SUBSTANTIVUL
Partea
de vorbire flexibila, care denumeste fiinte, lucruri, fenomene ale naturii,
actiuni, stari etc.
1. Felul substantivelor
Dupa inteles (natura denumirii): -compuse
(masa, scolar, prieten)
-proprii
(Maria, Venus, Arad)
Dupa alcatuire (forma): -simple (casa, Iasi,
om)
-compuse
(prin contopire: untdelemn)
(prin alaturare: zi-lumina)
%Atentie! 1.Substantivele
simple pot fi primare (carte, perna etc.)sau derivate cu sufixe (bunatate,
geamgiu, indoiala etc.)
2.Substantivele
compuse sunt formate din doua sau mai multe cuvinte cu sens unitar
3.Se
scriu cu cratima substantivele compuse dintr-un substantiv in N si unul in G
(floarea-soarelui) din doua substantive legate prin prepozitie (cal-de-mare),
dintr-un substantiv si un adjectiv (argint-viu), dintr-un substantiv si un verb
(gura-casca)
4.Se
scriu intr-un cuvant substantivele compuse in care componentele nu-si mai
pastreaza individualitatea morfologica (bunavointa) G-D (bunavointei, nu bunei vointe)
5.Substantivele proprii de scriu cu
majuscula, indiferent de locul pe care il ocupa in propozitie sau fraza.
2.Genul substantivelor
In limba romana substantivul are trei genuri:
masculin, feminin, neutru
Genul masculin pentru fiinte de sex barbatesc sau lucruri care, prin obisnuinta sunt
socotite masculine(om, cal, pom)
Genul feminin pentru fiinte de sex femeiesc sau lucruri considerate, prin traditie,
feminine (pisica, floare, carte)
Genul neutru, in general, nume de lucruri (cer, stilou, nume)
¬Substantive epicene- acele nume de animale,
pasari sau insecte care au o singura forma pentru masculin si feminin (gandac,
tantar, fluture, elefant etc.)
¬Substantive mobile- nume de fiinte care au o
forma pentru masculin (copil, profesor) si alta pentru feminin (copila,
profesoara)
¬Motiunea- procesul cu ajutorul caruia se
formeaza substantivele feminine din cele masculine si/sau invers (elev/eleva,
rata/ratoi etc.). Cele mai frecvente sufixe motionale sunt: feminine (-a, -ita,
-easca, -ca, -oaica, -toare), masculine (-oi,
-an)
3. Numarul substantivelor
Substantivele
din limba romana prezinta forme de singular (elev, scoala) si de plural (elevi,
scoli)
Masculin
Feminin
Neutru
Singular Plural
Singular Plural Singular Plural
Ć/pom i/pomi a/clasa e/clase Ć/parc
-uri/parcuri
u,
u/codru, leu i, i codri,lei a/banca i/banci
Ć/orase e/orase
e/munte i/munti e/parte i/parti u, u/lucru,
tablou -uri/lucruri, tablouri
a/tata i/tati Ć/manta le/mantale u, u/cadru,
curcubeu e/cadre, curcubeie
a/marfa -uri/marfuri
u/studiu i/studii
e/vreme -uri/vremuri
Ć-
desinenta zero
· Alternante vocalice la radicalul substantivului in trecerea de la singular la plural: a/a
(rana/rani) a/e (masa/mese) a/e (bat/bete) a/i (cuvant/cuvinte) o/oa (
covor/covoare) oa/o (comoara/comori)
· Alternante consonantice: d/z (lada/lazi) t/t (baiat,baieti) s/s (urs/ursi) g/g (dunga/dungi) c/c
(fiica/fiice) l/Ć
(cal/cai) str/str ( astru/astri)
· Substantive defective de
numar:
-cu
forme numai la singular (nume de materii,insusiri,stari sau
ape,munti,persoane,locuri) comune (grau,var) si proprii (Siret Traian)
-cu
aceeasi forma si la sigular si la plural (pui, tei, unchi, invatatoare, nume)
-cu
forme numai la plural (unele nume de materii, nume de locuri, munti) comune
(icre, calti) proprii (Iasi, Balcani)
· Substantive cu forme
multiple de
singular (oapete/oaspe; pantece/pantec) sau de plural cu acelasi inteles (boli/boale; coli/coale) cu inteles
diferit (coarne/corni/cornuri)
· Substantive colective (a caror forma de singular are inteles de plural):
-substantive simple(primare):
hoarda, herghelie, stol, turma, trib etc.
-substantive derivate: alunis,
frunzis, taranime, stejaris etc.
%Atentie! Forma de plural a unor nume de materie
(alamuri, dulceturi, matasuri etc) defective, in mod normal, de acest numar,
are sensul; unui plural colectiv, indicand soiuri, sortimente sau bucati din
materia respectiva
Declinarea substantivului
Declinarea substantivelor
nearticulate sau articulate nehotarat
Declinarea substantivelor articulate
hotarat
Declinarea substantivelor proprii (nume de persoane)
Declinarea substantivelor proprii nume
geografice compuse
a)doua substantive in
acelasi caz: N-Ac Targu-Jiu; G-D Targu-Jiului
b)doua substantive,
al doilea in genitiv: N-Ac Vatra Dornei; G-D
Vetrei Dornei
c)doua propozitii
legate prin prepozitie: N-Ac Curtea de Arges; G-D Curtii de Arges
d)un substantiv si un
adjectiv: N-Ac Valea Lunga;G-D Vaii Lungi
4.Cazurile
substantivului
Nominativ (cine? ce?)
-subiect:Lui i se cuvine aceasta cinste.
-nume predicativ (intotdeauna in relatie cu un verb copulativ):Radu este un copil bun.
-apozitie(atribut apozitional):Raul Mures a iesit din matca.
Obs.Exemplele se pot construi usor daca se folosesc
adverbele : adica, anume, chiar, tocmai.
Mihai [adica] nepotul meu a implinit un an.
Acuzativ
-atribut
substantival prepozitional (care? ce fel de?) Apa de la munte este rece (care apa?)
Obs.Nu face greseala sa pui intrebarea: de unde?
-nume predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ,iar substantivul e
insotit de prepozitie)Florile sunt pentru
mama
-complement
direct (pe cine? ce?) Il intreb pe
Mihai..
-complement
indirect (prepozitii+ cine? ce?)Vorbim despre
cazuri.
-complement de agent (de cine? de catre cine?)Intrebarea a fost pusa de Alina.
Obs.Urmeaza dupa un verb la diateza pasiva sau dupa
un participiu
-complement
circumstantial de loc (unde? cu sau fara prepozitii,incotro?)Vine de la padure.
-complement circumstantial de timp(cand? cu sau fara prepozitii,cat
timp?)A lipsit de acasa o saptamana.
-complement
circumstantial de mod(cum? cat?)Copii vin
in grupuri.Alearga ca vantul.(complement
circumstantial comparativ)
-complement
circumstantial de cauza:Codrul clocoti de
zgomot
-complement
circumstantial de scop:A plecat in oras
pentru cumparaturi.
Genitiv
-atribut
substantival genitival(al,a,ai,ale cui?)Interventia colegei a fost salutara.
-nume
predicativ(urmeaza dupa un verb copulativ si este insotit de articol
genitival:al,a,ai,ale)Pamantul este al
taranilor.
Obs.Substantivele in genitiv pot indeplini si alte
functii sintactice saca sunt precedate de prepozitii sau locuri prepozitionale,
forma articulata: asupra,contra,impotriva,inapoia,deasupra,
dedesubtul,in susul, in josul,in fundul,din cauza etc.
-complement
indirect:Toti s-au ridicat contra
propunerii lui.
-complement
circumstantial de loc:Vizitatorii se uitau
in fundul pesterii
-complement circumstantial de timp:A ajuns la gara inaintea sosirii trenului
-complement
circumstantial de cauza:A intarziat din
cauza vremii.
-atribut substantial prepozitional:Gradina din fata casei era inundata de verdeata
Dativ
-complement indirect (cui?)Padurii
ii lipseste cantecul pasarilor.
Obs.Substantivele in dativ pot indeplini si alte
functii sintactice,daca sunt precedate de prepozitiile:gratie,datorita,multumita,potrivit, conform,contrar,aidoma,asemenea
-complement circumstantial
de loc(dativ locativ):Stai locului
copile!
-complement circumstantial
de mod:A raspuns conform asteptarilor
noastre
-nume
predicativ:El este aidoma fratelui
tau.
-atribut
substantival prepozitional(care?)Interventia conform planului a condus la reusita
-atribut
substantival (cui?)Preot desteptarii
noastre/ Oferirea de premii olimpicilor
a fost televizata (de obicei dupa infinitivul lung)
-complement indirect cu
prepozitie:Am reusit datorita Ioanei
-complement circumstantial
de cauza:A intarziat datorita ploii
Vocativ
-nu
are functie sintactica; se desparte prin virgula de restul cuvintelor,
indiferent de locul pe care-l ocupa in propozitie: Ioana,vino afara!
Verbul
Partea
de vorbire flexibila in raport cu modul, timpul, persoana si numarul, care
exprima actiuni, stari sau
calitati privite ca procese in derulare
1.Clasificarile verbului
a)dupa rolul sintactic si morfologic:
-predicative:
indeplinesc singure, la un mod personal, functia de predicat verbal (a citi, a
merge, a vedea etc)
-copulative:
leaga numele predicativ de subiect si indeplinesc la un mod personal, impreuna
cu numele predicativ, rolul de predicat nominal (a fi, a deveni, a se face)
-auxiliare:
ajuta la formarea modurilor si timpurilor compuse, precum si a diatezei pasive
(a fi, a vrea, a avea)
b)dupa posibilitatea de a avea complement direct:
-tranzitive:
care pot avea complement direct (a face, a iubi etc)
-intranzitive:
care nu pot avea complement direct (a alerga, a fi, a merge etc.)
c)dupa referirea la persoana:
-personale: au forma pentru toate persoanele (a cauta, a citi etc.)
-impersonale: nu au subiect si, deobicei, au numai forma de persoana a III-a(a ploua,
a ninge, a se zice etc.)
-unipersonale:
de folosesc numai la persoana a III-a (a latra, a macai, a oua etc.) a trebui este unipersonal ca forma si
impersonal prin continut.
2.Locutiunile
verbale
Grupuri de cuvinte,
care contin in mod obligatoriu un verb, cu sens unitar si cu trasaturi
morfologice si sintactice
specifice verbului
Structura locutiunilor verbale:
-verb+prepozitie+substantiv:a avea
de gand
-verb+interjectie:a face tusti
-verb+substantiv:paziti-va
gura(pronume intre verb si substantiv)
-verb+etc.:a o lua la
sanatoasa, a-si aduce aminte
· cele mai frecvente verbe intalnite in locutiunile verbale:a face, a da,
a lua, a avea, a pune, a trage, a baga
%Atentie! O locutiune verbala se recunoaste daca:
-se
poate substitui printr-un singur cuvant (a o lua la fuga=a fugi)
-intelesul
unitar este altul decat sensul fiecareia dintre componente;
-exista
un cuvant care, luat izolat, nu are inteles clar (a-si aduce aminte;aminte=?)
3.Diateza verbului
Categorie
gramaticala specifica verbului care exprima raportul dintre subiect, verb si
obiect: diatezele activa, pasiva si reflexiva
Diateza
activa: arata ca subiectul face actiunea exprimata de
verb, fara a suferi consecintele acesteia; se formeaza din tema verbului de
conjugat la care se adauga terminatiile modurilor si timpurilor respective;
Diateza
pasiva: arata ca subiectul sufera actiunea facuta de
complementul de agent (exprimat sau subinteles) ; se formeaza din participiul
verbului de conjugat precedat de diateza activa a verbului auxiliar a fi; diateza pasiva au doar verbele
care la diateza activa sunt tranzitive;
Diateza
reflexiva: arata ca subiectul face actiunea si tot el o
sufera; se formeaza din diateza activa a verbului de conjugat precedat de
pronumele reflexiv in dativ sau acuzativ cu rol de marca morfologica.
4.Modurile
verbului
Categoria
gramaticala verbala care indica forma pe care o ia verbul pentru a arata felul
cum considera vorbitorul actiunea
Modurile:-personal:
daca are forme distincte pentru exprimarea persoanei;
-nepersonal: daca prezinta actiunea fara
referire la persoana care o savarseste;
-predicativ: daca verbul poate indeplini
functia de predicat;
-nepredicativ: daca verbul nu poate
indeplini functia de predicat;
Moduri
personale, predicative:
-indicativ: exprima o actiune
prezentata de vorbitor ca reala,sigura (eu lucrez, tac, culeg, fug);
-conjunctiv: exprima o actiune
realizabila, posibila in prezent,ireala in trecut (eu sa lucrez, sa tac, sa culeg,
sa fug; eu sa fi lucrat, sa fi tacut, sa fi cules, sa fi fugit);
-conditional-optativ: exprima o actiune
realizabila in functie de o conditie (eu as lucra, as tacea, as culege, as
fugi);
-imperativ: exprima un ordin, un
indemn, un sfat, o rugaminte (lucreaza! taci! culege! fugi!);
Modurile
nepersonale, nepredicative:
-infinitiv: exprima actiunea in mod general, denumeste numele actiunii (a citi, a
lucra etc.);
-gerunziu: exprima o actiune in desfasurare, fara referire precisa la momentul
vorbirii (citind, lucrand etc.);
-participiu: denumeste sub forma de
adjectiv actiunea suferita de un obiect(citit, vazut, citit etc.);
-supin: forma verbala omonima cu
participiul, avand in plus prepozitiile de,
la, pentru si sinonima cu infinitivul (de mancat, pentru citit, la cules
etc.);
5.Timpurile
verbale
Categorie
gramaticala verbala care exprima momentul sau durata savarsirii actiunii
Timpurile
indicativului
-prezent: actiune simultana cu momentul vorbirii (lucrez, tac, culeg, fug);
-imperfect: actiune trecuta,
nedeterminata in momentul la care se refera vorbirea (lucram, taceam, culegeam, fugeam);
-perfecul simplu: actiune trecuta, incheiata in trecut (lucrai, tacui, culesei ,fugii);
-perfectul compus: actiune trecuta, terminata, fara a preciza momentul incheierii fata de prezent (am lucrat, am tacut, am
cules, am fugit);
-mai mult ca perfectul: actiune trecuta, incheiata inaintea altei actiuni trecute (lucrasem,
tacusem, culesesem, fugisem);
-viitorul: actiune ce se petrece dupa momentul vorbirii (voi lucra, voi tacea, voi
culege, voi fugi);
-viitorul anterior: actiune care se va petrece in viitor si se va incheia inaintea unei alte
actiuni viitoare (voi fi lucrat, voi fi tacut, voi fi cules, voi fi fugit);
Timpurile
conjunctivului
-prezent: sa lucrez, sa tac, sa culeg, sa fug;
-perfect: sa fi lucrat, sa fi tacut, sa
fi cules, sa fi fugit;
Timpurile
conditional -optativului
-prezent: as lucra, as tacea, as culege, as fugi;
-perfect: as fi lucrat, as fi tacut, as fi cules, as fi fugit;
ÜNu uita! Imperativul, desi este mod predicativ, nu
are forme decat pentru prezent.
%Atentie! Dintre modurile nepredicative doar infinitivul
are forme distincte pentru timp, prezent si perfect, celelalte moduri neavand forme pentru mai
multe timpuri.
6.Conjugarea
verbului
Flexiunea
verbului dupa diateza, mod, timp, timp, persoana si numar se numeste conjugare
ÜNu uita! Dupa terminatia infinitivului (forma de dictionar a verbelor) verbele se
clasifica in patru conjugari:
Conjugarea
I: verbe terminate in -a (a lucra, a canta, a visa etc.)
Conjugarea
II: verbe terminate in -ea (a placea, a vedea etc.)
Conjugarea
III: verbe terminate in -e (a bate, a merge, a spune etc.)
Conjugarea
IV: verbe terminate in -i sau -i (a fugi, a dori,
a cobori, a hotari etc.)
ÜNu uita! Conjugarea verbelor regulate la diateza reflexiva este aproape identica
cu cea de la diateza activa. Paradigmele verbale sunt aceleasi, adaugandu-se in
fata verbului pronumele reflexiv in dativ si acuzativ cu exceptia imperativului
si gerunziului,cand pronumele sta dupa verb. Diateza reflexiva este defectiva
de participiu si supin.
pronumele
parte
de vorbire flexibila care tine locul unui substantiv
Feluri: personal, de
politete, reflexiv, de intarire, posesiv, demonstrativ, nehotarat, interogativ,
relativ si negativ
Observatii:
1.Pronumele
personal, de politete si reflexiv nu devin niciodata adjective
2.Pronumele
de intarire, posesiv, demonstrativ, nehotarat, interogativ, relativ si negativ pot fi adjective
3.Pronumele
personal, de politete, reflexiv, de intarire si
posesivau forme dupa persoana
1.PRONUMELE PERSONAL
Observatii:
1.Forme
neaccentuate se intalnesc doar in cazurile Ac. si D.
2.Vocativ
are numai persoana a II-a: tu! voi!
3.Genitiv-numai
persoana aIII-a: lui, ei, lor.
4.Persoanele
I si aII-a nu au forme dupa gen : eu, tu, noi, voi
5.Pronumele
dansa, dansul, dansii, dansele sunt pronume personale, nu de politete
Functii sintactice
-subiect: N:
Tu ajungi primul.
-nume
predicativ in: N:
Fratele meu este el.
Ac:
Intrebarea este pentru tine.
G:
Cartea este a lui.
-atribut
pronominal in: N(apozitie): Invitatul,adica el, sa
pofteasca in casa.
G:
Sfatul lui doveseste intelepciune.
Cartea din fata lui este a mea.
D:
Copilu-i statea linistit (dativ
posesiv)
-complement
direct in: Ac: Te intreb si pe tine despre acest lucru.
-complement
indirect in: Ac: A
vorbit cu mine.
D: Lui i-am dat o carte.
G:
(cu prepozitie) Napasta a cazut asupra
ei.
-complement
circumstantial de loc in:Ac: Merge la
voi.
G: (cu prep. sau loc prep.) S-a asezat in fata lui.(ei, lor)
D: (insotit de prep. sau loc.
prep. cu forma nearticulata):In fata-mi se
asezase o persoana
importanta.
-complement
circumstantial de mod in:Ac: A raspuns ca
tine.
-complement
circumstantial de cauza: G: N-a venit din
pricina lui.
Situatii in care pronumele personal nu are
functii sintactice:
-in
V (tu! voi!)
-dativul
etic: Vor sa mi-l omoare
-cand
are valoare neutra: A luat-o la fuga
Da-i inainte fara grija!
2.PRONUMELE DE POLITETE
-are numai forme
pentru persoanele aII-a si aIII-a
pers. aII-a: N-Ac:
dumneata, dumneavoastra
G-D:
dumitale
pers. aIII-a: N-Ac-G-D:
dumnealui, dumneaei, dumnealor
Observatii:
-alte
pronume de politete: Domnia ta (sa, lui, voastra), Maria ta(sa, lui,
voastra),Inaltimea ta (sa, lui, voastra)
Excelenta
ta (sa, lui, voastra).-folosite mai rar in vorbirea contemporana
-forme afective : mata, mataluta,
matalica, talica, matale
-functii
sintactice: aceleasi cu ale pronumelui personal( exceptii atr. pron. in D. si
compl. circum. de loc in D)
3.pronumele reflexiv
Observatii:
-are forme proprii numai pentru pers. aIII-a, cazurile D si Ac
D:
sie, siesi/isi, si
Ac: (pe) sine/ se
-pentru persoana I si
aII-a imprumuta formele de la pronumele personale:
D: imi,
iti-, ne, va (imi amintesc…)
Ac: ma, te-,
ne-, va (ma gandesc…)
-formele de mai sus
devin reflexive numai daca au aceeasi persoana cu verbul:
te gandesti ma framant
pers II
II pers I I
Functii
sintactice:
-complement direct: Ac: Te privesti in oglinda.
-complement indirect: D: Iti cumperi o carte.
Ac:
Rar vorbea despre sine
-atribut pronominal: Ac: Lauda de sine ……
D:
(dativ posesiv) Si-a certat copiii
(copiii-si)
Mi-am
aranjat cartile (cartile)
Observatii: Cand nu are functie
sintactica, pronumele reflexiv se analizeaza impreuna cu verbul, fiind marca
diatezei reflexive
Forma accentuata de Ac., insotita de art. hot. se substantivizeaza (Si-a
soptit in sinea lui)
4.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DE INTARIRE
Forme:
-masculin, singular: (eu) insumi fiu (m.sg)-vocala
u- insumi (m.sg.)
(tu)
insuti
(el)
insusi
-feminin, singular: (eu) insami fiica (f.sg.)-vocala a-insami (f.sg.)
(tu)
insati
(ea)
insasi
-masculin, plural: (noi) insine fii (m.pl)-vocala i-insisi (m.pl.)
(voi)
insiva
(ei)
insisi
-feminin, plural: (noi) insene fiice (f.pl)-vocala e-insene (f.pl.)
(voi)
inseva
(ele)
insesi, insele
Observatii:
1.Se greseste mai ales la folosirea
vocalelor u,a,i,e aflate in fata formelor: -mi, -ti, -si, -ne, -va, -le
2.Pronumele de intarire se foloseste
rar in limba actuala. De cele mai multe ori, ele insotesc un pronume sau un
substantiv devenind adjective de
intarire, de aceea functia sintactica este de atribut adjectival.
3.Atentie la acord: Dan, Maria si Elena, ei insisi… (masculinul
are prioritate)
Eu,
tu si el noi insine…(persoana I are prioritate asupra celorlalte, iar persoana
aII-a
asupra persoanei aIII-a)
4.Insusi poate fi inlocuit de
adverbul chiar sau de alte sinonime
(singur, propriu,personal,in persoana)
5.PRONUMELE SI
ADJECTIVUL NEGATIV
Forme:
N-Ac: nimeni, nimenea N-Ac:nici unul,nici una, nici unii, nici unele
G-D: nimanui G-D:nici
unuia, nici uneia, nici unora
nimic,
nimica
-Ca adjective se intalnesc formele: nici o, nici un,
nici unui, nici unei, nici unor.
-Aceleasi functii sintactice ca si celelalte pronume
Observatii:
1. Aceste pronume trebuie folosite
in propozitii negative.
2.In exemplul:N-a stiut nici unul, nici altul- cuvantul subliniat este conjunctie, deci nu intra in alcatuirea unui pronume negativ.
6.PRONUMELE SI ADJECTIVUL POSESIV
-Are
forme dupa persoana si dupa numarul obiectelor posedate:
ex. al
meu, al tau, al sau a
mea, a ta, a sa
ai nostri, ai vostri ale noastre, ale
voastre
Formele se obtin cu ajutorul
atricolului posesiv genitival: al, a, ai, ale
Observatie:
Pronumele lui, ei, lor sunt personale,
nu posesive
Functii
sintactice:
-subiect: N: Ai mei
au ajuns acasa.
-nume predicativ: N: Caietul acesta este al meu.
Ac:
Florile sunt pentru ai mei.
-atribut pronominal Ac: Rar am vazut o privire ca a ta.
G:
Sfatul alor mei mi-a fost de folos.
-complement direct: Ac: I-am vazut pe ai vostri.
-complement indirect:Ac: Se gandea la ai sai.
D:
Le povestesc alor mei.
G:
Toti s-au ridicat impotriva alor tai.
-complement de agent:Ac: A fost
chemat de ai sai.
-compl. circum. de loc:Ac: Vin de la
ai mei.
-atribut adjectival: N: Cartea ta este aici.
Ac:
Locuieste pe strada mea.
D:
Caietului tau ii lipseste o foaie.
G:
Dorinta mamei mele e sfanta
V:
o, copilul meu, fii mereu intelept!
Observatie:Pentru
a afla cazul adjectivului posesiv nu
se pun intrebarile al,a,ai,ale cui? ci
se stabileste cazul substantivului cu care s-a acordat adjectivul, care
preia genul, numarul si cazul substantivului determinat.
7.PRONUMELE SI ADJECTIVUL DEMONSTRATIV
Forme:
-de apropiere:
acesta,aceasta,acestia,acestea,asta,asta,aista,aiasta, etc.
-de diferentiere: celalalt,
cealalta, ceilalti,celelalte,etc.
-de departare: acela, aceea (f.sg.),aceia (m.pl.) acelea, aia, ala, etc.
-de identitate: acelasi, aceeasi, aceiasi, aceleasi
Functii
sintactice: acelesi ca si la celelalte pronume, iar ca adjectiv una singura:
atribut adjectival
Observatii: 1.“Acela” are si o forma mai redusa “cel”,
care poate aparea numai in prezenta unui determinant obligatoriu (cel de acolo,
cei prezenti)
2.Alte forme
populare:asta,ista,aista,cesta,ala,alalalt,aia,isalalt.
3.Formele de feminin aceasta, asta,aceea intra si in
componenta locutiunilor adverbiale (pentru asta, pe langa asta, cu toate
acestea)
8.pronumele Si adjectivul nehotArAt
Forme:
a)simple: unul, una, unii, unele altul, alta, altii, altele
atat, atata, atatia, atatea tot, toata, toti,toate
mult, putin, cutare
b)compuse (elemente de compunere:
-va, -ori, -fie, -oare, -orisi, -vre, etc.)cineva, careva, ceva, catva,
fiecine, oarecine, orisicine, altcineva, vreunul, etc.
Observatii:
1.Pronumele nehotarate in componenta carora intra
cuvantul “cine” nu devin niciodata adjective.
2.Urmatoarele pronume nehotarate isi modifica forma
atunci cand devin adjective:
unul-un una-o altul-alt alta-alta vreunul-vreun vreuna-vreo
3.Functii sintactice ale pronumelor
nehotarate:subiect,nume predicativ,atribut,complement, iar a adjectivelor
nehotarate: atribut adjectival.
9.PRONUMELE SI ADJECTIVUL INTEROGATIV
tine locul unui cuvant asteptat ca
raspuns la intrebare
Forme:
N:cine? N-Ac: care? N-Ac: ce? N-Ac:cat?cata?cati?
cate?
Ac:(pe)
cine? G-D:caruia?
G-D:nu are forme G-D: cator?
D:cui? careia?
G:
(al,a,ai,ale) cui? carora?
Functii
sintactice:
-subiect: N:Cine
vine? (Andrei vine.)
-nume predicativ N:Care
este sora ta? (Sora mea este aceasta.)
Ac:Pentru cine sunt cartile? (Cartile sunt
pentru Dan.)
G:Ai cui sunt acesti copii? (Acesti copii
sunt ai vecinei.)
-atribut pronominal: G:Ai
cui bani lipseau? (Lipseau banii Mariei.)
-complement direct: Ac:Pe
cine ai chemat? (Am chemat-o pe sora
ta.)
-complement indirect:Ac:Despre cine vorbeai? (Vorbeam despre
bunica.)
D:
Cui i-ai povestit?(Ioanei i-am povestit.)
-compl.de agent: Ac:De cine ai fost ajutata?(Am fost
ajutata de colegi.)
-compl. circum. de loc:Ac:La cine ai fost? (Am fost la
vecini)
Observatii:
1.Pronumele interogativ cine? nu devine adjectiv.
2.Toate adjectivele interogative au
aceeasi functie sintactica de atribut adjectival.
N:Care carte -ti lipseste?
Ac:Despre ce intamplare povestesti?
D:Carui copil i te adresezi?
G:Raspunsul carui coleg ti-a placut?
3.Pronumele interogativ CE este
invariabil
4.
Pronumle au functia sintactica,cazul, numarul si genul de la substantivul pe
care il inlocuieste
10.PRONUMELE SI ADJECTIVUL RELATIV
Forme:
a)simple: N:cine N-Ac:
care? N-Ac: ce? N-Ac:cat?cata?cati? cate?
Ac:(pe) cine G-D:caruia? G-D:nu are forme G-D: cator?
D:cui
careia?
G: (al,a,ai,ale) cui carora?
b)compuse m.sg. f.sg. m.pl. f.pl.
N-Ac: cel ce ceea ce cei
ce cele ce
D-G: celui ce celei ce celor
ce
Functii
sintactice:aceleasi cu ale pronumelui interogativ, doar ca exemplele trebuiesc
introduse in fraze, in asa fel, incat pronumele sa devina relativ (el leaga o
propozitie secundara de regenta ei). Functia poate fi aflata prin inlocuirea
substantivelor pe care le substituie
Ex: -subiect: Stiu
/ cine vine.
-nume predicativ: Am aflat/ care este sora mea.
-atribut pronominal: Ma intereseaza/ ai cui bani lipseau.
Obs. 1.In anumite situatii pronumele relative
pot deveni echivalente ca sens cu pronumele nehotarate (S-a dus care pe unde a
apucat)
2.Pronumele relative pot intra in componenta unor
locutiuni, expresii pronominale si adverbiale (care mai de care, care pe care,
cine stie, cine stie cand, din ce in ce, cate si mai cate)
Articolul
Partea de vorbire flexibila care
insoteste un substantiv, aratand in ce masura acesta e cunoscut vorbitorului
1.Clasificarea articolului
a)dupa inteles:-articol
hotarat (propriu-zis)-arata ca obiectul denumit de substantiv este cunoscut
vorbitorului
sau considerat ca atare
-articol nehotarat -prezinta obiectul denumit de substantiv ca
nefiind bine cunoscut vorbitorului
-articol posesiv (genitival) -leaga substantivul care denumeste
posesorul de obiectul posedat
-articol demonstrativ(adjectival) -leaga un substantiv de
substantivul regent
b)dupa pozitie:-articol enclitic-se lipeste la sfarsitul cuvantului (omul
,cartea)
-articol proclitic-se afla in fata substantivului
determinat (un caiet, niste carti)
%Atentie! 1.Articolul luat separat
(fara cuvantul care il insoteste)nu are sens.
2.Articolul poate insoti
-un substantiv (poezia, un om, lui Mihai)
-un adjectiv(silitorul elev,floarea cea
frumoasa)
-un numeral (al doilea, a
treia)
3.Articolul
se analizeaza impreuna cu partea de vorbire pe care o insoteste (singur nu are
functie sintactica)
4.Articolul are forme
omonime cu alte parti de vorbire, dar poate fi depistat cu usurinta comparand
opozitiile de numar (un caiet/niste caiete, un caiet/doua
caiete; (articol-numeral))
2.Articolul hotarat
Se ataseaza substantivului, direct sau cu ajutorul unei
vocale de legatura, aratand ca obiectul denumit de acesta este cunoscut
vorbitorului
Forme
flexionare:
CazulMasculinFemininNeutru Singular Plural Singular Plural Singular PluralN-Ac-l, -le, -a -i-a -le-l, -le -leG-Dlui,-lui,-e(i) -lor-i
-lor-lui -lorV-le
-lor -
-lor-le
-lor
CazulMasculinFemininNeutru Singular Plural Singular Plural Singular PluralN-Acelevul
eleviieleva
elevelescaunul scauneleG-Delevului
elevilorelevei
elevelorscaunului
scaunelorVelvule!
elevilor!elevo!
elevelor!scaunule!
scaunelor!
%Atentie! 1.Articolul hotarat apare ca element constructiv in structura unor
pronume-dansul, dansa, in aceste cazuri nefiind analizabil
2.Prin
articulare, unele adverbe si locutiuni adverbiale se transforma in prepozitii
si locutiuni prepozitionale (inaintea, inapoia, in fata)
3.Substantivele
feminine nume proprii de origine autohtona, terminate in vocalal “A” se
articuleaza hotarat enclitic(cartea Mariei, Ioanei) iar cele de origine straina
se articuleaza hotarat proclitic (cartea lui Jeni, lui Carmen)
4.Substantivele
articulate hotarat care denumesc momentele zilei sau diviziuni de timp isi
schimba valoarea gramaticala si devin adverbe (ziua, seara, joia, vara)
5.Cand
sunt precedate de prepozitii substantivele in Ac. nu se articuleaza (merge la
scoala), dar se articuleaza cand sunt insotite de un atribut (merge la scoala
de muzica)
3.Articolul
nehotarat
Insoteste
un substantiv, precedandu-l intotdeauna, aratand obiectul definit de acesta nu
este cunoscut vorbitorului
Forme
flexionare:
CazulMasculinFemininNeutru Singular Plural Singular
Plural Singular PluralN-Acun elev
niste elevio eleva niste eleveun
scaun niste scauneG-Dunui elev
unor eleviunei eleve unor eleveunui
scaun unor scaune
Observatii:
1. Formele UN
si O ale articolului hotarat sunt omonime cu cele ale numeralului cardinal si
al adjectivului pronominal nehotarat. Se pot deosebi in context: UN si O sunt:
a)articole, cand le
corespunde NISTE (o carte/niste carti)
b)numerale, cand la
plural le corespunde un numeral (un elev/ doi elevi)
c)adjective pronominale
nehotarate, cand la plural intra in corelatie cu unii, unele (o carte/unele
carti)
2.Cand insoteste alte parti de
vorbire,articolul nehotarat le transforma in substantive(du-te-vino/un
du-te-vino)
3.Articolul nehotarat poate
transforma numele proprii in nume comune (Hercule/ un hercule)
4.Forma de plural a articolului
nehotarat NISTE poate fi folosita si la forma de singular a unor substantive,
conferindu-i un sens deosebit (un peste/ niste peste/niste pesti) fata de
pluralul articulat
5.Cuvantul niste cu intelesul “cativa”, “un pic de” nu e articol, ci adjectiv
pronominal nehotarat
4.Articolul posesiv (genitival)
Se asaza inintea unui
substantiv sau pronume in G, inaintea unui adjectiv posesiv sau a unui numeral
ordinal si leaga, de obicei, numele obiectului posedat de cel al posesorului;
se numeste posesiv, deoarece indica posesia
(apartenanta) si genitival deoarece intra in componenta intrebarii genitivului
Forme
flexionare:
CazulSingularPlural Masculin Feminin Masculin
FemininN-Acal elevului/ meu/
doilea a elevei/ mea/ doua ai
elevilor/mei
ale elevelor/meleG-D - -alor
meiObservatii: 1.Forma de G-D alor apare numai in structura
pronumelui posesiv la G-D (Port de grija alor mei)
2.La numeralul ordinal, al,a este element constitutiv,
indicand, impreuna cu articolul hotarat,genul acestuia (al treilea/ a treia)
Atentie:Formele
articolului posesiv al,a,ai,ale se
scriu intotdeauna intr-un singur cuvant Nu le confundati cu secventele omonime
ca:
-prepozitia la infinitiv
a+pronume personale neaccentuate la
Ac sau D (a-i vedea/ a-i vedea)
-prepozitia a +le
(pronume personal in D.sau Ac, plural, feminin)
5.Articolul demonstrativ (adjectival)
Leaga un adjectiv de
substantivul regent; ajuta la substantivizarea adjectivului si a numeralului
(cei tari,cei doi, celde-al doilea)si la formarea superlativului relativ (cel
mai bun)
Forme
flexionare
CazulSingularPlural Masculin
Feminin Masculin
FemininN-AcCel
CeaCei
CeleG-DCelui
CeleiCelor
Observatii: 1. Articolul demonstrativ se analizeaza
impreuna cu partea de vorbire pe care o insoteste
2.Cel apare frecvent ca termen regent, insotit de un determinant
obligatoriu, deci, in aceste situatii, cel
are valoarea pronominala (Cel de aici/ cea de acolo)
3.Formele articolului
demonstrativ se scriu totdeauna in singur cuvant si trebuie deosebite de
secventele omonime -pronume
interogativ-relativ ce + pronume
neaccentuat in D,Ac (ce-l intrebi?/ce-i spui?)
-pronume ce + le (pronume neaccentuat de D si Ac pl.) (ce le dai/ ce le spui)
4. Articolul
demonstrativ (adjectival) are flexiune de gen, numar si caz asemanatoare cu a
pronumelui demonstrativ de departare acela,
de care se deosebeste prin absenta elementului initial si a celui final a
Adjectivul
Partea de vorbire
flexibila care exprima insusirea unui obiect si se acorda in gen, numar si caz
cu substantivul determinat
Observatii:
Adjectivul poate exprima: -proprietati ale obiectelor sau fiintelor (greu, mic,
usor, luminos)
-materia din care este facut un obiect
(metalia, lemnos)
-elementele constitutive ale unei
colectivitati (taranesc, studentesc)
-referirea la posesor sau la origine (casa
olteneasca)
1.Clasificarea
adjectivelor
a)dupa forma: -variabile-cu 2 terminatii- la sg. au o forma pentru masculin si
alta pentru feminin (bun/buna)
-cu o terminatie-la sg. au aceeasi forma
pentru masculin si feminin (casa/baiat mare)
-invariabile-provenite
din adverbe (gata, asa, astfel)
-provenite din imprumuturi vechi (ditai,
sadea)
-provenite din imprumuturi desemnand
culori (crem, bleu, maro)
b)dupa origine: -propriu-zise(verde,
bun, inalt)
-pronominale -posesive
(caietul meu/tau/sau)
-demonstrative
(fata aceasta/aceea)
-interogative
( care fata?)
-nehotarate(unii
baieti/ unele fete)
-relative(
ce fata )
-negative(nici
un om)
-de
intarire (fata insesi)
Observatii:
Adjectivele variabile, cu o terminatie, se termina, de obicei in vocala E
c)din punct de vedere semantic:
-calificative-primare (simple)- bun,frumos, albastru
-derivate
cu ajutorul sufixelor (timpuriu, tineresc)
-determinative (provenite din alte parti
de vorbire)
-
pronominale -posesive (cartea mea/ta/sa)
-demonstrative
(cartea aceasta/aceea)
-interogative
( care mama?)
-nehotarate(unii
baieti/ unele fete)
-relative(
ce carte )
-negative(nici
o fapta)
-de
intarire (el insusi)
-numerale
(trei elevi)
-participale (pagina scrisa)
-gerunziale (masca razanda)
-adverbiale (barbat bine)
d)dupa numarul formelor flexionare realizate in
declinare:
-cu
4 forme flexionare (in functie de gen, numar si caz) -propriu-zise (bun,
simplu)
-participiale (iubit)
-gerunziale (suferind)
-cu
3 forme flexionare -cele
terminate in consoanele C si G (lung,
adanc)
-derivate cu sufixele -TOR, -ESC, -IU
(satesc,cenusiu)
-cu
2 forme flexionare -terminate
in E (dulce)
-terminate in consoana palatala (vechi,
dibaci)
-terminate in diftong (balai, rotofei)
-invariabile
(maro, eficace, motrice)
Observatii: 1.De regula se asaza dupa substantive
(sunt postpuse)
2.Din punct de vedere
sintactic, adjectivul poate avea urmatoarele functii:
-atribut(adjectival)-
baiat bun, floare frumoasa
-nume
predicativ (cand determina un verb copulativ) Ana este cuminte
-diferite
feluri de complemente (determina un verb predicativ) Din verde s-a facut galben
3.Din punct de vedere
stilistic, adjectivele sunt epitete
4.Sufixe adjectivale frecvente:
-esc, -tor,-ean,-iu,-aret,-nic,-os
5.In categoria adjective calificative
intra si locutiunile adjectivale(cu scaun la cap,de geniu)
6.Adjectivul
poate sta si inaintea substantivului, de topica depinzand si articularea sa
2. Flexiunea adjectivului
In
functie de flexiune, adjectivele sut variabile si invariabile;cele variabile se
modifica dupa gen,numar si caz, prin desinente, insotite
sau
nu de alternante fonetice
Desinente de gen(la singular):
Masculin/NeutruFeminin-u -u - --a -e -a
-esimplu-a/albastru-a auriu-e/cenusie-e bun-a/frumos-frumoasa amarui-e/vechi-e
Observatii:
1.Adjectivele terminate in E (mare,
dulce) nu prezinta diferente de gen la singular (om mare-casa mare)
2.Adjectivele terminate
la masculin in -U vocalic sau semivocalic(greu, rosu, rau) au femininul in -EA
(grea, rea) si in -IE (rosie)
3.Alternantele vocalice
frecvente la opozitia de gen -E/EA
(intreg/intreaga)
-O/OA
(prost/proasta)
-IE
/IA (biet/biata)
-E/A
(desert/desarta)
Desinente de numar:
Observatii: 1.Unele adjective au forma unica pentru
ambele numere:
-fie numai
la feminin- cele terminate in -TOR (fata/fete silitoare)
-fie numai
la masculin (pantof/pantofi vechi)
-fie la
ambele genuri (copil/copii balai fata/fete balaie)
Alternante vocalice:
ea/e(oltean/olteni) oa/o (moale/moi) ea/e (geman/gemeni) a/i (tanar/tineri),
a/e
(teapan/tepeni)
3. Alternante
consonantice: s/s (sfios/sfiosi) t/t (lat/lati) d/z (crud/cruzi)
c/c(sarac/saraci) st/st (trist/tristi) g/g (lung/lungi)
Modificari dupa cazuri:
Observatii:Adjectivul
sta dupa substantiv, sau poate sa preceada substantivul
1.Cand adjectivul sta
dupa substantiv el nu se articuleaza
2.Cand adjectivul sta
inaintea substantivului, el capata o semnificatie speciala care ii mareste
expresivitatea
3.Unele adjective au o
topica fixa in raport cu substantivul. De exemplu adjectivele pronominale stau
numai in fata substantivului (oricare om) precum adj. “biet”.Pe de alta parte
adjectivele provenite din participii stau numai dupa substantiv (pomul laudat)
4.Unele adjective isi
schimba sensul in functie de topica (are o parte buna-opusa lui rea/O buna
parte nu au-o parte dintr-un intreg)
5.Adjectivele
invariabile au o singura forma pentru toate genurile,numerele si cazurile. Din
aceasta categorie fac parte adjectivele nume de culori (bej, crem),adjectivele
terminate in -CE (eficace) adjectivele cuvinte vechi in limba (sadea,
gata,ditamai)
3.Gradele de
comparatie
Sunt forme pe care le
ia adjectivul pentru a arata in ce masura un obiect poseda o insusire in raport
cu alte obiecte sau cu alte momente ale existentei sale;nu se exprima prin
desinente, ci prin constructii sintactice speciale
Gradul pozitiv(exprima
o insusire a obiectului fara a o raporta la un alt obiect sau la alt moment)-cer senin, nor negru
Gradul comparativ(exprima
insusirea unui obiect in raport cu insusirile unui alt obiect, stabilind
raporturi de egalitate sau inegalitate)
-de superioritate (mai scump)
-de egalitate (la fel de scump)
-de inferioritate (mai putin scump)
Gradul superlativ -relativ(exprima
insusirile la cel mai inalt sau cel mai scazut grad, prin comparatie cu alt
obiect)
-de superioritate (cel mai scump)
-de inferioritate
(cel mai putin scump)
-absolut
(arata gradul cel mai inalt sau mai scazut grad,fara a compara obiectul) foarte scump
Nu
uita!
1.Comparativul se formeaza de la gradul pozitiv al
adjectivului prin adaugarea unor adverbe si prepozitii
-comparativ de
superioritate: mai bun decat
-comparativ de inferoritate:
tot asa de/ tot atat de/la fel de
bun ca si
-comparativ de egalitate: mai putin bun decat
2.Al doilea termen al comparatiei de
superioritate sau inferioritate poate fi introdus si prin locutiuni
prepozitionale (fata de/in comparatie/in raport cu)
3.Uneori al doilea termen al
comparativului de superioritate sau inferioritate ca si al superlativului
relativ pot lipsi (Am o carte mai interesanta)
4.Comparativul de egalitate poate
aparea fara morfemele caracteristice, insa sensul comunicarii ramane acelasi
(apa rece ca gheata)
5.Superlativul se formeaza de la
comparativul de superioritate sau de inferioritate prin adaugarea lui CEL,
marca a superlativului, al doilea termen al comparatiei superlative fiind
introdus prin prepozitiile dintre, din,
de (cel mai bun dintre ei/ din clasa/ de acolo)
6.Superlativul absolut se formeaza
de la gradul pozitiv al adjectivului, precedat de adverbul foarte (foarte bun)
7.Adjectivul poate sa-si schimbe valoarea gramatica: Omul lenes learga mult -adjectiv
Lenesul
mai mult alearga -substantiv
Mijloace
afective de formare a superlativului absolut
-adverbe si loc.adverbiale cu valoare expresiva
(extraordinar,extrem,grozav,nemaipomenit,nespus,din cale-afara, cu totul si cu
totul)
-adverbe,adjective substantive si locutiuni ce
exprima notiuni dezagreabile, intensificand negativ sau pozitiv insusirea
(destept nevoie mare,sarac lipit, putred de bogat, atat amar de vreme)
-repetitia adjectivului (desteptul desteptilor, o
apa adanca,adanca)
-constructii exclamative (Cat de mare e!)
-procedee lexicale,prin derivarea adjectivului la
grad pozitiv cu prefixe sau sufixe cu sens superlativ (arhi-, super-,
extra-,ultra-,supra-,prea-,-isim)
-procedee fonetice prin lungirea vocalei (o apa
adaaaaaaaaaaanca!)
Adjective fara grade de
comparatie
-adjectivele care la origine sunt vechi comparative
sau superlative (inferior, superior, major, minor, oportun,
posterior,ulterior,extrem, maxim, minim,suprem)
-adjectivele are exprima insusiri ale caror sens nu
poate fi modificat prin comparatie (asemenea, complet, desavarsit,
deplin,intreg,mort,unic,ultim,oral)
-adjective din domeniul stiintei
(adipoasa,hidrofila,acvatic,energetica)
Functii sintactice:
-atribut adjectival (se intalneste in toate cele 5
cazuri): Mama draga, iarta-ma!
-nume predicativ: Florile sunt uscate.
-complement indirect: Din rosie s-a
facut galbena
-complement circumstantial de timp:
Il cunoasc de mic.
-complement circumstantial de cauza:
De lenes ce era ,nici mancarea n-o
gusta.
NUMERALUL
Partea de vorbire flexibila care exprima un numar, o
determinare numerica a obiectelor, ordinea sau distributia lor prin numarare.
Clasificarea
numeralului:
a)cardinal: -propriu-zise- exprima un numar abstract
sau un numar de obiecte. Pot fi simple (unu, doi)sau
compuse (unsprezece)
-colective: exprima insotirea,ideea de
grup (amandoi, tustrei)
-multiplicative: atata de cate ori
creste o cantitate sau se mareste o actiune (indoit,intreit)
-distributive:exprima repartizarea si gruparea
numerica a obiectelor (cate unul)
-adverbiale (de
repetitie):indica de cate ori se indeplineste o actiune (o data, de doua ori)
-fractionare:o zecime, miime
b)ordinal:exprima
ordinea prin numarare a obiectelor sau actiunilor intr-o insiruire (intaiul,
primul, secundul)
1.Numeralul
cardinal propriu-zis
Poate
fi -simplu (numerele de la unu la zece+suta, mie, milion, miliard, trilion,
bilion)
-compus: mod de formare-de la unsprezece la nouasprezece, unitatea se
leaga de zece cu ajutorul prep. SPRE
-de la douazeci la nouazeci, unitatea se
leaga direct de pluralul “zeci” (patruzeci)
iar
zecile se leaga de unitati cu ajutorul conjunctiei SI (patruzeci si doi)
-de la o suta in sus
numeralul care exprima numarul sutelor, al miilor se asaza
inaintea unitatilor imediat
inferioare
Atentie!
1.Se scriu intr-un cuvant numeralele compuse de la unsprezece la nouasprezece
si cele care exprima numarul
zecilor (treizeci) toate
celelalte sciindu-se separat (trei sute patruzeci si trei)
2.Pronuntari gresite:paispe, cinspe,
cinzeci
3.Numeralul cardinal (ca si
celelalte tipuri de numerale)poate aparea singur in comunicare, caz in care are
valoare substantivala(si functii sintactice corespunzatoare acestuia), poate,
insoti substantivul, cand are valoare adjectivala, sau poate insoti verbul,
cand are valoare adverbiala si functia de complement circumstantial
4.Numeralele unu si doi variaza in
functie de gen
5.De la doi, raporturile de la G-D
se exprima astfel: la G cu prep A sau cu ajutorul articolului demonstrativ CEL;
la D se foloseste prepozitia LA sau articolul demonstrativ CEL (caitele a doi
elevi/celor doua fete;s-au impartit carti la treizeci de copii/celor treizeci
de copii)
6.Numeralele zece, suta, mie,
milion, miliard au flexiune asemanatoare cu a substantivelor, dupa numar si caz
si pot fi articulate.Omonimia dintre numeral si pronume nehotarate sau adjective pronominale nehotarate sau articole
se rezolva in context. Numeralele se identifica cu intrebarile CATI? , CATE?
7.Prin articulare, numeralul devine
substantiv (a luat un zece la matematica)
8.Numeralele unu si doi intra in
componenta unor locutiuni si expresii cu valoare adjectivala sau adverbiala
(tot unul si unul, de unul singur, nici una, nici douua, cu una, cu doua)
2.Numeralul
colectiv
Mod de formare-de la trei la opt, numeralele
colective se formeaza cu -TUS (provenit din toti) sau cu CATE(SI) (catesipatru,
catesitrei) ultimele forme fiind folosite in limbajul popular sau familiar
Observatii: 1.Forma
amandoi, care exprima o colectivitate alcatuita din doua unitati, are
flexiune de gen si caz
(amandoi/amandoua/amandurora)
2.Cand sta inaintea unui substantiv,amandurora isi pierde A-ul final de la
G-D(caietele amanduror copii)
3.Amandoi
are ca sinonim forma ambii,cu forme
distincte pentru gen si G-D (ambele/ambilor/ambelor)
4.Toti,
toate + numeral cardinal au sens de numeral colectiv (Toti sase au plecat)
5.Tot sens de numeral colectiv are si
substantivele pereche si duzina
6.Folosit singur, numeralul colectiv are
valoare substantivala, iar cand insoteste un substantiv are valoare adjectivala
si functie de atribut
3.Numeralul
multiplicativ
Mod
de formare: se formeaza de la numeralul cardinal prin derivarea cu prefixul IN-
si sufixul -IT (intreit,inzecit)
Observatii: 1. Cand insoteste un substantiv (cu care
se acorda in gen, numar si caz)are valoare adjectivala si functie de
atribut;langa un verb, are valoare adverbiala si functie de complement
circumstantial, iar prin articulare se substantivizeaza
2.Indoit si intreit au
sinonime neologice pe dublu si triplu.
4.Numeralul
distributiv
Mod
de formare:din adverbul CATE + numeralul cardinal (cate doi, cate trei)
Nu
uita! 1.Numeralele formate cu unu si doi au forme distincte de gen(cate unul/cate una)si la G-D(cate
unuia/cate uneia)
2.Si
numeralul distributiv poate avea valoare
substantivala, adjectivala sau adverbiala, cu functii
sintactice corespunzatoare
5.Numeralul
adverbial
Mod
de formare: din prepozitia DE+numeral cardinal+ORI, cu exceptia primului termen
al seriei, “o data”, format din
numeralul cardinal cu valoare adjectivala O si substantivul DATA
Observatii: 1.Ideea de repetare a actiunii se poate
reda si printr-o constructie numerala sinonima formata din numeralul ordinal +
substantivul OARA (a venit a doua oara)
2.Numeralele de doua ori si de trei ori au ca sinonime
neologice bis si tert.
6.Numeralul
ordinal
Mod
de formare: de la doi in sus numeralul ordinal se formeaza din numeralul
cardinal insotit de secventele al…lea, la masculin si a…a la feminin
Observatii: 1.Seria numeralului ordinal incepe cu intai(ul), care are flexiune de gen,
numar si caz si poate fi articulat cand apare singur sau in fata substantivului
pe care il determina. Sinonimul prim are
un comportament morfologic si sintactic identic (primul/prima;primului/primei)
2.Toata seria
numeralului ordinal are forme deosebite de gen
3.Formele de G-D se
exprima prin cel de+numeral ordinal, marca de caz fiind preluata de cel (Celui
de-al doilea)
4.Numeralel al doilea si
al treilea au sinonime neologice pe secund si tert
5.Dintai este o forma a
numeralului ordinal in care prepozitia de
s-a contopit cu numeralul INTAI
6.In limba contemporana
vorbitorii au tendinta de a inlocui numeralul ordinal prin cel cardinal
(trimestrul doi/ al doilea). Se recomanda folosirea doar in cazul numerelor
mari
7.Adjectivele primar si
ultim, ca si locutiunea adjectivala cel
(cea) din urma, au valoare de numeral ordinal
Functii
sintactice:
-subiect: A raspuns al treilea din catalog.
-nume predicativ: Voi sunteti doi.
-atribut adjectival: Maine vor veni trei invitati.
-atribut exprimat prin numeral cu
valoare substantivala: Interventia a doi
dintre ei a fost salutara.
-complement direct: L-a chemat pe al
doilea.
-complement indirect: Vorbeam despre doi dintre ei.
-complement de agent: A fost ajutat de trei dintre colegi.
-complement circumstantial de mod: A
fost rasplatit insutit.
Adverbul
Partea de vorbire
neflexibila care arata caracteristica unui actiuni, a unei insusiri sau a unei
stari, indicand imprejurarea in care are loc actiunea.Poate determina un verb,
un adverb, un adjectiv, o interjectie cu valoare verbala
1.Clasificarea
adverbului
a)dupa inteles:-adverbe de loc
(acolo, afara,aproape,departe)
-adverbe de
timp (astazi, atunci, curand)
-adverbe de
mod (asa, bine, anevoie,degeaba)
-adverbe de
afirmatie (da, bineinteles, fireste)
-adverbe de
negatie (nu, ba, nici, dimpotriva)
b)dupa forma: -adverbe simple (lesne, aici, aproape)
-adverbe compuse (asta-vara, oriunde, oarecum)
c)dupa origine:-adverbe primare
(cam, foarte, aici, apoi, bine)
-adverbe provenite din alte parti de vorbire:
-prin derivare cu sufixe (realmente, pieptis,
taras, frateste)
-din adjective-participii (tare, clar)
-din substantive (ziua, noaptea, vara)
-din pronume relativ-interogative (cand,unde,cum)
-din alte promune-nehotarat, demonstrativ, negativ
(candva, undeva, nicicand)
Obs.:
Exista si alte adverbe corelative corespunzatoare intr-o regenta prezentei in
subordonata a unui adverb relativ
2.Gradele de
comparatie
Pentru ca adverbul nu se
declina si nu se conjuga, dar in schimb are grade de comparatie, se spune
despre el ca se afla la granita dintre partile de vorbire flexibile si cele
neflexibile
Gradele
de comparatie ale adverbului sunt aceleasi ca la adjective:
-Gradul pozitiv: bine
-Gradul comparativ -de
superioritate: mai bine
-de egalitate: la fel de bine
-de inferioritate: mai putin bine
-Gradul superlativ -relativ -de
superioritate: cel mai bine
-de
inferioritate: cel mai putin bine
-absolut : foarte bine
Nu
uita! 1.Nu toate adverbele au
grade de comparatie, iar unele au doar gradul pozitiv si gradul comparativ
(incolo,inainte)
2.La formarea
superlativului relativ al adverbului cel este invariabil, pa cand la adjectiv
se acorda cu
regentul sau
3.Adverbele mai, putin,
foarte, prea, tare ajuta la formarea gradelor de comparatie
3.Locutiuni
adverbiale
Grupuri de cuvinte cu sens
unitar si cu rol de adverb
-Locutiunile adverbiale sunt: de loc, de mod si de
timp
-In structura lor pot intra substantive, adjective
(participii), numerale, adverbe precedate de prepozitii (in fata, peste tot,
din loc in loc, din vreme ce, pe insrate, cu de-a sila, de asta seara)
-Pot fi formate prin repetarea unor adverbe (ora de
ora, din an in an, asa si asa)
4.Functii
sintactice
-Cea mai frecventa functie sintactica a adverbului
si locutiunii adverbiale este cea de complement circumstantial de loc/ de mod/
de timp
-Adverbul (locutiunea adverbiala) mai poate
indeplini functia de atribut adverbial(Am deschis fereastra de jos)
-Unele adverbe (locutiuni adverbiale) pot fi
predicate, de ele depinzand propozitii subordonate subiective, in cazul in care
adverbele sunt urmate de elementele de relatie ca, sa, ca sa, daca, de (bine,
adevarat, fireste, sigur, negresit, posibil, pesemne, probabil, fara indoiala,
de buna seama, poate, cu siguranta)
Observatii: 1.Adverbele chiar, doar, mai, nici, nu, numai, macar nu au functie sintactica,
intrand in componenta
partilor de propozitie pe
care le insotesc
2.Adverbele (locutiunile
adverbiale) pot fi si numite predicative, cand intra in componenta unui
predicat nominal (Asa sunt
toti parintii)
5.Ortografia
adverbelor si a locutiunilor adverbiale
a)Se
scriu intr-un cuvant (adverbele compuse cu fuziune desavarsita)
-prepozitie + adverb (deasupra,
degeaba, deplin)
-adjectiv+substantiv (bunaoara,
deseori)
-adverb+ fie-/oare-/ori-/va- antepus
sau postpus (fiecum, oricum, candva, cumva)
-adjectiv pronominal + adverb
(alaltaieri)
-adverb + adverb (nicicand, nicicum,
niciodata)
-adverb+ conjunctie (asadar)
b)Se
scriu cu cratima:
-adjectivul asta + substantiv (asta-vara, asta-seara, asta-noapte)
-prepozitia dupa + substantiv (dupa-amiaza, dupa-masa)
-prepozitia intru/dintru + adverb (dintr-adins, intr-adancime)
-prepozitie compusa de-a din locutiunile adverbiale (de-a
busilea, de-a berbeleacul, de-a valma)
-locutiunile adverbiale formate din
:
-doua substantive
(calea-valea)
-un substantiv+ un
adverb (caine-caineste)
-doua verbe
(treaca-mearga)
-doua adverbe
(incet-incet)
c)
Se scriu in cuvinte separate locutiunile adverbiale alcatuite din cuvinte
care-si pastreaza intelesul si pot exista independent in vorbire (de obicei, de
jur imprejur, la maximum, la o parte, in afara, intre timp, in van, pe
negandite)
Prepozitia
Partea de vorbire
neflexibila care leaga atributele si complementele de cuvintele pe care le
determina
1.Clasificarea
prepozitiilor
a)dupa
forma -simple (a, contra, cu, spre, sub,
din, de)
-compuse (despre, de la,
de pe la, inspre, de sub, de pe langa)
b)dupa
origine -prepozitii propriu-zise (de, din, la, pe, langa)
-provenite din -substantive (gratie,
multumita)
-participii
(datorita)
-adverbe
(impotriva, deasupra)
c)dupa
regimul cazual:
-prepozitii care cer cazul acuzativ:
cu, din, de, despre, dinspre, inspre, pentru, prin, sub etc.
-prepozitii care cer cazul
genitiv:asupra, contra, impotriva etc. (aici intra categoria prepozitiilor
provenite din
adverbe cu aspect articulat)
-prepozitii care cer cazul
dativ:gratie, multumita, datorita, conform, potrivit, contrar,aidoma si
asemenea (aici
intra prepozitiile provenite din substantive, verbe
la participiu sau adverbe)
Nu
uita! Prepozitia si locutiunea prepozitionala nu au functie sintactica. Ele se
analizeaza impreuna cu atributele sau complementele pe care le leaga de
cuvantul determinat
2.Locutiunile
prepozitionale
Grupuri de cuvinte cu
inteles unitar si cu rol de prepozitie
Ele
sunt alcatuite din una sau doua prepozitii si o alta parte de vorbire
a)un substantiv (in fata, in
spatele, din cauza, in loc de)
b)un adverb cu sau fara aspect
articulat (in josul, in afara de)
c)adjectivul “tot” (cu tot cu)
Nu
uita! Locutiunile prepozitionale cer genitivul sau acuzativul
acuzativul, cand ultimul
termen este o prepozitie (alaturi de, afara de, conform cu, relativ la)
genitivul, cand ultimul
termen este un substantiv articulat sau un adverb cu aspect articulat (in fata,
in urma, de-a latul)
Interjectia
Partea de vorbire
neflexibila care exprima, fara sa le denumeasca, stari sufletesti sau
volitionale, ori reproduce (aproximativ) sunete si zgomote din natura
Interjectiile
pot fi alcatuite din:-un sunet (o! a!)
-mai multe sunete
(ooo! ah!)
-doua sau mai
multe silabe (aoleu!)
-un cuvant
repetat (mac-mac!)
-din mai multe
cuvinte (trosc-pleosc!)
Interjectiile
pot reda: -stari sufletesti:-durere (au!
vai!),teama (aoleu!),nemultumire (oh!),dispret (halal!),deznadejde
(vai!),ciuda (uf!),indoiala
(hm!),mirare (aaa!),admiratie (a! o!),entuziastm (ura!)
-zgomote din natura sau din
lumea inconjuratoare (trap! poc! fas! scart!)
-sunete care insotesc acte
fiziologice umane (hapciu! hac!)
-sunete emise de animale,
pasari, insecte (ham! cucu! bzzz!)
Functii
sintactice:
-pot
fi folosite cu valoare de predicat (interjectii predicative): Hai in casa!
-subiect:
De afara se auzea mereu: trosc!
-complement
direct: Ei auzeau: poc!
-nume
predicativ: E vai de ei.
-atribut:
Indemnul mars! ii era cunoscut.
Conjunctia
Partea de vorbire
neflexibila care leaga, in fraza doua propozitii sau in propozitie, doua
cuvinte cu aceeasi functie sintactica
1.Clasificarea
conjunctiilor
a)dupa forma -simple (si, iar, dar, ca, sa, daca)
-compuse
(caci, asadar, fiindca, ca sa)
b)dupa functie:-coordonatoare-copulative (si, nici)
-adversative (dar, iar, ci, ba, insa)
-disjunctive (sau, ori,fie)
-conclusive (deci, asadar, va sa zica)
-subordonatoare-cauzale
(caci, deoarece, fiindca)
-de scop (sa, ca sa)
-conditionale (daca, de)
-concesive (desi)
-de loc (unde)
-consecutive (incat, ca, de)
-de mod (precum, ca)
Nu
uita! Si alte parti de vorbire pot avea valoare de conjunctie:
-pronumele relativ (care, cine, ce)
-adverbele relative
(cand, cum, unde, cat, precum, incotro)
-alte adverbe (asadar,
doar)
Atentie!
Pentru a determina natura unui raport de coordonare sau de subordonare se
foloseste procedeul corelativelor. In coordonare, procedeul consta in repetarea
conjunctiei ori…ori/sau…sau In
subordonare, conjunctiei din propozitia subordonata ii corespunde in propozitia
regenta un adverb sau un cuvant cu valoare adverbiala (desi, totusi)
2.Locutiuni
conjunctionale:
Grupuri de cuvinte cu
inteles unitar si rol de conjunctie. In alcatuirea lor intra totdeauna o
conjunctie sau o alta parte de vorbire cu valoare de conjunctie
Locutiuni
conjunctionale:
-coordonatoare-copulative (cat si, precum si, ci si,
nu numai)
-adversative (numai ca, in schimb)
-conclusive (prin urmare, de aceea)
-subordonatoare-cauzale (din cauza ca, din pricina
ca)
-de scop (pentru ca sa, cu scopul sa)
-conditionale (cu conditia sa, in caz ca)
-concesive (macar ca, cu toate ca, chiar
daca, chiar de)
-de loc (de unde, pana unde)
-consecutive (asa ca)
-de mod (asa cum, ca si cum, ca si cand, fara
ca sa)
-de timp (pana ce, pana sa, in timp ce, ori
de cate ori)
Observatii: 1.O conunctie sau locutiune conjunctionala
poate introduce mai multe tipiuri de subordonate, in functie
de context (cu exceptia
celor prezentate)
2.Exista locutiuni
conjunctionale care pot introduce numai anumite subordonate: de loc, de timp,
de
mod,
concesive.
