Machedon Emilia
IX F
Arta gotica
In a doua jumatate a secolului al XII-lea s-au petrecut mari transformari in Europa apuseana ceea ce a adus cu sine schimbarea caracterului artei medievale. O data cu dezvoltarea economiei feudale a crescut nevoia de schimb si de comert. In tarile din Europa de Vest au fost construite orasele noi, ' villes neuves ', ce au luat nastere pe malurile raurilor navigabile sau la incrucisarile soselelor. Cruciadele au contribuit la invigorarea comertului pe mare. Intre zidurile fortificate ale oraselor taranii puteau organiza rascoale pentru a scapa de dijma si a obtine libertatea. Nici inegalitatea proprietatii, nici diferentierea in corporatii si bresle n-a putut submina consideratia fata de munca. Aparitia noilor conditii de viata a fost insotita de o cuprinzatoare miscare spirituala. Temelia coceptiei despre lume continua s-o alcatuiasca religia. Nu se poate nega ca ea a constituit impulsul cel mai puternic pentru activitatea artistica din acea epoca. Credinta il insufletea pe om in actiunile sale de mare anvegura si indrazneala, indreptate inspre creatia artistica. Totusi arta gotica nu poate fi total identificata cu sentimentul religios al acestei epoci. Ca si artistii altor vremuri, cei din aceasta epoca se preocupau in creatia lor si de probleme de arta. In secolul al XIII-lea costiinta religioasa a oamenilor era puternic zdruncinata. Vechile texte religioase erau interpretate intr-un chip nou de unele secte. Calugarii care petrecusera ani indelugati intre zidurile manastirilor trebuiau sa mearga in mijlocul poporului, sa citeasca predici si sa caute expresii pe intelesul maselor, invataturile religioase urmand sa capete un sens uman mai adanc. Orasele au devenit centrele cele mai importante ale miscarilor spirituale. S-au intemeiat universitati din cadrul carora au pornit mai multe controverse filozofice. In arta, noua oranduire a vietii si-a gasit cea mai puternica expresie in catedralele gotice.
De obicei, catedralele erau inaltate in piata orasului care era deschisa in toate partile. Constructia presupunea existenta unor mijloace materiale largi, de aceea cand se hotara inceperea constructiei unei catedrale erau trimisi solii in imprejurimi pentru a strange danii. Dupa strangerea unei sume indestulatoare se incepea constructia, adesea ridicandu-se numai altarul principal unde se tinea slujba. Din cauza razboaielor sau molimilor unele nici nu mai erau terminate sau constructia lor era definitivata in alt stil (flesele catedralei din Chartres au arhitecturi diferite, aduse insa la un acord armonios). Cele mai vechi catedrale au luat nastere in Franta, construirea catedralelor ulterioare fiind stimulata de regalitate (lucru dovedit de prezenta figurile regale pe fatadele catedralelor). Pentru constructia unei catedrale era nevoie de unitatea intregii comunitati si convingerea puternica necesara transmiterii entuziasmului urmasilor ce vor lucra generatii la rand pentru implinirea idealurilor artistice.
La constructia catedralelor participau multi oameni. Reprezentantii administratiei orasenesti se preocupau in amanunt de toate problemele constructiei iar preotimea, teologii isi aduceau partea lor de contributie erudita la realizarea constuctiei. Aportul hotarator apartinea breslelor de mesteri constructori, zidari si cioplitori in piatra. Printre ei arhitectul avea un loc de seama: participa la constructie, lucra alturi de zidari cioplind piatra sau urcand pe schelele catedralei aflata in constructie. Majoritatea constructorilor acelei vremi au ramas anonimi dar s-au pastat si cateva schite ale unor personalitati puternice
Catedrala gotica uimeste prin proportile ei chiar si pe omul modern. Cand oamenii acelor vremi paseau pe sub boltile inalte ale catedralei erau cuprinsi de o emotie deosebita. Prin turnurile lor ascutite dar si prin portalurile splendide catedralele gotice fac si pe dinafara o impresie deosebit de incantatoare dar ele impresioneaza si mai puternic prin interiorul lor. Spatiul interior - un mediu aerian imaterial in care paseste omul- a dobandit aceeasi forta de a declansa emotii artistice ca si imesele mase de piatra din Orient sau ca delicat daltuitlele forme ale constructiilor lacasurilor din Grecia Antica. Acest spatiu cuprinzator nu era conceput ca un lacas pentru savarsirea sacramentului ca la Hagia Sofia din Constantinopol. Spatiul fusese creat atat de cuprinzator, avand in vedere omul real: in imensa nava centrala si in navele laterale, care erau legate de ea, mase de oameni stateau in timpul slujbei cu fata spre rasarit.
Prin volum si inaltime catedralele gotice le depasesc cu mult pe cele mai mari catedrale romanice. Esential este insa faptul ca in ele se poate respira usor si liber, ca in ele privirea nu se loveste de formele masive aflate in penumbra ci imbratiseaza dintr-o data intregul spatiu. Oamenii care se refugiasera in oras venind din sate, trebuie sa fi fost cuprinsi de un sentiment de mandrie si libertate atunci cand paseau pe sub boltile unei catedrale gotice. Catedralele erau folosite nu numai pentru serviciul religios, acolo aveau loc si reprezentatiile cu 'misterele' in care episoadele bibliei erau puse in scena ca un spectacol instructiv si trezind uimire adanca. Pentru oamenii din acele vremuri semnificatiile catedralei nu se rezumau numai la aceasta. Omul cauta pretutindeni o expresie a misteriosului si inexprimabilului, a ceea ce simtea si dorea in mod nelamurit. Clericii invatati au dat constructiei bisericii o interpretare alegorica: catedrala simbolizeaza biserica crestina; cladirea se compune din diferite pietre, asa cum comunitatea era alcatuita din membri izolati; lumina razbatea prin ferestre intocmai cum patrundea invatatura bisericii in constiinta oamenilor; planul in forma de cruce al bisericii amintea de suferintele pamantesti ale Mantuitorului.
Cand intri intr-o catedrala, descoperi ca partea ei inferioara este cufundata, de obicei, in semiintuneric; aici domneste o lumina neavand nimic deosebit , uniforma si cenusie; se pot recunoaste articulari marunte ce corespund, ca proportii, obiectelor pamantesti, cum si o logica lucida si stricta a constructiei, o alternanta de grupuri de coloane cu pilastri si intercolumne; aici totul corespunde dimensiunilor fapturii omenesti. Dar daca ridici privirea in sus zaresti bolta care pluteste ca un baldachin deasupra salii semiintunecate si a partii ei inferioare. De acolo de sus izvoraste o lumina clara, de sub bolti rasuna cristalinele voci ingeresti ale corului invizibil. Doua lumi se contopesc aici intr-o imagine artistica unitara. Constructia este strabatuta de un elan impetuos, spiritul omului este cuprins de aceasta miscare si este constans sa i se daruiasca. Sentimentul deosebit de clar al infinutului iese la iveala din toate detaliile compozitiei, pana la arcul ogival, motivul preferat al arhitectilor gotici. Arcul in ogiva se compune din doua portiuni de arc rotund care se intretaie si ale caror capete se pierd in infinit.
Intrarile catedralei
romanice erau adesea situate pe fetele laterale, de aceea, de indata ce
intrai, te gaseai in mijlocul navei
principale si puteai sa cuprinzi cu privirea partile dinspre apus si dinspre
rasarit, care se echilibrau intre ele. Intrarea catedralei gotice se afla, dimpotriva
totdeauna pe latura vestica, cand intri in catedrala esti surprins de miscarea
impetuasa orientata spre rasarit. In gotic, zidul masiv al bisericii romanice
s-a transformat intr-o dantela de piatra transparenta; zidul consta aproape
integral din ferestre cu geamuri colorate, care alcatuiesc partea lui
superioara si reprezinta sursele de lumina cele mai imporatante. Lor le
corespunde rozeta aflata in ferastra din peretele de vest. Galeriile deschise
sunt inlocuite printr-o galerie longitudinala incastrata in grosimea zidului, triforiul care n-are nici
o utilitate practica ci slujeste doar pentru reducerea apasarii asupra zidului.
Altarul bisericii romane era alcatuit din corpuri de constructie independente,
din diferite capele. In biserica gotica capelele se contopesc unele cu altele
si alcatuiesc o cununa abia delimitata de restul bisericii printr-un sir de
stalpi. Nava transversala a bisericii romanice nu mai este separata ci se
contopeste cu celula principala a bisericii. In biserica gotica domneste o lumina uniforma imateriala. Cel care se afla in catedrala cu greu isi
poate da seama ce moment al zilei este; ferestrele multicolore ard cu
incandescenta unor lumini limpezi dar nepamantesti.
Multe catedrale gotice care se inalta deja de secole fac dovada ca toti constructorii lor stapaneau perfect legile staticii si stiau sa subordoneze calitatile statice ale pietrei fata de coceptiile proprii.
In catedrala gotica este greu sa faci distinctie intre partile neportante si sprijine, intrucat amandoua se imbina intr-un avant nestavilit. Pilastrii au capiteluri pe care se sprijina arcurile, dar micutele colonete subtiri care sunt lipite de ei transforma pilastrii intr-un manunchi de elemente ce se continua cu nervurile boltilor. Acestea sunt reunite in varf si alcatuiesc o nervatura a boltii cand quadrupla cand sextupla. Coloanele angajate sunt arcuite orizontal in mai multe puncte dar liniile lor verticale se repeta de atatea ori incat dispare chiar si delimitarea dintre linii si bolta.
Confruntarea scheletului puternic cu
umplutura usoara a devenit unul din principiile de baza ale arhitecturii
gotice. Ea s-a manifestat in renuntarea la suprafetele netede de piatra ale
peretilor care au fost inlocuite prin mulurile traforate ale ferestrelor dintre
pilastri si in boltile cu nervuri, in triforii si in arcurile butante care se
intind de la baza boltii pana la contraforturi si a caror masa a fost redusa la
minim necesar. Contrafortul care fusese eliberat in mod logic de toata masa
superflua, producea aceeasi impresie de spiritualizare ca si nervurile. Cu
toate ca reprezinta o constructie prin excelenta auxiliara a fost modelat ca o
forma arhitectonica plina de expresivitate. Nu degeba altarul gotic care este
inconjurat din toate partile de contraforturi si arcuri butante divergente,
aminteste de un miriapod fantastic - cum s-a exprimat candva sugestiv Rodin.
Dar bineinteles impresia fundamentala produsa de exteriorul catedralei nu este
determinata numai de aceste aspecte. Fatada, de obicei latura dinspre apus se
desprinde limpede de calelalte fete ale catedralei, aceasta fiind complet
eliberata de restul constructiei. Registrul inferior al fatadei este ocupat de
portaluri. Intrarile sint inconjurate in partea de jos de statui care depasesc
marimea naturala, separate intre ele prin baldachine. Portalurile sunt
incadrate de ogive inalte cu cate-o rozeta situata in timpan; cele doua
canaturi ale usii sunt transformate intr-o usa unica si mare, ale carei
proportii nu pot fi comparate cu dimensiunile omului. La unele catedrale
franceze urmeaza galeria regilor. Indaratul ei se inalta, ca purtate de o
navalnica miscare ascendenta, turnurile uriase, care trebuiau initial sa fie
inconjurate de flese ascutite.
Arta plastica a epocii gotice era strans legata de catedrala. Trasaturile fundamentale ale tipului de decoratie plastica gotica s-au format inca din secolul al XII-lea. Se pare ca unele subiecte au fost introduse in icongrafie la manastirea Saint-Denis si de acolo s-au raspandit pretutindeni. Multe lucruri din programele iconografice erau artificiale. Ele trebuiau sa transforme catedrala intr-o 'enciclopedie de piatra' in care diferitele reprezentari plastice trebuiau sa se insiruie si sa se imbine ca literele unui text sfant. De pilda pentru a infatisa felul in care Christos a 'luminat Ierusalimul' cu predica sa, un maestru din Amiens a reprezentat persoana lui Christos cu o lampa in mana inaintea zidurilor unui oras; asemenea imagini trebuiau dezlegate ca un rebus. Varietatea conceptiilor este surprinzatoare. Ea include in sistemul ei iconografic toata sfera reprezentarilor, cunostintelor, traditiilor si idealurilor care defineau constiinta omului din Evul Mediu; erau reprezentate Vechiul si Noul Testament, Apocalipsa, vechile legende ale sfintilor, fragmente din vechi mituri, poeme epice si credinte populare obscure. Numai la Chartres exista aproape o mie opt sute de statui, circa zece mii de reprezentari si personaje
In structura oricarei statui gotice, a oricarei compozitii de vitraliu sau de relief se poate recunoaste totdeauna grija cu care artistii au incercat sa lege fiecare opera de arta cu ansamblul catedralei gotice. In diferite caiete de schite aceata idee se manifesta cu claritate prin staruinta cu care se incearca sa se schiteze, in forme strict geometrice, diferite obiecte cum ar fi corpul si fata omului sau animalului. Poate ca maestrii gotici au fost stimulati in aceasta cautare a unor legi geometrice de cabalistica cifrelor si de credinta intr-o semnificatie misterioasa a triunghiului si cercului.
In cadrul istoriei artei goticul constituie treapta de dezvoltare urmatoare stilului romanic. Arta gotica se caracterizeaza printr-un stil mai inchegat, printr-o maiestrie mai inalta, printr-o experienta mai cuprinzatoare si prin traditii mai puternice decat arta romanica, in cadrul careia, adesea, o importanta esentiala ii revenea autodidactului. Maestrii gotici au privit cu o acuitate nemaintalnita in lumea interioara a omului. Sculptorii gotici au redat impresiile prilejuite de viata inconjuratoare intr-un mod care merge pana la granita iluziei optice. Constructiile gotice in special catedralele au fost create de puternica indrazneala a oamenilor din veacul al XIII-lea.
Bibliografie
Alpatov V. Mihail, « Istoria artei , I Arta lumii vechi si a evului mediu », editura Meridiane, Bucuresti, 1962
Microsoft Encarta Encyclopedia 2000
