ELEMENTE INTRODUCTIVE DE LOGICA, ARGUMENTARE SI RETORICA JURIDICA - LOGICA JURIDUCA referat






 

 

ELEMENTE INTRODUCTIVE DE LOGICA,

ARGUMENTARE SI RETORICA JURIDICA

 

- FASCICOLUL I -

PROBLEME ALE LIMBAJULUI LOGIC SI ALE ARGUMENTARII JURIDICE.

PROLEGOMENE LA O RETORICA LOGICO – JURIDICA



 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

I N T R O D U C E R E

 

 

I.-1. Prezentul Curs I.D. a fost elaborat sub presiunea extraordinara a timpului. De aceea autorul isi cere anticipat scuze pentru eventualele greseli de tehnoredactare computerizata. Cititorii trebuie sa stie ca intre momentul solicitarii acestui curs si cel de “deadline” nu a fost decat o saptamana !…

 

I.-2. Folosirea asa-zisului “plural al majestatii sau “pluralul autorului” este o forma de falsa modestie, ca sa nu spun o forma de ipocrizie. A recurge la exprimari de tipul “(noi) credem, presupunem, sustinem,… etc. este o modalitate de a asuma (cu ce drept ?) complicitatea celor ce receptioneaza sau pot, in principiu, receptiona mesajul. Daca se poate, o complicitate aprobativa… In ciuda exemplului atator autoritati, reale sau pretinse, este o fuga de raspundere. Trebuie sa-ti asumi intotdeauna responsabilitatea celor enuntate, fie ca-ti apartin, fie ca nu. Literatura stiintifica anglo-saxona este un bun exemplu in acest sens. Este un exercitiu de sinceritate si curaj…

 

I.-3. Acest curs I.D. este o premiera absoluta pentru autor. Efortul subsemnatului a constat practic in “traducerea” in sistem I.D. a volumului I din cartea Introducere in logica si argumentarea juridica”, Editura Scoala Vremii, Arad, 2000. Aceasta carte este inceputul unui proiect ce se va desfasura pe cinci volume. Prezentul continut este amendat, in final, cu o serie de consideratii introductive in retorica juridica – parte a unui alt proiect ce a demarat in anul 2002. De asemenea, la fiecare unitate de parcurs – in sistemul I.D. – am adus intrucatva la zi bibliografia recomandata studentilor, sub formularea “Resurse bibliografice”. Ceea ca apare ca “Referinte biubliografice pentru Unitatea… reprezinta sursele de documentare ale autorului pana in anul 2000.

 

I.-4. Modul de structurare a materialului pe unitati de invatare, felul in care au fost concepute Obiectivele fiecarei unitati / subunitati ( Competente, respecvtiv, Performante ) imi apartin. De aceea imi asum toata raspunderea, cu convingerea ferma ca este foarte mult loc pentru mai bine. In cadrul Aplicatiilor am pus accent pe potentialul creativ al studentilor. Sub acest aspect, am fost intotdeauna un optimist… O serie de probleme aplicative au fost preluate – integral, sau cu unele modificari – din lucrarile la care am facut expres trimitere la bibliografie. Sistemul de redactare a continutului informational – de tipul in cascada – imi este propriu. Asa cum m-a ajutat pe mine sa ma controlez logic la fiecare pas, tot asa sper sa fie de ajutor pentru cei ce vor studia disciplina Logica juridica.

 

I.-5. Reiterand rugamintea de a fi inteles pentru posibilele scapari, erori, incompletitudini, s.a.m.d., imi exprim anticipat recunostinta celor care - prin observatii, critici, sugestii etc. – ma vor ajuta la redactarea unei noi editii a acestui Curs I. D. de Logica juridica.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

C U P R I N S

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………p. 2

UNITATE PRELIMINARA: Introducere, sau despre “rationalitatea normativa”………………p. 4 13779ehu26xbj4q

UNITATEA 1: Cap. 1. Ce este logica juridica, sau “Daca logica nu e, nimic nu e…”…………p. 11

Subunitatea A: 1.1. Logica si logica juridica

Subunitatea B: 1..2. Universul logicii

1.3. Logica si matematica – cele doua fete ale unui Ianus sui-generis hb779e3126xbbj

Subunitatea C: 1.4. Particularitatile sub-universului logicii juridice

1.5. REFERINTE BIBLIOGRAFICE PENTRU UNITATEA 1

UNITATEA 2: Cap. 2. Limbaj si comunicare in logica juridica,

sau “Traduttore…traditore”!……………………………………………p. 27

Subunitatea A: 2.1. Scurta incursiune in analiza semiotica a limbajului si

a terminologiei aferente

2.2. Sintaxa – semantica – pragmatica

Subunitatea B: 2.3. Limbajul domeniului juridic

2.4. Functiile limbajului si particularitatile lor in universul juridic

2.5. REFERINTE BIBLIOGRAFICE PENTRU UNITATEA 2

UNITATEA 3: Cap. 3. Argumentarea juridica, sau <<In der Logik Gibt es keine Moral>>…..p. 52

Subunitatea A: 3.1. Inferenta – nucleul rational al argumentarii

3.2. Inferenta si demonstratie

Subunitatea B: 3.3. Prolegomene la o teorie generala a argumentatiei

3.4. Schita a unei teorii generale a argumentarii

Subunitatea C: 3.5. Tipologia elementara a argumentelor

Subunitatea D: 3.6. Certificarea teoriei argumentarii - o certificare a argumentarii juridice ?

3.7. Principalele trasaturi ale argumentarii juridice

3.8. REFERINTE BIBLIOGRAFICE PENTRU UNITATEA 3

UNITATEA 4: Cap. 4. Elemente de propedeutica retorica sau <<Mijlocul este mesajul>>… p. 115

4.1. Argument: “MIJLOCUL ESTE MESAJUL”

4.2. Daca retorica nu e, nimic argumentativ nu e ?…

4.3. Retoricul - intre comunicational si pragmatic

4.4. Retorica - libertate a manipularii ?

4.5. REFERINTE BIBLIOGRAFICE PENTRU UNITATEA 4

UNITATE PRELIMINARA

 

“Sufletului ii este propriu logosul, care se mareste pe el insusi”

HERACLIT

0. I n t r o d u c e r e , s a u d e s p r e

“r a t i o n a l i t a t e a n o r m a t i v a”

I. CONTINUT : O pledoarie pentru logica in general, pentru logica juridica, in special

II. OBIECTIVE

 

COMPETENTE : Cei ce vor parcurge aceasta unitate introductiva trebuie sa ajunga sa cunoasca si sa inteleaga:

 

de ce este nevoie de o reglementare rationala a raporturilor dintre oameni

ce inseamna normativitate in general, normativitate logica in special

 

PERFORMANTE : Dupa parcurgerea acestei unitati introductive studentii trebuie sa pota reformula - in sistemul lor de idei si de limbaj – urmatoarele probleme:

 

► care sunt obiectivele cele mai generale ale logicii

► ce aspecte comune dar si diferentiatoare sunt intre logic si juridic

► ce referinta si ce sens pot fi acreditate ideii de rationalitate normativa

 

  1. RESURSE BIBLIOGRAFICE

  1. BIELTZ, P, GHEORGHIU, D., 1998, Logica juridica, Ed. Pro Transilvania, Bucuresti, p. 9-20.

  2. MIHAI, Gh., 1982, Elemente constructive de argumentare juridica, Ed. Acad. R.S.R., Bucuresti, p. 9-28.

  3. MIHAI, Gh., 1998, Retorica traditionala si retorici moderne, Ed. ALL, Bucuresti, p. 98-109; 157-165.

  4. MURESAN, A.-V., 2000, Introducere in logica si argumentarea juridica, Ed. Scoala Vremii, Arad, p. 1-27.

 

 

Logica juridica s-a nascut si fiinteaza din momentul in care oamenii au inceput sa-si prefigureze ideea de Justitie ca expresie a rationalitatii co-existentei lor. Realitatea ei a fost, mai intai, una de facto si mult mai tarziu a devenit si una de jure. Nu cred sa gresesc prea mult afirmand ca, in efortul lor de a-si randui, deci rationaliza, pozitia lor in lume si raporturile lor cu aceasta lume, oamenii au simtit aceeasi nevoie de a-si clarifica si reglementa raporturile dintre ei insisi. Daca au invatat sa “se suporte reciproc”, mai degraba dintr-un instinct comun al nevoii de supravietuire, oamenii au ajuns mult mai greu la gasirea suportului rational al acestei co-existente, trecand mereu prin experienta tragica a interminabilelor stari conflictuale. Aceasta lupta continua a omului cu natura, cu viata, cu semenii sai, chiar cu el insusi, s-a purtat nu numai cu mijloace fizice, ci si cu instrumentul cel mai de pret care-i statea mereu la dispozitie, tacut dar de o forta inca inimaginabila la inceputuri: propria lui minte. Descoperirea de sine a omului intru ratiune a durat totusi mult. Ea continua si astazi. Primele reglementari juridice ale relatiilor dintre oameni au insemnat si primele incercari de a le intemeia rational, de a le interpreta si aplica in functie de marea diversitate de interese. Existau si exista mereu atat interese comune, cat si interese diferite si opuse. In contextul spectrului atat de larg al intereselor nu este de mirare ca oamenii au incercat si incearca mereu sa “traduca” ( la propriu si la figurat ) ceea ce este reglementat de catre ei insisi si totusi atat de greu deacceptat tot de catre ei. Fie ca au facut-o, fie ca o fac si o vor face mereu, cu voie sau fara de voie, oamenii vor cauta (si vor gasi !) justificari ale acestor “traduceri”, uneori atat de “personale”... Actul de nastere propriu-zis al logicii juridice s-a “inregistrat” in momentul in care s-a comis si prima abatere de la lege, care a necesitat si prima “cerere de socoteala”, dar si prima “dare de socoteala“. Ratiunea si-a dezvaluit astfel si perversitatea, capacitatea ei de-a se intoarce impotriva ei insesi: ratiunii respectarii unei anumite ordini in viata in comun a oamenilor i s-a contrapus ratiunea incalcarii acestei ordini. Astfel, logica s-a depasit pe ea insasi...



0.1. De peste 23 de secole incoace – avand in vedere spatiul si timpul culturii europene, care incepe cu “miracolul grec” - exista unii oameni care si-au pus, legitim, intrebarea: cum gandim ?. Nu vom putea, in schimb, pretinde niciodata, cu exactitate si pe de-a intregul, un raspuns rezonabil la intrebarea ce gandim ?. Nici nu cred ca ar avea atat de mare importanta sa putem raspunde la cea de-a doua intrebare de vreme ce, intr-o lume cu adevarat civilizata, bunul simt ne indeamna sa recunoastem ca gandurile sunt libere, i.e. fiecare are dreptul sa gandeasca ce doreste si ce poate. Si, in definitiv, istoria dar si hazardul au selectat si sanctionat – pozitiv sau negativ – ceea ce a ramas, sau ramane din ce s-a gandit si se gandeste. Exista si unii oameni care s-au intrebat si se intreaba de ce gandim ceea ce gandim. Ceea ce-i deosebeste pe cei ce-si pun intrebarea cum ? de cei ce se straduiesc sa afle de ce ? este ca, primii sunt logicienii si matematicienii, iar ceilalti pot fi filosofi, psihologi, sociologi, istorici, juristi etc. Logica si matematica s-au preocupat intotdeauna de modul in care functioneaza gandirea atunci cand trebuie sa-si reprezinte propriile structuri fundamentale, respectiv, structurile reale si posibile a tot ce exista sau poate fi conceput. Prima este aplecarea gandirii asupra ei insesi, cea de-a doua este deschiderea gandirii spre exteriorul real si posibil. Pentru logica si matematica structurile crono-topice se suspenda, in sensul ca nu intereseaza momentul, locul sau continutul concret a ceea ce se gandeste, in calitate de conditii prealabile. Se are in vedere, pe de o parte, acel homo sapiens generic, al tuturor timpurilor si locurilor, pe de alta parte, acea existenta reala sau virtuala unde cronotopia poate deveni si ea obiect, dar nu conditie. Astfel, logica si matematica, mai exact, logico-matematica, se constituie ca demers formal, care transcende stiinta, iar prin aceasta, aspira la o anumita universalitate. Logico-matematica se identifica cu acea rationalitate pe care trebuie sa si-o asume orice stiinta si, in definitiv, orice act teoretic si practic uman.”Fata” logica pe care o are acest Ianus logico-matematic are o sarcina distincta dar si ingrata – cea de a prescrie, i.e. stabilirea regulilor gandirii corecte. Prescrierea este una din ofrandele aduse in templul inchinat poate celei mai importante valori umane – adevarul. Dar si aici exista o anume “tolerata” fata de o anume “erezie“: spunandu-ne cum trebuie sa gandim corect, logica nu inchide orizonturile gandirii, ci semnaleaza posibilele erori de gandire, cu alte cuvinte, ne invata sa invatam din greselile altora, sa nu le mai repetam, pentru ca, intr-adevar, pe “acolo”, drumul gandirii nu are nici o sansa de a ajunge la liman. In rest, gandirea poate fi oricat de “eretica” se doreste.

0.2. Studiul logicii s-a lovit mereu de o prejudecata greu de invins: marea majoritate a oamenilor isi mentin cu indaratnicie opinia ca logica naturala, i.e. cea “garantata” prin insusi faptul ca s-au nascut oameni si, apoi, deprinsa din propria experienta de viata, ar fi suficienta. In parte, si pentru existenta cenusie cotidiana, este oarecum adevarat. Cand este insa vorba de un efort de gandire, si chiar de imaginatie, in activitati profesionale ce-si propun tinte mai inalte decat acest cotidian cenusiu, lucrurile se schimba radical: aici gandirea are cu adevarat nevoie de acea libertate ca necesitate inteleasa. Gandirea nu poate fi performanta daca nu se si controleza logic. Chiar si in exprimarile cele mai subtile, de natura artistica sau mistic-religioasa, exista o “logica”. La urma urmei, de ce exista si se valideaza “meseria” de logician ? Un mare alpinist a fost candva intrebat de ce se “catara” pe munti. Raspunsul sau a fost dezarmant:”Pentru ca exista !”. Tot asa ne putem intreba de ce trebuie sa studiem logica ? Pentra ca exista !

0.3. Logica - gandirea ce se gandeste singura - are vocatia (sa viciul ?) de a se “amesteca” in toate: nu exista demers uman, teoretic si practic, ce sa nu poata fi “descusut” de logica... Nu este vorba de un “imperialism” logic, ci de o mai profunda constientizare a conditiei umane care nu poate fi rupta de rationalitate. O conditie umana autentica si o rationalitate pe masura ei. Aceasta nu inseamna ca exista “logici”, ci logica unica si logica unica aplicata, specializata. Eminenta ei formala ii confera unicitatea si universalitatea de care vorbeam, eminenta ei performantiala ii confera legitimitatea de a fi si logica a unui anumit demers uman. Logica teoretica este, prin excelenta, reflexiva; logica aplicata este, prin excelenta, practica. Mi-a ramas obsedant in minte gandul stoicilor – orice eroare logica este automat si o eroare morala. Iar morala nu e o problema de gandire, ci de viata concreta, practica.

0.4. Intreprinderea prezenta – cea a unei cercetari de logica juridica - are suspendate deasupra ei o serie de intrebari dificile: (a) ce anume se doreste acest demers sa fie: un curs universitar, un eseu, un tratat ? (b) cui se adreseaza mesajul redactat in cartea de fata: studentilor la drept, celor de la stiinte socio-umane sau de la filosofie, celor ce doresc sa-si largeasca universul intelectual pur si simplu ? (c) cat de “tehnic” isi poate permite sa fie limbajul prin care sa se exprime aces mesaj, stiind ca logicienii de azi au ajuns la consensul ca, alaturi de logica formala si formalizata, mai exista si una “ neformala” ? In legatura cu aceasta ultima interogatie trebuie sa fac neaparat o precizare: logica, mai ales in calitate de teorie a gandirii, a modului cum gandeste omul in genere, nu poate fi decat formala. Aceasta este esenta ei, fie ca avem in vedere gandirea logica in principiu, fie gandirea care studiaza gandirea logica in act. Gandirea concreta, in act, continuturile ei, aici si acum, pot fi abordate si de psihologia gandirii, de pilda. Nu aceasta este insa si treaba logicii: ea are sarcina de a evidentia formele gandirii, ale oricarei gandiri ( psihic normale – un fel de pleonasm…), i.e. structurile invariante ale gandirii, prin care se dobandeste, conserva si transmite adevarul. Prin aceasta, logica - proces real si teoria a acestui proces real – este formala. Evidentiind, in mod special, aceste forme, noi formalizam. Simbolizand special ceea ce am formalizat, - iar simbolurile alese sunt conventionale, - ajungem sa ne exprimam prin formule logice. Ele exprima concis si clar invariantii (formali) ai gandirii si tot prin ele putem exprima si explica tot atat de concis si de clar legile gandirii, iar de aici, regulile/normele gandirii corecte, i.e. cele care garanteaza dobandirea, conservarea si transmiterea adevarului. De aceea limbajul “tehnic”, prin care se exprima teoria despre gandirea logica, care este o gandire despre gandire, nu trebuie sa sperie, pentru ca, la urma urmei, este un simbolism conventional. Se poate apela si la un limbaj natural, designand ceea ce este impropriu numit “logica neformala”, dar acesta fiind funciarmente ambiguu, polisemantic, poate prejudicia claritatea. Si in cazul logicii juridice - ca “logica aplicata“ – desi va prevala limbajul natural, nu ne putem dispensa complet de o anume formalizare si simbolizare. Dar simbolizarea nu este - repet - scop in sine.

0.5. Pentru mine, cel putin, este evident ca principalul destinatar al acestei lucrari ar trebui sa fie cei ce se pregatesc pentru o cariera juridica. Orice profesionist va face mereu un exercitiu << pro domo sua>>. In cazul logicii juridice, ca disciplina de studiu la facultatile de drept din Romania, din ce in ce mai multi specialisti (nelogicieni !) sunt azi de acord ca aceasta devine tot mai clar indispensabila in studiul problematicii dreptului si in activitatea juridica in general: elaborarea, interpretarea si aplicarea dreptului intr-o societate plina de convulsii, asa cum este cea a noastra, nu se mai poate dispensa de o continua reflectie asupra fundamentelor si procedurilor rationale din universul juridic. Studiul logicii juridice - in diferite extensii si niveluri de patrundere - este la ordinea zilei in tarile avansate, angajate pe drumul societatii de tip post-industrial si post-modern. In Romania, din pacate, lucrurile stau oarecum altfel: daca logica este, in diferite “stiluri” de abordare, obligatorie la facultatile cu profil socio-uman, ea ramane optionala pentru unele facultati cu profil juridic. Lucrurile devin si mai complicate daca avem in vedere ca, cel putin teoretic, logica poate ajuta enorm la realizarea unei impotante sarcini ce revine tinerilor ce se consacra unei cariere juridice: reabilitarea ideii de justitie in ochii si in mintea cetatenilor onesti ai acestei tari. Asa cum arata un eminent jurist si teoretician al dreptului roman, M. Djuvara, dreptul rational, constituit cu ajutorul logicii si al ratiunii, sta la temelia dreptului pozitiv, impus de societate si exprimat prin norme si reguli ce se impun, la randul lor, prin lege. Numai asa se poate justifica autoritatea legislativa si respectul liber consimtit in fata acestei autoritati.

0.6. Rationalitatea normativa se dezvaluie a fi o neasteptata si foarte solida punte intre universul logicii si cel al dreptului.

0.6.1. Cei care trateaza fundamentele dreptului recunosc deschis ca o cercetare a raportului juridic si a raspunderii juridice ar ramane neimplinita fara o abordare a problematicii logicii juridice. Cei care abordeaza teoria generala a dreptului ca stiinta-sistem al stiintelor juridice (ce comporta stiinte generale, particulare si tehnico/aplicabile vizand universul juridic), includ logica juridica in zona tehnico-aplicabilului juridic. Cei care construiesc o filosofie a dreptului sustin, la modul cel mai hotarat, ca, prin ignorarea instrumentului logic, gandirea juridica risca o scufundare in “ labirintul mestesugarescului”, la fel cum gandirea geometrica s-ar pierde in “aproximari comode”.

0.6.2. In spatele persoanei in drept se afla omul care, in calitate de individ, isi aproprie socialul prin normativitatea juridica; in spatele acestei normativitati se afla si asimilarea castigurilor cognitive venite dinspre stiintele preocupate nemijlocit de om, printre care logica (nefiind stiinta, in inteleseul traditional, ci mai mult decat stiinta), isi aproprie rationalul prin normativitatea logica.

0.6.4. Daca logica este – de la Aristotel incoace – instrumentul oricarei stiinte, atunci trebuie sa fie si instrumentul stiintelor juridice. Daca ne intrebam cu privire la existenta unei logici proprii a dreptului, atunci trebuie sa presupunem existenta unei ordini rationale specifice a dreptului, ce ar putea fi explicata cu metoda logicii adecvate acestei ordini. Daca ne intrebam insa cu privire la existenta unei logici particulare a stiintelor juridice, prin care sa se explice realitatea juridica, atunci raspunsul se complica: in cazul in care acceptam ca realitatea juridica are forma logica a ordinii, intalnita si in alte domenii de realitate (naturala sau sociala), rezulta ca nu exista o metoda logica particulara a stiintelor juridice; in cazul in care realitatea juridica nu are forma logica a ordinii din celelalte domenii si niveluri de realitate, rezulta ca exista o metoda logica particulara a stiintelor juridice. Toata problema se reduce deci la elaborarea unei simpatice dileme: daca asupra dreptului se extinde logica unica, atunci exista o logica juridica, in calitatea ei de logica unica aplicata; daca dreptul are o logica a sa, proprie, specifica, atunci exista logica juridica, in calitatea ei de ordine rationala tipica; deci, fie ca acceptam sau nu intromisiunea logicii – generice - in drept, exista o logica juridica... Rationalitatea normativa a logicului si juridicului se impletesc, iar aceasta impletire obiectiva intemeiaza necesitatea, nu mai putin obiectiva, a studierii logicii juridice. Iata cum o logica unica, functionand reflexiv tot ca logica unica, poate “performa” mai multe “logici”: pe “orizontala”, pot fi elaborate tot atatea logici aplicate/specializate, cate domenii de gandire si actiune particulara, “profesionala” exista; pe “verticala”, pot fi construite tot atatea teorii logice cate perspective sunt angajate si cate adancimi de investigatie sunt atinse in analiza gandirii logice unice.

0.6.5. In logica, nu gandirea, ci modul actului de a gandi, i.e. structurile invariante ale gandirii performante si garante a adevarului, deci conduita logica valida, in stare tipizata, este normata si logic; in drept, nu atitudinea, ci actul de luare de atitudine, i.e. conduita, in stare tipizata, este normata si juridic. Principiile logicii si principiile dreptului se aseamana, funciar, mai mult decat se deosebesc: ambele intemeiaza (i.e. au valente ontologice), ambele clarifica (i.e. au valente gnoseologice), ambele indruma (i.e. au valente axiologice). De aici, mai departe, se produce insa si prima ruptura intre logic si juridic: principiile sunt necesare si suficiente in intemeierea realitatii logice (gandirea logica) cat si a realitatii juridice (reglementarea normata a relatiilor si comportamentelor umane), dar axiomele si postulatele sunt numai conventii suficiente in intemeierea unui sistem de gandire avand ca obiect fenomenul gandirii logice, ceea ce nu mai este si cazul sistemului de gandire juridica avand ca obiect fenomenul juridic. Caci nu exista fapte juridice, ci semnificatii juridice ale faptelor sociale, semnificatii ce se constituie pe temeiul unor norme juridice, norme ce nu se mai pot intemeia pe axiome si postulate conventionale si, deci, suficiente dar nu si necesare. Numai logica are privilegiul acestei triple reflexivitati: de a fi propriul sau obiect, propriul sau sistem de gandire a propriului obiect si propriul sau mod de teoretizare si exprimare a gandirii de sine. A doua ruptura intre logic si juridic vine de la caracterul anistoric al logicii, comparativ cu caracterul istoric al dreptului. Logica (in tripla ei ipostaza de proces, gandire a procesului si teorie a procesului, rezultata din gandirea acestui proces), si-a afirmat caracterul anistoric luptand sa se separe de psihologie iar victoria sa (relativa) a readus-o alaturi de sora sa siameza – matematica. Dreptul s-a luptat sa se distinga de morala iar prin aceasta si-a afirmat caracterul istoric: morala nu are acel carcater anistoric al logicii, este ceva “mai istorica” decat logica, dar cu siguranta este si mult “ mai anistorica” decat dreptul.

0.7. Comportamentul – teoretic si concret – uman penduleaza intre rationalitate si irationalitate. Rationalitatea in comportament trimite la gandirea si actiunea necontradictorie, ordonata, consecventa care se finalizeaza prin claritatea, precizia, prezentarea cu tact a ideilor, calitati ce se transmit si deciziilor si faptelor. Corolarul tuturor acestor virtuti este responsabilitatea. Irationalitatea in comportament trimite la sacrificarea conditiilor logice de rationalitate, explicatii si justificari incoerente, patrunse de sentimente si impulsuri oarbe care se finalizeaza prin agresivitate, inserare anomica in tesatura complexa a relatiilor sociale. Corolarul tuturor acestor vicii de existenta umana este iresponsabilitatea.





0.8. Este atunci evident ca orice abordare logica a comportamentului uman, fie el teoretic, fie el practic, nu poate tinti decat la evidentierea aspectelor rationale si rationalizabile ale acestuia. Ceea ce este rational poate fi “prins” si instituit intr-o rationalitate normativa. Aici, ideea de normativitate conoteaza mai degraba “ceea ce este normal”, i.e. este in conformitate cu legitatile realului si, mai ales, cu deziderabilul, care transcende realul, pregatind terenul cristalizarii valoruilor umane. Caci, nu se poate vorbi de valori in sens negativ, opuse rationalitatii: este extrem de putin probabil ca umanul – cel putin umanul nepatologic – sa se proiecteze in posibil la modul negativ; idealurile de sine ale omului nu pot fi anti-umane, nu se pot formula ca opuse la ceea ce este mai distinctiv pentru om, i.e. rationalitatea. Totodata, surprinderea aspectelor rationale este mai la indemana decat surprinderea dimensiunilor irationale. Nu se poate face o “lista” a expectatiilor cu privire la dimensiunile irationale, dar tot atat de posibile, ale comportamentului uman, in ideea ca, odata bine circumscrise, ele vor putea fi evitate Ele nu sunt tot atat de previzibile ca propensiunile rationale care au pecetea firescului, unde firescul semnifica conformitate cu legile existentei dar si cu valorile umane. Ceea ce este rational poate fi si rationalizabil. Iar rationalizabilul, in sens de optimizabil (in sistemul de referinta – om), este ca atare pentru ca apartine posibilului si nu imposibilului. Ceea ce este irational poate fi oarecum surprins, aproximat de pe platforma rationalului, dar niciodata deplin explicat, tocmai in virtutea caracterului sau de irational. Relatia inversa este, evident, imposibila. Logica surpinde rationalul si optimizeaza realul, ancorandu-se astfel in existenta pe calea normativitatii rationale. Ea o face prin prescrierea a ceea ce este rational si proscrierea a ceea ce s-a dovedit irational in demersurile gandirii. Prescrierea deschide mereu drumul spre posibil, proscrierea cauta sa inchida mereu drumul spre imposibil.

0.9. Sa construim acum ceva de o maniera, oarecum, mai speculativa: (a) normativitatea, oricat ar fi ea uneori de conventionala, este instituita de catre oameni, vizand un anume “bine”, in interesul general uman (e.g. interesul major si general de coeziune si supravietuire a societatii); (b) normativitatea are caracter prescriptiv, .i.e. “tipizeaza” si rezuma extrem de concentrat experienta pozitiva a societatii, sub forma trecerii de la “este” la “trebuie sa fie” ; (c) normativitatea este expresia rationalitatii, rationalizand activitatea umana (teoretica si practica), orietata spre ceea ce e real dar si posibil; DECI normativitatea ar trebui sa fie coercitiva pentru cei ce nu constientizeaza suficient acest “bine”, i.e., uneori ar trebui sa se faca acest bine cu forta... Orice logician va observa ca aici concluzia nu se poate impune cu necesitate: din faptul ca normativitatii i se pot asocia o serie de trasaturi ( instituirea ei de catre oameni, caracterul prescriptiv si expresie a rationalitatii ) nu se poate deduce ca aceste trasaturi ale normativitatii sunt – intre ele – necesarmente corelate, conditionante si, mai ales ca, din ipotetica lor subsumare la coercitiv, nu se poate ajunge neaparat la ideea de “a face bine cu forta”… De fapt si pseudo-concluzia, din ratiuni de prudenta logica, este formulata cu ajutorul optativului “ar trebui”. In schimb, daca am mai atasa o supozitie auxiliara de tipul (d), respectiv, ceea ce este de natura “proscriptiva”, i.e. circumscrie ceea ce este “rau” in experienta oamenilor, mai precis, poate face acest lucru numai relativ la faptul ca a fost incalcat ceea ce este “prescris” (irationalul, in parte, poate fi surprins de catre rational, nu si invers !), atunci am putea conchide ca: unele acte coercitive, venite din partea societatii sunt instituite de catre oameni, sunt expresie a rationalitatii, vin in numele unei normativitati prescrise spre a evita stari anomice proscrise. Aceasta poate fi uneori singura cale de a asigura un minim bine general. Problema este cine si cum instituie, isi asuma si gestioneaza acest “bine general”. Orice sistem de drept subordoneaza structurile sale interesului si nu binelui. Aici logica juridica are un rol covarsitor. Ea trebuie sa incerce sa refaca “rupurile” dintre logicul - in genere – si juridicul in ipostaza de Justitie. Caci, altfel, drumul spre justificarea “rationala” a oricarui totalitarism este larg deschis. Pentru logicieni nu exista un “tribunal logic” si un “cod penal logic”: cea mai inalta instanta este viata care sanctioneaza drastic sau suficient de aspru erorile de gandire, aratand la fiecare pas cat de rau este sa nu cunosti si - voit sau nevoit - sa nu respecti experienta umanitatii, concentrata in scheme de gandire valide. Pentru juristi este infinit mai greu sa justifice rationalitatea obligatiilor, permisiunilor si interdictiilor, - relatiile axiologizate si axiologizante din spatiul convietuirii, relatii care valorifica valori umane, - respectiv, faptul ca spatiul valorilor interiorizate formeaza o unitate asumata de subiect iar spatiul valorilor juridice, consacrate de o autoritate exterioara individului, formeaza o unitate de conformare. Caci, dreptul nu cere nimanui sa-si asume, ci sa se conformeze. Sau, cum spunea un cunoscut analist roman al fundamentelor logice ale dreptului,Gh. Mihai, Justitia – ca principiu al Dreptului - este un justificator anterior logic si un justificator neanterior istoric al Dreptului. Fata de norma logica, care este la discretia dar si riscul cognitiv-practic al omului, norma juridica este o regula de comportament ce e impusa membrilor societatii de catre autoritati recunoscute si pentru respectarea careia se apeleaza la o forta de constrangere (de obicei, forta statala). Daca dreptul pozitiv este dreptul obiectiv, ansamblul normelor juridice, in vigoare, hic et nunc, care, pe principiul “interiorizarii exterioritatii” recurge la specificarea intregului camp normativ ca expresie a valorilor dreptului (liceitate, persoana, cetatenie, interes public, legalitate, s.a.m.d.), atunci aceasta nu inseamna intai a legifera si apoi a justifica, ci intai a gandi, a analiza rational si apoi a institui, a interpreta si a aplica.

0.10. Aceasta digresiune mai degraba logico-filosofica nu poate totusi tine loc de raspuns la intrebarile pe care mi le puneam in # 0.4. . Se pare ca - in esenta - toate interogatiile s-ar subsuma uneia singure: ce fel de abilitati logice, efective, trebuie avute in vedere in educarea si formarea unui jurist, dincolo de simpla memorare a conditiilor logice de rationalitate sau capacitatea rudimentara de a folosi anumite intrumente logice fara a cunoaste prea multe despre ele ? Una este a avea un “instinct logic”, fie el indelung actualizat, exersat, altceva este a dispune deliberat de strategii logice si a le “pragmatiza” performant. In plus, tehnicile si strategiile formale datorate achizitiilor logicii moderne (simbolizari, limbaj artificial, scheme si diagrame, diferite tipuri de calcule logice, etc. ) nu sunt un scop in sine, dar nici cercetarile de logica juridica nu le pot eluda, daca se urmareste si doreste cresterea semnificativa a exactitatii sau descoperirea unor particularitati, relatii si instrumente doar banuite, daca nu cumva chiar deplin ignorate, in arsenalul gandirii juridice. Este la limita bunului sint elementar a sustine ca “indemanarea” logica nu se dobandeste fara exercitiu logic sustinut, fara cunoasterea si constientizarea structurilor si operatiilor logice.

0.11. De la Aristotel ne-au ramas, printre atatea altele, doua mosteniri importante: logica formala si teoria argumentarii. Ele sunt de fapt doua mari proiecte care se deruleaza si astazi, intr-o dezvoltare vertiginoasa. Acelasi lucru se poate spune si despre logica megaro-stoica, legata mai ales de numele lui Chrysippos, care a relevat de timpuriu nevoia de formalism dar si de pragmatism. Pentru formarea unui jurist conteaza mai putin exercitiile teoretizante de logica, i.e. teoria logicii si teoria argumentarii. Dar este capitala cunoasterea si insusirea structurilor limbajului, a “tehnicii” argumentarii, a definirii corecte, a diviziunii si clasificarii, a formularii corespunzatoare de propozitii interogatuve si imperative, a capacitatii de a clarifica statutul, rolul si relatiile normelor in general, normelor juridice in special, a “artei” de a rationa corect si eficient, s.a.m.d. Un jurist bun trebuie sa fie si un logician bun. Dincolo de blamul general, arhicunoscut si traditional la adresa sofistilor, trebuie sa recunoastem ca se ascundea si o anumita admiratie si chiar invidie, deoarece a sti sa “trisezi” logic insemna “a avea logica in degetul mic”… Aceasta nu vrea sa insemne catusi de putin un indemn la abandonarea moralitatii, ci, din contra, un serios semnal de alarma. Sa constientizam ca in “jocul” <<hotii si vardistii>>, “hotii” sunt, de obicei, mereu cu un pas inaintea “vardistilor”. Juristul se confrunta adesea cu “siretlicuri” pe care trebuie sa stie nu numai sa le dezvaluie, sa le “demonteze”, ci si sa le preintampine. Juristul este un luptator. Desi normativitatea logica si normativitatea juridica sunt departe de a fi confundabile, ele intrunesc totusi ceva comun: o adanca si subtila moralitate aservita neconditionat binelui uman. Dar nici logicianul si nici juristul nu sunt niste naivi. Excesul de rationalitate se poate intoarce imporivia rationalitatii. Logica nu este numai un “exercitiu de admiratie”. Principala morala practica, ce emerge din cele spuse pana acum este ca intotdeauna sa dispunem de resurse argumentative pentru tot ce afirmam sau sustinem. Nu este vorba de a realiza neaparat convingerea pentru altii, ci mai intai, convingerea pentru noi. La acest moment final resimt nevoia acuta de a-mi reaminti sfatul pe care Mario Bunge, mentorul meu de suflet, l-a primit, la randu-i, de la dascalul sau: << Fa-ti treaba ta. Rasplata iti va fi facand-o, pedeapsa, de a o fi terminat>>. 

 

 

APLICATII :

 

◄ Cum apare logica juridica drept logica aplicata ? Formulati cel putin trei aspecte:

1._________________________________________________________________

2._________________________________________________________________

3._________________________________________________________________

◄ Ce fel de abilitati logice trebuie avute in educarea si formarea unui jurist ?

◄ Fie urmatoarea problema clasica de “logica juridica”: Sofistul Protagoras se angajase sa dea

lectii contra plata lui Euthalos, urmand ca acesta sa-i plateasca atunci cand va castiga

primul proces. Deoarece timpul trecea si Euthalos nu lua nici un proces, profesorul l-a

chemat in fata tribunalului argumentand astfel: De vei castiga trebuie sa-mi platesti conform

intelegerii dintre noi; de nu vei castiga, trebuie sa-mi platesti, fiindca asa hotaraste

tribunalul; oricum trebuie sa-mi platesti !”. Incercati sa evidentiati “siretlicul” lui Protagoras.

Se poate “salva” cumva Euthalos ? Daca da, cum ?; dacu nu, de ce ?

◄ Elaborati - in limita a maximum 100 de cuvinte – o scurta pledoarie pentru necesitatea

introducerii studiului Logicii juridice, ca disciplina de baza la facultatile de drept.

UNITATEA 1

 

CAPITOLUL 1

 

Ce este logica juridica, sau

“ Daca logica nu e, nimic nu e”…

 

 

SUBUNITATEA A.

 

  1. CONTINUT : Aproximarea domeniului si obiectului logicii juridice

  1. OBIECTIVE

COMPETENTE : In parcurgerea acestei secvente studentii vor urmari localizarea, asimilarea cognitiva si intelegerea urmatoarelor repere sau idei principale :

 

► Genul proxim si diferenta specifica in definirea notiunii de Logica juridica

► Natura logicii de a fi unica, reflexiva, organon si canon al gandirii; faptul ca logica juridica este logica aplicata

 

■ PERFORMANTE : Dupa parcurgerea acestei secvente studentii vor putea face deosebire intre aspectul “trinivelar” al logicii - in genere - si particularitatile acestei trinivelaritati in cazul logicii juridice

se vor aduce argumente pro si contra la ideea ca logica nu este stiinta, ci mai mult decat o stiinta

► Se vor aduce argumente in favoarea caracterului stiintific al logicii juridice

  1. RESURSE BIBLIOGRAFICE

  1. BIELTZ, P., 1998, Logica juridica, Ed. Pro Transilvania, Bucuresti, p. 39-44.



  2. BOTEZATU, P., 1997, Introducere in logica, Ed. Polirom, Iasi, p. 17-24.

  3. MIHAI, Gh., 1985, “Argumentarea juridica”, in: MIHAI, Gh., PAPAGHIUC, St., Incercari asupra argumentarii, Ed, Junimea, Iasi, p. 192-196

  4. TOMASSI, P., 1999, Logic, Routledge, London and New-York, p. 1-29.

 

1.1. Logica si logica juridica

 

1.1.1. Ce inteles adanc se ascunde oare in deviza stoicilor, dupa care << orice eroare logica este automat si o eroare morala>> ? Sau, ce a vrut sa spuna - peste mai mult de doua milenii - britanicul F. W. Maitland atunci cand afirma ca juristii sunt “mediatori intre viata si logica” ? [BIELTZ, P., GHEORGHIU, D., 1998, p.10]. Exemple de astfel de enunturi, cu pretentii de butada, pot continua... O “idee clara si distincta” - ca sa fiu in spiritul lui Descartes - se contureaza totusi: procesul atat de complex al gandirii logice efective, apoi, al cunoasterii legilor sale obiective, tot prin gandire, in fine, al reprezentarii acestora, din nou, in cadrul gandirii, prin intermediul limbajului, este o conditie sine qua non pentru omul de stiinta contemporan, sau pur si simplu, pentru un om cu adevarat instruit. Asa cum a fost, de fapt, pentru orice demn reprezentant al speciei homo sapiens, de-a lungul istoriei, daca a avut pretentia de a se insera, in conditii de normalitate, in viata sociala. Pentru juristi, semnificatia gandului antic este una cu totul speciala: “orice eroare logica in elaborarea sau in aplicarea dreptului este sursa unei erori judiciare[ ibidem, p. 12] . Iata de ce juristii mediaza intre viata si logica...

1.1.2. O definire a logicii juridice este - deocamdata (!) – o intreprindere temerara. La un nivel al cuprinderii de maxima generalitate, respectand un canon logic standard, i.e. gen proxim si diferenta specifica, conceptul (si, implicit, termenul) se dezvaluie deocamdata destul de confuz:

(i) gen proxim : logica;

(ii) diferenta specifica : logica aplicata (logica practica) in domeniul juridic.

1.1.2.1. Afirmam mai sus ca definirea logicii juridice este o “intreprindere temerara”. Exista foarte multe explicatii cu privire la asumarea unui asemenea “risc”. Ma voi rezuma, deocamdata, doar la doua:

(i) Nu exista inca un consens cu privire la statutul si rolul unei astfel de discipline ( mai ales in spatiul cultural romanesc actual, din pacate). Logicienii – pe buna dreptate – sustin rationalitatea existentei acestei discipline speciale (aplicatie practica a logicii in domeniul juridic), in virtutea unui proces “natural” de extindere a cercetarilor de logica, neuitand insa nici o clipa si caracterul logicii de a fi logica unica, indiferent de reorganizarile sale reflexive permanente – “pe verticala” - si de “expansionismul” ei firesc, in sensul bun al cuvantului, - „pe orizontala”. Juristii - tributari prejudecatii dupa care logica naturala, intuitiva”, a bunului simt este mai mult decat suficienta - considera aceasta disciplina ca fiind, intr-un fel, redundanta: fie ca tot ce tine de sfera dreptului isi are o “logica proprie” ce actioneaza de la sine si este, „normal”, accesibila exclusiv teoreticienilor si practicienilor dreptului, fie ca este superflua prin rezultatele ei prea abstracte, deci prea sterile, ce nu fac decat sa complice inutil lucrurile. Evident, nu am in vedere toti juristii. Ceea ce doresc sa afirm aici – sine ira et studio - este ca logicienii s-au dovedit mult mai deschisi, mai lipsiti de prejudecati. Si nu este vorba de un spirit de “suveranitate serena”: castigul s-a dovedit deja a fi de ambele “parti”.

(ii) Dincolo de enorma varietate a punctelor de vedere, parvenind din ambele sensuri si avand in spate o literatura de specialitate tot atat de uriasa, pot sustine ca logica juridica – disciplina (deplin) autonoma -

nu este inca deplin constituita. Mai mult, indraznesc sa afirm ca nici nu va fi vreodata definitiv elaborata. Pare paradoxal, dar pot aduce cel putin doua argumente: In primul rand, universul juridic se imbogateste mereu, acest proces va continua atata vreme cat va exista civilizatia omeneasca, deci va oferi noi si noi teme de reflectie si aplicatie logica. In al doilea rand, este in insusi spiritul eminamente reflexiv al logicii unice de a nu se inchide, de a se autoamplifica - pe “verticala” si pe “orizontala” - , sau, cum spunea in vechime, Heraclit: “Sufletului ii este propriu logos-ul , care se mareste pe el insusi”. Prin urmare, nu vom putea oferi decat aproximari, succesive, asimptotice ale logicii, in general, ale logicii juridice, in special. Ele satisfac totusi idealul cartezian de claritate si distinctie, in contextul constientizarii juste a caracterului istoric al dreptului si al caracterului relativ anistoric al logicii, ca proces efectiv, ca teorie si metoda.

1.1.2.2. Este evident ca aici si acum nu este cazul unui expozeu detaliat asupra a ceea ce este logica. Se pot face trimiteri la tratate de logica de o valoare incontestabila, in chiar spatiul cultural romanesc.Ne putem mandri cu nume de mare prestigiu, ce au devenit referinte in literatura universala de specialitate: Grigore C. Moisil, Anton Dumitriu, Petre Botezatu, Gheorghe Enescu, Petre Bieltz, s.a.m.d. Cu toate acestea, consider necesara o cat de sumara conturare a specificului logicii in genere. Iar aceasta si numai din motivul ca am plecat de la ideea dupa care - la o prima si foarte larga aproximare, - logica juridica este logica aplicata in domeniul juridic. De aceea se impune ca, in cele ce urmeaza, mai intai, sa se schiteze un profil al logicii generale ( si unice ), care, pentru mine, nu este o stiinta, ci mai mult decat o stiinta. Sa nu uitam nici o clipa si unicitatea ei intr-un sens mai special: caracterul sau reflexiv si totodata de organon si canon. Aceasta reflexivitate se manifesta tri-nivelar: proces al gandirii efective in diferite contexte actionale, proces al gandirii ce “se gandeste singura” si proces de elaborare si exprimare in limbaj al gandirii ce se ia pe sine ca obiect. Suntem intre “oglinzi paralele”. Urmeaza apoi sa schitez - prin conturari succesive – aria problematica a logicii juridice. Raportul logica logica juridica se profileaza a fi, deocamdata si grosso modo, cel de la gen la specie .

 

APLICATII :

◄ Dati o interpretare personala devizei stoicilor orice eroare logica este automat si o eroare morala” ( max. 50 de cuvinte )

 

SUBUNITATEA B.

 

  1. CONTINUT : Logica si matematica in tandem: structura formala duala a gandirii; baza abordarii stiintifice a logicii juridice

 

  1. OBIECTIVE

 

■ COMPETENTE : Lectura acestei secvente va prilejui studentilor familiarizarea cu trei probleme teoretice ale logicii :

 

► specificul raportului gandire – limbaj

► ce inseamna “forma si “formal” in logica

► cuplul sui-generis pe care il formeaza logica si matematica

 

■ PERFORMANTA : La sfarsitul parcurgerii # 1.2. Universul logicii si # 1.3. Logica si matematica cele doua fete ale unui Ianus sui-generis studentii vor putea sesiza si operationaliza marea si discutabila dihotomie formal-factual

 

► in ce consta natura formalului in logica si matematica

► in ce consta autonomia relativa a logicii si matematicii cat si reductia lor reciproca

► cum contribuie “dualismul” logico-matematic la constituirea spiritului stiintific

 

 

  1. RESURSE BIBLIOGRAFICE

 

  1. ENESCU, Gh. , 1985, Dictionar de logica, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, [ consultare generala ].

  2. MARGINEANU, N., 1975, Psihologie, logica si matematica, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p. 57-60; 81-83; 174-176.

  3. WARTBURTON, N.,1999, Cum sa gandim corect si eficient, Ed. Trei, Bucuresti, [ consultare generala ].

 

 

1.2. Universul logicii

 

1.2.1. Termenul de “logica” sau “logic” trimite de obicei la gandirea corecta, cu deosebire, la regulile gandirii corecte. Rezonanta conotativa asociata este cea de rigoare, precizie, claritate, respect neconditionat pentru adevar. A spune deci ca logica (numita si “logica formala”) studiaza “legile formale ale rationarii, legi apte sa ne duca de la propozitii adevarate numai la propozitii adevarate” (s.a.) [ENESCU, Gh., 1998, p. 7] este perfect corect. Este situatia de vericonditionalitate: sensul enutului presupune adevarul propozitiei exprimate de acel enunt. Vericonditionalitatea caracterizeaza in general semanticile formale. [MOESCHLER, J., REBOUL, A., 1999, p. 511]. Dar asa cum precizeaza autorul roman mentionat, este vorba de un “sens strict”. Tot Gh. Enescu vorbeste si de un “sens mai larg”, i.e. “logica este studiul formelor de rationare apte sa ne duca de la propozitii adevarate numai la propozitii adevarate sau de la propozitii adevarate la propozitii probabil adevarate” (s.a.) [ibidem]. In ambele cazuri, chiar daca se disociaza intre “logica rationamentelor certe” si “logica rationamentelor probabile” [ibidem], enunturile sunt, poate prea “scolaresti”. De fapt, asa cum se va vedea mai departe, la o analiza semantica riguroasa, este intrucatva pleonastic sa spunem “gandire logica”, respectiv “logica formala”; insa sintagmele s-au incetatenit deja.

1.2.2. Se impune deci o alta abordare, suficienta pentru surprinderea specificului gandirii logice in genere, necesara pentru a dispune de o platforma teoretica eficienta in abordarea sistematica a unei varietati tematice din ceea ce azi se subsumeaza termenului de logica juridica. De vreme ce nu am pretentia de a elabora aici un tratat, ci doar o introducere care sa sensibilizeze la tema, ma voi limita la un itinerar discursiv marginit de o limita superioara si de o limita inferioara. Prima este necesara, spre a nu intra in probleme ale logicii care nu mai au relevanta pentru logica juridica; cea de-a doua este suficienta, spre a nu pierde din vedere o serie de chestiuni extrem de interesante si utile pentru educatia logica a juristului.

1.2.2.1. Sub impactul instrumentului matematic, mai ales al limbajului simbolic al matematicii – care se si potrivea ca o manusa formalului sau funciar – logica moderna tinde sa se defineasca tot mai des drept o teorie stiintifica deductiva a unui limbaj.

1.2.2.1.1. Uneori s-a exagerat atat de mult, incat obiectul acestei teorii se identifica cu limbajul logic. Exista un graunte de rationalitate aici: nu putem exprima decat prin limbaj referentul (i.e. procesul real al gandirii) din care “se decupeaza” ca obiect de cercetare ( i.e. denotat ) structurile formale relativ invariante ale gandirii, centrate pe mecanismul inferentei logice; nu putem construi decat prin limbaj teoretizarea riguroasa, i.e. cunoasterea stiintifica a obiectului si continuturile de sens ( i.e. conotat ) ce rezulta din aceasta cercetare ( i.e. constructe : notiuni/concepte, judecati/propozitii, rationamente/argumente, sisteme ipotetico-deductive/teorii, etc. si norme sau reguli de gandire corecta si productiva); nu putem comunica decat prin limbaj legile gandirii formale ce au fost descoperite si asumate ca principii / legi ale logicii. Limbajul pare sa fie unicul obiect “sensibil/tangibil” al logicii. Mai mult, despre limbaj nu putem “vorbi” decat tot prin limbaj ( i.e. meta-limbaj cu privire la limbaj-obiect, sau, generalizat, limbaj de ordinul n cu privire la limbajul de ordinul n-1).

1.2.2.1.2. Dar tot atat de bi


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Scriitori romani