Impozite pe profit sau Impozite pe venitul capitalului - Conceptul de impozit referat












Impozite pe profit sau




Impozite pe venitul capitalului



Adam Smith – “Avutia natiunilor”































Conceptul de impozit


Impozitul – este o prelevare obligatorie si gratuita efectuata de catre stat asupra resurselor sau bunurilor individuale sau ale colectivitatii (in cazul nostru capitalul) si platita in bani. El constituie o sursa a finantarii cheltuielilor de interes general al statului si al administratiei locale, fiind un instrument al politicii economice, prin care se redistribuie o parte a veniturilor, putand fi stimulate investitiile si inviorarea conjuncturii economice. Impozitul reprezinta izvorul principal al formarii veniturilor bugetului de stat si al finantarii cheltuielilor publice. El este o functie crescatoare a venitului: la o rata de impunere fiscala data , el sporeste cand venitul creste.

Din punct de vedere economic , impozitul imbraca diferite forme: direct, indirect; pe consum si pe venit; pe capital, pe dobanda etc. Nu este posibil si nici echitabil sa se practice un impozit unic. Aceasta deoarece elementele impozabile – venitul, averea, produsele ce fac obiectul schimbului, serviciile etc. – pot fi mai bine diferentiate si impuse prin aplicarea mai multor forme de impozite.

Impozitul pe venit – este un impozit anual, perceput de catre stat asupra venitului persoanelor fizice si a celor juridice (unitati economice, industriale, agricole, comerciale, bancare, institute de cercetare stiintifica, unitati din domeniul culturii si artei etc.).Pentru persoanele fizice se diferentiaza in dependenta de marimea venitului si de starea sociala a contribuabililor. Progresivitatea impunerii veniturilor unora dintre persoanele fizice si acordarea de facilitati altora este cunoscuta sub denumirea de echitate verticala. Se mai foloseste si notiunea de echitate fiscala orizontala, care presupune perceperea de impozite egale la venituri egale, indiferent de sursa veniturilor.

Ca parghie economica, impozitul pe venit, indeosebi cel pe profitul societatii comerciale, este folosit pentru stimularea investitiilor intreprinderilor, a cercetarii stiintifice, progresului tehnic, largirea exportului, sau dezvoltarea economica.

Impozite pe profit in “Avutia Natiunilor”
ADAM SMITH

Cunoscutul economist si filosof scotian, Adam Smith, este considerat “parintele” economiei politice moderne mai ales datorita tratatului sau “O cercetare asupra natiunilor si cauzelor avutiei natiunilor” (publicat in 1776), tradus in limba romana sub titlul :”Avutia natiunilor”.

Lucrarea contine si patru maxime formulate de Adam Smith,  care trebuie luate in considerare atunci cand se discuta despre impozit:

Trebuie ca supusii fiecarui stat sa contribuie, pe cat posibil, la sustinerea statului, in raport cu posibilitatile lor, adica in raport cu venitul fiecaruia.

Impozitul pe care fiecare persoana este obligata sa il plateasca trebuie sa  fie bine precizat si nu arbitrar. Epoca (adica termenul) de plata, modalitatea si suma de plata trebuie sa fie clare si evidente, atat pentru contribuabili, cat si pentru orice alta persoana.

Orice impozit trebuie sa fie perceput la timpul si modul care reies a fi cele mai convenabile pentru contribuabil ca sa-l plateasca.



Orice impozit trebuie sa fie astfel conceput incat sa scoata si sa “instraineze din buzunarele” populatiei cat mai putin posibil, peste atat cat poate aduce in tezaurul public al statului.


Impozitul poate frana activitatea economica a contribuabililor,

asadar toate tarile, tinand cont de aceste principii, au incercat sa stabileasca impozite cat mai just repartizate, atat ca termen cat si ca modalitate de plata, in functie de venitul populatiei.

Venitul sau profitul obtinut din capital se imparte in mod firesc in doua parti: partea care reprezinta dobanda si apartine proprietarului capitalului, si surplusul, care depaseste suma necesara pentru plata dobanzii. Evident ca aceasta din urma parte nu poate fi impusa direct. Ea reprezinta o compensatie pentru riscul si osteneala utilizarii capitalului. Cel ce utilizeaza un capital trebuie sa obtina aceasta compensatie, pentru ca altfel ar disparea motivatia de a utiliza capitalul in felul respectiv. Prin urmare, daca ar fi impus direct, in proportie cu intregul profit, ar fi nevoie fie sa urce rata profitului, fie sa faca astfel incat impozitul sa cada pe dobanda banilor, adica sa plateasca o dobanda mai mica.

Daca i-ar da destinatia de capital agricol, folosindu-l in cultura pamantului, el ar putea urca rata profitului, sau retine o parte cat mai mare din productia pamantului sau. Aceasta se poate realiza doar printr-o reducere a arenzii, ceea ce face ca plata impozitului sa cada in sarcina proprietarului. Daca ar utiliza capitalul in comert sau in manufactura, el ar putea urca rata profitului numai printr-o urcare a pretului marfurilor; in acest caz, plata finala ar cadea in intregime in sarcina consumatorului acelor marfuri.

Dobanda pare, la prima vedere la fel de apta sa faca obiectul unui impozit direct, ca si renta pamantului. Si ea este un produs net care ramane dupa completa compensare a riscului si ostenelii depuse in folosirea capitalului. Dupa cum un impozit asupra rentei nu poate urca arenzile, tot astfel un impozit pe dobanda banilor nu poate urca procentul dobanzii, deoarece se presupune ca, dupa plata impozitului, cantitatea de capital mobiliar sau de bani din tara, ca si intinderea de pamant, ramane aceeasi ca si inainte.

Rata obisnuita a profitului e determinata pretutundeni de cantitatea de capital disponibil pentru plasament, in raport cu totalitatea plasamentelor sau cu afacerile ce urmeaza a fi facute cu aceste capitaluri. Totalitatea plasamentelor sau afacerilor ce se pot face cu capital nu poate fi nici sporita si nici redusa prin impozite asupra dobanzii banilor, prin urmare, daca asemenea impozite nici nu sporesc, nici nu reduc cantitatea de capital disponibil, rata normala a profitului ramane desigur aceeasi. In acest caz, partea din profit necesara pentru compensarea riscului si ostenelii celui ce investeste capitalul ramane si ea neschimbata, asa cum nici osteneala nu se modifica. Prin urmare, la prima vedere, dobanda banilor pare tot atat de potrivita pentru a face obiectul unei impuneri directe, ca si renta pamantului.

Exista insa doua imprejurari in care dobanda este mult mai putin ridicata pentru a face obiectul unei impuneri directe, decat renta pamantului. Mai intai, nici intinderea si nici valoarea pamantului posedat de cineva nu pot fi vreodata secrete, ba pot fi contatate chiar cu mare exactitate. Totalul capitalului, insa, este aproape in toate cazurile secret, si cu greu poate fi evaluat, chiar cu o exactitate relativa. El este totodata supus variatiilor aproape continue. Rareori trece un an, adeseori nici o luna, uneori nici chiar o zi, in care capitalul sa nu se modifice intr-o masura mai mare sau mai mica.

In al doilea rand, pamantul este un obiect ce nu poate fi mutat dintr-un loc intr-altul, pe cand capitalul poate fi cu usurinta deplasat. Proprietarul de pamant este neaparat cetatean al tarii in care se afla proprietatea sa, pe cand proprietarul de capital este propriu-zis un cetatean al lumii si nu neaparat legat de o anumita tara.

Adam Smith subliniaza unul din avantajele proprietarului de capital, si anume acela de a-si transfera capitalul, dintr-o unitate in alta, sau dintr-o tara in alta, mai ales atunci cand acesta este supus unor cercetari “vexatorii” in scopul de a-l impune la dari impovaratoare. De aceea natiunile care au incercat sa puna impozite pe venitul capitalului, au fost nevoite sa se multumeasca, in locul unor cercetari riguroase, cu o evaluare foarte vaga, si deci, mai mult sau mai putin arbitrara . Astfel, observa Adam Smith, orice cetatean vazandu-se impus cu mult sub venitul sau real, nu poate protesta, chiar daca vecinul sau ar fi impus cu ceva mai putin decat el.

In toate tarile a existat grija de a se evita cercetarile severe in ceea ce priveste situatia materiala a particularilor.

In Hamburg – exemplifica Smith – fiecare locuitor este obligat sa plateasca statului un anumit procent din tot ceea ce poseda si, dat fiind ca averea populatiei din Hamburg consta mai ales in capital, acest impozit poate fi considerat aplicat asupra capitalului. Fiecare se impune singur si, in prezenta functionarului public, depune in fiecare an o anumita suma de bani la tezaurul public, declarand sub juramant ca acea suma reprezinta 15% din tot ceea ce poseda el, fara a declara insa la cat se ridica averea sa si fara a fi supus vreunei cercetari in aceasta privinta.

Intr-o republica mica, in care populatia are deplina incredere in autoritatea publica si este convinsa de necesitatea impozitului, pentru sustinerea statului si incredintata ca i se va da in mod corect aceasta destinatie, se poate de obicei conta ca plata lui sa se faca constiincios, si de buna voie.



In Olanda, dupa inaltarea principelui de Orania la demnitatea de statthouder, intreaga avere a unui cetatean era impusa la o stare de 2%. Ca si in Hamburg, populatia din Olanda aplica aceeasi metoda.

Intr-o tara in care dobanda curenta pe piata depaseste rareori 3%, un impozit de 2% echivaleaza cu 13 silingi si 4 peni la lira pe un maxim de venit net pe care-l produce in general capitalistul – observa Smith in anul 1776. Este un impozit pe care putini oameni l-ar putea plati fara a le fi afectat, mai mult sau mai putin capitalul.Chiar daca este destul de greu de suportat, in caz de necesitate nationala, populatia plateste acest impozit, cedand chiar o parte din capitalul sau, in scopul de a sprijini statul. Nu este insa posibil sa se constituie acesta timp mai indelungat, caci impozitul ar ruina in curand pe contribuabili, facandu-i cu desavarsire inapti de o asemenea sprijinire.

Impozitul pe capital, stabilit prin legea impozitului funciar din Anglia, desi e proportional cu capitalul, totusi nu a fost pus cu intentia de a stirbi sau de a prelua vreo parte din capital. El e conceput numai ca un impozit pe dobanda banilor, in aceeasi proportie ca si renta pamantului. Se observa ca impozitul din Hamburg a fost conceput ca un impozit nu de capital, ci pe dobanda sau pe venitul net al capitalului, in timp ce impozitul din Olanda era creat intentionat ca impozit pe capital.

In unele tari se pun impozite extraordinare pe profitul capitalului, atunci cand capitalul e utilizat uneori in anumite ramuri de comert, iar alte ori in agricultura.














Bibliografie:


Dictionar de economie – Coordonator Nita Dobrota

– Editura Economica – Bucuresti (1999)

Avutia natiunilorAdam Smith

Editura Universitas – Chisinau (1992)



















Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani