Ursii polari - comporament, obiceiuri de hranire referat



Ursii polari


Concurand cu ursul brun pentru titlul de cel mai mare carnivor terestru, maiestuosul urs polar este regele banchizelor din regiunea arctica. Adaptarea sa la apa il clasifica drept mamifer marin.




Ursul polar are un stramos comun cu ursul brun, iar cei doi sunt si acum suficient de strans inruditi pentru a produce hibrizi fertili in programe de incrucisare in captivitate. Insa ursul polar a dezvoltat diferite adaptari pentru viata in unul dintre cele mai reci, mai pustii si mai ostile medii de pe Pamant - regiunea arctica circumpolara.

Lucrul cel mai caracteristic este blana sa crem sau alb-galbuie, care se contopeste cu usurinta cu mediul, iar perii impenetrabili ai blanii sunt goi pe dinauntru si dispusi foarte des pentru a oferi maxima caldura in aerul si in apa deosebil de rece. Un strat gros de grasime de sub piele ofera si mai multa izolare, in special in timp ce ursul inoata.

Ursul polar are talpile picioarelor acoperite cu peri pentru a asigura tractiunea pe gheata, iar ghearele lungi, de care nu mai este nevoie pentru sapatul in pamant si ruperea scoartei copacilor, sunt scurte si ascutite, pentru a putea apuca ferm prada care se zvarcoleste. Labele anterioare masive - cu diametre de pana la 30 cm - sunt partial membranate si sunt folosite ca niste inotatoare in timpul inotului; labele posterioare au rolul de carma.

Comportamentul natural.

Solitari din fire, ursii polari hoinaresc pe intinderi mari - in decursul unui an ei pot sa cutreiere peste 51.000 km2 de teren inghetat si zilnic parcurg peste 40km. Insa majoritatea ursilor apartin unor populatii care raman in aceeasi regiune geografica generala. Habitatul lor preferat este intinderea vasta unde calota glaciara polara intalneste Oceanul Inghetat si gheata se sparge. Iarna, cand suprafata ghetii se extinde, ursii se deplaseaza spre sud si vara, cand gheata se micsoreaza, se indreapta spre nord. Cand este necesar, ei inoata ore in sir pentru a ajunge de pe o bucata de gheata pe alta - pot inota aproape 100km fara odihna, cu o viteza medie de 10km pe ora.

Viteza lor de pe suprafata ghetii - atinsa intr-o tarare stangace a picioarelor - este mai mica, in medie 4km pe ora, dar daca este nevoie, pot sa fuga cu o viteza maxima de aproximativ 40km pe ora. Ei obosesc mai repede pe uscat, si desi pot sa umble prin zapada cu labele lor mari, ei se simt mai bine pe gheata si, uneori, pe pamantul golas. Ei pot sa urce stanci abrupte de gheata si au fost vazuti alunecand pe dealuri in jos pe burta, folosindu-si picioarele anterioare drept frane.

Obiceiuri de hranire.

Hrana preferata a ursului polar, cel mai carnivor dintre ursi, este foca inelata, care, in ciuda marilor eforturi ale ursului, este cel mai abundent mamifer mare din regiunea arctica. Hrana ursului polar consta din foca cu barba, foca de Groenlanda si foca cu gluga, dar la nevoie, mananca adesea lesuri de morse si de balene. Consuma si pesti si crabi, iar daca topirea ghetii din timpul verii il obliga sa se retraga spre interiorul regiunii arctice, el va manca mamifere mici, rozatoare, pasari si ouale lor. Cand nu ii ramane altceva, trece la vegetatie - fructe si plante.

Cum ramane in forma.

Pentru a-si mentine greutatea masiva a corpului, ursul polar trebuie sa omoare o foca la fiecare 5-6 zile. El are un stomac foarte mare, care ii permite sa manance pana la 70kg la o singura masa. Ursul isi vaneaza prada in mai multe feluri. Uneori asteapta rabdator ore in sir la copca de respiratie a focii. Ursul polar are simtul mirosului foarte dezvoltat, care ii permite sa detecteze o foca ce se odihneste pe gheata la o distanta de peste 30km, sau in vizuina sa, sub o patura de zapada de 1m adancime. Uneori pandeste o foca ce se odihneste inotand in liniste spre ea, apoi "explodeaza" din apa si o ia prin surprindere.

Majoritatea ursilor polari sunt activi tot timpul anului, construind doar adaposturi temporare in zapada pentru perioadele cu vremea cea mai aspra. Femelele care devin gestante in perioada de imperechere dintre aprilie si iunie hiberneaza in barloguri adanci si largi sapate in zapada, adesea pe un versant abrupt, de obicei la o distanta de pana la 10km de coasta.

Femelele ursului polar incep sa se imperecheze la varsta de aproximativ 5 ani; masculii sunt putin mai in varsta. Implantarea intarziata a ovulului determina prelungirea perioadei de gestatie intre 195-265 de zile, la sfarsitul careia femela este bine instalata in barlogul sau. In decembrie si ianuarie se nasc intre unul si patru pui - cel mai adesea doi -, cantarind doar 700g. Se hranesc cu laptele bogat al mamei, si parasesc barlogul prin martie-aprilie, cand cantaresc aproape 12kg.

Puii raman cu mama lor pana la varsta de cel putin 2 ani - cand sunt complet intarcati. Ei o urmaresc peste tot, calcand in urmele ei si chiar mergand calare pe spatele ei cand intra in apa. In prima lor vara ea ii invata cum sa vaneze, iar ei prind gustul sangelui si al grasimii de foca. Femela nu se va imperechea din nou inainte ca puii sa o paraseasca.

Supravietuirea ursului polar.

Poporul nativ intuitiv(eschimos) ucidea ursii polari pentru piele si carnea lor. Cand comerciantii de blanuri si vanatorii de balene au patruns tot mai mult in regiunea arctica, in secolul al XVIII-lea, populatiile de ursi au inceput sa sufere. In secolul XX "sportivii" si vanatorii de trofee au introdus echipamente sofisticate pentru localizarea si uciderea ursilor polari, iar numarul lor a scazut grav.

In 1973 cele 5 natiuni din arealul ursilor polari au facut un proiect de lege pentru limitarea vanatorii, protectia habitatului si cooperarea in cercetari asupra ursilor polari. SUA a ratificat aceasta lege in 1976.

Ursii sunt vanati si in prezent, cu aproximativ 1.000 de animale rapuse pe an, insa exista un sistem strict de autorizare. Numarul lor pare acum sa se afle in crestere, cel putin 28.000 de animale existand in mijlocul naturii.

Desi cooperarea natiunilor pentru conservarea ursului polar este privita ca un model care ar trebui aplicat si pentru alte specii, unii ecologisti sunt inca ingrijorati de soarta ursului polar, din cauza exploatarii zacamintelor de petrol si gaze naturale din regiunea arctica. Continuarea protejarii ursului polar este considerata vitala pentru supravietuirea sa.





Bibliografie: Arborele Lumii










Referat realizat de Visan Elena-Monica