Institutionalismul - APARITIA INSTITUTIONALISMULUI, VEBLEN SI VECHIUL INSTITUTIONALISM, TENDINTELE NOULUI INSTITUTIONALISM referat





 

 

 

 

 

 

 

 




 

 

 

 

 

 

 

INSTITUTIONALISMUL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

VEBLEN,

THORSTEIN BUNDE

( 30 IULIE 1857 — 3 AUGUST 1929 )

 

 

 

- intemeiatorul curentului institutionalist -

 

 

 

 

 

APARITIA INSTITUTIONALISMULUI

Institutionalismul este un curent de analiza economica aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea in Statele Unite ale Americii ca reactie la dominatia teoriei neoclasice. El se opune, in particular, abordarii deductive si abstracte specifice teoriei dominante. Curentul a preluat si a dezvoltat orientarile teoretice si metodologice ale Scolii istorice germane, aplicandu-le problematicii social-economice din SUA.

Prin conceptual de institutie, sustinatorii curentului intelegeau totalitatea normelor juridice si de comportament care reglementau actiunile indivizilor, intreprinderilor, grupurilor sociale si administratiilor publice si private. Activitatea agentilor economici era analizata in cadrul institutiilor din care acestia faceau parte.

Adeptii institutionalismului propun dezvoltarea analizei pozitive, deoarece spun ei, legea economica nu este adevarata (consistenta) decat intr-un cadru institutional dat, iar o institutie este in fapt, codificarea juridica a unor cutume si traditii, care, la randul lor, sunt produse ale istoriei.

Scoala istorica germana a fost un amestec de idei bune, adoptate mai tarziu de catre Veblen si altii, si mult nationalism care, ulterior, a fost preluat de cativa politicieni germani de prost gust.

O mare personalitate a scolii istorice germane a fost Friedriech Liszt, care vrut sa justifice nationalista sa dragoste de sine si spiritul mercantilist al statului german. El a argumentat ca, conditiile istorice pot face o politica economica sa fie mai mult sau mai putin efectiva decat s-ar fi putut gandi Adam Smith. In lumea lui Adam Smith, oamenii actioneaza in propriul lor interes si nu isi fac rau ei insisi din pricina fervorii nationaliste. Oricum, Liszt credea ca din punct de vedere economic, era de dorit asa. De asemenea, Liszt credea ca razboiul era o prima sursa a progresului economic si ca tarile tropicale sa nu se industrializeze atat timp cat ele aveau conditii istorice si climatice inferioare. El credea ca natiuni temperate, ca Germania, trebuie sa-si asume rolul parintesc de a produce bunuri pentru restul lumii. Istoricii au vazut, de asemenea, o impartire similara a rolurilor pentru tari. Clasa muncitoare trebuie sa-si accepte rolul sau in schimbul securitatii sociale oferite de catre guvern.



Max Weber intra, de asemenea, in aceasta categorie. El a studiat efectele religiei asupra dezvoltarii capitalismului dupa ce nota ca Protestantismul poate fi mai compatibil din punct de vedere ideologic cu comportamentul capitalist (moravuri). Aceasta linie de motivatie va evolua mai tarziu in antisemitism.

Metodologia lor a fost multidisciplinara. Procesele economice nu au fost analizate separat, folosind metoda ceteris paribus. Cand analiza se face in afara economicului, pseudo-stiinta nationalismului este o sursa primara de idei. Obiceiurile sociale, sociologice si antropologice pot juca un rol in procesele economice.

 

 

 

VEBLEN SI VECHIUL INSTITUTIONALISM

 

Thorstein Veblen a fost figura cea mai reprezentativa a acestui curent de gandire economica. Economist si om de stiinta american, Veblen s-a facut remarcat prin investigatiile sale asupra structurilor economice ale societatii si pentru analizele sale referitoare la sistemul de economie contemporan. El este considerat cel mai spiritual reprezentant al institutionalismului protestatar american. S-a nascut in Cato, Wisconsin; a studiat la Colegiul Carleton din Northfield – Minnesota si la Universitatile John Hopkins–Yale si Cornell. Din 1892 pana in 1906, a predat economie politica la Universitatea din Chicago. A mai predat economie la Universitatea Stanford intre anii 1906 si 1909 si la cea din Missouri intre 1911 si 1918. A facut parte din colectivul Noii Scoli de Cercetare Sociala din New York intre anii 1919 si 1926, an in care s-a retras.

Veblen a fost initial un filozof, dar a trecut la economie deoarece ideile sale ateice nu l-au ajutat sa-si gaseasca o slujba la universitati, unde departamentul de filozofie era in primul rand un exponent al comunitatii crestine. Era un lector sarac si avea putini studenti, totusi acestia s-au dedicat ideilor sale. Veblen si-a pierdut multe slujbe si sotia in cariera sa turbulenta, dar in final si-a gasit succesul scriind carti intr-un stil foarte distinct si distinctiv. Cea mai cunoscuta carte a sa este ”The Theory of the Leisure Class”, care a avut, de departe, un mai mare impact in sociologie decat in economie. “The Theory of the Firm” este cartea cea mai putin cunoscuta, dar contine cele mai multe descrieri ale ideilor sale economice.

 

In operele sale, autorul descrie societatea ca fiind divizata in “leisure class” (clasa fara ocupaii - cei care detineau intreprinderile de afaceri) si “industrious class” (cei care produceau bunuri). El i-a criticat pe detinatorii de afaceri pentru valoarea lor pecuniara.

In cea mai importanta lucrare a sa “The Theory of the Leisure Class” (1893) – (Teoria clasei fara ocupatii sau Teoria clasei de huzur), Veblen caracteriza clasa fara ocupatii si sustinea ca membrii acesteia sunt parazitii si daunatorii economiei. In lucrare el introduce si idea luptei date pentru mentinerea unui statut social in randul americanilor.

Si in aceasta lucrare, dar si in “The Theory of Business Class” (Teoria intreprinderii de afaceri, 1904) el apare drept un analist al capitalismului si crizelor. Veblen propune de fapt criticarea unor comportamente reale, bine evidentiate de modele rationale imaginate de catre economisti. Dupa el, oamenii de afaceri nu sunt exemple de rationalitate economica perfecta. Acestia, spunea el, nu sunt decat niste “hoti la drumul mare”; din fericire, dincolo de aceasta lume mai putin recomandabila exista tehnica, masina care obliga omul sa masoare si sa calculeze.

In ultimele sale lucrari, adica “Inginerii si sistemul de preturi” (1921), “Proprietarul absenteist si intreprinderea privata” (1924), Veblen anunta o lume in care economistii si inginerii guverneaza economia si acapareaza puterea. El pregatea astfel “era organizatorilor” descrisa de Burnman sau “tehnostructura” lui Galbraith. Veblen va face din tehnologie si stiinta, marile forte ale schimbarii.

Rezolvarea fluctuarii preturilor, crede el ca vine doar prin plasarea expertilor in fruntea productiei si distributiei de marfuri. Ideile lui au influentat derularea politicii economice si in mod particular a trendului acestei politici, indreptand-o catre un mai mare control social sau catre o activitate guvernamentala mai intensa in cadrul economiei, in momente in care intreprinderile de afaceri diminau economia.



 

Teoriile economice ale lui Veblen incep cu instinctele. El credea ca omului i-a fost menit sa fie studiat ca un animal, nu ca o masina automata folosind metodele echilibrice imprumutate din fizica. Veblen presupunea ca omul are un instinct de munca, un instinct de curiozitate si un instinct de supravietuire a sa si a copiilor sai. Aceste instincte au facut posibila dezvoltarea gandirii. Gandirea este adaptata evolutiei selective. De exemplu, in “timpul barbaric” al lui Veblen, gandirea la dreptul proprietatii era necesara pentru a supravietui. Aceasta gandire a evoluat in functie de psihologia umana. Conditionarea Pavloviana si nu preferintele sau maximizarea nevoilor conduc oamenii spre alegerile economice.

Programul tehnologic este motorul schimbarii in teoria lui Veblen. Oamenii au acumulat cunostinte noi doar din pura curiozitate, fapt care a dus la o situatie noua, incompatibila cu vechea gandire, “institutiile imbecile” care sunt potrivite mai de graba unui alt nivel de tehnologie.

Veblen si-a imaginat o societate impartita in cinci clase sociale distincte. Monopolurile sau clasa conducatoare se imparte in proprietari absenti (invizibili) si sefii industriei. Primii constituie clasa fara ocupatie (leisure class), o clasa parazita pentru care risipa si consumul reprezinta un semn al apartenentei la clasa. Sefii industriei sunt oameni care se ocupa de afaceri in locul proprietarilor absenti cu scopul de a castiga bani. In sistemul lui Veblen, castigurile, profitul banesc nu reprezinta o masura a eficientei. El credea ca profitul banesc putea fi maximizat prin “sabotajul industrial” si prin restrictionarea capacitatii de productie sau randanentului. Acest “process pecuniar” a creat cicluri de afaceri si o inrautatire generala a bunastarii economice.

Teoria despre clasele sociale a lui Veblen a pornit asemanator teoriei marxiste, desi ajunge la concluzii complet diferite. Unii oamenii fac parte dintr-o clasa superioara parazitara, care au dreptul sau puterea de a epuiza (consuma) produsele clasei muncitoare, inferioare. Proprietatea este doar un obicei al gandirii care justifica furtul claselor superioare. “Populatia de dedesubt” sau clasa muncitoare fusese invatata sa accepte aceasta ordine a lucrurilor si chiar cauta sa depaseasca (sa rivalizeze) clasa superioara, ceea ce rezulta ca aspiratiile mobilitatii de clasa au tinut in frau multumirea claselor inferioare.

Clasa fara ocupatie (leisure class) este clasa cea mai mare careia ii este “interzis” sa munceasca. Veblen a privit munca din acest punct de vedere, drept o nevoie instinctiva. Solutia era sa i se permita clasei superioare sa se implice in razboi, vanatoare, preotie si sport pentru a-si umple timpul, dar fara a face o munca folositoare.

Clasa fara ocupatie, trebuie sa-si arate semnele apartenentei la clasa in alte feluri si anume prin consumul impresionant. Aceasta clasa isi va risipi si isi va consuma averea in public pentru a-i face pe oameni sa vada ca ei sunt clasa superioara. Acest aspect nu concorda cu teoria economica a lui Marshall conform careia oamenii muncesc si consuma pentru a obtine lucruri folositoare, utile. Un subiect al teoriei vebleriene afirma ca oamenii acumuleaza avere, doar pentru ca altfel isi pot pierde locul social, bogatia in sine nefiind relevanta ca utilitate.

Veblen a contribuit si la Teoria intreprinderilor. Principala lui teza a fost ca se realizeaza productie pentru doua motive: pentru a crea lucruri folositoare (machine process) si pentru a acumula bani (procesul pecuniar). Un agent veblerian acumuleaza bani nu pentru bunurile pe care le poate cumapara, ci doar de dragul banilor ca dovada a apartenentei sale la clasa superioara. Chiar daca oamenii prefera sa castige bani in acest scop, Veblen a considerat ca exista totusi si un instinct pentru munca, pentru lucru.

Teoria lui Veblen necesita si o alta teorie alternativa a valorii. Pentru el, valoarea nu era determinata de design, si nici de pretul pe care oamenii erau dispusi sa il plateasca. El da exemplu ca oamenii pot plati foarte mult pe haine de proasta calitate, doar pentru ca sunt la moda. Pe de alta parte, oamenii nu vor fi dispusi sa plateasca mai mult pentru o masina Unix standard folositoare, decat ar plati pentru un sistem de operare brevetat mai putin folositor si poate nu ar plati absolute nimic pentru un bun public precum diversitatea speciilor (species diversity). Teoria valorii a lui Veblen implica ingineri, ingineri IT (computer scientists) si ecologistii ce ar putea determina stiintific ce este valoros si ce nu. Pe de alta parte, consumatorului ii lipsesc informatiile si are de-a face cu o piata non-competitiva, astfel ca, in cele din urma, sunt vandute doar bunurile vandabile si nu cele durabile si folositoare.

Sistemul despre clasele sociale al lui Veblen a fost evolutionist si nu s-a schimbat conform catastrofelor marxiste. De asemenea, spre deosebire de dialectica hegeliana, procesul evolutionist nu are un scop anume, nici certitudinea ca se va ajunge la o sinteza decat dintr-o intamplare fericita. In sistemul lui Veblen, institutiile sunt adoptate atunci cand servesc clasei conducatoare, dar atunci sunt pastrate timp indelungat. Ele reactioneaza la schimbarile tehnologice, dar datorita luptei dintre clase.



Posibilitatea mobilitatii clasei inabusa dorintele de revolta. Deoarece Veblen era un pesimist, teoria sa s-a concentrat pe nereusita societatilor de a se dezvolta mai mult decat succesele lor de pana atunci.

Veblen a prevazut ca statul capitalist va evolua ori spre un stat totalitar care va apara drepturile monopolurilor, ori spre socialism. Veblen a coniderat ca nici una dintre variante nu este buna. Daca monopolurile ar deveni mai puternice, sabotajul industrial s-ar agrava. Daca ar deveni mai puternica acea clasa muncitoare, o noua forma de sabotaj industrial s-ar dezvolta sub forma sindicatelor, care vor limita productia pentru a se ajunge la cresterile salariale.

Ca si Marx, Veblen a spus putine lucruri despre cum ar putea fi un stat mai bun. El parea a gandi ca firmele ar trebui pe buna dreptate sa fie atat detinute cat si conduse de ingineri si tehnicieni in locul actionarilor care erau tot timpul absenti. Oricum, el credea ca inginerii nu vor incerca sa-si asume un asemenea rol atata vreme cat ei erau fericiti, primind salarii mai mari decat muncitorii necalificati.

Ideile lui erau categoric contra stabilitatii. El credea ca cei care conduceau industria n-au creat valori si ca inginerii ar fi trebuit sa conduca sistemul. Nu credea ca exista vreun proces inerent care sa duca la o schimbare a sistemului present asa cum a crezut Marx.

Metodologia lui Veblen a fost imprumutata de la Darwin si Hegel. De la Darwin a preluat idea evolutiei si modelul biologic al agentilor economici, iar de la Hegel a luat idea progresului tehnic, creand o noua clasa care se va opune “institutiilor imbecile”.

Veblen a pastrat de la istoricii germani metodologia istorica si sociologica, fara a lua in considerare nationalismul. El nu s-a scuzt fata de tara de origine sau cea a strabunilor sai. Era prea pesimist sa creada ca orice natiune si-ar putea dezvolta un sistem economic optim, neajutandu-l pe cel care se intampla sa traiasca in ea.

Iata cateva din concluziile surprinzatoare la care a ajuns:

- economia nu se va indrepta catre un echilibru din cauza schimbarii institutionale si naturii intamplatoare si continue a progresului tehnic .

- muncitorii si tehnicienii nu se vor revolta .

- consumatorii nu au posibilitatea de a-si evalua propria utilitate.

- legile economice nu sunt universale. Agentii economici vor actiona in mod diferit in functie de locul si timpul in care traiesc.

TENDINTELE NOULUI INSTITUTIONALISM

Noul institutionalism se prezinta a fi un sistem legal formal si informal. Spre deosebire de Veblen, noii institutionalisti n-au creat in intregime un nou sistem de gandire ci au creat mini teorii. Cei mai importanti institutionalisti sunt: Douglas North si Ronald Coase.

Nortah a fost mai aproape de ideile lui Veblen. El foloseste sintagme precum stat-pradator ca sa explice de ce tarile lumii a treia au esuat in a se dezvolta in ciuda celor mai bune intentii ale lor. Concluzia sa este ca institutiile sunt eficiente in a face tarile ineficiente. Procesul de “sinucidere” este condus de un guvern care are beneficii de pe urma instituii ineficientei si a politicilor pradatoare.

Coase se concentreaza pe institutiile legal formale si pe modul in care ele sunt folosite pentru a reduce costurile tranzitiei. El reactioneaza impotriva teoriei institutionliste a lui Veblen cu privire la obiceiurile care sunt adoptate treptat si pastrate chiar si dupa ce stimuli primari au disparut. Pentru Coase, institutiile sunt adoptate ca parte a costului tranzitiei care minimizeaza comportamentul. El tinde care un accord cu multe dintre rezultatele obtinute de Veblen in cadrul neoclasic fundamental. Daca cercetarea sa arata tendinta, institutionalismul poate fi co-optat si reabsorbit de economia “ortodoxa”.

BIBLIOGRAFIE

Catedra comunicare si doctrine economice A.S.E

“DOCTRINE ECONOMICE” - Editura ASE – Bucuresti 2000

Nita Dobrota – “Dictionar de economie” 45341ibg34mxe5y

Editura Economica – Bucuresti 1999

 www.communicaid.cowww.cpm.ehime-u.acwww.infoplease.comwww.gued.econ.gueensu.cawww.us.history.wisc.edu











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani