Televiziunea Comunicarea audio-vizuala Mijloacele de comunicare in masa referat





TELEVIZIUNEA. COMUNICAREA AUDIO-VIZUALA



Televiziunea este mijlocul de comunicare de masa cu cel mai mare impact asupra societatii. Tehnic vorbind, este definita ca un procedeu de descompunere, transmitere la distanta si apoi de recompunere a imaginilor.
Inventata intre cele 2 razboaie mondiale, nu s-a dezvoltat ca una dintre media publice decat de la sfarsitul anilor 1940, in Statele Unite apoi si in Europa. Copil al radioului si al cinematografului, acest suport a cultivat in mod progresiv un limbaj care, original fiind, ii permite sa ocupe o pozitie importanta in sistemul mediatic.
Atunci cand isi face aparitia, la inceputul anilor 1930, ea suscita brusc uimirea primilor observatori fascinati de noua « teleprezenta » permisa de aceasta forma inedita de media. Este perceputa de analistii care ii poarta interes ca un remarcabil « mijloc documentar » ce mareste considerabil puterea informatiei data de radio, adaugand auzul vederii.
Televiziunea functioneaza pe baza capacitatii seleniului de a transforma datorita radiatiilor de electroni (baleiaj), energia luminoasa in energie electrica si invers.
Analiza imaginii se efectueaza cu ajutorul unei camere electronice, care converteste imaginea optica intr-o imagine corespondenta. Pentru aceasta, un fascicol de electroni baleiaza in spatele unui ecran alcatuit dintr-o multitudine de puncte luminoase, dispuse pe 525 de linii care compun 25 de imagini (fotograme) pe secunda.
Imaginea analizata este transformata intr-un semnal electric ce va fi transmis prin radiodifuzie. La receptie, imaginea este reconstituita prin acelasi procedeu.
Ecranul unui televizor e compus dintr-o multitudine de puncte fluorescente, excitate prin modularea semnalelor electrice, luminuozitatea fiind data de voltajul tubului catodic.
Camera de luat vederi, care imita in buna masura ochiul omenesc, este aparatul principal in tehnica televiziunii. In esenta, o camera video serveste la captarea semnalelor luminoase, a radiatiilor electromagnetice corespunzatoare, si la transformarea lor in semnal electric. Daca imaginile ce se afla in campul de interes al camerei pot suferi modificari in timp, spatiu si culoare, semnalul electric rezultant variaza doar in timp.
Undele electromagnetice prin care se transmite semnalul de televiziune au lungimi de unda ultrascurte (de la 10 metri la 0,1 milimetri) respectiv frecvente extrem de mari (de la 300 de megahertzi la 3000 de gigahertzi).
Ca si in radio, exista 2 compartimente principale : studioul si regia tehnica. Studioul este un spatiu interior postului in care se desfasoara emisiunea. Acolo, prezentatorul realizeaza programul, fiind filmat de operatorii de imagine (cameramani). Fiecare imagine surprinsa de camerele video in studio este vizibila pe cate un monitor aflat in regia tehnica. In aceasta incapere, regizorul face selectia imaginilor ce vor fi emise sau, dupa caz, inregistrate.
Inventatorii care au contribuit la nasterea televiziunii au fost : inginerul german Paul Nipkov care a creat discul folosit la analiza imaginii in televiziunea mecanica ; fizicianul italian Guglielmo Marconi, cel care la doar 20 de ani a pus bazele radioului scotand undele hertziene din laborator (recompensat cu Premiul Nobel pentru Fizica) ; scotianul J. L. Baird (aparatorul televiziunii mecanice) si francezii Rene Barthelemy si Henry de France.
Important de stiut este ca exista 2 tipuri de televiziune : mecanica si electronica. Din 1937, cea electronica s-a impus printr-un serviciu permanent de televiziune deschis de BBC.
Emisia regulata incepe in Statele Unite in 1939, iar din 1950 este emis un program de 28 de ore pe saptamana cu o antena situata pe Turnul Eiffel. Apoi, programe regulate incep sa fie emise si in alte tari precum : Suedia, Spania, Romania (in 1956) etc.
Daca dam timpul inapoi si caracterizam televiziunea putem observa ca anii ’60 au fost marcati de inventarea TV color. Principiul consta in descompunerea imaginii in 3 spectre (albastru-verde-rosu) si superpozitionarea lor pe un ecran tricrom care are in componenta de 3 ori mai multe « puncte » decat un televizor alb-negru.
Anii ’70 au surprins introducerea noilor media (TV prin cablu, TV prin satelit etc) ce au permis alegerea mai multor programme, mai ales de origine straina si o utilizare cat mai flexibila a televizorului.
Anii ’80 se caracterizeaza prin adaptarea sistemelor audio-vizuale nationale in fata invaziei programelor importate.
Anii ’90 marcheaza diversificarea fara precedent a programelor si emisiunilor, concomitent cu perfectionarea tehnicilor de transmitere a informatiilor prin intermediul noilor media.
Prima perioada a televiziunii se caracterizeaza printr-o orientare pedagogica incarnata de mediatori ce intretin cu telespectatorii o relatie asimetrica si ierarhizata, tradusa printr-o programare discontinua, organizata in jurul emisiunilor inzestrate cu o mare longevitate ce imbraca o functie « rituala » pentru privitori.
Noua era se diferentiaza printr-o tensiune crescuta asupra destinatarului, solicitat fara intrerupere de animatori. Instalati in decoruri adesea construite dupa modelul interioarelor telespectatorilor, acesti moderatori cu ton familiar solicita in permanenta publicul in modul complicitatii in emisiuni compozite (care amesteca in mod nedistinct informatia si divertismentul) si articulate unele cu altele.
Trecand peste amanuntele tehnice si micul istoric, ne vom ocupa de ceea ce ne intereseaza in mod special, adica de caracteristicile si efectele pe care le are televiziunea asupra telespectatorului care astazi face parte din « societatea informatiei » si este victima lipsita de aparare a « bombardamentului informational » :
Televiziunea este cel mai ieftin mijloc de comunicare de masa din punctul de vedere al receptorilor, lucru deloc neglijabil intr-o economie caracterizata de decalaje enorme intre diferitele categorii sociale. Se poate constata ca orice om aflat in posesia unui televizor, are acces aproape gratuit la informatie (bineinteles exceptand plata abonamentului la societatea de TV prin cablu sau TV publica si factura la energia electrica).
Mesajul audio-vizual beneficiaza de forta de patrundere (vorbind la sensul propriu). Daca in urma cu mai bine de 13 ani pentru a obtine o informatie televizata trebuia sa faci un drum catre casa, astazi informatiile pot fi receptate de aproape oriunde : localuri publice, magazine, camere si receptii de hotel etc. Odata cu dezvoltarea tehnologiei in domeniul telefoniei celulare, a aparut si o « televiziune mobila » fiindca se pot urmari programe TV pe ecranul telefonului, gratie aplicatiilor Internetului.
Apoi, acest mesaj nu depinde, spre deosebire de ziar, de o retea de difuzare, ceea ce il face transportabil in cele mai indepartate locuri din lume. Datorita satelitilor comerciali (primul lansat fiind Weststar 1, o investitie de 75 de milioane de dolari) barierele nationale, continentale si chiar planetare (ce ne fac martori la evenimentele petrecute in Cosmos) sunt daramate. Televiziunea este azi omniprezenta.
Un avantaj demn de retinut este folosirea unui limbaj universal (cel imagistic) ce poate transmite mesajul indiferent de limba vorbita de receptor. Un material jurnalistic realizat, in mod profesionist, dintr-o combinatie sunet-imagine poate obtine aceleasi efecte la oameni provenind din tari si culturi diferite. Un exemplu perfect este rubrica « No Comment » a postului de stiri Euronews, rubrica imprumutata mai nou si la televiziunile noastre (ex : Realitatea TV).
Televiziunea nu solicita prea mult intelectul telespectatorilor. Este de cele mai multe ori exhaustiva ; explica de la A la Z o situatie, facilitand astfel, in mod deosebit, asimilarea acestei explicatii de catre cei care nu au o opinie formata sau care nu dispun de alte informatii care sa le permita analizarea pe cont propriu a problemei. Informatia poate fi receptata de persoane cu un grad de pregatire intelectuala redus (exceptand iletrismul) si de persoane pentru care lectura presupune un efort deosebit (persoane in varsta, prescolari, handicapati).
Pentru ca tot vorbeam de forta de patrundere a mesajului vehiculat de televiziune, acum insa la sensul figurat, e de mentionat faptul ca acesta este agresiv, el « vine peste telespectator », creandu-i obisnuinte pana aproape de dependenta. Nathalie Coste-Cerdan si Alain Le Diberdier afirmau ca : « un copil nascut intr-o tara industrializata are o speranta de viata de mai mult de 70 de ani. El isi va petrece o treime din viata dormind si celelalte doua treimi dedicandu-se sutelor de diferite activitati. Dintre acestea, doar 2 reprezinta mase mari de timp, adica o alta treime : munca si mai ales televiziunea. Pe de alta parte, scriitorul Umberto Eco spunea : « Televiziunea este o institutie care ii culturalizeaza pe prosti si ii imbecilizeaza pe cei destepti ». Adevarul se afla undeva intre cele 2 extreme.
S-a demonstrat schimbarea de comportament ca urmare a audierii si vizionarii unor programe, precum si a scarii de valori proprie unui individ sau comuna mai multor persoane. Este vizibil faptul ca pe primul plan in filmele difuzate de televiziune sta violenta. O persoana cu un comportament deviant si nu numai, de la a viziona un film cu scene explicite de violenta, pana la a transpune in realitate acele secvente, are de facut doar un pas. Din nefericire, acel pas incepe sa se faca simtit, cazurile constituind subiecte de emisiuni cu specific criminalistic. S-a dezbatut intens problema privind violenta la televizor, de cele mai multe ori la ore de maxima audienta, insa nu s-a ajuns la o solutie extrema ci mai degraba la un « mic compromis » : amplasarea in coltul din dreapta-jos a ecranului a unor buline rosii cu scop de avertizare (pentru minori).
Nu trebuie uitat ca una din functiile televiziunii, ca de altfel a mass-media in general, este cea culturalizatoare. In zilele noastre, aceasta functie este “ascunsa” cu cea de divertisment care, in cele mai multe posturi TV, predomina. Ca urmare, publicul isi formeaza gustul astfel incat loisir-ul va ocupa un loc fruntas in detrimentul culturii, ceea ce pe termen lung nu va constitui un beneficiu pentru receptor. Odata cu aparitia televiziunilor private, s-au importat programe de succes in alte tari, dar care adaptate la piata media romaneasca, nu sunt altceva decat forme fara fond. Ele evidentiaza subcultura, propun pseudo-valori si exploateaza uneori sentimentele oamenilor, cu efectul formarii gustului prost al audientei. Apoi, televiziunea poate hrani publicul cu astfel de productii.
O caracteristica cu adevarat negativa este uniformizarea gustului artistic al privitorilor. Se poate vorbi chiar de doborarea gustului prin modele submediocre. Extinderea programelor a exercitat o presiune greu de imaginat si continua sa o faca asupra factorilor de decizie din audio-vizual. Chiar si cei mai competenti, exigenti si bine-intentionati manageri sau producatori au de acoperit o cantitate imensa de mesaj, timpul acordat deciziei fiind infim. Doua aspecte sunt importante in lumea TV : « Ceea ce nu prisoseste este timpul » si « Timpul inseamna bani ». Goana dupa indici cat mai ridicati de audienta (rating) duce la concesii, mai ales in zona programelor artistice, dar si in aceea a publicisticii culturale. Fenomenul in cauza determina oferta de program sa flateze gustul mai coborat, optiunile indoielnice pe scara valorilor.
Conceptul de « cultura mediatica » defineste in esenta o cultura a divertismentului, o simplificare a formelor culturale ce sunt reduse, condensate, repovestite si resemnificate. Mass-media, in special televiziunea, creeaza aceasta cultura ; ele inceteaza a fi un canal prin care se transmit celelalte componente culturale si devin ele insele un sistem cultural in sine. Un mesaj artistic, cultural, odata devenit emisiune TV, cunoaste obligatoriu un procent de degradare in planul receptarii.
In ceea ce priveste structura televiziunii, aceasta este mai complicata decat a oricarui alt mijloc de comunicare de masa. Televiziunea constituie pentru cei mai multi o fascinatie nu numai prin imagine -produsul sau final- ci si prin masinaria destul de complexa aflata intre producator si receptor, acel « perpetuum mobile » ce se misca neincetat in folosul audientei. Acest tot este alcatuit dintr-un consiliu al programelor, un corp redactional, unul artistic, unul tehnic, unul economic, unul administrativ la care trebuie adaugat si corpul colaboratorilor. Fiecare dintre aceste diviziuni se subdivid in unitati specializate.
Televiziunea este o intreprindere al carei prim obiectiv, din punctul de vedere al proprietarului, e de a-i aduce profituri materiale substantiale sau influenta politica. Dar pentru asta trebuie sa castige increderea telespectatorilor sai servindu-le interesele. Ea se poate preface o vreme ca face acest lucru, dar nu pentru mult timp. Se deosebesc ziaristi interesati de bani, putere si faima, de jurnalisti care isi fac meseria din placere si se zbat sa faca putina ordine in presa romaneasca. O intrebare va exista intotdeauna : « Ce serveste de fapt televiziunea, interesele proprii sau interesele cetatenilor ? »
Laolalta cu trasaturile-i specifice, televiziunea intruneste niste calitati pe care le imparte cu unul dintre « parintii » ei, radioul :
Datorita sunetului, mesajul poate fi receptat concomitent cu desfasurarea altor activitati (munca fizica, gospodareasca). De asemenea, viteza de transmitere permite celor 2 media sa surclaseze ziarul. Un mesaj televizat sau radiofonic poate fi transmis in direct (chiar in momentul in care se desfasoara actiunea). E de recunoscut ca in competitia pentru intaietate (daca aplicam principiul “care e mai rapid”), castig de cauza are radioul deoarece nu necesita deplasari de aparatura excesiva. In cazul televiziunii, este necesara deplasarea unui car de transmisie, fara de care emisia dintr-un loc exterior postului este imposibila. Desi in acest caz radioul este invingator, televiziunea isi ia revansa si castiga pe alt plan : informatia pe care ea o difuzeaza are un impact mai mare fata de radio pentru ca are asul din maneca -imaginea- care ofera credibilitate mai mare. Auzim des motivatii de genul : « Cum poti sa ma contrazici domnule…Am vazut cu ochii mei la televizor ! ».
Pentru a spori aceasta caracteristica (credibilitatea) fara de care audio-vizualul nu ar beneficia de audienta mare, forta de persuasiune este exercitata des prin impact emotional direct. De exemplu : o stire (un mesaj rece prin constructie si definitie) transmisa « in video » de un prezentator, uneste valentele textului cu expresivitatea mimicii, modulatiile vocii, privirea si trairea afectiva a celui ce citeste de pe prompter, « incalzind sau « racind » telereceptia.
Prezenta oamenilor pe « oglinda miscatoare » (dupa cum numea Radu Herjeu televizorul), a prezentatorilor in fata noastra, trasaturile lor, modul de a vorbi, de a gesticula, fac ca vizionarea unui program sa devina o intalnire intre cel de acasa si cel de pe micul ecran. Modelarea opiniei publice se datoreaza (sau e cauzata) intr-o masura mult mai larga comunicarii de masa, in mod deosebit televiziunii, decat a celei intrapersonale sau surselor directe.




Capacitatea televiziunii de a pune in stare de vibratie maxima afectivitatea opiniei publice pare de 4 ori mai mare decat a radioului si de 3 ori mai mare decat a presei scrise. In raport cu celelalte media, eficacitatea ei e coplesitoare in relatarea unor situatii foarte dramatice in care predomina latura conflictuala. Episoadele in care are pondere maxima sunt evocari ale impotrivirii fata de catastrofa si ale solidaritatii. Aceste episoade sunt in majoritate determinate printr-un reper concret : mijloc tehnic (ex:elicoptere), colectivitate umana specifica (ex:armata), personificare. Acest aspect poate fi exemplificat prin intermediul razboiului din Irak. Oricine a putut observa ca odata cu inceperea conflictului din Golf (la 20 martie 2003), toata atentia mass-media de pretutindeni s-a concentrat asupra acestuia. Telespectatorii au fost afectati din punct de vedere emotional, in primul rand din cauza imaginilor difuzate de televiziuni. In acest an, am beneficiat de o noua premiera in televiziune : primul razboi transmis in direct. Pentru televiziunile din toata lumea, acest razboi a fost ca un butoi cu apa in mijlocul desertului. De la CNN, BBC, Euronews si in special « canalul lui Ben Laden », dupa cum a fost numit postul arab Al-Jazeera ce emite din Qatar, pana la posturile romanesti (mai ales RealitateaTV), aproape toate au monopolizat emisiile cu editii speciale legate de luptele dintre americani si irakieni, potolindu-si setea de audienta si transformand un conflict armat intr-un spectacol mediatic. Pe o afectivitate exacerbata, imaginea transmisa de televiziune determina vibratii mai intense decat informatiile emise pe orice alt canal. In aceste conditii, puterea cu care se memoreaza mesajul audio-vizual este mai mare decat pentru orice alt tip de mesaj, desi informatia poate fi de multe ori eronata.
Toate caracteristicile informatiei audio-vizuale reusesc sa transforme televiziunea intr-un factor de putere direct. Sa ne amintim ca suntem tara a carei televiziune publica a oferit in trecut o alta premiera mondiala : transmisia in direct a unei revolutii. Totodata, inregistrarea executiei conducatorului statului si a sotiei acestuia.
Televiziunea a ocupat un loc important si in domeniul invatamantului. Foruri internationale prestigioase precum UNESCO si OCDE (Organisation de Cooperation et de Developement Economique) au abordat problema punerii televiziunii in serviciul educatiei. Asa s-a nascut TVS (televiziunea scolara). Privita ca mijloc tehnic, ea are un loc bine precizat. Nu-l elimina pe profesor si nici nu-l face inutil, dar pentru o durata limitata de timp ii preia majoritatea atributiilor. Aceasta poate solicita mari maestri ai catedrei, oferind elevilor si studentilor un numar de lectii din categoria celor « care nu se uita ». Tari in care a functionat sau mai functioneaza TVS sunt : Belgia, Danemarca, Franta, Italia, SUA, Japonia si Romania.
Televiziunea este un subiect inepuizabil. A fost si continua sa fie intr-o schimbare permanenta. In cei aproape 70 de ani de evolutie si-a pastrat potentialul, dovedindu-se dinamica si dominatoare asupra celorlaltor mijloace de comunicare de masa. Ca in orice sector de activitate, si in sfera sa vor avea loc profunde mutatii. Tehnologia avanseaza si odata cu ea apar si schimbarile. S-ar putea ca viitorul sa ne rezerve o noua forma a acestui tip de media. Pana atunci, aseaza-te confortabil in fotoliu, deschide televizorul si gandeste-te…Maine ai putea fi chiar tu pe « ochiul de sticla » !
Un lucru e sigur : televiziunea priveste zilnic lumea cu ochii sai electronici…



Bibliografie



 

Melvin de Fleur,
Sandra Ball Rokeach            ,     Teorii ale comunicarii de masa

Patrice Flichty                      ,     O istorie a comunicarii moderne

Guy Lochard,
Henry Boyer                        ,      Comunicarea mediatica

Pavel Campeanu                 ,      Radio, televiziune, public
                                                  Oamenii si televiziunea

Ion Bucheru                         ,     Fenomenul “televiziune”

Radu Herjeu                        ,      Oglinda miscatoare

G. Vaideanu,
Al. Gheorghiu                      ,       Televiziunea ca mijloc de invatamant

Liviu Macoveanu                 ,       Ce este televiziunea ?

Gheorghe Mitrofan              ,       Introducere in televiziune

Marshall McLuhan               ,        Mass-media sau mediul invizibil

Bogdan Ghiu                       ,        Ochiul de sticla

Lucian Chisu                       ,        Introducere in sistemul mass-media

Sultana Craia                      ,        Teoria comunicarii

 

Lucrarea este o comunicare stiintifica si a fost prezentata in 16.04.2003 la sesiunea anuala a studentilor din Facultatea de Filosofie si Jurnalism de la Universitatea « Spiru Haret ».
Realizator : Ionut Tache .
Nota obtinuta: 10 .











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani