drept - criminalitatea, infractiunea



ASPECTE INTRODUCTIVE

Lichidarea criminalitatii in perioada actuala este si constituie nu numai sarcina organelor de drept corespunzatoare, dar si a oricarei persoane care este cointeresata ca in societate sa domine o atmosfera morala ridicata, stimulind in acest mod inlaturarea actelor de huliganism, a furturilor, omorurilor etc.

Dar, pentru ca cetateanul sa manifeste actiuni impotriva actelor criminale, trebuie, in primul rind, ca el sa dispuna de un grad inalt de constiinta si cultura politica. Lupta contra atacurilor antisociale tin de morala si demnitatea fiecarei persoane imparte, reprezentind niste valori care caracterizeaza personalitatea umana. Uneori aceasta lupta atrage dupa sine provocarea de daune atacantului, acest lucru fiind legitim, pentru ca chiar legea prevede dreptul la legitima aparare.



Legitima aparare este una din conditiile care inlatura caracterul social periculos al faptei, tema abordata pe parcursu acestei lucrari.

Lucrarea in cauza, care are tema “Conditiile care inlatura caracterul social periculos al faptei” abordeaza atit problema legitimei aparari cit si problema starii de extrema necesitate, precum si problema retinerii legitime a infractorului. Conditiile enumerate nu sunt unice, dar duparolul lor sunt cele mai importante. 28291zxb62ujq8g

Principalele probleme abordate in lucrare nu au avut sarcina de a arata rolul si locul acestor institute in luprta cu criminalitatea. Aparind interesele statului, societatii ori persoanei de la atacul social periculos prin inremediul legitimei aparari, cetateanul are drepturi largi si garantii speciale. O conditie importanta pentru ridicarea nuvelului de activitatea cetatenilor pentru peintimpinarea atacului si ale faptelor social periculoase o are rationalizarea jusra si aplicarea legitimei aparari si ale altor conditii care inlatura caracterul periculos al faptei.

O alta sarcina a lucrarii prezentate vizeaza imparte fiecare din conditiile mentionate si anume faptul neconfundarii lor, pentru a determina daca persoana care a realizat una din ele, poate purta sau poate fi lipsita de raspundere penala. Acest fapt reese din considerentul ca aceste conditii se aseamana dupa continut, dar au si unele trasaturi care le deosebesc. Sarcina lucrarii este de a evidentia rolul acestor institute in viata social politica a persoanei si de a ridica nivelul moral in lupta cu criminalitatea.

Lucrarea prezentata constituie doar o mica parte din volumul de lucrari asupra dreptului la legitima aparare, extrema necesitate si retinerea infractorului. Fiind o tema importanta cu caracter valorificator, ramine a fi si o problema a actualitatii, datorita faptului ca permanent sunt intilnite cazuri cind persoana este nevoita sa manifeste initiativa in starea de necesitate si sa apere sau sa se apere in cazul legitimei aparari ori la retinerea infractorului. Prin existenta acestor conditii se pot evita unele infractiuni si unele fapte, care dupa caracterul lor periculos atenteaza interesele statului si persoanei.

Cauzele de inlaturare a caracterului penal al faptei ar putea fi definite ca fiind acele imprejurari si situatii a carar existenta in timpul savirsirii faptei face, potrivit legii, ca realizarea vreuneia din trasaturile esentiale ale infractiunii sa devina imposibila. Aceste cauze produc efecte din momentu in care s-au ivit, dar pentru ca efectele lor sa opereze este necesar ca existenta starilor, situatiilor sau imprejurarilor respective sa fie constatate de organele judiciare. Existenta unei cauze care inlatura caracterul periculos al faptei impedica punerea in miscare a actiunii penale si poate fi studiata in orice stadiu al procesului penal. xj291z8262ujjq

Desi prin inlaturarea caracterului penal se inlatura implicit si raspunderea penala, cauzele cara inlatura caracterul penal nu trebuiesc confundate cu cauzele de inlaturare a raspunderii penale (amnistia, prescriptia, impacarea partilor) sau cu inlocuirea raspunderii penale.

Facindu-se distinctie intre aceste cauze trebuie de evintiat inca o data fiecare ocnditie imparte, pentru a arata importanta fiecarei insstitutii in viata sociala si pentru a nu le confunda in procesu examinarii infractiunii si determinarii pedepsei.

In executarea lucrarii a fost folosita literatura a autorilor romani cir si a celor straini, la bza fiind insa Codul Penal al R. Moldova: art. 13 – Legitima aparare, art. 14 – Extrema necesitate. Din

 

 

CAPITOLUL I. LEGITIMA APARARE – CA CIRCUMSTANTA CE INLATURA CARACTERUL PERICULOS AL FAPTEI

§1. NOTIUNI SI CARACTERE

In Codul Penal ea poate fi data, numai reesind din notiunea de infractiune si dirijindu-se de multitudinea de circumstante, care exclud pericolul faptei. Semnele inedite ale unei infractiuni sunt de regula, reesind de asemenea din Codul Penal al R. Moldova: pericolul social, vinovatia, pedeapsa etc. Aceste semne ale infractiunii sunt independente si creaza un tot intreg. Insa, este evident faptul, ca locul principal ii apartine primului semn, adica pericolului social. Anume el conditioneaza natura materiala si de clasa al infractiunii in societate, determina, de ce leguitorul a clasificat ca infractiune anumite fapte. Numai caracterul de pericol social determina in genere infractiunea, dar el trebuie sa fie neaparat in legatura cu celelalte semne ale infractiunii.

In literatura de specialitate, legitima aparare (impreuna cu extrema necesitate), de obicei, se caracterizeaza circumstante ce inlatura pericolul social al faptei, sau caracterul nelegitim, ori ca circumstanta care inlatura si una si alta. Uneori se mentioneaza, ca legitima aparare este acea circumstanta, care inlatura fapta periculoasa sau ca ea exclude raspunderea penala.

Insa, nici una din caracteristicile aduse legitimei aparari nu este indeajunsa. Nu trebuie sa limitam legitima aparare numai la faptul, ca ea este o circumstanta care inlatura pericolul social sau fapta periculoasa. Legitima aparare trebuie examinata ca asa o stare sau situatie, in care actiunile de aparare ale persoanei sunt lipsite de particularitatile infractiunii. Actiunea care nu prezinta pericol social, este lipsita de semnele infractiunii penale, de vinovatie si de pedeapsa. Rezulta, ca legitima aparare presupune lipsa semnelor de infractiune a faptei persoanei in momentul savirsirii ei.

Lipsa semnelor faptei periculoase in actiuni de aparare in legitima aparare, inseamna lipsa componentei de infractiune, care este baza raspunderii penale, dupa Codul Penal al Republicii Moldova. In asa situatie ar fi mai corect de vorbit nu despre eliberarea de la raspunderea penala pentru fapta savirsita in stare de legitima aparare, ci despre lipsa in acest caz a unei baze legitime de a fi trasa la raspundere persoana care se apara, daca legitima aparare corespunde situatiei. In asa fel, actiunile de aparare in legitima aparare nu se califica ca fapte periculoase li nici nu se pedepseste. Mai mult ca atit, sunt niste actiuni binevenite. Prin existenta starii de legitima aparare, nu se poate porni proces verbal, insa chiar daca se porneste, el este oprit conform codului de procedura penala, despre lipsa in fapta a componentei de infractiune.

Conform Codul Penal al Republicii Moldova, art. 13, nu constituie infractiune actiunea care intruneste trasatura unei fapte prevazuta de partea speciala a acestui Cod, ea a fost savirsita in stare de legitima aparare, adica pentru apararea intereselor tarii, a intereselor obstesti ale persoanei sau a dreptului celui ce apara ori a unei alte persoane impotriva unui atac periculos social, prin cauzarea unei vatamari celui care ataca, daca nu au fost depasite limitele legitimei aparari.

Apararea in stare de legitima apararea unui interes social sau personal constituie un drept al fiecarui cetatean al tarii, dar nici de cum nu este o obligatie de drept. Insa nu poate fi supus indoielii faptul, ca indeplinirea legitimei aparari este o obligatiune morala. Din acest punct de vedere, este privit faptul cind apararea unui interes social sau personal este in obligatia unei persoane, care isi executa obligatiile de serviciu. Refuzul de la aparare in astfel de cazuri nu va considerat ca neindeplinirea legitimei aparari, ci ca incalcarea legii, neindeplinirea obligatiunilor de serviciu. In literatura de specialitate exista o parere, dupa care, in multe cazuri dreptul la legitima aparare se transforma in obligatie de drept a indeplinirii ei.

In literatura de specialitate de peste hotare institutul legitimei aparari este de asemenea bine recunoscut si joaca un rol destul de important in viata fiecarei persoane. Dreptul englez recunoaste dupa fiecare cetatean dreptul la legitima aparare in caz de atac violent sau cu caracter de infractiune, ori daca fapta este indeplinita contra persoanei care indeplineste acest drept.

Referindu-ne la istoricul legitimei aparari, este necesar de mentionat ideile lui Heghel, care, reesind din teoria pedepsei ca drept de infractiune, vorbeste despre dreptul la legitima aparare ca un “adevar absolut mizer”.

Criminalistul rus Cristeacovski fundamenteaza dreptul la legitima aparare, ca fiind un drept natural al omului, reesind din teoria liberala. Asa filosofi ca Belinskii, Dobroliubov, Radiscev, Cernisevskii s. a. isi au contributia lor in filosofia dreptului penal si in deosebi au unele idei democratice referitor la legitima aparare. Reesind din conditiile perioadei date, ei indreptateau dreptul la legitima aparare al taranilor.

Continutul institutului dreptului la legitima aparare in literatura de specialitate si in Codul Penal al Republicii Moldova este determinat in primul rind, de cercul de interese pe care cetatenii pot sa si le apere in stare de legitima aparare si, in al doilea rind, cercul de persoane care dispun de dreptul la legitima aparare.

Codul Penal al Republicii Moldova evidentieaza un cerc larg de interese obstesti si individuale, aparate prin intermediul legitimei aparari, dar de asemenea si cercul de persoane, care dispun de dreptul real de a apara anumite interese in stare de legitima aparare. Conform Codului Penal al Republicii Moldova, art. 13, dreptul la legitima aparare apare in rezultatul atentatului ce prezinta pericol social pentru orice interes, atit social , cit si personal. De asemenea in acest articol se prevede posibilitatea apelarii la legitima aparare in cazul apararii intereselor tarii. Actiunile indreptate pentru apararea intereselor tarii se pot expune in forma de preintimpinare violenta sau act de diversiune – in cazul unui atac de teror, actiuni violente contra persoanelor care incalca hotarele tarii.

Codul Penal prevede legitima aparare pentru orice interes social. Legitima aparare a intereselor sociale prevede apararea proprietatii, etc. Ea este prevazuta de asemenea cind este pusa in pericol securitatea sociala si ordinea sociala. Ca drept exemplu, poate servi legitima aparare contra actiunilor de huliganism. Legitima aparare este prevazuta si in cazurile cind este pusa in pericol activitatea aparatului de stat sau autoritateea publica. De exemplu, a pune capat actiunilor unei persoane in mod violent, care impune reprezentantul puterii care indeplineste obligatii de drept public, sa indeplineasca niste obligatii nelegitime, etc.

Legitima aparare a intereselor statului, intereselor sociale, a proprietatii, este prevazuta aproximativ de toate codurile penale ale lumii.

Paralel cu permiterea apararii in stare de legitima aparare a intereselor sociale, dreptul penal permite larg legitima aparare a intereselor individuale. Reesind din principiile generale ale dreptului constitutional referitor la drepturile si libertatile cetatenilor, dreptul la legitima aparare a intereselor individuale prevede apararea in caz de necesitate a vietii, sanatatii, libertatii, demnitatii, proprietatii individuale si alte drepturi ale cetatenilor, ca dreptul la inviolabilitatea domiciliului. Codul Penal al Republicii Moldova prevede in art. 13 dreptul la legitima aparare pentru personalitate (individ) si drepturile persoanei care se apara.

O trasatura principiala a legitimei aparari este nu numai faptul ca cuprinde un cerc larg de interese care se pot apara, dar si recunoasterea dupa fiecare persoana a acestui drept ale carei interese sunt puse in pericol. Prin urmare, apararea in stare de legitima aparare nu numai ale intereselor unei persoane, dar si ale altor persoane reese din moralul persoanei, ea nu constitue o obligatie.

§2. CONDITIILE LEGITIMEI APARARI CE SE REFERA LA ATAC.

CONDITIILE LEGITIMEI APARARI CE SE REFERA LA APARARE.

Problema conditiilor actului de legitima aparare este foarte importanta, atit din punct de vedere teoretic cit si din punct de vedere practic. Teoria de drept penal si practica judiciara recunosc ca legitima aparare numai in cazul, daca ea satisface conditiile, care se refera la atac si la aparare. De aceea conditiile legitimei aparari se impart in doua grupe:

  • conditii, care se refera la atac;

  • conditii, care se refera la aparare;

Definind notiunea de legitima aparare, noi am aratat ca este o aparare de la o fapta social periculoasa, pe calea pricinuirii unor daune atacantului. Legitima aparare exclude pericolul social, nejustificind infaptuirea infractiunii prin existenta mai multor factori, care se refera atit la atac cit si la aparare.

Pentru a desemna legitima aparare ca un act legitim, care exclude pericolul social al faptei, trebuie de determinat existenta conditiilor atit a atacului cit si a apararii. Neluarea in consideratie a acestor conditii poate duce la faptul ca aceasta intrebare sa fie solutionata gresit. Existenta uneia sau mai multe conditii nu totdeauna creaza insasi situatia de legitima aparare. Pentru a determina starea de legitima aparare, este necesar de analizat fiecare din conditiile expuse in parte. Se intilnesc dificultati in determinarea legitimei aparari, deoarece nu se poate da o solutionare a tuturor cazurilor de legitima aparare. Fiecare caz este prea individual si acest lucru trebuie avut in vedere.

O analiza necorespunzatoare a conditiilor de legitima aparare, de regula, aduc la faptul ca lucratorii organelor de politie, ancheta, procuratura, nu intotdeauna i-au in vedere toate circumstantele care justifica actul de legitima aparare.

Conditiile legitime ale apararii, care se refera la atac sunt:

  • pericolul social al atacului;

  • existenta faptei periculoase;

Conditiile legitimei aparari, care se refera la aparare sunt:

  • apararea trebuie sa fie infaptuita pentru a cauza un prejudiciu numai persoanei care ataca, dar nicidecum altor persoane;

  • apararea este admisa pentru a respinge un act indreptat, atit contra intereselor colective cit si a celor individuale:

De alta parere se conduc В. Ф. Кириченко, И. И. Слутцкий in examinarea problemei conditiilor legitimei aparari. Кириченко clasifica aceste conditii in doua grupuri:

  • conditiile care se refera la aparitia si stingerea dreptului la de legitima aparare;

  • conditiile care determina limitele legitimei aparari;

И. И. Слутцкий numeste aceste grupe de conditii – infractiune – ca izvor al pericolului, care necesita aparare, si apararea legitima.

Un alt profesor de drept penal, Герцензон, propune o alta sistema de clasificare a conditiilor. El considera ca, conditiile care se refera la atac in stare de legitima aparare sunt:

  • atacul periculos prevazut de legea penala;

  • existenta pericolului infractiunii;

  • atacul indreptat contra intereselor statului, individului sau altor persoane;

М. И. Якубович nu este de acord cu o asemenea clasificare a conditiilor, care se refera numai la atac si cu faptul ca Герцензон nu vorbeste de pericolul social al infractiunii.

Esenta legitimei aparari, insa, consta in dreptul de aparare contra faptei social periculoase pe calea pricinuirii unor daune sau vatamari atacantului. Insa trebuie de recunoscut ca, nu numai apararea pasiva (preintimpinarea loviturilor sau evitarea lor), dar si apararea activa prin intermediul pricinuirii daunelor sau leziunilor, care previn infractiunea.

In practica se intilnesc cazuri cind unele judecitorii, neintelegind legea, presupun ca persoana care a fost supusa unui atac, nu este in drept sa se apere, daca are posibilitatea sa se apere prin fuga. Dar aplicarea legitimei aparari este posibila si in situatiile cind cel ce se apara a avut posibilitatea de a evita atacantul. In asa fel conditiile legitimei aparari au o mare importanta, deoarece se determina intr-adevar daca a fost aceasta o depasire sau o legitima aparare.

Deoarece am mentionat mai sus ca, conditiile legitimei aparari se impart in doua grupe, este cazul sa le examinam imparte.

Atacul trebuie sa fie socialmente periculos, sanctionat de legea penala ca infractiune si intreprins in mod intentionat. Dreptul de legitima aparare, care da posibilitatea de a preveni o fapta social periculoasa prin pricinuirea unor daune atacantului, apare la persoana, atunci cind are loc atentatul periculos ce lizeaza interesele statului, societatii, sau individului, ocrotite de lege. In ala fel, in legitima aparare, ca izvor al atacului este fapta social periculoasa a unei sau mai multe persoane. Apararea de la atacul animaleleor nu poate fi considerat ca legitima aparare. Astfel de actiuni pot fi examinate dupa regulile extremei necesitati.

In dreptul penal, legitima aparare este de drept numai atunci, cind a avut loc fapta social periculoasa. Pentru a determina drepturile la aparare, nu este necesar de constatat daca atacul a fost intentionat si pedepsit, adica daca este savirsit de o persoana cu capacitate de exercitiu deplina. Iata de ce trebuie de recunoscut legitima aparare si contra atacului, savirsit de catre o persoana incapabila, care dupa legislatia in vigoare nu este un subiect al infractiunii si, prin urmare, nu poate fi trasa la raspundere penala. Pentru persoana care se apara, actiunile celui incapabil de asemeni prezinta pericol, deorece pune in pericol viata si sanatatea ei.

Referitor la aceasta problema in literatura de specialitate exista diferite pareri. De exemplu, in anul 1928, profesorul А. А. Пионтковский, arata ca legitima aparare este permisa contra actiunilor persoanelor bolnave psihic, minorilor, deoarece actiunile lor pot prezenta pericol social, dar, reesind din caracterul subiectiv al unor sau altor momente nu duc la aplicarea pedepsei. В. Ф. Кириченко , este de aceeasi parere cu autorul anterior, spunind ca, pentru aparitia dreptului la legitima aparare este necesara existenta pericolului social al faptei, chiar daca nu poate fi pedepsit din punct de vedere penal si provine de la o persoana bolnava psihic. Alti autori atribuie legitima aparare contra persoanelor bolnave psihic la regulile de extrema necesitate.

Referitor la prima conditie trebuie sa mentionam ca, numarul faptelor considerate drept infractiune este strict limitat de legea penala. Nici o alta fapta, chiar care poate prezenta un pericol obiectiv-social daca nu este indicata in lege ca infractiune, nu poate fi pedepsita pe cale penala. Actiunile de acest fel nu creaza starea de legitima aparare. Nu se admite, de asemenea, legitima aparare cind este vorba de delicte sanctionate pe cale administrativa sau disciplinara. Astfel de aparare in asemenea cazuri pot fi considerate ca avind un caracter de samovolnicie.

Pentru a recunoaste starea de legitima aparare, atacul trebuie sa mai aiba si un caracter intentionat (direct sau eventual) si sa nu fie comis din imprudenta. De aceea nu putem accepta parerea lui Ткаченко, care afirma ca, legea penala declara ca baza a legitimei aparari atacul socialmente periculos, fara a concretiza gradul acestui pericol social, iar apararea legitima se admite contra tuturor incalcarilor de lege, inclusiv si contra delictelor disciplinare sau administrative.

Aceasta parere vine in contradictie cu legea, si anume cu art. 7, alineatul 2 din Codul Penal al R. Moldova, care prevede: “nu constitue infractiune actiunea sau inactiunea, care desi formal contine trasaturile unai infractiuni prevazute de legea penala, insa fiind lipsita de importanta, nu prezinta pericol social”. Prin urmare, numai infractiunile prevazute de Codul Penal sunt socilamente periculoase si, deci, numai contra acestor infractiuni se admite dreptul la legitima aparare. Toate celelalte incalcari nu au aceasta trasatura, adica ele nu prezinta un pericol social. In caz contrar, ele ar fi fost prevazute de lege ca infractiuni.

Atacul trebuie sa fie material si inedit. Legitima aparare este permisa numai contra unui atac material, adica contra unui atac ce este deja inceput sau prezinta un pericol social inedit, sau este evident intratit ca sa fie clar ca drepturile si interesele ocrotite de lege sunt sub pericolul de a fi lezate. In asa fel, atacul material implica actiuni fizice, obiective (aplicarea de lovituri, omoruri, tagerea focurilor de arma, insusirea de bunuri straine etc.), care aduc prejudicii unor valori sociale ocrotite de lege. Spre exemplu, cererea de a da averea in scopul de al acapara nelegitim, de a provoca moartea sau refuzul din partea vatamatorului, trebuie examinate ca un pericol real, contra caruia trebuie sa te oferi neasteptind indeplinirea lui. Din acest punct de vedere, adica al caracterului material al atacului, anume atacul inceput sau pericolul evident ii atribue apararii un caracter legitim. Faptul ca, atacul care are loc creaza dreptul la aparare, nu poate fi impus nici unei indoieli, si sa demonstrarea acestui lucru in practica nu prezinta greutati. Este mai greu la constatarea pericolului evident.

Cererea existentei atacului este foarte evidenta, deoarece de ea este legata determinarea limitelor de utilizare a dreptului de legitima aparare in timp. Asa, de exemplu, daca in caz de atac razboinic, cind atacatului ii sunt puse cerinte ca cedarea averii sau daca aceasta teroare prezinta pericol evident, atiunci este necesar sa te aperi, neasteptind realizarea actului de catre infractor. Referitor la cele expuse mai sus, М. И. Якубович aduce urmatorul exemplu: Toamna tirziu anchetatorul Semionov, se intorcea acasa de la serviciu. In unul dintre locurile mai intunecoase de el sau apropiat doua persoane, unul dintre care l-a speriat cu cutitul, cerind ca acesta sa-i dea ceasul de mina si jaketa. Semionov, dezbracind jaketa, a scos arma si l-a ranit mortal pe unul dintre infractori. Al doilea infractor a reusit sa fuga. Din exemplul adus observam ca atacul inca nu incepuse, dar el prezenta un pericol evident, anume acest fapt a justificat actiunea lui Semionov.

Examinind existenta pericolului material, ca una din conditiile legitimei aparari, care se refera la atac, nu trebuie sa trecem cu vederea problema pricinuirii daunei atacantului dupa terminarea atacului. Apararea nu se considera legitima, daca a fost savirsita dupa aceea, cind atacul a fost preintimpinat sau terminat si pentru folosirea mijloacelor de aparare nu este timpul si actiunile apareau nu ca autoaparare, ci ca act de razbunare.

In cazurile, cind dauna este pricinuita contra unui atac finalizat, cind necesitatea folosirii mijloacelor de aparare a fost inutila, actiunile savirsite in dependenta de circumstante pot fi examinate ori ca omor premeditat fara circumstante atenuante, sau ca omor prin depasirea limitei legitimei aparari. De asemenea starea de legitima aparare nu poate fi considerata eliminata si in cazul cind actul de autoaparare a urmat imediat dupa atacul terminat, dar din anumite considerente pentru aparator nu era clar momentul sfirsirului atacului.

Din cele expuse se poate face o concluzie referitor la faptul ca nu poate fi stabilit un anumit criteriu prealabil. In fiecare caz aparte al atacului, momentul inceperii atacului, la fel ca si momentul finalizarii lui, poate fi stabilit numai dupa studierea tuturor circumstantelot. Este necesar de luat in considerare faptul ca atacul se produce pe neasteptate, si ca persoana care a fost supusa atacului trebuie sa ia o decizie imediata, si inca faptul, ca persoana aflindu-se in stare de soc, poate considera ca atacul mai continua iar ea se apara.

Existenta atacului material, ca una din conditiile legitimei aparari are o importanta specifica in practica organelor de politie. Problema despre momentul inceperii atacului asupra unui lucrator de politie, care este obligat sa ocroteasca ordinea publica, securitatea cetatenilor, sa duca lupta cu infractorii de drept, trebuie solutionat si examinat reesind din specificul serviciului. Intr-un caz inceputul atacului infractorului poate corespunde cu aparitia pericolului evident pentru lucratorul de politie, in alt caz acest pericol este destul de real si lucratorul politiei, neasteptind inceputul atacului trebuie sa preintimpine posibila savirsire a infractiunii. В. Н. Козак aduce urmatorul exemplu, referindu-se la cazul dat:

In noaptea de 8 mai a anului 1958 la locuitoarea or. Nozibcova, Pinciucova au batut la fereastra doi necunoscuti. Ei au scos stapina in ograda si spunindu-i ca au intirziat la trenul ce pleca in orasul Gomel, au lasat la ea un sac cu lucruri, promitind ca pe data de 9 mai noaptea vor veni sa le ia. Pinciucova, banuind ca lucrurile au fost furate, a declarat la politie. Noaptea urmatoare cei doi venisera dupa sac, dar in sopronul unde era sacul se aflau si lucratori ai politiei. Unul dintre infractori avea arma care a fost observata, cind al doilea infractor a aprins bricheta. Pentru a preintimpina actiunile infractorului inarmat, lucratorul politiei a tras din arma, ranindu-l pe infractor mortal. Al doilea a fost de asemenea retinut. Mai apoi a fost determinat ca in sac se aflau lucruri fuarte, care urmau a fi vindute la piata. In asa fel, observam ca in cazul dat posibilitatea atacului era atit de evidenta, incit folosirea armei se considera legitima, cu toate ca atacul nu incepuse inca.

Atacul trebuie sa fie real. Legitima aparare contra unei amenintari reale a fost aprobata de catre Plenul Judecatoriei Supreme a fostei URSS la 4 decembrie 1969 “Despre aplicarea de catre instantele judecatoresti a legislatiei cu privire la legitima aparare”, in care se mentioneaza ca in unele cazuri instantele judecatoresti nu cunosc sfera de legitima aparare in imprejurarile unei amenintari reale de atac sau cind persoanei care se apara nu-i era clar momentul inceperii atacului. In legatura cu aceasta, Plenul Judecatoriei Supreme a dat instantelor judecatoresti urmatoarea indicatie: “starea de legitima aparare apare nu numai in momentul atacului, dar si atunci cind exista o amenintare reala de atac”. Conform acestei conditii, apararea este posibila numai contra unui atac real existent. Actiunile savirsite in stare de legitima aparare, numai atunci inlatura pericolul real al faptei, cind atacul exista real, dar care nu exista numai in imaginatia persoanei. Numai atacul real creaza dreptul la legitima aparare. Daca el nu exista, atunci nu exista nici drept la legitima aparare contra unui atac aparent, care nu este evident. Cind intradevar nu exista nici un pericol a infaptuirii unei fapte social periculoase, actiunile savirsite sunt din punct de vedere obiectiv social neutre, si se considera ca actiuni malefice.

In literatura de specialitate sunt doua pareri referitor la caracterul real al atacului, ca una din coditiile legitimei aparari a atacului. Unii cercetatori in materie considera ca atacul real este un semn necesar, care caracterizeaza atacul in legitima aparare. Altii, insa, resping acest semn al atacului, ca fiind inutil.

Asa deci, В. Ф. Кириченко mentioneaza, ca determinind pentru atac un nou semn, adica caracterul real al lui, atacul trebuie sa fie atac. Mai corect ar fi faptul de a nu stabili acest semn inutil, dar de a pune intrebarea despre urmarile unei imaginatii gresite ale persoanei referitor la legitima aparare. Tot В. Ф. Кириченко raspunde la intrebarea pusa de el: cererea caracterului real al atacului nu este decit necesitatea unei analize corecte a situatiei, adica necesitatea evitarii uor greseli.

Actiunile savirsite pentru a preintimpina un atac nereal, care nu exista decit in imaginatia persoanei, nu trebuiesc confundate cu asa numita aparare fictiva. Aparare fictiva are loc atunci, cind o persoana crede ca se produce un atac, care in realitate nu exista. In astfel de cazuri persoana pote fi trasa la raspundere pentru savirsirea unei infractiuni din imprudenta, daca ea ar fi putut sa-si dee seama ca atacul este de fapt inexistent. Atacul creat numai in inmaginatia persoanei si cauzarea in legatura cu acest fapt al unor daune unei oarecare persoane, trebuie sa ceara raspundere, si aici nu exista situatie care ar exclude raspunderea penala. Examinind intrebarea despre caracterul real al atacului, trebuie sa examinam si problema permiterii unor mecanisme de aparare, predestinate preintimpinarii atacului pe calea pricinuirii daunei atacantului.

Prin urmare, pentru a desemna legitima aparare ca actiune legitima, este necesar de a determina conditiile care se refera la atac, si anume:

  • atacul trebuie sa fie obiectiv periculos si nelegitim;

  • atacul trebuie sa fie material, inceput si neterminat;

  • atacul trebuie sa fie real, dar nicidecum imaginar.

Conditiile privind actul de legitima aparare sunt urmatoarele:

  1. apararea trebuie sa fie infaptuita pentru a cauza prejudiciu numai persoanei care ataca si nicidecum altor persoane;

  2. apararea este admisa pentru a respinge un atac indreptat atit contra intereselor colective, cit si celor individuale;

  3. apararea trebuie sa fie indelinita in limitele ei, fara, insa a le depasi.

Prima conditie arata impotriva carei persoane se admite legitima aparare. Deci, numai cel care ataca prin actiunile sale poate constitui obiectul unor acte de aparare. Apararea se considera legitima cind se infaptuieste contra infractorului ci nu contra cunoscutilor atacantului, rudelor, prietenilor lui. Daca apararea se exprima prin actiuni indreptate spre evitarea atacului, atunci ea nu este din punct de vedere juridic legitima aparare, deoarece ultima trebuie sa exprime actiuni active pentru a preintimpina fapta periculoasa, prin pricinuirea daunelor atacantului.

Apararea, care se reduce numai la evitarea loviturilor, nu intretine o aparare reala. Numai o aparare, care se indeplineste pe calea pricinuirii daunelor atacantului, prezinta o garantie contra faptei periculoase. Apararea, poate fi exprimata prin diferite mijloace de pricinuire a daunelor atacantului sau intereselor sale, prin leziuni corporale, privare de libertate in diferite forme violente (dezarmare) si chiar prin lipsirea de viata.

Apararea poate fi realizata si pe calea distrugerii sau lichidarii armei sau a altor mijloace periculoase ale atacantului. De exemplu, omorul canelui, pe care atacantul il folosea pentru a ataca. Pentru retinerea infractorului, care incearca sa fuga cu un mijloc de transport, se poate utiliza arma de foc pentru a face o impuscatura in pneuri.

Pricinuirea uneia sau altei daune atacantului trebuie sa fie conditionata de necesitate, bazata pe atac, altfel pricinuirea daunelor va prezenta pericol social si va avea ca urmare raspundere generala, sau depasirea limitelor legitimei aparari. Privarea cetatenilor de dreptul de aparare duce la limitarea dreptului de legitima aparare. In plus, acest lucru stimuleaza crearea unei situatii de nepedepsire a infractorului, care la rindul sau ingreuneaza lupta cu elementele periculoase.

In legatura cu aceasta este necesar de a arata faptul ca in legitima aparare nu este neaparat necesara provocarea daunelor atacantului pentru prevenirea atacului. Posibilitatea adresarii organelor corespunzatoare ale puterii, sau scaparea prin fuga, nu exclud dreptul la legitima aparare.

Bazandu-se pe practica juridica, se pot aduce un sir de exemple, cind cetatenii se confrunta cu infractorii provocindu-le vatamari, daune, care sunt recunoscute de organele puterii legitime. Insa lucratorii politiei, cind se confrunta cu infractorii, trebuie sa reeasa din faptul ca ei sunt reprezentantii directi ai puterii, si fiind inarmati, in unele cazuri pot preintimpina savirsirea atacului, fara a provoca daune mari atacantului. Apararea se considera legitima, atunci cind nu este indreptata contra persoanelor terte. Apararea unor interese prin intermediul pricinuirii daunelor personalor terte ci nu atacantului, nu constitue legitima aparare. In cazuri deosebite poate fi vorba despre un act legitim al legitimei aparari.

A doua categorie a legitimei aparari care se refera la aparare este ca apararea este admisa pentru a respinge un atac indreptat atit impotriva intereselor colective cit si ale celor individuale.

Conform Codului Penal al R. Moldova, art. 13, legitima aparare constituie actiunile care sunt indreptate pentru ocrotirea si apararea intereselor sociale si individuale ale persoanelor tarii.

In asa fel, legislatia penala a R. Moldova nu contrapune interesele individuale intereselor de stat, colective si nici altor persoane. In unele cazuri au fost comise greseli la apararea intereselor persoanelor terte, si anume in cazurile legate de omorul atacantului. Contraatacul se admite nu numai atunci, cind este unicul mijloc de aparare, dar si atunci cind persoana atacata avea si alte posibilitati de a apara interesele statului, societatii, ale ei proprii sau a altor persoane (sa cheme in ajutor reprezentantii ordinii publice, sa fuga). In legatura cu aceasta, M. С. Шаргородский spune: “daca persoana este atacata fara nici o baza legala, ea are dreptul sa se apere chiar si atunci cind ar putea sa se salveze prin fuga. Persoana pe care un atacant vrea sa o loveasca nu este obligata sa ia in considerare faptul ca poate fi un bun sportiv si ca ar putea sa fuga, scapind astfel de lovitura. Persoana are dreptul civil si poate chiar sa omoare atacantul, nepurtind pentru aceasta nici o raspundere.

Conform legislatiei penale a R. Moldova, apararea intereselor statale, sociale sau individuale in stare de legitima aparare prin intermediul pricinuirii daunelor fizice atacantului, nedepasind legitima aparare, este social utila, lucru de care sunt constienti atit cetatenii imparte cit si societatea in intregime. De aceea, legislatia in vigoare nu limiteaza aceasta activitate cu careva conditii, recunoscind aceasta activitae ca absolut independenta. De aici rezulta ca, prin existenta pericolului social al atacului asupra drepturilor individuale, persoana poate indeplini apararea independent, daca are sau nu posibilitatea de a scapa cu fuga sau daca isi vor indeplini functiile organelor de aparare. Deoarece pricinuirea daunelor fizice ca un mijloc evident al pericolului are loc in momentul contraatacului, apare intrebarea despre legitimitatea mecanismelor de aparare instalate, sau altor mijloace, determinate pentru preintimpinarea atacului, prin intermediul pricinuirii daunelor fizice persoanei, care atenteaza interesele ocrotite. Permit instalarea unor astfel de mecanisme Н. Н. Паше-Озерский si И. С. Тишкевич .

Aceasta problema a fost pusa in discutie de catre teoreticienii dreptului penal. In calitate de argument se prezinta presupunerea ca instalarea acestor mecanisme de aparare prezinta pericol social pentru viata si sanatatea cetatenilor.

Solutionind aceasta problema este necesar, dupa parerea mea, de a raspunde la intrebarea: viata si sanatatea caror cetateni este pusa in pericol in acest caz?.

Daca crearea macanismelor de aparare este periculoasa pentru cetateni, care nu urmaresc realizarea unei infractiuni, atunci desigur, instalarea lor din punct de vedere al dreptului penal si al moralei nu este binevenita. Dar, ca rezultat apare o alta inrebare: ce poate sa caute un om cinstit noaptea intr-un depozi cu materiale?. Este evident, ca aceasta persoana care incearca sa patrunda in acel depozit urmareste un singur scop – de a infaptui o infractiune. Si daca alt cetatean in scopul apararii proprietatii de stat, ii provoaca daune fizice infractorului, aceste actiuni vor fi clasificate ca stare de legitima aparare. Iar daca leziunile corporale sunt provocate de mecanismele de aparare, atunci rezultatul este unul si acelas, nu poarta raspundere penala.

Dupa parerea mea, nu exista o baza de argumente, care ar face sa credem ca aceste mecanisme prezinta pericol pentru viata si sanatatea cetatenilor, care nu lezeaza interesele statului sau ale altor persoane.

Urmatoarea conditie care determina caracterul legitim al apararii ce se refera la aparare este nedepasirea limitelor legitimei aparari. Legea penala (art. 13 din Codul Penal al R. Moldova) nu da o definitie clara limitelor legitimei aparari. Alineatul 2 al Codului Penal al R. Moldova prevede: ” depasirea limitelor legitimei aparari o constitue necorespunderea vadita a apararii cu caracterul si pericolul tentativei”. De aici rezulta, ca pentru ca apararea impotriva unui atac sa fie considerata legitima, trebuie sa existe un anumit raport intre actiunile in cadrul legitimei aparari, pe de o parte si atac, pe de alta parte.

Prin limitele legitimei aparari se subintelege corespunderea mijloacelor si masurilor de aparare, caracterului intrensiv al atacului. Limitele legitimei aparari trebuie de asemenea determinate si de caracterul lucrului aparat. Apararea trebuie sa corespunda caracterului si pericolului atacului. Definind notiunea de limite ale legitimei aparari trebuie de avut in vedere, ca bazindu-se pe circumstante concrete si situatia data, persoana care se apara, se poate apara cu asa mijloace, care pot preintimpina atacul si prin aceasta sa nu provoace moartea sau leziuni corporale grave atacantului. Insa, din cele mentionate mai sus, nu reese faptul ca in toate cazurile trebuie sa se prezinte cererea despre echivalenta obligatorie intre atac si aparare, deoarece acest lucru ar duce la imposibilitatea aplicarii legitimei aparari in practica. In situatia creata, nu ar putea sa-si apere averea de la atacul periculos prin intermediul pricinuirii daunelor fizice infractorului, iar persoana care este atacata in scopuri violente nu ar putea preintimpina violul prin intermediul pricinuirii daunelor atacantului, si in asa daune ca leziuni corporale sau chiar omor. Iata de ce nu trebuie de inaintat in calitate de conditie obligatorie, ca dauna cauzata atacantului sa fie obligatorie mai mica ca dauna provocata persoanei ce se apara. Aceasta si este una din deosebirile legitimei aparari de extrema necesitate.

Daca apararea urmareste respingerea atacului ea trebuie sa fie mai puternica, deoarece cu o forta mai mare se poate respinge un pericol. Daca forta apararii ar fi absolut egala cu forta atacului, acesta din urma niciodata nu ar putrea fi respins. De aici rezulta inca o conditie, si anume: dauna cauzata in stare de legitima aparare nu trebuie sa fie neaparat egala cu cea evitata, ceea ce insemna ca cel ce se apara are dreptul sa pricinuiasca atacantului daune mai mari decit cea care ar fi fost pricinuita in urma atacului.

Asa dar prin limitele legitimei aparari se intelege o anumita proportie intre modul de aparare si caracterul atacului, proportii, care nu implica o deplina identitate intre ele. Apararea va fi legitima si atunci cind dauna cauzata atacantului va fi nu mai mica si nici egala cu cea intentionata de el, dar chiar mai mare. Acest lucru se explica prin faptul ca orice atac da nastere unei stari emotive a celui atacat, ce scoate din echilibrul psihic, ceea ce duce la intensificarea masurilor de aparare. Cele mentionate mai sus rezulta din hotarirea Plenului Judecatoriei Supreme a fostei URSS din 4 decembrie 1969. La rezolvarea problemei legitimitatii legitimei aparari trebuie de avut in vedere ca in stare emotiva , provocata de un atac subit, persoana care se apara nu intotdeauna poate aprecia just caracterul pericolului si alege mijloacele respective de aparare, ceea ce natural, poate sa aduca la consecinte mai grave, pentru care el nu poarta raspundere.

Limitele legitimei aparari sunt determinate nu numai de forta , mijloacele si intensitatea atacului. Se stie doar ca legitima aparare se infaptuieste cu scopul de a respinge un atac periculos impotriva intereselor statului, societatii, a celui care se apara sau intereselor altor persoane. Acest pericol are momentul sau initial, exista un anumit interval de timp si apoi dispare. Atit timp cit exista un pericol real si obiectiv de atac, exista si conditiile de legitima aparare, daca ele nu exista, nu poate fi vorba de legitima aparare. Apararea, atit inaintea aparitiei pericolului, cit si dupa incetarea lui nu are nimic comun cu legitima aparare si nici cu depasirea limitelor ei. Anume din aceasta cauza este greu de acceptat parerea unor autori, care considera ca actiunile savirsite in mod inoportun (inaintea aparitiei pericolului sau dupa terminarea lui) trebuie sa fie considerate ca depasire a limitelor legitimei aparari. A depasi limitele legitimei aparari inseamna a iesi din cadrul ei, a folosi metodele si mijloacele care nu au fost dictate de necesitatea de a respinge atacul. Dupa cum am aratat, in puterea momentului neasteptat si a starii psihice din cauza emotiilor, atacul poate premari pericolul atacului si poate folosi mijloace extreme de aparare, dar el nu poarta raspundere pentru acest lucru, deoarece el se insela, si toata greutatea consecintelor se reduce in contul atacantului. Un caz invers, mentionat in lucrarea lui И. С. Тишкевич, ne vorbeste despre faptul ca organele puterii deseori fac unele greseli in solutionarea cazurilor “cu depasirea limitelor legitimei aparari”: un cetatean a descoperit in livada sa niste hoti si a incercat sa-i retina. Ei, insa, au inceput sa traga din arme de foc. In scopul de autoaparare cetateanul a tras din arma sa de vinatoare si la ranit grav pe unul din hoti. Judecatoria Suprema a oprit procesul, reesind din considerentele, ca cetateanul in cauza actiona in stare de legitima aparare si ca mijloacele folosite nu au intrecut caracterul si pericolul atacului.

Reesind din cele expuse putem considera ca, pentru a cunoaste limitele legitimei aparari adica a intensitatii apararii si intensitatii atacului trebuie sa examinam toate circunstantele in intregime si anume:

  • mijloacele folosite la atac;

  • viteza si mecanismele atacului;

  • asupra cui este savirsit atacul si importanta aspectului atacului;

  • puterea si posibilitatile infractorului de a duce la capat fapta;

  • puterea si posibilitatile celui ce se apara, virsta lui si puterea fizica;

  • caracterul lucrurilor aparate;

  • mijloacele folosite de cel ce se apara.

§2. DEPASIREA LIMITELOR LEGITIMEI APARARI SI RASPUNDEREA

Art. 13 al Codului Penal al R. Moldova prevede ca este infractiune actiunea care desi intruneste semnele unei infractiuni prevazute de Codul Penal, este savirsita in stare de legitima aparare. Tot in acest articol (alineatul 2) se prevede ca depasirea limitelor legitimei aparari o constituie necorespunderea vadita a apararii si pericolul tentativei. Deci, in legea penala este vorba despre o necorespundere vadita a apararii cu caracterul si pericolul atacului, si nu despre o aparare inoportuna. Depasirea limitelor legitimei aparari lipseste actiunile de aparare de caracter legitim si este examinata ca depasire a limitelor legitimei aparari. Prin depasirea limitelor legitimei aparari, cel care se apara intradevar se afla in stare de legitima aparare, dar incalca limitele unei aparari legitime. In asa fel, numai printr-o necorespundere vadita a apararii caracterului si pericolului atacului, are loc depasirea limitelor legitimei aparari, care prezinta un pericol social si poate duce la raspundere penala. Plenul Judecatoriei Supreme a fostei URSS in decizia sa din 4 decembrie 1969 determina mai detaliat limiteleor legitimei aparari: “depasirea limitelor legitimei aparariare loc atunci cind persoana care se apara foloseste mijloacele si metodele a caror aplicare nu era dictata de caracterul si pericolul atacului, nici de imprejurari concrete si in acest mod s-a cauzat fara necesitate atacantulu daune destul de grave”.

Mijloacele de aparare necesare sunt determinate, in primul rind de intensitatea atacului. In cazurile cind, pornind de la situatia de fapt, era clar ca puteau fi folosite mijloace de aparare relativ reduse, are loc depasirea limitelor legitimei aparari, daca atacantului I se cauzeaua leziuni corporale grave sau daca el este ucis. Proportia justa intre mijloacele de aparare si cele de atac se constata in fiecare caz concret in baza analizei intregului dosar si a imprejurarilor respective.

Mijloacele de aparare sunt determinate si de valoarea intereselor luate sub aparare. Nu se va considera depasire a limitelor legitimei aparari cazurile cind cetateanul, salvindu-si viata il omoara pe atacant, cind femeia, aparindu-se de tentativa unui viol il omoara pe cel care o ataca, cind cetateanul, aparindu-se de un oarecare bandit care incearca sa patrunda in casa lui, foloseste arma pentru a se apara, si in acest caz raneste sau ucide infractorul etc. Uciderea unui recidevist in momentul savirsirii de catre acesta a unei actiuni de diversie este legitima, in timp ce omorul unui hot de buzunar care incearca sa fure bani, constituie o depasire al limitelor legitimei aparari.

In cazurile relatate anterior este vorba de interese diferite si deci mijloacele de aparare trebuie sa fie tot diferite. Problema referitor la faptul daca au fost depasite limitele legitimei aparari depinde de personalitatea atacantului si de posibilitatile celui care se apara in imprejurari concrete care au luat nastere.

Depaserea limitelor legitimei aparari se poate exprima prin intermediul si caracterul actiiunilor de aparare. Se intilnesc cazuri cind apararea survine in mod intensiv si nu la momentul potrivit: ori inainte sau dupa. Determinind limitele legitimei aparari ca o necorespundere evidenta a apararii caracterului si pericolului atacului, in alineatul 2 al art. 13 al Codului Penal al R. Moldova se are in vedere anume aceasta depasire. Contra acestei determinari nu exista contraargumente, dar exista careva pareri care exprima faptul ca acea formulare include in sine si alte tipuri de depasire a limitelor legitimei aparari.

Unii savanti considera ca in alineatul 2 al art. 13 al Codului Penal al R. Moldova este vorba, nu despre una, dar despre doua tipuri de depasire a limitelor legitimei aparari:

  1. necorespunderea vadita a apararii caracterului si pericolului atacului, neechivalenta de intensitate determinata de ansamblul de imprejurari si exprimata in posibiitatea apararii cu mijloace mai putin active;

  2. necorespunderea vadita a apararii pericolului atacului, disproportia evidenta intre obiectul atacului (lucru ocrotit) si dauna provocata atacantului.

Aceasta clasificare a depasirii limitelor legitimei aparari este pusa in discutie si de catre alti cercetatori in domeniu. Dupa parerea lui И. С. Тишкевич prin caracterul atacului in art. 13 al Codului Penal se intelege obiectul, mijloacele de actiune si alte semne ale faptei care determina tipul atacului ( de exemplu prin caracterul sau actul razbinic este mai periculos decit furtul, dar prin pericolul atacului – un grad diferit al atacului, puterii si intensitatii lui etc). In calitate de exemplu de depasire a limitelor legitimei aparari de obicei se aduc cazurile cind are loc apararea unui lucru fara importanta mare pe calea pricinuirii daunelor atacantului care nu corespund cu valoarea lucrului aparat. De exemplu omorul premeditat a unui copil care intrat intr-o livada straina sa fure fructe sau legume. Dupa parerea lui Н. Н. Паше-Отерский, infractiunile care nu au valoare periculoasa, adica atacul asupra unui lucru care nu are valoare importanta nu poate fi considerat ca social periculos si in legatura cu aceasta nu poate fi un factor juridic care ar cere starea de legitima aparare sau depasirea limitelor ei.

Partasii ideii de recunoastere a necorespunderii valorii lucrurilor ca unul din tipurile depasirii limitelor apararii nu aduc nici un exemplu din practica judiciara care ar demonstra posibilitatea depasirii, care s-ar exprima numai prin necorespunderea evidenta intre daune, pricinuite atacantului si importanta intereselor aparate.

Pentru determinarea limitelor legitimei aparari, trebuie de luat in consideratie importanta si rolul social al lucrului asupra caruia pretinde atacantul.

Legislatia penala a R. Moldova, determinand raspunderea penala pentru pricinuirea daunelor in depasirea limitelor legitimi aparari, prevede ca aceasta depasire constituie o circumstanta care poarta o raspundere penala mai mica. Toate acestea duc organele judiciare si de ancheta la o solutionare a problemei despre existenta sau inexistenta depasirii limitelor de legitima aparare, nepermitand cazurile de pedeapsa a persoanelor care au depasit limita legitimei aparari. Practica judiciara arata ca greselile in folosirea legislatiei rees din intrebuintarea incorecta si se bazeaza pe un sir de probleme nesolutionate care se refera la notiune de depasire a limitelor legitimei aparari. In teoria dreptului penal, А. А. Герцензан, considera ca, depasirea limitelor legitimei aparari are loc atunci, cind lipseste cel putin una din conditiile care se refera la atac sau aparare. Parerea lui este contrapusa de В. Н. Козак, in lucrarea “Право граждан на необходимую оборону”.

Daca e sa privim problema data din punctul de vedere al lui Герцензан, atunci ar trebui sa recunoastem ca se pot depasi limitele legitimei aparari si in conditiile cind lipseste insasi starea de legitima aparare. Este evident faptul ca daca la persoana atacata lipseste scopul apararii atunci nu poate fi vorba despre depasirea limitelor legitimai aparari. Cele mentioanate, in mare masura se refera la cazurile cind la aparare se provoaca daune nu infractorului direct al pericolului ci persoanelor terte. In astfel de cazuri nu va avea loc depasirea limitelor legitimei aparari ci ori extrema necesitate ori o infractiune care este nelegitima si depasesete limitele legitimai aparari.

Depaserea limitelor legitime aparari este posibila numai in cazul cind exista toate conditiile care retermina starea de legitima aparare si paralel cu aceasta sa fie luate in consideratie conditiile care justifica actiunile de legitima aparare, exceptie facind doar depasirea limitelor legitimai aparari.

Reesind din cele mentionate, prin depaserea limitelor legitimei aparari se intelege apararea intereselor ocrotite de lege cu incalcarea limitelor de legitima aparare.

Н. Н. Паше-Озерский arata ca depasirea limitelor legitimei aparari se exprima prin faptul ca persoana care se afla in stare de legitima aparare, infapuieste o aparare mai mare si in cazul apararii provoaca daune direct proportionale caracterului pericolului atacului si nu adevereste importanta interesului aparat.

Dupa parerea mea esenta notiunii de depasire a limitelor legitimei aparari este cea mai veridica, data de Н. Н. Паше-Озерский. Dar ea necesita o evaluare ma detaliata. Acest lucru este necesar deoarece in problema depasirii limitelor legitimei aparari nu exista o parere unica in teoria dreptului penal cit si in practica. In teoria dreptului penal exista o parere conform careia depasirea limitelor legitimei aparari este posibila si in cazul unei aparari efectuate nu la timpul potrivit. De exemplu А.А. Герценсон arata ca: apararea inainte de atac si apararea intirziata nu corespunde conditiilor legitimei aparari, fiind astfel depasirea ei, deoarece indeplinirea apararii inainte de inceperea atacului sau dupa ce a trecut un oarecare timp dupa atac nu este necesara. Practica judiciara clasifica corect aceste cazuri ca depasire a limitelor legitimei aparari.

Trebuie de mentionat ca partasii teoriei posibilitatii depasirii limitelor legitimei aparari din motivul ca atacul nu a avut loc la momentul potrivit recunosc, ca depasirea limitelor in aparare inainte de timp in practica nu se prea intilnesc, iar in ceea ce priveste apararea intirziata, aceasta prezinta un caz des intilnit.

Insa daca e sa analizam mai atent cazurile la care se refera partasii acestui punct de vedere trebuie de evidentiat ca depaserea limitelor legitimei aparari a fost fundamentata pe principiul folosirii mijloacelor de aparare nu la timpul potrivit , dar cu necorespunderea apararii caracterului si pericolului atacului.

Posibilitatea depasirii limitelor legitimei aparari pe principiul nefolosirii la timp nu reese din lege. Н. И. Загородников mentioneaza ca apararea care apare nu la timp nu este un tip aparte de depasire a limitelor dar apare sub denumirea de aparare fictiva. Starea de legitima aparare nu poate fi considerata inlaturata in cazul cind actul de autoaparare a urmat imediat dupa atac chiar si dupa atacul terminat dar din circumstantele dosarului reese ca pentru persoana care se apara nu era clar momentul terminarii atacului. Din cele expuse rezulta ca persoana care nu este impusa unui atac real si presupune gresit existenta lui, actioneaza in stare de aparare fictiva. Prin apararea fictiva persoana pricinuia o dauna mai mare atacantului care depasea limitele unei daune permise , in conditiile unui atac real existent si ea poarta raspundere pentru depasirea limitelor legitimei aparari. Prin urmare, si in cazul dat este vorba despre faptul ca se pot depasi limitele numai prin existenta starii de legitima aparare. Intradevar, cum se pot depasi limitele legitimei aparari in conditiile in care atacul nici nu a inceput sau s-a terminat deja? Atit in cazul cind atacul s-a inceput, cit si in cazul cind atacul a luat sfirsit, in momentul savirsirii unor actiuni intreprinse in scopuri de aparare, atac nu exista. Daca e sa fie asa, atunci nu exista drept la legitima aparare, si, daca nu exista acest drept, atunci se pune intrebarea: care limite nu pot fi incalcate?

В. Н. Кириченко mentioneaza ca dupa ce a trecut un oarecare timp dupa terminare atacului si pricinuirea daunei, nu mai poate fi vorba despre depasirea limitelor legitimai aparari, ci numai despre o razbunare. Pricinuirea unor astfel de daune atacantului in cazuri aparte se examineaza ca linsare.

Profesorul in drept М. И. Ангелов de asemenea mentioneaza ca apararea inainte sau dupa atac, constituie o infractiune, care se pedepseste pe baza generala si in corespundere cu Codul Panal. Aceasta cerinta se bazeaza pe faptul ca in cazurile legitimei aparari atacul trebuie sa fie direct si real. Nu inzadar au fost aduse urmatoarele argumente. Ele ca si presupunerile unor autori demonstreaza critica nejustificata a acestui punct de vedere despre posibilitatea depasirii limitelor legitimei aparari in timp.

Vorbind despre depasirea limitelor legitimei aparari trebuie de mentionat faptul ca legitima aparare nu rar este insotita de starea psihica ridicata. In psihologie aceasta stare apare sub denumirea de efect fiziologic. Sub notiunea de efect fiziologic se inteleg niste tulburari emotionale puternice, care apar momentan si decurg foarte rapid: in stare de efect constiinta, capacitatea de a imagina si a gindi se ingusteaza, adica se micsoreaza, sau este suprimata. Aceste tulburari emotionale se exprima in actiuni gresite, printr-o vorbire neclara, iar actiunile persoanei sub aceste efecte se petrec exploziv. Aceste tulburari emotionale apar ca raspuns la reactia contra atacului periculos. Cu toate ca persoana in cauza poate fi psihic sanatoasa, starea emotionala puternica intr-o oarecare masura afecteaza autocontrolul asupra comportarii sale. Iata de ce persoana, care se afla in stare de legitima aparare nu intotdeauna poate sa aleaga mijloacele corespunzatoare pentru apararea intereselor, se poate insela in alegerea acestor mijloace. Insa aceasta nu inseamna ca ea trebuie sa poarte raspundere. Reesind din aceeasi intrebare practica judiciara nu este inca bine citata. In calitate de exemplu poate fi adus urmatorul: cetateanul C a fost retinut din cauza banuirii de furt. Lucratorul de politie M ia dat cetateanului C sa semneze protocolul despre retinerea sa. Cetateanului C a refuzat sa-l semneze si a incercat sa-l rupa, dar nereusindu-i acest lucru a incercat sa-l loveasca pe lucratorul politiei M cu un scaun in cap. In momentul cind C a ridicat scaunul, M a tras in el cu arma si la ranit mortal. Lucratorul de politie M a fost invinuit de omor premeditat. Plenul Judecatoriei Supreme a fostei URSS a respins calificarea actiunilor lucratorului de politie M ca omor premeditat, recunoscind ca el se afla in stare de legitima aparare, dar care a depasit limitele ei, deorece era posibil de tras cu arma in umar sau in mana. Cu asa o determinare de depasire a limitelor legitimei aparari nu putem cade de acord. Psihologia demonstreaza ca persoana in stare de efect fiziologic uneori nu-si poate da seama de ceea ce face, nu este in stare sa c