Logo referatele carte



Caracterizarea lui Nechifor Lipan, Caracterizarea Vitoriei Lipan, Drumul Vitoriei Lipan, Rezumatul romanului, Aprecieri critice - Baltagul de Mihail Sadoveanu



Referinte

Caracterizarea lui Nechifor Lipan

Oier. Sotul Vitoriei Lipan, ucis de cei doi tovarasi ai sai: Bogza si Cutui, pentru a pune stapanire pe cele trei sute de ori ale sale. Cioban „foarte priceput in mestesugul oieritului” si foarte avut. In podul casei sale din Magura, dupa moartea lui se aflau: saizeci de piei de oaie, o suta de miel, saizeci de burdufuri cu branza si nouazeci de papusi cu branza afumata.

Numele lui adevarat era Gheorghita, dar la patru ani imbolnavindu-se si slabind foarte mult, i s-au facut „sfintele masle” i s-a schimbat numele „ca sa nu-l mai cunoasca bolile si moartea”, in Nechifor. A ajuns un barbat falnic, „indesat si spatos” cu mustata neagra si ochii cu sprancene aplecate; „om vrednic si fudul” care „nu se uita la parale numai sa aiba el toate dupa gustul lui” cum era cunoscut de crasmarii din muntii prin care trecea. Vitoria stie ca era „om cu hartag la chef”, „cu mare curaj” si ca „nu-i putea sta nimeni impotriva”. Purta mereu la el un baltag. „De hoti nu se temea, avea stapanire asupra lor”. Odata, isi aminteste Vitoria au fost atacati de niste hoti, dar oierul „si-a lepadat din cap caciula, si-a scuturat pletele, si a inhatat baltagul.” Atat le-a zis: „Mai slabanogilor, eu pe voi va palesc in numele tatalui si va pravalesc cu piciorul in rapa.” Hotii s-au facut nevazuti. Trebuie sa fi fost omorat prin viclenie, „de prieteni” gandeste Vitoria Lipan. Avea si obiceiul „sa-si abata calul in preajama muierilor si sa poposeasca langa ele.” Vitoria, care aflase acest lucru de la ciobanii varstnici „care erau oameni cuminti si impacati cu Dumnezeu”, il intampina mereu zburlita, iar Nechifor o domolea cu o „bataie” si-o „bataie ca aceea” ori „o mama de bataie”. Plecand de la Dorna de unde a cumparat cele trei sute de oi, a fost omorat de cei doi tovarasi care il insoteau pentru a-i lua turma. A fost omorat intre satele Sabasa si Suha si aruncat intr-o rapa cu cal cu tot. Personajul secundar traieste doar din amintirile Vitoriei Lipan si din reconstituirea evenimentelor facuta de aceasta.

Caracterizarea Vitoriei Lipan

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului „Baltagul” de Mihail Sadoveanu. Ea este o femeie simpla de la tara, nestiutoare de carte dar cu frica de Dumnezeu si dotata cu destula intelepciune, abilitate si spirit de observatie, reusind sa se descurce in situatii dificile si reusind pana la urma sa descurce itele incurcate ale acestei crime, dovedindu-se a fi un adevarat detectiv particular.

Era o taranca simpla de la poalele Tarcaului, sotie de oier dar nu a oricarui oier, ci a unuia priceput, pe nume Nechifor Lipan.

Avea o infatisare placuta, era inalta cu ochi caprui si par castaniu si isi iubea sotul, copii si gospodaria de la poalele muntelui. Ar fi visat sa se mute in locuri cu conditii de trai mai blande dar ca si bradul sau ca orice muntean, ea isi are originea la poalele muntelui si viata cu toate ca era aspra, era totusi placuta pana in momentul intrigii: disparitia sotului ei.

Obisnuita cu lipsa lui, cand in vara la munte la stana, cand iarna la ses, ramanea adesea singura, invartind fusul sau suveica, avand grija de gospodarie si de copii dar acum cu toate ca facea aceleasi treburi ale casei, gandul ei zbura la sotul care, plecat la Dorna sa cumpere oi, nu s-a mai intors. S-a gandit mult timp ca-l ademenise o alta femeie ca si alta data sotul ei totusi s-ar fi intors chemat de dragostea ei. Dupa mult timp, convinsa de multitudinea de semne primite, s-a gandit c-a ramas vaduva si ca sotul ei doar mort poate fi de nu se mai intoarce acasa la cei dragi si la gospodaria lor de la poalele muntelui.

Ca o buna crestina tine post, se roaga si se sfatuieste cu parintele Daniil care incearca prin toate metodele sa o convinga ca gandeste gresit si ca probabil in cateva zile sotul ei se va intoarce. Se duce la Manastirea Bistrita unde isi lasa fiica Minodora in siguranta si se roaga Sfantei Ana ca sa-si gaseasca linistea, alinarea si pe sotul ei, viu sau mort, cum il va gasi.

Dupa ce pleaca de la manastire, trece pe acasa pentru a randui totul si lasand casa cu toata treburile facute. Avand curaj si vointa sa-si gaseasca sotul, pleaca impreuna cu fiul ei Gheorghita pe urmele lui Nechifor Lipan.

Ea vinde branza si pieile ramase in urma sotului pentru banii necesari acestui lung si greu drum.

Muntenca darja si curajoasa pleaca la drum pe timp de iarna in cautarea omului drag. Strabate aceleasi carari si drumuri de munte pe care Nechifor le strabatuse cu cateva luni in urma.Rabdatoare la greu dar cu mintea limpede urmeaza calea sotului popsind din han in han si din crasma in crasma strangand mereu vesti despre el. Avand o limba ascutita si fiind destul de abila stie cim sa intrebe si sa descopere oamenii in ceea ce priveste cautarile ei. Fiind femeie desteapta nu expune lumii punga cu bani pentru a nu fii urmarita si jefuita de catre oamenii rai. Pe unde trecea, dadea dovada de ingeniozitate spunand ca merge la Dorna pentru a strange bani de la niste datornici. Umbland mereu cu rabdare ajunge si la Dorna, locul unde a fost incheiata afacerea cu cele trei sute de oi. La Vatra Dornei afla ca Nechifor a dat o suta de oi la doi gospodari care-l rugasera pentru ca ei nu mai gaseau iar apoi au plecat toti trei spre Neagra.

Afland de la Iorgu Vasiliu ca la hanul lui nu au mau ajuns decat doi oieri pentru Vitoria Lipan nu mai exista nici o indoiala in ceea ce priveste decesul sotului ei si foarte mahnita si suparata pleaca alaturi de Gheorghita spre locul unde disparuse Nechifor, si anume intre cele doua sate, Sabasa si Suha. In final Vitoria il gaseste mort implinind ritualul mortii si isi reia preocuparile gospodaresti, caci datoria fata de mort si-o facuse.

La masa cu Calistrat Bogza da dovada de rabdare si de ingeniozitate, neacuzandu-l pe Bogza de nimic ci lasandu-l pe acesta sa se incrimineze singur. In ceasul mortii criminalului Vitoria da dovada de om cu suflet bun, nepurtandu-i pica desi acesta ii rapise sotul cel drag.

Vitoria Lipan este un Hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare si cand dovada s-a facut da drumul razbunarii.

Drumul Vitoriei Lipan

La noua martie se impartaseste preotului din sat: „se curatise de orice ganduri, dorinte si doruri in afara de scopu-i neclintit.”

Mai sta pana se implinesc cele douasprezece vineri de post negru si pe zece martie, dupa ce i-a lasat lui Mitrea grija gospodariei, pleaca cu Gheorghita cu sania si doi cai in cautarea lui Nechifor Lipan. Pana la Calugareni este insotita de negustorul David care-i platise 38.000 lei pentru niste branza si cojoace. Intaiul popas il face la Bicaz, la hanul lui Donea apoi la Calugareni la casa lui David, a carui „balabusta” spune „intr-o limba straina’ ca Nechifor a trecuta asta-toamna pe la ei si ca a plecat noaptea la drum cum ii era obiceiul, ca un om neinfricat.

La plecare ia masuri de precautie: schimba banii „ca sa nu se simta ce are la ea”. Ajung pe un viscol la Farcasa, unde gazduiesc la Mos Pricop, fierarul, isi potcovesc cei doi cai si afla ca si Nechifor si-a potcovit calul aici, deci sunt pe drumul cel bun. Trec pe la Borca, intalnind un botez apoi pe la Cruci intalnesc o nunta => doua din cele trei date importante si nelipsite din viata omului si totodata elemente traditionale.

Preotul de la borca le vorbeste de „rai” car pandesc la drumul mare.

Convingerea mortii lui Nechifor se intareste. Ajung la vatra Dornei, moment foarte important caci ea afla ca a cumparat trei sute de oi de la doi ciobanasi si ca dupa aldamas pornesc toti trei spre Neagra.

Ea afla ca nechifor a disparut undeva intre satele Sabasa si Suha deoarece la Sabasa erai trei oieri iar la Suha au mai ajuns doar doi.

In deznodamantul romanului ne este povestita masa la care au luat parte si tovarasii lui Nechifor, criminalii. Vitoria este calma dar prin toate lucrurile care le face, il face pe Bogza sa creada ca il incrimineaza. Acesta ne mai suportand presiunea se da singur de gol si asa Vitoria Lipan a facut dreptate sotului ei iar Bogza a murit muscat de caine.

Alte Comentarii

Baltagul porneste de la mitul existentei pastorale, transpus din balada „Miorita” insa Mihail Sadoveanu creeaza un cadru autentic, specific modului de viata al pastorilor din Tarcau. Legatura cu mitul mioritic se mentine doar la nivel metaforic, prin aceea ca prozatorul face aici un portret generic al romanului de la munte insistand subtil pe caracterul solar, relevat in „Miorita”. Chiar la inceputul

romanului stra o poveste despre destinul oierului roman, caruia pentru ca a intarziat la intalnirea cu Dumnezeu, i-a fost data o viata grea, dar in compensatii, o inima usoara.

Tot aici, Sadoveanu defineste spatul mioritic, constituit din locuri stramte si carari, ceea ce aminteste de teoria lui Blaga: spiritul romanului se traduce prin solidaritatea cu plaiul, chiar si atunci cand spatiul existential este unul de baragane sau facut din carari de munte. Existenta transhumantica s-a rasfrant asupra modului de gandire, astfel ca sufletul romanului este „calator sub zodii dulci-amare” penduleaza intre peisajul de munte si cel de campie este un „suflet care-si simte drumul urcand si coborand ca sub indemnul si-n ritmul unei eterne si cosmice doine de care se (spune) pare ca asculta orice mers.”

Rezumatul romanului

M. Sadoveanu ne-a ales o opera vasta cu o tematica diversa: viata celor multi si necajiti. Aparut in 1930, romanul Baltagul reda monografia satului moldovenesc la inceputul secolului XX. Acest roman preia nucleul epic al baladei Miorita, pe care-l transforma intr-o naratiune densa, cu 16 capitole, avand in centrul ei tema cautarii si a cunoasterii adevarului.

I capitol

Romanul debuteaza cu o povestire parabolica. Actiunea e localizata in Moldova, M-tii Tarcaului, satul Magura; in care locuiesta Vitoria Lipan. Nechifor Lipan, sotul Vitoriei plecase, toamna, la Dorna sa cumpere niste oi si nu revenise la timp. Fiul sau, Gheorghita, era plecat cu turmele la apa Jijiei ,,iar acasa ramasesera Vitoria si Minodora, fiica acesteia, care avea o relatie de dragoste cu fiul dascalului din sat. In somn femeia are un semn rau despre soarta sotului: il vede “calare, cu spatele intors catra ea, trcand spre asfintit o revarsare de ape”.

Al II-lea capitol

Se produce un alt semn: cocosul canta pe prispa casei intors in afara, un semn de plecare, spuse Vitoria. Mama isi anunta fiica de intentia de a o casatori cu “un romin asezat cu casa noua si cu oi in munte”.

Al III-lea capitol

Vitoria se adreseaza parintelui Daniil pentru sfat, iar preotul o indeamna sa astepte, caci el crede ca sotul ei intarzie dintr-o pricina oarecare. La aceasta, femeia spune ca Nechifor “poate zabovi o zi ori doua, cu lautari si cu petrecere, ca un barbat ce se afla; insa dupa aceea vine la salasul lui”.

Al IV-lea capitol

Sotia incearca sa afle ceva despre cel disparut cu ajutorul babei Maranda, vrajitoarea satului. Batrana ii ghicestte in carti: “una cu ochi verzi si cu sprancene imbinate” il retine langa ea pe barbat, dar Vitoria nu prea crede.

Al V-lea capitol

Vitoria nu asculta vorbele rautacioase ale batranelor din sat, si este hotarata sa-l caute pe disparut oriunde ar fi el. Ea isi planuieste cu de-amanuntul plecarea, isi pregateste sufletul, tinand post si rugandu-se. De asemenea isi pregateste casa si isi gandeste drumul pe care il va urma.

Dupa boboteaza primul drum il face la manastirea Bistrita pentru ca Sf. Ana sa-i lumineze mintea si sa-i arate calea pe care s-o urmeze. Arhimandritul o pavatuieste sa mearga la Piatra si sa se adreseze stapanirii pamantesti. “Sfanta Ana are sa puie cuvant la scaunul Imparatiei cele mari.(…) Du-te la politai si la prefect si spune-le intamplarea, ca sa faca cercetari."

Al VI-lea capitol

Vitoria si Gheorghita au plecat de dimineata la Piatra unde au oprit la un han pe care il cunosteau; acolo au intrebat de prefect. Munteanca i-a povestit prefectului ca sotul ei plecase sa cumpere niste oi de la Dorna si nu s-a mai intors desi trecusera saptezeci si trei de zile. Prefectul o asigura ca o sa cerceteze si ca trebuie sa scrie o plangere (o jalba).

Acasa femeia se ruga de parintele Daniil sa-i faca jalba, iar in jalba il ruga sa scrie de toate necazurile ei. Ea planuise sa plece la Dorna cu fiul ei, pe Minodora sa o duca la manastirea Varaticului unde e o sora de-a mamei calugarita, iar casa o va lasa pe mana parintelui Daniil.

La 27 februarie o duse pe fata la manastire iar pe drum ii spuse:

“- Fata, a vorbit ea fara suparare; tu sa nu fii proasta si sa nu te bocesti pe tine. Astazi e o sfanta luni si incepem implinirea hotararii.”

Al VII-lea capitol

In 9 martie intr-o zi de iarna cu soare parintele Daniil a facut o slujba importanta. Vitoria si Gheorghita au dus la biserica multe daruri.

Dupa ce munteanca ajunse acasa nici nu apuca sa-i dea de mancare baiatului caci deja la poarta erau preotul Milies, domnul Iordan, negustorul si musterul lui Nechifor, domnul David. Deoarece stateau mai prost cu banii, Lipanii au trebuit sa vanda niste marfa; cel care o cumpara era negustorul. In acea seara dadu-se o dihanie la vite dar d-l Mitrea rezolva problema. In dimineata urmatoare pregatira cai si baltagul facut de fierarul satului si blagoslovit de preot. “Gheoghita purta aninat in lant,(…),baltagul. Vitoria potrivise si legase pusca cea scurta dinapoia tarnitei.”

Al VIII-lea capitol

Gheoghita, Vitoria si negustorul David planuiau drumul pana Vatra Dornei.

In drumul lor facura un popas pe malul Bistritei langa o toplita; de acolo au pornit de-a lungul Bistritei pana ce i-a prins noaptea langa un han la Donea. Acolo munteanca se preface ca-l cauta pe Lipan pentru niste bani si afla ca acesta nu a mai fost vazut pe-acolo din toamna.

Cei trei au pornit iar la drumetie, urmatorul popas fiind casa lui David la Calugareni langa Piatra Teiului. In acea seara Vitoria a inceput sa depene amintiri cu Lipan. In dimineata urmatoare mersera pana la Farcasa unde se oprira din nou.“Vitoria il judeca pe Lipan. Avea ea sa-i spuie multe;(…)si I le spunea din launtru, cu banuieli si suferinte vechi.”

Al IX-lea capitol

In Farcasa ii gazduieste un fierar, mos Pricop, de la care Vitoria afla ca sotul ei oprise acolo, pentru potcovirea calului sau, in drum spre Dorna.

Al X-lea capitol

Pe drum, la Borca, Vitoria si Gheorghita intalnesc un botez la care au fost nevoiti sa participe; ceva mai departe, pe gheata de pe apa Bistritei, ii opreste un alai de nuntasi, care “au intins plosca si au ridicat pistoalele.Ori beau (…) ori ii omoara acolo pe loc”; iar ei se conformeaza. Ajunsi la Vatra Dornei afla de la un slujbas ca in noiembrie Nechifor cumparase trei sute de oi; din acestea vanduse o suta de oi altor doi gospodari, impreuna cu care plecase mai departe.

Al XI-lea capitol

Vitoria Lipan afla de la un crasmar ca sotul poposise acolo impreuna cu doi ciobani. Vitoria indicand semnalmentele sotului ei, mai ales caciula brumarie pe care el o purta, merge din carciuma in carciuma. Mama si fiul fac din nou un popas, dupa ce trec de satul Sabasa peste muntele Stanisoara, in satul Suha, unde crasmarul, d-l Iorgu Vasiliu, isi aduce aminte de trecerea turmei de trei sute de oi, dar insotita fiind numai de doi stapani, fapt confirmat si de sotia lui; pe unul dintre oieri il chema Calistrat Bogza. Pentru femeia oierului disparut incepe sa “se faca lumina. La Sabasa, fusesera trei. Dincoace,(…), Nechifor Lipan nu mai era.”.

Al XII-lea capitol

Sotia d-lui Vasiliui ii spuse Vitoriei ca pe celalalt il cheama Ilie Cutui si ambii sunt locuitori ai satului Doi Meri. Vitoria discuta cu cei doi ciobani, ei spunand ca i-au platit lui Nechifor oile la Crucea Talienilor. Reveniti in Sabasa, Vitoria si fiul ei opresc la carciuma d-lui Toma dupa care il recunoaste pe Lupu, cainele sotului, intr-o gospodarie.

Al XIII-lea capitol

Gospodarul care-l tinuse pe Lupu i-a cautat stapinul inainte de a-l lua. Dupa ce plateste o recompensa, ea il ia cu sine. Era deja primavara si Vitoria impreuna cu cainele, care o insotea, asemeni fiului, isi conducea stapinii intr-o prapastie. Nechifor “era acolo, insa imputinat de dintii fiarelor”. Iar craniul uman purta urma de baltag.

Al XIV-lea capitol

Privind resturile pamantesti ale tatalui, Gheorghita “plingea ca un copil mic”, dar mama lui era ferma si se duse in sat dupa ajutoare. A treia zi soseste subprefectul Anastase Balmez care constata moartea violenta a lui Lipan, care ii sugereaza sa intrebe ciobanii ce i-au ajutat pe Bogza si Cutui sa duca oile de la Dorna daca stiu de vanzarea de oi.

Al XV-lea capitol

In timpul interogatoriului la care-i supune, in Suha, pe Bogza si Cutui, subprefectul primste raspunsurile date Vitoriei in timpul discutiei cu ei de la primarie. Femeia invita pe subprefect si pe cei doi ciobani la inmormantare. Ramasitele pamantesti ale lui Lipan sunt ingropate in cimitirul din Suha. “Eu, (…), am trait pe lumea asta numai pentru omul acela al meu si-am fost multamita si inflorita cu dansul. Iar de-acum imi mai ramin putine zile, cu nor.”.

Al XVI-lea capitol

Are loc praznicul de dupa inmormantare, la casa d-lui Toma. Vitoria ii cere lui Bogza sa-i dea baltagul sau lui Gheorghita pentru ca flacaul sa-l admire. Apoi spune cum a fost ucis barbatul ei: urca muntele Stanisoara impreuna cu doi tovarasi din care unul l-a lovit cu baltagul in cap pe la spate si l-a impins in vale cu cal cu tot. Calistrat Bogza se infurie, caci se simtea invinuit (“- Destul! racni omul, destul!”), iar Gheorghita il loveste cu baltagul in frunte si da drumul cainelui, ce-l musca de gat. Simtind ca va muri, ciobanul recunoaste crima sa si a lui Ilie Cutui. Vitoria ii spune fiului ca va plati tot ce trebuie pentru a recupera turma furata, de asemenea o vor lua pe Minodora de la manastire; dar mama tot nu este de acord cu relatia ei cu feciorul dascalului.

Aprecieri critice

Baltagul este, prin repeziciune si desavarsit echilibru al expresiei, una din cele mai bune scrieri ale lui M. Sadoveanu. Multi pretuiesc aceasta scurta naratiune ca roman, vorbind de creatia scriitorului, de posibilitatea psihologica a eroilor. In fond, nimic din toate acestea, Vitoria, eroina principala, nu e o individualitate, ci un exponent al spetei. Scrierea nu poate produce emotii estetice veritabile, decat acelui care o reduce la notiunea unei civilizatii arhaice. Acum suntem in Dacia, in teritoriul muntenesc al oierilor, ca punct de plecare. Intriga romanului e antropologica. In virtutea transhumantei, pastori, turme, caini migreaza in cursul anului, calendaristic, in cautare de pasune si adapost, intorcandu-se la munte la date intru vesnicie fixe. Cazul din Baltagul e, in punctul de plecare, acela din Miorita. Un cioban a fost ucis de alti pastori spre a fi pradat de turme. Scriitorul a depasit insa cu mult aceasta tema, mai mult lirica, construind un epic suprapus. Nechifor Lipan nu se intoarce intr-o toamna acasa si nevasta lui, Vitoria, cade la negre prepusuri. Dupa o criza de indoiala, Vitoria capata incredintarea ca barbatul a fost ucis. Durerea se descarca in certitudine si da nastere hotararii pioase de a gasi trupul barbatului si a-l ingropa crestineste. Intr-o societate de tip arhaic, rezolvarea zbuciumului in rit e foarte normala si indarjirea femeii de a-si indeplini ultimele indatoriri de afectiune fata de sot e miscatoare. Tragedia greaca ne-a obisnuit cu inmormantari pioase. Scriitorul complica aceasta situatie cosmica.

In cautarea barbatului, Vitoria pune spirit de vendetta, si aplicatie de detectiv. O adevarata nuvela politieneasca, in stil taranesc, bineinteles, cu o arta remarcabila. Vitoria dovedeste o luciditate excesiva. [...]

Prin urmare, Vitoria e un Hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare si, cand dovada s-a facut, da drum razbunarii. Cazul lui Hamlet feminin il mai avem in literatura romana: e Napasta lui Caragiale. [...]

Luat in totalitate, M. Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate de a vorbi autentic enorma, asemanator lui Creanga si lui Caragiale, mai inventiv decat cel dintai, mai poet decat cel de al doilea, desi fara echilibrul artistic al lui Caragiale. Prin gura sa vorbeste un singur om, simbolizand o societate arhaica, dar, spre deosebire de Eminescu, societatea aceasta este analizata in toate institutiile ei. opera scriitorului e o arhiva a unui popor primitiv ireal: dragoste, moarte, viata agrara, viata pastorala, razboi si asceza, totul e reprezentat. Cu o inteligenta de mare creator, scriitorul a fugit de document, ridicandu-se la o idee generala. Daca Sadoveanu n-a creat oameni, a creat insa un popor de o barbarie absoluta, pus intr-un decor sublim si aspru, maret fabulos, dotat cu institutii geto-scitice, formulate pe cale imaginativa. Ca si Chateaubriand, Sadoveanu creeaza intai un Univers pentru a-si aseza fapturile sale, care nu sunt insa miscate ca la romanticul francez de melancolii stilizate, ci de porniri instinctive, tacute si rituale.”

G. CALINESCU, Istoria literaturii romane de la origini

pana in prezent, Fundatia pentru literatura si arta, Bucuresti, 1941.

 

„Cu Baltagul, d-l Mihail Sadoveanu se aseaza mai putin in inima literaturii romanesti, unde l-au asezat cele peste 50 de volume, ca tot atatea aspecte ale lumii careia el, povestitorul, i-a dat viata, cat in inima propriei sale literaturi. Baltagul se mentine in zona aceea superioara de mister si de poezie, inceputa cu Hanu Ancutei si continuata in buna parte de Zodia Cancerului. [...]

El constituie, sub raportul inventiei, reconstituirea acelei crime pastoresti despre care vorbeste balada Mioritei, si meritul lui sta mai putin in fabulatia ingenioasa, desigur, a acestor intamplari, cat in rezonanta lor in mijlocul padurii salbatice si in maiestria cu care isi poarta de-a lungul drumurilor din munte eroina, apriga, voluntara, dar si iluminata, pe Vitoria, vaduva ortomanului pastor Nechifor Lipan. Drama omeneasca, povestea din Baltagul poarta totusi un pronuntat accent de mare balada, romantata, de mister cosmic, aici rezolvandu-se epic, dupa cum in Hanu Ancutei se rezolva feeric. A fi pastrat acestei povestiri, germinata in glastra de clestar a Mioritei, toata puritatea de timbru a baladei si tot conturul ei astral – iata in ce sta intaiul dintre merite si cel mai pretios al Baltagului. Vin dupa acestea toate celelalte insusiri fruntase – poezie a naturii, cunoastere a mediului rural, umor discret – , pe care d-l Mihail Sadoveanu le experimentase si pana acum, dar care in Baltagul se altoiesc pe tulpina unitara a eposului mortii si ritualelor ei. Pentru ca Baltagul ramane, in ultima analiza, romanul unui suflet de munteanca, vaduva Vitoria Lipan” ...

PERPESSICIUS, Mentiuni critice,

Editura Minerva, Bucuresti, 1971, p. 308-309.

 

„Darul povestirii si sentimentului naturii sunt doua trasaturi esentiale ale stilului lui Mihail Sadoveanu. Nu toti scriitorii au darul povestirii. Sunt scriitori de mare adancime care nu stiu sa povesteasca. Sunt altii care in istoria literara nu ocupa un loc de frunte si care totusi sunt povestitori minunati. [...] Neculce si Creanga sunt povestitorii nostri exemplari. Traditia literara romaneasca, atat cat o avea, se intemeiaza si se construieste mereu pe acest dar care, astazi, se manifesta cu un incomparabil belsug in opera lui Mihail Sadoveanu.”

AL. PHILIPPIDE, Despre stitul lui Mihail Sadoveanu,

in omagiul lui Mihail Sadoveanu,

E.S.P.L.A.,Bucuresti, 1956, p.54.

 

„Definitia unei natiuni se face prin scriitorii ei. Acestia plamadesc cu incetul constiinta sociala. Mai mult ca oricare scriitor, Mihail Sadoveanu ne-a aratat ceea ce e romanesc. Daca o constiinta scrupuloasa, nemultumita cu indicatiile instinctului de solidaritate oarba, s-ar fi intrebat, inainte de scriitorul Sadoveanu, dupa ce caractere clare se poate recunoaste specificul nostru, ar fi ramas incurcata. O simteam cu totii confuz: n-o putea spune nimeni.

M. Sadoveanu ne-a demonstrat realitatea fenomenului romanesc. L-a urmat evolutiv cu rabdare in toate momentele afirmatiei sale. Opera d-sale reprezinta, etapa cu etapa, formatia progresista a sufletului nostru, progresul genetiv al psihicului romanesc.”

MIHAIL RALEA, Scrieri din trecut. In literatura,

E.S.P.L.A., Bucuresti, 1957.

 

„Depasind faza care evoca Údureri inabusiteä, creatorul Baltagului zugraveste de asta data oameni hotarati, de o mare demnitate etica. Nu numai Vitoria si sotul ei, ci mai toti locuitorii muntilor au trasaturi impunatoare. Caracterizarea generala a muntenilor (la inceputul capitolului X), in continuarea lui Rosso si Alecsandri, sugereaza taria, darzenia, mandria. ÚLocuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi minunate de mirare: iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinta ca si-n ierni cumplite [...] mai cu seama stau ei in fata soarelui cu o inima ca din el rupta. ä [...]

Interesul operei, scria C. Calinescu, sta in studiul civilizatiei pastorale, intemeiata pe ritmuri largi, dupa revolutia astrilor. ä Urmarind descifrarea unei psihologii, accentul cade nu atat pe actiune, cat pe resorturile interne: simbolurile din Miorita apar intr-o lumina noua. Acolo, sub alegoria nuntii, se vorbea de moartea ciobanului moldovean, cu argumente privind seninatatea care ar caracteriza sfarsitul pastorilor. In Baltagul interpretarea e realista, oamenii lupta, iar dupa ce cad, urmasii nu au liniste pana ce nu restabilesc dreptatea. Vitoria Lipan face parte din categoria oamenilor tari. Sentimentul ei de datorie morala si mai ales vointa neclintita concorda cu trasaturile altei eroine tragice – Anca, din Napasta lui Caragiale. Credinta conjugala si perseverenta in urmarirea ucigasilor au indreptatit comparatia cu Krimhilda din Cantecul Nibelungilor. [...]

Vorbirea lenta, cu ocoluri, urmeaza exemple folclorice. Atragator, Úfeciorasulä Vitoriei are acelasi glas de dulceata ca tatal lui. Un jalbar impresioneaza cu scrisul lui impodobit: ÚAre acest jalbar o intorsatura de condei cum nu se mai afla. Turmele lui Lipan coboara la iernatic, la locurile pe care le are naimiteä dinainte. In Baltagul arta scriitorului a atins unul din piscurile cele mai inalte.”

CONSTANTIN CIOPRAGA, Mihail Sadoveanu,

Editura Tineretului, Bucuresti, 1966, p. 69.

 

„Impresia de monografie exacta si completa – caracteristica dealtfel prozei sadoveniene – e puternica de la prima lectura, cititorul are senzatia unei epuizari totale a realului: toate amanuntele sunt la locul lor, obiectele au o functie precisa; dealtfel romanul [Baltagul] poarta nu numele unui erou sau al unui sentiment, ci al unui obiect; dar cand te familiarizezi cu textul, observi ca descrierea obiectiva e minimala – Sadoveanu nu a cazut niciodata in pacatul de moarte al realismului critic, care este descriptivismul, prin care lumea obiectata primeste o imensa greutate, un fel de functie autonoma fantomatica –, se reduce la datele esentiale. Desigur, se manifesta aici clasicismul substantial al lui Sadoveanu (clasicism, reimprospatat, prin contactul cu realismul secolului XIX, indeosebi Flaubert, Tolstoi, Turgheniev) cu forta lui selectiva si arta simplitatii, desigur, exceptionala sa atentie senzoriala; pentru a justifica insa impresia de complet e nevoie sa mai retinem ceva: ritmicitatea; vreau sa spun ca lumea sadoveniana e ordonata si coordonata, totul revine dupa lege acum si mereu, un moment se repeta, imemorial, in trecut si in viitor, se amplifica temporar in cicluri bine ordonate. E, daca vreti, o civilizatie astrala, in care faptele umane sunt reglate, cu mersul stelelor, al soarelui si al lunii. A surprinde un moment e ca si cum s-ar surprinde o infinitate de momente echivalente in timp.”

PAUL GEORGESCU, Polivalenta necesara,

Editura pentru literatura, Bucuresti, 1967, p. 5-61.

 

„G. Calinescu numea Baltagul „o Miorita in dimensiuni mari”, relevand astfel (insa nu cel dintai) una din relatiile posibile dintre cartea lui Sadoveanu si alte opere de prestigiu ale literaturii nationale sau universale. Ca istoria Vitoriei Lipan si a barbatului ei Nechifor, ucis miseleste de cei doi ortaci ai sai, descinde din balada nu e greu de dovedit. Punctul de plecare al evocarii sadoveniene e, neindoielnic, cunoscuta capodopera a folclorului nostru poetic. Epigraful ce intovaraseste povestirea trimite direct la un anume pasaj din Miorita („Stapane, stapane, / Mai cheama s-un cane”); eroina reconstituie imprejurarile in care s-a petrecut naprasnica moarte a sotului ei, in spiritul datelor materiale cuprinse in poema populara. Reluand firul epic al acesteia, Baltagul propune insa o alta rezolvare a situatiei decat aceea subliniata liric in varianta pusa in circulatie de Vasile Alecsandri: legea morala cere nu acceptarea senina a mortii obligate, ci pedepsirea crimei, iar datina – nu impacarea mai mult sau mai putin resemnata cu soarta, ci implinirea datoriei rituale fata de cel disparut. Ideea cardinala ce prezideaza cartea e aceea a justitiei, a biruintei finale pe care, chiar in conditiile invaluite macar o vreme in mister, trebuie sa o repurteze fortele binelui asupra acelora ale raului. Sub acest aspect, Baltagul coboara, asadar, mai degraba din baladele sociale si eroice sau din basme decat din motivul mioritic. Asa cum coboara, in alte contexte, tot din balada si din basme, si atatia dintre eroii ce populeaza Fratii Jderi sau Nicoara Potcoava.”

AUREL MARTIN, Metonimii, Editura Eminescu,

Bucuresti, 1974, p. 280.

 

„Trebuie sa recunoastem numaidecat ca Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai mari poeti romani de dupa Mihai Eminescu iar opera lui fundamentala, cea mai vie, mai fecunda, mai trainica si mai actuala, ca sinteza a existentei romanesti, este o valoare eterna a specificului national, o valoare deschisa spre universalitate. [...] Mihail Sadoveanu este un poet fara varsta, un mag al tineretii lieraturii. E un vrajitor in fata caruia lumea se naste si traieste, intr-o tinerete vesnica. [...] Mihail Sadoveanu este un poet tot atat de mare ca Mihai Eminescu si Lucian Blaga. Sadovenianismul inseamna, poate, inainte de toate, poezie, dar o poezie care-si creaza existenta, durata, limbajul, inefabilul din memoria lumii arhaice si vegetale. [...] Literatura sadoveniana este de o actualitate mai mult decat evidenta atat prin poezia care o invadeaza si o sustine cat si prin viata personajelor – intensa, durabila. Actualitatea literaturii sadoveniene mai poate fi intuita si in modul concret in care se pastreaza si isi difuzeaza poezia. Creatia lui Mihail Sadoveanu traieste in realitatea mitului romanesc, iar modernitatea ei o vedem in tineretea poeziei, in capacitatea ei de a vorbi atat sentimentelor, cat si constiintei, intr-un limbaj al revelatiilor.”

ZAHARIA SINGEORZAN, Mihail Sadoveanu,

Teme fundamentale, Editura Minerva, Bucuresti, 1976, p. 260.

 

„Restituirea valorilor morale ale vechii civilizatii romanesti este si tema din Baltagul, mic epos al transhumantei, dar si elogiu al recuperarii dreptatii, naratiune a razbunarii unei crime, a uciderii, ca in Miorita, a unui cioban de catre tovarasii lui. Nevasta lui Nechifor Lipan, Vitoria, nu tolereaza ca ucigasii sa ramana nepedepsiti si mortul neingropat. Urmand itinerariul barbatului ei statornic de veacuri, energica femeie ajunge fara gres la tinta si impaca destinul, oficiind cuvenitele randuieli. Desi timpul actiunii e aproape de zilele noastre, exista tren si telefon, intamplarile au caracter mitic, conduita Vitoriei opunandu-se radical practicilor civilizatiei de tip filistin, mercantil. [...]

In Sadoveanu se confeseaza sufletul colectiv printr-o povestire aparent linistita ca apa marii inainte de furtuna, cu lungi taceri pentru contemplarea decorului, lasand loc liber sugestiei si incordand asteptarea auditorului pana la inevitabilul deznodamant. Intr-o astfel de expozitie, placerea evocarii bizuita pe memoria afectiva a faptelor, melancolie sau umor retinut, stabilesc intre autor si cititor o legatura intima care depaseste cu mult durata lecturii.”

AL. PIRU, Istoria literaturii romane de la inceput pana azi,

Editura Univers, Bucuresti, 1981.

 

 

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu
Olimpiu Nusfelean
   - Automobilul marii

Cauta referat
Scriitori romani