Inceputul Razboiului Rece





Inceputul Razboiului Rece


La prima intalnire dintre cei „trei mari“, Roosevelt, Stalin si Churchill, la sfarsitul lui noiembrie 1943, s-au purtat convorbiri mai mult informative in legatura cu ordinea de dupa razboi. S-a conturat ideea de „Design“ a lui Roosevelt: lui Stalin i se asigura revenirea asupra granitei de vest a URSS din 1941 (reinglobarea Poloniei de est, la tarile baltice, Basarabia si nordul Bucovinei) si renuntarea Occidentului la cordonul sanitar care sa-l separe de Uniunea Sovietica. In schimb guvernul sovietic nu numai ca aderase la „Declaratia asupra Europei eliberate“ dar se si obligase, fapt extrem de important pentru partea americana, ca sa conlucreze la crearea ONU. Se parea ca Marii aliati au ajuns la o intelegere asupra problemelor majore.




Insa intelegerile de la Yalta si Potsdam au fost doar aparente, fiecare parte a interpretat rezultatele acestor conferinte in alt fel. Partea americana trecea la visul ei despre „o lume unitara“ a principiilor liberale si democratice, fara a fi luat vreodata in serios interesele de securitate sovietice. Conducerea sovietica dorea ca in sfera sa de interese democratia sa capete forma si expresia viziunii sale politico-ideologice. Stalin i-a explicat, in aprilie 1945, loctiitorului lui Tito, Milovan Djilas, aceasta preocupare a sa: „Acest razboi nu mai e acela din trecut. Oricine ocupa un teritoriu impune si propriul sau sistem social. Fiecare impune propriul sau sistem social, pana unde inainteaza armata lui“ (1; 8).

La aceasta data, protagonistii vietii internationale, in curs de structurare, pareau ca isi inteleg bine intentiile si isi descifreaza corect mesajele din timpul convorbirilor bi si multilaterale. Dupa vizita la Moscova, din octombrie 1944, Winston Churchill i-a transmis liderului de la Kremlin o scrisoare de multumire in care afirma: „N-am fost niciodata mai optimist ca acum in privinta viitoarei aliante a popoarelor noastre. Sper sa traiti inca mult timp ca sa inlaturati ravagiile facute de razboi  51;i sa-i conduceti pe toti rusii prin anii de furtuna in lumina glorioasa a soarelui stralucitor. Al dumneavoastra prieten si tovaras de arme din timpul razboiului, Winston Churchill“. La randul sau, presedintele american, F.D. Roosevelt afirma dupa Yalta ca „… ar trebui sa se pronunte sfarsitul sistemului actiunilor unilaterale, al aliantelor exclusive, al sferelor de influenta, al echilibrului puterii si al tuturor celorlalte experiente care au dovada concreta a faptului ca au fost incercate vreme de secole si-au dat intodeauna gres“.

Pentru un timp, acordurile si intelegerile au functionat cel putin pentru evolutiile politice din Romania si Grecia. Churchill a ordonat trupelor britanice sa suprime rezistenta armata a stangii impotriva Casei Regale de la Atena, iar Stalin a lasat ca fidelii lui discipoli greci – comunistii – sa fie masacrati de soldatii generalului Scobie. Cand Stalin a intervenit, prin Visinski, la Bucuresti, pentru a impune un guvern total aservit Moscovei, Churchill era „foarte preocupat ca nu cumva U.J. sa ne reproseze incalcarea intelegerii noastre“ si transmitea reprezentantilor britanici in Romania instructiuni „sa nu se dezvolte acolo un front politic antirus.“

Analiza evenimentelor demonstreaza ca intre Londra, Washington si Moscova n-au existat in acest moment crize de comunicare. Criza de comunicare s-a produs pe fondul neantelegerii mesajelor transmise prin mijloacele de informare in masa in tarile cazute in sfera de dominatie a URSS. Iata cum Declaratia de la Potsdam a presedintelui american facuta la postul de radio Vocea Americii la 25 iulie 1945 a determinat in Romania o anumita conduita politica din partea regelui Mihai I desi SUA n-aveu de gand sa-si depaseasca intelegerile convenite cu URSS in ceea ce priveste aceasta tara.

Aceasta declaratie a fost interpretata gresit de tanarul rege Mihai I care a luat-o ca pe un indemn pentru inlocuirea guvernului adus la putere de Stalin, la 6 martie 1945, si a actionat in consecinta. Pentru partidele istorice, potrivit unei note a S. S. I. din 10 august 1945, aceasta declaratie a insemnat o crestere a optimismului si a sperantelor in revenirea la regulile democratice.

Pentru guvernul dr. Petru Groza declaratia presedintelui american a avut o alta semnificatie, deoarece de la „stapanii de la Kremlin“ a primit prin generalul Susaikov, membru al Comisiei Aliate de Control (Sovietice) din Romania, „cheia“ mesajului si a fost asigurat ca „nu i se poate intampla nimic“. Prin urmare, la cererea de demisie, primul ministru dr. Petru Groza i-a raspuns sefului statului, regele Mihai I, ca „guvernul sau nu a fost niciodata mai puternic ca acum si se bucura de tot sprijinul din partea sovieticilor“ (4; 21) si ca nu demisioneaza.

Un an mai tarziu, Molotov ataca intr-un discurs public pe „imperialistii nesatiosi si grupul de aventurieri ce instiga la razboi“ apartinand claselor dominante „din strainatate care favorizeaza“ trancaneala periculoasa despre un al „treilea razboi mondial“. La 9 februarie 1946 intr-un discurs radiodifuzat Stalin afirma: „Acum victoria inseamna, inainte de orice, ca sistemul nostru social sovietic a invins, ca sistemul social sovietic a rezistat cu succes incercarii in focul razboiului si si-a dovedit vitalitatea totala (…) Marxistii nostri declara ca sistemul capitalist al economiei mondiale ascunde in el elemente de criza si de razboi“.

Analiza de continut, prin comparatie cu tematica altor discursuri rostite de liderii comunisti de la Kremlin cu diferite prilejuri, arata ca acestea se incadreaza in „limbajul de lemn“ obisnuit si nu exprima in fapt o schimbare de atitudine sau revenirea URSS la politica antebelica „de confruntare cu Occidentul“ asa cum a fost perceputa la Washington si Londra.

Uniunea Sovietica a iesit din razboi stoarsa si vlaguita, economia ei de pace era la pamant. Ea avea nevoie de tot ajutorul pe care il putea gasi si, prin urmare, nu avea nici un interes imediat de a rivaliza cu singura putere care ii putea oferi acest ajutor, si anume SUA.



Guvernul nu mai avea aceeasi incredere in populatie. Soldatii sovietici traversand, in lupta cu germanii, teritoriile natiunilor europene au putut vedea ca viata de aici nu era asa de urata cum o infatisa propaganda sovietica si ca oamenii, in general, o duceau mai bine decat cei din Uniunea Sovietica. Si mai avea un motiv de ingrijorare. Razboiul ii elibera pe oameni de complexul supunerii si de frica, elemente fundamentale pe care se sprijinea regimul lui Stalin. „De aceea, afirma Valentin Berejkov, insasi sistemul era in primejdie si trebuiau luate masuri pentru salvarea lui“.

Fara indoiala ca Stalin, a fost convins ca, pana la urma, capitalismul va fi inlocuit cu socialismul, si coexistenta celor doua sisteme nu putea sa fie vesnica, dar era la fel de convins ca procesul de inlocuire nu era iminent. Roosevelt si Churchill l-au auzit pe Stalin spunand ca nu era deloc simplu sa impuna lumii regimuri comuniste si ca, de fapt, are alte probleme. Atitudinea fundamentala a URSS in primii ani de dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial n-a fost, in opinia unor istorici, agresiva, ci una defensiva.

Perceptia eronata si interpretarea gresita a unor teme din discursul si propaganda oficiala sovietica au condus pe unii oameni politici si analisti politici la concluzia ca politica de securitate a URSS are la baza un expansionism nelimitat si ca sovieticii vor profita de avantajul strategic pe care-l aveau in raportul de putere pe continent dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Ca vor exploata dificultatile social-economice din tarile occidentale pentru a-si impune suprematia pana la Atlantic. Averell Hariman, ministrul american la Moscova, a trimis, la 4 aprilie 1945, Departamentului de Stat, un lung raport in care – dupa ce constata ca partidul comunist si acolitii sai se folosesc pretutindeni de dificultatile economice intampinate in tarile plasate sub responsabilitatea noastra pentru a face reclama conceptiilor si politicii Sovietelor, subliniind in acelasi timp influenta aliatilor occidentali – avea sa se manifeste grija doar pentru aliatii nostri occidentali si pentru regiunile plasate sub responsabilitatea noastra…

La 22 februarie un tanar diplomat din cadrul ambasadei SUA la Moscova, George F. Kenan, trimite faimoasa „Long Telegram“ (Telegrama Lunga) in care a descris politica externa sovietica ca avand sursele adanci in insusi sistemul sovietic. In esenta, el argumenta ca politica sovietica era un amalgam de ideologie comunista si expansionism tarist de moda veche. La cateva zile, fostul premier britanic si „camarad de arme“ al lui Stalin a lansat un dur rechizitoriu la adresa politicii sovietice, in cadrul unei conferinte tinute in campusul universitar din oraselul Fulton, Missouri.

Churchill a tras semnalul de alarma in legatura cu expansionismul sovietic, exprimandu-si convingerea „ca nu exista nimic care sa fie atat de admirat de catre ei (rusii – n. C. H. ) ca forta si ca nimic nu respecta mai putin decat slabiciunea militara“ si considera ca „ar trebui ca popoarele de limba engleza sa se uneasca de urgenta pentru a inlatura orice ambitie sau aventura“.

Presa si alte mijloace de informare vor incepe sa reactioneze in analiza relatiilor internationale in conformitate cu „sindromul Telegramei Lungi“. „Times“ a publicat in aprilie 1946 unele aricole aratand ca Iranul, Turcia si Manciuria „erau infectate de virusul comunist, iar Arabia Saudita, Egiptul, Afganistanul si India erau si ele „amenintate“ de acelasi virus. Revista „Life“ publica in iunie 1946, sub semnatura lui J. F. Dulles o serie de articole in care se atragea atentia asupra amenintarilor pe care le ascundea „Pax Sovietica“ si a cerut concetatenilor sai sa trimita forte militare si ajutoare materiale spre regiunile amenintate de URSS.

Din acest moment „dialogul“ Est-Vest va fi virusat de o parte si de alta de expresii ideologice, idei preconcepute, suspiciuni si erori de perceptie a mesajelor. Acest fapt va conduce la declansarea unui proces al dublelor erori de perceptie care la randul lui va genera dilema de securitate a carei expresie materiala in sistemul relatiilor internationale va fi o aberanta cursa a inarmarilor clasice si nucleare. Vom ilustra acest fapt cu cateva exemple intr-o succesiune de momente/secvente care poate capata o exprimare de tipul urmator:

Momentul 1: Liderii de la Kremlin, in discursul lor ca si propaganda oficiala sovietica reiau asa cum am vazut anterior, unele din temele traditionale privind superioritatea sistemului comunist si necesitatea obiectiva a inlaturarii capitalismului ca fiind perimat in evolutia umanitatii etc. Concomitent, iau masuri pentru a-si consolida sfera de influenta rezultata in urma intelegerilor anterioare. Occidentul percepe acest lucru ca o depasire a intelegerilor si ca o revenire la politica de expansiune promovata si dusa in perioada interbelica.



Momentul 2: Perceptiile si interpretarile date discursurilor si propagandei comuniste devin „cadrul conceptual pentru a justifica opunerea practica la expansionismul sovietic“ (3; 409). In plan politic, Administratia SUA lanseaza doctrina Truman (11 martie 1947) care in esenta prevedea „sustinerea popoarelor libere care rezista incercarilor de aservire din partea unor minoritati inarmete sau presiunilor venite din exterior“. La 22 mai 1947, presedintele Truman a semnat legea prin care SUA deveneau lider in cruciada anticomunista. In baza acesteia ajutoare materiale si militare au sosit in Grecia pentru fortele regale in lupta cu gherila comunista. In plan geopolitic si geostrategic, a fost lansat planul Marshall si strategia CONTEINMENT- ului.

La mai putin de trei luni de la lansarea doctrinei Truman, secretarul de stat G. Marshall, intr-un discurs rostit la Harvard, a lansat un plan economic pentru a ajuta Europa sa-si redobandeasca sanatatea economica, scotand-o astfel din criza de care ar fi putut sa profite miscarea comunista in interesul Moscovei. Subsecretarul de stat in Ministerul Economiei avertiza Administratia, printr-o nota din 5 martie 1947, ca „pentru Franta si Grecia, se putea prevedea ca, dupa caderea economica avea sa urmeze preluarea puterii de catre comunisti; fara un ajutor american de proportii starea se va inrautati atat de fara sperante incat se va ajunge la un al treilea razboi mondial“. (8; 135)

Nu putem sti cu siguranta daca Stalin sesizase ceea ce era in curs sa se intample, sau facea un joc viclean, insa dupa optsprezece luni de impas si intalniri tot mai tensionate si pline de suspiciuni de o parte si de alta, l-a invitat pe secretarul de stat G. Marshall la o intalnire (25 aprilie 1947), in cursul careia a subliniat ca el dadea o marea importanta unui acord general cu Statele Unite. Si intrucat interlocutorul sau isi exprima pesimismul in legatura cu perspectivele relatiilor internationale – dupa esecul foarte probabil la acea data al Conferintei ministrilor de externe ai celor Patru Mari asupra Tratatului cu Germania, desfasurata la Moscova in perioada 10 martie – 24 aprilie 1947 – Stalin a afirmat ca ar fi gresit sa se interpreteze intr-un mod tragic divergentele noastre actuale. Momentele de impas si confruntarile, sustinea liderul sovietic, „nu erau decat impingerile si imbrancelile de inceput ale fortelor de recunoastere“. Stalin a spus interlocutorului sau ca se mai putea ajunge la un compromis in „toate chestiunile principale“ si a insistat ca „era nevoie sa avem rabdare si sa nu devenim pesimisti.“ (3; 403)

La intoarcerea sa de la Moscova, Marshall a declarat, intr-o alocutiune radiofonica adresata natiunii, ca „devin evidente fortele dizolvante. Pacientul este tot mai slabit, in timp ce medicii se sfatuiesc. De aceea nu cred ca avem voie sa asteptam un compromis datorat epuizarii.“ (3; 403) Toate fortele Administratiei Truman au ajuns la intelegerea ca noul program de intrajutorare economica trebuia lansat imediat. Calculul politic sau eroare de percepere in comunicarea la varf intre Moscova si Washington?

La o conferinta de presa, din 12 iunie 1947, Marshall a daclarat ca oferta este valabila pentru „toate tarile la vest de Asia“. Sovieticii au perceput acest mesaj, prin care se invitau si tarile din sfera lor de influenta, ca pe o penetrare economica a SUA in spatiul de interes propriu, recunoscut anterior prin intelegeri bi si multilaterale.

Momentul 3: Reactia Moscovei nu a intarziat sa apara mai intai pe canalele mass-media si discursuri politice. Intr-un comentariu aparut in ziarul moscovit, „Pravda“ in ziua de 16 iunie propunerea americana era calificata ca fiind in fapt „identica cu planul Truman de amestec in treburile interne ale altor state.“ Agentia TASS respingea, printr-o declaratie din ziua de 29 iunie 1947, orice idee a unui plan de ansamblu, afirmand ca problemele economice interne sunt de competenta popoarelor suverane insesi. Cateva zile mai tarziu, ministrul de externe sovietic Molotov afirma ca tarile care vor accepta planul Marshall vor fi plasate sub control si vor pierde – pentru a satisface nevoile si dorintele unor mari puteri – independenta lor economica si nationala. (7; 100)

In planul actiunii politice, in sfera de interes a URSS, reactia a fost dura si brutala. In primul rand Moscova a cerut guvernelor est-europene, sub presiuni, sa-si retraga acordurile sau sa refuze de a participa la Planul Marshall. Pe 9 iulie 1947, guvernele iugoslav si bulgar au refuzat partici­parea. Ultimul, dupa ce radio Moscova o anuntase deja. A doua zi au facut declaratii asemanatoare Cehoslovacia si Ungaria, Polonia si Finlanda. Guvernul roman, prin declaratia ministrului afacerilor straine, Gh. Tatarescu, refuza invitatia precizand ca aplicarea Planului Marshall „va duce fatal la rezultate care vor insemna, pe de-o parte, o stirbire a independentei pe care tarile Europei vor si trebuie sa o pastreze cu privire la politica lor economica, iar pe de alta parte o imixtiune in afacerile interne ale acestor tari.“(9; 473)



Moscova nu mai este acum interesata nici macar sa mai salveze aparentele in ceea ce priveste comunicarea cu Occidentul si mareste presiunea asupra tarilor din sfera sa de dominatie. Prin urmare, a hotarat sa creeze „blocul tarilor din est“, ceea ce avea sa devina foarte curand tarile din „lagarul socialist“. Unul dintre cei mai apropiati lideri ai lui Stalin, la aceea data, Andrei Jdanov a formulat o strategie de lupta impotriva imperialismului occidental care a fost impusa liderilor comunisti est-europeni reuniti, la jumatatea lunii septembrie 1947, la Szklarska Poreba, in Polonia.

Cu acea ocazie s-a constituit si un centru de coordonare a activitatii acestor partide – Cominform-ul. Viziunea lui A. Jdanov a accelerat procesul de stalinizare in Europa de rasarit. De aici incolo modelul societatii sovietice si interpretarea lui a devenit singura linie directoare pentru toate „demo­cratiile populare“. Cum ispitele de tip „Marshall“ erau ademenitoare, Stalin a apreciat ca a sosit mo­mentul sa nu mai accepte nici o initiativa politica din partea comunistilor locali.

Partidele si grupurile de opozitie care mai existau in aceste tari au fost eliminate cu totul, partidele social-democrate au fuzionat, dupa epurari masive, cu comunistii, toate institutiile statului au fost subordonate partidului comunist, iar conducerile acestuia au fost epurate de liderii care nu prezentau garantii totale pentru Kremlin. Dupa modelul sovietic au fost organizate viata economica, sociala si spirituala.

Atasamentul fata de URSS, – Patria Socialismului, combaterea hotarata a oricarei manifestari antisovietice – cum se sublinia intr-un document de epoca al Partidului Muncitoresc Roman- este piatra de incercare, criteriul internationalismului proletar, chezasia principala a prosperitatii si infloririi tarilor de democratie populara, a consolidarii libertatii si independentei lor nationale. Aceste actiuni, dublate de o propaganda extrem de violenta dirijata de Cominform si desfasurata de toate partidele comuniste la adresa Occidentului, i-au determinat pe multi oameni politici si analisti din SUA si Europa sa creada ca propriile perceptii privind tendintele de evolutie a politicii URSS in sistemul relatiilor internationale au fost corecte si coerente.

Momentul 4: Brutalitatea cu care Moscova a actionat in sfera sa de influenta a determinat intarirea politicii de CONTEINMENT. Impunerea unor regiuni nedemocratice, reprimarea misca­rilor de opozitie reala, violarea drepturilor omului, a libertatilor civice in multe din tarile Europei Centrale si de Est au fost percepute ca pericole de moarte pentru sistemul democratiilor occidentale. Statele vest-europene si apoi impreuna cu SUA au reactionat in plan geostrategic si au creat struc­turi militare de aparare impotriva expansionismului sovietic. Astfel, in martie 1948, mai multe tari vest-europene au format Pactul de la Bruxelles.

Au urmat negocieri cu SUA si Canada cu scopul de a crea o Alianta unica a Atlanticului de Nord, fondata pe garantii de securitate si angajamente mutuale intre Europa si America de Nord. Reactia Moscovei la semnarea pactului de la Washington (4 aprilie 1949) a fost, desigur, de o extrema violenta verbala si urmata de alte actiuni concrete in sfera sa de influenta.

Lumea se indrepta catre bipolarism in sistemul relatiilor internationale: SUA, care, impinse de imprejurari, au fost determinate sa-si exercite „leader ship“-ul asupra „lumii libere“ si si-au asumat responsabilitatile majore in sanul Aliantei Atlantice. URSS, care, inainte de crearea pactului de la Varsovia, in 1955, a semnat tratate militare cu satelitii sai si s-a straduit, din 1949, sa-i integreze economic pe acestia puterii Sovietice prin intermediul CAER. Confruntarea indirecta in lumea extraeuropeana a celor doua superputeri se va intensifica. Acordurile de la Geneva din 1954 prevedeau unificarea Vietnamului, insa ele n-au fost semnate de americani si de vietnamezii de sud. De o parte si de alta paralelei 17s s-a instalat o linie de separatie intre Vietnamul de Nord comunist, condus de Ho-Si-Min si cel de Sud, condus de dictatorul Ngo Dinh-Diem. Incepand cu 1956 „consilierii militari“, armamentul si dolarii americani s-au indreptat spre sud, iar iar spre Vietcong consilierii militari si armamentul sovietic. Vietnamul se imparte in doua state: unul socialist, in sfera de influenta a Moscovei si altul democrat, in sfera de influenta a Washingtonului.




U.J. = I.V. Stalin, Uncle Joe











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani