Ecologie juridica - ELEMENTE DE ECOLOGIE GENERALA, LOCUL OMULUI IN NATURA SI SOCIETATE referat






  52586exq83vxu9x

ECOLOGIE JURIDICA

MODULUL I

ELEMENTE DE ECOLOGIE GENERALA

  52586exq83vxu9x

  52586exq83vxu9x



Obiectivele modulului

• Deschiderea orizontului de cunoastere catre o stiinta complexa, cu caracter interdisciplinar, ecologia fiind astazi o disciplina sintetica la granita dintre stiintele biologice si cele sociale. xx586e2583vxxu

• Cunoasterea esentei umane a unor procese ale sistemului social si juridic intr-un stat de drept.

• Formarea unui bagaj stiintific ecologic general care sa faciliteze studiul aspectelor de bioetica si drept al mediului

Continutul modulului

1. Obiectul ecologiei

2. Locul omului in natura si societate

3. Locul ecologiei printre alte stiinte

4. Ecologia poluarii

5. Elemente de ecologie umana si urbana

6. Politica mediului inconjurator

  52586exq83vxu9x

  52586exq83vxu9x

  52586exq83vxu9x

  52586exq83vxu9x

  52586exq83vxu9x

  52586exq83vxu9x

  52586exq83vxu9x

  52586exq83vxu9x

  52586exq83vxu9x

  52586exq83vxu9x

1. OBIECTUL ECOLOGIEI

  52586exq83vxu9x

1.1. ECOLOGIA CA STIINTA TEORETICA SI APLICATIVA

  52586exq83vxu9x

Ecologia este stiinta interactiunilor vietii cu mediul inconjurator si are un dublu profil, teoretic si aplicativ.

Obiectul corect al ecologiei este: Ecosistemul sau Sistemul ecologic – unitate functionala fundamentala a biosferei, alcatuita din doua subsisteme.

a. un subsistem biotic – comunitatea de populatii, de bacterii, ciuperci, plante verzi, animale = BIOCENOZA.

b. un subsistem abiotic – un set de factori locali ai mediului fizic = BIOTOPUL.

Sub aspect teoretic – ecologia este stiinta relatiilor cantitative intre componentele ecosistemelor.

Sub aspect aplicativ – ecologia este stiinta protectiei si amenajarii ecosistemelor, stiinta productiei biologice, a bioproductiei ecosistemului.

ECOLOGIA – poate fi deci definita ca stiinta interactiunii dintre organisme, a interactiunii materiei vii cu scoarta terestra, a productivitatii biologice si relatiilor omului cu natura.

Termenul de “ecologie” este format etimologic din doua cuvinte de origine greaca:

– OIKOS – casa gospodarie economie;

– LOGOS – stiinta vorbire.

  52586exq83vxu9x

1.2. GENEZA ECOLOGIEI CA STIINTA

  52586exq83vxu9x

Prima definitie a ecologiei a fost data de profesorul german EFNST HAKEL, unul din marii evolutionisti ai secolului trecut si care a dezvoltat conceptia despre evolutia speciilor a lui CH. DARWIN din lucrarea “Originea speciilor” aparuta in 1859. Au aparut apoi o diversitate de definitii. Unele pun accentul pe organism, altele pun accentul pe sistemele biologice supraindividuale.

Este necesar sa amintim insa ca ecologia ca stiinta a avut mai multi premergatori.

Gandirea ecologista a debutat in S.U.A. Asa cum fiecare stat democrat cauta sa-si trimita ambasadori care sa reprezinte cultura tarii respective, in secolul trecut americanii l-au trimis la Roma pe GEORGE PERKIN MARSH (1801-1882), Acesta, in peregrinarile sale prin Italia, a observat intensele deforestari din bazinul Marii Mediterane.

Perkin, observand aceste ravagii si implicatiile lor, a scris o carte “MAN AND NATURE” – “Omul si natura” sau “Geografia fizica asa cum a fost modificata ea de actiunea umana”. Cartea a cuprins si un capitol de etica a ocrotirii vietii. Ambasadorul S.U.A. Perkin, congresman de Vermont, desi era politician, a atras atentia naturalistilor asupra pericolului deforestarilor.

Tot in S.U.A. un ornitolog (studiul pasarilor) JOHN AUDUBON (1785-1851) a realizat un atlas color al pasarilor de pe continentul american, “Pasari in pozitii naturale”. Pictorul GEORGE CATLIN (1796-1872), un mare portretist si un luptator pentru drepturile pieilor rosii, a pictat scene din viata animalelor salbatice. DAVIDTHOREH (1817-1862) a scris o prima carte de silvicologie “Viata in padure”. RALPH EMERSON (1803-1882), poet si eseist a scris poezii legate de problema naturii. Marelui silvicultor ALDO LEOPOLD (1886-1948) i se datoreaza legislatia ocrotirii padurii.

Acesti creatori, iubitori de natura, n-ar fi reusit in demersul lor daca nu si-ar fi aliat oameni politici. Astfel, presedintele THOEODOR ROOSVELT (1858-1919) a detinut presedintia S.U.A. doua legislaturi (1901-1909) si a promovat legi foarte bune de protectie a mediului inconjurator.

Emerson si Leopold au luptat pentru crearea parcului national Yellowstone (anul 1872) “Piatra galbena”, unde sunt protejate multe bogatii naturale si unde nu se intra cu masina, vizitarea facandu-se doar pe alei.

  52586exq83vxu9x

2. LOCUL OMULUI IN NATURA SI SOCIETATE

  52586exq83vxu9x

Pozitia omului in natura si societate a fost abordata in mod diferit in cursul istoriei.

Prima data a fost abordata pozitia omului in mediul social si doar ulterior a fost abordata pozitia omului in natura.

Astazi, acest mod de abordare nu il putem considera corect.

In paleolitic si neolitic, populatiile de vanatori si culegatori vanau pentru subzistenta animale, asa cum o confirma desenele din pesterile din Spania. Hrana vegetala era sarcina in trib a sexului slab. Tot femeile cunosteau si plantele de leac. De la aceste prime triburi primitive ne-a ramas pozitia omului in natura. Ei vedeau natura ca o zeitate.

In sec. VIII, in poemele lui HESIOD, “Munci si zile”, apar aspecte legate de problematica naturii.

Tribul de amerindieni HOPPI din Muntii Stancosi erau foarte respectuosi fata de natura. Inainte de a taia un copac pentru nevoile tribului, ei adresau o rugaciune naturii. La fel, la noi in Bucovina, inca din secolul trecut, se faceau rugaciuni la taierea unui copac. In Tara Oasului exista un ritual identic. Astfel de ritualuri au existat in toate comunitatile primitive.

In colinzile de Craciun profane (non-sacre) apar inca de la triburile de daci elemente de ecologie spirituala.

In filozofia hindusa, a Indiei antice, care s-a dezvoltat in stransa legatura cu religia lui Budha, porunca de baza este sa nu ucizi. Fiecare faptura pentru hindus are dreptul la viata. Indienii considerau ca, cu 1-2000 de ani inainte de nasterea lui HRISTOS, omul se regasea in toate vietuitoarele. Conform principiului AHIMSA nu este voie “sa iei viata nici unei fapturi daca nu iti este necesara”.

Din cele prezentate se contureaza doua pozitii:

– ANTOPOCENTRICA – in care accentul cade pe om;

– BIOCENTRICA (ECOCENTRICA) – in care accentul cade pe viata tuturor vietuitoarelor.

Privind prima conceptie, este de mentionat formularea lui PROTAGORAS din ABDERA 485-415 inainte de Hristos): “Omul este masura tuturor lucrurilor”.

Astazi ecologia sec. XX il contrazice pe Protagoras. Omul nu este masura tuturor lucrurilor, ci pe Pamant si in lumea materiala omul este unica fiinta care poate masura lucrurile.

Masura tuturor lucrurilor este natura, creatia prin indiferent ce cale, deci in final creatorul – demiurgul.

Protagoras, inconstient, a dorit sa substituie omul – demiurgul. Pozitia egocentrica ne incita sa cautam demiurgul in alta parte, in natura, in opera creata de divinitate.

Conform teoriei actuale, Universul a fost creat printr-o forta foarte mare. Lucian Blaga numea aceasta forta uriasa “marele anonim”.

Pozitia egocentrica, care a inceput sa fie adoptata inca din secolul trecut, este astazi unanim acceptata. In Univers exista peste 4 milioane de specii diferite. Omul, ca specie, este unul singur. Omul depinde de toate celelalte vietuitoare.

Pozitia egocentrica a fost adoptata de biologi, ziaristi, pictori, oameni de arta. Prin contributia tuturor s-a ajuns la o mentalitate corecta. Aspectul este important pentru ca in istoria omului schimbarile economice sunt cele mai rapide iar mentalitatile se schimba mai greu.

Exista cativa promotori remarcabili ai conceptiei biocentrice (egocentrice).

Astfel ALBERT SCHWEITZER (1875-1965) medic din Alsacia a infiintat un spital in Africa Centrala din bani proprii. vara efectua turnee de concerte de orga in Europa, si toti banii castigati ii investea in spital si in proiecte de mediu in Africa. Schweitzer a fost si filosof si teolog; pentru intreaga sa activitate a primit in anul 1953 Premiul Nobel pentru pace.

PIERRE TECHARD DE CHAROIN (1881-1955) care este si cel ce a descoperit omul de pestera, a formulat intre anii 1923-1927 conceptul de NOOSFERA ca “sfera a intelepciunii umane”, acesta dirijand, benefic omului, procesele din biosfera. El a scris pentru nebiologi trei lucrari de referinta cu continut egocentric: “Locul omului in natura”, “Fenomenul uman”, “Viitorul omenirii”, lucrari aparute la Paris.

  52586exq83vxu9x

3. LOCUL ECOLOGIEI PRINTRE ALTE STIINTE

  52586exq83vxu9x

Conform gandirii lui CONSTANTIN NOICA (Jurnal de idei, sectia V, ideea 19), “stiintele omului sunt toate de recunoastere: se regaseste gandul in ele”. In opozitie cu stiintele omului, C. NOICA socotea stiintele naturii ca stiinte de cunoastere. Tendinta este ca toate stiintele, inclusiv cele ale naturii, sa devina de recunoastere.

Ecologia este tocmai la granita dintre:

stiintele naturii (ca stiinte de cunoastere)

stiintele omului (ca stiinte de recunoastere)

Adesea se afirma ca ecologia este o stiinta interdisciplinara, o disciplina sintetica. Afirmatia este corecta, dar ambele trasaturi nu sunt caracteristice doar pentru ecologie.

Acest lucru apare firesc daca tinem seama de faptul ca natura, materia este unitara iar disciplinele stiintifice studiaza diferite fatete ale unui intreg, fatete care sunt interconexate intre ele (deci si intre discipline neexistand limite transante).

Ecologia, prin specificul problematicii sale, care cuprinde atat sistemele biologice cat si mediul lor abiotic, este strans legata de numeroase alte discipline biologice si nebiologice.

relatiile functionale dintre populatii si dintre acestia si mediul lor abiotic constau in schimburi materiale, energetice si informationale. Acestea implica utilizarea conceptelor si metodelor din domenii ca: fizica, biochimie, fiziologie, informatica.

Cercetarea biotipului, deci a sistemului abiotic, implica stranse legaturi cu climatologia, geomorfologia, hidrologia, chimia.

Studiul organizarii functionale a sistemelor ecologice, structurilor spatio-temporare, determina legaturi stranse ale ecologiei cu matematica (mai ales statistica), cu cibernetica.

Omul, prin activitatea lui complexa, intra in alcatuirea tuturor ecosistemelor majore ale biosferei si influenteaza tot mai puternic structura si functionarea lor. Este firesc, deci, ca ecologia sa se interfereze cu alte stiinte din domeniul social.   52586exq83vxu9x

3.1. METAECOLOGIA

  52586exq83vxu9x

METAECOLOGIA, care este o disciplina noua care cuprinde reflectiile, gandurile noastre despre relatiile dintre om si mediul inconjurator.

Etimologic, cuvantul provine din elina: META+OIKOS+LOGOS, meta insemnand dupa (dincolo de).

Putem deci defini “metaecologia” ca:



– fiind o stiinta care studiaza ideile si demersurile noastre despre esenta vietii organice (teoria GAIA a lui James Lovelock), multitudinea sistemelor naturale si a proceselor ecologice.

Deci METAECOLOGIUA este o stiinta care cerceteaza cunoasterea cunoasterii legata de informatiile rezultate din investigatiile teoretice, sistemice si aplicate ale ecologiei.

Metaecologia poate fi deci situata la limita dintre ecologie si stiintele sociale.

Pentru a explica locul metaecologiei in cadrul general al ecologiei vom apela la o metafora. Folosirea unei metafore in stiinta este posibila, asa cum precizeaza si profesorul W. H. LEATHERDALE de la Universitatea NEW SOUT WALES (SYDNEY - AUSTRALIA) in cartea sa “Rolul metaforei in stiinta”, aparuta in 1974. Metafora noastra va consta in pomul cunoasterii in ecologie.

Acest pom metaforic va avea mai multe radacini: zoologia, botanica, pedologia, climatologia, geomorfologia, mineralogia, chimia, toate stiinte ajutatoare de unde isi trage seva ecologia.

Trunchiul este puternic, el constand in ecologia generala sau ecologia teoretica, care formuleaza principiile, legile cu care se opereaza.

Ramurile copacului nostru sunt ramurile teoretice si aplicative care se pot clasifica din foarte multe puncte de vedere. De mare insemnatate teoretica este ecologia individului, care vizeaza relatiile interumane (ETOLOGIA este ecologia comportamentului, PSIHOLOGIA, AUTOECOLOGIA este ecologia despre sine insusi). Importante sunt insa si DEMECOLOGIA – ecologia populatiilor ca si SINECOLOGIA – ecologia comunitatilor vii.

  52586exq83vxu9x

Ramurile reprezentand ecologia aplicativa sunt mai numeroase: ECOLOGIA JURIDICA, ECOLOGIA FORESTIERA, AGROECOLOGIA, ECOLOGIA URBANA, ECOLOGIA ZOOLOGICA, ECOLOGIA INDUSTRIILOR etc.

Coroana, METAECOLOGIA cuprinzand reflexiile despre faptura noastra si relatiile fapturii noastre cu mediul, reprezinta o stiinta de recunoastere.

Metaecologia cuprinde:

a) Filozofia ecologiei sau ecosofia; b) Ecodoctrinele; c) Istoria si dezvoltarea conceptelor ecologice; d) Ecologia culturala sau/si ecologia spirituala; e) Ecoetica si multiplele sale relatii cu diverse principii etice; f) legislatia nationala privitoare la sistemele si procesele ecologice; g) Politica ecologica; h) Partide ecologiste si ecologism; i) Educatie ecologica; j) Propaganda ecologica; k) Organizatiile ecologice nonguvernamentale.

Metaecologia este aceea care distileaza totalitatea informatiei stiintifice. De asemenea, ea genereaza curente de gandire care se reflecta si in ideologia diferitelor partide si miscari ecologiste.

  52586exq83vxu9x

4. ECOLOGIA POLUARII

4.1. INTRODUCERE, ETIMOLOGIE SI DEFINITII

  52586exq83vxu9x

In anul 1874 chimistul german ZEIDLER, ce efectua in acea perioada un studiu extins asupra compusilor clorului cu substante organice (asa numitii compusi organoclorici) in scopul elaborarii tezei de doctorat, a sintetizat cateva substante noi, printre care si diclordifenil-tricloretanolul (prescurtat DDT). Formula noului compus si paia prowazekii prin obisnuitul vector al acestui microorganism – paduchele de corp sau de vesminte (Pediculus humanus f. vestimenti). Paduchele de cap (P. humanus f. capitis) si cel lat (Phtirus pubis) pot, de asemenea, transmite agentul patogen in timpul sugerii sangelui sau prin excrementele lor ce produc mancarimi de piele. In ajutorul medicilor italieni au sosit la Neapole entomologi si chimistul elvetian MÜLLER (1899-1965) care in anul 1939 descoperise ca DDT-ul poseda o puternica actiune insecticida. Neapole a fost orasul in care pentru prima data s-a experimentat in afara laboratorului si pe scara mare o substanta organica de sinteza (DDT) si actiunea a fost incununata de succes, epidemia fiind rapid stapanita. Castigarea “razboiului” cu paduchele de corp i-a adus lui MÜLLER in anul 1948 renumitul premiu Nobel pentru fiziologie si medicina, iar agronomilor izbanda lui MÜLLER le-a inspirat folosirea DDT in lupta cu insectele. Imediat dupa cel de al doilea razboi mondial DDT a fost utilizat pentru stapanirea tantarilor (vectorii malariei) si s-a crezut ca el va aduce dupa sine controlul complet al populatiilor de insecte daunatoare.

Entuziasmul manifestat de industria chimica a pesticidelor (a agrochimicalelor in general) si de fermieri era aproape nestavilit. Se crease o agricultura noua – agricultura conventionala – cu un randament posibil a se afla in continua crestere prin care osteneala procurarii painii celei de toate zilele in schimbul sudorii fetei disparea datorita masinilor si imprastierii agrochimicalelor pe ogoare.

Euforia generala nu a durat mai mult de un deceniu si jumatate. Un prim semnal de alarma fusese lansat de concisa lucrare a lui SMITH et al. (1948). Ei au constatat, cu uimire si o oarecare ingrijorare, ca in laptele vacilor care fusesera hranite zilnic cu lucerna uscata recoltata de pe tarlalele prafuite cu DDT in scopul distrugerii insectelor fitofage ce compromiteau productia primara neta a plantei. DDT-ul si derivatii erau acumulati intr-o concentratie de minimum 10 ori mai mare decat in lucerna folosita pentru furajare.

In jurul anului 1960 se adunasera in aceste privinte o multime de date mai cu seama in tarile industrializate din Lumea Noua (SUA, Canada) si din Europa, incat ele, datele, trebuiau sa paraseasca lumea laboratoarelor si a campurilor experimentale si sa fie aduse la cunostinta marelui public.

Aceasta grea misiune, ce timp de inca mai bine de un deceniu si jumatate a starnit inversunate controverse, i-a revenit emitentei geneticiene, piscicultoare si femeie de litere din S.U.A. – RACHEL CARSON. In cunoscuta sa carte “Silence Spring” (“Primavara tacuta”, adica fara pasarele cantatoare, aparuta in anul 1962), scrisa mai intai pentru publicul larg, dar destinata in egala masura industriasilor fabricanti de agro-chimicale, fermierilor si inginerilor agronomi, economistilor, jurnalistilor, moralistilor si nu in ultimul rand politicienilor, prefatata de doua personalitati de seama ale vietii politice engleze – lordul SHACKLETON (fiul celebrului explorator englez al Antarcticei – Sir Ernst Henry Shackleton – cel care in expeditia condusa de Robert Falcon Scott a localizat, in anul 1909, polul magnetic de sud al pamantului) si celebrul evolutionist al secolului al XX-lea – Sir Julian Huxler (1887-1975), ea a denuntat utilizarea abuziva a agrochimicalelor. Cartea s-a aflat de indata ce aparuse pe masa “Biroului Oval” din Casa Alba, fiind in atentia presedintelui de atunci – John Fitzgerald Kennedy (1917-1963) – al Statelor Unite ale Americii.

Semnalul de alarma emis de Rachel Carson a fost urmat de nenumarate studii (WOODWELL, 1967; WOODWELL, WURSTER si ISAACSON, 1968; WOODWELL, CRAIG si JOHNSON, 1971; BALDACCI si CONTI, 1973 si altii), monografii (MELLANBY, 1967; WAGNER, 1971;STRAHLER si STRAHLER, 1974; FRANKE si FRANKE, 1975; ODUM, 1975; DIX, 1981; PIMENTAL, 1995; KORMONDY, 1996) care duc la concluzia ca agricultura conventionala (mecanizata si chimizata) si industria constituie in epoca noastra factorii de prim rang al poluarii globale.

Poluarea este un complex proces ecologic generat de activitatile umane antiecologice efectuate in ambianta naturala si in cea influentata in grade diferite de catre om. Poluarea este unul dintre multiplele rezultate ale retrogresiunii pe plan local sau global, si ea poate fi stapanita daca autoritatile competente mondiale si nationale intervin prompt si pe termen lung cu masuri de redresare ecologica.

Vocabula moderna “poluare”, ce designeaza un termen stiintific ce corespunde unui proces ecologic de inrautatire intr-un anumit fel a mediului inconjurator, provine din verbul latin “polluo,-ere”, care poseda atat o semnificatie rezultata dintr-o realitate materiala imediata (sensul propriu-zis al cuvantului in cauza) cat si una atribuita metaforic unor acte umane ce au de a face mai mult cu sfera spiritului (sensul figurativ al cuvantului analizat).

In sensul propriu, latinul “polluo,-ere” inseamna: a murdari; a se murdari; a inmuia (ceva, de regula tesaturi, cu apa); a manji; a se manji; a necinsti. In astfel de sensuri gasim cuvantul mai ales in poeziile lui Publius Ovidius NASO (43 i.d.H. – sau 18 d.H.). Deosebit de interesante si sugestive sunt semnificatiile metaforice ale verbului. Marele jurist si orator roman Marcus Tullius CICERO (96-43 i.d.H.) foloseste expresia “polluere jura” = a viola legile, iar in alte texte profanare sau sacrilegiu. La un poet mai putin cunoscut, cum a fost Xestus PROPERTIUS, “polluo,-ere” inseamna a corupe sau a atinge onoarea cuiva. In fine, alt poet contemporan cu OVIDIU, Albius TIBULLUS, in Elegiile sale deplange o iubita pentru actiunea de “polluere auro forman”, pentru ca “si-a prostituat frumusetea de dragul aurului”.

Rezonantele figurative ale verbului “polluo,-ere” au si astazi valoarea simbolica din trecut, mai ales cand ne gandim si rostim expresiile “poluare spirituala”, “poluare culturala” sau “poluare morala”.

In diverse manuale de ecologie vom gasi felurite definitii ale conceptului de poluare in dependenta de cata atentie au dat autorii respectivi insemnatatii practice a procesului de poluare.

In scopul revelarii diversitatii existente in aceste privinte vom mentiona, spre exemplificare, cateva din multele definitii elaborate pana in prezent.

Cartea “Silent Spring” nu a stat zadarnic pe masa presedintelui Statelor Unite ale Americii. El a convocat “Comitetul Stiintific al Casei Albe” si i-a recomandat sa se ocupe de problema complexa a mediului inconjurator. Presedintele de atunci a fost asasinat la Dallas, dar “Comitetul Stiintific al Casei Albe” si-a continuat fara incetare munca si in anul 1965 a prezentat noului presedinte B. Johnson un amplu raport stiintific in problema poluarii intitulat “restaurarea calitatii mediului nostru inconjurator”, in care a fost elaborata o definitie exhaustiva a procesului de discutie:

“Poluarea este o modificare nefavorabila a mediului natural care apare in totalitatea ei sau partial ca un subprodus al actiunii umane, prin mijlocirea efectelor sale directe sau indirecte, ce modifica criteriile de repartizare a fluxului energetic, nivelul radiatiilor, componenta si constructia fizico-chimica a mediului natural si abundenta speciilor biologice”.

aceste schimbari pot afecta omul direct sau pe calea aprovizionarii lui u apa ori cu produsele agricole si alte produse biologice; mai pot, de asemenea, afecta obiectele sale fizice si averile sale sau posibilitatile lui de recreere ori de percepere a naturii.

  52586exq83vxu9x

4.2. CAI DE DETERIORARE A ECOSISTEMELOR

  52586exq83vxu9x

Din reformarea capitalismului si prabusirea comunismului decurge proiectul unui nou tip de societate ce poate fi denumita CAPITALISM SOCIAL. Exista deci posibilitatea ca omenirea sa evolueze convergent pe a treia cale “TERTIUM DATUR”.

Din perspectiva sociologiei actionaliste, ALAIN TOURAINE distinge aparitia societatilor post industriale, proces ce prefigureaza viitorul omenirii, “Societati de un nou tip se formeaza sub ochii nostri”, spune el. Acestea se vor numi:

a. societati postindustriale, daca se vrea marcarea distantei ce le separa de societatile industrializarii ce le-au precedat si care se amesteca insa cu ele, atat sub forma capitalista cat si sub forma socialista;

b. societati tehnocratice, daca se vrea denumirea lor dupa numele puterii care le domina;

c. societati programate, daca se cauta a le defini mai intai prin natura modului lor de productie si a organizarii economice. Acest ultim termen, deoarece indica cel mai direct natura muncii si a actiunii economice, pare cel mai util.

Indiferent de denumire si tip, aceste societati vor fi in pericol atata timp cat succesul economic va avea prioritate asupra justitiei sociale si a protectiei ecosferei. Toate prioritatile trebuie sa se subordoneze exigentelor protectiei mediului inconjurator.

Poluarea artificiala, poluarea naturala.

Natura se gaseste, in mod evident, in fata unui declin ecologic, in care factorul antropic a avut rolul determinant, ca factor de deteriorare prin mijloace directe, indirecte, multiple si complexe, apropiate sau indepartate in timp.

In acest context se inscriu:

a. Deteriorarea ecosistemelor prin eroziune;

b. Deteriorarea prin supraexploatarea resurselor biologice:

– defrisarea padurilor

– suprapasunat;

– supraexploatarea resurselor oceanice;

c. Deteriorarea prin introducerea de noi specii in ecosistem;

d. Deteriorarea prin constructii de baraje si canale;

e. Deteriorarea prin poluare artificiala, ca urmare a dezvoltarii industriei si transporturilor.

In toate aceste situatii, actiunea omului, constienta sau necontrolata, a avut la origine un scop laudabil, cucerirea naturii. Efectele sunt insa de cele mai multe ori acute, cronice, deteriorarea ecosistemelor fiind ireversibila.

Spre deosebire de acest gen de poluare, POLUAREA NATURALA prezinta ca si caracteristica reversibilitatea efectelor, pastrarea ciclurilor vitale biologice si biochimice ce permit refacerea naturii. In aceasta categorie intra: eruptiile vulcanice, cutremurele, inundatiile, alunecarile de teren, eroziunea solului produsa de vant si apa, cometele si meteoritii, reziduurile vegetale si animale, incendiile spontane datorate temperaturilor inalte.





Din punct de vedere istoric poluarea naturala a predominat pe pamant de miliarde de ani, fiind principalul factor moderator al climei si reliefului.

  52586exq83vxu9x

4.3. LEGILE POLUARII (LEGILE ECOLOGIEI GENERALE)

  52586exq83vxu9x

Ecologia, similar oricarei stiinte maturizate, in urma investigatiilor facute in diversele sectoare ale biosferei (ecosferei) contemporane, a reusit sa descopere si sa formuleze mai multe legi specifice vietii la scara globala, regionala si locala.

In afara diferentelor distincte ale unui biosistem sau sociosistem aflate in interactiune cu intreaga lume a viului, exista cateva legi generale pentru finantarea a tot ceea ce este viu, fie ca e vorba de viata salbatica din natura neinfluentata sau putin influentata de om, fie ca in discutie se afla iarasi societatea umana sau sectorul sistemului antropic din biosfera contemporana. Aceste legi generale ale ecologiei au fost dezvaluite de multilateralul savant american Barry Commoner (1971, 1980).

In capitolul al II-lea al celebrei sale carti “Cercul care se inchide. Natura, omul si tehnica” (1971, 1980), B. Commoner formuleaza patru legi foarte generale, proprii ecologiei, pe care le intalnim la oricare nivel de integrare si organizare al biosistemelor. Acestea sunt circumscrise si definite in cele ce urmeaza, astfel:

a) Prima lege a ecologiei generale:

“ORICE LUCRU (FENOMEN) ESTE LEGAT DE UN OARECARE ALT LUCRU (FENOMEN)”. Prima lege a lui B. Commoner evidentiaza interactiunea tuturor sistemelor (vii si nevii) si fenomenelor care se petrec in ecosfera. Ecosfera, cu ecosistemele sale, in acceptiunea lui B. Commoner este formata dintr-o multime de unitati care se gasesc mai mult sau mai putin strans legate intre ele prin multiple procese. Aceste unitati individualizate sau cel putin vag conturate se influenteaza unele pe altele in diverse chipuri, influente ce determina aparitia si dezvoltarea, disparitia si dezagregarea feluritelor structuri si procese ce se desfasoara continuu in ele. Legea este deosebit de importanta si ne vom intalni cu ea ori de cate ori se va analiza un sistem sau altul al biosferei.

b) A doua lege a ecologiei generale:

“ORICE LUCRU (FENOMEN) TREBUIE SA DUCA (SA MEARGA) UNDEVA”. Legea a doua a ecologiei generale subliniaza faptul ca orice proces din ecosfera si structurile care-l intretin, se finalizeaza prin alte procese si structuri care in lipsa impacturilor umane sunt, de regula, benefice pentru intreaga ecosfera. In ecosfera (biosfera) nimic nu se pierde, ci totul este folosit. In natura, prin urmare, nu exista deseuri si totul este folosit prin mijloace care ne uimesc prin “inteligenta sau rationalitatea lor”.

c) A treia lege a ecologiei generale:

“NATURA STIE CEL MAI BINE”. Aceasta lege ce poate fi considerata drept un aforism ecologic, releva o realitate pe care omul intreprinzator (inginer, industrias ori economist) adeseori o ocoleste din aroganta. Cum poate natura, sistem aleatoriu si inconstient, sa stie mai bine decat specialistul instruit. Ceea ce pierd din vedere, incepand cu politicienii, conducatori ai natiunilor, si sfarsind cu omul de rand ce-si gospodareste casa, mica afacere sau ferma, este ca experienta naturii “in a sti” se fundamenteaza pe numeroase incercari, savarsiri si de erori, si apoi reglarea proceselor prin inlaturarea erorilor, efectuate de-a lungul unui timp ecologic ce depaseste scurta viata a sistemelor ce alcatuiesc microsistemul ecosfera (biosfera). “Experientele” de milioane de ani ale naturii ii confera acesteia o “stiinta”, chiar daca ea nu este constientizata

pe masura modului uman de gandire, ce-i confera o neta superioritate fata de cumpanirea pe scurta durata a omului, raportata la durata vietii sale. Din aceasta cauza procesele sustinute de natura isi gasesc mult mai bine locul in ansamblul biosferei (ecosferei) decat orice actiune intreprinsa de om. Cea de-a treia lege a ecologiei generale trebuie sa invite faptura cugetatoare la o pertinenta meditare asupra legilor inmuabile ale naturii si a mijloacelor de a invata din acestea modalitatile adecvate de “circulatie” in universul viului de pe aceasta planeta.

d) A patra lege a ecologiei generale:

“NU EXISTA UN ASTFEL DE LUCRU (FENOMEN) CUM AR FI UN PRÂNZ GRATUIT”. rin aceasta formulare plina de umor – care in literatura beletristica, prin parafrazare, poseda o echivalenta in “Povestea unui om lenes” de Ion Creanga, cand eroul incriminat ar putea exclama: “Nu exista posmagi muiati” – arata ca orice se castiga in ecosfera este platit prin consumul unei anumite cantitati de energie. In cazul efectelor dezastruoase ale unor impacturi umane, reparatiile sau redresarile ecologice necesare a fo facute pentru ca nu natura, ci omul sa nu moara, au de asemenea un cost atat energetic, cat si unul financiar.

  52586exq83vxu9x

4.4. POLUAREA ARTIFICIALA

  52586exq83vxu9x

Poluarea artificiala, in functie de natura poluantului, poate fi:

a. fizica

– produsa de zgomot (poluare sonora);

– poluarea radioactiva;

– produsa de apa calda, praf, particule de carbune;

b. chimica

– produsa de compusi gazosi din industrie;

– ionii unor metale grele;

– pesticidele folosite in agricultura;

– detergenti;

c. biologica

– rezultata din infestarea mediului cu agenti patogeni si germeni proveniti din fermentatii, anetopizarea apelor.

Poluarea artificiala, dupa mediul in care actioneaza, poate fi:

– poluarea atmosferei;

– poluarea apei;

– poluarea solului.

POLUAREA ATMOSFEREI

  52586exq83vxu9x

MOTTO:

“Maine dimineata cand va treziti inspirati adanc.

Aceasta va va face sa simtiti ca putreziti”

– Cetatenii orasului New York in lupta pentru aerul curat.

  52586exq83vxu9x

Aerul curat este un amestec de gaze a caror proportie se mentine constanta in straturile inferioare ale atmosferei, constanta care reprezinta una din conditiile de baza ale mentinerii vietii pe Terra. In compozitia aerului apar: azot 78%, oxigen 21%, argon 1%, bioxid de carbon, neon, kripton, xenon, heliu, ozon si vapori de apa.

  52586exq83vxu9x

Peste 90 Km TERMOSFERA

50-90 Km MEZOSFERA

12-50 Km STRATOSFERA

(aici se formeaza stratul de ozon)

8-12 Km TROPOSFERA

(N2, O2, H2O, vapori, CO2”, Argon etc.)

  52586exq83vxu9x

Structura sursei de aer pentru viata si om.

Este de mentionat ca pentru o fiinta umana matura sunt necesari 20.000 m3 zilnic.

Prezenta omului pe Terra si activitatile sale fac sa fie deversate in atmosfera mari cantitati de substante poluante sub forma de gaze, lichide si particule solide, sau provoaca poluari termice ale atmosferei.

Privind provenienta poluantilor, este de mentionat ca 49% provin din transporturi, automobilul fiind un adevarat factor sinucigas al omenirii.

a. Poluantii gazosi

Acestia reprezinta 90% din masa totala a poluantilor emisi.

In ceea ce priveste scaderea cantitatii de oxigen din atmosfera, ca urmare a actiunilor antropogene se pare ca nu exista nici un motiv de ingrijorare. Masuratorile efectuate au aratat ca, in prezent, continutul de oxigen din atmosfera este stabil.

Problema mai importanta a mentinerii atmosferei la un nivel acceptabil, necesar echilibrului ecologic, este legata de marea cantitate de bioxid de carbon CO2 deversata. Continutul de CO2 a crescut mereu in atmosfera, cantitatile introduse pe cale antropogena depasind consumul de fotosinteza al plantelor. Trebuie observat ca incarcarea in partea de sus a atmosferei cu substante poluante are si un efect termic, prin ridicarea temperaturii substratului format (efect de sera) care s-ar putea intensifica pana la a produce schimbarea climei, avand ca urmare topirea gheturilor in zonele polare si deci cresterea nivelului oceanelor cu toate consecintele respective.

Poluarile gazoase pot sa afecteze si stratul de ozon, care asigura protectia biosferei fata de nocivitatea radiatiei ultraviolete.

Dintre poluantii gazosi mai amintim: oxidul de carbon CO, hidrocarburile, aldehidele, bioxidul de sulf SO2, hidrogenul sulfurat H2S, compusii azotului NO, NO2, derivatii halogenilor. Dintre acestea predomina in atmosfera CO in proportie de 50% si SO2 – 16%.

Ploile acide

Poluarea atmosferei cea mai grava se manifesta sub forma ploilor acide.

Ploile acide sunt determinate de prezenta in atmosfera a oxizilor de sulf si azot (SO2 si NO2), care in prezenta vaporilor de apa si sub influenta radiatiilor ultraviolete se transforma in acizi corespunzatori extrem de toxici, acidul sulfuric si acidul azotic. Reactiile de transformare se produc in troposfera.

Primele observatii alarmante referitoare la cresterea aciditatii precipitatiilor in Europa (Norvegia) si vestul SUA dateaza din 1960. Abia dupa 1980 in numeroase paduri s-au inregistrat pierderi masive, aparand fenomenul “moartea padurilor”, in special la conifere.

b. Particule in atmosfera

Particulele care ajung in atmosfera pot fi:

– aerosoli naturali de origine continentala;

– praf terestru rascolit de furtuni;

– din reactiile fotochimice ale unor gaze si ozonul;

– din reactiile dintre SO2, H2S, NH3 si O3 cu O2;

– din eruptiile vulcanice;

– aerosoli oceanici, din evaporarea picaturilor, in suspensie;

– aerosoli de origine umana: fum, particule solide.

c. Poluari termice

Unele activitati umane au ca efect incalzirea atmosferei, devenind prin aceasta factori modificatori ai climei terestre. Este vorba in cea mai mare masura de pierderile de caldura ce au loc in timpul combustiilor ce au loc la centrele termice.

  52586exq83vxu9x

POLUAREA APELOR

  52586exq83vxu9x

MOTTO:

“Spalati-va dintii cu cea mai buna pasta.

Apoi clatiti-va gura cu deseuri industriale”.

TOM LEHRER

  52586exq83vxu9x

Poluarea apei este o modificare fizica sau chimica a apelor de suprafata si din panza freatica posibil a afecta in diverse feluri organismele vii.

Nivelul de puritate a apei depinde de folosinta acesteia.

Problema poluarii apelor poate fi o problema locala, regionala sau globala.

Sursele de poluare pot fi:

– neconcentrate (nepunctuale) provin de pe suprafete intinse;



– concentrate (punctuale) provin dintr-un singur loc (canale de scurgere).

Poluantii principali in ape, si efectele lor sunt:

– Agenti care provoaca boli (bacterii, virusi, protozoare si paraziti).

– deseuri consumatoare de oxigen (deseuri casnice, deseuri animale si alte deseuri biodegradabile care saracesc apa in oxigen).

– Chimicale anorganice solubile in apa (acizi, saruri, metale toxice).

– Chimicale organice (uleiuri solubile si insolubile in apa, benzina, plastice, pesticide, solventi de spalare).

– Materii sedimentate sau suspendate in apa.

– Substante radioactive.

– Caldura.

Calitatea apei se exprima dupa cantitatea de oxigen dizolvata in apa la 20°C redata in p.p.m. (parti per milion).

O apa buna are 8-9 p.p.m., una usor poluata 6,7-8 p.p.m., modest poluata 4,5-6,7 p.p.m., puternic poluata sub 4,5 p.p.m., grav poluata sunt 4 p.p.m.

Privind oceanul planetar, mentionam ca, contaminarea apelor incepe in atmosfera la mare altitudine, de unde vaporii condensati cad pe sol sub forma de precipitatii incarcate cu reziduuri care mai departe sunt antrenate pe intreg ciclul natural al apei. Apele uzate vehiculate prin fluvii sunt deversate permanent in ocean in cantitati tot mai mari, urmare a cresterii populatiei si a dezvoltarii urbane si industriale.

Produsele care ajung in ocean in cantitati foarte mari si care au efectele cele mai grave sunt detergentii, pesticidele si hidrocarburile petroliere. A mia parte dintr-un gram de pesticid (DDT) la m3 de apa micsoreaza cu 75% randamentul fotosintetic al algelor.

  52586exq83vxu9x

POLUANTI FARA PRAG

  52586exq83vxu9x

In cazul substantelor poluante este dovedit ca efectul unora dintre substante, numite “fara prag”, apare prin acumulare in timp, chiar si in cantitati extrem de mici.

Dintre principalele substante toxice “fara prag” se citeaza pesticidele, hidrocarburile policiclice aromate, radiatiile ionizate precum si unele metale grele ca de pilda: Pb, Hg, Cd etc. Atentia cercetatorilor este atrasa de actiunea cronica pe care aceste substante le exercita nu numai asupra organismelor intoxicate, dar si asupra descendentilor lor.

Afectarea aceasta poate avea loc prin multiple moduri, dar mai ales prin lezarea tesutului glandelor sexuale, a celulelor embrionare sau a puilor prin laptele mamar.

Privind pesticidele, este evident ca in situatia actuala agricultura nu se poate dispensa de folosirea acestora. Fiind toxine, ele prezinta insa si numeroase riscuri pentru om si animale. Pesticidele au efecte negative chiar si in doze mici iar contactul repetat cu aceste substante provoaca multe accidente, de la intoxicatii la decese.

Hidrocarburile ciclice aromate provin din arderile incomplete ale unor combustibili in industrie sau in motoarele cu explozie ale autovehiculelor. Poluarile cu mercur si plumb sunt cu urmari grave pentru om.

Depunerea si acumularea in tesuturi osoase, si unele organe pot sa aiba urmari fatale asupra vietii.

Astazi in zona Baia Mare bolile de metabolism generate de excesul de plumb din atmosfera sunt mai frecvente cu 40-60% fata de restul tarii. La fel, bronsitele si emfizem pulmonar cu pana la 70%. Aici speranta de viata este mai mica cu circa 12 ani fata de media pe tara.

Natalitatea a avut o tendinta constanta de scadere de la 16 la mie in 1989 la 10,5 la mie in 1996. Din datele oficiale rezulta ca un mare numar de copii sufera de rahitism. Mortalitatea infantila a crescut pana la 24 la mie.

  52586exq83vxu9x

5. ELEMENTE DE ECOLOGIE UMANA SI URBANA

5.1. RELATIILE GENERALE OM-BIOSFERA

  52586exq83vxu9x

Omul este un produs al evolutiei ecosferei, in care ramane integrat deoarece existenta lui este indisolubil legata de cea a altor specii si a intregului invelis al planetei.

Daca evolutia tuturor celorlalte specii de pe glob se datoreaza doar actiunii unor legi biologice (in primul rand a selectiei naturale), in procesul dezvoltarii speciei umane actioneaza pe langa legile biologice, o noua categorie de legi – legile sociale, a caror baza este reprezentata prin procesul muncii.

Datorita numarului si mai ales prin stapanirea stiintei si a tehnologiei, omul a devenit specie dominanta in ecosfera, putand transforma mediul, adaptandu-l nevoilor sale, in timp ce la celelalte specii procesul este invers, speciile se adapteaza la mediu.

Datorita acestei situatii, omul a iesit de sub actiunea legilor luptei pentru existenta cu alte specii si de sub actiunea competitiei biologice intraspecifice.

Factorul antropic este cel mai dinamic dintre toti factorii, el punandu-si amprenta asupra echilibrului ecologic de la primele inceputuri. Natura ii contesta inca omului dreptul de a transforma toata suprafata pamantului in scopul obtinerii de alimente si alte bunuri. De altfel, o asemenea actiune ar fi potrivnica chiar intereselor sale de perspectiva.

  52586exq83vxu9x

5.2. SOCIETATEA OMENEASCA SI CURENTUL ENERGETIC

  52586exq83vxu9x

Orice faptura ce exista in biosfera terestra trebuie sa aiba o sursa de energie.

In cazul individului, energia necesara conditiei umane se refera atat la viata biologica cat si la confortul necesar.

Pentru individul uman energia este:

a. ENDOSOMATICA

b. EXOSOMATICA

a. Energia ENDOSOMATICA este energia din interiorul corpului nostru. Denumirea vine de la doua cuvinte grecesti: “endo” – in interior si “soma” – corp. Aceasta energie metabolica se realizeaza prin arderea zaharurilor si grasimilor din alimente.

In metabolismul bazal, omul cheltuieste pentru intretinerea corpului 16200 Kcal/zi. Cand omul face efort muscular si intelectual, cantitatea de calorii necesara e mai mare. In organism consumul de glucoza si oxigen nu este egal. Cel mai mare consum de glucoza se realizeaza la efortul intelectual intens. Prezentam cateva praguri:

– metabolismul bazal 1.600 Kcal/zi-1;

– starea de subnutritie 1.600-1.900 Kcal/zi-1;

– nutritie normala 2.150-2.500 Kcal/zi-1;

– supraalimentare 3.100-3.600 Kcal/zi-1.

Conditii de munca grea:

– metalurgie 3.500 Kcal/zi-1;

– minerit 5.000 Kcal/zi-1;

– cosit si secerat manual 7.000 Kcal/zi-1.

b. Energia EXOSOMATICA este o energie nemetabolica sau cultuala. In limba greaca “exo” – insemna exterior.

Numai genul “Homo” speciile erectus, neandertalensi, sapiens familis, sapiens actual, foloseste energia exosomatica.

Prima resursa de energie exosomatica a fost lemnul. Homo erectus il folosea pentru trebuintele zilnice, frigerea vanatului si incalzitul pesterii, 1.000 Kcal/zi-1.

In timp, dupa descoperirea focului, cantitatea de energie exosomatica a crescut. A doua mare tranzitie ecologica incepe in secolul al XIII-lea, cand in Anglia se descopera carbunele de pamant, si desi primul londonez care a folosit carbuni de pamant pentru incalzirea locuintei a fost judecat si spanzurat, acesta este un mare eveniment de ecologie umana.

Momentul de rascruce sau de schimbare, cand omul ajunge sa manipuleze energie exosomatica, se petrece la sfarsitul neoliticului si inceputul erei metalelor.

Marea tranzitie ecologica umana, sesizata foarte bine de XENOPHON, care afirma in scrierile sale “agricultura este maica si doica tuturor mestesugarilor”, dezvoltarea agriculturii a atras dezvoltarea mestesugurilor.

Pe masura dezvoltarii mestesugurilor si apoi a industrializarii, dupa anii 1700-1750, cantitatea de energie exosomatica folosita a crescut mult.

Astazi omul cheltuieste:

– in tari in curs de dezvoltare 7.000-10.000 Kcal/zi-1;

– in tari dezvoltate industrial 10.000-100.000 Kcal/zi-1;

– in tari foarte dezvoltate peste 100.000 Kcal/zi-1.

In tari supraindustrializate, in S.U.A. de exemplu, la New York, se foloseste pana la 2-3 milioane Kcal/zi-1.

Pentru secolul al XXI-lea, daca la toate categoriile de resurse perspectivele sunt sumbre, la capitolul energiei exosomatice exista o raza de speranta. Actualei folosiri a energiei bazate pe consumul de combustibili fosili (carbune, petrol si derivati) se va adauga din ce in ce mai mult, prin aportul stiintei, folosirea de energie solara, eoliana, a mareelor etc.

  52586exq83vxu9x

5.3. ELEMENTE DE ECOLOGIE URBANA, URBANIZAREA SI POPULATIA URBANA

  52586exq83vxu9x

Asezarile urbane au aparut dupa trecerea la treptele superioare ale productiei si organizarii colectivitatilor umane: diviziunea muncii prin separarea agricultorilor de vanatori, de mestesugari si muncitori industriali.

Primele orase au aparut inca cu 7 milenii inaintea erei noastre, in tarile din orientul apropiat: Irihon, Babilon, Persepolis etc. W. Schneider, in lucrarea “Omniprezentul Babilon, orasul ca destin al oamenilor” (1966), a aratat ca istoria oraselor se suprapune cu istoria lumii, deoarece orasul a fost nu numai exploratorul, ci si conducatorul si creatorul civilizatiei umane. Aglomerarea oamenilor spre orase, in ultimul secol, a devenit masiva. Marile orase au aparut in epoca moderna. In (1800) cele mai mari orase cu un milion de locuitori au fost: Pekin, Tokio, Londra. In Europa: Paris, Neapole, Istanbul, Lisabona, Petersburg, Viena s.a. Primele orase care in 1850 aveau peste un milion de locuitori u fost Londra si Paris.

La inceputul sec. XX, Londra avea peste 7 milioane de locuitori, New York 6 milioane, Paris, Moscova doua milioane.

In anul 1900 in intreaga lume erau doar 12 orase care aveau peste un milion de locuitori. In 1940 numarul acestora au crescut la 38, in 1960 a crecut la 77, in 1973 erau 137 si in 1975 – 181. In prezent, cele mai mari orase din lume sunt: Shanghai, Tokyo, New York, Ciudad de Mexico, care cu suburbiile lor depasesc 10-12 milioane de locuitori.

Urbanizarea populatiilor a fost determinata de dezvoltarea industriei, care a absorbit o proportie din ce in ce mai insemnata de muncitori in productia industriala. Pe de alta parte, mecanizarea agriculturii a eliberat pe muncitorii agricoli, precum si cresterea relativa a populatiei rurale, fara ca suprafata agricola sa creasca decat foarte lent, si in unele zone chiar a scazut.

In ceea ce priveste clasificarea oraselor dupa datele oficiale ONU, completate cu propuneri ale unor urbanisti si demografi, redam urmatoarea scara a asezarilor urbane:

– Orase mici de la 200-20.000;

– Orase mijlocii sau aglomeratii de la 20.000-100.000;

– Orase mari de la 100.000-500.000 locuitori;

– Orase multi-milioane sau metropole de la 2,5 milioane la 12 milioane;

– Megapolis – ansamblu urbanizat de cateva zeci de milioane locuitori.

Se mai folosesc si denumiri de “city” care au peste o suta de mii de locuitori, asa-numitele aglomerari urbane impreuna cu suburbiile sale; “conurbatii” – grupuri de mai multe asezari urbane aparute prin impreunarea mai multor localitati care in trecut au fost separate; “super conurbatii” – regiuni urbane din mai multe conurbatii.

Cresterea populatiei urbane cunoaste un ritm accelerat incat il intrece pe cel al populatiei rurale, iar dupa gradul de dezvoltare al populatiei urbane a tarilor in curs de dezvoltare se inregistreaza cel mai rapid ritm de crestere.

Acest lucru se explica atat prin diminuarea fertilitatii, cat si al numarului redus al populatiei rurale, aceste tari atingand nivelul stationar de crestere urbana.

Intre anii 1900-1940, urbanizarea a inregistrat cresteri deosebite in unele regiuni: tarile din Europa Occidentala, America de Nord, Oceania, in timp ce in ultimele decenii urbanizare


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Scriitori romani