In vizita la Martisor

de Alexandra Stanescu

Era la inceputul toamnei in 1999, cand am fost in vizita la Martisor, putin timp dupa inceputul scolii. Se implineau treizeci si doi de ani de la moartea poetului (14 Iulie) si de la infiintarea Muzeului Tudor Arghezi.

Era o zi calda de duminica, inainte de pranz, cand am ajuns in cartierul marginas de Bucuresti unde a locuit si a scris Tudor Arghezi. Pe mine cel mai mult ma interesa sa vad cotetul lui Zdreanta, dar parintii m-au dus mai intai la mica adunare tinuta de actorul Mircea Albulescu. Pe niste bancute fara spatar, asternute cu stergare cu motive ros-albe si cu pernute mici stateau cam cincizeci de persoane, majoritatea in varsta. Erau si elevi si copii veseli, care alergau de colo-colo, dupa fluturi, dupa flori…

Noi ne-am asezat mai la umbra, in centru.

In fata era pusa o masa lunga unde erau adunati doamna Mitzura Arghezi, directorul muzeului, actorul Mircea Albulescu, academicianul Alexandru Balaci si poetul Petre Ghelmez. Tata mi i-a aratat pe toti, cred ca ii cunoaste din ziare sau de la televizor. Ei au vorbit despre poetul disparut, dar mie cel mai mult mi-a placut actorul Mircea Albulescu care a spus ca tare mandra trebuie sa fie coana Mitzura, care poate spune despre poet “tata”.

Am fost uimita sa-l ascult pe actorul mare, cu sprancene groase si privire patrunzatoare, cu glas puternic recitand pe “Zdreanta”, dar trebuie ca si lui i-a placut de Zdreanta, caci l-am vazut dupa spectacol langa cotet. Dadea autografe copiilor pe un numar din “Bilete de papagal” pe care l-am primit gratis.

Dupa spectacol am vizitat cu totii muzeul. Am privit atenta camera de lucru a lui Arghezi. E asa de mica, de-abia au loc biroul, biblioteca, patul de fier si un fotoliu cam ros. De fotoliu sta sprijinit bastonul cu care tata spune ca poetul se plimba prin parcul Cismigiu. Pe scara ingusta am urcat la etaj si am vazut camera Mitzurei si a lui Barutu. Aveau o multime de jucarii, papusi, ursi si un tigru mic. Nu prea inteleg eu cum au fost ei mici, caci Mitzura este tare batrana. Cat despre Barutu am aflat ca este arhitect si ca locuieste in America. Pentru adunare a trimis doar o scrisoare.

La parter am vazut si sufrageria unde l-au judecat pe Barutu. Acum i se spune “camera cu medalii”.

In curte am vizitat si atelierul de tipografie al lui Arghezi. Avea o presa tipografica mare si un teasc pentru struguri. In vitrine erau multe carti tiparite de poet. Coana Mitzura spune ca Arghezi a scris patruzecisiuna de carti, dar in vitrine sunt mult mai multe. Mie mi-au placut cel mai mult “Prisaca” si “Cartea cu jucarii”. 24946uge81fvb5g

Tot in curte se afla trei morminte, al poetului, al sotiei sale Paraschiva – in fata casei, langa intrare si a lui Zdreanta, mai la o parte, langa cotetul mic. La capataiul poetului sta o cruce mare de piatra cioplita, ca pe la rascruci de drum la tara.

Despre acest loc poetul spunea:

„Martisorul e patria literaturii mele. De acolo au iesit «Cuvintele potrivite» si toate scrierile adunate acum intr-o multime de volume, gandite la o masa dintr-o camera mica pe care mi-o rezervasem pentru reverie. Martisorul, asa cum se gaseste, dupa ani si ani de munca, e opera sotiei mele, Paraschiva Burda, care, venind din Bucovina cu toate apucaturile taranesti, a cautat sa faca din Martisor o gradina (...) Pentru mine Martisorul e un lucru de neuitat. Cred ca acolo mi s-a plamadit cerneala si mi-a inviat oarecum condeiul. “

Tudor Arghezi

Tare este frumos la Martisor!

fisa si compunere gv946u4281fvvb

Alexandra-Andreea STANESCU, Cls. a VI-a A

Scoala Generala nr. 3 „Nicolae Titulescu” Bucuresti

Mar. 2001