Proiect - Reforma si administratie publica referat





I Reforma si administratie publica





Dincolo de dezbaterile clasice referitoare la evolutia sistemelor administrative, modelelor de organizare si probleme ale rationalitatii limitate intreaga dezbatere moderna asupra reformei administrative se bazeaza pe termeni noi, deosebit de interesanti precum reinventarea guvernamintului sau noul management public(NMP).

Ideea “reinventarii guvernamintului” s-a manifestat atit in Statele Unite cit si in Europa; asa cum remarcau Osborne si Gaebler, aparitia unui guvernamint antreprenorial” constituie o evolutie inevitabila:” guvern dupa guvern si sistem public dupa sistem public, reinventarea este singura optiune posibila”. Noile abordari in materie de management public sint descrise ca o “ modernizare” a organizatiilor publice:” guvernele din tarile cele mai dezvoltate sint pe cale a reconsidera sau revedea ipotezele fundamentale in ceea ce priveste sectorul public/ privat” Putem vorbi din acest punct de vedere de descoperirea unui “nou model” in ceea ce priveste sectorul public, un model de “managerialism” care se distinge de administratia birocratica traditionala. Principalele componente ale noii tendinte se refera in principal la:

etica ce lasa managerilor libertatea de a coordona, actiona si gira problemele

punerea in practica a criteriilor si masurilor de performanta explicite

importanta semnificativa acordata controlului rezultatelor

cresterea concurentei datorita contractelor pe durata determinata si a procedurilor de oferte publice

adaptarea stilului de gestiune tipic sectorului privat

introducerea disciplinei si controlului in utilizarea resurselor


Acest model de actiune publica se incadreaza intr-un nou tip de cultura axata pe rezultate intr- un sector public mai putin centralizat, cultura caracterizata prin:

  • privilegierea interesului pentru rezultate in termeni de rentabilitate, eficacitate si calitate a serviciilor, inlocuirea structurilor organizationale puternic centralizate si ierarhizate cu medii de gestionare descentralizata, in care deciziile asupra alocarii resurselor si furnizarii de servicii sint mult mai apropiate de punctul de”livrare”, permitind detinerea de informatii de la clienti si alte grupuri interesate.
  • posibilitatea de a studia alternativele existente in furnizarea serviciilor publice, in ideea obtinerii unor efecte politice mai rentabile in ceea ce priveste costurile
  • importanta acordata eficacitatii serviciilor furnizate direct de sectorul public, prin crearea unor obiective de productivitate si crearea unor medii concurentiale in interiorul si intre organizatiile sectorului public.
  • intarirea, la nivel central, a abilitatilor strategice capabile sa ghideze evolutia statului si sa ii permita sa reactioneze adecvat, suplu si cu costuri scazute schimbarilor externe si diverselor interese.   

Mondializarea principiilor si practicilor gestiunii publice face parte dintr- un proces de mondializare mai larg” imputabil” pe plan economic unei evolutii inspre o economie mondiala in care productia este internationalizata iar capitalurile circula libere intre tari; aceasta evolutie a fost in mod esential impulsionata de revolutia informatica ce a contribuit la ridicarea barierelor nationale. Reformele structurale si institutionale au devenit inevitabile; contextul mondializant in domeniul economic si informational a facilitat un schimb international de de idei si optiuni politice, astfel ca acum “ guvernele pot sa foloseasca experienta altor tari pentru a defini propriile raspunsuri politice”(OCDE, 1996).


Aceasta convergenta poate lua doua forme:

  1. guvernele nationale incearca sa se adapteze practicilor internationale pentru a ramine “in cursa”
  2. guvernele nationale incearca sa preia cele mai bune practici ale omologilor internationali

Este totusi necesar sa constientizam faptul ca exista grade diferite de convergenta internationala; nu exista surse sau modele unice. Dimensiunea reformelor nu este intotdeauna aceeasi; practica administrativa poate face obiectul unor imbunatatiri mutuale, dar necesitatea si modalitatile de schimbare tin de contexte si consideratii pluraliste, influentate de factori politici si birocratici nationali si de alte nevoi in materie de guvernare.

La nivelul democratiilor dezvoltate domeniile in care se iau cel mai des masuri sint(vezi grila de analiza a centrelor reformei in sectorul public in tarile OECD, 1993):

  • reforme financiare si de management
  • descentralizare
  • delegare si deconcentrare

Diferente de abordare a reformei au aparut, spre exemplu, intre tarile nordice si Marea Britanie/ Statele Unite; in acestea din urma reforma sectorului public a fost considerata din perspectiva unei logici a privatizarii, care primise deja o “aprobare” politica in anii ’80, in special sub guvernele Noii Drepte ale lui Reagan si Teacher. In tarile nordice privatizarea a provocat reactii puternice chiar daca termenul a fost folosit pentru a se desemna procesele normale de ajustare intre sectorul public/ privat. De aici a rezultat o diferenta intre discursul politic si ideologic utilizat de catre guvernul britanic/ american si reformele nordice exprimate in mod esential intr- un limbaj apolitic, mergind pe ideea” modernizarii”. In Marea Britanie reforma administrativa a constat mai ales intr- un proces mergind dinspre virf spre baza, un proces dirijat de catre centru(“ un mijloc politic pentru primul ministru”). In SUA, de multe ori reforma administrativa a fost legata de concurenta politica intre Congres si Presedinte.

Putem considera ca este aproape imposibil de definit “ the best way” in ceea ce priveste reformarea sectorului public: nu exista modele unice de reforma, nu exista solutii predeterminate”(OECD, 1995b). ; variatiile de abordare in materie de reforma sint de inteles data fiind diversitatea datelor istorice, institutionale, politice, ca si diferentele la nivel de politici si economii nationale.

Diferentele intre tari constau in intensitate si in luarea de initiativa in reformele particulare. Exista citeva divergente importante si in ceea ce priveste obiectivele reformei; anumite tari au vizat ca obiectiv specific reducerea taliei sectorului public, in timp ce altele au optat pentru punerea accentului pe ameliorarea performantei sectorului public si intarirea rolului sau.

Reformele sectorului public pot viza instrumente politice adoptate in circumstante politice diferite, pe baza unor ratiuni diferite si cu impact diferit. Aceasta posibilitate are precedente in istorie; un studiu referitor la reformele sectorului public in Anglia si Prusia secolului XIX a aratat ca, pe cind sistemul prusac a vizat o integrare a clasei de mijloc in curs de aparitie in interiorul elitei administrative, in Anglia s- a avut in vedere contrariul: birocratia publica a fost perceputa ca fiind un domeniu rezervat aristocratiei(asa nunita Oxbridge). Se gasesc exemple actuale si in ceea ce priveste politicile de privatizare. In studiul referitor la diferite exemple de privatizare industriala in citeva tari ale Europei Occidentale, Vickers si Wright au identificat o gama diversificata de motive si ambitii ale persoanelor insarcinate cu privatizarea, diferite puncte de plecare la originea privatizarii, diferite structuri politice si institutionale servind ca si context persoanelor ce conduceau privatizarea, precum si instaurarea unor regimuri financiare diferite de transfer a proprietatii catre investitorii privati. Liou a constatat ca in cazul Taiwan sau Hong Kong privatizarea s-a facut pe criterii politice si nu datorita situatiei economice propriu zise.

Putem deci identifica uneori mijloace opuse pentru a realiza, aparent, acelasi obiectiv. Spre exemplu in China reforma sectorului public vizeaza ameliorarea eficacitatii si “rentabilitatii” administratiei guvernamentale prin edificarea unei birocratii legale si rationale de tip weberian, un sistem care, paradoxal, este deja pus in discutie prin reformele occidentale vizind noul management public dintr-o perspectiva post birocratica.   

In economiile in tranzitie din Europa Centrala si de Est reformele administrative au fost esential definite ca un proces vizind mai degraba finalizarea unei situatii anterioare decit atingerea unei situatii dorite. Pe cind eforturile de privatizare din tarile occidentale au vizat in general realizarea unei economii mai rentabile, eforturile in domeniu din Europa de Est vizeaza in mod esential elaborarea unui sistem de piata inexistent inainte.

Nu putem considera ca exista probe suficiente pentru a sustine teza unei convergente administrative pe plan international; este ,deci , mult mai interesant de explorat in ce mod diferite guverne si birocratiile lor fac fata provocarii managementului public in circumstantele sociopolitice specifice si cum se procedeaza la reforma sectorului public in fata unor cerinte crescute de testare a unor noi metode si structuri organizationale decit considerarea in bloc a tuturor eforturilor nationale, in cadrul unui model mondial care nu semnaleaza decit similitudini superficiale, mascind disparitati esentiale.

De multe ori se spune ca reforma sectorului public, in cadrul mai larg al noului management public, este acompaniata de o schimbare fundamentala a valorilor. Rentabilitatea costurilor, eficacitatea si raportul calitate- pret reprezinta valori esentiale si criterii de masura ale formelor de exercitare a serviciului public. Aceste valori subliniaza in mod egal tentativa de debirocratizare a sectorului public prin intermediul descentralizarii si comercializarii si de transformare a culturii functionarilor, lucru ce semnifica un nou regim de motivare, noi conditii de munca, recompense si sanctiuni. Valorile esentiale pot fi recapitulate prin intermediul valorii de eficacitate ; atit aparatorii cit si scepticii reformei au un punct comun: uzeaza de argumentele lor in cadrul unui discurs asupra eficacitatii, primii aparind reforma ca fiind singurul mod de a creste eficacitatea in timp ce cei din urma sint ingrijorati de faptul ca reforma ar creste eficacitatea in detrimentul altor valori( cum ar fi echitatea) si consideratii. Nici una din cele doua parti nu a contestat faptul ca reforma sectorului public vizeaza eficacitatea si ca ea poate fi ameliorata. Se poate considera, intr-un sens, ca aceasta noua conceptie a reformei constituie o negatie a modelului traditional de administratie publica caracterizata prin dubla dihotomie politica/ administratie si printr-o organizare birocratica sau ceea ce a fost descris ca un model de gestiune administrativa in masura in care denota initierea unui model “ postbirocratic”.

Regimul birocratic de tip traditional pe care reforma sectorului public de tipul noului management public il vizeaza in vederea schimbarii nu este un regim”ineficace”. Din contra, modelul birocratic weberian implica importanta capitala a eficacitatii si rationalitatii; Weber a afirmat ca tipul pur birocratic de organizare administrativa era capabil sa atinga cel mai inalt grad de eficacitate si ca este in acest sens cel mai rational mijloc cunoscut de a exercita puterea asupra fiintelor umane.

Istoric, modelul traditional de administratie publica a fost rezultatul unui amalgam de elemente institutionale provenind din diferite contexte in diferite epoci si neavind in mod neaparat acelasi tip de logica instititionala. Preocuparea europeana pentru administratie publica a fost marcata de un trecut imperial, monocratic, centrindu- se semnificativ asupra perfectiunii clasei guvernante. Serviciile publice ale Frantei lui Napoleon sau ale Prusiei lui Frederic cel Mare au fost bazate pe o organizare militara, urmind aceleasi principii ale centralizarii, disciplinei si solidaritatii unei “clase de ofiteri”. Aceste caracteristici clasice ale birocratiilor europene au fost ulterior rationalizate de Weber.

Demersul american de ameliorare a administratiei publice a pornit de la cu totul alta realitate, rivalitatile si conflictele rezultind din sistemul clientelismului politic( considerat a paraliza administratia publica). Noua administratie publica “progresista” va incerca sa elimine coruptia si incompetenta asociata spoil systemului. Apelul lui Wilson in anii 1880 pentru o separare a administratiei de politica a reprezentat o tentativa de depolitizare a administratiei publice prin intermediul profesionalizarii si vocatiei. Putem deci considera ca la finalul secolului eficacitatea administratiei publice a fost definita atit din punct de vedere organizational cit si politic, in cadrul problemelor specifice de guvernare care s- au pus in aceasta epoca.

In anii ’80 contextul administratiei publice s-a schimbat pe baza problemelor puse de intelectualii scolii economice a alegerii publice(public choice), care au caracterizat comportamentul birocratic ca un comportament esential ineficace si axat pe maximizarea bugetului. Cum a remarcat Frederickson, in literatura asupra reinventarii guvernamintului se sustine ca modelul birocratic este cel care pune probleme si ca “teza antibirocratica a reinventarii guvernamintului convine cu siguranta epocii contemporane”.

Nu este deci nimic nou in preocuparea preponderenta inspre” eficacitate” a noului management public. Ceea ce a aparut clar de-a lungul timpului au fost opiniile si teoriile ce s- au schimbat perpetuu asupra cauzelor si surselor de ineficacitate a guvernului, asupra a ceea ce semnifica eficacitatea si cum va fi realizata. Noul management public, ca si tendintele anterioare in materie de reforma administrativa, a facut apel la o serie asemanatoare de valori esentiale. Ceea ce este cu adevarat nou in reforma contemporana a sectorului public nu sint temele centrale de eficacitate si competenta manageriala ci noile contexte politice si ideologice in interiorul carora aceste teme sint rearticulate( sau reinventate) si care fac ca aceste teme sa figureze in agenda reformelor.

Fundamentele noului management public dau impresia ca reforma sectorului public este antibirocratica. Neincrederea fata de puterea birocratica si tendintele de expansiune ale elitelor birocratice au produs schimbarile bazate pe descoperirea “noilor modele”.Contrar originii aparent antibirocratice a reformelor sectorului public nu putem concluziona imediat ca aceste reforme produc un model antibirocratic mondial. Hood remarca faptul ca managementul public va fi in viitor mult mai diversificat din doua motive: in spatele criticii aparent concordante asupra administratiei publice exista o diversitate in agenda reformelor exista posibilitati variate intre solutii “etatice” si solutii”de piata” in cadrul reformelor managementului public, pentru ca transformarea statului birocratiei publice nu inseamna pur si simplu simplu un stat minimal.

Este evident faptul ca noul management public se bazeaza pe elemente cum ar fi chiar privatizarea, pe punerea in discutie a performantelor statului birocratic sau pe “rationalismul economic”.Totusi, privind mai atent NMP ca strategie de reforma, el poate fi considerat a se situa in favoarea sectorului public odata ce cauta sa reformeze birocratia in loc sa o inlature( privatizarea ar putea avea in schimb acest efect). De fapt se pot identifica doua tipuri de atacuri la adresa birocratiei:

  1. unul care vine de la dreapta si este reprezentat de partizanii privatizarii; acestia incita la inlocuirea puterii guvernamentale prin concurenta pietei
  2. un altul de la stinga, ce incita la intarirea guvenului si cresterea spiritului sau de competitie

Exista o neta distinctie intre agenda de reforme a celor care sint in favoarea privatizarii si a celor care pledeaza pentru reinventarea guvernamintului. Noul management public tine de cei din urma si se poate considera a fi o strategie care vizeaza sa “salveze” guvernamintul si sa il remodeleze prin reinventare; aceasta strategie constituie o solutie de management pentru tratarea unei solutii politice. Cum personalul si beneficiarii serviciilor publice sint preocupati de impactul negativ pe care o privatizare totala poate sa il aiba asupra interesului lor, o reforma orientata pe NMP constituie o posibilitate mai acceptabila.

Pentru a estima la justa sa valoare reforma sectorului public trebuie inteleasa politica de reforme. Putem considera ca la acest moment si din acest punct particular de vedere politica contine in mod esential trei grupe de actori:

  1. conducatorii politici
  2. inaltii funtionari de la nivel central
  3. managerii operationali

Coordonatorii politicii incearca sa exercite un control politic asupra birocratiei, agentiile centrale incearca sa exerseze un control politic asupra departamentelor de pe teren/ din teritoriu, iar acestea din urma incearca sa aprofundeze autonomia lor in materie de management operational si de management al resurselor umane fata de nivelul central.

Managerialismul a furnizat leaderilor politici( ministri si politicieni) o abordare globala si strategica pentru a exercita un control mai eficace asupra performantelor birocratice- lucru total diferit de discursul clasic al libertatii manageriale. Un studiu al reformelor recente ale serviciului public anglo american   a aratat ca anii’80 au constituit un “mediu ostil” birocratiei din serviciile publice. Oricum, orientarea functionarilor spre “managerialism” nu a antrenat o diluare a controlului politic. Odata ce functionarii sunt pusi intr-o situatie responsabilizanta fata de clienti si de piata ei trebuie, in mod egal, sa “dea socoteala” politicienilor. De multe ori schimbarea manageriala in cadrul sectorului public a fost legata de problema controlului politic; in Marea Britanie guvernul conservator s-a orientat spre managerialism, in parte, pentru a pune in aplicare o agenda politica, facind recurs la tehnici ale sectorului privat pentru a intari controlul politic , reduce autonomia profesionala si slabi sindicatele in sectorul public. Exista numeroase exemple in istoria administrativa de recurs la reforme administrative si de management ca mijloc de a realiza un obiectiv politic( spre ex.reforma Fulton sau initiativa CPRSC-Central Policy Review Staff in Marea Britanie la debutul anilor ‘70) Aceste reforme au fost abandonate datorita modificarii cllimatului politic, odata cu sosirea unui nou guvern avind o agenda si o strategie politica diferita.

Daca institutiile sunt percepute ca fiind “scene politice” unde contestarea, negocierea si lupta intre diferitele grupuri si rationalitati sunt elemente rutiniere, procesul de schimbare organizationala tinde sa influenteze intensitatea acestor lupte.Un aranjament institutional existent reprezinta o ordine si o schema stabilita de repartizare a intereselor si valorilor intre diferitele persoane vizate. Posibila aparitie a unor divergente si conflicte provocate de noile puncte de contestare generate de toate procesele de reforma( probleme de putere, autonomie, cultura, conditii de munca, etc) constituie un fapt inerent al vietii unei organizatii.

Interpretarea “mondializanta” a procesului de reforma a sectorului public este, asa cum s-a putut constata, discutabila. Chiar daca putem distinge o anumita convergenta in termeni de reforma si obiective generale ale reformei( ce constau in punerea in practica a unui cadru de structuri si programe ce permit guvernelor sa realizeze o perfomanta crescuta si o guvernare mai eficace in contextul unor circumstate economico- sociale schimbatoare), mijloacele angajate pentru realizarea obiectivelor variaza considerabil in ceea ce priveste punctul de greutate al reformelor, in functie de istorie, politica si caracteristici institutionale ale tarilor implicate. Motivele si stilurile de reforma variaza de la o tara la alta.



In ciuda revendicarii anti-birocratice sau post birocratice a reformei sectorului public, rezultatul procesului de reforma este mai putin sigur in masura in care comporta negocieri institutionale, ce include tendinta functionarilor sau expertilor de a-si reconstitui puterea, autonomia si dominatia in interiorul unei culturi si a unui context nou, de tip “managerial”. Trebuie deci reexaminat, in cadrul reformei sectorului public, ceea ce s-a schimbat in mod real in termeni de valori si relatii de putere. Valoarea de eficacitate de care se face caz in cadrul reformei sectorului public nu este noua decit din punctul de vedere al articularii retorice. Nu putem presupune automat faptul ca descentralizarea si comercializarea antreneaza in mod necesar sfirsitul birocratiei si ascensiunea cetatenilor in postura de consumatori sau clienti ai serviciilor publice. Reforma sectorului public poate avea, de fapt, ca efect o crestere a gradului de putere a managerilor publici si nu neaparat a cetatenilor.

Din perspectiva particulara a Romaniei, insusirea acestor concluzii poate semnifica doua lucruri:

  1. fie o folosire a teoriei diversitatii proceselor de reforma pentru justificarea unui conservatorism administrativ axat pe pastrarea unui model birocratic prin excelenta, si bazat, dincolo de declaratii superficiale referitoare la “integrare” sau “modernizare”, pe ideea simplista si periculoasa a “unicitatii” statutului si situatiei societatii romanesti( teza ca am fi diferiti si ca nici un model, oricit de viabil s-ar arata in alte admininistratii din vestul sau estul Europei si din Statele Unite nu poate fi aplicat in Romania); aceasta abordare, extrem de prezenta in cadrul multor centre de putere ce influenteaza evolutia sistemului administrativ romanesc reprezinta unul din pericolele majore la adresa unei evolutii pozitive a administratiei publice din Romania.
  2. fie intelegerea unui fenomen, nu numai vizibil ci si inevitabil in orice democratie ce doreste sa isi eficientizeze sistemul administrativ, sa raspunda noului tip de asteptari ale cetateanului si noilor realitati ale unei societati globale si informatizate

Aceasta ultima abordare nu poate fi conceputa in afara promovarii unui model de managerialism distinct de modelul birocratic traditional si integrat intr-un nou tip de cultura axata pe rezultate intr-un sector public mai putin centralizat. Concentrarea in directia reformelor manageriale poate semnifica o multitudine de abordari:

    • limitarea dimensiunilor sectorului public
    • descentralizare
    • deconcentrarea in interiorul serviciilor guvernamentale
    • recursul la mecanisme de tip piata
    • noi roluri/ abilitati pentru entitatile guvernamentale
    • initierea unui effort de constructie/ ameliorare a managementului proceselor politice, managementului performantelor, managementul resurselor financiare, managementul resurselor umane, managementul tehnologiei si informatiei, etc
    • ameliorarea relatiilor cu cetateanul.

Dincolo de aceste tehnici particulare este insa extrem de necesara constientizarea tipului de logica ce sta la baza reformei sectorului public( necesitatea “modernizarii”, “integrarii”,etc), si a directiei inspre care este orientata reforma( limitarea dimensiunilor sectorului public/ ameliorarea performantelor, etc). Mai mult decit orice, este insa necesara o vointa politica vizibila, coerenta si ferma in directia reformei administrative; mijloacele la care face apel acest proces de reforma pot fi diferite, dar ele nu au nici o semnificatie si nici o finalitate in lipsa initiativelor reale de reformare a serviciului public in Romania.
















II SITUATIA ACTUALA A REFORMA ADMINISTRATIEI PUBLICE



In vederea realizarii atat a obiectivelor programului de guvernare prezentat in decembrie 2000 si aprobat de Parlament, cat si a obiectivelor ce rezulta pentru Romania, in calitate de tara candidata in procesul de aderare la Uniunea Europeana, in anul 2001 se impune continuarea procesului de reforma legislativa si institutionala in administratia publica, pentru a facilita si accelera procesul de adoptare a legislatiei comunitare.

In abordarea reformei in administratia publica, Guvernul a respectat si aplica urmatoarele principii:

  • separarea functiilor politice de cele administrative;
  • crearea si consolidarii unui corp al functionarilor publici de cariera, profesional si neutru politic;
  • definirea clara a rolului, responsabilitatilor si relatiilor intre institutii;
  • subsidiaritatea;
  • autonomia decizionala, administrativa si financiara;
  • transparenta actului de guvernare si administrativ;
  • simplificarea procedurilor si legislatiei;
  • respectul fata de cetatean, apropierea administratiei fata de acesta.

In scopul simplificarii si optimizarii procesului decizional s-a realizat o restructurare a Guvernului Romaniei. Scopurile urmarite prin reorganizarea Guvernului au vizat:

eficientizarea actului de guvernare;

reorientarea activitatii unor ministere si reducerea unui numar important de agentii guvernamentale;

trecerea agentiilor guvernamentale in subordinea sau coordonarea ministerelor in vederea asigurarii unei activitati coerente si eficiente, a unor relatii functionale normale;

infiintarea unor ministere noi, pentru a raspunde prioritatilor de relansare economica si de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana;

unificarea si transformarea unor agentii guvernamentale dovedite ca ineficiente, in ministere;

infiintarea in structura organizatorica a ministerelor a unor oficii, conduse de secretari de stat, pentru: relatia cu parlamentul, sindicatele si patronatul; integrare europeana si relatii externe; investitori straini si autohtoni

reducerea substantiala a numarului persoanelor cu functii de conducere din administratia publica centrala

Pentru eficientizarea activitatii administratiei publice centrale, recent s-a adoptat de catre Parlament Legea privind organizarea si functionarea Guvernului si a ministerelor – act normativ deosebit de important si necesar in procesul de accelerare a reformei din administratia publica

Prin Ordonanta de Urgenta nr.2/2001 si alte acte normative, s-au luat unele masuri privind infiintarea, organizarea/reorganizarea si imbunatatirea functionarii unor ministere - ca organe de specialitate ale administratiei publice centrale, dupa cum urmeaza:

Ministerul Integrarii Europene;

Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, prin reorganizarea Consiliului de Coordonare Economico – Financiara a Directiei Generale de Prognoza din subordinea Ministerului Finantelor si a Agentiei Nationale pentru Dezvoltare Regionala, care au fost desfiintate;

Ministerul Finantelor Publice;

Ministerul Industriei si Resurselor;

Ministerul Apelor si Protectiei Mediului;

Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilo;

Ministerul Lucrarilor Publice, Transportului si Locuintei prin desfiintarea Ministerul Transporturilor si Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului;

Ministerul Turismului;

Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatiei;

Ministerul Educatiei si Cercetarii prin reorganizarea Ministerului Educatiei Nationale si a Agentiei Nationale pentru Stiinta, Tehnologie si Inovare, care s-au desfiintat;

Ministerul Culturii si Cultelor prin reorganizarea Ministerului Culturii si a Secretariatului de Stat pentru Culte;

Ministerul Sanatatii si Familiei;

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatie;

Ministerul Informatiilor Publice;

Autoritatea Nationala pentru Protectia Copiilor si Adoptii;

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor prin reorganizarea Oficiului pentru Protectia Consumatorului;

Prin Hotararea Guvernului nr. 8/2001 se organizeaza si functioneaza Ministerul Administratiei Publice, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale in subordinea Guvernului. Ministerul Administratiei Publice, ca minister de sinteza, asigura aplicarea strategiei si a Programului Guvernului in domeniul administratiei publice locale si monitorizeaza in numele Guvernului elaborarea si aplicarea programelor de reforma de catre ministere si celelalte autoritati ale administratiei publice centrale.

In subordonarea Ministerului Administratiei Publice functioneaza urmatoarele autoritati publice centrale: Agentia Nationala a Functionarilor Publici si Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie. Agentia Nationala a Functionarilor Publici are rolul de a fundamenta si promova organizarea si functionarea sistemului pentru managementul resurselor umane din administratia publica.

Procesul de restructurare s-a extins si la nivelul ministerelor si a organelor de specialitate din subordinea Guvernului si are in vedere urmatoarele:

perfectionarea structurilor organizatorice interne;

reproiectarea procedurilor administrative, prin eliminarea suprapunerilor si a discordantelor;

scurtarea procesului decizional;

cresterea operativitatii in activitatea proprie fiecarei structuri institutionale;

restrangerea numarului posturilor de conducere in scopul sporirii eficientei si calitatii actului decizional;

reducerea si optimizarea reglementarilor pentru a deveni eficiente in folosul contribuabililor si al intreprinzatorilor;

externalizarea activitatilor in conditii de eficienta si operativitate;



reducerea drastica a costurilor administratiei publice, prin oprirea risipei de resurse si printr-o activitate eficienta a functionarilor publici;

promovarea unor criterii de performanta pentru functionarii publici;

concentrarea atentiei asupra cetateanului in dubla sa calitate de beneficiar al serviciilor si de contribuabil.

Tinand cont de complexitatea procesului de reforma a administratiei publice, un rol insemnat s-a acordat realizarii cadrului legislativ adecvat pentru implementarea urmatoarelor legi:

Legea privind Statutul functionarilor publici, cu scopul de a depolitiza functia publica, de a asigura stabilitatea functionarilor publici si de a forma un corp de profesionisti eficace care sa castige increderea populatiei in serviciul public si sa devina un partener de dialog social competent;

Legea privind raspunderea ministeriala, care reglementeaza formele de responsabilitate legala (civila, financiara si penala) a membrilor Guvernului;

Legea privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, Legea privind regimul concesiunilor, Legea privind finantele publice locale, care creeaza cadrul legal pentru favorizarea investitiilor straine, dezvoltarea infrastructurii nationale, autonomia locala si functionarea parteneriatului public – privat, in scopul de a creste oferta de servicii publice de calitate;

Legea privind dezvoltarea regionala si Ordonanta de Urgenta privind zonele defavorizate, care stimuleaza parteneriatul la nivel local in domeniul economic si social, asigura facilitati pentru investitori in scopul relansarii economice si protectiei sociale si accesul la fondurile structurale si la fondul de coeziune sociala, in perspectiva aderarii la UE;

Legea privind stabilirea salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, care asigura motivarea personalului din administratia publica si promovarea pe criterii de eficienta si profesionalism a acestuia, conducand la imbunatatirea calitatii serviciilor publice.

A fost adoptata si se aplica Legea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar. Nearmonizarea exigentelor tehnice dintre cadastrul agricol si cadastrul general, impiedica in anumite zone inregistrarea titlurilor de proprietate emise in baza Legii fondului funciar, ceea ce creaza nemultumiri ale cetateanului, necesita costuri suplimentare si ingreuneaza circulatia juridica a terenurilor.

Datorita acestor deficiente, Guvernul a adoptat in sedinta din data de 25 aprilie 2001 Ordonanta de Urgenta privind restructurarea activitatii de profil prin crearea unui singur oficiu national de cadastru, care va raspunde de aplicarea corecta si concreta a Legii Fondului Funciar si a Legii cadastrului.

 In contextul armonizarii prevederilor legislative interne cu cele comunitare s-au elaborat si au fost adoptate urmatoarele acte normative:

· Legea administratiei publice locale care reglementeaza regimul general al autonomiei locale, defineste atributiile si competentele autoritatilor locale si intareste responsabilitatea alesilor locali fata de cetatean;

· Legea privind serviciile publice de gospodarie comunala, vizand dezvoltarea si descentralizarea activitatii serviciilor comunitare;



























III „SITUATIA ACTUALA



‚‚Autoritatile de la Bucuresti au anuntat masuri de reforma, intimplator sau nu, chiar inainte de vizita directorului general pentru extindere, Eneko Landaburu, o va face in aceasta saptamina in Romania. Oficialul european criticase, zilele trecute, autoritatile de la Bucuresti ca nu sint in stare sa cheltuiasca fondurile europene si sugerase ca Romania va trebui sa-si puna la punct un sistem mai flexibil de absorbtie a banilor care vin de la Uniunea Europeana. Probabil ca acesta e unul dintre motivele pentru care ministrul Cozmanca s-a grabit sa reia tema regionalizarii pe criterii economice si sa promita, din nou, reforme. Fondurile europene ar putea fi mult mai usor administrate daca ar ajunge direct la una dintre cele opt regiuni de dezvoltare deja existente si nu ar fi centralizate, cum se intimpla acum. Iar un guvernator peste patru sau cinci judete va sti, teoretic, sa negocieze si sa sustina mai bine proiectele de finantare de care comunitatile locale au nevoie. Numai ca daca guvernatorii vor fi propusi de actualele Agentii de Dezvoltare, asa cum prevede proiectul ministrului Cozmanca, riscul e ca in fruntea regiunilor sa ajunga oameni profund corupti si care au invatat cum sa dirijeze fondurile catre propriile lor firme sau catre oamenii puterii. E de notorietate scandalul creditelor PHARE de la Sibiu, unde banii au ajuns la firmele unor sefi din administratia locala, sau cazul baronului PSD Nicolae Mischie, care si-a pus pe picioare o afacere cu bani de la UE si a incercat sa obtina noi credite. Iar daca tot guvernul va avea ultimul cuvint de spus la numirea guvernatorilor - potentiali clienti politici -, atunci riscul este sa se schimbe doar forma de organizare administrativa, iar fondul sa ramina mai departe viciat.

In Romania exista, din 1998, opt regiuni de dezvoltare. Acestea s-au creat in ideea dezvoltarii economice a zonelor si nu sint independente administrativ, asa cum sint intr-un stat federal. Cele opt regiuni de dezvoltare functioneaza paralel cu cele 41 de structuri judetene. In prezent, pentru derularea fondurilor europene exista opt agentii de dezvoltare regionala. Au fost create in 1998 consiliile pentru dezvoltarea regionala ale regiunilor Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest, Centru, Nord Est si regiunea Bucuresti. Aceste regiuni de dezvoltare au fost infiintate ca urmare a recomandarii UE, care apreciaza ca  judetul este o formatiune prea mica, iar tara intreaga un teritoriu prea mare pentru a putea fi asimilata cu regiunile din tarile membre ale acesteia. Potrivit declaratiei politice asupra regionalismului, adoptata in 1996 de Adunarea Regiunilor Europei, structura de baza a regiunii este formata dintr-o adunare reprezentativa (un fel de miniparlament) si un organ executiv (un fel de miniguvern). Dintre tarile foste comuniste, Polonia a adoptat, in 1998, o lege care comasa cele 49 de judete in 16 regiuni. Regiunile sint conduse deopotriva de maresal (guvernatorul vicepresedintele democrat Viorel Pana.

PNL: Inca o structura birocratica

Vicepresedintele PNL, senatorul Gheorghe Flutur, considera ca propunerea face parte din arsenalul de idei al PSD care au ca subiect distragerea atentiei opiniei publice de la problemele majore ale tarii. “Numirea a opt guvernatori pentru tot atitea regiuni va avea ca efect doar crearea a inca unei structuri birocratice, si nu pe acela de a crea o structura necesara, functionala din punct de vedere economic. PNL s-a pronuntat intotdeauna pentru descentralizare, autonomie locala si debirocratizare, dar, personal, cred ca aceasta noua structura intermediara va accentua birocratia in Romania”, sustine senatorul liberal. Gheorghe Flutur apreciaza ca se va reusi, mai degraba, “o legitimare a unor lideri zonali care exista deja”.

UDMR: Este o chestiune potrivita

Regionalizarea este o problema care a stirnit reactii la momentul deciziei de impartire a Romaniei pe zone de dezvoltare, dar acum trebuie considerata “o optiune europeana”, afirma senatorul UDMR Seres Denes, presedintele Comisiei de administratie publica din Senat. “Se pune problema ca acestor regiuni sa le dam si atribute administrative sau sa ramina pur regiuni de dezvoltare. Eu cred ca numirea a opt guvernatori pentru fiecare regiune este o chestiune potrivita. Trebuie insa sa acordam importanta optiunii judetelor privind constituirea regiunilor, dupa interesele comune”, a declarat senatorul Seres Denes.

PRM: Regionalizarea poate duce la dezmembrare

Deputatul PRM Augustin Lucian Bolcas considera ca tendintele de regionalizare a Romaniei “independent de forma pe care o imbratiseaza, sint tendinte centrifuge, care pot foarte usor sa duca la dezmembrarea tarii”. El sustine ca, in administratie, preponderenta este traditia si aminteste ca traditia, in cazul tarii noastre, este una a judetelor. “Simpla aliniere la unele protocoale europene poate avea consecinte deosebit de grave, pe care cei care le lanseaza ori nu le au in vedere, ori putin le pasa de ele”, declara Augustin Lucian Bolcas.

Ion Iliescu: “Sint de neconceput oaze de prosperitate intr-un desert de saracie”

Sefului statului nu-i suna bine ideea regionalizarii Romaniei, declarindu-se “adversarul fatis al oricaror tentative de a scoate una sau alta dintre zonele tarii din ansamblul statului national unitar roman”. Presedintele Ion Iliescu a declarat, la Cluj-Napoca, ca procesul de reforma al administratiei este strins legat de descentralizarea la nivelul administratiei locale, dar ca acesta nu trebuie sa dea nastere unor tendinte secesioniste. “Fiecare comunitate are datoria de a-si lua destinul in propriile miini, fara a uita un lucru esential: nu exista solutii individuale la problemele generale ale Romaniei. Sint de neconceput oaze de prosperitate intr-un desert de saracie”, a declarat presedintele Iliescu, citat de Rompres. Seful statului a spus ca este necesara o “terapie de soc” care sa priveasca, in primul rind, administratia statului intrucit, “de multe ori, autonomia locala este un pretext pentru a cheltui banii publici dupa bunul plac al unora sau altora”.

Sorin Ionita, directorul Societatii Academice Romane: “Guvernul urmareste sa controleze banii primiti de la UE”

Directorul Societatii Academice Romane, Sorin Ionita, considera ca exista un dublu limbaj cu privire la introducerea sistemului de guvernare regional. “Un limbaj oficial, care spune ca scopul celor opt guvernatori este transparenta alocarii fondurilor UE, si un limbaj neoficial, in care guvernul urmareste controlul serios al banilor”, a spus Sorin Ionita. Directorul SAR a afirmat ca ideea executivului de a introduce guvernanti regionali nu reprezinta o mare revolutie, intrucit nu face decit sa se schimbe legitimitatea reprezentantului guvernului in teritoriu de la prefect la guvernator. “Ce vor face, vor infiinta opt posturi in plus, iar detinatorii functiilor vor fi aseviti executivului”, a mai spus Ionita, aratind ca este curios sa afle cine este pe lista guvernatorilor. El a mai declarat ca dezavantajele celor opt regiuni conduse de guvernatori sint suplimentarea structurilor administrative existente - prefectura, primarie, consiliu judetan -, precum si cresterea relatiilor clientelare. Potrivit lui Ionita, structurile statale din Europa difera de la o tara la alta: “Grecia si Portugalia au un control centralizat asupra fondurilor pe care le primesc de la UE, iar in Portugalia, agentia care se ocupa de banii le primesc de la UE, iar in Portugalia, agentia care se ocupa de banii UE se afla chiar in subordinea Ministerului de Interne”.

Eneko Landaburu: “Romania trebuie sa reformeze administratia”

Ideea regionalizarii si instituirii functiei de guvernator pentru cele opt regiuni de dezvoltare nu a fost lansata intimplator de PSD. Directorul general al Directiei Generale pentru Extindere din cadrul Comisiei Europene, Eneko Landaburu, va sosi miine la Bucuresti, intr-o vizita oficiala de doua zile, pentru a discuta cu presedintele Iliescu, premierul Nastase si reprezentanti ai Ministerului Integrarii Europene despre etapele procesului de integrare a Romaniei in UE. Saptamina trecuta, Eneko Landaburu  a criticat Romania pentru ca nu are capacitatea administrativa de a atrage fonduri alocate de Uniunea Europeana. Oficialul Comisiei Europene a mai avertizat guvernul ca pentru ca Romania sa adere la UE in 2007, in mod obligatoriu trebuie sa reformeze administratia, pe care o califica drept slaba. Directorul pentru extindere nu a facut insa referire la modul in care Romania ar trebui sa actioneze pentru a avea o administratie capabila sa foloseasca fondurile UE. Landaburu este intersat insa ca in 2006, cind Romania va primi o finantare de preaderare in valoare de peste un miliard de euro, aceasta suma “considerabila” sa fie chetuita “cu intelepciune si cu folos”. In plus, daca aceasta suma nu va fi utilizata in mod corect, atit Romania, cit si Comisia Europeana vor “da socoteala” in fata Parlamentului European si a statelor membre ale Uniunii, a mai spus Landaburu. Ministrul integrarii europene, Hildegard Puwak, s-a grabit sa il contrazica pe oficialul european si a negat ca ar exista o incapacitate a Romaniei de a absorbi fondurile UE. Ea l-a asigurat pe Landaburu ca exista un plan de intarire a capacitatii administrative a Romaniei, astfel incit, dupa 2006, cind se preconizeaza ca Romania va primi aproape un miliard de lei .”

Evenimentul Zilei, 20. 01.2003

Parerea cetateanului in privinta acestei probleme nu a fost ceruta. Dupa cu se vede parerea celui pentru care este facuta reforma nu este luata in calcul. Pe langa opinile guvernantilor si a opozitiei ar trebui sa stea si cea a poporului, in opinia mea. Poarte ar atenua impactu psiholocic pe care o sa-l aiba omul de rand cand nu o sa mai locuiasca intr-un judet ci intr-o regiune. Si asa romanul nu e obisnuit cu schimbarile. Poate de aceea oamenii politici nici nu s-au grabit sa schimbe ceva in Romania. Noroc cu Uniunea Europeana ca inainteaza!

Dar daca stau sa ma gandesc mai bine cred ca romani ar fi dispusi la o „criza nervoasa” doar, doar o sa le fie mai bine(luand in considerare ca banii primiti vor fi mai bine administrati). Cel putin sa se trateze de „crize de bine” nu de „crize de rau”. Parerea mea este subiectiva si cred ca nu am inca cunostintele necesare in domeniul administratiei publice(si poate sunt inca prea naiva), pentru a-mi expune si eu parerea. Cred ca o institutie supranationala ar fi mai porivita, in judecarea evolutiei si eficientei reformei publice in Romania.

Comisia Europeana este cea mai indicata sa dea o nota reformei administrative in Romania, deoarece ne fiind implicata direct, poate fii obiectiva. O privire din exterior este mai realista decat una din interiorul procesului de reforma.

Concluziile Comisiei Europene privind reforma administrativa de pana acum sunt: toate ministerele au fost restructurate dar aceasta a fost mai degraba rezultatul schimbarii de guvern decat al programului de reforma strategica. Anumite posturi au disparut in timp ce altele si-au schimbat responsabilitatile. Aceasta a dus la indepartarea multor functionari publici fie prin demisii fie prin concediere. Acest proces a subminat serios stabilitatea functiei publice la toate nivelurile administratiei publice. Numarul secretarilor de stat (numiti politic) a fost sporit semnificativ. Multi dintre ei au preluat responsabilitatile detinute de directorii generali (functionari publici de cariera).

Reorganizarea ministerelor a fost insotita de anuntarea unei reduceri de 30% din corpul functionarilor publici (astfel in septembrie 2001, dimensiunile acestui corp fusese redus cu 22%). Aceasta masura a redus nivelurile deja scazute ale capacitatii administrative si a lasat multe ministere importante cu personal insuficient. Nu exista o evidenta a unei supradimensionari sistematice cu personal in administratia centrala si operarea de reduceri substantiale in fiecare minister a ratat oportunitatea unei realocari a resurselor umane excedentare catre acele zone care aveau nevoie de personal suplimentar.



In termenii procesului, aceste concedieri au fost rezultatul unor teste scrise si, prin urmare, au urmarit prevederile Statutului functionarilor publici. Totusi, Agentia Nationala a Functionarilor Publici nu a fost implicata in nici o etapa. Aceasta nu numai ca ridica ingrijorari privind standardul acestor testari (care erau responsabilitatea fiecarui minister), dar indica deasemenea ca Agentia nu si-a indeplinit rolul de gardian al Statutului functionarilor publici.

In ciuda acestei reduceri, un val proaspat de recrutari a avut loc de asemenea mai ales pentru nou-infiintatele ministere. Multi dintre cei angajati in noile ministere sunt functionari angajati anterior de alte ministere ceea ce a facut dificila evaluarea reducerii totale a corpului functionarilor publici. Ca si in cazul disponibilizarii functionarilor, Agentia Nationala a Functionarilor Publici nu a fost implicata nici in supervizarea sau implementarea procesului de recrutare.

Un Institut National al Administratiei Publice a fost infiintat cu scopul imbunatatirii prevederilor privind trainingul functionarilor publici. Deoarece Institutul a deveni deplin functional in anul academic 2002-2003, nu este inca posibila evaluarea eficacitatii acestei institutii.

Comisia a pledat pentru ca o reforma a administratiei publice fundamental structurala ar trebui sa fie una dintre prioritatile urgente ale noului guvern.

Guvernul Romaniei a raspuns prin adoptarea Strategiei generale cu privire la accelerarea reformei in administratia publica si a unei strategii in domeniul e-government-ului. Un colegiu inter-ministerial, direct subordonat Primului-ministru, a fost infiintat pentru a monitoriza implementarea reformei strategice. O munca considerabila va fi necesara pentru a dezvolta in viitor aceasta strategie. Cu toate acestea, aceste dezvoltari sunt pasi inainte semnificativi si ar reprezenta fundatiile progresului viitor.

Entitatile responsabile cu reforma administrativa sunt Ministerul Administratiei Publice si Agentia Nationala a Functionarilor Publici dar propria lor capacitate operationala este limitata ca si influenta lor politica asupra altor ministere. Pentru ca programul de reforma sa reuseasca este esential ca aceste institutii sa fie considerabil intarite.

Adrian Nastase anunta o reforma administrativ-teritoriala dupa 2004: 'Va trebui sa vedem si la nivel local, intr-o prima faza pana in 2004, cum putem gandi cu responsabilitate, cu mai mare eficienta dezvoltarea regionala. In urmatorul ciclu electoral va trebui poate sa ne gandim si la o reforma propriu-zisa administrativ-teritoriala, pe baza unor evolutii si necesitati economice sau de descentralizare locala', a afirmat primul ministru, subliniand, ca este de preferat ca o astfel de dezbatere sa se desfasoare dupa momentul 2004, deoarece, 'daca am introduce in cei doi ani care au ramas pana la alegeri o astfel de tema importanta, ar insemna sa cream o bulversare a spatiului de dezbatere si sa dam posibilitatea manifestarii unor interese strict personale sau abordari demagogice'. Premierul a spus ca este necesar sa invatam din experienta europeana, pentru a putea fi compatibili cu modelul european in perspectiva integrarii in 2007 in Uniunea Europeana. 'Politica regionala nu este o modalitate prin care sa incurajam diferite insularizari in spatiul national, ci o modalitate de cooperare cu alte spatii europene. Nu este vorba de a dezvolta un provincialism in sens istoric, ci este nevoie de a dezvolta o politica pentru viitor', a spus Nastase, adaugand ca 'dezbaterile trebuie sa pregateasca intrarea Romaniei in modelul de dezvoltare europeana, dar tinand seama de specificitatea conditiilor din tara noastra'. Premierul a fost de parere ca reforma administrativa nu se poate realiza in conditiile unei economii neperformante, de aceea este nevoie de realizarea unei autonomii locale reale ca baza pentru punerea in aplicare a masurilor de reforma economica. 'Administratia nu inseamna o activitate pentru sine, iar dezvoltarea economica locala se inscrie in logica descentralizarii. Nu putem da la nivel local doar obligatia asigurarii activitatii de administratie, pastrand parghiile economice la nivel central.' El a criticat faptul ca in campania electorala se discuta mult despre judetele desfiintate. 'In Romania exista opt regiuni de dezvoltare dar exista insa semne de intrebare in legatura cu decupajele teritoriale, cu politica viitoare. Unii ar dori sa trecem de la 41 de judete la 60, la 70. Problema aceasta trebuie sa faca obiectul unei discutii serioase, intr-un moment cand trebuie sa avem o politica, care sa nu fie super-electorala. Trebuie sa acceptam la nivelul partidelor politice ca in aceasta chestiune trebuie multa responsabilitate. Cel mai usor este sa spui ca este nevoie de mai multe judete. Acest lucru ar insemna sa micsoram sfera de competenta', a mentionat Nastase, adaugand ca 'nu putem mari numarul judetelor si sa micsoram volumul resurselor alocate'.

Secretarul general al guvernului, Serban Mihailescu, a afirmat ca modificarea Constitutiei va avea in vedere si articolul referitor la unitatile administrativ-teritoriale, 'in sensul flexibilizarii lui', pentru a permite includerea conceptului de 'regiune'. Mihailescu a apreciat ca 'regionalizarea este un concept extrem de greu', existand sase modele in Europa. 'Noi il folosim pe cel de-al saselea privind autonomia economica si administrativa. Pana la o altfel de autonomie, este o dezbatere extrem de lunga', a spus ministrul pentru coordonarea SGG, raspunzand la o intrebare care viza modul in care este perceput conceptul de 'regionalizare' in Transilvania.

Pe de alta parte, directorul executiv al Congresului Puterilor Locale si Regionale din Europa (CPLRE), Rinaldo Locatelli, si Giovani di Stasi, presedintele Camerei Regiunilor, au evidentiat faptul ca la nivel european nu exista in momentul de fata un model unic in ceea ce priveste regionalizarea, model care sa poata fi recomandat tarilor candidate la integrarea europeana, existand sase modele ce s-au dezvoltat in concordanta cu caracteristicile si particularitatile fiecarui stat. Locatelli a aratat ca prin aparitia si functionarea acestor structuri - regiunile - are loc un transfer de competente de la nivel central la cel regional, competente ce vor fi girate mai bine in interesul cetateanului. El a mentionat ca la nivelul CPLRE este in curs de elaborare Carta Europeana a Autonomiei Regionale, dupa modelul Cartei Europene a Autonomiei Locale. Si ministrul integrarii europene, Hildegard Puwak, a fost de parere ca prin intermediul autoritatilor regionale afacerile publice se vor gestiona mult mai usor. La randul sau, seful Delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, a subliniat ca decizia privind unitatile administrativ-teritoriale apartine Romaniei, dar ca, dupa 2007, regiunile vor fi necesare pentru alocarea fondurilor comunitare-structurale, deoarece in acest fel pot fi mai usor urmarite in derularea lor.

Opt regiuni de dezvoltare Judetele, ca unitati teritorial-administrative, vor disparea dupa momentul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, cea mai mare structura administrativa urmand sa fie regiunea, a declarat, ieri, Mihai David, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii si Prognozei. 'Cele doua unitati teritorial-administrative, judetul si regiunea, vor functiona pentru un timp in paralel', a adaugat David, care explica necesitatea infiintarii regiunii ca unitate administrativa si prin posibilitatea accesarii unor fonduri alocate de Uniunea Europeana. Dupa aderarea la Uniunea Europeana, Romania nu va mai beneficia de fonduri Phare destinate tarilor candidate la aderare, ci printre altele, de asa numitele 'fonduri structurale'.

Refoma adminisrtatiei in Romania este necesara, numai in conditiile in care ea va fi relizata constiincios si va avea efecte pozitive . Sa nu facem o reforma doar ca asa spune Uniunea Europeana, ci pentru ca romanii au nevoie de ea.





























BIBLIOGRAFIE




COMISIA EUROPEANA RAPORTUL PRIVIND PROGRESUL ROMANIEI
PE CALEA ADERARII 2001

  • Wilson, W, The Study of Administration, in Classics of Public Administration,
  • www.polito.ubbcluj.ro-Impactul descentralizarii fiscale asupra autonomiei locale

www.guv.ro

www.map.ro

www.evz.ro

www.anfp-map.ro

www.isar.ro











CUPRINS








I Reforma si administratie publica

II SITUATIA ACTUALA A REFORMA ADMINISTRATIEI PUBLICE

III „SITUATIA ACTUALA”

PNL: Inca o structura birocratica

UDMR: Este o chestiune potrivita

PRM: Regionalizarea poate duce la dezmembrare

Ion Iliescu: “Sint de neconceput oaze de prosperitate intr-un desert de saracie”

Sorin Ionita, directorul Societatii Academice Romane: “Guvernul urmareste sa controleze banii primiti de la UE”

Eneko Landaburu: “Romania trebuie sa reformeze administratia”

Evenimentul Zilei, 20. 01.2003

BIBLIOGRAFIE













Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani