CONSUMATORUL - PENTRU O PRIMA PREZENTARE
1. O definitie. sau mai multe? Incercari legislative
9. Problema definirii consumatorului, paradoxal poate, a fost devansata de utilizarea
termenului - chiar si in absenta unei "instituiri de hotar" care este intotdeauna definitia - in
cuprinsul diferitelor texte de lege de factura consumerista. Dreptul consumatiei se soldeaza, de
fiecare data, cu "echilibrarea" relatiilor dintre profesionist si consumator, prezumate a sta sub
semnul inferioritatii informationale, psihologice ori financiare a ultimului. Cine este insa
consumatorul ocrotit? Raspunsul nu s-a dovedit simplu, chiar daca - pentru esential - cele
doua tabere, a profesionistilor comertului si a profanilor, pot fi net delimitate.
Intrebarile - cheie par a fi urmatoarele: (1) In raporturile cu un profesionist dintr-o
anumita specialitate, profesionistul care apartine unei alte specializari poate invoca, in favoarea
sa, normele dreptului consumatiei?; (2) Consumatorul este, intotdeauna, o persoana fizica?; (3)
Daca da, persoana fizica se poate prevala de regulile speciale consumeriste in relatiile
contractuale cu o alta persoana fizica (in alti termeni, protectia consumatorului cun oaste si un
nivel orizontal ori doar unul "vertical", de tip "profesionist - profan")?; (4) Persoana fizica ce
contracteaza in folosul activitatii sale profesionale (in vederea exercitarii unei profesii liberale,
sa spunem) beneficiaza de ocrotirea legilor consumeriste?
Mai multe intrebari, decat raspunsuri, in actualul stadiu al doctrinei si jurisprudentei.
Dincolo de zonele de frontiera - inca disputate - o posibila definitie a consumatorului a fost in
cele din urma formulata. Neajunsul incercarii legiuitorului roman in materie este insa nu
absenta unei definitii, ci definiri ale consumatorului mult prea numeroase. Astfel:
a). Codul consumului, adoptat prin Legea nr. 296 din 18 iunie 200416 (urmand sa
intre in vigoare la 1 ianuarie 2007) descrie consumatorul si consumatorul final ca fiind "orice
persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care cumpara, dobandeste,
utilizeaza ori consuma produse sau servicii in afara activitatii profesionale" (Anexa Codului
consumului, pct. 13).
b). Legea nr. 240 din 7 iunie 2004 privind raspunderea producatorilor pentru
pagubele generate de produsele cu defecte17 nu intrebuinteaza, ci mai degraba evita - dintr-o
precautiune inutila, dictata de dorinta de a ocroti indeosebi victimele care nu se afla intr-o
relatie contractuala cu responsabilul ("consumator" este insa si persoana care "utilizeaza" un
bun al carui cumparator este un altul!) - termenul de "consumatori", substituindu-i sintagma
"persoane vatamate ori prejudiciate".
c). Legea nr. 37 din 16 ianuarie 2002 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr.
58/2000 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 21/1992 privind
protectia consumatorilor18 retine - dupa cum avea sa o faca, doi ani mai tarziu, si Codul
consumului - ca este consumator "persoana fizica sau grupul de persoane fizice constituite in
asociatii care cumpara, dobandeste, utilizeaza ori consuma produse sau servicii, in afara
activitatii sale profesionale".
d). Potrivit Legii nr. 65 din 16 ianuarie 2002 pentru modificarea Legii nr. 193/2000
privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori19, prin
consumator se intelege "orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in
asociatii care incheie un contract in afara activitatii lor autorizate, profesionale sau comerciale"
(art. 2 pct. 1 modifica, astfel, textul Legii nr. 193/2000, care se aplica initial si persoanelor
juridice).
10. Pentru economisti, consumatorul se situeaza in zona ultima a procesului
economic. Consumatia se distinge de productie si distributie (inclusiv) prin amplasarea
ultimelor in amontele "transformarii si distribuirii resurselor / bogatiilor"20. Acest discurs
economic despre consumerism nazuieste la foarte putin: sa puna in lumina rolul de "finalizare a
procesului economic" alocat consumatiei (la urma urmelor, "a consuma" - desi deriva din
latinescul consumere, cu intelesul "de a distruge", "a nimici", "a intrebuinta ca hrana" - se
suprapune lingvistic latinescului consummare, cu semnificatia de "a sfarsi", "a termina", "a
finaliza"). Pentru juristi, insa, iluzia definirii in amintitii termeni a consumatorului nu poate
persista decat cel mult in privinta dihotomiei "fals consumator (producatorul ce utilizeaza o
materie prima achizitionata) - consumator final (propriu-zis)". Nu si in privinta deosebirii
consumatorului ocrotit, de profesionistul ce contracteaza in afara specialitatii sale (caruia, in
varianta majoritara a parerilor, i se refuza calitatea de consumator, pentru argumentul ca
dreptul consumatiei - tintind prioritar la ocrotirea demnitatii umane - nu poate fi deturnat in
folosul exercitarii activitatii sale profesionale).
2. Elementele definitiei. Notiunea de consumator stricto sensu
11. Potrivit definitiilor furnizate de legile autohtone in materie, amintite mai sus,
consumatorul este "persoana fizica sau grupul de persoane fizice constituite in asociatii care
cumpara, dobandeste, utilizeaza ori consuma produse sau servicii in afara activitatii sale
profesionale". Mai multe elemente ale definitiei pot fi, astfel, desprinse.
a) Primul element al definitiei: persoana fizica sau grupul de persoane fizice
constituite in asociatii. Consacrarea ca unic protejat a persoanei fizice este un atribut platit
vocatiei dreptului consumatiei, de drept al "ocrotirii demnitatii umane", al echilibrarii pozitiei
"partii slabe", ca raspuns la fragilitatea contemporana a acesteia. Or, despre demnitate
garantata nu putem vorbi decat in cazul persoanelor fizice, chiar daca au existat (si exista) voci
in doctrina care au pledat pentru introducerea in domenialitatea notiunii de consumator si a
persoanelor juridice al caror reprezentant actioneaza in afara specialitatii sale. Cat despre
"grupul de persoane fizice constituite in asociatii", formularea Legii este (din pripa) una
nefericita: in pofida aparentei, nu orice asociatii de persoane ar putea fi ocrotite de legile
consumeriste, ci doar asociatiile de consumatori, care sunt frecvent in masura sa sustina
interesele membrilor lor, mult mai bine decat ar putea-o face ultimii pe cont propriu21
b) Al doilea element: persoane care "cumpara, dobandesc, utilizeaza ori consuma".
Desi simuleaza profunzimea, in realitate definitia legala este de o regretabila stangacie. Daca
atasarea la verbul "a cumpara" a lui "a utiliza" este de inteles - intrucat cei care utilizeaza
bunurile si serviciile pot fi, in fapt, alte persoane decat cele legate printr-o relatie contractuala
cu profesionistii comertului (membrii familiei cumparatorului, de exemplu), in schimb
dublarea actiunii de "a dobandi" de verbul "a cumpara" este inutila (vanzarea - cumpararea
fiind doar o specie de dobandire a bunului; in plus, amintita conventie nu poate descrie
contractarea unui serviciu). Dupa cum, plasarea termenului de "a consuma" in textul definitiei
este o scapare din atentie a faptului ca, la urma urmelor, daca relatia contractuala exista intre
victima prejudiciului si profesionist, contractul "gestionat" de textul legal este cu necesitate
unul "de consum" (iar "izolarea" bunurilor consumptibile ca obiect de contract, in corpul
definitiei, ar fi nejustificata).
Preferabila ar fi fost definirea consumatorului ca persoana ce isi procura ori
utilizeaza bunuri si servicii22. Categoria celor care isi procura bunuri sau servicii ar urma sa
inglobeze persoanele tinute de un nex contractual direct cu profesionistul (printr-un asa-numit
"contract de consum": vanzare, locatiune, antrepriza, imprumut, contract de asigurare, de
transport s.a.), in vreme ce sfera utilizatorilor ar cuprinde, in context, consumatorii - terti la
contractul de procurare a bunului / serviciului (membrii familiei si cunoscutii contractantului).
Din unghiul acestei definitii, obligatia de securitate (si raspunderea speciala pentru produsele
cu defecte) face figura aparte: aceasta se aplica si in raporturile cu "trecatorul inocent" -
victima a defectului produsului (o persoana care nici nu contracteaza cu profesionistul, nici nu
utilizeaza bunul ca tert la contract; un exemplu in acest sens este cazul trecatorului care este
ranit de explozia unui aparat dintr-o vitrina, in timp ce se afla in fata acesteia).
c) Al treilea element al definitiei: bunuri si servicii. Alaturarea celor doi termeni este
simptomul pentru vocatia dreptului consumatiei de a se aplica atat situatiilor in care interesele
consumatorului au fost lezate prin intermediul unui bun, cat si acelora in care nemultumirea
ultimului decurge din prestarea unui serviciu. Strict teoretic, toate bunurile - mobile si imobile,
corporale si incorporale - pot face obiect al "consumatiei" in sens tehnic, domenialitatea
acesteia nesuprapunandu-se lucrurilor consumptibile din dreptul civil.
Notiunea de serviciu, nedefinita de Codul civil, dar curenta in limbajul economic
inglobeaza orice prestatie apreciabila (evaluabila) in bani (cu exceptarea, fireasca, a prestatiei
constand in livrarea unui bun). Literatura de specialitate obisnuieste gruparea serviciilor in trei
categorii, toate acoperite de normele dreptului consumatiei (in raporturile dintre profesionist si
consumatori): servicii de natura materiala (cum sunt, de exemplu, cele de curatenie, de
reparatii, de transport s.a.), cele de natura financiara (creditul, asigurarile) si servicii de natura
(preponderent) intelectuala (ingrijiri, tratamente si investigatii medicale, consiliere juridica
s.a.).
d) Scopul extraprofesional al dobandirii / utilizarii bunului sau serviciului. Este
poate marca, reperul esential al ocrotirii furnizate de dreptul consumatiei, cel putin in actualul
stadiu de dezvoltare a acestuia. Consumatorul protejat este definit prin opozitie cu
22 Pe modelul terminologic francez. Pentru dezvoltari, pot fi consultati J. Calais-Auloy, Fr. Steinmetz, Droit de la
consommation, 5e édition, Dalloz, Paris, 2000, p. 7 si urm.
profesionistul, primul actionand pentru uzul sau personal sau familial. Elemente de deruta pot
interveni insa pe urmatorul palier: chiar si atunci cand contracteaza pentru consumul propriu,
nu orice consumator este la fel de credul, neinformat, usor impresionabil ori incontinent ca un
altul. Exista, asadar, consumatori avizati, si altii mai putin informati. Prezumtia de ignoranta
ori de fragilitate (inferioritate) este una absoluta ori una relativa? Raspunsul final al doctrinei
franceze a fost in sensul recunoasterii unei prezumtii absolute de inferioritate a consumatorului
- ca fundament al tehnicilor speciale de protectie invederate si utilizate in dreptul consumatiei.
Numai ca prezumtiile absolute se metamorfozeaza rapid in adevarate reguli de
fond. Ceea ce ne indreptateste sa afirmam ca, in prezent, dreptul consumatiei functioneaza pe
pilonul inferioritatii (informationale, economice, psihologice) a consumatorului - devenita
regula de fond - o prezumtie relativa in materie fiind suspectata ca ar slabi eficacitatea "ordinii
publice de protectie" astfel instituite (a permite profesionistului sa isi justifice comportamentul
incorect prin apel la gradul de avizare al unui consumator concret ori, mai grav, a solicita unui
consumator sa dovedeasca faptul de a fi avut carente de informare ar duce la solutii aberante).
3. Cel care vinde este consumator?
12. Aparent, intrebarea surprinde printr-un joc de cuvinte si tinde sa ne cantoneze in
hilar: cel care "consuma" este, la rigoare, cel care cumpara bunuri sau servicii, dar nu putem
numi, cu acelasi cuvant, persoana fizica ce pune in vanzare un bun ori serviciu, fara a face in
mod obisnuit acte de comert. Limbajul comun traseaza limite foarte precise pentru actiunea de
"a consuma"; or, vinderea nu poate fi aici incadrata.
Ne vom ajuta de un truism: dictionarul juridic nu se suprapune fondului uzual de
cuvinte, iar termenul de "consumator" - in intelesul sau tehnic - nu evoca, nici nu calchiaza
vocabularul ordinar. Ipoteza de lucru este aceasta: o persoana fizica ce nu efectueaza in mod
obisnuit, ca o profesiune, acte de comert face o oferta de vanzare ori o invitatie la oferta, in
legatura cu un bun.23 Contractului de vanzare-cumparare i se vor aplica regulile dreptului
consumatiei? Daca da, in situatia in care, in conventie, figureaza in calitate de cumparator un
comerciant, cine va fi "partea slaba" si, deci, partea protejata de normele dreptului amintit?
Sa reformulam, pentru a fi bine intelesi: calitatea de cumparator se suprapune
intotdeauna cu cea de "consummator"? Daca da, in exemplul amintit vom sfarsi in prezenta
unei bizarerii juridice: comerciantul va fi ocrotit in raporturile cu particularul si nu invers! Sa
23 De exemplu, doreste sa-si vanda autoturismul ori un tablou al carui proprietar este.
fim totusi atenti: dreptul consumatiei este "o ordine juridica de protectie" in contra
comerciantilor (a profesionistilor, in general), prezumati a fi mai puternici - economic,
psihologic si informational - decat individul cu care contracteaza.
Si atunci? Raspunsul, in aparenta imposibil, este in realitate unul extrem de simplu:
in intelesul sau juridic, termenul de "consumator" acopera si situatia celui care isi vinde
serviciile sau bunurile catre un profesionist al comertului.
4. Irelevanta cunoasterii, de catre profesionist, a calitatii de consumator a
partenerului contractual
13. Un bun exemplu de relativizare a problemei protectiei consumatorului se poate
dovedi ipoteza in care, la momentul contractarii, profesionistul nu cunoaste faptul ca cel cu
care contracteaza este un profan, echivocul situatiei putand indica si spre un specialist. De
exemplu: un comerciant - persoana fizica (a carei activitate e cunoscuta de catre vanzator)
cumpara de la un dealer auto un autovehicul pentru uz personal ori pentru a-l darui unui
membru al familiei sale. Vanzatorul profesionist de autoturisme se poate sau nu prevala de
faptul de a fi crezut ca cel caruia i-a vandut bunul ar fi cumparat in calitate de profesionist?
Intrebarea pare stanjenitoare;24 in realitate, raspunsul este simplu. In caz de dubii asupra
scopului profesional ori extraprofesional al contractarii, ca si asupra calitatii de consumator a
cumparatorului: (1) profesionistul vanzator / prestator de servicii este dator a se informa (a
solicita detalii), in scopul mai bunei orientari a alegerii termenilor in care clientul va contracta;
(2) profesionistul vanzator / prestator de servicii nu va putea invoca propria ignoranta in
privinta calitatii partenerului contractual intrucat, daca i s-ar permite prevalarea de o atare
scuza, regulile dreptului consumatiei ar risca sa fie evitate cu obstinatie25, la adapostul
sustinerii cum ca respectiva parte la act a trecut, in ochii partenerului sau, drept un specialist in
domeniu.
5. Reprezentarea consumatorului printr-un mandatar profesionsit
14. Ipoteza pe care este, aici, centrata discutia este urmatoarea: daca, la incheierea
contractului, consumatorul a fost reprezentat de un profesionist, in ce masura consumatorul mai
poate invoca normele legale consumariste in privinta acelui contract? Chestiunea nu e
24 Pentru o incercare de dezbatere a temei, a se vedea J. Calais-Auloy, Fr. Steinmetz, cit. supra, p. 9.
25 Ibidem.
nicidecum liminara: relativ des, contracte precum cumpararea unei locuinte printr-un agent
imobiliar care actioneaza in contul consumatorului pot ridica intrebari de acest gen.
Dintr-un unghi strict "tehnic", contractul nu se incheie cu agentul imobiliar, parte la
act devenind intotdeauna consumatorul. Cu toate acestea, dintr-o perspectiva esential practica,
agentul imobiliar care a contractat afacerea pentru clientul sau - fiind un specialist in domaniu
- nu are aceleasi carente informationale si trebuinte de consiliere la incheierea contractului
precum un cumparator profan. Asadar, obligatia de informare ori de consiliere pare a fi exclusa
din sarcina profesionistului - vanzator cu care contracteaza agentul imobiliar.
15. In privinta clauzelor abuzive insa, si un agent imobiliar poate fi constrans sa le
accepte, in ipoteza in care nu a putut negocia acele prevederi contractuale in numele clientului
sau. Si atunci? Sa i se aplice mandatarului profesionist regulile consumatiei, insa numai partial,
relativ la anumite norme legale consumeriste? Din exces de zel poate, judecatorii francezi au
opinat - confruntati cu asemenea cazuri - pentru inaplicabilitatea, in respectivul contract, atat
la nivelul formarii, cat si la nivel efectual, a dreptului consumatiei, mizand pe argumentul ca,
agentul imobiliar fiind un specialist in vanzarea si locatiunea imobilelor - fie ca incheie
contractul pe un formular tipizat, fie ca il negociaza - actioneaza in calitate de specialist, in
contul clientului consumator, iar contractul ar fi exclus de sub protectia consumerista.26 El
insusi este - in privinta negocierii si incheierii acelei conventii - un furnizor de servicii catre
consumatorul care l-a angajat si raspunde (contractual) pentru "imperfectiunile" serviciilor
prestate.
16. Adevarul nu imbraca insa haine atat de stramte Desi just ca - la formarea
contractului - obligatii precum cea de informare si de consiliere se estompeaza in raport cu
agentul imobiliar care cumpara pentru client - in etapa efectuala, lucrurile nu stau neaparat
astfel. Sa ne imaginam ca, odata incheiat contractul si, deci, odata finalizata misiunea agentului
imobiliar mandatar, bunul predat cumparatorului prezinta carente de conformitate27. Ar fi
absurd sa i se refuze cumparatorului garantia de conformitate, pe motiv ca, la incheierea
contractului, acesta a fost reprezentat de un mandatar profesionist. Rezolvarea se dovedeste
astfel una conjuncturala, in raport cu obligatia profesionistului deespre care consumatorul
sustine ca, in cauza, nu a fost executata.
6. Criteriul fizic versus criteriul moral: cazul persoanelor juridice
17. La intrebarea "o persoana juridica este sau nu protejata de legislatia
consumerista?" nu pare sa existe un raspuns general aplicabil, de tipul "da" sau "nu". Uzantele
doctrinare franceze, de exemplu, sunt in sensul discutarii chestiunii prin raportare la un
fragment sau altul de drept al consumatiei:28
(i) In privinta procedurii speciale in caz de supraindatorare a particularilor29, dupa
cum insati legea (franceza) in materie prevede, numai persoanele fizice (de buna-credinta) ar
putea beneficia de o esalonare a datoriei, stergerea dobanzilor s.a. Rezolvare cat se poate de
justificata, de altfel: insolventa persoanelor juridice (care desfasoara acte de comert) este
supusa "procedurii reorganizarii judiciare si falimentului".30 Daca - in cazul individului
concret - lejeritatea cu care a contractat pentru sume excesive isi poate gasi explicatia in
presiunea economica si psihologica exercitata asupra sa de catre profesionistii comertului, in
cazul persoanelor morale o atare "indulgenta" in tratament ar fi inoportuna si total nejustificata.
(ii) Regulile vanzarii in afara spatiilor comerciale il protejeaza, din nou, doar pe
consumatorul - persoana fizica, "bruscat" in intimitatea caminului sau ori intr-un spatiu
impropriu formularii acelei oferte (gara, aeroport s.a.), confruntat cu "arsenalul" argumentativ
al comerciantului si aflat in imposibilitatea de a compara oferat ce i se face cu eventualele
oferte ale concurentilor ofertantului. Or, "elementul - surpriza" care marcheaza asemenea
vanzari nu se regaseste nicidecum in cazul persoanelor juridice, lipsite prin natura lor - un
truism care trebuie amintit - de fragilitatea psihologica a unui individ uman.
(iii) Creditul pentru consum - intrucat, prin definitie, este destinat finantarii nevoilor
personale, nominalizate sau nu, ale persoanei fizice - nu ridica din start dileme in privinta unei
extinderi (imposibile) a reglementarii asupra persoanelor juridice.
(iv) Reprimarea clauzelor abuzive pare a fi singura zona de apartenenta a
persoanelor juridice la protectia consumerista.31 Postulatul de la care se porneste este
urmatorul: presoanei juridice i se pot impune de catre partenerul contractual, cu aceeasi
frecventa si in aceiasi termeni ca si persoanei fizice, clauze exorbitante, abuzive, care creaza un
dezechilibru semnificativ intre prestatii. Adevarat. Doar ca - dupa cum ingenios au argumentat
cativa autori francezi32 - persoanele juridice nu se pot prevala de legea speciala de reprimare a
clauzelor abuzive in alte conditii decat persoanele fizice" Astfel, si in cazul persoanei juridice
care sustine ca a fost fortata sa accepte clauze exorbitante trebuie: (1) sa fie vorba despre un
contract nenegociat, de adeziune (domeniul clauzelor abuzive, conform definitiei legale, atat in
dreptul francez, cat si in dreptul roman); desi foarte rare intre comercianti, asemenea contracte
exista totusi; (2) actul sa nu fi fost incheiat in scop profesional, or - extrem de rar, iar in
dreptul nostru deloc (dat fiind principiul specialitatii persoanei juridice) - persoana morala ar
putea intruni aceasta conditie. Ceea ce inseamna implicit ca - aproape intotdeauna - din pricina
neintrunirii acestor conditii, persoanei juridice i se va refuza aplicarea legislatiei consumeriste
in materia clauzelor abuzive.
