somatotipuri diferentiate, idee, ce a fost, in genere, larg acceptata si de alti psihologi, care au mai efectuat cercetari si interpretari.

In acest sens, Sigaud (1862-1921), a mers pe linia tipurilor: respirator, digestiv, muscular si cerebral, considerate ca provenind din procesele de dezvoltare embrionara, dar influentate permanent de mediul de provenienta si de viata cotidiana cu dimensiunile ei culturale si educative. Prin aceasta optica, s-a patruns mai profund in tipologia personalista.

Un pas si mai pronuntat inainte, in aceasta directie, se manifesta in caracterologia efectuata lui Ludwig Klages.

Tipologia Martiny- Sheldon are factori apropiati. Ambele au pus in evidenta tipurile: digestiv, muscular, respirator si cerebral, conturate sunt influentele complexe ale mediului. Totodata, ambii au sustinut ideea ca, aceste tipuri, in loc, sa se dezvolte total si complect au atins, doar un nivel anumit, in care domina o anumita structura a dezvoltarii, nu dezvoltarea complecta, si astfel, au atins, doar un anumit nivel dominant de dezvoltare, la care s-au oprit.

Sheldon a operat cu 60 trasaturi calitative psihologice la cele trei tipuri fundamentale. Diferentele gasite, au fost foarte numeroase. In genere, a retinut ca aspecte valide, functii de apoximativ 20 caracteristici din cele 60, pe care, a considerat ca, sunt importante, pentru o tipologie complexa si comprehensiva.

In acest sens, a gasit la fiecare categorie tipologica, aspecte relativ specifice, cele pe care, deja, le-a descris. Dar, cam in 14 cazuri din 200, I-au aparut acorduri de caracteristici relativ similare, ca structura generala, dar nu si ca forme de intensitati (si, deci ierarhii totale ale acestora). Ce a gasit Sheldon mai semnificativ, este faptul ca, in genere, toate tipurile dispun de trei directii, ca dimensiuni psihice mai pregnante. Acestea permit o oarecare predictie a conduitelor de ansamblu. De aceea, este necesar un examen, cat mai vast de trasaturi psihice, la subiectii testati. Ca atare, nu tipul schemelor intereseaza prea mult, ci mai ales profilul caracterial. Acesta ar putea mari gradul de predictie utila.

Sheldon a implicat, pentru fiecare din cele trei compozante caracteriale: endomorf (sistem visceral de provenienta endodermica, deci cauzala), mezomorf (de structura osteomusculara, de origine mezodermica embriogenetica), si ectomorf (tegumente, creier, de origine ectodermica embriogenetica). Sheldon a facut 76 de combinatii, ce au fost gasite din 343 posibile. Valoarea medie este , cu dominatie de patru la ambele sexe, in lucrarile lui Sheldon, pentru ectomorfism, 3 la barbati, pentru endomorfism si la femei pentru mezomorfism. Somatotipurile, gasite de Sheldon, sunt cele mai numeroase. Oricum, fenomenul, de mare dominatie al mediei, este evident, in toate tipologiile, si, in genere, se stie ca, este tipic pentru speciile stabile si bine definite.

Sheldon a cautat sa gaseasca 2-3 tipuri distincte diferite pentru cele doua sexe sau pentru un amestec de 2-3 rase sau 2-3 structuri morfologice (precum Kretschmer), dar nu a reusit.

Am vrea sa ne oprim, si la Atlasul efectuat de Sheldon impreuna cu colaboratorii sai. Atlasul cuprinde 46000 de cazuri. Tabelele, cu imaginile sale, surprind subiectii testati intre 18-25 ani, cu interventii din 5 in 5 ani, pentru a se evalua si evolutia conformatiilor si caracteristicilor semnificative (constelatiile), in decursul varstelor. Ca structuri de evaluare, de prim plan, s-au folosit greutatea, inaltimea si varsta. Atlasul cuprinde valori medii, pe aceste coordonate, privind dezvoltarea pe endomorfi, mezomorfi si ectomorfi. S-a efectuat o grila de lucru, care poate fi gasita, in lucrarea lui N.Margineanu (“Conditia umana”). In genere, exista unele modificari tipologice, datorita nutritiei, bolilor si solicitarilor profesionale. Totusi, calculele facute, pe perioade de 15-20 ani, arata ca biotipul este dominant.

In urma foarte numeroaselor studii si analize, efectuate de Sheldon, in privinta tipologiei, el a pledat pentru dezvoltarea dominant unimodala (curba lui Gaauss). Totusi, expectiile prezentate de Kretschmer, I-au atras atentia. Dupa foarte numeroase meditatii, aflate sub presiunea cautarii de abateri, a gasit, si el, tipul isplastic, ce duce spre morfogenotip, dar, l-a identificat, ca incarcat de complexe de inferioritate, deci cu psihotipul mai afectat. O alta forma de “abatere”, poate fi considerata aceea legata de feminitate-masculinitate, in care excesele de dominatie, duc la homosexualism, si alte abateri sexule. Mai ales, barbatii mezomorfi si ectomorfi, si femeile ectomorfe, au oferit caracteristici de acest fel. In fine, categoria infantiloizilor a satisfacut ideea de abateri, studiata de Sheldon.

Mai semnalam, dintre lucrarile lui Sheldon “Psychology and the promethean will”, 1936, lucrare, in care, se ocupa de problemele structurilor energetiste psihice umane, in tipologii.

Opera lui Sheldon, alaturi de a lui Martiny, a avut o larga raspandire, chiar daca, ca si alti specialisti psihologi, diferential, a difuzat, o foarte larga terminologie, ce trebuie, in permanenta, asociata cu variante conceptuale, cuprinse in alte tipologii, pentru a se ajunge la unele consonante denominative. Prin Sheldon, a avut loc constituirea Scolii Diferentiale Americane, foarte legate, de aceea a Scolii de la Padova, care a fost difuzata, ca scoala contribuanta, si prin Sheldon.

Multe centre Universitare si laboratoare au preluat experimentele prezentate de Sheldon, fapt ce a largit interesul pentru psihologia diferentiala. Printre altii, Lueck G. a analizat rezultatele obtinute in privinta delincventei minore, mai frecventa la mezomorfi.

Am mai semnalat o contributie importanta, facuta prin cercetarile sale, de catre Sheldon si colaboratorii sai. E vorba de, implicatia in problemele tipologiilor, a ideii de dezvoltare, in cursul vietii, cu implicatii de modificari specifice, fapt ce, a oferit psihologiei varstelor, un suport interesant de idei, si oferte de materiale, si cercetari.

Reprezentanti mai cunoscuti ai tipologiilor embriogenetice, afara de Martiny si Sheldon au fost: Hooton, Hunter, Pierre Naville.



































TIPOLOGII SI CARACTEROLOGII MAI VECHI SI MODERNE
















TIPOLOGIA CONSTRUCTIVISTA ADAPTATIVA A LUI I.P.PAVLOV (FIZIOLOGISTA)


I.P.Pavlov, fiziolog rus a implicat prin cercetarile sale o noua forma explicativa a conduitelor, depasind evolutionismul morfologist si cel al mecanismelor interne, dominante, in tipologiile curente. Intr-un fel, Pavlov, a fost, ca si Corman, influentat de puternica difuzare a teoriei influentelor mediului, si de ideea rolului, foarte mare, al adaptarii, ca proces formativ.

I.P.Pavlov (1848-1936) si-a facut studiile la Universitatea din Leningrad, Sectia de Istorie Naturala. Ajuns asistent al fiziologului Elia Tyson, a facut studii pe circulatia sangelui, si si-a sustinut doctoratul, in 1883, cu o teza de doctorat, asupra functiilor nervilor cardiaci. In 1884, a fost numit privat-docent. A obtinut o bursa in Germania, unde l-a cunoscut pe Karl Ludwig, la Leipzig, si pe Rudolf Heidenhain, la Breslau. In 1890, a acceptat un post de farmacologie la Universitatea din Tomsk, apoi la Academia Militara din Sfantul Petersburg, unde a predat, la inceput, fiziologia, si apoi a condus din 1924, pana la moarte, Catedra de Fiziologie a Institutului de Fiziologie a Academiei de Stiinte, din URSS si Statiei de Biologie, din Koultucki, care, a fost construita pentru el. In 1904, Pavlov a luat premiul Nobel de Fiziologie, pentru cercetarile efectuate pe digestie. Cu o cultura vasta, si foarte de actualitate, data fiind traversarea cunostintelor, din centrele de cercetare, prin care a trecut I.P.Pavlov, a fost influentat foarte mult de I.M.Secenov (1829-1905). Studiul digestiei l-a condus, spre cautarea rolului sistemului nervos, si apoi, la conturarea teoriei reflexelor conditionate, numite de el, reflexe psihice. Prin acestea, Pavlov a facut un important pas, in problemele obscure ale simbolisticii psihice, si ale suportului functional, efectuat de sistemul nervos central. In elaborarea acesteia, cercetarile sale, s-au efectuat pe caini, dar cu o foarte meticuloasa si continua atentie observativa asupra oamenilor. I.P.Pavlov a avut o echipa foarte activa. Curentul psihologic Behaviorist (protagonistul Watson) a preluat teoria R.C. (reflexelor conditionate), ca teorie explicativa a conduitelor. Prima data, I.P.Pavlov a extins teoria R.C., si asupra oamenilor, printr-o comunicare efectuata la Congresul International de Medicina de la Madrid (1903). Aceasta teorie sta la baza invatarii, a conduitelor rafinate si diversificate, prin nenumarati stimuli semnalizatori, ce constituie, de fapt, suportul adaptarii mijlocite, prin care, se realizeaza, o integrare, nu numai la conditiile mediului, ci si, la caracteristicile schimbarii lui. Lanturile de R.C., dar si de reflexe operationale (manifestate, prin gestica de solicitare a unui obiect, gest, aliment de catre subiectul aflat in cercetare), au avut, o foarte mare influenta, asupra dezvoltarii fiziologiei activitatii nervoase superioare si a modalitatilor acesteia de a actiona.

Operele complecte ale lui I.P.Pavlov au aparut in 1946, la Leningrad, dar au fost traduse in foarte numeroase limbi. In Romania, au aparut in 1952 si 1954. Prin R.C. se substituie, conduitele primitive cu conduite elaborate, constituindu-se si consolidandu-se o finete a adaptarii, si o adecvare a ei la, mediu. La om, R.C. realizeaza, si o mare socializare, a conduitelor. Reflexologia pavlovista a servit, nu numai educatiei, ci si publicisticii, si propagandei, prin faptul ca, omul realizeaza numeroase asociatii, intre idei si imagini, fapt ce poate stimula reactii dorite, de si printr-o, imagine data, care se doreste sa fie impusa. Si, in tehnicile de relaxare, printre altele, se afla apropieri de reflexologia pavlovista. Chiar si, nasterea fara dureri, are implicata si o tehnologie reflexologica pavlovista.

I.P.Pavlov a elaborat o tipologie complexa, pornind de la caracteristicile activitatii nervoase superioare (ANS). Aceasta dispune de trei caracteristici de baza: echilibru, forta, mobilitate. Combinarea acestor caracteristici, duce, dupa Pavlov, la patru tipuri temperamentale de baza : tipul coleric, sangvin, flegmatic si melancolic.


Tipul coleric este neechilibrat, are forta si mobilitate.

Tipul sangvin este echilibrat, are forta si mobilitate.

Tipul flegmatic este echilibrat, fara forta si fara mobilitate.

Tipul melancolic este neechilibrat, fara forta si fara mobilitate.

La fiecare, din cele patru tipuri, pot predomina, primul sau cel de al doilea sistem de semnalizare; primul, constand, in asocieri de stimuli, chiar foarte diferiti intre ei, si chiar in lanturi complexe, iar cel de-al doilea sistem de semnalizare consta in limbaj, prin care, la om, are loc, o foarte activa simbolizare stimulativa si generatoare de provocari sau inhibari, de reactii, conduite si exprimari elaborate.

La fiecare tip de temperament din cele patru (mai sus amintite), poate domina primul sistem de semnalizare ceea ce va determina colerici, sangvini, melancolici si flegmatici, de tip artist sau intuitiv, sau tipul meditativ, intelectual la care domina al doilea sistem de semnalizare.

Aceste variante tipologice la randul lor pot fi variante pozitive sau negative.

Asadar, primul sistem de semnalizare, se implica, in identificarea obiectelor, si a diferitelor insusiri ale acestora, ca “semnale” concrete, receptate, in permanenta, in mediul ambiant, si asociate, de anumite trebuinte (de baza, naturale sau ereditare si dobandite). Semnalele devin stimulatoare de conduite dobandite (RC), ce impreuna cu conduitele innascute (RN- reflexe neconditionate), largesc fluiditatea si eficienta adaptarii, impregnand-o de structurile mediului. La om, cel de al doilea sistem de semnalizare (limbajul), creeaza cuvinte, cu o forma de semnalizare specifica, de mare importanta, care faciliteaza, cu tendinte de maximizare, la adaptarea la conditia umana.

Cand utilizarea acestui sistem de semnalizare, devine supla si dominanta, conduitele se intelectualizeaza, foarte mult, si ca trebuintele dobandite; limbajul, verbalizarea interna si externa, se dezvolta mult in copilarie, si, in genere, sunt foarte complexe la omul modern. In cazul dominatiei primului sistem de semnalizare, conduitele sunt mai concrete si primare. In cazul dominatiei celui de al doilea sistem de semnalizare, corelat cu primul, pe care-l domina, se manifesta tipul meditativ, intelectualizat. Acesta poate stoca un foarte mare numar de conduite, dar, mai ales, de idei-informatii, cu care se opereaza, in mod curent.

Dam, in continuare, tipologia lui I.P.Pavlov, de dominatie tipologica, cu variantele, la care ne-am referit, mai sus. Mentionam, inainte de a face descrierile tipologice, date de I.P.Pavlov, faptul ca, el a pastrat denumirile tipologice hippocratice, chiar daca le-a transferat, de pe dominatia umorilor (hormonala), pe activitatea nervoasa superioara.



Tipul coleric (I) varianta pozitiva. E vorba de persoane vioaie, ce sunt, si foarte active, si se angajeaza in numeroase activitati, la prima incitatie; poseda TR (timpi de reactie) foarte rapizi, si, numeroase deprinderi si abilitati. Este sociabil, dar, in genere, nu are o continuitate si organizare foarte evidenta, a activitatilor. Este sociabil, dar si, impresionabil, si, adeseori, superficial. Are o fire optimista, extravertita, curajoasa, (nu prevede, insa, totdeauna, si consecintele). Este amator fervent de sporturi, teatru si cinematograf, are o viata, foarte incarcata de proiecte concrete, si e discret dispersat in ele. Acestea devin, uneori, acaparatoare, si greu de realizat, asa ca, le schimba usor pe altele, fara remuscari. Traieste o viata sentimentala arzatoare, dar cu tendinte de nestatornicie.



Tipul coleric (I) varianta negativa se refera la persoane vioaie, cu activitate diversa, si spirit de aventura dezvoltat, cu deprinderi si abilitati superficiale. Nu termina ce a inceput, minte, fabuleaza. E vorba, ca atare, de persoane cu tendinte, adesea agresive (iuti la manie), grosolane, nestatornice, cu un limbaj agramat si nedezvoltat, cu sexualitate dezordonata, cu tendinte posesive, dar si, infractioniste si delincvente.



Tipul coleric (II) pozitiv. Este vorba, de o persoana activa, impresionabila, saritoare, sociabila, dar cu momente de timiditate numeroase. Este, de asemenea, o persoana politicoasa, dar si sugestionabila, cu dispozitii schimbatoare, pe fond sentimental. Are multi prieteni, din cauza spiritului de antrenare, pe care-l alimenteaza, dar, daca nu mai are relatii, ii uita repede.



Tipul coleric (II) negativ. Este un tip brutal, ce-i terorizeaza pe cei din jur, nonconformist, ii pacaleste pe cei mici si slabi. Este independent, greu de controlat, incapatanat, brutal cand pierde, violent si agresiv, posesiv, nervos, veros, ii plac secretele, dar si excrocheriile.



Tipul sangvin (I) pozitiv. Este vioi, poseda numeroase interese si aspiratii, este ordonat, perseverent. Ii plac serbarile si manifestarile, este sociabil, generos, exigent fata de sine, are simtul onoarei, suporta esecurile, stresurile si supararile, cu oarecare rabdare. Trece la alte activitati, fiind, mai ales, absorbit de acestea, pana la uitarea supararilor anterioare. Adesea, este un bun colectionar. Cand este artist, are subiecte numeroase si interesante, diferite, relativ, unele de altele.



Tipul sangvin (I) negativ. Este un tip temperamental, foarte independent, vioi, cu initiative constante, inclinat, insa, spre aventuri, spre evaziuni si spre excrocherii. Este viclean, sadic, stie sa simuleze, inclusiv in viata sentimentala. Are inclinatii delictuale, dar ii place sa le efectueze cu strategii, cat mai complicate. Simte mare placere in a trage chiulul, sau de a pacali. Ii place sa fie hot de buzunare.



Tipul sangvin (II) pozitiv. Este un tip puternic, se ocupa mult de necazurile altora, de onoarea grupului de apartenenta, este corect, cinstit, fara sa faca, vreodata, caz de aceasta, este sociabil, bun organizator, are inalte aptitudini intelectuale, ii place sa citeasca, sa se cultive, este amator de cultura. Este perseverent in activitati creative, tehnice, mai ales. Ii plac jocurile, dar si excursiile, tot ce este nou si interesant.



Tipul sangvin (II) negativ. Este un tip vioi, dar neascultator, independent, mereu pus pe activitati dubioase. Este, de asemenea, gelos, orgolios, negativist. Foarte crud iubeste si uraste intens. Este un potential criminal, fiind egocentrist, agresiv, si nu se poate opri, cand se mannie.



Tipul flegmatic (I) pozitiv. Este o persoana conformista, comoda, linistita, dar cu activitati, desi restranse, efectuate corect, ceva mai lent, insa. Este, in genere, perseverent, cu tabieturi, discret, caustic, nu prea sociabil, si nici, prea vorbaret. Are o vorbire concisa, o oarecare izolare, cu o viata interioara, relativ bogata, si cu surprize pe linie de realizari.


Tipul flegmatic (I) negativ. Este o persoana dificila, distanta, nesociabila, fara valori morale, cu tendinte amorale. Este crud, egocentrist, lenes, nepasator fata de ceilalti. Are momente de agresivitate dura, dar irationale, si, aparent, nemotivate.



Tipul flegmatic (II) pozitiv. Este o persoana linistita, nu foarte sociabila, nu vrea sa supere pe nimeni. Este, in genere, simpatizat, pentru ca, este un bun prieten, iertator, constant. Ii place sa citeasca, are o foarte bogata viata interioara, si tendinte, de a avea grija de altii. Nu-I plac activitatile improvizate, dar este un foarte bun suporter, si are o filosofie de viata, cu insistenta pe caracteristici morale, si chiar religioase.



Tipul flegmatic (II) negativ. Este un tip neajutorat, morocanos, ii place sa supere pe altii, este negativist, vorbeste de rau pe cei ce nu sunt de fata, ii plac intrigile. Nu este foarte sociabil, si nici prea agreat, deoarece, are mania de a jigni mereu, de a vorbi injurios, nepoliticos si de a fi lenes, murdar, cu tendinte de drogari, alcoolism, delincvente.



Tipul melancolic (I) pozitiv. Este un tip linistit, greoi in miscari, inert, invata greu, actioneaza lent, dar este perseverent, ordonat, putin tipicar, in aceste privinte. Nu vorbeste prea mult, din cauza neincrederii in sine. Oboseste usor si destul de repede, e timid, este bun observator, pastrator de secrete. Ii place sa fie laudat si este dependent.



Tipul melancolic (I) negativ. Este un tip greoi, inert, invata foarte greu, aparent debil mental, chiar daca, nu are, adesea, intarziri de dezvoltare, mai ales verbale. Poseda sentimentul de inferioritate. Daca este jignit, poate reactiona, cu o agresivitate iesita din comun.



Tipul melancolic (II) pozitiv. Este un tip tacut, are putine interese, este timid, stabil in relatiile cu altii. Acestea sunt, in genere, restranse, dar alimentate, profund, sentimental, si gata de sacrificii, pentru prieteni si prietenie. Este bun, cinstit, linistit si, de multe ori, foarte naiv.



Tipul melancolic (II) negativ. Este un tip lenes, greoi, incapatanat, indolent, meschin, oboseste pe cei din jur, dar si, pe cei din grupul de apartenenta, prin faptul ca, nu poti pune nici o nadejde in el, fiind foarte indolent.



Tipologia prezentata mai sus, nu a fost descrisa de I.P. Pavlov, in detalii. El a ramas, mai ales legat, de aspectele implicate, in criteriile de impartire tipologica, in categoriile desprinse. Oricum, tipologia sa e vasta, si pune in evidenta, faptul ca, pentru fiecare tip temperamental exista un determinism intern, dar si unul creat se mediu, determinism implicat, mai ales, in portretistica socializata, in cazurile pozitive. Prin acestea, Pavlov pune in evidenta, rolul foarte important al mediului, dar, mai ales, al educatiei si socializarii conduitelor.

Cum am mai semnalat, influenta lui Pavlov, a fost foarte mare. Fiziolog de vasta analiza complexa, Pavlov a atras atentia si asupra efectelor dominatiei hormonale si a deschis drumul, la numeroase probleme interesante, creand primul traseu, mai complex, implicat in tematica simbolisticii cerebrale- functionale.

Gheorghe Zapan, psiholog roman remarcabil, a realizat o tipologie influentata de cea a lui Pavlov.

In tipologia sa, Gh. Zapan a folosit 6 caracteristici (nu 3 ca Pavlov), privind caracteristicile ANS.

Cele 6 criterii folosite au fost: mobilitate, forta si echilibru, al ANS, dar si persistenta, tonus afectiv, directie de exprimare comportamentala. Gh. Zapan a pus in evidenta 4 tipuri tipologice, ce reprezinta patru niveluri de implicatie, in conduite a caracteristicilor ANS, de mai sus.

Aceste tipuri sunt:

tipul activ, la care domina nivelul afectiv;

tipul artistic, la care domina nivelul perceptiv-senzorial;

tipul activ, la care domina nivelul motor general;

tipul ganditor, dominat de nivelul mental.


Precum reiese, din enumerarea si denumirea conferita tipurilor, pe care, le-a delimitat, Gh. Zapan, a implicat in teoria sa, si teoria energetista. Tipurile delimitate, exprima nivele temperamentale, intre acestea, existand variante intermediare.


Tipologia lui Szass a fost, de asemenea, influentata de optica reactiilor comportamentale. Le-a ales pe cele dificile, corelate cu controlul activitatii nervoase superioare.


A diferentiat doua tipuri de baza:

- Tipul activ, acesta are raspunsuri motorii, bazate pe dominatia reactiilor active incarcate emotional, in fata dificultatilor.

- Tipul retras, acesta se caracterizeaza prin faptul ca, are mai ales raspunsuri vegetative (inrosire, ingalbemire, diaree in situatii dificile).









TIPOLOGIA FACTORIALISTA R. B. CATTELL


Raymond Bernard Cattell (N. 1905) a fost unul din psihologii moderni, de inalta contributie, la dezvoltarea psihologiei contemporane. A studiat, intai, fizica si chimia, care I-au creat o optica deosebit de implicata, in exactitati si sistematizari, ca si in preocupari pentru extinderea conceptuala si metodologica a psihologiei, fata de care, I-a acaparat un interes deosebit, pentru care, a inceput sa se pregateasca in psihologie. A fost influentat de Ch. E. Spearman (1863-1945), cel ce a implicat in psihologia moderna, optica factorialista. Cattell a fost interesat, mai ales, de problemele inteligentei, ale temperamentului, si apoi, ale personalitatii, cea mai mare parte a activitatii sale stiintifice, pana in zilele noastre. A fost implicat, in activitati, la Clark University (USA), apoi la Harvard, si in continuare, la Universitatea din Illinois, unde a fost succesorul lui Charmicael. In 1949, s-a creat Institutul de Testare a Personalitatii si Abilitatilor, la care a lucrat, si pe care, le-a dezvoltat foarte mult. L-a preocupat mult, dezvoltarea psihologiei, constituirea de coerente, in corpul acestei stiinte, si implicarea in uzanta, a unei tehnologii complexe adecvate, si pentru implicarea psihologiei, in stiintele de suport ale vremii. Cattell a fost influentat, si de Allport, mai ales de teoria personalitatii, dezvoltata de acesta.

Testul de personalitate construit de R. B. Cattell este cunoscut sub denumirea P.F.16 (testul de personalitate factorial de 16 factori).

Cattell a diferentiat din multitudinea potentiala de factori, ce se afla in compozitia personalitatii, 16 ca fiind mai importanti. El a notat factorii implicati, cu litere, pentru a evita definitii controversate, si pentru a conversa, forme de relationare factoriale. Fara indoiala, acea conotatie, este datorata, in parte, spiritului sau, format sub incidentele chimiei. De altfel, o astfel de notatie permite o mai facila operare si relationare factoriala. Cattell a considerat ca, exista doua categorii mari de factori. Unii ce se manifesta (constienti) si altii ce se manifesta voalati (fiind inconstienti). Acestia din urma au fost 4 in P.F.16. Factorii pusi in evidenta de Cattell, prin testul sau de personalitate, sunt bivalenti, cu conotatii de “+” si “-” (plus si minus). Prezentarea acestor factori permite, din capul locului, o impartire tipologica, in 16 grupe mari, legate de dominatia unui anumit factor, din cei 16, si o tipologie de 32 de tipuri, in conditiile implicatiei, valorilor plus si minus, la fiecare factor implicat in test. Ca atare, tipologia implicata in testul lui R.B.Cattell, este una dintre cele mai ample, si se afla in corcondanta cu cel putin doua deziderate, ce se constituie in psihoogia diferentiala moderna. Unul dintre deziderate se refera la cresterea relativa de cuprindere a diferentierii in tipologii, iar a doua priveste implicarea unui model cu dominante si submisii de caracteristici psihice, in modelul oferit.

Dam mai jos factorii implicati in tipologia lui Cattell.


A.    Factor de schizotimie (-), si Afectotimie (+)

In ipostaza (-) e vorba de o personalitate rece, rezervata, detasata, in genere, fata de situatii, putin sociabila si introvertita.

In varianta (+) se pune in evidenta o personalitate deschisa, cooperanta, calda, sociabila si introvertita.


B.    Factorul ce se refera la Inteligenta

In caz de (-) este vorba de o personalitate slab inteligenta, cu dominatie de gandire concreta, adaptativa, cu spirit analitic, uneori excesiv, incapabil de generalizari coerente si de abstractizari.

In caz de (+) se exprima inteligenta abstracta, inalta, spirit viu si activ, cu posibilitati achizitive foarte mobile.






C. Factorul de manifestare a Eului (in analiza acestuia se tine seama si de factorul E.)

Cand C este corelat (-) cu E (-) se pune in evidenta o persoana instabila, nerealista, sugestionabila, imitativa, cu o natura emotionala excesiva si sensibila.

Cand se coreleaza C (+) cu E(+) se exprima o personalitate cu maturitate si stabilitate emotionala, calma, neinfluentabila si realista.


D. Si factorul D este corelat cu factorul E si cu factorul B si are conotatie privind dominatia si submisia.

In caz de (-) submisie e vorba de o persoana modesta, docila si conventionala.

In caz de (+) dominatie, personalitatea in cauza este sigura de sine, autoritara si neconventionala. La acestea se adauga independenta evidenta in comportamente.


E. Factor de expansivitate si nonexpansivitate.

In caz de (-) persoana in cauza este prudenta, dispune de o comunicativitate slaba, un introspectionism cu tendinte pesimiste.

In caz de (+) e vorba de persoane expansive cu structuri relativ superficiale, logoreice impulsive, dar si entuziaste.


F. Factor de forta al Eului, exprimat prin dependenta-independenta.

In caz de (-) persoana este dependenta, pe de o parte in principii, iar pe de alta parte este conventionala.

In caz de (+) se evidentiaza un Eu, dar, mai ales, un Supraeu corectiv si cenzurat puternic, fapt ce, creeaza personalitatii in cauza, un caracter ferm, simtul datoriei, perseverenta, afirmativ cu onestitate.




G. Factor de anxietate

In varianta (-) e vorba de persoane neincrezatoare, timide, inchise in sine si timorate.

In varianta (+) persoana in cauza este sociabila, indrazneata, intreprinzatoare, disponibila la inovatii, spontana si indrazneata.


H. Factor de afectivitate

In caz de (-) este vorba de o persoana dura, insensibila, satisfacuta de sine.

In caz de (+) se exprima o persoana sensibila, tandra, dependenta.


L. Factor de paroxism- paranoism

In caz de (-) este vorba de o persoana dificila, egocentrica, mereu geloasa, suspicioasa.

In caz de (+) persoana in cauza, este acomodabila, increzatoare, dar necompetitiva, in general.


M. Factor de conventionalism

In caz de (-) se exprima persoane conventionale, dar practice, lipsite de imaginatie, dar rationale.

In caz de (+) e vorba de persoane neconventionale, boeme, originale, imaginative.


N. Factor de variabilitate

In caz de (-) se manifesta personalitati simple, naturale, directe, relativ sentimentale, cu clarviziune, cinice si de rafinament.

In caz de (+) e vorba de persoane increzatoare, calme, fara nelinisti, angoase si temeri.



Q. Factorul incredere- neincredere

In caz de (-) e vorba de persoane nelinistite, depresive, adesea neincrezatoare.

In caz de (+) e vorba de personalitati calme, increzatoare in sine si in altii, faara angoase si temeri.


Q1. Factor de conservatorism, radicalism

Prima varianta se exprima prin persoane traditionaliste, ce accepta confruntari, fara comentarii. Acestor persoane le place, sa conserve tot felul de lucruri. Sunt conservatoare si la propriu si la figurat.

Varianta a doua, se refera la persoane radicaliste, critice, dure si inovatoare, cu o curiozitate dezvoltata.


Q2. Factor de dependenta- independenta

Prima varianta este a persoanelor dependente, si cu atasament excesiv, fata de grupul de apartenenta, fara opinii personale.

A doua varianta are, in vedere, persoane cu opinii si decizii proprii, originale, inclusiv in actiuni, detasate, discrete, fata de grupul de aparteneta.


Q3. Factor de integrare slaba sau buna.

Prima varianta se refera la personalitati neimpacate cu sine, supuse permanent impulsurilor.

A doua varianta se refera la personalitati, ce se controleaza permanent, sunt integre, dar si, formaliste si vanitoase.






Q4. Factor de destindere, tensiune

Prima varianta are in atentie personalitati calme, nepasatoare, satisfacute, nefrustrate si nefrustrante.

A doua varianta se refera la personalitati mereu tensionate de ceva, incordate, mereu surmenate, surescitate si frustrate.


Dupa cum, se poate lesne vedea, 6 factori sunt legati de afectivitate (anxietate).

Se reproseaza factorialistilor, implicatia analizei cantitative matematice implicate in corelatiile, dintre ei, pentru a se calcula corelatia si saturatia diferentiala factoriala. In genere, se poate spune, ca ar exista atatia factori, cate forme de expresie se manifesta. Analiza factoriala ramane un instrumentar, o constructie matematica, ce pune in evidenta aspecte cantitative. Fara indoiala, acestea au rostul sa stabileasca finetea caracteristicilor, ceea ce, constituie un suport, pentru evidentierea calitativa specifica.
















SCOALA FRANCEZA TIPOLOGICA


Prima etapa a acestei scoli este reprezentata de ROSTAN, SIGAUD, MCAULIFFE, mai tarziu, vor fi pe prim plan, G. BERGER si RENE LE SENNE.

Format, sub influentele Scolii de la Padova, Sigaud este interesat de caracteristicile psihice, ce au un suport, in structurile morfofunctionale. In genere, directia acestei forme de diferentieri cauzale, este legata, de Sigaud, de functionalitatile si trebuintele organice implicate in functionalitatile fiziologice, cunoscute prin numeroasele studii ale fiziologiei si medicinii moderne. A descris, mai cu insistenta, urmatoarele tipuri.


TIPUL MUSCULAR se caracterizeaza printr-o conformatie fizica specifica, ce impune forta si rezistenta. In genere, acest tip este angajat, in excese de miscare, si activitati, face eforturi importante. In genere, este curajos, sociabil, ii place competitia. Consuma multa energie, din care motiv, ii place sa manance, si este amator de alimente consistente. Este, insa, si gelos pe persoanele, ce manifesta caracteristici mai atractive, si pe cele ce obtin succese, fara prea mult effort. Are foarte multa vitalitate.


TIPUL RESPIRATOR. Este vorba de persoane, cu un torace dezvoltat si o capacitate respiratorie si de miscare foarte bune. Etajul mijlociu al fetei este hipertrofiat, la aceste persoane, nasul e lung sau lat, ca urmare a respiratiei intense. Toracele este, de cele mai multe ori, lung si lat, umerii largi, soldurile sunt stramte. Statura este, in genere, subtire, dar puternica, si musculoasa, de tip atletic. Membrele sunt lungi si subtiri, mersul este vioi, energic si puternic, gestica este activa, chiar excesiva uneori. Vocea este ampla si convingatoare. Este o persoana supusa instinctelor, poseda vointa, dar de scurta durata. Este o persoana cu reactii emotive puternice, cu tendinte violente, dar si ele, de scurta durata. Se manie usor, pentru motive nu prea importante.


TIPUL DIGESTIV. Este o persoana de statura sub medie, cu forme rotunjite, cu abdomen proeminent (mai larg decat toracele, cu soldurile largi si umerii ingusti). Are apetituri alimentare dezvoltate. Are o foarte buna digestie, dar si cerinte de sieste lungi. De fapt, ii place sa nu faca nimic, ce solicita efort. Are partea de jos a fetei, mai dezvoltata, fruntea mica si joasa. Gestica acestui tip este, relativ, lenta, si adeseori stangace, si mersul este lent, ca si vocea, de altfel, si tot ce cere eforturi. Vorbeste putin, totusi este sociabil, dar nu cooperant. Are multa indiferenta. In schimb, are o viata interioara bogata, este visator. Inteligenta, de care dispune, este, in genere, lenta, si ea, dar profunda. Ii place sa se cultive, dar cu forme de cultura generala, ce nu solicita prea multe eforturi.


TIPUL CEREBRAL-NERVOS, este in genere meditativ. Are, adesea, un cap mare, o frunte larga, pe ambele dimensiuni (lungime si latime). Este de statura inalta, svelt, armonios dezvoltat. Umerii ii are cazuti, trunchiul e, in genere, evident, mai scurt si ingust, mainile lungi si subtiri. Are o gestica relatoiv redusa. Este un prieten sincer si devotat, dispretuieste si ignora placerile consumatoare de timp. Are idealuri, pentru care, nici un sacrificiu, nu I se pare prea neinsemnat. Este perseverent, adesea egoist si incapatanat. Are multa intuitie, o inteligenta activa, spirit sistematizator bun. Este adesea, sceptic, chiar superstitios uneori. Doarme destul de prost, are insomnii si uneori cosmaruri. Are o sociabilitate medie.


Sigaud a atras atentia asupra faptului ca, tipul uman este influentat de conditiile externe, prezente si persistente in mediu, in marele cosmos. De aceea, a spus el, tipul digestiv apare, mai frecvent, in ce favorizeaza alimentatia, cel al claselor privilegiate economic (oamenii bogati, sau cei ce se ajung). Tipul muscular este, mai frecvent, la cei ce lucreaza pamantul, tipul respirator este mai frecvent la grupurile nomade, iar tipul cerebral este mai frecvent la intelectuali. El a atras atentia, asupra faptului ca, tipul uman este influentat de apetiturile sale fundamentale, care se supun, insa, ofertelor vietii.

Directia, in care a mers Sigaud, a fost dezvoltata si de RUTZ, SCAMMON, ALLEND, VILARD, PAPUS si MCAULIFFE. Dar, cel mai implicat in aceasta optica a fost Klages, care a efectuat o caracterologie embriogenista- personalista.


Meritul Scolii franceze consta in faptul ca, prin Sigaud (plecand de la cele patru sisteme mai importante ale organismului), se mentine legatura dintre psihic si corp, dar accentueaza tot mai mult, valoarea influentelor mediului. Sigaud, dar si McAuliffe, au adaugat si masurari antropologice. Si biotipologii francezi, au in vedere curba lui Gauss, conform caruia, tipurile armonioase, sunt de normalitate si dominante (doua), iar in zonele de extrema (dispersie) ale curbei lui Gauss sunt doua tipuri, cu structuri tipologice asimetrice si dificile. De fapt, Sigaud a vorbit de tipul puternic si tipul slab, la care se adauga, intermediarii. Despre ceilalti reprezentanti ai scolii franceze ne vom referi in alt capitol.
















TIPOLOGIILE EVOLUTIONISTE


Tipologiile implicate in analiza noastra de pana acum au privit in genere, persoana umana, ajunsa la maturitate, cu structurile caracterologice constituite. Klages a avut, doar un fel de abordare evolutionista, dar, doar, cu caracter explicativ, foarte general si restrictiv (in directia formarii caracterului si personalitatii).

Dezvoltarea foarte mare a psihologiei varstelor a impus, insa, atentia asupra diferentelor importante, dintre varstele de crestere, de maturizare, mature si de regresie. S-a evidentiat, mai ales, rolul foarte important al perioadelor de crestere si dezvoltare, faptul ca, ele marcheaza formarea totala, si efectele mediului si educatiei. In acest context, au inceput sa se contureze, o mai mare atentie, asupra problemei evolutioniste, aflate sub fortele puternice creatoare de situatii, ale mediului, in rivalitate, cu dispozitiile congenitale, psihomorfologice si fiziologice, si, asupra traseului vietii.

MASSERMAN JULES (1970) a atras atentia, asupra faptului ca, in aceeasi situatie, de tensiune, reactiile sunt diferite, si evident, trairea lor este diferita, fapt manifestat, printre altele, si prin expresiile mimice si pantomimice, dar si prin, dispozitii afective persistente, care creeaza un fond pentru trairile, ce se constituie ulterior. Ideea acestor modificari, ce se include, in firul timpului, si creeaza forme specifice de continuitate ale acestuia, au devenit tot mai frecvente. De altfel, inca din sec XIX-lea, teoria evolutionista, a impregnat puternic mentalitatea oamenilor, mai ales, a intelectualilor. Ernest Dupre (1862-1921), ca si L. Szondi (1862) au constituit teorii ale destinului, ce se desfasoara, tarand fiinta corporala umana, constituita cu codul ei genetic, prin firul evenimentelor, ce-I modeleaza conduitele.

In acest context de modificari de mentalitati, s-a conturat tipologia evolutionista a lui Corman.

Sigaud, la care, ne-am referit deja, a emis la inceputul secolului XX, o idee interesanta, fiind preocupat de fizionomia umana. Ideea se rezuma, in afirmatia ca “Mediul favorabil uman are efecte de vizibila destindere musculara si, dilata structurile acestora facilitand adaptarea”.

Sigaud a considerat, ca e vorba, de o lege morfobiologica. CORMAN a preluat aceasta idee, si a delimitat doua tipuri umane: tipul dilatat si tipul retractat (vezi Nouveau manuel de morpho- psychologie).

Tipul dilatat a fost prezentat de CORMAN, ca fiind deschis. cu ochii largi, rotunzi, receptiv, neobosit, gata usor la suras, cu narile deschise (respira bine si relativ adanc). Aceasta persoana are o activitate debordanta, inima in mana (cum spune Corman), sentimente nedisimulate. Are multi prieteni, cunostinte, foarte diferite si numeroase. Se casatoreste, adeseori, de tanar. In rezumat, este perfect adaptat, din care motiv este realist, practic, si obtine usor, succese.

Tipul retractat are fata prelunga, discret crispata, uneori, fata lui este triungiulara, ferma osoasa si palida (ca si cum, nu I-ar ajunge sangele la suprafata pielii). Organele de simt sunt reduse, ca si cum, ar face o protectie, fata de agresiunile exterioare, ochii sunt bagati, in fundul orbitelor, nasul e drept, narile stranse, buzele incordate. Refractatul are forte reduse, pe care, le organizeaza, cu prudenta, din care motiv, sunt mai chibzuite, controlate si intarziate. Tipul retractat nu e spontan, ca tipul dilatat, dar, are o inteligenta mai profunda. Ii lipseste simtul practic si supletea adaptarii. Nu este multumit, in genere, de viata, pe care o duce, si pe care o observa, in jur. Lupta in procesul adaptarii, prin repliere interioara. Spre deosebire de tipul dilatat, cel retractat se casatoreste greu, nu-si gaseste usor prieteni, dar cand reuseste in viata, succesele lui sunt originale, remarcabile, bogate intelectual si afectiv.

Exista numeroase structuri tipologice intermediare.

Corman a fost atras de studiul fetei umane, pe care, a considerat-o, ca fiind, expresia intregului corp, si mai ales, a unor aspecte semnificative caracterologice. Chiar partile fetei au semnificatii speciale. Fata, ca un fel de carte de vizita a intregului corp, are o evolutie. La bebisori fata este total dilatata, apoi treptat, in decursul vietii, trece prin faze lente de retractare, pentru a fi retractata, in mod general, la persoanele in varsta. Retractarea are cam 3 structuri.

Prima este a retractarii laterale (este specifica copiilor pana pe la 4 ani). Se afla, in aceasta faza si structura de retractare, o retractare a obrajilor, fruntea, care la copilul mic este bombata, se inclina, nasul, care este mic si indesat in obraji, iese putin in afara.

A doua retractare este frontala, mai ales, si incepe dupa 4 ani, pana la tinerete. Este etapa, in care, se formeaza profilul. Trasaturile se alungesc treptat, li se creeaza o proportionalitate specifica, intre partile fetei.

In faza a treia, are loc o retractare extrema. Aceasta are loc, spre batranete (spre 60 de ani). In fazele adulte, are loc o retractare intermediara.

Corman a formulat o regula de baza, privind evolutia fetei, sub influentele conditiilor generale, ale evolutiei existentiale. Aceasta se exprima, in termenii urmatori.

Fiecare persoana are tendinta de a ramane, intr-un fel de retractie, o cat mai mare parte a vietii. Aceasta este retractarea privilegiata.

Cei ce raman mai mult (faza retractara privilegiata) la retractarea laterala sunt persoane dinamice, cu apetituri de miscare, dar si, cu o anumita impulsivitate.

Cei cu refractare extrema timpurie sunt persoane interiorizate, cerebrare.

Un alt aspect, la care, s-a referit Corman, a fost cel al expresivitatii si proportiilor fetei, cu semnificatiile lor.

Expresivitatea fetei pune in evidenta, o bogatie psihica interioara. Poate fi vorba, de stari de bucurie si dispozitie euforica, dar si, de conflicte si tensiuni, toate consumatoare psihice, si de o mare angajare interioara.

Vivacitatea fetei, este specifica persoanelor stenice, active. Fata rotunda, pasiva, este caracteristica persoanelor astenice, pasive.

In continuare, Corman a mai abordat o problema interesanta. El a considerat ca, exista doua ovale ale fetei. Primul oval, format din ochi, buze, nas, formeaza zona senzoriala, care, cuprinde cei mai importanti analizatori senzoriali (organe de simt). Al doilea oval, se refera la toata fata, de la radacinile parului. Acesta este ovalul mare, sau vestibulul cadrului fortei, este ovalul rezervelor organice, al fortei energetice disponibile.

Relatiile dintre cele doua ovale reprezinta raportul, dintre energia de fond si energia cheltuita (senzorial). Tendinta de extindere a zonei senzoriale (mici), spre zona ovalului mare (a energiei de fond ), se schimba, in functie de trairi, si de efectele lor cumulate.

Din punctul de vedere al cheltuielilor energetice pot exista:

Rezerve mari de energie. In astfel de cazuri, se pot face cheltuieli excesive de energie, schimbari intense, cu mediul inconjurator, este activata intens sensibilitatea. Persoanele, in cauza, sunt, ca atare, angajate senzorial, permanent. Ele devin curioase, avide de sugestii, investigative, deschise spre nou.

Rezerve restranse de energie. Daca rezervele de energie sunt restranse, pun in evidenta, astenii profunde, latente, cresterea incapacitatii de efort sustinut, si lipsa de energie, marcata de impulsivitate.

Retractia privilegiata extrema este de mai mare incidenta, la persoanele inferiorizate cerebrale.

O alta problema pusa de Corman, se refera la etajele fetei, si semnificatiile lor.

Etajul inferior (barba si buzele gurii) constituie etajul expresiilor instinctuale, proeminenta sau nedominatia lor.

Etajul mediu (se refera la nas si pometii obrajilor) este al dominatiei vietii emotionale si sociale, daca domina.

Etajul superior (al fruntii) exprima pozitia gandirii si a vietii spirituale.

Dupa cum am mai spus, in decursul vietii, omul trece, de la protectia naturala, din copilarie, prin fazele de crestere si maturizare, cu numeroasele lor momente de solicitari competitive, si adaptari la situatii dificile, tensionate, in care, totusi, ofertele mediului se largesc si se ingusteaza, societatea devenind tot mai dura, si selectiva, chiar daca, isi dezvolta mijloacele de protectie, ori toate acestea, fac tanarul si omul adult sa devina, tot mai vigilent. Treptat, va ocoli viata de grup, in anumite situatii, sau anumite grupuri, si va face acest lucru, si pentru a ocoli, situatiile imprevizibile, si noutatea, ce poate, sa contina, uneori, dificultati suplimentare, de adaptare.

In acest cadru general, Corman subliniaza faptul ca, are importanta, dotarea psihosomatica si energetica ereditara, ca si starea protectiva, de dupa nastere, care va face sa se exprime, initial, dilatarea laterala stenica, si apoi… etapele celelalte, pe masura, in care, adaptarea se individualizeaza, la cerintele mediului, specifice, relativ ca solicitari, la fiecare etapa, de dezvoltare psihica.

De asemenea, Corman, subliniaza faptul ca, un anumit grad de retractie este benefic, ajuta, ca forta pozitiva de individualizare.

Etajele fetei se retracteaza si dilata segmentar. In genere, etajul inferior (barba si buzele), se modifica mai usor (nasul si obrajii).

Este de interes, si mimica, ce se exprima, pe trasaturile fetei, dar si, prin stralucirea ochilor. Expresiile vii, stenice, caracterizeaza persoanele active.

Exista mimica expresiva. Aceasta exprima bogatie interioara psihica. Mimica neexpresiva semnaleaza, lipsa de bogatie interioara, iar mimica prea vie, poate sa insemne, conflicte interioare, traite. Pot exista si, blocaje mimice.

Dupa aceste preambuluri explicative, caracterologia lui Corman, devine mai clara. El a delimitat 10 tipuri faciale, fiecare cu anumite caracteristici.


Tipul dilatat astenic, se caracterizeaza, prin tendinte limfatice puternice, adaptare relativ pasiva la mediu, lipsa de selectivitate si sensibilitate, chiar de elan, adeseori. ZM (vestibulul mare) dezvoltat. Aceste persoane pot fi amabile, dar sunt, in genere, indolente, fac, insa, fata situatiilor, fara prea mult efort. Au tendinte de a lua proportii, morfologic. Au fata palida, flescaita, (atomie vestibulara).


Tipul vestibular stenic are ZM foarte dilatata, pune in evidenta, o persoana orientata spre o viata exterioara buna, dar si, de familie, o sociabilitate dezvoltata, sensibilitate, activism. Aceste persoane sunt expansive, optimiste (ZM-activa), au multe priceperi si activitati, se implica in mediu, mai mult decat altii. La fata, sunt voluminosi, au tenul colorat. Uneori, traiesc arzator momente de viata. Au vestibul stenic.


Tipul refractat lateral (dilatatul stenic)(Zm foarte restransa). Se exprima prin persoane. foarte pline de impetuozitate, entuziaste, pline de ardoare impulsiva. Este tipul coleric. Poate fi, o personalitate brutala, dificila, dar, este, si generoasa. Prefera independenta, spatiile vaste (largi). Corporal, e vorba de persoane atletice, cu muschi puternici, cu cadrul fetei dreptunghiular, iar vestibulul senzorial mic (ZM).


Tipul refractat frontal. Se refera la persoane cu proportie buna intre ZM si ZN (zona vestibulara mare si vestibulul mic). Adaptarea la mediu, a acestora, este buna, datorita meditatiei analitice bune, simtului masurii, stapanirii de sine. Poseda spirit de organizare, pe termen lung. Nu au semne de astenie. Morfologic, poseda corp bine proportionat, de talie mijlocie, fata cu un profil vertical, datorita unei retractii suferite, nu au semne de astenie.


Retractatii stenici sunt persoane opuse dilatatiilor, slabe, inalte. Au fata prelunga, ingusta si ZN restransa. Sunt persoane selective, mofturoase, nesociabile, inhibate, cu viata interioara secretoasa, ca si viata intima. Sunt persoane hipersensibile. Morfologic, au fata prelunga si ingusta.


Retractatii astenici sunt cu trasaturi contrare celor de mai sus. Persoane incapatanate, atat in mediul de apartenenta, cat si, in cel de lucru, si in cel de protectiie. Au viata interiora redusa, ca si cea externa. Se comporta, incapatanati si gelosi, in mediul de protectie, apropiat. Au fata preluga si ingusta (ZM mic).



Retractatii deformati. Acestia sunt, fie cu ZM, fie cu ZM deformat. Sunt bogati in contraste, opozanti, pasionati, sensibili, puternici, cu energie sustinuta, dar pesimisti. Nu au “un modus vivendi”.


Retractatii. Sunt persoane cu dilatarea Zn, si restrictie Zm. Sunt in indoieli, bantuiti de acestea, mereu. Le plac afacerile. Sunt persoane spontane, dar superficiale. Le lipseste fondul, ca suport, pentru a termina, ceva inceput. Pe plan intelectual, sunt nestatornice, nu se pot atasa, de nici o miscare politica, sociala, religioasa. Trec, tot timpul, de la un interes la altul, traind sub influenta momentului.


Tipul partial expansiv se subdivide in expansivi cerebral, expansiv afectiv, expansiv instinctiv. Expansiv cerebralul are preferinte estetice, este imaginativ, meditativ si ganditor. Tipul expansiv afectiv are deschidere afectiva, fata de natura si mediul, si cu ceilalti semeni. Expansiv instinctivul prefera posesii materiale, este dornic de posesiuni materiale, si de o viata sexuala activa.


Tipul recalcitrant poseda Zm mica, ce ocupa o parte mica, a fetei. Are reduse cheltuieli de energie, schimbari restranse cu mediul, dar filtrate, puternice, sustinute. Cantitatea de energie necesara implicarii, in situatii critice, e buna, dar, in genere, este, adesea, in dezacord, cu ceilalti, este, ca atare, relativ deformat, relativ adaptativ.


Teoria tipurilor faciale nu este, in totalitate, valida. I se reproseaza o tendinta de penetrare, excesiva, in privinta reticentei, ca structura psihica. Pe de alta parte, rolul mediului este excesiv implicat, in formarea personalitatilor descrise, dupa multi autori.

Totusi, aceasta tipologie a atras atentia, asupra problemelor expresivitatii fetei, si a rolului ei important, in reprezentarea structurilor caracteriale.

Prin tipologia sa, Corman a atras atentia, si asupra problemelor expresiei, apropiindu-se, de impartirea introvertit-extravertit tipologic, a fiecaruia din tipurile, pe care le-a diferentiat, in sistemul sau.

Se considera, ca fondator al psihologiei moderne, a expresiei, K.S.Carus (Symbolik der menschlichen Gestalt, 1853). Acesta a folosit, in afara, de procedee intuitive de a analiza expresiile, (emotionale, mai ales), si forme de matrice, pentru a sesiza forma de expresie corporala, a psihicului.

In lucrarea sa, “Drives and the C.N.S.” (Conceptual Nervous System) Psychol. Rev., 1955, 62”. Hebb D.O., a considerat ca, celula nervoasa are, si un sistem de vigilenta (cale secundara), dupa ce, inca din 1949, a sustinut faptul ca, celula nervoasa nu este inerta, ci dispune de un sistem de automotivatie. Aceasta constituie sistemul de vigilitate. In orice caz, studiul expresiei, a devenit foarte important. In esenta, expresiile pun in evidenta, (prin proiectia pe care o contin), caracteristici tipologice. Experienta si caracterul adecvat al expresiilor emotionale sunt aociate cu cortexul (lob frontal, nucleu dorsomedian- hipotalamus (circuite specifice au fost descrise de Papez)). Sager a semnalat faptul ca, rolul principal, in emotie, il are sistemul limbic, rinencefalul prin circuitul rinencefal- necleu dorsomedian-hipotalamus.

Surescitare (ca expresie emotionala) se pare ca, tine si ea, de hipotalamus.

Exista, insa, studii privind emotiile, si implicit, expresiile emotionale, efectuate de Darwin. Acesta a utilizat fotografii, cu expresii emotionale diferite, spre evaluare (pentru unele, acordul identificare a fost mare, pentru altele nu). Piderit a impartit fata, pe componente. Pe baza profilelor, pe care le-a efectuat Boring si Titchener, au facut, sa se poata misca si combina, in diferite feluri, comportamentele: gura, nas, ochi, sprancene. S-au obtinut 360 de profile. Cei supusi evaluarilor, (printr-o cercetare meticuloasa), au facut evaluari corecte.

In acelasi sens, Teleky a utilizat 86 de fotografii, ale unei actrite, care a pozat, in diferite feluri. Subiectilor testati, li s-a dat o lista de cuvinte, ce se refereau, la emotii, solicitandu-se subiectilor, sa aleaga pentru fiecare imagine, ceea ce se potriveste mai bine. S-au obtinut concordante de 83 % apropiate la foarte multe imagini, doar 52 % la expresia surpriza.(Au fost testate 100 de persoane).

Ruckmuck a folosit un procedeu asemanator, dar pe poze de actori, care simulau expresii (inclusiv spontane faciale).

Sherman a utilizat fotografii de copii mici, ce aveau diferite expresii emotionale (copii erau doar de cateva saptamani). Acestea au fost probate, ca investigand spiritul de evaluare, pe studenti si adulti.

Duncap a folosit fotografii de persoane adulte, ocupandu-se de expresia ochilor, si a gurii, mai ales. Apoi, a taiat in doua, fotografiile aceleiasi persoane, in diferite expresii emotionale, (a taiat fotografiile separand fata de ochi). A cerut celor testati, sa reconstituie stari emotoionale (de fapt a folosit doua fotografii pentru aceeasi persoana cu expresii diferite). Subiectii trebuiau sa recombine, cele doua jumatati de imagini (superioara si inferioara). A ajuns la concluzia ca, expresia sintetica a fetei e dominata de gura.

Oricum, mimica expresiva pune, in evidenta, o bogatie interioara receptiva simpatetic, cu intensitati diferite, fapt ce, permite o impartire graduala bipolara, in care mimica activa si variata, are complementara mimica …














TIPOLOGII EVOLUTIONISTE

SUBIDENTITATILE


Expunem, mai jos, o tipologie elaborata, prin cercetari efectuate, in deceniul 70 la Universitatea din Bucuresti, privind o tipologie evolutiva. (U. Schiopu si E. Verza)

S-a plecat, de la consideratia ca, exista o cerinta primara, a fiecarei fiinte, de a-si contura identitatea. In principiu, se poate vorbi, de cateva forme de identitate, ce se dezvolta, dilata si contracta. Intr-adevar, omul, ca fiinta vie, ce traieste intr-un anumit timp istoric, are fatete numeroase, aidoma unui cristal. Fatetele stralucesc, in lumina evenimentelor, pe care le suporta, si le creeaza, adeseori. Forma de identitate primordiala este, aceea a structurii embriogenetice, in care se constituie structura corporala si identitatea sexuala. Desi, acestea sunt aspecte morfofunctionale, poseda o energie specifica, de dezvoltare si maturizare, si vor constitui forma de subidentitate, aflata in centrul sinelui. Forma corporala, expresia si supletea sau stangacia sunt foarte importante, si din capul locului, sunt diferit constientizate, de fete si baieti dupa 6-7 ani. Diferentele se manifesta, pe de o parte, prin greutate, inca de la nastere, si prin caracteristici diferentiale, de apartenenta sexuala. Asadar, caracteristicile corporale si subidentitatea sexuala sunt innascute, si implicate in nucleul personalitatii.

Dupa nastere, incep sa actioneze, latent, subidentitatea familiala, si apoi, treptat, tot mai intens, si subidentitatile sociale si culturale, ca forme de expresii ale mediului, ce-si pun, primele, amprenta asupra dezvoltarii, si creeaza, primele solicitari active si specifice, de adaptare, cu anumite caracteristici.

Mai tarziu, in varstele adulte, actioneaza si se impun, ca cerinte sociale, factorii ce construiesc, ceea ce, se poate denumi, subidentitate profesionala.

Subidentitatea culturala si sociala, dar mai ales cea profesionala, sunt diferite, si ele, ca evolutie. Subidentitatea sociala si profesionala se dezvolta, intai, sub forma de adaptare la standardele, si cerintele mediului familial, si apoi la cercul mai larg, de contact, a acestui mediu cu viata sociala, in genere, apoi are loc, o dezvoltare a acestor subidentitati, sub imperativul solicitarilor, oarecum legiferate social, de a se realiza o cultura si socializare, prin interventia scolii, care directioneaza, o foarte mare cantitate de cultura si de socializare, prin gradele diferite si nivelurile disponibile de scoli, de care se dispune. In aceste conditii, societatea creeaza o oferta foarte larga de strategii de adaptare si de informatii. Treptat, subidentitatea culturala (mai ales), va deveni, din ce in ce mai mult, dominata de cerintele interne, si de forta de a parcurge, competitii, din ce in ce mai severe, privind constituirea subidentitatii culturale. Chiar daca, subidentitatea sociala pare, mai putin angajata, intr-un proces de evolutie, similar si gradual, si in foarte mare masura, dominata de caracteristici tipologice, de activism, inteligenta, implicatie, etc., si aceasta va avea o evolutie continua in decursul vietii. Mai mult decat atat, in timp ce, subidentitatea sociala pare a solicita foarte mult timp, ce se rapeste dezvoltarii si expansiunii subidentitatii culturale, aceasta din urma, este mai putin afectata de varsta, decat subidentitatea sociala, care este implicata, in reguli sociale, ce prevad si protectie pentru varstele de dezvoltare, pentru cele de regresie si pentru persoanele handicapate.

Ca atare, este evidenta, evolutia structurilor de dilatare si contragere a diferitelor feluri de subidentitati. De aceea, am numit teoria tipologica, pe care, o prezentam, o tipologie evolutionista.

Analizand separat felul de evolutie a fiecareia, din aceste structuri tipologice, legate de subidentitati si formele lor de implicatie, in structurile sinelui, subliniem, de la inceput, ca pentru fiecare etapa a dezvoltarii umane, exista o anumita schema de baza a intercorelatiei si a formelor de dominatie, a subidentitatilor, la care ne-am referit. Pe fondul modelului de varsta, se afla modelul individual, cu aspectele sale complexe, in care se exprima, atat caracteristici embriogenetice, morfologice, cat si caracteristici de rasa, etnie, aspecte endocrinologice, si bineinteles, aspecte legate de caracteristicile intelectului, ca instrumentarul de comanda, al strategiilor adaptative. La acestea, se adauga forta, mobilitatea si echilibrul sistemului nervos central, caracteristicile inteligentei si structurile de primaritate- secundaritate ale activitatii psihice totale, aspecte proiective, cu forta lor, si flexibilitatea mecanismelor de aparare.

Subidentitatile, in ansamblu, au un nucleu de convergenta si emergenta. Acesta este cel al zonei eului fizic, corporal, cu identitatea sexuala, care are patru directii mai mari de dezvoltare, cu patru variante. Prima etapa de dezvoltare, este aceea de crestere corporala cu ritmuri alerte si cu sexualitate, ce se identifica treptat, mai ales, prin mici deosebiri corporale, inclusiv organele sexuale si caracteristicile sexuale secundare (corporale, de pilozitate, etc.), se exprima fata baieti si fata de fetite. In etapele de crestere, la fetite exista, o oarecare viteza mai mare de dezvoltare. Etapa a doua de maturizare, coincidenta cu pubertatea si adolescenta, este de maturizare corporala, glandulara si sexuala. Este o perioada mai dura la baieti, decat la fete, la care se instaleaza menarha. In aceasta perioada, se exprima, si individualizarea apetiturilor sexuale si a structurii vietii sexuale. Si la rase, popoare, etnii, apar caracteristici similare.


Din acest punct de vedere se pot diferentia:


1.Tipul sexual pasionat, romantic, ce-si traieste identitatea sexuala, cu oarecare timiditate si neliniste, si este, mai mult centrat, pe sentimentele, ce-l pun in stari noi de trairi psihice. In genere, acest tip unidirectionat, sublimeaza trairile erotice, si traieste, mai ales, sentimentele implicate in apropierea de persoana, cu identificarea careia, se simte deosebit de emotionat, protectiv si atent.

Daca este introvert, traieste un film interior foarte bogat, cu un discret sentiment de vinovatie, pentru episoadele incarcate erotic, sau pentru momente de gesturi nestapanite.

Daca este extravert, incearca sa creeze, pentru persoana preferata, numeroase situatii placute, sa-I creeze o stare de entuziasm si intimitate. Poate deveni, in ambele cazuri, dependent, sa neglijeze multe activitati curente, pentru a putea fi, cu persoana fata de care simte o puternica afectiune. Pentru ambele tipuri (introvertit si extravertit), are loc o perioada de traire a primei dragoste si de invatare, a ceea ce este actul sexual, in urma dorintei, de a trece prin aceasta experienta, care, capata conotatia de examen obligatoriu de devenire (maturizare). Tinerele fete au o dezvoltare mai observativa si sentimentala, in aceasta perioada. Liberalizarea si egalizarea, in viata sociala, creeaza tinerelor fete, o forma de liberalizare a vietii sexuale, chiar daca, riscurile legate de aceasta, sunt mult mai mari, pentru ele. Si ele, au o traire romantica, acaparata si tensionala, a relatiilor, cu prietenul intalnit. In ultimele decenii este mai frecventa intalnirea fetelor, cu statute sociale asemanatoare, fapt ce le creeaza, o mai buna apropiere. Oricum, aceasta este si perioada, in care se castiga experienta intimitatii, si a dorintelor de realizare a apropierii prin casnicie. Se implica, si trairea unui dorit, si potential trai impreuna, si a unei vieti interioare, incarcate de reverii si ambitii, de comfort familist independent, uneori (tot mai des), fara legalizarea prin casatorie, a vietii comune.


2. O a doua categorie tipologica este a tinerilor cu o puternica izbucnire a vietii sexuale si o curiozitate foarte mare, fata de actul sexual si varietatea acestuia. Tinerii ce fac parte din aceasta categorie, traiesc numeroase escapade, se implica in ele, cu oarecare libertate se sine, si cu trairi de placere, privind experienta sexuala, ca atare. Acesta este tipul Don Juan, si a tinerelor libertine, ambii pasionati, dar cu pasiuni trecatoare. Se poate ca, aceasta caracteristica, sa se consolideze, dar se poate sa fie si temporala, pana la intalnirea cu o experienta, mai deosebita, si determinata de o incarcatura de afectiuni, mai profunde si exclusiviste.


3.O alta categorie tipologica ce se schiteaza in aceasta perioada este a tinerilor homosexuali, cu cele doua variante (introvertiti si extravertiti). In genere, acestia sunt recoltati de homosexuali cu experienta. Nu putem ignora, din aceasta enumerare, si tinerele lesbiene (tot cu cele doua variante).


4. A patra categorie o constituie extravagantii sexuali, cu tendinte de seductie, castrari ale altora, crime erotice, etc. Bineinteles, aceste cazuri sunt mai rare, dar foarte periculoase.


Subidentitatea familiala este, in genere, legata de confortul si siguranta caminului. Poate fi o subidentitate familiala traditionala monogama (in tarile Europei si ale Americii si in buna parte si in cele ale Asiei), dar poate fi si oficila poligama (mai laes in statele Arabe). In genere, in aceste state, poligamia se afla, in oarecare regres, de dominatie, pe de o parte unei imitatii a familiilor din tarile monogame, unde de obicei intelectualii arabi, se formeaza si se antreneaza, in modalitati de trai ale acestora, chiar daca, se intorc in tarile lor. Pe de alta parte, familiile poligame devin mai restranse, si din cauza ca, o familie foarte mare este foarte costisitoare, chiar de la punctul de plecare, femeile fiind, oarecum, cumparate de la parintii lor.

In schimb, in tarile monogame se dezvolta forme de poligamie (amanti) si este, in crestere rata divorturilor (pot ajunge pe la 4-5 pe un parcurs de 25 de ani).

Subidentitatea familiala are ca suport, mai ales, sentimentele de filiatiune (copii), prin care, sustine liaje de generatii care chiar daca trec prin controverse, si uneori prin conflicte, au latent dorinte de identificari, cu un arbore geneoalogic, uneori reconstituit, dupa o identitate dorita. Marile migratii de tineri, mai ales, in tari mai dezvoltate, o foarte extinsa posibilitate, de a face calatorii si mutari, la distante mari, de familia de plecare, prin casatorii si stabiliri la casa proprie, fapt ce face ca identitatea familiala, sa se divida si sa creasca numeric, dar in acelasi timp, sa se distanteze, si in generatiile urmatoare, sa se produca numeroase uitari, mai ales, in urma foarte intensei urbanizari si extinderi a comertului international, dar si a razboialeor, care fac, in genere, ca oamenii sa caute sa migreze in tari mai de securizare, si cu o viata economica mai buna. Subidentitatea familiala se conserva, in mare masura, prin statutul socio-economic, prin nume (mai laes al baietilor) si prin limba, si traditii, inclusiv alimentare, de stil de viata, de atitudini si grai aspirativ de trai, cultura, confort, etc. Bineinteles, atmosfera de dominatie, de cooperare, de conflicte in familie, etc. au foarte mari influente, asupra modului, in care, vad tinerii familia, pe care si-o creeaza, pe care, intotdeauna, o vad mai perfecta, chiar daca, treptat, se modifica acest model aspirativ.

Subidentitatea culturala este, pe de o parte, exprimata prin studiile totale din familie, profilurile de studiu ale fiecarui membru al familiei si apetiturile culturale totale si individuale. Subidentitatea culturala este legata, mai ales, de studiile si preocuparile culturale, dominante in familie, (carti, cinematograf, ziare, reviste, tv,etc, teatru, sport, opera, balet, concerte), toate constituie variante ale structurii lor, individualizate de apetituri culturale. In genere, in toate familiile gradul de cultura, dintre generatia tanara si parentala, este relativ diferit, ca suport si continuturi, dar si intre tinerii din familie, si fiecare din parinti, pot aparea diferente asimetrice, chiar daca, apetiturile culturale ale unora creeaza o oarecare afinitate si informatii la ceilalti din familie. Exista concerte preferate, lecturi, filme preferate. Si loisirurile intra in categoria influentelor culturale. Bineinteles, exista si actori talentati, scriitori, oameni de stiinta, politicieni, istorici, muzicanti in diferite familii, dar si regizori, bibliotecari, profesori, ingineri, etc. Universul cultural are forte expansive, si este cel ce difuzeaza, in foarte mare, masura o cantitate uriasa de cultura, ce circula sub forma de informatie libera si manifestari solicitante, prin care, se dezvolta, aproape cu o intensitate tot atat de mare, ca si prin scoli, o mare cantitate de informatii si idei, cunostinte. Mai mult decat atat, in timp ce scoala, cu toate gradele ei este oarecum acrosata, prin programe, de ceea ce este oarecum validat, ca de valoare sau de semnificatie, circulatia libera de informatii, cunostinte si acte de cultura este prezentista, in ea palpita prezentul, tot ce e este nou, tot ce se valideaza. In cazurile de profesionisti culturali, in familii subidentitatea culturala ramane de interes, pentru familie, in mod preferential.

Subidentitatea sociala. Aceasta actioneaza in tot timpul vietii. Poate fi de mai multe feluri, in afara de clasica diferenta privind sociabilitatea introvertilor si a extravertilor. Exista profesii ale relatiilor cu publicul. Acestea solicita forme de sociabilitate, ce transmit cunostinte, informatii, servicii si modalitati de conduita. Exista o sociabilitate avida de relatii sociale, si de castigarea, prin acestea a unor statute si roluri sociale (politicieni si oameni de stat), dar si oameni foarte sociabili, carora le plac suetele prietenesti si simt nevoia de multi prieteni. Exista si, o sociabilitate, ce poate fi foarte puternica, dar nu pe interrelationari concrete, interindividuale, ci pe probleme sociale ample, ideologice, culturale, politice, economice, etc.

Si oamenii de stiinta, au, in genere, o astfel de sociabilitate, chiar si exploratorii. In genere, aceste persoane se centreaza, pe aportul si difuzarea de idei, pe formarea de adepti ale acestora, si sunt relativ exclusivisti, in relatiile lor.

In fine, subidentitatea profesionala are caracteristici mai deosebite fiind pregatita, in genere, in anii de scolarizare preuniversitara si universotara, dar si prin scolile profesionale, etc. Acesta subidentitate este de maxima utilitate sociala, chiar daca datorita ritmului foarte alert al RTS in cursul vietii, se schimba, chiar de trei ori profesiunea, socializandu-se si intelectualizandu-se continuu. Afara de aceasta, multe profesii mor, altele supravietiesc schimbandu-se modul de a se exercita, iar altele se nasc. Exista, printre altele, la ora actuala, o foarte mare crestere, a profesiei de calculaori de foarte diferite feluri, dar si de medici, care fac transplanturi de organe, operatii cu lasere, astronauti tot mai numerosi, etc. aviatorii au devenit foatrte numerosi, la fel chiar oamenii de stiinta, care lucreaza in laboratoare de inginerie genetica, sau in domeniul crearii prin computere, de spatii virtuale. Subidentitatea profesionala este generatoare de roluri si statute sociale, si este deosebit de competitiva. Profesiile bancare, cele de economisti, cele legate de legislatie, etc au o foarte mare dilatare. Statutele sociale obtinute pe parcursul exercitarii profesiunii, constituie suportul economic al dezvoltarii economice personale, dar si a comunicatiilor sociale si in ansamblul societatii. Prin acestea, se constituie stilul de viata si standardele acesteia, dar si o anumita securizare ori rejectare (in situatii de crize economice mai severe). In genere, subidentitatea profesionala asigura un nivel de trai selectiv diferentiat pentru anii de pensionare, un statut de protectie latent. Dupa unii autori, persoanele aflate sub incidenta vitezei de dezvoltare sociala tind spre maximum de incompetenta, pentru cei ce au ajuns pe scara ierarhica la varf (legea lui Peter).

Subidentitatea profesionala are longevitati diferite in diferite profesii, dar, in genere, este mai tarziu activa, si are, in genere, o longevitate legata, in cele mai multe profesii de momentul pensionarii. Fara indoiala ca, in perioadele de regresie, se diminueaza (contrage si subidentitatea sociala, iar cea familiala se incarca de mai multa toleranta si intimitate). Aceasta inseamna ca, totusi, subidentitatea familiala are functii protective, cele mai pline de rezonante.

Schita de baza a acestei tipologii se afla, in lucrarile de psihologia varstelor, ce a fost elaborata de Ursula Schiopu si E. Verza (1995).




























CARACTEROLOGIILE PATOLOGICE



















CARACTEROLOGIILE PATOLOGICE


Cautarea de aspecte explicative, privind determinismul implicat, in structurile de ansamblu ale personalitatii, si mai ales ale caracterului, creeaza psihologiei diferentiale noi demersuri si noi forme de abordari. Ele sunt, deseori, determinate si de optica si structurile informative, ale celor, ce au in atentie, astfel de probleme.

Daca, pentru N. Pende, individualitatea, ca expresie caracterologica, a fost o structura cu patru fatete (morfologica, afectiva, intelectuala, psihologica), iar substratul functional explicativ, a implicat structurile morfologice si functionalitatea umorala, dar mai ales, mediul care, modeleaza numeroasele laturi ale personalitatii, cu subtilitate prin structurile lui, de nivel istoric, educativ, de cultura, tehnica, mentalitate, maladii.

Cum am vazut, s-a accentuat, prin timp, si ideea evolutiei caracterologice, in decursul vietii, fapt folosit de L. Corman, in tipologia sa. Domeniul psihologiei diferentiale a fost, insa, alimenatat intensiv, dinspre latura medicinei si antropologiei. La Geneva, s-a infiintat organizatia internationala BIAD (Le Bureau International d’Anthropologie Differentielle), fondata de Joennon (de la Paris) si de Pierre Mabille. Incepand cu anul 1950, la aceasta institutie, s-au colectat foarte numeroase diagrame, caracterograme, biograme, psihograme, si chiar craniograme, care au capatat o mare circulatie si un mare interes. Sa nu uitam, printre altele, faptul ca, Broca si-a lasat creierul spre studiu, prin testament. La fel, Einstein, si numerosi alti oameni de stiinta, convinsi de ideea ca, se pot gasi pe seama perfectionarii, de studii moderne, aspecte, inca, neincluse in implicatii explicative, prin care sa se determine aspectele caracterologice diferentiale.

Caracterologia patologica a aparut ca o legatura cu tipologiile, ca o problema data spre rezolvare.

Toate aspectele, la care ne-am referit, in acest capitol, solicita o lamurire. E vorba, de stabilit, o oarecare decodificare, a conceptului de normalitate.

In linii foarte largi, normalitatea exprima conformitate, a unor variabile psihice, (ca sa ne referim la subiect), la curbe de distributie, a acestora, in populatii asemanatoare. Se refera la atitudini, comportamente, respectarea normelor sociale de viata. Normalitatea este relativa si variabila, depinde de mediul cultural, si de epoca social istorica, dar si de structura de fond ereditara, si implicatiiile ei de receptivitate. Este greu de determinat, in cadrul variabilelor psihice, gradele de normalitate, pentru ca normalitatea se extinde, pe o arie destul de larga. Este greu de facut acest lucru si din cauza ca, teoretic nu este o linie de demarcatie clara, ci gradatii imperceptibile, intre conduita normala si nenormala. O reactie vehementa la o injurie este, din punct de vedere legal, nenormala, dar din punct de vedere social (al opiniei publice, cu alte cuvinte), o lipsa de reactie este dezonorata, determinata de teama, poate de servilism etc. In perioadele cavalerilor medievali, o astfel de reactie era de lasitate, cu consecinte forte grave, mai ales, daca, nu se facea, si o provocare la duel, pentru o injurie. Onoarea cavalerilor era atunci foarte importanta. Fara indoiala, intre timp, s-a cantat aria calomniei, si a devenit mai putin periculos sa calomniezi, pe cineva.

Pe de alta parte, una si aceeasi persoana, are reactii relativ diferite, in situatii asemanatoare. Varietatea foarte mare a naturii umane, face aproape imposibila, stabilirea de norme fixe de conduite. Normalitatea este inclusa, intr-o dispersie, ca orice variabila psihica. Notele, ce sunt de exceptie, sunt nenormale, de fapt, cele din jurul mediei, raman de normalitate. Dar, in cazul notelor evaluative, notele de exceptie devin dezirabile, si au conotatie pozitiva, ceea ce le creeaza, o valoare mai mare, decat a normalitatii, in a te spala pe mana, de cate ori vii din oras, sau ati face ordine, in mod curent, in lucruri. Pe de alta parte, “inteligenta normala” este potential deficitara, prin raportare la medie. Toate acestea arata ca, normalitatea trebuie privita, cu precautiune. Normalul nu este idealul. Individul normal este, mai degraba, tipul mijlociu al unei societati determinate. Freudistii au imprimat o oarecare ambiguitate conceptului de normalitate. Nevrozatul discret este relativ normal, in societatea contemporana, datorita socului existential (dupa Alvin Tofler), care creeaza o foarte mare varietate si variabilitate de reactii.

In medicina, normalul este omul sanatos deplin. Or, acest tip exista foarte rar, se poate, chiar spune ca, nu ar exista. Este normal, ca omul, sa aiba, in cursul vietii dificultati de sanatate. Normalul se numeste normotip. AJARIQUERRA, (1970) considera ca, anormalul psihic este inadaptabil, pe cand persoana normala este adaptativa, chiar daca nu este adaptata, intr-un anumit moment dat.

OMS a propus denumirea de copii de exceptie celor aflati la cele doua extreme ale curbei lui Gauss, adica la extremele fata de medie, pentru a conserva respectul fata de copil, om batran etc.



















CARACTEROLOGIA PATOLOGICA A LUI KARL JASPERS


Jaspers Karl (1883-1969), psiholog, de origine elvetiena, a fost o personalitate deosebit de complexa. A fost influentat, in anii de studii superioare, de Max Weber, pe de o parte, si apoi de Dilthey. A dezvoltat o linie de exprimare, a psihologiei, deosebit de interesanta. A plecat de la remarca, oarecum, mai deosebita, ca fenomenele psihice nu pot fi studiate, obiectiv. Desi, de origine neurolog, si psihiatru, el a psihologizat, in mod deosebit, neurologia, contribuind, la echilibrarea interrelatiilor, dintre aceste discipline.

Prin axioma mai sus afirmata, Jaspers a creat o directie psihologica, aceea a psihologiei comprehensive si a fenomenologiei.

A fost cadru didactic la Universitatea din Heidelberg, intai. Din cauza nazistilor, pe care, I-a criticat public, a fost nevoit sa plece la Bale, din calea acestora.

Jaspers a considerat ca, psihologia poate efectua doua feluri de decupaje analitice, unul static si fenomenologic, transversal, ce se implica in gesturi, mimica, reactii si atitudini, si altul genetic, si unul dinamic longitudinal. Prezentul este cel ce determina, prin situatii, consecinte, viitorul, de aceea, trairile au un aspect static si unul dinamic fenomenologic. Exista reactii inexplicative, li se cauta, insa, mereu cauzalitatea. Exista si determinari procesuale organice. Exista poli ai dramatismului uman, comunicarea, printre altele, oscileaza intre dragoste si ura, intre culpabilitate si moarte. Jaspers a fost si un filosof existentialist. Fiinta umana este totdeauna in situatie intre sfasiere si esec, tinzand spre transcendenta, a sinelui si realizare, prin descifrarea realitatii. Variabilitatea umana se afla, intre aceste dimensiuni existentiale. Jaspers a influentet pe KURT SCHNEIDER, dar si pe EUGENE MINKOWSKI, pe HENRY EY si pe DANIEL LAGACHE (la baza neofreudist). (vezi ALLGEMEINE PSYCHOPATHOLOGIE, Berlin, Springer, 1913, revizuita si complectata in 1923).

Jaspers a pornit de la supozitia, ca exista o caracterologie normala, studiata de psihologie si una anormala, studiata de psihiatrie. In psihiatrie sunt numeroase obscuritati, si o mare lipsa de ordine, a considerat Jaspers. In acest context, Jaspers a facut impartirea in personalitati normale, personalitati extreme si personalitati alterate. Psihiatria are in atentie, ultimele doua categorii.

Personalitatile extreme au tendinte patologice, si se refera la persoanele psihastenice, persoanele histerice si persoanele schizofrenice.

Personalitatile alterate sunt acelea, ce au depasit limitele normalului, ca o categorie, si cele ce prezinta blocaje, ca maladii de integrare. In aceasta categorie, se pot descrie persoane, care au o supradezvoltare a plesanteriilor, si a doua categorie, este a persoanelor cu comportamente excesive mistico-religioase. In primul caz, se pot acuza tumori cerebrale, in al doilea caz, epilepsii. La acestea, se adauga persoanele cu comportamente euforice, care deceleaza, in genere, scleroze multiple.

Personalitatile extreme psihastenice nu pot, in genere, opune rezistente, lasa totul sa treaca, sunt slabe, lipsite de vointa si nu au forta, de a se lansa intr-o activitate.

Personalitatile extreme isterice se caracterizeaza prin faptul ca, doresc sa atraga atentia asupra lor, insista pe acest drum, vor sa para altfel, decat sunt, au conduite artificiale, sunt mitomane, nu pot avea sentimente reale si coordonate cu manifestarile exprimate.

Personalitatile schizofrenice sunt desprinse de realitate, pe care, nu mai pot sa o inteleaga, si nu mai au contacte afective cu mediul, nici chiar cu cei din mediul de provenienta. In genere, limitele si pragurile, legate de intrarea in zonele extreme, sunt foarte greu de precizat.











TIPOLOGIA PATOLOGICA A LUI KURT SCHNEIDER


Kurt Schneider a dezvoltat o structura caracterologica legata de aspectele potential accentuate, dinspre directia afectivitatii, si a avut in vedere, tendintele patologizante ale tipurilor descrise. Cele 10 tipuri la care s-a referit sunt urmatoarele.


ABULICUL. Este o persoana lipsita de vointa si rezistenta, la influentele presante de toate felurile. Este foarte influentabil si sugestibil, usor de multumit, deoarece nu are aspiratii puternice si, este, de asemenea, docil. Faptul ca se schimba, in functie de mediu, pune in evidenta, o adaptabilitate usoara, dar neselectiva si implicit, un Eu, nu destul de conturat. Lumea sa interioara este nesemnificativa. In genere, se afla sub influenta situatiilor si a circumstantelor, pe care acestea le dezvolta.


EXPLOZIVUL. Este o persoana agresiva, ce se antreneaza foarte repede negativist, in situatii ce-l supara sau afecteaza, in vre-un fel oarecare. In colectivele in care traieste, si in familie, (mai ales), intretine o atmosfera tensionata, in permanenta. Este, in genere, greu de suportat.


INSTABILUL. Este o persoana foarte sensibila, fapt ce face, sa fie interpretativa, si legat de aceasta caracteristica, sa-si modifice, foarte rapid, dispozitiile. Instabilitatea pe acest plan, favorizeaza o inclinatie spre stari depresive, care se repercuteaza, asupra celor din jur, creand o atmosfera enervanta.


MAGALOMANUL. Este o persoana orgolioasa, cu o imagine de sine, exacerbata. Din acest motiv, ii plac linguselile si simte nevoia de a se afisa, in orice imprejurare. Isi plaseza Eul, in centrul tuturor situatiilor si preocuparilor, adeseori, in forme originale, fiind preocupat, de a se evidentia, prin toate mijloacele. Are foarte multa vanitate si orgoliu, pe langa cerinta de a se remarca. Toate acestea, fiind acaparante si de mari consumuri afective, persoana cu tendinte megalomane, traieste consumuri importante afective si, acestea ii mineaza perseverenta, chiar daca este o persoana atrasa, de ceea ce este nou si interesant.


FANATICUL. Este activ, stenic, cu idei, de care, se acroseaza pasionant. In genere, este opozant pasional, fata de ceea ce nu se insereaza, in propriile idei. Poate fi recunoscut, prin faptul ca, adesea, este negativist. Daca este inteligent, dispune facil de argumente, daca are o inteligenta mai putin elevata si o cultura medie, negativismul sau este obositor si vehement. In orice caz, o doza de agresivitate, si tendinta de a duce lupte de idei, probleme, opinii, il caracterizeaza.


ANACASTUL. Este o persoana incarcata de obsesii. Acestea se contureaza, ca opinii, simpatii, conduite, fiind alimentate si de faptul ca, nu-si pot refula propriile probleme si continuturi din constiinta.


HIPERTIMIDUL. Este o persoana foarte activa, entuziasta chiar, vesela, ca dispozitie de fond. Are temperament sangvinic. Nu are, insa, suficiente strategii privind situatiile prin care trece, este lipsit de spirit critic. Fiind excesiv de plin de incredere in sine, se angajeaza prea usor in situatii, avand, adesea, superficialitate, prin rapiditatea si spiritul categoric, pe care le exprima. Rapiditatea si angajarea necritica, il face superficial, si aceasta, este cu atat mai mult, cu cat accepta, foarte repede, tot felul de angajamente temporale, pe care, insa, nu le poate finisa, pentru ca, se suprapun. Adeseori aceasta problema este morfologic un picnic.


DEPRESIVUL. Este o persoana pesimista, sumbra, tensionata afectiv, de numeroase situatii, dar si cu aceasta dispozitie de fond. Traieste intens toate situatiile, fiind insistent, in a le implica, in potentialul negativ, ce le-ar putea avea, ca efecte.


ASTENICUL. Este un tip preocupat mereu de propria stare de sanatate si de confort. In genere, isi face probleme de constiinta, deoarece are o mare sensibilitate, si totodata, o impresionabilitate deosebita, fapt ce modifica, pragul trairii intense a evenimentelor si situatiilor.


APATICUL. Este o persoana, ce nu se angajeaza, de obicei, usor in nimic. Are o afonie afectiva, evidenta. Este lipsit de compasiune, mila si uneori chiar de simt moral. Sunt persoane ce se ataseaza foarte greu, si intretin o tensiune rece, in colectivele din care fac parte.
















IMPLICATIILE SOCIABILITATII IN TIPOLOGIILE MODERNE.

TIPOLOGIA LUI BALES


Pe masura, in care, ne apropiem mai mult de deceniul al V-lea al secolului X, tipologiile devin mai numeroase. Dezvoltarea testelor de personalitate, dar si, cele legate de analiza factoriala, au pus in evidenta, factorii de intraversie si extraversie, si structura lor bipolara, dar permanent duala, cu accente diferite. Chiar daca, Eysenck a fost influentat de Carl Jung, care avea obsesia socialului, in sensul obisnuit al cuvantului, insasi arhetipurile, ca structuri ale inconstientului, erau structuri organizate in inconstientul colectiv. Jung caracterizase extravertitii, ca fiind noninhibati, sociabili (le plac reuniunile), cautatori de emotii puternice si de plezanterii. In schimb, intravertitii au fost caracterizati ca linistiti, stersi, rezervati, (cu putini prieteni intimi), cu o viata ordonata, cu evident control al emotiilor. Precum se stie, Eysenck a pastrat aceasta axa, careia I-a adaugat, axa nevrotismului si a instabilitatii emotionale, implicand intr-un model mai amplu si nomenclatorul, clasic tipologic al lui Hippocrates. In genere, testele de personalitate au implicat, aproape fara exceptie, sociabilitatea in profilele efectuate, prin aceste teste.

In chestionarul Guilford Zimmerman, de pilda, figureaza, inca din prima directie, factorul S- de tendinte sociale introverse si factorul T- de tendinte ideative de introversie. In chestionarul MMPI, de asemenea, figureaza implicatii de sociabilitate. Moreno a amplificat interesul pentru sociabilitate, diferentiind in grupuri mici, liderul formal, cel informal si persoanele cu numeroase alegeri, dar care, nu aleg reciproc, prea multi, din cei ce I-au ales, si altii care traiesc, reciprocitatea, ca si persoane de diferite tipuri, nealese si care aleg, si nealese care nu aleg, deci au o sociabilitate de grup mai redusa.

Testul efectuat de Robert Bales are, insa, o implicatie de testare a sociabilitatii mai complexa si o mai mare finete, in a decela tipuri de dimensiuni interpersonale, foarte largi. Chiar daca cuprinde doar 27 de itemi, testul pune in evidenta 27 de tipuri de personalitate pornind de la ideea, ca in procesul interpersonalizarii, fiinta umana tinde a se specializa in diferite tipuri de comportamente interpersonale, ce-si pun o anumita amprenta, de identitate asupra sa. Exista, conform acestui model, unele dominante factoriale antagoniste, ale functionalitatii interpersonale. In acest sens, el se refera la cerinta de dominanta inalta si joasa (D)(U), tendinta de conservatorism versus radicalism ca dimensiune anterioara- posterioara (F)-(B), tendinta de izolare si sociabilitate, care are conotatie pozitiva sau negativa (F)(N). Aceste tendinte constituie spatiul analitic factorial tridimensional, elaborat de Bales. In genere, personalitatea se realizeaza, fie printr-o dominanta factoriala, fie prin doua organizate sintetic, sau chiar mai multe. Prin codul alcatuit de autor, se poate obtine, in final, acest profil spatial social. Modelul lui R.F.Bales a aparut in 1973. Bales a efectuat 3 chestionare, cu cate 27 de itemi, fiecare. Desi exprimate relativ, cu alte cuvinte, fiecare item este analog, in fiecare din cele trei variante. (se refera la tipurile de sociabilitate, americane, mai ales). Testul are raspunsuri fortate (Da- Nu). Raspunsurile se raporteaza la cheia chestionarului, care are raspunsuri U, P, F, N, B, D, si combinatii ale acestora. Intr-o grila primara, se noteaza raspunsurile, saturatia lor intr-unul, doi sau chiar trei factori. Se aduna sumele gasite, se fac scaderi si detasarea, in acest context, a dominatiei si ramane in final, indicele directional final. Modelul de lucru este dat in continuare.


U. //// //// ----- ----- ------ 1O

D. //// /// ----- ----- -------8

P. //// //// /// ----- ----- -------13

N. ////                        ----- ----- ------5

F. ///// ///// //// ----- ----- -----14

B. /////                        ----- ----- ------4


Indexarea raspunsurilor se face, indicand, cate o bara, pentru fiecare raspuns. Daca raspunsul cuprinde doua sau trei litere, se face cate o bara la literele separate, ale codului (matricea de intrare). Se aduna, apoi, rezultatele la doua cate doua din insemnele codului, apoi scade valoarea mai mica, din cea mai mare, si se obtine, in final, dominanta. La tipurile identificate, se manifesta caracteristicile dominante. De pilda, U.P.F. este orientat spre solidaritate si progres social, tipul U.N.F. este orientat spre autoritate autocrata.

Mai evidente, apar, aceste tendinte, daca se citeste saturatia itemilor in cei 6 factori centrali. In acest sens, dam schema de lucru, de mai jos.


tipul AVE- oscilant mediu, pluridirectionat (Toward a balanced Average in all directions);

tipul U orientat spre succes material si putere;

tipul UP orientat spre succes social;

tipul UPForientat spre solidaritate si progres social;

tipul UF orientat spre loialitate si cooperare in grup;

tipul UNF orientat spre autoritate autocrata;

tipul UN orientat spre afirmare puternica;

tipul UNB orientat spre individualism si gratificare;

tipul UB orientat spre relativism valoric si expresie;

tipul UPB orientat spre sprijin emotional si entuziasm;

tipul P orientat spre egalitate;

tipul PF orientat spre iubire altruista;

tipul F orientat spre convingerile conservatoare ale grupului;

tipul NF orientat spre obiectivitate;

tipul N orientat spre izolare individuala;

tipul NB orientat spre respingerea conformitatii sociale;

tipul B orientat spre respingerea convingerilor conservatoare ale grupului;

tipul PB orientat spre liberalism permisiv;

tipul DP orientat spre incredere in bunastarea altora;

tipul DPF orientat spre salvarea prin dragoste;

tipul DF orientat spre autocunoastere si subiectivitate;

tipul DNF orientat spre autosacrificare pentru valori;

tipul DN orientat spre respingerea succesului social;

tipul DNB orientat spre insucces si retragere;

tipul DB orientat spre refuzul cooperarii;

tipul DPB orientat spre identificare cu cei neprivilegiati;

tipul D orientat spre autoapreciere;


In cazul raspunsurilor NU, conotatia este diferita, dupa cum urmeaza:

1 (D), 2 (DN), 3 (DNB), 4 (DB), 5 (DPE), 6 (DP), 7 (DPF), 8 (DF), 9 (DNF), 10 (N), 11 (NB), 12 (B), 13 (B), 14 (P), 15 (PF), 16 (F), 17 (NF), 18 (UN), 19 (UNB), 20 (UB), 21 (UPB), 22 (UP), 23 (UPB), 24 (UF), 25 (UNF), 26 (U).

De altfel, si testele efectuate de Le Senne, in a doua varianta, (dupa cum am vazut), au implicat inteligenta si sociabilitatea, deoarece, a aparut, ca incomplecta, impartirea, dupa criteriile prime, pe care le-a adaptat, (emotivitatte, activitate, primaritate, si secundaritate).

Ne-am referit, la aceasta clasificare tipologica, pe criterii sociale, deoarece, ne ofera o diferentiere, mai complexa, in care, se pun in evidenta, aspecte caracterologice si atitudinale sociale, sau mai putin socializate. Profilului efectuat, pe baza reactiilor “DA”, la acest chestionar, I se poate face un profil complementar, privind reactiile “NU”, care ar pune in evidenta, mai bine, complementaritatea structurii sociabilitatii.

In genere, cautarea de tipologii sociale, se dezvolta, in cateva directii. O prima directie, ar fi aceea a cautarii de tehnologii, cat mai subtile si complexe, de studiere a sociabilitatii. Desigur, ancheta sociala de studiu, a optiunilor, sociale, mai ales, politice, a luat un mare avantaj. Exista centre de anchete sociale, foarte utilizate, in preajma alegerilor politice. In cazul acestor tipuri de sondari sociale, are importanta consistenta si reprezentativitatea, grupului de sondaj.

O a doua directie, este legata de studiul sociabilitatii, din grupurile mici, implicata, initial, in studiile lui Moreno. Aceste tipuri de teste, pun in evidenta, anatomia grupurilor si, evident, pozitia de integrare, si coeziune din grup, structura aspirativa si activa, de suport de idei, sociale ale grupurilor, inclusiv a celor profesionale, tensiunile acestora si ale divergentelor latente si active din grup, ca expresie a competitiei de putere, de idei de strategii, de sprijin social extragrup, etc.

O alta directie, este aceea, a studierii caracteristicilor, mai consolidate individual-sociale. Tipologia lui Bales se incrie, in aceasta directie. Exista o foarte mare varietate, de studii, chiar si romanesti, de sondare a sociabilitatii.

Ne-am referit, in acest context, la o clasificare tipologica elaborata de Pantelimon Golu.


















TIPOLOGIA PATOLOGICA A LUI ERNEST KRETSCHMER


ERNEST KRETSCHMER (1888-1964) a facut studii de filosofie, intai la Tubingen (1906), timp de 2 ani, apoi de medicina la Munchen, unde a fost puternic influentat, de Kraepelin. A continuat studiile la Hamburg. Dupa terminarea studiilor, a lucrat la Universitatea din Tubinger (1913-1926), apoi, a trecut, ca profesor, la Universitatea Marburg sur Lahn (1926-1946), si ca director la clinica de Neurologie. S-a intors la Tubingen (1946). Lucrarea, cea mai cunoscuta a lui Kretschemer, “Corper und Character”, a aparut in 1921. Aceasta lucrare a devenit, nu numai de mare audienta, dar si, de referinta, pentru domeniul caracterologiilor, deoarece, in aceasta lucrare, Kretschmer a expus o teorie biotipologica, bazata pe studiul bolnavilor psihici, pe de o parte, si pe tipul constitutional dominant gasit, in diferite tipuri de maladii mentale. Baza tipologiei sale a fost expusa si extrasa, din studiul a 260 de bolnavi mentali, pe care I-a implicat si in masurari antropometrice, foarte riguroase.

Pentru Kretschmer E., structura corporala in sine, nu a constituit, de fapt, un simptom legat de relatiile directe dintre aceasta si psihoze, sau diferite feluri de tulburari psihice, ci un fel de potentialitate, la care ansamblul constitutional, era, un fel de baza, sub incitatia unor factori si conditii complexe, ce se reunesc uneori.

La picnici, dimensiunile orizontale sunt preponderente si depasesc proportiile de medie ale corpului uman, fata de dimensiunile verticale.

La leptosomi, relatiile de dominanta sunt inverse, fapt ce permite, cea mai usoara departajare a caracteristicilor, de prima vedere.

Tipul atletic, adaugat de Kretschmer, poseda un schelet mai puternic, decat cel al leptosomului si o musculatura mult mai consistenta.

Si el, ca majoritatea tipologilor si caracterologilor, a avut, in atentie, prin forta imprejurarilor, o a patra categorie de persoane, tipurile combinate, foarte variate.

Cu privire la primele doua tipuri: picnicul si leptosomul, Kretschmer le-a opus, printr-o analiza, relativ foarte subtila, bipolara, subliniind caracteristicile complementare, ce le caracterizeaza.

Astfel, picnicul (ciclotimic) oscileaza intre doua stari opuse ale unei axe. Este vorba de, oscilatie intre o buna dispozitie si tristete, aceasta fiind axa cu proportii diastezice, privind coeficientul de umor specific, tuturor ciclotimicilor in grade diferite.

Tipul leptosom (schizptim) este dominat de o alta axa, dominata de inteligenta, care oscileaza, intre o sensibilitate extrema (hiperstezie) si raceala (anestezie a sensibilitatii). Acest comportament bipolar hipoestezic este, desigur, si el foarte gradat si diferit. (Bleuler a denumit picnicul extravertit, iar leptozomul schizotim introvertit, cu o legatura slaba cu realitatea si relativ permanent tensionata (discret)).

Leptosomii si picnicii sunt, insa, caracterial normali, au, insa, potentiale diferite, de dezvoltari morbide, in anumite cazuri, dupa o schema gradata, la care ne referim mai jos:


SOMATICI

PSIHICI

PREMORBIZI

MORBIZI

Picnici

ciclotimici

cicloizi

Ciclofrenici

leptosomi

schizotimi

schizoizi

Schizofreni



Ciclotimicii (picnicii) au fost descrisi de Kretschmer, ca fiind corpolenti, oarecum, patrati, sociabili, dar cu variatii de indspozitii, periodice.

Schizotimicii (leptosomi) au structuri corporale longiline, cu umeri drepti, cu structura somatica, ingustra (toracele), sunt foarte inchisi, si au o bogata viata interioara, dar si o mare fragilitate psihica.

Atleticii constituie al treilea tip constitutionalm, ce se manifesta, ca avand o afectivitate pasionala, dar si axa de tandrete - brutalitate.

Kretschmer, a mai delimitat un tip combinat, displasticul, care nu este un tip constitutional pur, ci o combinatie eterogena a trei tipuri principale, si net diferentiate, intre ele.

In functie de gradul tonusului afectiv, Kretschmer a impartit tipurile ciclotimic si schizotim, fiecare in doua tipuri.

Ciclotimicul polului stenic se caracterizeaza, printr-un comportament destins, vesel, in genere, influentabil. Persoanele, ce fac parte din acest tip, se emotioneaza repede, intens, dar se calmeaza, de asemenea, repede, se imprietenesc usor, vor sa traiasca si sa se bucure de viata. Cand, ciclotimia devine exagerata, se ajunge la stari hipomaniacale sau maniaco-depresive.

Ciclotimicul polului astenic, este depresiv, in genere, se caracterizeaza prin reactii lente, ezitante. Au lentoare, si in conturarea ideilor, si a deciziilor, nu poseda mecanisme de aparare, evidente. De aceea, sunt dependenti, vor sa fie protejati si sa nu aiba responsabilitati.

Schizotimul de pol sensibil a fost considerat de Kretschmer, ca fiind si el, de doua feluri. Primul se caracterizeaza prin instabilitate, cu unele incoerente de gandire, exprimare si conduite. Adesea, sunt persoane vulgare, pisaloage, nedisciplinate, dar si distrate, nerabdatoare, capricioase, gata la riposta. Acesta este subgrupul instabililor schizotimici sensibili.

Schizotimicii de pol sensibil tenace se refera la persoane sensibile, tenace, mistice, adeseori, cu tendinte metafizice, exteriorizate, cu vadite inclinatii de sistematizare si schematizari.

Schizotimul de pol rece nu are capacitate de a simpatiza, este dur, intransigent, are reactii excesive, e cumva strain de lumea inconjuratoare, are reactii explozive periodice.


Intr-o descriere mai extinsa cele trei tipuri ar avea urmatoarele caracteristici.

Tipul picnic este de statura sub medie (1), uneori, scund si grascilin, sau cu tendinte, evidente, de ingrasare. (2) Are fata larga, adipoasa, ca atare, moale si palida. Are gat scurt, maini si picioare mult mai groase si scurte, oasele sunt bine acoperite cu musculatura, capul este, adesea, rotund sau cu astfel de tendinte, si are, uneori chelie.(3) Are tendinte spre psihoze si tendinte isteroide, este ciclotimic cu subtipuri, hipomaniac, sintonic.(4) Este o persoana vesela, sociabila, intreprinzatoare, dornica de afirmare. Are, insa, un grad crescut de nervrozitate,(5) printre picnici (ciclotimi) se gasesc flecari, persoane grosolane. Kretschmer a evidentiat afinitatea picnicilor, spre psihoza circulara maniaco-depresiva. A facut foarte numeroase trimiteri la oameni de litere si a fost interesat de problemele tipului criminal si portretistica acestuia, in cazul ca, face parte, din acest tip sau din celalalte.

Tipul leptozom are, drept caracteristici, mai pregnante, faptul ca, este o persoana longilina, (1) supla, cu figura prelunga a fetei.(2) Are, in genere, brate slabe, putina musculatura, nedezvoltata, si aceea, are torace slab si plat, umeri ingusti, picioare subtiri, fata ovoida si uscativa.(3) Este predispus la boli nervoase (nevroze). La acest tip domina astenia.(4) In genere, este un tip introvertit, meditativ, cu o bogata viata interioara, cu tendinte intelectualiste, nu este sociabil, nu este usor influentabil de mediu, are o gandire abstracta dominanta.(5) Acest tip corespunde caracterologiei schizotimului. E vorba de persoane rafinate, visatoare, persoane tereticiene, formaliste, sistematicieni.

Tipul atletic are, conform schemei implicate, in numerotarea de mai sus, drept caracteristici,(1) o conformatie viguroasa, cu tendinte de ingrasare, cu structura solida, de statura mijlocie sau mare, cu un corp bine proportionat.(2) Are schelet si musculatura puternic dezvoltata, umeri largi, solduri stramte, corp proportionat.(3) Este predispus la boli viscerale (de stomac, ficat, intestine). Are, pe de alta parte, tendinte epileptice, tendinte psihotice, spre rigiditate si temperanta.(4) Este un tip, ce rezista, mai bine, decat leptosomul, la un mediu nefavorabil. In genere, este o persoana sociabila, optimista, cu numeroase aptitudini, fapt ce face, sa aiba numeroase conditii favorabile, si sa se poata descurca bine, in viata.(5) Este o persoana caracterologic linistita, statornica, cu o buna dispozitie si o buna acceptanta, de catre ceilalti.

In genere, tipologia lui Kretscmer este larg evocata. A fost, insa, criticata de I.P.Pavlov (1923), din doua puncte de vedere. In primul rand, pentru ca, presupune ca, toti oamenii poarta germeni de deviante psihice patologice, ceea ce, Pavlov, a considerat, ca este exagerat. In al doilea rand, pentru ca, ar exista in tipurile descrise de Kretscmer, inca, foarte numeroase tipuri umane, ceea ce inseamna ca, tipologia sa este incomplecta.

Fara indoiala, Kretscmer a creat tipologia sa, in limitele cazuisticii, de care a dispus, fapt ce trebuie luat in considerare.

Oricum, Kretscmer a pus in evidenta, ideea patologizarii, prin exacerbarea unor caracteristici constitutionale normale, fragilizate prin ereditate si unele transmisii ale acesteia. Succesele lui Kretscmer, au inspirat pe altii. Printre acestia Sheldon, in SUA. Tentativa de a implica tipuri caracteriale, intre structurile morfologice, sau somatotipuri, si tipuri comportamentale, ce devin fragile, in anumite feluri, a devenit de mare circulatie.

Mergand pe rationamentul acestor tendinte, Delmas si Boll, au presupus o tipologie a constitutiilor psihopatice. Caracterologia lor a indexat cinci tendinte fundamentale, spre cinci caracteristici patologice.


Aviditatea accentuarea pervertita duce la paranoia.

Bunatatea accentuarea pervertita duce la perversitate.

Sociabilitatea accentuarea pervertita duce la mitomanie.

Activitatea accentuarea pervertita duce la ciclotimie.

Emotivitatea accentuarea pervertita duce la hiperemotivitatea.


Paranoicii au hipertrofie a sinelui, o aviditate excesiva, de orgoliu, ce-I angajeaza, permanent, in trebuinte, de a castiga si domina. Aceasta nu este alimentata, de rationamete false, produse de o debilizare a intelectului, ci si o estimare permanenta, sistematica, subiectiva si afectiva a tuturor valorilor umane. Se exprima, astfel, un fel de rationament “pe langa real” (cum spune Delay). La mitomani, domina tendinta, permanenta, de a trai in fictiune si minciuna. Celalalte caracteristici patologizate sunt mai cunoscute si mai raspandite, in diferite caracterologii patologice.

In lucrarile sale, foarte consultate de altfel, Kretscmer a folosit observatii, o bogata cazuistica, masuratori antropometrice, metoda impresiva, intuitiva mai ales. Celelalte au fost, mai mult, de control, dupa cum bine subliniaza N. Margineanu, in lucrarea sa “Conditia umana”,1973. Kretscmer a considerat, ca pot fi efectuate, peste 600 masuratori corporale, a caror rezultate, corelate si supuse analizei factoriale, nu au fost insa folosite si confirmate.

Interpretarea trimodala a fost, oarecum, modificata, in editia 10, a lucrarii sale “Corper und Karakter”, in sensul ca, adaugand, in analiza, inca 4000 cazuri, a operat cu o scara psihestezica (biotonia) si o scara diatezica.

A trebuit sa implice proportia psihestezica si diatezica. Proportia psihastezica se refera la schizotimi, intre sensibilitate si raceala, iar proportia diatezica se exprima, la anumiti ciclotimici, intre tristete si veselie.

Pe Kretscmer, l-a interesat inteligenta, afectivitatea, temperamentul si caracterul, la care se adauga, sociabilitatea. In ceea ce priveste biotipul astenic schizotim, el a gasit o inclinatie a acestuia, spre inteligenta abstracta (dupa cum de altfel s-a vazut si mai sus). Totodata, acesta poseda, in genere, o sociabilitate activa. Picnicul, psihologic cicloid, este, dupa studiile lui Kretscmer, dominat de o gandire concreta, si ca sociabilitate, este mai pasiv. Cea mai mare corelatie a fost aflata, in cercetarile sale, intre temperament si afectivitate.

In esenta, Kretshmer opereaza din punct de vedere biologic, cu doua tipuri, iar din punct de vedere psihic, cu trei, dar cele trei tipuri sunt, de fapt, faze de psihohedonie (emotivitate) si psihotonie (nervrozitate).

Am vrea sa ne oprim, la inca, o lucrare a lui E. Kretscmer. E vorba de lucrarea “Geniale Menschen” (1942).

In aceasta lucrare, el a aplicat tipologia sa pe oamenii de litere, savanti, si conducatori. In acest sens, a facut o sinteza, o clasificare interesanta, pe care o prezentam mai jos.


CICLOTIMICI

SCIZOTIMICI

POETII

REALISTI

UMORISTI

PATETICI

ROMANTICI

SAVANTII

DRAGOSTE DE CONCRET

EMPIRICI DESCRIPTIVI

ARTISTI AI FORMEI

LOGICIENI

SISTEMATIZATORI

METAFIZICIENI

CONDUCATORI

INITIATORI VIGUROSI

ORGANIZATORI INDRAZNETI

NEGOCIATORI  ABILI

IDEAALISTI PURI

DESPOTI FANATICI

CALCULATORI RECI


Analiza sa, in aceasta problema, este larga si interesanta, si se refera, la aspecte culturale si economice, de influenta.












CARACTEROLOGIA SI APORTUL LUI G. BERGER SI HEYMANS-WIERSMA SI RENE LE SENNE

TIPOLOGII CONSTRUCTIVISTE


Pe la mijlocul secolului XX, psihologia a castigat foarte mult, in complexitate. Problemele personalitatii au devenit de prim plan. A existat, si o incercare, de debarasare, de exces, in atentie, pentru fenomenele patologice. Se constituise interesul foarte mare asupra problemelor, privind afectivitatea si activismul psihic. Afectivitatea incepuse sa fie privita, ca un fel de musculatura, a activitatii psihice, mereu implicata profund, in adaptare, in reactia la situatii.

Se mai conturase o tema de meditatie. Aceasta se referea, la faptul ca, unele trairi psihice, se consuma foarte repede, in situatii, pe cand altele, se implica, in timpul acesteia, dar cu o particularitate suplimentara. Aceea, de a avea efecte, de modificare, a trairilor ulterioare, adica au efecte secundare.

G. Berger a fost profund captat, de problemele emotivitatii. Prin 1950, a analizat, printre altele, numeroase aspecte ale emotivitatii. Printre altele, a atras atentia, asupra faptului ca, tandretea este delimitata, de emotivitate, si ca, in genere, exista o serie de principii, legate de aceasta. Vom enumera aceste principii, ce au adus emotivitatea, pe prim plan, in discutie, si au contribuit, la dezvoltarea unor tipologii factoriale, ce au o structura profund psihologica, nu numai, prin implicatiile caracteristicilor emotivitatii, a efectelor ei imediate, primare (imediate) si secundare (prelungite, de reflux), ci si activism general, al activitatii psihice. Teoria energetismului, dezvoltata, intai, in filozofie, a fost implicata, de Bergson, intr-un cadru foarte larg, de caracteristici ale vietii si ale gradului ei de implicatie, in temporalitate, si in adaptare.

G. Berger a implicat, si aceste idei, in principiile descrise, dupa cum urmeaza.

1.energia neurodispozitionala se incarca, in permanenta, cu energie, legata de echilibrul nervos endocrin, fapt ce, modifica, incarcatura trairilor, echilibrul, dar si, dezechilibre situative, de fond. In acest proces se consuma echilibrul endocrin. In trairile psihice se constituie structuri, tendinte, predispozitii.

2.Exista cinci expresii, implicate, in efectele emotionalitatii.

A.    Facilitatea de a se declansa reactii, usor emotionale, poate perturba conduitele.

B.    Rapiditatea, in bufeuri emotionale, are efecte complexe asupra sinelui.

C.    Posibilitatea de autoexcitatie poate mari intensitatea reactiilor, inclusiv emotionale.

D.    Emotivitatea declanseaza stari de tensiune nervoasa, creste modul de a actiona.

E.     Intensitatea foarte mare a emotiilor, favorizeaza formarea de pasiuni, din emotivitate. Si, poate modifica actiunile in patru feluri.

Un surplus de forta aduce surplus de afectivitate.

Emotivitatea se investeste si se obtine, un substitut de actiune

Emotivitatea impregneaza actiunea, o transforma in helou.

Emotionalitatea impinge comportamentul spre nivelul gestual.


3. Exista 3 simptome emotionale legate de sex, varsta, moment.

4. Emotivitatea, ce nu se implica, in limite negative, poate produce indiferenta, inrudita cu raceala afectiva.

5. Emotivitatea poate, sa se centreze, pe 1-2 simptome dominante, antrenate de ea. Nonemotivitatea (nE) este o reactie de raspuns, sub asteptare, dar ei I se opun raspunsurile egale.

6. Cu cat E, e mai puternica, cu atat formele ei de raspuns, sunt mai greu de controlat. Pluritatea de exprimari emotionale este influentata, intro- extra, ce prezinta, intens, extremele.


G. Berger a efectuat o tipologie, ce implica 9 factori: doi factori, intensivi, (emotivitate, activitate), trei factori de caracteristici, mai generale, referitoare la comportament (represivitate, largimea campului constiintei si polaritatea), si 4 factori de directie a tendintelor (aviditate, tandrete, interese senzoriale, pasiuni intelectuale).

G. Berger a facut evaluari, prin analiza factoriala, si a folosit trei factori bipolari, precum: aviditate, tandrete si polaritate- atitudine generala, a subiectului privind realul si orientarea, spre alter, implicat, in real. Din combinarea acestora, a ajuns la 9 factori, dat fiind faptul ca, si La Senne, a implicat trei factori, in lucrarea “Le destinee personnelle” (emotivitate, activitate si complementaritatea primaritate- secundaritate). Din combinatiile acestor 6 factori, s-au diferentiat 64 de combinatii, sau subfamilii tipologice derivate. Factorii, de mai sus, cu tendinte complementare, sunt dominati de emotivitate, dar si, de reaparitia intereselor, fie ca plasare, a persoanei, in subiectele lumii, fie ca plasare a repartitiei intereselor, dominant in locul altuia (celuilalt). Aceasta optica noua, in psihologia diferentiala, pune in evidenta, aspecte constructive, de aditionare, a eforturilor, mai multor cercetari.

In acest context, MAISTRIEUX, a pus in discutie, problema inteligentei. El a folosit denominatiile de gandire individualizata si gandire generalizata.

MUCHELLI a adaugat la cei 9 factori combinati, din caracterologiile lui Berger si Le Senne, al 10-lea factor in 1954. Acesti factori ar fi:

L si nonL- adica largime si ingustime a campului constiintei, (fapt ce favorizeaza sau nu canalizare, emotivitate si activitate).

I si nonI- adica forme ale inteligentei, (generalizata si particulara, abstracta sau concreta).

V si M – adica polaritate, in care, se implica structuri bipolare, ca dominatie- submisie (Cattel), preluat de la Allport (ascendenta- submisie) si feminitate- masculinitate, forma de bipolaritate, folosita de multi autori.

A fost elaborata si o simbolistica speciala, pentru ideea, de tendinte conciliante si neconciliante. In acest sens, structurat, ca factor de polaritate, s-a implicat V, ca reprezentat de zeita amorului, Venus, si M- zeul Marte al razboiului. Cele doua simboluri implica acord, conciliere, seductie si farmec (V), si dezacord, combativitate si critica, pentru factorul complementar M. Le Senne a adaugat, la semnificatiile, de mai sus, pe cel de cavalerism, loialitate fata de adversar si cautari de solutii medii, ce pot fi acceptate de toti, solutii de sinteza, refuz al solutiilor de forta, valorizare a farmecului si a gratiei, dar si gustul dilemelor. Acesti factori se considera, de mare importanta, ca si bipolaritatea lor. Am sublinia faptul ca, prin acesti factori, s-au implicat, in modelul caracterologic, laturi ale sociabilitatii, ca si alti factori, la care, ne vom referi, in continuare.

4.I si Sa, alt grup, in care I- indica izolare, iar Sa –indica sociabilitate (socializare). Muchielli a propus, ca acest factor bipolar, sa inlocuiasca factorul aviditate, propus de Berger. Exista o apropiere de sens, semnalata, tot de, Muchielli (in “La Caracterologie de L’ Age Scientifique”, 1961), intre polaritatea I si Sa, ce se refera, la aspecte de ierarhie, profunzime a acestora.

5. T si nT, adica tandrete si non-tandrete (afectivitate secetoasa), dupa Berger, exprima grade de participare, la nevoile si bucuriile altora, (a fost eliminat factorul E –nE si cel de alocentrism.)

6.Av si nAv, adica aviditate si non-aviditate (contributia lui E. Mounier, care a implicat, in acesti factori, vointa de putere, preluata de la Nietsche si A. Adler).

7. Is si nIS, se refera la interese senzoriale (inclusiv pentru muzica, artele plastice, artele cuvantului), si non-interese senzoriale.                


Din liajele de contributie istorica, la dezvoltarea si redesteptarea interesului, pentru caracterologii, manifestat in cele de mai sus, nu putem trece, pe plan secund, aportul lui HEYMANS si WIERSMA, psihologi in Tarile de Jos. Contributia lor, a fost constructiva si stimulativa, in tipologia, pusa in discutie. Ei au diferentiat 8 tipuri caracterologice, dar mai ales, au atras atentia asupra, bipolaritatilor factoriale.

Heymans si Wiersma au elaborat, sistemul lor tipologic, intre 1906-1918. Berger a fost, cel ce le-a preluat si difuzat, inscaunand caracterologia proprietatilor psihice, cum s-a numit, sistemul psihologilor din Tarile de Jos. In linii mari, acest model, (Heymans si Wiersman), a delimitat 8 linii, de aspecte diferentiale caracterologice, dupa cum urmeaza:

emotiv, inactiv, primar, nervos

emotiv, inactiv, secundar, sentimental

emotiv, activ, primar, coleric

emotiv, activ, secundar, pasionat

nonemotiv, activ, primar, sangvin

nonemotiv, activ, secundar, flegmatic

nonemotiv, inactiv, primar, amorf

nonemotiv, inactiv, secundar, apatic


Dupa cum se poate lesne observa, in tipologia psihologilor, din Tarile de Jos, a fost preluat, si vechiul model Hippocratic, adus la zi. In aceasta forma de caracterologie, la care, au adus contributii G. Berger, dar si altii, s-a lucrat, cu analiza factoriala, care a permis, instaurarea unei noi optici, in tematica acestei probleme. Aspectele tipologice, redate prin formulele caracterologice, nu implicau, atat caracteristici psihice reunite, cat anumite consistente, cu implicatii comportamentale, dictate de coeziunea si echilibrul, implicat, in aceste formule.

Cele 8 tipuri caracteriale ale lui Heymans si Wiersman, au avut urmatoarele conotatii:

1. E nA P (emotiv, nonactiv, primar) = caracterologia nervosilor

2. E nA S (emotiv, nonactiv, secundar) = caracterologia sentimentalilor

E.A.P. (emotiv, activ, primar) = caracterologia colericilor

E.A.S. (emotiv, activ, secundar) = caracterologia pasionatilor

nE.A.S. (nonemotiv, activ, secundar) = caracterologia flegmaticilor

nE.A.P. (nonemotiv, activ, primar) = caracterologia sangvinicilor

nE.nA.P. (nonemotiv, nonactiv, primar) = caracterologia amorfilor

nE.nA.S. (nonemotiv, nonactiv, secundar) = caracterologia apaticilor.


Descriptiv, aceste tipologii au facut urmatoarele sublinieri:

NERVOSII (E.nA.P.) sunt persoane cu mare mobilitate a sentimentelor, impulsive, cu mare putere de seductie, vor sa uimeasca, si sa atraga atentia. Lucreaza, numai in domeniile, care le produc placere. Sunt usor de sedus, au tendinte spre psihonevroze si isterie. Valoarea dominanta, pentru acestia, este divertismentul, distractiile.


SENTIMENTALII (E.nA.S.). Este vorba, de un tip caracterologic emotiv, nonactiv, secundar. Acestia sunt emotivi. Totusi, unele evenimente, ii lasa indiferenti, in schimb, alte impresii minime, ii impresioneaza si tulbura. Sunt persoane meditative, introvertite, singuratice, timide. Fug, adesea, de relatii sociale, doresc, sa redreseze trecutul, sunt persoane melancolice. Iubesc animalele. Au tendinte spre nevroze, schizofrenie, neurastenie. Valoarea dominanta, pentru ei, este intimitatea.


COLERICII (E.A.P.) sunt persoane, cu o mare mobilitate a sentimentelor, doresc actiuni. Sunt foarte buni oratori, au initiative, le place noul, sunt generoase, cordiale, au un fond de bunadispozitie, dar, sunt si, foarte extravertite. Au tendinte spre manie. Valoarea dominanta, la colerici, este actiunea.

Colericii sunt, in genere, foarte activi, au initiative, gust pentru initiative, noutati, sunt optimisti, cred in progres, si sunt interesati de evolutia vietii politice. Sunt, in genere, si cordiali, generosi, plini de vitalitate si de exuberanta, le plac bancurile, dar, uneori, le lipseste masura si buna dispozitie. Extraversia ii domina, si le alimenteaza sociabilitatea, si deschiderea spre lume. Simt nevoia, de a participa, la tot felul de activitati, uneori, foarte diverse, ca obiective si solicitare, fapt ce-i implica, intr-o oarecare, superficialitate. Dispersarea, dar si, tendinta spre manie, ii caracterizeaza.


PASIONATII (E.A.S.) sunt emotivi, activi, secundari. Sunt persoane, ce traiesc intr-o continua tensiune, fiind dominati, de dorinta de succes, si de ambitii profunde. Vor sa se impuna. Intreaga lor activitate este centrata pe un scop unic, in care, se impun, si, in mod natural, devin importanti, si de prim plan. De altfel, le place sa domine, chiar daca, se stapanesc sa-si manifeste aceasta tendinta, adaptandu-se dupa imprejurari si oameni. Ambitia lor se sprijina, pe o notorietate, aparata cu fervoare dura, si incarcata de reactii fara mila, si scrupule, in fata obstacolelor. In genere, fiind pasionati, dispun de o capacitate de munca, deosebita. Pot, si stiu, sa-si improvizeze rapid, ceea ce-si propun. In genere, nu au incredere in oameni, dar pe cei, pe care, ii iubesc, ii ocrotesc si ii ajuta, manifestand ocrotire, si chiar, sacrificii pentru ei. Uneori, devin dependenti, chiar prin simtul proiectiv, pe care-l traiesc. Complementar, au fata de dusmani, duritate severa. In ceea ce-i priveste, duc o viata, relativ, asceta si retrasa, aspra. Au mare putere de munca, gust pentru istorie, practica o austeritate naturala. Sunt dominati de ideea necesitatii, de a-si indeplini operele preconizate.


SANGVINII (nE.A.P.) sunt nonemotivi, activi, primaritate. Sunt persoane extravagante, ce efectueaza, in genere, operatii exacte, au un simt practic, cu totul remarcabil. Iubesc viata, societatea, fara a avea, un simt social, prea dezvoltat. Se arata politicosi, amabili, spirituali, dar si discreti, ironici. Sunt atractivi si apti, de a fi conducatori. Dau dovada de abilitati, pretuiesc activitatile bine facute, dar si experienta altora, si a lor. Manifesta initiativa si o suplete spirituala. Sunt foarte greu de tulburat si scosi, din ale lor. Nu au conflicte, care sa-i apese, prea greu. In genere, dificultatile, care, le apar in drum, le privesc cu oarecare amuzament, si cu ideea ca, sunt trecatoare. Le Senne a facut o clasificare a sangvinilor in:

1. Sangvini paracolerici cordiali, care lasa o impresie de emotionalitate calda, in care se ascunde, insa, sub exteriorizarea, de fatada, o raceala egoista si o ambitie fara scrupule, cu mare putere de adaptare.

2. Sangvinii paramorfi, aproape amorfi. Acestea sunt persoane nonemotive, calme, putin flecare, echilibrate, si cu impulsivitate moderata.

3. Sangvinii puri, care, la randul lor, cuprind cateva categorii ca: sangvinii vii, febrili, sarcastici, ascutiti, sangvinii seci, prudenti, ostili, avizati, sangvinii lenti, sceptici, analitici, binevoitori. Valoarea dominanta, pentru sangvini, este succesul social.


FLEGMATICII (nE.A.S.) sunt nonemotivi, activi, secundari. Sunt persoane, care au o activitate centrata pe obiectivele necesare, fara agitatie, cu tenacitate si perseverenta. Sunt persoane obiective, nu se impresioneaza, si nici nu se lanseaza, in consideratii generale, de sensibilitate. Evita, astfel de implicatii, printr-o activitate metodica. In genere, se limiteaza la preocupari personale, manifestand un fel de egoism, care este, insa, temperat, de un mare respect pentru semeni, pentru obiceiurile si faptele lor, chiar, lauda activitatile si ideile lor, cu conditia, sa nu fie, in conflict cu el. Sunt dominati de succesul social, si castigarea lui. In activitati, au un fel de automatism, aproape inflexibile, in utilizarea timpului. In genere, nu fac aceasta implicare, in programe, cu buna stiinta, ci datorata unor obisnuinte, care odata impuse, devin foarte puternice. Au multe tabieturi, le respecta, si pe ale altora. Au principii, sunt obiectivi, punctuali, demni de incredere, pedanti, meticulosi, cu pretentii de eruditie, si de competenta deosebita. In aceeasi ordine de idei, sunt rabdatori, tenaci, cu dispozitii dominant echilibrate, egale, lipsite de afectare. Dispun de un simt al umorului, dezvoltat si viu, dar si de un optimism rece, care se exprima, printr-un fel de inlocuire a emotiilor, cu o zeflemea agreabila. Din cauza rezonantei secundare, flegmatici sunt dispusi sa includa zeflemeaua, in tot ce este serios, in viata lor, si apoi, sa o inlocuiasca cu gravitate. Conflictele sunt, totdeauna, implicate, in necesitatea, de a fi rezolvate. Gandesc si actioneaza calm si cu sange rece. Valoarea dominanta, pentru ei, este legea, corectitudinea.


AMORFII (nE. nA. P.) sunt nonemotivi, nonactivi, de primaritate. Sunt persoane lipsite de energie psihica, si chiar, vitala. Se manifesta, ca neglijenti, toleranti, si neglijenti din indiferenta, concilianti, din aceleasi motive. Nu au spirit de initiativa, sau intreprinzator, fac, adesea, dovada de multa incapatanare. In genere, sunt linistiti si calmi, nu prea comunicativi. Le place, mai mult, sa fie lasati in pace. Sunt meditativi, si au un fel de lenevie, permanenta. Manifesta, adeseori, aptitudini spre muzica, mai mult aptitudini de auditori. Valoarea dominanta, la acest tip caracterologic, este placerea.


APATICII (nE.nA.S.) sunt nonemotivi si nonactivi, de secundaritate. Sunt persoane inchise in sine, interiorizate, sumbre, taciturne. Au figuri posomorate si intunecate, incruntate usor, uneori. Par a fi bantuiti de ganduri si sunt, in genere, posaci. Le lipseste linistea interioara, si singuratatea. Nu au o sociabilitate activa, si sunt onesti, onorabili, si corecti. Inactivi, nonemotivi, nu au aptitudini speciale, si nici, adaptabilitate circumstantiala, prea evidenta. De altfel, nu-i prea tulbura nimic. Marea rezistenta a deprinderilor prin care traiesc, le confera o independenta si o autonomie relativa, fata de mediu. Au o mare inertie, dar si unele tendinte, spre perversiune. Valoarea predominanta, pentru ei, este linistea si tihna.


Analiza structurala porneste de la ideea, ca de la relatiile complexe, legate de situatii, se poate ajunge, la scheme dinamice, de o oarecare stabilitate, si ca atare, reprezentative generale, a caror manifestare, se materializeaza si individualizeaza.

Le Senne a implicat, in schema preluata de la G. Berger si Heymans- Wiersman, o serie de aspecte, pe care, le-a imbogatit in semnificatii, si a adaugat alte caracteristici. Mai important, ni se pare, insa, faptul ca, a efectuat o analiza foarte complexa, privind principiile implicate, in fiecare dimensiune psihica, folosita in caracterologia sa. Primii 4 factori (expusi in lucrarea “Le Destinee personnelle”) au fost asociati, cu inca 2, si anume: alocentrism si egocentris, ca principii de repartitie a intereselor, pe de o parte spre lume (alocentrism) si spre propria persoana (egocentrism). Interesele orientate spre lume sunt generale, expansive, specifice persoanelor competitive, iar cele orientate spre propria persoana sunt mai restranse si legate de plasarea persoanei in locul altora, fapt ce face, ca aceasta, sa fie, adeseori, concilianta si generoasa.

Si sugestiile, lui G. Berger, au fost privite cu atentie, si au dus la implicarea, in discutie, constructiva, a 3 factori: factorul de polaritate, factorul de tandrete si factorul de inteligenta, cu bipolaritatea curenta. In genere, s-au cumulat, in tipologia descrisa in 1951, de catre Le Senne, 6 factori bipolari, generatori de 64 tipuri derivate. Cei 6 factori s-au identificat, in lucrare, dupa cum urmeaza:

I si nI, adica inteligenta generalizatoare si de particularizare, abstracta si concreta.

L si nL, adica largime versus ingustime a campului constiintei, caracteristici ce favorizeaza sau nu, canalizarea emotivitatii si activitatii.

V si M, adica polaritatea, in care se implica structuri bipolare, de acord, conciliere, seductie si farmec (feminitate), ce implica si factorul de feminitate si se noteaza cu V (de la zeita Venus) si complementar notatia M (de la zeul Marte- masculinitate), reprezentata prin dezacord, combativitate, critica, refuz (ca latura negativa) si cavalerism, loialitate fata de adversar, gustul dilemelor, cautare de solutii de sinteze, refuz al solutiilor de forta. Pentru V, s-a adaugat valorizarea farmecului si gratiei. Factorii V-M au capatat, o tot mai mare valoare, atat in caracterologia lui Le Senne, cat si in celalalte caracterologii, si au devenit, chiar subiecte de prim ordin, in literatura psihologica.

I- Sa, factori bipolari semnificand I- izolare, iar Sa- sociabilitate. Si acesti factori, s-au dezvoltat in psihologia moderna, ca de mare importanta. Factorul Sa este foarte incarcat de Activitate (A).

Av si nAv= aviditate- nonaviditate, se refera, ca factori constituenti, caracterologici, in modelul lui Le Senne, la afirmarea de sine, vointa de putere, etc.

Is- nIS= interese senzoriale versus interese sociale. Printre acestea, se inteleg interese pentru arte, pentru cele plastice, ale cuvantului si artele muzicale. Evident nIs- lipsa acestora, sau rolul foarte neimportant al acestora, in structura personalitatii si caracterului. Acest factor este considerat, de Le Senne, ca o versiune a factorilor bipolaritatii Allocentrism- Egocentrism, si se refera la continuturile determinate deja, dar vizeaza mai mult generalitatea, de a se implica in suferintele altora (generozitatea), in concilierea intereselor prea opozante. Aceasta structura este de complectare.


In genere, modelul lui Le Senne, sub forma de mai sus, a devenit de foarte mare raspandire. Concentrat implica:


Factorul E= emotivitate- nonemotivitate (nE) sau raceala psihica

Factorul A= activitate- nonactivitate (nA) sau inertie

Factorul R= primaritate (P)- secundaritate (S)

Factorul L= amploare sau ingustime a campului constiintei (nL)

Factorul I= forme concrete ale campului constiintei (I) si forme abstracte ale aceluiasi camp (nI)

Factorul V-M de polaritate = seductie (V), ostilitate (M)

Factorul I-Sa sociabilitate versus izolare

Factorul T= tandrete versus seceta afectiva sau desert afectiv (nSa)

Factorul Av= aviditate versus nonaviditate (nAv)

Factorul Is= interese senzoriale versus indiferenta senzoriala (nIs)


Factorii E si A, cu cele 4 combinatii posibile, E.A., E.nA., nEA si nE. Na. constituie gruparile, denumite de stenie- astenie.

Gruparile factorilor R L I formeaza gruparea deschidere- inchistare, la realul prezent.

Gruparea V, M, S, Sa si T, nT constituie gruparea deschidere- inchistare, fata de altii.

Gruparea Av si Is constituie gruparea afirmare, nonafirmare de sine.

Ultimele trei grupari se pot reuni, sub denumirea de gruparea Plasticitate- sejonctivitate.

Prin aceste matrice caracteriale, se pot face, numeroase determinari caracteriale, tipologice privind aspectele dominante, ale personalitatii. Le Senne a simtit necesitatea de a contura, intr-un spirit modern, conceptele principale, implicate in caracterologia sa. In acest context, a formulat, pentru emotivitate (E), activitate (A), primaritate (P), si secundaritate (S), o serie de principii, ce, de fapt, contureaza sensurile si semnificatiile caracteriale implicate.

In acelasi timp, a implicat in discutie, aspectele semnificative, ce se contureaza, ale fiecaruia, din cei patru factori, in combinatii potentiale.


EMOTIVITATEA, in combinatiile E, nA, P, in combinatia E, nA, S, Pa si in combinatiile E A P, si E A S. Emotivitatea reprezinta, in esenta, intensitatea incarcaturii nervoase, a unui caracter dat. Ea implica un potential nervos si o facilitate a acestuia, de a se implica (excitabilitate potentiala, ce se manifesta, in foarte numeroase feluri).

Principiile emotivitatii, in asertia de mai sus, sunt, dupa Le Senne, in numar de 4.


Principiul I are urmatoarea formulare: emotivitatea este cantitatea de energie nervoasa disponibila sau incarcatura nervoasa a persoanei (subiectului). Ea este legata de o forma de echilibru neuroendocrina, ce urmeaza a fi definita, dar in care, tiroida pare sa joace rolul principal.


Al doilea principiu pune in evidenta 5 expresii comune ale emotivitatii:

a.      Facilitatea de declansare a reactiilor la socul emotional, care exprima fragilitate nervoasa.

b.     Rapiditatea de construire a “bufeului emotional”, dar mai ales, rapiditatea constituirii raspunsului, la anumite situatii percepute, ca perturbare a totalitatii sinelui.

c.      Posibilitatea de autoexcitatie, care poate amplifica, evident, intensitatea reactiilor sau reactiei.

d.     Frecventa si importanta stadiilor numite “tensiune nervoasa”.

e.      Modificarea actiunilor prin emotivitate.


Al treilea principiu este exprimat, prin ideea ca, se convine sa se numeasca emotivi, in sens caracterologic, acei subiecti, care pot fi surprinsi, prin observatii, ca avand stari nete, cel putin, trei dintre urmatoarele simptome:

a.      facilitatea de declansare de reactii de soc emotional.

b.     Rapiditatea de a avea “bufeuri emotionale”, ca raspuns la anumite perceptii perturbatoare a totalitatii sinelui.

c.      Posibilitatea de autoexcitare (autostimulare) si marire a intensitatii reactiilor.

d.     Frecventa si importanta a starilor de tensiune nervoasa remarcabila comparativ.

e.      Evidenta sau slaba modificare a actiunilor prin emotivitate.

In legatura cu acest al treilea principiu evocat, se numesc hiperemotivi, cei ce prezinta toate cinci modele de expresie, de mai sus, intr-un grad semnificativ, de intensitate. Subemotivii sunt cei ce, nu ajung, nici macar la 3, dintre simptomele de mai sus.


Principiul al IV- lea se refera la faptul ca, nonemotivitatea este un concept, ce se refera, la slabiciunea sau penuria de energie nervoasa disponibila. Un nonemotiv total sau nul poate fi formulat, doar ca limita teoretica. Practic, emotivitatea poate fi redusa, niciodata nula.


Principiul al V-lea poate vorbi de nonemotivi in doua cazuri:

a.      cand cele 5 simptome sunt atenuate toate uniform

b.     cand emotivitatea se concentreaza, electiv, pe unul sau doua simptome, care sunt, insa, de aceeasi intensitate, ca aceea a emotivilor, celalalte simptome, fiind negative.


Principiul al VI- lea are, in atentie, emotivitatea puternica. Acesta este cu atat mai evidenta, cu cat expresiile emotionale tind sa scape oricarui control de sine si sa se traduca, prin reactii imediate mimice sau organice, impulsive.

Dezvoltarea acestor principii a fost, pe larg, expusa, in lucrarea “Traite de Caracterologie general”, de Rene Le Senne.

In conceptia, cu privire la emotivitate, Le Senne, a folosit sensuri legate de semnificatii moderne, privind conceptul de emotivitate, aflate in lucrarile lui G. BERGER, MOUNIER, EDGAR FORTI, A. BURLOUD, L. CORMAN, R. RESTEN.


ACTIVITATEA. Conceptul activitate are un sens specific, in caracterologie (activitate caracterologica, a semnalat Le Senne), in care nu se refera la cantitatea de miscari sau actiuni concrete, ci la o semnificatie de surprindere a fortei potentiale fizice. Se poate, chiar, ca un subiect sa fie neantrenat, in oarecare masura, in manifestari de activitati si sa fie activ caracterologic. (asa cum sunt subiectii nE A P si nE A S).

Dupa Le Senne, exista doua surse ale activitatii:

a.      Activitatea ce se manifesta, ca proprietate, in diferite comportamente, sub forma unei puteri de actiune, sustinuta, viguroasa, ca trebuinta, de a cheltui o rezerva de energie psihica.

b.     Exista doua situatii, in care, proprietatea caracterologica de emotie, nu se poate manifesta si se preschimba, fie in dezordine, ca agitatie (comportamentala), fie ca antrenare a subiectului intr-o activitate febrila, actiune determinata de o stare de nervrozitate, ce confera pasiune si frenezie activitatii, prin tensiunea, ce o sustine.

In aceste cazuri, activitatea este animata de emotivitate transformata si cazuta, in acelasi timp, in tensiune. Specific, este faptul ca, dupa terminarea activitatii, astfel stimulate, subiectii resimt o mare oboseala. Oricum, activitatile exercitate, sub incidenta emotivitatii, sunt rapide si aglomerate. Pot sa se manifeste, ca accese bulimice si de toate felurile sub nervi. Data fiind angajarea tensionata in aceste activitati, dupa terminarea lor se resimte, mai mult ca de obicei, o epuizare energetica. Surse de activitate pot fi implicarea de combativitate, aviditate, tandrete, generate de emotivitate intensa, si convertite in activitati tensionate.

Asadar, Le Senne, a facut diferentieri, intre activitate, in sensul conservat al cuvantului, in vorbirea curenta si in psihologia naiva, si sensul specific al acestui concept, in psihologia diferentiala. Referindu-se la tipul En A S, Le Senne, atrage atentia ca, el poate fi descris caracterial, ca sentimental, nonactiv, dar, este si o persoana imperturbabila, ce poate sa lucreze mult, cu tenacitate, perseverenta si aplicatie, cu devotiuni, pentru profesia sa, pana la angajarea totala a energiei. Tipul En A P, tot potential nervos, si nonactiv, poate fi foarte dinamic si mobil, care oboseste, daca trebuie sa stea imobil, ca persoana incapabila sa stea intr-un loc si traieste din plin, intr-un ritm alert. Poate dansa o noapte intreaga (spune Le Senne). Asadar, nonactiv, are o alta conotatie, in caracterologia lui Le Senne. In timp ce, emotivitatea se refera la forta nervoasa, activitatea se refera la forta fizica potentiala. In genere, emotivitatea sustine si angajeaza actiuni excitante, dar si epuizante.

Principiile, legate de activitate, sunt tot 5.


Principiul I- implica definirea activitatii, drept cantitate de forta fizica potentiala. Aceasta rezerva de forta este proportionala cu rezistenta naturala, la oboseala, in afara interventiei emotionalitatii (E) si a intensitatii si duratei de eforturi, ce sunt posibile, in conditiile de E si de A, dar mai evidenta, in conditii de recuperare. Activitatea este legata de echilibru neuroendocrin, ce urmeaza sa fie definit, dar in care, se pare ca, este predominata, contributia cortico- suprarenala.

Principiul II, activitatea dispune de 5 mari forme de expresie:

disponibilitatea permanenta a fortelor organice, in afara oricarei excitatii.

facilitatea efortului. Efortul voluntar antreneaza putina oboseala nervoasa.

implicarea in munca impune, la fel cu implicarea in munca dorita, rezistenta la oboseala.

se exprima, astfel, existenta fundamentala a trebuintei de a face si de a realiza.

rapiditatea recuperarii fortelor, dupa cheltuiala de energie.


Le Senne atrage atentia, asupra faptului ca, desi, termenul de vitalitate este relativ obscur, foarte benefic, vitalitatea se exprima, cel putin, sub 3 forme si sensuri. Ca vitalitate “stare de in forma” mai ales la sportivi, ca activitate (sensul caracterologic) si “ca vointa de a trai”. Si conceptul “vointa”, are un inteles latent, de structura caracterologica, in afara sensului sau din psihologia naiva. Raportul vointei cu vitalitatea ii confera acest sens, ca atare, persoanele (A), active pot fi considerate ca “dotate cu vointa si cu forta vitala”.

Activ, ca insusire, caracterologica mai semnificativa “facilitate de efort”. Implicatie in activitati impuse si activitati dorite cu egala rezistenta la oboseala. Trebuinta de a realiza si a face, si rapiditate de recuperare a fortelor consumate, dupa cheltuiala de energie.


Principiul III- subiectul numit “activ”, in sens caracterologic strict, este cel ce prezinta, in mod net, 3 simptome, cel putin, in mod evident. Simptomele sunt legate de “atitudinea fata de obstacolul extern”, perseverenta, depasirea dificultatilor, forta de soc fata de obstacole.


Principiul IV- activitatea este secundara, prin natura sa, in masura, in care, este o putere de realizare. Primaritatea acopera orizontul, ce se deschide activitatii, dar activitatea autentica, priveste totdeauna obiectele de termen lung, in distanta, (de secundaritate).


Principiul V- nonactivitatea se refera, la slabirea sau anemierea cantitatii de forta organica disponibila.

Se poate surprinde nonactivitatea in doua imprejurari:

1. Cand toate simptomele, privind activitatea, sunt atenuate relativ uniform si fortele organice, nu se manifesta, ca disponibile, oricat ar fi excitate.

2. Cand cantitatea de forte disponibile se concentreaza pe cateva obiective precise si limitate, in afara carora, subiectul nu mai este disponibil. El nu mai are nici gust, nici forta de a mai face ceva. In analiza factorului activitate, Le senne a luat in considerare, idei dezvoltate de R. Muchielli (in lucrarea “Psychologie pratique”), Arnold Hutschnecker (1954), G. Berger (comunicare la seminarul de carracterologie din Paris, 1960).


PRIMARITATE- SECUNDARITATE

Cele doua caracteristici exprima, in general, facilitatea sau dificultatea de adaptare, sau plasticitatea (facila adaptare) si sejonctivitatea (dificultatea de adaptare). Primaritatea si secundaritatea se supun unor principii.


Principiul I- Primaritatea este un concept, prin care, se exprima ecourile si retinerea impresiilor, iar secundaritatea se exprima, prin durata mare, a acelorasi ecouri si retinerea impresiilor. Nu e vorba de memorie, ci de gradul de mobilitate si impresivitate disponibile. In primaritate domina instanta clipei, a momentului (prezentism dupa Paulka, 1924), iar Martiny ii spune prezentialitate si secventialitate secundaritatii. In primaritate reactiile, sunt imediate si scurte, se aprind si se sting repede. Le Senne da, un exemplu sugestiv, o femeie raspunde cuiva, dupa ce I s-a reprosat, ca nu este constanta “Ce vrei dragul meu ?! Este prea mult pentru mine. Nu pot plange, mai mult de 10 minute.” (era caracterologic de primaritate). Sau, un alt exemplu. Un barbat cu primaritate I-a raspuns, in scris, unei persoane, care I-a reprosat cuvinte dure spuse inainte cu cateva luni “Ati luat prea in serios, domnule, cuvintele, pe care le-am spus. Eu sunt intotdeauna asa. Spun o multime de lucruri, la un moment dat, dar ce spun, nu e niciodata definitiv. Eu sunt intotdeauna asa, dar ceea ce se consuma, nu lasa urme.” Secundaritatea, dimpotriva, are o impresivitate prelungita, reconstituie situatii si le reproseaza, implica, adeseori, sentimente de vinovatie, de autoacuzatie, etc. Reactiile la persoane cu secundaritate sunt intarziate, dar durabile. Daca cineva, face un repros direct sau o remarca dezonoranta cuiva, este o personalitate de impresivitate primara. Calitatea raspunsurilor este in cauza. Personalitatea P raspunde, in functie de actul prezent, imediat, cu ingeniozitate. Personalitatea S, nu e sub influenta severa a prezentului. P se distreaza de prezent, S se gandeste si la alte situatii, se leaga de evaziuni din prezent si trecut, de gafe, reusite si nereusite. P este iritat, pe moment. S face asociatii, implicatii, indexeaza momentul intr-o impresivitate latenta, mai diversa si distanta, de prezent. Le Senne da un exemplu interesant, privind conduitele a doi adolescenti aflati in vizita cu parintii si sora lor. Cei doi tineri se observa si suspecteaza tot timpul, exasperati, oarecum, si fascinati, fiecare reactioneaza iritat, la orice gest al celuilalt. Ca atare, sunt prezenti, pentru ca, se supravegheaza, si in acelasi timp, pentru ca, tin prea mult in seama situatia de vizita, la cei ce sunt straini, iar situatia de vizita creeaza intensificarea controlului reciproc de buna purtare. Ca atare, au simptome si de P si de S, dar mai ales simptomul de tensiune, legat de prezenta sorei unuia dintre ei, care observa conduitele lor, si le evalueaza.

Exista, in situatii, si combinatii de facilitati de adaptare la schimbare, deci conduite saturate P, cu dificultati de S.

Complementar, se pot manifesta facilitati de adaptare la S, si dificultati de adaptare la P. In acest din urma sens, P datorita capacitatii de rapida adaptare la schimbare, va putea sa se adapteze relativ rapid, la un orar modificat sau la schimbari de mediu. El detesta monotonia, rutina, repatarea din urari. Totodata, P este instabil, traieste disconfortul cerintei de schimbare, S iubeste activitatile obisnuite, cunoscute, viata regulata, programul ei. Calatoriile nu-i sunt prea agreabile, traieste disconfortul cerintei de adaptare, la modificarile din mediu. S este fidel si constant. In timp ce, P nu pastreaza supararea, S da. El are un plus de trairi psihice de implicatie, in tensiunea supararii. Reiese, din toate acestea, ca in fiecare persoana, exista multipolaritati de caractere.





loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani