Soarele - energia neconventionala a soarelui referat




Energia Neconventionala a Soarelui






Soarele este, fara indoiala, o vasta sursa de energie. Intr-un singur an, el trimite spre pamant de 20.000 de ori energia necesara intregii populatii a globului. In numai trei zile, pamantul primeste de la soare echivalentul energiei existente in rezervele de combustibili fosili.

In optiunile energetice ale omului, electricitatea si-a castigat un loc privilegiat. Chiar daca unele surse neconventionale sau conventionale de energie pot fi utile direct in instalatii termice sau mecanice, preocuparea de a obtine pe seama lor energie electrica ramane pe primul plan. Dar, dupa cum se stie, conversiile intermediare produc pierderi foarte mari sau sunt limitate prin legi foarte 'aspre' - ciclul Carnot - si astfel dorinta de a ajunge la o conversie directa a unei energii primare in energie electrica este justificata.
Exista o serie de astfel de generatoare, bazate pe fenomene fizice sau chimice mai mult sau mai putin studiate, din care viitorul va retine pe cele mai eficiente sau, poate, pe cele mai ieftine si care folosesc materiale mai raspandite pe pamant.
Printre generatoarele care pot realiza conversia directa a energiei electrice si in care se pun mari sperante, pe primul loc sunt celulele fotovoltaice, numite si celule solare, atunci cand energia primara o reprezinta radiatiile soarelui.

Produsele bune nu trebuie doar sa satisfaca nevoile consumatorului final, ci trebuie, de asemenea, sa fie avantajoase mediului in care produsul va fi folosit. Electricitatea nu face exceptie de la regula. Electricitatea solara poate sa-si aduca o importanta contributie la pastrarea rezervelor de energie ale pamantului si, in acelasi timp poate contribui la incetinirea modificarilor climatice generale: reduce consecintele efectului de sera si ale gazelor poluante din atmosfera.
Costul energiei produse de sistemele fotovoltaice continua sa scada. Oricum, costul energiei fotovoltaice este, in general, mai mare decat al energiei produse in mod conventional. De asemenea, desi costul initial al echipamentului fotovoltaic este mai mare, sunt totusi unele aplicatii in care sistemul fotovoltaic este cel mai eficient din punct de vedere financiar. Numarul sistemelor fotovoltaice creste anual datorita avantajelor oferite. Dintre aplicatiile mai eficiente, trebuie mentionate cele destinate alimentarii consumatorilor izolati, de mica putere, din domenii precum: telecomunicatii, balizaj, protectie catodica, refrigerare, irigatii etc.
Un sistem fotovoltaic bine realizat poate opera neurmarit si necesita o intretinere periodica minima. Economiile provenite din costurile de munca si cheltuielile de transport pot fi neinsemnate.

Printre principalele caracteristici ale sistemelor fotovoltaice enumeram:

Modularitate

Un sistem fotovoltaic poate fi proiectat pentru o usoara expandare. Daca cererea de putere ar creste, singurul obstacol care poate interveni in expandarea sistemului fotovoltaic este lipsa spatiului necesar amplasarii modulelor suplimentare; ne referim desigur la lipsa unui spatiu iluminat de soare.

Autonomie

Nu necesita un consum suplimentar si cheltuieli de intretinere. Alimentarea cu combustibil conventional si depozitarea lui poate costa mai mult decat combustibilul insusi. Energia solara este oferita gratis.

Deoarece tendinta actuala este orientata spre optimizarea din punct de vedere energetic, pentru asigurarea functionalitatii in conditii de maxima eficienta, s-au dezvoltat aplicatii in care sistemele fotovoltaice sunt dotate cu sisteme inteligente pentru controlul functionarii, dotari care asigura personalizarea acestor aplicatii.

Durabilitate

Marea majoritate a modulelor fotovoltaice de astazi sunt bazate pe tehnologii care au dovedit o degradare minima dupa 20 de ani de functionare, ele fiind garantate 30 de ani.

Se stie bine ca sistemele fotovoltaice produc energie electrica ziua, dar la fel de bine se stie si ca energia electrica livrata ziua costa mai mult. In Romania, deja se practica tarifare diferentiata zi-noapte deci, sistemul fotovoltaic produce energie electrica gratis sau aproape gratis in timpul zilei, cand energia electrica este mai scumpa, iar pe timpul noptii cand sistemul fotovoltaic nu produce sau al orelor de varf, necesarul de energie electrica este preluat din reteaua electrica de distributie locala.

Un mare avantaj pe care-l prezinta sistemele fotovoltaice este acela ca se pot integra in cladiri, pot inlocui subansamble, materiale de constructie sau chiar intregi parti componente ale cladiri cum ar fi de exemplu acoperisul.
Modulele solare pot avea mai multe intrebuintari; astfel, ele pot inlocui suprafetele mai scumpe ale cladirilor si pot oferi in plus alte avantaje. De exemplu, in fatade, ele pot inlocui usor oglinzile sau geamurile colorate, asigura umbra si, in acelasi timp, pot genera electricitate. In interiorul acestor module de geam dublu, spatiul dintre celulele solare opace este transparent.
In cladirile in care sunt integrate panouri solare, costul pe m² al panourilor fotovoltaice este de mare importanta, mai ales de cand aceste materiale pot actiona, cum am mai spus, ca substitute pentru alte materiale de constructie. Pretul efectiv pe unitatea de elemente solare integrate in constructie este diferenta dintre pretul modulelor solare si acela al materialelor pe care acestea le pot inlocui. Un m² de sistem fotovoltaic din silicon cristalin conectat la retea costa aproape cat un sfert de m² de material de calitate pentru fatada, cum ar fi marmura sau alta piatra de constructie. In situatiile cand costurile celor doua materiale sunt relativ aceleasi, avantajul este ca electricitatea solara este gratuita!

Odata cu aparitia problemelor legate de nesiguranta mediului inconjurator, construirea unor cladiri eficiente din punct de vedere energetic a castigat o mai mare popularitate. Opinia general adoptata este ca un control mai atent al repercusiunilor asupra mediului inconjurator este extrem de necesar si ca oamenii trebuie sa foloseasca sisteme mai eficiente din punct de vedere energetic.

Aspectul uman al problemei nu este nici el neglijabil. De-a lungul istoriei, oamenii au cautat sa se inconjoare cu lucruri frumoase, estetice, care ocupau in sufletul lor locuri importante si care promiteau sa le asigure o mai mare consideratie in ochii celorlalti.

Solutiile privind puterea solara nu permit doar reglarea producerii energiei electrice la nevoile cladiri, ci si oportunitatea de a economisi bani prin vinderea oricarui surplus de energie catre reteaua publica.

Asigurarea unui mediu inconjurator favorabil vietii nu cere gesturi mari. De fapt, chiar posibilitatile de alegere ale fiecaruia dintre noi pot aduce contributii diferite si pozitive. In viata sociala, aceasta contributie poate lua forma unei solutii energetice sustinuta de politica privind mediul inconjurator al unei companii. Mai mult, o companie care cumpara sau produce electricitate nedaunatoare mediului va beneficia, automat, de o imagine pozitiva.





Realizat de elevul

Cioc George

cl. a-IX a D