Cunoasterea – element esential al dezvoltarii in Noua Economie

Cunoasterea – element esential al dezvoltarii in Noua Economie

Abstract

Pornind de la locul si rolul muncii, ale actiunii sociale in general ne-am propus sa cercetam si sa apreciem schimbarea acestora in societatea contemporana si cu precadere in noua economie. Am conceput demersul nostru stiintific intr-o maniera deductiva, in sensul trecerii de la schimbarea societatii spre cea a economiei. De asemenea, am cautat sa conturam schimbarile in societatea contemporana, caracterizata cel mai adesea de sintagma societatea cunoasterii si, mai ales, in economie  pe fundalul civilizatiei industriale si al sistemului economic capitalist.

Complexitatea specifica mediului economiei moderne i-a determinat pe unii autori sa pledeze pentru o noua abordare a economiei – pe baza unui sistem adaptiv dinamic. Acesti economisti sustin ca economiile sunt asemeni sistemelor biologice urmand aceleasi legi fundamentale. Aceste legi se vor manifesta diferit in economie si in biologie, dar, daca vom putea imbunatati nivelul de intelegere al acestora, atunci vom beneficia de posibilitatea de a ne apropia intr-o mai mare masura de mecanismul de functionare al pietelor si firmelor. Diferenta dintre abordarea echilibrului in economia clasica si in noua economie este prezentata foarte sugestiv de catre Ilya Prigogine: “Economia clasica pune accent pe stabilitate si echilibru. Astazi se observa existenta instabilitatii, a fluctuatiilor si a tendintelor evolutioniste care se manifesta practic la toate nivelele. Ne aflam in fata unui univers mult mai complex si mai structurat decat ne-am putut imagina vreodata.”

In studiul de fata am luat ca parametru referential, in primul rand, noua economie si/sau economia informationala, ca nucleu al societatii cunoasterii. Am considerat ca o astfel de societate, nu se poate fauri fara un sustinut efort creator. Lumea se schimba rapid, iar evolutiile economice, sociale si tehnice influenteaza modul de viata si de actiune. Globalizarea, revolutiile tehnice si tehnologice transforma economia contemporana in ceea ce se cheama “economia cunoasterii”, in care noi moduri de organizare si de munca guverneaza lumea afacerilor, solicitand dezvoltarea accelerata a competentelor, cunostinte solide si o tot mai mare responsabilitate. Societatea contemporana devine astfel o societate care invata, care se adapteaza la nou, iar in acest context sistemele educationale trebuie sa urmareasca formarea unor oameni capabili sa contribuie la dezvoltarea propriilor competente, sa se integreze deplin in contextul socio-cultural in care traiesc.

Noua Economie a devenit o realitate a lumii incepand cu secolul XXI. Prima data denumirea de “Noua Economie” a fost evidentiata in publicatia Business Week in 1996. In cadrul acesteia impactul informatiilor si comunicatiilor este foarte mare, ele determina avantajul competitiv si accelereaza globalizarea. Trecerea de la Era Industriala la Era Informatiei presupune aparitia unui nou tip de lucrator, lucratorul care se bazeaza pe cunoastere, analistul conceptual (knowledge worker). Aceasta trecere schimba organizatiile si societatea, presupune o valoare adaugata care se bazeaza pe informatie si cunostinte, asadar un nou mod de creare a avutiei.

Definitia cea mai complexa a Noii Economii a fost elaborata de Banca Mondiala si Academia Romana  in “Position Paper”, lucrare prezentata in 2002 la Conferinta Bancii Mondiale de la Paris. Conform acesteia Noua Economie este definita drept Economie Bazata pe Cunoastere si are ca elemente esentiale: producerea de cunoastere prin inovare continua, diseminarea cunoasterii catre toti membrii societatii, utilizarea intensiva a cunoasterii in toate domeniile (si in particular in tehnologie si organizarea activitatilor umane), educatie in favoarea acestui tip de economie prin intermediul unui sistem de educatie si training bazat pe inovare si cercetare, aparitia de piete internationalizate, dinamice[1].

Daca economia traditionala se caracterizeaza prin echilibru si stabilitate, punerea accentului pe utilizarea factorilor traditionali de productie si pe avantajul comparativ, avand ca principale obiective cresterea economica, echilibrul si stabilitatea, ocuparea deplina si stabilitatea preturilor, Noua Economie este privita ca un sistem complex, dinamic si adaptiv, se bazeaza pe noii factori de productie, apeleaza la comertul electronic si la alte instrumente moderne ale e-dezvoltarii, pune accent pe avantajul competitiv, pe echipe multifunctionale, are ca topici predilecte dezechilibrul, instabilitatea, fluctuatiile, haosul, presupunand fuziunea urmatoarelor fenomene: revolutia tehnologica (progresul tehnologic rapid, in special in ceea ce priveste noile tehnologii informatice si de comunicare) si accelerarea procesului de globalizare (internationalizarea unei parti a economiei mondiale si modificarile induse in mediul financiar international).[2]

Noile modele ale lumii afacerilor se bazeaza pe noi structuri economice, pe noi tipuri de interactiuni si noi tehnologii, intr-un mediu economic global marcat in special de comertul electronic.[3] In societatea preindustriala, forta de munca era angajata predilect in industriile extractive si in domeniile apropiate de natura. Spre deosebire de aceasta, societatea industriala se caracteriza prin dominatia sectorului secundar, forta de munca fiind ocupata in industriile prelucratoare, in constructii, transporturi, etc.

Societatea industriala, cu tipul sau de economie, face loc noii economii, care nu mai este industriala, ci este o economie postmoderna, postcapitalista, postindustriala si informationala. George Soros, in lucrarea sa de mare succes – Criza capitalismului global - remarca: “nici un sistem nu este perfect, asa incat nici capitalismul, nici comunismul nu sunt sisteme perfecte. Omenirea incearca acum sa extraga si sa pastreze cat mai multe elemente pozitive de la fiecare dintre cele doua sisteme.”[4]

Finalitatea acestei economii va ramane omul si satisfacerea trebuintelor sale. Daca scoatem omul din economie, aceasta nu mai are nici un sens.

Dupa cum apreciaza Robert B. Reich intr-o organizatie cele mai importante bunuri „sunt oamenii ingeniosi si talentati si nu proprietatea care poate fi cumparata sau vanduta'. Aceasta chiar in conditiile in care realizarile trecute s-au materializat in bunuri care pot fi vandute (brevete, drepturi de autor, marci de fabricatie) si asupra carora „se poate pretinde dreptul legal de proprietate', dar „ideile lor viitoare nu pot fi avute in posesie sau comercializate. Oricare ar fi valoarea potentiala a acestor active conceptuale, adevaratii lor proprietari vor fi intotdeauna cei in mintea carora ele se afla'. Ca urmare „Astfel de bunuri nu pot fi extrase din capetele lor fara consimtamantul lor si nici devotamentul lor nu poate fi obtinut la comanda'. Mai mult, chiar daca „Ideile lor viitoare si devotamentul lor pot fi cumparate, dar daca ei nu sunt multumiti de angajamentul lor este putin probabil ca isi vor manifesta ingeniozitatea si creativitatea pe deplin”.

Societatea in ansamblul ei se afla in fata unor mari provocari in ceea ce priveste schimbarea modului de munca si a organizarii muncii.

Noua Economie este caracterizata de intensificarea inglobarii cunoasterii in noile produse si servicii, cresterea importantei invatarii si a inovarii, a globalizarii si a dezvoltarii durabile. Volumul enorm al informatiilor schimba modul de functionare a pietelor, facand posibile restructurarea intreprinderilor si aparitia de noi oportunitati pentru crearea de valoare prin exploatarea informatiilor disponibile. Noile tehnologii digitale fac accesul, stocarea si transmiterea informatiei din ce in ce mai facile si mai accesibile.

Informatia devine o resursa noua, un capital al economiei moderne. Daca inainte vorbeam de oameni, tehnologii si capital pentru dezvoltarea unei afaceri, astazi vorbim de oameni, tehnologii, capital si informatie. Tocmai aceasta informatie, care este rezultat al efortului depus de om pentru cercetare si inovare, are un efect de transformare asupra omului si muncii pe care acesta o depune. Astfel ca, in Noua Economie informationala, operatiunile de rutina, repetitive efectuate de muncitorii din productia de tip fabrica sunt inlocuite de operatiunile de analiza conceptuala, de lucratorii cu gulere albe, tehnici si profesionisti.

Informatia, ca „element al cunoasterii ce poate fi codificat, in scopul conservarii, prelucrarii sau comunicarii” si informatica, care reprezinta „stiinta prelucrarii automate si rationale a informatiei, ca suport al cunostintelor si al comunicarii” reprezinta elementele de baza ale societatii informationale.[5]

Avansul catre societatea informationala, bazata pe cunoastere este considerat, pe plan mondial, ca o evolutie necesara pentru asigurarea dezvoltarii durabile in contextul “Noii Economii”, bazata, in principal, pe produse si activitati intelectual-intensive, precum si pentru realizarea unei civilizatii socio-umane avansate. Societatea informationala bazata pe cunoastere inseamna mai mult decat progresul tehnologiei si aplicatiilor informaticii si comunicatiilor, ea integrand si dimensiunile sociala (cu impact asupra ingrijirii sanatatii, solidaritatii si protectiei sociale, muncii si pietei muncii, educatiei si formarii continue etc.), ambientala (cu impact asupra utilizarii resurselor si protectiei mediului), culturala (cu impact asupra conservarii si dezvoltarii patrimoniului cultural national si international, promovarii pluralismului cultural, necesitatii protectiei minorilor, dezvoltarii industriei multimedia si productiei de continut informational) si economica (cu dezvoltarea unor noi paradigme ale economiei digitale si ale noii economii bazate pe cunoastere, inovare, cultura antreprenoriala si manageriala, educatie a cetateanului si a consumatorului).

Spre deosebire de unele puncte de vedere care privesc numai economicul (economia digitala, piata Internet) societatea cunoasterii nu este numai economia bazata pe cunoastere. Aceasta este foarte importanta, decisiva, esentiala si cuprinde utilizarea si managementul cunoasterii existente sub forma cunoasterii tehnologice si organizationale, producerea de cunoastere tehnologica noua prin inovare, o noua economie in care procesul de inovare este determinant, in care bunurile intangibile devin mai importante decat cele tangibile. Societatea cunoasterii reprezinta mult mai mult deoarece asigura o diseminare fara precedent a cunoasterii catre toti cetatenii prin mijloace noi, folosind cu prioritate Internetul, cartea electronica si metodele de invatare prin procedee electronice (e-learning), urmareste extinderea si aprofundarea cunoasterii stiintifice si a adevarului despre existenta, este singurul mod prin care se va  asigura o societate sustenabila din punct de vedere ecologic si va fi o noua etapa in cultura (bazata pe cultura cunoasterii care implica toate formele de cunoastere, inclusiv cunoasterea artistica, literara etc). Societatea cunoasterii asigura bazele unei viitoare societati a constiintei, a adevarului, moralitatii, creativitatii si spiritului.[6]

Balanta dintre cunoastere si resurse s-a schimbat pana acum catre ideea conform careia cunoasterea a devenit poate cel mai important factor determinant al standardului de viata – mai important decat pamantul, instrumentele si chiar munca. Astazi cele mai avansate economii sunt cu adevarat bazate pe cunoastere (World Development Report, 1999).

Daca dintotdeauna lumea si-a faurit bogatiile din resursele pamantului acum omenirea se afla in fata unei noi revolutii tehnologice datorita careia societatea fabricilor traditionale lasa locul “societatii creatiei” iar robotul vine sa inlocuiasca aproape total mana de lucru; mana dar in nici un caz si nicaieri, creierul, gandirea. Ceea ce duce la concluzia ca spiritul uman, creatia si gandirea sunt izvor de bogatie, sursa a dezvoltarii

Oamenii se tem de roboti, in care vad inainte de toate o concurenta amenintatoare pentru locurile de munca ramase. La intrebarea: “Ce sfat ati da pentru a se realiza o mai completa ocupare a fortei de munca?” profesorul de origine indiana Raj Reddy director al Institutului de Robotica al Universitatii Carnegie-Mellon a raspuns fara ezitare: “Roboti mai inteligenti”.

Acumularea industriala traditionala nu poate fi un progres, ci un regres, chiar “risipa de forta de munca si de investitii”, pe cand informatizarea devine o sansa pentru productie dar si pentru deplina folosire a capacitatii de creatie, de munca a omului. Nu este vorba numai de deplina folosire a oamenilor ca numar (fiecare sa aiba de lucru) ci si de deplina folosire a competentelor native sau dobandite ale fiecaruia.[7]

Accelerarea ritmului vietii (si in special grabirea productiei determinata de automatizare) inseamna ca fiecare minut de “timp mort” costa mai mult decat a costat vreodata, socotind in produse pierdute. Intarzierea devine din ce in ce mai scumpa. Informatiile trebuie sa circule cat mai repede. In acelasi timp, schimbarile rapide, facand sa creasca numarul problemelor noi, neprevazute, fac sa creasca si volumul de informatii necesare. E nevoie de mai multe informatii pentru a putea face fata unei probleme noi decat pentru o problema pe care am mai rezolvat-o de zece sau de o suta de ori.

Remarcand unele exagerari in ceea ce priveste aprecierea rolurilor diferitelor categorii de munca, Georgescu-Roegen avertiza: “Foarte probabil vom constata curand consecintele neplacute a ceea ce noi, carturarii, am incercat sa sadim in mintile oamenilor. Si adevarul care trezeste –asupra caruia este foarte oportun sa se puna accentul acum - este ca o lume compusa numai din genii, ba chiar numai din oameni de stiinta sau din doctori universitari nu ar putea supravietui nici macar un minut”[8]

In spiritul celor precizate de Roegen, in lumea reala, fie aceasta si sub forma Societatii cunoasterii, este nevoie acuta de oameni productivi: agricultori, mineri, tamplari, otelari, soferi, vanzatori etc. Numai ca activitatile tuturor acestora presupun un alt intelect, care sa le permita incadrarea acestora cu succes intr-un alt tip de gandire, un alt comportament. Este vorba aici de un principiu fundamental al schimbarii sociale, pe care specialistii antropologi l-au formulat astfel: orice revolutie sociala, orice trecere de la o civilizatie la alta reclama un alt tip de intelect decat cel care a initiat si provocat cotitura precedenta.

Daca ar fi sa ne referim doar la munca cultivatorului de plante si a crescatorului de animale, se poate spune ca aceasta ramane o activitate extrem de utila si productiva si in Societatea cunoasterii, aceasta desfasurandu-se in conditii mult diferite fata de cele din civilizatia agricola sau/si din civilizatia industriala. Lucratorii agricoli din tarile avansate economic folosesc cu succes economic cuceririle stiintifice in domeniu, fara ca acestia sa fie obligati sa devina creatori de noi teorii in domeniu, respectiv fara a intra in categoria analistilor conceptuali ca inginerii biotehnologi, ca geneticienii.

Credem ca merita putina atentie si acest gen de exagerare in caracterizarea Societatii Cunoasterii care lasa sa se inteleaga ca doar aceasta societate recenta (actuala) se intemeiaza pe cunoasterea stiintifica, ca orice gen de munca presupune cunostinte generale de inalt nivel stiintific. In legatura cu acest aspect al problemei, sunt necesare doua categorii de precizari.

Prima dintre precizari consta in remarca facuta cu mult timp in urma, conform careia dintotdeauna munca, spre deosebire de activitatile instinctuale ale animalelor, s-a bazat pe insusirea si aplicarea cunostintelor din epoca. Indiferent de epoca istorica in care s-a desfasurat, toate genurile de munca au presupus unitatea dintre latura fizica si cea intelectuala si au avut si au caracter constient.

A doua precizare pe care o facem se refera la faptul ca Societatea cunoasterii se bazeaza pe un tip anume de cunoastere si pe un gen aparte de comportament. Credem ca aceste specificatii au fost prefigurate de specialisti inca din secolul al XIX-lea, pe fundalul consolidarii civilizatiei industriale si a economiei capitaliste.

La jumatatea secolului al XIX-lea, Horace Mann facea o precizare de larga perspectiva cu privire la rolul cunoasterii si la caile de transformare a acestora in avutie nationala (ca stoc), respectiv in cresterea si dezvoltarea economica (ca flux): “Mijloacele noastre de invatamant constituie mecanismul important prin care ‘materia prima’ a naturii umane poate fi transformata in inventatori si descoperitori, in artizani calificati si fermieri educati, in oameni de stiinta si juristi, in fondatori ai unor institutii de binefacere, in oameni capabili sa dezvolte stiintele etice si teologice”[9].

Pentru crearea de avutie si pentru existenta unui popor bogat si a unei natiuni bogate –continua H. Mann- inteligenta este cea mai importanta avutie Cea mai importanta arta a stiintei economice (a economiei politice) este transformarea consumatorului intr-un producator – un scop ce poate fi atins in mod direct prin sporirea inteligentei sale.

Relativ recent laureatul premiului Nobel – W. Arthur Lewis – constata si fundamenta un ”efect de absorbtie al maselor”, in sensul ca acestea trebuie sa aiba un nivel minim de educatie pentru a putea deveni consumatori inteligenti[10]. O populatie analfabeta – continua Lewis – nu poate aprecia progresele tehnologice si nici nu poate beneficia de pe urma lor. De aceea, educatia este importanta nu doar ca investitie directa in productie, dar si ca bun de consum, pentru a permite populatiei sa se bucure mai mult de produsele si serviciile oferite si sa le inteleaga mai bine utilitatile.

In noua economie, are loc o trecere de la activitatile care presupun indemanarea de a manipula si gestiona, la activitatile care presupun dezvoltarea si aplicarea cunostintelor. Se vorbeste tot mai mult despre knowledge worker – lucrator care se bazeaza pe cunoastere.

In conceptia profesorului Michael Miles, de la Universitatea din Ottawa, salariatul bazat pe cunostinte este o persoana obisnuita care munceste pentru a-si castiga existenta, dar care se focalizeaza asupra dezvoltarii si utilizarii cunostintelor. Acesta “este adesea o persoana cu varsta sub 30 de ani, are studii superioare si urmareste obtinerea beneficiilor personale cu eforturi minime. El este dispus sa depuna efort pentru munca pe care o face atata timp cat foloseste tehnologia de ultima ora, iar etapele pe care le parcurge fac parte din procesul evolutiv al carierei sale.”[11]

Termenul de salariat bazat pe cunostinte a fost folosit in anul 1959 de catre Peter Druker in cartea sa “Frontierele viitorului”, in viziunea sa, referindu-se la persoanele care lucreaza in domenii apartinand tehnologiei informatiei cum ar fi programare, analiza sistemelor, cercetare.

Termenii  de domenii bazate pe cunoastere, munca bazata pe cunoastere si lucrator bazat pe cunoastere sunt concepte care nu au o vechime mai mare de 40 de ani. Acestea au fost emise in jurul anului 1960, in mod simultan, dar independent. Prima data termenul de lucrator care se bazeaza pe cunoastere a fost utilizat de catre Fritz Machlup, un economist de la Princeton, apoi de catre Peter Drucker. Respectivii termeni isi extind sfera si la analistii simbolici, adica la acei lucratori care manipuleaza simboluri mai curand decat masini. In urmatorii ani acesti lucratori vor detine, conform unor estimari, aproape doua cincimi din forta de munca a tarilor bogate.[12]

Lucratorii care se bazeaza pe cunoastere sunt cei ale caror locuri de munca presupun o buna pregatire, un nivel de scolarizare ridicat. In zilele noastre, standardele referitoare la cunostintele si pregatirea academica a angajatilor si managerilor sunt foarte ridicate, fiind net superioare celor din trecut. Capacitatea salariatilor de a concepe solutii strategice, de a aplica cunostinte specializate si de a colabora in conditiile unor cereri contextuale haotice reprezinta noua capabilitate esentiala a organizatiilor. Aceasta noua forma de organizare vizeaza doua coordonate [13]:

proiectarea structurii organizationale care concentreaza talentul salariatilor bazati pe cunostinte asupra realizarii obiectivelor firmei,

modelarea culturii si comportamentului salariatilor in sensul implicarii si dedicarii cerute de noul tip de organizatie.

Marea problema a noii generatii de salariati ai cunostintelor o reprezinta, in conceptia lui Jenny Hedden, dedicarea. In articolul sau, “Cum sa conduci noua generatie de angajati”, se afirma ca salariatii cunostintelor sovaesc in fata dedicarii, ei cautand intotdeauna un echilibru intre viata profesionala si cea particulara. “Avem de-a face cu un salariat care refuza o relatie contractuala de munca pe termen lung, dar care solicita sa participe la luarea deciziilor.” Astfel, vechea conceptie a eticii muncii, care punea accent pe loialitate, se schimba. Noile generatii de salariati demonstreaza dualitatea conceptului de etica: “nu muncesc ca sa traiesc, ci traiesc ca sa muncesc”, devenind din ce in ce mai atenti la calitatea efortului pe care-l depun, la confruntarea atitudinii dintre ei , manageri si clienti.

In conditiile revolutiei tehnico-stiintifice, eficienta muncii se modifica continuu, schimbandu-se si conditiile in care aceasta se desfasoara. Se observa o simplificare a verigii executiv-motorii, a functiilor fizico-mecanice si energetice in structura si dinamica procesului de munca, cresc exigentele fata de sfera senzoriala, creste ponderea factorilor de personalitate (motivatii, aspiratii, interese, afectivitate), creste ponderea muncii complexe, calificate, se accentueaza tendinta de executare simultana a operatiilor, se modifica raportul dintre munca fizica si cea intelectuala, creste solicitarea functiilor intelectuale superioare (rationament, deductie, analiza, capacitate de a lua decizii, capacitatea de anticipare).

Totodata sporeste elementul de creativitate in munca, se accentueaza tendinta de formare a echipelor de munca, are loc un proces de intelectualizare a muncii, prin cresterea cantitatii si calitatii cunostiintelor profesionale. Cu toate acestea, tehnica moderna, desi usureaza efortul uman, are si efecte negative asupra organismului uman: stres, suprasolicitare, sedentarism.[14]

Dezvoltarea noii economii necesita un numar in crestere de profesiuni complet noi si in continua dezvoltare. Aceasta evolutie exercita presiuni asupra unei noi paradigme in sistemele de invatare, punandu-se accent pe invatamantul electronic, procesul de invatare continua, formele de educatie non-formala si non-conventionala. Astfel, dupa conferinta de la Lisabona, componentele de educatie si de formare incluse in liniile directoare au fost consolidate pentru a scoate in relief necesitatea ca statele membre, impreuna cu partenerii sociali, sa dezvolte si sa aplice strategii coerente si cuprinzatoare de educatie si formare pe toata durata vietii. Se fac referiri mai detaliate, cu privire la necesitatea de a “inzestra tinerii cu competente fundamentale relevante pentru piata muncii”, de a “reduce analfabetismul in randul tinerilor”, de a “reduce in mod substantial numarul tinerilor care abandoneaza scoala”.[15]

Prin aceste cateva aspecte ale modului de abordare a cunoasterii – stiintifice si experimentale – am dorit sa aratam atat procesul de sporire continua a rolului acesteia in ultimele secole, dar mai ales noile trasaturi ale acesteia in contextul Societatii cunoasterii.

Concluzionand, putem spune ca informatiile, cunostintele devin forta motrice determinanta in noua economie. In acest context asistam la o amplificare a importantei capitalului uman, intelectual si social si la o sporire a rolului creativitatii ca factori cheie pentru o dezvoltare sustenabila pe termen lung. Organizatiile mileniului trei sunt organizatii care invata, in care nucleul competentelor reprezinta abilitatea de a coordona toate competentele.