|
Demonstatia ca Pastelul Sfarsit de toamna, de Vasile Alecsandri este opera liricaPosastiuc Serban Clasa a V-a A Pastelul Sfarsit de toamna - opera lirica In operele lirice, autorul isi exprima in mod direct gandurile, ideile, sentimentele, atitudinile si convingerile, imbracandu-le intr-o forma poetica, prin utilizarea figurilor de stil. Pastelul Sfarsit de toamna, de Vasile Alecsandri, are ca tema sentimentele de tristete si melancolie provocate de venirea toamnei si apropierea iernii. In prima strofa, este conturat tabloul plecarii pasarilor calatoare – cocostarci, randunele, cocori. Succesiunea de verbe, toate la timpul trecut (parasit-au, au fugit, pribegit-au), creeaza sentimentul de tristete provocat de aceasta despartire, culminand cu exprimarea sentimentului de jalnic dor. Aversiunea poetului fata de iarna, anotimp asociat mortii, reiese din numirea acesteia prin expresia zile rele. In strofa a doua, este conturat, in contrast cu inaltul cerului, tabloul sosirii toamnei pe pamant: disparitia vegetatiei si producerea brumei. Versurile dezvaluie nostalgia poetului dupa zilele luminoase si verdeata verii. Strofa a treia revine la descrierea semnelor toamnei in vazduh: carduri de cocori zboara pe un cer innorat, cu un soare palid. Ultima strofa descrie, combinand planurile celest si terestru, apropierea iernii: ziua scade, noaptea se mareste, bate un vant rece, anuntand crivatul si nelinistind animalele (boii, caii, cainii). Din tot acest tablou, se detaseaza omul. Daca pe tot parcursul pastelului a strabatut, discret, prezenta sa – prin sentimentele exprimate - , in final apare ca fiinta superioara care cugeta la evolutia fenomenelor de necontrolat din jurul sau. Pare ca se gandeste, in tihna, in fata focului, la trecerea timpului – pentru natura (succesiunea anotimpurilor) si pentru sine (curgerea anilor). De altfel, Vasile Alecsandri a scris pastelurile dupa varsta de 40 de ani, trecand de la poezii de dragoste la poezii descriptive. Figurile de stil cel mai des intalnite sunt:
Alternanta descrierii prezentei toamnei pe cer si pe pamant, precum si raportul echilibrat intre substantive si verbe confera armonie versurilor.
- Evanghelia dupa Matei, 18, 21 - 35 Atunci Petru s-a apropiat de El si I-a zis: Doamne, de cate ori sa iert pe fratele meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori? Iisus i-a zis: Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte. De aceea, Imparatia cerurilor se aseamana cu un imparat care a vrut sa faca socoteala cu robii sai. A inceput sa faca socoteala si i-au adus pe unul care ii datora zece mii de talanti. Fiindca el nu avea cu ce plati, stapanul lui i-a poruncit sa-l vanda pe el, pe sotia lui, pe copiii lui si tot ce avea el si sa se plateasca datoria. Robul s-a aruncat la pamant, i s-a inchinat si i-a zis: Doamne, fii rabdator fata de mine si-ti voi plati tot. Stapanul robului aceluia, facandu-i-se mila de el, i-a dat drumul si i-a iertat datoria. Dar robul acela, iesind afara, a intalnit pe unul dintre cei care erau robi impreuna cu el, care-i era dator o suta de dinari. A pus mana pe el si-l strangea de gat, zicand: Plateste-mi ce esti dator! Deci cel ce era rob impreuna cu el s-a aruncat la pamant, il ruga si-i zicea: Fii rabdator fata de mine si-ti voi plati! Dar el n-a vrut, ci s-a dus si l-a aruncat in inchisoare pana cand va plati datoria. Cand au vazut cei ce erau robi impreuna cu el cele intamplate, s-au intristat foarte mult si s-au dus si i-au spus stapanului lor toate cele petrecute. Atunci, stapanul lui, chemandu-l la el, i-a zis: Rob viclean! Eu ti-am iertat toata datoria, fiindca m-ai rugat. Oare nu se cadea sa ai si tu mila de cel ce este rob impreuna cu tine, cum am avut eu mila de tine? Si stapanul s-a maniat si l-a dat pe mana chinuitorilor pana va plati tot ce datora. Tot asa va va face Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau.
Este o parabola, deoarece:
Stapanul este Dumnezeu, robii sunt oamenii, datoriile sunt greselile oamenilor fata de Dumnezeu; in timp ce Dumnezeu iarta oamenilor care se caiesc si se roaga greseli foarte mari, oamenii nu sunt capabili sa-si ierte unii altora, din tot sufletul, greseli minore; Dumnezeu ii pedepseste, neprimindu-i in Rai, pe cei incapabili de iertare si care, condamnandu-si semenii, au aroganta de a se substitui judecatii Domnului.
Este folosit un exemplu comun pentru acea perioada istorica, a robilor datori.
Oamenii trebuie sa fie toleranti, sa aiba intelegere unii fata de altii, sa caute sa se ajute reciproc.
Dragos – Voda - legenda – Povestire dupa momentele actiunii
Dragos – Voda, un roman destept si voinic din Maramures, pleaca intr-o buna zi la vanatoare, cu o haita de caini.
In niste codri mari, cainii dibuiesc un taur salbatic, cu niste coarne incovoiate, mare si puternic cum nu mai exista in prezent.
Vanatorul si cainii sai pornesc in urmarirea fiarei. Expeditia se prelungeste (dureaza o zi si o noapte), iar cainii cad morti de oboseala, unul cate unul. Numai o catea mai rezista cand, ajungand la malul unei garle, fiara se repede in apa sa o treaca inot.
Cateaua se arunca in apa fara sa ezite, insa, rapusa de oboseala, se ineaca.
Dragos – Voda, inversunat de moartea catelei, asvarle dupa bour ghioaga sa tintuita cu cuie de fier si il loveste drept in crestet, apoi il prinde, ii taie capul si il ia cu sine, in semn de biruinta.
Dragos devine stapan al acelui tinut, pe care il numeste Moldova, in memoria devotatei cateluse, si stabileste ca simbol al noii domnii capul de bour.
George cel Viteaz de Petre Ispirescu
George cel Viteaz este personajul principal din basmul popular cu acelasi titlu. Este tipul eroului generos, inteligent si curajos. Portretul sau se contureaza treptat, prin aprecierile autorului, referirile pe care le fac la el alte personaje si din faptele si vorbele proprii. Potrivit autorului, George, fiul de imparat, era un copilas dragalas, care a devenit un tanar voinicut, cu inima curata, fara fatarnicie, apoi un imparat care a domnit in pace si liniste. Potrivit calugarului, George era un copil frumos ca un ingeras. Pentru calfa, George reprezinta o amenintare, datorita priceperii sale, de aceea il trimite in padurea neagra, unde se spunea ca exista o scorpie care omoara pe oricine trece pe acolo. In ochii imparatesei, apare ca un leu, calare pe un soimulean sireap de manca foc, leit tata-sau. Prin faptele si vorbele sale, George se infatiseaza ca un om afectuos, respectuos, ambitios, perseverent, inteligent si viteaz. El plange de durere cand moare capra care l-a hranit, salvandu-l de la pieire, sufera profund si il ingroapa cu toata evlavia pe pustnicul care l-a crescut. Dintr-un salbatic imbracat in piei de vulpe, ametit si speriat de larma orasului, devine un tanar ucenic iscusit si harnic. George s-a luptat cu scorpia intr-un mod inteligent – si-a pregatit apararea si a asteptat sa vada ce va face adversarul necunoscut, apoi a actionat iute, luand-o prin surprindere. Suflet bun, George accepta ca ucenicul de la fierarie, ramas singur, sa-i fie tovaras, iar mai tarziu ii rasplateste loialitatea si destoinicia, facandu-l omul sau de incredere. George, curajos, il salveaza pe vanatorul atacat de mistret, nestiind insa ca este imparatul ales in locul tatalui sau. La petrecerea data in cinstea lui, unul dintre meseni il recunoaste, dupa margelele de la gat. Repus in drepturi, George organizeaza cu destoinicie treburile imparatiei, apoi planuieste salvarea mamei sale. Si de aceasta data se arata chibzuit. Intai ii scrie capitanului talharilor, cerandu-i sa o elibereze, si numai dupa refuzul batjocoritor si amenintator al acestuia actioneaza siret, determinandu-l pe talhar sa capituleze fara lupta. George cel Viteaz este un model de curaj de a infrunta si invinge soarta potrivnica.
Locul si timpul actiunii: imaginare - ritmul si durata intamplarilor – neobisnuite, alerte;
la curtea imparatului; in padurea neagra
o pasarica il invata sa se scalde in sangele scorpiei ucise ca nici un rau sa nu se mai atinga de el
lupta cu scorpia; ucenicia
obiecte magice (sabia, buzduganul); animale (capra, pasarica); oameni (ucenicul, pustnicul)
eroul pleaca in lume, unde se confrunta cu diverse pericole, revenind acasa ca invingator si cu experienta de viata
Personaje: modele morale opuse
mb185t9344mbbu
- personaje fantastice – balaurul, scorpia
Lexic: - formule fixe pentru marcarea etapelor naratiunii inceput – a fost odata ca niciodata final - incalecai p-o sa etc. - limbaj popular starpitura de copil; pasamite; pe ici, pe colea;iaca sa ne tocmim; isi inchelbara un rand de haine - ordine neobisnuita a cuvintelor din enunt Bucuria ce fu la curtea imparatului nu se poate spune.
Praslea cel voinic si merele de aur
Praslea, adica fiul cel mic al imparatului, este tipul eroului inteligent si generos. Portretul sau se contureaza treptat, prin acumularea aprecierilor celorlalte personaje si a faptelor proprii. Din raspunsul tatalui sau la rugamintea de a-l lasa si pe el sa incerce sa pazeasca pomul, reiese ca aceea urma sa fie prima experienta majora din viata lui. Astfel, Praslea este numit mucos, in contrast cu fratii sai, voinici si deprinsi cu nevoile. Praslea construieste un raspuns diplomatic pentru a-l indupleca pe imparat, care, in final, cedeaza. Modul in care si-a pregatit si efectuat panda arata ca Praslea este perseverent, precaut si inventiv. Un detaliu ar putea indica de ce Praslea reuseste acolo unde ceilalti dinaintea lui au dat gres: cititul cartilor, care imbogateste mintea si inalta sufletul. Hotararea de a-l prinde pe hot face parte din felul de a fi al personajului – sa nu lase lucrurile neterminate, sa inlature cauza raului. Praslea este un model de ambitie: desi il cuprinde frica cand ajunge pe taramul celalalt si cand vede palatele de aur in care locuia zmeul cel mic, sta o clipa pe ganduri, socoteste, se imbarbateaza si-si continua cautarea. Faptele lui pe taramul celalalt (lupta cu zmeii, incercarea fratilor ale caror ganduri necurate le ghicise, salvarea puilor zgripsoroaicei, intoarcerea pe pamant) intaresc trasaturi definitorii pentru Praslea: vitejie, istetime si bunatate. Prevazator, Praslea nu merge direct acasa, ci se angajeaza ucenic la un argintar. Prin faptele sale deosebite si la insistentele fiicei mai mici de imparat, reuseste sa fie invitat la palat, unde, cu ingeniozitate, dezvaluie cine este, isi recapata pozitia si obtine pedepsirea fratilor sai mai mari. Praslea este un personaj indragit pentru seninatatea, perseverenta, inteligenta, curajul si bunatatea sa.
Conversatie Un pitic si un catel, Pricajit ca vai de el, Stau de vorba la terasa Ce mai zarva o sa iasa Cand copiii or s-auda Despre batalia surda Crancena si clar absurda Dintre melci si gandacei Fluturasi si brotacei Pentru o zona mai curata, Mai spre soare amplasata, Cu verdeata si piscina, Liniste si bere fina. Totul insa se sfarseste C-un viraj luat nebuneste De un prichindel blondiu Aflat la primul raliu.
de Mihail Sadoveanu
Personajul principal din povestirea cu acelasi titlu reprezinta invatatorul de tara din Moldova, de la inceputul secolului trecut, evocat cu nostalgie de un fost elev recunoscator pentru educatia primita. Domnu Trandafir era un om bine facut, putin chel, cu ochi foarte blajini, mustata lunga si dinti lungi, cu strunga mare la mijloc. Era o persoana harnica, generoasa, blanda si cu multa dragoste pentru copii. Talentul pedagogic si pasiunea pentru meseria sa sunt ilustrate prin modul diferit in care preda diversele lectii – poeziile eroice prezentate cu voce tare si gesturi teatrale adecvate, povestile lui Ion Creanga cu voce blanda, zambet linistit si cartea draga asezata in dreptul inimii pana cand se crea atmosfera potrivita pentru lectura. Cea mai importanta invatatura transmisa copiilor nu a fost insa cea impusa de programa scolara, gramatica sau aritmetica, ci cea morala. Domnu Trandafir le-a transmis elevilor sai bunatatea, credinta in Dumnezeu si curatenia sufleteasca. I-a invatat, prin exemplu personal, sa fie harnici, primitori cu oaspetii, modesti si respectuosi fata de toti oamenii. Din fragmentul referitor la vizita ministrului si a inspectorului, reiese ca invatatorul se comporta demn si sigur pe sine in orice situatie, ca un om cu constiinta datoriei implinite. Elevul sau isi aminteste de domnu Trandafir cu duiosie si respect si il asociaza pe acesta cu copilaria sa luminoasa. Chiar numele literar ales – Trandafir – sugereaza frumusetea si delicatetea sufleteasca, dar si originea – Moldova. Apropierea sufleteasca dintre invatator si copii a dainuit peste ani, dupa cum arata fostul sau elev prin aprecierea: ii era drag sa ne invete, si parca eram copiii lui – asta am simtit-o totdeauna, cat am fost sub privegherea lui.
Clasa a V-a A
Praslea cel voinic si merele de aur - rezumat -
In basmul Praslea cel voinic si merele de aur, intamplarile se petrec intr-un ritm alert. Pentru ca nici un paznic nu a putut sa pazeasca merele de aur din gradina imparatului, fiii acestuia se ofera sa pazeasca ei pomul. Insa nici fiul cel mare, nici fiul cel mijlociu nu reusesc sa prinda hotul. Atunci, Praslea il roaga pe imparat sa-l lase sa incerce sa pazeasca si el pomul In cele din urma, imparatul incuviinteaza. Spre deosebire de fratii sai, Praslea isi pregateste panda cu grija, astfel incat, dupa miezul noptii, desi cuprins de oboseala, reuseste sa ramana treaz datorita masurile de precautie luate si sa raneasca un hot. Dimineata, il bucura nespus pe imparat, cand ii duce merele pe o tipsie de aur. Praslea este hotarat sa afle cine este hotul. In acelasi timp, invidiosi, fratii mai mari decid sa-l omoare. Fara sa stie de gandurile necurate ale fratilor sai, Praslea porneste impreuna cu acestia in cautarea hotului. Mergand dupa urme, ajung la o prapastie in care doar Praslea se incumeta sa coboare. Ajuns pe taramul celalalt, Praslea salveaza trei fete de imparat, luptandu-se vitejeste cu zmeii care voiau sa le ia de sotii cu forta. Fratii mai mari le ridica doar pe fetele de imparat si incearca sa-l ucida pe Praslea, insa acesta, care intre timp si-a dat seama de intentia lor, leaga de franghie o piatra peste care isi pune caciula. Intr-adevar, fratii mai mari, crezand ca este Praslea, dau drumul franghiei. Ajunsi acasa, cei doi se casatoresc cu fetele mai mari. Praslea reuseste sa iasa de pe taramul celalalt cu ajutorul unei zgripsoroaice careia i-a salvat puii de balaur. Ajuns pe pamant, Praslea, angajat ucenic la un argintar, indeplineste cerintele fetei de imparat cea mica: aduce furca cu caierul si fusul cu totul de aur, care toarce singura, o closca cu pui cu totul si cu totul de aur. La cererea fetei, Praslea este adus de mester la palat, unde este recunoscut de catre imparat si primit cu mare bucurie si recunostinta de fata. Praslea le povesteste parintilor sai intamplarile prin care a trecut si hotarasc impreuna ca pedeapsa pentru fratii cei mari sa vina de la Dumnezeu. Fratii cei mari nu trec proba cu sagetile si mor, iar Praslea se casatoreste cu fata cea mica si, dupa moartea tatalui sau, domneste in pace multi ani.
X X X Elemente caracteristice basmului Timpul si locul actiunii – fantastice, un univers in care totul este posibil; intamplarile se petrec in doua lumi diferite – pe pamant si pe lumea cealalta; Intamplari – imaginare; se deruleaza dupa o schema caracteristica tuturor basmelor; majoritatea sunt probe pe care trebuie sa le treaca eroul; intotdeauna binele invinge raul; actiunea este alcatuita din mai multe episoade (situatie initiala, cauza care determina actiunea, peripetiile eroului, depasirea situatiei dificile, situatia finala); Personaje – au puteri supranaturale; reprezinta modele morale opuse: personajul principal este intotdeauna eroul pozitiv; personajele episodice apar intr-un singur moment al basmului si se impart in ajutoare si adversari ai eroului (zmei, zgripsoroaica); Limbaj – popular; contine expresii specifice care marcheaza inceputul, derularea si finalul basmului; Figuri de stil – cel mai frecvent folosite sunt inversiunile, epitetele, comparatiile si repetitiile. Se observa repetarea unor cifre magice (3 baieti de imparat, 3 fete de imparat, 3 zmei, 3 mere de aur, 3 probe).
SERBAN POSASTIUC
elev
Data si locul nasterii: 9 noiembrie 1989, Giurgiu, Romania Inaltime: 1,51 m Rezultate scolare: premiul I in clasele I – IV; media 9,13 in primul semestru din clasa a V-a; Limbi straine studiate: engleza, franceza, germana si japoneza; Sporturi practicate: baschet, la Clubul Sportiv Scolar nr. 6 Bucuresti; participare la campionatul national si la Cupa Capitalei; fotbal, ciclism; Hobbyuri: jocuri pe calculator, masini, dinozauri, colectie de reviste auto si stiintifice, muzica clasica; Autori preferati: Ion Creanga, Joanne K. Rowling, Daniel Defoe si Stephen Cole Muzica: Beethoven, Mozart, Bach, Chopin; Abba, Andre, 3 Sud-Est.
Clasa a V-a A Dan Barbilian Dan Barbilian s-a nascut la 19.03.1895, la Campulung Muscel, in judetul Arges, si a incetat din viata la 11.08.1961, la Bucuresti. Dupa clasele primare si gimnaziale facute in provincie, a urmat cursurile liceelor Gh. Lazar si Mihai Viteazul din Bucuresti. Dupa bacalaureat (1941), s-a inscris ca student la sectia de matematica a Facultatii de Stiinte din Bucuresti. Si-a intrerupt studiile din cauza razboiului, fiind un timp cantonat pe Prut, ca elev al Scolii de geniu. A debutat ca poet (cunoscut sub pseudonimul Ion Barbu) in 1918, cu poezia Fiinta, publicata in revista Literatorul a lui Al. Macedonski. In anul urmator, si-a inceput colaborarea la Sburatorul, prezentat elogios de Eugen Lovinescu. Sporadic, a semnat in Umanitatea, Cuvantul liber, Revista noua si Viata romaneasca. In acelasi timp, a redactat primele lucrari de matematica, luandu-si licenta in 1921. A plecat in Germania, la Gottingen, pentru a-si pregati teza de doctorat, dar s-a lasat cuprins cu totul de demonia literara. S-a stabilit la Tubingen, impreuna cu Tudor Vianu, apoi la Berlin, unde l-a intalnit pe Al. A. Philippide. Din 1924, a predat matematica la Giurgiu si Bucuresti, ocupand, totodata, postul de asistent universitar. A promovat examenul de doctorat in 1929, cu teza Reprezentari canonice ale adunarii functiilor ipereliptice. A publicat versuri in Contemporanul, Revista noua, Viata literara, Cetatea literara si altele. Aparitia volumului Joc secund, in 1930, comentat de criticii cei mai autorizati ai timpului, a fost considerata de poet o lichidare a trecutului literar. In 1932, a ocupat prin concurs un post de conferentiar la Facultatea de Stiinte, sectia matematica, a Universitatii din Bucuresti. S-a ocupat de fundamentarea axiomatica a geometriei, de studiul cunoscutelor spatii Barbilian. A luat parte la numeroase congrese de matematica si a fost invitat de Universitatile din Hamburg, Gottingen si Viena sa tina prelegeri si conferinte. In 1942 a fost numit profesor.
Multe din poeziile lui Mihai Eminescu reinvie universul copilariei. Unele evoca locurile unde si-a petrecut poetul primii ani din viata, hoinarind prin paduri si culcandu-se langa izvoare, cum isi va aminti mai tarziu: Fiind baiat, paduri cutreieram Si ma culcam adesea langa isvor.
Din locurile copilariei, poetul a retinut cateva elemente, care revin permanent in poezia sa de dragoste – codrul si izvorul.
Vino-n codrul la isvorul Care tremura pe prund Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund.
Alteori, codrul e mai mic, un crang, cu lac si tei infloriti.
E-un miros de tei in cranguri Dulce-i umbra de rachiti Si suntem atat de singuri Si atat de fericiti!
In Freamat de codru, cantecul pasarilor, sunetul izvoarelor, teii infloriti, toata natura participa la regretul pentru sfarsitul dragostei poetului din cursul verii. O imagine delicata este aceea a izvorului care a pastrat amintirea piciorului tinerei fete:
Se intreaba trist isvorul:
Parul moale, despletindu-si, Fata-n apa mea privindu-si, Sa m-atinga visatoare Cu piciorul?
Il incantau, desigur, dupa cum rezulta din poezia Trecut-au anii, povesti si doine, ghicitori, eresuri, auzite de la batranii din sat. Dragostea si natura sunt inseparabile in poezia lui Eminescu. Povestea teiului, varianta la Fat-Frumos din tei, are la baza o intamplare auzita de poet in copilarie, despre o fata de boier fugita in lume cu un flacau de taran. Craiasa din povesti din poezia cu acelasi nume e o zeita a padurii. In Povestea codrului, codrul este personificat intr-un imparat cu stema de luna, soare si luceferi. El are curteni din neamul cerbilor si mii de supusi. Iepurii sunt crainici, privighetorile tin orchestra, furnicile alcatuiesc armata. Poetul viseaza intoarcerea la starea de inocenta primara in acest decor de basm: Hai si noi la craiul, draga, Si sa fim din nou copii, Ca norocul si iubirea Sa ne para jucarii.
Reconstruirea artistica a locurilor copilariei si exploatarea lirica a povestilor si legendelor auzite in copilarie au contribuit la crearea universului imaginar unic al poeziei eminesciene.
Vizita … de Ion Luca Caragiale
Caracterizarea personajului principal, Ionel Ionel, personajul principal din schita Vizita …, de Ion Luca Caragiale, reprezinta tipul copilului rasfatat, obraznic. Portretul lui se contureaza din datele furnizate de narator (vizitatorul), de mama sa, doamna Popescu, precum si din faptele si vorbele proprii. Actiunea este foarte concentrata. In loc sa povesteasca, Caragiale isi surprinde personajele vorbind, dialogand. In introducere, naratorul informeaza ca Ionel este un copilas foarte dragalas de vreo opt anisori, fiul unei bune prietene de-ale sale, doamna Popescu, si al domnului Popescu, mare agricultor. Naratorul foloseste deseori ironia cand face referire la Ionel. Un exemplu este cel in care apare personajul episodic femeia batrana care pregateste cafeaua. In timp ce doamna Popescu ii povesteste musafirului ca isi petrece cea mai mare parte din timp pentru a-i face educatie lui Ionel, acesta este pe punctul de a rasturna masina de gatit. Doamna Popescu il considera pe Ionel un strengar, destept. Se poarta cu el cu multa dragoste si tandrete, este foarte mandra de el si incapabila sa-i refuze ceva ori sa-i aprecieze corect faptele. Ionel este neastamparat, lipsit de bune maniere (bate toba si sufla in trambita, asurzindu-l pe musafir, se joaca cu mingea, rasturnand cafeaua vizitatorului, ii toarna acestuia dulceata in sosoni), nepoliticos (i se adreseaza musafirului cu tu), inconstient de gravitatea faptelor sale (o ataca cu sabia pe femeia care aducea tava cu cafele si isi raneste mama, fumeaza). Cu toate acestea, Ionel este un personaj simpatic, ca si domnul Goe, pe care publicul roman l-a indragit si l-a transformat intr-un nume pentru a descrie toti copiii alintati si obraznici.
S-a nascut la 30.01.1852, la Haimanale, judetul Prahova, si a incetat din viata la 09.06.1912, la Berlin, in Germania.
Ziarist A lucrat la publicatiile Ghimpele, Alegatorul liber, Unirea democratica, Romania libera, Timpul, Constitutionalul, Universul. In 1877 a redactat singur, in intregime, saptamanalul umoristic Claponul. In perioada august – septembrie 1877, impreuna cu publicistul Frederic Dame, a scos ziarul Natiunea romana, care si-a incetat insa aparitia dupa publicarea unei stiri false despre caderea Plevnei. In 1893, impreuna cu A. Bacalbasa, a scos revista umoristica Moftul roman. In 1894 a editat, impreuna cu Ioan Slavici si George Cosbuc, revista literara Vatra.
Dramaturg A scris comediile O noapte furtunoasa (1878), Conul Leonida fata cu reactiunea (1879), O scrisoare pierduta (1884), D-ale carnavalului (1885). In comedii, sunt criticate moravurile vietii politice si familiale burgheze de la sfarsitul secolului trecut (necinstea, incultura, orgoliul).
Momente si schite Se aseamana cu piesele de teatru prin fondul lor dramatic si comic. Critica educatia familiala (Domnul Goe, Vizita, Bubico), destramarea familiei (Mici economii, Tren de placere), superficialitatea presei (Reportaj, Ultima ora, Groaznica sinucidere din strada Fidelitatii) si incompetenta didactica (Un pedagog de scoala noua). In momente si schite, Caragiale a creat cateva personaje tipice memorabile – copilul prost crescut, bucuresteanul, amicul.
Importanta operei lui I.L. Caragiale I.L. Caragiale este creatorul limbajului dramatic in literatura romana. Scriitor de valoare universala, a fost tradus, in timp, in toate limbile de larga circulatie – franceza, engleza, italiana, spaniola, germana, dar si in maghiara, sarba, bulgara si altele, piesa O scrisoare pierduta jucandu-se pe toate meridianele, din Franta in Argentina, din Germania in Japonia si Egipt.
S-a nascut in Bucuresti, la 01.08.1915. Poet, prozator si traducator roman. Opera
Emil Garleanu S-a nascut la 05.0.1878, la Iasi; a murit la 02.07.1914, la Campulung-Muscel. Prozator si jurnalist roman. Viata A intrat de timpuriu in miscarea Samanatorul, sub influenta careia si-a desfasurat prima parte a activitatii literare. A debutat la revista ieseana Arhiva. A fost redactor la revista samanatorista Fat-Frumos si colaborator la Convorbiri critice. A participat activ la infiintarea Societatii Scriitorilor Romani, al carei presedinte a fost. Opera A debutat cu volumul Batranii (1905), in care sunt evocati boieri de vita veche, patriarhali si visatori, superiori lumii noi, burgheze, care i-a ruinat. Un alt volum, Nucul lui Odobac (1910), dezvolta tot o tema samanatorista: disparitia taranimii patriarhale si a obiceiurilor traditionale. Cea mai cunoscuta opera a lui Emil Garleanu este Din lumea celor care nu cuvanta (1910), in care a relatat, cu duiosie, intamplari alegorice din viata gazelor, pasarilor, animalelor si plantelor. Alte volume:
George Toparceanu S-a nascut la 20.03.1886 si a murit la 07.05.1937, la Iasi. Poet, prozator si jurnalist literar roman. Viata A studiat la Facultatea de Litere din Bucuresti, dar nu si-a luat diploma. A fost un functionar marunt pana in 1911, cand a fost angajat secretar de redactie al revistei Viata romaneasca, din Iasi. In timpul primului razboi mondial, a fost luat prizonier pe frontul bulgaresc si a petrecut 2 ani (1916 – 1918) intr-un lagar. In 1918 a scos la Iasi, impreuna cu Mihail Sadoveanu, revista Insemnari literare. Cand, in 1920, reapare Viata romaneasca, a preluat functia de redactor-sef. In 1926 a obtinut Premiul National de poezie, iar in 1936 a fost ales membru corespondent al Academiei.
Opera
Mihai Eminescu Mircea Eliade Michael Ende
Fisa de lectura I. Informatii generale Autor – George Toparceanu – s-a nascut la 20.03.1886, a murit la 07.05.1937, Iasi; poet, prozator si jurnalist literar; in 1926, a castigat Premiul National de poezie; in 936, a fost ales membru corespondent al Academiei; Titlu – poezia Rapsodii de toamna face parte din volumul Balade vesele (ulterior numit Balade vesele si triste), aparut in 1916; Tipul textului – literar, poezie. II. Informatii despre continutul lucrarii Nota definitorie a poeziei este imbinarea de umor si sentimentalism. Poetul priveste cu simpatie si intelegere dramele fiintelor marunte. In versurile de mai sus, poetul reda zbuciumul provocat in universul necuvantatoarelor de apropierea toamnei (O boare … a furat de prin ponoare puful papadiilor; Solzii frunzelor marunte s-au zburlit pe ramura). Limbajul este simplu, versurile sunt scurte, iar ritmul alert. Figurile de stil frecvent utilizate sunt: Personificare - o boare … a furat …; un salcam privi; solzii frunzelor … s-au zburlit; Epitete - Un salcam … mandru; frunze marunte; Comparatie - Un salcam … mandru ca o flamura. Sfarsit de toamna Pastelul Sfarsit de toamna, de Vasile Alecsandri, are ca tema sentimentele de tristete si melancolie provocate de venirea toamnei si apropierea iernii. In prima strofa, este conturat tabloul plecarii pasarilor calatoare – cocostarci, randunele, cocori. Succesiunea de verbe, toate la timpul trecut (parasit-au, au fugit, pribegit-au), creeaza sentimentul de tristete provocat de aceasta despartire, culminand cu exprimarea sentimentului de jalnic dor. Aversiunea poetului fata de iarna, anotimp asociat mortii, reiese din numirea acesteia prin expresia zile rele. In strofa a doua, este conturat, in contrast cu inaltul cerului, tabloul sosirii toamnei pe pamant: disparitia vegetatiei si producerea brumei. Versurile dezvaluie nostalgia poetului dupa zilele luminoase si verdeata verii. Strofa a treia revine la descrierea semnelor toamnei in vazduh: carduri de cocori zboara pe un cer innorat, cu un soare palid. Ultima strofa descrie, combinand planurile celest si terestru, apropierea iernii: ziua scade, noaptea se mareste, bate un vant rece, anuntand crivatul si nelinistind animalele (boii, caii, cainii). Din tot acest tablou, se detaseaza omul. Daca pe tot parcursul pastelului a strabatut, discret, prezenta sa – prin sentimentele exprimate - , in final apare ca fiinta superioara care cugeta la evolutia fenomenelor de necontrolat din jurul sau. Pare ca se gandeste, in tihna, in fata focului, la trecerea timpului – pentru natura (succesiunea anotimpurilor) si pentru sine (curgerea anilor). De altfel, Vasile Alecsandri a scris pastelurile dupa varsta de 40 de ani, trecand de la poezii de dragoste la poezii descriptive. Figurile de stil cel mai des intalnite sunt:
Alternanta descrierii prezentei toamnei pe cer si pe pamant, precum si raportul echilibrat intre substantive si verbe confera armonie versurilor. Posastiuc Serban Clasa a V-a A Vasile Alecsandri - s-a nascut in 1818, la Bacau, si a murit in 1890, la Mircesti;
- poet, prozator si dramaturg;
- reprezentant de seama al generatiei de scriitori de la mijlocul secolului al XIX-lea; Mihail Sadoveanu: Incepand din preajma anului 1840, vreme de jumatate de veac, V. Alecsandri a intrupat in sufletu-i generos si a exteriorizat cu marele-i talent toate aspiratiile neamului nostru. - admirator al folclorului national, a alcatuit culegeri de literatura populara;
- cele mai importante volume de poezii: Pasteluri, Doine si lacramioare, Ostasii nostri.
Posastiuc Serban Clasa a V-a A Sfarsit de toamna Poezia face parte din volumul Pasteluri, de Vasile Alecsandri, creatorul acestei specii literare. Pastelurile descriu mici tablouri de natura inspirate din lunca Siretului. Au ca tema exprimarea, cu simplitate, a starilor sufletesti ale poetului in fata frumusetii naturii. Majoritatea se caracterizeaza prin optimism si contin detalii gingase ori note de umor.
Majoritatea Pastelurilor au fost publicate in revista Convorbiri literare, in anii 1878-1875. Au aparut in volum in 1875. Criticul literar George Calinescu l-a comparat pe V. Alecsandri cu pictorul Nicolae Grigorescu, apreciind ca Pastelurile aduc in literatura romana o poezie noua, in care predomina tehnica picturala.
Pastelul Sfarsit de toamna, creat in 1868, descrie, cu tristete si melancolie, ultimele zile de toamna si apropierea iernii. Dragostea poetului fata de natura strabate de la primele cuvinte: oaspetii caselor noastre, cum sunt numite pasarile calatoare – cocostarcii si randunelele. Natura este surprinsa in diversele sale forme de existenta, alternand, echilibrat, planurile celest si terestru. Tabloul de toamna cuprinde carduri de pasari calatoare care migreaza, campii vestejite, lunca acoperita de bruma, copaci goliti de frunze, cerul intunecat de nori negri, care acopera soarele. Apropierea iernii este descrisa prin expresii cum ar fi: zile rele, nouri negri plini de geruri, precum si in ultima strofa: Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare! Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare. Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc. Din tot acest tablou, se detaseaza omul. Daca pe tot parcursul pastelului a strabatut, discret, prezenta sa – prin sentimentele exprimate - , in final apare ca fiinta superioara care cugeta la evolutia fenomenelor de necontrolat din jurul sau. Pare ca se gandeste, in tihna, in fata focului, la trecerea timpului – pentru natura (succesiunea anotimpurilor) si pentru sine (curgerea anilor). De altfel, Vasile Alecsandri a scris pastelurile dupa varsta de 40 de ani, trecand de la poezii de dragoste la poezii descriptive. Figurile de stil prezente in poezie sunt:
Cuvintele care denumesc ori fac referire la sentimentul de tristete, de melancolie apar de mai multe ori in poezie: jalnic dor, campia trista, omul trist. In poezie, predomina substantivele si adjectivele, fiind o descriere. Verbele sunt la timpul trecut, cand este vorba de plecarea pasarilor calatoare, la prezent, in strofele a II-a si a III-a, care descriu transformarile petrecute in natura. Sfarsit de toamna este o poezie plina de armonie, in care maretia si frumusetea naturii capata contur prin forta cuvantului. Antiteza – opozitia dintre doua cuvinte, fapte, personaje, idei Exemplu: Ea bogata, eu sarac… Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate … Comparatie – alaturarea a doi termini, cu scopul de a se releva trasaturile asemanatoare Exemplu: frunzele cad, zbor in aer si de crengi se dezlipesc ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc; din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt la ceruri, ca balauri din poveste, nouri negri plini de geruri; Enumeratie – prezentarea detaliata a faptelor Exemplu: cocostarci si randunele; frunzele cad, zbor, se dezlipesc; Epitet – rezulta din alaturarea unui adjectiv, adverb pe langa un substan |
