Cronicarii literaturii romane referat










Cronicarii literaturii romane

Vornicul Grigore Ureche

Fiu al lui Nestor Ureche si al Mitrofanei, Grigore Ureche e unul dintre cei mai vechi cronicari. Despre data nasterii sale putem face numai presupuneri: parintii sai fundand la 1602 manastirea Secul (unde s-au si inmormantat), e probabil ca Grigore Ureche s-a nascut pe la finitul secolului XVI, pe la 1595 si ca avea un frate mai mare Vasile. Pozitiv se scrie ca cea mai mare parte din viata si-a petrecut-o la proprietatea sa din satul Prigoreni (langa Targul-Frumos), departe de evenimentele si afacerile politice, desi in tinerete dobandise functiunea si titlul de „vornic'.

Cronica sau Letopisetul lui Ureche, intitulat „Domnii Tarii Moldovei si viata lor', cuprinde, in 32 capitole, istoria tarii de la intemeierea principatului (adica de la Dragos Voda, 1354) pana la a doua domnie a lui Aron Voda (o perioada de vreo doua secole si jumatate - 1594). Colonizarea Daciei o trateaza pe scurt, constatand originea latina a romanilor, adusi de imparatul Traian. Dupa propria-i marturie, scriitorul se serva de „isvoade', „letopisete' si alte vechi cronici, mentionand aci pe unele scrise latineste, aci pe altele scrise slavoneste. Unul dintr-insele se ocupa cu evenimentele intamplate pana la a doua domnie a lui Petru Rares. Cine vor fi fost acei vechi cronicari nu se stie: unii au lamurit ca cronica lui Arbore Campodux, compilata apoi de Huru (si tradusa de spatarul Clanau), ar fi una din acele scrieri. Se crede ca aceasta cronica el a intocmit-o dupa cronica tatalui sau Nestor Ureche.

Stilul lui Grigore Ureche este curat, concis si energic, intrebuintand figuri, descrieri si sentinte nimerite. Daca admite ca veritati istorice legendele si traditiunile, aceasta se explica prin doua imprejurari:

 1) ca astfel era spiritul general al epocii, pe care-1 gasim la scriitorii contemporani din mai toate tarile;

 2) ca inceputul istenografiei a fost totdeauna in stransa relatiune cu legendele poetice. Totusi cronicarul roman intrece pe cronicarii din occident, care inregistrau zilnic si fara nici o critica amanuntele cele mai neinsemnate: pe langa cronicele anterioare, el consulta chrisoavele domnesti si mai cu seama cronicele polonilor, a caror limba ii era familiara ca si limba latina.

Miron Costin

Fiu al lui Alexandru Costin, Miron se nascu pe la anul 1628. Dupa [cum] insusi marturiseste, pe la 1640 invata la scoala din orasul Bar, in Polonia. Dupa terminarea studiilor, se intoarse in Moldova si se alipi pe langa vistiernicul Iordache Cantacuzino, spre a se deprinde cu afacerile; apoi ocupa mai multe functiuni publice sub Vasile Lupu (1632-1654) si George Stefan (1654-1658). inca tanar, cam de 30 ani, se retrage din viata publica, in care nu-1 vedem reintrand decat dupa 41 ani (1672). incepand de sub [domnia lui] Petru cel Schiop, el indeplini mai multe sarcini, mai ales cea de 'sol', trimis la Petriceicu Voda pe langa vizirul turcilor, care impresura Camenita. Cronicele Moldovei mentioneaza despre dansul mai intai la anul 1674, in domnia lui Dumitrascu Cantacuzino, cand fu numit mare vornic al Tarii de Jos si trimis de doua ori in Polonia spre a trata pentru incheierea pacii cu turcii.

Sub Antonie Ruset (1676), om bun de caracter, Miron Costin se arunca in opozitiune si izbuti a-1 vedea destituit de Poarta. La 6 decembre 1679 se urca pe tron, pentru a treia oara. Duca Voda, amicul sau. Sub acesta isi arata si mai mult talentele si caracterul, in calitate de ministru. Un complot se pregatise, din cauza rapacitatii Domnului, insa revoltatii platira cu viata tentativa ce incercasera.

La 20 aprilie 1683 insoti pe Duca [Voda] in expeditiunea armatei turce si moldovene pentru asediul Vienei. Trecand prin Muntenia, Transilvania si Ungaria, ajunsera pe Serban Cantacuzino al Munteniei si impreuna purcesera spre Viena. La intoarcerea lui Duca [Voda], pe cand se aflau la satul Domnesti (pe Trotus, in Moldova), fura surprinsi de o oaste polona, condusa de Dimidinski si Bainski pentru restabilirea pe tron a lui Petriceicu Voda. Cu acea ocaziune, Miron Costin era sa-si piarda viata, daca nu-1 scapa un polon, amic al sau. Un an se stabili atunci in Polonia, de buna voie, pana la mazilirea lui Dumitrascu, succesorul lui Duca. Cand se sui pe tron Cantemir (cel batran), se reintoarse in patrie si fu numit staroste de Putna, iar fratele sau Velicicu Costin hatman. Constantin Cantemir era bun si indurator, dar avu nenorocirea de a-si pune toata increderea in postelnicul Iordache Ruset, un fanariot viclean si intrigant, pe care-1 facu vistier mare. Miron Costin se opunea asupririlor acestui strain, ceea ce-1 manie. Ocaziunea se prezenta indata. 'Cativa boieri (intre care Lupu, fiind vornic, Gavrila Costache, Ivascu, Constantin si Antioh Jora) fugira in Muntenia la Constantin Brancoveanul, de aci se dusera la Poarta spre a pari pe Cantemir si pe Costinesti. Catre Domn, fanariotul spuse ca Miron Costin si Velicico ii indemnasera. Atunci Cantemir, amagit, puse de ucise pe Velicico in Iasi (in asistenta lui Dimitrie Cantemir) si trimise la Barbosi (tinutul Neamt), mosia lui Miron Costin. Cronicarul era in prada durerii, caci ii murise sotia. Tocmai se ocupa cu trista datorie de a o [in]mormanta, cand sosi un armas, Racovita, ca sa-1 ridice. Pe cand el se ruga sa-I astepte pana isi va ingropa sotia, sosi vataful de paharnici Macri si, cu slujitori, il zmulse din bratele familiei, il dusera la Roman si, ingenunchindu-1, ii taiara capul, in decembre 1692, la varsta de 64 ani. Corpul lui fu depus in mormantul familiei la Barbosi. El lasa trei fii: Ioan serdarul, Patrascu camarasul si Nicolae logofatul, care a continuat cronica tatalui sau.

Miron Costin a fost unul dintre cei mai fecunzi si buni cronicari. Lucrarile lui sunt pe atat de numeroase, pe cat de importante, caci scrise:

a)  „Cronica Moldovei', cuprinzand:

1) „Cartea pentru descalecatul d-intai al Moldovei', tratand, in 7 capitole, de la invingerea si colonizarea Dacici de catre Traian, pana la constituirea principatelor (secolul XIV).

2)  „Letopisetul Tarii Moldovei', cuprinzand o perioada de 68 ani (de la a doua domnie a lui Aron Voda (1594), pana la domnia lui Stefanita Voda (1662). Continuand astfel de unde terminase Gr[igore] Ureche, cronicarul tindea, poate, a intocmi un sir regulat al evenimentelor pana la-nceputul jumatatii a doua din secolul XVII.

b)  „Despre poporul Tarii Moldovei si al Tarii Romanesti', scrisa in versuri polone, in care scriitorul se scuza ca nu manuieste destul de bine acea limba. Poema aceasta s-a tradus in proza si s-a publicat in „Archiva istorica'.

c) „Viata lumii', poema in versuri romane (reprodusa de d. B. P- Hasdeu in finele dramei sale „Rasvan si Vidra', 1869).

d)  In fine, i se mai atribuiesc urmatoarele scrieri netiparite: despre versificarea romana; epigrame in contra mitropolitului Dositei; Vers despre Originea si descalicarea romanilor (tiparit in 'Psaltirea' versificata a lui Dositei si reprodus de d. Cipariu.

In prima-i lucrare, „Cartea pentru descalicatul d-intai al Moldovei' „Miron este mai mult decat slab in privirea cunostintelor clasice' - zice d-1. M. Kogalniceanu (care cel d-intai i-a editat cronicele la Iasi, in 1852). Vorbind despre Ovidiu si exilul lui ]a Tomi[s], Miron Costin se exprima astfel pe la finele capitolului:

„Dintru acele carti (scrise de O vidius) una, ce are nume «De Pont», scrie intru dansa de un prietin al sau, anume Gretiu (Graecinus) de la Ram (Roma) aceste stihuri. Iubite cetitoriule, fiind stihuri latinesti, am lasat loc, fiindu-ti de folos si ca vei intalege, ti-i scrie pe placerea ta, iar eu ti le-am scris pe limba noastra moldoveneasca talmacite:

«Getii tinea intr-o vreme,

Flacul tine Rapa scumpa-a

Dunarii el singur cu sine;

El a tinut Misia-n pace cu credinta,

Pre geti i-a scos dc-a ieca cu biruinta».

Aceste versuri reprezinta pe cele urmatoare ale lui Ovidiu:

Praefuit his, Gracchinc, locis modo

Flacus, et illo Ripa ferox Istri sub duce tuta fuit;

Hic tenuit Mysas gentes in pace fideli,

Hic arcu fusos terruit ense Getus

Stilul lui Miron Costin este simplu si fara afectatiune, energie si pe alocurea pitoresc. Spre a avea o ideie despre dansul, iata descrierea ce face despre o invaziune de lacuste, vazuta pe cand era inca scolar. Descrierile si frazeologia merita atentiune:

„Cu un an mai-nainte de ce s-au radicat, hatmanu cazacesc, asupra lesilor, aproape de vremea secerii, eram pe atunci la scoala in Bar, in Polonia. Pre cale fiind de Ia sat la oras, numai ca vazui despre ameazazi un nor, unde se radica ca o negura. Ne-a parut ca vine o furtuna cu ploaie deodata, pana ne-am tampinat c-un nour da locuste, cum vine o oaste stol. in loc ni s-a luat soarele de desimea locustelor: cele ce zbura mai sus, ca de trei si patni suliti, nu era mai sus, iar care erau mai jos, de un stat de om si mai jos, zbura de la pamant. Urlet, intunecare asupra omului sosind, se radica oarece mai sus, iara multe trecea alature cu omul, fara de sunet, de ceva; se radica in sus de la om o bucata mare acea poiada. si asia mergea pe d-asupra pamantului ca de doi coti pana la trei sulite-n sus tot intr-o desime si-ntr-un chip. Un stol tinea un ceas bun si, daca trecea acest stol, la al doilea ceas sosea altul si asa, stol dupa stol, tinea cat tine din pranz pana in de-aseara. Unde cadea la mas ca albinele zacea, nice cadea stol peste stol, ci trecea stol de stol si nu se pornea pana nu se incalzea soarele bine spre pranz, si calatorea pana-n deseara si pana la caderea de mas, cadea si la popasuri, insa unde manea, ramanea numai pamantul negm-mputit: mce f^nze, nice paie, ori iarba ori semanatura nu ramanea, si se cunostea si unde poposea; ca era locul nu asa negru la popas cum era unde manea acea manie a lui Dumnezeu etc.'

in privinta versificarii lui Miron Costin, iata cateva versuri din poema lui „Despre originea si descalicarea romanilor':

„Neamul tarii Moldovei de unde dareaza.

Din tara Italiei tot omul sa creaza.

Flah intai, apoi Traian au adus prea

Pre stramosii cestor tari de neam cu ferice.

Rasadit-au tarilor hotarele toate

Pre scamne ce stau in veci a se vedea poate.

El, cu vita cestui neam, Tara Rumaneasca

implut-au Ardealul tot, si Tara Moldoveneasca.

Semnele stau de se vad de dansul facute:

Tumul Severinului [] vremi multe;

Stramosii Moldovei adus-au in teara,

Pre gheti cu sabia scotand din hotara.

Stau semnele podului cu praguri cazute

Si Tumul Severinului de Sever facute:

Podul preste Dunare-n Tara Rumaneasca

D-a trecut si ostilc-n tara ungureasca

Pre cela pod a trecut Moldavei stramosi

Batand razboi cu dachi, a sasilor mosi. '

f) in fine, unii ii atribuiesc tot lui Miron Costin compunerea sau traducerea „Alexandriei', si fantasticelor povestiri despre Alexandru Machedon.

Astfel Miron Costin manuia cu distinctiune - pentru acele timpuri - o pana nu numai in proza, ci si in poezie. Cunoscand si folosindu-se de vechi istorici, ca Dion Casiu si Eutropiu, de cronicari si istorici unguri si poloni (ca Bonfiniu, Topeltin, Dlugos, Kromer, Striykovsky, Paskovsky etc); rasfoind scriitori anteriori, cum a facut cu cronica lui Gr[igore] Ureche, careia i-a facut oarecare adaose intercaland-o intre „Cartea despre descalicat' si ..Letopisetul' sau, acest barbat, care umplu mai tot secolul 17, merita ca un insemnat scriitor si principe, Dimitrie Cantemir, sa-1 declare ca pe „cel mai bun istoric ce a avut Moldova'.

Nicolae Milescu

Nicolae Milescu (numit astfel dupa proprietatea sa Milesti din judetul Vaslui) purta porecla de Carnul. Nascut pe la anul 1630, studie de tanar cu multa silinta, invatand limbile latina, elena, slava, germana, turca, greaca moderna si fu unul din romanii cei mai instruiti ai secolului. intre 1660-1662, din cauza intrigilor si rivalitatilor ce domneau sub Stefanita Voda, Milescu se expatrie de bunavoie si se stabili in Rusia. Aci cunostintele lui fura apreciate dupa merit. imparatul Alexe Mihailovici il trimise ca ambasador in China, spre a regula printr-un tratat comertul Rusiei cu acea tara . In timpul sederii sale-n China, Milescu compuse, la 1672, un asa numit „Itinerar', in care a insemnat tot ce vazuse in aceasta calatorie. Tot penei lui se mai datoreste „Cronica pe scurt a romanilor' . in diferite scrieri este numit „spatarul Nicolae Carnul'. El muri intre 1707 si 1709, pe cand in Moldova domnea Mihail Racovita pentru a doua oara. Tarul Petru cel Mare al Rusiei, caruia Milescu ii fusese profesor si educator (in timpul predecesorului sau Alexe Mihailovici) il inmormanta cu onorurile cuvenite unui erudit si om de stat.

Petru Movila si spatarul Nicolae Milescu fusera dar doi romani de valoare care contribuira atat de mult la raspandirea culturii in Rusia. Din acest punct de privire, iata cum se exprima raposatul Ales[andru] Hasdeu : „Pe cand in Europa abia unde si unde venise ideia de neaparata trebuinta a invataturii limbilor rasaritene; pe cand orientalistul invatat o socotia ca [] si ca om mare, ca un geniu, in Moldova - in orasul Hotinului - era [o] foarte buna scoala de limbile arapeasca si turceasca, in care a invatat Sobiesky, fratele slavitului Ioan III, craiul Poloniei. Noi gasim marturii diplomaticesti ca Rusia de multe ori a chiemat din Moldova, in slujba sa, dieci luminati sau scriitori de chrisoave domnesti, doctori si preoti; ba gasim inca dovezi ca tarul rusesc Alexie Mihailovici, puind in gand sa organizeze pravilele tarii sale, a cerut de la Moldova copie dupa ale noastre pravile si obiceiuri ale poporului, spre a se inchipui cu dansele la scopul sau, care pravile ale noastre el le numeste Jntelepte si crestinesti'.

in vremea sa [] si poliglot [Nicolae Milescu] a fost sol din partea tarului Alexie Mihailovici la China, a dascalit copilaria fiului acestuia, a marelui Petru si, daca acest invatator, pe care Petru atat 1-a iubit, a ispravit a intipari in inima imparatului sau ucenic o adanca simtire, daca a semanat in mintea lui o inalta ideie, noi avem a ne fali ca un roman a fost invatatorul lui Petru cel Mare.

„Discursul' raposatului Alesfandrul T. B. Hasdeu de la Hotin,

Petre Danovici e mentionat ca scriitor moldovean de origine, caruia [i] se atribuie o „Cronica', scrisa pe la 1636, dupa cum marturiseste insusi. Acest manuscris incepe cu naratiunea de la Adam si continua pana la anul 1624 (sub sultanul Murad). La fine, autorul zice ca a scris-o Ia 1636.

Domnia de peste doua decenii a lui Vasile Lupu in Moldova (1632-1654) si a Iui Matei Basarab in Muntenia (1633-1654) facu epoca in istoria literaturii si culturii in Romania, atat prin organizarile si reformele ce se realizara, cat si prin operele ce aparura.

Matei Basarab (1633-1654)

Matei Basarab (1633-1654). Pe cand in coprinsul Transilvaniei tipografiile se inmulteau si, sub patronagiul lui Rakoti, se opareau cu litere cirilice carti religioase pentru romani, cu intenti-unea deja semnalata de a se propaga cat mai mult printre dansii reformele luterane si calvine, in Muntenia si-n Moldova se ivea o serioasa ingrijorare. in legatura stransa cu biserica orientala si cu patriarhia din Constantinopole, apoi avand drept vecini pe rusi, tot de ritul oriental si dansii, prelatii si Domnii din ambele principate se ingrijira si luara masuri in contra tendintelor occidentale, pe care le priveau ca erezii. Vasile Lupu in Moldova si Matei Basarab in Muntenia se pusera-n capul acestei rezistente.

Matei Basarab era simplu aga. Matei la 1632, cand se numi ca Domn Grigore Ghika. intre boierii stransi la George Baleanul, banul (Craiovei) era si dansul. Voind sa fuga din casa acestuia, banul zise: ,,- Matei, caci faci copilareste de nu sezi, caci Domnul porunceste sa fiti la opreala, nu doar ca va sa va omoare, ce numai, pana va veni maria sa, [] mai faceti noi rusini'1.

Matei Basarab, dupa ce cu sabia luase domnia Munteniei, vazand cotropirea strainismului, aduna soborul tarii - compus din cler, boieri mari si mici, „sfetnici, dregatori, judecatori si [] a meseria (sic!) locuitori'; ii facu arbitri ai acelor oameni straini tarii, „nu cu lege sfanta, ci cu neamul, cu limba si cu moravurile cele rele, adica greci, care, dupa ce se indurara nici se lenevira in vieata biruintei lor a izmeni si pune jos obiceiurile cele bune si batrane ale tarii indraznira a calca obiceiurile monastirilor si pravila ctitorilor, Domnilor batrani ce a fost legiuita'; in sfarsit, cu autoritatea sa si a adunarii pamantene, restitui manastirile in drepturile lor legitime. Un fragment din hrisovul, incheiat in Targoviste la 27 noiembrie 1640 si citat mai sus, va arata mai lamurit, cu elocinta grava si apasata a stilului stramosesc, marimea acestui fapt, adevarat national. Iata cum se mai exprima hrisovul:

„Drept aceia, noi ce suntem mai sus zisi, «Io Matei Basarab Voevod, dinaintea adunarii a toata tara, cu sufletul si cu voia a tot soborul, asa am []: cum ca acele sfinte [] domnesti, care le-au inchinat acei Domni si vladici straini, pentru mita, fara de voia si fara de stirea a [] le-au supus [] dajnice altor manastiri din tara greceasca, din si de pe aiurea, insa manastirile anume Tismana, Argesul, Cozia, Govora, Cotmina, Ezerul, Gura Motrului, Bradetul. Dilul, Glavaciocul, Snagovul, Bistrita, Mislea, Tanganul, Bo-lentinul, Potocul, Rancaciovul, Valea, Menedocul si altele, acelea toate sa fie in pace de calugari straini, carora li s-au fost dat pentru mitele lor, si sa aiba a trai manastirile intr-acea slobozenie, spre acea pravila si locuiala, cum au legiuit ziditorii si ctitorii lor, si sa aiba a fi pe scama tarii, cum au fost din veci»'.

Numele lui Matei  Basarab se intalneste in  fruntea oricarei propasiri nationale din epoca sa. El sacrifica o viata de aproape 80 ani in munca si sudori pentru poporul roman.

Ca figura, el era smead si costeliv, c-o barba alba si rara, buze subtiri si zambitoare, frunte lata si-nalta, ochi mici si vioi, afundati sub sprancene negre si stufoase. Era fin, intelept, energic si cu caracter de adevarat mare domn. Diplomat [], om cuvios si plin de dorul tarii, el goni - in mijlocul obstestei adunari din Targoviste - pe acei straini precupeti, care se introdusesera in sfintele locase. Din ordinul lui se-naltara, spre podoaba tarii, patruzeci de temple noi. Batrani garboviti, dar cu ochiul plin de foc, da pinteni calului, sub vifor si sub ploaie, pe campia de la [], indemnand si imbarbatand viteaza-i ostire ca sa razbeasca cu agerime ordiele simbriate ale rivalului sau Vasile Lupul si palcurile cazacescului hatman Timusi. Era mare in toate, Matei Basarab nu nesocotea nici cele mai marunte indeletniciri ca linistea si dreptatea intre pamanteni, dand fiecaruia ce era drept al lui. Nu stia multa carte, nu vorbea alta limba decat limba tarii, dar vorba-i era sanatoasa si, cand lua condeiul in mana, apoi condeiul platea cat sabia. Miron Costin zice despre dansul: „Era Matei, Domnul muntenesc, om fericit peste toate domniele acelei tari, nemandru, bland, drept de tara, harnic, la razboaie asa neinfrant si neinspaimantat, cat poti sa-1 asemeni cu marii si vestitii osteni ai lumii'. Un episod ni-1 arata ce si cum era.

Matei Basarab intarise Snagovul vama garlei Spantov si imputernicise pe egumenul Ignatie [] din 10 bani unul si un obroc din carul cu faina; insa vamesul Vaso pusese la uitare ordinul domnului. Egumenul Iganatie reclama si Matei Basarab ordona sa se scrie urmatoarele: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Matei Basarab, Voevod si Domn. Scris-am domnia mea tie, Vaso vamesule. Ce porc de cane esti tu, de cartile domniei mele nu le bagi in seama? A facut domnia mea carti parintelui Snagovului sa-si ia de pe locul lui de la Spantov cum aci [a] fost legea si obiceiul, iar tu, fecior de lele, nu bagi cartile domniei mele in seama. Sa cati sa-1 lasi sa-si ie ce e obiceiul, ca voi tramite domnia mea de acolo te va spanzura. Asta-ti scriu si insumi am zis domnia mea. Scris octombrie 24, leat 7152 (1643)'.

Daca n-a fost singurul erou al Tarii Romanesti, Matei Basarab

a fost negresit cel mai mare domnitor al ei, caci a stiut sa impreune puterea armelor de aparare cu  regularea progresului  si  ordinii inauntru. El muri in ziua de 8 aprilie 1654, dupa o domnie de 21 ani, in care zidise 40 biserici si manastiri.  Ramasitele lui  fura depuse, dupa moarte, intr-o modesta capela pe muntele Amotei, aleasa chiar de dansul pentru ultimu-i locas.

Revenind la Matei Basarab vom spune ca, spre a pune stavila nu numai presiunilor ce clerul strain voia sa-si intemeieze asupra manastirilor romane si veniturilor lor insemnate, dar a opri in catva chiar influenta vatamatoare ce avea asupra limbii nationale1 pe d-oparte limba slavona, pe d-alta limba greaca, el incepu a inmulti numarul tipografiilor in tara si le stabili pe la manastiri, caci menirea lor era sa tipareasca in romaneste carti religioase conforme dogmelor ortodoxe. Dintr-insele au iesit:

a)  Pravila mica tiparita la manastirea Govora in 1640 (adica dupa 7 ani de la urcarea pe tron a lui Matei Basarab). Ea este intitulata „direptator de lege', dupa care se adauga: „Tiparitu-s-au in tipama prea luminatului Domn Io Matei Basarab Voevod a toata tara ungrovlachiei, in manastirea Govora, valito [], iara de la nascerea lui Chrfistos] [] (1640)'. in prefata „Ghenadie cu mila lui Dumnezeu archiepiscop si mitropolit a toata tara Ardealului' se adreseaza mitropolitilor, episcopilor si prelatilor, spuindu-le ca, dupa cum „mai toate limbile au carte pe limba lor', de aceea cugetai si eu, robul domnului meu Is[us] Chrfjstos] sa scot aceasta carte, anume pravila, pe limba romaneasca'. El le recomanda s3 tie cartea „in mare cinste, iar intru mana de nimeni sa nu se dea'. Si, spre a invedera mai bine scopul acestei tari, termina cu ordinul acesta: „Stiut sa fie, cine va indrazni a primi cugetele si is-povedaniele fara invatatura episcopului acelui loc, acela pedeapsa pravilelor va primi, ca un calcator a dumnezeiestilor pravile' etc.

Un exemplar din aceasta carte s-a gasit de d-1 AI. Odobescu la Govora (si-n Bistrita) si s-a daruit statului. Un alt exemplar se gaseste in Transilvania. Primele 4 coaie n-au paginatura, iar d-aci foile sunt paginate. Limba e mai clara decat in cartile din secolul trecut.

b)   Evanghelia invatatoare sau Kazania (Paucenie) preste duminecile anului si la praznice gospodesti (imparatesti) si la alti sfinti mari, scoasa si primenita de pe limba ruseasca pe limba romaneasca cu voia si cheltuiala crestinului Domn Matei Basarab Voevod, iara cu ostenila si izvodirea lui. Silvestru ermonach, tiparita intru dumnezeirea lavra Govora', [] (1642). Primele IV coaie nepaginate, dupa care urmeaza apoi peste 600 file paginate. Aceasta carte incepu a fi tradusa de iermonachul Silvestru (despre care mai pe larg vom vorbi mai la vale p. ), cu binecuvantarea, adica sub supravegherea mitropolitului Teofil „impreuna cu sfintii si iubitorii de Chrfistos] archiepiscopi kir Ignatie Rabniceski (de Ramnic), kir Stefan Buzevski (episcopul Buzaului) si cu sfatul cinstitilor boiari ai Tarii Romanesti, dentru cari mai vartos purtator de grija Uriil (Orestc?) Nasturel predoslav. Egumenul manastirei Govora, care prezida la aceasta lucrare, fu Melelie, zis Macedoneanul, calugar pe care Matei Basarab se zice ca l-ar fi adus din Macedonia si pe care la 1634 l-ar fi numit ca egumen al manastirei Govora, unde se stabili una din primele tipografii din tara (care a durat pana pe la 1716). in prefata Cazaniei, Meletie zice: „Iara eu multamesc domnului meu Is[us] Chr[istos] celui ce ma intari intru rabdare si ma indulci intru sufletul meu acest lucru, si insuma multe ustensile adaosi si izvodind (traducand) si tiparind intru dumnezeiasca lavra, salasul Preacestei, Govora'. Capul lucratorilor tipografici se numea Preda [], care si el adauga ca s-a ostenit cu mintea a ajunge ziua si noaptea de [a] tipari aceste carti. Limba si sintaxa acestei cazanii e mai aceeasi, pe care le-am constatat in cartile tiparite-n Transilvania in secolul precedent [dereptata, feace si feacera, [], aemu, cqnusulu (cu dansul) etc.].

c) 'Invataturi preste toate zilele', alese pe scurt den multe dumnezeiesti carti, de folosinta tuturor crestinilor, prepuse de pe limba greceasca pe limba rumaneasca etc. „de ieromonachul Melchisedec, egumenul manastirei Campu-Lung, tiparita la Campu-Lung in anul (1642)'. in prefata, se spune ca Jnvataturi [le] fiind scrise-n greceste' nu le pot intelege toti oamenii tarii noastre ai vremii de acum, iara noi ieromonach Melchisedec, egumen sfintei monastiri etc. pohtit-am si am nevoit de le-am scos pe limba rumaneasca', etc.

d) 'Evanghelie invatatoare', 1644. Manastirea Dealu.

'Indreptarea legii cu Dumnezeu' sau pravila cea mare' tiparita in Targoviste la 1652 in folio, cu 25 foi nepaginate, iar restul cu 95 paginate. Titlul acestei carti este: „indereptarea legii cu Dumnezeu, care are toata judecata archiereasca si imparateasca de toate vinile preotesti si mirenesti. Pravila sfintilor apostoli etc. scrise mai-nainte si tocmite cu porunca si invatatura blagucestivului 'Tiparat kir Ioan Komneanul, de cuvantatorul diacon al marei biserici Iu Dumnezeu si pazitor de pravile kir Alexie Aristin, iar acum de intai prepuse toate de pe elineste pe limba rumaneasca cu nevointa si userdia si cu toata cheltuiala a prea [] de Chr[istos] kir Stefan, cu mila lui Dumnezeu mitrop[olitul] Targov(istei), exarch(ul) plaiului si a toata Ugrovlachia in Targoviste in tipografia prea lumfinatului meu Domn io Matei Basarab, in sfanta Mitropolie', (1652).

Aceasta insemnata lucrare are doua precuvantari. Cea d-intai e facuta de catre traducatorul cartii, Daniil M. Panoneanu, care se adreseaza mitropolitului Targovistei S.S. Stefan spuindu-i: „Cu blagoslovenia si indemnarea sfintiei sale, voii cu toata inema a prepune aceasta indreptare de lege de pe limba elineasca pe limba proasta rumaneasca, nu doara de in nevrednicia prostimei mele si de [] intr-o invatatura invatata, fara numai cat m-am ispitit a linge pe dinafara putineala gramatica si sintaxiul, ce cu toata mintea, inteleptia, [], spunea si indreptarea a cuviosului intru ieromonasi kir Ignatie Petriti si a lui Panteleimon Ligardi, dascali desavarsiti, amandoi de la Chio, vestiti si foarte iscusiti intru dumnezeiasca scriptura'.

In a doua precuvantare, Stefan mitropolitul Targovistei, se adreseaza mitropolitilor, episcopilor, egumenilor si preotilor, reco-mandandu-le cartea si spuindu-le ca, spre a traduce, „a facut alegere de in multe si bogate pravile, trimetand pan-si la imparateasca cetate, la prea sfintitul nostru si a toata lumea patriarh (ca n-am vrut sa scriu de pe ceale tiparnice, fiindu-mi teama ca, de cand au incaput cartile pravosloviei la mana ereticilor, ei n—au lipsit a nu baga cate ceva zizanii) pan-ce am aflat la cinstitul nostru fiiu sufletesc kir Georg. Karidi de la Tikis etc si asa cu multa userdie si indemnare o am scos de intunirec la lumina si cu bunavoia luminatului si blagocestivului meu Domn Io Matei Voevod Basarab si cu tot sfatul Mariei Sale, cu blagoslovenia parintelui meu Paisie, patriarhul Ierusalimului, si cu indemnarea a doi frati iubitori de D-zeu'.

Pecetea si stema tarii, care se obisnuia a se pune la-nceputul cartilor tiparite-n Romania, [] pe Isfus] Cristos imbracat arche-iereste, binecuvantand cu amandoua manile; in partea dreapta [] si-n cea stanga crucea; de ambele laturi 2 ingeri care tin in mana cate o litera E si B. Mai la vale tot de ambele laturi, alti 2 ingeri si literele AMZUEC [in limba slava] care ar insemna (semne bisericesti): „Antim mitropolitul zemli (pamantului tarii) Un-grovlachiei, [] (laturilor, plaiurilor)'.

Acest mitropolit Stefan al Targovistei e, sub Matei Basarab, unul din incurajatorii artei tipografice.

Asadar Pravila in chestiune e un complex de legi civile si canonice, traduse dupa [] si legi canonice ale lui Aristin rodianul Ele mai sunt citate si sub numele de Codex basaraba (codicele Iui Matei Basarab). Limba e aceea care se vorbea in Muntenia si care, cu putine modificari, s-a pastrat si in secolul XVIII in cartile bisericesti.

Matei Basarab infiinta scoli, zidi si repara [o] multime de biserici si manastiri intre care:

1)  Fosta manastire (acum numai biserica) a Sf. Apostoli si Archimandritul din Bucuresti, zidita de Matei Basarab (si re-noita de Stefan Cantacuzino Voevod la 1715).

2)  Biserica domneasca din Ploiesti, zidita de Matei Voda (si re-noita la 1742 de jupan Avram Brasoveanul).

3)  Catedrala episcopiei din Buzau, zidita de Matei Voda la 1649 (si re-noita de episcopul Cesarie la 1834).

4) Rezidirea bisfericiij Sarindar (adica a 40-a biserica ce exista atunci in Bucuresti) la 1635 ca biserica catedrala, cum existase mai-nainte.

5)   Zidirea la 1632 a manastfireij Brancoveni (Romanati), rezidita in 1699 de Const. Basarab Brancoveanul.

6) Manastirea dintr-un lemn (jud[etul] Valcea) zidita de Matei Voda Ia 1638.

7)  Manastirea Caldarusani zidita, cu cetatea (chiliile calugarilor) la 1638.

8)  Rezidirea manastfireij [] de langa Bucuresti (fundata la 1587 de logofatul Dan si refacuta de Ipsilante la).

9)  Manastirea Brebu zidita de Matei Voda la 1650.

10)   Manastirea Arnota, zidita de dansul la 1605. Aci se depusera oasele lui Matei Basarab, stramutate fiind de la mitropolia din Targoviste, unde fusese-nmormantat.

11) Biserica Sf. Nicolae din Targoviste, zidita la 1651, impreuna cu doamna sa. Elena Nasturel.

12) Biserica tot Sf Nicolae, zidita tot cu doamna sa, Elena, dar la 1654.

13)  Manastirea Sadova (judetul Dolj) la 1640.

14) Biserica Comana (satul Comana, jud[etul] Vlasca) reparata de Matei Voda.

15)   Manastirea Soveja jud[etul] Puma cu hramul Nasterii Domnului, zidita de Matei Voda la 1654, pe cand Vasile Lupul zidi in Targoviste biserica Stelea.

16) Rezidirea manastirei Strehaia (jud[etul] Mehedinti) la 1654, fosta resedinta a episcopiei noului Severin.

17)  Biserica Slobozia din Bucuresti, la

18)  Manastirea Motrul si Gura Motrului (judetul Mehedinti) Pnn egumenia lui Eufrosin Poteca.

19)  Biserica Negoiesti, din comuna Negoiesti (jud[etul] Ilfov, pi. Oltenita) la

20)  Manastirea Platiresti (jud[etul] Ilfov) devenita penitenciar de femei, cum e si azi.

21)  Manastirea Plumbuita, de langa Bucuresti, dupa modelul manast[irei] Marcuta si-n miniatura dupa Caldarusani.

22)   La 1635 repara biserica (manastirea) domneasca din Campu-Lung.

in rezumat, istoricul Dionisie Fotino spune ca a zidit 40 biserici (edificii religioase)1; Paul din Alep ca a re-noit cetatea Bucurestilor.

Matei Basarab incepu a-ntroduce limba romana in serviciul religios. Aceasta-ncercare ar fi produs rezultate binefacatoare, dac-ar fi fost continuata; insa, dupa urata alungare din tron a batranului domn, prin intrigile unor soldati straini si mercenari, opera lui fu parasita. Meritu-i insa e necontestabil, atat pentru c-a aruncat prima samanta a emanciparii bisericii romane de strainismul slavon, cat si pentru straduinta cu care a-ncurajat tiparirea de carti, spre apararea religiunii, pe atunci stransa cu nationalitatea.

Mitropolitul Dositei

E notabila imprejurarea ca, in secolul XVII, capii bisericei romane stiura sa-si dobandeasca un loc distins in istoria literaturii. Mitropolitul Dositei, poet si prozaist totdeodata, e una din figurile cele mai impunatoare. Nascut in Moldova pe la 1625, imbratisa de tanar schima monacala si, la etatea de 23 [de ani] (anul 1648) se calugari la manastirea Pobrota, de unde si primise instructiunea. Se pare ca de la parinti invatase notiuni de limba greaca, ca in manastire se ocupa cu citirea si scrierea hrisoaveior domnesti, ceea ce-i inlesni cunostinta limbilor. Peste 10 ani (1658) fu radicat la rangul de episcop al Husilor si in anul urmator (1659) figureaza ca episcop la Roman. intre cei ce au luat parte la „divanul tarii' convocat de Eustratie Dabija (29 februarie 1664), figureaza si Dositei, alaturi cu mitropolitul Ghedeon, cu Serafim, episcopul Husilor si Teofan, episcopul Radautilor. La Roman pastori pana la 1671, 30 iulie, cand deveni mitropolit. Cronicarul   loan  Neculce,  vorbind despre  invaziunea ce tatarii facura-n Moldova sub Constantin Cantemir si despre fuga acestui domn in Polonia, Ia Jolfka (targ al regelui Sobiesky), se exprima astfel:

Acest Dosotci mitropolitul nu era om prost [cu intelesul de: om simplu, om din popor, fara rang boieresc] de felul lui; era neam de mazil, prea invatat. Multe limbi stia: elineste, latineste, sloveneste si alte. Adanc din carti stia, si deplin calugar, si cucernic, si bland ca un miel. in tara noastra, pe acele vremi, nu se afla om ca acela. Dupa ce a mers la Jolfka, il punea craiul Sobiesky de se imbraca cu vesmintele cele scumpe si odoarele mitropoliei terii noastre si slujia liturghia la zile mari si Iordanul la Boboteaza, dupa obiceiul terii noastre, si se mira craiul si toti domnii lesesti si lauda frumoasa ceremonie ce era in biserica terii noastre'.

Mitropolitul Dositei trai pana la finele anului 1705, cand muri in Polonia, la mentionatul sat Jolfka, considerat de oameni ca un sfant1. Scrierile si tipariturile lui, caci eruditul poet si prelat era in acelasi timp un bun tipograf, sunt, in ordine cronologica, cele urmatoare:

a) psaltire a sf. prooroc David pe limba rumaneasca, cu zisa si toata cheltuiala prea luminatului intru Is[us] Chrfistos] Io Stefan Petru Voevoda, Domnul Tarii Moldovei' etc. „Cu lunga osteneala in multi ai socotita si cercata prin sfintele carti si d-acia pe versuri tocmita in cinci ai, foarte cu osardie mare de smeritul Dosotei, mitropolitul de Tara Moldovei, in manastirea Unevscom (Uniew in Rusia), ZRNA''(7181) = 1673.

In aceasta faimoasa lucrare, mitropolitul Dosotei nu numai ca se sileste a inlatura cuvintele recunoscute ca cu totul straine, mlocuindu-le cu expresiuni romanesti, dar inca se arata un poet si versificator minunat pentru acele timpuri. Ca sa ne formam o ideie mai justa despre aceasta asertiune, iata cativa psalmi versificati din aceasta psaltire:

Psalmul I

Ferice de omul ce n-a merge

in sfatul celor fara de lege

Si cu raii nu va sta-n carare

Nici a sedea-n scaun de pierzare;

Ce voia lui va fi tot cu Domnul

Si-n legea lui va petrece somnul.

De se va-nvata de zi, de noapte

Sa-i deprinza poruncite toate

Si va fi ca pomul langa apa.

Carele de roada nu se scapa.

Si frunza sa inca nu-si va perde.

Ce pe toata vremea va sta verde.

Si de cate luercaza-i sporeste

Si agonisita lui va creste.

Iara voi, necuratii, ca pleava

De sarg veti cunoaste isprava

Cand s-a vantura d-intrare vravul.

Ca veti duce cum se duce pravul

Si cu graul n-eti cadea-n fratare,

Ce veti fi suflati cu spulbarare.

Si la judet nu vi s-afla locul

Sa va sculati, ce-ti peri cu totul.

Nice pacatosii din direapta

Vor fi cu direptii sa-si ie plata;

Ca celor direpti Domnul le vede

Toata calea din scaunu* ce sede,

Si calea paganilor cea stramba

Va peri si vor cadea-n grea scarba.

Psalmul VIII

Doamne, Domnul nostru, cum ti-ai facut nume

De se minuneaza-n toate parti de lume.

Ca prin tote ceruri tu dai cuviinta:

Sugarii din brate-ti canta cu credinta,

Cand vii sa cerci Iadul, sa legi pe vrajmasul,

Sa-i culegi dobanda, sa-i rastorni salasul.

Vad ca-i facut cerul de manile tale

Cu toata podoaba, si-i pornit cu cale.

Ai tocmit si luna sa creasca, sa scaza,

Sa-si ic de la soare lucoare cu raza.

Stele luminate, ce lucesc pe noapte

De dau cuviinta, tu le-ai urzit toate.

Ce poate fi omul de-l aduci aminte

De cerci pentru dansul folosul 'nainte.

Sau fiiul sau dara cc-ti e cu credinta

Putin, nu d-a tocma cu ingeri in slava

I-a-ntrece cu cinstea fara de zabava.

Marc cuviinta i-ai dat, si cununa

Si de-nvatatura cu tocmeala buna.

L-ai pusu-1 mai mare: toate sa-1 asculte

Cate sunt pe lume cuvant sa nu-i mute.

Si i-ai supus toate subt a lui picioare.

Oile si boii si tot de subt soare:

Dobitoc salbatec de camp si de lunca,

Jigania, sarpe ce strica s-apuca.

Pasarile toate ce sunt zburatoare,

De vant si de apa ce-s inotatoare,

Pre chitii cei prea mari, pe tot fel de peste

Si tot ce-i in mare el obladuieste.

Doamne, Domnul nostru, cum ti-ai facut nume

De se minuneaza-n toate parti de lume!

Psalmul XIII

Zise intru sine cel fara de minte

-Ntr-a sa nebunie desearte cuvinte.

Zise ca nu este Dumnezeu sa veaza

Sa le ie de seama cine ce lucreaza;

Ca scazura cei buni, raii sc-multira

De stricara lumea si o imputira

Ca Domnul din scaun preste toti praveste

De le intelege cine ce gandeste;

De cugeta bine si cearca de Domnul

Plinindu-i porunca, vede pe tot omul;

Cand se pornesc raii de sunt fara treaba,

Atuncea-i de dansii o nadejde slaba;

Cand nu-i pana-ntr-unul spre bine sa marga.

Cand se detomira-n volnicie larga,

Ce-ar putca-ntclegc sfintele cuvinte

Care fac greseale ca sunt toti cu minte.

Si sa nu-ti manance oamenii cu paine

Ca sa-i conceneasca de astazi, de maine.

Fara de saieala   si fara de frica.

Negandind de Domnul nici intr-o nemica.

Pentr-aceia, Doamne, le trimite spaima.

Cand nu le-a hi in veste sa bage de seama.

Ca tu, Doamne sfinte, in ruda direapta

Ti gatez lacuinta care dragii te-asteapta;

Ca ei, bogatasii, pe mizeri defaima

Ce Domnul l-a fae bogat fara seama

Trimitand putere de la Sion s-aiba.

Sa-si faca izbanda turma lui cea slaba.

Sa o-ntoarca Domnul din plean si din prada.

Gloata sa cea sfanta intr-a sa ograda;

Sa se veseleasca lacov in tot sirul

Cu totii credinciosii ce-are Izrailul.

Psalmul XLVI

Limbile sa salte

Cu cantece-nalte.

Sa strige-n tarie

Glas de bucurie.

Laudand pe Domnul,

Sa cante tot omul:

Este-mparat mare

Preste tot pamantul

Si-si tine cuvantul.

Spusu-ne-au gloate

Si limbile toate

De ni-s subt picioare

Limbi de pe subt soare.

Alesu-si-a sie

Parte de mosie

Tara cea dorita

Care-i giuruita

Lui Iacob iubitul

Ce-s tine cuvantul.

Mila sa-si arate

Cea de bunatate

Spre noi ticalosii

Precum ne spun mosii.

Pre varvuri de munte

S-aud glasuri multe

De bucine mare

Cu nalta strigare.

a s-a suit Domnul

Sa-1 vaza tot omul.

Cantati in laute,

in zicaturi multe;

Cantati pre-mparatul

Ca nu-i ca dansu-altul

Sa domneasca-n lume

Cu santul sau nume;

Cantati sa-nteleaga

Preste lumea larga

Ca Dumnezeu poate

Pre limbi preste toate.

De le imblanzeste

Si le-mparatcste.

Scaunul de raza

Unde va sa seaza

Domnul din direapta

Sa-mparteasca plata

Pre boiari, pe gloate.

Si cine se-nalta

Din fire semeata

I-a vedea tot omul

Cum i-a certa Domnul.

Psalmul XLVIII

Ascultati acestea toate,

Noroade, neamuri si gloate;

Sa-mi intleaga cuvantul

Omul de pe tot pamantul.

Bogatasii dimpreuna

Cu miselii cand s-aduna

Sa va spui de-ntelepciune

Si auzul sa va tindeti.

Pildele sa le deprindeti.

S-ascultati fara de price,

Sa-ntelegeti ce voi zice:

Sa te temi de zi cumplita.

Sa nu-ti dea de calcai sminta;

Cela ce ai bogatie,

Sa nu stai in sumetie,

Nice s-aiba nadejde-n frate

Sau in om de greutate.

Si cu ce scamb va da omul

Sa se scambe de la Domnul

Cu pret de rascumparare

Sufletu-lui de perzare?

Fi-va truda ne-ncetata.

Ca la Iad nu va fi plata.

Acolo n-a vedea moarte

Sa gandeasca ca-1 va scoate.

Ca maiestrul inca moare

Ca tot omul de subt soare.

Si nebunul cu buiacul

Vor pieri de pe tot veacul

S-averea de dansii ramane

Sa o ie rude straine.

Cat se vor scoate din casa

Numele li s-a uita-sa.

Li s-a uita si mormantul

Cat i-a-mpresura pamantul

Ceia ce nu-si fac pe lume

De bunatati s-aiba nume.

Ce folos este de cinste

Omului fara de minte

Ce-si da firea omeneasca

Prc fire dobitoceasca?

De merge fara sfiala

Pre calea cea de sminteala.

Nu cunoaste ca-1 va duce

Dezmierdaciunea cea dulce

De va da ca oaia-n rapa

Si moartea-1 va sorbi pripa?

Iara direptii, dand raza.

Vor privi cum duc sa pcarza

Pre pacatos si buiacul

Sa-si petrcaca-n Iad tot veacul.

De la slava sa se raza

Si cinstea toata sa-si pcarza.

Ci ma rog. Dumnezeu sfinte,

Sa-mi iai sufletul aminte

Si sa ma cuprinzi cu mila.

Sa nu-mi faca raul sila.

Iara tu, oame misele.

Sa nu dai de ganduri rele

Cand vezi pe pagan ca creste

Si casa lui se lateste;

Ca deaca moare el, piere

Cu slava lui, cu avere;

Cu dans-nimica nu duce

Dintr-averea lui cea dulce;

Ca-ntr-aceasta lumc-n vieata

Ia sufletul in dulceata.

Si cine i sc-mbuneaza

I-e drag p-acela sa-1 veaza;

Cinc-i spune-n direptate

D-acela fuge departe.

Ca-i deprins pe cale larga.

Catre pieire d-alearga.

Si se trage pe mosie





La-ntunerec de vecie.

Ce folos este de cinste

Omului fara de minte,

Ce-si da firea omeneasca

Pre fire dobitoceasca?

Psalmul LIII

Doamne, ma spaseste

Cu sfantul tau nume,

Fa-mi judet pe lume

Si-ntreg ma fereste

Cu a ta putere.

Grija cand am multa.

Tu, Doamne,-mi-asculta

Ruga din tacere;

Ca se radicara

Asupra-mi paganii

Si cu toti strainii

De ma-mpresurara.

Si nu-ti au de frica

Cand sfantul tau nume,

Ce-i vestit in lume.

L-iau intr-o nemica

Ce mic mi-i v[]nta

Domnul, sufleteste

De scut si trupeste

intreg, fara smanta

Cine mi-s cu scarba

Le va veni raul

Din tot d-adevarul

Si Ie-a cadea-n graba.

Veste peste lume.

Doamne, iti voi face

Cu jratre de pace

Sfantului tau nume.

Ca mi-i cu ferice

Cand tu ma vei scoate

Din scarbele toate

Sa n-aiba sa-mi strice.

Pizmasii sa-mi caute

Si-ntr-a lor cadere

Stand fara scadere

Sa-i vezi de departe.

Psalmul LIV

Asculta-mi ruga.

Dumnezeu sfinte

Si nu ma trece, ci-mi ia aminte;

Ca-mi faci rea voia pentru grea ura

De sunt cu spaima-n cugetatura.

Si ma ie-grija pentru strigare

Ce-mi facu pizmasii cu suparare.

Cu pacatosii, ce se-nvitara

Pentru sa-mi faca veste rea-n tara.

Si cu urgia de ma-ntarata

Cat mi-e de dansii inima-n smanta,

De ma duce catre grea oara

Spre frica mortii, de ma-mpresoara

Groaza, cutremur ma-ntuneceaza,

Firca-mi nu poate sa stea, sa vaza.

Zis-am in mine: „D-ar fi putinta

D-asi avea aripi de porumbita,

C-asi zbura lesne, m-asi departa-ma

La paduri dese, unde mi-e teama.

Dumnezeu sfinte, te-as astepta-te

La loc de grija ca sa-mi tini parte.

Neaca-le, Doamne, si le-mparti limba,

Sa se scurteze din oras scarba.

Sa nu mai imbre sa lesuiasca

Pre subt zabrele sa capuieasca,

Intinzand laturi in drum cu nada.

Fara ce-nseala si scormonesc sfada.

Ca de pizmasul nu mi-ar fi jele

Ce-ar ocara-ne cu ocari grele.

Ca m-as ascunde de la trasura

A om napraznic, ci-mi e cu ura

Ci-mi e mai jele si mai grea truda

Cand imi pizmeste om ce-mi e ruda

Carele-mi stie voia si gandul.

La measa sade cu mine-n randul

Si-n sarbatoare merge-mpreuna

La casa sfanta-n sotie buna.

Unii c-acestia d-ar veni moartea

Sa-i conceneasca cu toata soartea.

De vii cu totul Iadul sa-i soarba.

Sa nu mai fie cu lumea-n hoarba,

S-ale lor case pustii sa seaza

Ce-au fapt in lume raul sa-si veaza.

Eu catre Domnul strig, cand am teama

Domnul m-asculta cand sunt pe seama

Seara s-ameaza-zi si dimineata

Graiesc la Domnul fara de greata.

Ca ma aude si ma va scoate,

Si voi fi-n pace de toti, de gloate.

Ca ei cu multi vini, cu grea toana

Si se-viteaza sa ma ia-n goana.

Auza-i Domnul si sa-i smereasca.

Cele ce-i vecinie sa le plateasca!

Si ei sa n-aiba cu ce se scoate

Sa ne plateasca de catre moarte.

Cace n-avura spre Domnul teama.

Le-a da certare fara de seama.

Domnul si-a-ntinde mana sa-i pearda,

Cace nu vrura cuvantu-sa-i creada.

Ci se spurcara cu juramantul

Si nu-si tinura intreg cuvantul.

Se despartira de dans-cu greata.

Ca sa nu-i cate in sfanta fata.

Inema-ntr-insii nu se potoale.

Graiesc din gura cuvinte goale

De-ti par ca untul de unsuroase,

Ele-s ca lancea de samceloase.

Iara tu, oame ne-i hi cu lipsa

De-i hi spre Domnul cu mintea tinsa.

Ca-ti va da hrana si te-a griji—te

Si de galceava-n veci te-a feri-te;

Iara pizmasii vor da-n genune

Urniti de Domnul in putrejune.

Oamenii cei crunti nu-si vor petrece

Zilele vietii, ce-n sarg s-or trece;

Iara eu. Doamne, te am nadejde

Si stanca tare fara primejde.

Psalmul LV

Dintr-a ta mare-ndurare - ma rog. Doamne sfinte,

Sa-mi fii mie cu priinta - sa ma iai aminte

Si sa nu lasi toata ziua - om ce-mi e cu scarba

Sa ma lupte, sa stropseasca - sa ma puie-n garba.

Sunt cu multii stransi asupra-mi - sa ma dea de rapa.

Si se bat de la-naltime - sa ma dea de pripa.

Ci tu. Doamne, - mi esti nadejde - si ziua n-am teama:

De Dumnezeu mi-e nadejdea, - si nu ia frica,

De rau - ce mi-ar face omul - nu gandesc nimica.

Mi se stramba toata ziua - si stau de ma-ngana

Ca 1-e gandul rau sa faca - si veste straina.

Se pun Iesi   si-si intind arma - si stau de vaneaza.

Abia-mi rabda   bietul suflet - incurcat sa-l veaza.

Ci tu. Doamne, -ntr-o nimica-i - vei lasa s-alerge,

Cu urgie improsca-i-vei - pe cei far - de lege.

Iara eu. Dumnezeu sfinte, - mea-ti voi spune,

Ca mi-ai sters lacrami din fata - si mi-ai dat vesti bune.

Si de-a ta fagaduinta - mie-mi pare bine

Sa se-ntoarca toti pizmasii - sa fuga de mine.

Si-n ce zi te voi chema-te - voi pricepe-ndata

Ca tu esti, Dumnezeu Sfinte, - cu mila bogata.

Cu Dumnezeu m-oi fali-ma - in graiu - ce voi zice.

Cu Domnul m-oi lauda-ma - in cuvant ferice.

Pre Dumnezeu mi-e nadejdea - si nu ma ie frica

De s-ar porni toata lumea - sa-mi strice nimica.

Pentr-aceea, Doamne sfinte - eu ti-am da fagada

Ce voi da laudei tale - fara de tagada.

Ca mi-ai scos miselul suflet - de moarte cu jeale

Si mi-ai sters ochii de lacami - iertandu-mi grescalc.

Si de   lunecusiu mi-ai datu-mi - sa merg gara greata

Slujindu-mi, precum se cade, -n - lucoare de vieata.

Psalmul CXXXII

Cine face

Zid de pace,

Turnuri de fratia.

Duce Vieata

Fara greata-n

A sa bogatia;

Ca-i mai buna

De-preuna

Vieata cea frateasca

Decat arma

Ce destrama

Oastea vitejeasca.

Psalmul CXXXVI

La apa Babilonului

Jelind de   tara Domnului,

Acolo sezum si plansem

La voroava , ce ne stransem;

Si cu inima amara

Prin Sion si pentru teara

Aducandu-ne aminte.

Plangeam cu lacrami fierbinte .

Si bucine ferecate

Lasam prin salci aninate;

Ca acolo ne-ntrebara

Aceia ce ne pradara

Sa le zicem viers de carte

intr-acea strainatate

Ca-n sfant muntele Sionul,

Cantari ce cantam la Domnul,

Ce nu mi-se da-ndemana

A cauta-n teara straina:

'De te-as uita, teara santa,

Atuncia sa-mi fie smanta .

Si direapta mea sa uite

A scamba   viers in laute

Si sa mi se prinza limba

De gingivi , jelindu-mi scarba.

De te-as mai putea uita-te,

Ierusalim    cetate,

Naintc de nu te-as pune

In pomene-n zile bune.

Sa nu uiti tu, Doamne sfinte.

De Edom, ce-a zis cuvinte

Sfintei cetati improtiva

Cu rau din gura zglobiva :

'Risipiti ziduri inalte

Desertati de bunatate   '.

Tu, fala vaviloneasca,

Raul va sa te planeasca .

Va fi s-acela ferice

Ce-ti va veni sa te zbice,

Ca ti se va-ntoarce darul

Cum ne-nchini tu cu paharul.

Cand coconii tai de ziduri

Vor zdrobi ca niste harburi.

Pe foaia 265 se afla reproduse versurile lui Miron Costin, contemporanul lui Dositei, sub indicarea Teorenie Mirona Velicago, anume poema deja reprodusa-n parte Despre originea si descali-carea romanilor. Psaltirea lui Dositei este importanta: 1) pentru ca ne arata starea versificarii romane din secolul XVII, constand din versuri rimate, foarte multe de genul vesurilor populare, insa regulate prin accent si numarul silabelor; 2) pentru ca Dositei a intrebuintat forme cat se poate de romanice (ca gingiva, misel, meseri etc), ceea ce lasa a se presupune ca consultase traducerile din secolul precedent; 3) pentru ca autorul se inspira insusi si reproduce si lucrari privitoare la tara sa, la evenimentele epocii . Unii din psalmii acestei lucrari au devenit cantece populare. Peste un secol, un scriitor religios si popular - Anton Pann - puse pe note si introduse in „Cantecele de stea' cateva bucati versificate de ilustrul mitropolit Dositei.

b) Tot Ia Uniew, in acelasi an 1673, tipari un Acatist (Acaftist) sau Molitvetnic „talmacit de pe limba sloveneasca pe limba romaneasca'. Tot textul e in traducere romana, afara de indicatiunile tipicului, care sunt slavone. Format 4°, 48 foi.

c)   Dumnezeiasca  Liturghie  tiparita-n   Iasi   la   1679  e  mai importanta decat cea precedenta. Titlul ei este urmatorul: dumnezeiasca Liturghie, acum intai tiparita romaneste, cu multa osardie, sa-ntaleaga toti spasenia lui Dumnezeu cu intreg intelesu. Tiparitu-s-a la sfanta mitropolie in Iasi, luna mai, in anul ZPPZ (7187 = 1679)'. Pe verso se citesc: „Stihuri la luminatul gherb a Tarii Moldovei', apoi stema tarii. Volum in 4°. Prima prefata (intitulata „Cuvant de preuna catra toata semintia rumaneasca') e din partea lui Ioan Duca Voivod „obladuitor a toata Tara Moldovei', care - dupa ce ureaza „dar, mila, pace, sanatate a toata semintia romaneasca, intinderea ce se afla intr-aceasta „limba pravoslavnica' - spune ca daruieste ca „dar limbii romanesti sfanta Liturghia scoasa pe limba romaneasca de pe cea elineasca', cu scop ca „sa inteleaga toti cari nu inteleg sarbeste sau elineste'. in a doua prefata, mitropolitul Dositei dedica lucrarea lui Ioan Duca Voevod.

Revenind la Leturghia din Iasi sa inregistram urmatoarele: 1) ca „Stanciul Faurul a lucrat pecetile' (vignetele) si ca tipograful a fost „Vasile Stavinzkiy', precum rezulta din nota ce se afla la fine pe ultima pagina; II) ca mitropolitul Dositei a cautat sa inlocuiasca cuvintele slave cu termeni cat mai romanesti, caci intre altele gasim expresiunile urmatoare: rost (vorba), popor (norod), buna-veghiare (smerenie), luptator (protivnic), locuinta (lacasul), vipturi (victus, victualia in loc de roduri), timpure (vremi), urgia (c5pyrj, necaz), despuitoare (mantuitoare) ''.

d) Trebnic sau Euchologiu1 e titlul unei alte scrieri religioase, atribuita lui Dositei si tiparita intre 1679 si 1680 tot la Iasi si tot sub Constantin Duca Voevod. Prelatul isi dezvolta si aci talentul poetic, ca in Psaltirea mentionata. Iata, de exemplu, rugaciunea Sf. Simeon, marelui teolog, la cuminecatura :

„De la pravuite buze, - de la inema spurcata.

De la necurata limba, - de la suflet plin de gozuri.

Primeste-mi ruga, Christoase, - nu ma urni de la tine.

De cuvinte, obiceaie - si de a mea nestidinta

Da-mi cu-ndraznire a zice - Christos e ceala e mi-i sfatul.

Si mai vartos tu ma-nveata - ce-as vrea face si ce-as zice

Decat bladnic am gresitu-ti - ce stiu undc-ti-i gazda.

Miruri scumpe cumparandu-si - veni, cutezand, de-ti unse

Lui Christos sfinte picioare - stapanul meu. Dumnezeul;

Precum n-ai impins pre-aceia - cu inema ce-a venitu-ti,

Asa mire, fara greata, - sa-mi lasi sfintele-ti picioare

Sa le tii, sa ti—Ic sarut - si, cu izvorul de lacrami.

Ca cu mirul cel de mult pret - sa ti le ung cu-ndraznire

La-ma-n lacramile mealc - cu danse-ma curateaste.

Iarta-mi, Doamne, de greseale - si mila ta-mi daruieste.

Sti multimea de tot raul - stii mii si ranele mealc.

Loviturile de multe le vezi - si-mi stii si credinta,

Si-nca-mi vezi si nevointa - si-mi auzi si de suspinuri

Nu s-ascund de catra tine - tvoretu mieu. Doamne sfinte.

Nici picul cel de lacrami - nici de suspini vro parte,

Ca si ceale negatate - sunt de ochii tai vazute

Si la cartea ta sunt scrise - ceale ce nu-s incepute.

Si sunt puse de dat seama - si-mi caut de plecaciune.

Cauta-mi cat mi-este truda - de pacatele de toate

Dumnezeu, si mi le iarta - ca in inema curata

Cu zdrobitura de cuget - si cu suflet plin de frica

Sa mananc de prea curate - ale tale sfinte taine.

Viu-i si-n-dumezeiaza - cine bea si te mananca

Cu inema strecurata - ca tu ai zis. Doamne sfinte,

„Cine mi-a manca de carne - si va bea si d-al meu sange

Acela-ntru mine mane - si eu inca sunt intr-insul.

Adevarul ti-i cuvantul - Domnul meu si Dumnezeul,

Ca cela ce-si are parte —ndumezeitoarc daruri.

Acela singur nu este - ce-i cu tine, Doamne sfinte.

Cu lumina cea de trei sori - ce stralumineaza lumea

Si pentru sa nu mai insumi - fara tine datul vietii

Sufletului vietii mele, - bucuria mea cea buna.

Mantuinta cea de lume - pentru-aceia ti-am venitu-ti

Precum vezi ca plang cu lacrami - si cu-nfrangere de suflet

Scumpara de a mele greseale - si-mi daruiesti fara lipsa

Di teale vieata datatoare, - fara de prihana taine.

Sa-m cuminec far-osanda, - sa mai precum ti-a fost zisa.

Intru mine ticalosul - sa nu ma gaseasca singura.

Fara darul tau, viclimul - sa m-apuce fara veste

Si ratacita sa ma duca - de l-al tau dumnezeiesc grai.

Pentr-aceea cad la tine - si strig cu multa caldura:

Cum ai primit pe curvarul - si pe curva cc-au venitu-ti.

Mi primeste, milostive, - pe curvar, pe nasatosul

Cu de suflet zdrobiciune - indata ce ti-am venitu-ti;

Ca stiu. Doamne, ca nu-i altul - ca eu, sa-ti fie-n greseala.

Nici a lucrat nice lucruri - ca de mine ce-s facute.

Ce iarasi stiu aceasta - ca greseale cat de mare

Nice multul de pacate - intrece. Dumnezeu sfinte.

Prea la-ndelunga rabdare - om dragoste-mvarvoncala

Ce cu oloiul de mila - pe cari se-ntorc cu daruri,

Curtatesti-i, limpezesti-i - si luminci ii faci partnici

Soti dumnezeirii tale - facandu-i fara rahna

Si cei streini si la ingeri - si la mintea cea de oameni

Vorovesti ades cu dansii - ca prieateni de aproape.

Aceastea-mi dau cutezare, - aceastea-mi dau aripi, Christoase,

Si-ndraznindu-ti de bogata, - ce ai spre noi, bunatate,

Bucurandu-ma-n cutremur - de sfantul foc, ma cuminec

Fin fiindu-si cu minune - ca ma mar fara arsura

Ca si rugul de inainte - ce ardea fara-n focare,

Pentr-aceia-n ghar de minte - si cu multamita voia

Cu madularile meale - de la trup si de la suflet

Te maresc si ma-nchin tie, - Dumnezeul meu, cu slava,

C-adevar slavit esti si-acum - si-ntru toti vecii Amin.

e) ,fsaltirea de-nteles' in slavoneste si romaneste este tiparita iarasi sub Duca Voevod, „cu cheltuieala mariei-sale' si - adauga autorul - „cu posluseania smereniei noastre, Dosothei, mitropolitul Suceavei, in tiparnita sfintei mitropolii in Iasi, veleat ZRPI' (7188 = 1680) luna aprile. Prefata e scrisa si subscrisa de mitropolitul Dositei care, adresandu-se. domnului (Ioan Duca Voevod), arata ca „si acea putina scarbia ce o invata (oamenii) de-ntealegea, s-a parasit in teara; pentr-acea si noi, serbii mariei tale, cu cat ne-a fost putearea intalesului, am silit si am scos pe intales rumanesc aceasta sf. psaltire' etc. La fine, pe ultima pagina, se afla nota: „TRUDO LIUBIEM PECIAT MITROFANA Ep. Monaha ot Svaton Monastiri Besericani', adica ca osteneala pentru ingrijirea ornamentarilor e a ermonahului Mitrofan, din consiliul manastirei Bisericani. Limba acestei Psaltiri e tot dupa metoda lui Dositei; astfel gasim formele urmatoare: adeverele (adevarurile), miseri (nenorocitilor, pacatosilor), misei (condamnatilor), ne veri feri (ne vei' feri), imbla, feci (facusi), putrejune, adevarate. incinsasi-ma (ma incinsesi), in hora (chor), tampana (timpana), popor (norod), rosturi (ascutisuri, guri, taisuri), manule (manus), afacere (a face), vaziim (vazuram), serbul (robul), domnitorule (stapane), descop-eramant (revelare, descoperire).

Iata „Tatal nostru' de la fine, comparand cu cel din 1580 si cu al lui Luca Stroici:

Tatal nostru din 1580 (Evang|helia] cu invataturi)

Tatal nostru ce esti in ceri sfinteasca-se numele tau sa vie imparatia ta, fie voia ta cum in ceri asia si pre pamant. Pita noastra satioasa da-ne noao astazi, si iarta noua gresalele noastre, cum ertam si noi gresitilor nostri. Si nu ne duce in ispite, ce ne izbaveste pre noi de hitlinul. Ca a ta e imparatia si puterea si slava in vecie. Amin.

Tatal nostru din 1593 (Dat de Stroici lui Sarniski)

Parintele nostru ce iesti in ceriu swinteaske-se numele tau: sa vie inperetiia ta, se fie voia ta, cum ie in cer asia ssi pre pemant. Penia noastre secioase de noai astedei. Ssi iarte noae detoriilc noastre, cum ssi noi lescum detomiezilor nosstri. Si nu adueze pre noi in ispite, ce ne mentuiaste de fitlanul. Ke ie a ta inperesia ssi putara ssi ciustia in veczij vecilor, Amen.

Tatal nostru din 1680 (in Psaltirea-n proza a Iui Dosotei)

Parintele nostru cela ce esti in ceruri, svintasca-se numele teu. Sa vie imparatia tea. Sa fia voia tea, cumu-i in cer asia si

pre pamant. Painea noastra cea

de satiu da-ne astazi. Si ne

iarta datoriile noastre, cum si

noi ertam daton'lor

nostri. Si nu ne duce

Ia ispita, ce ne scale de la

rautate..

.in vei de veaci.

Amin.

Si fiindca oratiunea duminicala din 1593 am constatat ca e superioara, in privinta limbii, celei din 1580, cauta sa constatam si de asta data o mai mare ingrijire din partea traducatorului din 1680. in privinta sintaxei, e de observat ca „da-ne', „nu ne duce' sunt mai sintetice si mai conforme spiritului limbii, decat pleonasmicele ,4e noai' si ,/iu adueze pe noi' din 1593. Cat despre termenii „ertamu' ,jcote', „reutate', ,^/atori' ei sunt mult mai romanesti decat ,fitlanuf, ,j!etorniczi' din 1593.

f)   Molitvic de-nteles. Titlul acestei carti este: „Molitvic de-nta!es, acum tiparit intru blagoslovite zilele mariei sale prea luminatul intru Is[us] Chr[istos] Ioan Duca Voevod, cu mila lui Dumnezeu domn Terai Moldovei, cu cheltueala mariei sale. Si cu poslusania smereniei noastre Dosotei mitropolitul Sucevei, in tiparnita sfintei Mitropolii in Iasi, veleat ZRJPT luna mai'. (7189 = 1681)'.

[] al titlului este identic cu cel de la Psaltirea in versuri: aceleasi versuri, aceeasi marca.

Mitropolitul Dositei adreseaza prefata catre Ioan Duca, caruia ii inchina cartea. in ea se cuprinde poemul despre succesiunea domnilor Moldovei.

Volumul e in 4° mic.

g)  Parimisarul aparu in 1689 la Iasi sub urmatorul titlu: „Parimiile preste an, tiparite cu porunca mariei sale prea luminatul intru Is[us] Chrfistos] Ioan Duca Voevod, cu mila lui D-zeu domn Tearii Moldovei si Ucrainei, cu poslusania smeritului Dositei mitropolitul, in tiparnita tearii, ce ne-a daruit sfintia sa parintele nostru fericitu Ioachim, patriarchul de slavita [] a Moscului, milostivul D-zeu sa-1 blagosloveasca, valeat. ZRCIA (7191 = 1683) luna octobu 7'. Prefata acestei carti e o dedicatiune, in versuri, facuta de catre prelatul poet catre Duca Voevod. Iata aceasta poema, de caracter mai mult istorico-politic decat religios, aceasta insirare a diferitilor domnitori ai Moldovei:

Stefan Fogarasi

 preot din Lugos ('Symista oppidi Lugas), publica la 1647, in Alba Iulia, Catechismus Latino-Ungarico-Valachicus de 48 foi (in 8°) in care se scrie romaneste cu litere latine, de exemplu:

„Cred entrun Dumnedzeu, en Tatei atotputernik, roditorul tseruluj si a poementuluy' etc.

Ion Viski

scrise la 1697 o voluminoasa traducere din Psaltire, ramasa in manuscript sub titlul „A luj szent David kraj si prorokul

0  szutye si scines dzecs de soltari, cari au szkrisz cu menile lui Viski Janos en Boldogfalva. 1697'. Manuscrisul, gasit in biblioteca colegiului reformat din Cluj, de catre dl. - dr. Gr. Silasi, dete acestuia ocaziune sa studie[ze] pe Ion Viski2, constatand ca Psaltirea a fost „scrisa parte in Santa-Maria (Boldogfalva) langa Hateg, parte in Gioagiul de Jos, in care comune respectivul pare a fi fost predicator reformat'. D[omnul] Silasi mai crede ca Psaltirea aceasta din 1697 ar fi reprodusa dupa un original „de pe la mijlocul secolului XVII, de nu si mai de mult'.

Mihail Halciu

 Acest tanar, nascut pe la 1650 in Caransebes (langa Lugos) fusese trimis la Bale (Basci, Basilea) in Elvetia ca sa studieze teologia. Unul din camarazii sai, Franciscus Papai, trecand examenul pentru gradul de doctor in teologia, la 1674, cu acea ocaziune, fiecare din amicii lui ii adresa cate o felicitare in limba nationalitatii careia apartinea fiecare. Halciu, neuitandu-si originea, ii compuse o gratulatiune in versuri hexametre romane3, caci - dupa cum am vazut - poezia era foarte gustata in aceasta epoca. Se pare ca tanarul Halciu citise, daca nu operele cronicarilor din Moldova, apoi negresit Psaltirea versificata a lui Dosotei. Acest vers fu retiparit in Suecineta Medicorum Hungari et Transilvani Biographia  (Leipzig,   1774,  p.   127)  de  unde  raposatul  Anne Pumnul 1-a reprodus in mod cu totul gresit in Lepturariu rumanesc (tom. III, p. 67-68). Iata-1 corect:

Kent szenetate, szerund la voi, Romanus Apollo

La totz, ketz szvente-n Empcreczic sedetz.

De unde kunostince asteptem, si stince: fericse

De Amstclodam, pren chetz szle-n omenie typar.

Legse derapte au dat frumosze esetate Geneva;

Ecz vine Franciscus, cinete Leyda, Paris!

Prindetz macne sorory, cu cseszt nou oszpc: nainte

Fratzi, Fretaczi, Nymphele, pasze curund

Domny buny, Mary Doctory, Daszkely, -s bunele Domnae

Cu patse ej fitz, cu payne si szare, rugem .

Aceste cateva versuri, produse intr-o tara straina, merita a se asigura autorului lor cel putin o mentiune onorabila in analele istoriei literaturii.

Un anonim (presupus din Lugos, poate numit Iacobus Olass) scrise un Dictionarium Valachico—latinum cu litere latine, insa cu ortografia ungureasca. Acest manuscript, aflat in biblioteca Universitatii din Pesta, consta din 172 pagini, dupa care urmeaza adnotari posterioare, din anul 1742 si 1770. D[omnu]I B. P. Hasdeu il crede scris in a doua jumatate a secolului XVII de un autor banatean si anume din Lugos.

Const. Serban Cantacuzino Basarab si Const. B. Bran-coveanu Basarab

Scurtele domnii, ce urmara de la Matei Basarab pana la Serban Basarab, lasara putine urme demne de memorie. Const Serban insa, adapat de acelasi spirit ca si Matei Basarab, voi sa calce pe urmele lui in privinta lucrarilor utile pentru religiune, pentru limba si pentru tara. El se ocupa serios cu reorganizarea (1679-1688), aduse pentru prima oara cultura porumbului in tara, infiinta o fabrica de postav la Afumati, funda o scoala in manastirea Sf. Sava din Bucuresti, reorganiza armata (44000 soldati cu 38 tunuri). Succesorul sau, Constantin Basarab Brancoveanu continua opera si astfel aceste doua domnii facu[ra] epoca in istoria literaturii romane, ca si Matei Basarab. Amandoi incurajara pe scriitorii de talent, amandoi cheltuira pentru traducerea si tiparirea cartilor religioase, amandoi lasara urme nepieritoare. Astfel, Const. Serban Cantacuzino incepu 1) la anul 1656 zidirea Mitropoliei catedrale din Bucuresti (terminata la 1665, sub Radu Leon Voevod); 2) fosta manastire Banul (din Buzau), zidita mai intai de Banul Ianache, fu rezidita la 1688 de Adriana, vaduva marelui vornic Serban Cantacuzino; 3) fosta manastire si actuala biserica Cotroceni (palatul de vara al regelui) fu zidita Ia 1679 de Serban Cantacuzino; sotia sa doamna Maria zidi la 1683 Biserica Doamnei din Bucuresti. El zidi Hanul Serban Voda.

Const. Brancoveanu zidi: 1) manastirea Hurezu in unire cu arhimandritul Ioan la 1692; 2) fosta manastire de la Ramnicu Sarat fu zidita de Const. Brancoveanul Voevod cu ajutorul spatarului Mihail Cantacuzino la anul 1691; rezidi la 1699 manastirea Brancoveni (jud. Romanati) infiintata la 1632 de Matei Basarab; rezidi fosta manastire Sf. Ioan cel Nou din Bucuresti (fundata de vistierul Andrei si Banul Preda Buzescu) impreuna cu fostul mare comis jupan Radu Golescu, la 1703; repara la 1705 manastfirea] Gura Motrului (jud. Dolj), fundata la 1653 de marele vornic Preda Brancoveanu; rezidi la 1709 manastfirea] Sf. Sava din Bucuresti, unde infiinta si scoala nationala; sotia lui C. Brancoveanu, doamna Maria, zidi la 1702, biserica Dintr~o zi; la 1696, Constantin Brancoveanu zidi schitul Mamul; sub C. Brancoveanu se zidi si biserica Banul din Buzau (la 1688), se zugravi manastfirea] Babeni din Ramnicul Valcea, la 1703; se recladi bisferica] Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti, imprejmuindu-se cu un mare han.

Un exemplar complet al Mineielor elinesti, tiparite la 1680 si urmatori in Venetia, poarta scris pe dansul ca a fost „al lui Constantin Brancoveanul vel-logofat la 1687'. (Revfista] romfana], 1861, p. 708. Autor Odobescu despre manastfirea] Bistrita.) Acest exemplar s-a gasit la Bistrita in 1860 de dfomnul] Al. Odobescu.

Printre barbatii care le detera concursul talentelor lor fura logofetii Serban Greceanu si Radu Greceanu .

Serban Greceanu e cunoscut ca colaborator al fratului sau la traducerea ,Jiibliei', tiparite-n Bucuresti la 1688, la traducerea pravoslavnicei marturisiri' (de Petru Movila), tiparita Ia Buzau in 1691, a ,Margaritarelor' etc. despre care vom vorbi mai in special mai la vale; Lucrarea lui proprie este Evanghelia greco-romana din Bucuresti. in adevar, la 1693, Serban Greceanu - cu ajutorul lui Atanasie Moldoveanul Tomaidul - traduse Evangheliile din elineste si, impreuna cu textul din care tradusese, le tipari in tipografia mitropoliei din Bucuresti, cu tot luxul ce se putea realiza pe atuncea. Aceasta a saptea editiune a Evangheliilor in limba romaneasca1, dara ce d-intai insotita de textul elin, e tiparita pe doua coloane, c-un text in fata altuia, sub urmatorul titlu:

Sfanta si dumnedeieasca Evanghelia, elineasca si rumanieasca, acuma intai alcatuita intru amandoao limbile si dupa si dupa greceasca a bisericii o randuieala asezata. Cu a blagocestivului prea luminatului si a mare cuviintatului Domn si obladuitor a toata Ugrovlachia Ioan Costandin Basarab Voevod, porunca si cheltuieala, spre cea de obste a pravoslavnicilor folosinta. Indireptand carma pravoslaviei preasfintitul mitropolit icup Theodosie. in anul mantuirii Si s-a tiparit intru sfanta mitropolia a Ugro-Vlachiei.

Tiparirea acestei carti se facu cu ingrijirea si osteneala ieromonachului Antim de la Ivir, devenit mai tarziu rnitropolit al tarii. Pe reversul paginei cu titlu, urmeaza urmatoarele versuri sau „stihuri' politice, adresate lui Brancoveanul:

Fericitii Domni a Tearii Romanesti,

Vestiti aceia mari Basarabesti,

Luminat, Doamne, fireste te-ai nascut

Si podoaba tearii acestei te-a facut.

Iar Dumnezeu, cerescul imparat,

Cu domnie insusi te a corunat;

Arme de biruinta inca iti daruieasca

Prea cinstita cruce ca sa te pazeasca.

Cu acestea dara. Doamne Constandine,

Bine te intareste, ca Domnul e cu tine.

Stapan easti vrednic: pe buni miluieste

Si spre folosul tearii pururea nevoieaste.

Ca Domnul ceresc sa te invrednicieasca.

Dupa aceasta vieata, si cu cea cereasca.

Al mariei teale mic si plecata sluga Serban Vel Logofat.

Cartea, un volum in 4°, coprinde 372 pagine. Acum sa trecem la lucrarile mai numeroase si mai importante ale fratelui acestui scriitor.

Radu Greceanu

Sub impulsiunea lui Serban Basarab, apoi a succesorului lui la tron. Constantin Brancoveanul, logofatul Radu Greceanu scrise mai multe carti religioase si istorice. Le vom imparti dara in doua serii, si anume:

A) Scrieri religioase: a) La 5 noiembrie 1688 incepe a traduce Biblia, care se termina si se tipari la  10 noiembrie  1689, sub Constantin Brancoveanul, cu urmatorul titlu: ,J3iblia, adeca dum-neziasca scriptura a celei vechi si a celei noao leage, toate care s-au   talmacit  despre   limba   elineasca  spre  inteleagerea  limbii rumanesti, cu porunca preabunului crestin si luminatului Domn Ioan Sarban, Cantacozino Basarab Voevoda si cu indemnarea domnealui Costandin Brancoveanul, marele logofat, nepot de sora al mariei sale, carele, pe slavirea acestui mai sus pomenitul Domn, putearni-cul Dumnezeu den alegerea a toatei Teara Rumanesti, pe dumnealui 1-a coronat cu domnia si stapanirea a toata Tara Ugrovlachiei, si intru zilele mariei sale s-au savarsit acest dumnezeiesc lucru, carele si toata cheltuieala cea desavarsita o a radicat. Tiparitu-s-a intai in scaunul mitropoliei Bucurestilor, in vremea pastoriei preasfintitului parinte kyr Theodosie, mitropolitul tarii si exarhu laturilor si pentru cea de obste priinta s-a daruit neamului rumanesc la anul de la facerea lumii [] (7197) , eara de la spasenia lumii (1688). in luna lui noembrie in 3 zile' .

Pe a doua fata se vede stema si armele Romaniei, inconjurata de initialele numelui Serban Cantacozino Basarab Voevod si cu urmatoarele stihuri si:

„Soarele, luna, Gripsorul si corbul impreuna,

inca si spata cu buzduganul spre lauda se aduna,

Si acestea, Doamne,-ti impletesc stema infrumusetata:

in loc de parinti, soarele si luna ti s-arcata.

Luminator nascandu-te neamului si mosiei,

Preavrednic stapanilor tarii si politiei.

Iar Corbul, care-a hranit pe cel flamand Ilie,

Aduce-ti, Doamne, cu crucea, putere si tarie,

intinde-tc ca gripsorul, spre toate stapaneste

Si cu spata si cu buzduganul spre vrajmasi isbandeste.

Spre cei vazuti si nevazuti, cu mare biruinta.

Precum rugam pe Dumnezeu cu multa umilinta:

Sa te intareasca minunatu in domnia slavita

Cu pace si liniste, cu viata norocita.

Si intr-al sau dumnezeiesc locas si fericire,

Sa-ti dea cerescul imparat parte de mostenire.

Plecat rob Mariei talc Radul Logofat. '

Din cele doua precuvantari ale acestei carti, culegem urmatoarele informatiuni. in cea d-intai prefata, Serban Cantacuzino se exprima astfel: „si aceasta am facut la talmacirea acestei sfinte scripturi, facand multa nevointa si destula cheltuieala, despre o parte puind dascali stiuti foarte den limba elineasca, pe pre-inteleptul cel dentru dascali ales si archiere Ghermano Nisis si, dupa petreacerea lui, pe altii care s-a intamplat, si despre alta parte ai nostri oameni ai locului, nu numai pedepsiti intru a noastra limba, ce si de limba elineasca avand stiinta, ca sa o talmaceasca; cari, luand lumina si dentr-alte izvoade vechi si alaturandu-le cu cel elinesc al celor 70 de dascali, cu vrearea lui Dumnezeu o a savarsit precum se veade. Si macar ca la unele cuvinte sa fie fost foarte cu nevoe talmacitorilor pentru strimtarea limbii rumanesti, eara inca si avand pilda pe talmacitorii latinilor si slavilor, precum aceia, asia si ai nostri le-a lasat precum sa citesc la cea elineasca. Si, dupa ispravirea talmacitului acesti i folositoare si sfinte osteneale, luand, dupa cum se cade, si voie de la sfanta si muma noastra biseareca cea mare, s-a dat in tipografie de s-au tiparit in santa mitropolia den Bucuresti, fiind archiercu si pastor crestinescului acestuia norod preasfintitul parintele nostru kir Theodosie mitropolitul'.

A doua prefata e subscrisa de ,J)ositheu din mila lui Dumnezeu patriarh sfintei cetati Ierusalimului si a toata Palistina, care, adresandu-se Domnului, ca un „rugator de sanatate Mariei sale', ii multameste: 1° ca ajuta bisericii, tocmind spre lesne cetire scriptura cea noua, ce era cu anevoie aflata a se ceti de preotii cei de tara; 11° ca a talmacit-o in limba romaneasca si s-a tiparit dintr-a mariei sale cheltuieala, daruind-o maicii biserici a se citi; ni° ca a facut-o a se citi aeve (pretutindeni), caci' de vreme ce, dupa politicestile legi, nu se cade omului grec a nu sti legile grecilor, cu cat era mai dirept crestinii romani sa scrie legile lui Dumnezeu, care easte sfanta Scriptura; si adevarat la rumani s-au plinit cuvantul apostolului Filip (care a zis catra hadamul imparateasii ettiropilor «oare cunosci cele ce citesci?»), cu cat mai vartos vreadnic de mii de laude esti, maria ta, care la un norod intreg dai cuvantul lui Dumnezeu ca sa lumineze celor den casa ai bisearicii noroade, romanilor, moldoveanilor si ugrovlachilor. Crestinat-a Sfantul Slatanst pe rumani, pe cari si lacuitorii Nistrului ii numesc letopisetele ceale bisericesti, invatand pe unii dentra dansii carte si limba elineasca, si cu aceia a invatat pe cealalti Stravon, scriitorul de pamant, vrednicia si marirea rumanilor scriind, numai pe ostasii vremii aceia, care era asupra vrajmasilor tarii, ii numeara, era in zilele mariei teale, si barbati si muieri, si  tineri, avand arma biruitoare sfanta scriptura, ostesc impotriva'.

Epilogul de pe pagina 932 este interesant pentru ca citeaza pe fratii   Greceni:  „Tiparitu-s-a  aceasta  sfanta  carte  in  orasiu  in Bucuresti, insa cu cheltuieala prealuminatului, preacrestinului si preacuviosului Domnului si stapanului nostru Ioan Serban K.B. Voevoda, biruitorului si obladuitorului a toata Ugrovlachia, ieara cu nevointa si indireptarea celor ce s-a intamplat Dascali, si mai mult deslusindu-se spre limba rumaneasca de cei mici si plecati dentru slugile mariei sale Serban bic. v. logofat i brat1 Radul Log'. Pe ultima foaia nepaginata de la fine se citeste: „tot mestesugul tipografiei si indireptarii cuvintelor rumancsti ostenitor, de Dumnezeu iubitorul Mitrofan, episcopul de Hujji; si s-a inceput acest dumnezeiesc lucru in luna noembre in E (5) zile, anul de la inceputul lumii (7196 = 1688) si s-a savarsit in noembre (10), anul (7197 = 1689). Ensa aceasta sa scii ca, de vei osteni a cerceta pe amaruntul intelesul al acestei sfinte scripturi si, de-1 vei potrivi cu niscare izvoade afara den ceale elinesti, latinesti au slovinesti, au altora limbi, si nu se va potrivi, sa nu te grabesti indata-si cumva a defaima, ci sa cauti ca, intre alte izvoade elinesti, vei afla un izvod ce a fost tiparit la Franco - fortu, care izvod easte dupre cele vechi ale 72 de dascali ovrei, ce Ptolomeu Filadelful a facut de a talmacit scriptura sfanta cea veache de pe limba ovreieasca pe elineasca. Talmacitorii dara ai acestei sfinte scripturi pe acela 1-a ales mai adevarat si dupre acela a si talmacit. Pe tine, pravoslavnice cititor, cu umilinta te rugam, citind pe aceasta sfanta si dumnezeiasca carte, unde vei afla niscare lunecaruri in lucrul acesta al nostru, sa nu blestemi. Si, ca un bun si cu buna inima, indrepteaza si nu ne pune intru ponos, ci iarta, ca si noi suntem oameni, asemenea patimasi tinuti de slaba fire, care nu lasa nici pe un om a ramanea fara greseala, ca pe cat am putut cu nevointa am lucra si, precum am aflat in izvod, asia am dat si in tipar. Ci te rugam iarta, ca si tu sa dobandesti iertaciune de la Dumnezeu Precum doresc sa soseasca la vadul cel cu adapostire cari sunt batuti de valuri intru lucrul marii, asia am dorit si noi sa sosim la sfarsitul cartii acestia. Slava lui Dumnezeu celui ce ne-a ajutat dupa inceput, de am ajuns si savarsitul'.

In privinta limbei, ea este mult mai limpede, mai corecta si mai curata decat bibliile tiparite pana acum. Aci gasim intrebuintarea perfectului simplu (vezi manca, de abea mancara, deschisera, cunoscuta, cusura, facura etc); termeni mai romanesti decat in Palia (Vechia Scriptura) tiparita la Orastia in 1582 (spre exemplu aci intelept, hiare, roada, lemn, a zis, despuiat, incingeti imprejur, pe cand in Palia gasim cuvintele straine alnic, jiganii, plod, pom, poruncit-a, goli, pe trup etc). Iata apoi cateva expresiuni insemnate: ingemeneaza copita, unghieasce unghia, rumeagatura, mortaciuni, sa-mi ajutorezi mie, measer si saracu, indarat, desertarea desertarilor (vanitas vanitatum), austru (vantul), intort (pervers), adaosi (adausei), pate (sufere, se chinueste), adusi (adusei), putum (puturam)^ acicea (aicea), va invie (va invia) a invins (invins) etc.

b) in primii ani ai domniei lui Constantin Brancoveanu, pe la 1691, Radu logofatul, impreuna cu fratele sau Serban logofatul, fura insarcinati a traduce din limba greceasca moderna invataturile culese din operele sfantului Ioan Rost1 de Aur (Slataost sin Krysostomu) si altor parinti ai bisericei. Terminand aceasta lucrare, ei o tiparira sub poeticul titlu2 de ,Margaritare, adeca cuvinte de multe feluri, a celui intru sfinti parintelui nostru Ioan, arhiepiscopul Tarigradului, a lui Zlotoust. Si ale altor sfinti parinti, de multi dascali talmacite den limba eleneasca pe limba greceasca, spre cea de obste a blagocestivilor si a pravoslavnicilor crestini sufleteasca folosinta. Iara acum intai cu porunca si cu toata chieltuieala a prealuminatului si blagocestivului Domn si oblatuitor a toata Tara Rumaneasca Ioan Konstandin Basarab Voda, s-a scos de pe limba greceasca pe limba rumaneasca si s-a dat in tipar pentru cel de obste folos sufletesc a tot neamul romanesc, care supt oblastia mariei sale lacuieasce, luminand in pravoslavia. Si s-a tiparit in vestitul orasiu al mariei seale in Bucuresti, in sfanta si dumnezeieasca mitropolia, purtand acum carma pravoslaviei preasfintitului K p Teodosie, arhiepiscopul si mitropolitul a toata Tara Rumaneasca. Ani de la facerea lumii (6199 = I691)'.

Pe reversul foii ce poarta titlul se citesc aceste versuri politice si asupra stemelor Domnului Io Constandin Basarab Voevod:

„Semnul domniei corbul iaste cu cruce.

Prin care de sus taria.

Doamne, iti aduce, in scaunul stramosilor,

in care-acum domnesti.

Al celor ce-s in lauda vechilor Basarabesti;

Puterea dara ce a de sus, care te-a coronat

Cu domnia aceasta si vreadnic te-a aratat,

intareasca si te adauga cu domnia slavita.

Cu pace si cu liniste, cu vieata norocita '.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani