CUM SA FACETI FATA UNEI SARCINI CU RISC CRESCUT SAU CU PROBLEME referat




CUM SA FACETI FATA UNEI SARCINI CU RISC CRESCUT SAU CU PROBLEME


Sarcina este un proces normal, nu o boala care ar trebui tratata - asa spune dogma populara despre sar­cina in zilele noastre. Dar daca sarcina dvs. este una cu risc crescut, sunteti pe deplin constienta ca aceasta zicala nu este universal valabila. Desi puteti resimti multa bucurie si anticipatie, pe care si cu­plurile „normale' le resimt, si sotul dvs. veti trai probabil si cu:

Anxietate. In timp ce ceilalti viitori pa­rinti se pregatesc cu entuziasm pentru sosirea bebelusului, puteti fi mult prea preocupata de bunastarea de zi cu zi a dvs. si a copilului dvs. pentru a avea timp sa va ganditi la viata cu un bebelus.

Resentimente. In special daca aveti li­mitari ale activitatii, puteti avea resenti­mente fata de toate restrictiile la care v-a supus sarcina dvs. cu risc crescut („De ce eu? De ce trebuie sa renunt la slujba mea? De ce trebuie sa stau in pat?'). Fu­ria poate fi indreptata catre copil, sot sau in alta parte. Si viitorul tata poate avea propriile resentimente („De ce trebuie sa fac eu toata treaba? Chiar trebuie sa stea ea in pat? Chiar trebuie sa stau cu ea acasa in fiecare seara?'). Pot exista re­sentimente neexprimate de ambele parti cu privire la costurile crescute ale ingriji­rilor medicale, ale controalelor si monito­rizarii, la lipsa sexului, daca acesta este interzis. Amandoi puteti sa va urati pentru ca aveti aceste resentimente si pentru in­capacitatea de a le controla.

Vinovatia. Va puteti chinui cu intreba­rea: ce am facut pentru a avea o sarcina cu risc crescut, sau pentru pierderea sarcinilor anterioare, desi, in majoritatea ca­zurilor cauzele acestora nu au nici o lega­tura cu actiunile dvs. Va puteti simti mai putin valoroasa ca persoana daca trebuie sa stati in pat sau sa plecati devreme de la serviciu. Puteti sa va temeti ca restrictii­le pot supune la tensiuni relatia cu sotul sau cu ceilalti copii. Si taticul se poate simti vinovat, de asemenea - vinovat ca dvs. sunteti cea care suferiti, sau vinovat pentru resentimentele pe care le are.

Sentimente de incapacitate. Daca nu puteti avea o sarcina „normala', va pu­teti considera handicapata intr-un fel („De ce nu pot sa fiu ca altele?')

Presiuni constante. Ca viitor parinte cu risc crescut, va trebui sa va ganditi la sar­cina si la solicitarile acesteia in fiecare moment al fiecarei zile, oprindu-va tot timpul pentru a va intreba: „Am voie sa fac asta? Pot sa fac asta? Cand am urma­torul test? Mi-am luat medicamentele?'

Stres conjugal. Orice tip de criza supu­ne casnicia la stres, dar o sarcina cu risc crescut adesea adauga stresul legat de li­mitarea sau interdictia contactului sexu­al, ceea ce poate sa faca dificila satisface­rea dvs. in intimitate. Pot exista stresuri suplimentare, legate de cheltuielile cres­cute legate de sarcina (multe dintre ele nefiind rambursate total de planul de asi­gurari) si de pierderea de venit legata de faptul ca nu puteti continua sa lucrati.

Stresul de a fi singura. Daca sunteti o mama singura, cu o sarcina cu risc cres­cut, stresul poate fi enorm. Va trebui sa cereti ajutorul altora, mai des decat va convine. Poate ca nu veti avea pe nimeni sa va tina de mana cat asteptati sa auziti rezultatele la ultimul dvs. test - si nimeni cu care sa puteti discuta consecintele. Puteti fi fortata sa petreceti multe nopti singura incercand sa va relaxati sau chiar in pat, fara cineva care sa va ajute. Va puteti chiar intreba de ce ati ajuns in aceasta situatie de la bun inceput.

Desi rasplata finala cu siguranta va face ca toate eforturile sa merite, urma­toarele 9 luni ar putea fi dure pentru dvs. si sot. Urmatoarele aspecte v-ar putea usura trecerea prin aceasta perioada:

Planificarea financiara. Asa cum alti parinti fac economii pentru colegiul copilu­lui, dvs. va trebui sa faceti economii pen­tru a va asigura o nastere in siguranta a copilului. (Este ideal sa stiti dinainte ca veti avea o sarcina cu risc crescut, adica scumpa, dar acest lucru nu este totdeau­na posibil, cel putin nu prima data.) Daca stiti ca va asteapta cheltuieli mari, este rational sa cautati sa va platiti cel mai bun plan de asigurari medicale si sa va planificati bine bugetul, pentru a pu­tea face rezerve de cash inainte ca sarci­na sa inceapa. Daca nu stiti dinainte acest lucru, incepeti sa strangeti (din punct de vedere financiar) cureaua imediat ce aflati ca sunteti gravida.

Planificare sociala. Daca sarcina necesi­ta repaus la pat, partial sau total, nu va re­semnati cu o viata de pustnic. Invitati-va cei mai buni prieteni la cina in dormitor (comandati pizza si rugati pe cineva sa aduca niste Sangria falsa), la un joc de Monopoly, Scrabble, sau carti, sau sa ve­deti un film abia aparut pe caseta video. Daca trebuie sa lipsiti de la un eveniment important in familie, nunta unui prieten sau petrecerea anuala a companiei dvs., rugati, pe sotul dvs. sau o ruda sa va inlo­cuiasca si sa inregistreze (fie in amintirile sale, pe caseta audio sau video, sau cu o camera digitala) pentru a putea sa va spu­na mai tarziu si dvs. ce s-a petrecut. Daca sora dvs., se marita la 1500 km distanta si medicul v-a interzis calatoria, inregistrati pentru ea un mesaj de dragoste pe caseta video, sau scrieti-i un poem special, pen­tru a fi citit la receptie. Rugati-o sa va tri­mita o caseta video cu ceremonia, pen­tru a putea si dvs. sa luati parte la ea.

Umpleti-va timpul. Luni - sau chiar cate­va saptamani - in pat, suna ca o condamnare pe viata. Dar poate le puteti privi ca pe un timp potrivit pentru a putea face tot ce nu ati avut pana acum timp sa faceti in viata dvs. frenetica. Cititi acele bestsel-eruri despre care vorbesc toti, sau unii dintre vechii scriitori clasici pe care nicio­data nu ati ajuns sa-i cititi. Incepeti sa va abonati la reviste pentru parinti - proba­bil nu veti mai avea niciodata timp sa le ci­titi, ca acum. Inscrieti-va la un club video ce ofera o buna selectie de casete si preturi bune (cati oameni mai au timp sa benefi­cieze de avantajul acela oferit de „doua filme la pret de unul singur'?). Invatati o limba straina, ascultati o carte buna (citi­ta pe caseta) daca ati obosit sa cititi singu­ra, sau cultivati-va un nou interes prin as­cultarea casetelor audio. Invatati sa im­pletiti sau sa tricotati sau sa brodati - si faceti ceva pentru dvs., pentru sotul dvs., pentru mama sau doctorul dvs., daca sun­teti prea superstitioasa sa impletiti ceva pentru bebelusul dvs. Daca va este permis sa stati ridicata in fund, faceti rost de un laptop si organizati-va finantele sau navi­gati pe net si invatati mai multe lucruri despre sarcina s; maternitate. Tineti-va un jurnal cu gandurile dvs., atat cele bune cat si cele rele, atat ca mod de a va umple timpul cat si de solutionare a resentimen­telor. Faceti colectie cu cele mai bune ca­taloage si faceti-va cumparaturile coman­dand telefonic, sau on-line.


MAMICILE AJUTA ALTE MAMICI


Adesea o femeie cu o sarcina cu risc crescut sau dificila, sau care a suferit pierderea unei sarcini, se simte marginalizata si singura, ea este constienta in mod acut de cat de diferita este experienta ei de sarcina de aceea a prietenelor sale „nor­male'. Daca asa va simtiti si dvs. puteti gasi confort, empatie si sprijin intr-un grup de femei care au experiente similare. Discutiile dintr-un grup de sprijin pot cuprinde subiecte precum sentimentul de vinovatie sau incapacitate de a avea o sar­cina normala, cum sa faceti fata faptului ca trebuie sa stati acasa sau la spital, cum sa faceti fata unei sarcini cu risc crescut, ca parinte singur, ingrijorari pentru sarcinile ulterioare, plangerea unui copil pierdut, gasirea unor surse de sprijin emotional, cum sa faceti fata sentimentelor de instrai­nare. In cadrul grupurilor de sprijin sunt schimbate numeroase sfaturi practice - de exemplu, cum sa va ocupati de gospo­darie atunci cand trebuie sa stati in pat, cum sa va ingrijiti de restul familiei atunci cand aveti un bebelus internat la terapie intensiva, cum sa obtineti cea mai buna ingrijire pentru o anumita boala. Conti­nuand sa mergeti la un asemenea grup de sprijin chiar si dupa ce va simtiti mai bine (sau nasteti) va ajuta sa treceti propria ex­perienta printr-un ciclu complet si va aju­ta si sa va vindecati, ajutand totodata si pe celelalte femei care au nevoie de sprijin.

Daca credeti ca v-ar ajuta un grup de sprijin, incercati sa vedeti daca exista vreunul in zona dvs., care sa va indepli­neasca cerintele speciale (intrebati-va medi­cul, moasa, spitalul sau asistentele de la spi­tal). Daca nu exista nici unul si aven' ener­gia necesara, ganditi-va sa faceti rost de nu­mele femeilor aflate in situatii similare si sa alcatuiti chiar dvs. un grup de sprijin.

Daca trebuie sa stati in pat si nu puteti merge la intalnirile grupului de sprijin, in­cercati discutii on-line cu alte mame gravi­de aflate in pat, ocazional tineti o intalnire acasa la dvs., sau inscrieti-va in „Leftbide Lines', ziarul femeilor cu sarcini complica­te. (Sidelines National Support Network, PO Box 1808, Laguna Beach, CA92652, telefon (949) 497-2265 si vizitati-le site-ul pe www.sidelines. org.)



Cel mai bine, faceti ceva pentru cei­lalti. Nimic nu va poate face sa va simtiti atat de bine ca asta. Dati telefoane in scop caritabil, sigilati si stampilati scrisori pentru o organizatie pe care ati dori s-o ajutati, scrieti scrisori vesele rudelor si prietenilor varstnici.

Pregatirea nasterii. Daca nu puteti mer­ge la cursuri de Lamaze, rugati-l pe parte­nerul dvs. sa mearga si sa le inregistreze pe caseta sau sa ia notite si sa va poves­teasca ce a invatat. Daca dormitorul dvs. este mare si grupa de curs este mica, in­trebati daca ceilalti ar dori sa tina cel pu­tin o sedinta acasa la dvs. Desi ati putea simti ca invatand despre nasterea norma­la ar fi un fel de piaza-rea, scazandu-va sansele dvs. de a avea una, va fi important sa fiti cat mai informata posibil. Cititi ce puteti, pe aceasta tema, in carti si on-line, vedeti un curs de pregatire pentru naste­re pe caseta video. Si, desi probabil ca ati prefera sa evitati acest lucru, aflati si tot ce puteti despre nasterea pentru persoanele care sufera de boala dvs. particulara - din carti, cat si de la medicul dvs.

Sprijin mutual. O sarcina cu risc crescut, in special atunci cand exista multe re­strictii, este un adevarat test de incercare pentru o relatie. Veti trece prin multe luni de zile in care multe dintre placerile normale vor lipsi (sex, cinele in oras, si excursiile de weekend, de exemplu) si cand chiar bucuria de a astepta uri copil, devine tulburata sau confuza. Pentru a va asigura ca in final veti avea un bebelus sa­natos si o relatie sanatoasa, fiecare dintre dvs. va trebui sa se gandeasca la nevoile celuilalt. Ca mama gravida, nevoile dvs. vor fi cele mai evidente. Veti avea nevo­ie de sprijin pentru tot ce faceti, de la mentinerea pe o dieta restrictiva pana la evitarea activitatilor interzise. Dar puteti neglija nevoile sotului dvs., care trebuie sa va ofere dvs. cea mai mare pane a spri­jinului de care aveti nevoie. Chiar si din pozitia dvs. de tintuita la pat sau altcum­va restrictiva, ar trebui sa incercati sa cu­noasteti sentimentele partenerului dvs. si sa-l faceti sa stie cat de important este el in ceea ce se intampla cu dvs. Desi, in mod realist, nu va va fi intotdeauna usor, faceti-va timp pentru romantism oricand puteti - o cina saptamanala, la lumina lumanarilor, in pat (comandati mancare la un restaurant, daca sotul dvs. nu pre­fera sa gateasca) poate sa va ajute sa va reaprindeti flacara relatiei dvs.

Sublimarea sexuala. A face dragoste nu trebuie sa insemne contactul sexual prin penetrare. Exista numeroase moduri de a va bucura de intimitate in sarcina, chiar atunci cand medicul dvs. spune „fara sex'.

Sprijin spiritual. Exercitiile de relaxare, meditatia, vizualizarea sau rugaciunea pot sa va ajute sa depasiti acest rastimp dificil - nu numai emotional, dar adesea si fizic. Astfel de tehnici complementare s-au demonstrat ca stimuleaza functia sistemului imun, reduc durerea si imbuna tatesc modul cum se simt pacientii cu probleme medicale.

Sprijin exterior. Ca si in cazul altor cri­ze ale vietii, faptul ca puteti discuta cu al­tii aflati in aceeasi situatie va poate ajuta enorm. Acest lucru este important in special pentru mama singura. Vedeti tex­tul incadrat de la pagina 489 pentru sfa­turi utile.



Cand apare o problema


Daca ne gandim la procesele in­credibile care sunt implicate in crearea unui bebelus, de la divi­ziunea impecabil de precisa a oului ferti­lizat, pana la transformarea dramatica a masei informe de celule intr-o mica for­ma umana, este chiar un miracol ca totul merge perfect in cea mai mare parte a cazurilor. Si nu este foarte surprinzator ca uneori, foarte rar, ceva nu decurge cum trebuie. Medicina moderna, educa­tia sanitara moderna si intelegerea semni­ficatiei dietei si a stilului de viata asupra sarcinii, toate au imbunatatit enorm san­sele ca o sarcina (si travaliul si nasterea care ii urmeaza) sa fie dusa la bun sfarsit cu succes si in siguranta, fara nici un fel de problema. Din fericire, cu tehnologia moderna de partea noastra, chiar atunci cand se iveste vreo complicatie, diagnos­ticul precoce si tratamentul ei poate, de obicei, s-o rezolve, permitand ca poves­tea sarcinii sa capete un final fericit.

Majoritatea femeilor trec prin sarcina si nastere fara complicatii. Daca nu ati avut nici o complicatie pana acum, atunci acest capitol, care descrie cele mai des intalnite complicatii si simptomele si tratamentul lor, nu este pentru dvs. Sariti peste el, pentru a evita anxietatea inutila.



Complicatiile sarcinii

Urmatoarele afectiuni, desi sunt cele mai frecvent intalnite com­plicatii, sunt totusi putin proba­bil sa fie resimtite de femeile gravide, in general. Asa ca cititi acest capitol doar daca ati fost diagnosticata cu o complica­tie sau resimtiti simptome care ar putea indica o complicatie. Daca sunteti diag­nosticata cu o complicatie, folositi discu­tia despre aceasta, din acest capitol, ca o privire de ansamblu - ca sa stiti cu ce va luptati - dar informatii mai exacte (si po­sibil diferite) veti primi de la medicul dvs.

Avortul precoce

Ce este? Un avort spontan (sau o pierde­re a sarcinii) este expulzia spontana a em­brionului sau fatului din uter, inainte ca el sa fie capabil sa traiasca in afara uterului. O astfel de pierdere de sarcina in primul trimestru se numeste avort precoce. Avor­tul precoce este foarte frecvent (multi medici cred ca practic toate femeile au cel putin unul in perioada ei reproductiva), el aparand in 40-65% din conceptii. Mai mult de jumatate din avorturile precoce apar atat de devreme, incat femeia res­pectiva nici nu suspecteaza inca sarcina (de aceea rata avorturilor in randul sarci­nilor diagnosticate este mult mai scazuta), asa ca aceste avorturi trec adesea neobser­vate, luate uneori drept un flux menstru­al mai abundent. Marea majoritate a fe­meilor care sufera un avort precoce, vor avea o sarcina normala ulterior.

Avortul precoce este de obicei legat de o anomalie cromozomiala sau alta ano­malie genetica la embrion. In multe ca­zuri avortul este declansau de catre un embrion sau fat care nu mai traieste. Poa­te fi de asemenea cauzat de insuficienta hormonilor de sarcina, secretati de orga­nismul mamei, de o secretie inadecvata de hormoni tiroidieni sau un consum prea mic de iod, de o reactie imuna impo­triva embrionului, sau, posibil, un exces de hormon prolactina. Factorii de mediu - precum nutritia proasta, infectiile, fu­matul, alcoolul si asa mai departe - pot juca si ei un rol. intr-o sarcina normala, avortul nu este cauzat de exercitiul fizic, sex, munca intensa, sau ridicarea obiecte­lor grele. Nici greata si varsaturile, chiar severe, nu declanseaza un avort. De fapt, exista unele dovezi ca femeile care le re­simt, au o probabilitate mai scazuta de a pierde sarcina. Este de asemenea, impro­babil ca avortul sa fie cauzat de o cadere, o lovitura sau o sperietura brusca.

Semne si simptome. Cel mai adesea, exista sangerare cu crampe sau durere in centrul partii inferioare al abdomenului sau dureri de spate. Cateodata exista du­reri severe sau persistente care dureaza 24 de ore sau mai mult si nu sunt insoti­te de sangerare, sau sangerare abunden­ta (ca o menstruatie) fara durere, sange­rare usoara dar persistenta (care conti­nua 3 zile sau mai mult). Se pot pierde cheaguri sau mase tisulare gri, atunci cand avortul incepe.

Tratament Atunci cand exista sangerare sau dureri, se numeste amenintare de avort, avortul nu se va intampla neaparat, dar exista sansa ca el sa aiba loc. Daca, la examinare, medicul descopera ca colul uterin este dilatat si/sau membranele care inconjoara fatul s-au rupt, se presupune ca a avut loc un avort sau ca avortul este in desfasurare. Intr-un astfel de caz, nu se poate face nimic pentru a preveni pierde­rea sarcinii. Daca sa pierdut masa tisulara fetala, probabil ca avortul a avut deja loc.

Pe de alta parte, daca fatul se dovedes­te ca este viu, fie prin ecografie, fie prin Doppler, si nu exista dilatatia cervixului, sunt sanse mari ca amenintarea de avort sa nu duca la avort. Daca fatul este mort dar nu a fost inca eliminat din organismul ma­mei, se numeste sarcina oprita in evolutie.

In amenintarea de avort, medicul va va impune probabil repaus la pat si re­strangerea activitatilor, inclusiv a contac­tului sexual, si posibil va va prescrie cal­mante pentru durere, pana cand aceasta va trece. Alti medici nu va dau nici un tratament, pornind de la ideea ca o sarci­na anormala se va termina (cu sau fara medicatie), iar una sanatoasa va ramane pe loc (de asemenea, cu sau fara medica­tie). Hormonii, administrati mai demult de rutina pentru sangerare in prima par­te a sarcinii, sunt rareori recomandati as­tazi, deoarece exista dubii cu privire la eficienta lor si ingrijorari ca ei pot avea efecte nedorite asupra fatului, daca sarci­na continua. In cazuri foarte neobisnui­te, totusi, pacientele cu antecedente de pierderi de sarcini, care par sa produca prea putin progesteron, s-ar putea sa aiba beneficii de pe urma administrarii hor­monilor, in caz de avorturi recurente, atunci cand cauza o reprezinta excesul de prolactina, medicamentele care reduc nivelul de prolactina in sangele mamei pot permite ducerea la termen a sarcinii.


SANGERAREA IN PRIMA PARTE A SARCINII


Sangerarea la inceputul sarcinii poate fi inspaimantatoare, dar, din fericire nu semnaleaza de obicei vreo problema. Doua dintre cauzele cele mai frecvente de sangerare in primul trimestru de sarcina - dintre care nici una nu indica vreo problema sunt:

Implantarea normala a sarcinii pe peretele uterin. O astfel de sangerare apare atunci cand oul fertilizat se ataseaza de peretele ute­rului, este de scurta durata si putin abun­denta, durand 1-2 zile. Implantarea are loc in mod normal la 5-10 zile dupa conceptie.

Modificari hormonale la momentul cand ar fi trebuit sa survina menstruatia in mod normal.

Sangerarea este in general usoara, desi oca­zional cate o femeie resimte o sangerare ce pare o menstruatie normala.

Adesea nu se poate sti cu exactitate cau­za sangerarii, dar aceasta se opreste spontan si, ca in situatiile de mai sus, sarcina continua pana la rezultatul fericit scontat. Ca precau­tie totusi, orice sangerare ar trebui raportata medicului pentru a putea fi evaluata. Fiti exacta atunci cand descrieti sangerarea. Este intermitenta sau persistenta? Cand a ince­put? Este cu sange rosu deschis sau inchis, maronie sau rozata? Este sangerarea sufi­cient de abundenta incat sa umple un tam­pon extern intr-o ora, sau doar spotting oca­zional, sau undeva la mijloc? Are vreun mi­ros neobisnuit? Ati pierdut si fragmente tisu­lare (bucati de material solid) impreuna cu sangele? (daca da, incercati sa le pastrati in­tr-o punga de plastic sau borcan). Asigurati-va ca raportati si toate simptomele de insotire ale sangerarii, cum ar fi greata si var­saturile excesive, crampe sau dureri de orice fel, febra, slabiciune si asa mai departe.

Usoara sangerare (spotting) care nu este insotita de alte simptome nu se considera o situatie de urgenta, daca aceasta incepe la miezul noptii, puteti astepta pana dimineata pentru a va suna medicul. Orice alt tip de sangerare necesita un apel de urgenta la me­dic sau, daca medicul nu este disponibil, o excursie la spital, de urgenta (la camera de garda), caci poate indica o cauza mai ingrijo­ratoare si mai putin frecventa, cum ar fi:

Avortul. In cazul unei amenintari de avort, exista sangerare, care devine abundenta si este insotita de dureri (crampe) in abdome­nul inferior, care pot fi intermitente. Atunci cand avortul este in desfasurare, se elimina in general si material tisular embrionar impre­una cu sangele. O secretie maronie ar putea indica o sarcina oprita in evolutie (vedeti pa­gina anterioara). Uneori, atunci cand oul fer­tilizat (ovulul) nu se dezvolta se constata un sac embrionar gol si nu se elimina deloc ma­terial.

Sarcina ectopica. Semnele ei includ sangera­re (redusa) vaginala maronie sau sangerare usoara, intermitenta sau persistenta, insotita de dureri abdominale si/sau in umar, care pot fi adesea severe.

Sarcina molara. O secretie maronie continua sau intermitenta este simptomul principal al acestei probleme rare.


Uneori, atunci cand are loc un avort, el este incomplet - se expulzeaza doar partial placenta, sacul si embrionul. Daca ati suferit un avort sau suspectati acest lu­cru, si durerile si/sau sangerarea conti­nua, sunati-va imediat medicul. S-ar pu­tea sa fie nevoie de dilatatie si chiuretaj uterin2 pentru a opri sangerarea. Este un procedeu simplu, in care colul uterin este dilatat si orice resturi de fat sau tesut placentar sunt fie aspirate, fie chiuretate. Sau medicul dvs. poate urma o abordare de tipul supravegherii, o abordare ex­pectativa („asteapta sa vada ce se intam­pla'). Aceasta pare sa fie la fel de eficien­ta ca si dilatatia cu chiuretaj, atunci cand femeia nu are febra, are tensiunea arteria­la si pulsul stabile si nu are sangerare sau dureri excesive. In majoritatea cazurilor, uterul va expulza in mod natural resturi­le din interiorul sau, fara nici o interven­tie exterioara. (Daca este posibil, pastrati materialul eliminat intr-un recipient curat. Medicul dvs. poate doreste sa-l eva­lueze pentru a cauta indicii despre cauza avortului). Folosirea de medicamente pentru a elimina resturile sarcinii din uter, pare a fi mai putin eficienta decat chiuretajul uterin sau abordarea expecta­tiva. Vedeti textul incadrat de mai sus pentru mai multe informatii.

Daca durerile pe care le resimtiti din cauza avortului sunt severe, medicul va poate recomanda sau prescrie un cal­mant pentru durere. Nu ezitati sa-l cereti, daca aveti nevoie de el.

Prevenirea. Majoritatea avorturilor sunt rezultatul defectelor embrionului sau fa­tului si nu pot fi prevenite. Puteti lua to­tusi unele masuri pentru a reduce riscul de pierdere a sarcinii, incluzand verifica­rea nivelelor de hormoni tiroidieni ina­inte de conceptie sau la inceputul sarcinii si consumul de sare iodata, controlul bun al afectiunilor cronice inainte de concep­tie, posibil evitarea stresului fizic excesiv (precum exercitiul fizic intens sau ridica­rea greutatilor mari) in jurul momentului implantarii ovulului dvs. fertilizat (de obi­cei la 5-10 zile dupa data estimata a ovulatiei), evitarea comportamentelor care cresc riscul de avort, precum fumatul si consumul de alcool, si adoptarea unui stil de viata, pre si post-conceptie, care sa fie bun atat pentru dvs. cat si pentru bebelu­sul pe care sperati sa-l aveti. Acest stil de viata include:

O nutritie buna.

Suplimente nutritive adecvate femei­lor gravide, de tipul acidului folic si altor vitamine din complexul B. Cer­cetarile recente arata ca unele femei au dificultati la conceptie si/sau pas­trarea sarcinii, datorita deficitului de vitamina B12. Odata ce ele incep su­plimentarea cu vitamina B12, ele sunt capabile sa conceapa si sa duci sarci­na la termen.

Controlul greutatii (ar trebui sa in­cercati sa nu fiti nici extrem de su­praponderala, nici foarte subponde­rala, atunci cand concepeti).

Atentie la utilizarea medicamentelor (sa luati doar medicamentele prescri­se de un medic, care stie ca sunteti gravida, si sa le evitati pe cele cunos­cute ca fiind riscante pentru o viitoa­re mamica).

Masuri de evitarea infectiilor, precum bolile cu transmitere sexuala si infec­tia gingiilor.3

Daca ati avut doua sau mai multe avorturi, ar trebui sa va testati pentru a determina cauza lor probabil, astfel incat sa puteti preveni viitoarele pierderi de sarcina. Factorii care ar putea fi legati de avorturile recurente includ problemele tiroidiene, anomalii in producerea altor hormoni endocrini, probleme imune sau autoimune (in care sistemul imun al ma­mei ataca embrionul) sau anomalii uterine. In prezent exista multe teste ce pot determina factorii de risc ai unei femei, pentru pierderea de sarcina (precum an­ticorpii antitiroidieni sau deficitul de vi­tamina B12) si pot sugera modalitati po­sibile de prevenire a acestor pierderi. Unele se afla inca in stadiul de cercetare, altele sunt deja considerate eficiente.


ATUNCI CAND PIERDEREA DE SARCINA ESTE INEVITABILA


Atunci cand parintilor li se da vestea teri­bila ca avortul este in desfasurare sau inevitabil, le sunt oferite uneori doua op­tiuni: sa lase natura sa-si urmeze cursul (sau abordarea expectativa) sau sa se intervina printr-o dilatatie a colului si chiuretaj uterin (D si C). Daca acest lucru vi se intampla dvs., iata cativa factori pe care dvs. si medicul dvs. ii puteti lua in considerare atunci cand va hotarati care optiune sa o alegeti:

Cat de departe a evoluat avortul. Daca sangerarea si durerile sunt deja severe, avortul probabil ca a inceput de mult. In acest caz ar putea fi preferabil sa se lase sa evolueze natural, decat sa se practice D si C. Pe de alta parte, daca sa determi­nat ecografic ca fatul a murit, dar nu a fost sangera re deloc sau putina (sarcina oprita in evolutie), o alternativa mai buna este D si C.

Care este varsta sarcinii. Cu cat exista mai mult tesut fetal, cu atat este mai probabil sa fie necesar D si C pentru a curata com­plet uterul.

Starea dvs. fizica si emotionala. A astepta completarea unui avort (care poate dura 3-4 saptamani in unele cazuri) poate fi debilitant din punct de vedere emotional si fizic pentru o femeie, ca si pentru sotul ei. Nici procesul de a va obisnui cu pier­derea de sarcina si a o plange, nu poate fi desfasurat, daca sarcina se afla inca in in­teriorul dvs.

Riscurile si beneficiile. intrucat D si C sunt invazive, ele au riscuri usor mai ridi­cate (desi tot foarte mici), cel mai adesea de infectie (un risc de 0-10%). Benefi­ciul de a avea avortul terminat (complet) mai repede, totusi, ar putea depasi cu mult acest risc scazut, pentru majoritatea femeilor. In cazul unui avort natural, exista si riscul ca nu va fi complet (nu va goli complet uterul), caz in care D si C vor fi necesare pentru a termina ceea ce a inceput natura.

Evaluarea avortului. Atunci cand se prac­tica D si C, va fi mai usoara evaluarea ca­uzei pierderii de sarcina printr-o exami­nare a tesuturilor fetale.

Indiferent ce varianta se alege, si daca chinul se sfarseste mai devreme sau mai tar­ziu, pierderea va fi dificila pentru dvs.


SANGERAREA LA MIJLOCUL SAU SFARSITUL SARCINII


Sangerarea usoara sau spottingul la mijlo­cul sau sfarsitul sarcinii nu reprezinta in general o cauza de ingrijorare. Este adesea re­zultatul traumatismelor asupra colului uterin, care a devenit din ce in ce mai sensibil, in urma unui tuseu vaginal sau contact sexual, sau, simplu, din cauze necunoscute. Ocazio­nal, totusi, sangerarea semnifica faptul ca gra­vida necesita ingrijiri medicale imediate. in­trucat doar medicul dvs. poate determina ca­uza, el ar trebui anuntat daca aveti orice san-gerare - imediat daca sangerarea este abun­denta si insotita de dureri sau disconfort, in aceeasi zi chiar daca este numai o pata de san­ge si nu este insotita de nici un alt simptom. Examinarea ecografica poate determina de obicei daca exista sau nu o problema.

Cele mai frecvente cauze de sangerare se­vera in trimestrul II si III sunt:

Placenta previa sau placenta jos inserata. San­gerarea este de obicei cu sange rosu deschis si indolora. Cel mai adesea incepe spontan, desi poate fi declansata si de tuse, screamat sau contact sexual. Poate fi abundenta sau nu, si reapare mai tarziu in cursul sarcinii.

Abruptio placenta sau decolarea prematura a placentei. Sangerarea poate fi putin abundenta, similar unei menstruatii cu flux sca­zut, abundenta ca o menstruatie abundenta, sau mult mai abundenta, in functie de gra­dul de decolare al placentei. Scurgerea poa­te contine sau nu cheaguri. Intensitatea simptomelor de insotire (crampe, dureri si sensibilitate abdominala) depind de aseme­nea de gradul de separare. In caz de decola­re mare, pot apare semnele de soc hemora­gie, datorita pierderii mari de sange.

Alte cauze posibile de sangerare. Ocazional, mucoasa (peretele) uterina se poate rupe, cauzand o sangerare abundenta - ca orice taietura. Poate apare si durere sub forma de crampe, datorata acumularii de sange in apropierea colului uterin. Repaosul la pat permite de obicei vindecarea rupturii.

Pierdere tardiva de sarcina. In caz de ame­nintare de avort, secretia poate fi initial roz sau maronie, atunci cand sangerarea este abundenta si insotita de durere, avortul poate fi iminent.

Travaliu prematur. Travaliul se considera pre­matur atunci cand incepe dupa saptamana 20, dar inainte de saptamana 37. O secretie mucoasa sangvinolenta, insotita de contractii, ar putea semnala travaliul prematur.


Avortul tardiv

Ce este? Orice expulzie spontana a fatu­lui intre sfarsitul primului trimestru si saptamana 20 este numita avort tardiv. Dupa saptamana 20, cand fatul ar putea fi capabil sa supravietuiasca in afara ute­rului - chiar daca numai cu mult ajutor din partea personalului din terapia in­tensiva neonatala si a echipamentului de inalta tehnologie - evenimentul este de­numit nastere prematura.

Cauza avortului tardiv este de obicei legata de sanatatea mamei, de starea co­lului ei sau a uterului, de expunerea ma­mei Ia unele droguri sau substante toxice, sau de probleme ale placentei.

Semne si simptome. O secretie rozalie timp de mai multe zile, sau o secretie re­dusa maronie timp de mai multe sapta­mani, indica o amenintare de avort. O sangerare mai abundenta, in special inso­tita de crampe, inseamna adesea ca avor­tul este iminent, in special daca cervixul este dilatat. Ar putea exista si alte cauze de sangerare abundenta, totusi, de exemplu o ruptura a mucoasei uterine.

Tratament Pentru o amenintare de avort tardiv, se recomanda adesea repaos la pat. Daca sangerarea se opreste. inseam­na ca ea nu era legata de avort si se per­mite de obicei reluarea activitatilor nor­male. Cand colul uterin a inceput sa se dilate, se stabileste diagnosticul de in­competenta cervicala si se poate practica cerclajul (coaserea colului pentru al in­chide) pentru a preveni pierderea sarcinii.

Odata ce incep sangerarea abundenta si durerile care semnaleaza un avort in curs, tratamentul este destinat protejarii sanatatii mamei. Spitalizarea ar putea fi necesara pentru a preveni hemoragia. Daca durerile si sangerarea continua dupa avort, D si C ar putea fi necesare pentru a indeparta resturile sarcinii din uter.

Prevenirea Daca se poate determina ca­uza avortului tardiv, ar putea fi posibil sa se previna o repetare a tragediei. Cand cauza a fost o incompetenta cervicala, ne­diagnosticata anterior, viitoarele avorturi pot fi prevenite prin cerclaj, practicat de­vreme in cursul sarcinii, inainte ca colul sa inceapa sa se dilate. Daca a fost de vina insuficienta hormonala, terapia de sub­stitutie hormonala ar putea permite sarci­nilor viitoare sa progreseze la termen. Daca au fost responsabile boli cronice, precum diabetul sau hipertensiunea, bo­lile respective ar trebui controlate bine, inainte de sarcinile ulterioare. Infectia acuta poate fi prevenita si tratata. Iar un uter cu forma anormala sau distorsionata de fibroame uterine sau alte tumori be­nigne, ar putea, in unele cazuri, sa fie corectat chirurgical.


Sarcina ectopica

Ce este? O sarcina ectopica este una care se implanteaza in afara uterului, cel mai adesea intr-o trompa uterina, de obicei datorita unei afectiuni (precum cicatricile cauzate de o infectie anterioara) care obstrueaza sau incetinesc trecerea oului fertilizat. Femeile care au risc de sarcina ectopica sunt cele cu antecedente de boli inflamatorii pelviene, sau interventii chi­rurgicale pe trompele uterine, precum si fumatoarele. Diagnosticul precoce si tra­tamentul pentru sarcina ectopica sunt foarte eficiente. Fara acestea, sarcina va continua sa creasca in trompa, rupand-o in final si distrugandu-i capacitatea ca ul­terior sa transporte ovulul fertilizat in drumul sau catre uter. O ruptura de trompa uterina, netratata, poate de ase­menea sa puna in pericol viata mamei.


DACA ATI PIERDUT 0 SARCINA


Desi este greu de acceptat de catre pa­rinti la momentul respectiv, un avort precoce se produce de obicei deoarece starea embrionului sau a fatului este incompatibila cu viata normala. Avortul precoce reprezin­ta in general un proces de selectie naturala prin care un embrion sau fat anormal (cu anomalii genetice, datorate factorilor din mediul inconjurator, precum radiatiile sau medicamentele, datorate unei proaste im­plantari in uter, unui accident intamplator sau unor motive necunoscute) este eliminat, datorita faptului ca el este incapabil sa supra­vietuiasca sau este mult prea malformat.

Cu toate acestea, pierderea unui copil, chiar si atat de devreme, este tragica si trau­matizanta. Dar nu va lasati sentimentele de vinovatie sa va agraveze tristetea – avortul nu este vina dvs. Lasati-va sa plangeti copilul pierdut, acesta fiind un pas necesar in proce­sul de vindecare. Asteptati-va sa fiti trista, chiar deprimata pentru o vreme. Va va ajuta daca va impartasiti sentimentele cu sotul dvs., cu medicul, cu o ruda sau un prieten. Tot asa si daca va alaturati unui grup de spri­jin (sau formarea unuia) pentru cuplurile sau mamele singure, care au pierdut o sarcina. Intrebati-va medicul daca cunoaste un astfel de grup in zona dvs. sau intrebati la spital. Aceasta impartasire a sentimentelor cu altii, care stiu cu adevarat ce simtiti dvs., ar putea fi importanta in special daca ati avut mai multe pierderi de sarcina. Pentru mai multe sugestii pentru cum sa faceti fata pierderii unei sarcini.

Pentru uncie femei, cea mai buna terapie este sa ramana din nou gravida, cat de cu­rand este posibil si prudent. Dar inainte sa faceti asta, discutati cauzele posibile de avort cu medicul dvs. Cel mai adesea, avortul este doar o intamplare, un accident unic, cauzat de o anomalie cromozomiala, o infectie, o substanta chimica sau alta expunere la tera-, sau doar nesansa, si probabil nu se va mai repeta. Avorturile repetare (mai multe de a 2) pot fi legate de anomalii cromozomiale la mama, sau de faptul ca sistemul imun al ma­mei respinge .intrusul', embrionul. In ambele situatii tratamentul, atunci cand concepeti din nou sau chiar inainte de conceptie, poate adesea preveni o recurenta. Rareori, j avorturile repetate se datoreaza factorilor genetici, care sunt posibil de diagnosticat prin teste cromozomiale preconceptionale, la ambii parinti. Intrebati-va medicul daca se indica astfel de teste in cazul dvs.

Indiferent care este cauza avortului su-, ferit, unii medici sugereaza sa asteptati 2-3 luni inainte de a incerca sa concepeti din ; nou, desi relatiile sexuale pot fi reluate adesea dupa 6 saptamani. Alti medici o lasa pe Mama Natura sa preia initiativa, spunandu-le pacientilor lor ca organismele lor vor , sti cand este momentul de a concepe din nou. Unele studii arata ca femeile de fapt au o rata mai crescuta decat de obicei a fertilita­tii in primele 3 cicluri menstruale care ur­meaza unei pierderi de sarcina in primul trimestru. Daca totusi medicul va recomanda o perioada de asteptare, folositi contraceptie sigura, de preferat de tip bariera - prezerva­tiv, diafragma - pana trece perioada de astep­tare. Profitati de acest rastimp - petreceti-l imbunatatindu-va dicta si obiceiurile legate i de sanatatea dvs. (daca exista loc de mai bine) si in general pregatindu-va corpul pentru a fi in forma maxima de „facut copii'. Din fericire, aveti san-s se excelente ca viitoarea data sa aveti o sarci­na normala si un bebelus sanatos. Majoritatea femeilor care au avut un avort spontan nu mai pierd din nou sarcina. De fapt, un 5 avort este o reasigurare ca dvs. sunteti capabila sa concepeti si majoritatea femeilor care 3 pierd o sarcina in acest fel vor duce o sarci­na normala la bun sfarsit.



Semne si simptome. Primul semn poate fi o durere surda care progreseaza spre o durere colicativa (spasmodica), cu cram­pe si sensibilitate, debutand pe o parte si adesea intinzandu-se pe tot abdomenul; durerea se poate accentua atunci cand femeia se screme la defecatie, tuse, la miscare. Adesea exista spotting vaginal maroniu sau sangerare usoara, intermi­tenta sau continua, care poate precede durerea cu cateva zile sau saptamani. Ca­teodata exista greata si varsaturi, ameteli sau slabiciune, durere in umar si/sau pre­siune rectala. Daca trompa se rupe, poa­te incepe o sangerare puternica, cu sem­ne de soc (puls slab si rapid, piele rece si umeda si lesin), iar durerea devine foarte intensa si constanta pentru o scurta perioada de timp, dupa care difuzeaza in toata regiunea pelviana.

Tratament Este important sa ajungeti imediat la spital. Noile tehnici de diag­nostic precoce si tratament ale sarcinii tu-bare au indepartate cea mai mare parte a riscului pentru mame, imbunatatindu-le mult si sansele de conservare a fertilitatii.

Diagnosticul se stabileste, de obicei printr-o combinatie intre 3 procedee: 1) examinarea prin tuseu vaginal; 2) o serie de teste foarte sensibile care debuteaza nivelul hormonului hCG in sangele ma­mei (daca nivelele de hCG scad sau nu cresc pe masura ce sarcina progreseaza, se suspicioneaza o sarcina anormala, po­sibil tubara); si 3) ecografie de mare pre­cizie pentru a vizualiza uterul si trompe­le uterine (uterul este gol5 si, desi nu se vede intotdeauna, o sarcina care se dez­volta intr-o trompa, sunt semne de sarci­na ectopica). Daca exista vreun dubiu, confirmarea se face prin vizualizarea di­recta a trompelor cu ajutorul laparoscopului (un instrument optic de mici di­mensiuni inserat prin ombilic). Apara­tura diagnostica de inalta tehnologie, precum acesta, a facut posibila diagnos­ticarea precoce a sarcinii ectopice, prin­zand 80% dintre acestea inainte de pro­ducerea rupturii tubare.

Tratamentul de succes al sarcinii ecto­pice este de asemenea dependent de me­dicina performanta. Laparoscopia este de obicei metoda chirurgicala de electie deoarece ea permite o spitalizare mult mai scazuta si o recuperare mai rapida, in aceasta interventie se practica doua incizii foarte mici, una in ombilic pentru insertia instrumentului optic (laparoscopul) si alta in abdomenul inferior pen­tru insertia instrumentelor chirurgicale. In functie de circumstante, se pot folosi laserul sau electrocauterul pentru inde­partarea sarcinii din tuburile uterine. Ca o alternativa la chirurgie, o doza mica din medicamentul metotrexat6 si/sau misoprostol - care distrug embrionul in­corect plasat, oprindu-i cresterea celula­ra - sunt posibile. Avantajul major: aceste medicamente nu distrug trompele, asa cum s-ar putea s-o faca chirurgia. In unele cazuri, se poate determina daca sarcina ectopica nu se mai dezvolta si se poate astepta ca ea sa dispara cu timpul, ceea ce elimina de asemenea necesitatea interventiei chirurgicale.

Intrucat prezenta materialului rezidu­al de la o sarcina in tuba ar putea sa o de­terioreze, se practica o testare a hCG (dupa mai mult timp) pentru a fi siguri ca s-a indepartat toata sarcina sau ca a dispa­rut complet. Daca trompa respectiva nu a fost ireversibil distrusa, este posibil de obi­cei sa se salveze trompa, imbunatatind sansele unei sarcini de succes in viitor.

Majoritatea femeilor tratate pentru o sarcina ectopica sunt capabile sa aiba o sarcina normala (si sa conceapa) in ras­timp de un an dupa aceasta.

Preventia. Tratand imediat bolile sexual transmisibile (BST) si prevenindu-le pe acestea (prin practicarea sexului prote­jat), se poate reduce riscul unei sarcini ectopice, tot asa si renuntarea la fumat.


SARCINA ECTOPICA

Intr-o sarcina ectopica, oul fertilizat se implanteaza in alta zona decat uterul.

Aici oul s-a implantat in trompa uterina.















Diabetul gestationar

Ce este? Diabetul gestationar este o for­ma temporara de diabet, in care organis­mul nu produce cantitati adecvate de in­sulina pentru a face fata cresterii zaharului sanvgin din sarcina. Femeile sunt tes­tate de rutina pentru diabet gestationar, in jurul saptamanii 28 de sarcina, deoare­ce atunci placenta incepe sa produca cantitati mari de hormoni ce cauzeaza rezistenta la insulina. Acest tip de diabet este mai frecvent la viitoarele mamici mai in varsta si aproape intotdeauna dispare dupa nastere.

Diabetul, atat tipul de diabet care in­cepe in sarcina cat si cel care a debutat inainte de conceptie, nu este in general periculos pentru fat sau mama - daca este controlat. Dar daca se permite unor can­titati excesive de zahar sa circule prin sangele mamei, si astfel sa patrunda in circulatia fetala, problemele potentiale atat pentru mama cat si pentru fat sunt severe. Femeile cu diabet gestationar ne­controlat au risc de a naste un copil prea mare, precum si de a dezvolta preeclampsie (hipertensiune indusa de sarcina).

Semne si simptome. Primul semn poate fi prezenta sangelui in urina (la testele practicate in cabinetul medicului dvs.), dar pot apare si o sete neobisnuita, uri­nari frecvente si foarte abundente (spre deosebire de urinarile frecvente dar re­duse cantitativ, din inceputul sarcinii) si oboseala (care ar putea fi dificil de deo­sebit de cea caracteristica sarcinii).

Tratament Din fericire, practic toate ris­curile potentiale asociate cu diabetul in timpul sarcinii pot fi eliminate printr-un control strict al nivelelor de zahar din sange, realizat printr-o buna ingrijire me­dicala si autoingrijire. Daca urmati in­structiunile medicului, atat ca mama dia­betica cat si bebelusul dvs. veti avea san­se bune de a iesi din sarcina si nastere cu bine, ca orice alta mama si orice alt bebe­lus. Chiar cand testele pentru glicemie sunt la limita, tratand afectiunea, in loc de a astepta ca ea sa se agraveze, pare sa amelioreze rezultatul. Daca dezvoltati diabet gestationar, ar trebui sa fiti verificata la cateva luni dupa nastere pentru a va asigura ca glicemia dvs. a revenit la normal. Ar trebui sa fiti atenta de ase­menea si la semnele si simptomele de dia­bet de tipul 2 cu debut tardiv (precum urinari frecvente, si zahar crescut in san­ge si urina), caci aveti un risc ceva mai mare de a dezvolta acest tip de diabet ul­terior in cursul vietii.

Prevenirea. O dieta buna, un control al greutatii si exercitiu fizic regulat reduc riscul. Femeile obeze care fac exercitii isi injumatatesc riscul de a dezvolta dia­bet gestationar.


Hipertensiunea indusa de sarcina (preeclampsia)

Ce este? Hipertensiunea indusa de sarci­na, sau preeclampsk (HIS), denumita si toxemia gravidica. este afectiunea ca­racterizata prin cresterea tensiunii arte­riale, care debuteaza in timpul sarcinii. Este caracterizata prin edeme (umfla­turi), tensiune arteriala crescuta si pre­zenta proteinelor in urina. Preeclampsia apare la 5-10% din sarcini.

Cel mai mare risc il au femeile care poarta mai multi fetusi. femeile peste 40 de ani, diabeticele si femeile care au deja hi­pertensiune arteriala cronica, afectiunea apare mai frecvent la prima sarcina, in comparatie cu sarcinile ulterioare, si la fe­meile negrese. Nu se stie cu exactitate ce anume cauzeaza preeclampsia, desi se pare ca exista o legatura ereditara. Cercetatorii presupun ca zestrea genetica a fatului ar putea fi unul din factorii care predispune o sarcina la preeclampsie, daca mama dvs. sau mama sotului au avut preeclampsie in timpul sarcinilor lor cu dvs. sau cu sotul, atunci aveti o probabilitate mai mare de a dezvolta preeclampsie in sarcinile dvs.


Cercetarile asociaza din ce in ce mai mult unele cazuri de preeclampsie cu dieta proasta din punct de vedere nutri­tiv, cu deficientele de vitamine C si E si de magneziu. Femeile cu preeclampsie au cu o probabilitate mai mare si nivele crescute de trigliceride, care rezulta din-tr-o dieta bogata in zahar. O alta teorie cercetata este ca unele femei cu pre­eclampsie ar putea avea un defect la ni­velul vaselor lor sangvine, care le deter­mina sa se contracte in timpul sarcinii, in loc sa se dilate (asa cum se intampla de obicei). Ca rezultat, apare o scadere a aportului de sange in organe precum ri­nichiul si ficatul.

In plus, se presupune teoretic ca pre­eclampsia ar putea fi un raspuns imun la intrusul strain - bebelusul. Asta inseam­na ca organismul femeii devine „alergic' la bebelus si la placenta. Aceasta „aler­gie' determina aparitia unei reactii in organismul mamei, care poate sa-i dete­rioreze sangele si vasele de sange. Cerce­tarile viitoare asupra acestei teorii si a altora, ar putea conduce la metode mai bune de tratament ale acestei afectiuni.

Semne si simptome. Preeclampsia se diagnosticheaza atunci cand dupa sap­tamana 20 de sarcina, tensiunea arteria­la se ridica la cel putin 140/90 la o feme­ie care nu a mai avut niciodata hiperten­siune, in cazul preeclampsiei usoare, exista umflarea mainilor si a fetei, cu un castig ponderal brusc si excesiv (ambele legate de retentia de apa), umflarea glez­nelor care nu dispare dupa 12 ore de odihna si prezenta proteinei in urina. Daca nu este tratata, afectiunea progresa rapid la preeclampsie severa, caracteriza­ta printr-o crestere si mai accentuata a tensiunii (de obicei cel putin 160/110), cresterea cantitatii de proteina in urina, incetosarea vederii, dureri de cap, febra, puls rapid, stare confuzionala, cantitate mica de urina eliminata, dureri intense in abdomenul superior, reactii reflexe exa­gerate, neliniste si zvarcoliri si/sau functie renala anormala. Poate exista restric­tie de crestere a fatului si o cantitate ina­decvata de lichid amniotic in uter. Fe­meile gravide cu aceasta afectiune pot avea toate semnele si simptomele acestea sau oricare dintre ele.

Din fericire, la femeile care primesc ingrijiri medicale regulate, preeclampsia este diagnosticata aproape intotdeauna precoce si tratata cu succes. Netratata, poate conduce la eclampsie, o boala mult mai severa.

Ocazional, preeclampsia nu apare pana cand nu incep travaliul si nasterea, sau chiar pana in perioada post-partum. O crestere brusca a tensiunii sangvine in aceste momente poate fi mai mult o reac­tie la stres sau poate fi preeclampsie ade­varata. De aceea, femeile care resimt cresteri ale tensiunii in orice moment sunt supravegheate cu atentie, cu verifi­cari frecvente nu doar ale presiunii lor sangvine, ci si a urinei (pentru prezenta de proteine), a reflexelor si a biochimiei lor sangvine.

Tratament Tratamentul in majoritatea cazurilor este nasterea. Exista medica­mente si tratamente care pot preveni progresia preeclampsiei intr-o afectiune mai severa, dar singura „vindecare' o re­prezinta nasterea.

In cazul preeclampsiei usoare, trata­mentul este destinat sa scada tensiunea arteriala. Optiunile includ dieta, exerci­tiul fizic, reducerea stresului si, daca este nevoie, medicatie. Daca femeia este in apropierea termenului si colul ei este copt (moale si subtiat), i se induce de obicei travaliul, extragandu-se bebelusul fara in­tarziere. Femeia care nu este pregatita de nastere este in general spitalizata, pentru repaus total la pat (cel mai bine este sa stea culcata pe partea ei stanga) si supra­veghere stransa. in unele cazuri foarte usoare, se poate permite repaus la pat acasa, odata ce tensiunea arteriala s-a nor­malizat. Daca vi se permite sa mergeti acasa, avand preeclampsie, ar trebui sa fiti monitorizata de catre o asistenta medi­cala care sa va viziteze la domiciliu si tre­buie neaparat sa mergeti des la controale, la cabinetul medicului dvs. Ar trebui sa fiti atenta pentru a observa semnalele de alar­ma - durere severa de cap, tulburari vizu­ale, puls rapid, sau dureri in abdomenul superior sau mijlociu - care va avertizea­za ca boala se agraveaza, in acest caz ar tre­bui sa cautati ajutor medical, imediat ce resimtiti oricare dintre ele.

Starea fatului va fi evaluata regulat: vor fi verificate zilnic miscarile fetale, si se vor practica dupa necesitate teste stres sau nonstres, ecografii, amniocenteza si alte proceduri. Daca in orice moment starea mamei se agraveaza sau testele fe­tale indica faptul ca bebelusului i-ar fi mai bine in afara uterului, se va evalua si­tuatia pentru a determina care este cel mai bun mod de nastere. Daca colul este pregatit si copt, iar bebelusul nu are o suferinta acuta, se va induce probabil tra­valiul. Altfel se recomanda o cezariana, in general, unei femei cu preeclampsie nu i se va permite sa depaseasca termenul ei (de 40 de saptamani), caci dupa ter­men mediul uterin incepe sa se deteriore­ze mai rapid in aceste sarcini, comparativ cu cele normale.

Cu un tratament adecvat, o femeie cu preeclampsie usoara are practic aceleasi sanse excelente de a avea o sarcina cu re­zultat pozitiv, ca si o femeie cu tensiune arteriala normala.

In cazul preeclampsiei severe, trata­mentul este de obicei mai agresiv. Se in­cepe prompt o perfuzie intravenoasa cu sulfat de magneziu, caci aceasta previne aproape intotdeauna progresia catre eclampsie. (Efectele adverse ale acestui tratament sunt incomode, dar de obicei nu severe.) Daca fatul se afla in apropie­rea termenului si/sau plamanii sai sunt evaluati ca fiind maturi, se recomanda de obicei nasterea imediata. Daca latul este inainte de termen, dar are cel putin 28 de saptamani, multi medici aleg to-tusi nasterea imediata intrucat ei cred ca asa e cel mai bine pentru mama (pentru a-i normaliza tensiunea arteriala si a-i ameliora starea generala) si pentru be­belus (caruia ii va fi mai bine sa-si conti­nue cresterea intr-o unitate de terapie in­tensiva neonatala, decat intr-un mediu uterin ostil). Unii medici ii vor adminis­tra steroizi fatului pentru a-i grabi matu­rarea pulmonara, inainte de nastere.

Intre 24 si 28 de saptamani, practic toti medicii abordeaza conservator preeclampsia, chiar daca este severa, pentru a-i acorda fatului un pic mai mult timp in uter. inainte de 24 de saptamani (cand fa­tul rareori este capabil sa traiasca in afa­ra uterului si cand preeclampsia severa este, din fericire, rara, nasterea este une­ori necesara pentru a inversa procesul preeclamptic, chiar daca bebelusul nu prea are sanse de supravietuire. Femeile cu o astfel de boala severi sunt cel mai bine asistate intr-un centra medical ma­jor, unde exista posibilitatea de ingrijire materna optima, cat si de ingrijire a nou-nascutului prematur.

La 97% dintre femeile cu preeclampsie, care nu au de asemenea si hiperten­siune cronica, tensiunea revine la normal dupa nastere. Scaderea tensiunii are loc pentru majoritatea mamelor in primele 24 de ore dupa nastere, iar pentru majo­ritatea celorlalte in prima saptamana dupa nastere. Daca tensiunea sangvina nu a revenit la normal la controlul de 6 saptamani post-partum, medicul va cauta o boala ascunsa.

Cu ingrijiri adecvate si prompte ale preeclampsiei severe, sunt sanse ca mama si bebelusul ei (cu exceptia unor situatii rare) sa iasa cu bine si sanatosi din sarcina.

Prevenirea. Cercetarile recente arata ca administrarea zilnica de aspirina in doza mica ar putea preveni preeclampsia la unele femei cu risc crescut, si poate fi utilizata in siguranta pana in saptamana 36. Desi suplimentele de calciu nu par sa reduca riscul de preeclampsie la femeile cu consum adecvat de calciu, exis­ta unele dovezi ca ar putea fi utile la cele care nu au un consum dietar suficient de calciu. O buna nutritie, care asigura un aport adecvat de antioxidanti, magneziu, vitamine si minerale, ar putea reduce ris­cul. Minimizarea stresului zilnic ar pu­tea de asemenea reduce riscul.


Restrictia de crestere intrauterina (RCIU)

Ce este? Uneori, atunci cand mediul ute­rin nu este ideal - datorita unei afectiuni materne, stilului de viata matern, insufi­cientei placentare, sau altor factori - fatul nu creste pe cat de rapid ar trebui. Fara interventie, bebelusul se va naste, prematur sau la termen, mic pentru var­sta sa gestationara, (in general sub 2,5 kg). Dar daca RCIU a fost diagnosti­cata prenatal, asa cum se intampla ade­sea atunci cand mama primeste ingrijiri medicale adecvate, se pot lua masuri de contracarare a ei.

RCIU apare la 2,5-3% dintre sarcini. Este mai frecventa la prima sarcina, si de la a 5-a incolo, precum si la femeile cu varsta sub 17 ani sau peste 35 de ani. Din fericire, majoritatea bebelusilor nascuti mici pentru varsta gestationara evoluea­za bine, prinzandu-i din urma pe parte­nerii lor mai mari in primii ani de viata. Totusi, este important de remediat RCIU atunci cand este diagnosticata prenatal, deoarece un mic procent din copiii care se nasc mici au dificultati sa recupereze greutatea, atat ca dimensiuni fizice cat si ca dezvoltare motorie.

Semne si simptome. Faptul ca aveti o burta mica nu indica cu exactitate pre­zenta RCIU - tot asa cum faptul ca aveti burta mare sau ca ati luat mult in greuta­te nu indica neaparat faptul ca bebelusul este mare. De fapt, rareori exista vreun semn evident care sa alerteze mama ca fatul ei nu creste asa cum ar trebui. De obicei, medicul descopera afectiunea in­tr-un control prenatal, atunci cand masu­rarea si palparea de rutina a abdomenu­lui indica faptul ca uterul sau fatul ar pu­tea fi mici pentru varsta gestationara. Diagnosticul poate fi confirmat sau in­firmat printr-o examinare ecografica si uneori printr-o varietate de alte teste.


PIN NOU BEBELUSII AU GREUTATE MICA LA NASTERE


O mama care deja a nascut un bebelus cu greutate scazuta la nastere, are un risc doar mai putin crescut de a avea alt be­belus mic in viitor - si, spre avantajul ei, statisticile arata ca fiecare bebelus este mai probabil sa fie un pic mai greu decat cel anterior.

Daca bebelusii ulteriori ai unei femei vor fi mici, depinde in mare parte de motivul pentru care primul ei bebe a fost mic si de prezenta sau absenta acelorasi factori, la viitoarele conceptii.

Cand cauza RCFU anterioara a femeii este cunoscuta, ar trebui luate masuri pentru remedierea cat mai rapida a problemei. Toa­te femeile care au avut un bebelus cu RCIU si care sunt din nou gravide (sau doresc o alta sarcina) ar trebui sa acorde o atentie de­osebita tuturor factorilor care pot reduce ris­cul de data aceasta.



Tratament Atunci cand masurile de pre­venire sau control al factorilor sau bolilor care pot impiedica bebelusul sa creasca bine (vedeti mai jos) dau gres si se stabi­leste diagnosticul de RCIU, se pot incer­ca suspicionata. Printre aceste masuri be­nefice se afla repausul la pat in spital, in special daca mediul de acasa nu este chiar ideal, poate fi necesara nutritia intravenoasa, medicamente pentru amelio­rarea fluxului sangvin placentar sau pen­tru a corecta o afectiune diagnosticata, care ar putea contribui la RCIU, si, in fi­nal, nasterea prompta a fatului daca me­diul uterin este foarte deteriorat si nu poate fi imbunatatit, iar plamanii bebelu­sului sunt considerati maturi.

Prevenirea. Intrucat majoritatea bebe­lusilor care se nasc devreme, sunt mici (desi ei ar putea avea dimensiuni adecva­te pentru varsta lor gestationara si nu su­fera neaparat de RCIU), modificarea fac­torilor care conduc la travaliul prematur si oprirea travaliului prematur atunci cand el incepe sau este anticipat, poate avea un impact major asupra riscului de a naste un copil ai gre­utate mica la nastere.

Se poate preveni sau corecta RCIU, sau minimiza efectele sale, prin controlul bun al unor afectiuni materne ce contri­buie la o slaba crestere fetala, de preferat ca acest lucru sa inceapa inainte de con­ceptie. Aceste afectiuni includ bolile cro­nice (diabet, hipertensiune, boli pulmo­nare sau renale) boli legate de sarcina (anemie, preeclampsie) si boli acute fara legatura cu sarcina (cum ar fi infectia uri­nara). Pentru a afla cum se trateaza aces­tea in timpul sarcinii vedeti fiecare afec­tiune detaliata.

Si alti factori de risc pot fi modificati sau eliminati inainte ca sarcina sa inceapa sau, in multe cazuri, chiar cand ea este in desfasurare (unele schimbari pot amelio­ra dramatic calitatea vietii intrauterine si, impreuna cu ea, cresterea copilului). Acestia includ ingrijirea prenatala inadec­vata (puteti reduce riscul considerabil, daca gasiti un medic devreme in sarcina si mergeti regulat la controale prenatale), dieta slaba, greutatea mica a mamei si/sau tratamentul pentru greturi le matinale se­vere, pot ajuta la remedierea acestor pro­bleme, consumul excesiv de cofeina, fu­matul (cu cat se lasa mai devreme mama de fumat, cu atat sunt mai mari sansele bebelusului de a se naste cu o greutate sanatoasa), abuzul de alcool sau alte substante, o perioada scurta de timp intre sarcini (sub 6 luni intre sfarsitul uneia si debutul urmatoarei ar putea dauna noii sarcini, lipsind-o de rezerve nutritionale, desi o nutritie excelenta, multa odihna, si o ingrijire medicala de varf vor ameliora mult conditiile uterine, daca o astfel de sarcina a inceput deja), un uter malformat sau alte probleme cu organele reproductive sau urinare (chirurgia sau alte trata­mente ar putea remedia aceste proble­me), expunerea la substante toxice sau mediu inconjurator toxic, inclusiv la locul de munca.

Cercetarile recente au decelat o varie­tate de factori aditionali care ar putea fi implicati in producerea unui bebelus prea mic. Acestia includ stresul fizic (in­clusiv lipsa cronica de odihna) si posibil stresul psihologic excesiv, o crestere ina­decvata a volumului plasmatic (sangvin) al mamei (in timpul sarcinii, volumul sangvin trebuie sa creasca, dar uneori nu se intampla asa), si deficitul de progesteron si posibil de alti hormoni. Descoperirea si tratarea acestor factori ar putea reduce de asemenea riscul de a avea un bebelus mic.

Unii factori, care predispun o femeie la RCIU. a fatului, sunt dificil sau imposibil de modificat. Acestia includ saracia si/sau lipsa educatiei (probabil deoarece este mai putin probabil ca femeia aflata in aceste circumstante, sa primeasca o in­grijire prenatala si o hrana optima), ex­punerea la DES (dietilstilbestrol) inainte de propria nastere a mamei respective, traiul la altitudine ridicata (desi acesta creste doar foarte putin riscul), antecedentele unui bebelus nascut cu greutate mica, sau cu malformatii sau an­tecedente de avorturi spontane multiple, sarcinile gemelare, cu tripleti sau mai multi fetusi, prezenta sangerarii in pri­mul sau al doilea trimestru, problemele cu placenta (precum placenta previa sau abruptio placenta), sau greturi si varsa­turi foarte severe, care continua si dinco­lo de luna a treia si nu raspund la trata­ment, o cantitate prea mare sau prea mica de lichid amniotic, hemoglobina anormala sau ruptura prematura a mem­branelor, isoimunizarea Rh. Daca ati fost la randul dvs., cu greutate mica la nastere, va supune de asemenea la un risc crescut de a naste un bebelus mic. Dar, aproape in toate situa­tiile, o nutritie optima si eliminarea celor­lalti factori de risc existenti, pot imbuna­tati sansele unei cresteri fetale normale. Chiar si atunci cand preventia si trata­mentul sunt lipsite de succes si un bebelus se naste mai mic decat este normal, sanse­le ca el sa se dezvolte bine sunt din ce in ce mai bune, gratie progreselor medicale multiple din ingrijirea nou-nascutului.




SCADEREA RISCULUI PENTRU BEBELUSUL AFLAT LA RISC


Daca exista vreun motiv ce a crede ca un bebelus ar putea sa nu fie sanatos la nastere, este important sa fiti asigurata ca el vine pe lume in cele mai bune conditii posi­bile. In majoritatea cazurilor, acest lucru in­seamna sa nasteti intr-un centru medical mare (nu centru teritorial), unul dotat pen­tru a face fata majoritatii urgentelor mater­ne sau neonatale. (Studiile arata ca acest lu­cru este preferabil, decat sa se transfere un bebelus bolnav, dupa nastere, in alt spital.) Daca aveti o sarcina cu risc crescut care va supune bebelusul la un risc mare, discutati nasterii intr-un centru medical major. Daca centrul medical este departe de casa dvs., va trebui sa faceti si aranjamentele necesare pentru a va asigura ca veti ajunge acolo, cand va sosi sorocul. S-ar putea sa existe ambulante sau chiar elicoptere special echi­pate pentru a va transporta de urgenta aco­lo daca este necesar.

Asigurati-va si ca la destinatie veti avea un specialist (sau mai multi), familiarizati cu boala dvs. si aceea a bebelusului dvs., disponibili pentru nastere.


Placenta previa

Ce este? Termenul suna ca o boala a pla­centei, dar nu este chiar asa. Se refera la pozitia placentei, nu la starea sa de func­tionare. Placenta este in acest caz atasa­ta in partea inferioara a uterului, acope­rind total, partial, sau atingand cu o mar­gine ostiumul cervical, adica orificiul uterului. In prima parte a sarcinii, o pla­centa jos inserata este relativ frecvent in­talnita, dar pe masura ce sarcina progre­seaza si uterul creste, placenta se depla­seaza de obicei in sus.8 Chiar atunci cand nu se deplaseaza in sus, probabil ea nu va cauza o problema severa, daca nu atinge orificiul cervical. In procentul re­dus de cazuri in care il atinge, poate de­clansa sangerare la sfarsitul sarcinii si la nastere. Cu cat placenta este situata mai aproape de cervic, cu atat este mai mare posibilitatea de sangerare. Atunci cand placenta blocheaza orificiul cervical, to­tal sau partial, este de obicei imposibila o nastere pe cale vaginala in conditii de siguranta.

Riscul de a avea placenta previa este mai mare la femeile care au cicatrici pe peretii uterului, de la o cezariana, de la o interventie chirurgicala pe uter, sau de la D si C dupa un avort spontan. Riscul de placenta previa poate fi de asemenea crescut de necesitatea unei suprafete placentare mai mare, datorat necesarului crescut de oxigen si nutrienti din partea fatului (datorita fumatului, travaliului la o altitudine inalta sau faptului ca sunt mai multi fetusi in uter).



PLACENTA PREVIA

Aici placenta blocheaza (acopera) complet orificiul uterin, facand nasterea pe cale vaginala imposibila.






Semne si simptome. Cel mai frecvent semn al placentei previa este sangerarea indolora, aparuta atunci cand placenta trage de portiunea inferioara a uterului, intinzandu-se (cel mai adesea intre 34 si 38 de saptamani, ocazional inainte de saptamana 28 de sarcina), desi bun pro­cent de 7-30% dintre femeile cu pla­centa jos inseraita nu sangereaza deloc inainte de nastere. Sangerarea este de obicei cu sange rosu deschis, nu se aso­ciaza cu dureri sau sensibilitate abdomi­nala semnificativa, si de obicei apare fara vreo cauza anume, desi poate fi declan­sata de tuse, screamat, sau contact sexu­al. Poate fi usoara sau abundenta si ade­sea se opreste spontan pentru o perioa­da, dar reapare mai tarziu. Atunci cand sangerarea este prezenta si se suspectea­za placenta previa, diagnosticul se stabi­leste de obicei prin ecografic intrucat placenta le blocheaza accesul, fetusii cu placenta jos inserata nu „coboara' in pelvis, de obicei, inainte de nastere.

La femeile care nu au simptome, pro­blema poate fi diagnosticata in timpul unei ecografii de rutina sau poate sa nu fie descoperita pana la nastere.

Tratament intrucat majoritatea cazuri­lor de placenta jos inserata, constatate in prima parte a sarcinii, se corecteaza sin­gure cu mult inainte de nastere si nu ridi­ca niciodata probleme, afectiunea nu ne­cesita tratament inainte de saptamana 20-a de gestatie. Daca o femeie nu are nici un fel de sangerare, dar este diag­nosticata ecografic cu placenta previa, de obicei nu este nevoie ca ea sa-si modi­fice nivelul de activitate. Ea ar trebui sa fie atenta totusi, daca apare vreo sangera­re. Daca o femeie diagnosticata cu pla­centa previa resimte o sange .are, ea va fi pusa la repaus in pat, ii va fi recomandat sa se abtina de la contactele sexuale, si va fi monitorizata mai indeaproape de catre medicul ei. Daca exista o sangerare abundenta, este de obicei necesara spita­lizarea pentru a evalua starea mamei si a bebelusului si, daca este necesar, sa se incerce stabilizarea lor. Daca sangerarea se opreste sau devine foarte usoara, se recomanda de obicei tratament conser­vator, care presupune monitorizarea atenta si suplimentarea cu fier si vitami­na C. Daca sangerarea este foarte abun­denta, pot fi necesare transfuzii de sange, pana cand bebelusul devine suficient de matur pentru nastere. Daca sarcina are mai putin de 34 de saptamani, se pot fo­losi injectii cu steroizi pentru accelera­rea dezvoltarii pulmonare a fatului. Se poate recomanda o dieta cu continut mai mare de fibre si un emolient pentru sca­un, pentru a reduce necesitatea de a va screme la toaleta. Ocazional, o mama care nu a avut sangerari timp de o sapta­mana, care are acces usor la spital (lo­cuieste la sub 15 minute de mers cu ma­sina, departare de spital), care poate fi lasata sa stea acasa in pat si care are pe ci­neva adult (asistenta medicala, o ruda sau un prieten) cu ea 24 de ore din 24 (si care poate s-o duca de urgenta cu masi­na la spital, daca este nevoie), poate fi la­sata sa mearga acasa (externata din spi­tal), si sa urmeze un regim similar cu cel din spital. Exista, in unele zone si servicii medicale la domiciliu, care ofera asisten­te pentru a va ingriji acasa si echipament, pentru astfel de situatii.

Scopul este de a incerca sa se mentina sarcina pana la cel putin 36 de sapta­mani. In acest moment, daca testarea descopera ca plamanii fatului sunt ma­turi, bebelusul poate fi nascut prin ceza­riana, pentru a reduce riscul unei hemo­ragii masive. Bineinteles, daca inainte de acest moment, bebelusul si/sau mama sunt pusi in pericol de sangerare, naste­rea nu va fi amanata, chiar daca acest lu­cru inseamna ca bebelusul va fi prema­tur. Gratie ingrijirilor de varf din unitati­le de terapie intensiva neonatala (TIN), majoritatea acestor bebelusi se compor­ta mult mai bine conectati la echipamen­tul de sustinere a functiilor vitale din TIN, decat conectati cu o placenta care sangereaza in uter.

Aproximativ 3 din 4 femei cu placen­ta previa diagnosticate, nasc prin ceza­riana, inainte ca travaliul sa inceapa. Ra­reori, daca aceasta afectiune nu este des­coperita pana la debutul travaliului, daca sangerarea este usoara si placenta nu blo­cheaza complet orificiul cervical, se poa­te incerca nasterea vaginala. In orice caz, rezultatele sunt de obicei excelente, desi placenta previa reprezenta mai demult o amenintare foarte serioasa, aproape 99% dintre mamele cu aceasta problema ies cu bine din nastere, si la fel si aproape toti bebelusii lor.


Corioamniotita

Ce este? Corioamniotita este o infectie a lichidului amniotic si a membranelor fetale. Este diagnosticata la 1 % dintre sar­cini, desi se crede ca incidenta sa reala ar fi mai crescuta. Infectia se presupune ca este o cauza majora de nastere prematu­ra si de rupere prematura a membranelor.

Semne si simptome. In unele cazuri, corioamniotita nu are nici un simptom, in special la inceput. Diagnosticul este in­greunat de faptul ca nu exista nici un test simplu care sa poata confirma prezenta infectiei. Adesea, primul semn de corioamniotita este pulsul rapid al mamei (tahicardia). (Tahicardia poate fi cauzata de asemenea si de deshidratare, medica­mente, hipotensiune arteriala sau anxie­tate, dar ar trebui oricum raportata medi­cului.) Apoi apare febra peste 37,4°C si in multe cazuri sensibilitate uterina. Daca membranele s-au rupt deja, lichidul am­niotic ar putea mirosi urat, daca mem­branele sunt intacte, ar putea exista o se­cretie vaginala neplacut mirositoare, cu originea in colul cervical. Testele de labo­rator vor arata un numar crescut de leucocite (un semn ca organismul se lupta cu o infectie). Fatul ar putea obtine un scor scazut la testele de profil biofizic, fapt ce indica suferin­ta fetala. Nou-nascutul are risc de infec­tie (care poate fi tratata cu antibiofice) si posibil de scor APGAR mic, dar nu si de probleme pe termen lung (de obicei).

Tratament Corioamniotita poate fi cau­zata de un spectru variat de microorga­nisme, iar tratamentul va depinde de mi­croorganismul specific implicat, cat si de starea mamei si a fatului. De obicei, ina­intea inceperii tratamentului vor fi eli­minate alte motive posibile ale simptomelor, se vor recomanda teste de labora­tor pentru determinarea microorganis­mului cauzator al infectiei, si fatul va fi monitorizat. Daca sarcina este aproape de termen si membranele s-au rupt si/sau mama sau fatul sunt in suferinta, in gene­ral se prefera prompt o nastere. Daca fa­tul este extrem de imatur, se administrea­za cantitati mari de antibiotice, care ajung si le protejeaza si fatul, in timp ce situatia este monitorizata cu atentie. Se amana nasterea, daca este posibil, pana cand fatul este mai matur.

Preventia. Progresele recente medicale, care permit diagnosticul si tratamentul mai precoce al corioamniotitei, au redus riscul acesteia atat pentru mama, cat si pentru bebelus, riscul va fi redus si mai mult intr-o imbunatatire si mai avansata a echipamentelor de diagnostic si printr-o mai buna intelegere a posibilitatilor de prevenire a acestor infectii.


Ruptura prematura a membranelor (RPM)

Ce este? RPM se refera la ruperea mem­branelor (sau a „pungii cu apa'), care contine fatul, inainte de 37 de saptamani de gestatie. Riscul major al RPM este nas­terea prematura, alte riscuri includ in­fectia lichidului amniotic (si posibil a fa­tului), prolapsul sau compresia cordo­nului ombilical si abruptio placenta. (Ruptura prematura a membranelor, care nu are loc inainte de termen, - adica are loc dupa 37 de saptamani de gestatie, dar inainte ca travaliul sa inceapa)

Semne si simptome. Un semn este scurgerea de lichid (brusc o cantitate mare, sau o scurgere continua) din vagin, scur­gerea este mai abundenta atunci cand fe­meia sta culcata. O examinare a vaginului deceleaza un lichid alcalin, care se scurge din colul uterin, acest lichid nu este acid, asa cum ar fi o secretie vaginala sau urina ce provine din uretra. Pentru diagnostica­rea RPM se pot folosi mai multe teste.

Tratament Majoritatea medicilor sunt de acord ca gravida care sufera o ruptu­ra prematura a membranelor, inainte de termen, ar trebui initial supravegheata cu atentie, pentru o perioada variind in­tre cateva ore si o zi. In timpul acestei evaluari initiale ea va fi probabil internata in spital, pentru repaus la pat si mo­nitorizata cu grija pentru a vedea daca incep contractiile, se evalueaza de ase­menea si starea fatului se verifica pe­riodic pulsul mamei si numarul ei de leucocite din sange, pentru ca medicii sa poata actiona imediat daca apare vreo infectie, care ar conduce la nastere pre­matura. Se poate de asemenea preleva o cultura din cervix pentru a cauta o infec­tie si in multe cazuri se administreaza antibiotice intravenos chiar inainte sa vina rezultatele culturii, pentru a pre­veni orice infectie care ar putea patrun­de in sacul amniotic deschis. Antibioti­cele par sa prelungeasca rastimpul pana la nastere in caz de RPM inainte de ter­men, imbunatatind prognosticul pentru fat. Se pot administra steroizi pentru a ajuta plamanii fatului sa se maturizeze si, posibil, sa se previna alte complicatii la nou-nascut.

Daca incep contractiile si se crede ca fatul este prea imatur pentru nastere, se poate administra medicatie pentru a in­cerca sa le previna. Atata timp cat atat mama cat si fatul sunt in stare buna, acest tratament conservator poate li continuat pana cand sunt in stare buna, acest trata­ment conservator poate fi continuat pana cand se considera ca fatul este suficient de matur pentru nastere. Daca in vreun moment se crede ca bebelusul este in pe­ricol, se va incepe imediat nasterea. Rare­ori ruptura membranelor se vindeca si scurgerea de lichid amniotic se opreste spontan. Daca se intampla acest lucru, i se va permite mamei sa mearga acasa si sa-si reia rutina normala zilnica, rama­nand atenta la semnele eventuale ale unei scurgeri viitoare.

Unii medici incearca sa intarzie naste­rea pana la 33-34 de saptamani. (Pentru a-i ajuta sa decida daca sa induca sau nu travaliul, unii medici practica amniocenteza sau verifica lichidul amniotic din va­gin, pentru a determina maturitatea pul­monara a plamanilor bebelusului.)


Cu tratamentul corect in RPM inain­te de termen, atat mama cat si bebelusul ar trebui sa evolueze bine, desi daca nas­terea este prematura, va fi o lunga sede­re in terapia intensiva neonatala pentru bebelus.

Prevenirea. Studiile au aratat ca ruptu­ra prematura a membranelor se asociaza uneori cu proasta nutritie, asa incat man­cand cea mai buna dieta posibila va poate ajuta sa evitati aceasta complicatie. Infectiile vaginale, in special vaginoza bacteriana, pot conduce la RPM inainte de termen, de aceea, prevenirea si trata­rea acestor infectii pot preveni eficient RPM inainte de termen.


Travaliul prematur

Ce este? Travaliul este prematur atunci cand el incepe dupa varsta de viabilitate fetala (20 saptamani in majoritatea state­lor) si inainte de saptamana 37 (dupa care bebelusul se considera la termen). Aproximativ 10% dintre bebelusi se nasc prematur in Statele Unite. Exista o mare varietate de factori de risc, care se asociaza cu travaliul prematur, inclusiv varsta mamei sub 18 ani si peste 40, ingri­jiri medicale inadecvate sau absente, fu­matul, folosirea cocainei, antecedente de chiuretaje la cerere multiple, anteceden­te de nasteri premature, expunerea gravi­dei la DES in utero, o greutate foarte sca­zuta a gravidei inainte de sarcina, un uter malformat, cervix incompetent, fibroame uterine, infectia vaginala, a lichidului amniotic, de tract urinar sau alte infectii (inclusiv cele ale gingiilor), producerea prea devreme a hormonului oxitocina, hipertensiunea sau alta boala cronica a mamei, exces de lichid amniotic, RPM inainte de termen, placenta previa, san-gerare in trimestrul al doilea, sarcina gemelara sau multipla, stres fizic extrem la serviciu (in special statul in picioare sau mersul pe jos mai mult de 5 ore pe zi in trimestrul al treilea), sau abuzul fizic de catre partener.

Nasterile premature sunt de asemenea mai obisnuite la femeile dezavantajate si in randul adolescentelor sau mamelor sin­gure, mai probabil pentru ca acestea au mai multi factori de risc, in special faptul ca ele sunt mai putin bine ingrijite medi­cal si au mai putin sprijin in timpul sarci­nii. Totusi, mai sunt multe lucruri necu­noscute despre ce anume cauzeaza debu­tul prematur al travaliului; cel putin juma­tate dintre femeile care intra prematur in travaliu nu au factori de risc cunoscuti.

Semne si simptome. Acestea constau in crampe asemanatoare celor menstruale, cu sau fara diaree, greata sau indigestie, dureri lombare sau presiune in zona infe­rioara a spatelui, dureri sau presiune in pelvis, coapse sau zona inghinala, o se­cretie apoasa sau rozata sau maronie, probabil precedata de eliminarea unui dop mucos, gros gelatinos, si/sau o scur­gere de lichid amniotic din vagin, con­tractii uterine sau intarirea uterului. Daca testarea gaseste nivele ridicate de fibronectina fetala (FFN, forma de proteina care se gaseste in lichidele organismului) in lichi­dul vaginal sau cervical - chiar si atunci cand nu exista nici un simptom - riscul de nastere prematura este crescut. Modi­ficarile colului uterin (subtiere, dilatare sau scurtare masurate ecografic) vor indi­ca daca travaliul prematur a inceput sau este pe cale sa inceapa.

Tratament Atentia medicala imediata, orientata catre simptomele de mai sus, este importanta, caci tratamentul poate ocazional sa opreasca sau sa amane trava­liul prematur, si fiecare zi petrecuta in plus de bebelus in uter, ii imbunatateste sansele de supravietuire.

Amanarea sau prevenirea debutului travaliului prematur poate adesea sa fie realizata prin limitarea contactelor sexua­le si a altor activitati fizice, repaus total sau partial la pat, vizite saptamanale (de catre o asistenta) la domiciliul dvs. si, daca este necesar, spitalizare. Monitorizarea uterina la domiciliu, recomandata mai de­mult, s-a demonstrat ca nu este eficienta. La aproximativ jumatate dintre femeile care au contractii puternice premature tara sangerare, doar repausul la pat, in spital, fara medicatie, va opri contractiile. Daca membranele sunt intacte si colul nu s-a scurtat si nu s-a subtiat, 3 din 4 dintre aceste femei vor duce sarcina la termen. Se pot administra agenti tocolitici pentru oprirea contractiilor daca acest lucru este neaparat necesar9 (medicamente precum nifedipin, indometacin, ritodrina, terbutalina si sulfatul de magneziu, care relaxea­za uterul si au puterea de a opri contracti­ile). In fiecare caz vor fi luate in calcul ris­curile si beneficiile, si va fi administrat cel mai sigur tocolitic pentru cea mai scurta perioada de timp posibila. In prezent, nu se recomanda folosirea pe termen lung a acestor medicamente. Desi ele pot opri contractiile si travaliul temporar, medica­mentele tocolitice, administrate singure nu s-au dovedit eficiente in ameliorarea starii fatului, in apropierea nasterii sau dupa nastere, si pot avea efecte adverse asupra mamei. Se studiaza inca medica­mente noi, ce probabil se vor dovedi mai eficiente si mai sigure in administrare.

Atunci cand mama si/sau copilul se afla in pericol iminent din cauza unei boli sau altor probleme (ca in 1 din 4 nasteri premature), nu se face nici o incercare de a amana nasterea.

Uneori, atunci cand acest lucru este considerat prudent, se amana nasterea pentru aproximativ 24 de ore, pentru a permite ca administrarea steroizilor sa amelioreze maternitatea fetala pulmona­ra. Se pot administra antibiotice, in special daca se crede ca infectia a declansat travaliul pr« matur. Nasterea intr-un cen­tru meditai, dotat cu terapie intensiva nconarala (TIN), poate imbunatati prog­nosticul nou nascutului si justifica trans­ferul mamei, cu bebelusul n utero, spre acest centru, inainte de nastere, daca ea este suficient de stabila pentru un trans­port in siguranta.

Prevenirea. Nu pot fi evitate toate naste­rile premature, caci nu toate se datoreaza unor factori de risc ce pot fi preveniti. Totusi, toate masurile urmatoare reduc riscul nasterii premature: obtinerea pre- coce a unei ingrijiri medicale bune, o buna ingrijire dentara, evitarea fumatului, a cocainei, alcoolului si altor droguri si medicamente, care nu sunt prescrise de catre medicul dvs., tratamentul oricarei infectii, in special cele ale tractului geni­tal, daca ascultati recomandarile medicu­lui dvs. cu privire la limitarea activitatilor extenuante, inclusiv a contactului sexual si a orelor petrecute in picioare sau mer­gand pe jos (la serviciu), in special daca ati mai avut nasteri inainte de termen, ra­portarea oricarui abuz din partea sotului si asigurarea ca acesta nu va continua.


CUM SE POATE PREZICE NASTEREA PREMATURA


Chiar si in randul femeilor cu risc crescut pentru nastere prematura, majoritatea duc sarcina la termen. Un mod de a prezice travaliul prematur este prin examinarea secretiei vaginale sau cervicale, pentru a cauta fibronectina fetala (FFN). Studiile arata ca unele femei care dau rezultate pozitive la testul pentru FFN, au sanse mari de a intra in travaliu prematur in decurs de 1-2 saptamani dupa testare. Testul este insa mai bun in a diagnostica fe­meile care nu se afla la risc crescut de a intra in travaliu prematur (prin de­tectarea FFN), decat sa le diagnosti­cheze pe cele care au risc de travaliu prematur.* Atunci cand se deceleaza FFN, se iau masuri pentru a reduce sansele travaliului prematur. Testul nu este disponibil pe scara larga, este scump si este de obicei rezervat doar pentru femeile cu risc crescut. Daca nu sunteti considerata la risc crescut pentru nasterea prematura, nu aveti nevoie de testarea pentru FFN.

* Rezultatele fals pozitive apar daca an­terior testarii se practica ur tuseu vagi-nal, sau daca in ultimele 24 de ore inain­tea testarii a avut loc un contact sexual sau alta manipulare a colului.


Tromboza venoasa

Ce este? Este vorba despre un cheag de sange care se dezvolta intr-o vena, de obi­cei o vena a membrelor inferioare. Fe­meile sunt mai susceptibile la tromboze in timpul sarcinii, nasterii si in special in perioada post-partum. Acest lucru se in­tampla deoarece natura, ingrijorata pe buna dreptate de o pierdere excesiva de sange la nastere, tinde sa creasca capaci­tatea de coagulare a sangelui - ocazional exagerand - si deoarece uterul marit in­greuneaza intoarcerea sangelui din vene­le partii inferioare a corpului, inapoi la inima. Formarea de cheaguri de sange in venele superficiale, aflate in apropierea suprafetei corpului (tromboflebita) 'pa­re la 1-2% dintre sarcini. Tromboza venoasa profunda (formarea unui cheag intr-o vena profunda a piciorului), care ne-tratata poale duce la mobilizarea cheagu­lui spre plamani si la punerea in pericol a vietii pacientei, este din fericire mai rara. Femeile care au un risc oarecum crescut de dezvoltare a cheagurilor de sange sunt acelea care au antecedente familiale de tromboze, care au peste 30 de ani, care au avut mai mult de 3 nasteri anterioare, au stat la pat pentru perioade lungi de timp, sunt supraponderale, anemice sau au vene varicoase, sau au avut nasteri cu forcepsul sau cezariene in antecedente.

Semne si simptome. In tromboflebita su­perficiala, este de obicei o zona rosie, dure­roasa care are forma liniara, deasupra unei vene superficiale a coapsei sau gambei.

In tromboza venoasa profunda (TVP), piciorul poate parea greu si dureros, poa­te exista sensibilitatea si intarirea coapsei sau gambei, umflarea ei (variind de la usoara pana la severa), distensia venelor superficiale si durere in gamba la flexia labei piciorului (adica daca intoarceti de­getele de la picioare in sus, spre barbie). Orice astfel de simptome, ca si orice alte simptome neobisnuite la nivelul membre­lor inferioare, febra inexplicabila sau pul­sul rapid, ar trebui raportate medicului. Cheagul de sange poate fi evidentiat cu ajutorul ecografiei, flebografiei (folosirea unui instrument care inregistreaza pulsul venos) sau altor metode. Daca cheagul de sange a ajuns in plamani (embolism pul­monar), poate apare durere in piept, tuse cu expectoratie spumoasa si sangvinolenta, puls rapid (tahicardie) si respiratie ra­pida (tahipnee), albastrirea buzelor si a varfurilor degetelor, si febra. Aceste simp­tome necesita ingrijiri medicale imediate.

Tratament Dupa diagnosticare, trata­mentul va depinde de tipul cheagului si de gradul de obstructie pe care-l produ­ce. Un cheag superficial va fi tratat cu odihna (repaus), ridicarea piciorului afec­tat, unguente locale, caldura umeda locala, o soseta elastica compresiva si po­sibil aspirina (post-partum). Prenatal, in cazul TVP, se administreaza un anticoagulant (aproape intotdeauna heparina), de obicei intravenos timp de o saptamana sau 10 zile, apoi subcutanat pana la debu­tul travaliului, moment in care se intreru­pe tratamentul. La mai multe ore dupa nastere, tratamentul se reia, si se continua cateva saptamani post-partum. Rareori, se poate insera un filtru in vena cava infe­rioara, o vena care primeste sangele de la membrele inferioare si organele pelvine si abdominale si il duce la inima, pentru a preveni mobilizarea unui cheag din ve­nele picioarelor pana in plamani. Daca cheagul ajunge la plamani, pot fi necesare medicamente si o interventie chirurgicala, precum si tratament pentru efectele ad­verse de insotire ale acestuia. Tratamentul TVP in perioada post-partum este aproxi­mativ acelasi, dar fara intreruperea lui pentru nastere si travaliu.

Prevenirea. Cel mai bun tratament este preventia: purtati pantaloni-ciorapi elas­tici daca sunteti susceptibila la formarea de tromboze sau apartineti unei categorii cu risc crescut, evitati statul asezat pentru mai mult de o era fara sa va ridicati si sa va plimbati putin, intinzandu-va picioare­le, exersati-va picioarele asa cum va reco­manda medicul si nu faceti exercitii si nu dormiti intinsa pe spate la orizontala.


Complicatii neobisnuite ale sarcinii


Urmatoarele complicatii ale sarci­nii sunt, in cea mai mare parte, rar intalnite. In general gravida are o probabilitate extrem de scazuta sa se intalneasca cu vreuna dintre ele. Asa ca, din nou o spunem, cititi aceasta sec­tiune doar daca aveti nevoie - si chiar si atunci, cititi doar ceea ce vi se aplica dvs.

Daca dvs. sunteti diagnosticata cu ori­care dintre aceste complicatii in timpul sarcinii, folositi informatiile de aici pen­tru a invata despre boala respectiva si de­spre tratamentul ei (precum si despre po­sibilitatile de prevenire a bolii in sarcini­le dvs. viitoare), dar realizati ca protoco­lul folosit de medicul dvs. pentru a va trata, poate fi diferit.


Hyperemesis gravidarum

Ce este? Este o forma exagerata a greturilor matinale, fiind caracterizatii prin var­saturi excesive, care apar probabil la mai putin de una la 200 de sarcini. Este mai frecventa la gravidele care sunt la prima lor sarcina, la gravidele tinere, obeze, la femeile cu sarcini gemelare sau multiple, si la cele care au suferit de aceasta afectiu­ne intr-o sarcina anterioara. Un factor im­plicat este sensibilitatea centrului vomei, din creier, care se pare ca variaza de la persoana la persoana, stresul psihologic poate juca si el un rol ocazional. Un alt factor declansator ar putea fi consumul excesiv de grasimi saturate, precum si dezechilibrele endocrine, deficitul de vi­tamina B si infectia cu 11 pylori.

Semne si simptome. Greata si varsaturi­le caracteristice inceputului de sarcina sunt neobisnuit de frecvente sj severe (poate fi imposibil sa tolerati orice ali­ment, fara a le varsa) si dureaza mai mult timp (cateodata pe parcursul tuturor celor 9 luni de sarcina). Alte simptome includ urinarile rare, cu urina galben inchisa (semne de deshidratare, datorata pierde­rii de lichide prin varsaturi), scadere pon­derala mai mare de 5% din greutatea cor­porala initiala, si/sau sange in materialul varsat. Netratate, varsaturile frecvente pot conduce la malnutritie, deshidratare si po­sibil efecte daunatoare asupra sanatatii mamei si fatului, asa ca oricare dintre aceste simptome ar trebui raportate medi­cului dvs. Durerile abdominale severe, im­preuna cu greturile matinale (cu sau fara alte simptome) pot semnala o problema cu colecistul sau pancreasul, necesitand ingrijiri medicale prompte.

Foarte rar, greata si varsaturile incep in trimestrul al treilea si sunt insotite de dureri abdominale superioare si, mai tar­ziu, de stare confuzionmala. Aceste simp­tome, cel mai probabil apar la femeile cu o tulburare metabolica si pot fi semnul preeclampsiei sau unei hepatite acute, necesitand de asemenea ingrijiri medica­le imediate.

Tratament Cazurile usoare pot fi contro­late acasa prin masuri dietetice, odihna, banderole de acupresiune (Sea Bands sau Relief Bands pe baza de baterii), antiacide si medicatie antiemetica (impo­triva varsaturilor).10 In unele cazuri, se poate administra medicatia printr-o pompa. Tratamentul acesta este de obicei eficient, dar unele femei resimt efecte ad­verse suficient de severe pentru a le face sa doreasca intreruperea terapiei. Si tera­piile complementare sau alternative pot aduce oarecare alinare (precum acu­punctura, biofeedback, meditatia, hip­noza). Va poate fi util sa mancati cantitati mici de mancare, mai frecvent, cu multe lichide intre mese. Ar trebui evitate, in afara de alcool si tutun (care sunt interzise pentru toate femeile gravide), si cofeina, bauturile carbogazoase si alimentele bogate in grasimi. Daca varsaturile continua si se pierde o greutate semnificativa ponderala, poate fi necesara spitalizarea.

Se pot practica si alte teste pentru a elimina cauzele varsaturilor, care nu sunt legate de sarcina, precum gastrita, o oclu­zie (stenoza intestinala), pietre la vezica biliara, sau un ulcer. Repausul intr-o ca­mera intunecata si limitarea vizitatorilor reduc stimularile, se pot oferi counsulting si psihoterapie, in scopul reducerii tensiunii, ce poate exacerba simptomele. Daca este necesara, se poate administra hrana parenterala, impreuna cu un anti-emetic si o solutie de electroliti. Atunci cand se restabileste echilibrul hidroelectrolitic (de obicei in 24-48 de ore), se incepe o dieta alcatuita din lichide strecu­rate. Daca aceasta este tolerata, gravida va trece treptat la 6 mese mici pe zi. Daca ea nu poate tolera inca mancarea in stomac, se poate continua hranirea parenterala (intravenoasa), desi i se vor oferi si unele alimente pe cale orala. Atunci, cand pro­blema persista suficient de mult timp pentru a ameninta sanatatea mamei sau a fatului, se adauga nutrienti speciali la li­chidele de hidratare intravenoasa, pentru a-i hrani pe amandoi, permitand totoda­ta cateva saptamani de repaus tractului digestiv. Acesta se numeste „hiperali-mentarea intravenoasa'. Acest procedeu permite aproape intotdeauna sarcinii sa continue fara a se produce vreun rau ma­mei sau fatului. Vestea buna este ca, ori­cat de rau s-ar simti gravida, bebelusul ei probabil nu este afectat. Majoritatea stu­diilor arata ca nu exista deosebiri in ceea ce priveste starea de sanatate sau alte di­ferente intre nou-nascutii femeilor cu hyperemesis gravidarum si cu ai mame­lor fara aceasta afectiune.


Sarcina molara

Ce este? La aproximativ 1 la 2 000 de sar­cini in Statele Unite - mai frecvent la fe­meile de peste 45 de ani decat la cele mai tinere - se formeaza o masa anormala de celule, in locul embrionului, in uter dupa fertilizare. Trofoblastul - invelisul de celu­le care tapeteaza sacul gestational - se converteste intr-o serie de vezicule asema­natoare cu tapioca, in loc sa inceapa sa formeze o placenta sanatoasa. Fara un sis­tem de sustinere placentar, oul fertilizat se deterioreaza. O sarcina molara, cunos­cuta si drept boala rrofoblastica sau mola hidatiforma, este probabil cauzata de o anomalie cromozomiala a oului fertilizat.

Semne si simptome. Primul semn al sar­cinii molare este o secretie vaginala inter- mitenta (dar cateodata continua) si ma­ronie. Adesea, greturile matinale obis­nuite, devin anormal de severe. Pot exis­ta nivele excesive de hormoni tiroidieni in circulatia mamei, probabil stimulate de nivelele crescute de hCG (gonadotro-pina corionica umana). Pe masura ce sar­cina progreseaza, una din 5 femei pierd cateva vezicule pe cale vaginala. Uterul este mai mare decat ar fi de asteptat si moale, in loc sa fie ferm, nu se pot detec­ta batai cardiace fetale. Pot apare si pre-eclampsia (cu cresterea tensiunii sange­lui, edeme excesive si proteine in urina) sau in unele cazuri pierdere ponderala si alte semne de activitate tiroidiana crescu­ta. Diagnosticul definitiv depinde de exa­minarea ecografica, care va arata absen­ta tesutului embrionar sau fetal si uterul destins, plin de acele mici vezicule. Si ovarele pot fi marite de volum, datorita nivelelor crescute de hCG.

Tratament Se practica dilatarea colului uterin si golirea atenta a continutului uterin, adica D si C. Este importanta urma­rirea caci aproximativ 10-15% dintre sar­cinile molare nu se opresc din dezvoltare imediat dupa D si C. Daca nivelele san­gvine de hCG nu revin la normal, se mai practica un chiuretaj uterin (D si C). In situatia rara cand nivelele hCG raman cres­cute si dupa al doilea chiuretaj uterin, me­dicul va cauta o noua sarcina sau intinderea tesutului molar spre vagin sau plamani, care ar putea fi tratata prin chimioterapie. Foarte rar, o sarcina molara se malignizeaza, asa ca urmarirea stricta medicala este importanta dupa o sarcina molara, intrucat aceasta afectiune este vindecabila printr-un diag­nostic precoce si tratament.

In prezent se recomanda ca, in gene­ral, sa se amane o noua sarcina pentru un an, dupa o sarcina molara; cercetari­le au aratat ca de obicei astfel de sarcini sfarsesc cu bine. Este vitala o supra­veghere atenta a sarcinilor ulterioare, caci se poate dezvolta o alta mola.

Prevenirea - intrucat exista unele dovezi interesante, care asociaza boala trofoblastica cu un consum dietar inadecvat de proteine animale si vitamina A, este o idee buna sa consumati din plin din amandoua (vedeti Dieta sarcinii, despre necesarul de „Proteine' si „Legumele fo­ioase verzi si galbene si fructele galbe­ne') inainte de o noua sarcina si pe toa­ta durata acesteia.


CAND SE DETECTEAZA UN DEFECT SEVER FETAL

Acesta este cosmarul oricui trece printr-o metoda de diagnostic prenatal: cand ceva pare ca nu este in regula, atat de grav incat ar trebui avuta in vedere termi­narea sarcinii. Faptul ca un astfel de cos­mar devine doar foarte rar o realitate, nu reprezinta o consolare pentru cuplurile care primesc raportul cu rezultatele infri­cosatoare.

inainte de a va gandi la terminarea sar­cinii, ar trebui sa fiti siguri ca diagnosticul este corect. Intrebati-va doctorul daca re­zultatul acesta poate fi confirmat prin alte teste. Apoi mai obtineti o a doua parere si o explicatie clara despre optiunile pe care le aveti, de preferat din partea unui consi­lier genetic sau a unui specialist de medi­cina materno-fetala.

Daca sarcina trebuit terminata, puteti descoperi ca este greu sa va linistiri. Priete­nii si rudele dvs. bine intentionate ar putea sa nu inteleaga prin ce treceti dvs. si pot subestima ceea ce considerati o tragedie, cu comentarii de tipul „Este cel mai bine asa' sau „Puteti incerca din nou'. Ar pu­tea sa va ajute sa faceti fata dezastrului aju­torul de specialitate - de la medicul dvs., un terapeut, un asistent social sau un con­silier genetic - sau ajutorul venit din partea unui grup de parinti care au trecut prin acelasi tip de experienta nu va fi usor sa acceptati pierderea suferita. Probabil ca veti trece prin toate sau cele mai multe sta­dii ale durerii - negare, furie, targuiala si depresie - inainte de a ajunge la acceptare.

Adesea, cuplurile care primesc vesti proaste se incarca cu o povara inutila si suplimentara: vinovatia. Este important sa intelegeti ca defectele fetale (malforma­tiile) sunt cel mai adesea o intamplare. Nu v-ati facut rau intentionat bebelusului dvs., iar daca ati facut-o neintentionat, nu aveti nici o vina.

Daca va hotarati sa intreruperi sarcina, va poate ajuta sa stiti ca, daca diagnosticul nu ar fi fost pus prenatal, ati fi dus sarcina la termen, ati fi ajuns s-o cunoasteti si s-o in­dragiti timp de 9 luni, numai pentru a va pierde bebelusul la scurt timp dupa naste­re. Sau ari fi nascut un bebelus care ar fi za­cut luni sau ani de zile, fara a trai asa cum ne asteptam cu totii. In schimb, pana in momentul in care ar fi fost data de nastere, aveti sansa sa mai ramaneti o data gravida - de data aceasta, sa speram, cu un bebelus sanatos. Aceasta insa, bineinteles, nu va im­piedica sa jeliti pierderea acestui bebelus - ceea ce este foarte important sa si faceti.

Daca, in ciuda unui prognostic fara speranta (datorita convingerilor religioase sau de alt tip) optati sa continuati sarcina, veti avea nevoie de si mai mult ajutor -nu numai din partea cuplurilor care au fa­cut aceeasi alegere, ci si din partea echipei dvs. de ingrijire medicala. Conteaza enorm intr-un moment atat de dificil, sa aveti un medic sensibil, care este doritor sa va sustina pe durata restului sarcinii, a nas­terii si dupa aceea.


Sarcina molara partiala

Ce este? intr-o sarcina molara partiala, ca si in sarcina molara completa, exista o dezvoltare anormala a trofoblastului. Totusi in acest caz, este pre­zent si tesut embrionar sau fetal identifi­cabil. Daca fatul supravietuieste, poate avea restrictie de crestere si o varietate de malformatii congenitale, precum dege-tele lipite (de la maini si picioare) si hidrocefalie (apa in creier). Daca se naste un bebelus normal, de obicei se descope­ra ca el facea parte dintr-o sarcina multi­pla, iar mola partiala a apartinut celui­lalt gemen care s-a deteriorat.

Semne si simptome. Sunt similare cu cele ale avortului incomplet sau ale sarci­nii oprite in evolutie. Exista de obicei o sangerare vaginala neregulata, lipsa ba­tailor cardiace fetale, si un uter care are dimensiuni mai mici sau normale compa­rativ cu varsta gestationara. Doar un mic procent dintre femeile cu sarcini partia­le molare au uterul marit, asa cum se in­tampla de obicei in cazul molei comple­te. Diagnosticul se stabileste pe baza exa­menului ecografic si nivelului de hCG.

Tratament Daca fatul traieste si pare sa fie (la ecografic) in stare buna, probabil se va lasa sarcina sa evolueze in conti­nuare. Daca nu, tratamentul si urmari­rea sunt similare celor din mola comple­ta, iar o noua sarcina nu este recomanda­ra pana cand nivelele de hCG nu au rost normale timp de un an.

Preventia. Majoritatea femeilor pot avea bebelusi sanatosi, dupa ce au avut o sar cina molara partiala, dar intrucat exista riscul unei recurente, este importanta examinarea ecografica precoce in sarcini­le ulterioare, pentru a exclude aceasta posibilitate.

Coriocarcinomul

Ce este? Coriocarcinomul este un cancer extrem de rau, asociat direct cu sarcina. Cam jumatate din cazuri se dezvolta por­nind de la o sarcina molara, 30-40% dupa un avort spontan, si 10-20% dupa o sarcina normala.

Semne si simptome. Semnele bolii in­clud sangerare intermitenta dupa un avort spontan, o sarcina, sau indeparta­rea unei mole, impreuna cu nivele crescute de hCG si o tumora in vagin, uter sau plamani.

Tratamentul. Chimioterapie. Cu diag­nostic precoce si tratament, supravietui­rea este regula si fertilitatea nu este afec­tata, desi se recomanda amanarea sarcinii pentru 2 ani dupa terminarea tratamen­tului si dupa ce exista dovezi ca nu mai exista afectari reziduale.


Eclampsia

Ce este? Eclampsia apare atunci cand preeclampsia evolueaza si cuprinde sistemul nervos central, con­ducand la convulsii si uneori coma. Eclampsia este o boala foarte severa dar extrem de rara, care, netratata, poate fi fatala atat pentru mama cat si pentru fat. Foarte putine femei care primesc ingrijiri medicale de calitate, progreseaza de la preeclampsie (o afectiune controlabila) la afectiunea mai severa - eclampsie.

Semne si simptome. Eclampsia se ca­racterizeaza prin convulsii. Acestea pot apare fara nici un avertisment si de obicei apar in timpul nasterii sau in apropie rea acesteia. Pot apare si convulsii post-partum, majoritatea in primele 48 de ore dupa nastere, dar pot apare si la 3 sap­tamani post-partum.

Tratament Femeia este protejata, pentru a nu se lovi in timpul convulsiilor. Se ad­ministreaza oxigen si medicamente pen­tru a opri convulsiile, mediul inconjura­tor al femeii este pastrat liber de stimuli precum lumina si zgomotul, pe cat posi­bil. In general se va induce travaliul sau se va practica o cezariana, atunci cand starea femeii este stabila. Cu o ingrijire optima, rata de supravietuire este de 98% si majoritatea femeilor revin repede la normal dupa nastere, desi este inca ne­cesara o monitorizare atenta pentru a fi siguri ca tensiunea arteriala nu ramane ridicata si convulsiile nu continua.

Prevenirea. Controlul adecvat al preeclam-psiei poate preveni cu succes transformarea acesteia in eclampsie. Este ce o importanta critica si urmarirea post-partum.


Sindromul HELLP

Ce este? Sindromul HELLP (Hemoliza, EL de la enzime hepatice crescute, si LP de la numar scazut de trombocite) este o afectiune care poate apare de sine stata­toare sau asociata cu preeclampsia. Se caracterizeaza prin anomalii hepatice si ale celulelor sangelui (trombocitopanie) si dureri abdominale superioare severe (din cauza distensiei ficatului), greata si posibil varsaturi. Atunci cand apare HELLP, exista un risc mai crescut de complicatii pentru mama, ducand la le­ziuni permanente ale sistemului ei ner­vos, ale vaselor de sange, plamanilor, ri­nichilor si altor organe, si restrictie de crestere intrauterina (datorita scaderii aportului de oxigen prin placenta) sau deprivare de oxigen a copilului.

Semne si simptome. Simptomele sunt foarte vagi, constatandu-se c stare de rau generala, dureri gastrointestinale, greata, varsaturi, dureri de cap si alte simptome asemanatoare unei viroze, in trimestrul al treilea de sarcina. Pot exista de aseme­nea si mancarimi ale pielii si majoritatea femeilor au dureri si sensibilitate severa in partea dreapta a abdomenului superior. Testele sangvine arata un numar scazut de trombocite, enzime hepatice crescute si hemoliza (distructia celulelor rosii ale sangelui). Functia hepatica se deteriorea­za rapid la femeile cu HELLP, astfel incat tratamentul este vital.

Tratament. In cazul sindromului HELLP, se considera absolut necesara nasterea, odata ce a fost stabilit diagnos­ticul, dar aceasta poate fi amanata daca fatul este foarte prematur (de obicei sub 26 de saptamani). Asteptarea chiar de cateva zile - in care se administreaza steroizi - pare sa ajute la maturarea plama­nilor fetali si sa amelioreze starea mamei in acelasi timp. Dar acest lucru se reco­manda de obicei doar intr-un centru me­dical major. Imediat dupa diagnostic, in timp ce se asteapta stabilirea deciziei de a naste, femeile cu sindrom HELLP sunt puse la repaus complet la pat (culcate pe partea stanga) si li se administreaza sulfat de magneziu, pentru a preveni convulsi­ile, impreuna cu medicamente antihiper-tensive si lichide intravenoase, dupa ne­voie. Se va monitoriza de asemenea si sta­rea fetala.

Preventia. Intrucat o femeie care a avut HELLP intr-o sarcina anterioara are o susceptibilitate crescuta de a-l face din nou, va fi necesara o monitorizare stricta in orice sarcina ulterioara.


Abruptio placenta

Ce este? Este separarea placentei, sau de­colarea ei, de peretele uterului, prematur. Boala este raspunzatoare pentru 1 din 4 cazuri de sangerare de trimestrul III. Apa­re mai frecvent la mamele mai in varsta care au mai nascut, si la femeile care fumeaza, sau consuma droguri ilegale precum co­caina, au hipertensiune (cronica sau in­dusa de sarcina), au luat aspirina in ultima parte a sarcinii, sau au mai suferit o deco­lare prematura de placenta in anteceden­te. Cauza ocazionala a abruptio placenta este un cordon ombilical scurt sau trau­matismul datorat unui accident.

Semne si simptome. In cazul unei deco­lari usoare a placentei, poate apare san­gerare, la fel de usoara ca un flux men­strual redus sau la fel de abundenta ca un flux menstrual abundent, si poate sau nu sa contina cheaguri. Pot exista de ase­menea crampe sau dureri abdominale usoare si sensibilitate uterina. Ocazional, in special atunci cand a existat un trau­matism abdominal, poate sa nu existe deloc sangerare.

In cazul unei decolari moderate, san-gerarea este mai abundenta, abdomenul este sensibil si ferm, iar durerea abdomi­nala poate fi mai severa, partial datorata contractiilor uterine puternice. Atat mama cat si fatul arata semne de pierde­re de sange.

In cazul decolarii severe a placentei, atunci cand mai mult de jumatate de pla­centa se decoleaza de peretele uterin, apare o situatie de urgenta atat pentru mama cat si pentru fat. Simptomele sunt similare celor enumerate mai sus, dar mult mai accentuate.

Diagnosticul se stabileste pe baza rela­tarilor pacientei, a examinarii fizice, a observarii contractiilor uterine si a ras­punsului fetal la acestea. Ecografia poa­te fi utila, dar doar jumatate dintre deco­lari sunt vizibile ecografic.

Tratament Cand separarea este usoara, repausul la pat duce adesea la oprirea sangerarii si va puteti relua rutina norma­la, cu o oarecare restrangere a activitati­lor, peste cateva zile. Desi nu este uzual, exista posibilitatea repetarii sangerarii, asa incat viitoarea mama trebuie sa fie atenta la simptome si sa fie monitorizata strict pe parcursul restului sarcinii. Daca reapar semnele de decolare si bebelusul este aproape de termen, se poate practi­ca nasterea prompta.

In majoritatea cazurilor, o decolare moderata raspunde de asemenea la re­pausul la pat. Dar uneori pot fi necesare transfuzii de sange si un tratament de ur­genta. Este necesara monitorizarea aten­ta a mamei si fatului, si daca oricare din­tre ei da semne de suferinta, nasterea fara intarziere ar putea deveni esentiala.

Cand apare o decolare severa de pla­centa, sunt imperative masurile de ingri­jire medicala prompte, inclusiv transfuzii de sange si nastere de urgenta.

Mai demult prognosticul era sumbru atat pentru mama cat si pentru fatul ei, in cazul unei decolari premature de placen­ta. Astazi, gratie ingrijirilor medicale de specialitate si prompte, practic toate ma­mele cu decolare placentara si aproape toti bebelusii, supravietuiesc crizei.


Placenta accreta.

Ce este? In afectiunea aceasta foarte rar intalnita, placenta creste in profunzimea straturilor peretelui uterin si se ataseaza ferm de perete. In functie de profunzi­mea invaziei celulelor placentare, afectiu­nea se mai poate denumi placenta percreta sau placenta increta. Aceasta afectiune este mai frecventa la femeile care au cica-trici ale peretelui uterin, de la interventii­le chirurgicale anterioare sau cezariene, si la femeile cu placenta previa. Uneori ea poate fi diagnosticata prin ecografie Doppler color transabdominala, o forma de ecografie, ale carei rezultate ajuta la deci­zia in ceea ce priveste tratamentul.

Semne si simptome. Pot sa nu existe simptome evidente, asa incat daca placen­ta accreta nu este diagnosticata mai de­vreme prin ecografie, ea poate sa nu fie re­cunoscuta pana in stadiul al treilea al nas­terii, atunci cand placenta, in mod neas­teptat, placenta mi se decoleaza de pe pe­retele uterin. Rareori, afectiunea poate fi atat de severa incat sa cauzeze ruptura (to­tala sau partiala) a uterului. in acest caz, va exista durere intensa si sangerare severa.

Tratament In majoritatea cazurilor, pla­centa trebuie indepartata chirurgical dupa nastere, pentru a opri sangerarea. Foarte rar, atunci cand sangerarea nu poate fi controlata prin legarea chirurgi­cala a vaselor de sange expuse, poate sa fie necesara scoaterea intregului uter.


Oligohidramnios

Ce este? Oligohidramnios este afectiu­nea in care exista prea putin lichid am­niotic in uter. Majoritatea femeilor diag­nosticate cu oligohidramnios au sarcini complet normale. Dar, ocazional, afec-tiunea poate semnala sau cauza proble­me potentiale. In prima parte a sarcinii, exista un mic risc de compresie a cordo­nului ombilical sau de dezvoltare a unui picior stramb, la un fat care nu are sufi­cient loc de dezvoltare in uter. Mai tarziu, in cursul sarcinii, poate semnifica sufe­rinta fetala. Oligohidramnios poate in­soti de asemenea unele tipuri de anoma­lii fetale, precum problemele legate de tractul digestiv sau urinar fetal. Urina be­belusului constituie in parte lichidul am­niotic, iar daca el nu o excreta in cantitati adecvate, poate apare oligohidramniosul. Afectiunea poate fi de asemenea ca­uzata de insuficienta placentara.


CAND FETUSII MULTIPLI NU CRESC CUM TREBUIE

De la initierea tratamentelor de fertilitate, cunoscute mai demult sub denumirea de tehnologia de reproducere asistata, nu­marul de gemeni, tripleti, cvadrupleti si alte sarcini multiple, a crescut mult. Intrucat ris­curile atat pentru mama cat si pentru fetusi se multiplica odata cu sarcinile multiple, Co­legiul American de Obstetrica si Ginecolo­gie recomanda ca in timpul tratamentelor de fertilitate, sa se faca eforturi pentru redu­cerea posibilitatii nasterilor multiple. In pre­zent se considera ca folosirea fertilizarii in vitro (unirea ovulului cu spermatozoidul in­tr-o eprubeta si apoi inserarea in uterul mamei a oului sau oualor fertilizate - in general se insera pentru cele peste 40 de ani) este su­perioara tratamentului hormonal (care sti­muleaza eliberarea de mai multe ovule la mama, dintre care pot fi fertilizate mai mul­te). Exista si alte tehnici in studiu, inclusiv lasarea embrionilor sa se dezvolte in afara uterului timp de cateva zile, astfel incat cel mai sanatos dintre ei sa poata fi transferat in uterul mamei, crescand astfel sansele unei sarcini de succes si reducand necesitatea de a folosi atat de multi embrioni. -

Daca, gratie naturii si tehnologiei, aveti pana la urma mai mult de un fat aveti sanse mari ca bebelusii dvs. sa se dezvolte bine. Totusi, intrucat fetusii multipli sunt mai sus­ceptibili la o crestere slaba, comparativ cu fetusii unici, in special in trimestrul 3, sarci­nile multiple sunt urmarite atent printr-o se­rie de ecografii, incepand eu saptamana a 20-a de sarcina. Daca unul sau mai multi fe­tusi nu cresc atat de bine cum ar trebui, va fi necesara o supraveghere intensiva, de obicei in spital. Fetusii vor fi extrasi prompt daca se determina ca plamanii celui mai mare din­tre ei sunt maturi, sau atunci cand devine riscant pentru fatul cel mai mic sa ramana in continuare in uter. Din fericire, asemenea circumstante apar foarte rar.

Natura se descurca adesea in astfel de si­tuatii pe cont propriu. Se crede ca in fiecare an se concep cu mii de sarcini multiple, mai mult decat cele care se nasc. Intrucat orga­nismul mamei este incapabil sa sustina atat de multi fetusi, in general toti, cu exceptia unuia, mor in prima parte a sarcinii, adesea nelasand nici o dovada vizibila ca ei au exis­tat vreodata. Cateodata totusi, fetusii mul­tipli continua sa se lupte impreuna in conti­nuare, suferind toti si nici unul neputand sa se dezvolte suficient de bine pentru a supra­vietui. Atunci cand natura nu a preluat ini­tiativa, se poate lua in considerare o alta op­tiune: folosirea embrioreductiei (MFPR -multifetal pregnancy, in loc sa-i lasati pe toti sa piara.

Recent s-a sugerat sa se ia in consideratie reducerea neselectiva a embrionilor multiplii, la inceputul sarcinii. inainte ca ei sa inceapa sa dea semne ca le merge prost. In mediei rezerva asemenea reductii pentru situatiile cand exista 4 sau mai multi fetusi, altii doresc sa reduca si tripletii, atunci cand pare nece­sar. Reductia se practica de obicei la 9 sapta­mani de sarcina sau dupa aceea, cu un medi­cament injectat in apropierea inimii fatului respectiv. Unii medici considera ca este cel mai bine sa astepte pana la sfarsitul primului trimestru pentru a practica procedura, in­trucat natura poate executa spontan aceasta reductie pana la sfarsitul acestei perioade.

Daca nu s-a incercat la inceputul sarcinii embrioreductia neselectiva, iar testele arata ca unul sau mai multi fetusi nu cresc bine atunci cand sarcina progreseaza, atunci se poate lua in considerare o reductie selectiva, mai tarziu in cursul sarcinii. Aceasta inseam­na indepartarea unuia sau mai multor fetusi (cei care se dezvolta cel mai prost) pentru a le da celorlalti o sansa de supravietuire si de a creste bine. Aceasta procedura poate fi de asemenea recomandata daca unul din fetusi este grav malformat (ii lipsesc parti din cre­ier, de exemplu) sau exista hemoragie seve­ra materna.

Desi embrioreductia este un procedeu di­ficil de practicat pentru doctor, este cu sigu­ranta si mai dificil pentru parinti. Daca in vreun moment al sarcinii dvs. vi se sugerea­za o reductie a fetusilor, decizia va fi una dureroasa pentru dvs. Inainte de a va deci­de, ar trebui sa obtineti o a doua parere pen­tru a fi sigura ca evaluarea testelor despre fetusii dvs, este una corecta. Apoi ar trebui sa discutati riscurile procedurii - inclusiv pe acela ca ati putea pierde toti fetusii - cu me­dicul dvs. Riscul este mai scazut, bineinteles, atunci cand chirurgul are multa experienta si succese in reductia sarcinilor multiple. Se pare ca atunci cand se reduce o sarcina cu 4 sau mai multi embrioni, in general mai multi bebelusi vor supravietui, decat daca reduc­tia nu s-ar fi practicat.

In sfarsit, daca sunteti o persoana foarte religioasa, este o idee buna sa obtineti si un sfat din punct de vedere spiritual, pe langa cele medicale. Ar fi probabil util sa discutati si cu un specialist in etica medicala (intrebati la spitalul dvs. local), cu un consilier genetic, cu un specialist de medicina materno fetala sau cu un alt consilier familiarizat cu aceas­ta problema. Dupa aceste discutii veti afla probabil ca majoritatea specialistilor (chiar si cei mai conservatori teoreticieni) cred ca a incerca sa salvati un bebelus, este mai bine decat sa-i supuneti pe toti la riscul de a muri. (Pe de alta parte, multi vor pune sub semnul intrebarii o reductie practicata doar din mo­tive de comoditate - pentru ca familia nu are loc pentru patra patuturi, de exemplu.)

Va pot fi utile si „Cand se detecteaza un defect sever fetal' si „Cum sa fa­ceti fata pierderii unei sarcini'. La fel si discutia cu alti parinti care au trecut sau trec printr-o incercare similara (incercati sa gasiti un grup de sprijin sau persoane cu care puteri discuta, prin intermediul medi­cului dvs. sau spita ului, sau on-line).

In final, decizia va va apartine. Daca va opuneti procedurii din motive filozofice sau religioase, si alegeri sa continuati sarcina cu toti fetusii, indiferent de riscurile pentru ei sau pentru dvs., va trebui sa fiti ingrijita de un medic care va sustine in decizia dvs. fara rezerve. La fel, daca alegeti reductia, veti avea nevoie de un medic care sa va sustina decizia cu inima larg deschisa.

Odata ce v-ati decis, nu va mai intoar­ceti asupra deciziei. Acceptati in schimb, ca este cea mai buna decizie pe care ati putut s-o luati - si ca ati luat-o cu cele mai bune in­tentii. Chiar daca lucrurile nu merg asa cum ati sperat, nu va incarcati cu vinovatie sau re­sentimente.


Semne si simptome. Nu exista alte simptome la mama decat un uter cu di­mensiuni mai mici decat cele asteptate pentru varsta gestationara (desi un uter mic poate insemna doar ca data probabi­la a nasterii a fost calculata gresit pentru respectiva femeie). De obicei boala se detecteaza prin ecografic Semnele ei in­clud o activitate fetala redusa si probabil incetinirea cresterii fetale (RCIW). In timpul travaliului exista un risc crescut de bradicardie fetala (incetinirea ritmului cardiac fetal).

Tratament Unii medici considera ca in­locuirea lichidului care lipseste prin amnioinfuzie, este o idee buna. Hidratarea orala si intravenoasa a mamei poate de asemenea contribui la corectarea bolii. Daca oligohidramniosul este diagnosticat intr-o sarcina la termen sau postmatura (dupa termen), multi medici induc trava­liul. Este important pentru femeile cu oligohidramnios, sa manance bine, sa se odihneasca mai mult, si si evite fumatul, si sa raporteze orice semn de travaliu pre­matur medicului lor.


Polihidramniosul (sau hidramnios)

Ce este? Polihidramnios este atunci cand exista prea mult lichid amniotic in uter. Majoritatea cazurilor de hidramnios sunt usoare si trecatoare, fiind simplul rezul­tat al schimbarilor temperare in echili­brul productiei normale de lichid am­niotic. Mult mai putine cazuri se asocia­za cu un defect fetal, fie in sistemul ner­vos central, fie in vezica urinara sau rini­chii fatului, fie o problema de inghitit (cum ar fi aceea cauzata de o obstructie gastrointestinala, de tipul stenozei esofagiene sau pilorice, sau o malformatie faciala, de tipul buzei despicate sau pala­tinului despicat - adica cheiloschizis sau palatoschizis). Poate fi de asemenea legat de un diabet netratat al mamei si apare mai frecvent cand exista mai multi fetusi.

Semne si simptome. Hidramniosul se detecteaza de obicei printr-o ecografie de rutina sau diagnostica. Uterul poate avea dimensiuni mai mari decat ar tre­bui. Afectiunea poate cauza disconfort abdominal, indigestie, umflarea picioare­lor, dificultati in respiratie, sau hemo­roizi, si poate face ca sarcina sa aiba un risc crescut de prezentatie pelvina, trava­liu prematur, abruptio placenta sau pro­laps de cordon uterin.

Tratament. Daca hidramniosul este avansat, se poate practica amniocenteza pentru indepartarea unei cantitati de li­chid. Uneori se pot folosi si medicamen­te. Atunci cand exista hidramnios, medi­cul deobicei nu va practica ruperea arti­ficiala a membranelor in timpul travaliu­lui, datorita riscului de prolaps al cordo­nului ombilical, odata cu scurgerea brus­ca a unei mari cantitati de lichid. Unii rup membranele foarte lent, cu o mica intepatura, pentru a-i permite lichidului sa picure afara intr-un ritm controlat. Daca ele se rup natural, exista un risc crescut de prolaps al cordonului ombili­cal, asa ca sunati-va imediat medicul daca ati fost diagnosticata cu hidramnios si vi se rup membranele.


Noduri si incurcaturi ale cordonului ombilical

Ce sunt acestea? Ocazional cordonul ombilical se innoada sau se incurca sau se incolaceste in jurul fatului, adesea in jurul gatului sau (se cunoaste sub denumirea de „cordon nucal'). Acestea pot sa nu cauzeze nici o problema sau pot incetini sau opri fluxul sangvin spre fat. O oprire a fluxului sangvin poate fi fatala pentru fat, asa incat trebuie actionat imediat daca se suspicioneaza o astfel de problema.

Semne si simptome. Studiile au aratat ca semnul cel mai des intalnit al acestor pro­bleme este o scadere semnificativa a acti­vitatii fetale dupa 37 de saptamani. (Va Ci usor sa observati o astfel de modificare, daca va testau' regulat pentru miscarile fetale). Un alt semn il re­prezinta sughitul frecvent intre 36 si 40 de saptamani -2-4 episoade in fiecare 24 de ore, fiecare durand mai mult de 10 mi­nute. Daca resimtiti oricare dintre aceste simptome sau orice alta schimbare brusca a comportamentului fetal, sunati-va medi­cul imediat si cereti sa vi se verifice starea fatului. Daca sunteti in travaliu si starea fa­tului este monitorizata, problemele cor­donului ombilical se pot evidentia prin anomalii ale inregistrarilor cordului letal pe monitor. Se poate folosi ecografia pen­tru a detecta o problema a cordonului.

Tratament Daca exista vreo problema cu cordonul ombilical, cea mai buna abordare o reprezinta nasterea imedia­ta, de obicei prin cezariana.


PRIMUL AJUTOR PENTRU FAT

In ultima parte a sarcinii, absenta activitatii fetale poate semnala ca ceva este in neregula (pentru testele la domiciliu). Intru­cat o activitate fetala diminuata (con­siderata a fi in general mai putin de 10 miscari intr-o perioada de 2 ore) se observa adesea, cand inca mai este timp sa fie ajutat fatul, ea ar trebui ra­portata imediat medicului dvs. Daca el nu este disponibil, rugati pe cineva sa va duca la spital de urgenta sau in maternitatea locala. Actionand prompt, este adesea posibil sa salvati un fat aflat in suferinta.



Prolapsul cordonului ombilical

Ce este? Cordonul ombilical reprezinta linia de sustinere a vietii bebelusului in uter. Rareori, atunci cand se rup mem­branele amiotice, cordonul aluneca, sau prolabeaza, prin colul uterin sau chiar in canalul vaginal, transportat cu lichidul amniotic care se scurge brusc. Atunci el devine vulnerabil la a fi comprimat de catre prezentatia fetala, care apasa in jos prin colul uterin si canalul nasterii. Daca cordonul este comprimat, alimentarea cu oxigen a fatului, care este vitala, poa­te fi redusa sau chiar oprita. Prolapsul este mai frecvent in travaliile premature (caci prezentatia fetala este atat de mica incat nu umple complet pelvisul) sau cand prezentatia este alta decat capul fetal, de obicei piciorul (caci un picior ocupa mai putin spatiu decat capul, per­mitand cordonului sa alunece in jos pe langa el). Prolapsul cordonului este de asemenea mai frecvent atunci cand membranele se rup inaintea debutului travaliului sau daca exista un exces de li­chid amniotic (hidramnios).

Semne si simptome. Un cordon ombili­cal poate prolaba atat de jos incat sa fie vizibil ca atarna din vagin, sau poate fi simtit ca „ceva acolo inauntru'. Daca el devine comprimat, poate aparea orice semn de suferinta fetala pe monitorul fe­tal sau alte teste ce evalueaza starea fatului.

Tratament Daca vedeti sau simtiti cor­donul ombilical in vaginul dvs., sau cre­deti ca a prolabat, asezati-va in patru labe pentru a reduce presiunea pe el. Daca cordonul iese afara, sustineti-l bland (nu-l comprimati si nu-l strangeti) cu comprese calde si umede sau un prosop sau scutec curat. Rugati pe cineva sa va duca repede la spital sau sunati la 112 sau serviciul de urgenta local.

La spital, vi se va injecta o solutie sa­lina in vezica urinara, pentru a proteja, invelind cordonul, un cordon care iese prin vagin poate fi bagat la loc si tinut in loc de un tampon steril special, se pot administra medicamente pentru a opri travaliul, in timp ce dvs. sunteti pregati­ta pentru o cezariana de urgenta. Cu in­grijiri medicale prompte si adecvate, re­zultatul este de obicei foarte bun.