Subiectele dreptului international referat








Subiectele dreptului international


1 Notiune si categorii.





Subiectele dreptului international sunt entitatile care participa la crearea normelor de drept international, au calitatea de destinatari directi ai acestor norme, precum si capacitatea de a-si asuma si exercita drepturi si de a dobandi obligatii in cadrul ordinii juridice internationale.

Aceste entitati sunt:

statele, considerate subiecte principale,originale,tipice ale dreptului international, care pana in deceniile 4-5 ale secolului XX erau, in realitate, si singurele subiecte ale dreptului international;

organizatiile internationale interguvernamentale, care sunt subiecte derivate ale dreptului international,deoarece sunt create prin acordul de vointa al statelor,ele dobandesc, prin actul de,,creare” personalitate juridica proprie, distincta de aceea a statelor care le-au creat;

miscarile/popoarele care lupta pentru eliberare nationala, avand o capacitate limitata si cu caracter tranzitoriu;

Vaticanul(statul papal), avand o capacitate limitata.

Recunoasterea existentei mai multor categorii de subiecte de drept international

nu inseamna insa si existenta unei capacitati, unei identitati intre natura si intinderea drepturilor acestora.

Curtea Internationala de Justitie arata , in avizul sau consultativ din 1949, referitor la ,,Repararea daunelor suferite in serviciul Natiunilor Unite” ca subiectele de drept intr-un sistem juridic nu sunt in mod necesat identice in ce priveste natura sau intinderea drepturilor lor.


1.1 Statele-subiecte principale ale dreptului international.

In raport cu toate celelalte subiecte de drept international, statele sunt subiecte:

principale/universale, avand capacitatea deplina de a-si asuma totalitatea drepturilor si obligatiilor ca caracter international;

originare, avand ca temei politic si juridic suveranitatea;

tipice determinate de trasaturile ce le definesc si locul preponderent ce-l ocupa in ordinea internationala.

Statele sunt egale din punct de vedere juridic, indiferent de marime, populatie,gradul de dezvoltare sau forta militara.

Pentru ca o entitate sa aiba personalitate juridica de tip statal se cer intrunite cumulativ urmatoarele patru elemente:

populatia, o colectivitate permanenta,organizata si relativ numeroasa;

teritoriul, care este cadrul spatial de asezare a colectivitatii umane

o autoritate guvernamentala independenta in luarea deciziilor(care sa exercite atributele puterii asupra teritoriului si populatiei);

capacitatea de a intra in relatii cu alte state(caracteristica prevazuta pentru prima oara in Conventia privind drepturile si obligatiile statelor de la Montevideo din 1933).

Intrunind cele patru elemente statul dobandeste calitatea de subiect de drept atat in ordinea interna cat si in ordinea internationala. Aceasta calitate dubla ii este conferita statului de caracterul suveran al puterii sale. Suveranitatea de stat este trasatura esentiala a statului, este temeiul politic si juridic al personalitatii juridice internationale a statului. Ea este indispensabila fiecarui stat, este inerenta notiunii de stat. In relatiile internationale statele participa ca purtator de suveranitate.


Suveranitatea de stat

Suveranitatea ca institutie a aparut din momentul aparitiei statelor, dar notiunea de suveranitate este formulata si teoretizata mult mai tarziu ,iar conceptul modern de suveranitate s-a afirmat indeosebi dupa incheierea Tratatelor de pace de la Westphalia din 1648.

In dreptul international contemporan suveranitatea este caracteristica esentiala a statului si consta in suprematia puterii de stat in interior si independenta acesteia in exterior fata de alta putere.

Suveranitatea sub cele doua laturi ale sale:suprematia si independenta se manifesta si se caracterizeaza in libertatea statului de a decide in mod exclusiv, fara vreo ingerinta din interior sau din exterior, in toate domeniile vietii politice, economice , sociale si culturale, precum si in sfera relatiilor sale internationale. Aceasta inseamna atat stabilirea, cat si infaptuirea politicii sale interne si externe conform propriei sale vointe.

In doctrina se intalnesc si alte concepte ca :

,,suveranitatea poporului”, inteleasa ca dreptul poporului de a-si decide propriul destin, de a stabili linia politica a statului si de a-i controla activitatea;

,,suveranitatea nationala”, inteleasa ca dreptul la autodeterminare si dezvoltare independenta a unei natiuni.

Suveranitatea este si unul dintre principiile fundamentale ale dreptului international inscris in Carta O.N.U. sub formularea ,, egalitatea suverana a statelor”, ceea ce reprezinta o sinteza intre principiul egalitatii in drepturi si principiul suveranitatii. Ulterior, acest principiu a fost consacrat cu o serie de dezvoltari in mai multe documente de drept international, unele dintre ele adoptate chiar in cadrul O.N.U.

Acest principiu, ca si celelalte principii si institutii democratice ale dreptului international sunt rezultatul unor indelungate eforturi ale comunitatii internationale, care au dus la inlaturarea formelor de dependenta (vasalitate,protectorat si altele)a unor state, si la inlocuirea raporturilor de dependenta,cu raporturi bazate pe independenta si pe egalitatea in drepturi a statelor.

Conform principiului egalitatii suverane statele au drepturi si obligatii egale si sunt membrii egali ai comunitatii internationale, indiferent de deosebirile de ordin economic, social, politic sau de alta natura.

Declaratia nr. 2625/1970 referitoare la principiile dreptului international prevede ca egalitatea suverana a statelor cuprinde, in special, urmatoarele elemente:

a)      statele sunt egale din punct de vedere juridic;

b)      fiecare stat se bucura de drepturi inerente deplinei suveranitati;

c)      fiecare stat are obligatia de a respecta personalitatea altor state;

d)      integritatea teritoriala si independenta politica ale statului sunt inviolabile;

e)      fiecare stat are dreptul de a-si alege si dezvolta in mod liber sistemul sau politic ,social,economic si cultural;

f)        fiecare stat are obligatia de a se achita pe deplin si cu buna credinta de obligatiile sale internationale si de a trai in pace cu alte state.

Deci egalitatea suverana cuprinde un ,,pachet” de drepturi,dar si de obligatii,care in pofida inegalitatii statelor ca marime, putere economica,militara etc. pune statele pe picior de egalitate in fata dreptului(o egalitate juridica), excluzand astfel orice subordonare a unor state in raport cu altele.

Conform cu dreptul international,,clasic”,suveranitatea de stat era considerata ca intrunind urmatoarele patru caracteristici:

indivizibilitate,inseamna ca suveranitatea nu poate fi fragmentata,ca apartinand intr-un stat unui singur titular;

exclusivitatea,pe teritoriul unui stat nu poate exista,in acelasi timp,decat o singura suveranitate;

inalienabilitatea ,atributele suveranitatii nu pot fi transferate altor state ori unor entitati internationale;

caracterul original si plenar, in sensul ca suveranitatea apartine statului si nu ii este atribuita din afara,iar prerogativele puterii de stat se manifesta in toate domeniile de activitate:politic,economic,militar etc.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial si indeosebi dupa 1989 schimbarile si evolutiile care s-au produs in societatea internationala au dus la o serie de modificari si adaptari nu numai in ce priveste caracteristicile suveranitatii,ci si dreptul international in general.

Astfel,de exemplu:a)in problemele drepturilor omului,recursul in fata Curtii europene de la Strasbourg poate duce la decizii obligatorii pentru state;b)mecanismul de integrare din cadrul Comunitatii Europene (Uniunea Europeana) care implica exercitarea in comun(impreuna sau la alt nivel),a unor atribute ale suveranitatii produce schimbari in caracterele de indivizibilitate si exclusivitate ale suveranitatii de stat.

Intr-un alt context,caracterul original al suveranitatii a fost puternic ,,zdruncinat” de Acordurile de pace de la Dayton(1995) prin care a fost creat statul Bosnia-Hertegovina si care stabilesc chiar si Constitutia noului stat

Totastfel, ceea ce s-a intamplat in Kosovo(Acordurile de la Rambouillet,1999) ori in Afganistan (2001-2002) sau (din martie 2003) in Irak sunt evolutii care determina un proces serios de regandire a suveranitatii de stat ca un concept care trebuie adaptat cerintelor societatii interne si internationale in continua schimbare.

In prezent, suveranitatea,cu cele doua componente ale sale (suprematie in interior si independenta in exterior) nu mai poate fi considerata nici absoluta, nici relativa, in realitate:

  • este supusa –sub aspectul exercitarii sale-,in diferite momente istorice,unor limitari complexe de natura diferita;
  • dar, ca trasatura esentiala a statului nu va dispare, ci va exista atat timp cat va exista statul;
  • ca trasatura inerenta oricarui stat si ca un concept fundamental al dreptului international,dar si intern ,suveranitatea va ,,suferi” toate schimbarile pozitive sau negative care au loc in ce priveste statul , ordinea internationala, dar si interna;
  • este adaptabila,avand un continut variabil in contextul evolutiilor care au loc in ordinea interna si internationala in diferite epoci istorice.

Drepturile si obligatiile fundamentale ale statelor

Statul ca subiect al dreptului international este titularul unui ansamblu de

drepturi si obligatii internationale. Intre acestea un loc central il ocupa drepturile si obligatiile fundamentale care sunt intrinseci personalitatii internationale a statelor.

Preocupari doctrinare pentru stabilirea drepturilor si obligatiilor fundamentale ale statelor au aparut inca din secolul al XVIII-lea, dar numai in 1933 s-a incheiat o Conventie la Montevideo privind drepturile si obligatiile statelor care fiind semnata numai de 21 de state a avut o semnificatie redusa.

Alte incercari in domeniu au ramas nefinalizate. Pana in prezent,anumite drepturi si obligatii fundamentale ale statelor sunt prevazute in doctrina,in Declaratii ale Adunarii Generale O.N.U., dar nu exista o conventie internationala generala care sa consacre drepturile si obligatiile fundamentale ale statelor.

Sunt considerate ca drepturi fundamentale ale statelor:

dreptul la existenta;

dreptul la suveranitate;

dreptul la pace si securitate;

dreptul la egalitate suverana;

dreptul de a dispune asupra propriilor destine;

dreptul la integritatea teritoriului si inviolabilitatea frontierelor;

dreptul la autoaparare;

dreptul asupra resurselor naturale;

dreptul la cooperare;

dreptul de a participa la tratate;

dreptul de a deveni membru in organizatii internationale;

dreptul la un tratament nediscriminatoriu.

Obligatiile sunt corelative drepturilor si se refera la:

respectarea personalitatii altor state, inclusiv a drepturilor acestora;

nerecurgerea la forta sau la amenintarea cu forta;

respectarea inviolabilitatii frontierelor si integritatii teritoriale a altor state;

rezolvarea pe cale pasnica a diferendelor internationale;

indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor internationale asumate;

protectia mediului sub toate componentele sale.


1.1.3 Tipuri de state

unitare

Statele pot fi sub aspectul organizarii lor fie

compuse

1.1.3.1 Statele unitare

Specificul statului unitar consta in existenta unui singur sistem de organe ale puterii, administratiei si justitiei. Chiar daca este impartit in unitati teritoriale pentru scopuri de administrare,statul unitar apare ca o singura entitate in plan intern si in sfera relatiilor internationale.

Romania este un stat unitar, ca si majoritatea statelor existente.


1.1.3.2 Statele compuse

Statele compuse reprezinta o forma de asociere a doua sau mai multe state. Avand o structura complexa ele pun probleme in legatura cu calitatea de subiect de drept international.

De-a lungul istoriei, statele compuse au cunoscut o varietate de forme


uniunea personala

cum sunt:            uniunea reala


confederatia

federatia

Uniunea personala reprezinta asocierea a doua state, avand ca monarh(sef de stat) aceiasi persoana.Uniunea personala nu devine subiect de drept international, ci fiecare stat component ramane subiect de drept international(exemple,Olanda si Luxemburg,1815-1890;Polonia si lituania,1386-1569;Muntenia si Moldova 1859-1861).

Uniunea reala este o asociere de doua state, avand un singur suveran,unul sau mai multe organe comune in domeniul politicii externe,ori si al finantelor si apararii. Uniunea dobandeste calitatea de subiect de drept international, dar si fiecare stat este subiect distinct de drept international,iar raporturile dintre ele sunt raporturi de drept international(exemple:Suedia si Norvegia 1815-1905,pe baza de tratat;Austria si Ungaria,1867-1918).

Confederatia este o uniune de state independente, care isi pastreaza atat suveranitatea interna,cat si cea externa.

Confederatia are urmatoarele caracteristici principale:

stabilirea sa printr-un tratat;

crearea unui organ comun sub forma unei adunari deliberative;

limitarea puterilor confederatiei numai asupra statelor nu si asupra cetatenilor lor.

Desi confederatia nu constituie un stat, ea are calitatea de subiect distinct de drept international(exemple:S.U.A.,1778-1787,Confederatia elvetiana, 1291-1793;1815-1848).

  • Statul federal este o structura complexa constituita din mai multe state care,desi pastreaza anumite atributii pe plan local, nu sunt subiecte distincte de drept international, ci numai statul federal are calitatea de subiect de drept international.

Spre deosebire de confederatie,statul federal are o Constitutie proprie ca act intern, dispune de organe de stat federale cu largi competente generale, care se exercita si asupra cetatenilor statelor federate.

In practica se intalnesc situatii diferite, de exemplu, in cazul landurilor R.F.Germania, in Australia statele componente pot incheia anumite tratate de importanta redusa, iar Bielorusia si Ucraina ca republici unionale ale fostei U.R.S.S., aveau dreptul de a incheia tratate si erau chiar membre in O.N.U.

Exemple de state federale :S.U.A.,Canada, Mexic, Brazilia, Argentina, India, Austria, Federatia Emiratelor Arabe din zona Golfului (din 1971); Federatia Rusa (din 1991)etc.


Neutralitatea statelor


In dreptul international clasic, neutralitatea desemna situatia unui stat de

neparticipare la un anumit razboi, ceea ce a constituit o neutralitate ocazionala.Aceasta forma de neutralitate se definea prin urmatoarele obligatii:

  • abtinerea de a participa in vreun fel la ostilitati;
  • prevenirea desfasurarii oricaror operatiuni militare pe teritoriul sau;
  • impartialitatea care il obliga sa trateze in mod egal statele beligerante.

In secolul al XIX apare neutralitatea permanenta, ca un statut juridic al statului

neutru, care impune obligatii noi fata de neutralitatea ocazionala, cum sunt in principal:

a)obligatia cu caracter permanent(de a ramane neutru in orice razboaie);

b)obligatia de a nu deveni parte la aliante militare.

Odata cu excluderea razboiului ca mijloc al politicii nationale(prin Pactul Briand-Kellogg,1928) si afirmarea principiului nerecurgerii la forta, neutralitatea s-a transformat in ce priveste obligatia de impartialitate, devenind astfel neutralitate diferentiata, ceea ce inseamna ca statul neutru isi modifica atitudinea fata de victima,avand dreptul, chiar si obligatia de a-i acorda asistenta, dar sa nu ajute pe agresor.

Neutralitatea permanenta, ca statul juridic se obtine in baza unor:

  • acte juridice interne (legi,declaratii,dispozitii constitutionale);
  • acte juridice internationale(tratat, acord) de recunoastere si garantare a statutului din partea altor state(de regula mari puteri).

Regimul juridic actual al neutralitatii a dobandit dimensiuni si obligatii noi datorita:

  • performantei tehnicilor de lupta;
  • mijloacelor de purtare a razboiului.

Statutul juridic al neutralitatii permanente cuprinde o serie de obligatii si drepturi pentru statul permanent neutru,precum si obligatii si drepturi pentru statele care l-au recunoscut , ca si pentru cele care au garantat statutul respectiv in favoarea statului beneficiar.

Principalele obligatii ale statelor care si-au declarat statutul de neutralitate permanenta

sunt:

  • sa nu participe la nici un conflict armat,
  • sa-si mentina starea de neutralitate in timp de conflict armat, declansat intre alte state;
  • sa nu participe la aliante politico-militare sau la pregatirea razboiului;
  • sa nu permita folosirea teritoriului lor pentru amplasarea de baze militare straine;
  • sa nu detina, sa nu produca si sa nu experimenteze arme nucleare sau alte arme de     distrugere in masa;
  • sa duca o politica de colaborare pasnica cu toate statele.

Statul neutru permanent are:

  • dreptul la autoaparare(conform art.51 din Carta O.N.U.);
  • dreptul sa ceara ajutor si sa fie ajutat in cazul in care ar fi atacat de un alt stat;
  • dreptul la recunoasterea si garantarea personalitatii sale, ca si celelalte drepturi inerente personalitatii sale, cu exceptia celor care contravin obligatiilor specifice neutralitatii sale.

Exemple de state care si-au declarat statutul de neutralitate permanenta:

Elvetia al carui statut a fost recunoscut prin Tratatul de la Utrecht si garantata in 1815 prin Declaratia puterilor participante la Congresul de la Viena si in 1919 prin Tratatul de la Versailles;a fost respectat atat in timp de pace, cat si de razboi. Elvetia a devenit membra O.N.U. in 2002.

Austria al carui statut a fost proclamat printr-o lege din 1955 si recunoscut, prin Tratatul de stat cu Austria din 1955. Austria a devenit membra O.N.U. inca din decembrie 1955, si in Comunitatea Europeana(Uniunea Europeana) din 1995.

Laosul,neutralitatea sa a fost stabilita prin Declaratia guvernamentala din 1962 si prin Declaratia privind neutralitatea Laosului(Geneva);

Malta,statutul sau de neutralitate decurge din Actul final al Reuniunii de la Madrid (1983) a C.S.C.E.


Recunoasterea statelor si guvernelor

Recunoasterea unui stat consta intr-un act unilateral, care emana de la un stat

(sau grup de state) prin care acesta constata aparitia noului stat ca subiect de drept international si isi exprima vointa de a-l considera membru al comunitatii de state.

In dreptul international recunoasterea unui stat nou aparut de catre un alt stat nu constituie o obligatie, ci aceasta constituie numai o facultate sau un drept al statului, a carui exercitare ramane la aprecierea sa.

Totusi, refuzul recunoasterii fara o motivare temeinica este considerat ca un comportament neamical, creand obstacole in calea normalizarii relatiilor dintre state.

De-a lungul istoriei recunoasterea statelor, ca si a guvernelor a creat probleme juridice, dar mai ales politice, ca de exemplu, dupa Congresul de la Viena(1815) erau recunoscute numai statele europene ,,civilizate”, constituirea Uniunii Sovietice dupa revolutia dimn 1917(datorita politicii sale anexioniste), a R.P.Chineze(urmare a existentei Taiwanului), a R.D.Germania prin desprinderea de R.F.Germania,dupa care dezmembrarea U.R.S.S. (1991), a R..F.S.Iugoslavia si formarea noilor state independente.

Dupa recunoasterea noilor state din Europa de Est si Uniunea Sovietica, precum si statele desprinse din fosta Iugoslavie a determinat adoptarea in 1991 de catre Consiliul de Ministrii al Comunitatii Europene a doua declaratii care cuprind o serie de conditii ale recunoasterii cum sunt:

  • respectarea dispozitiilor Cartei O.N.U., ale Actului final de la Helsinki(1975) si Cartei de la Paris pentru o noua Europa(1990);
  • garantarea drepturilor grupurilor etnice si nationale, precum si ale minoritatilor, conform angajamentelor asumate in cadrul C.S.C.E.;
  • respectarea inviolabilitatii tuturor frontierelor;
  • preluarea tuturor angajamentelor referitoare la dezarmare, neproliferarea nucleara;
  • angajamentul de a reglementa prin acord,inclusiv pe calea arbitrajului toate problemele privind succesiunea statelor si diferendelor regionale

Uneori recunoasterea a fost folosita in mod abuziv, in scopuri politice;alteori ea a fost folosita pentru a sanctiona acte ilegale internationale,cum a fost nerecunoasterea de catre toate statele membre ale O.N.U., cu exceptia Turciei(la cererea Consiliului de Securitate din 1983), a Republicii Turce, a Ciprului de Nord.

Recunoasterea are efect declarativ si numai limitat si efect constitutiv.

Efectul declarativ este dat de faptul ca recunoasterea numai constata existenta unui stat nou ca subiect de drept international,ea nu poate sa-i confere statului aceasta calitate, iar refuzul recunoasterii nu afecteaza existenta noului stat.Statul nou recunoscut poate, in principiu, sa participe la viata internationala, la tratate multilaterale, sa devina membru in organizatii internationale, fara ca aceasta sa insemne recunoasterea sa din partea statelor parti la tratate sau membre in organizatiile respective.

Efectul constitutiv limitat este in sensul ca acesta priveste numai statele de la care

provine recunoasterea si consta in opozabilitatea recunoasterii fata de aceste state.

Principalele consecinte ale efectului constitutiv sunt:

  • stabilirea de relatii diplomatice cu statele care l-au recunoscut;
  • dreptul statului recunoscut de a intenta actiune judiciara la instantele celuilalt stat cu privire la bunurile sale situate pe teritoriul statului care l-a recunoscut;
  • acceptarea legislatiei interne si a hotararilor judecatoresti ale statului recunoscut.

expresa

tacita

Sub aspectul formelor recunoasterea poate fi               de jure

de facto

individuala

colectiva


Recunoasterea expresa declaratie oficiala seful statului

este facuta in baza unui act nota diplomatica care pot proveni seful guvernului

mesaj de la ministerul afacerilor

din care rezulta clar telegrama de felicitare externe

intentia de recunoastere



anumite comportari ale organelor statului

Recunoasterea tacita,rezulta din fata de statul recunoscut


acte stabilirea de relatii diplomatice


incheierea unui tratat bilateral


limitata(fara efecte depline)

Recunoasterea de facto este

provizorie(revocabila)



deplina(cu toate efectele)

Recunoasterea de jure este

definitiva (irevocabila)



Spre deosebire de recunoasterea individuala care priveste un singur stat, recunoasterea colectiva are loc concomitent pentru mai multe state(de exemplu recunoasterea, prin Tratatul de la Berlin-1878- a Romaniei,Serbiei si Muntenegrului,ori in 1992,recunoasterea de catre Comunitatea Europeana (si statele membre) a Bosniei-Hertegovina, Croatiei, Macedoniei si Sloveniei).

Recunoasterea guvernelor se pune, ca problema distinincta de recunoasterea statelor(al carui element constitutiv este), numai in cazul in care puterea este preluata intr-un stat pe alte cai, decat cea constitutionala,respectiv pe calea:

  • unei lovituri de stat;
  • unei revolutii;
  • unui razboi civil;
  • ori si cand pe acelasi teritoriu s-au format doua guverne.

In doctrina sunt considerate drept criterii de recunoastere a unui guvern urmatoarele:

  • stabilitatea;
  • exercitarea efectiva a autoritatii asupra unei parti insemnate a teritoriului;
  • sprijinul majoritatii populatiei;
  • capacitatea de a indeplini obligatiile internationale ale statului.

Formele de recunoastere a guvernelor sunt aceleasi ca si cele aplicabile in cazul statelor.

In dreptul international problema recunoasterii se pune si in ce priveste alte situatii cum sunt: recunoasterea calitatii de beligeranti, insurgenti ori recunoasterea miscarilor de eliberare, a statutului de neutralitate.


Organizatiile internationale interguvernamentale


1.2.1 Personalitatea juridica internationala a organizatiilor internationale

interguvernamentale

Organizatia internationala interguvernamentala este definita:

in art. 1 al Conventiei din 1975 privind reprezentarea statelor in relatiile lor cu organizatiile internationale cu caracter universal, ca fiind o asociere de state constituita printr-un tratat,avand o constitutie proprie si organe comune si avand o personalitate juridica distincta de cea a statelor membre care o compun;

in art. 2 al Conventiei cu privire la dreptul tratatelor(1969), ca fiind ,,o organizatie interguvernamentala”, scotand in evidenta calitatea membrilor.

Din definitii rezulta urmatoarele elemente:

  • membrii organizatiei sunt statele;
  • organizatia se creaza in baza acordului de vointa al statelor exprimat prin tratat, actul constitutiv, in conformitate cu care se va desfasura cooperarea statelor membre;
  • organizatia are o structura (organe) proprie in vederea indeplinirii obiectivelor propuse;
  • organizatia are vointa proprie si respectiv personalitate juridica internationala proprie, distincta de cea a statelor.

Organizatiile internationale sunt subiecte de drept international, dar in raport cu statele care sunt subiecte originare, organizatiile sunt subiecte derivate, fiind create prin vointa statelor membre, care este opozabila erga omnes.

Personalitatea juridica internationala in ce priveste O.N.U., a fost afirmata si de C.I.J. in Avizul sau consultativ din 1949 referitor la ,,Repararea prejudiciilor suferite in serviciul O.N.U.”,atat in raport cu statele membre, cat si ca personalitate juridica obiectiva, opozabila erga omnes in raporturile cu toate statele si celelalte subiecte de drept international.

In prezent, s-a generalizat opinia ca toate organizatiile internationale guvernamentale au personalitate juridica, dar spre deosebire de state, personalitatea organizatiilor este nu numai specializata conform domeniului de activitate, dar si limitata potrivit functiilor si obiectivelor organizatiei.

Se distinge, sub acest aspect O.N.U., care datorita universalitatii,ca si complexitatii functiilor si obiectivelor sale, are o personalitate juridica internationala mai extinsa, decat institutiile specializate sau organizatiile regionale.

Organizatiile internationale au personalitate juridica, atat in ordinea internationala, cat si in ordinea juridica interna a statelor.

In timp ce , statele se bucura de personalitate internationala in virtutea suveranitatii lor, pentru organizatiile internationale personalitatea lor trebuie sa fie conferita de statele

membre prin actul constitutiv. Tot in actele constitutive este prevazuta si personalitatea de drept intern, necesara organizatiei in raporturile cu statul pe teritoriul caruia isi are sediul, intrucat organizatia nu are teritoriu propriu, dupa cum nu are nici suveranitate.

In concluzie:personalitatea juridica a organizatiilor internationale, spre deosebire de cea a statelor este:

derivata, conferita de statele membre prin actul constitutiv;

specializata conform domeniului de activitate;

limitata potrivit functiilor si obiectivelor stabilite.


1.2.2 Capacitatea juridica a organizatiilor internationale

Organizatiile internationale in calitatea lor de subiecte de drept international, dispun in limitele acestei calitati, de capacitatea de a dobandi drepturi si a-si asuma obligatii in nume propriu in raporturile lor cu alte subiecte de drept international.

De asemenea, organizatiile internationale participa la elaborarea si crearea normelor de drept international, si totodata cele care au capacitatea de a adopta acte juridice obligatorii pentru state, au si dreptul de a impune sanctiuni in caz de nerespectare a lor.

De regula, actele constitutive ale unor organizatii internationale nu se refera in mod expres, ci implicit la personalitatea lor in ordinea juridica interna.

Explicatia poate fi de ordin istoric, momentul aparitiei unor organizatii internationale,respectiv O.N.U. si institutiile sale specializate, precum si de natura activitatii lor.

Organizatiile de alt tip, cum ar fi de exemplu Autoritatea internationala a teritoriilor submarine, ea este cea care organizeaza, realizeaza si controleaza activitatile in zona teritoriilor submarine.

In acest context, statutul juridic al acestei organizatii internationale este explicit potrivit art. 176 al Conventiei din 1982 privind dreptul marii, in sensul ca ,,Autoritatea

poseda personalitate juridica pe plan international si are capacitatea juridica ce ii este necesara pentru a-si exercita functiile si pentru a-si atinge scopurile”.

In baza personalitatii lor juridice internationale organizatiile internationale au, in principal, urmatoarele drepturi:

de a incheia tratate (Conventia din 1986), exceptand cazurile in care actul

constitutiv interzice astfel de drepturi cu statele membre;

statele terte;


alte organizatii internationale.

dreptul de reprezentare(legatie activa si pasiva)

cu statele membre;


state terte;

alte organizatii internationale.


de a prezenta reclamatii internationale pentru daune suferite

de organizatie, in nume propriu;


agentii sai;


de a-si constitui si administra resursele bugetare.




Intre obligatiile organizatiilor internationale mentionam:

-respectarea si aplicarea normelor si principiilor dreptului international in


statele membre;

raporturile sale cu statele terte;

alte organizatii internationale;

alte subiecte ale dreptului international.

Pentru nerespectarea normelor de drept international (cutumiare si conventionale) ori in caz de prejudiciu, organizatia internationala este pasibila de raspundere potrivit dreptului international.


1.2.3 Organizatiile internationale interguvernamentale


Organizatiile internationale interguvernamentale in numar de 922 in anul 2000 sunt membrii activi ai societatii internationale, activeaza la diferite niveluri si pe toate continente, fiind create in variate domenii de activitate cum sunt:


mentinerea pacii si securitatii internationale, precum si cooperarea economica,

sociala, umanitara si protectia drepturilor omului;


cooperarea in domeniile              sanatatii

educatiei, stiintei si culturii

navigatiei aeriene, maritime si meteorologiei

financiar bancare si comerciale

comunicatiilor

energiei atomice


Principalele organizatii internationale interguvernamentale pot fi clasificate , dupa

Organizatia Natiunilor Unite

(O.N.U.)

organizatii cu vocatie Institutiile specializate ale O.N.U.

universala (prin Consiliul Economic si

Social-E.C.O.S.O.C.)

Organizatii legate de O.N.U

prin Adunarea Generala.

anumite criterii in organizatii regionale



organizatii subregionale











Organizatia Internationala a Muncii(O.I.M.)

Organizatia pentru Agricultura si Alimentatie(F.A.O.)

Organizatia Natiunilor Unite pentru

Educatie Stiinta si Cultura (U.N.E.S.C.O.)

Organizatia Mondiala a Sanatatii(O.M.S.)

Banca Internationala pentru

Reconstructie si Dezvoltare

(B.I.R.D.)

Asociatia Internationala

Grupul Bancii Mondiale pentru Dezvoltare

Societatea Internationala

Financiara

Asociatia Multilaterala de

Garantare a Investitiilor

Institutiile specializate (A.M.I.G.)

(prin E.C.O.S.O.C.) Centrul International de

Solutionare a Diferendelor

Organizatia Aviatiei Civile Internationale(C.I.S.D.I.)

Internationale (O.A.C.I.)

Fondul Monetar International

(F.M.I.)


Organizatia Maritima Internationala

(O.M.I.)


Uniunea Internationala a

Telecomunicatiilor (U.I.T.)


Uniunea Postala Universala (U.P.U.)


Organizatia Mondiala Meteorologica (O.M.M.)


Organizatia Mondiala a Proprietatii

Intelectuale (O.M.P.I.)


Fondul International pentru dezvoltare Agricola

(F.I.D.A.)


Organizatia Natiunilor Unite

pentru Dezvoltare Industriala (O.N.U.D.I.)











Agentia Internationala pentru

Energie Atomica (A.I.E.A.)


Organizatia Mondiala a Comertului

(O.M.C.)

Organizatii legate de O.N.U.

prin Adunarea Generala Organizatia Tratatului de Interzicere Totala a Experientelor Nucleare

(C.T.B.T.O.-O.T.I.T.E.N.)


Organizatia pentru Interzicerea

Armelor Chimice(O.P.C.W.-O.I.A.C.)


Organizatia Mondiala a Turismului

(O.M.T.)


Organizatia Tratatului Atlanticului de

Nord (N.A.T.O.)


Consiliul Europei(C.E.)


Organizatia pentru Securitate si

Cooperare in Europa (O.S.C.E.)


Organizatii internationale Organizatia Statelor Americane(O.S.A.)

regionale

Organizatia Unitatii Africane(O.U.A)

devenita in 2002 Uniunea Africana (U.A.)


Liga Araba


Comunitatea Europeana (organizatie de

integrare economica),devenita in 1991

Uniunea Europeana(U.E.),a carui

constitutie(tratat) urmeaza a fi adoptata

Consiliul Nordic


Organizatia Cooperarii Economice a Marii Negre


Acordul Nord Atlantic privind Comertul Liber

(N.A.F.T.A-A.N.A.C.Z.)

Organizatii internationale

subregionale Asociatia Europeana a Liberului Schimb

(A.E.L.S.)


Comisia Dunarii


Comisia pentru Protectia Fluviului Dunarea


Comisia Rinului

1.3. Miscarile de eliberare nationala

Miscarile de eliberare nationala sunt forme de organizare a popoarelor care lupta

pentru eliberarea lor nationala. Dreptul international a recunoscut calitatea de subiect de drept international miscarilor de eliberare nationala, in baza principiului egalitatii in drepturi a popoarelor si a dreptului lor la autodeterminare consacrat de art.1 alin.2 si art.55 din Carta O.N.U.

Miscarile de eliberare nationala au cunoscut o dezvoltare rapida dupa adoptarea

Rezolutiei nr.1514/1960 a Adunarii Generale O.N.U- privind acordarea independentei tarilor si popoarelor coloniale, iar pentru popoarele africane Organizatia Unitatii Africane(creata in 1963) a constituit cadrul organizatoric al luptei si solidaritatii lor.

Pentru recunoasterea miscarilor de eliberare nationala sunt necesare potrivit

doctrinei urmatoarele conditii,existenta:

unor organe proprii de conducere, care sa exercite o autoritate efectiva asupra    unei parti insemnate a teritoriului tarii;

unor forte organizate ,capabile sa lupte pana la capat pentru eliberarea nationala.

Miscarilor de eliberare nationala li se aplica,in virtutea recunoasterii lor o serie de

drepturi cum sunt:

dreptul de a desfasura actiuni de lupta, inclusiv prin folosirea fortei;

dreptul la autoaparare si la neamestec in treburile interne;

dreptul ca fortelor lor armate sa li se aplice regulile dreptului international umanitar;

dreptul de reprezentare diplomatica;

dreptul de a participa cu statut de observatori la lucrarile O.N.U. si ale altor organizatii internationale;

dreptul de a incheia tratate internationale.

De exemplu, Namibia- inainte de cucerirea independentei-reprezentata de Consiliul O.N.U. pentru Namibia a participat la lucrarile Conferintei O.N.U. pentru dreptul marii si chiar a semnat Conventia din 1982, iar Oganizatia pentru Eliberarea Palestinei(O.E.P.), in 1974 a primit statut de observator la O.N.U.,numele de Palestina, in 1998 i-au fost conferite alte drepturi, inclusiv dreptul de a participa la lucrarile Consiliului de Securitate in problema Orientului Mijlociu.

In cazul miscarilor de eliberare nationala calitatea de subiect de drept international atat prin continut, cat si ca sfera de exercitare are caracter limitat si tranzitoriu pana la cucerirea independentei si crearea noului stat.


1.4. Vaticanul


Vaticanul reprezinta centrul bisericii catolice. Pana in 1870 Vaticanul a existat ca stat, dupa aceasta data el a fost desfiintat ,fiind inclus in cadrul statului italian. Prin Acordurile de la Laterano din 1929 incheiate de statul italian cu Vaticanul , statul italian a recunoscut proprietatea exclusiva si jurisdictia suverana a Vaticanului asupra unui spatiu de 44 ha din teritoriul Romei, inviolabilitatea acestuia, dreptul de reprezentare diplomatica, dreptul de a incheia tratate s.a.

Totusi Vaticanul nu intruneste elementele deplinei statalitati, el avand jurisdictie suverana, dar nu suveranitate asupra teritoriului, calitatea sa de subiect de drept international are caracter limitat.


1.5. Statutul individului in dreptul international

Calitatea de subiect de drept international a individului (persoana fizica) este controversata. Dezbaterea acestei probleme s-a accentuat mai ales in anii 1920, dupa crearea Curtii Permanente de Justitie Internationala si, ulterior dupa cel de-al doilea razboi mondial , iar in prezent s-au adaugat semnificatii noi.

In argumentarea tezei ca individul este subiect de drept international se invoca, in doctrina,intre altele, faptul ca individul poarta raspunderea pentru:

fapte considerate infractiuni in conventii internationale cum sunt cele privind pirateria, traficul de stupefiante, genocidul;

crime de razboi, crime impotriva umanitatii si pacii.

Contrar acestor opinii, se afirma ca intrucat infractiunile sunt prevazute si in legea interna, persoana fizica este pedepsita in baza legii interne si ramane sub jurisdictia statului sau, iar raspunderea pentru categoria crime de razboi este o consecinta a raspunderii statului.

Mai relevante in sustinerea argumentarii sunt situatiile in care individul este destinatar direct al unor norme din conventiile internationale(Conventia Europeana a Drepturilor Omului-1950- cu modificarile ulterioare) sau poate intenta actiuni in fata unor instante internationale, impotriva propriului stat.

Si in asemenea cazuri sunt raspunsuri cum ar fi faptul ca valorificarea acestor drepturi este expresia vointei suverane a statului prin acceptarea participarii la Conventie si a jurisdictiei Curtii. In final, valorificarea, prin punerea in executare a hotararii, facandu-se in ordinea interna.

Ca atare, individul nu poate fi considerat ca un veritabil,,candidat” la calitatea de subiect de drept international, ci el ramane un destinatar al normelor de drept international, al carui acces la opera de creare a normelor nu este deschis.

In prezent, se remarca o serie de evolutii, de comportamente si actiuni cu dezvoltari sau influente in dreptul international, ca de exemplu: crearea Curtii Penale Internationale, admiterea, in anumite conditii, a interventiei umanitare impotriva statului si alte asemenea. Toate acestea sunt elemente in plus care denota ca individul departe de a putea fi exclus sau ignorat, devine tot mai mult un factor omniprezent in dreptul international, ceea ce inseamna ca individul beneficiaza de un anumit statut in cadrul acestui drept.


1.6. Alte entitati care actioneaza in societatea internationala


In societatea internationala contemporana actioneaza si alti ,,actori” si anume:organizatiile internationale neguvernamentale (N.G.O.), precum si societatile transnationale.

In ce priveste organizatiile internationale neguvernamentale, al caror numar in anul 2000 era de 9988 si conform altor criterii peste 30.000, acestea sunt create de catre persoane fizice si isi desfasoara activitatea in diferite domenii, unele dintre ele indeplinesc chiar functii guvernamentale.

Toate organizatiile create de persoane fizice sunt clasate de dreptul international ca neguvernamentale, desi activitatea lor este benefica acestui drept si societati internationale, de exemplu acestea participa la activitati ale organizatiilor interguvernamentale, in domenii cum sunt:protectia mediului,sanatatea, drepturile omului etc.

Exemple de organizatii internationale neguvernamentale:

  • Amnesty International;
  • Greenpeace;
  • Medecins sans frontieres;
  • Save the Children;
  • Interpol(Organizatia Internationala de Politie);
  • Comitetul International al Crucii Rosii(C.I.C.R.);
  • Consiliul International al Femeilor.

Cu toate acestea, N.G.O.-urile nu pot fi considerate-potrivit doctrinei, in mare parte-ca subiecte ale dreptului international.

In legatura cu societatile transnationale care, la randul lor, de asemenea, se remarca printr-o influenta crescanda in sfera relatiilor internationale, dispun de o forta economica si financiara considerabila, iar activitatea lor se extinde pe teritoriul mai multor state, cu care uneori incheie contracte de stat unii autori le considera ca subiecte ale dreptului international.

Potrivit criteriilor dreptului international, care- asa cum am exemplificat cu dispozitiile unor conventii- insista pe calitatea de state ca membri ai organizatiei in cauza, asemenea entitati ai caror membri nu sunt state nu pot fi subiecte ale dreptului international. Calitatea de subiect de drept international a societatilor transnationale este contestata, in mare parte si in doctrina de drept international.


1.Intrebari, exercitii

Care sunt subiectele dreptului international?

Enumerati cele patru elemente componente ale statului?

Definiti notiunea de subiecte ale dreptului international public.

Care sunt cele 6 elemente ale egalitatii suverane prevazute in Declaratia 2625/1970?

Exemplificati 5 drepturi fundamentale ale statului.

Care sunt formele statelor compuse,comentati asupra uneia dintre ele.

Exemplificati 3 obligatii principale ale statelor cu statut de neutralitate permanenta.

Austria ca stat neutru permanent este membru O.N.U.?Dar Elvetia?

Definiti recunoasterea statelor.

Sub aspectul formelor,de cate feluri poate fi recunoasterea?

11.Definiti organizatia internationala interguvernamemtala si comentati

asupra elementelor sale.

12.Enumerati 5 organizatii cu vocatie universala din categoria institutiilor specializate(prin E.C.O.S.O.C)

13. Exemplificati 4 drepturi recunoscute miscarilor de eliberare nationala.

14.Ce alte entitati mai sunt uneori invocate, in doctrina ca avand calitatea de subiecte ale dreptului international?

15.Completati urmatoarele enunturi

a.       Statul ca subiect al dreptului international este titularul unui ansamblu de ..

b.      Intre acestea un loc central il ocupa drepturile si obligatiile fundamentale care sunt intrinseci..

c.       Romania este un stat unitar, ca si

d.      Spre deosebire de confederatie, statul federal are o Constitutie.,dispune de organe de cu largi competente generale care se exercita si asupra.

e.       Efectul constitutiv limitat al recunoasterii este in sensul ca acesta priveste numaisi consta in opozabilitatea sa fata de

f.        Organizatiile internationale sunt subiecte de drept international dar, in raport cu statele care sunt subiecte.,organizatiile sunt subiecte.., fiind create prin.


2. Rezolvati urmatoarele teste-grila

Subiectele principale,originare tipice ale dreptului international sunt:

a)organizatiile internationale interguvernamentale;

b)statele;

c)miscarile de eliberare nationala.


2. In prezent suveranitatea cu cele doua componente ale sale nu mai

poate fi considerata:

a)absoluta;

b)relativa;

c)adaptabila, avand un continut variabil.

3. Drepturile si obligatiile fundamentale ale statelor sunt prevazute in :

a)doctrina;

b)declaratiile Adunarii Generale a O.N.U.;

c)conventie internationala generala.

4. Fiecare stat component isi pastreaza calitatea de subiect de drept

international in cadrul urmatoarelor uniuni de state:

a)uniunea reala;

b)statul federal;

c)confederatia.

5. Urmatoarele sunt exemple de state federale:

a)S.U.A.

b)Argentina

c)Marea Britanie.

6. Statutul juridic de neutralitate permanenta cuprinde drepturi si

obligatii pentru:

a)statul neutru permanent;

b)statele care au recunoscut statutul;

c)statele care au garantat statutul.

7. In dreptul international recunoasterea unui stat nou aparut de catre alt

stat nu constituie:

a)o obligatie;

b)o facultate;

c)un drept.

8. Personalitatea juridica a organizatiilor internationale, spre deosebire

de cea a statelor este:

a)derivata, conferita de statele membre;

b)specializata conform domeniului de activitate;

c)nelimitata potrivit functiilor si obiectivelor sale.

9. Organizatiile internationale interguvernamentale au dreptul de incheia

tratatele internationale cu:

a)statele membre;

b)statele terte;

c)organizatiile internationale neguvernamentale.















Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani