ARBITRII - MEMBRI AI TRIBUNALULUI ARBITRAL



ARBITRII - MEMBRI AI TRIBUNALULUI ARBITRAL



1.Numirea arbitrilor

Jurisprudenta a statuat ca actul de numire a fiecarui arbitru, in parte, nu are caracter unilateral chiar daca este facut din initiativa unei singure parti, motivat de faptul ca actul de numire a arbitrului, ca element substantial al conventiei de arbitraj, izvoraste din vointa comuna a partilor.[1]



Conceptul de 'arbitru-parte'[2], desi induce, aparent, sentimentul ca arbitrul impartaseste interesul partii care l-a numit, confera, in realitate, prin caracterul pur contractual al actului de numire, atributele esential necesare unei judecati arbitrale corecte: independenta si impartialitatea intrucat se prezuma ca arbitrii numiti nu reprezinta interesele partilor in proces ci interesele actului de justitie initiat in aflarea adevarului.[3]

Rezulta asadar ca, in conditii de perfecta opozabilitate garantata de fundamentul contractual al arbitrajului, numirea arbitrilor poate fi contestata, partea interesata avand posibilitatea de a invoca eroarea asupra persoanei arbitrului si putand cere, de asemenea, recuzarea arbitrului si pentru alte motive decat cele prevazute de art. 27 C.pr.civ. care pun la indoiala independenta si impartialitatea acestuia, in conditiile prevazute de art. 3511 C.pr.civ.

Mergand mai departe, respectarea principiului libertatii de vointa a partilor in ceea ce priveste numirea arbitrilor este un deziderat de care trebuie sa tina seama si instanta statala sesizata cu rezolvarea dificultatilor ivite in procesul de constituire a tribunalului arbitral, in sensul ca si instantele statale sunt tinute sa respecte vointa partilor cat priveste autoritatea de nominare desemnata de parti.

Numirea arbitrului nu presupune neaparat indicarea numelui acestuia, ci poate fi rezumata si la anumite elemente de identificare a persoanei acestuia: profesie, specializare etc. Esential este faptul ca toate aceste elemente de care am facut vorbire trebuie sa aiba ca finalitate identificarea persoanei arbitrului, evitandu-se situatiile confuze de natura sa conduca la imposibilitatea constituirii tribunalului arbitral[4].

In arbitrajul CAB arbitri sunt inscrisi pe o lista care trebuie sa cuprinda numele si, dupa caz, ocupatia, specialitatea, titlurile sau prezentarea succinta a activitatii profesionale a fiecarui arbitru - art. 172 din RPA-CAB.

Potrivit punctului 3 al aceluiasi articol, partile sunt libere ca. prin conventia arbitrata sa numeasca arbitri si persoane neinscrise pe lista de arbitri, care, prin competenta si probitate, se bucura de increderea lor.


2.Limitele principiului preeminentei  vointei partilor in numirea arbitrilor

Doua coordonate esentiale delimiteaza granitele principiului preeminentei vointei partilor in numirea arbitrilor: a) cerinta independentei si impartialitatii de care arbitrii trebuie sa dea dovada in indeplinirea misiunii ce Ie-a fost incredintata de parti si b) cerinta respectarii principiului dreptului la aparare si al principiului egalitat

Desi nu sunt specificate expres, aceste limite se regasesc direct sau indirect in reglementarile din dreptul conventional.

Astfel, Pactul de la New York privitor la drepturile civile si politice, in art. 14 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului. in art. 6, afirma principiul privind dreptul partilor la un proces echitabil si pe cel al independentei si impartialitatii celor chemati sa judece un litigiu determinat: 'tout personne a droit a ce que sa cause soit entendue equitablement et dans un delai raisonnable par un tribunal independantet impartial.'

S-a statuat atat in doctrina, ca principiul egalitatii de tratament a partilor trebuie respectat si in arbitraj, ca principiu general de procedura desprins din normele care reglementeaza ordinea publica procedurala.[5]

Modalitatea de numire a arbitrilor in cazul coparticiparii procesuale ofera o imagine fidela a acestor limite - respectarea principiului egalitatii de tratament a partilor si afirmarea dezideratului privind independenta si impartialitatea arbitrilor chemati sa judece un litigiu determinat. Astfel in cazul coparticiparii procesuale (active sau pasive) numirea arbitrului are loc in considerarea calitatii procesuale a partilor, a interesului pe care acestea il au in litigiul dat si nu raportat la numarul subiectilor procesuali activi sau pasivi.

Dreptul partilor de a-si desemna arbitrul nu trebuie confundat cu dreptul fiecarei parti de a-si desemna propriul sau arbitru - fapt ce ar conduce la o flagranta incalcare a principiului egalitatii de tratament a partilor in procesul arbitral, elementul esential in compunerea tribunalului arbitral fiind nu partile, ci interesul pe care acestea il au in cauza dedusa judecat

in dreptul arbitral romanesc principiul egalitatii de tratament al partilor cat priveste numirea arbitrilor in cadrul coparticiparii procesuale este consacrat prin dispozitiile art. 345 (3) C.pr.civ., potrivit carora, daca exista mai multi reclamanti sau mai multi parati, partile care au interese comune vor numi un singur arbitru. Prin dispozitiile citate legiuitorul a dorit, in fapt, sa instituie o masura de protectie a partilor avand ca finalitate garantarea unei judecati echitabile.

Nerespectarea acestei dispozitii legale este sanctionata cu nulitatea. Astfel, potrivit art. 346 C.pr.civ., este nula clauza din conventia arbitrala care prevede dreptul uneia dintre parti de a avea mai multi arbitri decat cealalta parte. Desi este o nulitate partiala, cat priveste intinderea sa - sanctiunea vizand numai clauza privitoare la numirea arbitrilor - aceasta are caracter absolut, fiind o norma cu caracter imperativ intrucat are ca finalitate protejarea unor garantii procesuale fundamentale ale partilor.

O configuratie aparte o prezinta arbitrajul multipartit care permite fiecarei parti ce are interese divergente in raport de cele ale celorlalte parti ale cauzei sa-si numeasca arbitrul sau. Este cazul tertilor care intervin in procesul arbitrai prin intermediul uneia din formele de interventie prevazute de lege (mai putin interventia voluntara accesorie) si care au dreptul de a-si numi proprii arbitri si de a participa astfel ia formarea tribunalului arbitrali. In acest caz, contrarietatea de interese - si nu numarul de parti - determina compunerea tribunalului arbitral.


3.Conditii cerute pentru numirea arbitrilor


Cartea a IV-a, in spiritul liberalismului juridic si in respectarea vointei partilor in constituirea tribunalului arbitral, stabileste in art. 344 C.pr.civ. conditiile generale de numire a arbitrilor, lasand partilor posibilitatea de a formula cerinte suplimentare cu privire la calitatile pe care trebuie sa le indeplineasca arbitrii investiti cu solutionarea unui litigiu determinat. Legiuitorul a impus o serie de cerinte minimale intrucat, in spiritul libertatii de vointa care domina intreaga Carte a IV-a a considerat ca alegerea arbitrului este de resortul vointei partilor, ca increderea partii este cieterminata de alegerea persoanei careia ii va incredinta misiunea solutionarii litigiului.

1. Conditii cu caracter legal. Potrivit Cartii a IV-a 'poate fi arbitru orice persoana fizica, de cetatenie romana, care are capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor.' Asadar, dreptul intern al arbitrajului prevede in termeni imperativi, in mod cumulativ, trei cerinte generale:

a)  cerinta de a fi persoana fizica

b)  cerinta cetateniei romane

c)  cerinta capacitatii depline de exercitiu al drepturilor

a) Cerinta ca arbitrul sa fie persoana fizica a fost impusa de Legea nr. 59/1993 care a inlocuit dispozitia cuprinsa in reglementarea anterioara a C.pr.civ. care, in art. 342 alin. 2 prevedea ca 'pot fi arbitri orice persoane capabile, de orice nationalitate', dispozitie care permitea ca litigiul sa poata fi solutionat si de o persoana juridica capabila.

Modificarea intervenita in legislatie cu privire la acest aspect a aparut din necesitatea simplificarii procedurii greoaie si dilatorii pe care o presupunea constituirea unui tribunal arbitral din arbitri persoane juridice.

Arbitrul-persoana fizica[6] se regaseste, ca institutie, in majoritatea legislatiilor straine si in dreptul conventional.[7] Persoanele juridice pot fi insa investite parti cu facultatea de a organiza arbitrajul .

b) Conditia cetateniei romane. Legiutorul a tinut sa formuleze in mod expres acesta cerinta intrucat a dorit sa precizeze in mod neechivoc institutia arbitrului persoana fizica si sa realizeze asadar distinctia neta fata de vechea reglementare.

c) Conditia capacitatii depline de exercitiu al drepturilor. Considerata o masura de protectie pentru parti , aceasta conditie este nelipsita din legislatiile privind arbitrajul,intrucat reprezinta garantia minima a realizarii actului de judecata ,in genere[8].

2. Conditii cu caracter conventional. Codul de procedura civila, Cartea a IV-a, enumera in art.344 numai conditiile generale ,minimale ,pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana fizica pentru a putea fi numita arbitru , in dreptul intern. Nimic nu impiedica insa partile ca, prin conventia arbitrala, sa poata conveni si asupra unor conditii suplimentare de natura a garanta calitatea actului de judecata si care sa vizeze cultura si educatia arbitrilor,calificarea lor profesionala,experienta intr-un domeniu determinat,reputatia morala si profesionala[9].


4.Autoritatea de nominare a arbitrilor


1.            Autoritatea de nominare a arbitrilor in arbitrajul ad-hoc. Intrucat numirea arbitrilor direct de catre parti este prevalenta, fiind de esenta arbitrajului, interventia instantei judecatoresti ,ca autoritate de nominare ,in conditiile art. 351 C. Proc.civ.,are caracter subsidiar.

Prin dispozitiile art. 351 C.proc.civ.legiutorul confera instantelor judecatoresti o competenta cu caracter subsidiar si supletiv, conditionand interventia instantei judecatoresti de tacerea conventiei arbitrale cat priveste numirea de catre parti a autoritatii de nominare a arbitrilor. in acelasi timp acest text de lege lasa deplina libertate partilor sa prevada mecanisme care sa asigure constituirea tribunalului arbitral. Astfel, partile pot prevedea ca autoritate de nominare un centru permanent de arbitraj, o persoana fizica sau juridica.

In situatia in care partile nu au prevazut numele arbitrilor si nici modalitatea de numire a lor sau in cazul in care isi exprima acordul cu privire la compunerea unipersonala a tribunalului arbitrai dar nu se inteleg cu privire la persoana arbitrului unic, ori cand cei doi arbitri desemnati de parti nu cad de acord asupra supraarbitrului, devin aplicabile dispozitiile art. 351 (1) C.pr.civ.. potrivit carora in caz de neintelegere intre parti cu privire la numirea arbitrului unic sau daca o parte nu numeste arbitrul ori daca cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea sa recurga la arbitraj poate cere instantelor judecatoresti prevazute de art. 3421 si art. 3422 C.pr.civ.. sa procedeze la numirea arbitrului ori, dupa caz, a supraarbitrului.

2. Procedura de nominare realizata de catre instanta judecatoreasca. in aplicarea dispozitiilor art. 351' C.pr.civ., la care ne-am referit, pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi in organizarea si desfasurarea arbitrajului partea interesata poate sesiza instanta de judecata care, in lipsa conventiei arbitrale, ar fi fost competenta sa judece litigiul in fond, in prima instanta. Cum dispozitiile art. 342 C.pr.civ. au in vedere incidentele ce pot aparea cu privire la desfasurarea arbitrajului, rezulta ca acestea se grefeaza pe principiul de drept comun procedural consacrat de art. 17 C.pr.civ., potrivit caruia cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece cererea principala. in stabilirea competentei materiale a instantei judecatoresti ca autoritate de nominare sunt incidente dispozitiile art. 1, 2 si 3 C.pr.civ., competenta teritoriala urmand regulile cuprinse in art. 5-19 C.pr.civ.

Interventia instantei judecatoresti ca autoritate de nominare este conditionata: a) de nasterea unui litigiu guvernat, cat priveste solutionarea sa, de o conventie arbitrata, b) de existenta intre parti a unor neintelegeri cu privire la numirea arbitrilor sau de disputa ce poate aparea intre arbitri cu privire la numirea supraarbitrului, c) de actui de sesizare a instantei judecatoresti prevazuta de art. 342 C.pr.civ. si d) de existenta unei conventii arbitrale.

Daca primele doua conditii nu comporta discutii, in ceea ce priveste cea de-a treia conditie este de remarcat faptul ca actul de sesizare a instantei este in realitate rezultatul unui acord de vointa intervenit intre parti in scopul de a rezolva diferendele ce le separa cu privire la numirea arbitrilor, partile litigante necontestand tribunalul arbitrai ca entitate cu atributii jurisdictionale, ci numai modul de formare sau compunerea acestuia. in situatia in care partile nu inteleg sa sesizeze instanta judecatoreasca, ca autoritate de nominare, intervine caducitatea clauzei compromisor De retinut este si faptul ca, din economia art. 351' C.pr.civ. rezulta ca, indiferent daca neintelegerile provin de la parti sau de la arbitri, sesizarea autoritatii de nominare de se face exclusiv de catre partea care vrea sa recurga la arbitraj.

Cea de-a patra conditie suscita comentarii cu privire la competenta instantei judecatoresti, ca autoritate de nominare, de a se pronunta asupra valabilitatii conventiei arbitrale. Dupa cum am aratat, in dreptul nostru, instanta chemata sa se pronunte asupra valabilitatii conventiei arbitrate este instanta mai intai sesizata, regula quod nullum est, nullum producit efectum oprind pe judecator sa dea eficienta unor acte nule. Conform alineatului 2 al art. 351 C.pr.civ. instanta judecatoreasca da o incheiere de numire a arbitrilor in termen de 10 zile, de la sesizare, cu citarea partilor, aceasta nefiind supusa cailor de atac3. Centrul permanent de arbitral ca autoritate de nominare. Atributiile de nominare ale unui centru permanent de arbitraj sunt exercitate prin presedintele sau. Dispozitiile RPA-CAB sunt elocvente in acest sens:

potrivit art. 22 din RPA-CAB, la cererea partii, arbitrul si supleantul sunt desemnati de presedintele Curtii de Arbitraj;

potrivit art. 251, daca paratul nu raspunde in termen sau nu da curs invitatiei de numire a arbitrului ori exista neintelegere intre parti cu privire la numirea arbitrului unic sau daca cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, presedintele Curtii de Arbitraj, dupa expirarea termenelor prevazute de art. 22 si 23, va desemna arbitrul unic sau, dupa caz, arbitrul paratului ori supraarbitrul, cu acordul prealabil al acestora.

Potrivit art. 252 RPA - CAB desemnarea se face in termen de 5 zile de la data cand presedintele Curtii de Arbitraj a luat cunostinta de imprejurarile aratate la alin. 1 al aceluiasi articol, dintre arbitrii inscrisi pe lista de arbitri ai Curtii, in afara de cazul in care s-a prevazut altfel in conventia arbitrala.

Desemnarea facuta de presedintele centrului permanent de arbitraj este lipsita de efecte in conditiile in care paratul isi va numi, ulterior acestei desemnari, propriul arbitru dar nu mai tarziu de data constituirii tribunalului arbitral. Daca paratul isi numeste arbitrul ulterior constituirii tribunalului arbitrai, desemnarea facuta in aceste conditii este caduca (art. 25 alin. 3 RPA - CAB).



In sistemul UNCITRAL, fara a determina in mod concret autoritatea de nominare a arbitrilor, Regulamentul UNCITRAL ofera in schimb, in art. 6, o amanuntita descriere a mecanismului de nominare 3 arbitrilor. in conceptia Regulamentului UNCITRAL dreptul de a hotari cu privire la autoritatea de nominare este lasat la latitudinea partilor cars pot desemna ca autoritate de nominare o persoana fizica sau juridica. Potrivit art. 6 din acest regulament, daca partile nu au cazut de acord asupra alegerii autoritatii de nominare, sau daca autoritatea de nominare aleasa de parti refuza sa actioneze sau nu desemneaza arbitrul in termen de 60 de zile de la primirea cererii unei parti, oricare dintre parti poate cere Secretariatului General al Curtii permanente de arbitraj de la Haga sa desemneze o autoritate de nominare. 'in acest caz Secretariatul General al Curtii permanente de arbitraj de la Haga are numai rolul de a se substitui vointei partilor in realizarea demersurilor de desemnare a unei autoritati de nominare.


5. Acceptarea insarcinarii de arbitru


1. Caracterul voluntar al acceptarii misiunii de arbitru. Arbitrul desemnat de o parte este liber de a primi sau nu misiunea de arbitru. Asadar, investirea arbitrilor de catre parti este esentialmente voluntara si facultativa: persoanele numite arbitri pot accepta sau pot refuza misiunea incredintata, fara a fi nevoie sa-si motiveze refuzul. Haec res libera et soluta est et extra necessitatem jurisdictionis posita[10]

Necesitatea existentei acceptarii misiunii de catre arbitri constituie o regula materiala aplicabila oricarui arbitraj, intern sau international, fiind, in fapt, o concretizare a principiului potrivit caruia arbitrii sunt judecatori privati, investirea lor ocazionala rezultand dintr-un dublu consimtamant: al partilor si al lor insisi.[11]

In realitate, aceasta misiune este rezultanta contractului dintre arbitri si parti sau dintre arbitri si centrul permanent de arbitraj, contract din care deriva obligatii reciproce.[12] Acceptarea insarcinarii de arbitru implica un examen de constiinta care, daca este efectuat cu discernamant, poate preveni o eventuala abtinere sau recuzare.

2. Forma si termenul acceptarii- Potrivit art. 349 C.pr.civ. acceptarea insarcinarii de arbitru trebuie sa fie facuta in scris si comunicata partilor in termen de cinci zile de la data propunerii de numire. La fel, supraarbitrul ales de cei doi arbitri, se va conforma acelorasi reguli; in acest sens, dispozitiile art. 350 C.pr.civ. sunt clare: cei doi arbitri vor proceda la numirea supraarbitrului in termen de 10 zile cie la ultima acceptare, supraarbitrul urmand sa se conformeze prevederilor art. 349 C.pr.civ.

in arbitrajul institutionalizat regulile de procedura proprii fiecarei institutii de arbitraj prevad obligativitatea semnarii de catre membrii tribunalului arbitral a unui angajament prin care acestia confirma ca au acceptat numirea, obligandu-se sa indeplineasca misiunea ce Ie-a fost incredintata cu respectarea imperativelor cerute de natura investir[13]

Astfel, RPA-CAB prevede in art. 24, alin. 21 si 22, ca acordul arbitrului va cuprinde si o declaratie scrisa a sa in care va arata, sub semnatura, daca are sau a avut vreo relatie cu partile, daca au existat sau exista conflicte de interese si orice alte fapte sau imprejurari de natura sa puna ia indoiala independenta si impartialitatea sa. Declaratia initiala precum si declaratiile ulterioare se depun la dosarul litigiului pentru ca partile sa ia cunostinta de continutul lor. Acceptarea sau neacceptarea misiunii de arbitru intr-un anumit litigiu se comunica, in scris si nemotivat, Secretariatului Curtii de Arbitraj in termen de trei zile de la data primirii de catre arbitru a propuner

Forma scrisa ceruta pentru acceptare este o conditie ad probaiionem si nu ad validitatem, intrucat, de la data ultimei acceptari, respectiv de la data constituirii tribunalului arbitral incepe sa curga termenul in care trebuie pronuntata sentinta arbitrala.

3. Efectele acceptar Prima consecinta a acceptarii misiunii de catre arbitri si supraarbitru, respectiv de catre arbitrul unic, este aceea ca perfecteaza constituirea tribunalului arbitral; desi, teoretic, acceptarea se prezinta ca ultima faza a constituirii tribunalului arbitral practic, acceptarea nu este suficienta in a elimina posibilitatea aparitiei unor incidente procedurale de natura sa schimbe tribunalul arbitrai, atat din punct de vedere structural, cat si din punct de vedere substantial.

A doua consecinta a acceptarii, de o mai mare importanta, rezida in faptul ca marcheaza debutul misiunii tribunalului arbitrai. Potrivit art. 3532 (1) C.pr.civ.., tribunalul arbitral se considera constituit pe data ultimei acceptari a insarcinarii de arbitru, de supraarbitru sau, dupa caz, de arbitru unic, moment de la care incepe sa curga termenul prevazut de art. 3533 (1) C.pr.civ. care indreptateste partea interesata sa invoce caducitatea arbitrajului, in conditiile prevazute de alin. 6 ai aceluiasi articol. Astfel, din momentul acceptarii misiunii, arbitrii sunt tinuti sa-si indeplineasca obligatiile ce deriva din calitatea pe care o au, de judecatori privati care trebuie sa conduca cu diligenta si nepartinire procedura arbitrala.

O ultima consecinta derivand din acceptarea misiunii de arbitru consta in aceea ca determina limitele necompetentei jurisdictiei statale cu privire la litigiul a carei solutionare este guvernata de clauza compromisorie.

Consimtind la a solutiona litigiul cu care a fost investit, tribunalul arbitrai contracteaza obligatia de a face care, in caz de neexecutare, se schimba in daune interese.

Astfel, in cazul arbitrajului organizat in baza unei conventii care precizeaza componenta nominala a tribunalului arbitral, in situatia in care persoana desemnata ca arbitru refuza, dupa acceptare.in mod nejustificat insarcinarea, acest fapt determina caducitatea conventiei arbitrale si indreptateste partea astfel prejudiciata la o actiune in daune impotriva acelui arbitru in conditiile art. 353 C.pr.civ.


6.Statutul arbitrilor. Drepturi si obligatii


In timp ce desfasurarea procedurii arbitrale urmeaza, in general, regulile procesului civil, alcatuirea tribunalului arbitral prezinta un specific mult mai accentuat. Cu toate acestea misiunea pe care partile o incredinteaza arbitrilor, de a rezolva diferendul care ie separa, are un pronuntat si incontestabil caracter jurisdictional care este esential in configurarea statutului arbitrului.

Caracterul de jurisdictie privata, bazata pe conventia partilor, determina in mod direct o alta modalitate de compunere si constituire a tribunalului arbitral, decat aceea a unei instante judecatoresti. Astfel, alcatuirea tribunalului arbitrai este opera partilor in timp ce compunerea si constituirea instantei judecatoresti este opera leg

Jurisdictia arbitrala este, prin excelenta, o justitie fiduciara. increderea in arbitri este determinata de aprecierea subiectiva a partilor, apreciere care se bazeaza pe elemente mai mult sau mai putin obiective (competenta, probitate etc), in timp ce increderea in judecatori este determinata de statutul lor juridic.

Cele mai importante conditii cerute pentru a judeca sunt de ordin general: fata de partile in litigiu arbitrul trebuie sa indeplineasca conditiile privind independenta si impartialitatea. in arbitrajul comercial international se mai cere ca tribunalul sa fie neutru. Totodata, cu titlu particular, arbitrii sunt tinuti a-si indeplini misiunea pana la sfarsit, in termenele convenite de parti, prin conventia arbitrala, cu respectarea cerintei de confidentialitate a arbitrajului.

Arbitrul este investit de parti cu solutionarea unui litigiu determinat. investirea arbitrilor este rezultanta juxtapunerii celor doua componente ale arbitrajului: contractuala si jurisdictionala. in arbitraj partile sunt cele care atribuie arbitrului puterea de a solutiona diferendul care le separa, caracterul jurisdictional al acestei insarcinari nemaifiind contestat in prezent. Aceasta calitate - de judecator ales pentru rezolvarea unui litigiu determinat - este esentiala in determinarea statutului arbitrului, respectiv in identificarea conditiilor obligatorii pentru accederea la o atare calitate.

in executarea contractului de arbitrare partile litigante, ca subiect plural contractual, au o serie de drepturi si obligatii specifice acestui tip de contract.

Dispozitiile cuprinse in Cartea a IV-a ofera o imagine exhaustiva a drepturilor si obligatiilor arbitrului, acestea putand fi deduse implicit prin raportare la etapele procedurii arbitrale.

1. Drepturile arbitrilor. Doctrina a statuat ca drepturile arbitrilor au doua componente: una patrimoniala si cealalta, morala.[14]

1.1. Componenta patrimoniala. in arbitrajul ad hoc cuantumul si modalitatea de plata a arbitrilor, ca efect al contractului sinalagmatic stabilit intre arbitru si partea care l-a numit, sunt stabilite prin conventia partilor sau de catre tribunalul arbitrai. in arbitrajul institutional stabilirea onorariilor arbitrilor si modalitatea de plata a acestora sunt prevazute de regulamentul propriu centrului permanent de arbitraj care organizeaza arbitrajul.

a)      De principiu, in arbitrajul ad hoc, potrivit art. 3591 C.pr.civ., cheltuielile pentru organizarea si desfasurarea arbitrajului, precum si onorariile arbitrilor se suporta de catre parti, potrivit intelegerii dintre ele. In lipsa unei asemenea intelegeri, devin aplicabile dispozitiile alin. 2 al aceluiasi articol potrivit caruia cheltuielile arbitrale, deci si onorariile arbitrilor, se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral, daca cererea de arbitrare este admisa in totalitate, sau proportional cu ceea ce s-a acordat, daca cererea este admisa in parte.

b)      Cartea a IV-a prevede, in art. 3591 C.pr.civ. posibilitatea ca tribunalul arbitral sa evalueze, in mod provizoriu onorariile arbitrilor si sa oblige partile sa consemneze suma respectiva, in cote egale. Alin. 2 al acestui articol prevede si eventualitatea obligarii partilor in solidar la plata onorariilor provizorii ale arbitrilor. Conform alin. 3 al aceluiasi articol consemnarea sumei stabilite cu titlu de onorariu provizoriu poate fi facuta, in lipsa acordului paratului, numai de reclamant, urmand ca prin hotararea arbitrala sa se stabileasca cuantumul onorariilor definitive cuvenite arbitrilor, precum si modul lor de stabilire.

In fata refuzului partilor de a avansa onorariile provizorii, tribunalul arbitral este indreptatit sa sisteze derularea procedurii arbitrale pana la consemnarea sumelor astfel datorate.

c) Potrivit art. 3596 C.pr.civ., in cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta de arbitraj onorariile arbitrilor se stabilesc si se platesc conform regulamentului acelei institut

Conform cerintelor prescrise Normele privind taxele si cheltuielile arbitrale stabilite de CAB onorariile arbitrilor se stabilesc de presedintele Curtii de Arbitraj, in raport de valoarea si complexitatea litigiului, precum si de alte circumstante relevante in cauza, fara insa ca totalul onorariilor sa depaseasca 50% din taxa arbitrala incasata in litigiul respectiv (art. 13.1 din Norme).

Potrivit art. 3593 C.pr.civ, instanta judecatoreasca care, in lipsa conventiei arbitrale, ar fi fost competenta sa judece litigiul, ia cererea oricareia dintre parti, va examina temeinicia masurilor dispuse, de tribunalul arbitrai si va stabili cuantumul onorariilor arbitrilor si a celorlalte cheltuieli arbitrale, precum si modalitatile de consemnare, avansare sau de plata. Textul are in vedere numai situatia reglementata de art, 3591 care prevede posibilitatea pe care o are tribunalul arbitral, de a evalua cuantumul onorariilor arbitrilor. Rezulta, asadar, ca instanta judecatoreasca nu poate interveni in modificarea cuantumului onorariilor convenite in conditiile prescrise de art. 359 C.pr.civ.

In arbitrajul institutional, intrucat onorariile arbitrilor sunt incluse in taxa arbitrala, cauzele de reducere a onorariilor arbitrilor se circumscriu celor privind reducerea taxelor arbitrale.

Potrivit Normelor RPA-CAB, cauzele ce determina reducerea taxelor arbitrale, deci implicit, a onorariilor arbitrilor sunt urmatoarele:

- solutionarea litigiului de catre un arbitru unic determina reducerea taxei arbitrale, implicit a onorariilor arbitrilor, cu 25% (ari. 4.1 din Norme);

retragerea cererii de arbitrare mai inainte de emiterea citatiilor pentru prima zi de infatisare determina reducerea taxei arbitrale, implicit a onorariilor arbitrilor cu 75% tart. 4.2 din Norme);

impacarea partilor sau renuntarea partilor la arbitraj la prima zi de infatisare atrage o reducere a taxei arbitrale, implicit a onorariilor arbitrilor cu pronuntarea de catre tribunalul arbitral a unei hotarari de constatare a necompetentei determina o reducere de 75% a taxei arbitrale, implicit a onorariilor arbitrilor tart. 4.4 din Norme);

reducerea pretentiilor reclamantului mai inainte de prima zi de infatisare (art. 4.6 din Norme).

1.2. Componenta morala. Componenta morala a drepturilor arbitrilor are in vedere urmatoarele aspecte[15]:

arbitrul nu este subordonat intereselor partii care l-a numit;

are dreptul de a se dezdauna de ia partile care, in mod nejustificat si pentru motive nedemne si neadevarate, ar formula impotriva sa cereri de recuzare sau de revocare;

are dreptul, in prezenta unei cereri de recuzare, sa se abtina de la judecarea actiunii arbitrale fara ca abtinerea sa insemne recunoasterea motivelor de recuzare;

are dreptul sa se prevaleze de obligatia de confidentialitate a arbitrajului, pe care o poate opune partilor, centrului permanent de arbitraj si, bineinteles, tertilor.

2. Obligatiile arbitrului. Enuntarea si analiza obligatiilor arbitrului trebuie sa tina seama, pe de-o parte, de obiectul contractului de arbitrare iar, pe de alta parte, de modul de executare a acestui contract. Contractul de arbitrare este un contract cu executare succesiva, ceea ce implica examinarea activitatii arbitrului pe toata durata procedurii arbitrale[16].

Trebuie subliniat faptul ca, indiferent de etapa procesuala parcursa, arbitrul are o serie de obligatii cu caracter permanent; obligatia de independenta, obligatia de confidentialitate si obligatia de a trata in mod echitabil partile din procesul arbitral.

2.1 Obligatia de independenta si de impartialitate a arbitrului. Importanta indeplinirii acestei obligatii in procesul arbitral.In timp ce judecatorul se bucura de o independenta statutara si dispune ele o investitura generala, arbitrul nu beneficiaza decat de prerogativele pe care i le confera partile (arbitrajul ad hoc) sau regulile de procedura proprii centrelor de arbitraj (arbitrajul institutional).



Una dintre problemele de mare si justificat interes care se pune in arbitrajul contemporan este aceea de a sti cum se poate asigura in mod eficace si mai ales cum se pot garanta independenta si impartialitatea arbitrilor; opereaza aceste notiuni numai la nivelul conceptului juridic sau sunt transpuse in plan concret, regasindu-se in atitudinea arbitrilor chemati sa solutioneze un litigiu determinat?

Raspunsul nu este usor de dat, cu atat mai mult cu cat arbitrajul se desfasoara in sfere profesionale si arii geografice adesea restranse, existand astfel riscul conflictelor de interese. Trebuie avuta in vedere, de asemenea, atitudinea pur subiectiva de partinire pe care arbitrul o are fata de partea care l-a ales.

Este incontestabil ca impartialitatea si independenta arbitrilor trebuie sa se inscrie prioritar intr-o stare de spirit de profunda intelegere si atenta analiza: 'etre de chair et de culture, P arbitre doit se conformer a ce qu'on pouvait nommer la diaiectique arbitrate'[17].

In mod cert, posibilitatea pe care o au partile de a-si numi arbitrul este de natura sa creeze premisele unor relatii speciale intre acestia, relatii care, pentru a nu impieta asupra corectitudinii actului de justitie (ca notiune generica) trebuie sa plece de la unele premise strict obligatorii:

arbitrul este, in esenta, un judecator privat - aceasta calitate nu trebuie confundata cu cea de avocat al partii care l-a numit;

arbitrul este garantul unei drepte solutionari a litigiului (cand statueaza in drept) sau al unei echitabile sentinte (cand judeca in echitate).

In planul principiilor se afirma ca arbitrul trebuie sa fie independent si impartial[18].

In timp ce independenta se infatiseaza ca o situatie de drept sau de fapt care poate fi apreciata pornindu-se de la criterii obiective, impartialitatea este o stare de spirit, subiectiva prin insasi natura sa.[19]

S-a afirmat in doctrina ca independenta este fundamentul impartialitatii: nu poti fi impartial daca nu esti independent.[20]

Daca independenta judecatorului se examineaza, in egala masura, atat prin raportare la alte puteri consacrate constitutional - in special puterea legislativa si executiva - cat si la puterile de fapt, in cazul arbitrului independenta trebuie analizata exclusiv din perspectiva puterilor de fapt, acest concept ingloband grupurile de presiune politica, economica sau sociala, puterea mijloacelor media.[21]

Obligatia de independenta si de impartialitate a arbitrului este prevazuta de art. 20 din RPA-CAB potrivit caruia arbitrii sunt independenti si impartiali in indeplinirea atributiilor lor jurisdictionale, ei nefiind reprezentantii partilor.

Comparativ cu judecatorul, arbitrul este mult mai susceptibil de a nu fi independent; de multe ori, el poate fi salariat sau colaborator al unei institutii sau al unui intreprinzator parte in litigiu, ori exercita o profesie liberala care, intr-o masura mai mare sau mai mica, in face dependent sau atasat clientelei sale, ori el insusi este agent economic, de asemenea iegat de furnizori, de beneficiari, de creditori, etc.

Altfel spus, in timp ce atitudinea partinitoare a arbitrului este greu detectabila in comportamentul acestuia, legaturile de dependenta privind pe una dintre parti, chiar daca acestea nu ar conduce la o alterare a atitudinii impartiale a arbitrului, sunt suficiente pentru a concluziona ca arbitru! nu indeplineste conditiile cerute pentru a judeca.

Independenta se refera la locul arbitrului in anumite structuri, relatii sau ierarhii administrative, economice-, politice, sociale, care nu exista in privinta judecatorului, sub raportul activitatii de judecata.

In concluzie, arbitrul trebuie sa se bucure de independenta, deci sa nu fie in raport de subordonare/dependenta fata de una din partile in litigiu, avand posibilitatea sa ia o hotarare in litigiu fara nici un fel de imixtiune, instructiune sau presiune a vreunei persoane din afara. Ca si judecatorul,arbitrul se supune numai legii si in primul rand legii partilor, care este conventia arbitrala.

Sub acest aspect, sunt ilustrative dispozitiile art. 3511 C.pr.civ.. reiterate de art. 26 din RPA-CAB potrivit carora arbitrul poate fi recuzat pentru cauze care pun la indoiala independenta si impartialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevazute de lege pentru recuzarea judecatorilor. Poate constitui o cauza de recuzare si neindeplinirea conditiilor de calificare sau a altor conditii privitoare la arbitri, prevazute de conventia arbitrala. O parte nu poate recuza arbitrul pe care l-a numit decat pentru cauze survenite sau de care a luat cunostinta dupa numire'.

Independenta prezinta, de asemenea, o coloratura specifica intrucat, desi nu este subordonat partii care l-a numit, partea insasi vede in arbitrul numit de ea un imputernicit a carui misiune este de a-i apara interesele in cadrul tribunalului arbitral.de a deveni avocatul ei.

In sensul aratat, nu poate fi considerat suficient de independent arbitrul care:

in paralel cu activitatea de arbitrare asigura, direct sau indirect, consultanta/asistenta juridica, remunerata sau nu, pentru una dintre partile in
litigiu;

in momentul desemnarii ca arbitru era inca avocat/consilier al unei societati aflate in relatii de dependenta cu una din partile in litigiu;

inainte sau imediat dupa pronuntarea hotararii, a fost angajat de una dintre partile in litigiu. in toate aceste cazuri, interesele comune dintre arbitru si partea care l-a numit sunt suficient de serioase pentru a indreptati partea interesata sa se indoiasca de independenta si impartialitatea arbitrului in cauza.[22]

Impartialitatea unui arbitru este chiar mai greu de apreciat, fiind mai mult o chestiune psihologica, putand fi invocata de partea care are interes chiar si numai pornind de la sentimentul subiectiv al unei parti bazat pe fapte concrete, capabile sa justifice in mod obiectiv si rational neincrederea acesteia fata de un arbitru.

In practica doua categorii de motive se invoca in acest sens:

in primul rand impartialitatea unui arbitru este adesea contestata datorita imprejurarii ca arbitrul a judecat anterior un litigiu asemanator sau un litigiu conex, prezumandu-se, astfel, ca arbitrul respectiv a prejudecat fondul cauzei;

in al doilea rand, impartialitatea este alimentata de o atitudine anterioara a arbitrului pe care o parte o considera ostila in ceea ce o priveste (de exemplu pozitia avuta de arbitru in cadrul unor discutii juridice, de a se situa pe o pozitie opusa intereselor partii); de asemenea, impartialitatea arbitrului se poate deduce si din atitudinea pe care o are acesta in cursul derularii procedurii arbitrate, de a proteja o anumita parte, incalcand flagrant regulile procedurale.

Trebuie subliniat faptul ca arbitrul trebuie sa fie independent si impartial nu numai la momentul numirii si acceptarii insarcinarii sale, ci pe parcursul intregii proceduri arbitrale, pana la momentul pronuntarii sentintei, inclusiv.

Jurisprudenta engleza si cea americana admit existenta arbitrului partizan[23]. International Bar Association a elaborat inca din 1987 un Cod deontologic, introducand dispozitii mai exigente in ceea ce priveste arbitrii internationali[24].

Adaptand modelul aprobat si recomandat de American Bar Association si American Arbitration Association, Camera de Comert si Industrie Brasov a elaborat sub denumirea de 'Codul etic al arbitrilor litigiilor comerciale' o serie de reguli pe care arbitrii trebuie sa le respecte in exercitarea misiunii lor.[25]

2. 2. Obligatia arbitrului de a respecta confidentialitatea arbitrajului. Fiind legal reglementata, aceasta obligatie este justificata de specificul arbitrajului si are ca finalitate protejarea afacerilor partilor care vin la arbitraj, deci a imaginii si credibilitatii acestora.

Asa cum am aratat[26] confidentialitatea reprezinta unul dintre principiile care dau specificitate procedurii arbitrale si care confera drepturi si obligatii atat arbitrilor cat si partilor. incalcarea acestui principiu de catre arbitri atrage raspunderea acestora pentru daune in conditiile enuntate de art. 353 lit. c) C.pr.civ., potrivit carora arbitrii sunt raspunzatori de daune, in conditiile legii, daca nu respecta caracterul confidential al arbitrajului, publicand sau divulgand date de care iau cunostinta in calitate de arbitri, fara a avea autorizarea partilor.

In scopul asigurarii confidentialitatii procedurii arbitrale RPA-CAB prevede in art. 7 alin. 1 ca si tribunalului -arbitrai ii incumba obligatia de a asigura confidentialitatea arbitrajului, abtinandu-se de a publica sau de a divulga datele de care iau cunostinta in indeplinirea atributiilor ce le revin, fara a avea in acest sens autorizarea partilor. Alineatul 2 al aceluiasi articol prevede ca dosarul litigiului este confidential, nici o persoana - cu exceptia celor implicate in desfasurarea litigiului arbitrai - neavand acces la dosar fara acordul scris al partilor.

Fundamentul juridic al obligatiei de confidentialitate este angajamentul pe care arbitrul il semneaza in cadrul contractului de arbitrare. Respectarea confidentialitatii arbitrajului presupune, in linii mari, nedivulgarea informatiilor privitoare la litigiul arbitrai si ulterior solutionarii lui (natura litigiului, partile litigante, probele administrate) si secretul deliberar

Potrivit art. 360' (1) C.pr.civ., 'in toate cazurile, pronuntarea trebuie sa fie precedata de deliberarea in secret, cu participarea tuturor arbitrilor in persoana, consemnandu-se in hotarare aceasta participare'.

Potrivit art. 58 (1) din RPA-CAB, 'dupa ce tribunalul arbitrai va constata ca toate imprejurarile cauzei sunt suficient lamurite, inchide dezbaterile trecand la deliberare in sedinta secreta'.

Textele citate mai sus releva o dubla abordare a obligatiei de respectare a confidentialitatii cat priveste secretul deliberarii: pe de-o parte, arbitrul trebuie sa impiedice orice tert sa asiste la deliberari iar, pe de alta parte, sa nu divulge partilor si tertilor informatii cu privire la deliberare.

Interdictia facuta tertilor de a asista la deliberari se aplica nu numai partilor si reprezentantilor acestora in proces ci - in arbitrajul institutional sau asistat - si membrilor secretariatului centrului de arbitraj.

2. 3.Obligatia de disponibilitate a arbitrului. Acceptand misiunea incredintata de parti, arbitrul este obligat sa aloce arbitrajului timpul material necesar solutionarii litigiului, fapt ce impune o verificare prealabila. Cum contractul de arbitrare are un pronuntat caracter intuitus personae, este de neconceput ca arbitrul sa delege o alta persoana care sa-l inlocuiasca in exercitarea misiunii sale jurisdictionale.

2.4.Obligatia arbitrului de a controla procedura arbitrala. Desi partile litigante sunt cele care impun regulile de procedura arbitrala, arbitrii pot interveni in evolutia procedurii arbitraie fiind garantii respectarii normelor care reglementeaza ordinea publica procedurala.

2.5.Obligatia arbitrului de a-si indeplini misiunea in termenele convenite de parti prin conventia arbitrala. Arbitrii sunt tinuti a respecta termenele procedurale convenite de parti in conventia arbitrala, urmand a depune toate diligentele in acest sens.[27]

2. 6.Obligatia de diligenta a arbitrului. Aceasta obligatie are caracter permanent, regasindu-se in atitudinea arbitrilor pe intregul parcurs al desfasurarii procedurii arbitraie. in termeni generali, obligatia de diligenta a arbitrilor se traduce prin grija permanenta de care arbitrii trebuie sa dea dovada in exercitarea misiunii jurisdictionale incredintata de parti, inclusiv cu privire la respectarea termenului de arbitrare convenit de parti prin clauza compromisorie.

2.7. Obligatia arbitrului de a asigura respectarea garantiilor fundamentale ale procesului civil. Arbitrilor, respectiv tribunalul arbitrai le incumba si obligatia de verifica daca procedura arbitrala se desfasoara cu respectarea garantiilor fundamentale proprii unui proces echitabil.[28] Aceasta obligatie este o rezultanta a componentei jurisdictionale a misiunii de arbitru. Astfel, arbitrii – judecatori privati - sunt tinuti a conduce procedura arbitrala cu respectarea ordinii publice procedurale si a aplica in mod judicios normele de drept material aplicabile in litigiul cu solutionarea caruia au fost investiti.[29]

7. Raspunderea arbitrilor

Cartea a IV-a, in art. 353, prevede urmatoarele cazuri in care arbitrii sunt raspunzatori de daune, in conditiile legii:

daca, dupa acceptare, renunta in mod nejustificat la insarcinarea lor;

daca, fara motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului, ori nu pronunta hotararea in termenul stabilit de conventia arbitrala sau de lege;

daca nu respecta caracterul confidential al arbitrajului, publicand sau divulgand date de care iau cunostinta in calitate de arbitri, fara a avea autorizarea partilor;

daca incalca flagrant indatoririle ce le revin.

In consacrarea raspunderii in daune a arbitrilor legiuitorul a avut in vedere dimensiunea contractuala a arbitrajului, desi arbitrii, in executarea obligatiilor contractuale ce le revin in temeiul contractului de investitura, exercita atributii jurisdictionale, asemenea judecatorilor.

Prin urmare, temeiul raspunderii arbitrilor este unul contractual, urmare a neexecutarii sau a executarii necorespunzatoare de catre arbitri a obligatiilor ce le revin potrivit contractului de arbitrare, in principal. Astfel, arbitrul poate fi obligat la plata de daune interese daca nu justifica renuntarea la insarcinarea data de parte, neparticiparea la solutionarea litigiului arbitrai, pronuntarea cu intarziere a hotararii arbitrale, refuzul de a numi supraarbitrul etc.



Analiza raspunderii arbitrului pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a misiunii cu care a fost investit de parti trebuie sa aiba in vedere natura si originalitatea misiunii arbitrului. Latura profund jurisdictionala a activitatii exercitate de arbitru impiedica o abordare exclusiv contractualista a raspunderii acestuia. Asa cum s-a aratat in doctrina, contractul de arbitrare se situeaza la confluenta dintre jurisdictional si contractual, ceea ce inseamna ca responsabilitatea arbitrului trebuie abordata dihotomic, fara a se neglija coloratura jurisdictionala a misiunii sale contractuale.[30] Acesta este si motivul pentru care arbitrul nu poate fi tratat ca un contractant obisnuit.

In precizarea regimului neexecutarii contractuale sau a executarii necorespunzatoare a contractului de arbitrare o importanta deosebita o are clasificarea obligatiilor arbitrului in obligatii determinate sau de rezultat si in obligatii de mijloace sau de diligenta, distinctia producand importante efecte in plan probatoriu. Astfel, daca in primul caz neatingerea rezultatului scontat constituie prin ea insasi o prezumtie de culpa a debitorului obligatiei - arbitrului -in cazul obligatiei de mijloace neatingerea rezultatului nu mai constituie ipso facto o dovada a culpei, sarcina probei revenind creditorului care va trebui sa faca dovada ca arbitrul nu a depus toata diligenta si prudenta pentru atingerea rezultatului preconizat.

In temeiul contractului de arbitrare arbitrului ii revin urmatoarele obligatii de rezultat: obligatia de a nu parasi in mod nejustificat tribunalul arbitrai, obligatia de a organiza si participa la deliberari, obligatia de a statua, omnia petita, obligatia de a motiva sentinta arbitrata. Dintre obligatiile de mijloace putem aminti: obligatia de confidentialitate, obligatia de independenta, obligatia de disponibilitate, obligatia de a respecta termenul arbitrajului.





[1] Cas. 2 civ., 13 aprilie 1972 - 'la designation de chaque arbitre n'est pas un acte unilateral, meme lorsqu'elle est faite sur finitiative d'une partie Au contraire, cette designation. felement substantial de la convention d'arbitrage: procede de la volonte commune des parties.' citat de Ph. Fouchard, E. Galllard, B. Goldman, op. cit, p. 438, nota 777. In aceeasi lucrare autorii redau un pasaj din hotararea TGl Paris din 22 martie care confirma aceeasi idee 'le choix d'un arbitre -juge et non mandataire de la partie qui l'a designe- doit voir son pouvoir de jurisdiction proceder d'un acte unique et commun de la volonte des parties a l'instance arbitrale. meme si, dans un premier temps, sa designation est faite sur ['initiative d'une seule partie.'

[2] Ph Fouchard, E. Gaillard. B. Goldman, op. cit., nota nr. 778

[3] 'Arbitrii fiind alesi de toate partile iitigante, investesc mai bine caracterul de impartialitate al unor adevarati judecatori si inceteaza de a fi aparatorii si reprezentantii interesului partii care l-a numit.' (George G. Tocilescu, op. cit, p. 318).

[4] Optiunea exercitata de parte, fara a individualiza nominal arbitrul sau, solicitand ca acesta sa fie un profesor de drept international privat, intruneste conditiile legale. In consecinta, presedintele CAB urmeaza sa desemneze, de pe lista de arbitri, persoana care are calitatea specificata de parte. (Sentinta nr. 13 din 14 martie 1973, Jurisprudenta CAB, nr. 1.52, p. 15).


[5] Ph. Fouchard,E.Gaillard,B.Goldman,op. cit., nota nr. 791.

[6] Mihaiela Tabarca, op., cit., p. 331.

[7] Dispozitiile cuprinse in art.1451 NCPC dispun, in mo dimperativ, ca misiunea de arbitru nu poate fi incredintata decat unei personae fizice cu capacitate deplina de exercitiu a drepturilor civile,iar in cazul in care , prin conventia arbitrala, partile au desemnat o persoana juridica,aceasta nu dispune de puterea de a arbitra ,ci numai de aceea de a organiza arbitrajul

[8] A se vedea si V. Ros, op. cit., p. 250 care aminteste conditiile cerute de Codul Caragea pentru numirea arbitrilor,Capitolul XVIII

[9] Pentru dezvoltari a se vedea V. Ros ,op.,cit.,p.250-254

[10] George G. Tocilescu, op. cit, p. 327.

[11] J. Robert, L'arhitrage-droit interne droit international priva, Editions Dailoz, 6e, Paris 1993. p. 111.

[12] Calificarea contractului existent intre arbitru si partea care !-a numit, respectiv statutul arbitrului, a format in doctrina obiect de controversa; a se vedea in acest sens Ph. Fouchard, E. Gaillard. B. Goldman, op. cit, p. 616-630, G.Homotescu, Litigii patrimoniale, solitionarea lor pe calea arbitrajului, Editura Lumina Lex, Bucuresti. 2000; V. Ros, op. cit., p. 307-310.


[13] In acest sens, oferim ca exemplu modelul de angajament prevazut de Regulile de procedura ale CAB

'Subsemnatul, , ma oblig, in calitate de arbitru/supraarbitru, in litigiul ce face obiectul

dosarului nr.~ al Curtii de Arbitraj Comercial International sa indeplinesc misiunea de arbitru cu onoare, constiinta si nepartinire si sa respect cu strictete Regulamentul si Regulile de procedura arbitrala. Declar ca, daca in cursul arbitrajului, ar interveni o imprejurare care sa afecteze independenta si impartialitatea mea, o voi aduce la cunostinta partilor si a celorlalti arbitri numiti in acest arbitraj.'

Dat astazi,

Semnatura,


[14] Ph. Fouchard, E. Gaillard, B. Goldman, op. cit, p. 638. Aceeasi opinie este impartasita si deV. Ros, op. cit. p. 344-346.


[15] A se vedea si V. Ros. op. cit, voi. I, p. 347.

[16] Pentru o detaliata analiza privind obligatiile arbitrilor, a se vedea T. Clay. op. cit, notele 764 si urm.

[17] Opetit, Thaorie de i' arbitrage, Edition Presse Universitaires de France, Paris, 1998, p. 78.

[18] 'Aujourd'hui ii est possible d'enumerer trois qualites morales attendues d'un arbitre: la plus anciennement reconnue est l'independence. la plus delicate est rimpartialite et la troisieme - propre a l'arbitrage international - serait la neutralite'- C. Gavalda, C.L de Leissac, L' arbitrage, Dalloz, 1993 p. 39.

[19] Ph. Fouchard, E. Gaillard. B. Goldman, Traite de t'arbitrage commercial international, Edilions Litec, Paris, 1996, p. 574- 643.

[20] Pentru dezvoltari, a se vedea Mihai Constantinescu, V.M. Ciobanu, Obstructionarea justitiei, Pandectele Romane, nr. 2/2003, p. 179-181.

[21] Mihai Constanlinescu, V M. Ciobanu, op. cit, p. 182.

[22] Exemplificare: intr-o cauza aflata pe rolul CAB, partea parata a recuzat arbitrul numit de reclamanta pentru doua motive: primul motiv avea in vedere relatiile de amicitie existente intre arbitru si directorul societatii reclamante, iar cel de - al doilea motiv se referea la atitudinea de dependenta a arbitrului fata de parte dedusa din activitates de consutanta pe care arbitrul a acordat-o, anterior, societatii reclamante (dos. CAB 64/2000);

[23] Pentru dezvoltari, a se vedea Jelena Petrovic, 'La convention d'arbitrage en droit commercial international' fedition tcole de Droit Naturel de Kopanoik, Belgrade, 2000, p. 187-189.

[24] Potrivit art. 3 din cod, lipsa de independenta si de impartialitate a arbitrilor sunt cele doua elemente ale riscului de partizanat in acceptiunea codului exista partialitate atunci cand arbitrul favorizeaza una din parti sau atunci cand are' o prejudecata privind obiectul litigiului, exista dependenta atunci cand exista relatii intre arbitru si una dintre parti sau o persoana apropiata uneia dintre parti. Potrivit acestui cod deontologic, sunt de natura a justifica indoiala asupra independentei si impartialitatii arbitrului urmatoarele aspecte:

interesul material al acestuia in rezultatul litigiului;

pozitia deja exprimata;

relatiile de afaceri anterioare, prezente sau viitoare intre un arbitru si o parte;

relatiile de afaceri ale unui membru al familiei arbitrului, a firmei sale ori a unui asociat al
uneia dintre parti;

relatiile mondene sau profesionale continue si notabile intre un arbitru si o parte constituie o
imprejurare de natura sa arunce o umbra de indoiala legitima asupra impartialitatii arbitrului.

[25] Acestea sunt:

1. Arbitrii trebuie sa fie garantii integritatii si corectitudinii procesului arbitrai;

2. Arbitrii trebuie sa faca cunoscute orice interese sau relatii de natura sa afecteze
impartialitatea lor sau care ar putea crea impresia de partinire;

3.Arbitrii trebuie sa evite orice indiscretie in comunicarile cu partile;

4.Arbitrii trebuie sa solutioneze procesul cu respectarea legii si cu diligenta necesara;

5.Arbitrul trebuie sa decida in mod independent si cu corectitudine;

6.Arbitrul trebuie sa respecte raporturile de incredere si confidentialitate inerente calitatii sale.

[26] Maria Fodor, Drept procesual civil, Ed., Universul Juridic, 2006, pag. 58._

[27] V.M. Ciobanu, G. Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grila, Ed. All Beck., 2005, pag.456.

[28] Giorgiana Danila, Procedura Arbitrala, in litigiile comerciale interne, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2006, pag.69.

[29] Giorgiana Danila, op., cit., pag.70.

[30] Pentru dezvoltari, a se vedea T. Clay, op cit., notele 930-964











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani