Teza anuala - Reportajul tv de la general la particular - DE LA MASS-MEDIA LA REPORTAJUL TV, TELEVIZIUNEA SI OAMENII, MODELELE DE COMPORTAMENT, SPECIFICUL TV referat





 

Ministerul Educatiei si Stiintei

Al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Catedra Comunicare Vizuala  53731iso32bgb3d

  

TEZA ANUALA

 




 TEMA: reportajul tv – de la general la particular sg731i3532bggb

 

  

Autor: vlad bolocan,

student in anul II(IV), grupa 4 bac,Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii

Coordonator: Gheorghe Barsan,

Doctor in filologie, Conferentiar

  

Chisinau

2001

 

 

CUPRINS

INTRODUCERE

DE LA MASS-MEDIA LA REPORTAJUL TV

TELEVIZIUNEA SI OAMENII, MODELELE DE COMPORTAMENT

Jurnalistul

Reporterii

Semnificatia faptelor prezentate

SPECIFICUL TV

Redactarea textului de televiziune

Principii de baza in redactarea materialelor de televiziune

Regului de redactare

Mesajul audio-vizual

Pachetul de informatii

Relatia cuvint-imagine

Sase modalitati de alaturare a imaginii si comentariului

REPORTAJUL TV

Definitii

Ce este reportajul

Tipologia reportajului

Functiile reportajului dupa Jean-Dominique Boucher si Pierre Ganz

Informatia in reportaj

Unghiul de vedere

Etapele de realizare a reportajului

Prima etapa. Pregatirile in redactie

A doua etapa. Pe teren

Tipuri de surse

Interviul – modalitate de obtinere a informatiei

Reguli in realizarea interviurilor

Observatia

Modalitati de filmare

Realizarea imaginilor

Unghiuri de filmare

Miscarile camerei de luat vederi

Prezenta reporterului in imagine

Suporturile informatiei

A treia etapa. Revenirea in redactie (realizarea materialului video finit)

Reguli si principii de montaj

Principii clasice de montaj

INCHEIERE

BIBLIOGRAFIE

 

INTRODUCERE

Lucrarea de fata se doreste in primul rind un ghid pentru jurnalistii de televiziune incepatori. Nu dorim ca in urma citirii acestei lucrari sa va lansati in ore indelungi de filozofare, ci sa aveti un concept clar al reportajului TV. Nu veti gasi in rindurile ce urmeaza descoperiri jurnalistice fenomenale, pentru ca nu asta a fost scopul pe care ni l-am propus. Am dorit sa concentram in cele ce urmeaza un set de instructiuni si reguli generale bine-stiute. Consideram o astfel de lucrare importanta anume prin faptul ca nu inceraca sa teoretizeze aspecte ale unei profesii prin definitie de actiune, ci dimpotriva sa ofere niste puncte de pornire. Definitiile si explicatiile sint elementele care compun in cea mai mare parte textele ce urmeaza. Asta pentru a ne pastra liberi de interpretari si decizii determinate si inflexibile.

Din punct de vedere etimologic reportajul este un raport. Pe parcursul evolutiei jurnalismului insa, in mod firesc, a aparut o serie de trasaturi specifice ale termenului. Ceea ce au in comun (raportul si reportajul) este faptul de a comporta informatie. Pe de alta parte cele mai generale deosebiri se axeaza pe nivelul continutului, scopurile informatiei, formularea si modalitatile de transmitere a acesteia. Daca raportul e un act de comunicare intre initiati, atunci reportajul inseamna o adaptare a informatiei pentru masele largi.

Specificul de baza al reportajului se axeaza pe jurnalist (reporter), care se afla la fata locului si intra in contact direct cu evenimentul. Acesta e momentul in care reporterul isi exercita functia de a culege si prelucra informatia, pentru a o formula in mesaj si transmite receptorilor.

La fel ca alte genuri jurnalistice, reportajul combina o serie de elemente: informativitate, accesibilitate, credibilitate, coerenta, claritate.

Pentru inceput vom aborda citeva teme mai generale, care au rolul de a ne aduce de la general la particular, dupa care vom trece la reportaj.

Jurnalismul este intr-o continua evolutie, iar termenii utilizati in jurnalism capata noi si noi conotatii. S-ar putea ca in citiva ani multe din aceasta lucrare sa nu mai aiba o valoare similara cu cea din momentul scrierii. Deaceea rugam cititorul sa atraga atentia asupra ideilor si directiilor din text.

DE LA MASS-MEDIA LA REPORTAJUL TV 

Carti, ziare, reviste, radio, televiziune, cinematograf, Internet, iata canalele mass-media considerate a fi cele mai generale si importante. In ciuda unor incercari inca existente, in mare s-a depasit deja momentul in care se incerca a demonstra superioritatea unui canal in raport cu celelate. De-a lungul anilor, insa si ziarele si radioul si televiziunea si-au delimitat coordonatele in spatiul mediatic.

Pentru a citi un ziar nu e nevoie de energie electrica, pentru a asculta un post de radio nu e nevoie de un monitor si un acumulator portabil, pentru a privi o emisiune TV nu e nevoie sa platesti un abonament de utilizare a Internetului. Cel din urma canal este si el considerat, in aceasta faza de copilarie a sa, ca fiind superior celorlalte. Se crede ca Internetul va suprima restul de mass-media prin simplul fapt ca le va include. Ramine sa vedem.

Prin cele zise in rindurile de mai sus am incercat sa spunem ca exista un specific al fiecarui canal mass-media. Iata de ce problema nu consta in suprematia unui canal fata de altele ci in tipul si forma de mesaj pe care dorim sa le transmitem, promovam, receptionam, adoptam etc. In mod particular fiecare gen jurnalistic ar avea anumite conotatii in functie de canalul mass-media in care este incadrat. De aici si motivatia acestei lucrari.

Am ales reportajul televizat deoarece consideram televiziunea ca fiind canalul proxim pentru acest gen jurnalistic. Reportajul inseamna relatare, informare de la fata locului, introducerea cit mai completa a receptorului in subiect.

Daca o analiza minutioasa a unei probleme tine de specificul presei scrise, iar radioul detine avantajul in ce priveste stirile scurte, datorita accesibilitatii sale, atunci motivul pentru care cineva include televizorul este de a vedea ce s-a intimplat, auzi sunete de la fata locului si asculta comentarii succinte pe marginea evenimentului. Cu alte cuvinte televiziunea este canalul care prin definitie prevaleaza la capitolul acoperirii audio-video a unui fenomen. Dincolo de acest avantaj exista insa si conditia unei relatari calitative, iar pentru a obtine calitate trebuie sa stim si sa putem anumite lucruri.

TELEVIZIUNEA SI OAMENII

MODELELE DE COMPORTAMENT

Televizorul este un mijloc de comunicare familial. Te uiti la el acasa. Il ignori acasa. Discuti despre el acasa. (Roger Silverstone Televiziunea in viata cotidiana p. 35) 

Televizorul a ajuns, intr-adevar, sa fie pe parcursul secolului trecut un mijloc de comunicare familial. Daca s-ar vorbi despre un prim obiect neinsufletit ca devenit membru de familie, acela cu siguranta ar fi televizorul.

Unul din cele mai semnificative efecte ale televizorului este acela de a oferi modele de comportament. Modelele sint oferite intr-o varietate uimitoare si acopera practic toate categoriile sociale, dupa criterii de virsta, sex, interes, profesie, mod de a fi, stare emotionala etc. Prin specializarea programelor TV in functie de fiecare membru al familiei se realizeaza impactul asupra intregii societati. De cele mai multe ori si in cel mai pregnant mod impactul este realizat de publicitate, acesta putind insemna atit influenta in bine si educatie cit si manipulare.

Pe cit de mult modelele sugerate de televizor ne influenteaza vietile pe atit de putin ne dam seama de acest lucru. Ceea ce receptionam de la acest aparat ni se pare atit de firesc si normal, incit nu ne mai complicam cu o analiza a ceea ce vedem.

Sugerarea modelelor are loc atit prin prezentarea unor aspecte generale cit si prin detalii, prin chestii minore si aparent lipsite de importanta. De la un gest, o expresie verbala sau non-verbala si pina la lucruri generale ca o anumita atitudine fata de un fenomen. Sa ne imaginam ca dorim sa promovam un anumit model. Pentru aceasta ii analizam cele mai importante aspecte si le formulam in mesaje. Concentram toate aceste mesaje intr-un film, un documentar sau un reportaj, dam mesajelor o forma atractiva si asiguram o continuitate a acestora in cadrul materialului. In cele dinurma difuzam materialul intr-o zi si la o ora de maxima audienta. Impactul pe care-l vom obtine nu va putea fi calculat in parametri concreti, il vom observa insa cit de curind in strada, in troleibuz, la servici etc.

Jurnalistul 

Dupa cum spune David Randall nu exista jurnalism occidental, oriental, american, englez sau francez, exista doar jurnalism de buna si proasta calitate.  

Randall formuleaza astfel niste obiective ale unui bun jurnalist:

n      a descoperi si publica (lansa) informatii care sa inlocuiasca zvonurile si speculatiile;

n      a rezista sau a evada de sub controlul guvernamental;

n      a informa electoratul;

n      a monitoriza actiunea si inactiunea guvernelor, areprezentantilor alesi si a serviciilor publice;

n      a monitoriza activitatea intreprinderilor, modul in care acestea isi trateaza muncitorii, clientii si calitatea produselor;

n      a linisti tulburarile si a tulbura linistea, oferind o voce celor care, in mod normal, nu se pot face auziti in public;

n      a oferi constant societatii o oglinda, reflectind virtutile si viciile sale si demistificind tabuurile;

n      a se asigura ca s-a facut sau se va face dreptate si ca vor fi intreprinse investigatii acolo unde nu exista nici o asemenea intentie;

n      a promova circulatia libera a ideilor, in principal oferind o platforma pentru cei ce au opinii diferite de cele ce prevaleaza in societate. (David Randall Jurnalistul Universal Iasi ed. Polirom 1997) 

In restringerea si specificarea eventualelor obiective ale unui reporter putem mentiona rolul acestora de a:

n      descoperi;

n      patrunde in evenimente;

n      gasi raspunsuri. 

Pentru realizarea acestor obiective este nevoie de un set de accesorii materiale, intelectuale si spirituale.

Accesorii materiale:

n      carnet de notite;

n      aparat de fotografiat;

n      reportofon (dupa caz camera de filmat si implicit echipa de filmare);

n      agenda sau baza de date cu contacte. 

Accesorii intelectuale:

n      cunostinte de stenografie, lucru pe computer;



n      posedarea unor limbi de circulatie internationala;

n      calitatea de incadrare intr-un spatiu dat. 

Accesorii spirituale:

n      flexibilitate, ca metoda de stabilire a unei comunicari eficiente cu oamenii;

n      aptitudini de comunicare in general;

n      cod etic. 

Vorbind despre codul etic al unui jurnalist avem de fapt in vedere esenta, factura unui bun jurnalist. Etica jurnalistica a reprezentat dintotdeauna un subiect controversat si relativ. Fiecare organizatie mass-media are sau ar fi potrivit sa aiba un cod etic propriu derivat din specificul sau. Niste principii etice generale, pe care nu le-ar nega vreoun jurnalist sint:

n      independenta fata de partide, prieteni, interese si puncte personale de vedere;

n      instinctul etic;

n      informarea publicului;

n      refuzarea unor stimulente, supra-reconpensari;

n      ne-deconspirarea surselor;

n      citarea corecta. 

Reporterii 

Sa vedem insa cine sint reporterii si in ce consta specificul acestei categorii de jurnalisti. In acceptiune generala reporterul se deosebeste de ceilalati jurnalisti prin faptul ca mai tot timpul se afla in alergare. Stereotipul reporterului este jurnalistul cu un microfon si un cameraman in apropierea sa, asaltind cu intrebari divesre persoane sau incercind sa patrunda in locuri interzise. Ei bine, acesta este modelul din filme. In realitate se poate intimpla ca reporterul sa stea zile intregi in redactie, in fata telefonului sau computerului. In spatele acestei fatade a alergatorului avid de senzatie se afla un om care presupune o pregatire speciala, aptitudini de comunicare, experienta, fler jurnalistic si o insistenta de fier.

Pe parcursul evolutiei si clasificarii muncii jurnalistice s-au realizat mai multe modele de activitate. Astfel si reporterii au fost clasificati in functie de tipul si departamentele redactiei. Exista reporteri specializati si generalisti. Cei specializati se ocupa de anumite domenii: economie, social, cultura, sport etc. Cei generalisti pot acoperi mai multe domenii. Tendinta prezenta a redactiilor este de a avea reporteri generalisti atita timp cit evenimentele dintr-un anumit domeniu nu ofera o sursa continua de informatii. 

Semnificatia faptelor prezentate 

Exista o serie de insusiri care confera semnificatie jurnalistica unui eveniment. Vorbim in acest caz de capacitatea si calitatea informationala transimsa in procesul de comunicare dintre jurnalist si public. Prin raportarea mesajului la receptor, ca public tinta putem diferentia sase valori:

     1.     proximitate temporala;

2.     proximitate spatiala;

3.     neobisnuitul faptelor;

4.     conflictul;

5.     consecintele;

6.     captarea interesului uman.

Prin considerarea acestor sase valori ca principii si criterii de constituire a reportajului se deduce specificul acestuia in

raport cu alte genuri jurnalistice.

SPECIFICUL TV

 Redactarea textului de televiziune 

Exista bineinteles si un specific al textului de televiziune spre deosebire de cel de ziar sau de radio.

In televiziune mesajele sint transmise in flux continuu, ori ceea ce nu s-a inteles din prima este pierdut. Vorbind despre asociatia imagine-cuvint subintelegem in mod voluntar sau involuntar trei calitati: concurenta, redundanta, complementaritate. Mesajele imaginii si cuvintelor trebuie sa coincida.

Intensitatea mesajelor (vizuale si verbale) nu sint liniare. Din acest motiv e bine:

n      ca momentele forte verbale sa nu coincida cu cele vizuale (astfel atentia privitorului e alternata);

n      – pentru ca excesul utilizarii tehnicii de mai sus poate epuiza – sa se creeze si pauze pentru a oferi posibilitatea de asimilare a informatiei;

n      sa evitam greseala de a povesti ceea ce se vede, asta neinsemnind ca mesajul verbal trebuie sa fie total diferit de cel al imaginii.

Principii de baza in redactarea materialelor de televiziune 

Lucian Ionica zice: Toate aceste caracteristici ale ale televiziunii cer ca materialele audio-vizuale difuzate sa fie cit mai accesibile, permitind telespectatorului sa inteleaga imediat, fara greutate, sensul mesajului.

Ionica ofera citeva principii si reguli in redactarea textului de televiziune:

n      Sa se scrie simplu (dar nu simplist), clar, concis si direct, adica explicit.

n      Sa se scrie in limbajul de fiecare zi, asa cum se vorbeste in mod obisnuit, ocolindu-se insa familiarismele si jargonul. Se vor evita formularile pretioase sau gongorice, stilul oficial, administrativ etc. Daca informatia cuprinsa intr-un document oficial urmeaza sa fie inclusa intr-o stire sau comentariu, ea va fi transpusa in limbaj colocvial. Destinata initial ochiului, ea va fi rescrisa astfel incit sa se adreseze auzului. O buna metoda de redactare pentru audio-vizual consta in a se rosti propozitiile cu voce tare, pentru ca apoi sa fie notate. Verificarea calitatii auditive aunui text se face in acelasi fel: prin citire cu voce tare.

n      Sa se foloseasca propozitii si fraze scurte, evitindu-se constructiile arborescente, greoaie.

n      Informatia sa fie ordonata in mod logic, firesc si usor de urmarit.

n      Sa se renunte la detaliile si cuvintele inutile.

n      Sa se armonizeze relatia dintre cuvint si imagine. (Mihai Coman Manual de jurnalism vol. I pg. 106 ed. Polirom 1999) 

Regului de redactare 

1. Nume, titluri, functii

Cind se mentioneaza pentru prima data numele, se specifica titlul, functia, gradul in raport cu subiectul (verbal sau subtitrat).

a)     de regula se utilizeaza succesiunea functie-nume

ex.: Directorul firmei „Contrast”, George Roman.... ;

b)     formula nume-functie ar fi utilizata in cazul unui interviu in direct

ex.: Vorbim cu domnul George Roman, directorul firmei „Contrast”.....; 

2. Sigle, acronime

n      Cele cunoscute (ONU, NATO, CSCE) se rostesc doar in formula de abreviere.

n      Cele mai putin cunsocute se citesc desfasurat cu adaugarea acronimului, pentru a se putea utiliza ulterior. 

3. Cifre, numere

n      Numerele compuse din multe cifre se evita sau se rotunjesc, se simplifica: se spune de exemplu 2 milioane jumate in loc de 2 milioane 500.000

n      In cazul prezentarii rezultatelor unor alegeri, sondaje e bine ca cifrele sa se prezinte complet. Pentru o receptare mai eficienta a informatiei e bine sa se demonstreze vizual si niste grafice sau cel putin cifrele.

* A nu se plasa pe ecran un sir de cifre in timp ce prezentatorul sa le citeasca, asta insemnind diletantism. Tine de imaginea realizatorului sa gaseasca metodele oportune.

4. Citatele

Dupa Lucian Ionica exista citeva modalitati de incadrare a mesajelor in materialele de televiziune:

a) persoana e in imagine, vorbeste direct

–  declaratia e reprodusa integral (fara omisiuni);

–  declaratia e reprodusa partial: se fonotecheaza mai multe fragmente selectate, pastrindu-se sensul cuvintelor spuse, modalitate utilizata pentru a prezenta o idee cit mai succint, concentrat;

b) persoana e in imagine, coloana sonora reprezinta o sinteza a celor spuse de intervievat, sinteza fiind realizata si rostita de reporter;

c)     in imagine e crainicul, care rosteste un text ce contine un citat:

–  Dupa cum a declarat domnul X, citez „......” am incheiat citatul. Daca citatul e ceva mai lung se recomanda ca pe parcurs sa se utilizeze sintagme de genul in continuare domnul X a spus sau domnul X a mai zis ca etc.

–  Transpunerea unei declaratii directe in varianta indirecta:

declaratia directa: domnul X a zis: „Vom construi in sectorul Centru”

varianta indirecta: domnul X a afirmat ca se va construi in sectorul Centru

Sursa declaratiei se mentioneaza la inceputul fragmentului citat. 

5. Vocabularul

n      Nu se utilizeaza cuvinte complicate, termeni tehnici, de specialitate.

n      Dintre doua sinonime se alege cuvintul mai scurt.

n      Se evita neologismele cind exista echivalente mai cunoscute.

6. Verbul

In cazul reportajelor de stiri se foloseste prezentul, daca se potriveste in cadrul contextului respectiv. Deasemenea se utilizeaza ori de cite ori e posibil diateza activa. 

7. Apozitiile se evita pe cit posibil iar predicatele si subiectele corespunzatoare se pozitioneaza cit mai aproape. 

8. Se utilizeaza cit mai putine pronume, pentru ca exista riscul sa nu fie clar la cine se refera. 

9. Nu se utilizeaza propozitii subordonate la inceputul frazei, aceasta ingreunind perceperea textului. 

10. Se evita expresiile celebre (rostite de multe ori in latina). Tendinta de a da mesajului o nota distinsa reduce din accesibilitatea acestuia. (Manual de jurnalism vol.I pg. 108) 

Mesajul audio-vizual 

Exista o serie de principii specifice mesajului audio-vizual:

a)     Perceperea in timp real a informatiei. Comunicarea are loc in mod liniar, jurnalistul fiind emitator. In ciuda tehnologiilor de interactiune, in mod normal receptorul raspunde foarte rar adresarilor in adresa sa. Practica unica modalitate a telespectatorului de a-si da replica este schimbarea postului. Ce poate insa fi mai sugestiv si mai important pentru un reporter decit acest lucru?



Cel mai bun argument de a tine telespectatorul aproape este regula generala a mesajului bine construit, lipsit de ambiguitate la nivelul sunetului, imaginii si cuvintului.

b)     Pentru ca atentia publicului e un lucru fragil, mesajul trebuie sa fie dens si concis.

c)     Mesajul este un produs de echipa. Echipa la rindul ei nu este o adunare intimplatoare de oameni. Fiecare membru are rolul sau, iar toti impreuna lucreaza in baza unui obiect unic: reportajul.

Informatia audio-vizuala e caracterizata de constringeri de timp si capacitate limitata de receptare de catre public. Pentru a satisface aceste conditii: se elimina detaliile nesemnificative si se extrage esentialul. Pina la urma informatia audio-vizuala e raportarea in timp util a faptelor si opiniilor care intereseaza un mare numar de persoane, in conformitate cu limitele de timp impuse de specificul canalului de comunicare si de capacitatea de absorbtie redusa a publicului. (Daniel Garvey&William Rivers, 1987) 

Pachetul de informatii 

Conceptul de pachet de informatii (format) se refera la o anumita serie de elemente informationale si modul in care acestea sint organizate. Un pachet de informatii bine realizat produce coerenta reportajului, complementaritatea imagine-cuvint. Iata un model de consecutivitate a informatiilor intr-un pachet de informatii:

n      secvente de imagine, insotite de comentariile reporterului;

n      un interviu;

n      alte secvente cu un comentariu si

n      (cap)sincronul reporterului (Yorke, 1987, pg. 111)

Stilul pachetului de informatii variaza de la post la post, de la realizator la realizator. Initial prezentatorii citeau informatiile, avind o fereastra cu o harta sau o fotografie. Conceptul in sine si forma generala a pachetului utilizata in prezent a fost initiata de compania BBC in 1954. Schimbarea consta in lansarea de catre prezentator a evenimetului circumstantial, stirnind interesul, dupa care urmau imagini ale evenimentului. (Hartley, 1982 pg. 75) 

Relatia cuvint-imagine 

1.     Influenta cuvintului asupra imaginii

Doar imaginea nu poate numi o persoana, un lucru, un eveniment. Imaginea permite cel mult o recunoastere (in cauza spectatorilor in cunostinta de cauza). De aceea trebuie sa existe cuvinte (scrise sau rostite) care sa plaseze imaginile in spatiu si timp. 

2.     Influenta imaginii asupra cuvintului

Imaginea este perceputa instantaneu. Nu e nevoie de comentarii prea mari daca vedem niste imagini cu oameni scandind. Imaginea are proprietatea de a transmite un mesaj amplu mult mai rapid, complet, obiectiv decit s-ar face acest lucru prin cuvinte. Imaginea are rolul de a valida, incadra cuvintul.

Iata trei efecte specifice ale imaginii:

n      De confirmare, cind imaginile autentice despre subiect fac relatarea mai veridica.

n      Spectacular, imaginea fiind dinamica prin definitie da viata relatarii.

n      Emotional, cind imaginea accentueaza perceperea afectiva a unui eveniment, in detrimentul continutului rational.

* Neconcordanta discurs-imagine are efecte diferite. In mod intentionat, acest lucru se utilizeaza in cinematografie, pentru a accentua niste situatii ironice, pamfletar-sarcastice, umoristice; pentru a manipula. Utilizarea in mod neintentionat inseamna de regula un pasaj pur si simplu confuz. (Dupa Manual de junalism vol I pg. 113)

Sase modalitati de alaturare a imaginii si comentariului 

In jurnalismul de televiziune sint cunoscute sase modalitati generale de alaturare a imaginii si a comentariului. (Dupa Hewitt 1992 pg. 50-54)

In functie de caz, in prelucrarea materialelor de televiziune, se foloseste o singura modalitate sau se combina mai multe. 

1.     comentariu puternic/imagini fundal (de umplutura)

Atunci cind subiectul material e de factura abstracta (indici economici, sociali) se filmeaza imagini apropiate temei, dar fara o legatura directa cu informatia transmisa. De obicei se filmeaza oameni in strada, pentru ca orice se intimpla pina la urma afecteaza oamenii. Justificarea unui astfel de material (de un interes redus) se bazeaza doar pe importanta informatiei transmise verbal. 

2.     comentariu puternic/imagini generice

Modalitate foarte asemanatoare cu prima. Textul rostit e sustinut de imagini prin prezentarea unui element, detaliu specific subiectului abordat. De exemplu daca se vorbeste despre anumite date referitoare la energia termica, se pot arata niste calorifere. Elementele vizuale au doar rol generic si nu redau un subiect. Folosindu-le putem mentine atentia spectatorului timp indelungat. 

3.     comentariu puternic/imagini de ilustratie

Se demonstreaza imagii ce corespund anumitor detalii din discurs: se vorbeste despre o strada – se demonstreza o strada, se vorbeste de o persoana – se demonstreaza o persoana etc. Nu trebuie sa se abuzeze de aceasta modalitate intrucit materialul poate deveni plictisitor prin redundanta. 

4.     comentariu puternic/imagini puternice

Daca imaginea, formind un tot coerent, prezinta o poveste ce poate fi urmarita si inteleasa independent de cuvinte, comentariul poate dispare. In acest caz dificultatea redactorului consta in a alterna atentia spectatorului de la mesajul vizual la cel auditiv si invers. 

5. comentariu cu rol complementar/imagini puternice

Imaginea practic reda realitatea, prin inregistrari de mare tensiune, insotite de sunetul original. Comentariul are rolul de a explica si comenta ce se vede. Astfel sint tratate subiectele dramatice in plina desfasurare: demonstratii, proteste, grave etc.

Desi comentariul e complementar, daca e utilizat in anumite scopuri, poate da o interpretare diferita de realitate sau chiar inversa celor vazute. In acest caz vorbim deja de tehnici de manipulare. 

6. imagini fara comentariu

Exista doua tipuri radical diferite de abordare a acestei modalitati:

a)     Se dau in emisie inregistrari nefinisate, nemontate, cu sunet original, cu planuri lungi. Se considera ca acestea ofera senzatia participarii nemediate la eveniment. Ne putem referi aici la rubrica No comment de pe canalul Euro News.

b)     In al doilea caz e vorba de poeme, eseuri vizuale in care compozitia cadrului, miscarile de aparat, lumina, montajul, sunetul original au un rol foarte important. In rezultat se pune in valoare viziunea autorului.

 

REPORTAJUL TV 

Definitii 

Pentru ca definitiile tin de lingvisti iar reportajul de jurnalisti vom oferi in citeva rinduri explicatiile reportajului si reporterului condorm DEX-ului, iar in ceva mai multe pagini expliacatia ampla si jurnalistica a acelorasi termeni. 

Reportaj (DEX) – specie publicistica, apelind adesea la modalitati literare de expresie, care informeaza asupra unor situatii, evenimente de interes general sau ocazional, realitati geografice, etnografice, economice etc., culese de obicei la fata locului. fr. reportaje 

Reporter (DEX) – persoana insircinata sa culeaga si sa transmita de pe teren stiri si informatii: autor de reportaje. fr. reporter, germ. Reporter, engl. Reporter 

Ce este reportajul  

Dupa Jean-Dominique Boucher reportajul este:

n      o istorie povestita;

n      un mod de a atribui semnificatii unei povesti reale;

n      arta de a povesti si de a construi povesti cu care suntem contemporani;

n      un argument al gestionarilor de emisiuni in sprijinul vizualizarii, autentificarii, credibilizarii informatiei (in audio-vizual);

n      o forma in care este reprodus un eveniment;

n      o stare de spirit, o atitudine, un reflex al reporterului. 

Dupa cum putem observa Boucher priveste reportajul in linii foarte generalizatoare. Vis-a-vis de aceste definiri oferim viziunile Madalinei Ghitulescu, care variaza in aprecierile sale de la elementele sensationale la scepticism profesional. Dupa ea reportajul este:

n      spectacolul unui eveniment care merita vazut, relatat cu scopul de a vizualiza, intelege faptele;

n      ca structura: asamblare de lucruri cunoscute, care contine elemente asemanatoare unui spectacol (decor, sunete, costume, personaje, actiune);

n      organizare de fapte, realizata de jurnalist. Insa nu jurnalistul este e cel care apreciaza, valorizeaza faptele (negativ/pozitiv) ci spectatorul.

Reportajul bun este sobru si nu se bazeaza pe accentuarea spectacularului. Conditia unui reportaj reusit nu este neaparat subiectul sau locul exotic si efectele tehnice ci abilitatea reporterului de a insufleti un fapt aparent neinteresant.

In realizarea reportajului, jurnalistul, fiind calm, responsabil, constient, tinde spre relatarea obiectiva a evenimentului, in baza elementelor subiective culese la fata locului. A se tine cont de faptul ca jurnalistul nu este un simplu martor ci o persoana care presupune o anumita pregatire in preluarea si transmiterea informatiei.

In special atunci cind vorbim de reportajul de televiziune trebuie sa explicam ce inseamna munca de echipa. Reusita reportajului depinde de nivelul coerentei echipei. Reporterul este lider in crearea reportajului, dar fara o echipa abilitatile sale au o importanta redusa.  

Tipologia reportajului 

Trecind de banala afirmatie ca fiecare reportaj e diferit vom incerca sa mentionam niste categorii mai generale de tipologizare. 

In functie de actualitatea evenimentului Jean-Dominique Boucher vorbeste de 6 tipuri:

1.     cald – eveniment neprevazut (accident, caderea unui meteor);

– eveniment prevazut transmis in direct (declaratia unui oficial, o festivitate);

2.     rece – eveniment previzibil, care preceda prin sine un alt eveniment previzibil (conferinta de presa care preceda un concert);

3.     magazin – trateaza un fenomen care se desfasoara intr-un anumit mediu social (viata unei comunitati de mineri);

4.     atemporal – despre un subiect cunoscut, de interes permanent (rasism, inflatie, xenofobie);

5.     de urmarire – stabileste concluzii in urma unui eveniment produs recent (alegerile parlamentare);



6.     relocalizat – eveniment recent care implica elemente in relatie cu un alt eveniment din trecut (protestul veteranilor de razboi); 

Pierre Ganz mai adauga 4 tipuri, in baza a doua criterii:

1.     in functie de suportul transmisiei:

–        directe (pregatire redactiei este esentiala), lucrul jurnalistilor are loc concomitent cu desfasurarea evenimentului;

–        inregistrate, prelucrate in redactie inainte de a fi date pe post; 

2.     in functie de formatul emisiunii:

–        reportajul de stiri – cea mai importanta parte a lucrului este realizata pe teren; se caracterizeaza prin viteza mare de realizare, deducerea esentialului evenimentului;

–        reportajul magazin, caracterizat de o distanta temporala mai mare fata de eveniment. Esenta acestui tip de reportaj nu consta in relatarea rapida, stricta a unui eveniment ci tine de viziunea reporterului de a reda un fenomen. Evenimentul nu este neaparat unul de interes jurnalistic. Daca am compara cu presa scrisa am asocia reportajul magazin cu o mixare de reportaj si schita. 

Reportajele se mai deosebesc in functie de:

–        domeniul de activitate: politice, economice, sportive, culturale, sociale

–        zona geografica: local, regional, national, international

–        zona de interes: educatie, medicina, turism, stiinta, tehnica etc. 

Daniel Garvey si William Rivers mentioneaza in L’information radiotelevise reportajul:

–        de actualitate – forma traditionala, trateaza un eveniment actual, de durata unei zile.

–        de profunzime – pe linga relatarea evenimentului, reportajul de profunzime isi propune sa-i analizeze cauzele si urmarile. In acest tip de reportaj e important sa se mentina balanta pro-contra.

–        de interpretare (analitic) – pe linga prezentarea evenimentului ofera un comentariu. Axat in special pe raspunsul la intrebarea de ce? se concentreaza, mai ales pe studierea cauzelor;

–        ancheta – tip consacrat mai ales dupa cazul Watergate. Termenul ancheta sugereaza prezenta tehnicilor comune cu cele politienesti. Este vorba asadar de o implicatie serioasa, gasirea de dovezi reale, probe. De multe ori companiile care difuzeaza astfel de materiale intra in procese judiciare.

Functiile reportajului dupa Jean-Dominique Boucher si Pierre Ganz 

Pe linga functia fundamentala de informare Jean-Dominique Boucher si Pierre Ganz au constatat ca functiile majore sint orientate catre:

n      intelegerea evenimentului;

n      aducerea in atentie a unei informatii personalizate;

n      restituirea unei realitati date, intr-o maniera originala;

n      informatie in defavoarea spectacolului;

n      stabilirea unei legaturi intre jurnalist si public;

n      sensibilizarea publicului, complementara informarii;

n      semnificarea evenimentului relatat si concretizarea semnificatiei printr-o presupusa legatura cu viata publicului;

n      prezentarea unui element, considerat surpriza fata de un anumit nivel al informatiei, reperat de jurnalist ca fiind cunoscut de public;

n      seductie;

n      persuasiune.

Informatia in reportaj 

Nu orice informatie reprezinta material de reportaj si nu orice eveniment va fi cel mai bine oglindit de reportaj. Niste declaratii oficiale ale unor oficiali vor fi acoperite sub forma de stire scurta, relatare sau nota. Iata un exemplu sugestiv oferit de Luminita Rosca: „Daca de exemplu, jurnalistul afla la conferinta de presa saptaminala a Ministerului de Interne despre arestarea unui personaj acuzat de coruptie, aceasta informatie nu va fi tratata intr-un reportaj. Dar, daca jurnalistul asista la arestarea personajului si are posibilitatea sa poarte un dialog, atit cu acuzatul, cit si cu cei ce executa arestarea sau sunt martori la eveniment, atunci ne aflam in fata unui subiect de reportaj.” (Mihai Coman Manual de jurnalism vol. I pg. 56 ed. Polirom 1999)

In raport cu un eveniment reporterul poate fi martor sau participant. Indiferent de acest lucru reporterul trebuie sa observe, sa intervieveze pe cei implicati si pe martori.

Fara detalii de observare nu exista reportaj. Atunci cind unele observari lipsesc, trebuie de inlocuit cu intervievari. Aceasta, insa, nu trebuie sa constituie o optiune, o alternativa.

In calitate de participant, reporterul reprezinta un canal considerabil mai eficace. Aceasta pentru ca implicatia emotionala este mai mare, iar informatiile sint validate de faptul trait. Ulterioara relatare de la persoana I ofera in mod clar un plus de autenticitate si credibilitate. 

Unghiul de vedere 

Inainte de a trece la etapele reportajului vom caracteriza pe scurt conceptul unghiului de vedere in acceptiunea Madalinei Ghitulescu.

Unghiul de vedere este un singur aspect al subiectului, care poate fi abordat avind ca scop lamurirea fondului problemei. Unghiul de vedere deriva din analiza unei serii de factori: actualitate, proeminenta, interesul publicului s.a. In ultima instanta e vorba de modalitatea nemijlocita, aleasa de reporter, de viziunea acestuia. 

Etapele de realizare a reportajului 

In mod traditional sint considerate trei etape de realizare: in redactie, la fata locului, din nou in redactie.

In prima etapa evenimentul e depistat si localizat, are loc predocumentarea, informarea asupra elementelor implicate.

In a doua etapa se stabilesc sursele informationale. Se filmeaza, se discuta cu persoanele relevante in raport cu evenimentul. De aici reporterul trebuie sa derive informatia, cauzele, persoanele implicate, impresiile.

In a treia etapa, cind se revine in redactie, se vizioneaza materialul brut pentru o ulterioara organizare a acestuia intr-un produs final. 

Prima etapa

Pregatirile in redactie 

Prima etapa poate parea plictisitoare si banala, dar de obicei necesara. In mare aceasta consta in informarea asupra subiectului cu ajutorul telefonului, Internetului, bazelor de date in general.

Se ordoneaza ideile si se defineste consecutivitatea actiunilor ce urmeaza sa aiba loc. Este pregatita si informata echipa. Madalina Ghitulescu recomanda patru exigente:

1)     familiarizarea cu subiectul

Se evalueaza informatia ca importanta si interes eventual, se verifica veridicitatii informatiei. 

2)     localizarea evenimentului

Se stabileste legatura cu persoanele implicate in eveniment in sensul anuntarii acestora asupra intentiei de realizare a reportajului si eventual de solicitare a ajutorului din partea acestora. Este indicat sa se evite departamentele oficiale (purtatorii de cuvint, birourile de presa) a caror functie este sa indeparteze jurnalistii, sa-i orienteze spre terenuri virane. Este utila crearea unui scenariu a fazelor de filmat, lucru care usureaza enorm munca la fata locului. 

3)     documentarea asupra evenimentului

Obtinerea maximului de informatie despre elementele implicate in eveniment (persoane, situatie, relatii, context), legaturile cu evenimente similare. 

4)     pregatirea instrumentelor necesare filmarii si a intrebarilor si fiselor cu informatia legata de eveniment 

Pe linga pix, carnet, notite reporterul, in calitate de sef al echipei de filmare, trebuie sa tina cont si de camerele de luat vederi, sursele de lumina, cabluri, casete, microfon. Chiar daca tehnicienii sint cei care manevreaza cu aceste accesorii, reporterul e responsabil de coordonarea la nivel general al actiunilor.

A doua etapa

Pe teren 

Obiectivul de baza al aflarii in teren este colectarea de informatie sub forma de imagine, cuvint si sunet.

Primul lucru de care trebuie sa tina cont un jurnalist este faptul ca o echipa TV in teren atrage atentia, deci trebuie sa se actioneze cu maximum de discretie.

Realizarea interviului si aflarea informatiei tin in primul rind de flerul reporterului – termen greu de definit, explicat partial prin carisma.

Primii oameni de cautat sint martorii – persoanele cele mai relevante in raport cu evenimentul. In acelasi timp martorii sint o categorie greu de depistat, deci e vorba de aptitudinea reporterului de a-i gasi. 

Rolul reporterului in raport cu sursa

In raport cu sursele, reporterul are un set de 3 roluri generale:

n      de sustinere, sprijin – cind sursele sint emotionate sau n-au mai aparut in fata camerei de luat vederi;

n      de identificare – aflarea numelui, functiei sursei, raportarea acesteia fata de eveniment, de aici rezultind responsabilitatea afirmatiilor si deci credibilitatea reportajului;

n      de selectie – cind e vorba de surse familiarizate cu filmarea si reporterul incearca sa foloseasca acest lucru in scopul reportajului. 

Tipuri de surse 

Deosebim citeva tipuri de surse:

n      sursele oficiale – pentru ca practic orice eveniment se produce intr-un anumit cadru social, exista anumite elemente de stat care pot fi puse in legatura cu responsabilitatea evenimentului. In cazul intervievarii acestui tip de surse este indicat ca informatia obtinuta sa fie verificata;

n      jurnalistul sursa – o sursa mai netraditionala, calitativa si reala doar atunci cind colegul de profesie e dispus sa ofere informatii;

n      specialistii – surse considerate dificile, deoarece prezinta informatia intr-o forma specifica, profesionala, deseori utilizind termeni tehnici, inaccesibili publicului larg. Din aceste motive gestionarea informatiei obtinute se realizeaza ceva mai greu;

n      reporterul insusi – sursa, in principiu viabila, cu importanta conditie ca rep











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani