Standarde Multimedia

Standarde Multimedia

Multimedia este o noua industrie care se dezvolta intr-un ritm extrem de rapid. Noi metode si noi programe apar aproape zilnic. Nu este deloc ciudat pentru doi sau mai multi programatori sa creeze diferite solutii la aceeasi problema. De exepmlu, mai multe tipuri de browsere Web sunt in mod curent folosite si fiecare poate interpreta comenzile iar rezultatele afisate sunt diferite.

Un alt exemplu de standarde multiple care sa indeplineasca aceleasi sau similare ordini este sa prolifereze schemele de codare si compresie pentru documentele grafice. Unele formate obisnuite include GIF, PICT, TIFF, ESP, JPEG and MPEG.

Ariile de standarde par a avea mai mult decat acronimele pentru standarde si organizatii standarde. Urmatorul tabel furnizeaza lista celor mai frecvente acronime si nume ale standardelor folosite, impreuna cu intelesul lor.

Tabel 1: Acronime si numele standardelor

Beneficiul primordial al unei industrii de standarde este de a face programe si setari de date disponibile pe orice platforma si sisteme operationale, care este special creat sa recunoasca standardele respective. Economisirea efortului de dezvoltare si expansiunii rezultate dintr-o piata potentiala, pentru un productie multimedia pot fi enorm. Mai mult decat atat, folosirea standardelor pe langa faptul ca creste compatibilitatea la diverse platforme, de asemenea creste compatibilitatea la generatiile productiilor asemanatoare. Cand un standard nu se schimba, materialul provenind de la o generatie anterioara poate fi refolosit in reactualizarea unei productii.

Industria standardelor are cateva dezavantaje. In unele cazuri, toate formele tehnologiei ar putea sa devina invechite peste noapte, daca un sistem competitive este declarat sa fie noua industrie standard. De exemplu, dischetele de dimensiunea 5.25-inch au disparut de pe piata la scurt timp dupa introducerea dischetelor de dimensiuni 3.5-inch, si analog televiziunea radio difuzata ar putea fi eliminata in jurul anilor 2006 cand televiziunea de inalta frecventa va deveni un standard.

Stabilirea unui standard este un process de compromisuri intre mai multi programatori priceputi. Timpul in care se stabilesc standardele este un factor foarte important: prea devreme in cursul dezvoltarii tehnologiei, prevastind dezvoltari care pot fi preintampinate; prea tarziu, un sistem functional poate fi eliminat. Cu toate compromisurile, cateva caracteristici puternice trebuiesc omise si cateva trasuturi slabe trebuiesc incluse pentru simplu fapt de a castiga consens. In concluzie, industria standardelor nu este in mod obligatoriu cea mai buna tehnologie, ele sunt acorduri la tehnologie.

Pentru datele audio si digitale, trebuiesc considerate urmatorii factori principali: eficienta stocarii, viteza de codare si decodare, calitatea reproducerii. Multe aplicatii dau atentie diferita fiecarie dintre acesti parametrii. Un standard care optimizeaza un paramatru in defavoarea celorlati, poate fi de folos unui group de utilizatori si nu poate fi de folos altor grupe de utilizatori.

In aria audio si video digitala, standardele aparute care par a fi cu cele mai mari influente sunt cele create si distribiuite de DAVIC (Digital Audio Visual Council), o organizatie internationala voluntara.

MHEG (Multimedia and Hypermedia Information Coding Expert Group) este destinat a reprezenta si codifica forma finala a informatiilor multimedia si hypermedia. Permite schimbul de date multimedia in interiorul unei aplicatii dar si intre aplicatii. MHEG este in principal orientat spre descrierea aspectului activ, autonom si reutilizabil al datelor multimedia.Scopul standardului MHEG  este de a defini reprezentarea si codificarea informatiilor multimedia si hipermedia pentru a facilita serviciile de interschimb de hiperdocumente in orice context (dispozitive de stocare, retele de telecomunicatii. MHEG ofera:

abstractizari pentru prezentari in timp-real incluzand sincronizarea si interactivitatea informatiilor multimedia;

abstractizari pentru schimbul de informatii in timp-real;

abstractizari pentru manipularea directa a informatiilor fara a necesita procesari suplimentare;

facilitati de realizare de legaturi intre elementele obiectelor multimedia compuse.

MPEG este considerat standardul revolutiei audio-video digitale. Acest standard a aparut ca un raspuns la necesitatea de a comprima cat mai bine imaginea si sunetul. Exista trei subseturi de standarde in familia MPEG si anume: MPEG-1, MPEG-2 si MPEG-4. Primele doua sunt operationale, iar ultimul desi este implementat va suferi probabil unele modificari in sensul perfectionarii acestuia.

MPEG-1 (ISO/IEC 11172) a aparut din nevoia unui format comun pentru secventele video si audio comprimate pe mediile de stocare ca: CD (Compact Disc), DAT (Digital Audio Tape), discuri magnetice si optice. Prin MPEG-1 secventele video si audio sunt manipulate de calculatoare ca orice fel de date numerice, pot fi stocate, transmise, refacute, afisate, etc. Imaginile si sunetele sunt transformate intr-un sir de date, bine definit. La MPEG-1 codarea se face pentru o viteza de transmitere de 1,5 Mbit/sec. MPEG-2 (ISO/IEC 13818) este o generalizare a lui MPEG-1, comprima si imaginile intretesute, este mult mai elaborat si are mai multe componente. Contine proceduri de control, testare si identificare. In partea de video are rezolutie mai buna, s-a ajuns la 10 biti pe pixel, in loc de 8 biti pe pixel cat are MPEG-1.
MPEG-4 este organizat ca o colectie de obiecte audio si video, naturale si sintetice. Este mai apropiat de limbaje de programare orientate pe obiect, este foarte sofisticat.

W3C (World Wide Web Consortium) creaza Standarde Web. Misiunea W3C este de a conduce Web-ul catre potentialul sau maxim, acest lucru il face prin dezvoltarea unor tehnologii (specificatii, software si alte unelte) care vor creea un forum de informare, comert, inspiratie, gandire independenta si intelegerea colectiva.

NTSC (National Television Standards Committee) este cel mai vechi si cel mai raspandit standard de televiziune. Acest standard functioneaza perfect in sisteme video directe sau TV cu circuit inchis, dar prezinta probleme de variatie a culorii in cazul transmisiei la distanta. PAL (Phase Alternating Line) este utilizat in cea mai mare parte a Europei. PAL rezolva problema variatiei culorilor aparuta la standardul descries mai sus. SECAM (Sequence Color and Memory) a fost introdus in Franta si in tarile est-europene. Difera fata de sistemul PAL prin unele elemente de codare a semnalului.

Cooperarea voluntara a detinatorului de informatii este o forma de creare de standarde care s-ar putea dovedi de a fi de o valoare considerabila pentru producatorii de aplicatii multimedia.

In ciuda problemelor legate de standarde multiple, este inca de o mare valoare pentru un producator de a avea standarde si sa fie capabil sa depinda de ele.