Stiinta si viitorul omenirii referat





Stiinta si viitorul omenirii




Inca de la inceputul lumii, omul, pentru a putea trai, a fost nevoit sa modifice mediul de viata dupa bunul plac, astfel ca acesta sa-i poata oferi toate conditiile necesare dezvoltarii atat pe plan intelectual cat si pe plan moral si social.

Toate aceste modificari au fost necesare, deoarece fara ele omul nu si-ar fi putut dezvolta inteligenta, insa omul a actionat, actioneaza si este foarte posibil sa mai actioneze nechibzuit asupra mediului si in viitor. Aceasta creatura magnifica -omul- a vazut ca aproape nimic nu-i poate sta in cale si, ca o concluzie gresita a considerat natura ca pe invinsul sau.

Unii cred ca omul a evoluat extraordinar de mult intr-un timp foarte scurt, insa si astazi traieste pe baza acelorlasi constituenti: oxigen, apa, sol, plante, animale, iar daca analizam daunele aduse naturii de catre om, mai greu putem spune ca acesta a progresat.

Exitenta si activitatea umana depind insa de un factor numit biosfera, iar acest factor este fundamental pe Terra.

In oarba sa cale spre a descoperi mai mult si mai mult, omul poate pana la urma sa reuseasca sa distruga acest factor care, cu toate tehnologiile este unic.

In epoca actuala, epoca ce nu ar fi posibila fara utilizarea computerelor, majoritatea oamenilor au devenit orbi in calea spre noi si noi descoperiri, au devenit orbi la tot ceea ce se petrece in natura, care pe zi ce trece este tot mai bolnava datorita ruperii echilibrelor ecologice, dar cel mai rau este ca omul nu vede inca ceea ce i se poate intampla prin aceste disturbari.

Problema expunerii omului la radiatii de inalta energie nu este specifica epocii actuale, a energiei atomice si armamentelor termonucleare. Inca de la aparitia ei pe Pamant, viata a trebuit sa existe in prezenta acestor radiatii. Radiatii de inalta energie bombardeaza necontenit Pamantul. Unele dintre aceste radiatii par sa vina de la Soare, dar cele mai multe isi au radacinile in alte parti ale galaxiei sau in afara ei. Alte surse de radiatie sunt rocile, in special granitul. In unele tari, zidurile caselor emit radiatii mai puternice decat cele ce ajung la noi din cosmos. Insusi corpul omenesc contine substante emitatoare de radiatii, ale caror efecte pot fi comparate cu cele ale radiatiei cosmice. Evident, corpul omenesc a reusit sa se adapteze astfel incat se dezvolta in prezenta acestor radiatii.

Dar in ultima jumatate de secol, si mai ales in ultimii 10 ani, intensitatea radiatiilor la care este expusa omenirea a crescut. Aceasta crestere a fost accelerata de programele de experiente nucleare si urmarile ei trebuie sa dea serios de gandit. Pentru a intelege efectele radiatiilor asupra corpului omenesc este necesar sa stim cate ceva despre efectele fizice ale radiatiilor si despre modul de exprimare al intensitatii lor.

O parte din radioactivitatea existenta in corpul omenesc se datoreaza unui izotop radioactiv al carbonului, cunoscut sub numele de carbon 14, a carui perioada de injumatatire este de aproximativ 5000 ani.

In ultimii ani intensitatea radiatiilor la care sunt expusi oamenii in viata lor de toate zilele a crescut. Razele roentgen sunt folosite pe o scara din ce in ce mai larga pentru diagnosticarea stadiilor incipiente ale unor boli, de pilda in cazul radiografierii in masa a toracelui, pentru tratamentul tumorilor canceroase sau al altor tumori, in stomatologie si chiar in marile magazine, unde cumpararea incaltamintei este uneori insotita de examinarea piciorului cu raze roentgen.

De la ultimul razboi mondial, ca urmare a folosirii crescande a substantelor radioactive in medicina si intr-un numar foarte mare de ramuri industriale, fondul de radiatii a crescut foarte mult in fiecare an. Desigur ca persoanele a caror meserie este sa foloseasca radiatiile roentgen sau gama pentru radiografii sau persoanele care in munca lor de zi cu zi vin in contact cu izotopi radioactivi sunt expuse unor iradieri mai puternice decat alte persoane.

In cazul exploziei unei bombe megatonice, pericolul cu cea mai mare raza de actiune il prezinta caderea pe Pamant a produselor radioactive de fisiune formate in urma exploziei.

Precipitatiile radioactive locale-- Daca o arma nucleara explodeaza la mica inaltime, masa centrala de gaze fierbinti, sfera de foc, care poate avea un diametru de aproximativ

5 km, poate sa atinga solul.

Caldura intensa produce un crater urias si transforma in vapori 10.000.000-100.000.000 de tone de pamant si de roca, care se ridica in atmosfera sub forma unui nor intens radioactiva. Pulberea se ridica pana la o inaltime de 9-12 km. Apoi incepe sa cada treptat spre Pamant. Intrucat caderea este lenta, vantul o poarta departe de locul exploziei. Particulele de pulbere mai grele vor atinge Pamantul mai intai, iar cele mai usoare pot fi purtate de vant la sute de km departare de locul exploziei.



Precipitatiile radioactive pe suprafata intregului glob. Daca explozia bombei are loc la o inaltime atat de mare incat sfera de foc nu atinge Pamantul, produsele radioactive de fisiune nu se vor condensa in aceeasi masura in particule de pulbere. Ele vor fi ridicate la altitudini mult mai mari, eventual chiar pana la 30 km si, purtate de curentii de aer, se vor raspandi treptat peste o mare suprafata a globului. Asociindu-se cu picaturile de apa, ele se vor depune incet, ajungand pe Pamant o data cu ploaia si zapada. Chiar daca sfera de foc atinge Pamantul, o anumita parte din produsele de fisiune ajunge la mari altitudini, contribuind la cresterea cantitatii de precipitatii radioactive pe intregul glob.

Precipitatiile radioactive continua sa se depuna pe suprafata intregului glob timp de 10 ani de la momentul exploziei nucleare, in medie cam 10% pe an. Aceasta inseamna ca precipitatiile radioactive depuse pe glob vor consta aproape exclusiv din produse de fisiune cu o perioada de injumatatire lunga: strontiu 90 si cesiu 137. Sub acest raport ele se deosebesc considerabil de precipitatiile radioactive locale in care cea mai mare parte sunt produse de fisiune cu viata scurta si mijlocie.

Natura si raspandirea precipitatiilor radioactive rezultate in urma exploziilor nucleare variaza in functie de putere si tipul bombei folosite, precum si de inaltimea la care a explodat.

In cazul in care bomba explodeazi destul de aproape de suprafata marii sau de Pamant pentru ca sfera de foc initiala sa afecteze rocile de la locul exploziei, cea mai mare parte a precipitatiilor radioactive va avea forma de pulbere minerala de care se vor atasa produsele radioactive.

Precipitatiile radioactive apropiate contin particulele cele mai mari, care, datorita in mare parte a fortei de gravitatie, se depun sub forma de praf uscat, desi ele pot fi aduse mai repede pe pamant de ploaia produsa de puternicele perturbatii atmosferice din apropierea locului exploziei.

Praful cel mai greu se depune in mod destul de uniform cel mai curand si cel mai aproape de zona exploziei; dat fiind ca aceasta depunere are loc la numai cateva ore dupa explozie, el este si praful cel mai puternic radioactiv.

Precipitatiile radioactive indepartate, cu o raza de imprastiere de circa 10.000km sau chiar mai mult fata de centrul exploziei, sunt caracteristice pentru bombele cu o putere de ordinul megatonelor (bombele cu hidrogen). Ele reprezinta particule de praf care au fost tarate de vanturile stratosferice ce se deplaseaza mai ales in directia est si vest, atingand in asa-numitii curenti turbionari viteze de aproape 360 km/h. Aceste vanturi din stratosfera urmeaza, de regula, o directie opusa celor de la nivelul pamantului, astfel incat va fi totdeauna greu de ales conditii care sa fereasca regiunile populate atat de precipitatiile radioactive apropiate cat si de cele departate. Viteza medie a vantului este la nivelul pamantului de 40km/h, cu mult mai mica decat viteza vanturilor stratosferice, astfel incat frontul precipitatiilor radioactive ajunge cam la o zi dupa explozie la o distanta de 960 km. Cantitatea de precipitatii radioactive care se depune pe pamant depinde in primul rand de cantitatea de ploaie cazuta. Numeroase date in aceasta privinta au fost culese in Japonia si in alte parti ale globului.

Soarta depunerii depinde si ea, in primul rand de conditiile atmosferice. Ploile puternice vor favoriza o scurgere mai rapida si vor duce la o scadere a concentratiei in sol. Ploile usoare sau, intr-o si mai mare masura, ceata scotiana vor mentine vreme mai indelungata depunerile in contact cu vegetatia.

Amploarea modificarilor produse in tesuturi ionizate depinde de cantitatea de radiatie primita.Toate tesuturile vii sunt distruse daca sunt expuse unor doze destul de mari de radiatie. Dozele de zeci de mii de roentgeni distrug tesuturile mamiferelor in doar cateva minute. In cazul unor doze de 3.000-10.000 de roentgeni, tesuturile mor in cateva ore din cauza incetarii aproape totale a activitatii elementelor constitutive. La doze sub 3.000 roentgeni, principalul efect al radiatiei este oprirea diviziunii celulelor, si, cum diviziunea celulelor este mijlocul prin care sunt inlocuite celulele uzate, tesutul se va atrofia in cele din urma, iar in cazul cand procesul diviziunii celulelor nu va putea fi restabilit omul va muri. Tesuturile difera unele de altele in ceea ce priveste viteza cu care se divid celulele lor. Astfel,

anumite tipuri de globule albe din sange sunt inlocuite in mod normal la fiecare cateva ore, iar dupa iradiere ele dispar din sange in acelasi interval de timp. Mucoasa intestinului subtire, care in mod obisnuit este reinnoita la fiecare 30 de ore, va prezenta tulburari grave la o zi dupa iradiere. Alte celule sunt inlocuite mai incet. Astfel, celulele din straturile adanci ale pielii sunt inlocuite la 130 de zile, iar celulele musculare, hepatice si nervoase si mai incet. In aceste tesuturi efectele vatamatoare ale iradierii se fac simtite mai tarziu.

Oamenii uita adesea raul pe care experientele nucleare le-au pricinuit deja. Contaminarea generala a lumii cu substante radioactive va spori pe masura ce vor trece anii, indiferent daca vor mai fi sau nu experimentate si alte bombe. Raul pe care il va pricinui aceasta contaminare nu este inca evident. Totusi, atunci cand incercam sa evaluam primejdia si admisibililtatea morala a exploziilor experimentale, este bine sa ne amintim de raul care a fost pricinuit deja locuitorilor insulelor din Pacific, pescarilor japonezi si Japoniei insasi.



In 1944, deasupra oraselor Hirosima si Nagasaki au fost lansate doua bombe atomice de mica putere, si numarul victimelor s-a ridicat la 100.000 de morti si mai mult de inca o data pe atatia raniti. Printre supravietuitori se inregistreaza si astazi cazuri de moarte datorate leucemiei provocate de radiatiile rezultate in urma explodarii acestor bombe. Exploziile care au avut loc de atunci in America, in Uniunea Sovietica si in regiunea insulelor din sudul Oceanului Pacific echivaleaza in ansamblu cu 2500 de bombe de tipul celor lansate asupra Japoniei. Fiecare bomba explodata, si in special fiecare bomba cu hidrogen, a adaugat o noua cantitate de substante radioactive la cele existente deja pe uscat, in mari si in aer. Aproximativ doua treimi din radiatia suplimentara pe care o vom primi de la experientele efectuate de S.U.A., iar o treime de la cele efectuate in Uniunea Sovietica. Trebuie sa adaugam acum si radiatiile provenite de la experientele englezesti .

Nu stim nimic despre efectele imediate ale exploziilor experimentale care au avut loc in Uniunea Sovietica. Englezii au experimentat 'macanisme atomice' in insulele Monte Bello si, mai recent, in Australia si declara cu candoare ca ele nu au pricinuit nici un rau. Despre parerile bastinasilor australieni stramutati din Woomera pentru a elibera terenurile destinate experientelor nu s-a pomenit nici un cuvant.

Despre efectele bombelor cu hidrogen experimentate de S.U.A. in insulele Marshall stim mai multe decat despre oricare dintre experimentele de acest gen. Aceasta nu se datoreaza numai faptului ca bomba cu hidrogen are o putere mult mai mare decat bombele obisnuite bazate pe fisiune, ci si faptului ca guvernul S.U.A. a publicat unele date, iar guvernul si oamenii de stiinta japonezi au studiat amanuntit efectele acestor experiente. A fost nevoie de aproape trei ani pentru strangerea si publicarea tuturor informatiilor asupra efectelor constatate pana in prezent ale bombei cu hidrogen sau ale bombelor atomice explodate in regiunea atolului Bikini intre 1 martie si 6 mai 1954. Sase explozii au fost inregistrate de japonezi in acea perioada, si lucrurile pe care le povestesc ei sunt extraordinare. Japonezii au fost dusmanii nostri in ultimul razboi si multi oameni atat din Anglia cat si din America nu-i iubesc prea mult. In unele privinte nu ne intelegem prea bine unii cu altii, dar intelegerea reciproca este necesara; problemele care astazi sunt ale lor pot fi maine in mainile noastre, si este, desigur, nedrept ca in timp de pace un popor intreg, impreuna cu sursele sale de hrana, sa fie expus contaminarii radioactive.

Cum spuneam pi mai sus, majoritatea oamenilor nu cunosc efectele acestor radiatii dar nici pe cele ale poluarii. Multa lume nu stie de exemplu ca in era dinozaurilor, unele animale dintre cele care si astazi mai traiesc aveau dimensiuni mult mai mari datorita conditiilor de clima mult mai bune. In acea perioada stratul de ozon era de 7 ori mai mare decat cel care este azi, astfel ca radiatiile provenite din afara atmosferei erau oprite, iar clima era mai blanda, pe cand azi stratul de ozon s-a micsorat foarte mult, atat de mult incat in una din zone exista mult controversata gaura in stratul de ozon. Aceasta micsorare a dus la incalzirea exagerata a climei dupa cum am putut observa de pilda la noi in tara are loc o trecere de la patru anotimpuri la doua anotimpuri, iar daca omenirea va merge pe acelasi drum se preconizeaza ca peste circa 20.000 de ani trei sferturi din suprafata Terrei va fi un imens desert, iar rasa umana va fi de mult disparuta, iar marile vor avea puterea valurilor de 50 de ori mai mare decat a celor mai puternice tsunami de azi.

Autorul anonim al versurilor de mai jos nu a exagerat prea mult atunci cand a scris:

'Savantii nucleari(sa-i aiba domnu-n paza) // Au masurat exact tot ce iradiaza,

Insa nepotii mei au cate cinci picioare,   // Si-o minte cat o gamalie, nu mai mare'

Toate aceste lucruri cred ca ar trebui sa traga un semnal de alarma care sa opreasca trenul care poarta omenirea pe calea pieirii, iar oamenii sa se trezeasca la realitate si poate ca doar asa vom continua sa fim pe pamant mult mai mult timp.






BIBLIOGRAFIE             - Precipitatiile radioactive J.H.Humphrey, E.Burhop, G.H.Lathe,

J.D. Bernal, A. Stewart, N. W. Pirie, A. H. Gordon, F. Legros Clark                          













Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani