CAPITOLUL I

TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE IN

COMERTUL INTERNATIONAL

SECTIUNEA 1 Notiuni generale

Conditiile de dominatie si exploatare in care au fost mentinute tinerele state suverane, tari in curs de dezvoltare, le-au tinut departe de progresele stiintei si tehnicii si le-au impiedicat sa participe la revolutia stiintifica si tehnica si sa beneficieze de rezultatele ei. Cuceririle stiintei si tehnologiei moderne trebuie sa fie considerate ca un bun comun al intregii umanitati, toate popoarele beneficiind de aceste cuceriri.

Exista puternice ratiuni de ordin economic in aceasta privinta, dezvoltarea economica a tuturor tarilor, asa cum se arata intru-unul din documentele programatice supus de Romania Adunarii Generale in 1975, reclamand "accesul larg, fara discriminari sau bariere, al tuturor statelor la cuceririle stiintei si tehnicii contemporane. Posibilitatea de a beneficia de cuceririle stiintei si tehnicii reprezinta o conditie a progresului multilateral al fiecarei tari slab dezvoltate, a valorificarii resurselor in folosul tuturor, a realizarii unor schimbari economice internationale eficiente si reciproc avantajoase." (Pozitia Romaniei cu privire la instalarea unei noi ordini economice internationale) . Mijlocul cel mai important in vederea realizarii acestui obiectiv este realizarea unui larg transfer de tehnologie moderna, asigurarea asistentei tehnice in toate domeniile de dezvoltare, precum si promovarea si stimularea cercetarii stiintifice in tarile in curs de dezvoltare .

Atat transferul de tehnologie, cat si asistenta tehnica si dezvoltarea cercetarii stiintifice nationale se realizeaza si se dezvolta intr-un cadru juridic de principii si norme care apartin, in special, dreptului de proprietate industriala .

Astfel, in domeniul transferului de tehnologie, declaratia cu privire la instaurarea unei noi ordini economice internationale a formulat principiul participarii tarilor in curs de dezvoltare la avantajele stiintei si tehnicii moderne si promovarii transferului de tehnologie in scopul crearii unei structuri tehnologice autohtone corespunzatoare .

Pentru crearea cadrului juridic international necesar acestui transfer, programul de actiune a stabilit o serie de obiective, printre care, pe primul plan, figureaza elaborarea unui cod international de conduita pentru transferul de tehnologie in functie de necesitatile si conditiile predominante, in tarile in curs de dezvoltare.

Alte principii generale continute in programul de actiune sunt: acordarea de acces in conditii imbunatatite la tehnologia moderna si adaptarea acestor tehnologii la conditiile economice, sociale si ecologice specifice, precum si la diferitele trepte de dezvoltare a tarilor respective, extinderea in mod simtitor a asistentei date de tarile dezvoltate tarilor in curs de dezvoltare in privinta programelor de cercetare si dezvoltare si in crearea unei tehnologii autohtone adecvate; adaptarea practicii comerciale care reglementeaza transferul de tehnologie la cerintele tarilor in curs de dezvoltare si implicarea oricarui abuz din partea furnizorului .

Pentru a transfera insa dreptul de proprietate industriala intr-un instrument eficace pentru lichidarea subdezvoltarii si inlaturarea decalajelor economice existentiale, este necesara o reevaluare a principiilor si institutiilor sale fundamentale intr-un dublu scop: pe de o parte, pentru a pune la dispozitia tarilor in curs de dezvoltare o reglementare interna corespunzatoare nevoilor lor specifice, iar pe de alta parte, pentru a fixa coordonatele eforturilor de reasezare necesara a reglementarilor internationale care au pus bazele unei cooperari, in prezent centenare, la un moment in care problemele si obiectivele erau foarte diferite de cele pe care le urmaresc azi popoarele si care si-au gasit expresia in Carta drepturilor si indatoririlor economice ale statelor .

Protectia juridica a proprietatii industriale ramane una din conditiile prosperitatii economice nationale si ale dezvoltarii ulterioare a colaborarii internationale, in scopul instaurarii unei noi ordini economice, dar sub conditia revizuirii si adaptarii sistemului existent .

Organisme cum ar fii CNUCED, ONUDI sau OMPI au publicat numeroase lucrari cu privire la contractul ce transfer de tehnologie in favoarea tarilor in curs de dezvoltare. La fel, natiunile Unite asigura prestatii de informare in materie, la care intreprinderile pot avea acces prin intermedierea guvernelor lor. Exista, de asemenea, numeroase Ghiduri contractuale si modele contractuale .

Redactarea unui contract de transfer de tehnologie trebuie sa fie in special ingrijita. In primul rand, trebuie sa se tina cont de legislatiile in vigoare in tarile exportatoare, respectiv importatoare de tehnologie. Analiza textelor este absolut necesara putand fi considerata ca de aplicare imediata .

In cursul negocierilor precontractuale, revelarea anumitor elemente ale cunostintelor care vor fi transferate este inevitabila. Drept urmare, este obligatoriu sa se intocmeasca un contract preliminar care sa garanteze secretul asupra acestor dezvaluiri si interdictia de a le folosi in cazul esuarii negocierilor, care sa contina clauze penale de o valoare ridicata.

Contractul va trebui sa contina clauze foarte clare si variate, avand fiecare o importanta deosebita. Vor trebui sa fie prevazute modalitati precise pentru fiecare operatie in parte: comunicarea documentelor, formarea profesionala, comunicarea know-how-ului, licentelor de brevete etc.

In sfarsit, obligatiile fiecarei parti vor trebui sa fie precise, in special, cu privire la beneficiarul transferului, obligatia pastrarii secretului, comunicarea modificarilor aduse tehnologiei si interdictia exportului cunostintelor .

Controlul acestor obligatii nu este intotdeauna usor de realizat, si, ca urmare, cea mai buna protectie va fi avansul tehnologic, ceea ce impinge la o accelerare conceptuala si la avans impotriva deprecierii produselor si tehnicilor.

SECTIUNEA 2 Definirea notiunii - transfer de tehnologie

In cadrul schimburilor economice internationale, un loc important il ocupa comertul cu inteligenta umana. Elementul esential in aceasta forma de comert este transferul sau schimbul de tehnologie .

Potrivit opiniei unor autori francezi, aportul de tehnologie, de know-how, de marci, brevete etc. constituie fapta unei singure parti si sunt renumerate de cealalta parte. Asadar, ele nu sunt efectuate pe riscul fiecarei parti, iar contraprestatia lor nu este reusita proiectului comun, ci varsarea renumeratiei. Deci, partile au interese diferite, desi ele sunt convergente .

In opinia acelorasi autori francezi, in sens restrans, transferul de tehnologie este comunicarea in schimbul unei renumeratii a oricaror cunostinte tehnice inca inaccesibile publicului si nebrevetate. In sens larg, totusi, expresia desemneaza contractele complexe cuprinzand in acelasi timp o licenta de brevet si comunicarea elementului de know-how necesar exploatarii sale, elemente stiintifice si tehnice dar si eventual "savoir-faire commercial" .

In doctrina romaneasca, notiunea de "transfer de tehnologie" a fost definita de mai multi autori.

Asadar, potrivit opiniei Brandusei Stefanescu si lui Octavian Capatana, transfer de tehnologie reprezinta o operatiune internationala complexa, implicand aspecte economice, tehnico-stiintifice si tehnologia necesara dezvoltarii transferului de tehnologie. Se concretizeaza, in principal, in realizarea de proiecte de investitii si cuprinde: exportul-importul de masini, utilaje, echipament si alte bunuri de investitii, asigurarea serviciilor necesare pentru amplasarea, construirea si punerea in functiune a obiectivului de investitii; asigurarea conditiilor pentru insusirea cunostintelor tehnico-stiintifice; pregatirea corespunzatoare a fortei de munca in tara beneficiara. Principalele conditii impuse de realizarea unui transfer de tehnologie avantajos sunt: transferul unei tehnici utile si potrivite cu conditiile existente in tara primitoare; protectia proprietatii industriale; realizarea unor conditii neoneroase; absenta conditiilor politice .

O definitie complecta a transferului international de tehnologie este data de profesorul universitar doctor Mircea N. Costin. Potrivit acestuia, transferul international de tehnologie constituie expresia ce desemneaza in mod generic orice tranzactie asupra tehnologiei considerata in sens larg, vizand transmiterea de catre detinatorul de tehnologie catre beneficiar a cunostintelor cu privire la metoda, modul, experienta de producere a unui produs, crearea unei fabrici, uzine etc., impreuna cu tehnice aferenta, indiferent daca este brevetata sau nu, pe plan juridic .

Transferul international de tehnologie se infaptuieste pe cale contractuala, partile contractante fiind parteneri din tari diferite.

Obiectul transferului international de tehnologie se poate concretiza in: brevete de inventie, desene si modele tehnice, formule secrete de fabricatie si, in general, asistenta tehnica nebrevetata, care in mod curent este cunoscuta sub denumirea de know-how, enegineering, francising, hardware si software etc. .

Ca modalitati de realizare a transferului international de tehnologie pot fi mentionate: cooperarea tehnico-stiintifica si investitiile directe ale societatilor transnationale. In prezent, datorita amplorii fara precedent a revolutiei tehnico-stiintifice si a cresterii interdependentelor economice dintre statele lumii se inregistreaza o sporire deosebita a importantei transferului international de tehnologie luand nastere un veritabil flux international distinct de tehnologie in cadrul circuitului economic mondial, ceea ce a determinat formarea unei piete internationale de tehnologie. Ponderea cea mai mare in transferul international de tehnologie o detin societatile transnationale. Dar, acestea, prin contractele de transfer impun beneficiarilor, pe langa un pres ridicat de monopol si severe restrictii in domeniul comercializarii produselor fabricate cu tehnologii importate. Imprejurarea a determinat o reactie fireasca de aparare a propriilor interese din partea tarilor beneficiare ale transferului international de tehnologie (in special tari in curs de dezvoltare),care au initiat o serie de demersuri in cadrul O.N.U. pentru elaborarea unui cod al transferului international de tehnologie ca instrument de neutralizare a practicilor monopoliste, abuzive existente in acest domeniu .

In concluzie, schimbul tehnologic este un schimb de cunostinte mai mult decat de bunuri si deci nu este avantajos decat daca se finalizeaza cu o reala maiestrie industriala si cu o finalitate economica profitabila.

SECTIUNEA 3 Precizari terminologice

tehnica si tehnologia

Expresia "transfer de tehnologie", al carei succes fulgerator a facut-o inseparabila de problema dezvoltarii necesita unele precizari cu privire la continutul ei .

Daca criticile care s-au facut adoptarii acestei expresii, de o dubla ambiguitate, sunt logic fondate, nu mai putin ea este definitiv intrata in limbajul specialistilor si nespecialistilor de pretutindeni si trebuie acceptata cu continutul conventional pe care l-a dobandit.

Dubla ambiguitate reala, la care se refera unii autori, este determinata de folosirea improprie a ambilor termeni: tehnologie, in sens de mijloace tehnice (si nu de stiinta sau arta a mijloacelor tehnice) si transfer, in sens de dezvoltare a tehnicii locale prin mijloace variate, printre care unele nu implica nici un fel de transfer, chiar in sensul cel mai larg, si nu numai in sens juridic tehnic, de transmitere a unui drept real .

Si in doctrina franceza s-a procedat la evidentierea diferentelor existente intre tehnica si tehnologie, pe de o parte, si tehnologie si maiestrie industriala, pe de alta parte.

Se observa tot mai pregnant in ultima perioada o tendinta de a inlocui cuvantul "tehnica" prin acela de "tehnologie", acesta avand drept explicatie influenta limbii engleze (unde exista doar al doilea cuvant).

In limba franceza, ca si in limba romana, cele doua cuvinte nu sunt sinonime. Tehnologia este mai mult decat tehnica. Le Nouveau Petit Robert (1993) o considera in special ca "studii specifice (scule, masini, procedee.)ale tehnicii". Dar ea este indeosebi arta de a elabora si utiliza o tehnica.

Altfel spus, tehnologia implica cunoasterea mijloacelor de a crea tehnica, de a o pune in opera, de a o utiliza si de a o face sa profite tertilor. Tehnologia este o tehnica incarnata, deoarece ea este asimilata si incorporata de catre oameni. In acelasi timp, juridic ea este un bun si economic, o valoare .

Dincolo de tehnologie, in sensul precis, care trebuie sa fie relevant, se plaseaza ceea ce doctrina franceza numeste "le savoir industrielle" adica cunostinte sau eruditie industriala. Acesta cuprinde, fara indoiala, tehnica si tehnologia, si de asemenea cunostintele comerciale (prosperitatea si exploatarea pietei pentru produsele sau serviciile acoperite de tehnica) si gestiunea (finantele, personalul, publicitatea etc., ale intreprinderii care va fabrica produsul sau va distribui serviciile). "Le savoir industrie" permite nu numai intelegerea si utilizarea unor tehnici, dar in aceeasi masura punerea in opera intr-o uzina, obtinerea de profit si capacitatea de a imbunatati sau a ameliora. In fond, este o capacitate globala a intreprinderii. Atunci cand situatia se prezinta astfel, se realizeaza ceea ce in doctrina franceza a fost denumit "maitrise industrielle", adica maiestrie industriala, cu speciala referire la conceptia, realizarea, conducerea sau intretinerea unui ansamblu industrial.

Expresia "transfer de tehnologie" este foarte mult folosita. OCDE il caracterizeaza ca fiind "procesul prin care inovatii (produse noi sau savoir-faire) realizate intr-o tara sunt transmise in alta pentru a fii utilizate acolo". Acesta exprima o realitate veche cat lumea: capacitatea omului de a acumula cunostinte si de a le transmite semenilor printr-o invatatura.

Ar trebui sa nu se utilizeze expresia "transfer de tehnica" decat pentru operatii restranse de cesiune sau de cumparare de brevete si de marci, de concesiuni sau de luari de licente ori de cooperare tehnica sub forma activitatilor de studii, consultanta, asistenta .

Expresia "transfer de tehnologie" are o deschidere mai generala si mai complexa. Tehnologia este aplicarea curenta a cunostintelor stiintifice si tehnice la nevoile PRODUCTIEI; ea acopera ansamblul de informatii, de competente, de metode, de servicii si de utilaje necesare la punerea in opera a unei tehnici date.

Astfel, tehnologia cuprinde pe de o parte elemente materiale usor cuantificabile (echipament, brevete, licente) si pe de alta parte o suma de cunostinte si de experiente practice, know-how-ul, a carei evolutie este mai delicata si transmiterea mai dificila .

Expresia "transfer de tehnologie" nu se refera deci numai la o simpla vanzare sau comunicare a unei tehnici, ci se poate aplica de asemenea la totalitatea procesului de dezvoltare a carui maiestrie completa trebuie sa fie atinsa de catre cumparatorul tehnicii in cauza in vederea fabricarii si comercializarii produsului. Din acest punct de vedere, contractele pentru realizarea de ansambluri industriale sunt in mod normal generatoare de transferuri de tehnologie.

]n doctrina franceza, Philippe Le Tourneau militeaza pentru a pune in evidenta faptul ca notiunea de transfer de tehnologie este insuficienta. El considera ca ceea ce are importanta este un transfer de aptitudini, prin urmare transferul maiestriei tehnice sau industriale, care permite primitorului sa devina autonom si sa se elibereze de stapanul sau. Veritabilul transfer de maiestrii industriale presupune punerea in opera a coordonatelor a trei conditii sine qua non si complementare:

primo, un transfer de tehnologie;

secundo, o formare personalizata, adaptata si permanenta;

tertio, o asistenta tehnica.

Dupa parerea aceluiasi autor, expresia de transfer de maiestrie este inadecvat chiar prin primul cuvant, acela de transfer. Expresia este incadrata de o conotatie inegalitara, implicand un emitator si un receptor al unei eruditii, fiecare fiind fie emitator, fie receptor. Ar fi ridicol sa se creada ca se va continua in acest fel. Dar, ceea ce se poate spune, cel mai putin despre aceasta situatie inegalitara, este aceea ca ea este vazuta in sens negativ de eventualii receptori. Situatia ideala, spre care trebuie sa tinda toate eforturile, este aceea a cooperarii partenerilor spre o opera comuna: cooperarea in domeniul industrial sau partenerial. Cu toate acestea, afirma Ph. Le Tourneau, din comoditate, continuam sa folosim cuvantul transfer.

Transferurile de maiestrii industriale prezinta nenumarate avantaje. In general, ele sunt prezentate de maniera unilaterala, ca si cum singurii receptorii ar fi beneficiarii. Realitatea este alta: debitorii obligatiei de transfer urmaresc de fapt procurarea unor numeroase interese[23].

Motivatiile in transferul de tehnologie sunt numeroase. Chiar din 1955, M. Jean-Jacques le Tourneau a relevat mai multe din acestea. In primul rand, acela de a se lua la intrecere cu concurenta internationala, si, prin aceasta, sa distruga suficienta sau, mai simplu spus, amorteala distrugere cu incetul intreprinderile cele mai prospere: nu este alt indiciu mai fiabil al competitivitatii. Iata motivatia cea mai importanta. Ea permite intreprinderii sa cunoasca valoarea cercetarilor si tehnicilor sale, a oamenilor sai, de asemenea, prin comparare cu concurenta, in special cu elementele cele mai dinamice si cele mai avansate ale acestuia .

Un transfer de tehnologie nu are sanse de succes decat cu conditia de a fi cladit pe un contract liber negociat, benefic pentru cele doua parti si fara sa cuprinda clauze care sa avantajeze prea mult pe una dintre ele.

Loialitatea trebuie sa guverneze incheierea si executarea contractului, precum si o incredere reciproca, fondata pe un fel de fraternitate, in orice caz eliminandu-se orice fel de paralelism. Ceea ce se impune este respectul partilor pentru o strategie de cooperare si parteneriat.

Aceasta stare de spirit implica sinceritatea: o societate de engineering serioasa trebuie sa refuze proiectele hazardate (cat priveste tehnica, infrastructura, debuseele, rezultatul previzibil etc.), chiar daca pierde un contract.

Desi, se poate formula concluzia potrivit careia pentru a se atinge scopul propus, transferul de tehnologie trebuie sa aiba ca finalitate o reala maiestrie industriala, dublata de o finalitate economica profitabila.

CAPITOLUL II

FORME SI INSTRUMENTE DE REALIZARE A TRANSFERULUI

INTERNATIONAL DE TEHNOLOGIE

SECTIUNEA 1 Forme

In cazul transferului de tehnologie, se poate discuta de existenta a doua mari categorii, luandu-se drept criteriu consimtamantul detinatorului de tehnologie:

a)     Transferul international de tehnologie efectuata fara consimtamantul detinatorului[25].

In aceasta situatie, procesul de transfer de tehnologie are un caracter aleatoriu si nu vizeaza atingerea unui obiectiv comun de catre partile implicate. Detinatorul, fiind determinate sa participe din considerente de prestigiu la diverse actiuni de marketing din dorinta de a obtine el insusi informatii fara consimtamatul altor detinatorilor de tehnologii, nu poate impiedica complet difuzarea unor informatii tehnologice pe care le detine. Acest proces de difuzare a informatiilor se numeste "fenomen al externalitatilor".

Alaturi de aceasta mai sunt si alte posibilitati de transmitere a informatiilor tehnologice si, implicit, forme de transfer international de tehnologie fara consimtamantul detinatorului. Printre acestea se numara:

Divulgarea voluntara sau involuntara a unor informatii tehnologice de catre personalul care lucreaza cu ele.

Atragerea prin oferte mai avantajoase a unor specialisti care detin un important bagaj de cunostinte tehnologice.

Studierea produselor pentru a cunoaste tehnologiile cu ajutorul carora au fost fabricate.

Transmiterea informatiilor prin intermediul publicatiilor care nu sunt supuse restrictiilor si nu sunt controlabile de catre detinatorul de tehnologie (ziare, reviste, carti si alte publicatii stiintifice).

Targuri si expozitii internationale, intalniri periodice ale oamenilor de stiinta in cadrul conferintelor, simpozioanelor, congreselor internationale.

Spionaj industrial bazat pe surse deschise si inchise, respectiv, realizat pe cai ilicite.

b) Transferul international de tehnologie efectuat cu permisiunea sau din vointa detinatorului

In aceasta categorie, formele de transfer reprezinta o mare varietate si, totodata, sunt nuantate prin relatii specifice intre parteneri:

Transferul international gratuit, prin care detinatorul cedeaza cunostintele tehnologice cu titlu gratuit, fara sa pretinde o contraprestatie, urmarind anumite scopuri propagandistice sau de politica comerciala si economica.

Transferul international automat. Aceasta forma se realizeaza in cadrul fuzionarii unor firme din tari diferite sau al cumpararii unei firme impreuna cu titlurile de proprietate industriala ale acestuia de catre o alta firma dintr-o alta tara.

Transferul international in contrapartida. Se realizeaza intre parteneri care detin tehnologie de interes reciproc; are caracter de "troc".

Transferul international prin contracte. Aceasta forma se caracterizeaza prin esenta contractului pe care se bazeaza.

Transferul de tehnologie se realizeaza si se dezvolta intr-un cadru juridic de principii si norme care apartin, in special, dreptului de proprietate industriala[26].

Forma dinamica a cooperarii internationale, transferul de tehnologie implica astfel transmiterea drepturilor de proprietate industriala. Transferul de tehnologie poate constitui obiectul unui contract adiacent sau al unei clauze intr-un contract complex .

Dintre realitatile juridice ale comertului mondial, indiscutabil, contractul este cea mai importanta, cea mai complexa si cea mai relevanta pentru acest domeniu.

Importanta lui se verifica prin aceea ca el reprezinta principalul instrument juridic de infaptuire a circulatiei valorilor si cunostintelor la scara planetara.

Complexitatea sa decurge din aceea ca in problematica lui se regaseste cvasitotalitatea multitudinii aspectelor juridice specifice raporturilor pentru participantii la comertul international, inerente desfasurarii acestuia. Relevanta lui se confirma prin aceea ca el formeaza institutia juridica cea mai importanta a dreptului comertului international .

In functie de natura lui juridica, contractul de transfer de tehnologie prezinta unele forme:

a)    Contractul de franciza

b)    Diferitele contracte de licenta

c)    Contractul de know-how

d)    Contractul de engineering

Sub aspectul obiectului, contractele de transfer de tehnologie pot avea o larga aplicare; ele pot cuprinde linii de fabricatie, uzine complexe, utilaje, masini, licente de brevete, know-how, engineering (sau consulting-engineering)[29], servicii sub diverse forme etc..

SECTIUNEA 2 Contractul de engineering

2.1. Notiunea si natura juridica

Contractul de know-how este contractul prin care una dintre parti, numita furnizor, transmite celeilalte parti, numita beneficiar, contra unei redevente, cunostinte tehnice nebrevetabile sau brevetabile, dar nebrevetate, necesare pentru fabricarea, functionarea, intretinerea sau comercializarea unor marfuri ori pentru elaborarea si punerea in lucrare a unor tehnici sau procedee[30].

Cunostintele tehnice care alcatuiesc know-how - ul pot avea ca suport obiecte, elemente tehnice sau instructiuni.

Daca partile nu stipuleaza altfel, furnizorul know-how - ului isi pastreaza deopotriva dreptul de a transmite tertelor persoane cunostinte ce-i formeaza obiectul si dreptul de a le utiliza el insusi. Beneficiarul dintr-un contract anterior este indreptatit sa se prevaleze de conditiile mai favorabile acordate de furnizor beneficiarilor subsecventi. Clauza de exclusivitate nu poate fi opusa furnizorului know-how - ului, daca binenteles partile nu prevad contrariul in contract. In absenta unei stipulatii exprese in sens contrar, know-how - ul nu poate fi transmis de beneficiar. Indreptatirea beneficiarului de a utiliza cunostintele transmise de furnizor priveste orice aplicatie a acestora. Ca o aplicatie specifica principiului colaborarii partilor dintr-un contract comercial international, contractantii know-how - ului au obligatia de a-si comunica reciproc toate aplicatiile acestuia pe care nu le-au prevazut la data incheierii contractului, dar pe care la considera posibile si intentioneaza sa le infaptuiasca.

Cu privire la natura juridica a contractului de know-how, prima precizare care se impune este inlaturarea confuziei care se face intre acest contract si contractul de licenta asupra unui brevet. Aceasta confuzie provine din faptul ca know-how - ul este gresit considerat un drept de proprietate industriala, adica un drept exclusiv, privativ, un monopol de exploatare, caracter pe care legea il recunoaste exclusiv titularului unui brevet.

Posesorul de know-how nu are un drept de proprietate industriala, tertii putand utiliza cunostintele ce-i formeaza obiectul daca le dobandeste prin experienta proprie. In consecinta, in timp ce contractul de licenta transmite unei alte persoane dreptul de a exploata inventia brevetata, ceea ce implica obligatia pentru titularul de brevet de a nu exercita dreptul de interdictie pe care legea i-l atribuie spre a-l ocroti impotriva tertilor, contractul de know-how transmite dreptul la cunostintele furnizorilor catre beneficiar cu efectele relative(res inter alios acta). Daca prin contractul de licenta titularul brevetului isi asuma o obligatie de a nu face, posesorul contractului de know-how da nastere, dimpotriva, in persoana furnizorului, la o obligatie de a face. Contractul de know-how se deosebeste si de contractul de vanzare - cumparare sau de locatie de lucruri, deoarece el nu poate transmite cu efecte erga omnes proprietatea sau folosinta elementelor incorporate pe care le presupune in mod necesar. El trebuie diferentiat si de contractul de antrepriza, deoarece obligatia pe care o creeaza in sarcina furnizorului de know-how nu este o obligatie de rezultat, cum este aceea a antreprenorului, ci una de mijloace[31].

2.2. Caracterizare

Elementele care determina continutul acestei notiuni sunt:

Abilitatea tehnica - abilitatea include atat mechanical skill (abilitatea naturala a specialistului), cat si additional skill sau superior skill (dexteritatea sau abilitatea pe care specialistul a dobandit-o in procesele tehnice).

Experienta tehnica - experienta dobandita de specialist - rezultat al unei practici indelungate in domeniul tehnic respectiv.

Cunostintele tehnice - se refera la cunostintele dobandite in tehnica curenta, cunostinte rezultate din asimilarea progresului tehnic, cunostinte privind administrarea intreprinderii etc..

Procedee si mijloace tehnice de aplicare - se refera la o grupare de operatii tehnice dispuse intr-o ordine anumita vizand finalizarea operatiunii principale.

Ansamblul de cunostinte know-how, determinate prin cele patru elemente, nu sunt brevetate fie datorita faptului ca nu au atins un grad suficient de noutate, fie datorita lipsei de interes[32].

Contractul de know-how se caracterizeaza prin:

a)         Noutatea cunostintelor relative si subiective, a caror valoare este concretizata in rezultatele obtinute;

b)         Natura confidentiala a cunostintelor, in sensul ca orice persoana careia i s-a adus la cunostinta un know-how secret se angajeaza implicit sa respecte acest caracter. Incalcarea acestui angajament este calificata drept breach of confidence sau "manifestation of confrance trahie".

c)         Dinamismul operatiunii

d)         Complexitatea elementelor componente. Aceste elemente se pot pastra in forme variate, iar operatiunea tehnica prin aplicarea know-how - ului se dovedeste a fi un proces in continua schimbare spre dovedirea unor progrese vizibile[33].

Pentru a facilita intelegerea continutului contractului de know-how, in literatura de specialitate a fost evocat contractul dintre firma italiana "BOTTONIFICIO FOSSANESE" si firma franceza "ALMES" . firma italiana a concedat firmei franceze pentru 10 ani "un procedeu de fabricare nasturi" pe baza de poliester, acordandu-i asistenta tehnica necesara. Firma franceza a executat contractul cativa ani, platind redeventele convenite. La un moment dat, firma franceza a incetat plata redeventelor, sustinand ca procesul este cunoscut in ramura respectiva si ca era folosit de firmele sale concurente, fiind - in consecinta - lipsit de caracterul de noutate si deci, contractul de know-how este fara cauza.

Instanta sesizata cu aceasta problema a apreciat ca pretentia firmei franceze nu poate fi luata in consideratie, intrucat procedeul ce i-a fost concedat de firma italiana nu-i era cunoscut firmei franceze, care n-ar fi putut fabrica imediat produsul respectiv, "fara procedeul oferit de firma italiana", de vreme ce a simtit nevoia sa-l cumpere de la firma italiana. In consecinta, firma franceza "a dobandit un avantaj important", iar redeventele contractuale "trebuie platite in continuare".

2.3.Obiectul contractului

Obiectul contractului de know-how il constituie transmiterea cunostintelor tehnice de catre furnizor si plata pretului de catre beneficiar[34].

Cat priveste cunostintele tehnice, trebuie precizat ca ele cuprind si abilitatea cat si experienta obtinute prin aplicarea acestor cunostinte. Multe din elementele know-how - ului au un suport material format din obiecte, elemente tehnice sau instructiuni.

Unele insa, cum sunt abilitatea tehnica, nu pot fi disociate de persoana specialistului. Totalitatea elementelor ce-l alcatuiesc pot fi brevetabile dar, din diferite motive, nu au fost brevetate sau nu sunt susceptibile de a obtine protectia juridica prin brevet. Tuturor li se asigura de catre posesor o protectie de fapt prin pastrarea secretului[35].

Determinarea cu precizie prin clauzele contractuale a obiectului contractului atat sub aspectul cunostintelor transmise cat si al redeventelor prezinta o insemnatate deosebita pentru executarea lor in conditii de securitate juridica si de eficienta economica, financiara si valutara, dat fiind faptul ca domeniul know-how - ului nu poate fi stabilit aprioric, iar interesele partilor sunt diferite.

2.4. Clasificarea contractelor de know-how

Contractele de know-how se clasifica in functie de:

a) Complexitatea actiunii. In functie de complexitatea actiunilor de efectuat sunt: 1. Contracte prin care se transfera o tehnologie sau un procedeu tehnic determinat, prin acte simple.

2. Contracte avand acelasi obiect, transferat prin acte complexe si succesive (care sunt stabilite in mai multe faze).

3. Contracte prin care se transfera procedee tehnice sau produse rezultate din cercetari proprii.

b) Interferarea cu alte operatiuni. In functie de gradul de interferare cu alte operatiuni sunt:

Contracte de know-how pur, cand suntem in prezenta unui transfer care nu e conditionat de o alta operatiune.

2. Contracte de know-how - ului combinat, cand transferul e un accesoriu ori o consecinta a altor operatiuni.

3. Contractul de know-how complementar, atunci cand conditiile de transfer "necesare realizarii unor conventii distincte, se stabilesc separat"[36].

2.5. Incheierea contractelor

Problema juridica pe care o ridica incheierea contractului de know-how este aceea a mijlocului juridic de asigurare a pastrarii secretului divulgat de furnizor, in calitate de asigurare a pastrarii secretului divulgat de furnizor, in calitate de ofertant, potentialului beneficiar spre a-l determina sa incheie contractul.

Pentru inlaturarea riscurilor de divulgare a secretului de catre destinatarul ofertei, practica comerciala internationala a imaginat doua mijloace juridice. Un prim mijloc este acela al unui angajament unilateral din partea destinatarului ofertei, asumat anterior inceperii negocierilor pentru inchiderea contractului, prin care se obliga sa pastreze strict confidentiale informatiile primite. Nerespectarea obligatiei astfel asumate da loc unei actiuni civile pentru repararea prejudiciului cauzat furnizorului de know-how. Practica a demonstrat lipsa de eficacitate a acestui mijloc juridic[37].

De aceea, in practica comerciala internationala actuala, mai ales cand e vorba de operatii de transferuri de tehnologie de o deosebita insemnatate, incheierea contractelor de know-how este precedata de o conventie ad-hoc prealabila, cunoscuta sub denumirea de "contractul de optiune", prin care o parte se obliga sa comunice unele elemente ale know-how - ului sau, iar cealalta parte se obliga sa le trateze ca strict confidentiale, sa nu le divulge si sa nu le exploateze decat dupa incheierea contractului.

2.6. Efectele contractului

In literatura de specialitate s-a atras atentia ca principalul inconvenient in privinta efectelor contractului de know-how il constituie faptul ca nu exista un brevet si, ca urmare, daca beneficiarul a primit know-how - ul, si deci il cunoaste "acesta nu mai poate fi retras, chiar daca beneficiarul nu ar mai vrea sa plateasca redeventele". Mai mult, in cazul in care se transmite "un know-how secret", iar caracterul secret dispare "fara vina beneficiarului, plata redeventelor viitoare ar parea ca ramane fara cauza (pentru partea din contract nerealizata)". In scopul evitarii unor asemenea situatii, cedentul nu trece in contract "caracterul secret al know-how - ului", folosind expresii de genul "avans tehnic" sau "procedeu tehnic" .

Prin contract, furnizorul sau transmitatorul trebuie sa transmita numite cunostinte tehnice. El este, totodata, obligat sa acorde beneficiarului:

Asistenta tehnica;

Dreptul de a utiliza marca sa de fabrica;

Dreptul de folosinta exclusiva a procedeului tehnic respectiv sau a cunostintelor care fac obiectul transferului;

Garantii ca prin aplicarea procedeului sau cunostintelor transferate se vor obtine rezultate scontate.

Beneficiarul sau dobanditorul este obligat:

Sa plateasca pretul;

Sa respecte angajamentul privind confidentialitatea;

Sa mentina calitatea produselor obtinute.

Know-how - ul poate fi platit in bani, in produse sau in alte cunostinte tehnice. Daca se plateste in bani, plata poate fi efectuata: printr-o suma globala, printr-o suma forfetara, prin cote-parti din valoarea productiei realizate. Daca plata know-how - ului se face in alte cunostinte tehnice, partile pot stipula termenele si conditiile transferului acestor cunostinte in contractul respectiv sau pot conveni incheierea unui nou contract, avand acest obiect.

De asemenea, prin contract se poate conveni ca beneficiarul sa comercializeze produsele obtinute sub marca furnizorului.

Cele doua parti pot conveni sa se informeze cu privire la modificarile aduse obiectului contractului, in caz ca survin asemenea modificari. Totodata, partile pot conveni asupra altor clauze care sunt de natura sa asigure executarea in cat mai bune conditiuni a contractului.

2.7. Incetarea contractului

Contractul de know-how - ului inceteaza in urmatoarele imprejurari:

Expirarea termenului stipulat;

Denuntarea;

Rezilierea[39].

La expirarea termenului stipulat in contract, procedeul tehnologic - care a facut obiectul transferului - intra in domeniul public. Ca urmare, fiecare parte are dreptul neexclusiv de a continua sa foloseasca liber si gratuit: cunostintele, informatiile si documentatiile pe care partile le-au transmis pe durata contractului.

SECTIUNEA 3. Contractul de licenta

3.1. Definitie si avantaje

In acceptiunea larga a cuvantului, contractul de licenta este o intelegere scrisa intre doua parti, prin care una, numita titular, se angajeaza sa-i cedeze celeilalte, numita beneficiar, dreptul de a folosi brevete de inventie, procedee tehnice, documentatii tehnice, scheme operatorii de productie, metode de exploatare a masinilor, metode de tratare a produselor, marci de fabrica, marci de comert si marci de serviciu, contra unui pret, in conditii si pe perioade determinate[40].

In concluzie, prin contractul de licenta se intelege transmiterea de catre titularul unui brevet, numit licentiator, a dreptului de folosinta al unei inventii sau inovatii unui beneficiar, numit licentiat[41].

Atat licentiatul cat si licentiatorul beneficiaza de mai multe avantaje prin incheierea contractului de licenta, ceea ce justifica interesul ambelor parti in a-si vedea cat mai complet si mai bine stipulate drepturile si obligatiile, inca din momentul negocierii si perfectarii contratului.

Licentiatul beneficiaza de:

Patrunderea cu mai multa usurinta pe pietele de desfacere, printr-o valorificare inteligenta a avantajelor pe care i le confera inventia sau inovatia respectiva in ridicarea calitatii produselor.

2. Obtinerea de participatii la beneficiile obiectivelor realizate.

3. Stimularea exporturilor de utilaje, masini si materii prime.

4. Inlaturarea concurentei.

5. Evitarea barierelor vamale si a masurilor restrictive cu caracter netarifar.

Licentiatul se bucura de mai putine avantaje:

1. Satisfactia de a vedea produsul inteligentei sale utilizat in sensul inmagazinarii inventiei sau inovatiei sale in perfectionarea unui produs.

2. Contributia la progresul tehnic si uman.

3. Aportul la sporirea exporturilor si reducerea importurilor la produsele care prin inventiile si inovatiile respective au devenit mai competitive.

Caractere juridice.

Contractul de licenta prezinta urmatoarele caractere juridice:

Licenta este un contract intuitu personae, intrucat se incheie in vederea calitatilor personale ale licentiatului.

Licenta, in lipsa unei prevederi exprese, este un contract incesibil[42].

3.3. Obiectul contractului

Obiectul contractului il formeaza autoritatea sau acordarea dreptului ca o licenta sa fie folosita de partener.

Contractul de licenta nu implica deci un act de dispozitie asupra dreptului exclusiv din brevet. Licentiatul transmite numai folosinta dreptului de exploatare, care poate fi totala sau partiala.

3.4. Formele contractului

Licenta, in functie de intinderea drepturilor care se atribuie prin contract, poate fi de doua feluri:

a)   Licenta exclusiva, prin care licentiatorul renunta la posibilitatea de a mai acorda alte licente, licentiatul avand un drept exclusiv de utilizare a inventiei.

Dupa caracterul lor, licentele exclusive prezinta mai multe forme:

licente nelimitate sau depline (licentiatorul beneficiaza de exclusivitate pe toata durata de valabilitate a brevetului):

licente nelimitate (dreptul de folosire a inventiei, este exclusiv, prezinta unele ingradiri).

b)    Licenta neexlusiva sau simpla, prin care licentiatorul are dreptul de a utiliza sau transmite brevetul, iar licentiatul de a folosi inventia in conditiile convenite.

Licentele neexclusive pot fi:

licente neexclusive depline;

licente neexclusive limitate.

3.5. Efectele contractului

Contractul de licenta produce in sarcina partilor un numar de obligatii. In principiu, ele se concretizeaza astfel: - Licentiatorul are obligatia de a asigura beneficiarului o exploatare optima a inventiei si de a garanta existenta dreptului acordat.

Licentiatul este tinut sa foloseasca inventia in conditiile stabilite si sa plateasca pretul.

In contractul de licenta, pretul se poate plati prin folosirea mai multor modalitatii:

o suma forfetara integrala;

o suma globala initiala;

un procent royally, aplicat la valoarea productiei sau a vanzarilor.

In caz de respectare a obligatiilor contractuale, in raport de gravitatea incalcarii, partea prejudiciata poate cere plata de compensatii sau anularea contractului[43].

3.6. Incetarea contractului

Contractul de licenta poate inceta datorita urmatoarelor cazuri:

expirarea duratei pentru care licenta a fost acordata;

intrate investitiei in domeniul liberei concurente, dupa perioada stabilita de lege[44].

3.7. Brevetul ca suport pentru transferul de tehnologie

Asigurand titularului beneficiul unor drepturi private, brevetul este un mijloc prin care tarile in curs de dezvoltare isi asigura accesul la tehnologia straina si totodata un stimulent pentru investitiile straine. Brevetul faciliteaza realizarea transferului de tehnologie pentru ambele parti, investigarea continutului ei si identificarea detinatorului .

Conditia indispensabila pentru ca brevetul sa devina un instrument eficace in dezvoltarea economica a tarii este ca tehnologia dobandita prin transfer sa fie, in ultima analiza, asimilabila de industria national, sa se poata integra acesteia.

Transferul de tehnologie se realizeaza fie prin exploatarea industriala a brevetului in tara dobanditoare, fie prin importul de produse brevetate. Este evident ca prima din aceste forme corespunde mai bine intereselor tarilor in curs de dezvoltare[46]. In anumite conditii insa apare necesitatea de a se recurge si la importul de produse brevetate. Rolul reglementarii juridice este, in acest caz, in primul rand acela de a determina conditiile de realizare a acestor forme de transfer de tehnologie, astfel incat efectele sale sa nu fie daunatoare pentru economia nationala.

Problemele care se pun pe planul reglementarii juridice, pentru a permite brevetului sa-si indeplineasca rolul de instrument de dezvoltare economica sunt:

asigurarea unei informari eficiente asupra tehnicilor disponibile, o documentatie de brevete adecvata;

asigurarea pregatirii profesionale a cadrelor nationale;

evitarea abuzului de brevet si de know-how.

3.8. Titlurile de protectie

O problema esentiala este aceea a titlurilor de protectie. Tarile in curs de dezvoltare vor avea de ales intre a mentine brevetul cu efectele sale fraditionale si a adopta un nou titlu de protectie.

Se recomanda doua solutii posibile:

a) Solutia diversificarii brevetelor, pentru adoptarea drepturilor pe care le confera la nevoie tarilor in curs de dezvoltare.

b) Solutia socialista a unui titlu de natura diferita, certificat de autor, in temeiul caruia dreptul exclusiv de exploatare a inventiei apartine statului.

In ceea ce priveste prima solutie, s-au analizat trie forme de brevet considerate corespunzatoare intereselor tarilor in curs de dezvoltare si propuse de OMPI:

Brevetul de importatiune

Brevetul de transfer de tehnologie

Brevetul de dezvoltare industriala[47]

Brevetul de transfer de tehnologie este propus a se acorda pentru obiective brevetate in strainatate, dar in coproprietate, titularului strain al brevetului si unui national, care se ofera sa-l exploateze. Pentru eliberarea unui asemenea brevet este necesara incheierea prealabila a unui contract.

In cazul brevetului de transfer de tehnologie care reprezinta o sinteza intre brevet si contractul de licenta - s-a preconizat o reglementare care sa puna la adapost tarile in curs de dezvoltare de abuzuri. Protectia prin acest brevet ar trebui subordonata indeplinirii conditiei de noutate relativa pe teritoriul national in care urmeaza sa fie exploatata inventia, ceea ce exclude cazul unei exploatari anterioare[48].

Fiind destinat sa sprijine dezvoltarea industriei, domeniul de aplicare a brevetului de transfer de tehnologie nu trebuie limitat cat priveste sfera obiectelor posibile.

Contractul de exploatare ar trebui supus spre aprobare prealabila autoritatilor guvernamentale care confera brevetul. Durata sa ar trebui sa fie fixata intre 5 si 10 ani si sa se prevada, ori de cate ori este necesar, accesul codepunatorului strain. Nerespectarea contractului de exploatare ar trebui sa fie sanctionata cu decaderea din drepturile conferite prin brevetului de transfer de tehnologie[49].

3.8. Informarea din descrierile tehnice ale inventiilor, factor activ in transferul de tehnologie

Deosebit de importanta in promovarea progresului tehnic, unde factorul primordial il constituie necesitatile productiei si potentialul de resurse materiale, este cunoasterea si aplicarea creatoare a celor mai importante realizari stiintifice si tehnologice pe plan mondial.

Din multimea informatiilor tehnico-stiintifice vehiculate in prezent pe plan mondial retin atentia in mod deosebit acele informatii care se refera la cele mai noi si valoroase solutii tehnice caracterizate inventii, protejate prin plan mondial si care, in ultima instanta, constituie baza progresului civilizatiei umane[50].

Necesitatea cunoasterii solutiilor tehnice protejate pe plan mondial in scopul stimularii activitatii de creatie stiintifica si tehnica si a transferului de tehnologie a impus organizarea, atat la scara nationala, cat si internationala, a unui sistem informational din brevetele de inventii, bazat pe literatura de brevete. Acest sistem a restrans sfera cunoasterii tehnico-stiintifice, in conditiile exploziei informationale, la acele materiale documentare care prezinta ultimul stadiu al tehnicii mondiale, respectiv la brevetele de inventii.

Trebuie mentionat insa faptul ca brevetul propriu-zis este docume4ntul oficial prin care se atesta protectia temporara a unei inventii pe teritoriul statului strain in care a fost acordat, insa documentatia care contine informatiile tehnice ale inventiei brevetate este descrierea inventiei, publicata si difuzata de organul specializat al statului respectiv. Rezulta ca pentru activitatea de informare si documentare din literatura de brevete de inventii, premisa a transferului de tehnologie, prezinta interes nu atat brevetele propriu-zise, ci descrierile tehnice ale inventiilor brevetate .

Motivul pentru care descrieri inventiilor constituie un element atat de pretentios in informarea tehnico-stiintifica este acela ca realizarile stiintifice si tehnice mondiale sunt aduse foarte rapid la cunostinta specialistilor, uneori chiar in faza de cercetare, deci mult mai repede decat revistele, manualele de specialitate sau alte mijloace de informare.

Practica a demonstrat ca informarea si documentarea din literatura de brevete, efectuata in mod organizat, conduce la :

reducerea daunei de cercetare cu pana la 60%;

reducerea costurilor cercetarilor pana la 40%;

accelerarea procesului de asimilare a produselor si tehnologiilor moderne dupa modele de referinta straine.

Din cele prezentate rezulta ca activitatea de informare si documentare din literatura de brevete poate indepartata si subordonata urmatoarelor obiective principale:

cercetari propriu-zise pentru definirea obiectului acesteia si nivelului de la care se porneste pentru stimularea si garantarea unor rezultate superioare, la o tema data;

cercetari pentru stabilirea nivelului stiintei si tehnici, a unor solutii proprii in raport cu nivelul atins pe plan mondial, in scopul brevetarii unor creatii stiintifice si tehnice proprii;

asimilarea de noi produse si introducerii de tehnologii perfectionate, pe baza celor mai noi solutii existente pe plan mondial;

determinarea nivelului tehnic si a tendintelor de dezvoltare a unor domenii ale tehnicii, in vederea prognozarii dezvoltarii lor pe termen mediu.

Experienta a demonstrat ca informarea si documentarea din brevete este necesara inca din faza de elaborare a unor criterii rationale pentru selectarea si planificarea temelor de cercetare stiintifica. Aceasta faza, denumita faza de informare de orientare, are menirea de a completa cunostintele de specialitate ale cercetatorului, in vederea rezolvarii problemei la care acesta lucreaza.

Informarea de orientare din brevetele de inventii este deosebit de utila, pentru ca de multe ori creatia tehnica, ideile noi, izvorasc tocmai din asociatiile de idei ivite mai mult sau mai putin intamplator in timpul informarii documentare in general si in special din literatura de brevete de inventii.

Pentru asigurarea nevoilor economice nationale de informare si documentare tehnico-stiintifica din brevetele de inventii romanesti si straine, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, ca unic detinator al acestei Colectii, a organizat activitati si servicii specifice care sunt puse la indemana tuturor unitatilor de cercetare si inginerie tehnologica, de proiectare si invatamant.

In concluzie, fara cunoasterea celor mai noi solutii aparute pe plan mondial, procesul de creatie stiintifica si tehnica nu poate fi conceput. De altfel, lipsa de cunoastere reprezinta bariera cea mai grea de trecut in procesul de introducere a procesului tehnic. In aceste conditii, organizarea informarii si documentarii din literatura de brevete de inventii a devenit absolut necesara, deoarece studiul acestei categorii de literatura ofera posibilitatea de a se cunoaste ultimele creatii stiintifice si tehnice, realizate pe plan mondial.

Din cele aratate mai inainte rezulta ca brevetele de inventie constituie atat un element juridic cat si un element de fundamentare a transferului de tehnologie, de cunostinte tehnologice.

SECTIUNEA 4 Contractul de engineering

4.1.Contractul de engineering

Prin engineering se intelege o activitatea complexa cuprinzand operatiile cele mai diverse, de la prestatiile de servicii de ordin intelectual - transmiterea de idei, conceptii, planuri, schite etc., executari de lucrari, cuprinzand realizari de instalatii si punerea lor in functiune - pana la furnizari de materiale necesare executarii acestor lucrari de constructii, montaje etc.[52]

Vazuta din perspectiva doctrinara franceza originea cuvantului si definitia ingineriei (engineering), se prezinta astfel: - ingineria ca atare, este neologismul oficial pentru care s-a optat in 1973, derivat din inginer, pentru a traduce cuvantul american engineering.

Tarile francofone l-au adoptat in folosinta, de o natura generala. Pe viitor, el va inlocui expresia traditionala, arta constructiilor civile. Este vorba, dupa aceeasi sursa, de o "activitate specifica de definire, conceptie si studiu de proiect ale unei lucrari sau de actiune de coordonare, asistenta si control pentru realizarea si gestiunea acesteia". Vocabularul juridic, propune o definitie mai bogata cum ar fi: "Contract complex asociind, antrepriza, licenta de brevet si comunicarea de savoir-faire, prin care un antreprenor se angajeaza fata de un beneficiar sa conceapa, sa instaleze si sa puna in functiune o unitate de fabricatie".

Engineering - activitate intelectuala. Continuand cercetarea naturii activitatii de engineering, dincolo de o simpla definitie lapidara s-ar parea ca este vorba, la baza, de o activitate intelectuala, fundamentata pe cunoastere, experienta, effort intelectual, inteligenta si imaginatie. Este un demers rational, motivat de un scop precis si organizat de maniera sistematica.

Engineering - activitate rentabila. Engineering este cert o activitate intelectuala, dar ea nu este deloc depersonificata. Chiar din potriva, ea este o puternica parghie de optimizare a investitiilor. "Gandirea economiseste actiunea" (J. Fourastie). Aceasta apare ca o evidenta pentru elaborarea sau alegerea proceselor tehnice, realizand si gestionarea lor.

Engineering - activitate ce contribuie la progresul tehnic. Dezvoltarile precedente lasa sa se ghiceasca rolul activitatii de engineering in progresul tehnic. O intreprindere care se consacra in exclusivitate activitatii sale de productie nu este in stare sa cunoasca progresele tehnice survenite in alte domenii, si care ar putea fi transpuse in domeniul sau cu pretul unei adaptari.

La cererea sa o societate de engineering in calitate de "pazitor tehnologic" dupa expresia profesionistilor, il poate aviza de noutatile utilizabile si sa-si asume, daca este cazul, transformarile necesare. Dealtfel, exista "curtieri de informatii" a caror functie este de a pune in relatie titularul unui know-how (savoir-faire) sau al unui brevet si o intreprindere doritoare de astfel de cunostinte tehnice.

Pe de alta parte, se intampla frecvent ca, pe langa studiul unui proiect care i-a fost prezentat, societatea de engineering sa fie chemata sa amelioreze un procedeu, sau chiar sa inventeza unul nou, pentru care ea insasi a facut studii ad hoc, sau pe care le-a incredintat unui intervenient exterior specializat. Astfel spus, engineering-ul participa riguros la inovatia pe care ea o propaga si o provoaca.

Engineering - activitate autonoma. La origine, engineering-ul era practicata la locul de munca, de ingineri de productie, fie pentru dezvoltarea interna, fie ca intreprinderea lor accepta un contract de acest fel fata de un tert. Apoi aceasta functie de conceptie si realizare a fost incredintata unui serviciu specializat, in general subordonat direct conducerii societatii. Dar, progresiv, de-a lungul anilor, intreprinderile cautau si cauta mai mult ca oricand sa se concentreze (sa se reorienteze, se spune adesea) asupra muncii lor principale de productie. Ca urmare functia de engineering a revenit (de drept) unie filiale autonome si specializate. Urmand aceasta evolutie numeroase societati de engineering au fost create in intregime, ex nihilo oarecum, adica fara a emana dintr-o intreprindere anterioara.

4.2. Natura juridica:

a)          In principiu, contract de antrepriza (comerciala, industriala). Articolele 1779,3°, 1792-1,1°, ale Codului Civil Francez asimileaza "antreprenorilor "tehnicienii".

Acest cuvant, posibil neutru, convine perfect inginerilor care lucreaza in societati de engineering, chiar si acelor societati. In consecinta, este bine sa se spuna in principiu, de o maniera generala ca societatiile de engineering sunt legate printr-un contract de antrepriza de clientii lor.

b)       Prin exceptie contract sui generis. Cu toate acestea, calificarea de antrepriza pare inadecvata atunci cand contractul de engineering poarta asupra unui proiect de oarecare amploare, comportand lucrari foarte diversificate si care depasesc cu mult activitatile intelectuale, prelungindu-se prin constructii, montaj, punere in functiune, furnizarea de procedee si echipamente; este vorba in special de varianta contractelor "la cheie". Pare impropriu a reuni acest ansamblu de obligatii disperate sub denumirea clasica de antrepriza, cat ar fi ea de confortabila sau primitoare.

De asemenea probabil ca este preferabil, sa se retina, in aceste ipoteze, calificarea "passe-partout" de contract sui generis

c)        Contractul intuitu personae sau intuitu firmae. Contractul de engineering prezinta caracteristica de a fi eminamente personal.

Prestatorul acestei activitati este un om de arta, un tehnician avertizat, ales in functie de propriile sale calitati, de experianta si reputatia sa. Ca si cum ai spune ca este incheat intuitu personae. Dar persoana luata in considerare nu este obligatoriu o persoana fizica ; poate fi vorba de o persoana juridica: ceea ce a fost denumit intuitu firmae.

Un aspect important merita sa fie relevat: in unele situatii atata timp cat un client a contractat cu o intreprindere sau o societate, ceea ce pe el il intereseaza sau ii este necesar, este executarea prestatiei convenite, normal posibil de catre unitatea economica constituita de intreprindere; in schimb, persoana sau persoanele care vor lucra ii sunt indiferente la fel si identitatea proprietarilor intreprinderii.

Deci contractul de engineering este un contract consensual, intuitu personae, comutativ si cu titlu oneros. In mod obisnuit contractul de engineering se incheie in forma scrisa, forma ceruta ad probationem.

Activitatea de engineering implica, in principiu mai multe contracte care sunt unite prin aceeasi finalitate. Datorita diversitatii obligatiilor, contractul de engineering este o operatie complexa. In literatura de specialitate, contractul de engineering este calificat ca un contract nenumit. Contractul de engineering se individualizeaza prin interferenta prestatiilor, avand un contract diferit in functie de vointa partilor sau prin juxtapunerea unor contracte numite supuse dreptului comun .

Raporturile juridico-economice care iau nastere intre unitatea beneficiara si organizatia de engineering se concretizeaza in incheierea unui contract comercial care contine o serie de elemente:

Denumirea partilor cu indicarea sediilor si a calitatii;

Obiectul contractului sub forma unei descrieri succinte dar precise a proiectului si a serviciilor ce vor fi prestate de firma de engineering;

Data inceperii lucrarii si data aproximativa a incheierii lor;

Dreptul firmei de engineering de a refolosi planurile, ideile, desenele si schitele;

Remunerarea firmei de engineering pentru activitatea desfasurata.

4.3. - Formele contractului

Activitatea de engineering se realizeaza prin mai multe tipuri de contracte. In practica internationala se folosesc urmatoarele: contractele "la cheie", contractele separate si contractele combinate[54].

a) Contractul "la cheie", este cel in virtutea caruia furnizorul livreaza clientului intreaga instalatie contractata in stare de functionare, fara ca, la randul sau, clientul sa fi contribuit cu ceva, deci fara nici o alta obligatie din partea acestuia decat aceea de a plati pretul. Un atare contract, unitar prin obiectul si scopul sau, cuprinde mai multe contracte, cum ar fi:

- un contract de vanzare-cumparare (la export sau la import) avand ca obiect intreaga instalatie complexa;

- un contract de licenta asupra unor brevete sau pentru transmiterea know-how - ului, care ar avea ca obiect dreptul de a folosi know-how - ul acestuia;

- un contract de locatii de servicii, avand ca obiect asistenta tehnica acordata de vanzator;

- un contract de imprumut pentru creditul acordat de catre vanzator.

Desi practica internationala cunoaste asemenea contracte, in fapt ele sunt rare din mai multe considerente. Obiectivul industrial care se preda de catre furnizor se realizeaza, de obicei, in tara clientului. Drept urmare, in contract se poate stipula ca forta de munca si utilaje sa fie locala. Tot clientul poate solicita si instruirea personalului local care va exploata obiectivul industrial. Din aceste considerente, in practica, furnizarea prezinta forme deosebite, contractul fiind "aproape la cheie" .

b) Contractele separate se incheie pentru fiecare operatiune in parte. Ele sunt diferite dupa cum clientul poseda sau nu tehnologia. In situatia in care beneficiarul detine tehnologia el incheie un contracte cu furnizorul de utilaje si cu antreprenorul ce executa lucrarile civile. Prin incheierea unor contracte separate, clientul plateste un pret mai mic pentru realizarea obiectivului, iar furnizorul si antreprenorul au o raspundere limitata.

Daca beneficiarul nu detine tehnologia, el incheie un contract cu un furnizor. In functie de garantiile cerute, furnizorul tehnologiei poate solicita contractul asupra echipamentului, precum si asupra instalatiei. In acest caz, pretul obiectivului industrial va fi mai mare.

c) Contractele combinate implica un furnizor general care raspunde de realizarea obiectivului industrial, cu exceptia constructiilor civile, care se efectueaza de catre client. Datorita atributiilor furnizorului general, clientul nu mai are controlul pretului .

4.4. - Obiectul contractului

Obiectul contractului de engineering il formeaza operatiunile prestate de la simple consultatii pana la realizarea unor proiecte sau obiective. De aceea este necesara stabilirea cu exactitate a serviciilor ce urmeaza a fi prestate de catre societatea de engineering.

Contractul trebuie sa unifice programul de realizare a actiunii sub conducerea firmei de engineering si sa permita luarea de masuri menite sa conduca la finalizarea acesteia, conform proiectului, luand in considerare cerintele de viitor ale clintului.

Pentru ca un obiectiv sau o actiune sa prezinte interes practic pentru client, trebuie sa fie realizabile din punct de vedere fizic si convenabile sub aspect economic.

Prestatiile de engineering necesare pentru executarea unui obiectiv industrial cuprind urmatoarele operatiuni: cercetari si studii preliminare; elaborarea planurilor; asigurarea materialelor prime si utilitatilor; realizarea constructiilor civile; furnizarea de echipamente, utilaje, materiale sau piese de schimb; livrarea documentatiei tehnice; asigurarea asistentei tehnice. Ele se realizeaza sub forma unor exporturi sau importuri complexe.

Sfera larga a activitatilor impune stabilirea riguroasa a obiectului contractului. Domeniul sau de cuprindere trebuie determinat printr-o descriere succinta si exacta.

In general, fara ca distinctia sa fie neta, contractul de engineering, cuprinde obligatii de mijloace, iar contractul de commercial - engineering, mai ales cand este vorba de un contract "la cheie" cuprinde obligatii de rezultat. Distinctia intre obligatiile generale de cele doua feluri de contracte se traduce in mod diferit pe planul raspunderii civile. Dealtfel, chiar in cadrul fiecareia dintre aceste doua feluri de engineering exista obligatii de mijloace si obligatii de rezultat cu consecintele corespunzatoare .

4.5. - Efectele contractului

Drepturile si obligatiile partilor, in contractul de engineering prezinta caractere specifice.

Societatea sau prestatorul de engineering trebuie sa-si realizeze misiunea potrivit prevederilor inscrise in contract si indicatiilor beneficiarului. Diverse si multiple, obligatiile societatii constau in a da, a face sau a nu face, mergand de la acordarea unei consultatii ingineresti si pana la supravegherea finalizarii lucrarii clientului, receptia acestuia, eficienta ei in exploatare.

a) In raport cu specificul contractului, prestatorul de engineering poate avea urmatoarele obligatii: efectuarea de studii, de la cel de baza pana la studii de detaliu ale instalatiei, cu ajutorul licentelor, brevetelor si mai cu seama a aportului de know-how, atat de important in lucrarile industriale complexe; conducerea realizarii obiectivului industrial; prestarea de asistenta tehnic; coordonarea activitatii antreprenorilor; verificarea lucrarilor de montaj; predarea documentatiei obiectivului; garantarea functionarii si capacitatii obiectivului; pastrarea secretului informatiilor si realizarilor. Prestatorul de servicii trebuie sa dea astfel consultatii clientului cu privire la utilajele principale si materialele necesare, fiind familiarizat cu sursele, calitatea serviciului si preturile existente; pe baza documentatiei prezentate de firmele furnizoare revine ca obligatie firmei de engineering intocmirea si programarea lucrarilor de constructie-montaj si predarea, in asa fel incat sa se evite cresterea costurilor din cauza intarzierilor.

Obligatiile societatii de engineering sunt completate cu termene de executare chiar pentru faza de consulting-engineering si cu penalitati pentru cazul nerespectarii lor.

b) Obligatiile clientului sau beneficiarului; plata pretului, in toata durata activitatii firmei de engineering, clientul are obligatia sa furnizeze datele de baza si informatiile cerute, precizandu-le pe acelea care necesita sa fie verificate, sa presteze unele servicii, sa furnizeze bunuri sau sa obtina autorizatiile necesare.

In determinarea obligatiei principale a clientului, plata pretului se aplica urmatoarele principii: plata se face numai de catre client; valoarea retributiei include si cheltuielile cu caracter permanent intreprinse de societate pentru sporirea potentialului tehnico-stiintific; modul si conditiile de efectuare a platii sunt stabilite de catre parti.

Pentru calculul platii, in functie de obligatiile societatii de engineering, se pot folosi mai multe modalitati:

a)     metoda timpului folosit - caz in care personalul societatii de engineering este remunerat prin aplicarea unor nivele de plata pe unitatea de timp consumata (ora, zi), la care se adauga cheltuielile specifice, egale cu baremurile organismului profesional din care face parte;

b)   metoda cost plus onorariu - cuantumul sumei de plata se calculeaza plecand de la cheltuielile facute de intreprindere pentru indeplinirea misiunii sale, la care se adauga, cu titlu de onorariu, o suma convenita anticipat, fie in mod forfetar fie alt mod;

c)    metoda suma forfetara - plata se face sub forma unei sume globale, ce cuprinde toate investitiile facute de intreprindere, determinate cu precizie; cuantumul acestei sume poate fi modificata pe parcurs, daca datele de baza ale programului de plecare au fost modificate;

d)   metoda procentului - suma de plata se precizeaza prin aplicarea la valoarea lucrarii a unei taxe proportionale fixe, prevazuta in contract;

e)    metoda pretului maxim garantat - utilizat de pilda de firmele franceze si cunoscut sub denumirea prescurtata de "P.M.G.", iar in S.U.A. de "target price" prin care se renumereaza numai serviciile de asistenta, comanda si plata furniturilor revenind clientului.

Indiferent de modalitatea adoptata pentru evaluarea partilor, acestea trebuie sa ia in considerare cheltuielile pe care intreprinderea de engineering le angajeaza in mod permanent, pentru cresterea potentialului tehnico-stiintific.

In contractul international de engineering, datorita complexitatii si varietatii prestatiilor de natura intelectuala pe care le presupune uneori si know-how - ul propriu dobandit, fiinteaza si o obligatie speciala in sarcina ambelor parti privind pastrarea secretului asupra documentatiilor, proiectelor, planurilor, know-how - ului, datelor economice atat pe durata executarii obiectului de investitii angajat, cat si in anumit timp dupa terminarea acestuia .

4.6. - Incheierea contractului

Contractul de engineering inceteaza la expirarea termenului prevazut sau prin reziliere. In cazul cand clientul reziliaza contractul sau intrerupe lucrarile fara acceptul intreprinderii de engineering, urmeaza a suporta costul prestatiilor efectuate la zi, sa restituie cheltuielile initiale si sa suporte eventualele daune[59].

SECTIUNEA 5 Contractul de franciza

5.1.Definistie si caracterizare

Franchisingul este contractul prin care persoana denumita francizor se angajeaza sa-i acorde unei alte persoane, denumite francizat, dreptul de a vinde breveturi sau de a presta servicii sub marca sa de fabricatie sau de servicii, precum si dreptul de a beneficia de licentele si de know-how - ul necesar pentru realizarea productiei sau serviciilor determinate, in schimbul unei plati denumite franchisee fee (taxa de franchisa).

In sensul larg al cuvantului, in operatiunile de franciza intra orice operatiune de vanzare indirecta, respectiv contractul de comision, consignatie, mandat comercial, concesiune comerciala etc. In sens strict al cuvantului, franciza se refera numai la dreptul unei persoane franciza, dreptul castigator contractual de a beneficia de marca, renumele, know-how - ul si asistenta franchiser-ului[60].

Elementul principal intr-un contract de franciza il constituie dreptul de a folosi marca de fabrica, comerciala sau de serviciu a unei firme de renume mondial.

Se intelege ca firma care cedeaza acest drept nu se poate separa de necesitatea supravegherii productiei si serviciilor care se furnizeaza pe diferite segmente de piata sub marca sa. De aceea, punerea la dispozitia francizatului a licentei si a cunostintelor tehnice ale firmei, precum si exercitarea controlului tehnic si comercial apar ca necesitati obiective.

5.2. Varietatile francizei

Regula este franciza de servicii, in care francizatorul pune la dispozitia francizatilor sai un sistem standardizat complect, pentru a oferi un serviciu clientului, incluzand semne distincte de atragere a clientelei.

Franciza serveste la fel de bine pentru prestarea serviciilor materiale (ex agentii matrimoniale, imobiliare) sau restaurarea si presiunea. Alaturi de ea se gaseste o forma atenuata, franciza de distributie, care cunoaste ea insasi doua categorii.

In prima, francizorul este producatorul produselor care vor fi distribuite de francizatii sai. Acest contract se distinge de concesiune comerciala stricto sensu prin aceea ca francizorul a pus la punct un sistem de distributie bazat pe un know-how original (pe care in va transmite), experimentat prin magazine-pilot sau succursale, ceea ce, in principiu, nu este cazul la concesiune.

In cea de-a doua categorie de franciza de distributie, francizorul nu este fabricat, ci simplu selectionar de produse fabricate de altii. El alege articole, autorizeaza afiliatilor sai folosinta semnelor distinctive de atragere a clientelei, asigura diverse servicii (publicitate nationala, asistenta tehnica) si mai ales, pune in opera un know-how comercial oricinal. Aceasta franciza de distributie este foarte raspandita .

5.3. Retelele

Oricare ar fi varietatea sa, orice contract de concesiune nu prezinta interes decat daca integraza intr-o retea structurala si mai mult sau mai putin intergatoare. Concesionarii (sau francizatii), in diversitatea si dispersarea lor geografica, se gasesc intr-o unitate, reteaua. Aceasta constituie un ansamblu coerent, omogen, dar cu componente complexe. Datorita lui, concedentul va acoperi un vast teritoriu de puncte de distributie de produse sau servicii.

Uneori concedentul creeaza o filiala specifializata, insarcinata sa anime si sa dezvolte reteaua. Existenta retelei antreneaza multiple avantaje pentru toate partile interesate, pntru concedent in mod cert (in special faptul de a putea sa se implanteze fara cheltuieli mari, investitiile fiind facute de concesionari), de asemenea pentru concensionari, dar si pentru consumatori. Concedentul conduce politica globala a retelei. El este singur in stare sa elaboreze strategia globala a asamblului pentru a cuceri clientela locala.

Francising-ul industrial (sau artizanal) cunoaste o expansiune notariala, in special in sectorul constructiilor, desi dascal in sine, printre intreprinderile franceze Yoplait, exemplul cel mai celbru din lume, ramane Coca-Cola. Francising-ul industrial pune in scena doi industriasi (sau artizani). Primul acorda celui de-al doilea dreptul si posibilitatiile (know-how, brevet, asistenta tehnica, marca, mentinere) de afabrica si comercializa produsele pe care el le-a pus la punct. Uneori francisor-ul industrial va merge pana la livrarea unei uzine "la cheie".

 Francising-ul industrial international este utilizat, intr-un mod remarcabil in operatiile de comert international: el da posibilitatea unei intreprinderi cu reusite pe piata sa nationala (aceasta este un prealabil indispensabil) cu pretul unor investitii si de a asigura marcii sale o acoperire geografica la fel de rapida, vasta si benefica. Astfel, francising-ul industrial care, I-ar fi fost necesare implantarii sale pe o pluralitate de piete; aceasta ii ofera avantajul de a rentabiliza procedeele sale de fabricatie si a marcii sale in regiuni unde i-ar fi fost dificil, uneori chiar imposibil, sa fie posibil, din ratiunea reglementarilor locale, al costurilor transportului, taxelor de schimb, sau deoarece este vorba despre marfuri perisabile.

Se ajunge ca francizatul sa fie tinut sa cumpere materia prima francisor-ului, printr-o clauza de aprovizionare exclusiva. Permitandu-i sa acopere rapid pietele, chiar cele mai disparate si mai indepartate, care ii par promitatoare, francisor-ul ia o perioada de avans asupra concurentilor sai si ridica contra acestora, multumita acestei tehnici contractuale, un zid care va fi greu de trecut .

5.4. Efectele contractului

Francisor-ul se obliga sa cedeze concesionarului un proces de fabricatie si de distributie a unei marfi sau serviciu.

Pentru realizarea operatiunii, francisor-ul trebuie sa garanteze rentabilitatea investitiilor, sa supravegheze campania publicitara si sa acorde asistenta tehnica. De cele mai multe ori, asigura si exclusivitatea operatiunilor pe un anumit teritoriu.

Francizatul are urmatoarele obligatii:

actioneaza in numele marcii sau in baza unei formule de proprietate a concedentului;

asigura functionarea comerciala, cu respectarea stricta a revederilor contractuale;

finanteaza investitiile;

plateste concedentului o taxa de intrare pentru admiterea in afacere si o redeventa, royaltie, care se calculeaza in procente sau intr-o cota fixa, in functie de desfacerile realizate[63].

5.5. Incetarea contractului

Contractul de franciza inceteaza in urmatoarele situatii:

ajungerea la termen;

reziliere.

In operatiunile de franciza, termenul de incheiere a contractului este determinat pe o perioada intre 1 si 20 ani. La expirarea termenului stabilit, partile au posibilitatea de a reinnoi contractul.

Rezilierea contractului, in caz de neindeplinire a obligatiilor stipulate, opereaza de plin drept[64].

Capitolul III

Conditii de realizare a

transferului de tehnologie

Sectiunea 1 Importanta prognozelor tehnologice in dezvoltarea transferului de tehnologie

Transferul international de tehnologie constituie o componenta importanta a dezvoltarii, dar si a contradictiilor existente azi intre tarile sarace si cele bogate, devenind un obiect principal al luptei tarilor in curs de dezvoltare si, in consecinta, a unor dezbateri in forurile internationale.

Transferul international de tehnologie este un fenomen obiectiv al dezvoltarii economico-sociale a economiei mondiale in ansamblul ei si a fiecarei tari in parte.

Caracterul lui obiectiv rezulta din:

adancimea procesului de diviziune internationala a muncii;

existenta unui mare numar de tari in curs de dezvoltare;

tendinte de reducere continua a duratei ciclului de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si introducere a progresului tehnic;

necesitatea abordarii unor obiective complexe, costisitoare, care nu pot fi rezolvate decat prin cooperare intre state;

transformarea stiintei si tehnologiei intr-un mijloc de productie de prima importanta;

Necesitatea transferul international de tehnologie deriva din functiile sistemului cercetarii stiintifice si al dezvoltarii tehnologice si anume:

forta motrica a productiei materiale;

factor important de amplificare a venitului national, a avutiei nationale;

stimulator al progresului tehnic;

perfectioneaza si creeaza noi produse, tehnologii si noi procedee de fabricatie;

generator de metode noi de organizare stiintifica a muncii si a productiei;

participa la cooperarea stiintifica internationala;

Transferul international de tehnologie este cuprins in sistemul transferului de tehnologie al sistemului cercetarii stiintifice. Modelul foarte simplificat al procesului de progres tehnic arata astfel:

Informatie → Idee → Cercetare fundamentala → Cercetare aplicativa → Dezvoltare tehnologica → Introducerea procesului tehnic (aplicarea in practica sociala)

Fiecare faza isi are propriile sale caracteristici si evolueaza dupa legi care uneori pot fi absolut specifice. Cheltuielile realizate in cadrul fiecarei etape sunt, de asemenea, foarte diferite. Important de subliniat este faptul ca cercetarile fundamentale si cercetarile aplicative marcheaza azi o tendinta de crestere a costurilor pe masura abordarii unor fenomene mereu complexe si, indeosebi, cresc cheltuielile pentru echipamentele si instalatiile de experimentare si pentru aparatura de masura.

Traseul idee pana la aplicare, din motive de mai sus trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a)    trebuie sa dureze nu mai mult decat este nevoie ca rezultatele sa fie competitive pe piete internationale si, in consecinta, sa fie utile dezvoltarii economico-sociale;

b)    sa reduca la minimum nivelul incertitudinii si sa asigure, prin evaluarea acestora, reducerea riscurilor;

c)    sa se realizeze cu un volum redus de costuri;

d)    sa asigure maximum de beneficii din ansamblul activitatii realizate;

e)    sa poata fi realizat in contextul organizatoric, material si uman existent sau prevazut in perspectiva.

Fiecare din etapele traseului pot constitui parti componente ale acestuia, dar in acelasi timp pot fi luate ca atare, prezentand importanta intrinseca.

In mod normal, prognoza tehnologica este aceea care trebuie sa semnaleze influenta transferul international de tehnologie asupra scenariilor luate in consideratie privind: durata ciclului; volumul cheltuielilor materiale; gradul de independenta tehnologica si comerciala; capacitatea fortei de munca stiintifica si inginereasca de a oferi sau primi.

Prognoza tehnologica trebuie sa cuprinda deci o prognoza a transferului de tehnologie si, implicit, a transferului international de tehnologie.

Sistemul prognoza tehnologica

Subsistemul prognoza transferului de

tehnologie din care face parte prognoza

Transferul international de tehnologie

O data definit locul prognozei transferul international de tehnologie, se stabileste raportul ei cu activitatea de planificare.

Schema simplificata este urmatoarea:

Prognoza tehnologica → Program → Planificare → Realizare

Programul este momentul de adoptare a deciziei. Planificarea este etapa in care, in scopul realizarii deciziei din program, se pun in mod coordonat la dispozitie mijloacele umane si materiale necesare. Programul prevede si masurile organizatorice care sa permita procesul de conducere si de realizare. Programul este etapa in care se decide si rolul transferului international de tehnologie in realizarea prevederilor lui. Rolul transferului international de tehnologie poate fi de input (in cazul receptorului) sau de output (in cazul furnizorului).

Prognoza tehnologica trebuie sa indice variantele de transfer international de tehnologie care pot fi avute in vedere de avantajele si restrictiile pe care fiecare forma de transfer international de tehnologie le cuprinde in sine. De aici decurge nivelul unitatilor de cercetare, productive la nivel de ramuri si chiar la nivel national.

Prognozele tehnologice trebuie sa aiba in vedere anumite aspecte specifice transferului international de tehnologie:

a)    Strategiile tehnologice adoptate de diferite state difera de la tara la tara si chiar pentru aceeasi tara strategiile variaza in timp, in functie de dezvoltarea economiei nationale.

b)    Trebuie evidentiate multiple bariere care impiedica fluxul normal al transferului international de tehnologie.

c)    In structura economiei tarilor dezvoltate se manifesta tendinta evidenta de crestere a ponderii produselor cu continut ridicat de cercetare stiintifica. Acest indicator este dat de raportul dintre cheltuielile pentru cercetare si dezvoltare si totalul volumului de vanzari al productiei industriale si servicii ingineresti.

d)    O ultima problema este influenta conditiilor specifice ale fiecarei tari asupra nivelului cercetarii si dezvoltarii tehnologice.

Corelarea prognozei tehnologice cu celelalte prognoze economico-sociale este o actiune esentiala, capabila sa asigure elemente informationale necesare adoptarii unei decizii in domeniul transferului international de tehnologie.

Din cele expuse mai sus rezulta ca, intr-o viziune mai larga, Prognoza tehnologica este, printre altele, destinata sa clasifice oportunitatea si eficienta transferului international de tehnologie, printr-o analiza in perspectiva a tuturor factorilor care definesc sistemul transferului de tehnologie, in care se desfasoara subsistemul transferului international de tehnologie[65].

SECTIUNEA 2 Un cadru juridic adecvat, conditie a transformarii transferului de tehnologie in instrument eficace al noii ordini economice internationale

Daca revolutia tehnico-stiintifica a facut din cooperarea internationala un imperativ al vietii moderne, rezultatele acestei cooperari depind de obiectivele ei progresiste si umane, in fruntea carora trebuie sa se situeze egalizarea nivelurilor de dezvoltare economica a statelor lumii, prin reducerea decalajelor existente.

Cadrul juridic al transferului international de tehnologie este constituit din reglementari nationale ale tarii importatoare si ale celei exportatoare de tehnologie, complectate prin conventiile internationale la care acestea sunt parte si, in primul rand, prin Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale care, la 1 ianuarie 1984, numara 93 de state membre.

In cele ce urmeaza vor fi semnalate cateva probleme legate de acest cadru juridic a carui analiza aprofundata se impune in lumina politicii generale de cooperare economica si tehnico-stiintifica ale carei coordonate au fost evocate si mai ales, in lumina obiectivelor etapei actuale de dezvoltare a tarii noastre, care urmaresc transformarea ei intr-o "tara inovatoare" su, drept urmare, intensificarea exportului de tehnologie nationala si reducerea importului de tehnologie straina.

1. Necesitatea ca dezvoltarea noastra sa se sprijine in principal pe tehnologia nationala inseamna, in primul rand, necesitatea de a stimula cercetarea si creatia tehnica in general si totodata de a asigura rentabilitatea aplicarii rezultatelor ei.

In aceasta ordine de idei, trebuie subliniata importanta unei reglementari juridice a protectiei rezultatelor activitatii creatoare si necesita adaptarea acestei reglementari la realitatile economice actuale si, in primul rand, a punerii ei in concordanta cu noul mecanism economico-financiar.

Conditiile in care se desfasoara activitatea inventiva moderna o fac sa depinda, mult mai mult decat in trecut, de sprijinul intreprinderii si al colectivului acesteia si este firesc ca actiunea stimulatoare a reglementarii juridice sa se exercite asupra lor, asigurandu-le avantajele initiativei pe care au manifestat-o si ale efortului pe care l-au depus si nu sa constituie, prin gratuitatea folosirii inventiilor realizate in cadrul altor organizatii, o prima pentru pasivitatea acestora.

2. Dar, pe langa functia stimulativa a activitatii de creatie tehnica, reglementarea protectiei juridice a rezultatelor acesteia este astfel conceputa si organizata incat brevetul devine un instrument important de informare tehnologica si de transfer de tehnologie.

Aceasta dubla functie a brevetului a fost puternic alterata, intrucat procesul tehnic pe care l-a favorizat a deschis larg calea practicilor abuzive.

In combaterea acestor tendinte, reglementarea nationala este chemata sa joace un rol important alaturi de Codul international de conduita pentru transferul de tehnologie.

Caracterul complex si adesea "sofisticat" al tehnicii moderne a determinat o opacizare crescanda a descrierilor de brevete, disparitia, cel putin partiala, a transparentei necesare a informatiei din brevete.

Acest fenomen a favorizat o practica din ce in ce mai extensiva, care conduce la o "dublare" a monopolului detinator de tehnologii de varf. Este vorba de pastrarea secreta a unor elemente sau perfectionari care asigura randamentul optim al inventiei brevetate si transferul lor separat si paralel cu transferul brevetului.

Alaturi de licenta de brevet si in complectarea acesteia apare licenta de know-how.

3. Reglementarea juridica are un rol esential si in crearea conditiilor necesare pentru a impiedica monopolizarea pietii nationale, blocarea cercetarii nationale prin brevete straine.

Aceasta nu inseamna insa crearea de obstacole artificiale in calea inregistrarii de brevete straine, ci elaborarea unor dispozitii care sa impiedice exercitarea abuziva a drepturilor titularilor.

Credinta ca numarul cat mai redus de inregistrari de cereri de brevete straine ar insemna posibilitatea pentru cercetarea nationala de a folosi liber informatia referitoare la brevetele neprotejate este, in conditiile actuale, o tripla iluzie.

In primul rand, din cauza a ceea ce am numit opacizarea descrierilor de brevete si care face ca acestea sa reprezinte, cel putin pentru tehnologiile de varf, un stadiu anterior in perfectionarea solutiei, care depinde, in forma finala, de comunicarea know-how - ului corespunzator.

In al doilea rand, pentru ca utilizarea solutiilor tehnice inspirate din brevete straine ramane limitata la teritoriul tarii. Exportul lor se izbeste in general de monopolul titularului, in tara spre care este dirijat exportul, si creeaza riscul unei actiuni in contrafacere.

In sfarsit, chiar daca exportul este indepartat spre o tara in care solutia copiata nu este protejata prin brevet, inca exista riscul unei actiuni in concurenta neloiala, actiune la care accesul este asigurat, prin dispozitiile art. 10 bis al Conventiei de la Paris, care obliga tarile membre sa puna la dispozitia cetatenilor tarilor Uniunii mijloace juridice necesare unei protectii efective impotriva concurentei neloiale.

Importanta pentru evitarea abuzurilor este reglementarea in legislatia nationala a termenelor si conditiilor de executare a obligatiei de exploatare a brevetelor, eventuala reglementare pe langa licenta obligatorie propriu-zisa, a licentei obligatorii de interes public, obligarea depunatorilor de cereri de brevete de a face o declaratie cu privire la soarta cererilor sau brevetelor eliberate in alte tari, pentru aceeasi inventie.

Pe planul raporturilor contractuale, obiectivele noii ordini economice internationale impun eliminarea din acordurile de transfer de tehnologie a oricarei clauze de natura a impiedica sau limita posibilitatile de dezvoltare a potentialului tehnic si stiintific national.

4. Asa cum aratam, cadrul juridic al transfer de tehnologie este determinat si de dispozitiile unor conventii internationale sau regionale.

Cea mai importanta dintre ele, Conventia de la Paris este in prezent obiectul unei puternice contestatii din partea tarilor in curs de dezvoltare, care reprezinta jumatate din numarul total al membrilor Uniunii create prin aceasta Conventie. Intre 27 februarie 1984 a avut loc la Geneva a patra runda a Conferintei de revizuire a acestei Conventii, initiata inca in 1974.

Problema care se pune in prezent este fundamentala si se defineste din punct de vedere juridic in necesitatea unei optiuni intre mentinerea universalitatii Conventiei, dar pe baza unei egalitati "avantajoase" sau trecerea la un sistem dualist, iar in cazul optiunii in favoarea solutiei dualiste, aceea a depasirii dificultatilor de amenajare a unui asemenea sistem. Aceste dificultati incep cu definirea beneficiarilor unui eventual tratament preferential .

Sectiunea Analiza transferului de tehnologie din perspectiva problematicii dezvoltarii

In cele ce urmeaza vor fi oferite cateva subiecte de reflectie, utile in elaborarea strategiilor si in proiectarea activitatilor de transfer de tehnologie. Perspectiva de interpretare aleasa este cea generata de noile resurse stiintifice care pot contribui la imbogatirea cadrului conceptual si la extinderea posibilitatilor operationale in proiectarea si realizarea proceselor de transfer de tehnologie.

Perechile de concepte analizate sunt:

transferul de tehnologie si evaluarea tehnologiei;

transferul de tehnologie si tehnologiile adecvate;

transferul de tehnologie si sistemul de valorificare sociala a stiintei si tehnologiei.

Cele trei concepte sunt produsul unor relativ recente preocupari din stiinta - orientate catre problematica dezvoltarii social-economice - preocupari circumscrise asa-numitelor "stiinte ale dezvoltarii".

Perceperea si constientizarea unui aceluiasi tip de fenomen a condus, in perioada anilor '70, la aparitia pe plan international a preocuparilor privind utilitatea transferului de tehnologie[67].

In prezent, in literatura stiintifica transfer de tehnologie este modelat ca un proces de negociere intre participanti inegali sub aspect economic, care are loc intr-o piata imperfecta. Conceptiile privind orientarile posibile ale dezvoltarii tehnologice a tarilor in curs de dezvoltare se inscriu intr-o gama larga, incepand cu alegerea unui model alternativ de dezvoltare - centrat pe factorul uman si pe dezvoltarea descentralizata, pe scara mica - si terminand cu directii mai "pragmatice" incluzand: elaborarea de strategii integrate ale stiintei si tehnologiei bazate pe propriile nevoi si scopuri; crearea de capacitati locale de cercetare si dezvoltare, in stare sa asimileze mai bine tehnologiile importante si sa dezvolte tehnologii indigene; identificarea de posibilitati de cooperare regionala, economica si tehnologica, cu celelalte tari in curs de dezvoltare ("bazare colectiva pe fortele proprii").

Se poate afirma ca in viitorul imediat activitatea de transfer de tehnologie se va desfasura intr-un context social, politic si economic in schimbare rapida. Drept consecinta se vor pune in mod acut in discutie atat valorile si obiectivele transfer de tehnologie cat si procesul ca atare. Se impune deci elaborarea unor scenarii prospective pe termen mediu si lung care sa fundamenteze activitate de transfer de tehnologie si care sa ia in considerare schimbarile potentiale si elementele de natura a influenta orientarile si dinamica transfer de tehnologie.

3.1. Transferul de tehnologie si evaluarea tehnologiei

Cu toate ca erau generate de acelasi fenomen, preocuparile privind transfer de tehnologie au fost in general independente de cel privind evaluarea tehnologiei. Acestea din urma s-au manifestat in special la nivelul national, urmarind evaluarea anticipata a unor tehnologii complexe, utilizate pe scara mare. Scopul lor era pe de o parte maximizarea efectelor pozitive sociale, economice etc. si minimalizarea efectelor negative cu caracter potential sau datorate utilizarii tehnologiilor aflate in exploatare. Pe de alta parte, aceste analize urmareau obtinerea de informatii utile pentru alegerea obiectivelor viitoare de dezvoltare tehnologica si cercetare stiintifica.

Semnificative au fost eforturile de organizare a activitatii de evaluarea tehnologie, care au condus in unele tari la crearea unor organisme guvernamentale.

Fenomenul pus in discutie a facut si obiectul unei cercetari realizate de catre Colocviul de metodologie a studiilor asupra viitorului si dezvoltarii al Universitatii din Bucuresti, sub coordonarea CNST si ASSP

Ipoteza initiala a cercetarilor a fost aceea ca nu acelasi obiectiv poate fi realizat folosind mai multe tehnologii distincte, fiecare dintre ele producand in acelasi timp o gama mare de alte efecte, diferite intre ele, din care unele indirecte, neintentionate si care se pot manifesta pe termen lung in toate zonele realitatii.

Raspunzatoare de producerea efectelor complexe nu este doar tehnologia, ci un sistem generator format din tehnologie, deciziile privind implicarea si utilizarea ei si contextul specific (natural, economic, social, cultural) in care urmeaza a fi utilizata tehnologia.

Aplicarea unei tehnologii, dezvoltata pe plan autonom sau obtinuta prin transfer de tehnologie are deci importante implicatii in cele mai diverse domenii, inclusiv in insusi domeniul stiintei si tehnologiei, implicatii ce depind in mare masura de contextele si deciziile de aplicare.

Efectele anticipate si evaluate reprezinta o sursa de criterii suplimentare fata de criteriile tehnico-economice, utile in procesele de decizie ce implica selectarea unor tehnologii ce urmeaza a fi dezvoltate sau aplicate.

Caracterul operational al studiului de impact este intarit prin etapa in care, pe baza analizei efectelor identificate si evaluate, se proiecteaza actiuni menite sa duca la contracararea efectelor negative si la dezvoltarea efectelor pozitive. Actiunile pot viza toate sau oricare din componentele sistemului generator, constand de exemplu din propuneri de modificare a tehnologiei, a unor aspecte ale contextului sau a deciziilor de implementare si utilizare. Aceste actiuni determina astfel de implementare si utilizare. Aceste actiuni determina astfel crearea unui nou sistem generator care conduce la aparitia unor noi efecte, ce pot fi reanalizarea prin iterarea procedurii.

Considerat ca activitate distincta, transferul de tehnologie reprezinta un proces care se desfasoara intr-un ambient social-economic si politic aflat in continua si rapida schimbare. Datorita importantei esentiale pe care o reprezinta tehnologia ca resursa pentru dezvoltare, semnificatiile procesului de transfer de tehnologie depasesc in prezent cadrul relativ ingust al discutiilor si negocierilor tehnico-economice propriu-zise. Transferul de tehnologie fiind "un mijloc de satisfacere a nevoilor social umane legate de dezvoltare" rezulta ca problemele de eficienta tehnica si economica trebuie imbinate cu cele de eficacitate de transferului de tehnologie.

In literatura stiintifica privind transfer de tehnologie este subliniata astfel necesitatea evaluarii tehnologiilor ce se pot obtine prin transfer de tehnologie, urmarindu-se evitarea aparitiei unor consecinte secundare nedorite. Tarile in curs de dezvoltare trebuie sa tina cont de experienta tarilor industrializate ceea ce priveste manifestarea unor efecte negative generate de anumite tipuri de tehnologii. De aceea, efectuarea de studii de impact ca parte integranta a judecatii de ansamblu a ofertei tehnologice se impune cu necesitate.

Analiza eficacitatii potentiale a transfer de tehnologie in raport cu programele de dezvoltare a tarilor care primesc transferul de tehnologie reprezinta o directie de analiza utila in interpretarea adecvarii pe termen lung a ofertei de transfer de tehnologie, pentru identificarea posibilitatilor de complectare sau extindere a schimburilor tehnologice. Se pot studia, de asemenea, nevoile de perspectiva ale dezvoltarii locale, prefigurandu-se astfel noile tipuri de resurse stiintifice si tehnologice de care va fi nevoie.

In consecinta, se pot stabili cu anticipatie ofertele potentiale de transfer de tehnologie, contribuindu-se astfel la realizarea unor acorduri de cooperare tehnologica pe termen lung, in conditiile asigurarii unor piete stabile.

Constientizarea si luarea in considerare de catre tarile exportatoare a problemelor specifice ale tarilor in curs de dezvoltare presupune o cunoastere aprofundata a contextului specific al acestora, incluzand informatii privind cultura, istoria, sistemul juridico-legal, organizarea economico-sociala si politica a acestor tari.

Pregatirea de specialisti sensibilizati fata de caracteristicile si problematica tarilor in curs de dezvoltare - asa cum se concretizeaza acestea in domeniul lor propriu de specializare - este de natura a crea un climat propice cooperarii. Ea constituie o resursa suplimentara in competitia pe plan international privind transferul de tehnologie, competitie care este caracterizata inca, in marea ei majoritate, de procedeele si regulile sistemului economic occidental[68].

3.2. Transferul de tehnologie si tehnologiile adecvate

Conceptele apartinand celei de-a doua perechi: transferul de tehnologie si tehnologiile adecvate au fost intelese de cele mai multe ori in opozitie. Rationamentul cel mai intalnit era urmatorul: daca transferul de tehnologie realizat de, tarile in curs de dezvoltare, in tarile vestice are si efecte negative directe sau indirecte, neasteptate, atunci trebuie promovata o astfel de tehnologie, tehnologie adecvata, inteleasa cel mai adesea ca tehnologie elaborata prin forte proprii, corespunzand factorilor de productie ai tarii, in sensul utilizarii maxime a elementelor ce se gasesc din abundenta pe plan local si minimizarii folosirii resurselor deficitare.

Sfera de acoperire a tehnologii adecvate s-a largit in ultimul timp, cuprinzand si tehnologiile transferate, cu conditia ca acestea sa fie "in armonie cu conditiile locale si obiective social-economice nationale in mai mare masura decat alta tehnologie care produce un bun similar".

Relatiile dintre transferul de tehnologie si tehnologiile adecvate poate fi dezvoltata pe doua directii principale si anume:

tehnologiile adecvate ofera sugestii pentru fundamentarea politicilor de transfer de tehnologie, care sa imbine caracteristicile ofertei de transfer de tehnologie cu strategia privind rolul transferului de tehnologie in propria dezvoltare a tarilor care primesc transferul de tehnologie;

tehnologiile adecvate definesc un segment specific de piata pentru transferul de tehnologie.

Relativ la prima directie, se reflecta atat o necesitate cat si o stare de fapt. Intr-adevar, asa cum s-a mai aratat, una din principalele tendinte care s-a manifestat in ultimul deceniu este refuzul tarilor in curs de dezvoltare de a mai importa - explicit sau implicit - valorile sociale, modele de dezvoltare si tehnologiile tarilor puternic industrializate, care au rolul predominant pe piata transferului de tehnologie. Respingerea modelelor vestice este o reactie fireasca a unor tari ce doresc sa-si construiasca o identitate sociala proprie, conform valorilor si aspiratiilor nationale.

Aceasta atitudine nu a ramas la nivelul unui deziderat si sa manifestat concret in modul de selectare si acceptare a ofertelor de transfer de tehnologie. Practica dezvoltarii a evidentiat faptul ca tehnologiile nu sunt neutre din punct de vedere valoric, ele purtand amprenta spatiului social economic al tarilor mari producatoare de tehnologii.

Aceste noi caracteristici ale nevoii transferului de tehnologie au fost sesizate de tarile exportatoare de tehnologie. Unul dintre momentele interesante - din acest punct de vedere - s-a constituit lucrarile Conferintei ONU privind stiinta si tehnologia pentru dezvoltare (CNUSTD - 1979). Documentele programatice elaborate de tarile occidentale numai cunosteau accentele de aroganta tehnologica anterioare si reflectau o atitudine realista, adaptata noilor conditii: ". se va promova o puternica orientare a cercetarii tehnologice catre nevoile tarilor in curs de dezvoltare, in primul rand prin intermediul programelor de adaptare si dezvoltare a tehnologiilor in mod corespunzator utilizarii lor in tarile in curs de dezvoltare. Se va sprijini cooperarea cu tarile in curs de dezvoltare in propriile lor eforturi de dezvoltare tehnologica.".

Cel de-al doilea aspect mentionat in relatia transferului de tehnologie - tehnologiile adecvate - si anume tehnologiile adecvate ca obiect al transferului de tehnologie - merita de asemenea o atentie speciala.

Oferta concreta de tehnologie adecvata a tarilor industrializate nu reflecta in prezent bogatia de semnificatii a conceptului de tehnologie adecvata, fiind mai degraba corespunzatoare tehnologiilor intermediare. Se poate totusi considera ca este vorba de prima generatie a tehnologiei adecvate care este oferita in cadrul transferului de tehnologie. Se considera astfel ca in prezent tehnologia adecvata reprezinta o piata in continua crestere, interesanta pentru companiile mici li medii. Principiul de baza este acela al imbinarii elementelor de tehnicitate inalta cu produse sau serviciile destinate satisfacerii nevoilor utilizatorului.

In tara noastra, mai ales in contextul masurilor privind dezvoltarea teritoriala, autoconducerea si autogospodarirea s-au obtinut si exista sanse sa se obtina rezultate importante in acest domeniu, rezultate ce pot fi valorificate si pe linia unui transfer de tehnologie adecvata.

Problema care se pune insa este de identificare a potentialelor surse de astfel de tehnologii, stiut fiind ca inovatiile in acest domeniu nu sunt facute numai de catre marile institute de cercetare si proiectare, ci si de catre indivizi sau colective mici de oameni, actionand in contextele problematice concrete[69].

3.3. Transferul de tehnologie si sistemul de valorificare sociala a tehnologiei

Cea de-a treia pereche de concepte contine pe langa transferul de tehnologie un concept relativ nou pentru desemnarea caruia se va folosi termenul de sistem de valorificare sociala a tehnologiei (SIVAST).

Este necesar in primul rand de facut o observatie importanta si anume ca in prezent este esentiala intelegerea tehnologiei ca fiind constituita din trei tipuri de componente: cele hardware reprezentand echipamentele si mijloacele tehnice, cele software reprezentand programele si retelele de functionare si cele orgware reprezentand modalitatile de organizare in vederea integrarii tehnologiei in celelalte sisteme. Aceste sisteme sunt considerate de catre cercetatorii din cadrul IIASA (Institutul International de Analiza Aplicata a Sistemelor) pentru definirea conceptului de tehnologie.

Daca aspectele hard si, intr-o oarecare masura, cele soft pot fi controlate de catre cei ce dezvolta tehnologii, aspectul org depinde de agenti de schimbare mult mai diversi si difuzi. Ori, o seama de importante efecte si generate tocmai la interferenta aspectelor orgware ale tehnologiei si cu particularitatile contextului local. Se afirma chir, uneori, ca performantele superioare pe plan tehnologic se datoresc nu atat posibilitatii de a dezvolta o tehnologie superioara din punct de vedere hard, ci capacitatii de a culpa in mod eficient tehnologia cu utilizatorul, de a adapta procesele, formele de organizare si institutiile existente pentru o aplicare si difuzare rapida a tehnologiei.

Valorificarea sociala a tehnologiei presupune intelegerea sistemului complex de relatii prin care acesta interactioneaza cu contextul in vederea utilizarii sau proiectarii celor mai potrivite modalitati de organizare, a celor mai avantajoase angajamente institutionale si juridice, a celor mai eficiente metode de marketing si difuzie.

Cunoasterea infrastructurii stiintifice si tehnologice a tarilor in curs de dezvoltare devine un factor favorizant in proiectarea realista a ofertei de transfer de tehnologie a tarilor exportatoare.

In cazul tarii noastre, elaborarea strategiilor de transfer de tehnologie pentru tarile in curs de dezvoltare ia in considerare, pe langa interesele pur economice si elemente legate de cooperarea politica si programele mai largi de intrajutorare social-economica. Se pune astfel in valoare o gama intreaga de oportunitati pentru realizarea in comun a unor strategi de cooperare tehnologica pe termen lung. Un factor important in acest sens il reprezinta intarirea infrastructurii nationale de stiinta si tehnologie a tarilor in curs de dezvoltare.

In contextul transferului de tehnologie, studierea sistemului valorificarii societale a tehnologiei pe tot parcursul ciclului ei de viata ar avea drept scop:

identificarea necesarului de stiinta si tehnologie endogena pentru asimilarea, intretinerea si dezvoltare independenta a tehnologiei;

identificarea caracteristicilor structurilor economice si industriale locale ce conditioneaza receptarea adecvata a tehnologiei si asigurarea sprijinului industrial necesar in cadrul ramuri industriale respective sau al cooperari cu celelalte ramuri industriale;

identificarea tehnologiilor de sprijin (de natura organizationala, tehnica, stiintifica, educationala)reclamate de implementarea tehnologiei si care pot contribui, la randul lor, la diversificarea ofertei tehnologice initiale.

Dintre mijloacele posibile de concretizare a acestui ultim obiectiv, voi mentiona realizarea prin cooperare, pe teritoriul tarilor in curs de dezvoltare, de centrele tehnologice regionale si nationale, de promovare si difuziune industriala, institute de cercetare si laboratoare universitare, centre de productie industriala, bazate si pe industriile locale traditionale, centre de consultanta stiintifica si tehnica si de educare si informare tehnica[70].

Capitolul IV

Abordarea sistemica a

conceptului de transfer international de tehnologie

SECTIUNEA 1 Definirea sistemica a transferului international de tehnologie

Efortul de valorificare a descoperirilor stiintifice realizate in cele mai variate domenii de cercetare s-a concretizat in elaborarea si introducerea in productia de bunuri materiale si servicii a unor tehnologii complexe, de mare eficienta economica, stiinta materializata in tehnologii devenind o determinanta forta de productie.

Dezvoltarea societatilor industrializate este pregnant marcata de folosirea tehnologiilor avansate in domeniile chimiei polimerilor, energiei nucleare, tehnicilor aerospatiale, electronicii si microelectronicii, automatizarii complexe, ingineriei genetice, informaticii, roboticii si inteligentei artificiale etc.

Procesul exploziv de dezvoltare a tehnologiilor, reflectat atat in diversificarea acestora prin abordarea unor noi domenii ale activitatii umane, in perfectionarea continua a celor traditionale si de varf, cat si in proliferarea lor din ce in ce mai larga pe toate meridianele planetei si chiar in spatiul extraterestru, obliga la depasirea stadiului contemplativ de cunoastere a tehnologiilor, in sensul unui efort de abstractizare, de abordare stiintifica integratoare a conceptelor in domeniul tehnologiilor.

Acest efort, tradus in elaborarea unei teorii a tehnologiilor, care in etapa actuala devine, imperios necesara, va fi fara indoiala rasplatit prin valorificarea in activitatea practica de dezvoltare tehnologica nu numai pe plan national dar si international, pe calea transferurilor internationale de tehnologie.

Un prim pas in abordarea stiintifica a conceptului de tehnologie il constituie definirea lui intr-o viziune sistemica.

Astfel, consideram ca "tehnologia este un sistem de cunostinte stiintifice si tehnice privind procedee, proceduri si programe de lucru materializate in echipamente si/sau documentatii si know-kow utilizate de oameni pentru elaborarea, fabricarea, exploatarea, intretinerea si eventual comercializarea unuia sau a unei categorii de produse, respectiv pentru realizarea uneia sau a unei categorii de activitati"[71].

Aceasta definitie, care scoate in evidenta o serie de elemente esentiale, deschide perspectiva, care probabil in viitor va deveni regula, de a asocia tehnologiilor sisteme expert si, pe masura extinderii tehnicilor inteligentei artificiale, chiar de a identifica diverse tehnologii cu sisteme expert.

Intr-adevar, prin functiile lor cognitive, rezolutive, explicative si de comunicatii, sistemele expert sunt menite sa asigure functionarea optimala a sistemelor tehnologice la un nivel de automatizare maximal, spre deplina satisfactie a utilizatorului in conditiile de ambianta specifice acestuia.

Rolul unui sistem expert intr-un spatiu tehnologic este redat sugestiv in figura I, care pune in figura I, care pune in evidenta functia de instrument de valorificare optima si fara echivoc a cunostintelor, procedurilor si programelor de lucru, a know-how-ului, precum si de autoperfectionarea a acestora in functie de evolutia cerintelor utilizatorului tehnologiei.

P

P

SPATIU TEHNOLOGIC

C

C

A

C

C

K

C = cunostinte

P = probleme

K = actiuni

Fig. 1. Rolul sistemului expert (liniile punctate reprezinta varianta fara sistem expert)

De asemenea, abordarea sistemica a conceptului de tehnologie, subliniind importanta interferentelor orizontale si verticale dintre tehnologiile elementare ale unui domeniu de activitate, ale tehnologiilor domeniilor unei ramuri si in continuare a ramurilor in cadrul economiei nationale, conduce la imaginea integratoare a sistemului tehnologic al economiei nationale. Pe aceasta cale, acest sistem inscrie, in cadrul conceptiei cibernetice a sistemului economiei nationale elaborata de acad. Manae Manescu, ca subsistem al sistemului economiei nationale.

Isi asteapta, inca de pe acum, rezolvarea problemele stringente, legate de studiul actual de dezvoltare a tehnologiilor, cu implicatii directe asupra transferurilor internationale de tehnologie, ca de pilda: clasificarea coerenta si unitara, acceptata pe plan international a tehnologiilor, crearea bancilor internationale de informatii tehnologice, exploatarea lor autonoma si accesul liber la ele, definirea si adoptarea unor norme de conduita echilibrate in transferul international de tehnologie etc.

Necesitatea rezolvarii acestor probleme rezulta din insasi definitia conceptului de transfer de tehnologie, care "este procesul realizat de organizatii din tari diferite prin care un sistem de cunostinte stiintifice si tehnice privind procedee, proceduri si programe de lucru materializate in echipamente si/sau documentatii si know-how utilizate de oameni pentru elaborarea, fabricarea, exploatarea, intretinerea si eventual comercializarea unuia sau unei categorii de produse, respectiv pentru realizarea uneia sau unei categorii de activitati, este intr-unul deja existent" .

O asemenea definitie pune in evidenta cel putin urmatoarele aspecte principale:

Intrucat transferul international de tehnologie constituie un sistem, exista o stransa intercorelare si interdependenta intre elementele care-l alcatuiesc. Functionarea sistemului transferului international de tehnologie este determinata de relatiile functionale organice dintre elementele sale, nici unul dintre acestea neputand fi considerat neesential sau de importanta minora.

Intelegerea profunda a structurii sistemice a oricarui transfer international de tehnologie trebuie sa stea la baza proceselor de elaborare, evaluare si de transfer a tehnologiilor. In cazul transferului international de tehnologie, o subliniere speciala necesita inaltul simt de raspundere profesionala care trebuie sa fie manifestat de catre partenerii de transfer in procesul de separare, atunci cand este cazul, a elementelor tehnologiei pe mai multi furnizori.

Si in sistemul transferului international de tehnologie un element de importanta determinanta, in special in domeniul tehnologiilor de varf, este reprezentat de masinile, utilajele, echipamentele, inclusiv cele de masura si control, fara de care tehnologiile in cauza nu pot deveni operante; in acest sens un exemplu ilustrativ il constituie tehnologiile moderne din domeniul microelectronicii si informaticii.

Factorul uman joaca un rol esential in functionarea oricarui sistem tehnologic, astfel incat, daca se extinde viziunea sistemica pana la ultimele ei consecinte ar trebui considerat ca si acest factor face parte integrata din sistem.

Din acest punct de vedere, in transformarile internationale de tehnologie trebuie intotdeauna sa se tina seama ca acestea se efectueaza in primul rand prin si pentru factorul uman si ca procesul esential care trebuie realizat este tocmai incadrarea oamenilor in sistemul tehnologic transferat.

Transferul de tehnologie fiind un sistem, va functiona intotdeauna intr-un mediu ambiant, constituit de fapt din mediile ambiante ale furnizorului de tehnologie si ale beneficiarului tehnologiei cesionate; ca urmare, in evaluarea unui transfer international de tehnologie este necesar sa se tina seama de influenta acestuia asupra mediului ambiant precum si de influentele mediului asupra functionarii si utilizarii tehnologiei respective.

Este evident ca, in principiu, o tehnologie traditionala reprezinta din punct de vedere cibernetic un sistem mai mult deschis, reactia inversa fiind in general slaba si neintriseca sistemului tehnologic considerat.

Pe masura ce tehnologiile sunt mai complexe, in special in domeniile de varf, avand in insasi structura lor si in produsele rezultate o pondere importanta de software (sisteme de programe, proceduri, know-how etc.), se accentueaza caracterul de sistem cibernetic, inchis, reactia inversa fiind puternica.

Acest fapt exercita o influenta marcanta asupra transferurilor internationale de astfel de tehnologii, accentuand complexitatea sistemica a acestora.

Prin faptul ca in insasi structura sa tehnologica contine un ansamblu corelat de cunostinte stiintifice si tehnice, sistemul tehnologic contine germenii dezvoltarii viitoare care se bazeaza tocmai pe subsistemul cunostintelor tehnice si stiintifice.

Aceasta prezinta importanta practica atat pentru crearea unor structuri organizatorice integrate sistemic si neadaptate obiectivului de dezvoltare a tehnologiilor, cat mai ales pentru operatiunile de transfer international de tehnologie care trebuie sa asigure pentru furnizorul si beneficiarul de tehnologii conditii de dezvoltare a acestora.

Adancirea pe plan teoretic a acestor aspecte ar trebui sa conduca la elaborarea unei teorii a transferurilor internationale de tehnologie, iar pe plan practic la elaborarea unui sistem de tehnologii ale transferurilor internationale de tehnologie, care astfel s-ar constitui ca o metatehnologie in spatiul transferurilor internationale de tehnologie.

Concretizarea potentialului tehnologic al omenirii in tarile dezvoltate industrial, diferentierile substantiale intre aceste state in privinta potentialului tehnologic ca urmare a dimensiunilor si ariei de cuprindere a sistemelor tehnologice nationale, precum si a nivelului de competenta si a ritmului de dezvoltare tehnologica asigurat prin specializarea in anumite domenii industriale, a generat amplificarea continua a transferurilor internationale de tehnologie.

Desi in prezent amploarea fluxurilor transferurilor de tehnologie intre tarile dezvoltate industriale este net superioara celei a fluxurilor din aceste tari catre tarile in curs de dezvoltare, se manifesta pregnant - ca urmare a efortului tarilor in curs de dezvoltare de a se dezvolta din punct de vedere tehnologic in vederea asigurarii unei dezvoltarii economice accelerate - tendinta amplificarii transferurilor de tehnologie catre aceste tari.

Concomitent, in ciuda rezistentei, in special a societatilor transnationale, in a efectua, corespunzator principiilor noii ordini economice internationale, transferuri de tehnologie pe baze echilibrate si in avantajul tarilor in curs de dezvoltare, castiga teren cooperarea industriala internationala, ca modalitate reciproc avantajoasa de realizare a transferului international de tehnologie.

Cooperarea industriala internationala a devenit o cale integratoare a transferului international de tehnologie, fiind practicat[ pe scara larga de Romania pe principiile echitatii, egalitatii in drepturi si ale interesului reciproc.

Cooperarea industriala internationala asigura prin diversele ei forme - specializarea in productie, coproductie, subproductie, livrare de echipamente si instalatii pe credit rambursabil in produse, societati mixte de productie - transferuri de tehnologie in conditii de eficienta sporita, garantand calitatea produselor si/sau serviciilor realizate de beneficiarul transferului de tehnologie, extinderea cooperarii tehnologice pe planul dezvoltarii tehnico-stiintifice a acestuia, integrarea sistemului tehnologic in cauza in sistemul tehnologic national al partenerului beneficiar al tehnologiei transferate.

SECTIUNEA 2 Aspecte pozitive si negative ale transferului de tehnologie

Tara noastra, care se bucura de un unanim recunoscut prestigiu pe plan international si ca tara in curs de dezvoltare, intelege atat cerintele de tehnologii cat si cerintele tarilor mai putin dezvoltate si, avand totodata capacitatea tehnico-organizatorica necesara transferurilor de tehnologii, se afla intr-o pozitie favorizata in ceea ce priveste transferul de tehnologie catre tarile in curs de dezvoltare.

Cererea de tehnologii industriale a tarilor in curs de dezvoltare nu gaseste in general un ecou favorabil in tarile dezvoltate, deoarece acestea practica de preferinta politica implantarii in tarile in curs de dezvoltare de filiale ale societatilor transnationale, forma generatoare de profiluri maxime, ca urmare a exploatarii resurselor materiale si umane autohtone in folosul acestor societati. Totodata tarile dezvoltate manifesta retineri, pe considerentul ca in tarile in curs de dezvoltare nu exista nici traditie si nici un potential industrial care sa faciliteze asimilarea de tehnologii industriale.

De asemenea, firmele din tarile dezvoltate nu sunt dispuse sa acorde asistenta tehnica pentru asimilare de tehnologii in tarile in curs de dezvoltare pe masura necesitatilor acestora, precum ca volumul de asistenta tehnica ar fi fost foarte mare, ceea ce ar conduce la imobilizarea neproductiva a unor specialisti de inalta calificare; acesti specialisti, in majoritatea cazurilor, nu agreeaza participarea la asemenea actiuni deoarece au retineri in ce priveste conditiile de viata din tarile in curs de dezvoltare.

In acelasi timp nu pot fi trecute cu vederea nici rezervele si resentimentele care se manifesta adesea in tarile in curs de dezvoltare fata de tarile dezvoltate.

In afara aspectelor mentionate care influenteaza negativ transferurile de tehnologie din tarile dezvoltate catre tarile in curs de dezvoltare, mai pot fi citati si alti factori defavorizanti ca:

politica de monopol practicata de unele tari capitaliste dezvoltate in domeniul tehnologiilor avansate, sustinuta de avansul tehnologic pe care-l detin, de marile resurse umane si financiare, de fenomenul de brain-drain, care sporeste potentialul tehnologic al acestora, in dauna celorlalte tari, in special in curs de dezvoltare;

politica de protectie si de interzicere a transferurilor de tehnologie asa-zise "strategice", practicata de tarile capitaliste, in special ci tarile care nu se incadreaza in sfera lor de influenta;

politica societatilor transnationale de a transfera tehnologii numai in cadrul filialelor, cu implicatiile grave binecunoscute asupra asupra dezvoltarii tehnologice a tarilor in curs de dezvoltare in care aceste filiale sunt implantate;

resursele limitate ale unor tari angajate in dezvoltarea industriala intensiva de a transfera tehnologii in tari mai putin dezvoltate;

conditiile grele impuse de tarile dezvoltate pentru acordarea asistentei tehnice in cadrul transferurilor de tehnologie, pe care tarile in curs de dezvoltare nu le pot accepta;

In afara acestor factori care exercita o influenta favorabila in sensul de a crea conditii avantajoase pentru Romania ca potential - si faptele au dovedit-o si ca dezvoltare, pot fi mentionati si o serie de factori direct favorizati ai actiunilor de transferuri tehnologice intreprinse de tara noastra.

Din aceasta categorie a factorilor favorizanti pot fi citati:

stabilirea unor relatii politice directe cu tarile in curs de dezvoltare interesate, concretizate in documente comune incheiate la nivel inalt;

existenta unor relatii economice si comerciale permanente, care sa permita inscrierea unor prevederi privind transferurile de tehnologie in acordurile comerciale;

similitudinea de sistem social-politic; tara noastra este intr-o pozitie avantajoasa in ceea ce priveste transferul de tehnologie in tarile in curs de dezvoltare;

experienta recent acumulata in tara noastra prin parcurgerea unor etape similare de tehnologii noi cu tara in care se transfera tehnologiile, ceea ce conduce la flexibilitatea tehnica si comerciala si la intelegerea problemelor cu care se confrunta partenerul care primeste tehnologia;

existenta, atat in tara noastra cat si in tara partenerului, a unor organisme coordonatoare ale actiunilor de transfer de tehnologi;

capacitatea de a acorda asistenta tehnica in volumul si la nivelul necesitat de partenerul care primeste tehnologia;

capacitatea de intelege mentalitatile culturale si de folosi limba de circulatie in tara care primeste tehnologie;

respectul fata de efortul orientat spre dezvoltare tehnologica a acesteia prin traducerea consecventa in viata a principiilor noii ordini economice internationale;

eventuala apropiere geografica;

participarea tarii noastre la formarea si perfectionarea cadrelor partenerului in invatamantul si/sau superior.

Strategiile referitoare la transferul de tehnologie din tara noastra catre tarile in curs de dezvoltare trebuie sa aiba ca obiective: promovarea transferului de tehnologii pentru o gama cat mai larga de produse, inclusiv de tehnologi avansate si adaptarea acestora la cerintele tarilor in curs de dezvoltare; asigurarea volumului de asistenta tehnica ce urmeaza a fi acordata pe baza unor prevederi contractuale, corespunzator necesitatilor partenerului si promovarea cooperarii in formarea cadrelor, inclusiv prin participare la activitatea de cercetare-dezvoltare; acordarea de consulting pentru organizarea transferurilor te tehnologii verticale si orizontale.

Totodata strategiile adoptate trebuie sa tina seama de politicile nationale aplicate de fiecare partener in domeniul tehnologiilor, si implicit, in domeniul transferurilor internationale de tehnologie, obiectivele avute in vedere si stadiul atingerii lor; aceste obiective pot avea in vedere crearea conditiilor de baza pentru integrarea tehnologiilor importate in procesul de dezvoltare economica si sa vizeze in final crearea unui potential de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica apt sa asigure realizarea unei politici eficiente de export, inclusiv in domeniul tehnologiilor si a unei balante tehnologice echilibrate sau chiar excedentare[73].

SECTIUNEA 3 Transferul de tehnologie de produse informatice

Sub aspectul dezvoltarii productiei interne, transferul international de tehnologie constituie cea mai eficienta cale de revitalizare a unui produs informatic, de prelungire a duratei lui prin constituirea unei piete a produsului respectiv in tara in care se transfera tehnologie.

Acest fapt este pus in evidenta in mod sugestiv de figura nr. 3 din care se poate constata ca revitalizarea produsului si deci prelungirea duratei lui de viata prin acoperirea necesarului partenerului de transfer de tehnologie poate fi realizata in diferite etape ale ciclului de vita a produsului respectiv in etapa de dezvoltare, de maturitate si de declin. Din punctul de vedere al exportatorului, deci al partii

1

V                          

2

3

lansare dezvoltare maturitate si declin T

saturatie

Fig. 3. Revitalizarea unui produs prin transfer international (export) de tehnologie

Sursa: V. Ticovschi, V. Mitea, I. Danescu, Transfer international de tehnologie si dezvoltare economica, Bucuresti, Editura politica, 1983, pag. 201

romane acesta este de dorit sa se realizeze astfel incat aria cuprinsa sub una din curbele 1,2 sau 3 sa fie maxima, ceea ce exprima un volum de vanzari de produse, respectiv de piese si subansamble optime si contribuie la o mai buna valorificare a inventiilor in capacitatile productive.

De asemenea, prin transferul de tehnologie de produs informatice se elimina cheltuielile de promovare, distributie si service aferente exportului produsului respectiv pe piata partenerului de transfer de tehnologie, cheltuielile respective fiind preluate de acesta. In aceste situatii, in cazul echipamentelor informatice, exportul de piese si subansamble, mai ales daca gradul de integrare este redus, se dovedeste a fi mai avantajos decat exportul de produse finite.

Un alt element care pledeaza in favoarea eficientei sporite a exportului de tehnologii informatice este acela ca prin acest gen de operatiune de comert exterior se recupereaza rapid, cel putin partial, cheltuielile de cercetare-dezvoltare, ceea ce asigura fonduri noi pentru continuarea cercetarii, pentru realizarea unui proces "de productie largita a cercetarii".

In fine, prin ponderea ridicata a documentatiilor, know-how - ului, asistenta tehnica care intervine in cazul transferurilor de tehnologie, cursul de revenire brut global al operatiunii este substantial imbunatatit in raport cu cel corespunzator exportului direct de produse informatice si in special de echipamente informatice.

Coordonarea unitara a activitatilor in domeniul informaticii romanesti, dezvoltarea ei progresiva pe planul echipamentelor informatice in general, pana la constituirea in perspectiva, intr-o conceptie unitara, a sistemului informatic national, a creat competente tehnico-organizatorice care face ca Romania sa reprezinte un valoros partener pentru tarile in curs de dezvoltare in transferul catre acestea a unor tehnologii informatice complexe.

Promovarea dinamica de catre tara noastra a transferurilor de tehnologii informatice trebuie sa vizeze, intr-o conceptie sistemica, transferul experientei castigate in implicarea structurilor informatice necesare realizarii sistemelor informatice necesare realizarii sistemelor informatice nationale, cuprinzand complexe de echipamente si programe, constituite in sisteme la cheie si destinate atat productiei de echipamente cat si de programe informatice in tara partenera a transferului de tehnologie.

Implicatiile acestui mod de abordare a problemei transferurilor de tehnologii informatice se exprima printr-o serie de factori care pun tara noastra intr-o pozitie favorabila ca partener al tarilor in curs de dezvoltare si se traduc printr-o serie de avantaje semnificative pe planul eficientei economice.

CAPITOLUL IV

CODUL INTERNATIONAL DE CONDUITA

IN DOMENIUL TRANSFERULUI DE TEHNOLOGIE

Sectiunea1 Definitie si caracteristici

Printre sarcinile care au revenit Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare, creata prin Conferinta de la geneva din 1964, a fost si ameliorarea sistemului international de proprietate industriala si incurajarea transferului de tehnologie catre tarile in curs de dezvoltare.

Principiile care au stat la baza materialului elaborat sunt cele din "Declaratia privind instaurarea unei noi ordini economice internationale" adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 1 mai 1974[75].

La baza materialului elaborat au stat un mare numar de studii ale secretariatului UNCTAD, precum si studiile grupului interguvernamental pentru transferul de tehnologie. Aceste studii au semnalat principalele probleme ce se cer rezolvate din punctul de vedere al tarilor in curs de dezvoltare, printre care: ingradirile impuse activitatii si drepturilor intreprinderilor nationale de catre intreprinderile straine; clauzele contractuale si practicile societatilor transnationale care sunt responsabile de pretul ridicat al transferului de tehnologie; pacticile abuzive, care, desi combatute in tarile furnizoare de tehnologie, sunt de uz curent in tarile in curs de dezvoltare, reglementarile si politica administrativa care impiedica utilizarea eficace a tehnologiei achizitionate, practicile societatilor transnationale si ale altor care tind sa limiteze posibilitatile tarilor in curs de dezvoltare de a avea acces la tehnologia voita, pentru produsul voit, in conditiile si la momentele voite[76].

Este vorba, asadar, de studiul tuturor cauzelor care impiedica dezvoltarea potentialului stiintific si tehnic national, conducand la prelungirea la infinit a dependentei tehnice a tarilor in curs de dezvoltare.

Raportul secretariatului UNCTAD, care este conceput a servi de baza lucrarile grupului interguvernamental de experti, precizeaza ca elaborarea unui cod de conduita pentru transferul de tehnologie trebuie sa aiba in vedere necesitatea unei restructurari a raporturilor actuale dintre furnizorii si dobanditorii de tehnologie, in scopul de a facilita accesul lumii a treia la posibilitatile pe care le ofera realizarile stiintifice si tehnice ale umanitatii.

In conceptia autorilor raportului, stabilirea unui cadru institutional pentru reglementarea transferului de tehnologie va crea bazele necesare pentru a ajuta direct tarile in curs de dezvoltare sa-si procure tehnologia potrivita, la sursa potrivita si in conditiile potrivite si sa o utilizeze in mod eficace .

Cat priveste forma juridica pe care ar urma sa o imbrace codul, s-a propus fie forma unei conventii multilaterale universale deschisa tuturor statelor, conventie care ar putea cuprinde principii si reguli sau numai principii generale, fie forma unor directive fara forta obligatorie, care ar putea servi de model statelor, atat pentru legislatiile lor nationale, cat si pentru conventiile internationale si regionale ce ar incheia.

Schema preliminara propusa porneste de la Declaratia cu privire la instaurarea unei noi ordini economice internationale, adoptata in sesiunea a VI-a extraordinara a Adunarii Generale a ONU, mai exact, de la principiul din Declaratie potrivit caruia participarea tarilor in curs de dezvoltare la avantajele stiintei si tehnicii moderne, promovarea transferului de tehnologie, impun crearea unei structuri tehnologice autohtone in interesul tarilor in curs de dezvoltare, sub forma si conform modalitatilor care convin economiei lor .

De asemenea, la baza propunerilor a stat Sectiunea a IV-a din Programul de actiune privind instaurarea unei noi ordini economice internationale, in care se precizeaza ca eforturile in acest domeniu trebuie sa tinda spre urmatoarele obiective:

a)        Formularea unui Cod international de conduita pentru transferului de tehnologie, corespunzator nevoilor si conditiilor proprii tarilor in curs de dezvoltare;

b)       Asigurarea accesului in mai bune conditii la tehnicile moderne si adaptarea acestor tehnici la conditiile economice, sociale si ecologice speciale ale tarilor in curs de dezvoltare si la stadiile diferite de dezvoltare ale acestor tari;

c)        Dezvoltarea asistentei acordate tarilor in curs de dezvoltare, sub forma de programe de cercetare-dezvoltare si pentru punerea la punct de tehnici locale apropiate;

d)       Adaptarea practicilor comerciale privind transferul de tehnologie la nevoile tarilor in curs de dezvoltare si implicarea abuzurilor din partea vanzatorilor;

e)        Promovarea cooperarii internationale in domeniul cercetare-dezvoltare, pentru explorarea, exploatarea, conservarea si utilizarea legitima a resurselor naturale si a tuturor surselor de energie.

Programul atrage in mod special atentia asupra necesitatii de a tine seama de nevoile tarilor mai putin avansate si ale tarilor fara litoral.

In sfarsit, in materialul prezentat de secretariatul UNCTAD se tine seama de sugestiile grupului de transfer de tehnologie, al Conferintei Pugwash pentru stiinta si probleme internationale[79].

Sectiunea 2 Obiectivele si principiile codului international de conduita

Pornind de la rezolutiile Adunarii generale a O.N.U. si tinand seama de documentele aratate s-au stabilit urmatoarele principii fundamentale (care nu sunt considerate nici competente si nici definitive), pe baza carora sa fie elaborat proiectul:

necesitatea unor reglementari internationale;

incurajarea transferurilor neglobale;

perfectionarea accesului la tehnologie la preturi echitabile si rationale;

eficacitatea in executarea acordurilor de transfer;

punerea in valoare a potentialului tehnic al tarilor dobanditoare;

Obiectivele principale al unei reglementari internationale ar trebui sa fie, in conceptia materialului analizat: accelerarea si facilitarea transferului international de tehnologie in conditii si la preturi juste si rationale, pentru a se pune capat practicilor comerciale restrictive, abuzive si inechitabile, precum si cresterea eficacitatii legilor nationale si a procedurilor administrative nationale.

Diferitele tehnici, in intelesul cel mai larg al acestui cuvant, pot fi transferate prin mijlocul investitiilor straine directe (efectuate in general de societatile transnationale si care se concretizeaza in stabilirea de filiale), al cumpararii de tehnologie de catre intreprinderile nationale direct de la detinatori, cu sau fara incheierea de contracte de licenta sau al transferului in cadrul constituirii de intreprinderi mixte, in care importanta participarii externe variaza.

Prima solutie, care reprezinta un transfer global, util si necesar a. Cand intreprinderile nationale nu au resursele si competentele cerute, este adesea considerata de tarile in curs de dezvoltare ca producand efecte daunatoare[80].

Se preconizeaza, asadar, in viitorul cod, o tripla deglobalizare a transferului de tehnologie, si anume:

o mai mare libertate pentru cumparator in alegerea diferitelor elemente de tehnologie si forme de transfer;

obligarea furnizorului la prezentarea in toate amanuntele a tuturor elementelor tehnologiei care se transfera, precum si a pretului fiecaruia pentru ca achizitorul si autoritatile tarilor importatoare sa-si poata face o idee de ansamblu clara despre structura costurilor si incidentele financiare ale operatiei;

libertate in alegerea cailor si modalitatilor institutionale. In aceasta privinta se arata ca o participare nationala mai importanta la operatiile intreprinderii importante este considerat un mijloc de a spori avantajele transferului, intrucat ea permite limitarea investitiilor straine in anumite sectoare, protejarea intreprinderilor nationale sau a sectoarelor in care intreprinderile nationale sunt suficient dezvoltate, declansarea unui proces progresiv de transformare a intreprinderilor straine in intreprinderi mixte sau nationale si disocierea progresiva a diferitelor elemente ale transferului.

Multe din problemele pe care le ridica transferul de tehnologie sunt legate de aprecierea valorii tehnologiei transferate. In acest domeniu o reglementare este necesara si, asa cum dovedesc unele legi nationale recente, posibila.

Materialul semnaleaza utilitatea recurgerii la Codul Antidumping al GATT care ofera cadrul juridic pentru stabilirea valorii normale a unui produs. Elementele de apreciere care au fost utilizate in caz de dumping (vanzarea la un pret inferior valorii normale) pot servi si pentru determinarea efectelor pe care le produc pentru dobanditori preturile injuste si nerationale, de exemplu in caz de transfer de bunuri intermediare si produse finite, asociate la un transfer de tehnologie.

Referindu-se la anumite legi recente, ca cea argentiniana si cea mexicana, materialul subliniaza ca ele confirma posibilitatea si necesitatea unei reglementari a transferul de tehnologie in sensul aratat.

Transferurile de tehnologie stabilesc drepturile si obligatiile pentru furnizori si dobanditori. Din acest punct de vedere insa trebuie tinute in seama inegalitatea, dezechilibrul initial intre parti, rezultate din faptul ca numai furnizorul cunoaste in intregime, in toate fazele transferului, calitatile si randamentul tehnologiei furnizate.

Astfel fiind, doua obiective principale se cer urmarite pentru a asigura eficacitatea in executarea contractelor de transfer de tehnologie si anume: a asigura, pe de o parte, ca transferul sa corespunda asteptarilor dobanditorului, iar pe de alta parte, a asigura echilibrul intre interesele furnizorului si nevoile speciale ale dobanditorului.

Un Cod de conduita in acest domeniu va trebui, in mod firesc, ca "in contextul general al cautarii unui just echilibru intre interesele furnizorilor si dobanditorilor de tehnologie, sa acorde a atentie speciala intereselor tarilor in curs de dezvoltare". Acesta inseamna asigurarea unui tratament avantajos sau preferential, destinat sa complecteze dezechilibrul structural intre parti.

Pe de alta parte, transferul de tehnologie catre tarile in curs de dezvoltare nu este eficace decat daca dobanditorul este capabil sa o utilizeze si sa dezvolte in mod independent, in functie de nevoile si situatia sa.

De aici importanta primordiala a unei reglementari care sa permita si sa incurajeze adaptarea creatoare a tehnologiei transferate (inovatia) pentru ca treptat dependenta tehnologica a tarilor in curs de dezvoltare sa se reduca. Multe dispozitii din legile recente interzic, in aceasta preocupare, clauzele restrictive, de natura a impiedica, compromite sau ingreuna dezvoltarea tehnica a beneficiarului[81].

SECTIUNEA 3 Domeniul de aplicare a codului

Conceput pentru a se aplica raporturilor de transfer de tehnologie oricare ar fi tara de origine a furnizorului sau beneficiarului, deci ca un cod universal, codul international de conduita vizeaza in principal:

actele si acordurile privind crearea si functionarea de filiale si de intreprinderi mixte (cu diferite grade de participare), care antreneaza implicit sau explicit transferul de tehnologie

actele si acordurile privind vanzarea-cumpararea de mijloace tehnice (masini, instalatii industriale, echipamente, bunuri intermediare si chiar materii prime, in masura in care intra in cadrul unei operatii purtand asupra unui transfer de mijloace tehnice) precum si transferul sau cesiunea de drepturi de proprietate industriala;

actele sau acordurile de licenta sau folosire de tehnologii (drepturi de proprietate industriala);

actele sau acordurile privind informatia tehnica (furnizoarea de cunostinte tehnice, know-how, documentatie, formarea personalului);

acorduri de colaborare industriala de orice natura (inclusiv furnizarea de servicii tehnice, de comercializare)[82].

CAPITOLUL V

PIEDICI IN CALEA TRANSFERULUI DE TEHNOLOGIE

SECTIUNEA 1 Piedici rezultand din raporturile intre furnizori

Accesul la tehnologie este adesea implicat sau ingreunat prin practica cartelurilor si, in general, a masurilor restrictive concentrate ale furnizorilor care restrang in mod artificial sursele de obtineri de tehnologie si impun conditii oneroase beneficiarului.

Sunt caracteristice in acest domeniu in special licentele incrucisate si acordurile de punere in comun a brevetelor, care permit exercitarea unei presiuni asupra intreprinderilor mai slabe din punct de vedere economic si pot acea, in general, efecte daunatoare pentru tarile in curs de dezvoltare[83].

SECTIUNEA 2 Clauze restrictive impuse de furnizori in raporturile cu beneficiarii

Clauzele restrictive in contractele de transfer de tehnologie sunt variate, iar legislatiile nationale au, in general, o atitudine diferentiata fata de ele, in functie de obiectul lor. Ele dobandesc, evident, o importanta deosebita atunci cand sunt aplicate in acordurile cu tarile in curs de dezvoltare.

a) Clauzele restrictive privesc adesea domeniul de utilizare a mijloacelor tehnice transferate, in sensul ca furnizorul nu concede decat o folosire limitata. Asemenea clauze sunt in general considerate ca o consecinta a naturii private a drepturilor de proprietate industriala.

Materialul sugereaza admisibilitatea unui control, in scopul invalidarii unora din aceste clauze, si anume a celor care au ca obiect o repartizare a pietelor sau care sunt impuse de o intreprindere avand o pozitie dominanta pe piata, in opozitie ci interesele beneficiarului.

b) O alta clauza restrictiva este interzicerea achizitionarii de tehnologie concurenta.

Si in acest domeniu se preconizeaza reglementarea unui control, cu garantia pastrarii caracterului confidential al tehnologiei secrete, pe durata contractului.

c) Acordurile de transfer de tehnologii pot cuprinde si clauze restrictive de natura cantitativa, in general sub forma fixarii de cote minime sau maxime de productie.

Materialul preconizeaza interzicerea unor asemenea clauze, mai ales atunci cand au ca scop o repartizare a pietelor sau inseamna un abuz de pozitie dominanta.

In acordurile de transfer de drepturi industriale, practicile restrictive se traduc si prin stipularea exclusivitatii drepturilor transmise (licente exclusive) si interzicerea transmisiunii de catre beneficiar a acestor drepturi unor terti, interdictii agravate prin faptul ca sunt prelungite adesea dincolo de perioada de validitate a dreptului transmis prin licenta, impiedicand astfel accesul la o tehnica disponibila, intrata in realitate in domeniul public.

d) La aceasta se adauga practica licentelor globale (achizitionarea de mai multe brevete sau tehnologii printr-o singura operatie), care inseamna adesea fortarea beneficiarului la achizitionarea unor tehnologii de care nu are nevoie, dar pe care le accepta pentru a obtine drepturile de proprietate industriala de care are nevoie.

Aceasta practica permite, atunci cand obiectul acordului il formeaza brevete principale si de perfectionare, cu durata diferita, sa se prelungeasca, in fapt, durata de valabilitate a dreptului transmis prin licenta.

Rezolvarea acestor probleme este, in conceptia materialului, in primul rand de resortul legislatiilor nationale, care pot refuza inregistrarea unor contracte de licenta cu clauze exorbitante.

e) O alta categorie de clauze restrictive sunt denumite "cumparari legale" (achats lies) si consista in limitarea surselor de aprovizionare cu materii prime, piese detasate si produse intermediare. Ele sunt adesea prezentate ca indisolubil legate de garantarea calitatii produselor, mai ales cand transferul priveste o marca, iar produsul este destinat exportului.

In numeroase tari, legislatia le considera ilegale, iar materialul preconizeaza interzicerea lor printr-o dispozitie a codului sau cel putin sub rezerva dovedirii de catre beneficiar ca o calitate echivalenta a productiei poate fi obtinuta si prin aprovizionarea din alte surse, la preturi echivalente sau chiar inferioare.

Durata acordurilor este si ea adesea folosita intr-un sens care poate constitui o practica restrictiva, in masura in care contractul prevede anumite obligatii si dupa expirarea contractului sau a brevetului (plata de redevente, interdictia de transfer).

Majoritatea tarilor interzic restrictiile contractuale dupa expirarea brevetului, cu alte cuvinte caderea sa in domeniul public.

Materialul preconizeaza interzicerea prelungirii exclusive a contractelor de transfer de tehnologie, prin interzicerea sau limitarea folosirii unei tehnologii, dupa realizarea sau expirarea contractului.

f) In sfarsit, acordurile de transfer de tehnologie pot cuprinde clauze care sub forma controlului calitatii sa asigure furnizorului accesul la uzina beneficiarului si obligatia pentru acesta de a utiliza personalul desemnat de furnizor. Aceste clauze apar mai ales in contractele de licenta de marca.

Materialul propune interzicerea clauzelor care sunt expresia unor exigente nejustificate (de ex. accesul la uzina beneficiarului, daca controlul calitatii poate fi efectuat si in afara uzinei).

g) O categorie speciala o formeaza clauzele restrictive privind distributia. Ele imbraca frecvent forma restrictiilor teritoriale directe (interzicerea globala a exportului, interzicerea exportului la anumite produse etc.) sau indirecte (necesitatea autorizarii prealabile a exportului, obligatii de calitate mai riguroase pentru produsele exportate etc.).

Materialul consta ca restrictiile la exportul sunt foarte diferite si ca nu este totdeauna usor sa se evalueze incidenta lor economica. In general insa, interdictiile globale nu sunt permise, iar cele partiale sunt tratate diferit in legislatiile nationale, fiind uneori considerate conforme naturii drepturilor de proprietate industriala.

Recomandarea documentului este insa in sensul interzicerii restrictiilor directe sau indirecte la export, independent daca sunt sau nu legate de protectia unor drepturi de proprietate industriala, cu exceptia cazurilor cand asemenea restrictii ar fi in interesul beneficiarului .

SECTIUNEA3 Principalele obstacole specifice transferului de tehnologie in Romania si cateva propuneri menite sa le contracteze

Pentru operatorul roman, obstacolul principal, in realizarea importului de tehnologie, se reduce la legea nationala - legea romana - care din pacate, astazi, nu favorizeaza retehnologizarea intreprinderilor romanesti si pentru ca aici este punctul nevralgic, acesta este domeniul in care ar trebui sa se actioneze cu mai multa consecventa si fermitate, in primul rand de catre puterea legislativa si apoi de catre cea executiva.

Iata pentru ce se considera ca in Romania puterea (legislativa si executiva) trebuie sa se concentreze in principal asupra creari conditiilor pentru relansarea economiei nationale - astazi aflata in recesiune - prin masuri economice si legislative care sa favorizeze, sa atraga si sa impulsioneze agentii economici autohtoni la promovarea sustinuta a exportului marfurilor fabricate in tara, marfuri care insa trebuie sa fie competitive cu marfurile existente pe pietele in care se doreste sa se patrunda.

Dar produsele competitive nu se pot abtine decat cu tehnologie performanta si de ultima ora, tehnologie care astazi, pentru marea majoritate a producatorilor romani, este doar un deziderat.

Ca urmare, o scurta trecere in revista a situatiei economice nationale si stadiul actual al legislatiei romanesti, in special in materie fiscala, vamala si de creditare in domeniul investitiilor, din care se desprind unele concluzii care duc inevitabil la cateva propuneri de lege ferenda pentru inlaturarea sau macar diminuarea obstacolelor legislative din dreptul roman in materia investitiilor, fara de care nu se poate vorbi de retehnologizare si in final de relansare economica romaneasca.

Se pune intrebarea: de ce legislatia fiscala, vamala si de creditare

Raspunsul vine de la sine daca avem in vedere faptul ca, in cazul in care legea aplicabila, chiar si numai pentru o parte dintre operatiile comerciale internationale, este legea romana, interesul pentru cunoasterea dispozitiilor sale in materia transferului de tehnologie, cu accent deosebit in cazul contractelor complexe de engineering "la cheie", "la produs" etc., este evident.

De cele mai multe ori, transferul de tehnologie, are loc de la intreprinderile mari spre cele mici care nu dispun de compartimente proprii de cercetare si lipsite de mijloacele financiare care sa le permita finalizarea unor programe proprii de cercetare (asa cum este cazul majoritatii agentilor economici din Romania). Pentru aceste considerente, achizitionarea de tehnologii performante necesita cheltuieli importante; cu toate acestea, ea este preferata unui efort propriu de asigurare a celor mai performante tehnologii .

In cazul Romaniei, de regula, transferul de tehnologie are un singur sens, de la agenti economici straini aflati la un nivel superior de dezvoltare spre cei romani dornici sa recupereze diferenta tehnologica si astfel sa se ajunga la un nivel de competitivitate care sa le permita sa faca fata concurentei pe pietele externe. Pentru beneficiarii acestor transferuri, problema esentiala este ca legislatia romana in materie fiscala, vamala si de creditare sa devina un sprijin adevarat, un insemn spre investitii si dezvoltare, printr-un sistem legislativ coerent cu o mai mare stabilitate pe o perioada de timp mai indelungata, prin care sa se acorde un pachet cat mai eficient de facilitatii (fiscale, vamale, etc.) si un sistem de credite cu dobanzi preferentiale accesibile.

Este firesc sa fie asa atata timp cat achizitionarea unor tehnologii complexe si performante (lini de fabricatie, uzine la cheie) presupune fara exceptie eforturi financiare deosebite si ca urmare investitii (interne sau externe) care la randul lor cer creditare (interna sau externa).

Un fapt imbucurator este acela ca marea majoritate a fortelor politice din tara noastra sunt in deplin consens cu privire la necesitatea integrarii Romaniei in structurile euro-atlantice, in conditiile si pe baza unei economi de piata. Dar, pentru ca acest deziderat sa devina realitate, trebuie sa se tina seama de criteriile pe care acele structuri le cer in mod imperativ a fi indeplinite de catre tarile candidate la integrare.

Sa subliniem faptul ca, inca din anul 1993 Consiliul european reunit la Copenhaga a definit cu fermitate criteriile economice pe care trebuie sa le indeplineasca tarile asociate din Europa Centrala si de Est pentru a putea adera la Uniunea Europeana (UE):

o      Existenta unei economii de piata functionala;

o      Capacitatea de a face fata presiunii concurentiale si fortelor pietei din interiorul UE.

Atingerea acestor criterii - performante - presupun insa indeplinirea unor conditii esentiale. Astfel, pentru existenta unei economii de piata in stare de functionare (primul criteriu) trebuie indeplinite cel putin urmatoarele conditii:

"- echilibrul dintre cerere si oferta sa fie stabilite prin jocul liber al fortei pietei (preturile, precum si comertul sa fie liberalizate);

- sistemul juridic, inclusiv reglementarea dreptului de proprietate trebuie sa fie instalat (sa se poata aplica legile si contractele);

- sa se realizeze stabilitatea macro economica, inclusiv stabilitatea adecvata a preturilor, precum si finante publice si conturi externe mobile;

- un consens larg asupra elementelor fundamentale ale politicii economice;

- sectorul financiar sa fie suficient de dezvoltat pentru a canaliza economiile catre investitie productiva."

Cat priveste al doilea criteriu, capacitatea de a face fata presiunii concurentiale si a fortelor pietei din interiorul UE, este clar ca numai produse de calitate la preturi competitive pot patrunde pe pietele UE si ca urmare economia romaneasca trebuie sa fie in stare sa le produca. Pentru aceasta insa este necesar sa se achizitioneze tehnologi noi, de ultima ora, moderne si performante.

Astfel, cu privire la integrarea in UE, ."concluziile sunt usor de reliefat. Una din prioritatile imbunatatirile exporturilor romanesti in tarile UE o constituie cresterea ponderii produselor cu grad inalt de prelucrare si valoare adaugata ridicata, care necesita sa fie asimilari de tehnologii superioare, fie crearea de societati cu capital strain care sa mijloceasca transferuri tehnologice, comportamente manageriale si de marketing adecvate."

Iata cum, atat la nivel macro cat si microeconomic, se simte imperios necesitatea transferului de tehnologie ca modalitate eficienta de promovare si generalizare a tehnologiilor moderne, performante. Asadar, pentru achizitionarea tehnologiilor performante este nevoie de efort financiar important, adica de finantare. Ca urmare, daca dorim integrare europeana este absolut necesar sa ajungem la un moment in care legislatia Romaniei in materie fiscala, vamala si creditare sa fie o legislatie coerenta, stabila dar mai ales stimulativa adica sa ofere facilitati nediscriminatorii tuturor agentilor economici care se angajeaza intr-o intreprindere grea si riscanta, foarte costisitoare si de medie sau lunga durata, aceea de achizitionare de noi tehnologii performante.

Dar, la ora actuala, legislatia Romaniei este departe de a fi capabila sa asigure dezideratele mentionate. Aceasta stare de fapt este subliniata de tot mai multi specialisti din domeniul economic si juridic care nu se sfiiesc s-o defineasca drept "criza institutional-legislativa", intelegand prin aceasta ". incompletitudinea, frecventele elemente contradictorii si fluiditatea cadrului legislativ, a carui operationalitate se realizeaza printr-un sistem de institutii statale si economico-financiare care nu functioneaza decat partial potrivit cerintelor economiei de piata si care prezinta inca puternice elemente de birocratie si nu rareori de coruptie chiar."

In acest sens, autorul citat mai sus (dr. Ovidiu NICOLESCU) evidentiaza existenta unor legi si ordonante incomplecte si/sau contradictorii cauzatoare de mari probleme cat si fluiditatea (instabilitatea) reglementarilor, ce consta in frecventele modificari ale legilor, ordonantelor, deciziilor, a metodologiilor si instructiunilor de aplicare a lor, fapt ce constituie una din cele mai stresate situatii cu care se confrunta agentii economici, deoarece le induce o mare doza de nesiguranta in ceea ce priveste abordarea problemelor de perspectiva .