Criza datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare

Criza datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare

Datoria externa in interpretarea Bancii Mondiale cuprinde: sumele datorate de rezidenti publici si privati strainatatii cu termen de rambursare mai mare de un an si in conditiile existentei gar antiilor oferite de autoritati publice. Astfel, datoria externa nu cuprinde:

datoria persoanelor private negarantata de autoritatile statului;

datoria din tranzactiile cu F.M.I.;

datoria care poate fi achitata in moneda statului debitor;

imprumuturi pentru care nu s-au stabilit termene de rambursare.

Indicatorii care reflecta gradul de indatorare fata de strainatate sunt:

marimea absoluta a datoriei externe. Adesea acest indicator este exprimat intr-o moneda de larga circulatie internationala pentru a permite comparatii cu alte state;

marimea medie a datoriei externe pe locuitor;

ponderea datoriei externe in P.I.B.;

- raportul dintre serviciul datoriei externe si incasarile din exporturile de bunuri si servicii;

Efortul valutar reclamat de stingerea obligatiilor fata de creditorii externi este aratat de valoarea serviciului datoriei externe. Serviciul datoriei externe cuprinde sumele reprezentand rate exigibile in anul considerat in contul imprumuturilor externe contractate si celelalte cheltuielile aferente datoriei externe (dobanzi, comisioane etc) exigibile in acelasi an.

Datoria externa tarilor slab dezvoltate si in curs de dezvoltare s-a format treptat dupa al doilea razboi mondial, criza datoriei externe declansandu-se dupa anii 1970-1980, in urma acumularii de catre acestea a unor datorii importante fata de creditorii straini.

Imprumuturile externe contractate de aceste tari au fost utilizate cu precadere pentru acoperirea deficitelor comerciale generate de numerosi factori, unii vizand conjunctura economica internationala (criza energetica, cresterea nivelului dobanzilor percepute la creditele externe etc), iar altii slaba dezvoltare economico-sociala. In conditiile orientarii gresite a creditelor externe pentru finantarea unor obiective neproductive numeroase tari importatoare de capital au ajuns in situatia de a nu mai putea fata serviciului datoriei externe. Astfel, in anii 1980 aproape jumatate din tarile in curs de dezvpltare importatoare de capital solicitasera reesalonarea datoriilor ajunse la scadenta.

Criza globala a datoriei externe este rezultatul mai multor factori exogeni si endogeni. Dintre factorii exogeni enumeram:

majorarile successive ale pretului petrolului in anii 1973 si 1979-1980, care au contribuit la cresterea datoriei externe a tarilor importatoare de combustibili,

nivelul ridicat al dobanzilor percepute la creditele externe (de la sub 8% pe an pana in 1977,  pana la 10-19% dupa 1978). Intrucat majoritatea imprumuturilor externe erau purtatoare de dobanzi variabile, cresterea datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare a fost rezultatul politicii creditelor scumpe promovata de creditorii internationali.

politica bugetara expansionista a SUA, care pentru a-si finanta deficitele bugetare importante, generate de cursa inarmarilor, a majorat rata dobanzii in scopul aptragerii capitalurilor disponibile pe plan mondial. Pe masura cresterii cererii de resurse financiare in SUA, dolarul s-a intarit, ceea ce a dus la cresterea poverii datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare exprimata in dolari americani.

Dintre factorii endogeni enumeram;

utilizarea resurselor imprumutate pentru finantarea unor obiective cu caracter neproductiv sau a deficitelor bugetare;

lipsa unui control valutar corespunzator care a permis scoaterea in afara granitelor a unor importante sume in valuta.