Dreptulul civil referat







Dreptul civil



Dreptul civil este acea ramura de drept care reglementeaza raporturi juridice, patrimoniale si nepatrimoniale, in care partile figureaza ca subiecte egale in drepturi.

Explicatie: dreptul civil are ca obiect relatiile dintre oameni, in care persoanele se afla in raport de egalitate.

Exemplu: raport de drept civil poate fi dreptul de proprietate (in cazul in care cineva are un teren si o alta persoana ii incalca dreptul de proprietate). Ca urmare a acestei egalitati amindoua partile pot prezenta dreptul de proprietate.


Raporturile patrimoniale sint relatii evaluabile in bani.

Raporturile nepatrimoniale sint relatii care nu sint evaluabile in bani, ca de ex.:

dreptul la nume;

dreptul la viata;

dreptul la reluare numelui de fata dupa divort.


Legea fundamentala care reglemeteaza raporturile de drept civil este CODUL CIVIL, intrat in vigoare la 1. decembrie 1865.

Un cod reprezinta un ansamblu de legi existente anterior, care pentru a fi mai usor aplicate au fost codificate intr-un cod.

Codul civil roman a fost intocmit dupa modelul codului civil al lui Napoleon.

Codul civil roman cuprinde 1914 articole, din care circa 1800 mai sint si astazi in vigoare.


Raportul juridic

Este relatia sociala cu caracter patrimonial sau nepatrimonail reglementata de norma de drept civil si care se naste intre persoane fizice si/sau persoane juridice.


Caracterele raportului juridic civil:

este o relatie sociala;

-animalele nu au capacitate de folosinta (drepturi si obligatii).

are un caracter volitional, pentru ca:

a)     exprima vointa legiuitorului (raportul juridic exista daca partile isi manifesta dorinta in acest sens);

b)     implica manifestarea de vointa a partilor.

3. este un raport de drept in care partile au o pozitie de egalitate juridica.


Structura raportului juridic:

Raportul juridic are 3 mari componente:

Subiect;

Continut;

Obiect.


Subiectele raportului juridic civil:

Persoanele fizice si persoanele juridice.

Calitatea de subiect de drept presupune capacitatea civila. Aceasta este formata din:

capacitatea de folosinta

capacitatea de exercitare



Capacitatea de folosinta

Este aptitudinea generala a persoanelor de a dobindi drepturi si de a-si asuma obligatii.

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice se deosebeste de cea a persoanei fizice prin aceea ca aceasta nu este generala si egala, ci este specifica fiecareia dintre acestea. O persoana juridica are doar drepturi si obligatii izvorind din scopul pentru care a fost infiintata, existind asadar principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanelor juridice.


Dobindirea capacitatii de folosinta:

Persoana fizica dobindeste aceasta capacitate:

- de la nastere, ca regula;

- din momentul conceptiei copilului, ca exceptie, cu conditia insa de a se naste viu (de interes major in cazul in care si acesta vine la mostenire).

Persoana juridica dobindeste aceasta capacitate din momentul in care ia fiinta. Are o capacitate de folosire restrinsa chiar de la data actului de infiintare (adica inainte de inregistrare), cit priveste drepturile ce se constituie in favoarea ei; (neindeplinirea obligatiilor necesare pentru ca persoana juridica sa ia nastere in mod valabil)?.


Incetarea capacitatii de folosinta:

pentru persoana fizica: - la moartea ei;

- la declararea judecatoreasca a mortii.

pentru persoana juridica in cazul dizolvarii.

Dizolvarea poate avea loc:

prin vointa persoanelor care au constituit-o;

de drept - la implinirea termenului pentru care a fost infiintata;

- in functie de realizarea sau de imposibilitatea realizarii scopului propus;

- in cazul scaderii numarului membrilor organizatiei sub limita stabilita de lege sau statut.

In cazul dizolvarii, persoana juridica intra in lichidare.


Capacitatea de exercitiu

Presupune aptitudinea unei persoane de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii savirsind acte juridice.

Persoana fizica dobindeste capacitea de exercitari depline la virsta de 18 ani. Pina la 14 ani este complet lipsita de capacitate de exercitiu. Intre 14-18 ani are capacitatea de exercitiu restrinsa, putind face singura acte de administrare, daca nu-i pricinuiesc vreo vatamare. Minorul care a implinit 16 ani poate dispune personal prin testament de jumatate din averea de care poate dispune un major. Minorul sub 14 ani raspunde de fapta sa producatoare de prejudicii daca a avut discernamint in momentul savirsirii faptei. Dupa 14 ani se prezuma ca minorul are discernamint si raspunde de fapta ce l-a prejudiciat pe altul.

Majorii sint lipsiti de capacitatea de exercitiu in situatia in care sint pusi sub interdictie de catre instanta de judecata.

Astfel persoanele fizice pot fi:

persoane deplin capabile;

persoane cu capacitate de exercitiu restrinsa;

persoane lipsite de capacitate de exercitiu.

Capacitatea de exercitiu inceteaza la moartea persoanei sau in momentul punerii sub interdictie.

In privinta persoanelor juridice urmeaza a se avea in vedere ca drepturile si obligatiile lor se exercita prin intermediul organelor persoanei juridice, ale caror acte si fapte juridice sint actele si faptele personei (jurdidice) insasi (art. 35 din Decretul nr. 31/1954). Atit timp cit nu au fost constituite inca aceste organe, persoana juridica poate exista, avind deci capacitate de folosinta, insa ea nu va avea deocamdata capacitatea de exercitiu. Vointa organelor de conducere este vointa persoanei juridice, astfel ca actele intocmite in numele sau o obliga. O persoana juridica raspunde de paguba provocata prin neexecutarea culpabila a obligatiilor asumate sau prin fapta sa ilicita si culpabila cu bunurile din patrimoniul sau.

Este vorba asadar de actele si faptele juridice savirsite de organele de conducere ale persoanei juridice in limitele puterilor care le-au fost conferite. O persoana juridica nu raspunde de obligatiile personale ale asociatilor ce o compun, acestia raspunzind in nume propriu.

Statul este personana juridica, aparind ca subiect de drepturi si obligatii.


Continutul raportului juridic civil

Este construit din drepturile subiectului activ si din indatoririle subiectului pasiv.


Clasificarea drepturilor subiective:

Dupa sfera persoanelor obligate sint:

absolute: se caracterizeaza prin aceea ca:

- titularul dreptului (subiectul activ) este determinat;

- subiectul pasiv (cel obligat) este constituit din toate celelalte persoane.

Drepturile absolute sunt opozabile tuturor in sensul ca toate celelalte persoane (subiect pasiv) sint obligate sa respecte facultatile pe care titularul dreptului le are asupra lucrului si sa se abtina de la orice actiune de natura sa il impiedice sa-si exercite dreptul.

Ex.: dreptul la nume, reputatie, onoare (drepturi personale); dreptul de proprietate, dreptul de autor (drepturi patrimoniale).

relative: ele exista in folosul unei anumite persoane determinate.

Atit subiectul activ, cit si pasiv sint determinate.

Este drept relativ acel in virtutea caruia o persoana numita creditor are dreptul sa pretinda unei alte persoane, numita debitor sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Dupa continutul lor:

patrimoniale: pot fi evaluate in bani, au un continut economic;

nepatrimoniale: nu pot fi evaluate in bani (dreptul la nume, reputatie, etc.). Toate acestea sint si drepturi absolute.

Drepturile patrimoniale se clasifica la rindul lor in:

drepturi reale: - acestea se stabilesc cu privire la un lucru determinat, intre o persoana ca subiect activ si toate celelalte ca subiecte pasive nedeterminate;

- 'reprezinta acel drept subiectiv in virtutea caruia titularul sau poate sa-si exercite atributele asupra unui lucru determinat, in mod direct si nemijlocit, fara a fi necesara interventia unei alte persoane.'(C. Statescu)

drepturi de creanta: - acestea reprezinta dreptul pe care il are o persoana numita creditor de a pretinde unei alte persoane, numite debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Deosebiri existente intre drepturile reale si drepturile de creanta:

Dreptul real (ca un drept absolut) presupune existenta unui subiect activ de la inceput determinat si un subiect pasiv nedeterminat, format din toate celelalte persone, pe cind dreptul de creanta (ca un drept relativ), presupune determinarea de la inceput atit a subiectului activ, cit si a subiectului pasiv (singurul subiect obligat fiind acest subiect pasiv determinat).

La dreptul real obligatia ce revine subiectului pasiv nedeterminat este acea de a nu face nimic de natura a stinjeni exercitarea de subiectul activ a dreptului sau. Subiectului pasiv ii revine astfel o obligatie generala negativa.
In cazul dreptului de creanta, obligatia ce revine subiectului pasiv poate fi atit pozitiva - de a da, a face ceva -, cit si negativa - de a nu face ceva, din cele ce, in lipsa obligatiei, subiectul pasiv ar fi putut sa faca.
Dreptul real are intotdeauna ca obiect un lucru determinat, pe cind dreptul de creanta are intotdeauna ca obiect un lucru determinat sau determinabil in viitor.

Titularul dreptului real isi exercita prerogativele direct asupra lucrului, fara a avea nevoie de concursul altei persoane, in timp ce titularul dreptului de creanta nu poate obtine realizarea dreptului sau decit cu concursul debitorului.

Din punctul de vedere al opozabilitatii:
- dreptul real este opozabil tuturor;
- dreptul de creanta este opozabil numai debitorului.

Din punctul de vedere al efectelor:
Dreptul real confera titularului sau:
- dreptul de urmarire, care consta in posibilitatea titularului sau de a urmari bunul in patrimoniul oricui s-ar afla;
- dreptul de preferinta, care consta in facultatea pe care o confera dreptul real de a avea prioritate fata de orice alt drept, prioritate care da putinta satisfacerii titularului dreptului real inaintea titularilor altor drepturi.
Dreptul de creanta confera titularului sau un gaj general asupra patrimoniului debitorului in concurs cu ceilalti creditori ai acestuia.

Drepturile reale sint limitate, prevazute de lege;
Drepturile de creanta sint intr-un numar nelimitat.


Obiectul raportului juridic:

reprezinta prestatia pe care subiectul activ o poate pretinde din partea subiectului pasiv, care poate fi pozitiva (de a da, de a face) sau negativa (de a nu face).



Clasificarea bunurilor


Dupa insusirile lor fizice:
a) bunuri corporale: cele care au o infatisare concreta, materiala, pot fi percepute cu propriile noastre simturi;
b) bunuri incorporale: cele care au o existenta abstracta (drepturi reale, drepturi de creanta).

Dupa cum se consuma sau nu de la prima intrebuintare:
a) bunuri compatibile;
b) bunuri necompatibile.
Utilitate practica a clasificarii: numai asupra bunurilor necompatibile se pot constitui drepturi care sa poata permite o intrebuintare prelungita, cu obligatia de a fi restituite in natura.

Dupa cum se pot inlocui unele cu altele:
a) fungibile;
b) nefungibile.
Utilitate practica: debitorul unui lucru fungibil se libereaza de obligatia sa predind creditorului un bun de acelasi gen. Debitorul unui lucru nefungibil se libereaza numai daca preda debitorului sau exact lucrul determinat prin obligatia asumata.

Dupa cum se pot sau nu divide:
a) divizibile: se pot imparti, fara ca prin aceasta sa-si piarda valoarea economica;
b) indivizibile.
Utilitate practica: in cazul impartirii (ex.: la masa testamentara).

Dupa cum au o existenta de sine statatoare, independente sau nu:
a) principale;
b) accesorii.
Utilitate practica: soarta bunului principal este urmata de bunul accesoriu.

Dupa cum pot fi mutate dintr-un loc in altul, fara a li se altera substanta:

A) Bunuri mobile:
a) bunuri mobile corporale, care sint caracterizate astfel prin natura lor: se misca prin forta lor proprie (animalele) sau prin interventia unei forte straine;
b) titlurile la purtator: sint un inscris constatator al unui drept de creanta, care nu are decit valoarea unui instrument de proba in care este incorporat dreptul creditorului la plata sumei inscrisa in titlu;
Ex.: actiunile societatilor comerciale, obligatiunile
c) bunuri mobile incorporale, care reprezinta toate drepturile si actiunile in justitie care nu sint imobile;
i) drepturile reale asupra mobilelor, cu exceptia proprietatii si anume: uzul, uzufructul, dreptul de gaj, ipoteca.
ii) drepturile de creanta.
iii) partile asociatilor in cadrul societatilor comerciale, care exprima aportul cu care asociatul participa la constituirea capitalului social.
iv) drepturile intelectuale: - dreptul de autor;
- dreptul de proprietate intelectuala;
- fondul de comert.
d) bunuri mobile prin anticipare, sint bunuri care la momentul incheierii contractului erau imobile, dar contractul se incheie pentru ca acestea sa fie separate de suportul pe care se aflau (o recolta).
Interesul mobilizarii prin anticipatie prezinta interes sub aspect procedural: instanta de judecata competenta este cea de la domiciliul piritului si nu cea de la locul situarii imobilului.
Cumparatorul nu beneficiaza de protectia posesorie specifica imobilelor.

B) Bunuri imobile:
a) bunuri imobile prin natura lor: sint fixate de sol, indiferent daca incorporarea are un caracter definitiv sau provizoriu;
b) bunuri imobile prin destinatie: sint bunuri mobile prin natura lor, dar considerate ca imobile, datorita faptului ca sint legate de un bun imobil, al carui accesoriu il constituie.
Conditii pentru ca un bun mobil sa devina imobil prin destinatie:
i) ambele bunuri sa apartina aceluiasi propritar;
ii) intre cele 2 bunuri sa existe un raport obiectiv de destinatie, prin afectarea bunului mobil la exploatarea sau serviciul bunului imobil.
c) bunurile imobile prin dreptul la care se refera: drepturile care poarta asupra unor lucruri imobile, actiunile in justitie referitoare la bunuri imobile.


Importanta distinctiei dintre bunurile mobile si imobile:

Instrainarea bunurilor imobile este supusa publicitatii imobiliare, pe cind cea a bunurilor mobile se realizeaza prin simpla lor transmitere.

Imobilele pot fi ipotectae;
Mobilele pot fi gajate.

Posesia in materie imobiliara poate duce la dobindirea dreptului de proprietate asupra bunului altuia, prin trecerea timpului.
In materie de mobile, posesia prezuma proprietatea.

Cu privire la instanta competenta:
imobile: instanta de la locul situarii bunului;
mobile: instanta domiciliului piritului.



Procedura executarii silite este diferita dupa cum bunul este mobil sau imobil.

Cu privire la capacitate: dispozitiile legale sint mai severe in materie imobiliara.

Bunurile sotilor au regim diferit dupa cum este vorba de bunuri mobile sau imobile. Instainarea bunurilor imobile se poate face doar cu consimtamintul ambilor soti.



Patrimoniul

Def: patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana si care sint evaluabile in bani.

Caractere:

Este o universalitate juridica, cuprinde un activ si un pasiv legate intre ele. Este distinct de drepturile si obligatiile ce il compun, schimbarile produse cu privire la acestea neafectind patrimoniul ca unversalitate;

Orice persoana are in mod obligatoriu un patrimoniu, acesta fiind format atit din drepturile prezente cit si din cele viitoare;

Patrimoniul este inerent persoanei; nu poate exista persoana fara patrimoniu sau patrimoniu fara persoana.
In totalitatea sa nu poate fi transmis prin acte intre vii, dar este transmisibil insa pentru cauza de moarte;

O persoana nu poate avea decit un patrimoniu, ca regula.
Exceptii: a) in cadrul unei familii poat exista mai multe mase de bunuri: masa bunurilor comune ale sotilor, masa bunurilor proprii (dobindite anterior casatoriei, sau in timpul casatoriei prin donatie, testament, mostenire);
b) acceptarea mostenirii sub beneficiu de inventar (in limita activului .. evita contopirea patrimoniului mostenitorului cu cel al defunctului).


Functiile patrimoniului:

Garantie a satisfacerii creditorilor chirografari. Creditorii care nu si-au construit o garantie asupra bunurilor debitorului (gaj, ipoteca) se numesc chirografi. Acestia pot cere justitiei sa fie urmarite oricare din bunurile aflate in patrimoniul debitorului la momentul respeciv. Debitorul poate dispune de bunurile sale, la poate chiar instraina, cu conditia ca aceasta sa nu fie facuta in frauda creditorilor sai.

Explica subrogatia reala, fenomenul prin care un lucru ia locul unui alt lucru in patrimoniu.
In cazul patrimoniului exista o permanenta subrogatie reala datorita faptului ca patrimoniul constituie o universalitate de drept (universalitate juridica), in interiorul careia drepturile si obligatiile ce il compun nu sint considerate in mod separat, ut singuli, ci impreuna, ca valori legate intre ele, care, pe parcursul existentei patrimoniului pot fi inlocuite cu alte valori, fara ca fiinta universalitatii sa fie afectata.
Valorile nou intrate in acest patrimoniu se subroga celor iesite si capata aceeasi pozitie juridica pe care au avut-o acestea din urma.
Subrogatia reala poate fi de 2 feluri:
cu titlu universal, care opereaza automat in cazul vinzarii-cumpararii: pretul ia locul bunului;
cu titlu particular, referitoare la un bun privit izolat in cadrul patrimoniului, care nu opereaza automat, ci in temeiul unor dispozitii legale.
Exemplu: ipoteca se stramuta asupra sumei de bani primita ca indemnizatie de asiguare.




Contractele

Def: Contractele reprezina conventia dintre 2 sau mai multe persoane in scopul de a produce efecte juridice.

Contractul este un acord intre 2 sau mai multe persoane in scopul nasterii unui raport juridic.

Incheierea contractelor este guvernata de principiul libertatii contractuale, deoarece orice contract este creatia unei vointe umane.

O parte este obligata prin contract numai pentru ca si-a exprimat dorinta in acest sens si numai in limitele in care a convenit.

Principiul libertatii contractuale se exprima si prin aceea ca o persoana poate incheia orice fel de contract, poate sa determine prin vointa sa clauzele contractuale si efectele pe care contractul urmeaza sa le produca.

De asemenea partile pot sa schimbe, sa modifice sau sa stinga obligatiile exprimate in contract.

Sub aspectul formei incheierii contractului, libertatea contractuala se exprima prin ceea ce se numeste consensualism; contractul se incheie prin simplul acord de vointa al partilor.

Limitele principiului libertatii contractule:

se realizeaza prin norme imperative ale legii:
nu se pot incheia contracte care au cauze ilicite sau imorale sau un obiect ilicit;
anumite categorii de persoane (de ex. judecatorii) nu pot incheia unele varietati de contracte decit sub conditia obtinerii unei autorizasii prealabile.

se realizeaza prin reguli de convietuire sociala (partile nu pot incheia acte juridice care ar contraveni regulilor de convietuire din orinduirea noastra):
proxenetismul;
concubinajul.


Rolul contractului

Contractul reprezinta principalul izvor de obligatii. Daca o conventie este legal facuta, ea are 'putere de lege' intre parti.

Insemnatatea contractului, ca mijloc de stabilire a celor mai variate relatii intre persoanele fizice si juridice se invedereaza (este evidenta) in toate domeniile, de la cele mai firesti si mai simple activitati ale oamenilor (ca de pilda, cumpararea celor necesare traiului), pina la conducerea economiei nationale si la stabilirea relatiilor internationale.

Contractul are un puternic rol educativ in viata societatii noastre; el introduce in relatiile dintre oameni simtul raspunderii pentru indatoririle ce le revin si promoveaza relatii de colaborare, educa oamenii in sensul disciplinei contractuale.


Clasificarea contractelor

In imensa varietate a contractelor se pot desprinde unele categorii mai importante, a caror clasificare se poate face dupa mai multe criterii (asemanatoare cu cele privitoare la actele juridice), precum: continutul, modul de formare, scopul urmarit de catre parti, modul de executare.

Dupa continutul lor, adica dupa felul obligatiilor la care dau nastere, pot fi:
a) Contracte sinalagmatice, care dau nastere la obligatii reciproce intre parti.
- deoarece ambele parti au in acelasi timp si drepturi si obligatii, fiecare parte este totodata si creditor si debitor;
- Ex.: vinzarea-cumpararea, schimbul, locatiunea, contractul de asigurare.
b) Contractele unilaterale, care instituie obligatii numai pentru una din parti.
- numai o parte se obliga, cealalta parte stipulind pentru sine o creanta;
- Ex.: imprumutul, comodatul, depozitul, donatia fara sarcina, mandatul gratuit.
- ! este diferit de actul unilateral, care este efectul unei singure vointe.(testamentul)
Utilitatea practica a distinctiei: numai in cadrul contractului sinalagmatic se pot pune probleme privind riscul contractual, exceptia de neexecutare. Pentru cele 2 forme sint diferite probele prin inscrisuri.

Dupa modul lor de formare, avem:
a) Contracte consensuale, pentru a caror formare este suficient simplul acord de vointa al partilor, fara sa mai fie nevoie de vreo formalitate sau vreo forma speciala de manifestare a vointei partilor.
Aceste contracte formeaza regula, contr. solemne si reale intilnidu-se in mod exceptional;
b) Contractele solemne, pentru a carui validitate, pe linga acordul de vointa, mai este necesara indeplinirea unor formalitati impuse de lege;
- sint incheiate in fata unui functionar public, abilitat prin lege sa intocmeasca actele;
- in lipsa formei solemne a contractului (care este un element constitutiv al sau) acesta este lovit de nulitate absoluta;
- Ex.: donatiunea, contractul de ipoteca, actele de instrainare a unor imobile.
c) Contractele reale, pentru a carui formare se considera ca, pe linga acordul de vointa, mai este necesara si remiterea unui lucu (res) de catre una dintre parti catre cealalta;
- acestea sint in fond contracte consensuale, deoarece incheierea lor nu este supusa de lege unor forme speciale, dar obligatiile specifice lor nu iau nastere decit in momentul remiterii lucrului; Numai din acel moment contractul respectiv poate purta denumirea sa, inainte de acest moment fiind doar o promisiune de a contracta;
- Ex.: imprumutul, comodatul, depozitul si gajul.

Dupa scopul urmarit de parti prin incheierea lor, avem:
a) Contracte cu titlu oneros, in care una dintre parti urmareste un folos, o contraprestatie, in schimbul aceleia pe care o face, ori se obliga sa o faca in favoarea celeilalte parti;
- Ex.: vinzarea, schimbul, contr. de locatie, contr. de asigurare.
b) Contracte cu titlu gratuit, prin care una dintre parti procura celeilalte un folos, fara a primi ceva in schimb, (sau: una din parti primeste o prestatie, fara a da ceva in schimb);
- Ex.: liberalitatile, contractele de binefacere;
- In cazul liberalitatilor cel ce se obliga isi micsoreaza patrimoniul, instrainind un element al acestuia (ca de pilda in cazul donatiei);
- In cazul contractelor de binefacere ('contracte dezinteresate'), cel ce se obliga nu isi micsoreaza patrimoniul.
Interesul distinctiei: legea impune in privinta conditiilor de validitate conditii speciale pentru contr. cu titlu gratuit - chiar si forme solemne; actiunea pauliana se poate executa mai usor impotriva contractelor cu titlu gratuit

Contractele cu titlu oneros se impart, la rindul lor in:
a) Contracte comutative, in care intinderea prestatiilor datorate de catre parti este certa si poate fi apreciata chiar la momentul incheierii contractului, deoarece se stipueaza si se promit lucruri care exista la acel moment, sau a caror existenta viitoare este certa;
- cea mai mare parte a contractelor cu titlu oneros sint comutative;
- Ex.: vinzarea unui obiect contra unui pret determinat.
b) Contracte aleatorii, in care intinderea prestatiilor partilor sau numai a uneia dintre ele depinde de un eveniment incert, asa incit, la momentul incheierii contractului, nu se poate cunoaste si nu se poate aprecia cu certitudine cistigul sau pierderea fiecarei parti si uneori nici nu se poate sti daca va exista un cistig sau o pierdere.
- Ex.: contractele referitoare la loterie;
Interesul distinctiei: atit pe plan economic cit si juridic; in privinta unui contract aleatoriu nu se poate intenta actiunea in anulare pentru leziune;

Dupa modul lor de executare, avem:
a) Contracte cu executare imediata, care se executa imediat dupa incheierea lor;
b) Contracte cu executare succesiva, a caror executare se desfasoara in timp,
fie sub forma unei prestatii continue (contractul de locatiune),
fie sub forma unei succesiuni de prestatii (contract de furnizare)-
- Ex.: contr. de locatiune, contr. de munca, contr. de societate, contr. de asigurare;
Interesul distinctiei: in cazul neexecutarii obligatiei de catre una dintre parti sanctiunea va fi:
- in cazul contractelor cu executie imediata , rezolutionarea pentru neexecutarea contractului (adica desfiintarea contractului cu efect retroactiv), iar
- in cazul contractelor cu executare succesiva, actiunea va fi rezilierea (adica desfacerea contractului numai pentru viitor);
-Unele contracte cu executare succesiva pot fi reziliate:
prin vointa unilaterala;
prin vointa oricareia dintre parti (ex.: contr. de locatiune fara termen);
prin vointa numai uneia dintre ele (ex.: contr. individual de munca, contr. de inchiriere de locuinte, contr. de depozit);
-Problema suspendarii executarii obligatiilor nu se poate pune, de regula decit in privinta contractelor cu executare succesiva (ex.: suspendarea contractului de locatiune pe timpul cit dureaza un caz de forta majora);
-Problema riscurilor contractuale se pune diferit pentru cele 2 tipuri de contract.

Din punctul de vedere al reglementarii lor, avem:
a) Contracte numite, care corespund unor anumite operatii economice, poarta fiecare un nume specific si este special reglementat prin lege;
- Ex.: vinzarea, schimbul, locatiunea, imprumutul, depozitul, ipoteca, gajul, mandatul.
b) Contracte nenumite, care nu au un nume propriu si care nu sint supuse unor reglementari speciale, deoarece nu se incadreaza intr-o categorie anume determinata: prin mijlocirea lor se realizeaza operatiile cele mai variate pe care partile, in virtutea principiului libertatii conventiilor, pot sa le savirseasca.
Partile pot sa imbine elemente ale unor contracte diferite, numite si nenumite, dind astfel nastere unor contracte mixte.
Importanta distinctiei: calificarea unui contract drept numit sau nenumit are o deosebita importanta in determinarea regimului juridic, aplicabil in lipsa unei precizari a partilor.

Dupa existenta de sine statatoare sau nu a contractelor, avem:
a) Contracte principale, care au o existenta de sine statatoare;
b) Contracte accesorii, care sint contracte a caror incheiere depinde de existenta altui contract.
Aceste contracte se pot naste in acelasi timp cu contractul principal sau numai dupa incheierea acestora din urma;
Ele pot fi incluse in contractul principal ca o clauza a acestuia sau pot fi incheiate separat.
Importanta calificarii unui contract ca fiind principal sau accesoriu consta in faptul ca, in vreme ce validitatea contractului principal se analizeaza in functie numai de propriile sale elemente, validitatea contractului accesoriu mai depinde si de validitatea contractului principal, al carui accesoriu este.

Contractul de adeziune, ale carui clauze sint stabilite numai de catre una dintre parti, cealalta parte neavind putinta sa le discute, ci numai facultatea sa le accepte ca atare (adica sa adere) sau sa nu contracteze.
Ex.: contractul de transport pe calea ferata.

Contracte mixte sau complexe, care rezulta din incheierea a doua sau mai multor contracte.
Ex.: contractul de hotelarie.


Conditiile de validitate ale contractului

Contractul, fiind un act juridic bilateral, ce se formeaza prin acordul de vointa al partilor, implica existenta a cel putin doua parti care sa-si exprime consimtamintul valabil cu privire la obictul si scopul contractului.Prin aceasta se invedereaza ca elementele esentiale pentru validitatea contractului sint:
capacitatea;
consimtaminul;
obiectul;
cauza.

Capacitatea de a contracta

Am vazut mai inainte ca exista capaciate de folosinta a drepturilor si capaciate de exercitiu a acestora.

Persona fizica
Pentru ca o persoana fizica sa poata incheia acte juridice capacitatea sa de folosinta constituie o conditie indispensabila. Cel lovit de o incapacitate de folosinta nu poate efectua valabil actele ce ii sint interzise prin incapacitatea respectiva (chiar daca ar avea capacitatea de exercitiu).
Capacitatea de folosinta este inerenta personalitatii omului si nimeni nu poate renunta - nici partial, nici total - la capacitatea de folosinta.
Orice persoana fizica are capacitatea de a contracta, daca nu este declarata, de catre lege, ca incapabila.

Persoana juridica
In privinta acestora trebuie sa relevam ca insasi capacitatea de folosinta a acestora este restrinsa prin regula specialitatii, in virtutea careia o persoana juridica nu poate avea decit acele drepturi care corespund scopului ei.
Prin urmare, persoana juridica poate savirsi orice fel de acte si deci poate incheia orice fel de contracte, dar numai in limitele determinate de scopul ei, prevazut, ca atare, in lege, in actul de infiintare sau in statut.

Asadar, atit in privinta persoanelor fizice, cit si in privinta persoanelor juridice, regula este capacitatea de a contracta, iar incapacitatea, exceptia.

Aceasta inseamna ca incapacitatile nu pot rezulta decit din lege; ele nu se prezuma.

Incapacitati generale
Cind incapacitatea de exercitiu este generala, incapabilul nu poate incheia personal nici un contract.
Minorul care nu a implinit virsta de 14 ani nu are capacitate de exercitiu si drept urmare nu poate incheia, in principiu, contracte decit prin reprezentanul sau legal.
El poate face singur numai acte de conservare a drepturilor sale si unele acte juridice de o valoare patrimoniala foarte redusa, necesare satisfacerii unor nevoi elementare de ordin material si cultural (cumpararea de rechizite scolare, de bilete de spactacole, contract de transport in comun).

Interzisul judecatoresc,
adica persoana pusa sub interdictie, din cauza alienantei mintale sau a debilitatii mintale, nu are, de asemenea, capacitate de exercitiu, astfel incit, atita timp cit dureaza punerea sub interdictie nu poate incheia nici un fel de contracte. Contractul incheiat intimpul interdictiei este anulabil, chiar daca ar fi fost incheiat intr-un momnet de luciditate.
Hotarirea judecatoreasca de punere sub interdictie are ca efect transformarea incapacitatii de fapt, naturala si intermitenta a alienatului mintal sau a debilului mintal, intr-o incapacitate de drept, totala si continua, care inlatura, din punct de vedere juridic, capacitatea naturala din timpul intervalelor de luciditate.
Alienatul mintal sau debilul mintal, care nu a fost pus sub interdictie are deplina capacitate de exercitiu si de aceea, in momentele sale de luciditate, el poate incheia orice fel de contracte, ca o persoana capabila.
Interesul distinctiei rezida din diferenta de probare in cazul anularii contractului; la primul se cere doar timpul la care s-a contractat, pe cind la cel de al doilea se cere si probarea incapacitatii sale de fapt, a starii de alienatie mintala in momentul incheierii actului, alienatul neinterzis fiind prezumat, pina la proba contrarie, a fi pe deplin capabil.

Minorul care a implinit virsta de 14 ani are o capacitate de exercitiu restrinsa, in virtutea careia el isi exercita drepturile si isi executa tot astfel obligatiile, dar in genere, numai cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui.
Minorul care a implinit virsta de 14 ani poate face singur, fara incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui, actele de conservare, precum si alte acte de administrare a patrimoniului (cum ar fi contracte privitoare la reparatiile de intretinere a bunurilor sale, contracte de asiguare a acestora), dar acestea din urma numai in masura in care nu-i pricinuiesc o leziune.
In determinarea limitelor capacitatii minorului trebuie sa se tina seama si de faptul ca minorul se poate obliga prin fapta sa ilicita savirsita cu discernamint. Astfel, daca minorul a savirsit manopere dolosive pentru a fi crezut major de catre cel cu care incheie contractul el comite o fapta ilicita ce il obliga la reparatie. Or, pentru partea indusa in eroare, cea mai adecvata reparatie a prejudiciului nu ar rezulta din desfiintarea contractului, ci tocmai din mentinerea lui, ca si cum ar fi fost incheiat de o persoana capabila (art. 1162 c.civ.).

Incapacitati speciale
Aceste nu pot rezulta decit dintr-o dispozitie anume a legii.
Art. 950 c.civ., dupa ce arata ca sint incapabili a contracta minorii si interzisii, precizeaza ca mai sint incapabili 'in genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte'.
Astfel legea ii declara pe soti incapabili de a vinde unul altuia (art. 1307 c.civ.) si deci si de a incheia intre ei un contract de schimb.
Mai sint declarati incapabili unii administratori ai bunurilor altora, care nu pot fi adjudecatari ai bunurilor pe care le administreaza.

Cit priveste importanta distinctiei dintre incapacitatea generala si cea speciala, aceasta se invedereaza in special pe terenul probelor:
in cazul incapacitatii generale, actul este declarat nul daca nu se dovedeste ca el se incadreaza in categoria celor pe care incapabilul era, in mod exceptional, indreptatit de lege sa il savirseasca;
in cazul incapacitatii speciale, partea respectiva se considera capabila pina la proba contrarie, deoarece incapacitatile nu se pot prezuma.


Consimtamintul

Intr-un prim sens, consimtamintul inseamna acordul de vointa a partilor unui contract, acord de vointe care constituie insusi contractul si da nastere, ca atare, obligatiilor respective.

Intr-un alt sens, mai restrins, prin consimtamint se intelege vointa uneia dintre parti, prin care se manifesta acceptarea propunerii de a contracta a celeilalte parti. In acest sens se exprima art. 948 c.civ., cind, printre conditiile esentiale pentru validitatea unui contract, arata si consimtamintul valabil al partii ce se obliga.





Tot in sens restrins este considerat consimtaminul cind legea se refera la viciile acestuia, numindu-le vicii de consimtamint, desi in realitate sint vicii ale vointei uneia dintre partile contractante.

Manifestarea consimtaminului
Intrucit in dreptul nostru contractele sint, in genere, consensuale, manifestarea de vointa a fiecareia dintre partile contractante nu este supusa, in principiu nici unei formalitati extrinseci.
Regula este deci ca, in lipsa unei dispozitii legale care sa dispuna altfel, consimtaminul partilor se poate manifesta in orice forma.
Aceasta libertate este insa limitata uneori de cerinta preconstituirii unui mijloc de proba, iar alteori, prin vointa insasi a partilor contractante, care pot sa supuna formarea contractului la unele conditii de forma.

Vointa directa si vointa indirecta
a) Cind manifestarea de vointa are ca obiect inchieierea contractului, cind deci ea urmareste numai acest scop si este adusa ca atare la cunostiinta celui interesat (cind de pilda o parte ofera spre vinzare celeilalte spre vinzare un anumit obiect, la un anumit pret), se spune ca manifestarea de vointa este directa.
- ea poate fi orala sau scrisa;
- poate rezulta din semne indicative ale vointei, ori din alte fapte care au legatura directa cu incheierea conractului (cum ar fi, de pilda, inceputul de executare al contractului, care nu poate fi interpretat decit ca o acceptare a ofertei de a contracta - ex.: retinerea de catre hotelier a camerei care a fost solicitata de catre client)
b) Manifestarea indirecta a vointei rezulta din acte sau fapte care, desi sint facute intr-un cu totul alt scop, lasa sa se inteleaga fara nici o indoiala, vointa autorilor lor in privinta contractarii.
- Ex.: locatarul care la expirarea termenului contractual ramine mai departe in locuinta inchiriata este socotit ca in mod tacit si indirect si-a manifestat dorinta de a continua relatiile contractuale.

Vointa expresa si vointa tacita
a) Manifestarea de vointa este expresa atunci cind ea rezulta prin inscris (scripta manent), cuvinte, gesturi sau semne destinate anume pentru a exprima intentia de a contracta.
b) Manifestarea de vointa este tacita sau implicita cind ea rezulta din acte sau fapte, care nu sint destinate anume spre a exprima intentia de a contracta, dar care se pot interpreta ca exprimind consimtaminul la contractare.
Acest lucru se invedereaza mai cu seama in privinta acceptarii de catre o parte a ofertei facuta de catre cealalta.
In principiu, din moment ce a fost stabilita, vointa produce aceleasi efecte, oricum s-ar manifesta, expres sau tacit.
Uneori, legea prevede cerinta unei manifestari exprese, pentru a atrage atentia asupra importantei unei obligatii asumate (acceptarea unei donatii), ori asupra unei renuntari.


Viciile vointei

Consimtamintul, conditie de validitate a contractului trebuie nu numai sa existe, ci el trebuie sa fie si valabil, adica lipsit de vicii.

Consimtamintul, desi viciat, constituie totusi o manifestare de vointa, care insa se formeaza in conditii anormale si de aceea actul juridic respectiv poate fi anulat (art. 961 c.civ.).

Vointa poate fi viciata:

in continutul sau intelectual: - prin eroare;

- prin dol;

in ce priveste libertatea manifestarii - prin violenta.


Eroarea
Element psihic, consta in reprezentarea inexacta a realitatii la incheierea unui act juridic: de pilda o parte consimte sa se oblige prin contract numai fiindca isi inchipuie ca obiectul pe care il ofera cealalta parte are o anumita insusire, pe care in realitate acesta nu o are. Persoana respectiva a voit intr-adevar ceea ce a exprimat, dar aceasta doar datorita erorii.
Eroarea este socotita viciu de vointa numai in doua situatii:
cind poarta asupra calitatilor substantiale ale obiectului contractului, si
'cind consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia' (art.954c.civ.).
Substanta, asupra careia cade eroarea, poate fi inteleasa atit ca un element obiectiv al lucrului, cit si ca o insusire pe care partile contractante i-o atribuie si o apreciaza in mod subiectiv.
- eroarea bazata pe un element obiectiv - ex. aprecierea suprafetei de teren;
- eroarea sub aspectul sau subiectiv - ex. autenticitatea unei opere de arta pentru un colectionar.
In genere se socoteste drept o calitate substantiala a obiectului utilitatea pe care acesta o prezinta dupa aprecierea in concreto a partilor si care a fost determinanta pentru contractare, in sensul ca, daca ar fi stiut ca aceasta utilitate nu exista, partea nu ar fi contractat.
Eroarea asupra persoanei: intrucit la contractele cele mai obisnuite - contractele cu titlu oneros - identitatea si calitatea persoanei contractante sint indiferente, eroarea asupra persoanei nu constituie viciu de vointa, decit in mod exceptional, si anume in contractele incheiate 'in consideratia persoanei' (intuitu personae). Asemenea contracte sint, de obicei, cele cu titlu gratuit. Sint insa si unele contracte cu titlu oneros care se incheie in consideratia persoanei, cum ar fi contractele avind ca obiect prestatia de servicii (contractul cu un arhitect, avocat, medic).
Pentru a fi luata in consideratie ca viciu al vointei, eroarea trebuie sa fi fost determinata, in sensul ca partea cazuta in eroare sa nu fi contractat daca ar cunoscut realitatea.
Eroarea, fiind un element de fapt, se poate proba prin orice fel de mijloace, deci si prin prezumtii, iar sarcina probei incumba celui care invoca eroarea.
Erori obstacol: uneori, eroarea in care a cazut o parte este atit de grava incit impiedica insasi formarea acordului de vointa si deci a contractului (ex. locatie-vinzare).
Exista 2 tipuri de erori-obstacol:
a) eroarea asupra naturii juridice a conractului (ex. ); impot. ei se poate invoca nulitatea absoluta;
b) eroarea de fapt si eroarea de drept:
eroarea de fapt, in care eroarea se infatiseaza ca o reprezentare inexacta a realitatii;
eroarea de drept, care se refera la existenta sau la continutul unui act normativ.

Dolul
Prin dol se intelege faptul de a surprinde, printr-o eroare provocata, consimtamintul unei persoane si de a o determina, in acest mod, sa incheie un contract.
Viciul vointei este deci tot o eroare, dar, de data aceasta, eroarea nu este spontana, ci provocata: o parte este indusa in eroare prin actiunile viclene ale celeilalte (de pilda fapta unui vinzator care furnizeaza date false asupra valorii obiectului pe care il vinde, constituie un dol).
Dolul apare deci ca o circumstanta agravanta a erorii.
La viciul de dol se pot distinge doua elemente:
un element intentional, si anume vointa de a induce in eroare; drept urmare, daca introducerea in eroare a fost provocata cu buna-credinta, fara nici o urma de intentie, in acest caz nu exista dol;
un element material, si anume actiunile viclene folosite pentru a traduce in fapt intentia de a provoca eroarea celeilalte parti si a o determina astfel sa contracteze.
Actiunile viclene (minciuni, viclesuguri) trebuie sa prezinte o anumita gravitate, sa depaseasca anumite limite.
Simpla tacere nu contituie prin ea insasi un dol decit numai cind reticenta se refera la unele elemente asupra carora partea, dat fiind pregatirea sa tehnica si profesionala, era obliagta sa informeze pe contractant. Alteori insasi natura contractului obliga partile la anumite informari (contractul de asigurare).
Dolul constituie un viciu al vointei si atrage anularea contractului, numai daca a provocat o eroare determinanta, fara de care partea nu ar fi contractat.- in acest caz dolul se numeste dol principal;
Prin opozitie, dolul incident, care, fiindca nu a fost determinant la incheierea contractului, nu atrage anularea acestuia, ci indreptateste numai la o cerere de despagubire, in masura in care daca ar fi cunoscut realitatea, partea ar fi contractat in conditii mai putin oneroase.
Dolul atrage anularea numai daca provine de la una din partile contractante. El apare deci ca o sanctiune a comportarii incorecte a unei parti din contract; de aceea, daca provine de la un tert, dolul nu are influenta asupra validitatii contractului, ci da victimei numai dreptul la o actiune in despagubire impotriva tertului pentru prejudiciul suferit. Daca o parte a fost complice la dolul practicat de catre un tert impotriva celeilalte parti, atunci dolul atrage, de asemenea anularea contractului. (aceasta se explica prin faptul ca si in acest caz dolul a fost provocat de celalalta parte, chiar daca a imbracat numai forma complicitatii). Tot din aceasta cauza atrage anularea contractului dolul savirsit de catre reprezentantul uneia dintre parti sau de catre prepusul acesteia. Consideram ca si in cazul in care dolul este opera exclusiva a unui tert anularea contractului se impune, in masura in care dolul ar fi o eroare, care ar indeplini conditiile cu privire la eroarea-viciu de consimtamint (dar in acest caz anularea contractului se cere invocind eroarea si nu numai dolul care a provocat-o).
Dolul, intocmai ca si eroarea trebuie sa fie dovedit de catre partea ce-l invoca. Fiind un fapt juridic, el poate fi probat prin orice mijloace.
Efecte: data fiind natura sa dubla - viciu al vointei victimei, pe de o parte, si fapta culpabila a autorului actiunilor dolosive, pe de alta parte - dolul poate sa duca atit la anularea contractului cit si la o actiune in despagubire.
Cind victima cere anularea contractului, trebuie sa fie indeplinite toate conditiile aratate mai sus. Daca, dimpotriva, victima pretinde despagubiri, trebuie sa fie indeplinite conditiile raspunderii delictuale. Iar daca, obtinind anularea contractului, victima continua sa sufere un prejudiciu, nimic nu se opune ca ea sa reclame despagubiri, in conditiile raspunderii civile delictuale.

Violenta
Viciu de consimtamint, este siluirea vointei unei persoane pentru a-i smulge consimtamintul la contractare prin:
mijloace de constringere fizica;
amenintare cu asemenea mijloace su cu altele de natura morala.
Violenta nu este viciu de consimtamint prin ea insasi, ci numai prin teama pe care o provoaca (asa cum dolul este viciu de consimtamint prin eroarea pe care o provoaca).
Ceea ce este determinant in cazul violentei este temerea sub imperiul careia partea consimte la contractare; romanii numeau aceasta metus (teama sau temere), spre a o deosebi de vis (constingere fizica propriu-zisa).
Datorita violentei libertatea vointei este afectata, in sensul ca numai sub inflenta amenintarii pe care o cuprinde violenta, partea a consimtit la contractare, impotriva vointei sale. In realitate, ea nu vrea sa contracteze, dar datorita violentei exercitata asupra ei, consimte totusi, aparent, la contractare.
Violenta cuprinde:
un element obiectiv - constringerea;
un element subiectiv - teama insuflata, care determina lipsa de libertate a consimtamintului.
Violenta se poate prezenta sub forma constringerii fizice, precum smulgerea consimtamintului prin torturi fizice. Dar oricare ar fi mijlocul de constringere (fizic, moral, patrimonial, actual sau viitor), efectul pe care il produce violenta este de ordin psihic si anume teama persoanei respective ca amenintarea se va indeplini, sau ca actuala suferinta va continua; deci in toate cazurile determinanta este temerea de o suferinta prezenta sau viitoare, daca realizarea ei este considerata de catre victima ca fiind sigura si grava.
Conditii. Intocmai ca si dolul, violenta este nu numai un viciu al vointei, care poate atrage anularea contractului in masura in care temerea ce a insuflat-o a fost determinanta pentru contractare, dar si un delict civil. De aici decurg unele consecinte:
a) Temerea insuflata persoanei trebuie sa fi fost de asa natura, incit fara acestea partea nu ar fi contractat. Gravitatea suferintei sau a amenintarii si a temerii pe care a determinat-o se apreciaza in conctreto, tinindu-se seama in aceasta privinta de virsta, sex, precum si de alte asemenea imprejurari, adica de criterii subiective.
b) Temerea insuflata pe calea violentei este determinanta, desigur, cind amenintarea se adreseaza persoanei contractante, al carei consimtamint se afla astfel viciat. Dar ea poate fi de asemenea determinanta cind amenintarea este indreptata impotriva unor alte persoane; in privinta acestora din urma legea pare sa faca o distinctie si anume:
- daca amenintarea este indreptata asupra sotului, descendentilor sau ascendentilor unei parti din contract, se prezuma ca ea este determinanta in aceeasi masura ca si cum s-ar exercita asupra partii contractante insasi;
- daca amenintarea priveste alte persoane apropiate victimei, partea va trebui sa faca dovada caracterului determinant al temerii insuflate, probind, de pilda legaturile de afectiune cu acele persoane;
c) Amenintarea constitutiva de violenta este viciu de consimtamint chiar cind provine de la un tert. Mai mult, ea constituie un asemenea viciu, chiar atunci cind teama nu se datoreste faptei unei persoane, ci unor cauze naturale sau unor imprejurari care, prin amenintarea unei primejdii, constring vointa partii si o silesc sa contracteze sub imperiul starii de necesitate in care se afla. Aceasta solutie se impune si mai mult atunci cind numai actiunea unui asemenea factor extern partilor contractante dtermina partea sa-si dea consimtamintul, iar cealalta parte a profitat de pe urma starii de necesitate pe care a cunoscut-o la momentul incheierii contractului;
d) Amenintarea trebuie sa fie nelegitima, adica sa nu constituie exercitiul unui drept. Aceasta conditie invedereaza de altfel caracterul violentei de a fi un delict civil. Astfel fapta unui creditor de a ameninta pe debitor cu executarea silita, pentru a-l determina pe aceasta cale sa-i acorde o garantie, nu constituie violenta care sa duca la anularea obligatiei asumate in asemenea conditii, deoarece, procedind in acest mod, creditorul nu face decit sa ameninte cu exercitarea unui drept.
Proba. Incumba celui care invoca violenta de a proba atit faptul constitutiv de violenta, cit si caracterul determinant al temerii insuflate. Fiind vorba de un fapt, dovada violentei se poate face prin orice mijloace de proba. Uneori prin legi speciale se stabilesc prezumtii de violenta cu privire la unele acte juridice.
Efecte. Intrucit violenta constituie in acelasi timp atit un viciu de consimtamint, cit si un delict civil, ea poate justifica sanctiuni diferite: ca viciu de consimtamint atrage nulitatea relativa a contractului, intrucit este vorba de o nulitate de protectie, iar in masura in care provoaca prejudicii, ea poate justifica, intocmai ca si dolul, o actiune in raspundere civila.

Leziunea
Prin leziune se intelege paguba ce rezulta pentru o parte contractanta din disproportia existenta intre prestatiile reciproc stipulate in contractul respectiv; o parte dintr-un contract este lezata cind se obliga la o prestatie care este disproportionala fata de prestatia ce i se promite de catre cealalta parte



Obiectul contractului

Orice contract are ca obiect crearea de obligatii, al caror obiect este intotdeauna o prestatie (de a da, de a face, de a nu face); prestatia, la rindul ei, are drept obiect fie transmiterea unui derpt, fie un fapt al debitorului (fapt pozitiv sau o abstentiune).
Cind legea se refera la obiect ca o conditie de validitate a contractului (art. 962-965 c.civ.), ea cuprinde in reglementarea sa, deopotriva, obiectul contractului, obiectul obligatiei si obiectul prestatiei.
Cit priveste obiectul contractului, adica felul obligatiilor care se nasc, partile au o deplina libertate, marginita numai de normele imperative si de regulile de convietuire sociala.
Obiectul obligatiei. Prestatia care formeaza obiectul obligatiei contractuale poate fi realizata in cele doua forme ale sale:

transmiterea unui drept catre creditor, sau
un fapt al debitorului.
Cind prestatia are ca obiect transmiterea unui drept se spune in mod obisnuit ca ea are ca obiect un lucru. In realitate, obiectul prestatiei poate fi si un drept care nu poarta asupra lucrurilor. Dar chiar si atunci cind dreptul respectiv se refera la un lucru, ceea ce se transmite prin contract nu este lucrul, ci dreptul real purtind asupra lui.
Astfel, lucrul, obiect al prestatiei de a da, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) Lucrul trebuie sa existe in momentul incheierii contractului; cind partile au contractat, ignorind ca lucrul nu mai exista, lipseste un element esential al contractului, ceea ce atrage nulitatea absoluta a acestuia (legea prevede ca 'daca in momentul vinzarii lucrul era pierit in tot, vinderea este nula').
Conditia existentei lucrului nu inseamna insa ca partile nu pot conveni cu privire la 'lucrurile viitoare' (vinzarea recoltei viitoare, a unui lucru pe care o intreprindere urmeaza sa-l produca).
b) Lucrul trebuie sa se afle in circuitul civil. Nu poate fae obiectul unei obligatii contractuale, in primul rind lucrurile care prin natura lor nu sint susceptibile de a forma obiectul unui drept de proprietate, cum sint lucrurile ce se afla la dispozitia tuturor (aerul, lumina); de asemenea, lucrurile pe care legea - din considerente de ordin economic, politic, social - le scoate din circuitul civil.
c) Lucrul trebuie sa fie determinat sau determinabil. In privinta gradului de determinare a lucrului, legea prevede ca lucrul poate fi un corp cert, cind el este estimat chiar in individualitatea sa, sau un lucru determinat prin specia din care face parte (genus). Lucrul trebuie sa fie determinat in privinta cantitatii, in sensul precizarii cantitatii ce trebuie livrata, dar aceasta nu trebuie sa fie exprimata neaparat in cifre, ci este suficient ca in contract sa existe elementele necesare pentru ca obiectul sa poata fi determinat ulterior, la epoca executarii contractului. Cu alte cuvinte este suficient ca la momentul incheierii contractului lucrul sa fie determinabil.
Intr-un contract de vinzare, pretul, obiect al obligatiei cumparatorului, este supus acelorasi reguli: el poate fi determinat la incheierea contractului, dupa cum partile pot conveni ca pretul sa fie stabilit de catre un tert, ori sa fie cel aratat in tarifele oficiale. Poate fi determinat in cele din urma de catre instanta.
Cel care transmite un drept real trebuie sa fie titularul acestuia. Astfel o ipoteca constituita de catre alta persoana decit proprietarul imobilului a non domino este nula (nulitatea absoluta).
Cind prestatia are ca obiect un fapt personal al debitorului, aceasta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) Faptul promis trebuie sa fie posibil. Imposibilitatea prestatiei atrage nulitatea absoluta a contractului pentru lipsa de obiect. Dar pentru aceasta imposibilitatea trebuie sa aiba caracter obiectiv, executarea prestatiei sa fie cu neputinta nu numai pentru debitor ci si pentru oricare alta persoana. In caz contrar, contractul este valabil. Imposibilitatea prestatiei trebuie sa existe in momentul incheierii contractului: daca se iveste ulterior ea nu atrage anularea contractului, ci in cadrul contractelor sinalagmatice, ridica numai problema riscului conractual.
b) Fapta promisa trebuie sa fie licita, adica sa nu contravina normelor imperative sau regulilor de convietuire sociala;
c) Fapta trebuie sa fie proprie celui care o promite. O persoana nu poate fi obligata decit prin vointa sa. Drept urmare, promisiunea cu privire la fapta altuia nu are nici o eficienta juridica;
d) Fapta promisa trebuie sa prezinte interes pentru creditor. In caz contrar, acesta nu va putea cere executarea prestatiei prin actiunea in justitie, care ii va fi respinsa, ca fiind lipsita de interes.



Cauza

Printre elementele esentiale pentru validitatea contractului, legea prevede si o 'cauza licita' (art. 948 c.civ.) adaugind ca 'obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu popate avea nici un efect'.

Orice obligatie asumata de o persoana persoana presupune un scop; nu se poate concepe ca o persoana sa se oblige fara a urmari realizarea unui scop.

Actul de vointa prin care o persoana se obliga, include, asadar, nu numai consimtaminutul sau de a-si asuma o obligatie, ci in acelasi timp si consideratiunea scopului pe care vrea sa-l infaptuiasca prin obligatia asumata, obligatia fiind numai un mijloc pentru a ajunge la realizarea unui anumit scop (de pilda vinzatorul se obliga sa transmita dreptul de proprietate asupra unui lucru al sau, in scopul de a obtine suma de bani pe care o reprezina pretul).

In drept acest scop este desemnat prin termenul cauza.

Pentru a desprinde si mai bine notiunea de cauza nu trebuie sa ne intrebam de ce debitorul se afla obligat sau care este temeiul juridic al obligatiei lui, deoarece, la acesta intrebare raspunsul il constituie insasi existenta contractului pe care l-a incheiat, ci urmeaza sa ne intrebam numai pentru ce a consimtit debitorul sa se oblige.

De aici rezulta, pe de o parte, ca problema cauzei se pune in privinta obligatiilor ce se nasc prin vointa celui ce se obliga, iar pe de alta parte, ca notiunea de cauza a obligatiei este luata in sensul de finalitate, adica de scop; numai in vederea realizarii caruia a inteles debitorul sa-si asume obligatia.

Cauza astfel determinata constituie o parte componenta a vointei juridice (adica a vointei de a se obliga a partii contractante), distincta de consimtamint. Notiunea de consimtamint raspunde deci la intrebarea daca partea a voit sa se oblige, in timp ce cauza invedereaza pentru ce a vrut patrea sa se oblige; fiecare dintre aceste doua elemente ale vointei de a se obliga are, prin urmare, un domeniu diferit.
Cauza este de asemenea distincta de obiectul obligatiei, acesta din urma fiind prestatia pe care debitorul se obliga sa o furnizeze creditorului.

Obiectul unei obligatii constituie raspunsul la intrebarea: ce se datoreaza? (quid debetur?) in timp ce cauza unei obligatii este raspunsul la intrebarea: pentru ce a vrut partea sa se oblige? De aceea o obligatie poate avea drept obiect o prestatie licita prin ea insasi si cu toate acestea cauza obligatiei sa fie ilicita.
Continutul notiunii de cauza se precizeaza mai ales prin referire la fiecare categorie de contracte.

In contractele sinalagmatice, cauza fiecareia dintre obligatiile partilor o constituie perspectiva executarii prestatiei promise de cealalta parte (ex.: vinzarea-cumpararea).



In contractele cu titlu gratuit, cauza obligatiei celui care dispune consta in intentia acestuia de a mari patrimoniul celui gratificat cu un elemant activ, fara a primi in schimb vreo contraprestatie. Cauza este deci intentia liberala manifestata in privinta persoanei gratificate.

In contractele aleatorii elementul risc constituie cauza obligatiilor.

Conditiile de validitate. In privinta cauzei obligatiei, legea prevede ca ea trebuie sa fie reala si licita.
Cauza nu este reala, ci falsa cind debitorul s-a obligat numai in credinta gresita a existentei sale.
'Cauza este nelicita cind este prohibita de legi, cind este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice' (art. 968 c.civ.).

Astfel, intr-un contract de vinzare cu privire la un bun scos din circuitul civil, obligatia cumparatorului este nula pentru ca are o cauza ilicita.

Uneori notiunea de cauza ilicita pare sa faca dubla intrebuintare cu aceea de obiect ilicit. Dar pentru a evita o confuzie trebuie sa se tina seama ca, cel mai adesea cauza pare ilicita sub aspectul sau subiectiv ce trebuie desprins din intentia comuna a partilor, ceea ce duce la concluzia ca, pentru a vicia contractul, cauza ilicita trebuie sa fi fost cunoscuta de catre cealalta parte.

Proba cauzei.

In privinta cauzei, legea dispune: 'Conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa', iar mai departe adauga:'Cauza este prezumata pina la dovada contrarie' (art. 967 c.civ.).

Drept urmare, cel care invoca inexistenta cauzei trebuie sa dovedeasca acest fapt.


Incheierea contractului

Acordul de vointa al partilor se realizeaza prin oferta si acceptare.

Oferta este propunerea de a contracta in anumite conditii adresata unei persoane determinate sau nedaterminate.
Se poate realiza:
oral, prin viu grai (oferta expresa),
in scris (ex. trimiterea unui proiect de contract - prin trimiterea unor cataloage cuprinzind descrierea marfii si pretul),
prin expunerea unor marfuri in vitrina si indicarea pretului (oferta tacita).
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca oferta:
sa fie directa si certa,
sa fie ferma,
sa fie neechivoca,
sa fie precisa si completa.
Atita timp cit oferta nu a fost acceptata ea poate fi revocata.
Regula revocabilitatii ofertei sufera unele exceptii:
- daca ofertantul a fixat un anumit termen in care oferta poate fi acceptata, ea nu mai poate fi revocata pina la implinirea acelui termen; daca pina la expirarea termenului de acceptare oferta nu a fost acceptata ea devine caduca.

Acceptarea.
Forma acceptarii nu este supusa unor conditii speciale, ci este suficient ca din felul manifestarii sa rezulte vointa neindoielnica de a accepta oferta respectiva.
Acceptarea poate fi:
expresa, atunci cind se face in scris sau verbal;
tacita, cind rezulta din actiuni ori din atitudini ce pot fi interpretate in acest sens.
Exista imprejurari expres prevazute de lege in care simpla tacere este interpretata ca o acceptare:
reinoirea contractului de inchiriere, dedusa din faptul ca la sfirsitul termenului contractului, locatarul continua sa ramina in posesia lucrului inchiriat, fara nici o impiedicare a lui din partea locatorului (art. 1437, 1452 c.civ.).
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca acceptarea:
a) sa se refere la acelasi obiect ca si oferta; neconcordanta dintre oferta si acceptare impiedica formarea contractului;
b) sa fie neindoielnica;
c) daca oferta a fost facuta unei persoane determinate, doar aceasta o poate accepta;
d) acceptarea trebuie sa intervina inainte ca oferta sa fie retrasa sau sa devina caduca.

Incheierea contractului prin reprezentant

Reprezentarea poate fi:

a)     legala (ex.: tutorele pentru minorul aflat sub tutela sa);

b)     conventionala (in virtutea unui contract de mandat).

Contractul incheiat prin reprezentant in limitele puterii ce i-au fost conferite se considera ca a fost incheiat de catre cel reprezentat si produce efecte intre acesta si cealalta parte contractanta.

Reprezentantul se afla in raporturi juridice cu reprezentatul, fata de care raspunde de executarea contractului de mandat (imputernicire).

Daca reprezentantul actioneaza peste limitele mandatului sau se considera ca actioneaza in nume propriu.


Momentul incheierii contractului

In virtutea conceptului consensualismului, contractul se formeaza din momentul in care s-a realizat acordul de vointe.

Incheierea contractului intre absenti
In doctrina se gasesc mai multe solutii care pot fi grupate astfel:

a)     Sistemul emisiunii sau al declaratiunii: se considera ca un act se naste chiar din momentul acceptarii. In acest sistem formarea contractului ar depinde numai de vointa acceptantului.

b)     Sistemul expedierii acceptatii: momentul formarii contractului este considerat acela in care acceptantul a expediat acceptarea sa (trimiterea telegramei, a scrisorii). Impotriva acestei solutii s-a ridicat obiectia ca acceptarea nu mai poate fi revocata, desi nu a ajuns la cunostiinta ofertantului.

c)     Sistemul receptiunii: acceptarea este considerata irevocabila in momentul in care a ajuns la cunostiinta ofertantului, chiar daca nu a luat la cunostiinta efectiv despre aceasta.
Impotriva acestui sistem s-a ridicat obiectia ca momentul in care ia cunostiinta ofertantul este greu de dovedit, incheierea contractului fiind incerta.

d)     Sistemul informatiunii: contractul se incheie in momentul in care ajunge efectiv la cunostiinta ofertantului. Acest sistem prezinta inconvenientul ca incheierea contractului se afla la discretia ofertantului.

Din aceasta cauza sistemul a fost amendat, in sensul ca un contract se considera incheiat din momentul in care acceptarea a ajuns la ofertant. Din acest fapt se prezuma ca, pina la dovada contarie, ofertantul a luat la cunostiinta efectiv de acceptarea ofertei.

Interesul practic al momentului incheierii contractului:

Pina la acesta se poate revoca acceptarea sau oferta.

Moartea sau incapacitatea ofertantului sau a acceptantului intimplate dupa incheierea contractului nu mai produc nici un efect.

Existenta viciilor de consimtamint se apreciaza la momentul incheierii contractului.

Momentul incheierii contractului constituie punctul de plecare a diferitelor termene, precum acela privind prescriptia extinctiva.

In cazul ofertei facute mai multor persoane, care a fost acceptata succesiv de mai multi destinatari, numai primul contract va fi considerat valabil incheiat.

Momentul incheierii contractului formeaza punctul de plecare al tuturor efectelor acestuia daca legea sau partile nu fixeaza alt termen.

Actiunea pauliana nu poate fi intentata de creditorii creditorii chirografari anteriori contractului fraudulos.

Momentul incheierii contractului determinaa si locul formarii acestuia (interes pentru instanta competenta).


Promisiunea de contract

Incheierea unui contract poate fi precedata de un acord prealabil intre parti, prin care acestea se obliga sa incheie in viitor contractul respectiv. Obiectul acordului prealabil il constiuie deci incheierea ulterioara a contractului.

Beneficiarul promisiunii are dreptul de a cere incheierea contractului, iar promitentul este tinut de o obligatie,'de a face' (adica de a incheia contractul la cererea celeilalte parti).

Conditiile pentru validitarea promisiunii:

a)     Promitentul trebuie sa aiba capacitatea necesara pentru a se obliga prin contract. Beneficiarul promisiunii trebuie sa fie capabil in momentul realizarii promisiunii, intrucit numai atunci el se obliga.

b)     Caracterul licit al cauzei si al obiectului trebuie apreciat in momentul realizarii promisiunii.

Promisiunea de a contracta da nastere unui drept de creanta.

Utilitatea practica a promisiunii de a contracta se invedereaza prin interesul pe care partile il au de a nu incheia de indata contractul promis.

Comparatie intre oferta de a contracta si promisiunea de contract:

a)     Oferta este un act juridic unilateral, pe cind promisiunea este un contract.

b)     Oferta poate fi revocata inainte de acceptare, pe cind promisiunea de contract se stinge numai prin expirarea termenului stipulat sau pierderea lucrului, obiect al contractului promis.

c)     Numai beneficiarul unei promisiuni de contract are dreptul de a lua masuri conservatorii cu privire la dreptul nascut in favoarea sa.


Proba actelor juridice

Oricine pretinde un drept trebuie sa dovedeasca existenta acestuia.In practica, a nu dovedi un drept este ca si cum acesta nu ar exista.

Proba - este tot ce este de natura sa determine stabilirea unui adevar, adica orice mijloace de convingere ingaduite de lege, pentru a demonstra instantei, adevarul faptelor pretinse.

Obiectul probei:

actele juridice,

faptele materiale generatoare de drepturi.

Faptele materiale pot fi probate prin orice mijloc de proba, pe cind actele juridice sint supuse unui sistem de probe preconstituite, care iau de obicei forma unor inscrisuri.

In mod firesc proba se face cu privire la faptele pozitive. Existenta faptelor negative se poate dovedi prin dovedirea unui fapt pozitiv. (ex. se dovedeste ca o persoana a fost in alt oras la o anumita data si in consecinta nu a fost in oras).

Cind pentru validitatea unui act juridic legea cere ca el sa imbrace o anumita forma, proba existentei lui nu se poate face dcit prin dovada care rezulta din indeplinirea formei respective. Daca o atare forma lipseste, proba actului juridic nu se poate face in nici un alt mod (inscrisul autentic).

Forma actelor solemne are un caracter imperativ si nu poate fi modificat prin conventia partilor.


Dreptul la proba si limitele lui

Oricare parte din proces are dreptul sa faca dovada faptului ori a actului generator al dreptului pretins.

Conditii:

administrarea probei sa nu fie oprita de lege: astfel nu se poate face nici o proba impotriva unei prezumtii legale absolute, cum ar fi impotriva prezumtiei de adevar ce rezulta din puterea lucrului judecat.

proba sa fie pertinenta (sa aiba o legatura cu dreptul pretins)

proba sa fie concludenta (sa se refere la imprejurari care duc la solutionarea litigiului)

sa fie utila (sa nu tinda la dovedirea unor imprejurari incontestabile)

Reclamantul este tinut sa dovedeasca sustinerile sale. Piritul, care poate sa conteste afirmatiile reclamantului, intrucit formuleaza prin aceasta negare el insusi o pretentie, va fi tinut sa o dovedeasca, deoarece el devine reclamant.

In cursul desfasurarii procesului proba se imparte intre reclamant si pirit, sub supravegherea instantei, careia ii revine initiativa si raspunderea in stabilirea adevarului.


Mijloace de proba

Inscrisurile:
Reprezinta orice scriptura provenind de la o parte sau de la un tert, ca instrument de proba.
Dupa scopul lor sint:
originare sau primordiale - intocmite in scopul constatarii raporturilor juridice dintre parti;
recognitive - intocmite in scopul constatarii raporturilor juridice preexistente intre parti;
confirmative - prin care se acopera nulitatea relativa a unui act juridic.
Dupa modul de intocmire:
Inscrisuri autentice: cele facute cu solemnitatile prevazute de lege, de catre un functionar de stat, chemat sa instrumenteze, in limitele atributiilor sale, in locul unde actul s-a facut.
Uneori forma autentica este ceruta de lege (donatie), alteori este convenita de parti.
Ele fac proba pina la inscrierea in fals, privind constatarile personale facute de functionarul respectiv, cum ar fi mentiunile despre prezenta partilor, despre semnarea inscrisului de catre parti in fata sa
Fac dovada numai pina la proba contara mentiunile privind adevarul celor declarate de catre parti, deoarece functionarul instrumentator nu a putut decit sa ia act de aceste declaratii.
Inscrisul autentic mai prezinta avantajul de a permite investirea lui directa cu formula executorie, fapt care ingaduie punerea lui in executare fara ca intre parti sa fi urmat o judecata.
Inscrisuri sub semnatura privata: inscrisuri care constatind un act juridic, sint intocmite si semnate de catre parti, fara interventia unui organ de stat. Semnatura partilor este de obicei singura conditie ce se cere in privinta unui inscris sub semnatura privata.
Data inscrisului sub semnatura privata are intre parti si succesorii lor in drepturi acceasi forta probanta ca insusi continutul inscrisului, adica pina la proba contrara.
Legea cere ca actele inscrisuri sub semnatura privata, care constata contractele sinalagmatice, sa fie intocmite in atitea exemplare originale cite parti sint cu interese contrare si ca pe fiecare exemplar sa se faca mentiune despre numarul originalelor intocmite ('formalitatea dublului exemplar').
Inscrisul sub semnatura privata, nul pentru neindeplinirea formalitatii dublului exemplar, are totusi valoarea probatorie a unui inceput de dovada scrisa.
Legea mai cere ca inscrisul sub semnatura privata sa fie ori scris in intregime de catre cel care se obliga, ori in caz contrar, sa se mai indeplineasca o formalitate: semnatura debitorului sa fie precedata de cuvintele 'bun si aprobat', precum si de indicarea in cifre si litere a sumei de bani sau a intinderii obligatiei, ambele mentiuni fiind scrise de mina debitorului. In cazul in care nu se indeplineste formalitatea 'bun si aprobat', inscrisul este nul, lipsit de putere probatorie.
Scrisorile reprezentind corespondenta intre doua persoane pot constitui mijloace de proba, in masura in care continutul lor infatiseaza marturisiri scrise extrajudiciare.
Telegramele fac dovada intocmai ca un inscris sub semnatura privata, cind originalul ei este semnat de insasi persoana care o trimite.

Proba cu martori
Martorii sint persoanele chemate pentru a informa instanta cu privire la faptele concludente in solutionarea unui litigiu.
Declaratia facuta de martori in fata instantei asupra unor fapte aflate in legatura cu pretentia partilor se numeste marturie sau depozitie de martor.
Marturia constituie deci un mijloc de proba: in mod obisnuit aceasta proba este denumita proba cu martori sau proba testimoniala.
Exista mai multe reguli:
- un act juridic nu poate fi probat decit prin inscrisuri;
- nu se poate dovedi cu martori impotriva sau peste cuprinsul unui inscris;
- proba cu martori este admisa numai in ceea ce priveste actele al caror obiect are o valoare mai mica de 250 lei, cu conditia ca dispozitii normative speciale sa nu impuna, cu privire la dovedirea actelor respective, proba scrisa;
- proba cu martori este admisa indiferent de valoarea obiectului actului juridic, ori de cite ori exista un inceput de dovada scrisa, deoarece intr-o asemenea situatie proba testimoniala vine numai sa completeze proba scrisa;
- proba cu martori mai este admisibila, indiferent de valoarea obiectului actului juridic, ori de cite ori constituirea unei probe scrise nu a fost cu putinta;

Prezumtiile
-sint consecinte ce se trag dintr-un fapt cunoscut in privinta unui fapt necunoscut.
Aceste consecinte pot fi deduse de catre:
- oameni (judecator, arbitru) T prezumtii de fapt,
- lege.
T prezumtii legale (ex.: daca un minor locuieste cu parintii sai, legea prezuma ca parintii sint in culpa in cazul in care acel minor pricinuieste prejudicii unei persoane, in masura in care ei ar fi putut impiedica faptul prejudiciabil).
Prezumtia constituie deci mijlocul de proba prin care existenta unui fapt este stabilita prin dovedirea altui fapt, cu care se afla in strinsa legatura.
Este deci un mijloc de proba indirect, intrucit, in loc sa se probeze faptul pretins, asupra caruia poarta litigiul si care este imposibil sau greu de dovedit, se probeaza un alt fapt, aflat cu primul intr-o legatura asa de strinsa, incit existenta lui poate duce la concluzii in privinta celuilalt.
Legea prevede o limitare cu privire la prezumtiile de fapt la cazurile in care este admisa proba cu martori.
Prezumtiile legale sint cele prevazute intr-un text de lege: nulla praesumtio sine lege. Ele nu pot fi aplicate extensiv sau prin analogie, intrucit textele pe care le instituie sint de stricta interpretare.
De asemenea unele prezumtii legale pot fi combatute prin dovada contrara, deci au o forta probanta relativa, in timp ce altele, neadmitind posibilitatea unei probe contrare, au o putere absoluta.

Prezumtia autoritatii lucrului judecat.

Dintre prezumtiile stabilite de lege, puterea lucrului judecat prezinta aspecte cu totul deosebite. Prin lucrul judecat se intelege ceea ce s-a decis printr-o hotarire judecatoreasca , iar puterea sau autoritatea lucrului judecat inseamna forta cu care se impune lucrul judecat si care este aceea a unei prezumtii absolute, in virtutea careia se prezuma ca tot ce a decis instanta corespunde adevarului, asa incit nici o proba contrarie nu poate fi admisa, nici chiar marturisirea.





loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani