Dematerializarea MONEDEI
SI SEMNIFICATIA ACESTUI PROCES
I. O scurta prezentare a evolutiei monedei
Intr-o economie complexa si descentralizata, moneda este instrumentul unic al schimbului. Cererea si oferta de bunuri de pe pietele de schimb este mediata de moneda.
Nevoia de moneda apare numai intr-o economie de schimb, moneda fiind instrumentul schimbului care permite cumpararea imediata a oricaror bunuri, servicii si titluri, fara costuri de negociere, si care conserva valoarea intre doua schimburi. Ea indeplineste rolul de instument unic al tranzactiilor, etalon de valoare si mijloc de rezerva si finantare.
In decursul timpului, moneda si-a schimbat forma; continutul si conceptiile asupra ei au inregistrat evolutii si adaptari ca in putine alte domenii.
In istoria societatii omenesti, moneda apare de timpuriu, fiind prezenta in tranzactii sub forma unor marfuri obisnuite si foarte variate. Exteriorizarea valorii se realiza o data cu schimbul prin raportarea marfurilor la marfa care indeplinea rolul de moneda.
O data ce omul utilizeaza o marfa unica drept intermediar in tranzactie, el iese din sfera trocului primitiv pentru a intra in cea a economiei de schimb, marfa aleasa permitea vanzarea si cumpararea bunurilor obisnuite, masurarea precisa a valorii si econemisirea. Deci locul trocului este luat de o marfa care, pe langa utilizarea sa normala (ca bun de consum sau de productie), servea drept instrument de schimb.
Masurarea valorii marfurilor obisnuite va fi posibila prin stabilirea unui bun in calitate de etalon monetar. Bunul moneda - etalon trebuia sa fie durabil, pentru a conserva puterea de cumparare. Era necesar, de asemenea, sa fie divizibil pentru a permite efectuarea platilor si sa prezinte o valoare proprie, intrinseca, suficient de mare si stabila.
Dintre toate bunurile care intruneau aceste calitati, metalele si aliajele se impun rapid datorita proprietatilor fizice, perfect adaptate celor trei functii ale monedei. Initial au fost folosite metalele si aliajele comune (cupru, bronz, fier) ca monede, apoi au aparut metalele pretioase (aurul si argintul).
Timp de aproape trei mii de ani, societatea omeneasca a fost servita preponderent de moneda cu valoare intrinseca (de aur, argint), adica de moneda materiala.
Economistul rus Usoskin afirma: "perioada triumfului evident al sistemului banesc metalist, produs la sfarsitul secolului al XIX-lea, de asemenea cu victoria regelui Pyrrhos, pentru ca a prefatat crahul acestui sistem". Pyrrhos, rege al Epirului, dupa ce a castigat cu pierderi grele o importanta batalie contra romanilor, ar fi exclamat: "inca o victorie ca acestea si sunt pierdut!".
La scurt timp dupa statornicirea monometalismului aur clasic (sfarsitul secolului al XIX-lea), datorita declansarii primului Razboi Mondial, a urmat abandonarea acestui sistem. In conditii actuale, locul principal in circulatie il ocupa depozitele bancare evidentiate in memoriile computerelor, asa numitii bani electronici, banii cu existenta fizica, sub forma de moneda metalica sau bilete de banca nemaiavand un rol predominant.
II Procesul de dematerializare a monedei
Procesul de dematerializare a monedei cuprinde doua faze:
a) Demonetizarea aurului;
b) Inlocuirerea semnelor monetare aflate in circulatie, a numeralului, prin bani de cont.
a) In antichitate se putea vorbi despre o monetizare deplina a aurului, care consta in folosirea aurului pentru baterea de moneda, precum si imbinarea substantei aurului cu functiile monetare. Insa, demonetizarea aurului a insemnat eliminarea metalului pretios din functiile de echivalent general de bani, si utilizarea acestuia doar ca o marfa obisnuita. Deci, demonetizarea aurului are ca principal scop inlaturarea lui din rolul de echivalent general al marfurilor si din functiile de mijloc de tezaurizare si ultim mijloc de lichidare al angajamentelor de plata in relatiile internationale.
O forma incipienta de manifestare a demonetizarii aurului a fost introducerea bancnotelor in circulatie , chiar daca acestea erau convertibile oricand si in orice suma de aur. O treapta noua in evolutia sistemului monetar, a demonstrarii aurului, a fost sistarea convertibilitatii bancnotelor mai intai pe plan intern, apoi si international.
In 1944, la Bretton Woods, dolarul american a fost proclamat ca fiind egal cu aurul, incercandu-se sa reinvie in sistemul monetar unele elemente ale monometalismului aur clasic, dar in timp, datorita deprecierii sale interne si externe fata de marfuri, a devalorizarii aurului, s-a produs o atenuare a legaturii monedei americane cu metalul monetar.
La 15 august 1971 Administratia Richard Nixon, a suspendat convertibilitatea externa a dolarului SUA in aur (metalul monetar), acesta fiind exclus de la baza sistemelor monetare nationale si a celui international. El devine o marfa obisnuita alaturandu-se celorlalte bunuri la formarea unui nou tip de etalon, cel al puterii de cumparare. Acesta a reprezentat un moment esential in demonetizarea aurului.
Un alt moment semnificativ in procesul demonetizarii aurului este considerat anul 1973, cand s-a renuntat la regimul cursurilor fixe care determinau abaterea cursului efectiv in functie de definitia in aur a monedei.
Importanta, sub raportul demonetizarii aurului este Sedinta Comitetului Interimar FMI (Fondul Monetar Intenational), care a avut loc in ianuarie 1976, in Jamaica, la Kingston, unde tarile membre ale FMI au acceptat disocierea etalonului monetar de aur (demonetizarea aurului) si s-a adoptat ideea ca monedele sa nu mai fie definite printr-un raport oficial fata de o alta moneda singulara ci fata de cosuri valutare.
La 1 aprilie 1978, s-a intrunit minimul de voturi necesar validarii recomandarilor din Jamaica sub forma celui de-al doilea amendament la Statutul FMI. Primul amendament fusese adoptat in 1969, cand s-au instituit DST-urile. In aceste conditii FMI a decis sa puna in vanzare o treime din activul de aur.
Al doilea amendament al Statutului FMI (la 1 aprilie 1978) a determinat eliminarea cvasitotala a aurului din functiile monetare. Aurul nu mai are pret oficial. Cu toate aceste evolutii nu exista certitudini privind caracterul ireversibil al procesului de demonetizare a aurului.
b) dematerializarea monedei, se explica nu numai prin demonetizarea aurului, ci si prin inlocuirea progresiva a numeralului cu banii de cont, bani fara o existenta fizica, exterioara. Aceasta a doua componenta a procesului dematerializarii monedei are semnificatii importante si evolueaza si ea deosebit de intens in ultimii ani, aflandu-se in legatura cu progresele realizate in domeniul calculatoarelor si extinderea folosirii lor in cadrul sistemului monetar si in viata economica sociala. O asemenea evolutie a fost anticipata de economistii din perioada interbelica.
Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, in Belgia s-a conturat o scoala a contabilismului social al carei obiectiv era ca totul sa devina o simpla evidenta. Numeralul insa n-a fost inlocuit in totalitate nicaieri in lume.
In Franta, pana la inceputul primului Razboi Mondial, spre deosebire de tarile anglo-saxone, biltele de banca erau putin utilizate in platile cotidiene, ele reprezentand 25,1% din disponibilitatile monetare ceea ce reprezinta cam 50 de mil. de bilete de circulatie. Moneda metalica (MM) a dominat sistemul de plati francez al secolului al XIX-lea desi in cursul acestui secol au aparut diferite forme ale monedei fiduciare (MF) si scripturale (MS) si se pregatea schimbarea.
Un moment important in istoria sistemului de plati este anul 1913 (dupa aprecierea francezilor Dinmbudoc si Muldur) cand masa biletelor de banca a depasit-o in valoare, pentru prima data si pentru totdeauna, pe cea a monedei metalice. Moneda scripturala devine majoritara in masa monetara (53% din disponibilitatile monetare).
Din 1913, sistemul de plati francez a inceput sa capete forma sistemului de plati anglo-saxon.
Dematerializarea monedei este interpretata diferit.
Unii economisti sustin ca reprezentarile doctrinare formulate in conditiile circulatiei monedei materiale sunt lipsite acum de orice temei. Se impune renuntarea la vechile reprezentari teoretice si crearea unui edificiu doctrinar nou, reflex al monedei dematerializate.
Economistul elvetian Bernard Ichmitt in Aurul, dolarul si moneda internationala mentiona: "In timp ce economistii studiau legile monedei materiale, monedele in circulatie si-au schimbat imperceptibil natura, iar teoria din ce in ce mai exacta fata de moneda de aur si argint a pierdut obiectul sau. Moneda moderna, nu-i o simpla transformare a monedei materiale, ci totala sa negare".
Dimpotriva, alti economisti, precum J. Ruff sau Anghel Rugina sustin ca intre monedele vechi si cele noi exista si elemente comune, ca banii nu au pierdut orice legatura cu aurul. In acelasi context, economistul francez Bernard Daste sublinia: "moneda metalica a disparut din circulatie inca din primul Razboi Mondial. Ar fi insa o eroare sa se creada ca aurul si-a terminat cariera. Faimosul metal continua sa-si exercite mirajele sale. In relatiile dintre state unde increderea nu se impune doar in virtutea legilor care proclama cursul fortat, aurul ramane unul dintre suporturile importante ale realtiilor monetare".
In doctrina Mrxista s-a fundamentat teoria baniilor - marfa, a banilor care au decurs dintr-o selectie din lumea marfurilor, a unei marfi, in final a aurului in rolul de echivalent general. In afara de banii-marfa Marx a avut in vedere si alte forme de bani precum si alte cai de geneza a banilor.
Creditul comercial, vanzarea de marfuri cu plata ulterioara, reprezinta o alta cale de aparitie a banilor. Inscrisurile combiale se formeaza pe baza creditului comercial si prin operatii de scont si reescont se pun in circulatie bancnotele. Biletele de banca nu sunt de natura marfurilor, nu sunt bani-marfa, ci bani de credit, forma clasica a banilor de credit. Marx a avut in vedere si o a treia forma a banilor - banii de hartie, o treia cale de punere a banilor in circulatie: acordarea de credite statului de catre institutul de emisiune.
In explicarea naturii monedei contemporane trebuie avute in vedere toate cele trei forme ale banilor si toate cele trei cai de punere a banilor in circulatie.
Banii contemporani nu sunt bani cu valoare intrinseca, deci nu sunt bani-marfa, nu sunt nici de natura banilor de credit clasice a bancnotelor (pentru ca nu mai este convertibila in metalul pretios) si nici de natura banilor de hartie, ci reprezinta o mixtura a banilor de credit (bancnote neconvertibile) si a banilor de hartie. La banii cu valoare intrinseca aparea o lichidare a obligatiilor reciproce: marfa trecea de la vanzator la cumparator si in acelasi timp, banii treceau de la cumparator la vanzator astfel:
Fig.I. Forma bani-marfa
Vanzator Cumparator
Banii au valoare intrinseca. Regularizarea raporturilor valorice intre vanzator si cumparator este aici imediata.
Fig.II Forma banilor de credit
Vanzator Cumparator
Vanzatorul nu primeste o valoare echivalenta cu cea a marfurilor, ci bancnote convertibile (titluri de credit). Dar bancnotele se pot preschimba in aur. In cazul banilor de credit, in postura de debitor se afla de banca de emisiune, care a pus un semn banesc in circulatie. Regularizarea raporturilor valorice s-ar produce daca vanzatorul ar da titlurile de creanta la schimb contra aur, potrivit cu suma inscrisa si cu definitia etalonului monetar.
Fig.III Forma banilor de hartie
Vanzator Cumparator
Vanzatorul de marfuri, primind suma de la cumparator nu-i poate cere acestuia corespondentul in metal pretios, dar poate folosi banii de hartie pentru procurarea altor marfuri. Sub raport valoric se produce o echivalare (regularizare) numai in final, dupa ce vanzatorul de marfuri foloseste pentru cumparari banii obtinuti si numai daca preturile marfurilor nu au crescut intre timp.
Profesorul Paul Bran aprecia ca banii sunt "cuvintele" unui sistem de comunicare economica, purtatorii unei informatii cu privire la marirea valorii. El nu este de acord cu conceptia potrivit careia banii ar fi titluri de credit. Dintre aceste doua modalitati de definire a banilor indreptatita apare conceptia dupa care banii sunt titluri de creanta.
III. Semnificatiile procesului dematerializarii monedei
Banii sunt polite ale bogatiei sociale, ei simbolizand nu numai simple informatii despre valoare, ci si dreptul al o parte din avutia nationala. Spre deosebire de bancnote care erau polite asupra bancii centrale si spre deosebire de banii de hartie care reprezentau tittluri de creanta emise asupra statului, moneda contemporana reprezinta o mixtura intre bancnote si banii de hartie si se constituie ca un titlu de creanta asupra bogatiei sociale, masei de marfuri si produse si nu ca un titlu de creanta asupra emitentului. Aceasta putere de cumparare abstracta pe care o reprezinta banii se transforma in mod real in marfuri si servicii in functie de realtiile dintre masa monetara din circulatie si cea a marfurilor si serviciilor, de evolutia preturilor.
In concluzie, se poate spune ca, intr-adevar s-a produs un proces de dematerializare al monedei; intr-un anume sens a avut loc o puternica discontinuitate. Aceasta nu inseamna ca in domeniu nu exista si elemente de continuitate. Continuitatea rezida in aceea ca, in orice conditii, economia are nevoie de o anumita masa monetara, dependenta de masa marfurilor supuse realizarii si de viteza de circulatie a banilor. Altfel spus, legea ciculatiei banesti este valabila si actioneaza atat in conditiile monedei de metal pretios, cat si in conditiile monedei dematerializate (bancnote si bani de hartie).
Ca atare, in doctrina monetara exista nu numai discontinuitate, ci si continuitate, ceea ce inseamna ca aspectele ale acestei doctrine, in conditiile prezentei in circulatie a banilor cu valoare intrinseca, sunt valabile si pentru moneda contemporana. Aceasta ar fi o replica la adresa opiniei lui Bernard Schmit, potrivit careia moneda contemporana ar fi opusul monedei clasice, totala sa negare.
Teoria privind moneda contemporana ca titlu de creanta asupra bancii de emisiune a cedat locul teoriei monedei ca titlu de creanta asupra statului, ca titlu financiar pentru ca, incepand din anii `60, sa se afirme, prin aportul remarcabil al economistilor americani John Gurley si Eduard Shaw, conceptia privind moneda ca activ financiar specific in bilanturile agentilor economici, deosebit nu numai de activele reale, ci si de alte active financiare ce formeaza patrimoniul acestora.
Prezentul cuprinde evenimente deosebite si inedite in privinta monedei. Are loc emisiunea de moneda in context international de catre FMI (sub denumirea DST) si de catre Sisitemul Monetar European (sub denumirea de ECU). Aceste monede de cont se afirma tot mai mult in cadrul mecanisemlor monetare actuale, fiind acceptate in structura rezevelor monetare si utilizate in multiple operatiuni pe pietele monetare si de capital. De asemnea, spectaculoasele progrese realizate in domeniul informatiei au ca efect disparitia suportului hartie al monedei scripturale, cartile electronice de plata si de credit inlocuind progresiv instrumentele clasice (cecurile).
In sfarsit, prezentul ofera si alte motive de reflectie. S-a propus si o moneda supranationala, respectiv instalarea unui mecanism de compensare intre bancile centrale, bazat pe o moneda universala. Aceasta ar insemna crearea unei institutii monetare supranationala care sa emita o moneda considerata ca unicul activ pe care fiecare banca centrala il poate detine. Ar trebui ca fiecare natiune sa-si abandoneze autonomia in termeni de politica monetara, in avantajul institutiei monetare supranationale, ceea ce in contextul actual si chiar intr-o perspectiva indepartata, este greu de imaginat si cu atat mai dificil de infaptuit.
BIBLIOGRAFIE:
Cezar Basno - Moneda, credit, banci, ASE - Bucuresti;
Vasile Turliuc - Politici monetare, Ed. Polirom - Iasi, 2002;
Vasile Turliuc, Vasile Cocris - Moneda si credit, Ed. Ankarom, Iasi, 1997.
