CONSIDERATII INTRODUCTIVE PRIVIND INSTITUTIA PLANGERII PREALABILE CA INSTITUTIE MIXTA, REGLEMENTATA ATAT PE PLANUL DREPTULUI PENAL MATERIAL, CAT SI A DREPTULUI PROCESUAL PENAL referat





CONSIDERATII INTRODUCTIVE PRIVIND INSTITUTIA PLANGERII PREALABILE CA INSTITUTIE MIXTA, REGLEMENTATA ATAT PE PLANUL DREPTULUI PENAL MATERIAL, CAT SI A DREPTULUI PROCESUAL PENAL.

1.1 Consideratii generale privind institutia plangerii prealabile ca institutie a dreptului penal .



3.0pt;font-family:"Times New Roman"; mso-bidi-font-family:Arial'>1.1.1 Aspecte generale asupra cauzelor care inlatura raspunderea penala.

A.                    Posibilitatea inlaturarii raspunderii penale.

Pentru realizarea prin constrangere a ordinii de drept penal, raspunderea penala apare ca o consecinta inevitabila a savarsirii unei infractiuni.

Odata stabilita vinovatia inculpatului in savarsirea infractiunii si inexistenta vreuneia dintre cauzele care fac ca fapta sa nu constituie infractiune, raspunderea penala si aplicarea pedepsei prevazute de lege sunt consecinte inevitabile.

Aceasta este insasi ratiunea de a fi a raspunderii penale ca institutie fundamentala a dreptului penal.

Inevitabilitatea raspunderii penale nu trebuie sa fie inteleasa insa in mod simplist si unilateral. Exista situatii, stari sau fenomene care fac ca raspunderea penala, desi pe deplin intemeiata, sa nu mai fie totusi necesara, ba chiar sa fie neindicata, aceasta fiind tocmai in interesul apararii sociale.

Asadar, principiul inevitabilitatii raspunderii penale trebuie sa fie inteles in sensul ca savarsirea unei infractiuni atrage raspunderea penala a faptuitorului, in afara de cazurile in care raspunderea este inlaturata prin vointa expresa a legiuitorului[1].

  1. Necesitatea inlaturarii raspunderii penale si  cauzele acestei necesitati.

Inlaturarea raspunderii penale nu este un act de vointa arbitrar. Necesitatea acesteia este obiectiv determinata de anumite fenomene sau date ale realitatii care fac ca utilitatea sociala a raspunderii penale sa diminueze pana la disparitie ori sa se transforme chiar in contrariul ei.

Astfel de fenomene sunt, de exemplu: stingerea rezonantei sociale a infractiunii si disparitia sentimentului de securitate sociala provocat prin savarsirea acestuia, restabilirea ordinii sociale odata cu trecerea timpului, anumite schimbari intervenite in viata social-politica, in relatiile dintre infractor si persoana vatamata.

Toate aceste fenomene si date ale realitatii stau la baza elaborarii unor  institutii de drept penal de sine - statatoare cunoscute sub denumirea de cauze care inlatura raspunderea penala.

1.1.2 Cauzele care inlatura raspunderea penala ca institutii ale dreptului.

A.                    Cadrul si clasificarea cauzelor care inlatura raspunderea penala.

In dreptul nostru penal, cauzele care inlatura raspunderea penala sunt: amnistia, prescriptia raspunderii penale, lipsa si retragerea plangerii prealabile si impacarea partilor. Codul penal in vigoare prevede aceste cauze in Titlul VII al Partii generale (art. 119 si urmat. Cod penal) alaturi de cauzele care inlatura executarea pedepselor sau a altor consecinte ale condamnarii. A nu se confunda cu: gratierea, prescriptia executarii pedepsei, reabilitarea.

Acestea sunt cauze generale care inlatura raspunderea penala dat fiind ca  privesc orice infractiune sau un numar nedeterminat de infractiuni.

In afara de aceste cauze, in Codul penal au mai fost consacrate si alte cauze generale  care inlatura raspunderea penala, denumite cauze de nepedepsire, ca desistarea si impiedicarea producerii rezultatului (art. 22), impiedicarea producerii rezultatului de catre participant (art. 30) sau cauze speciale ca denuntarea de catre un participant a infractiunii (art. 172 alin. 1), denuntarea faptei de catre mituitor (art. 255 alin. 3), retragerea marturiei mincinoase (art. 260 alin. 2).

  1. Efectele juridice ale cauzelor care inlatura raspunderea penala.

Cauzele care inlatura raspunderea penala, fie generale, fie speciale sunt, prin natura lor juridica, cauze care inlatura raspunderea penala ale infractiunii savarsite, adica posibilitatea aplicarii sanctiunilor penale prevazute pentru acea infractiune si constituie temei pentru raspunderea penala.

Unele cauze, precum prescriptia raspunderii penale, lipsa si retragerea plangerii prealabile, impacarea partilor, functioneaza pe baza reglementarilor din Codul penal, iar altele (amnistia), in temeiul actelor de clementa adoptate de autoritatea legiuitoare (Parlament).

Cauzele mentionate pot interveni dupa savarsirea infractiunii, dar inainte de a se fi pronuntat o condamnare definitiva (amnistia, prescriptia raspunderii penale, impacarea partilor), ori dupa condamnare, insa inainte de executarea pedepsei sau in timpul executarii acesteia (amnistia, prescriptia executarii), sau dupa executarea pedepsei (amnistia)[2]. Unele cauze au efecte mai intinse (amnistia), altele efecte mai restranse (prescriptia raspunderii penale, care nu produce efecte asupra pedepselor complementare)[3].

1.1.3 Lipsa plangerii prealabile -  cauza care inlatura raspunderea penala.

Potrivit dispozitiilor legale (art. 131 alin. 2 Cod penal), in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate, nu numai lipsa plangerii, dar si retragerea acesteia are ca efect inlaturarea raspunderii penale.

Ca si introducerea plangerii, retragerea acesteia este un act de vointa unilateral al persoanei vatamate care, dupa ce a introdus plangerea prealabila, in conditiile legii, revine asupra hotararii sale retragandu-si plangerea inainte de solutionarea cauzei printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.

Legea da dreptul persoanei vatamate nu numai de a determina prin vointa sa declansarea procesului, dar si de a pune capat acestuia, cata vreme justitia nu s-a pronuntat definitiv. Retragerea plangerii are, asadar, aceleiasi  consecinte ca si lipsa plangerii prealabile.

1.2 Aspecte generale privind institutia plangerii prealabile reglementata  pe planul dreptului procesual penal.

1.2.1 Preliminarii.

Institutia plangerii prealabile isi are sediul materiei in Partea speciala a Codului de procedura penala, in cadrul Titlului I, capitolul VIII. In cazul savarsirii de infractiuni statul poate sa-l traga la raspundere pe infractor, aceasta activitate realizandu-se in cadrul unui proces penal.

In conformitate cu prevederile art.1 din Codul de procedura penala scopul procesului penal este "constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala." Ca atare, organele judiciare au dreptul si obligatia sa desfasoare activitati procesuale ori de cate ori s-a savarsit o infractiune.

In conformitate cu prevederile art.2, alin.2, "actele necesare desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel". De la acest principiu, al oficialitatii legii penale, sunt prevazute si unele exceptii care dau dreptul si altor persoane de a efectua unele acte procesuale.

Una din aceste exceptii conditioneaza punerea in miscare a actiunii penale, pentru anumite fapte care prezinta un grad mai redus de pericol social, de manifestarea de vointa a persoanei vatamate ca aceasta actiune sa fie pusa in miscare, exprimata prin introducerea unei plangeri prealabile la organele judiciare competente a dispune inceperea procesului penal (art. 221, alin 2 si art. 279, alin. 1)[4].

Potrivit art. 279, "punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o astfel de plangere".

Ca atare, plangerea prealabila nu reprezinta doar o modalitate de sesizare a organului judiciar, ci si o conditie indispensabila pentru punerea in miscare a actiunii penale. Aceste dispozitii legale se coroboreaza cu prevederile art. 10.

Legea penala prevede ca actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila in cazul urmatoarelor infractiuni: lovirea sau alte violente (art. 180); vatamarea corporala (art. 181), vatamarea corporala din culpa (art. 184, alin. 1 si 3); violarea de domiciliu (art. 192, alin.1); amenintarea (art. 193); violarea secretului corespondentei (art. 195); divulgarea secretului profesional (art. 196); violul (art. 197, alin.1); pedepsirea unor furturi la plangerea prealabila (art. 210); abuzul de incredere, daca bunul este proprietate privata (art.213); distrugerea, daca bunul este proprietate privata (art.217, alin.1); abandonul de familie (art.305); nerespectarea masurilor privind incredintarea minorului (art. 307); tulburarea folosintei locuintei (art. 320). In situatiile nominalizate se considera ca cei vatamati sunt in masura sa aprecieze daca este cazul sa se declanseze proces penal, punerea in miscare a actiunii penale fiind conditionata de manifestarea unui drept exclusiv al persoanei vatamate1. Dreptul de a face plangere prealabila este personal si poate fi realizat numai de catre persoana prevazuta de lege, neputand fi transferat altuia nici prin act intre vii si nici prin succesiune.

Plangerea prealabila este o institutie juridica cu caracter mixt, intrucat aceasta este atat o conditie de pedepsire, cat si o conditie de procedura.

Astfel, din punctul de vedere al dreptului penal material, plangerea prealabila este o conditie de pedepsire, lipsa acesteia fiind considerata ca o cauza care inlatura raspunderea penala (art. 131 din Codul penal). Din punctul de vedere al dreptului procesual penal, plangerea prealabila apare ca o conditie de procedura, lipsa acesteia constituind o cauza care impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale (art. 10, lit. f).

Plangerea prealabila reprezinta un act de sesizare a organelor judiciare. Ea se deosebeste fundamental de institutia plangerii, prevazuta de art. 222, care reprezinta tot o modalitate de sesizare a organelor judiciare. Aceste deosebiri sunt:

a) plangerea reprezinta numai un act de sesizare a organelor judiciare, in timp ce plangerea prealabila, pe langa faptul ca este o modalitate speciala de sesizare a organelor judiciare, este, de asemenea, si o conditie de pedepsire si de procedura;

b) plangerea nu reprezinta singurul mod de sesizare a organelor judiciare, art. 221 reglementand si alte moduri de sesizare - denuntul, sesizarea din oficiu) -, pe cand plangerea prealabila reprezinta singurul act de sesizare pentru unele infractiuni prevazute expres de lege;

c) plangerea depusa la organul judiciar nu mai poate fi retrasa, in aceasta situatiei operand principiul oficialitatii, in timp ce, in cazul plangerii prealabile, principiul oficialitatii devine inaplicabil intrucat exista posibilitatea ca persoana vatamata sa-si retraga plangerea sau sa se impace cu faptuitorul.

1.1.2    Notiunea de plangere prealabila.

Plangerea prealabila poate fi privita ca o dubla manifestare de vointa a per­soanei vatamate: in primul rand, ca o incunostintare a organelor judiciare, iar, in al doilea rand, ca o expresie a vointei acesteia ca infractiunea comisa sa fie urmarita si judecata[5].

Plangerea prealabila, odata depusa la organele judiciare, da dreptul acestora de a declansa, in conditiile legii, procedurile pentru solutionarea cauzei fara nici-un fel de derogare de la parcursul activitatilor procesuale pri­vind stabilirea existentei faptei, identitatea faptuitorului si vinovatia acestuia.

Institutia plangerii prealabile, deosebit de celelalte institutii ce tin de declan­sarea si derularea procesului penal, are, pe langa reglementarea procesual penala, si o reglementare penala (art. 131-132 C. pen.).

Potrivit reglementarii penale, plangerea prealabila este o cauza de pedepsibilitate, aplicarea sanctiunii prevazute de legea penala fiind conditionata de existenta acesteia.

Asadar, plangerea penala este, in primul rand, o conditie pentru tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savarsit anumite infractiuni. Lipsa plangerii prealabile sau neintroducerea acesteia cu respec­tarea conditiilor prevazute de lege duce la inlaturarea raspunderii penale.

Din punct de vedere procesual penal, plangerea prealabila este o conditie de procedibilitate, deoarece existenta acesteia determina declansarea si desfasurarea procesului penal.

Derularea procesului penal poate fi influentata de atitudinea persoanei vatamate nu numai in ceea ce priveste declansarea, dar si desfasurarea lui, prin retragerea plangerii prealabile ori impacarea partilor. Retragerea plangerii prealabile este un act unilateral al persoanei vatamate, iar impacarea partilor un act bilateral de vointa, intervenit intre persoana vatamata si faptuitor, care are acelasi efect ca si lipsa acesteia: inlaturarea raspunderii penale.

Fiind si un act de sesizare a organelor judiciare, plangerea prealabila nu trebuie confundata cu plangerea, ca mod de sesizare obisnuit, reglementata de art. 222 C. proc. pen., existand deosebiri de esenta intre acestea.

Astfel, dupa cum s-a aratat, plangerea prealabila are o natura juridica mixta, penala si procesual penala (de pedepsibilitate si de procedibilitate), fiind totodata si un mijloc de sesizare a organelor judiciare.

Plangerea este numai un act de sesizare a organelor judiciare, potrivit art. 222 C. proc. pen.

Daca numai plangerea prealabila, in cazurile prevazute de lege, poate duce la declansarea procesului penal, in cazul sesizarii prin plangere, aceasta poate fi suplinita cu aceleasi efecte de sesizarea din oficiu.

In cazul declansarii procesului penal ca urmare a depunerii plangerii prealabile, retragerea acesteia sau impacarea partilor poate stopa desfasurarea procesului cu incalcarea principiului oficialitatii, ceea ce nu poate avea loc in cauzele penale in care sesizarea s-a realizat prin plangere.

1.1.3    Natura juridica si caracterele plangerii prealabile.

Institutia plangerii prealabile se infatiseaza atat ca o conditie de pedepsibilitate


'mso-footnote-id:ftn6' href="#_ftn6" name="_ftnref6" title="">[6], cat si ca o conditie de procedibilitate. In acest sens, pe planul dreptului penal, lipsa plangerii prealabile este considerata ca o cauza care inlatura raspunderea penala (art. 131 Cod penal), iar pe planul dreptului procesual penal, lipsa plangerii prealabile este reglementata ca o cauza care impiedica  punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale (art. 10 lit. f Cod procedura penala).

Strans legate de institutia plangerii prealabile, in Codul penal ( art. 131 alin. 2 si art. 132) si Codul de Procedura Penala (art. 10 lit. h) sunt reglementate retragerea plangerii prealabile si impacarea partilor. Aceste doua institutii care au, ca si plangerea prealabila, un caracter mixt permit persoanei vatamate sa decida asupra continuarii procesului penal.

Plangerea prealabila este si un act de sesizare a organelor juridice, dar ea se deosebeste de plangere ca modalitate de sesizare a organelor de urmarire penala. In timp ce plangerea prealabila este un act de sesizare care constituie in acelasi timp si o conditie de pedepsibilitate si de procedibilitate, plangerea este numai un act de sesizare.

Ca deosebire intre cele doua institutii poate fi evidentiat si faptul ca plangerea prealabila este unicul act de sesizare prevazut de lege pentru unele infractiuni, in timp ce plangerea ca act de sesizare a organelor de urmarire penala poate fi suplinita printr-un denunt sau o sesizare din oficiu.

Un ultim aspect diferential pe care-l subliniem intre plangere si plangerea prealabila consta in faptul ca, in cazul plangerii in procesul penal declansat actioneaza cu toate valentele sale principiul oficialitatii, in timp ce in procesul penal declansat ca urmare a unei plangeri prealabile principiul oficialitatii este stirbit prin posibilitatea pe care o are persoana vatamata de a-si retrage plangerea prealabila sau de a se impaca cu inculpatul.

Ca institutie a dreptului penal, plangerea prealabila a persoanei vatamate este necesara in cazul infractiunilor prevazute de Codul penal partea speciala: 180, 181, 184 alin. 1 si 3, 192 alin. 1, 193, 195, 196, 197 alin. 1, 205, 206, 210, 213, 214 alin. 1, 217 alin. 1, 220, 304 ,305, 307, 320.

Unele infractiuni sunt prevazute si in legi speciale cu dispozitii penale, cum este art. 37 alin. 4 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

Pentru infractiunile prevazute in art. 118 si 119 din Decretul nr. 443/1972 privind navigatia civila, actiunea penala se pune in miscare la sesizarea comandantului navei sau a unitatii careia ii apartine nava, dar si la plangerea prealabila a persoanei vatamate, ceea ce inseamna ca in aceste situatii exista un caz de impiedicare alternativ.

In cazul infractiunilor mentionate s-a recunoscut persoanei vatamate un drept absolut si exclusiv in aplicarea legii penale, prin reglementarea plangerii prealabile[7] .

1.2.3 Titularii plangerii prealabile.

Punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, daca legea prevede ca este necesara o astfel de sesizare.

Faptul ca numai persoana vatamata este titularul plangerii prealabile rezulta si din redactarea art. 131 alin. (1) C. pen., potrivit caruia "in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de intro­ducerea unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata, lipsa acestei plangeri inlatura raspunderea penala'.

Aceste reglementari fac ca dreptul de a introduce plangerea sa aiba caracter personal, indivizibil si netransmisibil, determinat si de caracterul infractiunilor vizate, de a ocroti interesul celui vatamat[8].

Referitor la posibilitatea de a introduce plangerea, au fost exprimate opinii contrare, unii autori[9] considerand ca numai persoanele fizice pot fi persoane vatamate in sensul art. 131 C. pen., alti autori considerand ca, dimpotriva, si persoanele juridice pot avea aceasta calitate.

In motivarea primei opinii, se arata ca retragerea plangerii prealabile si impacarea partilor, ca institutii strans legate de plangerea prealabila, sunt mani­festari unilaterale sau bilaterale de vointa care apartin persoanelor fizice, prin care se stopeaza derularea procesului penal. Or, aceste manifestari nu pot fi atribuite decat unei persoane fizice, fiind mai greu de conceput impacarea intre o persoana fizica si una juridica.

Totusi, unele instante au considerat ca sunt legal sesizate prin plangerea prealabila introdusa de persoane juridice[10].

Noile reglementari ofera posibilitatea in cazul vatamarii si a persoanei juridice sa sesizeze organele judiciare cu plangere prealabila si, totodata, sa influenteze derularea procesului penal prin retragerea plangerii sau impacarea partilor.

Deosebiri intre plangerea prealabila si plangerea reglementata de art. 222 C. proc. pen. exista si in ceea ce priveste sfera titularilor dreptului de a introduce plangerea. Sfera substituitilor procesuali prevazuti la art. 222 alin. (5) C. proc. pen. privind posibilitatea introducerii plangerii de catre alte persoane nu coincide cu persoanele care pot fi titulare ale plangerii prealabile in sensul celor aratate. Nu poate fi titular al plangerii prealabile copilul major pentru parintele sau sau un sot pentru celalalt sot, persoana vatamata avand drept exclusiv de a cere tragerea la raspundere penala a persoanei vatamate.

Potrivit art. 131 alin. (3) C. pen., fapta care a adus o vatamare mai multor persoane atrage raspunderea penala, chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine numai de catre una dintre ele. Totodata, fapta atrage raspun­derea penala a tuturor participantilor la savarsirea ei, chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine cu privire numai la unul dintre ei [art. 131 alin. (4) C. proc. pen.].

In cazuri speciale, legea prevede posibilitatea introducerii plangerii preala­bile si de catre alte persoane. Astfel, potrivit art. 284 alin. (2) C. proc. pen., daca persoana vatamata este un incapabil, plangerea prealabila este introdusa de persoana indreptatita a reclama.

Avand in vedere si dispozitiile art. 132 alin. (3) C. pen., care dau dreptul reprezentantului legal al persoanei lipsite de capacitate de exercitiu de a fi parte la impacarea partilor, se poate concluziona ca pentru persoanele fara capacitate de exercitiu plangerea prealabila poate fi depusa de reprezentantul legal, care poate fi parintele, tutorele sau curatorul.

In cazul persoanelor cu capacitate de exercitiu restransa, plangerea se face de acestea, cu incuviintarea ocrotitorului legal[11]. Daca totusi plangerea preala­bila este introdusa de ocrotitorul legal, persoana vatamata fiind un minor care implinise 14 ani, acesta isi poate insusi plangerea, daca nu a expirat termenul de 2 luni prevazut in art. 284 C. proc. pen.[12]

Instantele judecatoresti au hotarat ca plangerea prealabila poate fi depusa si prin mandatar, mandatul fiind unul special, iar procura este lasata la dosar. in cazul unui mandat cu caracter general, fara a fi indicata persoana impotriva careia se introduce plangerea prealabila si pentru care fapta, nu se poate retine depunerea plangerii prealabile[13].

In conformitate cu art. 131 alin. (5) C. pen., in cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, actiunea penala se pune in miscare din oficiu. In acest caz functio­neaza atat principiul disponibilitatii, cat si cel al oficialitatii. in ceea ce priveste raportul dintre cele doua modalitati de declansare a procesului penal, s-a apreciat ca punerea in miscare a actiunii penale se face din oficiu numai in subsidiar, si anume daca cei indreptatiti de lege nu au introdus plangerea prealabila la organul judiciar competent[14].

In cazul decesului persoanei vatamate dupa introducerea plangerii prealabile, procesul penal continua, deoarece decesul acesteia nu constituie una dintre cauzele care duc la stingerea actiunii penale.

Dimpotriva, decesul invinuitului sau inculpatului impune incetarea urmaririi penale sau incetarea procesului penal, conform art. 10 lit. g) C. proc. pen.[15]

Daca persoana vatamata ca urmare a comiterii unei infractiuni de violenta a decedat la scurt timp, fara a avea posibilitatea depunerii plangerii prealabile, s-a apreciat ca cerinta privind modul de sesizare este necesara daca persoana vatamata are capacitatea de a reactiona, nu si in cazul in care, prin comiterea infractiunii, a fost in laturata aceasta posibilitate[16].

Daca plangerea prealabila a fost facuta de o persoana fara calitate, persoana vatamata si-o poate insusi printr-o declaratie data organelor de cercetare penala sau, dupa caz, in fata instantei, in termenul prevazut de art. 284 alin. (1) C. proc. pen., situatie in care plangerea este considerata legal facuta[17].



[1]  Costica Bulai - Manual de Drept penal. Partea generala, Ed. All, Bucuresti, 1997, p. 325;

[2]  Maria Zolyneak, M. I. Michinici - Drept penal. Partea generala, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1999, p. 450;

[3]  I. Oancea - Explicatii teoretice ale Codului Penal Roman, partea generala, vol. II, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1970, p. 331;

[4] V. Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman, Partea speciala, vol. III, Editura Academiei, Bucuresti, 1976, p. 95. 274.

[5] C. Bulai, op. cit., vol. II, p. 185; C. Mitrache - Drept penal : partea generala, Editia a II-a revazuta si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2003;

[6] V. Dongoroz, Drept penal, Asociatia Romana de Stiinte Penale, Bucuresti, 2000, pag. 580.

[7] Gr. Theodoru, Drept procesual penal, Partea speciala, Ed. Cugetarea, Iasi, 1998, pag. 152

[8] C. Bulai, op. cit., vol. II, p. 186; C. Mitrache - Drept penal - partea generala, Editia a II-a revazuta si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2003;

[9] Idem, p. 104.

[10] Judecatoria Sighetul Marmatiei, sentinta penala nr. 351/1998; Judecatoria Baia Mare, sentinta penala nr. 2557/1998, in I.Neagu, op. cit., p. 104. In acelasi sens, CC, Decizia nr. 177/1998, in M. Of. nr. 77 din 24 februarie 1999.

[11] Grigore Theodoru - Tratat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007, p. 566

[12] Plenul Trib. Suprem, Decizia de indrumare nr. 6 din 17 noiembrie 1973, in CD. 1973, p. 53

[13] Trib. jud. Sibiu, decizia penala nr. 61/1993, in Dreptul nr. 2/1995, p. 76

[14] Ion Neagu - Drept procesual penal. Partea speciala, Ed. Global Lex, Bucuresti, 2006, p. 104;

[15] C.S.J., decizia nr. 3067/1995, in Dreptul nr. 7/1996, p. 127.

[16] C.S.J., Sectia penala, decizia nr. 383/1995, in R.D.P. nr. 3/1995, p. 153.

[17] C.S.J., decizia nr. 1556/2000, in B.J. 2000.








ECoduri.com - Coduri postale - adresa, caen, cor
Politica de confidentialitate



Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani