Protocoale IPX-IP retele referat






PROTOCOALE UTILIZATE IN RETELE LOCALE:

IPX/SPX, TCP/IP

Protocoalele IPX si SPX reprezinta doua tipuri de baza de protocoale de comunicatie in retele: IPX nu se bazeaza pe conexiuni, pe cand SPX este orientat catre conexiune. Vor fi aratate avantajele si dezavantajele fiecarui tip de protocol si vor fi prezentate structurile pachetelor IPX si SPX.

1 Protocolul IPX

Netware IPX este un protocol bazat pe datagrame (fara conexiune). Termenul fara conexiune inseamna ca atunci cand o aplicatie foloseste IPX pentru a comunica cu alte aplicatii din cadrul retelei, nu este stabilita nici o conexiune sau cale de date intre cele doua aplicatii. Deci, pachetele IPX sunt trimise catre destinatiile lor, dar nu se garanteaza si nici nu se verifica faptul ca acestea ajung sau nu la destinatie. Termenul datagrama (datagram) desemneaza faptul ca un pachet este tratat ca o entitate individuala, care nu are nici o legatura sau relatie secventiala cu alte pachete.



IPX executa functii echivelente nivelului retea din modelul OSI. Aceste functii includ adresare, rutare si transfer de pachete pentru schimburi de informatie, functiile IPX fiind dedicate transmisiei de pachete in cadrul retelei.

Avantaje si dezavantaje

Deoarece IPX executa doar sarcinile nivelului retea din modelul OSI, ofera beneficiile vitezei si performantei care rezulta din incarcarea mica pe care o produce. Totusi, serviciile IPX sunt insuficiente daca sunt necesare garantiile nivelului transport. IPX este deci folosit in cazul in care este potrivit tipului particular de aplicatie, alegand in functie de caz IPX sau SPX.

Principalele avantaje si dezavantaje ale IPX sunt:

• Disponibilitatea simultana a sursei si destinatiei nu este necesara, deoarece nu exista o conexiune predeterminata. Totusi, sursa nu primeste nici o confirmare a faptului ca destinatia a primit datele;

• Flexibilitatea in rutarea pachetelor este mare, deoarece nu este necesara o ruta predeterminata a pachetelor;

• Pachetele pot fi trimise catre destinatii multiple pur si simplu prin duplicarea pachetului si schimbarea adresei destinatie.

Un mesaj se poate trimite folosind IPX prin plasarea mesajului in portiunea de date a unui pachet IPX, la fel ca si punerea unui mesaj intr-un plic. Headerul pachetului IPX trebuie sa contina reteaua destinatie, numerele de nod si soclu (adica adresa la care trebuie trimis pachetul). IPX trimite fiecare pachet individual prin diferite subretele (posibil pe diferite rute pentru a profita de traficul mai scazut) pana cand pachetul atinge destinatia. Deoarece fiecare pachet este o entitate individuala, rutarea si secventierea pachetelor poate sa varieze.

Cand pachetul ajunge, sursa nu primeste nici o informatie privind livrarea cu succes a pachetului. Doar daca destinatia ia hotararea sa trimita un pachet catre sursa, sursa poate fi sigura de ajungerea pachetului la destinatie. Oricum, IPX trimite cu succes aproximativ 95% din numarul pachetelor.


1.1 Structura pachetului IPX

Pachetul IPX este identic din punct de vedere al structurii cu un pachet Xerox IDP. El are doua parti: un header de 30 de octeti si o portiune de date cu o lungime intre 0 si 546 octeti. Lungimea minima a pachetului este 30 octeti (doar headerul), iar lungimea sa maxima este 576 octeti (30+546). Structura pachetului IPX este prezentata in tabelul 1.

Toate campurile sunt structurate high-low, adica cel mai semnificativ octet al campului este primul.

Offset
Continut
Tip
0
Checksum
BYTEs2t
2
Length
BYTEs2t
4
Transport Control
BYTE
5
Packet Type
BYTE
6
Destination Network
BYTEs4t
10
Destination Node
BYTEs6t
16
Destination Socket
BYTEs2t
18
Source Network
BYTEs4t
22
Source Node
BYTEs6t
28
Source Socket
BYTEs2t
30
Data Portion
bytes0¸546t

Tabelul 1. Structura pachetului IPX.

Semnificatia campurilor headerului este urmatoarea:

Checksum (Suma de control)

Acest camp a fost inclus pentru conformitate cu headerul original Xerox. IPX il incarca totdeauna cu valoarea 0FFFFh. Cartelele de retea aplica sume de control intregului pachet IPX, deci acest camp nu este necesar.

Length (Lungime)

Acest camp contine lungimea intregului pachet (header+date). Valoarea lui minima este 30, iar cea maxima 576. IPX seteaza acest camp.

Transport Control (Controlul transportului)

Acest camp este folosit de bridge-urile inter-retea NetWare. IPX il incarca cu valoarea 0.

Packet Type (Tipul pachetului)

Acest camp indica tipul de serviciu oferit sau cerut de catre pachet. Xerox a definit urmatoarele valori (totusi, utilizatorii IPX trebuie sa seteze valoarea acestui camp la 0 sau 4):

• 0 - Pachet necunoscut;

• 1 - Pachet care contine informatii de rutare;

• 2 - Pachet in ecou;

• 3 - Pachet de eroare;

• 4 - Packet Exchange Packet (pachet IPX);

• 5 - Sequenced Packet Protocol Packet (pachet SPX);

• 16¸31 - Protocoale experimentale;

• 17 - Protocol NetWare Core (Core = miez).

Utilizatorii IPX trebuie sa seteze tipul pachetului la 0 sau 4, iar utilizatorii SPX trebuie sa-i dea valoarea 5.

Destination Network (Reteaua destinatie)

Acest camp contine numarul retelei careia ii apartine nodul destinatie. in cazul NetWare, retelele din cadrul unei retele globale primesc de la administratorul retelei globale un numar unic de 4 octeti. Cand acest camp este 0, nodul destinatie este in aceeasi retea ca si nodul sursa, pachetul nefiind procesat de un bridge inter-retea.



Destination Node (Nodul destinatie)

Acest camp contine adresa fizica a nodului destinatie. Lungimea acestui camp este variabila in functie de topologia retelei. Un nod din cadrul unei retele Ethernet va avea o adresa fizica de 6 octeti, pe cand un nod din cadrul unei retele Omninet va avea o adresa de un octet. Daca o adresa fizica are lungimea mai mica de 6 octeti, adresa trebuie sa ocupe cea mai putin semnificativa pozitie in cadrul campului, prima parte a acestuia trebuind completata cu zero. O adresa de nod egala cu 0FFFFFFFFFFFFh (6 octeti formati numai din biti unu) identifica un pachet broadcast.

Destination Socket (Soclul destinatie)

Acest camp contine adresa soclului procesului destinatie a pachetului. Soclurile ruteaza pachetele catre diferite destinatii in cadrul aceluiasi nod. Xerox a rezervat urmatoarele numere de socluri:

• 1 - Routing Information Packet;

• 2 - Echo Protocol Packet;

• 3 - Error Handler Packet;

• 20h¸03Fh - Experimental;

• 1¸0BB8h - Registered with Xerox;

Xerox a asignat pentru Novell un set de socluri pentru folosirea de catre NetWare:

• 451 - File Service Packet;

• 452 - Service Advertising Packet;

• 453 - Routing Informaton Packet;

• 455 - NetBIOS Packet;

• 456 - Diagnostic Packet.

De exemplu, serverele NetWare accepta cereri adresate soclului 451.

Source Network (Reteaua sursa)

Source Node (Nodul sursa)

Source Socket (Soclul sursa)

Aceste trei campuri au semnificatii similare cu cele corespunzatoare destinatiei.

2 Protocolul SPX

SPX este identic cu IPX cu exceptia faptului ca ofera servicii suplimentare conferite de faptul ca se afla la nivelul transport din modelul OSI, spre deosebire de IPX, aflat la nivelul retea. Aceste functii suplimentare fac din SPX un protocol orientat catre conexiune. Aceasta inseamna ca inainte ca un pachet SPX sa fie trimis, se stabileste o conexiune intre sursa si destinatie. SPX garanteaza livrarea datelor, secventierea pachetelor, detectarea si corectarea erorilor si suprimarea pachetelor duplicate.

Avantaje si dezavantaje

In schimbul acestor garantii, SPX nu are viteza si performantele IPX. Proiectantul de aplicatii trebuie sa determine ce este mai important pentru aplicatiile sale: viteza sau siguranta livrarilor. Astfel, el va alege IPX sau SPX. Iata in continuare cateva dintre avantajele si dezavantajele folosirii SPX:

• Livrarea garantata a datelor; conexiunea este stabilita inainte ca informatia sa fie trimisa si la sursa se intorc informatii privind livrarea cu succes. Trimiterea de pachete broadcast este greoaie, deoarece trebuie stabilita o conexiune cu fiecare potential receptor inainte. De asemenea, unele aplicatii nu au nevoie de garantarea livrarii fiecarui pachet;

• Secventiere garantata a pachetelor; deci, oricate pachete ar cere transmiterea unui flux de date, acestea vor ajunge in ordine;

• Suprimarea pachetelor duplicat; in timpul procesului de garantare a livrarii (care include retransmiterea pachetelor considerate pierdute), este posibila aparitia unor pachete duplicat care ajung ambele la nodul destinatie; SPX elimina astfel de pachete, deci aplicatia primeste doar o copie a datelor trimise de catre partenerul de comunicatie.

2.1 Structura pachetelor SPX

Un pachet SPX este identic ca structura cu un pachet IPX, cu exceptia faptului ca are 12 octeti suplimentari in header. Pachetul SPX consta din doua parti: un header de 42 de octeti si un camp de date care poate contine intre 0 si 534 octeti. Lungimea minima a pachetului este de 42 octeti (doar headerul), iar cea maxima de 576 octeti (42+534).

Campurile pachetului SPX care au aceeasi denumire ca si cele din cadrul pachetelor IPX au si aceeasi semnificatie ca si acestea, cu specificarea ca niciodata in cadrul unui pachet SPX nu se permite o valoare 0FFFFFFFFFFFFh a adresei nodului destinatie (nu sunt permise broadcast-uri), iar SPX incarca totdeauna valoarea 5 in campul Packet Type. In tabelul 2 este prezentata structura pachetului SPX:

Offset
Continut
Tip
0
Checksum
BYTE[2]
2
Length
BYTE[2]
4
Transport Control
BYTE
5
Packet Type
BYTE
6
Destination Network
BYTE[4]
10
Destination Node
BYTE[6]
16
Destination Socket
BYTE[2]
18
Source Network
BYTE[4]
22
Source Node
BYTE[6]
28
Source Socket
BYTE[2]
30
Connect. Control
BYTE
31
Data Stream Type
BYTE
32
Source Connect. ID
BYTE[2]
34
Dest. Connect ID
BYTE[2]
36
Sequence Number
BYTE[2]
38
Acknowledge Number
BYTE[2]
40
Allocation Number
BYTE[2]
42
Data Portion
BYTE[0¸534]

 





Tabelul 2. Structura pachetului SPX.

Ordinea octetilor in cadrul campurilor este high-low, ca si in cazul IPX. Semnificatiile campurilor suplimentare fata de cele din cadrul headerului IPX sunt:

Connection Control (Controlul conexiunii)

Acest camp contine 4 indicatori de 1 bit folositi de SPX si clientii sai pentru a controla fluxul bidirectional de date de-a lungul unei conexiuni:

• 1¸8 - Valori nedefinite de catre Xerox Sequenced Packet Protocol. SPX ii ignora;

• 10h - Sfarsitul unui mesaj; clientul seteaza acest bit pentru a semnala sfarsitul mesajului partenerului sau; SPX ignora acest bit si il livreaza neschimat partenerului;

• 20h - Atentie; clientul seteaza acest indicator daca pachetul este un pachet de atentionare; aceasta facilitate nu a fost implementata; SPX ignora acest bit si il livreaza neschimat partenerului;

• 40h - Se cere confirmare; SPX seteaza acest bit daca este necesar un pachet de confirmare; deoarece SPX controleaza cererile si raspunsurile de confirmare, clientul trebuie sa ignore acest indicator;

• 80h - Pachet sistem; SPX seteaza acest bit daca pachetul este un pachet sistem; aceste pachete sunt folosite intern si nu sunt livrate clientilor.

 

Clientii nu trebuie sa foloseasca sau sa modifice niciodata bitii nedefiniti, de confirmare sau sistem. Acestia sunt rezervati pentru folosirea de catre SPX.

Data Stream Type (Tipul fluxului de date)

Acest camp este un indicator de un octet care arata tipul datelor care au fost gasite in cadrul pachetului. Valorile posibile sunt aratate in continuare:

• 0¸0FDh - Definit de client; SPX ignora aceste valori;

• 0FEh - Sfarsitul conexiunii; cand un client executa un apel pentru a termina o conexiune activa, SPX va genera un pachet de terminare a conexiunii. Acesta va fi ultimul pachet trimis partenerului in cadrul conexiunii;

• 0FFh - Confirmarea sfarsitului conexiunii; SPX genereaza un pachet de confirmare a sfarsitului conexiunii automat; acest pachet este marcat sistem si nu este livrat clientilor.

 

Source Connection ID (Identificatorul sursei)

Acest camp contine un numar de identificare asignat de catre SPX sursei pachetului.

Destination Connection ID (Identificatorul destinatiei)

Acest camp contine un numar de identificare asignat de catre SPX destinatiei pachetului si folosit pentru demultiplexarea pachetelor sosite in cadrul multiplelor conexiuni care ajung la acelasi soclu; demultiplexarea este necesara deoarece conexiunile active concurente de pe orice masina pot folosi acelasi numar de soclu.

Sequence Number (Numarul de secventa)

Acest camp retine numarul pachetelor schimbate intr-o directie a conexiunii. Fiecare parte a conexiunii tine propriul contor. Numarul ia valoarea zero dupa ce depaseste 0FFFFh. Deoarece SPX controleaza acest camp, clientii nu sunt interesati de valoarea lui.

Acknowledge Number (Numar de confirmare)

Acest camp indica numarul de secventa al urmatorului pachet pe care SPX se asteapta sa il receptioneze. Orice pachet cu un numar de secventa mai mic decat valoarea acestui camp este in secventa corecta si nu trebuie retransmis. Deoarece SPX controleaza acest camp, clientii nu sunt interesati de valoarea lui.

Allocation Number (Numar de buffere alocate)

Acest camp indica numarul de buffere de ascultare disponibile intr-o directie a conexiunii. SPX poate sa trimita pachete doar pana cand numarul de secventa devine egal cu numarul de buffere alocate la celalalt capat al conexiunii. Deoarece SPX controleaza acest camp, clientii nu sunt interesati de valoarea lui.

 

 

3 Protocoalele TCP/IP

Transmission Control Protocol (TCP) si Internet Protocol (IP) se refera de fapt la un set de protocoale si servicii care impreuna permit calculatoarelor legate in retea sa se interconecteze pentru a realiza transferuri de fisiere, servicii de posta electronica si sesiuni de lucru interactiv la distanta.

TCP este folosit pe scara larga in mediile academice si ingineresti (si, de exemplu, in cadrul retelei guvernamentale americane).

De asemenea, datorita marelui numar de programe aparute pe piata care folosesc TCP/IP, acest set de protocoale a inceput sa fie din ce in ce mai raspandit in mediul comercial, ca si in cadrul retelelor locale de calculatoare.

3.1 Protocolul Internet (Internet Protocol-IP)

Intre protocoalele de nivel 3 (nivelul REtEA) documentate de Departamentul de Aparare al Statelor Unite (DoD - Department of Defense), Internet Protocol este cel mai important. Principalul sau scop este de a interconecta mai multe retele bazate pe schimbul de pachete intr-o supra-retea (internet - in continuare vom intelege prin internet (scris cu litere mici) orice supraretea (retea globala). Atunci cand este nevoie sa se specifice in mod explicit ca este vorba despre reteaua Internet initiata de catre DoD, cuvantul Internet se va scrie cu prima litera capitalizata). IP isi ofera serviciile diferitelor protocoale de pe nivelele superioare (Upper Layer Protocols - ULP) prin asistarea livrarii datelor ULP prin internet in cadrul unuia sau mai multor blocuri de date (datagrams).

Figura 1. O privire din punct de vedere logic asupra structurii Internet la nivelul IP

Arhitectura internet permite o ierarhie de retele independente logic pe doua nivele. Nivelul cel mai de sus este conexiunea intre retele pereche. O retea poate sa contina o colectie de subretele pereche. Retelele si subretelele pot sa contina hosturi atasate direct, dupa cum se poate observa in figura 1.

Singura diferenta intre retele si subretele consta in modul in care sunt interpretate adresele IP si depinde de localizarea modulului IP specificat de adresa. In majoritatea cazurilor, subretelele pot fi numite pentru simplitate retele. In general, termenul "subretea" este folosit doar in cazul in care este necesar sa se faca distinctia intre diferitele nivele ierarhice ale internet.

IP este limitat la functiile de baza necesare transmisiei unui bloc de date (datagram) prin internet. Fiecare bloc de date este o entitate independenta, nefiind legata de alte "datagrame" (traducerea, poate putin fortata, a termenului "datagram" este preluata din cartea "Retele de calculatoare", cu semnificatia "mesaj fara confirmare"). Nivelul IP al hostului asigura servicii protocoalelor de la nivelul transport si foloseste serviciile nivelului legaturii de date pentru a transmite datagramele hostului destinatie. IP nu pretinde ca ar oferi servicii sigure. Calculatoarele gazda (hosts) vor ignora datagramele atunci cand nu au resurse suficiente pentru procesare si nu vor detecta datagramele pierdute sau ignorate de catre nivelul legaturii de date.

IP izoleaza protocoalele de pe nivelele superioare de caracteristicile specifice retelei. Serviciile aditionale furnizate de catre IP includ diferite nivele de comportare a transmisiei, implicand caracteristici ca: precedenta, nivel de incredere, intarzieri. IP permite de asemenea etichetarea datelor, necesara in medii sigure, pentru a asocia datelor informatii de securitate.

Transmisia incepe atunci cand un protocol de pe nivelul superior transmite date catre IP pentru livrare. IP impacheteaza datele in format internet datagram si le transmite protocolului de pe nivelul legaturii de date pentru transmisie prin reteaua locala. Daca hostul destinatie se afla legat direct in reteaua locala, IP trimite pachetul direct acestui host. Daca destinatia se afla intr-o alta retea, IP trimite pachetul unui gateway IP local pentru transmisie. Acest gateway va trimite pachetul prin urmatoarea retea hostului destinatie sau unui alt gateway. Astfel, datagrama se propaga prin setul de retele interconectate de la un modul IP la altul, pana cand aceasta ajunge la destinatie. Pachetele transmise de catre hostul numarul 1 pot sa circule pe una dintre cele doua cai prezentate. (figura 2)



Figura 2. Transmisia datelor prin intermediul IP

Gateway-urile, uneori numite "Routere IP" (sau "Local Bridges" ori "Remote Bridges") sunt de fapt un fel de "relee de pachete" care interconecteaza doua sau mai multe retele sau subretele. Fiecare gateway contine un modul IP aflat deasupra a doua sau mai multe procese bazate pe protocoale aflate la nivelul legaturii de date.

Modulele IP folosesc reguli comune pentru interpretarea adreselor internet necesare in procesul stabilirii traseului pe care pachetul trebuie sa-l urmeze pentru a ajunge la destinatie. Rutarea executata de catre un gateway se bazeaza pe campul network/subnetwork al adresei internet de destinatie.

Un gateway atasat mai multor retele trebuie sa decida care este reteaua urmatoare prin care trebuie sa treaca pachetul pe care l-a primit pentru a ajunge la destinatie. De asemenea, trebuie sa decida daca hostul destinatie se afla in cadrul urmatoarei retele (caz in care pachetul poate fi trimis direct acestui host) sau daca cel putin un alt gateway este necesar pentru a trimite pachetul catre reteaua destinatie aflata la distanta.

Pentru a determina care este urmatorul gateway caruia trebuie sa-i fie transmis pachetul, echipamentul gateway curent trebuie sa cunoasca optiunile pe care le are la dispozitie si modul de alegere a urmatorului gateway dintre cele disponibile. Echipamentul gateway curent trebuie sa fie capabil sa achizitioneze intr-un fel oarecare informatii despre alte echipamente gateway si despre caile disponibile pentru ca un pachet sa poata atinge reteaua destinatie. Cel mai bine ar fi ca aceste informatii privind posibilitatea atingerii de catre un pachet a unei retele indepartate sa poata fi achizitionata si mentinuta dinamic, in acord cu conectivitatea instantanee asigurata de toate celelalte echipamente gateway ale retelei globale (internet). Pentru a putea fi atins acest scop, echipamentele gateway trebuie sa fie capabile sa schimbe intre ele informatii asupra posibilitatii de a trimite un pachet catre diferite retele. De-a lungul anilor, au fost dezvoltate mai multe protocoale gateway-gateway, protocoale care cauta sa furnizeze acest schimb de informatii.

Echipamentele gateway care conecteaza un set de retele private din punct de vedere al proprietatii si administrarii pot sa foloseasca orice protocol, fara restrictii. De obicei, un asemenea protocol privat se numeste Interior Gateway Protocol (IGP). In termeni IP, fiecare astfel de retea administrata independent este numita sistem autonom (Autonomous System).

Pe de alta parte, toate echipamentele gateway care fac legatura intre retele private si retele publice de date (DDN, Digital Data Networks) trebuie sa foloseasca un protocol oficial simplu si bine definit numit Exterior Gateway Protocol.


3.1.1 Headerul IP

Pachetele (datagramele) IP au un antet (header) bine definit, header definit de standardele DoD (U.S.A. Department of Defense). Acest header are structura prezentata in figura 3.

In continuare sunt prezentate campurile care compun acest header:

 

Version (Versiune)

Abreviere: VER

Lungimea campului: 4 biti

Campul Version indica formatul headerului IP. Va fi prezentata in continuare versiunea 4, ultima pana la data aparitiei materialului bibliografic avut la dispozitie (1988). Versiunile 1¸3 nu mai erau deja folosite inca la acea data.

Campul Version indica versiunea protocolului careia ii apartine pachetul. Includerea versiunii protocolului in fiecare pachet face posibila dezvoltarea de noi protocoale si testarea acestora fara a afecta buna functionare a retelei.

Internet Header Length (Lungimea headerului Internet)

Abreviere: IHL

Lungimea campului: 4 biti

Unitate: Grupe de cate 4 octeti

Gama: 5¸15 (implicit 5)

Campul Internet Header Length indica lungimea headerului IP exprimata in multipli de unitati de 32 biti. Acest camp este necesar deoarece headerul IP are o lungime variabila datorita faptului ca lungimea campului Options nu este constanta.

Figura 3. Headerul IP

Type of Service (Tipul de serviciu)

Abreviere: TOS

Lungimea campului: 8 biti

Campul Type of Service contine parametrii IP care descriu calitatea serviciului dorita pentru prezentul pachet transmis. Campul permite calculatorului gazda sa specifice retelelor de tranzit tipul de serviciu pe care il doreste. Campul permite specificarea precedentei pachetului, nivelul dorit de incredere si nivelul presupus de consumare a resurselor, dupa cum se va arata mai jos.

Tipul de serviciu se foloseste pentru a specifica retelelor de tranzit ce serviciu se doreste de la acestea. Retelele de tranzit decid daca pot sau doresc sa se achite de serviciile cerute.

Total Length (Lungimea totala)

Abreviere: TL

Lungimea campului: 16 biti

Total Length este lungimea pachetului, masurata in octeti, incluzand headerul IP si zonele de date ale pachetului.

Se observa ca lungimea campului Total Length permite o lungime totala maxima a pachetului de 65.536 octeti.

Identification (Identificare)

Abreviere: ID

Lungimea campului: 16 biti

Campul reprezinta o valoare de identificare folosita pentru a asocia fragmentele unui pachet. ULP (Upper Layer Protocol) care transmite de obicei genereaza aceasta valoare ca pe un parametru al interfetei. Altfel, IP genereaza acest camp in asa fel incat el sa fie unic pentru fiecare ULP care transmite.

Campul Identification indica numarul pachetului pentru a permite calculatorului gazda destinatie sa determine carui pachet ii apartine fragmentul care tocmai a sosit.

Flags (Indicatori)

Abreviere: -

Lungimea campului: 3 biti

Acest camp contine indicatorii de control Don't Fragment (a nu se fragmenta, care inhiba fragmentarea pachetului de catre IP) si More Fragments (care ajuta la identificarea pozitiei unui fragment in pachetul original).

Indicatorul Don't Fragment este destinat pentru folosirea cu calculatoare gazda care nu sunt capabile sa reconstituie pachetul din fragmentele din care este format. De fapt, multe implementari ale TCP/IP nu permit fragmentarea si reconstituirea pachetelor.

Fragment Offset (Offsetul fragmentului)

Abreviere: FO

Lungimea campului: 13 biti

Unitate: Grupe de cate 8 octeti

Gama: 0¸8191 (implicit 0)

Campul indica pozitia fragmentului relativ la inceputul datelor in pachetul original. Atat un pachet complet, cat si primul fragment al unui pachet au acest camp resetat.

Fragment Offset localizeaza pozitia fragmentului curent intr-un pachet ca multiplu de 8 biti. Pentru aceasta, lungimea campului este de 13 biti, deci sunt permise maximum 8.192 fragmente pentru fiecare pachet, in acest caz extrem, primele 8.191 fragmente vor avea lungimea de un octet.

Time-to-Live (Timp de viata)

Abreviere: TTL

Lungimea campului: 8 biti

Unitate: secunde

Gama: 0¸255 (255=4,25 minute)

Acest camp indica timpul maxim cat poate sa ramana pachetul in internet. Cand valoarea acestui camp, dupa decrementare, ia valoarea zero, pachetul ar trebui distrus.

Unitatea de timp utilizata pentru masurarea timpului de viata al pachetului este secunda, deci timpul maxim de viata al unui pachet este 255 secunde (4,25 minute).

Valoarea campului este scazuta cu cel putin 1 de catre fiecare router prin care trece pachetul.

Protocol (Protocol)

Abreviere: PROT

Lungimea campului: 16 biti

Acest camp arata care ULP (Upper Level Protocol) trebuie sa receptioneze portiunea de date a unui pachet. Numerele asignate ULP-urilor uzuale sunt disponibile de la DoD Executive Agent for Protocols. Unele vor fi aratate mai jos, in tabelul 3.

Campul Protocol specifica protocolul particular de la nivelul 4 caruia ii apartine pachetul (de exemplu, TCP sau alt protocol echivalent).

Numar (zecimal)
Prescurtare
Descriere
0
 
Reserved
1
ICMP
Internet Control Message
5
ST
Stream
6
TCP
Transmission Control Protocol
8
EGP

loading...










Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Scriitori romani