Citate din Baltagul referat






BALTAGUL

                                                       Mihail Sadoveanu

Personaje:

Nechifor Lipan

Vitoria Lipan

: sotia lui Nechifor Lipan

Minodora, Gheorghita

: copiii lor

Daniil Milies

: parinte

Iordan

: crasmar

                                                                                                                       Stapane, stapane,

                      Mai chiama s-un cane

I

            'Viata muntenilor e grea; mai ales viata femeilor. Uneori stau vaduve inainte de vreme, ca dansa.

            Munteanului i-i dat sa-si castige panea cea de toate zilele cu toporul ori cu cata. Cei cu toporul dau jos brazii din padure si-i duc la apa Bistritei; dupa aceea ii fac punte pe care le mana pana la Galati, la marginea lumii. Cei mai vrednici intemeiaza stani in munte. Acolo stau cu Dumnezeu si cu singuratatile, pana ce se imputineaza ziua. Asupra iernii coboara la locuri largi si-si pun turmele la iernat in balti. Acolo-i mai usoara viata, s-acolo ar fi dorit ea sa traiasca,  numai nu se poate din pricina ca vara-i prea cald, s-afara de asta, munteanul are radacini la locul lui, ca si bradul'.

            'Avere aveau cat le trebuia: poclazi in casa, piei de miel in pod; oi in munte. Aveau si parale stranse intr-un cofaiel cu cenusa. Fiindu-le lehamite de lapte, branza si carne de oi sfartecate de lup, aduceau de la campie legume. Tot de la campii largi, cu soare mult, aduceau faina de papusoi. Uneori se ducea Vitoria singura si o incarca in desagi pe cinci caluti. Pe cel din frunte calarea ea barbateste; ceilalti veneau in urma cu capetele plecate si cu fraiele legate de cozile celor dinainte.'

            'In noaptea asta, catra zori, avut cel dintai semn, in vis, care a impuns-o in inima si-a tulburat-o si mai mult. Se facea ca vede pe Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catre ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape.'

II

            'Soarele batea de catra amiaza de pe tancul Magurii. Ridicand ochii si clipind, Vitoriei i se paru ca brazii sunt mai negri decat de obicei. Dar asta era o parere, caci sub soare lunecau palcuri de nouri alburii. Vremea era calduta si abia adia vantul, aducand in ograda, ca pe niste fluturi tarzii, cele din urma frunze de salcie si de mesteacan.'

            'O clipa miscarea casei se potoli si vantul isi spori zvonul pe deasupra satului. Gainile se suira pe prispa la adapost, alungate de cele dintai stropituri reci. Vitoria privi cu uimire la cucosul cel mare porumbac, cum vine fara nici o frica si se aseaza in prag. Inima-i batu cu nadejde, asteptand semnul cel bun. Dar cucosul se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta. Canta o data prelung si se mira el singur.

            -Nu vinesopti cu ingrijorare gospodina.'

III

            '-Nu. Tocmai de asta-s cu mare grija. In douazeci de ani am ajuns eu sa-i cunosc drumurile si intoarcerile. Poate zabovi, o zi ori doua, cu lautari si cu petrecere, ca un barbat ce se afla; insa dupa aceea vine la salasul lui. Stie ca-l doresc si nici eu nu i-am fost urata.'

IV

            Baba Maranda:

            '-Lumea-i rea, draga matusii, se tangui ea cu jale, facandu-si gura punga si clatinand din cap. Am inteles despre sotul dumitale, Nechifor Lipan, ca a ajuns cu bine in locul acela la Dorna, unde trebuia sa cumpere oi de la niste ciobani. Dar dupa aceea s-a gasit una cu ochii verzi si cu sprancenele imbinate, care s-a pus prag si nu-l lasa sa treaca.'

            'Baba trase din brau carti soioase si rupte la colturi. Sui pe lavita masuta cu trei picioare, intinse pe ea stergar si insira iconitele amestecate cu toate celelalte semne ale bucuriilor si tristatilor.

            Dadu Vitoriei dama de cupa, ca s-o meneasca incet deasupra buzelor.

            -Vezi, draguta, cum ti s-aleg dumitale lacrimile si scarba? Si omul dumitale, craiul de spatii, rasare intr-alta parte, intr-o adunare de oameni. Acolo-i nelipsita cea cu ochii verzi, precum am spus.'

            'Se aseza iar pe laita. Vorbi cu glas schimbat:

            -Daca va fi nevoie, se poate trimite spre acel loc o pasere care striga noaptea si are ochi de om. E mai greu si-i cu mare primejdie, dar se poate.

            -Sa moara dusmanca?



            Baba incuviinta, apasandu-si barbia in piept. Vitoriei i se batu inima; cu toate acestea hotari cu tarie in sine moartea femeii cu ochii verzi.

            Se crezu datoare, catra sfant si catra Dumnezeu, sa deie o lamurire:

            -Intai am sa fac rugaciunile cele de cuviinta la Maica Domnului, zise ea. Dupa aceea am sa tin post negru douasprezece vineri in sir. Pan-atunci, poate mi se intoarce omul. '

 

V

            'Ea insa se socotea moarta, ca si omul ei, care nu era langa dansa. Abia acum intelegea ca dragostea ei se pastrase ca-n tinereta. S-ar fi cuvenit sa-i fie rusine, caci avea copii mari; insa nu marturisea asta nimanui, decat numai siesi, noptilor si greierului din vatra.'

            '-Sa pregatesti, cu Mitrea, sania, ii zise Vitoria. S-o umpli cu fan; sa pui s-un sac de orz pentru cai. Mani dimineata ne ducem la Piatra.'

VI

            'Dupa rasaritul soarelui, a doua zi, a fost in Piatra. Targul il mai vazuse, la iarmaroace.[] Cum a deschis gura sa intrebe, Vitoria a aflat indata unde poate gasi pe domnul prefect.'

            '-Nu m-aduce vant bun, domnule prefect. Mi-a plecat sotul de-acasa acu saptezeci si trei de zile si inca nu s-a intors. S-a dus la Dorna dupa niste oi. Nu mi-a scris, n-am aflat de la nimeni. Stau asa; il astept si nu vine.'

            'Drumul acela la Sfanta Ana si la Piatra i-a fost de cel mai mare folos. Avand intr-insa stiinta mortii lui Nechifor Lipan si crancena durere, se vazu totusi eliberata din intuneric. Cum ajunse acasa, isi lasa numai o zi de odihna, apoi incepu a pune la cale indeplinirea unor hotarari  mari. Toate erau in dosul ochilor acelora aprigi si ieseau una dupa alta.'

            'Da. Dupa ce trimet jalba, imi ispravesc toate cate am de ispravit si m-oi duce singura la Dorna. Am si primit eu hotarare in inima mea. N-am sa mai am hodina cum n-are paraul Tarcaului, pan'ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan.[] Iau cu mine si pe baiet; sa am alaturi o putere barbateasca. Mani dau faurului o bucata de fier sa bata din el baltag, si sfintia-ta vei face un bine, sa-l blagoslovesti.'

VII

            'In zori de ziua, vineri in 10 martie, munteanca si feciorul ei au inchingat caii cei pagi s-au incalecat. Au trecut pe la parintele Danila, si Gheorghita a adus maica-sa tasca de la cucoana preuteasa Aglaia. Au coborat la crasma s-au trezit pe negustor. Au cerut domnului Iordan rachiu intr-o plosca de lemn. Si cand rasarea soarele, se aflau afara din sat, in lungul paraului, catra apa Bistritei.'

VIII

            '-Dintre toate cate-mi spui, domnu negustor, eu inteleg ca vrei asa sa ma mangai, ca un om cu inima buna. Sa stii dumneata ca eu am pornit dupa semne si dupa porunci. Mai ales daca-i pierit, cata sa-l gasesc; caci, viu, se poate intoarce si singur.'

IX

            '-Nu s-a oprit cumva la covalia dumitale, asta-toamna, un om cu un cal negru tintat in frunte?

            -Ba s-a oprit.

            -Si-ti aduci aminte cum era imbracat acela om?

            -Imi aduc aminte. Purta caciula brumarie. Avea cojoc in clinuri, de miel negru, scurt pana la genunchi, si era incaltat cu botfori.

            -Acela, mos Pricop, a fost sotul meu.'

X

            'Locuitorii acestia de sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinti ca si-n ierni cumplite, fara griji in bucurii ca si-n arsitele lor de cuptor, placandu-le dragostea, si betia, si datinile lor de la inceputul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oamenii de la campie si venind la barlogul lor ca fiara de codru - mai cu sama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta: cel mai adesea se desmiarda si luceste - de cantec, de prietinie. Asa era si acel  Nechifor Lipan, care acuma lipsea. Asa au intampinat-o in drumul ei pe Vitoria si altii, nu numai mos Pricop.'

            '-De-acu ma duc, ii lamuri ea, pe drumul acelor oi. Zici ca s-au dus tot la vale?

            -Da, ma rog.

            -Tot la vale, inspre un loc de iernat?

            -Da, ma rog. Pe cat i-am inteles, au apucat pe drumul spre Neagra.

            -Cred ca m-a ajuta Dumnezeu si mi-a da miros, sa le-adulmec din urma in urma.

            -Da, ma rog, hm! facu batranelul ramanand singur, ca sa se minuneze si mai mult de asemenea muiere ciudata.'

XI

            'Omul isi aducea tare bine aminte; si obrazul muntencei se insenina putintel. Catra Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, intr-adevar a facut popas mai la vale, pe toloaca, asemenea turma cum o prubuluia nevasta. Cand ciobanii s-au miscat inspre crasma, au sosit din urma si stapanii, in numar de trei. Da-da! unul era pe-un cal negru tintat si purta caciula brumarie. Acela a dat porunca pentru rachiu s-a cinstit pe ciobani. A cerut o litra deosebita pentru el si pentru ceilalti doi tovarasi.[] Unul era mai putintel la trup si negricios ca mine. Celalalt, mai voinic decat toti si radea des si tare. Avea buza de sus despicata ca la iepure. Mai ales acestuia ii placea tare bautura. Multe vorbe nu spunea. Radea si bea. Mester la vorba era cel cu caciula.'





            'A gasit amintirea celor trei tovarasi calareti si la Borca. Iar de-aici turma a apucat spre stanga, parasind apa Bistritei. Acuma Vitoria se abatea iarasi intr-o tara cu totul necunoscuta, cu nume de sate si munti pe care nu le mai auzise. '

            'A facut popasul obisnuit intr-un sat caruia ii zicea Sabasa s-a aflat s-acolo urma oilor s-a calaretilor.'

            'In intuneric, incepea sa i se faca lumina. La Sabasa fusesera trei. Dincoace, peste muntele Stanisoara, la Suha, Nechifor Lipan nu mai era. Se inaltase deasupra? Cazuse dedesubt? Aici, intre Sabasa si Suha, trebuia sa gaseasca ea cheia adevarului. Nu i se parea nici greu: caci Calistrat Bogza si tovarasul sau puteau fi gasiti la casele lor, ori in valea din dreapta ori in valea din stanga.'

XII

            'Vitoria s-a uitat si-a cunoscut pe Calistrat Bogza. L-a cunoscut si pe cel marunt si negricios. Primarul si notarul, oameni bine hraniti si grosi, erau imbracati oraseneste.'

            Calistrat Bogza afirma:

            '-Ce-as putea sa-ti spun? zise el saltand din umeri. Pe drum, venind de la Dorna, ne-am inteles asupra vanzarii oilor. I-am numarat paralele. A dat o parte Cutui, care-i de fata. Alta parte am dat eu. Ne-am despartit. Lipan inca arata graba mare.'

            '-Dumneata vrai sa stii cam multe, rase Calistrat. De unde vrai sa stiu eu chiar in ce loc? Pe cat tin minte, ne-am oprit la Crucea Talienilor.'

            '-Ma duc, ce sa fac? Musai sa-l caut, ca numai unul am. L-am cautat pe drumul mare, acuma am sa-l caut pe poteci, ori prin rapi. Sfanta Ana de la Bistrita are sa ma indrepte unde trebuie.'

            Vitoria Lipan afirma in dialogul cu sotia lui Iorgu Vasiliu:

            '-Lipan avea o vorba, grai Vitoria, cu privirea ei de vis.

            -Care vorba?

            -Nimene nu poate sari peste umbra lui. Aceasta-i si pentru noi; poate si pentru altii.

            -Adevarat cuvant, bun cuvant.

            Vitoria inchise ochii, zguduita. Din intunericul lui, in care se departa, pentru intaia oara Lipan se intorsese aratandu-si fata si graind lamurit numai pentru urechile ei.

            In vremea noptii s-a somnului, aceasta vedenie s-a mai produs o data. S-a adeverit si alta asteptare a muntencii. Vantul a pornit din nou, venind acuma de catra miazazi. Potrivit sfaturilor si hotararilor, mama si feciorul au lasat cojoacele cele grele si o parte din tarhat la hanul lui domnu Iorgu Vasiliu, si au trecut pe cateva zile dincolo de munte, la Sabasa.'

            'Vitoria isi trecu betisorul in stanga si intinse spre el mana dreapta.

            -Lupu!

            Strigase c-un glas pe care abia il auzi domnu Toma. Totusi strigase din toate puterile ei launtrice.

            Cunoscand-o, canele lui Lipan veni drept la dansa si i se asternu la picioare. Scheuna incet, plangand; inalta botul si linse mana care-l mangaia. Femeia avea in ea o sfarseala bolnava si-n acelasi timp o bucurie, gasind in animal o parte din fiinta celui prapadit.'

XIII

            '-Dand lamurire la intrebarea nevestei, arata ca acest cane de pripas a venit la gospodarie lui asta-toamna, din rapile muntelui. L-a vazut dand tarcoale; pe urma s-a suit pe-un colnic s-a urlat, cum urla canii de singuratate.[] Oamenii de casa i-au dat nume Pripas, pe care el l-a inteles - si s-a purtat toata iarna cu vrednicie, strajuind in vremea noptii in patru parti a ograzii si platindu-si cu dreptate hrana.[] In cele dintai saptamani, in unele dupa-amiezi, dulaul era fugar. Se ducea in munte, cautand parca ceva. Din cat spunea nevasta de la Tarcau, se vede ca-si cauta stapanul. Se ducea poate unde zacea lesul, intr-un loc singuratic si pustiu. Dupa ce au venit ninsorile si s-a pus omat, canele s-a mai linistit. Tot se mai duce pana la colnic. Acolo sta pe ganduri; dupa aceea se intoarce acasa. Mintea canelui nu-i ca omului. Se vede ca a uitat drumul, daca intr-adevar se ducea pana la stapanul lui mort.'

            'Canele sta cu luare-aminte pe coada, privind vaile ca un om.[] Cand cobora la al doilea pod al vaii dinspre Sabasa, canele se opri si deveni nelinistit.'

            '-Baiete - zise munteanca - leaga-ti calul de un mesteacan, cum fac si eu. Coboara-te in rapa dupa cane. Si asara, cand suiam, a dat aicea semn; dar era in lantug.'

            'Avand buna incredintare de ce putea fi acolo, Vitoria isi aduna cu palmele straiul in poala din fata si-si dadu drumul alunecus pe urma baiatului. Cu tamplele vajaind, razbi in ruptura de mal, in latratul ascutit si intaratat al canelui. Gheorghita zvacnea de plans, cu ochii acoperiti de cotul drept inaltat la frunte. Oase risipite, cu zgarcurile umede, albeau tarana. Botforii, tasca, chimirul, caciula brumarie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, insa imputinat de dintii fiarelor. Scheletul calului, curatit de carne, sub tarnita si poclazi, zacea mai incolo.

            -Gheorghita!

            Flacaul tresari si se intoarse. Dar ea striga pe celalalt, pe mort. Ingenunchind cu graba, ii aduna ciolanele si-i deosebi lucrurile. Capatana era sparta de baltag.'

XIV

            'Avea in ea o putere noua, care-i razbea in toate miscarile si in priviri.



            -Gheorghita - hotara ea - tu sa stai aici, sa priveghezi pe tatu-tau. Iar eu ma cobor in graba la Sabasa, ca sa dau de stire. Vin cu caruta si cu domnu Toma, ca sa luam mortul, sa-l ducem in sat si sa implinim cele de cuviinta.'

            'Autoritatile nu s-au putut aduna in rapa decat a treia zi. Vitoria a stat c-un umar intors, ascultand ce puteau sa spuna niste oameni care n-aveau nimic cu Nechifor Lipan.[] Jignita a fost munteanca mai ales de faptul ca nici unul nu si-a facut cruce si n-a spus o vorba crestineasca pentru sufletul lui Nechifor.'

            'Atunci Vitoria s-a crezut datoare sa spuie ce stia. Anume ca, dupa cumparatura de oi de la Dorna, Nechifor a venit pan-aici cu doi tovarasi si prietini, care traiesc si acuma peste Stanisoara, la un loc care se chiama Doi Meri. Acei prietini arata ca au cumparat oile lui Lipan si i-au numarat banii. Dupa numaratoarea banilor, care s-a facut sus, Lipan s-a intors, purcegand spre casa. Atunci se vede ca cineva, care a fost de fata s-a vazut targul si banii, s-a luat dupa el  si l-a lovit. I-a rapit banii oilor. Altfel nu se poate sa fie, arata Vitoria; caci asa spun acei doi prietini ai mortului, anume Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Deci Lipan nu si-a pus banii la un loc cu cei care-i mai ramasesera; ci-i purta in mana. Ucigasul l-a lovit si i-a smuls banii; caci, cum l-a lovit, Lipan a cazut in rapa cu tot cu cal. Sa se fi dus dupa el, e mai greu de crezut; caci era canele, care s-ar fi luptat cu indarjire pentru stapan. Ca sa jefuiasca pe mort, acel care lovise trebuia sa ucida si canele. Insa canele s-a aflat viu.'

XV

            'In Suha, domnul Anastase Balmez si-a inceput cercetarile lui cu o dibacie de care se simtea cu drept cuvant mandru. A poftit la domnia-sa, ca informatori, pe cei doi gospodari, hotarat sa-i asculte cu rabdare si cu blandeta.'

            '-Vezi? Atuncea de ce tot amesteci acel martor?

            -Nu-l amestec, domnule prefect. Dar noi, muntenii avem obiceiul sa facem vanzarile cu martori, nu cu hartii scrise de domnii judecatori. Daca domnia-voastra spuneti ca nu-i martor, eu tac. Atunci s-au scris hartii. Dar la urma urmei nici de acestea nu era nevoie, caci domnu Bogza si domnu Cutui erau prietini buni cu domnu Nechifor Lipan. De aceea sa stiti, oameni buni, ca eu n-am venit pentru alta aici decat sa va poftesc la inmormantarea oaselor care au mai ramas.'

            La inmormantarea lui Nechifor Lipan:

            'Autoritatile si gospodarii de la Doi Meri erau de fata. Bogza umbla despartit de Cutui, unul pe o parte a drumului, celalalt pe alta parte. Nu-si vorbisera; nu se privisera. Numai cand satenii au suit din rapa racla si au potrivit-o in car si i-au scos capacul, Calistrat Bogza nu s-a putut opri sa nu intinda gatul pe deasupra altor capete, ca sa se uite sa vada ramasitele mortului.[] Daca ar fi cu putinta sa vada de-aproape in ce stare se afla teasta. Caci daca nu se cunoaste vreo palitura de unealta de fier, atunci oricine cu usurinta ar putea crede ca Lipan, fiind ametit de bautura, a nimerit, noaptea, cu tot cu cal, in rapa.'

XVI

            '-[] Eu cred asa, domnu Calistrat, ca sotul meu umbla singur la deal pe drumul Stanisoarei si se gandea la oile lui. Poate se gandea si la mine. Eu n-am fost de fata, dar stiu. Mi-a spus Lipan, cat am stat cu dansul, atatea nopti, in rapa.'

            '-Sa-ti spun, domnu Calistrat. Omul meu se gandea, vra sa zica, la ale lui si la mine si umbla la deal in pasul calului, suind spre Crucea Talienilor.[] Unii ar putea zice ca venea la vale. Dar eu stiu mai bine ca se ducea la deal. Dar nu era singur. Avea cu el canele. Si se mai aflau in preajma lui doi oameni. Unul daduse calcaie calului si grabise spre pisc, ca sa bage de sama daca nu s-arata cineva. Al doilea venea in urma lui Lipan, pe jos, si-si ducea calul de capastru. Sa stiti ca nu era noapte. Era vremea in asfintit. Unii cred ca asemenea fapte se petrec noaptea. Eu am stiinta ca fapta asta s-a petrecut ziua, la asfintitul soarelui. Cand cel din deal a facut un semn, adica sa n-aiba nici o grija, ca locu-i singuratic, cel care umbla pe jos a lepadat fraul. Si-a tras de la subsuoara stanga baltagul si, pasind ferit cu opincile pe carare, a venit in dosul lui Nechifor Lipan. O singura palitura i-a dat, dar din toata inima, ca atunci cand vrei sa despici un trunchi. Lipan a repezit in sus manile, nici n-a avut cand sa tipe; a cazut cu nasu-n coama calului. Intorcand baltagul, omul s-a opintit cu el in desertul calului, impingandu-l in rapa. Chiar in clipa aceea canele s-a zvarlit asupra lui. El l-a palit cu piciorul dedesubtul botului. Calul tresarise de spaima. Cand a fost impins, s-a dus de-a rostogolul. Canele s-a pravalit si el. S-a oprit intai hamaind intaratat; omul a incercat sa-i deie si lui o palitura de baltag, dar dulaul s-a ferit in rapa si s-a dus taras dupa stapan. Asta-i. Cel din urma a incalicat s-a grabit dupa cel din varful muntelui, si s-au dus.'       

            '-Gheorghita - vorbi cu mirare femeia - mi se pare ca pe baltag e scris sange si acesta-i omul care a lovit pe tatu-tau.

            Calistrat se smulse din locul lui, repezindu-se spre flacau, ca sa-si ia arma. Cutui i se puse in fata, poprindu-l cu bratele incordate, ca pe un mal. Dar in gospodarul cel mare izbucnise crancena manie. Pali cu pumnul pe Cutui in frunte si-l lepada la pamant. Batu cu coatele pe cei de aproape si-i darama si pe ei. Se zvarli cu capul pe usa deschisa, mugind. Vitoria falfai cu bratele ca din aripi dupa el. Intr-o clipa fu si ea in prag, tipand:

            -Gheorghita! da drumul canelui!'

            'Cutui mormaia:

            -N-aveti sa ma asupriti: n-aveti sa ma ucideti. Eu spun de bunavoie. Si sa se stie ca a fost intocmai cum a aratat femeia mortului.'

            'Parinte - zise Bogza, gafaind iar - eu vad ca se poate intampla sa pier. Pentru asta, fac marturisire aicea, sa se stie ca eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit in rapa, dupa cum a dovedit nevasta lui. N-am inteles de unde stie, dar intocmai asa este.'

            '-Iertati-ma.

            -Poate sa traiasca, sopti Vitoria. Stapanirea faca ce stie cu el!

            -Iarta-ma, femeie! ceru muribundul. M-a sugusat canele. Ma duc si eu dupa Nechifor Lipan si trebuie sa ma ierti.

            -Dumnezeu sa te ierte, ii zise Vitoria.'









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani