COMERT INTERNATIONAL CURS 8 - BARIERE NETARIFARE referat





CURS 8                                                        COMERT INTERNATIONAL


BARIERE NETARIFARE

continuare –





1.d. Limitarile voluntare la export (autolimitarile) sunt intelegeri valutare oficiale sau neoficiale care intervin intre state si prin care tarile exportatoare, fie la cerere, fie chiar la presiunea tarilor importatoare, se obliga sa reduca exporturile, pentru un produs sau pentru o grupa de produse, pana la un anumit nivel, pentru o perioada de timp determinata.

Acestea sunt limitari ale exporturilor acceptate chiar de tara exportatoare sub amenintarea ca, in caz contrar, tarile importatoare vor aplica, ele insele, masuri mult mai restrictive la import si pentru o perioada de timp mai indelungata.

Autolimitarile sunt:

bilaterale

multilaterale.

Pentru ca aceste masuri de politica comerciala sa aiba efecte, conditia este ca tara sau tarile importatoare sa detina o pozitie importanta pe piata de desfacere pentru tarile exportatoare la produsele pentru care se cere restrangerea voluntara a exporturilor.

Practica din ultimile decenii a aratat ca folosirea acordurilor de limitare generala a exporturilor a fost justificata ca fiind o masura temporara, care avea scopul sa permita tarilor importatoare sa-si modernizeze industriile care urmareau sa devina competitive in raport cu concurenta. Dar, pentru ca aceste acorduri s-au permanentizat, ele au inceput chiar sa apere industriile necompetitive ale statelor importatoare si, astfel, au generat efecte negative.


1.e. Constiente de aceasta, tarile participante la schimburile comerciale au introdus “Acordurile privind comercializarea ordonata a produselor”, care sunt, de fapt, intelegeri bilaterale si multilaterale care intervin intre state si care vizeaza limitarea, negociata si controlata, a comertului international cu anumite produse sau grupe de produse.

Aceste acorduri implica, pe langa autolimitarea la export, si anumite prevederi referitoare la limitele de pret si la “clauzele de salvgardare”, pe care pot sa le invoce tarile importatoare atunci cand considera ca interesele lor comerciale sunt afectate.

Si acest tip de acorduri este de data relativ mai recenta in practica relatiilor economice internationale.

Exemplu: Aranjamentul privind comertul international cu produsele textile - “Acordul multifibre” - negociat in 1973, prelungit in mai multe randuri. Acest acord scotea de sub incidenta GATT comertul cu produse textile. El a expirat la runda Uruguay - ultima runda GATT.

Analistii au apreciat ca extinderea acestui tip de acorduri la un numar mare de produse manufacturate, ar duce la asa-numitul comert liber organizat, care presupune negocierea, intr-un cadru global, de acorduri sectoriale privind impartirea pietelor de desfacere intre tarile dezvoltate, si care presupune limitarea convenita a importurilor pentru marfurile respective pana la anumite niveluri.

Acest gen de comert afecteaza, in primul rand, tarile in curs de dezvoltare.

La inceputul anilor 1990 se inventariasera aproximativ 300 de astfel de acorduri (90 dintre ele negociate de SUA, 80 de catre UE, iar restul de catre alte tari dezvoltate).

Acordurile ordonate pe produse nu insemnau organizatiile producatorilor si consumatorilor de produse primare. Acorduri pe produse erau cele care urmareau restabilirea echilibrului intre cerere si oferta.

Spre deosebire de interdictii, contingente si licente, care se promovau de catre tara importatoare, aceste ultime doua limitari se promovau de catre tarile exportatoare.



2. Bariere netarifare care  implica o limitare cantitativa indirecta prin intermediul preturilor


Cele mai importante astfel de bariere netarifare sunt:

2.a. prelevarile la import (taxe de prelevare);

2.b. preturi maxime si minime la import;

2.c. impozite indirecte si alte taxe cu caracter fiscal (ajustarile fiscale la frontiera sau barierele paratarifare);

2.d. taxele de retorsiune: - antidumping;

- compensatorii;

2.e. depozitele (depunerile) prealabile in valuta la import.


2.a. Prelevarile variabile la import

n   se practica in Uniunea Europeana;

n   fac parte din instrumentele de politica comerciala cu care CEE a operat in cadrul mecanismului politicii agricole comunitare;

n   au o dubla natura - tarifara si

- netarifara;

n   vizeaza importurile de produse agricole care faceau obiectul politicii comunitare din tarile terte;

n   sunt un fel de taxe vamale suplimentare care se percep peste taxele vamale obisnuite, stabilite pentru produsele respective, taxe vamale ce fac obiectul tarifului vamal comun fata de terti si care se calculeaza ca diferenta intre pretul de import (de ecluza) si pretul comunitar (indicativ sau orientativ), la care se comercializeaza produsele respective si din care se scad cheltuielile de transport pe parcursul intern, care sunt egale cu pretul prag (de cele mai multe ori este mai mare pretul international al produsului respectiv);

n   li se mai spune si prelevari variabile la import pentru ca limita cea mai scazuta (pretul de ecluza) oscileaza permanent, in timp ce limita maxima (pretul prag = pretul comunitar) ramane neschimbat in timp de 1 an, ceea ce arata ca diferenta dintre ele este oscilanta si, deci, incasarile sunt variabile.




2.b. Preturile minime si maxime la import

Acestea sunt un mijloc restriciv important, care este folosit, in special, de tarile dezvoltate, in practica relatiilor economice internationale.

Preturile minime de import se folosesc ca instrumente de politica comerciala atunci cand produsele indigene au preturi mult mai ridicate fata de cele ale concurentei sau in cazul in care, pe piata internationala, preturile la anumite produse scad si produsele respective devin, din acest punct de vedere, mai competitive la export.

Tarile importatoare recurg, in acest caz, la stabilirea preturilor minime de import, care sunt foarte apropiate de nivelul preturilor interne cu ridicata la produsele interne si, in acest mod, ridica preturile la import la acest produse.

In aceasta situatie, o astfel de masura determina limitarea importurilor la produsele respective si, in consecinta, protejarea ramurii industriale sau agricole vizate.

Nerespectarea de catre firmele importatoare a preturilor minime de import stabilite de catre stat, determina anularea licentelor de import si/sau aplicarea unor masuri antidumping (taxe antidumping).

In general, pe plan international, SUA si UE au practicat acest tip de preturi, cu referire la produsele siderurgice provenite din Japonia si  produsele agricole din afara CEE.

Preturile maxime se folosesc ca masuri de politica comerciala in cazul in care anumite tari incearca o ridicare oficiala a preturilor la un anumite produse pe care le exporta

Ca raspuns la aceste politici, tarile importatoare stabilesc preturile maxime de import la un nivel care sa nu depaseasca nivelul preturilor produselor indigene similare sau, daca le depasesc, sa fie un procent limitat (2 - 6 %).

Aceste preturi au ca efect limitarea importurilor si scaderea preturilor de export la produsele respective.

In general, recurg la stabilirea preturilor maxime de import tarile care sunt mari importatoare pe piata mondiala la produsele respective.

Aceste bariere le ridica tarile importatoare.

2.c. Impozitele indirecte si alte taxe cu caracter fiscal (ajustari fiscale la frontiera sau bariere paratarifare)

Sistemul fiscal, care se aplica marfurilor de import si celor indigene, difera de la tara la tara, de la o grupa de tari la alta, si au ca efect discriminarea in relatiile comerciale internationale.

In principal, ajustarile fiscale la frontiera reprezinta acel regim fiscal conform caruia produsele de export sunt scutite de impozitele indirecte, iar produsele de import sunt supuse la aceleasi impozite ca cele indigene.

Pentru respectarea acestui principiu, in general, tarile negociaza si incheie conventii privind evitarea dublei impuneri. Cu toate acestea, desi produsele importate sunt supuse aceluiasi regim fiscal ca si cele indigene, discriminarea marfurilor de import se poate face prin evaluarea diferentiata a bazei de impunere si prin ordinea perceperii taxelor.

Desi nivelul impunerii este acelasi pentru produsele importate ca si pentru cele indigene, majoritatea tarilor iau in calcul valori diferite ca baza a impunerii fiscale. Astfel, pentru produsele indigene, impozitele se percep la preturile cu ridicata, iar pentru produsele de import, impozitele se calculeaza la pretul CIF, la care se adauga taxele vamale si, in plus, alte eventuale taxe percepute cu ocazia importului. Acest procedeu, determina marirea pretului produsului importat, peste nivelul pretului produsului indigen si, deci, devine mai putin competitiv, limitand importurile.

Urmare a acestei practici, multe tari dezvoltate au introdus asa numitul prag al impunerii progresive, care se aplica in functie de calitate, cantitate si caracteristicile tehnice ale marfurilor importate, impunerea fiscala fiind direct proportionala cu aceste caracteristici.

Efectul acestui regim fiscal este, de fapt, limitarea importurilor la produsele respective.

In practica internationala, ajustarea fiscala la frontiera se realizeaza intr-o forma variata. Astfel, mai raspandite sunt:

taxa asupra valorii adaugate;

taxa in cascada;

taxa de accize;

taxele oculte;

taxele portuare;

taxele sanitare, statistice, consulare, etc.


Taxa pe valoarea adaugata este un impozit general, de consum, care se percepe la fiecare stadiu al circulatiei marfurilor, dar numai la valoarea adaugata.

Taxa in cascada este un impozit de consum, care se aplica in fiecare stadiu al circulatiei marfurilor, dar la intreaga valoare a marfurilor. Ea are un caracter cumulativ: se aplica asupra valorii produselor, valoare care include si alte taxe, ce au fost percepute in faze anterioare ale circulatiei marfurilor, faze supuse impunerii fiscale, ridicand, astfel, foarte mult pretul produselor.

Taxa de acciza este un impozit care se percepe, in deosebi, la produsele care constituie monopoluri de stat si la o serie de bunuri de consum considerate de lux, cu scopul de a limita consumul la produsele respective, dar si pentru protejarea pietei interne.



Modul in care un stat aplica un sistem de taxe este in functie si de alte obiective.

Aceste taxe au un nivel foarte ridicat, uneori peste 100 %.

Taxele oculte (ascunse) sunt tot impozite care se percep, in general, asupra bunurilor destinate consumului productiv: bunuri de echipament, mijloace de transport, materiale destinate productiei, avand  ca efect cresterea preturilor acestor produse.

Taxele portuare se aplica asupra valorii documentelor de transport si, eventual, asupra cheltuielilor de prelucrare a marfurilor in porturi.

Taxele statistice se percep de organele vamale pentru diverse servicii statistice care se presteaza in vama.

Taxele sanitare sunt percepute cu ocazia controlului sanitar si fitosanitar la import.

Taxele consulare se percep de catre consulatul tarii importatoare, cu sediul in tara exportatoare, pentru legalizarea unor documente, cum sunt: certificatele de origine, certificatele de control sanitar, facturile, etc. sau pentru eliberarea unor facturi consulare.

Desi, in general, toate aceste taxe au un nivel scazut, ele toate, cumulate, ridica cu mult pretul produselor importate, astfel incat duc la limitarea importurilor.


2.d. Taxele de retorsiune

Acestea sunt taxe de raspuns la anumite politici comerciale neloiale din partea unor parteneri.

Au o dubla natura: tarifara si netarifara.

Politicile comerciale neloiale sunt de dumping si de subventionare a exporturilor.

Pentru ca aceste masuri sa poata fi luate, este necesar sa se declanseze o ancheta, care sa stabileasca ca, efectiv, este vorba de o politica de dumping sau de subventionare a exporturilor.

Pentru aplicarea acestor taxel, la nivel CEE, au fost negociate:

n   Codul antidumping;

n   Acordul privind subventionarea exporturilor.





2.e. Depozitele prealabile, in valuta, la import

Acestea sunt o bariera netarifara folosita inca din deceniul al 7-lea, in special, de catre tarile dezvoltate. Ele au adoptat reglementari conform carora firmele importatoare sunt obligate sa depuna in contul organelor vamale ale tarilor respective, o anumita cota, in valuta, pentru plata viitorului import, cu cel putin 6 luni inainte de efectuarea acestui import. In unele tari, aceste cote reprezinta 50 % din valoarea importului.

Sumele depuse in contul organelor vamale nu sunt purtatoare de dobanda si, deci, importatorul, daca nu va renunta la import, va cauta sa-si recupereze pierderea dobanzii, fie prin ridicarea pretului la produsul importat, fie prin solicitarea unor scaderi de pret din partea exportatorului.

Prin aceste masuri se descurajeaza importurile in mod indirect, prin mecanismele preturilor.

Ele sunt considerate, de fapt, ca o forma de creditare a statului pe termen scurt, fara dobanda, in perioade cand tarile respective s-au confruntat cu dezechilibre ale balantelor de plati.


























Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani