MANAGEMENT INTERNATIONAL CURS 4 - FACTORII DE INFLUENTA ASUPRA FIRMELOR DE AFACERI ROMANESTI IN PERIOADA DE TRANZITIE referat





CURS 4 MANAGEMENT INTERNATIONAL

 

  1. FACTORII DE INFLUENTA ASUPRA

FIRMELOR DE AFACERI ROMÂNESTI IN PERIOADA DE TRANZITIE

Aceasta perioada, de o mare complexitate, are influente majore asupra managementului romanesc prin urmatorii factori:

  1. factori de influenta pozitiva asupra firmei si




  2. factori cu caracter negativ, perturbatori.

Cunoasterea acestor factori este importanta pentru managementul firmei, pentru ca pe aceasta baza se pot lua decizii manageriale care sa contracareze influentele negative pe care le pot avea acesti factori si sa valorifice influentele pozitive ale acestora.

 

  1. Factorii cu caracter pozitiv sunt urmatorii:

  • autonomizarea firmei si diminuarea interventiei statului in activitatea agentilor economici;

  • depolitizarea managementului firmelor;

  • proliferarea, dezvoltarea stiintei managementului si a cunoasterii ei de catre toti factorii decizionali, precum si aplicarea metodelor, tehnicilor si principiilor manageriale moderne;

  • progresul tehnico-stiintific contemporan si cercetarea stiintifica;

  • concurenta - care duce la cresterea si diversificarea productiei, la cresterea calitatii acesteia, la cresterea eficientei, la scaderea preturilor;

  • dezvoltarea informaticii, a telecomunicatiilor, a tehnicii de calcul;

  • cresterea gradului de calificare formativa, atat a managerilor, cat si a executantilor;

  • cresterea colaborarii, cooperarii intre agentii economici.

  1. Factorii negativi care actioneaza in perioada de tranzitie sunt:

  • instabilitatea social-economica;

  • criza de subproductie, a materiilor prime, a materialelor, a combustibililor;

  • ascutirea concurentei;

  • manifestarea riscurilor in afaceri si perspectiva falimentelor;

  • uzura morala a echipamentelor, utilajelor, marfurilor, serviciilor (impunand, pe de o parte, creativitate si dinamism, iar pe de alta parte fonduri pentru retehnologizare);

  • inflatia negativa care afecteaza posibilitatea elaborarii unui plan corect;

  • blocajul financiar;

  • lipsa cererii interne si externe;

  • relatiile tensionate dintre manageri si sindicate la nivelul intreprinderilor, mai ales in cele de stat;

  • lupta pentru putere din cadrul intreprinderilor de stat;

  • criza manageriala, adica - criza de competenta,

- criza de autoritate,

- criza de responsabilitate,

ate,

itatii tehnice,

- criza intelegerii fenomenului economic,

- criza motivatiei,

- criza de mentalitate.

 

 

  1. POLITICA SOCIALA A FIRMEI DE AFACERI

INTERNATIONALE

 

Problematica referitoare la pozitia firmelor de afaceri in raport cu mediul social ambiant unde actioneaza, opereaza cu urmatoarele concepte:

a) Etica profesionala

Managerii acorda o atentie deosebita semnificatiei morale a actiunilor firmei si a consecintelor acestor actiuni asupra societatii.

Etica profesionala are ca element central reflectarea morala si ca termen de referinta comportamentul unei firme sau a persoanelor din cadrul firmei.

  1. Responsabilitatea sociala a firmei

Aceasta presupune ca deciziile sa fie luate in conformitate cu anumite standarde si sa duca la efecte favorabile asupra celor interesati in activitatea firmei.

  1. Sensibilitatea sociala a firmei

Acest concept se defineste prin dezvoltarea proceselor decizionale prin care sunt orientate practicile firmei in vederea adoptarii unei conduite corecte si aceasta din punct de vedere social (prin deontologia managerilor si a colaboratorilor lor).

Ingloband si sintetizand etica profesionala, responsabilitatea si sensibilitatea sociala se ajunge la politica sociala a firmei care defineste comportamentul firmei de afaceri exprimat prin:

  • relatii si interactiuni care se stabilesc intre firma si mediul social intern si extern, autohton si international, care include: actionarii, angajatii, clientii, furnizorii, organele de stat, concurentii;

  • problemele care rezulta din actiunile firmei sau din interactiunile dintre firma si mediul sau ambiant, social. Aceste probleme variaza, in timp si spatiu, sub aspectul valorilor si relatiilor organizatorice, fapt ce implica solutionarea lor pe termen lung;

  • abilitatea firmei de a diagnostica o problema, a stabili alternativele de solutionare a acesteia si de a o rezolva inainte ca ea sa devina presanta;

  • normele si valorile (criteriile) pentru evaluarea actiunilor firmei - sunt folosite pentru a aprecia, judeca si evalua comportamentul firmei ca fiind: etic, responsabil, sensibil, bun, corect, legal, armonios, care nu dauneaza, etc;

  • scopurile stabilite in contextul unei probleme date - au in vedere, pe de o parte, impactul actiunilor asupra firmei iar, pe de alta parte, impactul actiunilor asupra mediului social;

  • adoptarea deciziilor - include informarea si stabilirea obiectivelor si a cailor de actiune care sa conduca la realizarea obiectivelor in conformitate cu criteriile de politica sociala ale firmei.

In concluzie, actionand in cadrul unui sistem coerent si modern de gandire, firma de afaceri moderna, contemporana poate si trebuie sa-si asigure o politica sociala eficace, care sa-i permita sa fie integrata si agreata de mediul social in care actioneaza si sa transforme avantajele politicii sale sociale in efecte economice durabile. Aceasta este alternativa care se dovedeste viabila, in comparatie cu optiunile unor firme care vor sa castige enorm in timp scurt si care, prin aceasta, nu pot sa-si consolideze o piata pe termen lung.



Practica a dovedit ca afacerile cu caracter speculativ nu sunt viabile pe termen lung. Ele dau nastere la tensiuni in relatiile cu mediul social, duc la pierderea clientelei, si chiar la lichidarea afacerilor.

 

“Un client satisfacut este expresia unui producator puternic.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

INTERNATIONALIZAREA AFACERILOR

 

  1. INTERNATIONALIZAREA SI GLOBALIZAREA AFACERILOR

 

Una din caracteristicile definitorii ale evolutiei managementului la scara internationala, in a doua jumatate a secolului XX, este tendinta de trecere de la internationalizare la globalizarea vietii economice. Aceasta tendinta se inscrie intr-un proces istoric multisecular, care s-a desfasurat progresiv:

  • in domeniul relatiilor comerciale (expansiunea comertului mondial),

  • in domeniul investitiilor in strainatate (internationalizarea productiei) si

  • in domeniul structurii organizationale de afaceri (internationalizarea firmei).

La sfarsitul secolului XX, sub presiunea unui complex de forte de natura economica, tehnologica si politica, procesul internationalizarii a intrat intr-o noua etapa, si anume etapa emergentei, a dezvoltarii unei economii globale, intemeiate pe un sistem de interdependente transnationale in comert, in productie si in domeniul financiar.

Aceasta “noua economie mondiala” se caracterizeaza prin:

  • o noua baza tehnologica;

  • extinderea si intensificarea relatiilor de afaceri;

  • modificarea raportului de forte in plan economic si politico-militar;

  • o noua modalitate de definire a relatiilor dintre national si international.

 

 

    1. INTERNATIONALIZAREA MEDIULUI DE AFACERI

 

Extinderea relatiilor economice pe plan mondial si formarea unui mediu de afaceri international s-au realizat pe seama a doua mari procese:

  1. Dezvoltarea comertului mondial - proces progresiv, deschis de marile descoperiri geografice, ce a atins apogeul in anii de glorie a liberului schimb, adica in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si

  2. Cresterea rapida a investitiilor in strainatate (odata cu inceputul secolului XX) si consacrarea acestora in interdependenta cu relatiile comerciale (ca forma de internationalizare a productiei).

 

 

 

  1. Dezvoltarea comertului mondial

 

In ultimile decenii ale secolului XX, comertul international a cunoscut o expansiune puternica, devansand atat cresterea productiei industriale, cat si a PIB pe plan mondial.

In perioada 1950 - 1997, comertul international a crescut (in preturi constante) de 87 de ori, in timp ce productia industriala a crescut de 9.5 ori, iar PIB de 8.5 ori. Aceasta inseamna ca, pentru tarile lumii, o parte tot mai mare a productiei se realizeaza pe seama exporturilor si importurilor si ca interdependentele dintre economiile nationale, in domeniul productiv si comercial, s-a intensificat.

Datoriile statului arata ca procesul internationalizarii nu s-a desfasurat omogen in ansamblul economiei mondiale, astfel, in 1997, ponderea diferitelor grupe de tari in comertul international a fost:

  • tarile dezvoltate » 67 %;

  • tarile in curs de dezvoltare » 30 %;

  • tarile cu economie in tranzitie » 4 %.

Prin urmare, procesul de internationalizare s-a realizat inegal pe glob, manifestand o concentrare puternica a interdependentelor dintre tarile dezvoltate (in cadrul triadei SUA - Europa Occidentala - Japonia). Ponderea celor trei state in comertul international, in 1997, a fost:

  • Europa Occidentala - 38 %;

  • SUA - 14 %;

  • Japonia - 7 %.

Factorii ce au determinat aceasta dezvoltare a relatiilor comerciale internationale, in perioada contemporana, sunt:

  1. Progresul tehnic impetuos (in a doua jumatate a secolului XX)

Acesta a avut un impact direct si asupra comertului international. In domeniul economic aceste influente sunt sintetizate in sintagma “economia informationala”, care se bazeaza pe:



  • industria tehnicii informationale (semiconductoare, calculatoare, electronica de consum, telecomunicatii automatizarea industriala electronica auto si medicala);

  • biotehnica - avand ca centru tehnica genetica;

  • industria noilor materiale;

  • sistemul energetic - bazat pe forme de energie reinnoibile si nepoluante;

  • tehnica mediului;

  • tehnica spatiala.

Progresul tehnic determina, in mod direct, adancirea diviziunii internationale a muncii si, mai ales, a specializarii intraindustriale.

Impactul progresului tehnic este limitat in tarile si zonele in care se afirma si se valorifica avansul tehnologic.

 

 

  1. Triumful liberalismului

Performantele economice obtinute de tarile occidentale (industriale) prin promovarea economiei de piata, in contrast cu economia centralizata, reprezinta un argument hotarator pentru liberalism ca politica si doctrina economica.

Dezvoltarea rapida a comertului international a fost favorizata de orientarea liberschimbista a politicii comerciale in principalele tari participante la viata economica internationala. Totodata, urmand exemplul exportatorilor de succes din Asia de S-E, un numar tot mai mare de tari in curs de dezvoltare a adoptat strategiile de crestere economica bazate pe stimularea exportului.

Un rol major in eliminarea barierelor tarifare si netarifare l-a avut Acordul General pentru Tarife si Comert, care de la 1 ianuarie 1995 a devenit Organizatia Mondiala a Comertului.

  1. Procesul de integrare economica regionala

Acest proces s-a derulat in variate forme si cu intensitati diferite atat in lumea dezvoltata, cat si in lumea a treia.

Integrarea europeana a parcurs mai multe etape evolutive:

  • 1957 - infiintarea prin Tratatul de la Roma;

  • 1968 - abolirea barierelor vamale si tarifelor vamae comerciale;

  • 1997 - liberalizarea circulatiei persoanelor (spatiul Schengen);

  • 1993 - masuri de liberalizare a serviciilor (a celor bancare);

  • 1993 - crearea Sistemului monetar european si a monedei unice EURO;

  • 1994 - masuri de liberalizare a asigurarilor;

  • 1996 - masuri de liberalizare a investitiilor;

  • 1998 - masuri de liberalizare a telecomunicatiilor.

  1. Cresterea rapida a investitiilor in strainatate si consacrarea acestora

 

Investitiile in strainatate se deosebesc de comertul international prin trei aspecte:

  1. In timp ce relatiile comerciale presupun interdependente intre parti, in domeniul relatiilor marfuri-bani (aprovizionare - desfacere), investitiile creaza si dezvolta raporturi directe in domeniul productiei. Din punct de vedere economic, o investitie in strainatate implica o optiune pentru internationalizarea activitatilor economice. Aceste investitii sunt:

  • investitii straine directe - duc la o implicare nemijlocita a investitorilor intr-o afacere din tara gazda si nu se are in vedere investitiile de portofoliu, adica plasamentele financiare;

  • investitii care se valorifica in sfera economiei reale in procesul de transformare (de productie si schimb), si nu in sfera economiei financiare (simbolice).

  1. Investitiile straine complexe, directe presupun implicarea investitorilor in managementul firmei din tara gazda si participarea la impartirea profiturilor si a riscurilor in afaceri. Acestea se pot realiza:

  • fie prin infiintarea unei firme noi (numita “investitie pe loc gol” sau “green field investment”);

  • fie prin cumpararea unui pachet de actiuni de la o firma straina (se considera ca o achizitie de peste 60 % din capitalul social al unei firme straine este o investitie directa).

  1. In timp ce operatiile comerciale se bazeaza pe relatia de tip debitor - creditor, investitiile straine duc la stabilirea, intre parteneri, a unor raporturi bazate pe spiritul de asociere, partenerii fiind asociasi si avand, in cadrul firmei, o pozitie determinata de cota detinuta in capitalul social.

Ca atare, relatiile de afaceri nu au un caracter intermitent sau strict limitat in timp, ci tind sa capete un caracter de permanenta si durabilitate.

Investitiile straine directe au cunoscut o dinamica accentuata in ultimile doua decenii, astfel incat evolutia investitiilor internationale pe principalele grupe de tari a fost:

  • tarile din Uniunea Europeana - 183 mld. $ (1990) si 1195 mld. $ (1997);

  • Statele Unite ale Americii - 83 mld. $ (1990) si 721 mld. $ (1997);

  • Japonia - 3 mld. $ (1990) si 33 mld. $ (1997).

Ca si in cazul comertului international, se remarca o tendinta de concentrare a investitiilor straine directe in centrul dezvoltat al lumii, indeosebi in cadrul triadei SUA - Japonia - Europa Occidentala.

Intre comertul international si investitiile in strainatate exista o relatie complexa: exporturile de marfuri pot reprezenta o prima faza intr-o expansiune internationala, care poate duce la investitii straine directe. Pe de alta parte, investitiile straine directe pot stimula relatiile comerciale dintre tara de origine si cea receptoare a investitiilor (raport de complementaritate si autoalimentare reciproca).

 

    1. GLOBALIZAREA VIETII ECONIMICE

 

In a doua jumatate a secolului al XX-lea, procesul de accentuare a interdependentelor economice s-a desfasurat in mai multe etape:

  • prima etapa s-a desfasurat intre anii 1950 - 1970 - caracterizata prin expansiunea comertului international;

  • a doua etapa a fost cuprinsa intre anii 1970 - 1980 - in care relatiile financiare internationale capata o importanta deosebita;



  • ultima etapa a parcurs anii 1980 - 1990 - cand are loc trecerea de la internationalizare la globalizare in economia mondiala.

 

 

O serie de aspecte ale vietii social-economice actuale exprima procesul globalizarii:

  1. natura globala a stiintei si tehnologiei - chiar daca sursele principale ale progresului tehnologic se concentreaza in lumea buna, cercetarea stiintifica se bazeaza pe resurse globale, iar punerea in aplicare a tehnologiei vizeaza scopurile globale;

  2. marketingul global - strategia de marketing a firmei raspunde cerintelor globalizarii si promovarii acestui proces;

  3. sistemul financiar mondial - economia “simbolica” (financiara) se bazeaza pe o retea care implica institutiile bancare si agentii pietei de capital si organisme financiare internationale si de reglementare internationala;

  4. infrastructura de comunicatii - progresul tehnic a permis perfectionarea sistemului de comunicatii materiale (transporturile), cat si realizarea unei retele globale de transmitere - receptie a informatiilor.

  5. cadrul institutional mondial – organizatii guvernamentale (ONU) si organizatii nonguvernamentale ce dezbat actiuni referitoare la probleme globale, cum ar fi poluarea sau subdezvoltarea).

Principalele procese economice care sustin tendinta globalizarii se manifesta in domeniile comertului, productiei si serviciilor, iar forta fundamentala a globalizarii este societatea multinationala.

 

  1. Globalizarea comertului

In a doua jumatate a secolului XX se produce o extindere treptata a diviziunii internationale a muncii, cu tendinta constituirii unui sistem de interdependente la scara globala. Chiar daca in perioada postbelica s-a delimitat o zona de mare concentrare a schimburilor (triada), in reteaua diviziunii internationale a muncii au fost atrase, progresiv, noi state si grupuri de state (noile tari industrializate, tari din Europa Centrala si de Est cu economie in tranzitie).

Procesul globalizarii a fost stimulat de dezvoltarea interdepenentelor dintre comertul international si investitiile in strainatate. In prezent, tot mai multe firme adopta strategii de afaceri care vizeaza piata mondiala in ansamblul ei.

Adevarata forta promotoare a globalizarii este societatea multinationala.

Dupa datele din 1997, 45 % din vanzarile totale ale societatilor multinationale sunt reprezentate de exporturi. Aceste societati controleaza, aproape in totalitate comertul international cu produse de baza. Pietele produselor finite industriale sunt, in cea mai mai mare parte, globale (electronica).

 

 

Pe de alta parte, de peste doua decenii, o cota substantiala din exporturile tarilor dezvoltate (peste 50 % din exporturile americane si » 80 % din exporturile britanice) si ale noilor state industrializate (90 % Singapore si 40 % Brazilia) sunt generate de societatile multinationale.

In concluzie, economia mondiala se formeaza, deci, prin procesul globalizarii pietelor, iar acest proces este comandat de societatile multinationale.

 

  1. Globalizarea productiei

Acestui proces ii corespunde o tendinta de integrare mondiala a productiei generata si controlata de societatile multinationale.

Cota din productia internationalizata, calculata pe baza volumului activitatilor societatilor internationale in tara lor de origine si a vanzarilor filialelor lor in strainatate, a fost - in 1990:

  • de 32 % din PNB pentru SUA;

  • de 24 % din PNB pentru Japonia ;

  • de 40 % din PNB pentru Olanda.

Principalele mecanisme de internationalizare si globalizare a productiei sunt:

  • valorificarea productiva a unor tehnologii in strainatate prin licentiere sau alte forme de transfer de tehnologie catre societati mixte, etc;

  • localizarea productiei prin subcontractare si crearea unui sistem productiv international - condus de la centru;

  • incheierea de aliante strategice si realizarea de cooperari in productie - la scara internationala;

  • realizarea de fuziuni si achizitii constituite de mari grupuri internationale - la scara globala.

 

  1. Globalizarea serviciilor

Internationalizarea productiei este dublata de intensificarea serviciilor intr-un proces care reflecta tendinta postbelica de crestere a importantei sectorului tertiar in economie.

Rolul de forta motrice este detinut de societatile multinationale.

Doua categorii de servicii au contribuit la globalizarea relatiilor de afaceri:

  • serviciile de consultanta si

  • serviciile financiare.

A avut loc realizarea unui complex tertiaro-industrial global (servicii conjugate cu productie) sprijinit pe programul tehnologiilor moderne (informativa, a telecomunicatiilor, a satelitilor).

Firmele de consultanta s-au dezvoltat pentru realizarea de obiective industriale, in vederea asigurarii de consultantta in domeniul gestiunii, pentru audit, firme de consultanta juridica, tehnica. Acestea au un rol important in uniformizarea normelor si regulilor tehnice, comerciale, financiare, contabile si de drept in mediul afacerilor internationale.

Firmele de servicii financiare sunt: casele de asigurari, bancile comerciale, bancile de investitii, care au impus, prin actiuni concentrate, liberalizarea treptata a miscarii de capital si au creat, din 1960, o piata de vocatie globala, si anume - piata euro-valutelor.

Prin implicarea directa pe piata tranzactiilor intre corporatii, aceste firme au facut posibila realizarea unor mega-afaceri in domeniul achizitiilor si al fuziunilor.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani