GANDIREA DE GRUP - DECIZII COLECTIVE INADECVATE - CAUTAREA PREMATURA A ACORDULUI

GANDIREA DE GRUP - DECIZII COLECTIVE INADECVATE - CAUTAREA PREMATURA A ACORDULUI

1. Decizii colective inadecvate

Irving Janis este un specialist respectat in domeniul dinamicii grupului, care a studiat toata viata structura grupului, leadershipul, stress-ul si conflictul in grupuri, dar si schimbarea de atitudine. El s-a impus insa definitiv prin conceptul de gindire de grup si prin cercetarile realizate in acest domeniu. Cercetind istoria politica recenta, Janis a observat ca au existat situatii in care grupuri alcatuite din politicieni abili si din experti au luat decizii ce au condus la esecuri rasunatoare. Ca psiholog social, Janis a dorit sa explice cum astfel de decizii stupide, conducind la catastrofe politice, militare ori financiare, reprezinta uneori rezultatul deliberarii in grupuri.

Dezastrul militar american de la Pearl Harbour, de exemplu, poate fi pus pe seama gindirii de grup. In saptaminile care au precedat atacul japonez, comandantii din Hawaii primisera informatii asupra intentiei Japoniei de implica Statele Unite in razboi. Spionii precizau in rapoartele lor ca actiunea militara, dorita de japonezi fulgeratoare va avea loc undeva in Pacific. Planurile japonezilor au devenit vizibile cind navele lor s-au indreptat spre Pearl Harbour, dar nici atunci membrii consiliului de aparare din jurul amiralului Kimmel nu au luat in seama rapoartele pilotilor de pe avioanele de recunoastere, subestimindu-si adversarii si supraestimind propria capacitate defensiva. Rezultatul a fost ca alarma a fost data abia cind navele americane fara aparare se aflau in bataia tunurilor japoneze. Presedintele Lyndon Johnson obisnuia sa ia cina in fiecare joi seara cu un grup de experti in politica externa si experti militari. In opinia lui Janis, care a intervievat mai tirziu pe unii din participanti, acest grup este vinovat de escaladarea razboiului din Vietnam in perioada 1964 - 1967. Membrii grupurilor au avut toata vremea convingerea ca bombardamentele americane si misiunile de distrugere ale infanteriei vor aduce Vietnamul de Nord la masa tratativelor. Ei au ignorat orice informatie care infirma aceasta credinta si au continuat sa-l sfatuiasca pe presedinte sa trimita trupe in zona, in ciuda avertizarilor serviciilor de informatii si ale majoritatii aliatilor Statelor Unite. Consecintele au fost tragice: de partea vietnamezilor, peste un milion de morti, majoritatea civili nevinovati, de partea americanilor 47000 de morti.

Una din hotaririle absurde emanate de un grup alcatuit din oameni deosebit de competenti se refera la parasutarea in 1961 in Golful Porcilor de pe coasta cubaneza a 1400 de exilati cubanezi ce fusesera pregatiti de serviciile secrete americane. Ei aveau sentimente anti-castriste si sperau sa poata rasturna regimul de la Havana. Fortele lui castro au ucis aproape 200, si au facut prizonieri restul, silindu-i pe americani sa-i rascumpere pe o suma uriasa. Decizia cu privire la aceasta invazie fusese luata de un grup de inalti functionari americani, intre care ministri si specialisti in strategie militara si in politica externa, condusi de presedintele J.F. Kennedy. Presedintele i-a fortat pe membri sa ajunga la consens foarte repede si, ca atare, presiunile spre uniformitate au devenit puternice, facind sa dispara opiniile dizidente. Intr-o carte celebra, din 1972, intitulata “Victime ale gindirii de grup”, Janis a considerat ca ceea ce s-a intimplat in aceste situatii ilustreaza exemplar deteriorarea procesului de luare a deciziei pe care el a numit-o gindire de grup. “Groupthink” se refera la tendinta membrilor grupului de a ajunge la solidaritate si coeziune, tendinta care-i face sa ocoleasca orice chestiuni ce ar conduce la dispute. In astfel de cazuri, daca membrii anticipeaza contra-argumente cu privire la o anumita problema, ei evita sa ridice problema respectiva. Daca cred ca nu se poate raspunde la o intrebare, nu o pun. De aceea, ca rezultat al pornirii irationale de a mentine unanimitatea si coeziunea, deciziile grupului sunt nerealiste si lipsite de simt practic. Janis a considerat ca termenul de gindire de grup se refera la situatii in care presiunile din grup duc la diminuarea eficientei mentale a indivizilor, la deteriorarea simtului realitatii si a judecatii morale. Gindirea de grup este un gen de gindire in care se angajeaza indivizii cind sunt puternic implicati intr-un grup coeziv, cind dorinta lor de a perpetua consensul depaseste motivatia de a cerceta realist celelate alternative. Ea poate sa apara in orice grup de decizie (de pilda, in grupul familial ori intr-un grup de colegi care hotarasc unde isi vor petrece vacanta) atunci cind sunt intrunite urmatorele conditii:

1. Coeziune puternica;

2. Izolarea grupului;

3. Lipsa unor proceduri temeinice de a cauta si a evalua alternativele;

4. Leadership directiv;

5. Presiunea timpului, determinind stress si convingerea ca exista putine sanse sa se

gaseasca o solutie mai buna decit cea favorizata de lider ori de o alta persoana influenta.

Janis s-a folosit de exemple celebre pentru a arata ca acest fenomen poate afecta orice grup, inclusiv grupuri compuse din indivizi stralucitori sau din experti in problema in care se ia decizia.

2. Cautarea prematura a acordului

Cercetatorul american a considerat inca de la inceput ca interactiunile total nonconflictuale intr-un grup de decizie pot indica deja aparitia fenomenului de gindire de grup. Consensul stabilit fara o dezbatere reala conduce adesea la esecuri. Janis a stabilit patru simptome ale acordului prematur datorat presiunii grupului:

Presiunile puternice spre conformism - Presiuni spre uniformitate exista in orice grup. In cazul fenomenului de gindire de grup, aceste presiuni devin evidente si deosebit de nocive. Nu exista toleranta pentru devierile de la opinia majoritara si in unele cazuri se iau masuri foarte dure impotriva celor ce nesocotesc consensul. In grupul presedintelui Kennedy, critica planului de a trimite impotriva lui Castro pe cei 1400 de exilati devenise un tabu pe care-l sustinea toata lumea. Grupul dezvoltase o norma cu privire la interzicerea obiectiilor critice, iar presiunea grupului asigura conformismul fiecarui membru in fata acestei norme.

Auto-cenzurarea ideilor deviante - Desi se spune ca “tacerea e de aur”, in grupurile care iau decizii, retinerea de a manifesta dezacordul poate compromite total decizia. In grupul lui Kennedy, multi membri au avut indoieli, dar nu le-au exprimat, anticipind reactia negativa a grupului.

Prezenta paznicilor mintii (mindguards) - Janis a format acest termen prin analogie cu termenul de bodyguard. La fel cum un bodyguard protejeaza o persoana de agresiunea fizica, tot asa mindguard-ul o protejeaza de informatia despre care el crede ca ar diminua increderea persoanei in grup si ar afecta abilitatea grupului de a formula o solutie potrivita. Paznicul mintii poate controla canalele de informatie, tinind informatia daunatoare consensului departe de grup, pierzind-o, uitind sa o mentionze sau facind-o irelevanta si nedemna de atentia grupului. Pe de alta parte, paznicii mintii incearca sa previna contaminarea cu idei deviante, indepartindu-i pe membrii dizidenti sau silindu-i sa pastreze tacerea. In grupul lui Kennedy, fratele presedintelui, Robert Kennedy si secretarul de stat au actionat ca mindguarzi. De pilda, secretarul de stat a primit un memoriu de la un senator ce participase la una din sedinte si care se pronunta astfel impotriva planului; secretarul de stat n-a facut insa cunoscut grupului continutul acestui

memoriu

Unanimitatea aparenta - Presiunea spre uniformitate, auto-cenzurarea, actiunea paznicilor mintii conduc la un acord iluzoriu intre opinii. Pastrind exemplul grupului lui Kennedy, trebuie spus ca de la inceput intregul grup a adoptat solutia invaziei, iar discutiile ulterioare n-au fost decit prilejuri de a stabili detaliile. O atmosfera bizara de consens asumat a caracterizat intilnirile, caci fiecare membru ajunsese la concluzia grsita ca ceilalti sunt, in plan intim, de acord cu planul. Cu totii preferau o atmosfera linistita si prieteneasca in locul unor discutii violente si contradisctorii.

3. Perceptii eronate in gindirea de grup

Obiectiv vorbind, planul grupului de decizie al lui Kennedy presupunea: atacarea fara declaratie de razboi a unei natiuni mici, declansarea unui razboi civil, angajarea de mercenari, dezinformarea celorlalte state cu privire la rolul SUA in aceasta invazie, dezinformarea cetatenilor americani, etc. Toate aceste aspecte sunt indoielnice din punct de vedere moral si este putin probabil ca fiecare membru al grupului luat separat le-ar fi acceptat. Dupa ce a studiat stenogramele intilnirilor, Janis a stabilit ca aceste erori de judecata au fost cauzate de patru tipuri de iluzii. Evident, astfel de iluzii apar in orice grup afectat de gindirea de grup.

Iluzia de invulnerabilitate - La fiecare intilnire era vadit un sentiment de incredere si siguranta. Membrii simteau ca planul lor este infailibil, produs al unei comisii ce nu putea face greseli. Kennedy reprezenta in ochii tuturor supraomul, intrunind absolut toate calitatile. Atmosfera era entuziasta si euforica, fiecare din cei prezenti avind convingerea ca un astfel de grup alcatuit din barbati competenti si puternici n-ar putea fi tras la raspundere pentru eventualele decizii eronate. Astfel de sentimente de incredere si forta sunt de folos echipelor sprtive, dar nu grupurilor de decizie.

Iluzia moralitatii - Desi planul de a invada Cuba reprezenta, de fapt, un atac prin

surprindere, neprovocat, al unei mari puteri asupra unei tari mici si lipsite de aparare, grupul nu si-a pus niciodata intrebari cu privire la moralitatea planului. Fara indoiala ca fiecare membru a invocat in intimitate principiile drepturilor omului si ale dreptatii, dar in fata dorintei grupului de a pune capat regimului castrist, ei nu dadeau glas acestor remuscari. Cauza democratiei le oferea o justificare suficienta.

Perceptii eronate asupra out-group-ului - In general, conflictul intre grupuri conduce la/sau este cauzat de perceptii eronate asupra grupului advers. Membrii comisiei impartaseau o opinie negativa despre Castro si politica sa interna. Castro era vazut ca un lider slab, un communist rau intentionat si demagog, incapabil sa inteleaga ca tara sa va fi atacata. Capacitatea sa militara, ca si controlul sau asupra armatei si asupra cetatenilor au fost subestimate.

Rationalizarea colectiva - Odata ce se angajeaza intr-o actiune, indivizii incearca sa diminueze conflictul legat de alegere, evitind informatia ce infirma alternativa aleasa si cautind informatie care o confirma. Cind individul face parte dintr-un grup de decizie, aceste tactici decizionale defensive pot fi comunicate celorlalti. In grupul lui Kennedy, actiunea nedreapta a fost justificata invocindu-se idealurile democratice si importanta libertatii.

4. Cauze ale gindirii de grup

Desi presiunile spre conformism si perceptiile eronate pot fi socotite cauze ale gindirii de grup, Janis a preferat sa le numeasca simptome. El a sugerat urmatoarele cauze ale fenomenului (le-am amintit deja atunci cind am precizat conditiile): coeziunea, izolarea grupului, stilul bliderului si necesitatea imperioasa resimtita de membrii grupului de a lua o decizie.

Coeziunea grupului - Janis a precizat in repetate rinduri ca acest factor este cel mai important. Desi coeziunea joaca in general un rol pozitiv, stabilind legaturi de simpatie si atractie intre membri, coeziunea extrema poate avea efecte negative. O definitie clasica afirma ca acest termen se refera la masura in care membrii doresc sa ramina in grup. Membrii grupului de decizie al lui Kennedy s-au simtit foarte bine impreuna, atmosfera a fost agreabila, nimeni n-a dorit sa paraseasca grupul. Totusi, coeziunea a facut ca gindirea critica sa se prefaca in gindire de grup.

Izolarea - Una din caracteristicile evidente ale grupului pe care il avem in vedere a fost izolarea lui in raport cu alti experti. Izolarea a prevenit patrunderea ideilor critice din exterior. Membrii au avut toata vremea convingerea ca surpriza invaziei este factorul principal a  succesului. Desi existau muti ofiteri experti in problemele cubaneze, n-au fost contactati.

Stilul de leadership - Stilul lui Kennedy, maniera sa de a conduce sedintele au repezentat un alt parametru al situatiei de grup ce a contribuit la aparitia gindirii de grup. Presedintele controla in intregime discutia, ridicind numai anumite chestiuni si cerind sa raspunda numai anumitor membri. Discutiile absolut libere au fost posibile numai la sugestia lui.

Presiunea psihica pe care o resimt membrii - In astfel de situatii un factor facilitator este presiunea exercitata asupra grupului pentru a ajunge la o decizie. Desi s-ar putea crede ca problemele foarte importante se bucura de o tratare deosebit de atenta, de multe ori lucrurile nu se petrec deloc asa. Cu cit importanta problemei creste, cu atit membrii grupului de discutie devin mai preocupati sa reduca posibilitatea de a gresi si mai putin preocupati de a procesa informatia rational.

5. Abordari cantitative

Janis a fost acuzat mereu ca a facut multe afirmatii nefondate. Intr-adevar, desi formatia lui este de psiholog experimentalist, desi a publicat multe studii riguroase asupra schimbarii de atitudine, el nu a cautat argumente cantitative pentru conceptul de groupthink, dind prilej multora sa-l atace. Metoda lui este criticabila: si-a strins datele prin interviuri cu cei ce au participat la evenimente si cu observatorii avizati din epoca si nu le-a analizat cantitativ, ci a procedat la o reconstructie intuitiva a episoadelor istorice.

Exista, totusi, studii cantitative care confirma ideile lui Janis. In cadrul acestora, sunt prezente doua abordari: analiza de continut si experimentul. Philip Tetlock, de pilda, a realizat in 1979 analize de continut asupra discursurilor politicienilor importanti implicati fie in situatii in care, potrivit lui Janis, a aparut gindirea de grup, fie in situatii de criza rezolvate cu succes, in care nu au existat efecte vizibile ale gindirii de grup. Tetlock a constatat ca primul grup avea o perceptie mai simplista asupra chestiunilor de politica externa si folosea constant epitete pozitive cu privire la Statele Unite si la aliatii lor, ceea

ce indica o perceptie biasata asupra in-group-ului. De asemenea, politicienii afectati de gindirea de grup faceau referiri mai negative la oponentii lor interni sau externi. Concluziile acestea au oferit o evidenta empirica analizelor lui Janis.

Cit priveste experimentul ca metoda de explorare a gindirii de grup, vom cita demersul Mattiei Flowers din 1977. Aceasta cercetatoare a folosit un plan 2x2, manipulind doua premise ale gindirii de grup: stilul de leadership (in acest caz, complicii care jucau rolul de lider erau instruiti sa incurajeze ori sa descurajeze discutarea alternativelor) si coeziunea (coeziunea slaba a fost obtinuta prin alcatuirea unor grupuri de subiecti care nu se cunosteau intre ei, iar cea inalta prin utilizarea unor grupuri de prieteni). Rezultatele experimentului au confirmat partial ipotezele lui Irving Janis. Cercetatoarea americana a constatat ca stilul de leadership deschis a determinat grupurile sa gaseasca mai multe solutii si sa utilizeze mai multa informatie disponibila. Cit despre efectele coeziunii, ele n-au putut fi puse in evidenta.

6. Prevenirea gindirii de grup

In principiu, orice incercare de a combate gindirea de grup trebuie sa se bazeze pe

evitarea instituirii premature a acordului, fara a compromite coeziunea de grup. Pot fi utilizate urmatoarele strategii:

a. Incurajarea exprimarii deschise a ideilor alternative.

b. Leadership adecvat si eficient - liderul trebuie sa refuze sa-si exprime opinia la

inceputul intilnirii; sa ceara o dezaprobare reala; sa-i convinga pe ceilati ca atitudinea critica este binevenita; sa permita reunirea grupului de citeva ori fara ca el sa asiste.

c. Grupuri multiple de discutie pe aceeasi tema.

d. Folosirea unui avocat al diavolului - aceasta strategie garanteaza examinarea dovezilor

ce exista impotriva deciziei grupului.

e. Invitarea unor experti din afara pentru a evalua decizia de grup.

f. Incurajarea membrilor de a discuta cu cei apropiati lor despre decizia de grup si a

culege feed-back-uri.

g. Informarea membrilor asupra fenomenului de gindire de grup, asupra cauzelor si

consecintelor acestuia.