PREISTORIA INDELUNGATA A PSIHOSOCIOLOGIEI (sec. al VI-lea i.e.n. – sec. al XIX-lea)

            Psihosociologia   are o preistorie de mai multe mii de ani, dar o istorie de abia de un secol. Cele mai vechi scrieri din India si China au vorbit despre om si despre traiul laolalta al oamenilor. Regasim, asadar, din cele mai vechi timpuri, o tema centrala a psihosociologiei: relatia individ-societate. In etapa preistorica a evolutiei ei este o exagerare sa gandim psihologia sociala ca o stiinta propriu-zisa. Intalnim doar  reflectii, unele geniale, despre om si societate. De la  Platon  si Aristotel se revendica toate stiintele socioumane. De la filosofii si ganditorii din antichitate pana in zilele noastre descoperim filonul multor teorii si ipoteze psihosociologice, ca si corola de lumina ce scoate in relief fatetele „diamantului firii“ - omul. La Seneca se contureaza teoria comportamentului prosocial, Machiavelli atrage atentia asupra fenomenului opiniei publice si a actiunii de manipulare comportamentala, Montaigne  face observatii subtile asupra a ceea ce psihosociologii vor numi patru secole mai tarziu persuasiune si complianta.

            Ne vom opri aici cu exemplele care sustin ideea genezei psihosociologiei din reflectia filosofica, dar nu contenim a-i indemna pe mai tinerii nostri colegi sa nu se rupa de filosofie, oricat de tehnice  sau de matematizate ar fi experimentele lor.

Sec. al VI-lea i.e.n.

·       Idei psihosociologice se regasesc in opera inteleptilor si filosofilor din cele mai vechi timpuri. In „Legile lui Manu“ (Manawa Dharmasastra), cod de legi civile si religioase din India, anterioare secolului al VI-lea i.e.n. (pastrate intr-o versiune din secolul al II-lea i.e.n.) intalnim, poate, cea mai veche expunere a organicismului, conform caruia societatea este constituita dupa planul unei fiinte vii: unii membri ai societatii reprezinta gura, altii bratul, altii coapsa etc.

·       Si in China antica, in invataturile lui Confucius (c. 551-479 i.e.n.) se afla idei cu incarcatura psihosociologica despre societate (conducerea ei armonioasa) si despre individ (perfectionarea personalitatii), ca si despre traditii ca fundament al societatii. Dupa Confucius, care - ca si Socrate - nu a lasat o opera scrisa, prietenia si echitatea constituie valori cardinale.

Sec. al IV-lea i.e.n.

·       In Grecia antica isi afla originea gandirea filosofica si stiintifica europeana. Platon (427 - 347 i.e.n.), considerat de Heidegger „initiatorul metafizicii occidentale“, a inspirat prin dialogurile filosofice (Banchetul, Fedon, Statul, Sofistul s.a.) reflectia psihosociologica de mai tarziu. In „Republica“ Platon denunta rolul corupator al artei in societate, admitand doar mentinerea muzicii doriene, convenabila razboinicilor. Societatea ar trebui formata din trei caste: cea a filosofilor, a gardienilor si a agricultorilor si meseriasilor.  Castelor dominante Platon  le recomanda comunitatea averilor, a femeilor si a copiilor pentru a-i putea domina pe agricultori, pe meseriasi si pe sclavi (Statul). Gandirea lui Platon a influentat curentele de idei filosofice (organicismul, personalismul, fenomenologia), care au avut reverberatii in psihosociologie de-a lungul timpului. Karl R. Popper (1966) il considera pe Platon  nu numai ca pe unul din primii savanti din domeniul stiintelor sociale, dar si ca pe cel mai influent dintre ei. S. A. Barnett (1988) apreciaza ca de la Platon  incepe traditia pesimista  in gandirea europena  cu referire la individ si societate. In statul ideal, infatisat in „Republica“, guvernantii gardieni erau selectionati dupa criterii stricte si instruiti timp de 18 - 36 de ani. Apoi dispuneau de autoritatea absoluta pe care si-o perpetuau prin viclenie. Acestea amintesc de  eugenie si de sistemul totalitar din secolul al XX-lea (S.A. Barnett, Biologie si libertate, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1995, p. 29). Traditia pesimista ii include pe Niccolo Machiavelli, Thomas Hobbes, Thomas Malthus, Charles Darwin, Friedrich Nietzsche, Oswald Spengler  s.a.

·       Aristotel (384 - 322 i.e.n.), filosof grec originar din Stagira , discipol al lui Platon, a aratat importanta cercetarii concrete a vietii sociale si a consacrat ideea ca omul este fiinta sociala (zoon politikon). In „Politica“, Aristotel  a analizat comparativ 158 de colectii de legi, procurate de fostul sau elev, Alexandru Macedon, din cetatile intalnite in cursul expeditiilor militare ale acestuia. Monarhia, aristocratia si republica - cele trei forme de guvernare analizate in „Politica“ - pot conduce la forme degenerate: tiranie, oligarhie, demagogie. Fiind prin natura lor fiinte sociale, indivizii participa la viata sociala ca o conditie sine qua non  a existentei lor. In „Etica nichomahica“, „Etica cea mare“ si „Etica eudemica“ intalnim o adevarata teorie despre prietenie, ca  relatie interpersonala. Dand un sens mai larg termenului de „prietenie“, si anume camaraderie, dragoste filiala, ospitalitate, devotament fata de patrie, Aristotel  sustine ca „prietenia este un suflet cu doua trupuri“. Iubind utilul, placutul si binele, oamenii leaga prietenii din interes, din placere si din virtute. Pentru stabilirea unei relatii de prietenie se cer - dupa Aristotel - trei conditii: existenta a cel putin doi oameni, sentimentele sa  fie reciproce,  indivizii  sa-si dea seama de reciprocitatea sentimentelor. Lui Aristotel ii datoram - dupa cum sustineau Mihai Ralea  si Traian  Herseni - „cea mai potrivita definitie a psihologiei sociale: „A trai inseamna a simti si a cunoaste; in consecinta, a trai laolalta inseamna a simti impreuna si a cunoaste impreuna“ (Introducere in psihologia sociala, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1996, p. 196).

Sec. I

·       In gandirea stoicilor apar numeroase teme ce vor intra in domeniul de studiu al psihosociologiei. Lucius Annaeus Seneca (4 i.e.n. - 65 e.n.) este foarte semnificativ pentru morala stoica, ce are ca regula fundamentala cerinta „de a trai in conformitate cu natura“ (vivere secundum naturam). Rectitudinea morala propavaduita de stoici conduce la perfectionarea fiintei umane, care trebuie sa personifice curajul, justitia si libertatea.  In lucrarea „Scrisori catre Luciliu“ gasim reflectii psihosociologice stralucite. Lucius Annaeus Seneca sustine ca „omul este sfant pentru om“ (homo sacra res homini). Dupa o jumatate de veac Thomas  Hobbes  va spune: „omul este lup pentru om“ (homo homini lupus). Din multitudinea ideilor exprimate de Lucius Annaeus Seneca  si care constituie teme centrale ale psihosociologiei contemporane amintim doar reflectiile „despre binefaceri“ (De beneficiis). „Rasplata unei fapte bune este a fi facut-o“ (Scrisoarea a LXXXI-a) reprezinta nota definitorie a comportamentului prosocial.

Sec. al XIV-lea

·       Abu  Zaid  Abdel  Rahman  Ibn Khaldun (1332 - 1406), marele istoric al lumii arabe, scrie „Cartea povetelor si a datelor despre viata arabilor, persilor si berberilor“ - monumentala lucrare cu titlul original „Kitab al Ibar“. Prima din cele trei carti ale acestei istorii, „Mukaddima“ (Introducere), publicata in 1377, cuprinde in cele peste 1500 de pagini idei si elemente ale unora din teoriile sociologice de mai tarziu (Ch. Montesquieu, K. Marx, V. Pareto, O. Spengler, A. Toynbee s.a.). In conceptia lui Ibn Khaldun societatea  umana s-ar fonda pe instinctul de grup (açabiyya). Ca si organismele vii, care se nasc, cresc si mor, societatea ar urma o evolutie ciclica: ascensiune, inflorire, declin. In faza de declin cooperarea dintre oameni se rarefiaza, instinctul de asociere diminueaza. In „Mukaddima“, Ibn Khaldun afirma: „Omul insusi este copilul obisnuintelor si obiceiurilor sale si nu copilul naturii si temperamentului sau“, ceea ce prefigureaza tema socializarii, care i-a preocupat pe psihosociologi cateva secole mai tarziu.

Sec. al XVI-lea

·       Niccolo Machiavelli (1469 - 1527), istoric, scriitor si om politic din Florenta, a utilizat - se considera - primul termenul de opinie publica  in sens modern. El considera ca opinia publica are un rol important in sustinerea sau distrugerea puterii politice. Niccolo Machiavelli, in lucrarea „Principele“ (1516), arata ca interesele si forta, nu principiile morale, dicteaza in politica si ca „Important este de a merita afectiunea poporului, caci el este  cel mai tare si cel mai puternic“. Dincolo de observatiile psihosociologice privind activitatea diplomatica, renascentistul florentin pledeaza pentru manipularea comportamentala  a oamenilor ca  alternativa la conducerea lor prin forta. Astfel, in psihosociologia moderna se utilizeaza termenul de machiavelism ca atitudine desemnand tendinta de a manipula comportamentul altora in vederea  atingerii propriilor scopuri si termnul de tip de personalitate machiavelica, ce se caracterizeaza prin atitudinea amintita. Gandirea lui  Niccolo  Machiavelli  continua traditia pesimista: „oamenii sunt rai si totdeauna gata sa-si afiseze natura vicioasa Daca inclinatia lor catre rau ramane ascunsa un timp, trebuie sa presupunem ca a lipsit ocazia ca aceasta sa se arate“ (Convorbiri). In 1970, Richard Christie  si Florence L. Geis  publica volumul „Studies in Machiavellianism“ ( New York , Academic Press). In ciuda adevarului ca Niccolo Machiavelli „a dezgolit omul de toate calitatile sale umane gingase si l-a redus la stadiul de animal guvernat, in modul cel mai puternic, de forta si necinste“ (Kenneth  Bock, 1980), diplomatul florentin - condamnat  postmortem  de catre Inchizitie - a nutrit idealuri de pace si stabilitate, idealuri larg impartasite in zilele noastre (S. A. Barnett, Op. cit., p. 32). In Romania, Catalin  Mamali a atras atentia primul asupra termenului de “machiavelism”. (Dictionar de psihologie sociala, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1981, p. 135), iar Septimiu Chelcea a tradus si adaptat „Mach IV Scale“ pentru identificarea tipului de personalitate machiavelica (Psihologia, 1991, nr. 4, p. 4).

·       De numele lui Neagoe Basarab se leaga „prima capodopera“ romaneasca in limba slavona in care apar idei psihosociologice despre ceea ce astazi se numeste „leadership“: „Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie“ (1512 - 1521). Sfaturile „voievodului culturii romanesti“ vizeaza relatiile ierarhice de subordonare si supunere, recompensele si pedepsele, arta negocierii. Asa cum arata Adrian Neculau (1984), „Intalnim in aceste Invataturi aproape toate temele psihosociologiei moderne,  exprimate intr-un limbaj adecvat si tratate cu competenta si convingere“ (Inceputurile unei viziuni psihosociale asupra manifestarilor umane la vechii carturari romani, in Psihologia sociala in Romania, Ana Tucicov-Bogdan, coord., Bucuresti, Editura Academiei, 1984, p. 27). Aceasta lucrare a aparut aproximativ in aceeasi perioada cu Principele lui Niccolo Machiavelli, fara ca lucrarea politologului italian sa fi fost cunoscuta de domnul muntean - conform opiniei  lui Dan  Zamfirescu.

·       Moralistii francezi, de la Renastere incoace, pot fi considerati precursori ai psihosociologiei. Michel de Montaigne (1533 - 1592), autorul „Eseurilor“ (1580), este cel mai reprezentativ pentru gandirea Renasterii. A incercat sa inlature prejudecatile medievale, a promovat cercetarea  empirica (observatia si autoobservatia), a elaborat o conceptie umanista in cadrul careia omul este vazut ca relatie sociala, ca existenta care „se face“. Michel de Montaigne a facut observatii subtile cu privire la fenomene si procese psihosociale, precum persuasiunea, compasiunea, sinceritatea, gelozia, complezenta, comunicarea etc.

Sec. al XVII-lea

·       La jumatatea secolului al XVII-lea se tiparesc carti romanesti de invatatura (Pravila de la Govora, 1640; Cartea romaneasca de invatatura, 1646; Indreptarea legii, 1652), care ofera cititorilor modele  normative  si sfaturi de comportare.

·       De la Grigore Ureche (1590 - 1647) ne-a ramas cea mai veche scriere din Moldova in limba romana: „Letopisetul Tarii Moldovei“, in care gasim analiza psihosociologica a personalitatii, realizata prin tehnica portretelor, prin relatarea intamplarilor portretizante - cum remarcau Traian  Herseni  si  Nicolae Radu ( Aportul cronicarilor la dezvoltarea psihologiei romanesti, in „Revista de psihologie“, 1962, nr. 1). Iata cum il descrie cronicarul pe Bogdan Voda: „nu in betii, nici in ospete petrecea, ci ca un stejar in toate partile priveghea sa nu se stirbeasca tara “ (Letopisetul Tarii Moldovei). Grigore Ureche propune „un model de invatare sociala valabil pentru timpul sau“, bazat pe „invatatura si certare a celor mari si puternici“(Adrian Neculau, Op. cit., 1984, p. 35).

·       Unii istorici ai psihologiei sociale - de exemplu, Gardner  Murphy (1932) - il considera pe Thomas  Hobbes (1588 - 1679) „primul psiholog“ din evolutia acestei discipline. A analizat dimensiunile psihosociale ale conflictelor, dominatiei si supunerii, ale insecuritatii. A preluat de la poetul latin Plaut expresia: „omul este lup pentru om“ (homo homini lupus) si a crezut ca „starea de natura“ a oamenilor este „razboiul tuturor impotriva tuturor“ (bellum omnium contra omnes). In „Leviathan sau materia, forma si puterea unui stat ecleziastic si civil“ (1650), Thomas Hobbes enunta principiul contractualismului: statul a fost creat de oameni pe baza unei intelegeri (contract) pentru a pune capat luptei tuturor impotriva tuturor. Contractul (conventia) este, desigur, imaginar. Pentru Thomas Hobbes, oamenii au o inclinatie generala, o „dorinta perpetua si febrila de putere, care nu se sfarseste decat o data cu moartea“. Combativitatea la oameni nu este innascuta, ci dobandita prin ratiune, care le dicteaza ca este rational doar ceea ce aproba suveranul.

·       In 1655, François La Rochefoucauld (1613 - 1680) publica lucrarea „Cugetari sau maxime morale“, in care este schitat in liniile sale esentiale un portret psihic al omului epocii sale, propunand modelul a ceea ce a numit „omul cumsecade“ (L’honnête homme), care „atrage stima oamenilor onesti“ si care urmareste sa fie in relatii interpersonale cu acestia. A analizat in profunzime relatiile interpersonale nedezirabile, precum: egoismul, gelozia, minciuna, ura, impertinenta. A intuit  sistemul rol-status-urilor sociale: „In toate profesiunile, fiecare isi asigura un anumit obraz si o anumita infatisare, pentru a parea ceea ce vrea sa para in ochii celorlalti. Astfel, se poate spune ca lumea nu este compusa decat din obraze“ (cuvantul „obraz“, sinonim cu „fata“, are aici semnificatia sociala: „obraz subtire“, „fata bisericeasca“, „om cu doua fete“).

·       Miron Costin (1633 - 1691) scrie in limba romana „Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron Voda incoace“, poemul filosofic „Viata lumii“ si lucrarea „De neamul moldovenilor“, precum si doua cronici in limba polona. Si acest cronicar umanist stapaneste cat se poate de bine tehnica portretului psihosociologic. Iata, spre exemplu, „portretul“ lui Matei Basarab: „om fericit peste toate domniile acelei tari, nemandru, bland, drept om de tara , harnic la razboaie, asa neinfrant si nespaimat, ca poti sa-l asemeni cu marii osteni ai lumii“. Indemnurile sale vizeaza conformarea la normele sociale, in functie de status-ul   social, de rangul boieresc. De la  Miron  Costin  ne-a ramas sentinta vizand determinarea sociala: „Nu vremile sunt subt om, ci bietul om subt vremi“.

·       Blaise Pascal (1623 - 1662) proclama superioritatea omului asupra naturii. „Omul nu este decat o trestie dintre cele mai slabe ale naturii, dar este o trestie cugetatoare” - afirma  Blaise  Pascal  in „Cugetari“ (lucrare aparuta postum, in 1670). „Nu este nevoie ca intreg universul sa se inarmeze pentru a-l strivi; un abur, o picatura de apa sunt de ajuns ca sa-l ucida. Dar daca universul l-ar strivi, omul ar fi totusi mult mai nobil, pentru ca el isi da seama ca moare, pe cand universul nu stie nimic despre avantajul sau“. Blaise Pascal a formulat vestitul „pariu“ cu privire la credintele religioase: „daca Dumnezeu nu exista, nu pierdem nimic, iar daca exista, castigam totul“ si a atras atentia asupra relativitatii normelor morale si juridice: „Nu intalnim aproape nimic just sau injust care sa nu se schimbe deodata cu climatul Un meridian decide asupra adevarului. Legile fundamentale se modifica. Dreptul are epocile sale. Hazlie justitie, pe care o limiteaza un rau sau un munte: adevar dincoace de Pirinei, eroare dincolo de ei“. Gandirea lui Blaise Pascal a influentat existentialismul contemporan si, prin aceasta, conceptia psihosociologica despre relatia individ/societate.

·       Baruch Spinoza (1637 - 1677), filosof rationalist din Olanda, a infatisat in „Ethica ordine geometrico demonstrata et in quinque partes distincta“, terminata in 1676 si la care a lucrat, cu unele intreruperi, timp de douazeci de ani, o filosofie a omului, teoretizand ceea ce antichitatea si ganditorii epocii sale (Descartes, Hobbes s.a.) oferisera. Chiar daca „Spinoza nu este original“ (H. Hofer, 1934), convingerea sa ca omul trebuie cunoscut si inteles, nu etichetat, ar trebui impartasita de toti psihosociologii. „M-am straduit neincetat sa nu ridiculizez, sa nu deplang si nici sa dispretuiesc actiunile umane, ci sa le inteleg“ - scria Baruch Spinoza. De retinut, din punct de vedere psihosociologic, este accentul pus pe perceptia sociala: „Daca ne imaginam ca cineva afecteaza cu bucurie lucrul pe care il iubim, vom fi afectati de iubire fata de el. Daca, dimpotriva, ne imaginam ca il afecteaza cu tristete, vom fi afectati de ura impotriva-i“ (Propozitia XXII). Si mai departe: „Daca ne imaginam ca cineva afecteaza cu bucurie un lucru pe care il urim, vom fi afectati de ura fata de el. Daca, dimpotriva, ni-l imaginam afectand acelasi lucru cu tristete, suntem afectati fata de el de iubire“ (Propozitia XXIV). Consideram ca in aceste propozitii, ca si in demonstratiile lor gasim aceleasi generalizari pe care le va face Fritz Heider  trei secole mai tarziu in „Psihologia relatiilor interpersonale“ (1958).

·       Intre precursorii cei mai semnificativi ai psihosociologiei romanesti se numara si Nicolae Milescu (1636 - 1708) cu insemnarile sale de calatorie: „Jurnal de calatorie in China “ si „Descrierea Chinei“ (1677). Descrierea obiceiurilor si comportamentelor chinezilor il recomanda pe Nicolae Milescu drept unul din intemeietorii psihologiei popoarelor. Scriind despre „ce fel de fire au chinezii“, Nicolae  Milescu  mentioneaza un sir de calitati psihomorale: harnicia, modestia, cinstea, indemanarea, statornicia. Chinezii „iubesc facerea de bine si pe cei ce o savarsesc“. Regasim aici problematica moderna  a  imagologiei.

·       In 1688, apare lucrarea „Les Caractères ou les moeurs de ce siècle“ de Jean de la Bruyère (1645 - 1696), fina si expresiva radiografie a societatii franceze a timpului. Accentul este pus pe comportamentele sociale. Dupa o expresie consacrata, Jean de la Bruyère  a cautat in „omul care se vede“ tot ce vorbeste despre „omul care nu se vede“, analizand expresia corporala, gesturile, privirea, mersul, ticurile etc. In opera lui La Bruyère se gasesc observatii psihosociologice minutioase asupra unor fenomene precum dragostea, prietenia, comunicarea verbala, sinceritatea, antipatia s.a.m.d. De asemenea, este relevata relatia dintre comportamentul social si pozitia sociala data de avere. Ultimul mare moralist al veacului al XVII-lea, acest „om plin de idei, care exprima lucruri mari in putine cuvinte“ - Jean de la Bruyère - indemna, asemenea lui Spinoza: „Sa nu ne infuriem asupra oamenilor vazandu-le asprimea, nerecunostinta, nedreptatea, trufia,  iubirea fata de ei insisi si uitarea fata de altii; asa sunt ei facuti, asa e firea lor; este ca si cand n-ai suporta faptul ca piatra cade si flacara se-nalta“ (Capitolul XII - Despre om).  Jean de la Bruyère l-a inspirat pe Paris Momuleanu  in lucrarea sa „Caracterele“ (1825) in care incearca o apropiere  intre  naravurile de la Bucuresti, la inceputul secolului al XIX-lea, si  moravurile  din Parisul veacului al XVII-lea.

·       Ion Neculce (c. 1672 - 1745) scrie „Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija Voda pana la Ioan Voda Movrocordat“ si culegerea de legende „O seama de cuvinte“. Ca mare hatman (ministrul apararii nationale de astazi) in timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, a cunoscut din experienta proprie valoarea evenimentelor cruciale si importanta relatiilor interpersonale. A adus in pragul perfectiunii tehnica portretelor psihosociologice. Despre Petru cel Mare al Rusiei scrie: „era mai inalt decat toti oamenii, iar nu gras, ratund la fata si cam smad, oaches si cam arunca cateodata din cap, fluturand. Si nu cu marire si fala, ca alti monarhi, ce umbla fiecum, prost la haine“

Sec. al XVIII-lea

·       Un loc aparte in evolutia gandirii psihosociologice romanesti il ocupa Dimitrie Cantemir (1673 - 1723), carturar umanist si domn al Moldovei (1693, 1710 - 1711). In „Descriptio Moldaviae“ (1714), „Divanul“ sau „Galceava inteleptului cu lumea“, „Istoria ieroglifica“ gasim, alaturi de cunostintele de geografie, istorie, etnografie sau sociologie, si reflectii psihosociologice. Sunt descrise „naravurile moldovenilor“, comportamentele si trasaturile lor psihomorale (cutezanta, semetie, trufie, ospitalitate, spirit deschis, dar si lipsa masurii), se ofera „sententii“ privind rolul relatiilor afective in procesul conducerii, influenta sociala, relatiile interpersonale s.a. Dimitrie Cantemir crede in maretia omului: „Nu rob, ci stapan lumii te-au lasat; pentru aceasta, tu pe dansa, nu ea pe tine stapaneste“ (Imagine de nedescris a fiintei sacre, 1700). Cu deplin temei Adrian Neculau (1984) afirma ca la Dimitrie Cantemir elementele de psihologie sociala sunt explicite.

·       Considerat unul din marii precursori ai sociologiei, Montesquieu, Charles Louis de Secondat (1689 - 1755) arata in „L’Esprit des lois“ (1749) ca societatea este guvernata de legi, de „raporturi necesare care deriva din natura lucrurilor“. Montesquieu este deopotriva si un mare precursor al psihosociologiei, in special prin observatiile sale patrunzatoare privind caracterele natiunilor, tema ce prefigureaza orientarea moderna de studiu a intenditatii sociale. Montesquieu a intrat in constiinta universala si prin savurosul roman epistolar „Les Lettres persanes“ (1721), in care societatea franceza este vazuta prin prisma unei alte civilizatii, opunand unele prejudecati altor prejudecati: persanul Rica, intrebat la Paris „Cum poate fi cineva persan?“, raspunde: „Cum poate fi cineva francez?“. Acelasi personaj creat de Montesquieu relateaza impresiile sale de turist, „de o luna de zile de cand sunt aici/la Paris/n-am vazut pe nimeni umbland normal. Nu exista pe lume oameni care sa-si foloseasca mai bine membrele lor decat francezii: alearga, zboara. Trasurile din Asia cu mersul lor incet, ca si  pasul masurat al camilelor i-ar face sa lesine“. In insemnarile sale de calatorie din Germania, Italia, Elvetia, Olanda, Anglia, Imperiul Austro-ungar (inclusiv in Muntii Apuseni), publicate postum in „Caiete“ (1939), se regasesc numeroase reflectii psihosociologice: „englezii, care au multa imaginatie, inventeaza putin, iar germanii, care au putina imaginatie, imagineaza mult“ sau „Tot cetateanu este dator sa moara pentru patria lui, nimeni nu este silit sa minta de dragul ei“. Marturisirea lui Montesquieu: „Cand am calatorit in tari straine m-am legat de fiecare din ele ca si cum ar fi fost propria mea tara “ are valoare deontologica si metodologica pentru cercetarea psihosociologica. 

·       La Jean Jacques Rousseau (1712 - 1778) reflectia psihosociologica dobandeste o puternica expresie teoretica. In „Discours sur l’origine de l’inégalité“ (1755) se arata cum societatea  creata prin contractul social influenteaza psihicul uman. Natura l-a facut pe om sociabil, iar societatea impune omului anumite calitati: afectiunea familiala, iubirea etc. Sistemul de proprietate, ca institutie sociala, a generat procese psihosociale precum concurenta, rivalitatea interesele opuse. Tot existenta sociala a omului a condus la dezvoltarea memoriei si a imaginatiei, cu un cuvant, la dezvoltarea personalitatii in functie de sistemul rol-statusuri-lor sociale. Jean  Jacques Rousseau  sustine ca omul este bun de la natura, ca ideile morale sunt innascute si pledeaza pentru conformarea educatiei la natura copilului. „Omul s-a nascut liber si/cu toate acestea/este pretutindeni incatusat“ (Contractul social, 1762).

·       Dinicu  Golescu (1777 - 1830) scrie „Insemnare a calatoriei mele Constantin Radovici din Golesti in anul 1824, 1825, 1826“, ca urmare a vizitarii Europei Centrale. Carturarul iluminist descopera in tarile apusene „normalul“ evolutiei umane, „fireasca slobozenie“, iar „cele bune“ ce a vazut doreste sa le impartaseasca celor din tara , pentru ca „vremea este a ne destepta“. Deci, pune problema schimbarii atitudinale si comportamentale. Dinicu Golescu  a aderat deplin la valorile europene, propunand un model de invatare sociala dirijata  prin conectare la realitatile europene (A. Neculau, 1984).

·       Psihosociologii germani (Hans Anger, 1970; H. Hiesbsch si Manfred Vorwerg, 1976) fixeaza debutul psihosociologiei in deceniul al saselea al secolului al XIX-lea, prin lucrarile lui Theodor Waitz (1821 - 1864) si Adolf Bastian (1826 - 1905), in care legatura psihosociologiei cu  etnologia  este ridicata la rangul de principiu metodologic, date fiind diferentele de mentalitate si caracterul specific al popoarelor.

·       In 1860 isi incepe aparitia revista „Zeitschrift für Völkerpsychologie und Sprachwissenschaft“, sub conducerea lui Moritz Lazarus si Hajin Steinthal. Cei doi lingvisti si etimologi germani considerau ca sufletul unui popor, supraindividual, se manifesta prin: limba, mituri si obiceiuri, astfel ca prin studiul culturii se poate ajunge la psihologia popoarelor (Völkerpsychologie).

·       In 1874, Ion Craciunescu  isi sustine la Sorbona teza de doctorat cu titlul „Le Peuple roumain d’après ses chants nationaux“. Pe baza folclorului, viitorul profesor la Universitatea din Bucuresti incearca sa analizeze psihologia poporului roman.