Persoana juridica - Drept civil - Denumirea si sediul persoanei juridice



Universitatea ,,Spiru Haret' - Facultatea de Drept - Bucuresti - Dobre Adrian, anul I,zi, seria A, grupa 105.






DENUMIREA SI SEDIUL PERSOANEI




JURIDICE















1. Denumirea persoanei juridice













a) Consideratii generale















Necesitatea individualizarii subiectelor de drepturi in cadrul circuitului juridic

se manifesta intotdeauna cu aceeasi tarie, adica fara deosebire dupa cum

subiectele sunt persoane fizice sau apartin categoriei persoanelor juridice.

Elementul juridic de individualizare - chipul in care se invedereaza


personalitatea este, prin excelenta, numele, in ceea ce priveste persoanele

fizice iar, corespunzatoare lui - prin finalitate si functiune - se afla


denumirea persoanelor juridice, care serveste pentru desemnarea lor.

Obligatia persoanelor juridice de a purta o denumire este expres prevazuta de

art. 38 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si la persoanele

juridice








O asemenea obligatie nu poate avea decat caracter general si imperativ; nici o

exceptie nu este consacrata, nici o derogare nu este ingaduita de lege.










b) Stabilirea denumirii
















Decretul nr. 31/1954 a prevazut, prin art. 38, ca denumirea persoanei

juridice trebuie sa fie stabilita ,,prin actul care a infiintat-o sau prin statut'.

In cadrul reglementarii Decretului nr. 31/1954, stabilirea denumirii variaza

dupa categoria persoanelor juridice la care se refera denumirea.


Facultatea stabilirii ,,prin statut' - in opozitie cu modul de stabilire prin

insusi actul de infiintare a persoanei juridice - nu poate exista decat in cazul

persoanelor juridice a caror constituire presupune manifestarea de vointa, in

acest sens, a asociatilor, adica a acelor persoane fizice sau juridice care

urmeaza sa alcatuiasca, in calitate de membri, realitatea sociala a subiectului

colectiv








Denumiea fiind un atribut al personalitatii, stabilirea ei isi produce efecte de la

data cand persoana juridica dobandeste capacitatea de a avea drepturi si

obligatii








Datorita aceluiasi caracter - de atribut al personalitatii - dreptul la denumire se

stinge de indata ce persoana juridica inceteaza sa mai existe, cu o singura

exceptie si anume, a cazului in care personalitatea juridica inceteaza prin

dizolvare, caz in care activitatea persoanei juridice continua, sub aceeasi

denumire, in scopul si in masura necesara lichidarii bunurilor.











c) Publicitatea denumirii















Potrivit Decretului nr. 31/1954 (art. 38), denumirea persoanei juridice se trece

in registru, o data cu inregistrarea sau inscrierea persoanei la care se refera

si aceasta masura constituie un mijloc de publicitate prin care denumirea este

adusa la cunostinta obsteasca.















d) Natura juridica a denumirii















Persoana juridica are, netagaduit, dreptul la denumirea stabilita in conditiile

legii. Decretul nr. 31/1954 (art. 38) nu foloseste calificarea de ,,drept' cu

privire la denumire - atunci cand reglementeaza acest atribut al personalitatii

juridice - astfel cum se face, in mod expres, atunci cand se refera la dreptul

la nume al persoanei fizice (art. 12).





O asemenea calificare este consacrata insa, in cuprinsul dispozitiilor

decretului care instituie ocrotirea drepturilor personale-nepatrimoniale. Printre

aceste drepturi, legea (art. 54 al Decretului nr. 31/1954) enumera, in chip

distinct, dreptul la denumire.






Diin reglementarea dispozitiilor legale rezulta, asadar, ca denumirea constituie

obiectul unui drept subiectiv, al unui drept personal nepatrimonial, apartinand

persoanei juridice. Ceea ce caracterizeaza insa acest drept, spre deosebire

de alte drepturi subiective, este faptul ca persoana juridica nu are facultatea

de a exercita ori nu dreptul la denumire, ci ea are obligatia, impusa de lege,

sa-l exercite. De altfel, in general, drepturile persoanelor juridice presupun

obligatia, penru ele de a le exercita. Persoana juridica ,,va purta', astfel cum

prevede categoric textul art. 38, denumirea ce i-a fost atribuita. Iar, intrucat

dreptul la denumire constituie un atribut al personalitatii, el nu este susceptibil

de a se stinge prin prescriptia extinctiva.





Dreptul la denumire, care, in legislatia noastra constituie numai un atribut de

identificare - fara caracter patrimonial - nu este in circuitul civil ; el nu se

poate transmite prin act juridic.






In temeiul acestui drept, persoana juridica poate cere rectificarea erorilor

eventuale strecurate in registre, cu prilejul inregistrarii ori inscrierii denumirii

stabilite








Dreptul la denumire presupune, de asemenea, facultatea de a se opune ca o

persoana juridica - sau poate chiar o persoana fizica - sa poarte, in chip

nelegitim aceeasi vocabula, denumire sau, in caul persoanelor fizice, ca

nume de familie. Uzurparea denumirii, adica purtarea ei fara drept de catre o

alta persoana, constituie premisa necesara ,,atingerii' la care se refera art. 54

al Decretului nr. 31/1954, atunci cand indrituieste pe cel care a suferit-o sa

ceara instantei judecatoresti incetarea savarsirii faptelor vatamatoare.

Totodata, astfel cum arata textul articolului citat, persoana juridica vatamata

in dreptul sau la denumire va putea cere instantei sa indeplineasca acele

masuri care vor fi socotite necesare de catre instanta pentru a se ajunge la

restabilirea dreptului atins, cum ar fi, de pilda, publicarea hotararii


judecatoresti respective sau retragerea din comert a produselor care poarta

denumirea ilicita.







Executarea hotararilor judecatoresti, pronuntate in aceasta materie, este

asigurata prin amenda pe care instanta judecatoreasca poate sa o pronunte,

in favoarea statului, impotriva celui care nu indeplineste, in termenul stabilit

prin hotarare, faptele sa restabileasca situatia anterioara atingerii dreptului.

Ocrotirea legala ar putea fi invocata si impotriva utilizarii denumirii pentru

desemnarea unei persoane juridice dintr-o opera literara, dramatica etc.










e) Schimbarea denumirii















Schimbarea denumirii va fi trecuta in registru, in cazul persoanelor juridice

supuse formalitatii inregistrarii sau inscrierii. Dispozitiile art. 38 al Decretului

nr. 31/1954 nu prevad, expres, obligatia indeplinirii acestei formalitati decat

cu prilejul stabilirii denumirii ; aplicarea acestei dispozitii se impune insa cu

necesitate - pentru identitate de motive - si in cazurile in care denumirea este

ulterior schimbata.

















2. Sediul persoanei juridice














a) Consideratii generale















Printre elementele de individualizare ale persoanei juridice se numara si sediul

ei, care este chemat sa indeplineasca functii juridice corespunzatoare, in

general, celor care sunt proprii domiciliului persoanei fizice. De aceea, textele

legale care se refera la domiciliu sunt, deopotriva, aplicabile si persoanelor

juridice, sediul fiind considerat, din acest punct de vedere, domiciliul lor,

bineinteles, cu exceptia acelor dispozitii normative care privesc raporturi

juridice proprii numai persoanei fizice si care sunt deci incompatibile cu

natura persoanelor juridice, cum ar fi, de pilda, dispozitiile care


reglementeaza locul deschiderii succesiunii sau cele care vorbesc de

resedinta








Regula dreptului comun o constituie aplicarea dispozitiilor privitoare la

domiciliul ambelor categorii de persoane, atat celor fizice cat si celor juridice.

Astfel, in tacerea legii si a conventiei partilor, domiciliul este cel care

determina locul platii (executarii) obligatiilor (art. 1104 Cod civil).


In general, aceleasi functii care reclama reglementarea domiciliului persoanei

fizice reclama, deopotriva, ca orice persoana juridica sa aiba un sediu, loc in

care ea sa poata fi considerata, intotdeauna, prezenta din punct de vedere al

raporturilor juridice ; locul in care legea prezuma ca persoana juridica isi are

o asezare care sa ingaduie cautarea si flarea ei in cadrul circuitului civil sau

pentru exercitarea actiunii de supraveghere, de catre organele competente, cu

privire la legalitatea activitatii desfasurate.





Spre deosebire insa de domiciliul persoanei fizice, legea nu defineste

notiunea sediului ; legea se multumeste sa prevada numai modul in care

sediul se stabileste (art. 39 din Decretul nr. 31/1954).












b) Stabilirea sediului
















Legea prevede ca ,,sediul persoanei juridice se stabileste potrivit actului care

a infiintat-o sau statutului' (art. 39 din Decretul nr. 31/1954).











c) Schimbarea sediului
















Sediul are caracter permanent in sensul ca isi produce efectele cat timp are

fiinta persoana juridica cu privire la care a fost stabilit












d) Sediul ,,secundar'
















Dispozitiile Decretului nr. 31/1954 (art. 39) se refera la ,,sediul persoanei

juridice', fara nici o alta distinctie, ceea ce inseamna ca, in dreptul nostru,

principiul unicitatii sediului este consacrat in privinta persoanelor juridice tot

astfel cum acelasi principiu este consfintit in ceea ce priveste domiciliul

persoanelor fizice.







Unicitatea domiciliului si a sediului constituie o regula de drept fireasca dat

fiind ca, prin analiza naturii lor juridice, ele se infatiseaza ca atribute de

identificare a personalitatii ; or, este, neindoielnic, de esenta unor asemenea

atribute, ca aceeasi persoana sa fie identificata printr-un singur domiciliu sau

sediu









Dar principiul unicitatii domiciliului nu este de natura sa inlature posibilitatea

resedintelor multiple ale aceleiasi persoane fizice, resedinte care determina

anumite efecte de drept, cu caracter restrans, si anume, in masura in care le

reclama necesitatile vietii juridice.






Tot astfel, in cadrul persoanelor juridice, aceleasi necesitati impun ca unele

efecte de drept, cu caracter procedural, sa nu fie determinate, intotdeauna,

numai de locul in care se afla sediul, propriu-zis, al persoanei juridice ; este

vorba de stabilirea competentei teritoriale a instantelor de judecata ori a

locului de citare a partilor.






Codul de procedura civila prevede, in aceasta privinta, ca cererea impotriva

unei persoane juridice ,,de drept privat' se poate face nu numai la ,,instanta

sediului ei principal', ci si la ,,instanta locului unde ea are reprezentanta,

pentru obligatiile ce urmeaza a fi executate, in acel loc sau care izvorasc din

acte incheiate prin reprezentant sau prin fapte savarsite de acesta'


(art. 7 Cod de procedura civila) ; citarea ,,la sediul principal sau la cel al

sucursalei ori, dupa caz, al reprezentantei (art. 87, pct. 2, Cod de procedura

civila, reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I , pct. 30 din


Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 138/2000).













e) Domiciliul ales
















Alegerea de domiciliu constituie o derogare conventionala de la efectele

juridice ale sediului in ce priveste determinarea competentei judecatoresti, iar,

uneori, deopotriva, si o imputernicire data unei alte persoane de a primi

actele procedurale (art. 93 Cod de procedura civila).



Alegerea de domiciliu poate fi savarsita nu numai de persoanele fizice, ci si

de catre cele juridice. Astfel, in cazurile in care alegerea de domiciliu este

impusa de lege cu caracter obligatoriu (art. 1781 Cod civil) dispozitiile care

reglementeaza o asemenea indatorire, nu prevad nici o exceptie cu privire la

persoanele juridice.

















BIBLIOGRAFIE















1. Colectiv de autori , ,,Tratat de drept civil. Volumul al II-lea', Editura

Academiei R.S.R. , Bucuresti, 1967





2. A. Ionascu, ,,Drept civil. Partea generala', Editura Didactica si


Pedagogica, Bucuresti, 1963






3. Constantin Statescu, ,,Drept civil', Editura Didactica si Pedagogica,

Bucuresti








4. Ion Dogaru, ,,Drept civil. Tratat. Volumul al II-lea', Fundatia Europeana

Titulescu, Craiova, 2000