Zonele morfoclimatice uscate cu morfogeneza impusa
permanent de procese fizice
Desfasurare si caracteristici bioclimatice. Zonele
includ regiuni desfasurate in extrem intre 50 si 450 latitudine dar cu o
concentrare mai mare la tropice. Le sunt specifice cantitatile extrem de
mici de precipitatii care cad foarte rar si sub forma de
Caracteristicile climatice dominante sunt uscaciunea
accentuata corelata cu precipitatii extrem de putine si cu o evaporatie
puternica. Exista regiuni in care cantitatea de precipitatii anuala (cca
300 mm) se realizeaza cu o oarecare regularitate (in Sahelul african in
iulie-septembrie; sud-vestul Australiei, Orientul Apropiat, California in
sezonul de iarna; Asia Centrala in martie-aprilie si octombrie etc.) dar si
intinse unitati unde ploile asigura o medie multianuala de cca 200 mm care se
produce la intervale fara periodicitate dar cu 1-3 averse la intervale foarte
mari de timp (uneori de mai multi ani). Cantitatile reduse de precipitatii
conditioneaza, cu exceptia fasiilor litorale, o umiditate relativa modesta (in
jur de 60%) dar care variaza in timp si de la un
sector la altul al desertului. Aerul uscat favorizeaza o insolatie puternica
care va determina ziua temperaturi la nivelul
suprafetei de nisip de peste 500 (in
in aceste conditii aceste regiuni nu constituie medii
propice dezvoltarii vegetatiei. Aceasta este prezenta
pe suprafete limitate, discontinui si numai in scurte intervale de dupa caderea
precipitatiilor. Exista asociatii cu un numar redus de
specii si indivizi aflati la distanta si care au suferit adaptari in raport cu
deficitul de umiditate (bulbi, tepi si spini in locul frunzelor, tesuturi
cornoase verzi). La contactul cu zonele morfoclimatice limitrofe se dezvolta
formatiuni ierboase de stepa desertica (ierburi scunde ce
acopera partial un sol subtire si care se dezvolta doar in sezonul cu ploi).
Urmeaza formatiuni arbustice aproape circumdesertice, diferite ca alcatuire de
la o regiune la alta (brusa cu acacii, euforbii si graminee scunde in Africa de
Vest saxaul si pelin in Asia Centrala; brusa cu cactee in S.U.A. si Mexic;
catinga braziliana cu arbusti si tufe; scrubul din Australia cu eucalipti si
ierburi putine), cu dezvoltare pe suprafete limitate si discontinui neoferind
protectie solului subtire si rocilor de sub acesta.
in deserturile propriu-zise formatiunile vegetale sunt
rar raspandite (indeosebi in albiile vailor, in depresiuni) au un numar redus
de specii, un ciclu biotic mic (in perioade scurte dupa ploi extrem de rare) si
unele adaptari (radacini foarte adanci).
in aceste conditii rocile sunt supuse unei intense
actiuni directe de modelare.
Agenti, procese si forme de relief rezultate
Meteorizarea, apa din precipitatii, vantul constituie agentii principali in
sistemul morfogentic. Specificul acestuia este
determinata pe de o parte de modul de asociere a lor in timp dar si de la o
regiune la alta iar pe de alta aparte de dominarea actiunilor fizice, mecanice
in raport cu cele chimice si biochimice (aproape neglijabile). Unii agenti
intervin lent dar continuu (variatiile de temperatura si de umiditate in roca si cu efecte sesizabile dupa durata mare), iar altii se
manifesta in intervale de timp diferite dar cu efecte imediate (vantul, apa din
precipitatii si local apele curgatoare).
- Meteorizarea se manifesta prin variatii de temperatura si de umiditate atat
in roci cat si in depozite. Oscilatiile termice diurne dar si sezoniere marcate
de amplitudini ridicate brusce in conditiile unei alcatuiri mineralogice
neomogene a rocilor conduc la producerea de produse de dezagregare prin
insolatie (termoclastism) in regiunile tropicale si gelivatie (in munti si
deserturile de la latitudini mari unde exista mici
cantitati de apa in fisurile de roci). Rezultatul il reprezinta
mase de materiale dezagregate situate in strate subtiri pe suprafetele
cvasiorizontale si poale de grohotis la baza versantilor. Pe
versantii dezvoltati pe roci cu alcatuire heterogena termoclastismul poate duce
la aparitia unor forme de relief rezidual de tipul coloanelor, crestelor,
corniselor, alveolelor de tip taffoni.
in deserturile din Asia Centrala, Mongolia unde cad mai multe precipitatii dar
sunt frecvente gerurile in sezonul rece se produce dezagregare prin gelivatie
care creeaza mase de grohotis care pe suprafetele slab inclinate raman pe loc
formand pavaje de lespezi iar, la baza versantilor conuri si poale de blocuri
colturoase.
Variatiile starii de umectare a rocilor se inregistreaza in deserturile
litorale sau in depresiunile unde se acumuleaza temporal apa.
Ele conduc la diverse procese chimice si mecanice.
Astfel in fazele mai umede se realizeaza dizolvarea sarurilor, antrenarea
solutiilor in fisuri pentru ca in cele de intensa evaporare prin dezvoltarea
cristalelor in fisuri sa se produca presiuni asupra
peretilor acestora insotite de largirea si cresterea lor in adancimea rocii
(haloclastism). in terenurile argiloase (Asia
Centrala) unde predomina montmorilonitul (are o capacitate insemnata de
absorbtie a apei) prin umezire se ajunge la cresteri insemnate de volum
(gonflari). in fazele de uscaciune prin eliminarea
apei se produc crapaturi inscrise in retele de poligoane cu marimi variate in
care se strang saruri fie aduse de vant fie de ploile ce survin ulterior.
Relatia umectare-uscare constituie baza mecanismului
producerii diverselor tipuri de precipitare a sarurilor la suprafata rocilor.
in general ele presupun faze scurte cu umezeala
accentuata (din ploi) si faze lungi de uscaciune. Au loc procese fizico-chimice
care se inscriu in cicluri de la cateva ore la mai multe saptamani si luni dar
numai pe arealele afectate de precipitatie.
- Patina desertica reprezinta pojghita lucioasa de culoare inchisa (rosie, caramizie, vinetie) formata din oxizi (de fier,
magneziu etc.) care imbraca suprafata rocii expusa variatiilor de umiditate.
Fixarea fierului si magneziului din solutiile care se evapora este rezultatul actiunii unor microorganisme. in timp prin repetarea ciclurilor umezeala-uscare se produce
nu numai o crestere inceata in grosime dar si craparea ei si in final
sfaramarea rocii.
- Eflorescentele de saruri apar pe sei si in formatiunile argilo-maloase din
vatra unor depresiuni. Aici are loc mai intai o concentrare de saruri provenite
din evaporarea apei din precipitatii sau de la unele izvoare minerale. intr-o
noua faza de umectare sunt dizolvate si antrenate in depozit pentru ca ulterior
evaporarea treptata a solutiei din depozit sa faciliteze cristalizarea
sarurilor atat la suprafata (eflorescente) cat si in adanc (aici rezulta o
structura cu agregate argiloase si cristale de sare). Eflorescente
sunt frecvent din sare, ghips.
- Crustele rezulta din sarurile spalate de pe versanti (cloruri, sulfati) si
acumulate fie in materialele de la baza acestora fie in conurile de dejectie si
depozitele aluvionale din unele depresiuni. Au grosime redusa la suprafata
depozitului dar patrunde in acesta pana la diferite adancimi sub forma de
pilieri dezvoltati in spatiile goale dintre componentele lor.
- Vantul constituie un agent activ a carui importanta
este facilitata de lipsa unui ecran (vegetatie) care sa protejeze rocile. in afara alizeelor se produc multe vanturi locale cu
intensitate ridicata si chiar pe alte directii de deplasare. Ele au un rol morfogenetic insemnat. Actiunile
sale depind de durata, intensitatea si viteza de propagare dar si de
caracteristice petrografice ale suprafetei. Principalul proces il reprezinta spulberarea (deflatia) particulelor de nisip
si a altor materiale fine. Ea se realizeaza in trei moduri �
rostogolirea elementelor grosiere (1-1,5 mm in diametru) pe distante scurte,
saltarea celor cu dimensiuni de 0,2-1 mm (particulele sufera un grad de uzura
prin izbire) si mai ales in suspensie (elemente mai mici de 0,1 mm) ce pot
frecvent fi ridicate la mai multi metri inaltime si deplasate la distante
foarte mari. Cele mai fine particule (diametre sub 0,005 mm)
plutesc in masa de aer aflata in miscare ajungand la inaltimi de sute sau chiar
cateva mii de metri si la departari de mai multe mii de kilometri (prafurile
din
Deflatia insa se imbina mai intai cu coroziunea (izbirea rocilor, stancilor,
versantilor abrupti de catre particule de nisip) care este maxima la inaltimi
reduse (sub 1,5 m) iar apoi cu acumularea (pe masura
scaderii puterii de transport conditionata in principal de micsorarea vitezei)
in urma careia rezulta dune si mai ales campurile de nisip.
Deci deflatia are un rol esential intrucat ea
indeparteaza si sorteaza materialele fine permitand pe de-o parte crearea unui
relief rezidual dar si a unuia de acumulare iar pe de alta parte asigura noi
suprafete de atac eolian dar si pentru ceilalti agenti.
- Spalarea in suprafata si siroirea sunt procese legate de actiunea apei de
ploaie care se produc la intervale mari de timp.
Producerea proceselor este legata de ploi care pot asigura cel putin un volum
de apa echivalent cu un strat de cca 5 mm si care are cel putin o intensitate
de 0,5 mm/minut. Eficacitatea lor morfogenetica consta in faptul ca aceste ploi
au caracter de
in deserturile din Asia
O foarte slaba spalare in suprafata se inregistreaza si pe campurile de nisip
unde apa este absorbita rapid pe grosime de 1-2 cm
facilitand o usoara deplasare a particulelor spre baza pantei.
- Apele curgatoare si tipurile de vai. Desi exista numeroase
vai, ape curgatoare permanente sunt relativ putine ele fiind legate de rauri
care-si au bazine de alimentare in zonele cu precipitatii bogate (ex. Nilul,
Senegalul si Nigerul in
Rezultatele acestor procese vor fi vaile cu dimensiuni si
forme variate. Se impun doua tipuri
- vaile scurte, adanci si inguste create de torenti pe versantii cu panta mare
care uneori datorita frecventei ridicate impun un peisaj specific de
badlandsuri;
- vaile de tip ued � care au dimensiuni foarte mari, profil transversal
in forma literei 'U', cu sectoare in profil longitudinal cu roca la
zi si altele in care sunt acumulari de aluviuni bogate. Multe sunt vai vechi
dezvoltate in prima parte a cuaternarului in conditiile unui climat care
asigura cantitati mai mari de precipitatii si o
ritmicitate a caderii lor. in prezent evolutia este
determinata de cursuri de apa tumultoase care se produc la intervale mari de
timp in urma unor averse insemnate. Apa cu materialele
antrenate exercita o actiune de eroziune laterala intensa ce favorizeaza
largirea si malurile abrupte. Pierderea treptata a
apei se face prin evaporare dar si prin infiltrarea in masa de materiale
depuse. Ultimile scurgeri creeaza prin eroziune lineara
santuri in propriile aluviuni.
Tipuri de reliefuri specifice
- Campurile de nisip sunt desfasurate pe suprafete imense in regiunile joase si
depresionare fiind rezultatul acumularii aici a materialelor transportate fie
de catre vanturile permanente (alizee) fie de catre reteaua de rauri deosebit
de active in conditiile unor climate mai umede in pleistocen si holocenul
inferior.
Sunt numite erguri in
Pe ele vanturile au impus o morfologie de dune cu forme si marimi variabile
care se inscriu in sectoarele cele mai aride ale regiunilor de deserturile
Sahara, Kara Kum, Kazal Kum, Atacama, Kalahari etc
- Campurile de pietre se afla in marginile muntilor vechi, materialele grosiere
care intra in componenta lor provenind din procese complexe de dezagregare
(prin termoclastism sau haloclastism), siroire, pluviodenudare sau din conurile
de aluviuni depuse de raurile active in pleistocen-holocen. Prin spulberarea de
catre vant a elementelor fine au ramas aici blocuri si
bolovanisuri pe care se dezvolta patine desertice.
- Hamadele � sunt platouri aproape orizontale individualizate datorita
existentei unor strate groase de roca cu rezistenta
mare la atacul apelor de siroire. Suprafata poate avea caracter structural,
poate fi un rest de pediplena sau din glacisuri a
caror materiale sunt cimentate. Platourile domina uedurile
sau depresiunile limitrofe prin versanti abrupti; prin fragmentare rezulta
martori de eroziune (gara). Meteorizarea, spalarea in
suprafata si vantul pot favoriza dezvoltarea pe platou de blocuri si
bolovanisuri de dezagregare.
- Pedimentele, glacisurile, pediplenele si inselbergurile. Sunt forme cu
dimensiuni variate si care au rezultat printr-o evolutie de durata a
versantilor muntilor.
- Pedimentale sunt considerate ca forme de relief mostenite, rezultate in timp
indelungat si intr-un climat cu sezoane mai umede si aride care favorizau retragerea
versantilor montani prin imbinarea mai multor procese (meteorizarea care slabea
rezistenta rocilor si producea fragmente de roca mici;
spalarea in suprafata si siroirea care la aversele de ploaie le indepartau
etc.). Ele constituie suprafete de echilibru dinamic ce
rezultau la baza acestor versanti in retragere; au inclinare mica si implica
doua sectoare, unul taiat in roca si altul la exterior pe care s-au acumulat
materiale in strat subtire (numit bajada). Contactul dintre
pediment si versant se realizeaza brusc in lungul unei linii numita knick.
La exteriorul pedimentelor sunt depresiuni umplute cu materiale acumulate
(playa) frecvent nisipoase. Pe aceasta sunt sectoare mai
joase cu acumulari de saruri (sebkra sau salinas). in
conditiile climatice actuale continua evolutia dar mult mai slaba.
- Pediplena este o campie de eroziune cu intindere
mare rezultata din unirea pedimentelor. Din vechiul relief muntos raman martori de eroziune care domina pediplena si care
poarta numele de inselberguri. in conditiile ridicarii
sacadate si pe ansamblul a acestor regiuni se poate ajunge la formarea mai
multor generatii de pediplene care se imbuca. (L.King in
- Glacisurile reprezinta forme de echilibru dinamic asemanatoare pedimentelor. Difera de acestea prin forma (larg concava), dimensiuni (mai
reduse), lipsa knikului, depozite mai groase care pot fi cimentate, absenta
inselbergurilor. Conditiile de formare sunt similare (sezon uscat si
sezon in care pot surveni ploi torentiale) la care se imbina procesele de
meteorizare, pluviodenudare. La cele dezvoltate in
- Vaile au scurgere doar la viituri; reprezentative sunt uedurile.
- Endo si exocarstul este dominant reprezentat prin
forme in regiunile cu climat mai umed.
