Teoria Generala a Dreptului
Tema : Izvoarele Dreptului
Vointa sociala generala pentru a deveni obligatorie pentru fiecare membru cat si pentru intreaga colectivitate umana trebuie exprimata prin norme care vor imbraca o anumita forma, denumita izvor de drept, motiv pentru care in literatura juridica se considera, in general, ca notiunea de izvor si cea de forma de exprimare a dreptului sunt sinonime.
Este
necesar a se face distinctie intre izvoarele materiale si izvoarele formale ale
dreptului. Izvoarele materiale, denumite si reale, sunt reprezentate de
realitatea exterioara, care determina actiunea legiuitorului. In consecinta,
prin izvor de drept, in sens material, intelegem viata sociala, economica si
culturala in complexitatea ei, progresul social care determina nasterea unor
reguli de drept si institutii.
Din punct de vedere juridic, ne
intereseaza in special izvoarele formale sau formele de exprimare a normelor de
drept.
Sensul juridic al notiunii de
'izvor formal al dreptului' surprinde o multitudine de aspecte si
modalitati prin care continutul normei de drept devine norma de conduita si se
impune ca model de urmat in relatiile sociale. Deci, izvorul formal al
dreptului il reprezinta regula de conduita prescrisa si exteriorizata, cuprinsa
intr-o anumita haina juridica.
Izvoarele de drept sunt
clasificate dupa diferite criterii:
A. Dupa modul de transmitere deosebim izvoarele scrise de izvoarele nescrise:
-obiceiul - izvor nescris
-norma juridica - norma scrisa
B.Dupa caracterul oficial sau neoficial al izvorului de drept:
-legea - izvor oficial
-obiceiul, doctrina - izvoare neoficiale.
C.Din punct de vedere ale modului de impunere:
-izvoare directe - actele normative
-izvoare indirecte - obiceiul sau normele elaborate de organizatiile nestatale
care pentru a deveni obligatorii trebuie sa fie validate de o autoritate
statala.
D.Dupa modul de creare a normei:
-izvoare creatoare: legea si cutuma, deoarece creaza legi noi
-izvoare interpretative:jurisprudenta si doctrina care interpreteaza legile
existente.
E.Enumerativ, izvoarele formale ale dreptului sunt:
-obiceiul juridic - cutuma;
-practica juridica - jurisprudenta
-precedentul juridic
-doctrina
-contractul normativ
-actul normativ.
OBICEIUL
JURIDIC (CUTUMA) Acesta este cel mai vechi izvor de
drept. Obiceiul sau cutuma reprezinta o forma de exprimare a unor reguli care
s-au format in timp si care sunt respectate in virtutea unor deprinderi
indelungate, fara sa fie impuse prin constrangere.
Pentru ca o anumita regula
obisnuielnica sa devina cutuma este necesar sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
-sa aiba un caracter uniform;
-sa se aplice in mod repetat ;
-sa aiba o anume dorata.
Astfel simpla repetare a unor
practici nu inseamna in mod necesar crearea unei cutume. Practica generatoare
de cutume trebuie sa fie uniforma, repetabila si sa aiba o durata in timp.
Toate aceste atribute trebuie sa se aplice simultan. In dreptul international o
anumita cutuma poate fi consfiintita si constatata de un organ de drept public.
Avand in vedere faptul ca aceasta
norma de drept nu este scrisa, ea se caracterizeaza prin o deosebita
mobilitate. Pentru a se constata continuitea normelor cutumiare, s-a impus
codificarea cutumelor. Codificarea are efectul intreruperii caracterului
evolutiv al cutumei, si de aceea, cu toate ca se poate forma o noua cutuma, ea
nu va putea contrazice norma cuprinsa intr-un cod de legi sau norma uniforma.
Cutuma se intemeiaza pe cazuri concrete, la care se face referire, fiind
evocate aceste cazuri ca precedente. In sistemul de drept anglo-saxon, dreptul
cutumiar este un important izvor al dreptului. De asemenea, in dreptul
international public, obiceiul juridic este izvor principal de drept alaturi de
tratat, reprezentand exprimarea tacita a consimta mantului statelor cu privire
la cunoasterea unor reguli determinate ca norme de conduita obligatorie in
relatiile dintre ele.
In Romania, pozitia dreptului
obisnuielnic (cutumiar) s-a pastrat puternica pana la inceputul veacului al
XIX-lea, alcatuind obiceiul pamantului sau legea romaneasca:JUS VALAHICUM sau
IUS VALACHORUM. Primele legi romanesti ale lui alexandru cel Bun, Vasile Lupu,
Matei Basarab, Codurile lui Calimach si Caragea lasau loc de manifestare fortei
obiceiului si faceau referire expresa la dreptul cutumiar. Dupa aparitia
Codului civil din 1864, rolul obiceiului se restrange, iar codul face trimitere
expresa prin cateva articole la obiceiul juridic: 548,600, 607, 1351, 1456,
1443..
In dreptul penal, este exclus
rolul cutumei, aici functionand principiul legalitatii pedepsei si
incriminarii: NULLA POENE SINE LEGE/ NULLA CRIMEN SINE LEGE - ceea ce presupune
intodeauna ca izvor al dreptului poate fi doar legea scrisa.
DOCTRINA
Cuprinde analizele, investigatiile,
interpretarile pe care specialistii in drept le dau fenomenului juridic.
Doctrina formeaza stiinta juridica al carei rol teoretic este indiscutabil,
atat in privinta explicarii si interpretarii stiintifice a materialului
normativ, cat si in opera de legiferare, in procesul de creare a dreptului, cat
si in activitatea practica de aplicare a dreptului.
In dreptul actual, doctrina nu
este considerata izvor de drept, insa acest lucru nu impieteaza cu nimic asupra
rolului indispensabil pe care ea il are in procesul legislativ si in procesul
practicii juridice. Solutiile si interpretarile doctrinare sunt intodeauna
fondate pe cazuri practice, pornind de la fapte reale, pe care apoi le
generalizeaza, le interpreteaza si le explica teoretic.
Doctrina a avut un deosebit rol in
procesul de creare a dreptului. Astfel, in dreptul roman, opiniile
jurisconsultilor Papinian, Ulpian, Paul erau considerate ca avand forta legii.
In Evul Mediu, doctrina a jucat, de asemenea, un rol important, datorita
obscuritatii si nesigurantei dreptului cutumiar, astfel ca judecatorii cautau
solutiile in comentariile juristilor.
Odata cu codificarea cutumei si
cuprinderea normelor juridice in legi, rolul doctrinei a scazut, fara ca el sa
dispara. In nian, Ulpian, Paul erau considerate ca avand forta legii. In Evul
Mediu, doctrina a jucat, de asemenea, un rol important, datorita obscuritatii
si nesigurantei dreptului cutumiar, astfel ca judecatorii cautau solutiile in
comentariile juristilor.
Cu toate ca judecatorul in
solutionarea litigiului nu este legat in hotararea pe care o da de o cauza
similara sau de un proces similar judecat de el insusi sau de o alta instanta,
practica judecatoreasca ajunge la solutii unitare in interpretarea si aplicarea
legii, iar in aceasta privinta un rol deosebit revine Curtii Supreme de
Justitie, care are competenta sa transeze in mod suveran conflictele dintre
instante si sa impuna o anumita interpretare prin decizii de indrumare pentru
aplicarea unitara a legii. Aceste decizii de indrumare ca si solutiile
constitutionale ale instantelor superioare sunt invocate ca precedente
judiciare, iar pe baza lor se solutioneaza cauzele cu care au fost sesizate
instantele.
In sistemele de drept anglo-saxon,
jurisprudenta este un important izvor de drept, dreptul comun fiind alcatuit
din hotararile judecatoresti si obiceiurile juridice. Judecatorul este nu numai
un interpret al legii, ci si un creator al ei, iar o cauza poate fi solutionata
pe baza unui precedent pronuntat cu sute de ani anterior.
CONTRACTUL NORMATIV
Contractul este in principiu un
act juridic individual, opera vointei a doua sau mai multe persoane, care
convin cu privire la nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi
juridice concrete, din care rezulta drepturi si obligatii ale partilor.
Exista totusi o anume categorie de
contracte, care nu privesc nemijlocit drepturile si obligatiile unor subiecte
de drept determinate, ele nereglementand raporturi juridice concrete, ci au in
vedere reglementarile cu caracter generic. Acestea sunt contractele normative
si in aceasta calitate sunt considerate ca izvor de drept, cu deosebire in
dreptul constitutional, dreptul international public sau dreptul muncii si
protectiei sociale.
In materia dreptului
constitutional, contractele normative pot fi concretizate pe scheletul tratatelor
incheiate intre statele ce urmeaza sa compuna o federatie, constituind izvor de
drept in organizarea si functionarea structurii federative a statelor.
In dreptul constitutional,
contractele normative pot aparea sub forma tratatelor internationale, care
reprezinta expresia consimtamantului statelor semnatare si in aceasta masura
este considerat izvor de drept.
In dreptul muncii si securitatii sociale, contractul normativ apare sub forma
contractelor colective de munca in care se prevad conditiile generale ale
organizarii procesului muncii, iar pe baza lor se incheie contractele
individuale de munca.
ACTUL NORMATIV Actul normativ sau legea are in
prezent cea mai mare importanta in sistemul izvoarelor de drept. Dupa ce a
inceput actiunea de codificare, legea a capatat o importanta deosebita. Prin
?legea ca izvor de drept? nu vom intelege numai normele elaborate de organul
reprezentativ - Parlamentul, ci orice reguli de drept cu caracter obligatoriu
cuprinse in diverse acte normative elaborate de organele statului abilitate sa
elaboreze acte normative. Totalitatea actelor normative alcatuiesc dreptul
scris.
Actul normativ cuprinde norme
generale obligatorii a caror aplicare poate fi realizata si prin intermediul
fortei de constrangere a statului. Pozitia predominanta a actului normativ in
izvoarele de drept din statele moderne este determinata de necesitatea de a se
asigura securitatea si stabilitatea raporturilor sociale. Principiul
legalitatii implica subordonarea neconditionata a participantilor la raportul
juridic fata de dispozitiile normative, insa pentru ca aceasta conformare sa
poata deveni realitate, este necesar ca destinatarii normelor sa-si cunoasca
intr-o maniera clara si neechivoca drepturile si obligatiile, ceea ce se poate
realiza doar cand normele juridice sunt cuprinse in acte normative scrise.
La noi sistemul actelor
normative este alcatuit din legi, decrete, hotarari, ordonante, regulamente si
ordine, precum si decizii ale organelor administratiei publice locale. Intre
acestea, legile ocupa locul central, fiind elaborate de puterea legislativa,
care exprima vointa si interesele alegatorilor. Celelalte acte normative
trebuie sa se subordoneze legilor, fiind elaborate pe baza lor si in vederea
executarii acestora.
Legea se remarca prin cateva
trasaturi de baza:
' Are o procedura de elaborare speciala
' Are caracter normativ si impersonal
' Reprezinta o reglementare primara si originara in sensul ca relatiile
sociale trebuie sa-si gaseasca oglindirea normativa in continutul legilor si nu
al altor acte normative care au menirea de a dezvolta, explica si nuanta
reglementarile cuprinse in legi.
Dupa forta de aplicare, legile
pot fi: constitutionale, organice si ordinare.
Legile constitutionale - CONSTITUTIA - au cea mai mare forta juridica deoarece
acestea fixeaza regulile esentiale de organizare si functionare a ordinii de
stat.
Legile organice reglementeaza domeniile expres prevazute in Constitutie si au o
procedura speciala de adoptare presupunand o majoritate calificata a organului
legiuitor.
BIBLIOGRAFIE
Lect.Univ Dr Baran Nicolae ,Teoria Generala a Dreptului
Adam Popescu , Teoria Generala a Dreptului , Ed.Fundatia Romania De Maine , Buc , 2001
Dorin Clocotici ,Teoria Generala a Dreptului , Ed.Europolis , Ct , 2002
