RESURSA TURISTICA A RELIEFULUI GLACIAR referat





Resursa turistica a reliefului glaciar


Ghetarii reprezinta acumulari de gheata; acumularea ghetii se realizeaza deasupra limitei zapezii vesnice. Limita zapezii vesnice variaza in functie de latitudine, astfel incat in zonele polare limita se situeaza la nivelul 0 (zero) - altitudine absoluta - in zona temperata la 3000 m, iar pentru zonele tropicale la 4800-5000 m.



Criosfera este sfera din cadrul invelisului geografic in cadrul careia apa se afla in forma solida.

Tipuri de ghetari:

Sunt mai multe criterii de clasificare a ghetarilor. In functie de mediul formarii (acumularii), deosebim ghetari in mediul continental si ghetari in mediul oceanic. In functie de zona climatica avem: ghetari polari, subpolari, mediteraneeni, tropicali etc. In functie de forma si dinamica sunt ghetari montani si ghetari de calota.

Ghetarii montani sunt cantonati pe formele negative ale fostelor vai fluviale sau in forme negative ce permit acumularea de zapada sau gheata.

In cadrul unui ghetar, se delimiteaza un areal de alimentare si unul de ablatie (distrugere).

Pentru ghetarii montani diferentiem ca subtipuri: ghetari alpini, hymalaieni, de tip stea, de circ (pirineeni) si de platou.

Ghetarii alpini prezinta un sector de alimentare, de acumulare si o limba glaciara. Curgerea ghetii din sectorul de acumulare are loc in conditii de bilant pozitiv al acumularii de gheata. In urma topirii ghetii raman urmele exaratiei si a acumularii realizate de catre agentul gheata: circ glaciar, vale glaciara si morene.

Ghetarii hymalaieni prezinta o lungime mare a limbii ghetarului.

Ghetarii de tip stea se acumuleaza in craterele conurilor vulcanice, iar in conditii de bilant pozitiv al acunularii de gheata are loc formarea de limbi glaciare.

Ghetarii de circ (pirineeni) se caracterizeaza prin lipsa sau dezvoltarea foarte redusa a limbii glaciare.

Ghetarii de platou se caracterizeaza printr-un sector de acumulare a ghetii in cadrul unor mici platouri si mai multe limbi de ghetar scurte care se desprind din acumularea de pe platou. Sunt caracteristici pentru nordul Norvegiei, Arh. Spitzbergen etc..

Ghetarii de calota acopera suprafete continentale mari, avand aspectul unor platose cu grosimi ce depasesc uneori 4 km. se diferentiaza mai multe subtipuri: ghetari de calota de tip antarctic, de tip groenlandez, si de tip islandez.

Ghetarii de tip antarctic ocupa o suprafata de aproximativ 13 milioane kmp, ocupand aproximativ 97 % din suprafata continentului. Prelungirea in cadrul oceanului constituie ghetarii de self.

Ghetarii de tip groenlandez ocupa 1,8 milioane kmp, respectiv 83 % din suprafata Groenlandei.

Ghetarii de tip islandez sunt specifici insulelor cu activitate vulcanica din sectoarele polare. Masa de gheata poate acoperi insula vulcanica, iar in cazul in care activitatea vulcanica e prezenta, se topeste o buna parte din masa ghetarului, determinand curgeri spectaculoase de noroi.


Forme de eroziune glaciara

Eroziunea exercitata de catre ghetari asupra substratului este conditionata de urmatorii factori: masa ghetarului, panta, tipul de roca, dinamica mesei ghetarului. Se diferentiaza formele de eroziune ale ghetarilor montani si ale celor continentali.

Forme de eroziune ale ghetarilor montani (circ glaciar, vale glaciara, creste glaciare, spinari de berbeci si striuri glaciare).

a.  Circul glaciar (caldarea glaciara) este constituit din fundul circului relativ plat, pereti abrupti, si praguri care il delimiteaza fata de valea glaciara. In urma topirii masei de gheata rezulta cuvete de circ glaciar, lacuri glaciare de circ (ex. Lacul Bucura).

b. Valea glaciara e forma ce rezulta in urma eroziunii limbii glaciare. In profil transversal, remarcam forma de "U". Exista lacuri de vale glaciara (ex. Ana, Lia, Florica, Viorica etc.).

c.  Custurile (crestele glaciare) se formeaza prin criopedimentatie, adica retragere paralela a versantilor din cadrul circurilor si a vailor glaciare, datorata meteorizatiei fizice intense. Pentru Carpatii Romanesti, asocierea dintre nivelurile de eroziune si formele de eroziune glaciare se face diferentiat, astfel deosebim un relief glaciar de tip Fagaras, in cadrul caruia suprafetele de nivelare (nivelele de eroziune) au fost distruse complet, si un relief de tip Godeanu, in cadrul caruia suprafetele de nivelare sunt bine pastrate, circurile, vaile glaciare fiind localizate la marginea nivelului de eroziune.

d. Rocile mutonate sau spinarile de berbec se formeaza in urma eroziunii diferentiate realizate de catre ghetar datorita diferentelor de duritate a rocilor din substrat. Acestea sunt forme de relief pozitive.

e.  Striurile glaciare sunt santulete rezultate in urma eroziunii masei de gheata incarcata de elemente clastice dure.

Fig. Striuri glaciare

2. Forme de eroziune ale ghetarilor continentali de calota

Platosa de gheata cu grosimi uneori de aproximativ 5000 m determina o eroziune intensa asupra substratului, in curgerea sa nivelandu-l pentru ca dupa topirea calotei, sa rezulte o campie de eroziune denumita "fjeld". Din loc in loc, in cadrul fjeld-ului se evidentiaza martori de eroziune sub forma unor munti insulari numiti nunatak-uri. Suprafetele neacoperite de ghetari evoluau prin procesul de criopedimentatie. Pedimentatia e procesul de retragere paralela a versantului prin reculul acestuia generandu-se o suprafata de eroziune numita pediment.

Forme de acumulare glaciara

Pentru ghetarii montani sunt reprezentati de morene (forma de acumulare, iar amestecul de claste si argila constituie depozitul numit till). In functie de pozitie, se diferentiaza morene de fund, morene mediane, laterale, frontale, toate fiind in legatura cu pozitia in raport cu masa ghetarului. Morenele se pastreaza greu pentru ca ele vor fi preluate prin eroziune si transport in cadrul sistemului de modelare fluvial.

Fig. Morene laterale

Fig. Morena frontala

Ghetarii de calota genereaza urmatoarele forme de acumulare:

morene de fund, frontale etc.;

drumlinuri (coline alungite sau tesite in partea superioara, cu lungimi de pana la 1 km si latimi de cativa zeci de metri; acestea s-au format la marginea calotei glaciare, in sensul deplasarii acesteia);

esker (se prezinta sub forma unor coline alungite ce rezultat al depunerii de materiale de catre curentii subglaciari; aceste forme sunt puse in evidenta pe masura retragerii calotei glaciare);

kames;

sandre (campii predominant nisipoase; acumularea nisipului se datoreaza actiunii cursurilor de apa de la marginea calotei glaciare, acestea acumuland la o anumita distanta de calota depozite fine, nisipoase);

zolii (microdepresiuni din cadrul calotei glaciare, mecanismul de formare implicand procesul de tasare);

pradoline (depresiuni alungite situate intre morenele frontale).

Prin masa si volumul reprezentat de catre calotele glaciare se exercita presiuni mari asupra fundamentului, grosimea diferita intre centru si periferie a ghetii de calota determina miscari diferite ale scoartei terestre pe verticala; astfel, partea centrala, cu grosime mai mare a ghetii va determina miscari izostatice negative, spre deosebire de sectorul de periferie in care fundamentul sufera miscari izostatice pozitive.



Relieful perigalciar

Acest domeniu de modelare e situat la marginea ghetarilor sau in cadrul sectoarelor de versant puternic inclinate care nu acumuleaza zapada suficienta pentru transformare in gheata.

Principalele procese ce dau personalitate domeniului periglaciar sunt reprezentate de meteorizatia fizica prin inghet-dezghet, crionivatie, vant.

Principalele forme de eroziune sau reziduale sunt reprezentate de creste, forme curioase de tip sfinx, babe, turnuri, coloane, ace, strungi, ; formele de acumulare pentru sectoarele cu relief inalt sunt reprezentate de grohotisuri, iar pentru sectoarele cvasiorizontale, de mari de pietre.

Depozitele meteorizate au fost clasificate in functie de pozitia lor in cadrul versantului in eluvii, deluvii si coluvii. Coluviile ocupa partea inferioara a versantilor, deluviile sunt situate pe versant, iar eluviile ocupa sectoarele interfluviale. Marile de pietre sunt situate pe suprafetele orizontale rezultate in urma meteorizatiei fizice. In cazul in care grohotisurile ocupa o fasie continua in jurul versantilor abrupti, formatiunea se numeste glacis de grohotis.



Termocarstul se formeaza in regiunile cu pergelisol in degradare (pergelisolul sau permafrostul este un sector inghetat ce poate afecta atat scoarta de meteorizatie, cat si substratul; topirea partii superioare a permafrostului in timpul sezonului cald, pe o anumita grosime, va determina un orizont numit molisol). In conditii de panta slaba, molisolul e supus procesului de solifuxiune (proces prin care scoarta de meteorizatie se deplaseaza pe un substrat impermeabil, fie roca impermeabila, fie roca inghetara - pergelisol). Diferenta fata de alunecarile de teren e ca nu se formeaza rapa de desprindere, formele rezultate fiind ondulari de cativa zeci de centimetri ale scoartei de meteorizatei (molisol). In urma avalanselor repetate pe un anumit traseu se formeaza culoare de avalanse.



MORFOLOGIA MARINA SI LACUSTRA


Deplasare apei sub forma de valuri, curenti, maree determina in fasia litorala forme de eroziune si acumulare.

Faleza este forma specifica tarmurilor inalte. Este constituita dintr-o frunte sub forma de abrupt si muchia ce separa abruptul fata de platourile alaturate. La baza unei faleze active se difeerentiaza o surplomba.

Fruntea se retrage in timp spre interiorul continentului, rezultand o suprafata usor inclinata, numita platforma de abraziune. Abraziunea reprezinta procese de eroziune, rezultate in urma activitatii apelor marine.

Falezele se clasifica in:

faleze active sau functionale

faleze moarte, nonfunctionale

Plaja este o forma de eroziune si acumulare. Se diferentiaza plaja:

submersa (foreshore) sector de plaja neacoperit de apele marii si separat printr-o creasta litorala fata de plaja intermediara;

intermediara (shoreface) reprezinta sectorul delimitat in partea superioara de nivelul marin la flux iar in cea inferioara de nivelul marii la reflux;

emersa (backshore) situata in spatele creastei litorale.

Estuarele se formeaza in sectoarele de varsare a raurilor in mare, caracterizate de prezenta unor maree puternice sau a curentilor marini puternici.

In concluzie, desi raurile aduc sedimente, acumularea acestora este deficitara in cadrul estuarelor ,nerezultand delte.

Deltele sunt forme acumulative din sectoarele de varsare ale raurilor in mar sau lacuri.

Conditiile de formare a deltelor sunt:

rauri cu debit solid, ridicat;

existenta unei platforme de abraziune si a unei plaje submerse cu inclinare mica;

maree, curenti si valuri cu intensitate mica

Tipurile de delte: triunghiulare, digitale, barate




Tipuri de tarmuri


Relieful tarmurilor este rezultatul interactiunii dintre abraziunea marina, acumularea si matricea petrografica si structura cu nuantari determinate de climat. Tectonica influenteaza si ea prin miscari de cutare sau faliere, determinand o predominare a proceselor de eroziune in cazul prezentei unui relief inalt sau a proceselor de acumulare in cazul unui relief jos si a unei energii scazute a agentilor de modelare.

Literatura geomorfologica separa 2 categorii principale de tarmuri:

tarmuri joase

tarmuri inalte

Tarmurile inalte vor prezenta subtipuri, determinate de aparitia unei structuri sau unei litologii tectonice ce determina un relief inalt.

1. Tarmul de tip.riass - se caracterizeaza prin prezenta unui tarm cu golfuri si promontorii, uneori evidentiindu-se la o anumita distanta de tarm, insule, fie ca in timpul fluxului, golfurile sunt acoperite de apele marii, pentru ca la reflux aceste sectoare de golf sa fie reprezentate de suprafete cu argila, namol.

Se remarca 2 tendinte:

- abraziune, in dreptul promontoriilor cu formare de faleze si

- acumulare in dreptul golfurilor cu formare de campii de baza.

Tarmurile de tip dalmatin - personalitatea acestora este data de prezenta reliefului inalt, structuri cutate. Anticlinalele vor contura insule, paralele cu tarmul iar sinclinalele sunt acoperite de apa marii.

3. Tarmurile cu estuare sunt specifice gurilor de varsare ale raurilor in sectoare cu maree puternica.

Fig. Tarm cu estuare si lagune

4. Tarmul de tip tectonic - sunt tarmurile in care apar linii de falie ce delimiteaza un compartiment coborat, acoperit cu apele marii si un comportament cu tendinta de inaltare, relieful inalt din apropierea tarmului.

Tarm cu fiorduri

Tarmuri vulcanice


Tarmurile joase

1.Tarmul de tip lagunar - se remarca procese de acumulare in sectorul de tarm, rezultand cordoane litorale, ce bareaza golfurile. Ca sa vorbim de laguna este necesar sa precizam existenta unei (sparturi) "portite" in cordonul litoral.

2. In cazul in care cordonul este continuu vorbim de tarmuri cu liman

3. Tarm de tip deltaic apare in cazul gurilor de varsare ale raurilor cu debit solid ridicat, a unei platforme litorale cu adancime mica, si energie redusa a dinamicii apelor marine.

Fig. Delta Raului Lena





Fig. Delta Atachafalya (SUA)

Fig. Delta Amazonului

Fig. Delta Nilului

4. Tarm cu mangrove - e specific sectoarelor de tarm cu climat tropical. Vegetatia densa prezinta un sistem radicular bine dezvoltat, ce are menirea de stabilizare a speciilor de arbusti din cadrul tarmului.

5. Tarmul cu watt e specific tarmurilor cu platforma litorala de adancime mica, maree cu amplitudine ridicata, depozite nisipoase si acumulari sub forma de cordoane, bancuri.

6. Tarmul cu estuare

7. Tarmuri cu skjar - poarta amprenta unei modelari glaciare si reprezinta foste campii de eroziune(field). Morfologia este reprezentata de un tarm cu numeroase insule si canale(insule fragmentate de morene)

8. Tarmul cu lido - cordoane litorale care fac legatura cu insulele adiacente. Curentii si valurile orienteaza valurile de nisip de la insule catre nisip, creand aceste legaturi emerse.(ins.Serpilor)












Copyright © Contact | Trimite referat