Maimute superioare - gibonii



Gibonii

Junglele din estul Asiei si din Oceania sunt aproape unicele medii de viata ale acestor maimute superioare, sau antropoide, ce apartin faunei din zona de clima ecuatoriala si tropicala. Ele sunt grupate in noua specii, ce traiesc in special in Sumatra, Peninsula Malaieziana si Thailanda, precum si in alte insule sau tari din sud-estul marelui continent. Dintre aceste specii, mai importante sunt: Siamangul, Gibonul Mana-Alba, Gibonul cu par pe crestet, Gibonul Klass, Gibonul Unkava, etc.

Desi sunt maimute antropoide, maimutele asiatice (urangutanii, gibonii, etc.) nu se aseamana cu omul la fel de mult ca antropoidele africane.



Gibonii nu au par pe fata, a carei piele este de culoare inchisa, in schimb majoritatea speciilor au fata incadrata de un “chenar” de blana de culoare diferita de cea a restului corpului. Femelele au de obicei aceeasi marime ca masculii, dar la majoritatea speciilor difera culoarea parului. De asemenea chiar speciile gibonilor pot fi recunoscute dupa par, la cele mai multe blana avand o culoare cafenie cu nuante de gri-argintiu, insa blana gibonului Mana-Alba este auriu-roscata.

Gibonii sunt animale arboricole, deci modul lor de deplasare, adaptat mediului de viata, este brachiatia, adica atarnarea in brate. Pentru a se deplasa astfel, ei au brate lungi si puternice, terminate cu degete lungi, ce se agata de ramurile copacilor ca niste carlige. De asemenea, palmele sunt asemanatoare celor ale omului, cu degetul mare mai departat de celelalte degete; talpile picioarelor sunt late si au si ele degete lungi. Astfel, cand sare de pe o creanga pe alta, gibonul are o viteza atat de mare, incat parca zboara. 28711hfr28zxo3t

Animale diurne, gibonii sunt activi mai ales dimineata si dupa-amiaza, odihnindu-se in timpul orelor caniculare. Folosind frunze si ramuri, ei isi fac un culcus confortabil printre crengile copacilor, unde dorm in timpul noptii.

Majoritatea speciilor traiesc in adevarate “societati”, ce cuprind numeroase familii, alcatuite de obicei dintr-un mascul, o femela si maxim patru urmasi. S-a constatat ca masculul si femela din aceste familii nu se despart pana la sfarsitul vietii lor. Grupurile de familii au anumite teritorii proprii, pe care le apara, neingaduind prezenta altor specii de giboni acolo. Gibonii umbla zilnic pe teritoriile lor, parcurgand in medie un kilometru, in cautarea hranei. Sunt animale omnivore si se hranesc de obicei cu fructe, ele fiind hrana lor favorita, frunze, insecte, paianjeni, etc.

Imperecherea are loc la aproximativ 2-3 ani. Gestatia dureaza 7-8 luni, iar dupa aceea femela naste un singur pui, pe care il tine un timp agatat de corpul ei. Mama il alapteaza regulat in primul an, de-abia la inceputul celui de-al doilea an ea separandu-se de el si lasandu-l “pe cont propriu”. Desi puiul inca de la 2-3 ani incepe sa umble singur, se desparte de familie tocmai la 6-7 ani, iar dupa aceea isi cauta o pereche si isi intemeiaza propria familie.

O caracteristica mai speciala a gibonilor este cantecul. Orice gibon ce traieste in colectiv trebuie sa cante. Zilnic, sau la cateva zile, ei canta, de cele mai multe ori in zori. Cantecul poate dura de la cateva minute la 2 ore, iar animalele canta in duet (masculul si femela), in cor (cand li se alatura si alti giboni) sau solo. Cand un gibon canta solo, el se urca in varful unui copac pentru a interpreta, iar cand ajunge la punctul culminanat al “ariei”, sare din ramura in ramura, rupand frunze si crengi; i se alatura si ceilalti membri ai familiei, iar cantecul seamana cu un ritual oriental, insotit de tipete, fluieraturi, ciripituri, chiote si tot felul de sunete destul de ciudate. fx711h8228zxxo

Cantecele gibonilor au mai multe scopuri: ele anunta triburile vecine ca teritoriul este ocupat, sau pot avea un rol in reproducere, fiind un mod de comunicare intre mascul si femela. Sunetele produse de giboni se aud de la o distanta de 2-3 kilometri.

Dintre toate speciile de animale, se spune ca gibonul Klass este mamiferul de uscat care canta cel mai frumos.

Din pacate, actiunea omului are un rol negativ si in viata maimutelor antropoide asiatice. Multe au fost prinse si duse in gradini zoologice, unde o mare parte au murit din cauza captivitatii. Principalul pericol este insa distrugerea mediului lor de viata. Padurile ecuatoriale si tropicale se micsoreaza din ce in ce mai mult, iar animalele au fost nevoite sa traiasca pe teritorii mai mici, ceea ce a dus la cresterea agresivitatii si deci a mortalitatii lor, si la scaderea interesului animalelor fata de reproducere. Ar trebui luate masuri curand, sau aceste specii de animale, si nu numai ele, vor avea mult de suferit.