Statuia lui Constantin Brancoveanu



STATUIA LUI CONSTANTIN

BRANCOVEANU

La 28 octombrie 1688 se sfarsea din viata Serban Voda

Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti, in timpul caruia s-au ridicat sfinte lacasuri de inchinare si s-a inceput tiparirea primei editii integrale a Bibliei in romaneste. In aceeasi zi boierii munteni au ridicat in scaunul de domnie pe nepotul de sora al celui raposat, logofatul Constantin Brancoveanu (n. 1655), cu rosturi insemnate in viata politica a tarii. Invatase carte, precum si limbile greaca, latina si slavona, cu dascali ale caror nume au ramas necunoscute, apoi s-a casatorit cu Maria, nepoata de fiu a domnitorului Antonie din Popesti, avand 11 copii: patru feciori si sapte fete. De tanar a fost chemat in slujbe domnesti, sub Gheorghe Duca si Serban Cantacuzino, ajungand in cele din urma,



mare logofat.

Constantin Brancoveanu se numara printre marii ctitori de lacasuri sfinte din trecutul nostru. Inca inainte de a ajunge domn a ridicat doua biserici, una la Potlogi si alta la Mogosoaia, langa Bucuresti. In vara anului 1690 a pus piatra de temelie a celei mai de seama din ctitoriile sale, manastirea Hurezi sau Horezu, cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena.

In Bucuresti a ctitorit trei biserici, tot pe locul unora mai vechi: biserica Sfantul Ioan cel Mare sau Grecesc, demolata in secolul trecut, biserica manastirii Sfantul Sava, demolata in secolul trecut si biserica manastirii Sfantul Gheorghe Nou, existenta si azi, in centrul capitalei, restaurata in zilele noastre. In

aceasta biserica au fost depuse si osemintele ctitorului, in anul

1720, aduse in ascuns de sotia sa, doamna Maria.

Constantin Brancoveanu a fost un mare “ctitor” de cultura si de lacasuri sfinte, un sprijinitor prin cuvant si fapta al Ortodoxiei de pretutindeni, o figura de seama din istoria neamului romanesc. Iar prin moartea lui cu adevarat muceniceasca, el a oferit tuturor o minunata pilda de daruire si de jertfa pentru tara sa si pentru credinta crestina.

Biserica Sf. Gheorghe Nou a fost inaltata pe locul unei biserici mai vechi. Ctitorie a lui Constantin Brancoveanu, biserica era de mari proportii pentru vremea aceea. Constructia s-a realizat dupa un plan asemanator cu cel al manastirii Hurezi si cu sprijinul arhitectului italian Vaseleil, pietrarul Vucasin Caragea, vataful de zidari Manea, lemnarul istrate si cunoscutul zugrav Parvu Mutu. Tarnosita la 29 iunie 1707 cu mare fast, biserica facea parte dintr-un complex de cladiri numite "hanul Sf. Gheorghe Nou, distrusa intr-un incendiu si reconstruita intre 1852-1853.

Osemintele Voievodului-Martir au fost aduse in tara de sotia sa, Doamna Maria, in 1720 si ingropate pe ascuns in biserica Sf. Gheoghe-Nou din Capitala. Mormantul a fost acoperit de o placa de marmora alba, fara nume, iar identificarea s-a facut dupa descoperirea, in 1914, a unei candele de argint cu inscriptia : "Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brancoveanu Basarab Voievod". Cronica vremii ni-l descrie pe Brancoveanu ca un "Domn pravoslavnic, cu dragoste si ravna crestina. Credinta, acest sentiment sublim, i-a calauzit intreaga viata si i-a fost sprijinul cel mai puternic in ceasul crancen al mortii.

Statuia lui Constantin Brancoveanu - impunatoare, realizata de sculptorul Oscar Han (1939), in memoria marelui om de cultura si domn al Tarii Romanesti (1688-1714), se afla chiar in curtea acestei biserici unde este inmormantat domnitorul, parca veghiind peste veacuri asupra realizarii sale. Realizata din bronz, remarcabila sculptura a lui Oscar Han imortalizeaza figura unuia dintre cei mai mari voievozi ai Valahiei, deasemenea om politic si cultural. Mare diplomat, domnitorul Constantin Brancoveanu (1688 - 1714) a reusit sa pastreze autonomia tarii , cu pretul vietii sale si a fiilor sai. A incurajat artele , literatura si arhitectura , toate intr-o epoca a culturii romanesti si a unui stil arhitectural ce ii poarta numele.

Statuia lui Constantin Brancoveanu nu a fost amplasata intamplator in fata bisericii “Sf. Gheorghe Nou” .

Statuia ce are o inaltime mai mare decat cea a unui om obisnuit, il prezinta pe domnitor tanar, imbracat imbracat intr-o tunica lunga prinsa la piept, sub care se gaseste haina de domnitor. Capul este acoperit , dupa moda epocii , cu o caciula de blana , ornamentata cu o pana. Pe soclu in partea inalta se gaseste o inscriptie care indica chiar faptul pentru care statuia este asezata in acel loc: “pentru Constantin Brancoveanu” , atestand astfel un omagiu adus de catre sculptor domnitorului.

Oscar HAN(Bucuresti, 1891 - Bucuresti, 1976)

Sculptor roman. A studiat la Academia de arte frumoase din Bucuresti, in atelierul lui Dimitrie Pariurea. Membru al "Grupului celor patru", din care mai faceau parte pictorii N.N. Tonitza, Stefan Dimitrescu si Francisc Sirato. Participa la saloanele oficiale, la diferite expozitii de arta romaneasca in strainatate, ca si la unele manifestari internationale de la Venetia, Anvers, Paris, Haga, Amsterdam, Barcelona. A fost distins cu titlul de maestru emerit al artei. Intr-o serie de portrete (Parvan; Eminescu; Iorga; Eschil; Sofocle; Dante), se arata preocupat de transpunerea unor valori ale portretului fizic si moral al personalitatii avute in vedere. Cand abordeaza compozitia monumentala, miza cade pe retorica gestului si, in egala masura, pe masivitatea volumelor, pe concretetea imperioasa a materialului figurativ (Victorie, 1932; La Marasesti; Constantin Brancoveanu, 1936; Mihail Kogalniceanu, 1937; Eminescu (la sediul Uniunii scriitorilor) in Bucuresti; Anghel Saligny, 1958, la Constanta; Mircea cel Batran 1967 la Turnu Magurele; Mihai Viteazul, 1967, la Alba Iulia etc.). A scris o monografie despre Paciurea si un mare numar de cronici plastice si articole (reunite, in 1970, in volumul Dalti si pensule).

Bibliografie:

“La statue du prince Constantin Brancoveanu” – de Mioara Ionita (internet)

"Sfinti daco-romani si romani" - Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 133-141.

“Biserica Sf. Gheorghe Nou Bucuresti” – autor Cornelia Constantin (internet)

“https://www.ici.ro/romania/ro/cultura/p_han.html”